80194323

8
241 Palestrica Mileniului III ‒ Civilizație și Sport Vol. 13, no. 3, Iulie-Septembrie 2012, 241‒247 Investigaţii asupra mediului de organizare şi funcţionare a sportului universitar românesc Investigations on the organizational and functional milieu of Romanian university sports Mihaela Popa, Liliana Mihăilescu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea din Piteşti Rezumat Premize. Asigurarea cadrului necesar organizării, funcţionării şi dezvoltării performante a sportului şcolar şi universitar potrivit HC 1201/30.11.2011, revine Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU), organ de specialitate al administraţiei publice centrale (Norma juridică amintită reglementează atribuţiile principale ale FSSU). Argumentul pentru elaborarea lucrării îl constituie necesitatea reorganizării subsistemului sport universitar la nivelul tuturor elementelor definitorii de structură şi infrastructură, la nivel central, judeţean, la nivel de instituţii de învăţământ superior de profil şi a celor de neprofil, la nivelul organizaţiilor pentru sport şi a celor cu atribuţii în domeniu, relaţia public-privat, interrelaţia cu celelalte subsisteme, instituţii şi structuri sportive. Obiective. a) analiza nivelului actual al sportului universitar românesc prin investigarea mediului de organizare şi funcţionare; b) identificarea oportunităţilor de optimizare a elementelor specifice sportului universitar românesc la nivel de sistem/instituţional. Metode. Pentru realizarea demersului operaţional de cercetare a fost utilizată analiza asupra documentelor care reglementează cadrul organizatoric şi funcţional al sportului universitar şi ancheta pe bază de chestionar. Rezultate. Cercetarea a constat în obţinerea informaţiilor asupra unor aspecte specifice problematicii sportului universitar românesc: locul sportului universitar în sistemul naţional de educaţie fizică şi sport; diversitatea formelor de organizare ale sportului universitar; tendinţele şi perspectivele de organizare şi dezvoltare în cadrul diferitelor structuri sportive existente; aspectele particulare de organizare şi funcţionare ale sportului universitar de performanţă (subordonare, conducere, finanţare, modalităţi de optimizare şi nivelul marketingului). Concluzii. Investigaţiile asupra mediului de organizare şi funcţionare a sportului universitar românesc ne-au permis diag- nosticarea acestuia pentru identificarea oportunităţilor de optimizare a elementelor specifice la nivel de sistem/instituţional. Cuvinte cheie: optimizare, sport universitar, ancheta, oportunităţi, mediul organizaţional. Abstract Background. According to HC 1201/30.11.2011, the organization of the general framework, functioning and successful de- velopment of school and university sports is in charge of the Federation of School and University Sports (FSUS), a specialized body of the central public administration (the above mentioned judicial document regulates the main attributions of FSUS). The argument of elaborating this paper is the necessity of reorganizing the subsystem of university sports at the level of all the defining structural and infrastructural elements, at central and county level, as well as within the higher education institutions of all profiles; reorganization should also touch the sports organizations or in charge with sports activities, the public-private relation, the interrelation with the other subsystems, institutions and sports structures. Aims. a) the analysis of the actual level of Romanian university sports and; b) investigations upon the organizational and functional milieu; c) the identification of opportunities for the optimization of Romanian university sports specific elements at system/institutional level. Methods. In order to achieve the operational research approach we used both the analysis of the documents regulating the organizational and functional framework of university sports and the questionnaire inquiry method. Results. Our research resulted in obtaining information on specific issues of Romanian university sports: the place of uni- versity sports within the national system of physical education and sports; the diversity of organizational forms of university sports; tendencies and perspectives of organization and development of the existent sports structures; particular organizational and functional aspects related to performance university sports (subordination, management, financing, means of optimization and marketing level). Conclusions. The investigations on the organizational and functional milieu of Romanian university sports allowed us diagnosis to identify the opportunities of optimizing the specific elements at system/institutional level. Keywords: optimization, university sports, investigation, opportunities, organizational milieu. Copyright © 2010 by “Iuliu Hațieganu” University of Medicine and Pharmacy Publishing Primit la redacţie: 3 mai 2012; Acceptat spre publicare: 7 iunie 2012 Adresa: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea din Piteşti, str. Str. Gheorghe Doja nr. 41 E-mail: [email protected]

description

proiect

Transcript of 80194323

  • 241

    Palestrica Mileniului III Civilizaie i SportVol. 13, no. 3, Iulie-Septembrie 2012, 241247

    Investigaii asupra mediului de organizare i funcionare a sportului universitar romnesc Investigations on the organizational and functional milieu of Romanian university sports

    Mihaela Popa, Liliana Mihilescu Facultatea de Educaie Fizic i Sport, Universitatea din Piteti

    RezumatPremize. Asigurarea cadrului necesar organizrii, funcionrii i dezvoltrii performante a sportului colar i universitar

    potrivit HC 1201/30.11.2011, revine Federaiei Sportului colar i Universitar (FSSU), organ de specialitate al administraiei publice centrale (Norma juridic amintit reglementeaz atribuiile principale ale FSSU). Argumentul pentru elaborarea lucrrii l constituie necesitatea reorganizrii subsistemului sport universitar la nivelul tuturor elementelor definitorii de structur i infrastructur, la nivel central, judeean, la nivel de instituii de nvmnt superior de profil i a celor de neprofil, la nivelul organizaiilor pentru sport i a celor cu atribuii n domeniu, relaia public-privat, interrelaia cu celelalte subsisteme, instituii i structuri sportive.

