77753368-TEZA-DE-LICENTA (1)

5/14/2018 77753368-TEZA-DE-LICENTA (1) - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/77753368-teza-de-licenta-1 1/104

Ministerul Apărării al Republicii Moldova

INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATE

TEZĂ DE LICENŢĂ

TEMA: MODERNIZAREA PROCESULUI TEHNOLOGIC DEREPARAŢIE A PRIZELOR DE PUTERE A

AUTOVEHICOLELOR MILITARE LA BAZA DE REPARAŢIE

ŞI RECONDIŢIONARE.

ÎNDRUMĂTOR:

Lector superior universitar

Maior(r) Grigore VORNICESCU

AUTOR:

Student Sergiu AGACHI



CHIŞINĂU 2009

INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATE

NESECRET Exemplar nr.

______

APROB

Locţiitor comandant Institut (prorector)

învăţământ, lucru ştiinţific şi metodic

locotenent-colonel V. Mîrza

„_____”_________________ 2008

FIŞA TEZEI DE LICENŢĂ

TEMA: MODERNIZAREA PROCESULUI TEHNOLOGIC DE REPARAŢIE A

PRIZELOR DE PUTERE A AUTOVEHICOLELOR MILITARE LA BAZA

DE REPARAŢIE ŞI RECONDIŢIONARE.

AUTOR: student Sergiu Agachi Pl.44

ÎNDRUMĂTOR: maior (r) Grigore Vornicescu, lector superior universitar.

DETALII ASUPRA TEMEI

Introducere

PARTEA TEORETICĂ:

CAPITULUL 1 Generalităţi privind baza de reparaţie şi recondiţionare

1.1 Caracteristica generală a Bazei de reparaţie – recondiţionare;

1.2 Analiza activităţii Bazei de reparaţie – recondiţionare;

1.3 Caracteristica secţiei de agregate.

2



CAPITOLUL 2 Procesul tehnologic de reparaţie la secţia de agregate

2.1 Organizarea şi planificarea reparaţiilor autovehiculelor;

2.2 Pregătirea şi trimiterea tehnicii în reparaţie;

2.3 Organizarea procesului tehnologic de reparaţie şi recondiţionare a prizelor de

putere la autovehicolele militare;

2.4 Modernizarea procesului tehnologic de reparaţie;

2.5 Regimul de prelucrare şi normele de timp;

2.6 Schema procesului tehnologic de reparaţie a prizelor de putere;

2.7 Fiabilitatea autovehicolelor militare şi legitatea uzării agregatelor.

PARTEA PRACTIC – APLICATIVĂ:

CAPITOLUL 3 Calculul tehnologic de reparaţie la secţia de agregate

3.1 Aprecierea gradului pregătirii tehnice a secţiei de agregate;

3.2 Aprecierea gradului utilizării secţiei de agregate;

3.3 Determinarea numărului de specialişti la secţia de agregate;

3.4 Determinarea categoriei de calificare a specialiştilor;3.5 Determinarea periodicităţii reparaţiilor;

3.6 Determinarea utilajului tehnologic necesar;

3.7 Calculul suprafeţei sectorului de reparaţie a agregatelor;

3.8 Fişă tehnologică a secţiei de agregate;

3.9 Măsurile tehnicii securităţii la secţia de agregate;

3.10 Protecţia muncii;3.11 Protecţia mediului ambiant.

Bibliografia

Anexe

PRECIZĂRI ORGANIZATORICE

Planificat RealData primirii temei lucrării 15 septembrie 2008

3



Stabilirea structurii lucrării 15 octombrie 2008 ____________ _

Prezentarea părţii teoretice a lucrării 02 februarie 2009 ____________ _

Prezentarea părţii practic-aplicative 04 mai 2009 ____________

_ Discutarea tezei în formă finală cu îndrumătorul 22 mai 2009 ____________ _

Redactarea lucrării de către student 22-29 mai 2009 ____________ _

Întocmirea referatului de către îndrumător 25-29 mai 2009 ____________ _

Susţinerea prealabilă 1-5 iunie 2009 ____________ _

Prezenta fişă a fost examinată şi aprobată la şedinţa catedrei tehnică militară

procesul verbal nr. ____ din _________________ 200___ .

Şef catedră tehnică militară

lt. col. Iu. Malearciuc

4



REFERAT

asupra rezumatului tezei de licenţă

,,Modernizarea procesului tehnologic de reparaţie a prizelor de putere a

autovehicolelor militare la baza de reparaţie şi recondiţionare.”TEZA DE LICENŢĂ

Autovehicolele militare au o importanţă deosebită în activitatea domeniului militar.

Pentru menţinerea acestora în stare bună de funcţionare este necesar de adus şi de le

menţinut permanent în stare gata de luptă. Datorită necesităţilor de efectuare a reparaţiilor

la autovehicolele din cadrul Forţelor Armate este tendinţa de o utilizare şi modernizare

sporită a Bazei de reparaţie şi recondiţionare.Autorul a atras o atenţie deosebită la modalitatea de executare a procesului

tehnologic de reparaţie a agregatelor autovehicolelor militare, fiind o temă foarte actuală

care activităţi de o importanţă deosebită pentru fiabilitatea autovehicolelor existente la

dotare pe perioada de exploatare a acestora cît şi la păstrare.

Conform conţinutului rezumatului tezei de licenţă, autorul analizează etapele de

executare a procesului tehnologic de reparaţie, modalitatea de asigurare cu utilaj, aparatede măsură şi control, precum şi materialele de exploatare necesare.

Autorul a redat propunerile de implimentare şi modernizare a secţiei de agregate

cu standuri, utilaje, instrumente şi materiale respective, de asemenea modernizare

procesului tehnologic de reparaţie şi utilizarea mijloacelor moderne pentru metodele de

diagnosticare existente. Consider că teza de licenţă elaborată pe tema: ,,Modernizarea

procesului tehnologic de reparaţie a prizelor de putere a autovehicolelor militare în baza de

5



reparaţie şi recondiţionare. ”Implimentarea tehnologiilor noi va contribui în modernizarea

procesul de reparaţie a autovehicolelor din dotarea Forţelor Armate.

Teza dată întocmită de către studentul Agachi Sergiu din punct de vedere ştiinţific

corespunde standartelor de întocmire a tezelor de licenţă şi sunt de accord că să fie

înaintată spre susţinerea publică pentru obţinerea gradului de inginer licenţiat în

exploatarea tehnicii auto.

Lector superior universitar maior(r) Vornicescu Grigore.

6



7



ADNOTARE

În această teză de licenţă s-a făcut analiza activităţii bazei de reparaţie şi

recondiţionare al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.

În lucrarea dată a fost descrisă modalitatea de executare a procesului de reparaţie,

activitatea secţiei de agregate din cadrul bazei de reparaţie şi recondiţionare, mijloacele

care pot fi utilizate, precum şi modalitatea de executare a reparaţiilor cu forţele prezente,

implimentarea tehnologiilor noi de reparaţie în Forţele Armate ale Republicii Moldova.

Analizînd starea activităţii de lucru în baza de reparaţie şi recondiţonare,

executarea reparaţiilor agregatelor la autovehicolele din dotarea Forţelor Armate în secţia

de agregate pot fi executate doar acelea lucrări care nu implică mari cheltuieli financiare,

precum şi din lipsa utilajului necesar şi lipsa specialiştilor în domeniu.

Din cele redate în această teză, autorul propune înzestrarea secţiei de agregate din

cadrul bazei de reparaţie şi recondiţionare cu utilaj performant, precum şi modernizarea

celor existente. În cadrul lucrării a fost efectuat calculul sectorului de reparaţie a

agregatelor, utilajului necesar, precum şi numărul de specialişti care vor fi implicaţi în

procesul tehnologic de reparaţie cu respectarea măsurilor de siguranţă şi protecţia mediului

ambiant, măsurilor antiincendiare.

8



ANNOTATION

In this thesis license was made by analyzing the activity of repair and

reconditioning of the Armed Forces of Moldova Republic.

In a paper once described the manner of execution of the repair work department of

the aggregate of the repair and reconditioning, which means may be used and the manner

of execution of repairs to the forces present inovation repair technologies in forces Army

of the Republic of Moldova.

Analysis of the activity in the repair and reconditioning performance aggregates

repairs to vehicles of the Armed Forces in the endowment department of aggregates can be

executed only those works that do not involve high financial costs and lack of necessary

equipment and lack of specialists in the field.

Of those listed in this thesis, the author proposes endowment department of the

aggregate of the repair and reconditioning of equipment and upgrading existing. In the

work was performed by calculating the repair of aggregates, equipment needed, and the

number of specialists who will be involved in repair technology with the safety measures

and environmental protection environment, measures for fire.

9



ANNOTATION

Dans cette thèse de licence a été faite par l'analyse de l'activité de réparation et de

reconditionnement des Forces armées de la République de Moldova.

Dans un document, une fois décrit la manière de l'exécution du service des travaux

de réparation de l'ensemble de la réparation et la remise en état, ce qui signifie mai être

utilisés et les modalités d'exécution de réparations à l'intention des forces présentes dans

les technologies de réparation implimentarea forces Armée de la République de Moldova.

Analyse de l'activité dans la réparation et la performance des agrégats

reconditionnnement réparation de véhicules de l'armée dans le département de la dotation

des agrégats peut être exécuté que ces travaux qui n'impliquent pas de coûts financiers

élevés et du manque de matériel nécessaire et le manque de spécialistes dans le domaine.

Parmi ceux qui sont énumérés dans cette thèse, l'auteur propose des service de

dotation de l'ensemble de la réparation et le reconditionnement de matériel et de

modernisation des. Dans le cadre des travaux a été réalisée par le calcul de la réparation

des agrégats, de l'équipement nécessaire, et le nombre de spécialistes qui seront impliqués

dans les techniques de réparation les mesures de sécurité et de protection de

l'environnement l'environnement, des mesures antiincendiare.

