Acord_Marlicod_

31
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVA ACORD DE MEDIU Nr. 02/28.06.2010 Ca urmare a cererii adresate de S.C. Marlicod S.R.L, cu sediul în oraşul Filiaşi-jud. Dolj, str.T Vladimirescu bl.A, punct de lucru localitatea Segarcea jud. Dolj, înregistrată la Agenţia Reginală pentru protecţia Mediului Craiova cu nr7975/23.12.2008 în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului mediului, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2009 privind regimul ariilor naturale protejate,consevarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, se emite: ACORD DE MEDIU Pentru proiectul: Înfiinţare fermă găini ouătoare, localitatea Segarcea, judeţul Dolj” punct de lucru localitatea Segarcea, T52, P158, jud. Dolj, în scopul: stabilirii condiţiilor şi a măsurilor pentru protecţia mediului, care trebuie respectate pentru realizarea proiectului. care prevede: I.DESCRIEREA PROIECTULUI, LUCRĂRI PREVĂZUTE DE PROIECT, INCLUSIV INSTALAŢIILE ŞI ECHIPAMENTELE 1.1.Amplasament: Suprafaţa realizării proiectului este de 22167 mp în extravilanul oraşului Segarcea, judeţul Dolj. Din punct de vedere juridic şi administrativ terenul aparţine titularului proiectului S.C. MARLICOD S.R.L. conform actelor de proprietate. AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVA Adresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349 Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378 e-mail : [email protected] Pagina 1 din 31

Transcript of Acord_Marlicod_

Page 1: Acord_Marlicod_

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVA

ACORD DE MEDIUNr. 02/28.06.2010

Ca urmare a cererii adresate de S.C. Marlicod S.R.L, cu sediul în oraşul Filiaşi-jud. Dolj, str.T Vladimirescu bl.A, punct de lucru localitatea Segarcea jud. Dolj, înregistrată la Agenţia Reginală pentru protecţia Mediului Craiova cu nr7975/23.12.2008 în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului mediului, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2009 privind regimul ariilor naturale protejate,consevarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, se emite:

ACORD DE MEDIU

Pentru proiectul: “ Înfiinţare fermă găini ouătoare, localitatea Segarcea, judeţul Dolj” punct de lucru localitatea Segarcea, T52, P158, jud. Dolj, în scopul: stabilirii condiţiilor şi a măsurilor pentru protecţia mediului, care trebuie respectate pentru realizarea proiectului.care prevede: I.DESCRIEREA PROIECTULUI, LUCRĂRI PREVĂZUTE DE PROIECT, INCLUSIV INSTALAŢIILE ŞI ECHIPAMENTELE1.1.Amplasament:

Suprafaţa realizării proiectului este de 22167 mp în extravilanul oraşului Segarcea, judeţul Dolj. Din punct de vedere juridic şi administrativ terenul aparţine titularului proiectului S.C. MARLICOD S.R.L. conform actelor de proprietate.

Terenul este situat în extravilanul comunei Segarcea - Ferma nr. 3 Drănic, pe stânga DJ 561 B Segarcea – Drănic, la aproximativ 1 Km Est de oraşul Segarcea, Jud. Dolj. Accesul pe parcelă se face din drumul de exploatare situat pe latura de sud-vest a parcelei.

Terenul are următoarele vecinătăţi:NV – canal de irigaţie;SV – drum de exploatare;SE -- Ferma 3 Dranic;NE– Ferma 3 Dranic;Coordonate Stereo 1970 ale amplasamentului:X= 287904,900 Y= 402812,430X= 287902,827 Y= 402830,687X= 287882,210 Y= 403012,230X= 287716,430 Y= 402870,120Investiţia proiectului constă din construirea unui ansamblu compus din hală de creştere

găini, spaţii depozitare, birouri administraţie, spaţii tehnice şi alte anexe.

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 1 din 20

Page 2: Acord_Marlicod_

Se propune construirea a 3 corpuri de clădire principale, cu următoarele caracteristici:1. Corpul C01 (Corp birouri şi spaţii anexe), regim de înălţime, parter, cu dimensiunile în

plan: 12,50 x 10,10 m, Suprafaţa construită = 126,25 mp,2. Corpul C02 (Corp spaţii sortare, control, depozitare şi livrare), regim de înălţime parter,

cu dimensiunile în plan: 52,50 x 10,65 m, Suprafaţa construită = 560 mp3. Corpul C03 (Hală de creştere găini), regim de înălţime parter, dimensiuni în plan: 25 x

160,37 m, Suprafaţa construită = 4014 mp.Corpurile anexe vor ocupa o suprafaţă de 686 mp. şi vor fi constituite din:

sisteme de silozuri cilindrice amplasate pe suprafaţă betonată; incinerator deşeuri animale; bazin colectare ape pluviale; grup electrogen; puţ forat cu staţie de pompare; platformă pubele deşeuri menajere; separator de nămol şi hidrocarburi; staţie de epurare; post transformare; parcare pentru 10 autoturisme; cabină poartă; bazin uscare dejecţii.

Suprafaţa construită totală = 4700 mp, Suprafaţa desfăşurată = 4700,25 mp, iar Suprafaţa totală ocupată = 5386 mp. Suprafaţa terenului = 22167,00 mp.

1.2. PROCESE TEHNOLOGICE1.2.1. PROCESE INTERIOARE HALEI DE CREŞTERE A GĂINILOR

Activitatea care se va desfăşura în incinta Fermei este cea de creştere a păsărilor-găinilor ouătoare pe baterii.

popularea halelor cu păsăriRealizarea structurii fermei porneşte de la dimensiunea unei cuşti (61 x 63cm, S=3843cm2).

Într-o cuşcă încap 7 găini, fiecare găină ocupând normat o suprafaţă de 549 cm2.Cuştile se vor cupla în baterii, 1 baterie conţinând 12 cuşti, câte 2 poziţionate spate în spate

şi dezvoltate pe 6 nivele pe verticală, având sistemul de alimentare cu hrană la partea superioară. O baterie va avea astfel, lăţimea de 61 cm, lungimea de 1,69 m şi înălţimea de 4,674 m.

Structurarea bateriilor se va face pe 8 rânduri cu o lungime de 149,45 m, fiecare rând conţinând câte 245 baterii, în total rezultând 1960 baterii.

8 rânduri X 245 baterii/rând = 1960 baterii; 1960 baterii X 12 cuşti/baterie = 23520 cuşti; 23520 cuşti X 7 găini/cuşcă =164640 găini;

Densitatea păsărilor pe baterii va fi pasăre /549 cm2.Capacitatea totală = 164640 găini/serie.Programul de lucru va fi permanent, 24 h/zi, 7 zile/săptămână, 365 zile/an.

asigurarea furajelor pentru păsări Se va realiza din bucataria furajeră amplasată în exteriorul fermei.Depozitarea hranei se va face în 2 silozuri, model M-2555/4 pentru 15.000 kg, prevăzute cu

4 inele metalice. Transferul hranei este asigurat de 30 de metri de şnec, cu un diametru de 125 mm, ce are în

componenţă coturile şi moto-reductoarele. Silozul va fi prevăzut cu cântar mecanic şi ţeavă pentru încarcarea pneumatică.

Hrana va ajunge în hală la 8 buncăre de alimentare (câte unul pe fiecare rând), prevăzute cu 2 sau 4 guri pentru amestecul şi distribuţia optimă a hranei.

administrarea furajelor Instalaţia de alimentare a furajelor în halele de creştere a păsărilor va fi mecanizată, se va

face prin instalaţie tip spiromatic. În hrana păsărilor nu vor fi administrate proteine crude.

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 2 din 20

Page 3: Acord_Marlicod_

adăpareaSe va realiza cu adăpătoare cu picurător, printr-un sistem nipple drinkers. Astfel va exista

siguranţa că în fiecare secţiune a cuştii, ajunge suficientă apă. Apa se va distribui dintr-un rezervor, alimentat din puţul dotat cu hidrofor.

colectarea ouălor din hale Se va face automat cu ajutorul unei unităţi mecanice prevăzută cu motor cu viteza variabilă

pentru acţionarea benzilor colectoare a ouălelor, precum şi o unitate de 0,5 cai putere, pentru acţionarea lifturilor.