    Obiective. a) analiza nivelului actual al sportului universitar romnesc prin investigarea mediului de organizare i funcionare; b) identificarea oportunitilor de optimizare a elementelor specifice sportului universitar romnesc la nivel de sistem/instituional.

    Metode. Pentru realizarea demersului operaional de cercetare a fost utilizat analiza asupra documentelor care reglementeaz cadrul organizatoric i funcional al sportului universitar i ancheta pe baz de chestionar.

    Rezultate. Cercetarea a constat n obinerea informaiilor asupra unor aspecte specifice problematicii sportului universitar romnesc: locul sportului universitar n sistemul naional de educaie fizic i sport; diversitatea formelor de organizare ale sportului universitar; tendinele i perspectivele de organizare i dezvoltare n cadrul diferitelor structuri sportive existente; aspectele particulare de organizare i funcionare ale sportului universitar de performan (subordonare, conducere, finanare, modaliti de optimizare i nivelul marketingului).

    Concluzii. Investigaiile asupra mediului de organizare i funcionare a sportului universitar romnesc ne-au permis diag-nosticarea acestuia pentru identificarea oportunitilor de optimizare a elementelor specifice la nivel de sistem/instituional.

    Cuvinte cheie: optimizare, sport universitar, ancheta, oportuniti, mediul organizaional.

    AbstractBackground. According to HC 1201/30.11.2011, the organization of the general framework, functioning and successful de-

    velopment of school and university sports is in charge of the Federation of School and University Sports (FSUS), a specialized body of the central public administration (the above mentioned judicial document regulates the main attributions of FSUS). The argument of elaborating this paper is the necessity of reorganizing the subsystem of university sports at the level of all the defining structural and infrastructural elements, at central and county level, as well as within the higher education institutions of all profiles; reorganization should also touch the sports organizations or in charge with sports activities, the public-private relation, the interrelation with the other subsystems, institutions and sports structures.

    Aims. a) the analysis of the actual level of Romanian university sports and; b) investigations upon the organizational and functional milieu; c) the identification of opportunities for the optimization of Romanian university sports specific elements at system/institutional level.

    Methods. In order to achieve the operational research approach we used both the analysis of the documents regulating the organizational and functional framework of university sports and the questionnaire inquiry method.

    Results. Our research resulted in obtaining information on specific issues of Romanian university sports: the place of uni-versity sports within the national system of physical education and sports; the diversity of organizational forms of university sports; tendencies and perspectives of organization and development of the existent sports structures; particular organizational and functional aspects related to performance university sports (subordination, management, financing, means of optimization and marketing level).

    Conclusions. The investigations on the organizational and functional milieu of Romanian university sports allowed us diagnosis to identify the opportunities of optimizing the specific elements at system/institutional level.

    Keywords: optimization, university sports, investigation, opportunities, organizational milieu.

    Copyright 2010 by Iuliu Haieganu University of Medicine and Pharmacy Publishing

    Primit la redacie: 3 mai 2012; Acceptat spre publicare: 7 iunie 2012 Adresa: Facultatea de Educaie Fizic i Sport, Universitatea din Piteti, str. Str. Gheorghe Doja nr. 41 E-mail: [email protected]

  • 242

    Mihaela Popa, Liliana Mihilescu

    IntroducereConsiderm abordarea unei teme de cercetare n

    domeniul sportului universitar romnesc ca o necesitatate actual i de perspectiv pe baza urmtoarelor argumente:

    - definirea conceptului de sport n viziunea europeanSportul n accepiunea european a conceptului

    reprezint toate formele de activiti fizice care, printr-o participare mai mult sau mai puin organizat, au drept obiectiv expresia sau ameliorarea condiiei fizice i psihice, dezvoltarea relaiilor sociale sau dobndirea unor rezultate pozitive n competiiile de toate nivelurile (***, 1992).

    - definirea conceptului de sport n viziunea romneasc

    Sportul este o activitate de ntrecere constituit din-tr-un ansamblu de aciuni motrice, difereniate pe ramuri de sport, prin care se caut perfecionarea posibilitilor morfo-funcionale i psihice, concretizate n performane ca: record, depire proprie sau a partenerului (Teodorescu, 2009).

    Sportul i-a lrgit cadrul de participare de la tineri la vrstnici, de la brbai la femei, de la activitatea colar la timpul liber, de la hobby la profesiune, reuind, prin intermediul exerciiului fizic, s modeleze fizionomia i comportamentul uman (Antonie, 2005).

