Adina şi Mihai Acest subiect afecteazã foarte multã lume. Ne afecteazã viaţa într-un mod în care nici nu-l bãnuim. Sunt persoane care datoritã faptului cã au avut o decepţie în dragoste, cum se numeşte, pãrãseau calea spiritualã; aveau o practicã extraordinarã pânã în acel moment, iar în acel moment nu mai fãceau nimic, ba chiar începeau sã facã lucruri negative. De altfel şi opusul este valabil. Sunt persoane care întâlnind iubirea vieţii lor, întâlnind o persoanã de care se îndrãgostesc şi realizând o formaţie polarã de cuplu îşi transformã viaţa şi se orienteazã mai mult, sau se orienteazã conştient cãtre calea spiritualã. De aceea relaţia de cuplu, putem spune cã ne afecteazã în mod direct sau indirect viaţa. De aceea, având în vedere cã am stabilit de la bun început cã viaţa noastrã are o finalitate coerentã, are un anumit scop, este deosebit de important sã ne orientãm atenţia conştient şi sã înţelegem ce se petrece în viaţa noastrã de cuplu sau în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu ceilalţi, pentru a putea astfel sã folosim în beneficiul nostru sau în folosul evoluţiei noastre spirituale acest aspect al vieţii, care cum spuneam ne afecteazã f mult.

Adina

Aş vrea sã adaug puţin aici, din perspectiva spiritualã, în cuvinte simple. Orice cale spiritualã este menitã sã ne dezvãluie cine suntem cu adevãrat, fiecare dintre noi, deci orice cale spiritualã presupune o cale cãtre sinele suprem, realizatã sau abordatã dupã posibilitãţi sau nevoie, cu teste, bucurii, încercãri sau alte evenimente, iar pentru a pune exact perspectiva yoghinã ştiţi cã orice fiinţã umanã este de fapt un Sine suprem învãluit într-o mulţime de corpuri care nu fac altceva decât sã ascundã o luminã necreatã. La nivelul sufletului, al inimii, la nivel uman existã o primã trezire a acestei intuiţii a Luminii Supreme, dar ea se reveleazã din plin la nivelul Centrului Suprem. Pentru aceasta nu este nevoie de altceva aparent decât de tine însuţi şi de practica ta individualã, pentru a realiza aceastã cãlãtorie. Şi cu toate acestea majoritatea tradiţiilor orientale, printre care vreau sã menţionez shivaismul din Caşmir, demonstreazã, pentru cei care le abordeazã practic, evoluţia în grup este mai rapidã şi chiar mai eficientã decât cea individualã. Iar un pas intermediar între evoluţia individualã şi cea în grup este evoluţia în cuplu. Şi pentru aceasta aveam o comparaţie f. simplã şi anume ego-ul, aceastã structurã individualã a personalitãţii, fiind primul centru de cristalizare a fiecãrei fiinţe umane, deţine un fel de fascinaţie pentru fiecare dintre noi şi un prim deziderat al oricãrei cãi spirituale este aflarea acestui adevãr, cum cã ego-ul nu este tot una cu Sinele Suprem, este un prim centru al cristalizãrii personalitãţii noastre, dar fals. Pasul intermediar este trezirea sufletului…care reflectã în primul rând lumina din Sahasrara, lumina din centrul suprem, dar revelarea completã a Sinelui revine la nivelul Centrului suprem.În momentul în care calea individualã este abordatã personal, individual, cine este cel care se apucã de o cale spiritualã? Evident rãspunsul este: cu cine vã identificaţi fiecare dintre dvs. Dacã vã identificaţi cu corpul fizic în marea majoritate a timpului, aceasta o realizeazã corpul fizic. Îl pui în asane, îi dai sã mãnânce anumite lucruri, nu-i dai sã mãnân ce alte lucruri, îl îngrijeşti, îl purifici, îl perfecţionezi şi la un moment

dat prin intermediul lui, datoritã unor procese de rezonanţã se reveleazã structurile subtile. Dacã vã identificaţi cu mintea... mai este şi pasul intermediar, dacã ne identificãm cu emoţiile,… sunt un conglomerat de emoţii, de dorinţe, de nãzuinţe, de aspiraţii, este impresionant, are poate şi intuiţii superioare, legate de cunoaşterea ultimã şi doreşte sã facã ceva şi atunci lumea este privitã din perspectiva emoţiilor.Dacã vã identificaţi cu mintea este f uşor ca aceastã cale spiritualã sã fie abordatã de la nivel mental şi uneori sã se rãmânã la nivel mental; oamenii care citesc sau aud despre adevãruri ultime şi doar prin simpla lecturare au senzaţia (cred) cã au înţeles. Bineînţeles practic şi de fapt, pentru împrejurãrile vieţii, ei dovedesc contrariul.Toate aceste structuri- corpul fizic, emoţiile, mintea sunt subordonate acelui organism intern, care în shivaismul cashimirian se numeşte antahkarana. Acesta îl numim în cuvinte simple ego-ul. Cu ajutorul minţii el poate fi foarte pãcãlit. Se poate ca prin intermediul doar a lecturilor sau a unor cunoaşteri sterile sã aibã senzaţia cã a devenit ceva, cã a „cucerit” ceva, cã a înţeles şi cã totul va fi diferit. Dar exact aşa cum proverbul românesc spune "Pomul se cunoaşte dupã roade, iar omul dupã fapte" şi yoghinul dupã trãiri. În trãiri includem inclusiv