Conveiorul final de transport al ouălelor va avea o capacitate de până la 60.000 ouă/oră, confecţionat din bare de inox şi bare acoperite cu plastic. Acesta va transporta ouălele de la hală la corpul C02 (staţia de sortare). Conveiorul exterior este acoperit cu metal galvanizat.

evacuarea dejecţiilor Se va monta un sistem format din tuburi de PVC cu o lungime totală de 7.269 m, tuburi ce

vor fi dispuse de-a lungul cuştilor, pentru uscarea dejecţiilor. Eficienţa uscării dejecţiilor, depinde de durata de folosire a echipamentelor şi de condiţiile climaterice (40 % - 50 % materie uscată). Evacuarea dejecţiilor din hală se va face prin benzi transportoare la capătul halei, încărcate pe urmă în remorci şi utilizate la fertilizarea terenului agricol, după depozitare temporară pe platformă betontă.

asigurarea microclimatului interiorVentilaţia se face logitudinal, admisia aerului se face prin depresiune prin pereţii laterali,

exhaustarea aerului viciat prin ventilatoarele de pe peretele frontal, supravegherea şi comanda prin calculator.

Sistemul de ventilaţie este format din 30 ventilatoare, model EX50, cu şasiu galvanizat, motor de 1,5 cai putere, ce furnizează un debit de 46.320 m3/oră fiecare.

Pe pereţii laterali se montează 196 ferestre (1000x500) prevăzute cu 2 motoare de acţionare. Pe pereţii laterali şi cel frontal se mai montează 105 metri liniari de sistem răcire cu panouri tip fagure (1960 x 350 mm). Pe peretele frontal se montează 58 jaluzele servomotoare.

Sistemul de iluminare interior se va face cu becuri economice cu posibilitatea de reglaj a intensităţii luminoase, amplasate pe cele 9 culoare dintre rânduri.

1.2.2. PROCESE EXTERIOARE HALEI DE CREŞTERE A GĂINILOR

Producerea furajelor în micro FNC, transport furaje şi depozitarea acestoraSe realizează în silozuri metalice pozate pe estacade.Transportul furajelor se face cu un transportor melcat destinat descărcării furajelor în

buncărele de stocare la halele de creştere a păsărilor. Buncărele utilizate pentru stocarea furajelor sunt amplasate în afara halelor de creştere a

păsărilor, sunt montate pe un postament metalic şi sunt pozate pe o platformă din beton, care comunică cu calea de acces auto în incintă.

Din buncăre, furajele sunt preluate de o instalaţie cu şnec, care le transportă în hale. Cu excepţia liniilor de hrănire, care au o suprafaţă liberă care permite accesul păsărilor la furaje, toate celelalte operaţii de transport a furajelor se face prin conducte închise care nu permit pierderi de furaj.

Transportul ouălelor la staţia de sortare, ambalare; Sortarea ouălelor se face manual în corpul de spaţii sortare, control, ambalare, depozitare şi

livrare ouă de consum. Transportul găinilor pentru abatorizare

Se sortează şi transportă manual exemplarele, către spaţiile speciale în vederea transportului la abatoarele specializate

Eliminarea cadavrelor Se face prin incinerare intr-un incinerator ecologic de tip STOUR II, care funcţionează

între 10-24 ore/zi, 250 zile/an.Incineratorul va fi dotat cu următoarele instalaţii:

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 3 din 20

Page 4: Acord_Marlicod_

două camere de ardere (camera de combustie (de ardere primară); camera de post-combustie (de ardere secundară); instalaţie de distribuţie aer suplimentar; instalaţie de distribuţie combustibil; instalaţie de automatizare; racord la coşul de fum.

Caracteristicile incineratorului pentru deşeuri organice de natură animalieră sunt următoarele:

capacitate de încărcare = 1000 kg/h; rata de ardere = 50 kg/oră.

Evacuarea dejecţiilor solide şi încărcarea dejecţiilor în remorcă şi transportul acestora

Datorită procesului specific de uscare a dejecţiilor provenite de la păsări utilizând curenţi de aer cald proveniţi din suflante amplasate de-a lungul benzilor conveioare nu este necesară colectarea şi uscarea lor ulterioară pe platforme special amenajate. Fiecare baterie este racordată la un sistem de uscarea a dejecţiilor, gradul de uscare al acestora fiind de 60%. Sistemul constă dintr-o turbină acţionată electric, dejecţiile fiind transportate printr-un sistem de tuburi. La un interval de trei, patru zile se scot dejecţiile, pe o platformă betonată, neexistând riscul de a se infiltra în sol şi în apă datorită unor canale perimetrale, pereiate, de colectare şi scurgere a apelor reziduale. Dejecţiile în această stare se vor comercializa pentru a fi utilizate ca îngrăşământ pentru sol. Evacuarea lor se va realiza cu maşini de transport, amenajate special în acest sens.

1.2.3. FACILITĂŢI PENTRU PERSONAL

Pentru personalul administrativ, in pavilionul C.01 sunt prevăzute două accese distincte, diametral opuse, unul în legătură cu accesul în incintă şi altul cu incita complexului. Cota de intrare este poziţionată mai sus decât cota trotuarului înconjurător, accesul se realizează prin rampe cu pantă de 5%, cu suprafaţă tratată antiderapant.

Accesul pentru personal în pavilionul C.02 se face pe latura scurtă a acestuia (faţada Vest) şi este prevazut cu trepte şi platformă de acces. Accesul se va realiza prin sistem tip filtru, controlat, în spaţiul de sortare şi de laborator. Pe faţada Est se va prevedea un acces separat în spaţiul destinat centralei termice, printr-o uşă din tâmplarie metalică, în două canate, cu o suprafaţă vitrată de 5 % din volumul încăperii.

Accesul de preluare a mărfii care deserveşte spaţiile de depozitare se face pe faţada Nord, prin uşi seţionale din panou termoizolant de tip stratificat, din spumă poliuretanică, rigidă, expandată între două plăci din tablă de oţel zincat, tip HORMANN TPU 40. Pentru o mai bună fluenţă a circulaţiilor exterioare, este posibilă introducerea în interior a maşinilor de aprovizionare, rampele auto prevăzute facilitând acest lucru.

Accesul în hala de producţie se va realiza pe faţadele Nord şi Sud pentru personalul de serviciu, care va avea un caracter periodic, doar de control, accesul în spaţiul de producţie în mod curent fiind evitat.

Pe faţada Est sunt prevăzute două uşi pentru evacuarea corpurilor de păsări moarte, printr-un filtru de sanitarizare, cu acces direct în exterior, în containere special făcute pentru acest scop.

Pentru necesităţile şi accesul personalului în spaţiul de sortare ouă şi depozitare s-au prevăzut grupuri sanitare cu vestiare şi duşuri, în sistem filtru.

Această zonă este alcătuită din: zonă a hainelor de stradă; zonă prevazută cu duş, toaletă şi spălător; zonă a hainelor de lucru.

Cuplat cu această zonă au fost prevăzute spaţii de birouri pentru personalul veterinar, cu laborator şi birou. Accesul se va realiza controlat în această clădire. În mod suplimentar, pentru angajaţi a fost prevazută o sală de mese, pentru o capacitate de opt persoane.

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 4 din 20

Page 5: Acord_Marlicod_

Pentru personalul din spaţiul administrativ s-au prevăzut grupuri sanitare cu vestiare şi duşuri.

Pentru accesul ocazional, în spaţiul halei de producţie s-au prevăzut vestiare şi duşuri, în sistem filtru. Această zonă este alcătuită din:

zonă a hainelor de stradă; zonă prevazută cu duş şi spălător; zonă a hainelor de lucru.

Din cauza dimensiunilor reduse, cauzate de fluxurile tehnologice şi de constrângerile funcţionale şi structurale, nu s-au prevăzut grupuri sanitare, personalul având în această zonă un acces periodic, dar la intervale mari de timp.

1.2.4. ELEMENTELE CONSTRUCTIVE

Sistemul constructiv propus va fi unul din profile laminate tip "Ipe" din oţel, protejate contra coroziunii şi focului.

Ca sistem de fundare s-au propus fundaţii continue sub ziduri, din beton armat.Pardoseala parterului se va executa din beton armat, 15 cm grosime, armată cu plase sudate

şi aşezată pe o umplutură din pământ local bine compactat şi pe un strat de pietriş drenant. Va fi acoperită cu plăci ceramice.

Închiderile exterioare vor fi realizate din panouri termoizolante de tip stratificat, cu autosusţinere, din spumă ignifugată, poliuretanică, rigidă, expandată între 2 plăci din tablă de oţel zincat "METECNO SUPERWALL ML", cu grosimea de 60 mm, vopsite în câmp electrostatic; sistem de fixare ascunsă şi articulaţie cu dublu labirint.

Pereţii interiori vor fi pereţi de compartimentare fără rol structural, din placaj gips-carton pe structură metalică cu fonoizolaţie interioară din vată minerală.

Tîmplăria din aluminiu cu ferestre cu ochiuri mobile, tip "FEAL FW 50" cu grosime profil 50 mm şi rupere de punte termică; geam dublu termoizolant float, clar, transparent, "low-e", 4+16+4 mm, acţionat electric. Uşile de acces în spaţiile de primire şi livrare marfă sunt uşi seţionale din panou termoizolant de tip stratificat, din spumă poliuretanică, rigidă, expandată între două plăci din tablă de oţel zincat, tip HORMANN.