    Bnciulescu (1994) sintetizeaz contribuia sportului la cunoaterea altora i la autocunoatere, subliniind c formele de activitate sportiv n natur i aduc aportul la dezvoltarea afectiv i estetic a individului prin sentimentul pe care l furnizeaz vasta realitate fizic i armonia fireasc cu universul.

    - includerea n Programului de Guvernare 2010-2012 a sportului, considerat domeniu de importan naional (2).

    n acest context, pe baza consultrii publice instituio-nale, a fost lansat Strategia Naional pentru Relansarea Sportului Romnesc pentru perioada 2010-2020, elaborat de aparatul de lucru al Ministerului Tineretului i Sportului, actuala Agenie Naional pentru Sport (1).

    - trsturile actuale ale sportului contemporan: universalitatea, democratizarea, globalizarea i comercia-lizarea (Oprian, 2002).

    - necesitatea corelrii dintre sport i creterea economic, asociat cu o modificare structural-calitativ n economia naional i n calitatea vieii oamenilor (***, 1995).

    - existena modelului european de structur relativ descentralizat a sportului n care finanarea i managementul se bazeaz pe legturile directe, crescnde dintre participani (inclusiv spectatori) i autoritile locale i regionale cu putere de decizie (Andreff & Weber, 1995).

    - gradul mare de aplicabilitate al Teoriei Generale a Sistemelor n domeniul sportului i implicit al sportului universitar, acestea fiind sisteme de autoorganizare, caracterizate ca fiind capabile n cadrul interaciunii cu mediul s-i schimbe structura, pstrndu-i n acelai timp integritatea i s-i aleag una din liniile posibile de conduit (Epuran, 2008).

    - palmaresul satisfctor al studenilor la Universiad, aa cum rezult din analiza rezultatelor la competiia

    sportiv Universiadei de Var n perioada 1959-2011, n comparaie cu valoarea sportului universitar pe plan internaional.

    - sportul universitar reprezint o emblem a institu-iilor de nvmnt superior, n timp ce n Romnia lucrurile sunt departe de a fi similare.

    n Anglia sportul universitar este un element inclus n obiectivele strategice ale tuturor universitilor (5), n Canada sportul universitar are misiunea de a inspira studenii sportivi pentru a atinge excelena (6), iar n Frana, activitile fizice i sportive sunt o parte important a educaiei, culturii i integrarrii n viaa social, contribuind la lupta mpotriva abandonului colar, la reducerea inegalitilor sociale, culturale i de sntate (7).

    - motivaia sczut a studenilor pentru sportul de performan, datorit ncrcrii programelor de nvmnt, a condiiilor de pregtire sportiv, insuficiente resurse financiare, gradul sczut de implicare al factorilor responsabili etc.

    - inexistena unor programe speciale pentru integrarea i protecia social a sportivilor de performan dup absolvirea studiilor universitare i ncheierea activitii sportive competiionale.

    - locul disciplinei educaie fizic n cadrul sistemului de nvmnt din Romnia; instituiile de nvmnt superior reglementeaz numrul de ore n funcie de buget, astfel c unele faculti de neprofil au prevzut educaia fizic numai n anul I i II de studii, iar altele nu au prevzut educaia fizic n planurile de nvmnt.

    - necesitatea elaborrii unor statistici la nivelul Federaiei Sportului colar i Universitar cu rezultatele sportive centralizate pe ramuri de sport universitar, i cu activitatea structurilor sportive universitare.

    - absena unui site de prezentare al FSSU.Valorile i normele europene privind sportul, considerat

    fenomen social cu larg rezonan n societatea modern, cu implicaii profunde n formarea i socializarea fiinei umane, n evoluia i dezvoltarea general a societii (Mihilescu, 2008), se regsesc reflectate n normele juridice de specialitate din ara noastr, potrivit crora educaia fizic i sportul sunt activiti de interes naional sprijinite de stat (***, 2000).

    Din cele prezentate anterior definim conceptul de sport universitar romnesc ca fiind o component a subsistemului activitilor din cadrul sistemului naional de educaie fizic, care cuprinde activitatea sportiv din unitile i instituiile de nvmnt universitare sub forma educaiei fizice universitare, sportul pentru toi desfurat n mediul universitar i sportul de performan universitar (***, 2011).

    Organizarea i desfurarea activitii revine Federaiei Sportului colar i Universitar (FSSU), structur organi-zatoric subvenionat de Ministerul Educaiei, Cercetrii, Tineretului i Sportului.

    Pe plan european FSSU este afiliat la European University Sport Association (EUSA), structur organi-zatoric care din 1999 monitorizeaz activitile a 25 de federaii sportive naionale universitare (3). Forul internaional al sportului universitar este reprezentat de International University Sport Federation (FISU), nfiinat oficial n 1949, actual reunind 153 de federaii sportive

  • 243

    Investigaii asupra mediului de organizare i funcionare a sportului universitar

    naionale universitare, grupate pe cele cinci continente: Africa, Asia, Europa, Oceania i Panamerica (4).