reacţiile la stress, la supãrare, la condiţiile dificile ale vieţii. Dacã atunci trãirea interioarã se realizeazã dintr-o perspectivã superioarã, se spune cã acea fiinţã depãşeşte condiţia umanã limitatã sau urmãreşte sã depãşeascã condiţia umanã limitatã. Dar toatã aceastã evoluţie descrisã pânã acum este realizatã de o persoanã cu sine însuşi şi aşa cum am mai zis datoritã fascinaţiei acesteia a egoului şi a minţii care pe noi ca occidentali ne terorizeazã, este foarte uşor sã fim pãcãliţi. Aici intervine o realitate superioarã şi intervine o ordine divinã a lucrurilor care face cã totuşi nu trãim singuri, ci ne reflectãm unii în ceilalţi. Pentru fiecare dintre noi ceilalţi reprezintã o oglindã. Dacã mai mereu vã aflaţi în compania unor fiinţe pe care le consideraţi minunate, pe care le iubiţi, faţã de care vã simţiţi deschişi, care vã fascineazã, este şi un semn cã şi dvs la rândul dvs fascinaţi pe ceilalţi, sunteţi iubiţi de ceilalţi, aveţi aceastã luminã pe care o radiaţi; dacã dimpotrivã existã în cercul dvs de prieteni fiinţe pe care nu le suferiţi, cu care n-aţi vrea sã vã întâlniţi, faţã de care aveţi aversiune sau alte sentimente, toate acestea se petrec pentru cã dvs aveţi aceste sentimente. Celãlalt doar reflectã acest lucru. Într-un cuplu celãlalt este o oglindã permanentã. La început, în starea de fascinaţie, când ne uitãm în oglindã este proiecţia propriilor noastre aspiraţii. Totul este perfect, este unic, ne bucurãm cã în sfârşit a apãrut, îl încãrcãm cu ajutorul proiecţiilor noastre, proiecţiile, dorinţele noastre interioare, cu toate dorinţele posibile. Dacã rãmâne alãturi de noi mai mult timp, începem încet, încet, sã ne dãm seama cã celãlalt este o fiinţã umanã ca şi noi, construitã din toate structurile pe care le-am descris, care are propriile ei nãzuinţe, propriul ei mod de a reflecta realitatea, propria ei realitate. Si încet, încet, intervine ceea ce se numeşte dezamãgire, de ce? pentru cã la început ne-am amãgit. Dacã nu ne amãgeam la început, nu ar fi survenit dezamãgirea ulterioarã. Practic vorbind şi foarte util este abordarea relaţiei de cuplu din perspectiva acestei realizãri a martorului. În momentul în care îl investim pe celãlalt cu realitatea faptului cã el este o oglindã care ne reflectã în permanenţã, tot ceea ce descoperim frumos şi minunat este posibil datoritã faptului cã acel frumos şi minunat existã în noi. Tot ceea ce descoperim nu prea frumos sau dorim sã nu fie

acolo, existã acolo şi noi putem sã vedem acel lucru datoritã rezonanţei, pentru cã în noi existã acel aspect care încã se manifestã. Bineînţeles despre aceastã lege fundamentalã a rezonanţei ştim f.f. mult, dar este foarte util sã ne reamintim acest lucru, în special într-o relaţie de cuplu, înţelegând cã practic cei doi pun faţã în faţã 2 oglinzi în care se reflectã şi în acelaşi timp cã ei orienteazã aceste 2 oglinzi într-un mod divin cãtre lumina supremã. Stim cã într-o oglindã micã poţi sã vezi o bucatã, o bucãţicã micã din realitate, dacã pui 2 oglinzi se lãrgeşte imaginea pe care o vezi. Dacã pui multe oglinzi şi le aliniezi pe toate corespunzãtor, lumina şi realitatea care se reflectã în oglinda formatã din acele multe bucãţele este mult mai mare. Este greu, la nivelul la care ne aflãm noi ca occidentali sã învãţãm aceastã evoluţie în grup şi sã reuşim sã ne acordãm toate aceste oglinzi ale sufletului nostru astfel încât ele sã formeze o suprafaţã planã, perfectã, în care lumina divinã sã se reflecte neschimbatã, nemodificatã. Doar imaginaţi-vã cã ar fi exact ca un mozaic cu oglinzi mici şi fiecare s-ar orienta cãtre ce este mai interesat, cãtre ce vrea sau cãtre ce este atras. De aceea unitatea în aspiraţie, unitatea în trãire, de ex, un grup spiritual care urmãreşte o operã de artã, realizeazã o transformare profundã, în artã se cheamã catharsis….la spectacolul de asearã…cu toţii am reuşit sã acordãm „oglinda” sufletului cam în acelaşi fel, a.î. brusc n-am mai beneficiat doar de propria noastrã suprafaţã separatã de reflectare, în care sã primim şi sã percepem aceastã luminã supremã, ci dintr-o datã am avut acces la o oglindã comunã pe care am realizat-o trãind la unison acel spectacol artistic. Aceasta este ceea ce în shivaismul din caşmir se numeşte conştiinţa grupului care rezoneazã la unison cu o realitate supremã…se poate prin artã, se poate prin meditaţie…..Pentru a nu face aceastã trecere de la individualitate la conştiinţa de grup prea abruptã, este aceastã relaţie intermediarã, care este relaţia de cuplu, cãtre care suntem cu toţii foarte atraşi, fãrã de care aşa cum aţi ridicat mâinile, nu putem sã trãim, chiar ne gãsim nefericiţi sau ne descoperim trişti, dorim, urmãrim, aspirãm sã reflectãm împreunã într-un cuplu iubitor aceastã realitate superioarã. Din ac. perspectivã spiritualã, cuplul este un pas superior evoluţiei individuale, din 2 motive fundamentale. În primul rând pentru cã oferã întotdeauna o oglindã în care poţi evalua, cât de cât mai obiectiv decât în singurãtate, unde eşti, şi ce faci, încotro te îndrepţi şi în al 2-lea rând pentru faptul cã oferã aceastã oportunitate de a expansiona conştiinţa într-o dimensiune mai mare care este chiar superioarã unei sume aritmetice; sunt nu 2 inimi sau 2 suflete, 1+1 =2, ci datoritã proceselor complexe de rezonanţã, chiar expansiunea conştiinţei poate fi cu mult mai mare decât doar 2 individualitãţi puse împreunã, într-un mod nefuzionat.