Se vor placa cu faianţă grupurile sanitare (h = 2,10 m) şi se vor aplica vopsele lavabile pe tencuieli gletuite tip Caparol Seidenlatex pe suport placaj gips - carton pe structură metalică.

Tavanele vor fi din panouri termoizolante de tip stratificat, cu autosusţinere, din spumă poliuretanică, rigidă, expandată între 2 plăci din tablă de oţel zincat „METECNO TOPROOF G3”

Soclul va fi realizat conform metodei CAPATEC: tencuială pe bază de dispersie de răşini sintetice, cu pietricele naturale „CAPATEC KD BUNTSTEINPUTZ FEIN” aplicată peste termoizolaţie din plăci rigide de polistiren extrudat „AUSTROTHERM XPS” de 50mm.

Construcţia va fi acoperită cu o şarpantă metalică, cu structură de susţinere din profile din oţel, protejate contra coroziunii şi focului şi învelitoarea din panou termoizolant de tip stratificat, cu autosusţinere, din spumă poliuretanică rigidă expandată între 2 plăci din tablă de oţel zincat „METECNO TOPROOF G3”, cu grosimea de 60mm, sistem de fixare ascunsă vizibil.

Apele pluviale se vor colecta în jgheaburi din tablă zincată prevăzute cu scurgeri pe verticală cu burlane din tablă. Alcătuirea şi executarea învelitorii va fi conform normativ C37-79 din B.C. nr. 1/80.

Arhitectura clădirilor se va încadra în peisajul înconjurător, finisajele şi culoarea materialelor vor fi pastelate astfel încât să se îmbine armonios cu elementele naturale.

1.2.5.RESURSE FOLOSITE ÎN SCOPUL ASIGURĂRII PRODUCŢIEI

Apă potabilă- 1 foraj hidrogeologic ce va avea următoarele caracteristici Q exploatare estimat = 0,5 - 1,0 l/s şi H= 40 m.

Enegie electrică – Alimentarea cu energie electrică se va face în buclă prin intermediul unui post de transformare, prin branşarea la reţeaua existentă în zonă a SC Electrica SA. De aici se va

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 5 din 20

Page 6: Acord_Marlicod_

alimenta tabloul electric general al incintei. Se va amplasa suplimentar un grup electrogen diesel automat, complet echipat cu eşapament, (insonorizat).

Enegie termică – Corpurile de birouri şi spaţiile anexe precum şi Corp spaţii sortare, control, depozitare şi livrare se vor încălzi cu corpuri statice radiante. Sistemul de distribuţie este prin şapă. Asigurarea aerului proaspăt minim necesar se va realiza natural (necentralizat) prin deschiderea ferestrelor. Ventilaţia va fi suplimentată prin amplasarea unor pompe de căldură în sol, acest sistem asigurând şi o ventilare cu condiţionare pe timp de vară a aerului, prin aportul de aer proaspăt din exterior. Apa caldă menajeră va fi asigurată prin amplasarea de panouri solare pe acoperiş şi suplimentată de centrala termică doar pe timp de iarnă.

Corpul C03 - ferma pentru creşterea găinilor - nu se va încălzi.Ventilaţia în aceste spaţii se face logitudinal, admisia aerului se face prin depresiune prin

pereţii laterali, exhaustarea aerului viciat prin ventilatoarele de pe peretele frontal, supravegherea şi comanda prin calculator. Sistemul de ventilaţie este format din 30 ventilatoare, model EX50, cu şasiu galvanizat, motor de 1,5 cai putere, ce furnizează un debit de 46.320 m3 /oră fiecare. Pe pereţii laterali se montează 196 ferestre (1000x500) prevăzute cu 2 motoare de acţionare. Pe pereţii laterali şi cel frontal se mai montează 105 metri liniari de sistem răcire panouri tip fagure (1960 x 350 mm).

Pe peretele frontal se montează 58 jaluzele servomotoare.Centrala termică pe combustibil - lemn tocat va asigura alimentarea cu energie termică a

instalaţiilor pentru încălzire centrală şi preparare apă caldă menajeră. Această instalaţie va avea următorii parametri tehnologici:

sarcina termică totală = 200 kW; cazanul cu un arzător de randament ridicat - peste 92,80%; automatizarea cazanului şi a arzătorului duc la arderea combustibilului în condiţii de

maximă eficienţă (controlul şi punerea în funcţiune se face cu un termostat automatizat);

temperatura maximă a cazanului = 85° C; temperatura gazelor de ardere max. = 165° C - la încărcare maximă, şi 90° C - la

încărcare parţială); temperatura focarului = 1000° C; presiunea de lucru = 3 barr; consum orar maxim = 500 kg / oră - la încărcare maximă, = 160 kg / oră - la

încărcare parţială; consum electric = 5W în stand -by.

II. MOTIVELE ŞI CONSIDERENTELE CARE AU STAT LA BAZA EMITERII ACORDULUI

Proiectul se încadrează în anexa I., pct.17 lit. a). a HG nr. 445/2009: Instalaţii pentru creşterea intensivă a păsărilor de curte sau a porcinelor având cel puţin 85. 000 locuri pentru creşterea păsărilor de carne, respectiv 60.000 locuri pentru păsări ouătoare, şi intră sub incidenţa O.U.G. 152/2005, privind prevenirea şi controlul integrat al poluării cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr.1 pct.6.6.a.

Investiţia ce urmează a fi realizată de SC Marlicod SRL este în conformitate cu prevederile Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 al României, se încadrează în măsura 1.2.1.“Modernizarea exploataţiilor agricole“, finanţată din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.698/2005.

Proiectul se va realiza cu respectarea legislaţiei naţionale de mediu în vigoare şi a prevederilor Directivelor Uniunii Europene: Directiva Consiliului 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi provenind din surse agricole; Directiva Consiliului 98/58/CE privind protecţia animalelor în fermă şi asigurarea bunăstării animalelor; Directiva Consiliului 1999/74/CE de stabilire a standardelor minime pentru protecţia găinilor ouătoare, prin introducerea de tehnologie şi echipamente aplicate la nivel european, în conformitate cu recomandările B.A.T

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 6 din 20

Page 7: Acord_Marlicod_

Procedura de evaluare de mediu pentru proiect s-a derulat cu respectarea prevederilor legislative aplicabile:

- H.G 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mdiului;

- H.G. 860/2002 modificat şi completat de O.M.210/2004 şi O.M. 1037/2005 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;

- O.M. 135/2010 privind aprobarea metodologiei de aplicare a evaluării impactului mediului pentru proiecte publuce şi private;

- O.U.G. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, cu modificările şi completările ulterioare.

Decizia de emitere a fost luată în urma verificării documentaţiei depuse şi a amplasamentului, în urma consultării publicului şi a autorităţilor publice competente membre ale Colectivului de Analiză Tehnică, pe baza recomandărilor şi a concluziilor raportului privind impactul asupra mediului.Decizia de emitere a acordului de mediu se bazează pe respectarea prevederilor legale privind:

- măsurile ce se impun pentru protecţia aerului, apei, solului, gestionarea deşeurilor;- valorile limită de emisie, compararea cu prevederile documentului de referinţă asupra Celor

Mai Bune Tehnici Disponibile în creşterea intensivă a păsărilor;- respectarea cerinţelor comunitare transpuse în legislaţia naţională;- măsuri adecvate pentru supravegherea emisiilor, inclusiv obligativitatea de a raporta

autorităţii competente pentru protecţia mediului datele de supraveghere;- utilizarea eficientă a energiei;- regimul de funcţionare în diferite situaţii;- măsuri speciale cu scopul de a preveni şi/sau reduce poluarea, atunci când autorităţile

competente pentru protecţia mediului le consideră necesare.Prin implementare, proiectul nu va genera impact asupra ariilor naturale protejate de interes naţional comunitar ( situri Natura 2000) şi internaţional.

