Acatistul Nefacutului Chip Al Domnului Nostru Iisus Hristos 2

10
Acatistul nefacutului chip al Domnului nostru Iisus Hristos Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1: Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pc Cruce, ca să-i izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit, de aceea cu nădejde strig Doamne, Mântuitorul meu, vino şi vindecă-mi durerile, cele sufleteşti şi trupeşti. Icosul 1: “Iisuse, Bunule Mântuitor, – se ruga Avgar guvernatorul Edesei – vino şi la mine şi vindecă-mi boala cea fără de leac, de care sufăr de mulţi ani…”. Asemenea şi eu, plin de lepra păcatului fiind, strig către Domnul astfel: Doamne al meu, miluieşte-mă după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, fărădegea îmi şterge. Doamne, Mântuitorul meu, cu roua milostivirii Tale, spală-mi păcatul şi fărădelegea. Doamne, întoarce-Ţi Faţa Ta de la păcatul meu şi de fărădelegile. mele curăteşte-mă. Doamne, inimă curată în mine zideşte şi cu duh drept mă înnoieşte. Doamne, nu mă lepăda de la Faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt să nu-l iei de la mine. Doamne, Mântuitorul meu, vino şi vindecă-mi durerile, cele sufleteşti şi trupeşti. Condacul 2: Văzând dragostea şi credinţa lui Avgar, Doamne, i-ai scris lui: “Eşti fericit, Avgar, că nu M-ai văzut şi ai crczut. Eu îţi trimit pe ucenicul Meu care te va vindeca şi-ţi va hărăzi viaţa veşnică, ţie şi celor împreună cu tine”.

description

religie

Transcript of Acatistul Nefacutului Chip Al Domnului Nostru Iisus Hristos 2

Acatistul nefacutului chip al Domnului nostru Iisus Hristos

Acatistul nefacutului chip al Domnului nostru Iisus Hristos

Rugciunile nceptoare, apoi:

Condacul 1:Preacuratului Tu chip ne nchinm, Bunule, cernd iertare greelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, c de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pc Cruce, ca s-i izbveti din robia vrjmaului pe cei pe care i-ai zidit, de aceea cu ndejde strig Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Icosul 1:Iisuse, Bunule Mntuitor, se ruga Avgar guvernatorul Edesei vino i la mine i vindec-mi boala cea fr de leac, de care sufr de muli ani. Asemenea i eu, plin de lepra pcatului fiind, strig ctre Domnul astfel:

Doamne al meu, miluiete-m dup mare mila Ta i dup mulimea ndurrilor Tale, frdegea mi terge.Doamne, Mntuitorul meu, cu roua milostivirii Tale, spal-mi pcatul i frdelegea.Doamne, ntoarce-i Faa Ta de la pcatul meu i de frdelegile. mele curtete-m.Doamne, inim curat n mine zidete i cu duh drept m nnoiete.Doamne, nu m lepda de la Faa Ta i Duhul Tu cel Sfnt s nu-l iei de la mine.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 2:Vznd dragostea i credina lui Avgar, Doamne, i-ai scris lui: Eti fericit, Avgar, c nu M-ai vzut i ai crczut. Eu i trimit pe ucenicul Meu care te va vindeca i-i va hrzi viaa venic, ie i celor mpreun cu tine. Trimite-mi i mie, Doamne, mila Ta, celui ce-i cnt: Aliluia!

Icosul 2:Mintea nu pricepe, cum Domnul, tergndu-i Preacurata Sa Fa a lsat ntiprit pe mahram Chipul Su cel Sfnt i i l-a trimis lui Avgar, mplinindu-i dorina. Acesta a avut o mare bucurie, privind i srutnd Chipul lui Hristos, iar eu, nchinndu-m cu evlavie i credin m rog:

Doamne, buzele mele vei deschide i gura mea va vesti lauda Ta.Doamne, red-mi bucuria mntuirii i Duh stpnitor a avea.Doamne, ie Unuia am greit i ru am fcut, dar iart-m ca un ndurtor.Doamne, Mntuitorul meu, vezi scrba sufletului meu i vino-mi n ajutor.Doamne, auzi-m, c din necazuri doar Tu m izbveti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 3:Plin de puterea dragostei i bucuriei, Avgar s-a nchinat Chipului nefcut de mn al Mntuitorului lumii i, cptnd vindecare, cu credin a strigat: Hristoase Dumnezeule, cel ce se ncrede n Tine, nu se va ruina n veac nvndu-ne i pe noi s ndjduim n mila Domnului i s-I cntm: Aliluia!