…în cuplu..este mai greu sã deviezi pentru cã întotdeauna relaţia ta te va oglindi şi îţi va arãta încotro te îndrepţi. Cum, aţi putea sã mã întrebaţi cum? Bineînţeles, celãlalt n-o sã vinã sã-ţi zicã: ştii, meditaţia ta de azi dimineaţã a fost un pic "patinatã", … nu prea erai focalizat, poate nu este conştient, poate nu-şi dã seama, dar în viaţa de zi cu zi, în ceea ce se petrece, în modul cum sunteţi împreunã, în modul cum iubirea înfloreşte în relaţia respectivã, în modul cum relaţia se desfãşoarã, dacã încã impuritãţi individuale se manifestã, dacã existã certuri, dacã sunt supãrãri, dacã existã scandaluri sau dimpotrivã, datoritã aspiraţiei comune, cei doi formeazã o baterie, o putere, o unitate care iradiazã încredere, forţã, iubire, care

transformã pe ceilalţi din jur; apropos de asta acesta este un criteriu pentru a stabili dacã un cuplu este cu adevãrat spiritual sau nu, puterea de influenţã pe care o au în cei care participã mai mult sau mai puţin la viaţa de grup în care acel cuplu este integrat.Deci ziceam, pe de o parte este aceastã reacţie de feed-back, în care poţi sã te obiectivezi mai bine decat dacã ai fi singur, iar pe de altã parte este aceastã posibilitate de a expansiona care este mult mai rapidã ; oricine a fãcut doar o datã meditaţie cu iubitul sau iubita sau practicã de hatha yoga împreunã sau alte exerciţii spirituale împreunã ştie despre ce vorbesc, ştie cã unde-s 2 puterea creşte şi nu aritmetic, ci uneori exponenţial, şi beneficiile expansiunii conştiinţei în revelarea sinelui suprem sunt uriaşe.

MihaiAş vrea de asemenea sã mai precizãm faptul cã relaţia de cuplu, dacã vrem s-o privim din perspectivã spiritualã, trebuie sã aibã şi ea şi cei doi un anumit ţel spiritual. Sã spunem cã unul dintre cei 2 iubiţi nu are definit încã un ţel spiritual, nu urmeazã conştient o cale spiritualã. Oricum, nu trebuie sã fim naivi, şi sã spunem cã numai dacã suntem înscrişi la yoga urmãm o cale spiritualã, în momentul în care ne-am nãscut deja avem definitã o cale spiritualã, deja suntem cumva într-un proces de evoluţie. Dacã nu am ales conştient, am ales ceva care este foarte clar definit, de aceea nu aş vrea sã facem o discuţie legatã de…dacã persoana face yoga sau nu, dacã se roagã, s-ar putea ca o persoanã sã nu aibã un ţel definit, conştient, legat de evoluţia spiritualã… dacã mãcar unul are un asemenea scop, pentru acela şi relaţia de cuplu trebuie sã aibã un scop spiritual, altfel este ca şi cum relaţia de cuplu intrã în domeniul profanului; este mai degrabã o piedicã pe calea evoluţiei spirituale, decât un ajutor. Şi aceasta este din pãcate o greşealã f. frecventã în rândul celor care urmeazã o cale de evoluţie spiritualã. Faptul cã nu au în vedere, în momentul în care se angreneazã într-o relaţie, ca aceea sã aibã şi un scop, în sensul cã sã urmãreascã o linie de transformare. Şi am sã vã dau câteva exemple, f simple. De f multe ori, în procesul de transformare şi autotransformare care survine într-o rel. de cuplu, apar tensiuni între cei 2, tensiuni în relaţia de cuplu. Ei bine , de f multe ori cei 2 au tendinţa sã priveascã acele tensiuni ca pe ceva aproape ireparabil. Din start, în momentul în care apare o discuţie, o ceartã ,o disensiune, ei tind spre poziţii finale, definitive, ca şi cum acele tensiuni sau acele probleme trebuie cumva soluţionate acum. Aceasta aratã cã viziunea asupra relaţiei respective este nu neapãrat evolutivã, spiritualã, pentru cã nimeni care a practicat yoga, de exemplu, dacã l-a apucat o durere de genunchi, în momentul când se apleacã, zice: ei nu, aşa ceva nu se poate, eu trebuie sã hotãrãsc. Ori yoga, ori genunchiul! astãzi stau aici pânã decidem. Şi se ceartã cu corpul lui în oglindã: mãi, ori faci yoga, ori te doare genunchiul! pentru cã nimeni, sper nu e atât de tâmpit, dar oricum sunt f puţini, marea majoritate vor privi aceasta cu aer optimist. Or sã spunã: mã doare genunchiul acum, trag mai uşor, o sã se lase, încet încet îl dau pe brazdã, mai pun alifie şi merge. Niciodatã nu am o poziţie conflictualã, pentru cã ştim cã lucrurile evolueazã. Tocmai de aceeea practicãm yoga.