COMPARAŢIA CU TEHNICILE BAT

Găinile ouătoare sunt crescute în baterii aprobate de Uniunea Europeană. Bateriile corespund normelor europene conform BAT- pentru creşterea păsărilor, cod BREF –ILF, după cum urmează:- baterii dimensionate după normele sanitare veterinare privind standaredele minime pentru protecţia găinilor ouătoare, în ele fiind incluse toate elementele specifice: jgheab de furaje, linii de adăpare, benzi colectoare dejecţii, sistem colectare dejecţii şi benzi pentru colectare ouă. Bateriile se amplasează în rânduri, pe lungimea halei şi se aliniază cu ajutorul picioarelor de suport reglabile.La capetele fiecărui rând se află coloanele de furajare, motoarele de antrenare pentru lanţul de furajare, şi în spate dispozitivul de antrenare pentru banda de dejecţii.Proiectul va respecta şi următoarele cerinţe BAT: - reducerea pierderilor de apă prin neetanşeităţile sistemului, respectiv detectarea şi remediereascurgerilor; folosirea sistemelor de adăpare cu pierderi cât mai reduse;- calibrarea periodică a instalaţiilor pentru apa de băut pentru evitarea pierderilor prin scurgere;- ţinerea de înregistrări referitoare la consumul de apă prin folosirea contoarelor de apă;- respectarea Codului bunelor practici agricole (strategiile de alimentare, tehnici puţin poluante de stocare şi împrăştiere a îngrăşămintelor naturale);- se vor respecta tehnicile de nutriţie care ţin seama de vârsta păsărilor şi necesitatea asigurării unui conţinut scăzut de azot şi fosfor în dejecţii;- hrănirea păsărilor se va face astfel încât să se asigure o eficienţă maximă de transformare furaj/greutate în funcţie de vârsta şi cerinţele păsărilor;- se va ţine o evidenţă lunară a consumurilor specifice de materii prime şi materiale auxiliare;- se va face o analiză periodică a consumurilor realizate în vederea stabilirii eficienţei acestora;- aplicarea unui management nutriţional preventiv ca masură de reducere a poluării solului;- studierea permanentă a progreselor în domeniul creşterii păsărilor şi aplicarea lor pe baza analizei cost-beneficiu în scopul folosirii materiilor prime cu impact redus asupra mediului;

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 7 din 20

Page 8: Acord_Marlicod_

- realizarea controlului calităţii materiilor prime pe baza unor proceduri care să prevadă modul de acţiune în caz de neconformitate, astfel încât impactul asupra mediului să fie minim sau nul;- depozitarea dejecţiilor pe o platformă de stocare temporară, cu capacitate suficientă pentru perioade când dejecţiile nu se pot aplica pe teren;- iluminarea halelor cu sisteme care utilizează un consum redus de energie;- izolarea corespunzatoare a clădirilor, utilizarea de instalaţii automatizate pentru controlul microclimatului;- funcţionarea şi întreţinerea eficientă a sistemului de ventilaţie a halelor în scopul asigurării microclimatului optim;- eliminarea frecventă şi uscarea forţată a dejecţiilor pe banda transportoare pentru reducerea emisiilor de amoniac din adapost şi a mirosului din hală;- reducerea consumului de energie prin aplicarea bunelor practici in fermă, începând cu proiectarea adăposturilor până la operarea adecvată şi mentenanţa echipamentelor din adăposturi.

III MĂSURI PENTRU PREVENIREA, ŞI REDUCEREA EFECTELOR NEGATIVE SEMNIFICATIVE ASUPRA MEDIULUI

III. a) Măsuri în timpul realizării proiectului:

Aer - lucrările de construcţie constituie pe de o parte, o sursă de emisii de praf cauzate de circulaţia vehicolelor grele şi activităţile de construcţie propriu-zise, iar pe de altă parte, o sursă de emisie a poluanţilor specifici arderii combustibililor fosili (în motoarele utilajelor şi mijloacelor de transport folosite)

Pentru diminuarea cantităţii de praf rezultate din procesul de construcţie nu există măsuri eficiente; în schimb, pentru preîntâmpinarea producerii prafului de către mijloacele de transport şi utilajele de construcţii, executantul trebuie să stropească ori de câte ori este nevoie căile de acces şi punctele de încărcare - descărcare.

Apă – nu se estimează necesitatea unor măsuri de prevenire şi reducere în timpul realizării proectului.

Sol - în timpul lucrărilor de amenajare şi de construcţie, pe porţiunile unde se vor desfăşura aceste activităţi, solul se va tasa în orizonturile superioare, iar în suprafaţa construibilă va fi modificat .Pe perioada desfăşurării acestor lucrări activitatea va fi strict monitorizată cu responsabilitate, pentru a minimiza potenţialele efecte asupra mediului, urmărind cu precădere următoarele: surse liniare – reprezentate de traficul de vehicule grele şi utilaje în incinta fermei. În această

categorie intră emisiile de substanţe poluante degajate în atmosferă din arderea combustibililor (SOx, NOx etc.) în timpul funcţionării utilajelor, care ajung să se depună pe sol, putând conduce la modificarea temporară a proprietăţilor naturale ale solului. Poluarea se manifestă pe o perioadă nedeterminată de timp, iar din punct de vedere spaţial pe o arie restrânsă pe platformele şi traseele de descărcare-încărcare şi transport a mărfurilor; vegetatia din jur constituind o bariera in propagarea in exterior.

surse de suprafaţă – reprezentate de funcţionarea utilajelor în cazul unor pierderi accidentale de uleiuri minerale sau combustibili ca urmare a unor defecţiuni tehnice survenite la utilaje;

surse punctiforme reprezentate de organizarea de şantier – reprezentate de materiale şi substanţe (vopsele, solvenţi, ciment, bitum etc.) care în cazul unor scurgeri accidentale pot deveni surse de poluare locală a solului.

Circulaţia utilajelor şi activităţile specifice lucrărilor de construcţii se vor desfăşura pe suprafaţa strict limitată din zona construibilă. Zgomot şi vibraţii produse de utilajele folosite la amenajarea şi construcţia fermei de păsări au caracter temporar, întinzându-se doar pe durata edificării acestuia.Sursele de zgomot identificate pentru activităţile ce se vor desfăşura în continuare sunt în principal, surse mobile cauzate de utilaje şi vehicule. Biodiversitate

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 8 din 20

Page 9: Acord_Marlicod_

Activitatea se va desfăşura în vecinătatea sitului de importanta comunitară ROSCI0045 - Coridorul Jiului, care este cea mai apropiată arie protejată din zonă şi ocupă aproximativ 17% din teritoriul comunei Drănic.Impactul asupra vegetaţiei şi faunei produs de amenajarea şi construcţia fermei avicole se reflectă în: - distrugerea vegetaţiei (ierbacee şi lemnoase), fără valoare economică şi ecologică mare având în vedere starea actuală;- perturbarea echilibrului ecosistemic limitrof pe o suprafaţă mică;- îndepărtarea unor populaţii din specii de amfibieni tereştri şi mamifere mici în zone vecine, cu aceleaşi caracteristici ale nişei ecologice. În timpul lucrărilor de construcţie, o mare parte din faună va migra către locuri mai liniştite din acelaşi areal. Este posibil ca la încetarea acestor activităţi, într-o anumită perioadă de timp, o parte din exemplarele unor specii să se întoarcă în vechiul habitat, zona verde oferind adăpost şi hrană.

La amenajarea fermei avicole se vor analiza toate posibilităţile de reducere a numărului de arbori şi arbuşti tăiaţi, menţinându-se toate exemplarele care se situează în porţiunile de teren neocupate de clădiri sau căile de acces şi care sunt prevăzute a fi amenajate ca spaţiu verde. De asemenea, exemplarele viabile cu vârste şi dimensiuni mici vor fi extrase cu balot la rădăcină şi replantate în porţiunile de teren prevăzute a fi amenajate zone verzi sau in alte terenuri.

Lucrările de construcţie pot fi potenţiale cauze ce produc prejudicii şi în final moartea arborilor aflaţi în imediata apropiere a zonei de lucru. Printre acestea se numără: tasarea excesivă a solului, vătămarea sau distrugerea rădăcinilor (prin excavaţii, acoperiri cu gudron sau poluarea solului), vătămări diferite produse trunchiului şi coroanei verzi. Arborilor li se pot aduce prejudicii prin vătămarea rădăcinilor, rănirea trunchiului, ruperea ramurilor ca şi prin elagajul necorespunzător. Nu trebuie să se uite că arborii nu tolerează acoperirea lor cu un strat suplimentar de sol, acoperirea rădăcinilor lor cu beton, asfalt sau izolarea bruscă care poate duce la arsura scoarţei.

Efectul negativ al supraacoperirii rădăcinilor cu pământ de umplutură se combate prin instalarea unui sistem de drenare şi aerisire la nivelul vechi al solului, care se acoperă cu pietriş şi apoi cu materialul de umplutură. Pentru arborii cu rădăcinile acoperite cu beton sau asfalt – impermeabile pentru aer şi apă, se vor înlocui cu pietriş şi nisip protejat cu grile metalice sau cu pietre de pavaj.

Decopertarea stratului superficial al solului din zona rădăcinilor privează arborii de substanţe nutritive, răneşte rădăcinile şi slăbeşte stabilitatea plantei. Se va evita excavarea pământului de sub arbori.