Icosul 3:Avnd dragoste ctre neamul omenesc, prin ucenicul Tu ai chemat pe Avgar din bezna pcatului, luminndu-i sufletul cu lumina adevrului Tu; cheam-m i pe mine din adncu pcatelor, ca i eu, plngnd s-i strig aa:

Doamne, d-mi lacrimi de umilin, ca, rugndu-m s-mi curei frdelegea mea.Doamne, ptrunde-m cu lumina dumnezeietii cunotine, i condu-m spre mpria Ta. Doamne, Luminarea i Mntuitorul meu, la Tine vin, nva-m s fac voia Ta.Doamne, d-mi pricepere i gonete de la mlne toate ispitele i pe calea mntuirii voi umbla. Doamne, nu-mi ntoarce rugciunea, auzi-m i cu frica Ta s m ntreti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 4:Viforul patimilor i grijile vieii m tulbur, iar inima mi-e cuprins de frica morii, de aceea strig: Doamne, n-am pe nimenea aici s-mi ajute, scap-m ca odinioar pe Avgar, i f ca mpreun cu dnsul s-i cnt ie: Aliluia!

Icosul 4:Auzind c Iudeii Te ursc i vor s-i fac ru, scria Avgar Doamne, vino aici i vei locui cu mine. i eu urmnd dragostea lui, din adncul cderii mele, cu ndrzneal te rog, Hristoase, aa:

Doamne Dumnezeul meu, intr n inima mea i rmi pentru totdeauna cu mine pctosul.Doamne Dumnezeul sufletului meu, unete-m cu Tine pe vecie, pe mine, ticlosul.Doamne, Doamne, de Tine se lipete sufletul meu, umple-mi inima de bucurie.Doamne, auzi-mi rugciunea i nu m prsi n a credinei mele srcie.Doamne, caut spre mine i cu mila Ta, inima s-mi veseleti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 5:Binecuvntat este Cel ce vine ntru numele Domnului! au cntat copiii evreilor, ntmpinnd pe Domnul n Ierusalim; i noi, acum, deschiznd uile inimilor noastre Celui ce vine la noi, cu umilin i cntm: Aliluia!

Icosul 5:Ce minunate cuvinte ai spus, Doamne, celor n necazuri: S nu se tulbure inima voastr, credei n Dumnezeu, credei i n Mine, i vei moteni mpria gtit vou de la ntemeierea lumii. Eu, ns, gndind la frdelegile mele, Te rog, Bunule, lumineaz ochii minii mele, ca s nu adorm n somnul morii, ci treaz s-i strig:.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cred n Tine, ajut necredinei mele.Doamne mprate Preaputernic, trimite-mi trie credinei i deplin ncredere.Doamne Cel ce ai scos pe Israel din robia lui Faraon, arata-mi i mie calea i adevrul Tu.Doamne nu cu mnia Ta s m certi i nu m prsi pentru pcatul meu.Doamne, Te rog din suflet, rugciunea bolnavilor, s o primeti.Doamne Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 6:Nu ndrznesc Doamne s m uit la Chipul Tu, sunt ticlos i nevrednic; ci ca vameul suspinnd, m rog: curete-m pe mine, pctosul, izbvete-m de frnicia fariseic i nva-m cu inim curat s cnt milostivirii Tale: Aliluia!

Icosul 6:n scrba mea, Mntuitorule, mi-au strlucit mngietoarele Tale cuvinte pe care le-ai spus: Nu v voi lsa pe voi singuri, voi veni la voi. De aceea i eu, ieind din bezna dezndejdii ndjduiesc n iubirea Ta de oameni i m rog aa:

Doamne, Doamne, mi se topete sufletul de durere, nelepete-m i poruncile Tale voi pzi.Doamne, Doamne, Adpostul meu, n necazuri scrbe nu m prsi.Doamne al meu, Doamne, nevinovat fiind, ai fost socotit cu cei ri, izbvete-m de cei ce m prigonesc.Doamne al meu, iart-m i m primete ca pe fiul cel rtcit, n braele Tale cnd m pociesc.Doamne al meu, Doamne, din necazul de acum, Te rog s m mntuieti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 7:Minunile Tale ai artat, Doamne, n Icoana Preacuratului Tu Chip, cci prin el ai druit mngiere tuturor pmntenilor, nvndu-i ca n toate scrbele i mprejurrile vieii s alerge la milostivirea Ta i cu dragoste s-i cnte: Aliluia!