În momentul în care ne certãm cu iubitul sau cu iubita, privim altfel (indarjit). Nu, nu plec pânã nu-mi spui de ce-ai fãcut chestia aia, pânã nu-mi explici mie. Daca nu-mi dai dreptate, gata, am terminat-o cu tine! Gândiţi-vã: dacã nu poţi sã te apleci suficient, corpul nu-ţi dã dreptate (ha-ha, asa este..). Şi-i spui: eu am terminat-o cu tine?! Suntem mai nuanţaţi acolo. Spui: hai lasã cã mai discutãm mâine dimineaţã, poate seara e mai flexibil, se mai lasã puţin; e o altã strategie când e vorba de ceea ce considerãm cã e al nostru (deci iata viziunea egotica - n.m.). Dar şi ceea ce este f interesant în relaţia de cuplu, în momentele în care apar asemenea viziuni, acestea sunt rezultatul faptului cã de fapt noi nu mai suntem îndrãgostiţi. Noi suntem îndrãgostiţi de corpul nostru. Suntem atât de îndrãgostiţi, cã suntem identificaţi cu el, şi de aceea nu avem o poziţie finalã: Dom-le, te pãrãsesc dacã nu…Vrem s-o rezolvãm cumva, tot al nostru e (corpul).. în momentul în care suntem îndrãgostiţi în primele zile, celãlalt este ca şi noi, e ca şi corpul nostru, de aceea n-avem o poziţie radicalã… te pãrãsesc dacã nu-mi dai dreptate. Dupã un timp nu mai suntem îndrãgostiţi, dar nu observãm lucrul ãsta. Discret ne „retragem” din starea de iubire şi atunci în momentul în care apare o tensiune, noi ne punem problema aceasta. Dacã nu e aşa, eu plec… însã acesta este un semn f clar cã noi nu mai suntem „împreunã”. Dacã putem avea o asemenea atitudine, este evident cã noi numai suntem împreunã. Cu alte cuvinte noi am ieşit din starea de unison, de unitate care poate fi conferitã numai de starea de iubire. Aceasta este evident, aduce în luminã un alt aspect care din pãcate, e iarãşi uitat de f mulţi când sunt într-o relaţie de cuplu şi anume cã iubirea este un dar de la Dumnezeu şi faptul cã celãlalt îl „scoate la luminã” ne face sã fim profund recunoscãtori, ne dã o şansã, ne deschide o poartã cãtre Absolut, într-un mod în care nici o yoga nu o poate face accesibilã atât de uşor. Oricine a practicat meditaţia, de ex pentru o lungã perioadã de timp ştie cât de greu este sã accesezi stãri spirituale cu minţile pe care le avem acum, agitate, pline de gânduri şi stresuri. În schimb, în momentul în care celãlalt de care ne îndrãgostim ne deschide aceastã poartã cãtre Absolut, lucrul acesta se produce cu o uşurinţã extraordinarã! Nu trebuie sã ne concentrãm, nu facem nimic, aparent nu facem nimic …. noi facem multe când ne îndrãgostim, de aceea simţim cã putem sã îmbrãţişãm pe toatã lumea, cã putem sã zburãm, cã suntem capabili de orice. Deci o transformare se produce în noi, dar pentru faptul cã ea se produce adânc în interior unde noi de obicei nu privim, ne face sã spunem cã nu facem nimic şi de aceea relaţia de cuplu nu numai cã ea este o modalitate de a ne putea transforma, dar este şi poarta prin care noi pãtrundem cãtre o transformare continuã. În momentul în care într-o relaţie de cuplu transformarea stagneazã sau nu mai apare, relaţia de cuplu şi-a pierdut vectorul ascendent, şi-a pierdut puterea, probabil undeva s-a diminuat, a rãmas undeva pe drum. Pentru cã în ultima instanţã, în aceastã tensiune polarã în relaţia de cuplu, transformarea trebuie sã fie continua. Cei 2 iubiţi se şlefuiesc prin reflectare unul în celãlalt pânã când devin perfecţi. Dar aceastã perfecţiune pe care ei o urmãresc este o perfecţiune oferitã unui celuilalt. Deci cu alte cuvinte noi avem şansa sã „uitãm de noi înşine” pentru simplul motiv cã îl facem fericit pe celãlalt. Este, dacã vreţi aşa, o f. abilã modalitate de a pãcãli egoul, într-o manierã plãcutã şi extraordinar de eficientã. Iubirea ne face sã fim împreunã cu celãlalt, sã simţim empatic trãirile, toate nevoile celuilalt şi atuncea e mai uşor sã