    Delimitarea elementelor componente ale sportului uni-versitar s-a realizat prin cercetarea acestuia ntr-un sistem deschis care interacioneaz cu mediul, n vederea obinerii intrrilor necesare pentru descrcarea ieirilor (Cole, 2004).

    De asemenea, n construirea itemilor chestionarului am pornit de la identificarea finalitilor sistemului sportului universitar romnesc, care dup gradul de generalizare pot fi exprimate n trei direcii relativ distincte: idealul, corespunztor finalitilor generale desprinse din Sistemul naional de educaie fizic i sport, scopul, reprezentat de finalitile intermediare specifice sportului universitar i obiectivele, respectiv finalitile operaionale adecvate (Jinga i Istrate, 2006).

    Obiective a) analiza nivelului actual al sportului universitar

    romnesc prin investigarea mediului de organizare i funcionare;

    b) identificarea oportunitilor de optimizare a elementelor specifice sportului universitar romnesc la nivel de sistem/instituional.

    Lucrarea ncearc s sesizeze necesitatea implementrii unei viziuni moderne, sistemice i situaionale i a unei abordri corespunztoare a sportului universitar, care se regsete legal ca o activitate distinct, nc integrat funcional, n contextul celorlalte activiti specifice sistemului de educaie fizic i sport romnesc.

    Ipotez

    Investigarea mediului organizaional n care se desfoar sportul universitar romnesc ar putea evidenia aspectele organizatorice i funcionale susceptibile a fi optimizate pentru mbuntirea valorii acestuia n competiiile sportive internaionale.

    Materiale i metode

    a) Protocolul de desfurareAnaliza mediului organizaional al sportului universitar

    romnesc s-a efectuat utiliznd metoda anchetei, prin aplicarea unui chestionar de opinie n perioada 15 ianuarie 2011 - 30 mai 2011, n urmtoarele centre universitare: Bacu, Cluj-Napoca, Iai, Craiova, Piteti.

    Opiunea pentru aceast abordare a fost susinut de urmtoarele argumente:

    - aria geografic de provenien a subiecilor extins;- diversitatea mediilor de cercetare;- limitarea strict din perspectiva factorului timp;- ntrebrile formulate din chestionar ndeplinesc

    funcia de stimuli declanatori de comportamente verbale sau nonverbale, iar rspunsurile nu implic intervenia cercettorului;

    - aplicarea chestionarului asigur dup preferin ano-nimatul persoanei solicitate s-l completeze;

    - posibilitatea completrii chestionarului n format electronic sau prin coresponden prin scrisoarea de nsoire ataat, ntr-un interval delimitat de timp.

    b) Subiecii- Lotul de subieci a fost format din specialiti care

    activeaz n domeniul sportului universitar din urmtoarele

    structuri organizatorice: profesori sau antrenori ai clubu-rilor sportive universitare 18%; antrenori i/sau cadre didactice care activeaz n cluburile sportive municipale 8%; reprezentani ai cluburilor sportive colare 4%; reprezentani ai cluburilor sportive de drept privat 8%; cadre didactice din departamente sau catedre de educaie fizic 52%; cadre didactice asociate care i desfoar activitatea n cluburile sportive universitare 10%;

    - O alt clasificare a subiecilor am realizat-o dup identificarea mediului de provenien, i anume: repre-zentani din cadrul instituiilor de nvmnt superior de profil 60%; reprezentani din cadrul instituiilor de nvmnt superior de neprofil 15%; reprezentani ai altor structuri organizatorice 25%. Procentul de 25% cumulat din procente mici aparine respondenilor care activeaz n alte structuri organizatorice: cadre didactice asociate, reprezentani din cluburile sportive colare, din cluburile sportive municipale, ai direciilor judeene de tineret i sport, ai federaiilor naionale pe ramuri de sport.

    c) MetodeleChestionarul, de concepie original, a cuprins 12

    ntrebri deschise i 34 ntrebri nchise, structurate n 46 de itemi. Pentru a uura munca respondentului i a-l orienta asupra problematicii, ntrebrile deschise au fost introduse la nceputul chestionarului i au cuprins parte din potenialele rspunsuri, precum i libertatea de a nu rspunde sau a altor opiuni de rspuns.