10



CUPRINSUL

Întroducere ___________________________________________________________ 14

PARTEA TEORETICĂ:

CAPITOLUL I Generalităţi privind baza de reparaţie şi recondiţionare ________ 16

1.1 Caracteristica generală a bazei de reparaţie-recondiţionare _________________ 16

1.2 Analiza activităţii bazei de reparaţie-recondiţionare _______________________ 19

1.3 Caracteristica secţiei de agregate ______________________________________ 21

1.3.1 Caracteristica utilajului de ridicare-transportare ________________________ 22

CAPITOLUL II Procesul tehnologic de reparaţie la secţia de agregate__________ 23

2.1 Organizarea şi planificarea reparaţiilor autovehicolelor_ ___________________ 23

2.2 Pregătirea şi trimiterea tehnicii în reparaţie _____________________________ 25

2.3 Organizarea procesului tehnologic de reparaţie şi recondiţionare a prizelor

de putere la autovehicolele militare_ ___________________________________ 27

2.3.1 Organizarea reparaţiilor ___________________________________________ 28

2.3.2 Organizarea reparaţiilor agregatelor __________________________________ 30

2.3.3 Utilajele şi tehnologia executării reparaţiilor ___________________________ 36

2.4 Modernizarea procesului tehnologic de reparaţie _________________________ 43

2.5 Regimul de prelucrare şi normele de timp ______________________________ 46

2.6 Schema procesului tehnologic de reparaţie a prizelor de putere ______________ 51

2.7 Fiabilitatea autovehicolelor militare şi legitatea uzării agregatelor ___________ 522.7.1 Indicile de bază a fiabilităţii _______________________ _________________52

11



2.7.2 Activităţile tehnice şi organizaţionale pentru menţinerea siguranţei tehnicii

militare _________________________________________________________53

2.7.3 Cauzele şi clasificarea defecţiunilor agregatelor maşinilor ________________54

PARTEA PRACTIC – APLICATIVĂ:

CAPITOLUL III Calculul tehnologic de reparaţie la secţia de agregate _________ 58

3.1 Aprecierea gradului pregătirii tehnice a secţiei de agregate _________________ 58

3.2 Aprecierea gradului utilizării secţiei de agregate _________________________ 60

3.3 Determinarea numărului de specialişti la secţia de agregate _________________ 60

3.4 Determinarea categoriei de calificare a specialiştilor ______________________ 61

3.5 Determinarea periodicităţii reparaţiilor _________________________________ 62

3.6 Determinarea utilajului tehnologic necesar ______________________________ 65

3.7 Calculul suprafeţei sectorului de reparaţie a agregatelor ___________________ 67

3.8 Fişă tehnologică a secţiei de agregate __________________________________ 68

3.9 Măsurile tehnicii securităţii la secţia de agregate _________________________ 70

3.10 Protecţia muncii _________________________________________________ 72

3.10.1 Norme de protectie a muncii ______________________________________72

3.10.2 Ventilaţia secţiei de reparaţie a agregatelor___________________________73

3.10.3 Curăţarea aerului de impurităţi periculoase___________________________77

3.10.4 Curăţârea lansărilor industriale de gaze şi impurităţi ___________________80

3.10.5 Iluminarea secţiei de reparaţie a agregatelor__________________________84

3.10.6 Profilactica antiincendiară________________________________________903.11 Protecţia mediului ambiant_ ________________________________________ 96

CONCLUZII ŞI PROPUNERI_ __________________________________________99

BIBLIOGRAFIE______________________________________________________ 100

12



REFERINŢE LA ACTELE NORMATIVE

În prezenta teză de licenţă se utilizează referinţe la următoarele standarde şi actenormative:

1. Ordinul MA al Republicii Moldova nr. 158 din 19 iulie 2002, Chişinău 2002.

2. Legea nr. 186 din 10 iulie 2008 cu privire la “Legea securităţii şi sănătăţii în

muncă” în vigoare din 1 ianuarie 2009.

3. Hotărîrea guvernului nr. 95 (extras) din 05 februarie 2009 “Pentru aprobarea unor

acte normative privind implimentarea legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186”.

13



ÎNTRODUCERE

În această teză de licenţă se descrie tot ce se referă la unitatea de reparaţie şirecondiţionare, în deosebi despre procesul tehnologic de reparaţie a autovehicolelor aflate

în dotarea Armatei Naţionale şi se dă o caracteristică a secţiei de reparaţie a agregatelor

care are un rol important la viaţa cotidiană a unităţilor militare din cadrul Armatei

Naţionale.

La momentul actual procesul tehnologic de reparaţie a autocamioanelor se execută

la un nivel superficial, de aceea pentru a moderniza acest proces baza de reparaţie şirecondiţionare necesită o dotare la zi cu utilaj şi dispozitive contemporane, modernizarea

procesului tehnologic de reparaţie.

Experienţa exploatării autovehicolelor militare a demonstrat că chiar dacă lucrările

de întreţinere tehnică şi reperaţie curentă se petrec cu cea mai mare stricteţe, totuşi după un

anumit timp de la darea în exploatare, parametrii principali ajung la un nivel la care

menţinerea în exploatare este ne economă, deoarece starea tehnică a autovehicolelor

implică un consum de piese de schimb, de combustibil şi duce la mărirea costurilor în

timpul exploatării autovehicolelor,din acest punct de vedere o importanţă majoră are şi

modul de exploatare a autovehicolelor conform cerinţelor înaintate de Ministerul Aparării

al Republicii Moldova şi care sunt impuse parcurilor existente din cadrul lui pentru a fi

respectate.

În timpul întreţinerilor tehnice şi reparaţiilor curente se execută o serie de inspecţii

în care se verifică starea tuturor pieselor, ansamblurilor şi autovehicolelor luîndu-se măsuri

de înlocuire şi înlăturare a defecţiunilor probabile apărute pe timpul exploatării. Prin

14



această metodă se reduc şi costurile generale de întreţinere tehnică şi reparaţie.

Întreţinerile tehnice şi reparaţiile sunt mai dese însă de volum mic şi caracter preventiv, se

reduc consumurile de muncă inutilă de la reparaţiile capitale pentru faptul că se intervine

unde este nevoie, se măreşte siguranţa în funcţionare. Această metodă este larg aplicată în

ţările care au o reţea densă de puncte de întreţinere tehnică şi reparaţii curente dotate cu

utilaj modern şi cu personal specializat in domeniu, în măsură să efectueze înlocuirile

pieselor sau agregatelor uzate şi să execute la timp scimbul materialelor de exploatare şi

reglajele necesare conform procesului tehnologic şi normelor stabilite.

În cuprinsul acestei lucrări sunt demonstrate principalele activităţi care trebuiesc

luate în consideraţie la proiectarea unei secţii de agregate, modul de înzestrare cu utilaj

modern, standuri şi instrumente necesare pentru efectuarea a diverse lucrări de

diagnosticare, reglare, intreţinere tehnică şi reparaţie în ordinea care sunt efectuate la

autovehicolele militare conform normelor stabilite prin ordinul ministrului apărării cu

privire la exploatarea tehnicii militare.

15



Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 1 Generalităţi privind baza de reparaţie şireparaţie a prizelor de putere la recondiţionareautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

1.1 Caracteristica generală a bazei de reparaţie şi recondiţionare.

Conform statutului de organizare şi planului de desfăşurare a activităţilor în Forţele

Armate a Republicii Moldova, pentru executarea întreţinerilor tehnice şi reparaţiilor a fost

necesar formarea, desfăşurarea şi organizarea a unei unităţi staţionare şi mobile de

reparaţie specializată pe cît posibil la executarea tehnică de reparaţie pentru menţinerea

autovehicolelor din dotarea unităţilor militare în stare permanentă de funcţionare conform

destinaţiei.

La destrămarea Uniunii Sovietice şi autoproclamării Republicii Moldova ca stat

suveran şi independent a apărut necesitatea de apărare a hotarelor ţării. Ţinînd cont de

progresul tehnologic şi dezvoltarea armamentului şi tehnicii la momentul actual a apărut

necesitatea de a menţine autovehicolele militare la un nivel înalt de pregătire tehnică şi

executarea reparaţiilor staţionare, precum şi în condiţii de cîmp.

Pe perioada războiului de integritate a Republicii Moldova un rol important pentru

menţinerea şi repunerea pe cît posibil a autovehicolelor în stare de funcţionare a fost

efectuată cu forţele şi mijloacele din dotarea bazei de reparaţie şi recondiţionare. Însă pe

această perioadă baza de reparaţie şi recondiţionare nu a fost desfăşurată în aşa amploare

din punct de vedere a statelor şi nu a fost completată cu forţele şi mijloacele necesare.

După cele menţionate mai sus baza de reparaţie şi recondiţionare a menţinut

tehnica pe cîmpul d luptă, implicînd şi personalul tehnic ca să efectueze reparaţiile în

16



condiţiile de luptă. Ca rezultat sarcinile de restabilire a tehnicii militare în stare de

funcţionare pe timpul conflictului în mare măsură a revenit acestei unităţi militare.

Tipul, denumirea şi dislocarea unităţii de reparaţie.

Clasificarea forţelor şi mijloacelor în recondiţionarea tehnicii militare se împarte în

trei grupe:

I. Subunităţile de reparaţie.

II. Subunităţile de evacuare.

III. Depozite şi baza de recondiţionare.

În dependenţă de ordinea de buget, forţele de reparaţie se împart:

Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 1 Generalităţi privind baza de reparaţie şi

reparaţie a prizelor de putere la recondiţionareautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

1. Întreprinderile de reparaţie a tehnicii militare - pe autofinansare.

2. Întreprinderile bazei de reparaţie şi recondiţionare – pe buget.

Subunităţile de reparaţie a tehnicii militare.

Unităţile de reparaţie (subunităţile) se impart :

a) mobile.

b) staţionare.

