A Doua Înstrăinare

8/18/2019 A Doua Înstrăinare

1/5

A doua înstrăinare, ca reîntoarcere i restaurareș

Omul este în întregime chip al lui Dumnezeu, ceea ce echivalează cu a spune că

Dumnezeu „a făcut natura umană capabilă să se împărtă ească de orice bine”. El este fiin ăș ț

ra ională, liberă i capabilă să se împărtă ească dinț ș ș bunătă ileț dumnezeie ti i să participe la laș ș

ele. Lista acestor daruri este foarte bogată. f!ntul "rigorie enumeră, pe l!ngă demnitatea

numelui, a virtu ii, a nemuririi, a dreptă ii, care arată demnitatea împărătească de care se bucurăț ț

omul, în elepciunea, libertatea, simplitatea sufletului, ideea oricărui bine.ț

#nsamblul tuturor acestor daruri conturează o fiin ă plină de demnitate, concretizată prinț

faptul că omul este o creatură eminamente liberă. Episcopul $%ssei vorbe te despre libertate caș

fiind o stare ontologică i nu o însu ire personală între altele. Libertatea este o calitate a chipului,ș ș

care constă în capacitatea omului de a hotăr! singur care este direc ia spre care se îndreaptă. &umț

omul are în sine dorul de Dumnezeu, orientarea firească este înspre &reator. Dar după

îndepărtarea protopărin ilor no tri din rai, trupul pare mai mult înclinat spre materie, oarecum înț ș

contrast cu aspira iile sufletului' „(iindcă trupul pofte te împotriva duhului, iar duhul împotrivaț ș

trupului) căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să face i cele ce a i voi *"al. +,-. /nț ț

cuvintele #postolului, trup înseamnă cugetul trupesc dedat lucrurilor materiale, care antrenează

sufletul împreună cu ele. Duh înseamnă cuget duhovnicesc, preocupat de lucrurile înalte,

spirituale. 0aporturile dintre trup i suflet sunt determinate de suflet, nu de trup. 0a iuneaș ț

dictează trupului. Este un act de voin ă. #t!ta vreme c!t sufletul păstrează raporturile sale cuț

Dumnezeu în stare naturală, trupul nu poate for a sufletul. Omul este liber să hotărească dacăț

vrea un suflet împătimit sau un trup duhovnicesc.

Libertatea, asemeni celorlalte daruri pe care le1a făcut Dumnezeu omului c!nd l1a creat,

devine tot mai vizibilă, mai e2presivă, manifestă, cu c!t se face mai sim ită prezen a f!ntuluiț ț

Duh în suflet' „3nde este Duhul Domnului acolo este libertatea. 4ar noi to i, privind ... slavaț

Domnului, ne prefacem în acela i chip din slavă în slavă” *44 &or. 5, -16. Libertatea constă înș

puterea de a decide că voia lui Dumnezeu este voia proprie. Este o consecin ă a abandonăriiț

propriilor dorin e i încredin area totală a lui Dumnezeu. Libertatea este o formă concretă deț ș ț

manifestare a iubirii. /n cazul libertă ii, parado2ul constă în aceea că însu i refuzul omului de aț ș


2/5

se opune voii divine, renun area la a1 i e2prima propriile dorin e reprezin ă esen a libertă ii,ț ș ț ț ț ț

secretul eliberării de orice pericol i rău care l1ar putea p!ndi pe omul care se îndepărtează deș

Dumnezeu. Este greu de spus dacă libertatea este un dar dumnezeiesc sau este i rodulș

nevoin elor omului. 7ai degrabă, trebuie subliniat faptul că tot ceea ce a fost pus în firea omuluiț

în momentul creării sale a fost umbrit de neascultare) în via a din afara 0aiului, omul con tientț ș

că e făptura lui Dumnezeu e dator să pună în lumină toate calită ile i darurile primite. #cestț ș

proces de reactivare a darurilor divine este, în fapt, drumul de la chip la asemănare.

Omul este o făptură chemată să a8ungă la unirea cu Dumnezeu. &elor ce spun despre ei

în i i „sunt păm!nt i cenu ă”*(ac. 6,9-, „vierme, i nu om”*:s. 9,;, „trup ... , suflare ceș ș ș ș ș

trece i nu se mai întoarce” *:s. --,


3/5

:entru a e2prima acest aspect al acestei libertă i de care se bucură omul, f!ntul "rigorieț

de $%ssa folose te termenulș paresia' omul „era frumos la înfă i are *căci devenise icoanaț ș

frumuse ii dumnezeie ti, iar fireasa era mai presus de suferin ă i patimă *căci era chip al luiț ș ț ș

Dumnezeu care e mai presus de patimă) i peste toate av!ndș libertate deplină de a vorbi cu