    Chestionarul de opinie aplicat face parte din cercetarea preliminar a tezei de doctorat ,,Strategii de optimizare a sportului universitar romnesc, aflat n derulare. Structurile organizatorice i mediul de provenien al respondenilor este diversificat, deoarece chestionarul a fost aplicat att n format electronic, pentru ramurile de sport colective, ct i pe parcursul campaniei de promovare a competiiei sportive mondiale Universiada de Var, pe care am iniiat-o prin prezena la etapele finale ale Campionatelor Universitare din anul universitar 2010-2011.

    n finalul studiului au fost prelucrate informaiile de la un numr de 100 respondeni, din 130 de chestionare aplicate. Coninutul itemilor a fost sistematizat prin definirea urmtoarelor categorii de probleme:

    - locul sportului universitar n cadrul subsistemului activitilor din sistemul naional de educaie fizic i sport romnesc - Itemii 1,2,3;

    - date aferente funciei didactice i a formei de organizare a structurii n care se ncadreaz activitatea respondentului - Itemii 4,5;

    - puncte de vedere despre cea mai eficient form de organizare a cluburilor sportive universitare - Itemul 6;

    - preri cu privire la locul sportului universitar n contextul profesionalizrii sportului; enumerarea posibilelor msuri sau aciuni necesare n eventualitatea integrrii sportului universitar n sportul profesionist - Itemii 7,8;

    - opinii despre existena actual i de perspectiv ale formelor de organizare a sportului universitar n cadrul instituiilor de nvmnt superior - Itemii 9,11;

    - principalele ci sau modaliti de mbuntire, n ceea ce privete organizarea i funcionarea sportului universitar

  • 244

    Mihaela Popa, Liliana Mihilescu

    de performan - Itemul 10;- informaii despre organizarea i funcionarea struc-

    turii sportive din care face parte respondentul - Itemii 12,13,14,15;

    - cunoaterea sau necunoaterea existenei unor strategii de organizare i dezvoltare a sportului universitar n cadrul sistemului naional de educaie fizic i sport - Itemul 16;

    - idei cu privire la funcionarea activitii sportive din cluburile sportive universitare n subordinea diverselor structuri organizatorice ale statului - Itemul 17;

    - puncte de vedere privind mediile de provenien ale sportivilor legitimai n cluburile sportive universitare - Itemul 18;

    - reflecii asupra modului de organizare al resurselor umane tehnice, respectiv a nivelului actual i viitor al calitii resurselor umane tehnice, care funcioneaz n sportul universitar de performan - Itemii19,20,21;

    - date despre componena bazei materiale sportive a structurii sportive n care activeaz respondentul; identificarea raportului cantitate-calitate n concordan cu cerinele pentru activitate sportiv de performan a bazei materiale sportive - Itemii 22,23;

    - locul sportului universitar de performan n ierarhia prioritilor instituiilor de nvmnt superior de profil i a celor de neprofil - Itemii 24,25,26,27;

    - opinii cu privire la problematica resurselor financiare din cadrul organizaiilor n care activeaz respondentul, ce vizeaz: proveniena resurselor financiare, nivelul gradului de eficien i raionalitate n utilizarea resurselor financiare, modaliti de optimizare a activitii organizaiei n urma elaborrii unor strategii eficiente de finanare - Itemii 28,29,30,31,32,33;

    - consideraii cu privire la necesitatea existenei i/sau implementarea funciei de marketing ntre prioritile strategiei organizaiei n care activeaz repondentul - Itemii 34,35,36,37;

    - idei cu privire la funcia de promovare a produselor organizaionale (performana sportiv) n cadrul organiza-iei n care activeaz respondentul, ce vizeaz: aciunile considerate necesare pentru cercetaea pieei cu privire la necesitatea produsului, nivelul calitatii promovrii produselor organizaionale, instrumentele de marketing utilizate pentru promovare n 2010 - Itemii 38,39,40,41;

    - puncte de vedere privind necesitatea elaborrii, implementrii i evalurii unor strategii de optimizare a sportului universitar romnesc la nivel de sistem i/sau instituional - Itemii 42,43,44,45,46;

    d) Prelucrarea statistic Calculele statistice au fost efectuate cu ajutorul

    aplicaiilor Microsoft EXCEL.

    RezultatePrin analizarea rspunsurilor primite de la cei 100

    de respondeni validai, am sintetizat aspectele eseniale n vederea cunoaterii mai exacte a aspectelor specifice problematicii sportului universitar romnesc, pe structura pe care am construit chestionarul.

    n Fig. 1 - 6 sunt prezentate interpretrile rspunsurilor itemilor 11,19,20,23,33 i 46 pe care le considerm semnificative pentru realizarea obiectivelor cercetrii ntreprinse.

    28%

    46%

    26%Structuri sportive universitareseparate, asociaii sportiveuniversitare sau cluburi sportiveuniversitareCluburi sportive universitare cares aib n subordine asociaiisportive universitare

    Nu au rspuns

    Fig. 1 Item 11 Delimitarea structurilor sportive care ar funciona eficient n cadrul instituiilor de nvmnt superior.

    18%

    32%

    5%4%4%

    16%

    21%

    Foarte bun

    Bun

    MedieSlab

    Foarte slab

    Nu tiu/nu rspund

    Nu au rspuns

    Fig. 2 Item 19 Calitatea resurselor umane n sportul universitar de performan.

    6%

    26%

    18%15%

    4%

    9%

    22%

    Foarte bun

    Bun

    MedieSlab

    Foarte slab

    Nu tiu/nu rspund

    Nu au rspuns

    Fig. 3 Item 20 Organizarea resurselor umane n sportul universitar de performan.