Icosul 7:Purtnd trup, sunt ntinat de mulimea faptelor mele cele rele, m nfioar nfricoata zi a Judecii i Te rog: uile pocinei deschide-le mie, Dttorule de via, ca s-i strig cu David:

Doamne, auzi rugciunea mea i ndur-Te de mine.Doamne, al Tu sunt, nelepete-m ca viu fiind s Te cinstesc pe Tine.Doamne, Dumnezeule, Pstorul meu, rtcesc ca oaia cea pierdut, caut-m i m mntuiete.Doamne, nu-i ntoarce Faa Ta de la mine, pleac-i urechea, auzi-m i m miluiete. Doamne, ndur-Te i vindec sufletul meu c am greit ie, cci iubitor de oameni eti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 8:De ziua cea nfricoat a venirii Tale m tem, Hristoase, m cutremur i m nfior, eu cel plin de pcate, dar Tu, mai nainte de sfrit ntoarce-m, Mntuitorule, i m mntuiete pe mine cel ce i cnt: Aliluia!

Icosul 8:ntreg ai fost iubire, o, Iisuse, spre lumea czut i ai druit Chipul Tu cel sfnt, zicnd duios tuturor celor n necazuri i suprri: Venii la Mine toi cei trudii i mpovrai i Eu v voi odihni pe voi. De aceea i eu cel czut, cu ndrzneal Te rog, Hristoase, zicnd acestea:

Doamne, Pzitorul meu, ferete-m de vrjmaii care mi fac suprare.Doamne, Mntuitornl meu, scap-m, cci m afund n ispite ca i n mare.Doamne, Cel ce locuieti ntru cele nalte i spre cei smerii priveti, caut spre mine i m mntuiete.Doamne, s nu se tulbure inima mea, ci s mrturisesc c n Numele Tu ndjduiete.Doamne, Doctorul cel Mare, cred c orice boal, poi s lecuieti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 9:Venii cu dragoste i fric, toate neamurile s ne nchinm Preacuratului Chip al Mntuitorului lumii, Cel ce ne-a izbvit din robia vrjmaului, Biruitorul morii i al iadului i cu mulumit s-I cntm cntare ngereasc: Aliluia!

Icosul 9:Fiind atins de lepra pcatului, nu m pricep cum s Te slvesc mai bine, o, Milostive Stpne, Te mrturisesc cu toat inima c e;ti cu adevrat Fiul Dumnezeului celui viu, cu umilin privesc Chipul Tu cel Sfnt, zicnd acestea:

Doamne Iisuse, bucuria mea, d-mi ca s m bucur de milostivirea Ta.Doamne, Mntuitorul meu cel Bun, mntuiete pe robul Tu de toat necredina i frdelegea.Doamne, Mntuitorule, Tu eti scparea mea, la cine voi alerga?Doamne ndurate, nimicete cu harul Tu mnia inimii mele.Doamne al meu, Curie sfnt, cur-mi inima i mintea de rele.Doamne, Cel ce Te mbraci cu lumina i ca cu o hain, lumineaz-m pe mine cel mpresurat de grijile pmnteti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 10:Doamne, Mntuitorul meu Cel milostiv, ridic-mi sufletul cel czut n fapte de ruine i trupul meu slbnogit de boal, ca oarecnd pe slbnogul de la scldtoarea oilor i ndrepteaz-m pe calea mntuirii, ca s-i cnt ie: Aliluia!

