Abuzul emotional şi fizic–obstacol major în formarea stimei

de sine a copiilorPlecând de la considerentul că părinţii nu trebuie să-şi vadă copilul ca pe un bun

personal, ci ca pe o persoană cu personalitate proprie, consider că e necesar să se intervină acolo unde familia dă uneori greş,şi anume în educarea şi creşterea copilului. Această intervenţie trebuie să fie în interesul suprem al copilului, dar şi în interesul familiei.

Dee aceea,pentru a preveni şi a combate abuzul asupra copilului, specialiştii din domeniul protecţiei copilului, părinţii, cadrele didactice, comunitatea, va trebui să mediteze mai des asupra acesteprobleme. Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzător îndreptat asupra copilului sau a cuiva care se află evident într-o situaţie inferioară şi fără apărare şi care are ca rezultat consecinţe fizice şi /sau emoţionale.

ABUZUL POATE FI DE MAI MULTE TIPURI:

ABUZUL FIZICPrin acest tip de abuz se cauzează leziuni/răniri ale corpului cum ar fi tăieturi, arsuri,

fracturi osoase de la lovire ,înţepături . Abuz fizic mai inseamnă şi pedepsirea crudă a copilului (ex. ţinerea afară a copilului în timpul nopţii sau pe vreme rea );

ABUZUL EMOŢIONALÎn acest caz adulţii transmit copilului mesajul că el este lipsit de valoare, slab,

neiubit, nedorit, in pericol sau că este valoros doar fiindcă îndeplineşte nevoile altcuiva. Refuzul de a oferi suportul emotional, izolarea sau terorizarea unui copil sunt forme ale abuzului psihologic. forme de abuz emoţional:abuzul verbal( ex. ,, Eşti un prost!” sau ,,Nu eşti bun de nimic”!), stabilirea unor standarde nerealiste pentru copil (ex. ,,ar trebui să iei numai calificative de foarte bine!” , ,,Trebuie să fii cel mai deştept, cel mai bun!”,, Fii şi tu harnică precum Ana”;

Violenta domestica la care un copil este martor este de asemenea considerata o forma de abuz psihologic

NEGLIJAREA Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul,

de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, precum şi limitarea acestuia la educaţie.

Neglijarea ar putea fi definită şi ca reprezentând condiţiile în care persoana care are în îngrijire un copil, în mod intenţionat sau neintenţionat, dă posibilitatea copilului să experimenteze suferinţe care por fi evitate şi nu reuşeşte să asigure una sau mai multe condiţii care sunt foarte importante pentru dezvoltarea capacităţilor fizice, emoţionale şi intelectuale ale unui individ. Dacă abuzul asupra copilului se face cu intenţie distructivă, neglijarea are loc de obicei pe un fundal al indiferenţei şi ignoranţei parentale vizavi de nevoile copilului, punând în pericol dezvoltarea normală a copilului .

Neglijarea fizică presupune neasigurarea de către părinte a condiţiilor decente

de trai şi neacordarea ajutorului fizic copilului, mai ales în perioada când este dependent de părinte, neasigurarea măsurilor de supraveghere şi protecţie, neglijarea îmbrăcăminţii adecvate, neglijarea realizării unor amenajări pentru siguranţa condiţiilor de locuit.

ABUZUL SEXUAL Abuzul sexual este orice act a carui intentie este ca un copil să satisfacă din punct de

vedere sexual un copil mai mare sau un adult. Abuzul sexual este orice activitate sexuală pe care copilul nu o inţelege sau la care nu consimte sau care este impotriva legii. Include expunerea sau folosirea în diferite situaţii nepotrivite unui copil(ex. filme sau reviste pornografice ).

Copii nu au suficientă experienţă de viaţă si capacitate de raţionare ca să poată inţelege ca abuzul sau neglijarea nu este din vina lor. Ei pot suferi eşecuri devastatoare în dezvoltare, precum ar fi încetinirea/oprirea creşterii sau întârzieri in dezvoltare (tulburări de invaţare), durere fizică sau durere emotională care poate dura toata viaţa.

Efectele abuzului asupra copiilor: DIN PUNCT DE VEDERE FIZIC: abuzurile şi neglijările pot determina răni

grave, probleme medicale serioase , handicapuri sau chiar moartea; DIN PUNCT DE VEDERE EMOŢIONAL:atunci când adulţii abuzează copiii,

aceştia îşi formează anumite atitudini negative despre lume, aceasta devenind pentru ei ameninţătare şi nesigură. Copiii devin astfel anxioşi, labili emoţional sau defensivi, cu dificultăţi de exprimare şi de control emoţional. Deficienţele de dezvoltare emoţională şi lipsa de încredere pot face dificilă relaţionarea cu persoanele apropiate în timpul vieţii de adult.