    6%14%

    12%

    20%10%

    38%

    Foarte bun

    Bun

    La nivelul cerinelor actuale

    Satisfctoare la nivel minim

    Nesatisfctoare

    Nu au rspuns

    Fig. 4 Item 23 Aprecierea din punct de vedere cantitativ i calitativ a bazei materiale din clubul sportiv universitar n care activeaz respondentul.

    12%

    26%

    49%

    13%

    Da

    Nu

    Nu tiu/nu rspund

    Nu au rspuns

    Fig. 5 Item 33 Informaii despre existena unei strategii de utilizare i realizare a resurselor financiare ale structurii sportive n care activeaz respondentul.

    62%

    32%

    6%

    Da - la nivel instituional

    Da - la nivel de sistemNu au rspuns

    Fig. 6 Item 46 Opinii privind necesitatea elaborrii i implementrii unor strategii de organizare i dezvoltare a sportului universitar.

  • 245

    Investigaii asupra mediului de organizare i funcionare a sportului universitar

    Discuii

    Studiul rspunsurilor referitoare la caracteristicile formei actuale de organizare a sportului universitar de performan evideniaz 46% din respondeni care sunt de prere c forma actual de organizare a sportului universitar de performan nu corespunde i trebuie deci mbuntit.

    Pentru a delimita structurile sportive care ar putea funciona eficient n cadrul instituiilor de nvmnt superior, opiunile respondenilor din totalul de 74% rspunsuri valabile, sunt urmtoarele:

    - 46% din respondeni cred n eficiena funcionrii n instituiile de nvmnt superior a cluburilor sportive universitare, crora s le fie subordonate i activitile specifice sportului pentru toi din asociaiile sportive universitare;

    - 28% din respondeni consider c la nivelul instituiilor de nvmnt superior trebuie s existe structuri de sine stttoare ale sportului pentru toi - asociaii sportive universitare i ale sportului de performan - cluburi spor-tive universitare. Un procent de 26% din respondeni nu au rspuns, credem noi, datorit unui anumit grad de cunoatere n domeniu (Fig. 1).

    Interesante sunt i reperele n privina componentei resurselor umane tehnice din sportul universitar de perfor-man. Pe de o parte, despre calitatea resurselor umane tehnice din sportul universitar de performan subliniem procentele de 32%, care semnific existena unei caliti bune a resurselor umane tehnice n sportul universitar de performan i 18%, respondeni care au declarat foarte bun calitatea resurselor umane tehnice din sportul universitar de performan. La polul opus, procentele sunt puin semnificative, respectiv cte 4% din respondeni consider slab i foarte slab calitatea resurselor umane tehnice din sportul universitar de performan. Un procent de 21% dintre subieci nu au rspuns (Fig. 2).

    Interpretnd rspunsurile despre calitatea i organizarea resurselor umane tehnice (Fig. 2 i Fig. 3) n sportul universitar de performan (itemi 19, 20), concluzionm urmtoarele: calitatea resurselor umane tehnice din sportul universitar de performan este foarte bun i bun, n schimb organizarea resurselor umane tehnice n sportul universitar de performan este cotat medie i slab n comparaie cu calitatea.

    Dup identificarea caracteristicilor bazei materiale sportive a clubului sportiv universitar n care activeaz respondentul, am solicitat aprecierea din punct de vedere cantitativ i calitativ a bazei materiale sportive, n raport cu cerinele activitii sportive de performan. Din totalul de 100 de respondeni, 20% susin c baza material sportiv este satisfctoare la nivel minim, 14% din respondeni consider baza material sportiv a clubului sportiv universitar n care activeaz, bun, 12% cred c baza material sportiv se ncadreaz la nivelul cerinelor actuale, iar 6% o apreciaz ca foarte bun (Fig. 4).

    Aspectele ce contureaz dinamica resurselor financiare ale structurii sportive n care activeaz respondentul, au fost reliefate prin solicitarea informaiilor despre existena n form scris sau nu a unei strategii de optimizare a realizrii i utilizrii resurselor financiare. 12% din

    respondeni tiu de existena unei strategii de optimizare a realizrii i utilizrii resurselor financiare ale structurii sportive n care activeaz, iar 26% susin c nu exist. Procentul celor care nu au rspuns, de 13%, credem noi, este nesemnificativ (Fig. 5).

    Din multitudinea aspectelor ce a vizat sportul univer-sitar romnesc, ultima parte a chestionarului jurizeaz informaii privind necesitatea elaborrii i implementarea unor strategii de optimizare ale acestuia, la nivel de sistem i instituional (Fig. 6).

    Astfel, cei mai muli respondeni, 62%, consider nece-sar i oportun elaborarea i implementarea unor strategii de organizare i dezvoltare a sportului universitar la nivel instituional, n timp ce numai o parte din cazuri, 32%, cred c elaborarea i implementarea unor strategii de optimizare a sportului universitar romnesc, este benefic i la nivel de sistem. Un procent de 6% dintre subiecii care nu au rspuns, considerm c nu influeneaz rezultatele obinute.

