activitatea mercenarilor

2
. ACTIVITATEA MERCENARILOR (1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare sau la alte actiuni violente orientate spre rasturnarea sau subminarea orinduirii constitutionale ori violarea integritatii teritoriale a statului. 1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi autodeterminarea popoarelor. 2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv". Latura obiectiva-se manifesta prin fapta prejudiciabila care ia forma uneia sau mai multora actiuni din cele indicate in dispozitia legala

description

Activitatea mercenarilor

Transcript of activitatea mercenarilor

Page 1: activitatea mercenarilor

. ACTIVITATEA MERCENARILOR(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare

sau la alte actiuni violente orientate spre rasturnarea sau subminarea orinduirii constitutionale ori violarea integritatii teritoriale a statului.

1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi autodeterminarea popoarelor.

2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv".

Latura obiectiva-se manifesta prin fapta prejudiciabila care ia forma uneia sau mai multora actiuni din cele indicate in dispozitia legala indifferent de survenirea consecintelor ceia ce face aceasta componenta de infr formala.

4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg acţiunile de luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.

5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a două sau mai multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.

6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea mercenarului angajat în conflictele armate sau în acţiunile militare.

7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii mercenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.

8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele militare sau în acţiunile militare.

9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord între state, care se soluţionează prin implicarea forţelor armate.

10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor implicate în conflictul armat.

11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă. Persoana care recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări materiale.

Page 2: activitatea mercenarilor

12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.