În dependenţă de ordinea bugetării şi sistema eficienţei activităţii de producere – unităţile

de reparaţie staţionare pot fi de buget.

Pentru fiecare unitate de de reparaţie se stabileşte specializarea, schema model a

procesului tehnologic de reparaţie şi capacitatea de producere.

Subunităţile de reparaţie auto şi unităţile sînt destinate :

• grupa de întreţinere tehnică a batalionului pentru întreţinerea tehnică şi reparaţia

tehnică a autovehicolelor divizionului.

• unitatea de reparaţie pentru reparaţia medie la necessitate şi reparaţia curentă a

autovehicolelor marilor unităţi militare pe agregate gata.

Unităţile de reparaţie a centrului sînt destinate :

pentru reparaţia capitală a agregatelor.

pentru reparaţia capitală a autovehivolelor.

17



pentru reparaţia capitală şi medie a autovehicolelor pe agregate gata.

Specializarea unităţilor de reparaţie după tipurile de reparaţie şi mărcii

automobilelor care vor reparate se stabileşte de către şefii serviciilor auto prin coordonarea

cu direcţia centrală a Ministerului Aparării.

Unităţile de reparaţie mobile se completează cu ateliere mobile, care se folosesc în

următoarele scopuri:

la acţiunile tactice ori la adunări.

la acţiunile unităţii militare în detaşare de la locul permanent de dislocare.

pentru instruirea efectivului.


în lipsa mijloacelor staţionare de întreţinere tehnică şi reparaţie a autovehicolelor cu

permisiunea şefului serviciului auto al direcţiei MARM.

în condiţii de cîmp subunitatea de reparaţie poate fi folosită pentru reparaţia tehnicii

auto în complet total ori pe plutoane.

subunităţile de reparaţie a unităţilor militare se folosesc în componenţă totală.

pentru repararea unor autovehicole la locurile defectării se pot trimite ateliere

mobile de reparaţie cu utilaj, agregate şi piese de rezervă.

Condiţiile care asigură acţiuni efective ale unităţilor de reparaţie la repararea

autovehicolelor sînt următoarele:

starea gata permanentă pentru îndeplinirea sarcinilor în corespundere cu

destinaţia.

instruirea înalt profesională a efectivului.

deprinderea unităţilor de reparaţie mobile de a se mişca repede şi a se desfăşura

la locul destinat.

pentru acţiuni de lucru.

mecanizarea maximală a lucrărilor de reparaţie.

18



perfecţionarea permanentă şi întroducerea a noi pocese tehnologice de reparaţie

modernă, lărgirea şi perfecţionarea bazei de producere.

Specializarea unităţilor de reparaţie(subunităţilor) după tipurile de genuri în Armata

Naţională se clasifică după tipurile şi marca autovehicolelor la reparaţie, se aprobă de şefii

serviciilor auto în corcondanţă cu şefii eşalonului superior.

Subunităţile de reparaţie a marilor unităţi şi unităţi militare de autovehicole sînt

destinate pentru:

o grupul de întreţinere tehnică a batalionului pentru întreţinere tehnică şi reparaţie

curentă a autovehicolelor batalionului.

o subunitatea de reparaţie a brigăzii pentru reparaţia curentă şi întreţinere tehnică a

autovehicolelor brigăzii, se permite folosirea subunităţilor de reparaţie a brigăzii

pentru reparaţia medie a autovehicolelor pe agregate gata.Subunităţile de reparaţie

a unităţilor militare se folosesc, de regulă, în componenţă totală. Pentru reparareaModernizarea procesului tehnologic de Capitolul 1 Generalităţi privind baza de reparaţie şireparaţie a prizelor de putere la recondiţionareautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

unei singure maşini la locul defectării se pot trimite echipe cu utilaje, agregate şi piese de

schimb.

Unitatea de reparaţie de tip batalion independent denumită ,,Baza de reparaţie şi

recondiţionare”- este amplasată în satul Băcioi,astfel fiind în apropierea capitalei ţării, în

care sunt dislocate majoritatea unităţilor militare, unde ne dă posibilitate de reparare a

majoritatea autovehicolelor din dotarea Forţelor Armate a Republicii Moldova.

1.2 Analiza activităţii bazei de reparaţie şi recondiţionare.

Pe perioada activităţii bazei de reparaţie şi recondiţionare a avut loc o prestare

importantă nu numai din punct de vedere a menţinerii autovehicolelor în stare bună de

funcţionare, dar şi pentru corelarea strînsă cu agenţii economici din zonă, uzine

producătoare din statele vecine, precum şi repararea autovehicolelor cu forţele proprii.

Din cele menţionate mai sus a apărut necesitatea de a forma o bază de reparaţie şi

recondiţionare care are următoarele obiective importante cum ar fi:

repararea autovehicolelor din dotarea FARM.

repararea agregatelor autovehicolelor.

19



executarea întreţinerilor tehnice a autovehicolelor din dotare.

colaborarea cu alte uzine pentru executarea reparaţiilor la autpvehicolele din

dotarea FARM.

executarea întreţinerilor tehnice şi reparaţiilor în condiţii de cîmp, etc.Pentru executarea întreţinerilor tehnice şi reparaţiilor curente, baza de reparaţie şi

recondiţionare a executat un şir de activităţi, însă unele din ele nu au fost posibile de

efectuat din această cauză au fost necesare colaborări cu agenţii. economici unde au fost

executate lucrări specializate de complexitatea maximală la motoare, diagnostică şi

reparaţii a pompelor de injecţie Baza de reparaţie şi recondiţionare a fost fondată în anul

1992, unde primul comandant al acestei unităţi a fost locotenent-colonel Giţu.

Baza de reparaţie şi recondiţionare în prezent se ocupă cu misiunile date de secţia

armament şi şeful J – 4 al Forţelor Armate a Republicii Moldova, ne cătînd la faptul

perfecţionării statelor şi reducerilor organizatorice, această bază rămîne una din cele mai


importante unităţi militare de asigurare a Armatei Naţionale.În perioada anului 2008 s-a executat reparaţia autovehicolelor din dotarea Forţelor

Armate în posibilitatea capacităţilor. În anul respectiv dotarea a fost la un nivel mic şi cu

capacităţi foarte mici, majoritatea reparaţiilor sau efectuat la unele agregate principale şi la

general reparaţiile au fost efectuate numai pentru autocamioanele din batalionul trupelor

de menţinere a păcii din cadrul Armatei Naţionale. Din cele menţionate mai sus vreau să

accentuiez că indicii reparaţiilor în anul 2007 şi în coace a scăzut considerabil ţinînd contde faptul asigurării unităţii de reparaţie cu agregate şi utilaje corespunzătoare, pînă în

prezent baza de reparaţie este dotată cu utilaje şi instalaţii care moral sunt învechite în

afară de aceasta nu este dotată cu piese de schimb şi materiale de exploatare. În ultimii ani

apar refuzuri în funcţionare la autovehicolele din dotare, din această cauză apar mai multe

accidente de circulaţie nu din vina conducătorilor dar din vina învechirii morale a

autovehicolelor din dotare pentru înbunătăţirea situaţiei este necesar de utilizat şi procuratautovehicole noi, precum şi utilaje de diagnosticare contemporane.

20



Serviciul tehnic în toţi anii a avut un rol foarte important la organizarea

întreţinerilor tehnice şi exploatării autovehicolelor, precum şi completarea cu muncitori a

atelierelor din dotarea bazei de reparaţie şi recondiţionare nemijlocit prin secţia cadre.

Pe parcursul activităţii serviciului tehnic şi a atelierelor au apărut şi mai multe neajunsuri

cum ar fi: lipsa muncitorilor auxiliari, ca rezultat muncitorii calificaţi execută lucrările

auxiliare, lipsa fişelor operaţionale pentru executarea reparaţiilor, utilizarea uleiurilor şi

unsorilor consistente ce nu corespund fişei de ungere a autovehicolului, excluderea

întocmirii documentelor stabilite privind primirea- predarea autovehicolului şi vizualizarea

lui, cmpletarea insuficientă a atelierelor cu piese de rezervă iar în unele cazuri practic

lipsesc, completarea parţială a atelierelor cu mijloace de stingere antiincendiare, trusele

medicale sunt descompletate, nu are loc curăţarea şi spălarea echipamentului special, în

unele încăperi ventilaţia nu funcţionează şi chiar lipseşte, pe utilaj nu este amenajat tabele

despre tipul şi persoana responsabilă pentru acesta.


1.3 Caracteristica secţiei de agregate.

Destinaţia.

La sectorul de reparaţie a agregatelor are loc montarea şi vopsirea agregatelor

autovehicolelor.

Schema procesului tehnologic de reparaţie.

Piesele agregatelor sunt distribuite în complet de la sectorul de completare la posturile de

strîngere, unde îndeplinesc montarea agregatelor. Agregatele sunt asamblate pe standuri

sau conveiere. Agregatele asamblate sunt verificate şi testate, vopsite şi după aceasta sunt

trimise pe linia de producţie a automobilelor sau în depozitul producţiei gata. Schema de

reparaţie a agregatelor este prezentată în figura 1.

Selectarea utilajului.

Volumul de lucru pentru asambarea şi testarea fiecărui agregat este specificat. Utilajul

este selectat conform procesului tehnologic de reparaţie. Pentru aceasta este necesar de

21



luat în consideraţie, că într-un şir de cazuri poate fi selectat acelaşi utilaj tehnologic, care

este folosit de asemenea la lucrări de demontare.

Specificul utilajului de bază şi inventarului de producere la sectorul de reparaţie a

agregatelor este reprezentat în prezenta teză.

Utilajul de ridicare-transportare.

Utilajul reprezintă construcţii speciale, instalaţii speciale cu ajutorul cărora se execută

întreţinerea tehnică şi reparaţia maşinilor.