Dumnezeu fără sfială desfăt!ndu1se chiar cu vederea chipului lui Dumnezeu”. După încălcarea

poruncii @atălui, #dam se ascunde căci se simte gol i1i este ru ine, nu mai are cura8ul să aparăș ș

senin i liber în fa a lui Dumnezeu. &ura8ul de a vorbi cu Dumnezeu fără ascunzi uri i fărăș ț ș ș

teamă, de la persoană la :ersoană, este una dintre calită ile prin care se manifestă la #dam i Evaț ș

chipul dumnezeiesc. #ceastă îndrăzneală nu înseamnă tupeu sau obrăznicie, ci cura8ul pe care1l

dă siguran a că te adresezi unei persoane iubite, care te ascultă. #ceasta esteț paresia. :ăcatul

neascultării a transformat încrederea, cura8ul, în ru ine. Darș paresia poate fi recuperată printr1o

via ă benecredincioasă, spune episcopul $%ssei, a a cum, de altfel pot fi recuperate toateț ș

atributele divine ale omului. (din Rodica Pop- Despre chip i asemănare în crierile părin ilorș ț

capadocieni, pp. 424, 427).

/n teologia f!ntului "rigorie de $%ssa, termenul de înstrăinare cuprinde două

accep iuni. :e de o parte, înstrăinarea reprezintă căderea omului din starea paradisiacă, păcatulț

părin ilor fiind în eles ca o înstrăinare de Dumnezeu i firea lor curată. /naintea păcatului omul seț ț ș

afla într1o stare de „primăvară” duhovnicească, av!nd toate disponibilită ile lăuntrice i toateț ș

posibilită ile e2terioare pentru ca el să crească spre v!rsta „verii” dumnezeie ti. Omul în :aradisț ș

este asemănat de f!ntul "rigorie, în t!lcuirea sa la Cântarea Cântărilor , cu o plantă udată de

apele care curgeau în rai, plantă ale cărei rădăcini s1au uscat prin păcătuire. # adar păcatul rupeș

comuniunea cu Dumnezeu, izol!ndu1l de 4zvorul vie ii, i1l înstrăinează de solul pentru care aț ș

fost făcut ca să aducă roade în el. f!ntul "rigorie arată că alungarea din rai are semnifica iaț

transplantării noastre într1un păm!nt care hrăne te în noi rădăcina raiului, iar această alungareș

este iară i o înstrăinare. #cestei înstrăinări rele îi corespunde înstrăinarea de rău pe care ne1oș

propune Evanghelia ca antidot al primului fel de înstrăinare

.

&a „p!rgă a frăm!ntăturii în care se afla o parte a fiecărui neam”9 ?ristos a restaurat în sine firea

omenească, poten ial toată omenirea pe care p!rga o reprezenta, dar caț parte a ei1 pentru că

1 4erom. Dr. #gapie &orbu, Sfânta Scriptură i tâlcuirea ei în opera Sfântului Grigorie de Nyssaș ,Ed. @eofania, 9==9, p. 95;.


4/5

survine libera alegere. f!ntul "rigorie subliniază că înstrăinarea de rău este un proces de urmare

a p!rgăi, astfel înc!t responsabilitatea individuală este hotăr!toare' „/nstrăinarea absolută de rău

înseamnă ascultare de Dumnezeu. &!nd, a adar, to i vor fi în afara răului, prin imitarea p!rgăi,ș ț

atunci tot ceea ce s-a unit *s. n. D. A cu p!rga naturii, devenind un trup cu ea va primi în sine

pentru totdeauna stăp!nirea împără iei bineluiț 5.

„/nstrăinarea de rău devine principiu al familiarizării cu binele”


5/5

urcarea spre bine ... . &ăci &el ce porunce te miresei să se facă, din frumoasă, mai frumoasă, neș

dă să în elegem ceea ce spune #postolul, poruncind să ne prefacem din slavă în slavă”ț -.

/nstrăinarea de rău i calea către Dumnezeu survine deci în lupta interioară a fiecărui om) ea nuș

se impune, ci se asumă în via a oricărui om în urma deciziei lui personale. /n această cale omulțnu va fi nici abandonat de Dumnezeu, dar nici capabil să înfăptuiască toate numai prin propriile

puteri. Eforturile lui trebuie unite cu harul lui Dumnezeu, bogat în lucrările lui, în spa iul nou B ț

deschis de ?ristos, adică în iserică6.

7 f!ntul "rigorie de $%ssa, op cit, p. 6+.

8 :r. Dr. Aasile 0ăducă, op cit, p. 5==.

A Doua Înstrăinare

Documents

Transcript of A Doua Înstrăinare