uitãm de nevoile noastre şi sã-i satisfacem nevoile celuilalt. Pentru cã ele se reflectã cumva şi în noi, ele sunt şi nevoile noastre. Dar acest lucru trebuie sã plece dintr-o conştientizare a faptului cã nu ne aflãm în acea relaţie doar pentru a ne simţi bine. Mãcar ne aflãm în acea relaţie pentru a-l face pe celãlalt sã se simtã extraordinar! E ca un fel de prim pas, dupã aceea putem sã conştientizãm şi faptul cã avem un ţel spiritual şi mai mult decât atât, cuplul în sine evolueazã destul de… un fel de copil al celor 2. El creşte şi are un fel de dezvoltare a lui, de aceea fiecare relaţie de cuplu e unicã, are dezv. ei şi nici nu poate fi prevãzutã. Exact aşa cum pãrinţii nu pot în totalitate sã limiteze dezv. copilului, la fel noi nu putem…cei 2 iubiţi nu pot sã limiteze dezv. relaţiei; relaţia lor va avea anumite nevoi, va scoate la luminã tot ceea ce este necesar pentru sufletul lor, ca el sã înfloreascã. De aceea tendinţa unora de a spune nu…noi trebuie sã facem aşa… sau eu vreau de la relaţia noastrã lucrul ãsta! este contraproductivã, dacã vreţi sã spunem aşa, „ucide” relaţia, exact ca în acele reacţii ale pãrinţilor de a le pune bariere f stricte dezv. copiilor, unele dintre aceste bariere fiind destructive, nefiind deloc constructive sau utile dezv. copilului. Desigur unele sunt (constructive) şi de aceea trebuie sã fim nuanţaţi şi sã înţelegem ce se petrece cu relaţia respectivã. Ceea ce este important, este cã relaţia se dezvoltã diferit de ceea ce noi „aşteptãm” sau ceea ce noi ne-am dori, pentru cã în cuplu nu suntem singuri, mai este cineva acolo care poate are alte aşteptãri şi de asemenea relatia este undeva la mijloc totdeauna, nu este a mea, nu este a ei, ea este la mijloc şi ea se dezv în felul ei, cu aspiraţiile şi nevoile ei, care sunt un fel de intermediere înţeleaptã prin prisma iubirii, a tot ceea ce sufletele noastre au nevoie pentru a atinge desãvârşirea sau pentru a deveni unul.O altã idee care este f import. în relaţia de cuplu, este faptul cã noi nu putem sau nu ar trebui sã avem o atitudine de consumator vis-a-vis de rel de cuplu, ca şi cum se duce cineva la shopping şi îşi ia exact ceea ce-i place şi zice: asta o iau, asta nu-mi place, asta o iau cã e coloratã, ba chiar face reclamaţie dacã un produs nu e bun, face scandal; în rel de cuplu lucrurile nu se petrec aşa, ca de altfel şi în viaţã. Eşti mofturos, nu prea e…. e problema ta, n-ai cu cine sã te cerţi. Ai o viaţã care este aceea, este datã ca sã transformi ceva. Nu poţi sã spui: nu, nu asta, nu-mi place. E acolo, e în viaţa ta, nu ai ce-i face! De aceea de ex. când ne îndrãgostim nu prea alegem lucrurile aşa; dupã aceea începem sã avem atitudine de consum, sã alegem numai ce ne place nouã sau sã facem ce vrem noi. La început suntem f generoşi pentru cã de fapt n-am ales nimic. Aşa a vrut Dumnezeu! a venit peste noi şi suntem încântaţi cã a venit, suntem f fericiţi, pentru cã atunci conteazã f mult starea pe care o avem şi faptul cã experimentãm „ieşirea din noi înşine”, care e o experienţã cu totul excepţionalã. De aceea în momentul în care apar probleme în rel de cuplu, felul în care privim aceste probleme definesc rel în continuare. Aşa cum spuneam, de f multe ori, de prea multe ori avem poziţii definitive. Şi multe cupluri sau marea majoritate, conform unor statistici personale, nu rezistã primei crize, a primei conştientizãri serioase. Exact ca un copil care creşte şi moare la prima gripã sau la primul …deci în loc sã meargã mai departe cei doi îl abandoneazã; de ce ? din cauza unei atitudini de consumator. Ai desfãcut ambalajul, nu e ce-am comandat, luaţi-l de aici! La început este ambalajul, e frumos, noi ne imaginãm , proiectãm ceea ce aspirãm… şi în felul acesta ceea ce ne luãm din raft nu e ceea ne aşteptãm; poate ne

imaginãm, ni se pare cã e ceva acolo, şi când ajungem acasã şi desfacem amabalajul îl returnãm producãtorului. Ori în realitate, dacã urmãrim ca în rel de cuplu sã fie integratã viaţa spiritualã, trebuie sã avem o atitudine mult mai responsabilã. Sã înţelegem faptul cã dacã am ajuns „acasã” cu rel de cuplu, asta este, dacã Dumnezeu ne-a dat aceastã iubire, trebuie sã înţelegem mesajul ei, trebuie sã urmãrim acea relaţie de cuplu, pânã când îşi realizeazã menirea, pânã când s-a împlinit. S-a împlinit, este în regulã. Exact cum e cu copilul. A crescut, el îşi ia zborul, el nu mai are nevoie de cei 2 pãrinţi. Dar dincolo de aceasta, pânã când este autonom, are nevoie de pãrinţi ca sã îl creascã şi mai mult decât atât şi pãrinţii au nevoie de el. Pentru cã este şi lecţia pãrinţilor. De aceea noi nu blamãm un copil care a plecat de-acasã, atât cât blamãm un pãrinte care l-a lãsat şi nu a avut grijã de el. Pentru cã aşa cum