Consecinţele abuzului asupra copiilor sunt: Imagine de sine scăzutăCopiii cred că adulţii au întotdeauna dreptate. Ei pot rămâne cu impresia că au fost

trataţi astfel din cauză că au fost răi şi că, de fapt au meritat să fie abuzaţi. Probleme în dezvoltarea emoţională Pe parcursul vieţii, cel ce a suferit un abuz simte că este dificil să-şi exprime emoţiile

sau să înţeleagă sentimentele altora. Probleme de relaţionare O parte din cei ce-au fost abuzaţi tind să devină ei însăşi violenţi, căutând relaţii cu

persoane pe care le pot domina.Copiii abuzaţi învaţă să nu aibă încredere în adulţi şi dezvoltă în timp tulburări de relaţionare.

Coşmaruri Retrăirea traumei în timpul somnului poate fi caracteristică frecventă la persoanele

care au suferit diverse abuzuri. Simtome somatice funcţionaleDurerile de cap sau abdominale, vărsăturile, starea de somnolenţă sau de rău,

tahicardia, tulburările respiratorii pot fi consecinţele stării de anxietate şi depresie cauzate de abuz.

Familiile în care apare abuzul copiilor are probleme multiple: maritale, financiare, ocupaţionale, dificultăţi de comunicare, izolare socială, acceptarea violenţei domestice şi a pedepselor corporale. Anumite caracteristici cresc incidenţa abuzului: sărăcia, şomajul, părinţii care au fost la rândul lor victime ale abuzurilor în copilărie, stresul în familie, familii cu valori mai rigide, focalizate pe pedeapsă.

Ce trebuie făcut dacă se suspectează că un copil este abuzat?

În cazul în care un copil este în pericol imediat sau a fost rănit sever, trebuie chemată salvarea (961) sau alte servicii de urgenţa (112). În cazul in care există suspiciunea că un copil este maltratat sau neglijat, trebuie anuntată poliţia sau serviciile locale de protecţie a copilului. Persoana care face acest gest poate face un raport anonim dacă preferă aşa.

Ce trebuie să facă un părinte în cazul în care se teme că cineva apropiat ar putea să îl rănească pe copilul său?

Dacă un adult se teme că propriul copil este într-un pericol iminent, trebuie să sune la 961 sau 112 (intervenţie de urgenţă) si să-l ducă pe copilul său într-un loc sigur. În cazul în care adultul respectiv este foarte îngrijorat sau îi este teamă, trebuie să se mute într-un loc sigur împreună cu copilul. Acest loc poate fi casa unui prieten apropiat sau a unui membru al familiei, ori un adăpost pentru persoanele supuse violenţei domestice. Un profesionist de încredere din domeniu (psihiatru sau psiholog de copii), o asociaţie pentru copii abuzaţi sau poliţia poate da indrumări pentru găsirea unui adăpost. În cazul in care partenerul de viată sau altă persoană de ingrijire are un comportament care ridică semne de intrebare, se recomandă găsirea unui moment de linişte pentru o discutie cu acea persoana între patru ochi. Se incearcă să se explice acelei persoane, astfel incât să inţeleagă, problemele de dezvoltare ale copilului; poate fi nevoie de cateva ore de educaţie parentală, care să fie făcute împreună de ambii părinti. Crearea unui plan de acţiune care să conţină paşii pe care aceştia trebuie să-i facă, îi ajută să devină mai implicaţi si să-si ia mai în serios preocuparea.

Principiile prevenţiei abuzului emoţional:

ascultarea activă a copilului; perceperea copilului ca o persoană valoroasă şi specială; oferire de sprijin în asumarea unor responsabilităţi si decizii personale; evitarea criticilor adresate persoanei; evitarea etichetărilor sau a judecăţilor de valoare; dezvoltarea stimei de sine a copilului şi a sentimentului de competenţă;

Bibliografie : 1. .Abuzul şi neglijarea copilului, Raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii, 2000

2.Ciofu, Carmen, Interacţiunea părinţi- copii, Editura Medicală Amaltea, Bucureşti, 1993 3.Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, Organizaţia salvaţi copiii/ Alternative Sociale, Bucureşti, 2002

Concluzia e că trăim într-o lume în care copilul este abuzat, voit sau nu, tot mai des. De aceea , datoria noastră ca dascăli este de a atrage atenţia permanent asupra acestei probleme.

Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă (art. 85)

Orice copil are dreptul la joc, odihnă, recreere şi la activităţi culturale şi artistice potrivite vârstei copilului(art.31).

Orice copil are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să pregătească copilul pentru viaţă, să-i dezvolte respectul pentru drepturile omului şi să-l formeze în spiritul înţelegerii, păcii si toleranţei(art28-29).

Orice copil are dreptul la un nume şi o naţionalitate

(art. 7).

Orice copil are dreptul la asistenţă medicală. Toate ţările trebuie să ia măsuri pentru a diminua mortalitatea infantilă şi pentru a lupta împotriva bolilor şi malnutriţiei(art. 24)

Fiecare copil are dreptul să trăiască alături de familia lui şi să nu fie despărţit de aceasta decât în situaţii grave.