Piesele şi nodurile sunt transportate cu ajutorul macaralei, dispozitivelor de ridicare,

transportare. Pentru deservirea locurilor de lucru separate pot fi prevăzute macarale mobile

sau cu dispozitiv de ridicare pneumatic. În cazul alegerii mijloacelor de transportare a

agregatelor în camera de vopsire, urmează de luat în consideraţie măsurile securităţii

antiincendiare.

Cerinţele de bază privind construcţia.

Podeaua în interiorul secţiei de agregate este construită din plite de ceramică sau din celor

turnate din beton armat. Înălţimea încăperilor trebuie să fie de 5-6 metri. Temperatura


optimală a aerului în încăperi în perioada rece a anului trebuie să fie de 14-16°C, iar în

perioada caldă a anului de 17-20°C .

1.3.1 Caracteristica utilajului de ridicare-transportare.

Utilajul de ridicare-transportare este destinat pentru ridicarea accesului la

agregatele autovehicolelor şi la care este greu de pătruns sau de transportat, la astfel de

utilaj se referă: canalul de revizie, rampe, accesor hidraulic, dispozitiv de ridicare,

conveier, transportator, cricuri.

Mijloacele de ridicare- transportare au o însemnătate deosebită la baza de reparaţie

şi recondiţionare şi acest utilaj este utilizat în următoarele cazuri:

- la extragerea de pe autovehicol a agregatelor principale, unde sunt

utilizate cricuri şi macarale speciale;

22



- la transportarea agregatelor la sectorul de întreţinere tehnică şi

reparaţie, cu ajutorul cărucioarelor şi echipamentului special ţinînd

cont permanent de măsurile tehnicii securităţii.

- la transportare la distanţă a agregatelor principale necesită utilizarea

autovehicolelor din dotare şi va fi necesar de utilizat mijloacele de

ridicare-transportare din dotare;

- după întreţinerea tehnică sau reparaţie sunt utilizate mijloacele de

ridicare-transportare pentru amplasarea agregatelor principale la loc.

Din cele expuse mai sus o importanţă deosebită o au aceste mijloace de ridicare-

trasportare care sunt utilizate zilnic în unităţile militare.

Din punct de vedere a caracteristicilor se deosebesc mijloacele de ridicare:

de capacitate mică pînă la 3 tone;

de capacitate medie pînă la 6 tone;

de capacitate mare mai mult de 9 tone.

Mijloacele de ridicare-tansportare au un rol mare în activitatea bazei de reparaţie şi

recondiţionare, ca exemplu micşorarea numărului de muncitori la sectorul dat, uşurarea

forţei de muncă a muncitorilor şi asigurarea lor la măsurile tehnicii securităţii.

Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 2 Procesul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

2.1 Organizarea şi planificarea reparaţiilor autovehicolelor.

Dezvoltarea şi perfecţionarea industriei constructoare de automobile necesită o

organizare corectă de efectuare a reparaţiilor automobilelor, care la rîndul său depinde deun şir de factori. O importanţă deosebită dintre acesti factori revin celor de amplasare

raţională a întreprinderilor, specializarea lor şi capacitatea de producere.

Capacitatea de producere ridicată şi specializarea lor (reparaţia unui anumit tip de

automobile sau a unui agregat) de reparaţie a întreprinderei crează toate condiţiile

favorabile pentru concentrarea lucrului, care permite să mecanizeze şi să automatizeze

procesul de producere, cu folosirea utilajului de capacitate înaltă de producere,tehnologiile de progresare şi folosirea metodelor de lucru moderne.

23



Împreună cu aceea că puterea mare şi specializarea întreprinderilor de reparaţie

provoacă mărirea razei teritoriul de deservire (distanţa de la uzina de reparaţie pînă la

punctele terminale de deservire tehnică a automobilelor)şi în legătură cu transportarea

fondului de reparaţie şi producţiei anuale la distanţe mari, care ulterior nu se îndreptăţeşte

din punct de vedere economic(costul transportării fondului de reparaţie şi a producţiei

finite alcătuieşte în mediu 40 – 50 % din costul reparaţiei capitale). Din această cauză

reparaţia automobilelor trebuie să fie organizată în aşa fel, încît să fie asigurată

raţionalitatea economică a lucrărilor efectuate.

La toate acestea este necesar de luat în consideraţie, că nivelul concentrării

diferitor lucrări de reparaţie nu este echivalent şi capacitatea întreprinderii de reparaţie la

fel va fi diferită pentru diverse feluri de lucrări (reparaţia automobilelor şi agregatelor,

recondiţionarea detaliilor). De exemplu, la întreprinderea de reparaţie auto cu capacitatea

anuală de producere de 4000 – 5000 reparaţii capitale a autovehicolelor pe an, se poate de

organizat lucrări de montare-demontare prin metoda fluxului la nivelul producerii în serie.

Recondiţionarea detaliilor la aceiaşi uzină va purta caracterul unor lucrări de producere

mai mici în volum.

La momentul actual lipsesc recomandări fundamentate, ştiinţific riguroase pentru

proiectarea întreprinderilor auto cu indicarea tipurilor lor, capacităţilor şi distanţelor de


livrare optimale a fondului de reparaţie. Cu toate acestea, analiza cercetărilor ştiinţifice în

acest domeniu şi practica lucrărilor organizaţilor de proiectare permite de-a recomanda

crearea în anii apropiaţi a întreprinderilor de reparaţie de următoarea generaţie.

Întreprinderea de reparaţie auto cu programul anual de producere de 1000-3000

reparaţii capitale a autovehicolelor şi 1000-3000 reparaţii capitale a completelor de

agregate. Distanţa medie optimală a transportării fondului de reparaţie – 600-900 km

(pentru autovehicole), 750-900 km (pentru autoturisme şi autobuze).

Întreprinderea de reparaţie auto poate fi prevăzută ca o verigă de bază pentru

reparaţia capitală a automobilelor pe baza agregatelor primite din cooperare cu alte

întreprinderi de reparaţii.

24



Uzina de agregate şi reparaţii cu programul de producere anual de 3000-6000

reparaţii capitale a completelor de agregate (motoarelor cu ambreiaje, cutiilor de viteze,

punţilor din faţă şi spate, direcţiilor, arborelor cardanici, mecanismelor autobasculante).

Distanţa medie optimală a transportării fondului de reparaţie – 300-600 km. La uzină

trebuie de reparat agregatele doar a celor mai răspîndite modele de automobile, pentru care

se poate de asigurat lucrările necesare. Uzina poate fi prevăzută cu nomenclatură redusă a

detaliilor recondiţionate, avînd în consideraţie, că restul lotului va fi livrat din uzine cu

recondiţionarea detaliilor centralizat.

Uzina cu programul de producere anual de 2000-7000 şi mai multe reparaţii

capitale a motoarelor. Distanţa medie de transportare a fondului de reparaţie – 300- 600

km. Ca şi în cazul precedent, la uzină poate fi prevăzută recondiţionarea doar a celor

detalii, care nu intră în nomenclatura restabilirii centralizate.

Uzina de reparaţie a agregatelor şi aparatajului electric cu programul de producere

anual de 6000 de reparaţii capitale a completelor. Distanţa medie optimă a transportării

fondului de reparaţie – pînă la 600 km. Uzina de recondiţionare centralizată a detaliilor

automobilelor nomenclaturii date cu programul anual de producere în sumă nu mai puţin

de 1 milion de u.c. Distanţa medie optimală a transportării fondului de reparaţie – 500-

1000 km (în dependenţă de nomenclatura detaliei).


La întreprinderi de reparaţie mari este rezonabil de prevăzut recondiţionarea

centralizată a detaliilor automobilelor unei mărci anumite şi aceluiaşi an de producere a

lor, în calitate de marfă, la nivel cu reparaţia capitală a automobilelor şi agregatelor.

Programul de producere şi distanţa transportării detaliilor depinde de nomenclatura lor.

Livrarea fondului de reparaţie şi producţiei finite trebuie să fie realizată în ordine

centralizată.

Perfecţionarea organizării reparaţiilor automobilelor va necesita odată cu

introducerea în activitate a întrepriderilor noi, efectuarea unui volum imens de lucrări

pentru reutilarea întreprinderilor producătoare, ceea ce este o rezervă de bază pentru

majorarea producţiei cu cheltuieli reduse. De aceea o mare însemnătate a căpătat

25



proiectarea întreprinderilor de reparaţie, cu care, cum se ştie, se începe orice construcţie şi

recondiţionare.

Sarcina de bază a proiectării este crearea întreprinderilor înaintate după nivelul său

tehnic şi mai economice după cheltuieli capitale şi indicii de exploatare. Pentru

îndeplinirea acestei sarcini în proiect trebuie să fie fundamentate bazele organizării

ştiinţifice a muncii.

Organizarea ştiinţifică a muncii prezintă în sine un complex de măsuri tehnice,

organizatorice, economice şi sanitaro-igienice, ce asigură activitatea ritmică,

productivitatea înaltă de muncă, procesului tehnologic performant şi organizarea

locurilor de muncă, împărţirea raţională şi cooperarea muncii.

În proiect trebuie să fie prevăzute tehnologii înaintate, justificarea înaltă şi în

acelaşi timp economic a mecanizării şi automatizării proceselor de producţie, ventilarea

efectivă şi iluminarea, planificarea raţională a organizării locurilor de muncă în baza

normelor existente.

2.2 Pregătirea şi trimiterea tehnicii în reparaţie.

a) Pregătirea tehnicii auto pentru reparaţie.

Datele generale privind reparaţia tehnicii auto militare sunt stipulate in capitolul IV

(art. 184 - 196) a Instrucţiunii privind serviciul auto a Armatei Naţionale.