    Analiza datelor i informaiilor regsite n literatura de specialitate (Todea, 2000; Radoslav, 2000; Hoffmann, 2006; Maroti, 2004; Mihilescu, 2008) i n domeniul legislativ, cu privire la organizaiile sportive n contextul structurilor sportului i al altor organisme cu competene decizionale, ne-a permis s elaborm o propunere proprie referitor la locul structurilor sportive specifice sportului universitar n contextul general al organizaiilor specifice sistemului romnesc de educaie fizic i sport (Fig.7).

    Fig. 7 Structurile sportive universitare n contextul structurilor sportive specifice sistemului naional de educaie fizic i sport (propunere). LegendLegturi de ordonare subordonare Legturi funcionale de parteneriet, colaborare

    Concluzii1. Analiza dispoziiilor legale evideniaz necesitatea

    unei viziuni moderne, sistemice i situaionale i a unei abordri corespunztoare, n care sportul universitar se regsete ca o activitate distinct, nc integrat funcional n contextul celorlalte activiti specifice sistemului de educaie fizic i sport romnesc.

    2. n contextul sistemului sportiv din Romnia, sportul universitar se manifest ca un element component ce poate funciona ca un sistem relativ independent. Afirmm c

  • 246

    Mihaela Popa, Liliana Mihilescu

    poate funciona ca un sistem pentru c ntrunete condiiile de baz ale sistemului, respectiv elementele componente, conexiunile interne, externe i finalitile, dar c este integrat sistemului naional de educaie fizic i sport, fa de care manifest o independen relativ, dar i o interdependen funcional accentuat.

    Propuneria) La nivel de sistem - Din punct de vedere organizatoric i funcional:

    includerea activitii subsistemului sport universitar n obiectivele strategiei educaionale pe plan naional, prin Sistemul Naional de Educaie Fizic i Sport; existena unei reele de structuri sportive universitare, funcionale lng instituiile de nvmnt superior de profil; n cadrul instituiilor de nvmnt superior de neprofil, stimularea activitii competiionale pe anumite ramuri de sport specifice zonei, prin introducerea orelor de pregtire sportiv de performan n planurile de nvmnt, cu not; colaborarea cluburilor sportive universitare cu cluburile sportive municipale i/sau cluburile sportive colare, privind participarea la competiii, transportul, echipamentul, asigurarea de materiale sportive, resursele umane tehnice, etc; includerea sportului universitar de performan n ansamblul criteriilor care definesc strategia de dezvoltare local, prin implicarea administraiilor locale; dotarea corespunztoare a bazei materiale sportive n ca-drul anumitor ramuri de sport, cu impact asupra zonei.

    - Din perspectiva resurselor umane: perfecionarea resurselor umane implicate n activitatea sportiv de performan, prin educarea mentalitii pentru deschidere spre Europa.

    - Din punct de vedere al resurselor financiare: elaborarea unor proiecte de cercetare pe studiu experimen-tal n diferite ramuri de sport de performan, finanate din fonduri europene; atragerea de sponsori i includerea acestora n conducerea structurilor sportive universitare cu titlu onorific.

    b) La nivel instituional - Din punct de vedere organizatoric i funcional:

    posibilitatea de practicare a diferitelor ramuri de sport n acelai timp cu deschiderea spre obinerea performanelor, prin funcionarea cluburilor sportive universitare polisport; meninerea disciplinei educaie fizic i sport n planurile de nvmnt pe toat durata studiilor superioare; ridicarea performanei sportive la rang de criteriu pentru evaluarea instituiilor de nvmnt superior de neprofil; alocarea unor locuri subvenionate, pentru atragerea sportivilor de performan, care i exprim opiunea pentru studii universitare de neprofil.

    - Din perspectiva resurselor umane: n structurile sportive posibilitatea perfecionrii nucleului de specia-liti, datorit diversificrii nivelului performanial pe ra-muri de sport; iniierea unor aciuni de formare continu n sistem specific; mbuntirea plii muncii n concordan cu performanele obinute; facilitarea accesului la infor-maie, prin participarea periodic n cadrul unor sesiuni tiinifice interne/internaionale, workshop-uri, abonamente la reviste/publicaii de specialitate; selecia resurselor umane tehnice s fie fcut pe competene sportive, respectiv aptitudini pentru rol sportiv mai mult dect pe

    baza performanelor profesionale; varianta de a angaja la conducerea structurilor sportive universitare, de manageri cu studii superiore de specialitate n managementul sportiv.