Deosebit de periculoase pentru viaţa arborilor sunt tranşeele săpate în zona rădăcinilor (tranşeele de serviciu pentru cabluri sau canale colectoare). Atunci când ele nu pot evita zona proiecţiei coronamentului, este mai indicat să fie conduse spre centrul arborelui, pentru a reduce prejudiciile. În cazul arborilor cu rădăcini fasciculate este necesară o abatere la cel puţin 2,5 m de arborele protejat.

Se prevede ca arborii din perimetrul exterior şantierului de lucru să nu fie vătămaţi (în zona rădăcinilor, trunchiului sau coroanei) prin tăiere, rănire, baterea de cuie sau de scoabe. Se interzice fixarea de unelte, cabluri sau conducte de trunchiul arborilor, iar zona rădăcinilor trebuie ferită de pasajul sau parcarea vehiculelor şi utilajelor, de depozitarea materialelor de construcţii sau a carburanţilor. În acest scop, zona şantierului se împrejmuieşte cu un gard din scânduri, lănteţi sau plasă, iar arborii din interior se protejează prin paravane de scândură sau cu anvelope uzate. La încheierea lucrărilor de amenajare a fermei, aceste împrejmuiri se îndepărtează, fără a lăsa vreo urmă

Deşeuri din construcţii - se vor elimina pe depozite special amenajate stabilite de Primăria Segarcea, cu respectarea prevederilor OUG 78/ 2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001 modificată de OUG nr. 61/2006, aprobată prin Legea nr. 27/2007;

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 9 din 20

Page 10: Acord_Marlicod_

Întreg ansamblul de activităţi, legate de amenajarea şi construcţia fermei avicole, în

condiţiile respectării tehnologiilor de lucru şi a executării tuturor amenajărilor pentru protecţia factorilor de mediu, se estimează că va afecta mediul în limite admise.

III. b) Măsuri în timpul exploatării şi efectul implementării acestora

Factorii de mediu ce vor fi afectaţi sunt: solul, apa, aerul, vegetaţia şi fauna. Măsurile propuse pentru diminuarea impactului se prezintă în continuare :Solul -Pentru diminuarea impactului asupra solului se vor adopta următoarele măsuri:

a- Canalizarea exterioară va fi din tuburi închise etanş de PVC – KG şi este racordată la bazine sau construcţii aferente etanşe, executate din beton armat şi hidroizolate, neexistând posibilitatea infiltrării apelor uzate menajere sau tehnologice în sol.

b- Deşeurile generate pe amplasament se vor gestiona astfel:Deşeurile menajere solide, cele provenite din activitatea de amenajare şi construcţie a

fermei, precum şi cele reciclabile provenite din activităţile curente se colectează şi depozitează diferenţiat, în europubele pe platforma betonată special amenajată, de unde vor fi transportate prin fime autorizate la un depozit conform reglementărilor legale.

Deşeurile tehnologice, respectiv dejecţiile provenite din halele de producţie vor fi supuse procesului specific de uscare, utilizând curenţi de aer cald proveniţi din suflante amplasate de-a lungul benzilor conveioare. Fiecare baterie este racordată la un sistem de uscarea a dejecţiilor, gradul de uscare al acestora fiind de 60%. Sistemul constă dintr-o turbină acţionată electric, dejecţiile fiind transportate printr-un sistem de tuburi. La un interval de trei - patru zile se scot dejecţiile, pe o platformă betonată acoperită, neexistând riscul de a se infiltra în sol şi în apă.

Dejecţiile în această stare se vor comercializa pentru a fi utilizate pentru fertilizarea terenurilor agricole. Evacuarea lor se va realiza cu maşini speciale de transport. Cadavrele de păsări sau orice altă materie organică provenită din procesul producţie, altele decât dejecţiile se vor colecta în pubele de plastic şi se vor incinera la incineratorul propriu.

c-- Amenajarea de spaţii de verzi Se vor prevedea spaţii verzi ample, cu rol de protecţie faţă de vecinătăţile nefavorabile, a

căror suprafaţă va fi de minim 20% din suprafaţa totală a terenului. Spaţiile verzi vor fi amenajate peisager şi întreţnute în mod corespunzător.

Perimetral se poate instala pe laturile expuse ale suprafeţei construibile o perdea forestieră din specii repede crescătoare: tei argintiu, plop euramerican sau glădiţă.

ApaApele menajere şi cele uzate din activitatea cotidiană din cadrul fermei avicole sunt

colectate şi epurate într-o staţie proprie de epurare compactă.Apele pluviale de la zona de parcare şi de la platformele betonate din incintă sunt

preepurate printr-un separator de hidrocarburi cu filtru coalescent şi decantor de nămol aflat în incintă, îndeplinind astfel condiţiile de deversare la teren, după care se colectează într-un bazin de retenţie de capacitatea 270 mc.

Apele pluviale de pe acoperişuri sunt preluate prin pante la jgheaburi şi burlane şi apoi se colectează printr-o reţea de canalizare în bazinul de retenţie, de unde va putea fi folosită la udarea spaţiilor verzi..

Preluarea apelor de pe trotuare şi terasele din parter se va face prin pantele prevăzute spre un sistem de rigole amplasat perimetral acestora legate tot la bazinul de retenţie.

Apele uzate rezultate de la spălarea halei, după raclarea dejecţiilor, se vor prelua prin pompa cu presiune mare şi consum redus de apă în staţia de epurare.

Aerul

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 10 din 20

Page 11: Acord_Marlicod_

Sursele mobile sunt reprezentate de către autovehiculele de pe drumurile şi căile de acces în şi spre incinta fermei avicole, precum şi de circulaţia utilajelor de transport şi de realizare a construcţiilor.

Rezultatele obţinute în cazuri asemănătoare arată că nivelul de poluare se situează cu mult sub pragul inferior de evaluare conform ord. 592/2002 anexa 1

Lucrările de construcţie constituie pe de o parte, o sursă de emisii de praf cauzate de circulaţia vehicolelor grele şi activităţile de construcţie propriu-zise, iar pe de altă parte, o sursă de emisie a poluanţilor specifici arderii combustibililor fosili (în motoarele utilajelor şi mijloacelor de transport folosite)

Pentru diminuarea cantităţii de praf rezultate din procesul de construcţie nu există măsuri eficiente; în schimb, pentru preîntâmpinarea producerii prafului de către mijloacele de transport şi utilajele de construcţii, executantul trebuie să stropească ori de câte ori este nevoie căile de acces şi punctele de încărcare - descărcare. Ca surse fixe, mediul este afectat de emisiile în atmosferă a noxelor rezultate din: ventilatoarele exhaustoare amplasate la capătul halei de creştere a păsărilor, centrala termică, incineratorul şi instalaţiile frigorificea- Ventilatoarele exhaustoare

Măsura pentru reducerea poluanţilor constă din instalarea jaluzelelor de protecţie ce asigură o difuzare mai bună a aerului exhaustat.b- Incineratorul - Cartea tehnică estimează că nivelul de poluare se va situa sub pragul inferior de evaluare conform ord. 592/2002 .c- Centrala termică

În condiţiile prezente în care protecţia mediului este tot mai stringentă, se va folosi biomasă drept combustibil, care este regenerabilă, gratuită şi puţin poluantă pentru mediu, şi anume: rumeguş, peleţi etc.

Cazanul centralei cu un arzător de randament ridicat complet automatizat (termostat automatizat) va duce la arderea combustibilului în condiţii de maximă eficienţă.

În condiţii de funcţionare a centralei termice la un consum maxim orar, concentraţiile maxime de poluanţi înregistrează valori cu mult sub pragul inferior de evaluare conform ord. 592/2002 anexa 1.

d- Instalaţiile frigorificeAgentul utilizat în instalaţiile frigorifice este R-410A, conform documentaţiei. Acesta este o

substanţă înscrisă în lista celor care nu epuizează stratul de ozon (conf. Ordin MAPPM 506/96). Procesul este etanş, neexistând posibilitatea de emisie în atmosferă.

Pentru a evita orice pierdere, instalaţiile frigorifice sunt urmărite în permanenţă, activitatea de service fiind efectuată de persoane autorizate cu respectarea normelor în vigoare.

Vegetaţia şi faunaIn zona studiată, întregul strat, începînd cu orizonturile superioare ale solului şi terminând cu

pătura erbacee, care alcătuieşte etajul dominant, este sărac populat de reprezentanţi ai florei şi faunei.Chiar dacă apare majoritatea speciilor de vertebrate specifice ecosistemului de interferenta agricol si forestier din zona de câmpie, se găseşte un număr relativ scăzut de amfibieni, reptile, păsări şi mamifere de talie mică.Exemplarele din aceste specii sunt specifice zonei Câmpiei, însă au fost alungate de activitatea antropică din zonă şi de câinii vgabonzi, astfel că mamiferele întâlnite frecvent în urmă cu 10-15 ani, nu mai habitează în zona ce face obiectul studiului, şi sunt întâlnite doar ocazional.