În dependenţă de caracterul de defecţiune şi lucrului complicat pentru lichidarea

lor sunt stabiliteurmătoarele tipuri de reparaţii:

• Pentru automobile, maşini autopropulsate şi tractoare – curentă, medie, capitală şi

regulamentară (reparaţia conform planului care se efectuiază în dependenţă de

condiţiile de exploatare peste fiecare 12-15 ani de serviciu a automobilului, aflate la

păstrare de lungă durată şi cu limita de exploatare a resursei automobilului.

Reparaţia regulamentară se efectuiază doar la întreprinderile de reparaţie);

• Pentru agregate şi remorci – curentă şi capitală.

26



Documentaţia de bază pentru planificare, evidenţă şi dare de seamă privind reparaţia

tehnicii auto a unităţi sunt următoarele:

Planul anual privind exploatarea şi reparaţia tehnicii auto a unităţii militare;

Planul lunar privind exploatarea şi reparaţia tehnicii auto a unităţiimilitare(subunităţii).

Plan-sarcină pentru unitatea de reparaţie(subunitatea) pentru întreţinerea

tehnică şi reparaţia automobilelor pentru o lună.

Plan-grafic privind întreţinerea tehnică şi reparaţia automobilelor unităţii

militare pentru o lună.

Registru de evidenţă a reparaţiei (întreţinere şi deservire) armamentului,tehnicii militare şi inventarului.

b) Ordinea de predare (primire) tehnicii auto în reparaţie (din reparaţie).

Ordinea este stabilită de instrucţiunea privind serviuciul auto, STAS-lor, cerinţelor

tehnice unice pentru predarea automobilelor, agregatelor, mecanismelor în reparaţia

capitală, conform ordinului MA.

Pentru efectuarea predării tehnicii auto în reparaţia medie la unităţile de

reparaţie(subunităţi) este necesar de dispus de următoarele documente:

1. Paşaportul automobilului ce va fi predat în reparaţie;

2. Actul stării tehnice;


3. Dispoziţia pentru reparaţie (în cazul cînd automobilulu va fi indreptat în subunităţile

de reparaţie a altor unităţi).

4. Actul de defectare.

Pentru predarea tehnicii auto în reparaţia capitală este necesar de dispus de

următoarele documente:

1) Paşaportul automobilului;

2) Actul stării tehnice;

3) Dispoziţia pentru reparaţie;

27



4) Certificat despre starea tehnică a automobilului (agregatului), care va fi transmis în

reparaţia capitală.

Pe automobilele în ziua cînd are loc predarea lor în reparaţie se întocmeşte actul de

primire-predare a tehnicii în reparaţie.

Pentru primirea automobilelor din reparaţia medie este necesar de dispus de actul

stării tehnicesau dispoziţia pentru reparaţie. Persoana ce primeşte automobilul din

reparaţie, primeşte de asemenea şi paşaportul maşinei cu înscripţiile despre efectuarea

reparaţiei şi un exemplar a actului de primire-predare a automobilului reparat.

Pentru primirea automobilelor(agregatelor) din reparaţia capitală este necesar să

dispunem de următoarele documente:

o Dispoziţia;

o Actul de primire-predare;

o Procură.

Pe automobil în ziua de primire va fi întocmit actul de primire-predare, în afară de

aceasta, persoana care va primi automobilul din reparaţie, va primi şi paşaportul maşinei

cu inscripţiile despre efectuarea reparaţiei, paşaportul motorului la care a fost efectuată

reparaţia capitală şi instrucţia cu privire la efectuarea rulajului automobilului după

reparaţie.

2.3 Organizarea procesului tehnologic de reparaţie şi recondiţionare a

prizelor de putere.


Pentru a executa reparaţii de bună calitate şi cu cheltuieli minime, trebuie să se

acorde o deosebită atenţie tuturor etapelor procesului tehnologic, indiferent de ponderea

lor în volumul total de lucrări ce trebuie executate.

Dispozitivele utilizate la lucrările de reparaţii prezintă o mare diversitate de soluţii

constructive datorită lucrărilor foarte numeroase şi diferite ce trebuie executate.

Lucrările de reparaţii curente, mijlocii şi capitale se execută în atelierele de reparaţii aleintreprinderilor. După mărimea întreprinderii, aceste reparaţii se pot face într-un singur

28



atelier sau în mai multe ateliere, dintre care unul central sub directa conducere a

mecanicului–şef, iar cele organizate pe lângă sectoarele productive, numite ateliere de

sector.

Aceste ateliere, în incinta cărora se realizează reparaţia trebuie să îndeplinească mai

multe condiţii, cum ar fi: buna dotare cu scule, scule care îndeplinesc protecţia muncii,

piese de schimb, condiţii propice (buna iluminare, atât naturală cât şi artificială, aerisirea

constantă a încăperii, folosirea echipamentului protector, etc).

Existenţa atelierelor reprezintă un mod de a mări durata de funcţionare a agregatelor,

întreţinerea acestora.

2.3.1 Organizarea reparaţiilor.

Trebuiesc executate o gamă de operaţii tehnologice în scopul de a realiza piese cu

folosire individuală sau piese ce urmează a fi montate în subansamble, ansamble, maşini

sau instalaţii. Lucrările se efectuează asupra materialelor sau semifabricatelor prelucrate,

sau nu, anterior pe diverse maşini-unelte.

Aceste lucrări pot fi efectuate manual sau mecanizat, ceea ce impune mecanicului

să posede o pregătire profesională completă care să îmbrace cunoştinţe referitoare la

materialele cu care se lucrează la sculele şi untilajul folosit, cât şi la procesul tehnologic de

prelucrare. Intreaga activitate se desfăşoară în atelier care pentru a răspunde cerinţelor

trebuie să îndeplinească o serie de condiţii privitoare la: spaţiu, iluminat, microclimat,

ventilaţie şi zgomote.

29




In spaţiul destinat atelierului sunt amplasate bancurile de lucru, maşinile- unelte cât

şi celelalte mijloace mecanizate, respectând normele departamentale de protecţia muncii.* Iluminatul atelierului- este un factor important care îmbunătăţeşte condiţiile de muncă

pe toată durata schimbului de lucru, menţine capacitatea de muncă pe toată durata

schimbului de lucru, contribuie la reducerea accidentelor de muncă, favorizează calitatea

muncii. Iluminatul atelierelor pot fi: iluminat natural realizat cu lumina zilei şi iluminat

artificial. Cel mai corespunzator iluminat artificial este cel mixt la care fluxul luminos este

trimis în spaţii de lucru şi direct şi indirect (reflectat din tavan).*Microclimatul din atelier- se situează în zona optimă atunci cînd temperatura aerului

este 289…291K, umiditatea 50%, viteza aerului 0,3 m/s iarna şi 0,6 m/s vara, iar

temperatura suprafeţelor încălzite ale utilajelor şi instalaţiilor nu depăşeşte 328K.

*Ventilaţia- are drept scop să creeze şi să întreţină spaţiile de lucru atmosfera

corespunzatoare condiţiilor cerute de igiena muncii. Prin ventilaţie aerul viciat se

înlocuieşte cu un aer curat. Elevii trebuie sa ştie că în toate atelirele se organizeazăventilaţia naturală şi ea trebuie să funcţioneze când este nevoie. La unele ateliere există şi

ventilaţie mecanică locală sau generală.

*Combaterea zgomotului- se realizează prin: eliminarea cauzelor acestuia când este

posibil, prin reducerea intensităţii lui folosind foi de cauciuc, pâslă sau alt material

fonoizolant şi prin folosirea mijloacelor de protecţie individuală contra zgomotului.

UTILAJELE ŞI AMPLASAREA LOR

Unelte folosite în lucrări se pot clasifica dupa următoarele criterii:

*dupa modul de acţionare: cu acţiune manuală (ciocane, dălţi, pile, foarfece, etc) şi cu

acţionare mecanică (maşini de găurit, de polizat, prese, etc);

*dupa mobilitate: utilaje mobile (scule, unelte) şi utilaje stabile (maşini de găurit,

foarfece cu role, polizoare, etc);

*dupa destinaţie: utilaje direct productive (scule, unelte, aparate de sudură, etc) şi

utilaje destinate ridicării şi transportului (cricuri, cărucioare).

Lucrările se execută la bancă, care poate fi destinat pentru unul sau mai multe locuri de

30




muncă. Pentru fiecare loc de muncă de la banc este instalată o menghină, sunt prevazute

sertare pentru păstrarea sculelor şi instrumentelor.MENGHINA- este un dispozitiv de tip universal care foloseşte la prinderea

pieselor în scopul prelucrării. Menghinele pot fi acţionate cu şurub sau cu pîrghii şi pedale

(întâlnite mai rar). Menghinele acţionate cu şurub sunt denumite menghine paralele. Se

mai folosesc si menghine paralele rotative, care pot primi prin rotire orice poziţie în plan

orizontal şi menghina specială cu falca rotativă pentru prelucrarea pieselor cu feţe

neparalele. Sculele şi instrumentele necesare executării diferitelor operaţii se păstrează permanent în sertarele bancului, pentru a le avea la îndemînă. Ele constituie trusa cu scule.

Lucrările de reparaţii curente, mijlocii şi capitale se execută în atelierele de

reparaţii ale intreprinderilor. După mărimea intreprinderii, aceste reparaţii se pot face într-

un singur atelier sau mai multe ateliere, dintre care unul central sub directa conducere a

mecanicului-şef, iar celelalte organizate pe lîngă sectoarele productive, numite ateliere de

sector.Sarcinile atelierelor de sector sunt:

-executarea reparaţiilor curente ale maşinilor din sectorul pe care îl deserveşte;

-efectuarea reparaţiilor accidentale;

-pregătirea pieselor de rezervă pentru maşinile sectorului respectiv.

2.3.2 Organizarea reparaţiilor agregatelor.

a. Generalităţi

Piesele oricât de bine ar fi executate, întreţinute şi exploatate, în timpul funcţionării

suferă un proces continuu de uzură. Exploatarea raţională şi deservirea corectă (curăţirea şi

ungerea minuţioasă) agregatelor nu opresc procesul de uzură, ci doar îl încetinesc.

