AF Tema 2, Sub. 3 ş 4 2014

7
În afară de certificatul pentru auditul general se mai emit certificate de calificare al auditorului instituţiilor financiare, certificate de calificare al auditorului companiilor de asigurare şi certificate de calificare al auditorului participanţilor profesionişti la piaţa financiară nebancară. Totodată trebuie de menţionat că pentru obţinerea certificatelor mai sus nominalizate, pretendenţii susţin examene şi primesc certificatele de calificare corespunzătoare la organele abilitate respective (Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare) umai după susţinerea examenului şi primirea certificatului pentru auditul general. Piaţa financiară nebancară include: - piaţa valorilor mobiliare; - piaţa asigurărilor; - asociaţiile de economii şi împrumut. Pentru evidenţa eliberării certificatelor de calificare se întocmeşte Registrul de stat al auditorilor şi se actualizează în funcţie de modificările intervenite. Legislaţia prevede, de asemenea, că certificatul de calificare a auditorului poate fi retras de către de către Ministerul Finanţelor în baza deciziei Consiliului de supraveghere a activităţii de audit în cazul în care: a) certificatul a fost primit la prezentarea unor documente false ori a fost depistată neautenticitatea datelor din documentele prezentate; b) titularul certificatului a încălcat cerinţele de instruire profesională continuă, prevăzute (40 de ore academice);

Transcript of AF Tema 2, Sub. 3 ş 4 2014

Page 1: AF Tema 2, Sub. 3 ş 4 2014

În afară de certificatul pentru auditul general se mai emit certificate de calificare al

auditorului instituţiilor financiare, certificate de calificare al auditorului companiilor

de asigurare şi certificate de calificare al auditorului participanţilor profesionişti la

piaţa financiară nebancară.

Totodată trebuie de menţionat că pentru obţinerea certificatelor mai sus

nominalizate, pretendenţii susţin examene şi primesc certificatele de calificare

corespunzătoare la organele abilitate respective (Banca Naţională a Moldovei, Comisia

Naţională a Pieţei Financiare) umai după susţinerea examenului şi primirea

certificatului pentru auditul general.

Piaţa financiară nebancară include:

- piaţa valorilor mobiliare;

- piaţa asigurărilor;

- asociaţiile de economii şi împrumut.

Pentru evidenţa eliberării certificatelor de calificare se întocmeşte Registrul de stat al

auditorilor şi se actualizează în funcţie de modificările intervenite.

Legislaţia prevede, de asemenea, că certificatul de calificare a auditorului poate fi retras

de către de către Ministerul Finanţelor în baza deciziei Consiliului de supraveghere a activităţii

de audit în cazul în care:

a) certificatul a fost primit la prezentarea unor documente false ori a fost depistată

neautenticitatea datelor din documentele prezentate;

b) titularul certificatului a încălcat cerinţele de instruire profesională continuă, prevăzute

(40 de ore academice);

c) în privinţa titularului certificatului a fost pronunţată o sentinţă definitivă şi irevocabilă

de condamnare pentru infracţiune legată de activitatea profesională.

Persoana căreia certificatul de calificare al auditorului i s-a retras din cauza indicată la

lit.a, este în drept să susţină examenul de calificare peste 5 ani de la data emiterii deciziei de

retragere a certificatului; dar dacă certificatul a fost retras din motivele indicate la lit. b şi c, este

în drept să susţină examenul de calificare peste 6 luni după înlăturarea încălcărilor comise sau

după stingerea antecedentelor penale.

Activitatea auditorului se suspendă de Ministerul Finanţelor în cazul în care auditorul:

a) deţine o funcţie publică incompatibilă, conform legislaţiei, cu activitatea de audit;

b) depune o cerere de suspendare a activităţii pe un termen de cel mult 3 ani.

Instruirea profesională continuă se efectuează în scopul menţinerii şi ridicării nivelului de

cunoştinţe şi aptitudinilor profesionale pe care le au auditorii. Nivelul de calificare se ridică prin:

participarea la cursuri organizate de instituţiile cu instruire profesională continuă (din RM şi cele

Page 2: AF Tema 2, Sub. 3 ş 4 2014

internaţionale); participarea la seminare, congrese sau conferinţe din domeniul professional,

organizate la nivel naţional şi internaţional; publicarea unei cărţi în domeniul professional (audit,

contabilitate, fiscalitate) şi publicarea materialelor.

Conform OMF nr.48 din 31.03.2010 au fost aprobate Normele de recunoaştere a

certificatelor internaţionale de calificare în domeniul contabilităţii şi auditului. Drept

cretificat internaţional de calificare în domeniul contabilităţii şi auditului se recunoaşte

documentul confirmativ (certificate, adeverinţă, diplomă) reeşind din practica internaţională,

care atestă susţinerea examenelor conform programului pentru obţinerea calificării respective.