Odată cu începerea activităţii de producţie în ferma de păsări, se vor cantona în împrejurimi sau în diferitele adăposturi oferite de resturile de construcţii, specii de şoareci şi guzgani, dar şi prădătorii naturali ai acestora, pe care activitatea antropică nu îi va deranja.

Titularul de investiţie va avea în vedere şi va analiza soluţia împrejmuirii întregii suprafeţe cu o perdea forestieră de protecţie.

III. c)măsuri pentru închidere/demolare/dezafectare

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 11 din 20

Page 12: Acord_Marlicod_

La încetarea activităţii ca urmare a schimbării titularului activităţii prin vânzarea de active, fuziune, diviziune, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, sau ca urmare a încetării activităţii datorită falimentului, titularul va solicita autorităţii competente de mediu stabilirea obligaţiilor de mediu. Titularul va avea obligaţia de a se conforma unui plan bine fundamentat privind managementul lucrărilor de scoatere din funcţiune şi refacere a mediului astfel încât pe amplasamentul să poată avea o altă folosire ulterioară.

III. d)Considerente care justificănecesitatea realizării proiectului propusAmplasamentul fermei este la o distanţă mai mare de 1 Km Est de oraşul Segarcea, prin

urmare este respectat OMS 536/1997 privind distanţelele minime faţă de aşezările umane şi obiectivele de interes public, respectiv investiţii existente în zonă. Nu trebuie luate măsuri speciale pentru protecţia aşezărilor umane şi a obiectivelor protejate şi/sau de interes public.Construcţia fermei avicole va influenta în sens pozitiv mediul social şi economic din zonă, prin crearea unor noi locuri de muncă şi dezvoltarea serviciilor conexe (transport, întreţinere instalaţii etc.).În urma lucrărilor şi activităţilor ce se vor desfăşura în fermă, se va ridica rapid gradul de ocupare al forţei de muncă din zonă şi se vor aduce importante beneficii bugetului local. De asemenea, este prevăzută o creştere rapidă a calităţii infrastructurii (reţele edilitare, drumuri).

IV. CONDITII CARE TREBUIE RESPECTATE

a) Protectia calităţii apelor:

SC MARLICOD SRL deţine Aviz de gospodărire a apelor nr.56/28.05.2010, emis de Administraţia Naţională „ Apele Române ”, Administraţia Bazinală de Apă Jiu.A. Alimentare cu apă în vederea potabilizăriiQ zi med.= 42,31mc/zi ( 0,49 l/s)Q zi max.= 46,55mc/zi ( 0.54 l/s) Van =15,443miimcdin care: - volume şi debite de apă folosite în scop igienico - sanitar: Qzi med = 0,96 mc/zi( 0,011 l/s) Q zi max = 01,06mc/zi( 0,012 l/s) V an = 0,350miimc -volume şi debite de apă folosităpentru adăparea găinilor: Q zi med = 41,35mc/zi ( 0.48 l/s) Q zi max = 45,49 mc/zi ( 0,53 l/s) V an = 15,093miimcCaptarea – 1 foraj hidrogeologic ce va avea următoarele caracteristici: Q exploatare estimat = 0,5 - 1,0 l/s H= 40 m Ø =200mmForajul se va echipa cu o pompă submersibilă ce va avea debitul mai mic decât debitul maxim al forajului şi va fi echipat cu aparat de măsură şi control a debitelor de apă prelevate.Dacă indicatorii de calitate ( fizico-chimici şi bacteriolagici) determinaţi pentru apa prelevată din foraj nu se vor încadra în limitele de potabilitate, benefeciarul va monta o instalaţie de tratare a apei în vederea potabilizării.Aducţiunea – se va realiza din conductă PEID, cu Dn = 63mm şi L= 90mÎnmagazinarea – se va realiza în 4 rezervoare din PEID, de formă rectangulară cu V = 1mc fiecare şi dimensiunile de 0,78x 0,78x1,94m.Distribuţia apei se va realiza printr-un grup de pompare cu recipient hidropneumatic cu membrană care va avea următoarele caracteristici tehnice: Q = 1,53 l/s, H = 43 mCA, P = 1,7kw.Reţeaua de distribuţie a apei pentru grupurile sanitare şi hala de găini se va realiza din conducta de PEID, cu Dn = 63-50mm şi lungimea totală de 550m.

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 12 din 20

Page 13: Acord_Marlicod_

Norma de consum de apă:- pentru nevoi igienico-sanitare -60 l/om/zi, conform STAS 1478-90

B. Alimentarea cu apă în scop tehnologic, folosită pentru igienizare hale de producţie Q zi med = 1,99mc/zi( 0,023 l/s) Q zi max = 2,19 mc/zi (0,025 l/s) Van = 0,0420miimc (21zile /an )C. Alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor- se va realiza o reţea de hidranţi exterior ce se

vor alimenta dintr-un rezervor subteran din beton armat, cu V = 72 mc prin interiorul a 2 pompe de incendiu, ce vor avea următoarele caracteristici tehnice: Q = 10 l/s, H = 45mCA, P = 3kw.

Lungimea reţelei va fi de 480 m, din PEID cu Dn = 110mD. Ape uzate menajere şi tehnologice ce vor rezulta din activitatea din cadrul fermei vor fi

transportate printr-o reţea de canalizaredin PVC, cu Dn = 110-315mm şi lungimea totală de 200m într-o staţie de epurare mecano-biologică şi ulterior deversate într-un bazin etanş vidanjabil, cu V = 10m.c.Apele pluviale de pe platformele din incinta fermei vor fi preluate de sistemul de rigole perimetrale, cu lungimea totalăde 800m, vor fi trecute printr-un separator de nămol şi hidrocarburi (Q = 80 l/s) şi deversate într-un bazin etanş de retenţie, cu V = 135mc.

Staţia de epurare –pentru apele uzate menajere şi tehnologice va fi echipată cu un sistem de aerare cu bule fine, construcţie compactă, ce prezintă Agrementul Tehnic 020-05/1170-2009, valabil până la data de 31.12.2012, avizat de Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii.

▪ Va fi alcătuită din: - decantor principal; - bazin de activare; - decantor secundar; - panou de comandă. ▪ Caracteristici tehnice -debit 4,5mc/zi; - 25-35 locuitori echivalenţi;

- dimensiuni:2000x 2160 x 2830m. ▪ La ieşirea din staţia de epurare se va realiza un cămin etanş pentru prelevare probe de apă pentru analize de laborator şi se va instalaun debitmetru. Volume şi debite de ape evacuate menajere: Qu zi med = 0,96mc/zi Qu zi max = 1,06mc/zi Qu orar max = 0,057mc/h V an = 0,392 miimc(365 zile /an)Volume şi debite de ape evacuate rezultate de la igienizarea halelor( tehnologică) Qzi med = 1,99mc/zi Qzi max = 2,19mc/zi Qu orar max =0,119mc/h V an = 0,0420mii mc(21 zile /an)E. Condiţii de deversare în receptor: Valori limită de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate, conform H.G.nr. 188/2002,modificată şi completată cuH.G:nr.352/2005anexa3, tabelul 1, Ordinul 31/2006 precum şi condiţii impuse de firma specializatăcare va vidanja bazinul etanş pentru apele uzate menajere şi tehnologice.

b) Protecţia calităţii aerului:

Principalele emisii de poluanţi sunt amoniacul şi metanul, gaze generate de fermentaţia enterică a animalelor şi descompunerea dejecţiilor. Se vor aplica măsuri de reducere si/sau control al emisiilor în diferite etape ale procesului tehnologic, dupa cum urmează:

- utilizarea sistemului de creştere a găinilor ouătoare, în conformitare cu recomandările BAT, cu prevederile Directivei Consiliului 98/58/CE privind protecţia animalelor în fermă şi asigurarea

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 13 din 20

Page 14: Acord_Marlicod_

bunăstării animalelor şi ale Directivei Consiliului 1999/74/CE de stabilire a standardelor minime pentru protecţia găinilor ouătoare;- aplicarea de tehnici nutriţionale la sursă prin hrănirea animalelor cu cantităţi reduse de nutrienţi;- îndepărtarea din halele de producţie a dejecţiilor uscate (40 - 50% substanţă uscată) cel puţin o dată pe săptămână şi stocarea acestora pe platformă acoperită;- utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru împrăştierea dejecţiilor pe terenurile agricoleEmisii dirijate