spuneam, pãrintele are o responsabilitate, trebuie sã-i ofere un mediu. La fel este şi în rel de cuplu. În momentul în care survin problemele, dacã noi avem o atitudine superficialã, de „consumator” în care doar vrem sã ne simţim bine personal şi nu (mãcar) împreunã, în momentul acela nu vom rezista primului test. Şi aici evident apare un fel de axiomã a rel de cuplu. O rel de cuplu te transformã. O rel de cuplu care nu te transformã „a murit”. Copilul a murit în faşã. Nu mai existã, e o mumie. Unii oameni, într-adevãr, trãiesc cu mortu–n casã. Mai mult decât atât, i-au fãcut şi un monument, un mausoleu şi scrie: aici odihneşte rel noastrã de cuplu, începutã la data de…, nu se ştie când decedatã, cã nu eram acasã... Şi vã spun, personal am avut ocazia sã vãd multe rel de cuplu funerare.. din pãcate este o realitate şi dacã ar fi sã privim lumea relatiilor de cuplu, ea aratã ca un cimitir, mai degrabã decât ca o grãdinã a paradisului! Şi asta datorita faptului cã noi procedãm exact ca şi nişte pãrinţi care se joacã cu copilul pânã când moare, pentru cã au uitat sã-i dea de mâncare. Lor le place, e mic, e drãguţ, se joacã cu el, dar copilul are nevoie de atenţie, nu e o jucãrie pe care ai primit-o şi te-ai chinuit puţin cu el sã-l faci şi gata…te joci cu el pânã moare. Dar din pãcate, cu acest copil care este rel de cuplu se petrece exact aşa. Nu vreau sã spun despre nimeni de aici din salã….J ) sigur aici sunt numai excepţii…din pãcate de multe ori, aceastã atitudine apare nu numai odatã. Am întâlnit persoane care spuneau acelaşi lucru despre 5-6 relaţii în şir, dacã se uitau în urmã, era aşa un lung şir de cruci. Dar din pãcate nu spunea acolo nãscut la data de, mort la data de, 50 de ani mai târziu! Toţi „prematur”, „bebeluşi”, şi acest fenomen este din ce în ce mai pregnant, tocmai dat. faptului cã nu integrãm, nu privim rel de cuplu ca pe un dar divin, ca pe un copil de la Dumnezeu care ne este dat şi de care trebuie sã avem grijã cu sacrificiile necesare. În mom. în care noi avem aceastã conştiinţã lucrurile se transformã, adicã devenim responsabili şi vis-a vis de rel de cuplu. Începem sã înţelegem cã este o parte importanta a vieţii noastre şi cã degeaba facem bhujangasana, ca sã ne trezim Anahata chakra, dacã noi nu putem sã iubim mãcar omul de lângã noi. E şi el om, sã ştiţi, pentru mine a fost o mare revelaţie! (lol)În mom. în care conştiinţa noastrã este focalizatã asupra unuia dintre primii 3 centri de forţã, noi îi tratãm pe ceilalţi în conformitate cu nivelul respectiv: fie nişte obiecte pentru supravieţuirea noastrã, primul centru, obiecte ale plãcerii noastre, al doilea centru sau obiecte de exploatat, de impus autoritatea, al treilea centru. De-abia de la al 4-lea centru de forţã care este centrul iubirii, şi nu întâmplãtor rel de cuplu se

bazeazã pe iubire, descoperim atunci cã suntem înconjuraţi de oameni, cã ei sunt ca şi noi. Tocmai de aceea spuneam cã Doamne Doamne ne dã iubirea, dar noi nu putem decât sã…controlãm longevitatea acelei iubiri, având grijã de ea,…. sã-i dãm acea dozã de transfigurare zilnicã, dozã de atenţie zilnicã, s-o „hrãnim” cu ceva, sã-i oferim ceva, atenţia noastrã, şi în felul acesta floarea respectivã se poate dezvolta, poate sã înfloreascã, sã reziste dupã aceea intemperiilor. Pentru cã dupã ce apare prima dezv., vine prima brumã, prima situaţie în care realizãm cã suntem diferiţi, cã totuşi avem şi anumite lucruri care nu sunt încã la unison, când realizãm cã celãlalt încã nu e perfect. De aceea în aceastã direcţie este f. util ca cei 2 sã aibã aspiraţie spiritualã extraordinar de intensã. Este modalitatea cea mai bunã, dacã se poate, pentru cã astfel cei 2 sunt pregãtiţi pentru transformare, chiar dacã apar anumite crize în rel de cuplu, ei trec peste acele crize împreunã şi în acord cu ceea ce realizeazã şi individual pe calea spiritualã.Referitor la atitudinea de consumator. Cineva într-o rel de cuplu, trebuie sã priveascã rel ca pe un dar, nu ca pe ceva care l-am luat, l-am comandat, am fãcut vreun efort. El este un cadou, este un dar de la Dumnezeu. Dacã vreţi ….o revelaţie pe care am avut-o cu Adina. La un moment dat mi-am dat seama aşa din senin, cã ne-am nãscut în aceeaşi ţarã, pe o suprafaţa f mare a