Pe măsura creşterii uzurii, scade precizia şi calitatea suprafeţelor prelucrate, iar consumul

de energie creşte. De aceea, o deosebită importanţă o prezintă cunoaşterea limitelor de

serviciu a pieselor (a limitelor de uzura). Prin limita de uzură se întelege limita abaterii

dimensionale a unei piese de maşina sau limita maximă a jocului unui ajustaj la care uzura

a atins un asemenea grad încât capacitatea de lucru a piesei, a subansamblului sau a

31




întregii maşini fost redusă într-o măsură inadmisibilă.

Daca în prima perioadă de funcţionare sunt mici, iar remedierea lor constă obişnuitîn simple reglări, continuîndu-se exploatarea, uzurile pieselor cresc, iar defecţiunile lor se

extind şi asupra ansamblurilor, astfel încât remedierea acestora necesită un volum mare de

muncă.

Repararea agregatelor poate fi organizată după mai multe sisteme, şi anume:

-reparaţii executate în funcţie de necesităţi;

-reparaţii planificate;-reparaţii executate după constatare;

-reparaţii preventive planificate.

Reparaţia agregatelor după necesităţi se face neplanificat şi anume la apariţia defecţiunilor.

Sistemul de reparaţii planificate prevede intrarea obligatorie a maşinilor în reparaţie la

intervale de timp bine precizate, indiferent de starea maşinii.

Reparaţiile dupa revizie se fac atunci cînd se constată aceste defecţiuni, în urmareviziei planificate. Sistemul de reparaţii preventive planificate este cel mai des folosit,

datorită urmatoarelor avantaje:

-preîntîmpinarea defecţiunilor, păstrînd permanent mecanismele în stare normală de

funcţionare;

-măreşte durata de funcţionare.

1. Felurile reparaţiilor şi caracteristicile lor.

In funcţie de complexitatea şi importanţa lor, reparaţiile pot fi:

-curente;

-mijlocii;

-capitale.

*Reparaţiile curente- sunt relative de mică importanţă şi se efectuează atunci când

s-a produs defectarea uneia sau a mai multor piese ale maşinii, fără scoaterea din serviciu a

acesteia; urmăresc înlăturarea defectelor sau înlocuirea pieselor a caror uzura nu mai

asigură gradul de precizie cerut. In cadrul reparaţiilor curente se execută urmatoarele

32




operaţii:

-curăţirea, ştergerea şi ungerea maşinii;-spălarea pieselor provenite de la mecanismele demontate şi înlăturarea defectelor de

suprafaţă;

-schimbarea pieselor uzate;

-spălarea, verificarea şi repararea dispozitivelor de ungere şi de răcire;

-verificarea şi repararea utilajului electric;

-revopsirea parţială a maşinii.*Reparaţiile mijlocii- asigură păstrarea capacităţii normale de lucru a maşinii până

cînd subansamblurile principale şi baţiul maşinii ajung la limitele de uzură admise, cînd

maşina urmează a fi supusă reparaţiilor capitale; acestea cuprind, în esenţă, aceleaşi

operaţii ca şi reparaţiile curente, însă extinse asupra unui număr mai mare. In mod obişnuit

reparaţiile curente şi mijlocii se repară de mai multe ori în intervalul dintre două reparaţii

capitale, punând să vizeze pentru aceasta perioada (ciclu de reparaţii), unelesubansambluri pot suporta una sau mai multe reparaţii, iar altele nici una, aceasta

depinzând de gradul de uzură la care au ajuns şi care este condiţionat de solicitările la care

acestea sunt supuse în exploatare.

In cadrul reparaţiilor mijlocii, în afara operaţiilor aplicate la reparaţiile curente, se

execută şi operaţii de mai mare complexitate, cum ar fi:

-repararea şi înlocuirea rulmenţilor şi lagărelor uzate;

-repararea şi înlocuirea aparatajului de pornire şi a pompei de racire;

-reglarea şi repararea sistemelor de comandă hidraulică şi electrică;

-reglarea completă a maşinii şi înlăturarea jocurilor;

-recondiţionarea sau înlocuirea tuturor pieselor uzate, pentru a asigura precizia

prescrisă la maşina;

-verificarea şi repararea pieselor uzate ale motorului electric.

*Reparaţiile mici şi mijlocii pentru instalaţiile fixe se efectuează pe loc, după care maşina

se verifică la funcţionarea în sarcină şi se predă cu proces verbal şefului sectorului.

33




*Reparaţiile capitale- se efectuează asupra maşinilor, care în timpul funcţionării au

suferit un proces continuu şi avansat de uzură. Reparaţia se face prin scoaterea din serviciua utilajului pentru o perioadă mai mare de timp. In cursul reparaţiei capitale se execută

toate lucrările prevăzute la reparaţiile curente şi mijlocii şi în plus, următoarele operaţii:

-demontarea completă a maşinii şi repararea baţiului;

-refacerea suprafeţelor ghidajelor prin răzuire;

-recondiţionarea sau înlocuirea tuturor pieselor uzate;

-verificarea preciziei de funcţionare a maşinii la regim normal;-refacerea şi înlocuirea părţilor deteriorate ale aparatelor electrice şi ale

mecanismelor de acţionare electrică şi hidraulică. Reparaţiile capitale se execută în

atelierul mecanicului-şef sau în atelierul productiv, de către specialiştii din atelierul

mecanicului-şef. In cursul reparaţiilor capitale se pot înlocui peste 50% din părţile

componente ale unei maşini, care au suferit un proces continuu de uzură.

b. Documentaţia tehnologică necesară executării reparaţiilor agregatelor.Executarea reparaţiilor în cele mai bune condiţii şi la un preţ de cost cât mai scăzut se

poate face folosindu-se o documentaţie tehnică cât mai completă.

Documentaţia tehnică necesară efectuării reparaţiilor constă din:

-normativele pentru executarea reparaţiilor;

-normativele pentru executarea pieselor de schimb;

-desenele de execuţie a pieselor;

-procesul tehnologic pentru prelucrarea pieselor.

1. Normativele pentru executarea reparaţiilor:

Normativele pentru executarea reparaţiilor se stabilesc de către serviciul mecanic-şef, din

ministerul tutelar, pe baza propunerilor întreprinderilor.

Stabilirea normelor de reparaţii necesită următoarele operaţii:

-inventarierea întregului lot de agregate şi clasificarea acestuia pe tipuri şi dimensiuni;

-stabilirea stării fiecărei piese, agregat sau mecanism;

-stabilirea, pentru fiecare piesă a gradului de complexitate şi a duratei ciclului de

34




reparaţii;

-clasificarea pieselor pe grupe de agregate de aceeaşi complexitate şi durată dereparaţie;

-specificarea pieselor de schimb se pot folosi la grupa de agregate de aceelaşi fel;

-organizarea magaziei de piese de schimb şi stabilirea normativelor de aprovizionare;

-întocmirea şi prelucrarea instrucţiunilor pentru întreţinerea şi revizia şi repararea

mecanismelor;

-organizarea sectorului de reparaţie a agregatelor;-organizarea controlului permanent privind starea utilajului în timpul şi după efectuarea

reparaţiilor.

2. Normativele pentru executarea pieselor de schimb.

Pe baza normei de consum a pieselor de schimb se stabileşte necesarul de piese de

schimb. Acestea se prelucrează după aceleaşi reguli ca şi piesele componente ale maşinii,

ţinîndu-se seama de numărul lor relativ scazut.3. Desenele de execuţie a pieselor.

Desenele de execuţie a pieselor reprezintă documentele de bază pentru efectuarea

reparaţiilor utilajelor. Deoarece intreprinderile producătoare nu predau beneficiarilor, la

livrarea maşinii, decât desenele de execuţie pieselor de mare uzură, rezultă că aceste

desene urmează să fie completate, după cerinţele impuse de reparaţii, de către serviciul

mecanicului-şef. Este necesar însă ca desenele ce se reproduc după piesele reale să se

execute înainte ca acestea să se uzeze (cînd maşina este mai nouă).

Intrepriderile producătoare de maşini fixează limitele admisibile ale uzurii pieselor,

precum şi jocurile pentru una sau mai multe trepte de reparaţii. De exemplu în cazul uzurii

fusului unui arbore, precum şi a lagărului respectiv, se va recondiţiona fusul la o

dimensiune mai mică, pentru care există lagăr gata executat, ca piesa de schimb. Se va

intocmi astfel, pentru fiecare tip de utilaj, un album cu desenele pieselor de schimb

necesare, care va cuprinde:

-nomenclatorul cu desenele pieselor de schimb cuprinse în album;

35




-lista maşinilor, la care urmează să se monteze piesele de schimb, cu indicarea

numărului de inventar;-lista pieselor de schimb şi de rezervă;

-tabele cu norme pentru laminate, rulmenţi.

c. Organizarea aprovizionării cu piese de schimb.

Aprovizionarea cu piese de schimb şi de rezervă, necesare pentru efectuarea reparaţiilor,

se poate face:

-prin achiziţionarea din afară;-prin executarea de către intreprinderea producătoare de maşini;

-prin executarea în cadrul atelierului de reparaţii-utilaje (serviciul mecanicului-şef).

Din prima categorie fac parte piesele de rezervă standartizate. Pentru a se stabili necesarul

de piese din această categorie, trebuie ca, in prealabil, să se cunoască durata de

funcţionare. Din categoria a doua fac parte piesele de mare uzură, care se livrează odată cu

maşinile. In atelierul mecanicului-şef se execută piesele ce nu fac parte din primele douăcategorii, precum şi cele necesare efectuării reparaţiilor accidentale.

Depozitarea- piesele de schimb se pot depozita în magaziile atelierelor

prelucrătoare sau în magazia centrală, în funcţie de mărimea întreprinderii şi felul

utilajului cu care este înzestrată. Organizarea depozitării se poate face centralizat,

descentralizat sau mixt.