Icosul 10:mprate, Venice Mngietor, Hristoase adevrate, cur-m de toat ntinciunea, precum ai curit pe cei zece leproi i vindec-m precum ai vindecat sufletul iubitor de argini al lui Zacheu vameul ca s-i cnt ie aa:

Doamne al meu, Doctorul sufletelor i al trupurilor, tmduiete-mi rnile sufletului meu. Doamne, Cel ce ai purtat neputinele i suferinele noastre, vindec-mi bolile trupului meu.Doamne Iisuse, Ajutorul meu, ajuta-mi ca mi se stinge sufletul de atta tristee.Doamne, Cel ce ai deschis ochii orbului, d-mi s vd a Ta rbdare i blndee.Doamne, ndelung-rbdtorule, Te rog s-mi mntuieti sufletul meu de toat ntristarea.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 11:Cntare de umilin aducndu-i, cu inima zbrobit Te rugm: Nu ne trece cu vederea, Preabunule Doamne, ntoarce-i Faa Ta de la pcatele noastre, dar de la mine robul Tu nu i-o ntoarce, auzi-m cci i n necazul meu i cnt: Aliluia!

Icosul 11:Hristoase Lumina cea adevrat Care luminezi pe tot omul ce vine n lume, ia aminte la rugciunea nevrednicului Tu rob i ndrepteaz viaa mea dup poruncile Tale, sfintete-mi sufletul ca s-i aduc rugciunea aceasta:

Doamne Iisuse Hristoase, Lumina lumu, lumineaz-m cu lumina Ta.Doamne, Izvorul vieii, d-mi viat venic i m ntrete n legea Ta.Doamne Iisuse Hristoase, Soarele dreptii, cu dreptatea Ta strlucete-mi mintea mea. Doamne, Povuitorul lumii, nva-m s Te iubesc din suflet i s fac voia Ta.Doamne, Cel ce ai dat vedere orbilor, deschide-mi uile pocinei i de pcatul meu m curtete.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 12:Atotputernice Doamne, cu Harul Tu, ntrete-mi inima n credin, ndejde i dragoste, ca ntru adnc pocin i mplinirea poruncilor Tale s m nvrednicesc de mpria Ta, unde cu cetele sfinilor ngeri s-i cnt: Aliluia!

Icosul 12:Doamne, pstorul cel Bun, Tu ai zis: M duc s v gtesc loc i iari voi veni i v voi lua la Mine, ca s fii i voi unde sunt Eu . Auzind aceast minunat fgduin, ndrznesc i eu, cel cufundat n ntristri, s m apropii i s m rog aa:

Doamne al meu, Mntuitorule, mntuiete-m pe mine cel ce pier.Doamne, deprteaz norii necredinei, zavistiei i dusmniei, cci Duhul Tu cel bun l cer.Doamne, mngierea sufletului meu, scap-m din aceast suprare.Doamne, scap-m din necaz i boal i d-mi tmduire.Doamne, mprate Preaputernic, ntru mpria Ta s m pomeneti.Doamne, Mntuitorul meu, vino i vindec-mi durerile, cele sufleteti i trupeti.

Condacul 13:Mntuitorul meu Cel milostiv, caut spre mine robul Tu, cel ce m afund n marea ncercrilor i a necazurilor, i precum oarecnd pe Petru cel ce se afunda l-ai izbvit, scap-m i pe mine cu Harul Tu cel sfnt, sfinete-mi sufletul i m ntrete pe calea mntuirii, ca s-i cnt cu inim i buze curate i cu dragoste: Aliluia! (de trei ori).

Apoi se zice Icosul 1 i Condacul 1

RUGCIUNE O, Preabunule, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru odinioar, sfnta Fa, a chipului Tu omenesc, ai splat-o cu ap i ai ters-o cu mahrama, pe care minunat s-a nchipuit Chipul Tu i l-ai trimis lui Avgar, guvernatorul Edesei, spre vindecarea bolii lui, c aa ai binevoit Tu. Iat i noi pctoii robii Ti, cuprini de neputine trupeti i sufleteti, cutm Faa Ta, Doamne, i ca David ntru umilin strigm: Nu-i ntoarce Faa Ta de la noi, ci abate-i mnia Ta de la noi, robii Ti i fiindu-ne ajuttor, nu ne respinge i nu ne prsi. Atotmilostive Doamne Mntuitorul nostru, nchipuietete-Te n sufletele noastre, ca, trind n sfinenie i dreptate, s-i fim fii i motenitori ai mpriei Tale. i astfel pe Tine preamilostive Doamne, mpreun cu Tatl Tu Cel fr de nceput i cu Preasfntul Duh, nencetat s Te slvim n nesfriii veci. Amin