Faza de proces Poluanti Sistem de repnere poluanti

Masuri de reducere

1 Centrala termica NOx Coş de evacuare Utilizarea eficienta acombustibil solid CO (H= 0,5 m) energiei termice, izolarea

SO2 conductelor de transport aPulberi Substance organice

agentului termic

2 Incinerator Pulberi totale Coş de evacuare Utilizarea în cele mai buneanimaliere HCl

NOx S02 CO

(H= 3,46 m; D=0,4 m) condiţii a instalaţei

HFCarbon organic totalNH3Metale grele Cenusa Dioxine si furani

Emisii fugitive/nedirijate in aer:

Faza de proces Poluanţi Sistem de reţinere poluanţi Măsuri de reducere1. Hale de creştere N20 Ventilatoare amplasate pe Aplicarea tehnicilor

păsări NH3 pereţii laterali ai halelor, nutriţionale, acceptate laMiros sistem de reţinere, care nivel naţional prin care săPraf asigură exhaustarea forţată se reducă cantitatea deC02

CH4

a aerului viciat din interior

nutrienţi din dejecţii

2. Emisii fugitiveDela descărcarea nu nutreţului descarcarea/depozitareanutretului

praf - intretinerea corespunzatoare a tubulaturii şi supravegherea operaţiilor de încărcare/descărcare

Hrana este descărcată din mijlocul de transport direct în buncare

3. Emisii fugitive de la sistemul de canalizare tehnologica

miros - curăţare uscată a halelor cât mai bine posibil

Se colectează in fosa vidanjabilă şi se Descarcă în staţie de epurare exterioară amplasamentului

4. Emisii de la mijloacele de transport

Oxid de carbon, hidrocarburi, oxid de azot, oxid de sulf, aldehide

- pentru reducerea cantităţii de noxe evacuate se va urmari ca autovehiculele şi utilajele să menţină parametri înscrişi în cartea tehnică, prin efectuarea la termene a reviziilor tehnice şi a reparaţiilor.

-

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 14 din 20

Page 15: Acord_Marlicod_

Observaţii- controlul pentru minimizarea emisiilor de amoniac se face prin aplicarea celor mai bune tehnici pentru sistemul de adăpostire, compoziţia furajelor, modul de administrare a hranei şi a apei, reducerea umidităţii.

c). Protecţia solului şi a subsolului se va realiza prin:- impermeabilizarea corespunzătoare a depozitului pentru stocarea temporară a dejecţiilor;- cuve de retenţie pentru amplasarea rezervoarele de carburant/combustibil lichid;- programe de întreţinere preventivă a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare;- elaborarea si implementarea unui program corespunzător pentru aplicarea dejecţiilor pe

teren, cu urmărirea periodică a calităţii solului terenurilor pe care se efectueaza aplicarea, cu respectarea prevederilor Directivei Consiliului 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi provenind din surse agricole şi a Ordinului MMGA nr. 1234/2006 privind aprobarea Codului de bune practici în fermă;

- operarea corectă a transferului dejecţiilor din depozitul de dejecţii la utilajul de aplicare pe teren;

- managementul corespunzător al altor tipuri de deşeuri.

d).Gestiunea deşeurilorDenumirea

deşeuluiCantitatea prevăzută

a fi generată

(tone)

Codul deşeului

Managementul deşeurilor – cantitatea prevăzută a fi generată (tone/an)

Valorificată Eliminată

Deşeu centrala termică – cenuşă volantă

0,1 10 01 04 - 0,1

Deşeuri activitatea curentă – dejecţii animaliere

100 02 01 06 100 -

Amestecuri de deşeuri de la construcţii şi demolări

15 17 07 03 14,5 0,5

Deşeuri municipale

10 20 03 99 - 8

Deşeuri nedegradabile- cadavre animale

10 02 01 02 - 9,5

Operatorul are urmatoarele obligatii:- evitarea producerii de deşeuri; în cazul în care aceasta nu poate fi evitată, valorificarea lor, iar în caz de imposibilitate tehnică şi economică, neutralizarea şi eliminarea acestora, evitându-se sau reducandu-se impactul asupra mediului; -eliminarea deşeurilor periculoase prin firme specializate, autorizate, pe baza de contract;- operatorul trebuie să se asigure că deşeurile transferate către o. altă persoană fizică sau juridică sunt ambalate şi etichetate în conformitate cu standardele naţionale, europene şi cu oricare alte norme in vigoare privind inscripţionările obligatorii;- amenajarea locurilor pentru colectarea selectivă, în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 15 din 20

Page 16: Acord_Marlicod_

umană, a deşeurilor ce vor rezulta din activitate şi gestionarea corespunzătoare a acestora în conformitate cu prevederile legale în vigoare (O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare);- gestionarea deşeurilor se va realiza conform cerinţelor H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor;- deşeurile destinate proceselor de recuperare sau eliminare pot fi transportate numai de agenţi economici autorizaţi, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008;- gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje se va face conform H.G. nr. 621/2005, cu modificările ulterioare;- deşeurile industriale reciclabile vor fi colectate separat şi valorificate în conformitate cu legislaţia in vigoare (O.U.G. nr. 16/2001, aprobata prin Legea nr. 465/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, cu completările ulterioare);- titularul va trebui să deţină un borderou pentru fiecare livrare externă a dejecţiilor, care să cuprindă producătorul, destinatarul, cantitatea livrată, tipul şi provenienţa dejecţiilor, data livrării (OM 296/2005, art. 2.1.).- eliminarea şi valorificarea deşeurilor specifice se va face in conformitate cu prevederile urmatoarelor acte legislative:

O.U.G. nr. 47/2005, aprobata prin Legea nr. 73/2006 privind reglementari de neutralizare adeseurilor de origine animaliera;O.M. nr. 296/2005 privind aprobarea Programului cadru de actiune tehnic pentru elaborareaprogramelor de actiune in zone vulnerabile la poluarea cu nitriti din surse agricole;O.M nr. 242/2005 pentru aprobarea organizarii Sistemului national de monitoring integrat alsolului, de supraveghere, control si decizii pentru reducerea aportului de poluanti proveniri dinsurse agricole si de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie in zonevulnerabile si potential vulnerabile la poluare cu nitrati;H.G. nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de actiune pentru protectia apelor impotrivapoluarii cu nitrati proveniti din surse agricole, modificata si completata de H.G. nr. 1360/2005;Codul bunelor practici agricole aprobat prin Ordinul nr. 1182/2005.

e) Prevenirea riscurilor producerii unor accidente : - se vor respecta instrucţiunile de prevenire şi intervenţie în caz de incendii;- se va elabora şi implementa planul de intervenţie în caz de poluări accidentale; - se vor manevra corespunzător substanţele chimice şi medicamentele de uz veterinar folosite în cadrul fermei.-Pentru evitarea riscurilor de producere a unor eventuale accidente ecologice şi urmărirea calităţii factorilor de mediu, încă din faza de execuţie se vor elabora şi aplica programe de monitorizare a factorilor de mediu care vor cuprinde: - monitorizarea calităţii apelor uzate la ieşirea din staţia de epurare, înainte de evacuare în emisarul natural şi evaluarea rezultatelor monitorizarii în raport cu valorile maxime admise de legislaţia în vigoare; - se va realiza anual Studiu Agrochimic şi Pedologic pentru terenurile agricole pe care se vor împrăştia dejecţiile, cu întocmirea unui Plan de fertilizare a solului.- În vedere conformării cu cerinţele OUG nr. 152/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 84/2006, titularul investiţiei va urmări încă din faza de execuţie respectarea următoarelor principii generale de bază, astfel încât:

a) să se prevină poluarea în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile; b) să nu se producă nici o poluare semnificativă;

c) să fie evitată producerea de deşeuri, potrivit prevederilor legale în vigoare; în cazul în care se produc deşeuri, ele sunt valorificate, iar dacă acest lucru este imposibil tehnic sau economic, sunt eliminate, astfel încât să se evite sau să se reducă orice impact asupra mediului; d) să se utilizeze eficient energia;

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 16 din 20

Page 17: Acord_Marlicod_

e) să fie luate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora;

f) să fie luate măsurile necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activităţii să se evite orice risc de poluare şi să se readucă amplasamentul la o stare satisfăcătoare.

f). Planul de monitorizare a mediului: Masuratorile efectuate pentru evaluarea starii mediului in amplasament se vor realiza inainte de

inceperea lucrarilor pentru stabilirea „nivelului zero” si vor consta in determinari pe probe: - sol – minim 2 probe;- aer – imisii – minim 2 probe;- zgomot – minim 2 probe (una la nivelul căii de acces şi una la 2 m de gardul celei mai apropiate locuinţe);

-Monitorizarea imisiilor

IndicatorPerioada

de mediereNormativ

Valoare limita de emisie

NOx si NO 1hOrdin

592/2002200 μg/mc

Pulberi in suspensie –

PM10

24 hOrdin 592/2

00250 μg/mc

NH330 min.