unei planete, ne-am nãscut în acelasi timp, în conditiile în care avem o infinitate de timp în trecut şi o infinitate de timp în viitor, exact acum, şi ne-am întâlnit! Ele pot pãrea, toate aceste afirmaţii, banale. La fel de banale ca rãspunsul la întrebarea: Cine sunt eu? fac parte din acelaşi repertoriu. Şi de aceea, privind-o la un moment dat, mi-am dat seama de acest miracol. Este un miracol! Faptul cã stãm aici unul lângã celalalt…puteam sã fim nãscuţi milioane de ani diferenţã, pe alte planete, sã facem parte din sisteme diferite, sã vorbim limbi diferite şi cu toate astea suntem aici, acum, ne putem înţelege f uşor pentru cã şi vorbim aceeaşi limbã, aproximativ…J )deci oricum avem o mare parte din drum fãcut; dacã ar fi fost sã ne cãutãm prin spaţiu şi timp, sã ne cãutãm prin lumi, ar fi fost f complicat. De aceea ceea ce este dat, este dat de la Dumnezeu! Prin impulsul pe care ni-l dã iubirea, noi putem sã observãm aceste adevãruri fundamentale. De aceea ceea ce noi putem face în rel de cuplu, este sã cultivãm aceste puncte de vedere. Cu alte cuvinte, dacã avem un asemenea punct de vedere sã nu-l lãsãm sã disparã, sã urmãrim sã ne îmbogãţim sufletul cu mult mai multe alte puncte de vedere. Cum ar fi acela ..şi celãlalt e om! Este un adevãr fundamental. Într-o dimineaţã am auzit-o respirand. Banal, şi ce dacã? respira dintotdeauna. Pot sã vã spun cã este pentru prima datã când mi-am dat seama cã respirã singurã. Deci mi-am dat seama cã acolo e un suflet care are viaţa lui. Respirã, gândeşte, se încãlzeşte singur din interior fãrã contribuţia ……(aici cred ca e un fragment care nu se intelege) vine copilul pe lume şi zici: a, nu, uite ce urât e , ce zbârcit, ştiţi cum sunt copiii mici de tot…şi din cauza asta, ce ar face unii? l-ar da la gunoi, cã trebuia sã vinã Fãt frumos sau Ileana Cosânzeana şi când colo, ce… de aceea trebuie sã fim gata ca în acest proces al devenirii noastre, sã ne transformãm profund şi acesta este efectul relaţiei de cuplu.În aceastã direcţie un aspect f important îl reprezintã angrenarea energiei sexuale în mod conştient şi controlat..ceea ce ştim cã se numeşte continenţã..

….Energia sexualã este energia creatoare şi este energia vieţii, este motorul vieţii….Cu toţii suntem aici datoritã acestei energii. Am apãrut pe lume prin aceastã putere, de aceea, într-o relaţie de cuplu, acesta este „motorul”, ceea ce numim dinamismul relaţiei. În momentul în care aceastã energie este pierdutã, fie prin angrenare haoticã, fie prin descãrcare sau prin faptul cã cei 2 nu angreneazã deloc sublimarea şi o lasã sã se blocheze la anumite nivele şi apar frustrãri, blocaje s.a.m.d, în orice caz, întregul dinamism al relaţiei este perturbat. Procesele armonioase de dezv. ale unei relaţii de cuplu , presupun de asemenea o angrenare a energiei sexuale. Mai mult decât atât, presupun o angrenare conştientã şi controlatã a energiei sexuale. În felul acesta noi nu numai cã înţelegem la modul teoretic polarizarea în cuplu, puterea transformãrii, dar angrenãm practic acest lucru. Un cuplu care angreneazã energia sexualã conştient şi controlat prin continenţã perfectã şi nu uitã sã iubeascã, în felul acesta focalizând energia la nivelurile superioare, realizeazã astfel o structurã perfectã. Nu care a devenit perfectã, ci una care se transformã permanent, este într-o perpetuuã transformare cãtre perfecţiune şi ştim cã acesta este un deziderat al oricãrei cãi spirituale. Urmãrim sã realizãm asta şi individual, când ne aşezãm sã facem yoga. Vrem sã realizãm o continuitate a transformãrii. Problema e cã e greu sã o menţii… Într-o relaţie de cuplu, angrenând şi latura eroticã în acest mod, putem sã susţinem acest proces al transformãrii.Un alt aspect. În momentul în care acest flux este permanent, şi reîndrãgostirea este permanentã. Starea de iubire nu este o stare care odatã intratã în ea, nu mai ieşi. Ieşim permanent din ea, numai cã reintrãm …la început, dupã aceea reintrãm mai rar… Pot sã folosesc ex. mersului pe bicicletã… menţinerea în starea de echilibru este dinamicã. Dacã nu te-ai focalizat pe starea de echilibru, ai cãzut. Dacã permanent eşti atent la bicicletã, deşi suprafaţa roţii e f. micã, prin mişcãri intuitive te menţii etc; menţinerea în starea