Lista certificatelor cu recunoaştere internaţională se stabileşte ţinînd cont de examenele susţinute

conform disciplinelor pentru certificare internaţională care corespund celor stabilite pentru

obţinerea calităţii de auditor pentru auditul general. Tipurile certificatelor de calificare care sunt

recunoscute conform normelor date:

1. Autorizarea auditorilor statutari în ţările membre ale UE;

2. ACCA;

3. DipIFR;

4. CIPA, CAP. (de explicat)

  Licenţierea activităţii de audit se efectuiază de către Camera de Licenţiere. (Legea

privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător)

Licenţa poate fi retrasă în următoarele cazuri:

- efectuarea altei activităţi de întreprinzător concomitent cu cea de audit,

- nerespectarea cerinţelor de constituire a societăţii de audit (cel puţin 51% din capitalul

social al acesteia trebuie să aparţină auditorilor şi organul executiv trebuie să fie condus

de un auditor);

- comiterea încălcărilor în procesul efectuării auditului, fapt confirmat prin decizia

Consiliului de supraveghere a activităţii de audit;

- nerespectarea principiului independenţei şi alte principii.

În unele cazuri poate are loc suspendarea licenţei pentru desfăşurarea activităţii de

audit (în conformitate cu Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de

întreprinzător, precum şi în cazul în care auditorul sau auditorii angajaţi în cadrul societăţii de

audit, auditorului întreprinzător individual şi-au suspendat activitatea (au fost analizate anterior).

4. Supravegherea activităţii de audit financiar

În conformitate cu Legea privind activitatea de audit în ianuarie 2008 a fost înfiinţat

Consiliul de supraveghere a activităţii de audit. Consiliul nominalizat reprezintă autoritate

Page 3: AF Tema 2, Sub. 3 ş 4 2014

administrativă, ce se subordonează Ministerului Finanţelor, avînd scopul supravegherii şi

controlului activităţii de audit. În activitatea sa Consiliul se ghidează de Regulamentul,

aprobat prin HG nr.1450 din 24 decembrie 2007. Regulamentul dat prevede atrubuţiile,

drepturile şi obligaţiile Consiliului. În cadrul Consiliului este constituit serviciul de control

şi verificare, care reprezintă un aparat permanent de lucru. Să le examinăm în continuare

atrubuţiile, drepturile şi obligaţiile Consiliului. Atribuţiile includ:

1. supraveghează modul în care auditorii respectă prevederile legislaţiei în domeniul

activităţii de audit, standardelor de audit, Codului etic, procedurilor de control al calităţii

lucrărilor de audit;

2. avizarea proiectelor actelor normative aferente activităţii de audit, elaborate de Ministerul

Finanţelor;

3. monotorizarea procesului de certificare şi de instruire profesională continuă a auditorilor;

4. elaborarea recomandărilor pentru ameliorarea sistemului de instruire profesională şi

perfecţionare a auditorilor;

5. stabilirea cerinţelor minime pentru executarea programului de pregătire a stagiarului în

activitatea de audit;

6. examinarea solicitărilor referitoare la calitatea efectuării lucrărilor de audit;

7. prezentarea Camerei de Licenţere a unor propuneri privind retragerea sau suspendarea

licenţelor pentru desfăşurarea activităţii de audit;

8. adoptarea deciziei privind suspendarea sau ratragerea certificatelor de calificare ale

auditorilor;

9. examinarea principiului de independenţă a auditorului şi adoptarea deciziilor respective.

Consiliul are următoarele drepturi:

1. să adopte decizii şi să emită, în limitele competenţei sale, dispoziţii executorii pentru

auditori (societăţi de audit);

2. să prezinte propuneri privind perfecţionarea legislaţiei în vigoare ce ţine de activitatea de

audit;

3. să emită decizii în vederea sancţionării auditorilor (sub formă de avertisment, prezentării

MF a propunerilor privind retragerea sau suspendarea certificatului de calificare,

prezentării Camerii de Licenţiere a propunerilor privind retragerea sau suspendarea

licenţei);

4. să examineze litigiile apărute între auditori şi entitatea audiată;

5. să solicite de la ministere, servicii, societăţile de audit, asociaţiile auditorilor documentele

şi informaţiile necesare exercitării atribuţiilor sale.

Consiliul are următoarele obligaţii:

Page 4: AF Tema 2, Sub. 3 ş 4 2014

1. să asigure independenţa, imparţialitatea în luarea deciziilor, precum şi obiectivitatea şi

transparenţa activităţii sale;

2. să primească de la auditori, în termen de pînă la 30 aprilie al anului ce urmează după anul

gestionar:

- situaţiile financiare anuale;

- informaţia privind respectarea procedurilor de control al calităţii lucrărilor de audit.

- un raport privind transparenţa în cazul efectuării auditului la entităţile de interes public,

ce ar conţine :

a) informaţie despre apartenenţa auditorilor (societăţii de audit)la o asociaţie

profesională a societăţilor de audit şi a auditorilor;

b) informaţie despre procedurile de control al calităţii lucrărilor de audit;

c) data ultimei verificări a calităţii lucrărilor de audit,

d) declaraţie privind respectarea principiului independenţei;

e) informaţie privind instruirea continuă a auditorilor etc.