Admin

3
Chiar și la nivel macroeconomic capitalul uman este cea mai importantă resursă pentru creșterea economică. Astfel, este evident că la nivel microeconomic este o funcție vitală. Resursele umane sunt implicate în toate sferele de activitate. Pentru a obține calitate, poziționare, satisfacția clienților, și nu în cele din urmă profit, e nevoie de o bază rigidă pe care o constituie oamenii, care vor face posibilă obținerea rezultatelor de performanță ale organizației. Totuși, care este rolul resurselor umane într-o companie și de ce este atât de importantă această funcție? – resursele umane reprezintă organizația; – resursele umane sunt unice în ceea ce privește potențialul lor de creștere și dezvoltare precum și capacitatea de a-și cunoaște și învinge propriile limite pentru a face față provocărilor actuale sau de perspectivă; – resursele umane sunt cele care exprimă cel mai sugestiv specificul managementului ca tip de activitate umană; – resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiții ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp;

description

administrarea resurselor

Transcript of Admin

Page 1: Admin

Chiar și la nivel macroeconomic capitalul uman este cea mai importantă resursă pentru creșterea economică.

Astfel, este evident că la nivel microeconomic este o funcție vitală. Resursele umane sunt implicate în toate sferele de activitate. Pentru a obține calitate, poziționare, satisfacția clienților, și nu în cele din urmă profit, e nevoie de o bază rigidă pe care o constituie oamenii, care vor face posibilă obținerea rezultatelor de performanță ale organizației.

Totuși, care este rolul resurselor umane într-o companie și de ce este atât de importantă această funcție?

– resursele umane reprezintă organizația;

– resursele umane sunt unice în ceea ce privește potențialul lor de creștere și dezvoltare precum și capacitatea de a-și cunoaște și învinge propriile limite pentru a face față provocărilor actuale sau de perspectivă;

– resursele umane sunt cele care exprimă cel mai sugestiv specificul managementului ca tip de activitate umană;

– resursele umane reprezintă una din cele mai importante investiții ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp;

– eficacitea utilizării tuturor celorlalte resurse depinde în masură de eficacitatea reusrselor umane.

Astfel, putem identifica 4 mari funcții pe care le realizează (ar trebui să le realizeze) Departamentul Resurse Umane în cadrul oricărei organizații pentru a asigura eficiența proceselor manageriale, acestea putând fi modelate în dependență de specificul companiei, însă păstrând esența.

Asigurarea cu resurse umane (planificare, recrutare și selecție, integrare)

Page 2: Admin

Dezvoltarea (formarea și perfecționarea angajaților, administrarea carierilor, dezvoltarea organizațională)

Motivarea (evaluarea performanțelor; recompensare; analiza, proiectarea și reproiectarea posturilor)

Menținerea (disciplină, securitate și sănătate; consilierea angajaților și managementul stresului)

Toate acestea ținînd cont de influențele externe, cum ar fi piața muncii, cadrul legislativ, conjuctura economică, contextual cultural etc.

Deci, managementul resurselor umane reprezintă  utilizarea eficientă a personalului organizației, urmărindu-se atât realizarea obiectivelor acesteia, cât și satisfacerea nevoilor angajaților. De aceea este foarte important să valorificăm aceast domeniu, deoarece el constituie elementul vital, inima oricărei organizații.