24 hSTAS 12574-

87300 μg/mc100 μg/mc

CO ZilnicaOrdin

592/200210 mg/mc

Nivelul imisiilor la limita incintei va fi monitorizat in perioada realizarii proiectului lunar. Conform prevederilor OUG nr. 195/2005 si OUG 152/2005, titularul are urmatoarele obligatii:

- sa realizeze controlul emisiilor de poluanti in mediu, precum si controlul calitatii factorilor de mediu, prin analize efectuate de personal calificat, cu echipamente de prelevare si analiza adecvate, descrise in standardele de prelevare si analiza specifice;

- sa raporteze autoritatilor de mediu rezultatele monitorizarii, in forma adecvata, stabilita prin autorizatia de mediu si la termenele solicitate;

- activitatea de monitorizare a emisiilor si a calitatii aerului se va organiza in cadrul societatii si va fi coordonata de persoane numite cu decizie de catre conducerea unitatii.

Nivelul imisiilor la limita incintei va fi monitorizat in perioada de funcţionare anual.

- Monitorizare Apa - frecvenţa la fiecare vidanjareIndicator Concentraţia maxim admisă conf. NTPA 001

Materie totală în suspensie 60 mg/dm3

CBO5 25 mg/dm3

CCOCr 125 mg/dm3

Substanţe extractibile în solvenţi organici

20 mg/dm3

Azot amoniacal NH4+ 3 mg/dm3

Fosfor total Pt 2 mg/dm3 pH 6,5-8,5Azot total 10 mg/dm3 Detergenţi sintetici 0,5 mg/dm3

Reziduu filtrat la 105 C 2000 mg/dm3

Sulfaţi 600mg/dm3

Cloruri 500 mg/dm3

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 17 din 20

Page 18: Acord_Marlicod_

- Monitorizarea gestiunii deseurilor Evidenta deseurilor produse va fi tinuta lunar, conform HG 856/2002

- Protecţia naturiiPorţiunea din “Coridorul Jiului” învecinată cu zona instalării obiectivului se prezintă ca un

teritoriu fragmentat, aici întâlnindu-se pădurile Pitaru, Bunget (prelungire a pădurii Bratovoieşti) şi Calopăr, precum şi unele zone umede incluse în acestea. Terenurile limitrofe acestei porţiuni de sit, inclusiv zona obiectivului prezintă un peisaj uniform constituit din terenuri agricole, canale de irigaţii, cu rare habitate antropogene. Titularul de investiţie va adopta şi proceda la aplicarea măsurilor sanitar – veterinare specifice pentru a reduce riscul apariţiei şi transmiterii unor epizootii sau boli cu caracter virulent către populaţiile faunei sălbatice.

Amenajarea spaţiului verde din incinta fermei se va face pe baza unui studiu elaborat de o firmă de specialitate care va ţine seama de încadrarea în mediu şi elementele peisagere adiacente.Având în vedere că factorii de mediu nu vor fi perturbaţi decât în mică măsură, iar beneficiarul va lua măsurile adecvate pentru protejarea şi conservarea cadrului natural, considerăm că nu este necesar să se realizeze alte amenajări speciale pentru refacerea mediului. V.8 . Pe toată durata execuţiei şi funcţionării obiectivului se vor respecta prevederile următoarelor acte normative:

- OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, modificată şi completată de Legea nr.311/2004;

- HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu modificările şi completările ulterioare;

- - OUG nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001 modificată de OUG nr. 61/2006, aprobată prin Legea nr. 27/2007;

- HG 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate - NTPA 001, privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane la evacuarea în receptorii naturali, cu modificarile şi completările ulterioare;

- Legea nr. 319/2006 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă; - STAS 10009-88 Acustica în construcţii; Acustica urbană;- OUG nr.243/2000 privind protecţia atmosferei aprobată prin Legea nr.655/2001;- HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor;- OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu cu modificările şi completările ulterioare;- OUG nr. 47/2005 privind reglementări de neutralizare a deşeurilor de origine animală, cu

modificările şi completările ulterioare;- HG nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate.

V. Informaţii cu privire la procesul de participare a publicului în procedura derulată

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie al publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în procedura de emitere a acordului de mediu, astfel:- cererea de solicitare a acordului de mediu a fost adusă la cunoştinţa publicului prin anunţ public în mass-media locală, afişare la sediul Primariei Segarcea (Ziarul-Gazeta de Sud-2 dec.2008).- anunţul privind încadrarea proiectului în categoria celor ce se supun obligatoriu evaluarii impactului asupra mediului şi continuarea procedurii cu etapa de definire a domeniului evaluarii şi de realizare a raportului privind impactul asupra mediului a fost adus la cunoştinţa publicului prin publicare în mass-media de către titular şi ARPM Craiova (Ediţie Specială din 9 martie 2009),

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 18 din 20

Page 19: Acord_Marlicod_

- publicul interesat a avut posibilitatea exprimării opiniilor în cadrul sedinţei de dezbatere publică, care a avut loc in data de 31.03.2010, la sediul Primariei Segarcea, judeţul Dolj, sedinţa mediatizată prin publicare în mass-media de către titular( Ediţie Specială din. 04.02.2010)şi afişare la sediul Primariei Segarcea şi prin publicare pe pagina de internet a ARPM Craiova şi afişare la avizierul institutiei;- informarea publicului asupra emiterii acordului de mediu a fost asigurată prin publicare în mass-media (Ediţie Specială din 21.06.2010) de către titularul de proiect, prin afişare la sediul propriu;

- ARPM Craiova a publicat pe pagina de internet -www.arpm sv4.ro, anunţul privind emiterea acordului de mediu , proiectul acordului de mediu si Raportul privind impactul asupra mediului;

Documentaţia care a stat la baza emiterii acordului de mediu conţine:- Cerere de solicitare acord de mediu înregistrată la A.P.M. DOLJ cu nr.7630/03.12.2008 şi la

A. R P. M.. Craiova cu nr.7975/23.12.2009;- Fişa tehnică întocmită de SC VIS DESIGN SRL Bucureştii;- Certificat de urbanism nr.89/30.09.2009 eliberat de Primăria Oraş Segarcea; - Memoriu tehnic necesar emiterii acordului de mediu elaborat de SC SC VIS DESIGN SRL

Bucureştii;- Raport la sudiul de evaluare a impactului asupra mediului, elaborat de SC V.R.ECO

CONSTRUCT SRL Bucureşti înregistrat la A.R.P.M. Craiova cu nr. 912/11.02.2010;- Completări la Raport la studiul de evaluare a impactului asupra mediului, înreistrate la

ARPM Craiova cu nr.3486./01.06.2010- Act constitutiv actualizat al Societăţii Comerciale cu răspundere limitată ”Marlicod s.r.l.” J

16/363/26.02.2004,C.I.F.16179531;- Contract de vânzare cumpărare-încheiere de autentificare nr.1098/23.05.2008; - Aviz sanitar nr. 744/11.12.2008 de Ministerul Sănătăţii Publice, Autoritatea de Sănătate

Publică Dolj;- Notificare nr.15/05.12.2008 prin care se certifică că proiectul propus pentru înfiinţarea

fermei de găini ouătoare este conform legiaslaţiei în vigoare pentruînfiinţarea fermei de găini ouătoare este conform legislaţiei în vigoare pentru domeniul sanitar veterinar –emisă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj;

- Hotărârea înscrierii SC Marlicod SRL în Uniunea Crescătorilor de Păsări din Jud. Dolj.-emisă de judecătoria Craiova;

- Aviz de Gospodărire a Apelor nr.56/28.05.2010, emis de Administraţia Naţională ,,Apele Române” Administraţia Bazinală de Apă Jiu

- Anunţuri publice pentru mediatizarea parcurgerii etapelor procedurale;În cazul în care proiectul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris autoritatea publică pentru protecţia mediului emitentă asupra acestor modificări.

Prezentul Acord de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.Nerespectarea prevederilor prezentului acord atrage suspendarea şi anularea acestuia, după caz.Prezentul acord de mediu poate fi contestat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernuluinr.445/2009şi ale Legiicontenciosului administrativnr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

DIRECTOR EXECUTIV, Dr. ing. Monica Daniela MATEESCU

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 19 din 20

Page 20: Acord_Marlicod_

Şef Serviciu ACC, George VlĂDUŢ

Întocmit, Vizat juridic, Maria SMARANDACHE

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CRAIOVAAdresa: Str. Petru Rareş, nr. 1, Craiova, cod 200349

Tel : 0251.530.010 Fax : 0351.407.378e-mail : [email protected]

Pagina 20 din 20