*Depozitarea centralizată- se utilizează în cazul intrepriderilor dotate cu utilaje de acelaşi

fel. In acest caz piesele de schimb se păstrează într-o singură magazie centrală.

*Depozitarea descentralizată- se foloseşte în cazul intrepriderilor cu multe secţii, cu utilaj

diferit. In acest caz, pisele de schimb se depozitează în magazii separate, ce conţin piesele

specifice fiecărui tip de utilaj uşurându-se astfel transportul şi depozitarea pieselor.

*Depozitarea mixta- este indicată în cazul intreprinerilor cu multe secţii, având însă utilaje

de acelaşi tip. In acest caz, piesele de schimb pentru utilajele comune se vor păstra în

magazia centrală a intreprinderii în timp ce în magaziile secţiilor productive se vor păstra

numai piesele pentru utilajele speciale.

36




In cazul depozitării descentralizate şi mixte, stocurile de piese de schimb din

magaziile secţiilor se completează de la magazia centrală a intreprinderii cu piesele uzate.Aceasta se va face pentru a se putea studia uzura pieselor şi a se asigura coletarea acestora.

2.3.3 Utilajele şi tehnologia executării reparaţiilor.

a. Generalităţi.

La întocmirea unui proces tehnologic de reparaţie se are în vedere:

-tipul reparaţiei care trebuie executată (curentă, mijlocie sau capitală);

-felul şi gradul de complexitate a ansamblului şi subansamblurilor;-numărul de agregate identice sau asemanatoare care urmează a se repara.

Pentru executarea unei reparaţii de bună calitate şi cu cheltuieli minime, trebuie să se

acorde o deosebită atenţie tuturor etapelor procesului tehnologic, indiferent de ponderea

lor în volumul total de lucrări ce trebuie executate.

In general, un proces tehnologic de reparaţie cuprinde ca principale etape:

-primirea agregatelor ,demontarea lui,curatirea si sortarea pieselor componente;-executarea lucrărilor de recondiţionare a pieselor şi procurarea pieselor noi;

-asamblarea agregatelor;

-rodarea, încercarea, reglarea şi expedierea agregatelor.

In funcţie de numărul de agregate identice sau asemănătoare care urmează a se

repara, procesul tehnologic de reparaţie poate fi individual sau pe subansambluri.

Procesul tehnologic de reparaţie individuală se aplică atunci când numărul agregatelor

supuse reparaţiilor mijlocii sau capitale este mic (una sau câteva bucăţi).

Subansamblurile se demontează în piesele componente, curăţite şi spălate, după

care se supun unui control atent pentru constatarea defectelor şi a gradului de uzură.

Piesele cu importanţă mare sunt supuse unui control defectoscopic, după cum urmează:

-pentru constatarea defectelor superficiale, controlul cu lichide penetrante sau cu

pulberi magnetice;

-pentru constatarea defectelor interioare, control cu radiaţii penetrante (x sau y) sau cu

ultrasunete.

37




In urma controlului, piesele se împart în trei categorii (operaţia de sortare) bune, uzate

recondiţionabile sau uzate nerecondiţionabile.Piesele bune- sunt depozitate, aşteptîndu-şi rîndul pentru ca toate lucrurile

pregătitoare ale reparaţiei să se termine.

Piesele uzate reconditionabile- li se întocmeşte tehnologia de recondiţionare,

alegându-se acele procedee de recondiţionare la care se prestează materialul din care sunt

confecţionate piesele şi configuraţia lor geometrică. Odată stabilită tehnologia de

recondiţionare, se trece la aplicarea ei.Piesele uzate nerecondiţionabile- datorită gradului mare de uzură sau diferitelor

deteriorări (spărturi, fisuri, etc), nu mai pot fi utilizate. Pentru înlocuirea lor se poate

proceda în două moduri:

-se achiziţionează piese noi, identice (piese de schimb) din comerţ sau direct de la

intreprinderea care a fabricat utilajul;

-se execută în atelierele intreprinderii care face reparaţia piesei noi, pe baza desenelor executate în cartea tehnică a maşinii reparate sau după proiecte întocmite pe baza pieselor

înlocuite şi a desenului de ansamblu al maşinii.

Prima cale se aplica în mod obişnuit pentru înlocuirea pieselor sau

subansamblurilor de uz general, tipizate sau standardizate (rulmenţi, motoare şi aparataj

electric, curele, lanţuri, reductoare).

Cea de-a doua cale se utilizează pentru înlocuirea pieselor unicate, mai ales atunci

când utilajul provine din import şi achiziţionarea unor piese de schimb de la firma

producătoare devine prea costisitoare. Separat, baţiul se supune unor operaţii asemănătoare

(curăţire, control, recondiţionare), după care este depozitat în vederea terminării, tuturor

operaţiilor de recondiţionare ale celorlalte piese. De obicei recondiţionarea baţiului este

cea care durează cel mai mult, şi atunci celelalte piese aşteaptă în depozite terminarea

recondiţionarii baţiului. Cînd toate piesele au fost recondiţionate sau procurate, se trece la

repararea ansamblului, încercarea, eroarea şi reglarea lui, după metodologia descrisă în

capitolele precedente. După finisarea lui definitivă, utilajul este predat beneficiarului

38




împreună cu documentele însoţitoare necesare, între care se află şi un certificat de garanţie

a utilajului reparat, valabil pentru o anumită perioadă de timp (6 luni, 1 an etc) sau duratade funcţionare (1000h de funcţionre, 20.000 km parcurşi etc.), în funcţie de tipul utilajului

respectiv. In ceea ce priveşte execuţia propriu-zisă a reparaţiei, ea este realizată de către

echipe de muncitori specializaţi pe anumite tipuri de utilaje reparate. Dezavantajul acestui

proces tehnologic de asamblare constă în aceea ca durata de reparaţie a utilajului este

foarte mare. Practic, asamblarea utilajului nu poate fi determinată decît atunci cînd toate

piesele ansamblului au fost recondiţionate. De asemenea, din punct de vedere economic, procesul este dezavantajos datorită staţionărilor pieselor recondiţionate.

Totuşi, acest tip de proces tehnologic poate fi înlocuit cu altceva atunci cînd este

necesară repararea unui număr foarte mic de utilaje. Procesul tehnologic de reparaţie pe

subansambluri se deosebeşte de procesul tehnologic de reparaţie individuală prin aceea că,

datorită numărului mare de utilaje reparate, este posibilă aplicarea metodelor de asamblare

pe posturi de lucru specializate sau în flux continuu. Se elimină în felul acesta staţionările pieselor, ele trecând la montaj imediat ce au fost recondiţionate. In acest mod un ansamblu

nu se mai alcătuieşte din aceleaşi piese pe care le-a avut înainte, ci din alte piese,

aparţinând altor agregate identice aflate simultan în curs de reparare sau scoase din

depozite dintr-un stoc de rezervă. Pe măsură ce piesele uzate se recondiţionează, ele sunt

trecute în depozite, completând stocul de rezervă. Prin utilizarea acestui proces tehnologic

de reparaţie, durata reparaţiei este mult mai mică. In plus calitatea reparaţiilor efectuate

este mai bună, deoarece recondiţionarea pieselor se poate face pe utilaje perfecţionate, cu

scule, dispozitive şi verificatoare de bună calitate, care nu puteau fi justificate din punct de

vedere economic în cadrul procesului tehnologic de reparaţie individuală. Datorită marilor

avantaje economice pe care le prezintă procesul tehnologic de reparaţie pe subansambluri,

el a devenit baza de organizare a unor intreprinderi specializate de reparare a

automobilelor, a tractoarelor, a motoarelor, a locomotivelor, a vagoanelor, a maşinilor

agricole etc.

b. Primirea şi demontarea agregatelor.

39




După cum s-a arătat mai sus, repararea agregatelor se poate face în cadrul atelierelor

mecanic-şef ale intreprinderilor sau în intreprinderii specializate. In cazul în care reparaţiase execută în cadrul intreprinderii careia îi aparţine piesele, primirea acestuia în atelierul

de reparaţii se face pe baza unor documente cu caracter intern întocmite de serviciul

mecanic-şef. Atunci cînd reparaţia se execută într-o altă intreprindere, la primirea

agregatelor pentru reparare se întocmeşte un proces-verbal de predare-primire în care se

specifică eventualele lipsuri sau starea pieselor.

După primirea agregatelor, în funcţie de tipul lui, se efectuează o spălareexterioară, pentru a se uşura demontarea ulterioară. Prin utilajele mari (tractoare,

autocamioane etc) acest lucru se realizează pe rampe speciale, cu jet de apă. Utilajele mici

(motoare, compresoare, unele maşini-unelte) se spală local, cu cârpe sau perii, cu petrol

sau motorină, în vederea curăţării unor elemente de asamblare.

Inainte de demontarea utilajului, se situează, cu atenţie componentă lui, modul de

funcţionare şi tipurile de asamblări utilizate. Se caută apoi să se stabilească o ordine ademontării, astfel încât să nu se producă deteriorarea pieselor componente. După aceste

lucrări pregătitoare, se trece la demontarea propriu-zisă. Se demontează la început acele

piese şi subansambluri care sunt uşor accesibile şi care impiedică accesul la alte

subansambluri. Pe măsură ce se face demontarea, piesele scoase se depozitează pe

categorii, pe sol sau pe stative, în lăzi de lemn sau în cutii metalice, astfel încât să se evite

lovirea sau deteriorarea lor. In cazul în care se demontează pentru prima dată un anumit tip

de utilaj, deci lipseşte experienţa într-o astfel de lucrare, se urmăreşte cu atenţie alcătuirea

maşinii, întocmindu-se schiţe cu poziţia pieselor. Acest lucru permite repararea cu uşurinţă

a utilajului la sfârşitul reparaţiei. Este bine ca piesele componente ale unui anumit

ansamblu sa se depoziteze separat. Unele piese a căror poziţie este mai greu de stabilit vor

fi însoţite de etichete cu numerele de ordine sau indicaţii de asamblare (ordinea în care se

montează piesele vecine,etc ). Pentru scoaterea subansamblurilor şi a pieselor grele din

baţiu se folosesc poduri rulante şi macarale. Acestea uşurează şi accelerează procesul de

demontare, asigurând totodată condiţiile cerute de protecţia muncii. La demontarea unor

40




piese ca mesele, saniile şi traversele maşinilor-unelte, motoarele autovehicolelor, etc,

trebuie să se prevină eventuala lor răsturnare în timpul ridicării. Arborii şi şuruburileconducătoare lungi se protejează împotriva încovoierii în timpul demontării.