de iubire este la fel, noi trebuie sã învãţãm sã rãmânem în starea de iubire, prin reajustãri ale atitudinii noastre în cuplu, reajustãri care înseamnã mici transformãri. E ca şi cum ţi-ar da cineva o bicicletã şi ţi-ar spune sã stai în echilibru. E f. dificil, aproape imposibil, dar dacã începi sã mergi, e banal. Imaginaţi-vã cã în momentul în care o relaţie de cuplu se opreşte din evoluţia ei, este ca o bicicletã care s-a oprit şi pur şi simplu nu mai poţi sã rãmâi în starea de echilibru…de aceea cei doi trebuie sã aibã în permanenţã ideea aceea cu reînnoirea legãmintelor, dar am spune aşa, legãmântul trebuie reînnoit în fiece clipã, legãmântul de cuplu, nu aşa, o datã şi gata.. e ca şi cu bicicleta. Am pus-o pe direcţie şi merge. Nu merge deloc…J . La prima palã de vânt, a cãzut. De aceea în momentul în care angrenãm şi energia amoroasã cu continenţã, practicãm transmutarea şi sublimarea, a.î. acea energie sã poatã meţine procesele de transformare vii la toate nivelele, noi ne reîndrãgostim în permanenţã. Am putea spune cã o relaţie de cuplu, pentru a o integra pe calea spiritualã, trebuie sã descoperim aceastã stare de reîndrãgostire. Cã îndrãgostirea ne-a dat-o Dumnezeu. Reîndrãgostirea e treaba noastrã. Deci exact aşa cum avem şi pe calea spiritualã. Cu viaţa. Viaţa ne-a dat-o Dumnezeu. Problema e ce facem cu ea dupã aceea, redescoperirea vieţii, adicã „reînvierea” e treaba omului. ….

Acest lucru îl descoperim şi în relaţia de cuplu. Am primit cadoul, iubirea, persoana este acolo, sincronizare perfectã. Din acel moment suntem responsabili sã reînnoim acel lucru, suntem responsabili sã reiterãm starea noastrã de iubire şi nu putem face acest lucru fãrã sã ne reîmprospãtãm pe noi înşine. Dacã noi ne transformãm permanent, în felul acesta ne creşte şi capacitatea de a percepe transformarea în celãlalt, şi celãlalt se transformã, cu timpul el /ea este o altã persoanã de care ne îndrãgostim. Acest lucru poate fi realizat conştient…..Şi acest lucru poate fi învãţat, evident cu cunoştinţele necesare.Aş dori sã mai precizez cã dacã noi dorim ca relaţia noastrã de cuplu sã fie un motor al evoluţiei noastre spirituale, atunci sã o plasãm în poziţia corespunzãtoare în viaţa noastrã, adicã sã-i dãm ceea ce meritã. Dacã nu, dacã îi dãm o poziţie lateralã… exact aşa cum dacã cineva pune motorul maşinii într-un cãrucior în spatele maşinii, nu-i va folosi la nimic. Motorul trebuie pus în poziţia corectã, în interiorul maşinii, cuplat la toate roţile şi atunci e motor. Tocmai de aceea trebuie sã oferim iubirii noastre, relaţiei noastre de cuplu, poziţia necesara…dacã vrem s-o integrãm în calea noastrã spiritualã, dacã vrem sã ne fie clar lucru ãsta; dacã nu, spunem: dom-le, asta e o chestiune care.. precum mâncãm o prãjituricã, chiar dacã ştim cã ea are puţin zahãr…pentru cã în ansamblu avem o dietã f sãnãtoasã, ne mai permitem ceva care nu este f. sãnãtos, dar e plãcut. Mãcar sã avem poziţia corectã….dacã ne aşteptãm de la îngheţata aceea sã ne dea o stare de iluminare o sã avem de aşteptat!

Adina

Vreau doar sã punctez… în momentul în care avem o relaţie de cuplu pe care dorim sã o tratãm ca pe o „unealtã” în transformare, atunci trebuie sã îi acordãm o anumitã atenţie şi o anumitã practicã; dacã ea este doar o distracţie, trebuie sã fim conştienţi cã ea este doar o distracţie… Cei care aţi pus întrebãri, sã vã puneţi problema dacã aţi tratat relaţia dvs. de cuplu ca pe o practicã spiritualã sau ca pe o distracţie în timpul liber.. cu tot ceea ce implicã, inclusiv o practicã spiritualã comunã, inclusiv momente de intimitate, de distracţie împreunã, dar nu numai momente de distracţie! Din nefericire avem senzaţia cã o relaţie de cuplu este doar pentru distracţie şi când e de spãlat vasele… ea are şi partea de distracţie şi partea de fericire care vine spontan. Doar gândiţi-vã: cuplul respectiv ce poate face pentru unitate spiritualã. În ceea ce priveşte practica spiritualã, toţi bãnuiesc cã suntem serioşi, dar practica cuplului.., cât de serioşi suntem? Aici intrând de la aspecte tantrice, erotice, ritualice sau practici comune pe care le realizaţi şi terminând cu grija ca acel cuplu sã aibã timpul, spaţiul, intimitatea lui, sã aibã” hrana” de care are nevoie.