    - Din punct de vedere al resurselor financiare: datorit rezultatelor obinute n competiiile sportive universitare nterne i internaionale, nivelul performanial ridicat poate genera atragerea de parteneriate reciproc avantajoase financiar; susinere financiar prin acordarea de tarife reduse sau acces gratuit la baza material sportiv necesar pentru antrenament i competiii; sponsorizri n sprijinul organizrii i desfurrii competiiilor sportive universitare locale, regionale i/sau internaionale ce implic arbitraj, publicitate, premii, diplome; alocarea de indemnizaii sportive pentru echipamente, instalaii, mas studeni sportivi, medicamentaie, efectuarea unor stadii de pregtire fizic sportiv centralizat; prin firme private, facilitarea accesului pentru obinerea de sponsorizri prin intermediul unor contracte de colaborare sau parteneriat; preocuparea factorilor de decizie din instituiile de nvmnt superior de profil i/sau neprofil n ceea ce privete producerea de resurse financiare proprii pentru mbuntirea funciei de marketing la nivel de structuri sportive universitare, ce vizeaz: nchirierea spaiilor din cadrul bazelor sportive, mediatizarea competiiilor sportive universitare locale, regionale, naionale i internaionale, pentru atragerea de spectatori i sponsori, redirecionarea celor 2%, crearea unor produse i/sau materiale sportive pentru desfacere pe pia, iniiere contra cost n anumite ramuri de sport, acordarea consultanei de specialitate, contra cost .a.

    Conflicte de intereseNimic de declarat.

    PrecizriLucrarea este fundamentat pe o parte din rezultatele cercetrii preliminare coninute n teza de doctorat a primei autoare, tez care se afl n derulare.

    BibliografieAndreff W, Weber W. 8th Conference of European Ministers Re-

    sponsible for Sport. The Significance of Sport for Society, Health-Socialisation-Economy, Committee for the Develop-ment of sport, Council of Europe, Strasbourg. 1995, 163

    Antonie M. Impactul managementului asupra dezvoltrii sportu-lui n Romnia. Rezumat tez de doctorat, Chiinu, 2005, 9

    Bnciulescu V. Cel mai bun s nving. Buletin informativ al AOR, nr. 3, Bucureti, 1994

    Cole AG. Management. Teorie i Practic. Ed. tiina. Chiinu, 2004, 68

    Epuran M. Psihologia sportului de performan. Teorie i Practic. Ed. FEST, Bucureti, 2008, 163

    Hoffmann A. Strategia managementului performant al sistemu-lui naional de educaie fizic i sport. Tez de doctorat. Academia Naional de Educaie Fizic i Sport, Bucureti, 2006, 106-143

    Jinga I, Istrate E. Manual de Pedagogie. Ediia a II-a, Ed.All, Bucureti, 2006, 132

    Maroti S. Bazele managementului n sport. Ed. Universitii din Oradea, 2004, 103

    Mihilescu N. Organizare i conducere n structurile sportului.

  • 247

    Investigaii asupra mediului de organizare i funcionare a sportului universitar

    Ed. Universitii din Piteti, 2008, 85-109Oprian V. Marketing i Comunicare n Sport. Ed.Uranus,

    Bucureti, 2002,34Radoslav RF. Managementul activitilor sportive i turistice. Ed.

    Presa Universitar Romn, Timioara, 2000, 29-45Teodorescu S. Antrenament i competiie. Ed.Alpha MDN,

    Buzu, 2009, 9Todea SF. Managementul educaiei fizice i sportului. Ed.

    Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 2000, 82-84***. Carta European a Sportului. Consiliul Europei, Strassbourg,

    1992, art.2 ***. Legea Educaiei Fizice i Sportului nr. 69. MO nr. 200,

    2000, art.2 ***. HC 1201/2011 pentru modificarea Hotrrii Guvernului nr.

    1239/1996 privind nfiinarea, organizarea i funcionarea Federaiei Sportului colar i Universitar, art.4, alin.(1), lit. a-z, alin.(2) i alin. (3). MO nr.879/13.12 2011

    ***. Academia de Studii Economice, Catedra de Economie Politic. Economia Politic. Ed. Economic, Bucureti, 1995, 326

    Website-uri vizitate(1) http://www.veniti-cu-noi.org/sport.pdf vizitat la 19.06.2011,

    ora 02.20(2) http:/ /www.gov.ro/programul-de-guvernare-2012_

    l1a117322.html vizitat la 04.07.2012, ora 08.15 (3) http://www.eusa.eu/ vizitat la 28.09.2011, ora 21.45(4) www.fisu.net/en/Statistics vizitat la 29.01.2011, ora 12.00;(5) http://en.wikipedia.org/wiki/British_Universities_and_Col-

    leges_Sport, vizitat la 15.01.2012, ora 17.30(6) http://english.cis-sic.ca/landing/index, vizitat la 06.02.2012,

    ora 19.30(7) http://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do; vizitat la 16.06.

    2012, ora 13.10

  • Copyright of Palestrica of the Third Millennium Civilization & Sport is the property of Palestrica of the ThirdMillennium Civilization & Sport and its content may not be copied or emailed to multiple sites or posted to alistserv without the copyright holder's express written permission. However, users may print, download, oremail articles for individual use.