*Demontarea subansamblurilor – se face în mod diferit în funcţie de tipul

îmbinărilor utilizate.

*Demontarea îmbinărilor cu strângere – se face cu ajutorul pieselor hidraulice,

pneumatice, cu şurub sau cu cremalieră. Dacă îmbinarea respectivă nu poate fi demontată,

ca urmare a ruginirii pieselor, locul îmbinării se umezeşte cu petrol. Acesta pătrunzând în jocul dintre piese, dislocă rugina şi unge piesele asamblate, astfel încât demontarea devine

mai uşoară. In cazul în care îmbinarea nu cedează se poate încălzi piesa exterioară la 100-

200°C şi prin dilatarea ei, ca urmare a măririi diametrului, demontarea devine mai uşoară.

Dacă nici în acest fel piesele nu pot fi reparate, se păstrează piesa care este mai greu de

executat si se distruge cealaltă prin taiere cu fierestrăul, strunjire sau alte procedee.

*Demontarea îmbinărilor cu şuruburi şi piuliţă – se face cu ajutorul aceloraşi sculecare au fost folosite şi pentru asamblare: chei, şurubelniţe, etc. Pentru a se evita

deteriorarea piuliţelor sau a capetelor şuruburilor se vor folosi chei potrivite pe

dimensiunea pieselor respective. Dacă îmbinarea nu cedează nu se va continua încercarea

de deşurubare deoarece, suprasolicitând aceste piese se pot rupe.

c. Curăţirea pieselor demontate.

După demontare, piesele sunt curăţite de unsoare sau de ulei, murdărie şi oxizi. Metoda

cea mai comodă şi mai productivă de curăţire este spălarea pieselor în petrol lampant sau

benzină. Pentru economisirea acestor substanţe, in ultimul timp, se folosesc cu rezultate

bune soluţiile chimice de degresanţi sau detergenţi. La spălarea pieselor cu benzină se

adaugă în această tetraclorură de carbon (până la 3%) care are rolul de a micşora

inflamabilitatea benzinei. Trebuie de avut în vedere faptul că degajările de clor, datorate

acestui adaos dăunează pieselor din cupru sau din aluminiu. Piesele mări se spală cu

ajutorul cârpelor înmuiate în petrol sau soluţii chimice. Pentru spălarea pieselor mici sau

mijlocii se pot folosi băi de spălare. Pentru prepararea bailor bazice,

41




se folosesc diferite reţete:

- 1 l apă, 7g sodă caustică, 11g sodă calcinată, 9g acid de fosfat;- sodiu, 1,5g săpun verde;

- 1 l apă, 23g sodă caustică, 6g carbonat de sodiu, 3g sapun verde;

- 1 l apă cu 10g silicat de sodiu, 5g sodă caustică.

După spălarea chimică, piesele se spală cu apă fierbinte şi se usucă într-un jet de aer cald.

d. Constatarea defectelor şi sortarea pieselor.

După curăţirea şi spălarea pieselor, acestea se supun unui control pentru stabilireadefectelor şi a gradului de uzură. Pentru a se face o apreciere corectă este necesar să se

cunoască, în detaliu, rolul funcţional şi condiţiile tehnice impuse pieselor examinate.

Piesele de importanţă mare (arbori cotiţi, biele, pistoane, roţi dinţate, axe ale cuţiilor de

viteză etc.) se supun unui control defectoscopic.

Controlul defectoscopic cu pulberi magnetice-se face prin întroducerea piesei

centrate într-un câmp magnetic, produs de o bobină sau de un jug magnetic, sau printrecerea unui curent electric de intensitate mare prin piesă.

Controlul defectoscopic cu lichide penetrante-decurge astfel: suprafaţa piesei,

degresată şi curăţată, se acoperă cu un strat subţire şi uniform de vopsea, foarte fluidă, de

obicei, de culoare roşie. Vopseaua se depune fluidităţii ei ridicate vopseaua pătrunde în

cele mai mici defecte de suprafaţă. După decurgerea unui anumit timp(10-15 min),

suprafaţa se curăţă de vopsea prin ştergere sau prin spălare şi uscare. In felul acesta,

vopseaua va rămâne numai în interiorul defectelor Pe suprafaţa piesei se depune apoi un

strat subţire de suspensie de caolină într-un lichid foarte volatil. După uscare, caolina

absoarbe din interiorul defectelor vopseaua astfel încât acestea vor fi puse în evidenţă prin

pete de culoare roşie pe un fond alb (ai caolinei). Metoda descrisă este cunoscută sub

denumirea de metoda coloririi sau metoda fluorescenţei. Printr-o acţiune îngrijită în partea

operatorului prin metodele descrise pot fi puse în evidenţă şi fisuri cu deschideri de

ordinul micronilor. Pe baza rezultatelor controlului visual,al masurarilor si al controlului

defectoscopic nedistructiv, piesele cercetate se împart în trei categorii:

42




-piese neuzate care merg la asamblare;

-piese uzate nerecuperabile care sunt trecute la fier uzat;-piese uzate recuperabile destinate recondiţionării.

Piesele sortate sunt depozitate separate şi transportate la locul corespunzător situaţiei în

care se află.

e. Maşini, scule şi dispozitive folosite la lucrările de reparaţii.

Maşinile şi instalaţiile utilizate la reparaţii sunt, de obicei, identice cu utilajele folosite la

lucrările de asamblare. Totuşi există o serie de utilaje folosite în mod special la lucrările dereparaţie. In general, utilajele în cadrul lucrărilor de reparaţii pot fi grupate în următoarele

categorii:

-masini-unelte universale folosite la prelucrarea prin aşchiere a pieselor (strunguri,

maşini de frezat, şepinguri, maşini de rectificat, maşini de găurit etc.);

-masini utilizate pentru demontarea şi montarea pieselor (piese hidraulice, pneumatice,

mecanice cu şurub sau cu cremalieră);-maşini utilizate la execuţia lucrărilor de lăcătuşerie (maşini de pilit, de frezat, de

dăltuit, de răzuit, de polizat etc.);

-maşini şi instalaţii pentru recondiţionarea pieselor prin sudare, lipire, metalizare;

-maşini-unelte speciale utilizate la repararea utilajelor mari sau foarte mari. Aceste

maşini-unelte – de frezat, de găurit, de rectificat etc.- sunt asemănătoare maşinilor

obişnuite, însă au posibilitatea de a fi deplasate la locul în care se găseşte piesa ce urmează

a se prelucra: baţiul unei maşini-unelte foarte mari, sabota unui ciocan mecanic, baţiul

unui compresor etc. Lucrările propriu-zise sunt foarte diferite, în funcţie de tipul şi

complexitatea utilajelor reparate. In cadrul acestor lucrări se execută operaţii specifice

tipurilor de piese şi subansambluri din care este alcătuit utilajul.

f . Asamblarea utilajelor reparate. Lucrări de incheiere.

Asamblarea utilajului reparat nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de aceeaşi lucrare

executată asupra utilajului nou, mai ales cînd reparaţia se execută în cadrul unei producţii

în serie (proces tehnologic de reparaţie pe subansambluri).

43




O atenţie deosebită se va acorda însă asamblării unicatelor, mai ales cînd gradul lor

de complexitate este foarte mare. Se va urmări ca recondiţionarea utilajului să se facăidentic stării iniţiale, fără să rămână piese nemontate sau greşit amplasate. Dacă la

demontare s-au notat poziţiile pieselor şi s-a făcut marcarea lor, atunci asamblarea va fi

considerabil uşurată. O remarcă specială priveşte rodajul, care poate fi scurtat, dacă

majoritatea pieselor vechi au fost utilizate fără recondiţionări.

La terminarea lucrărilor de încheiere (rodaj, încercări în mers în gol şi în sarcină),

se face predarea utilajului către beneficiar, cu care ocazie se întocmeşte un proces-verbalde reparaţie în forma prezentată în capitolul anterior.

2.4 Modernizarea procesului tehnologic de reparaţie.

In cazul înzestrării cu întregul utilaj prescris, cu instrumentele de măsurat şi control

necesare, atelierele de sector pot executa reparaţiile planificate, curente şi mijlocii,

reparaţiile capitale şi confecţionarea pieselor de schimb urmând a fi efectuate în cadrul

atelierului central al intreprinderii:1. Organizarea echipelor de reparaţii:

Organizarea echipelor de reparaţii este condiţionată de sistemul de reparaţii şi

întreţinere folosit. In construcţia de maşini, cel mai frecvent este folosit sistemul de

reparaţii eşalonat în tot cursul anului. In acest caz, este necesar un personal permanent,

specializat în lucrări de reparaţii.

Sarcinile echipelor de reparaţii sunt:

-inspectarea şi verificarea utilajului;

-executarea reparaţiilor pe ansambluri;

-montarea pieselor de schimb şi de rezervă în locul celor uzate.

Aceste lucrări se execută în timpul planificat, maşinile fiind scoase din serviciu pe durata

reparaţiei. Echipele de reparaţii trebuie să fie specializate fiecare pe repararea unui singur

tip de utilaj la care să se execute toată gama de reparaţii. Specializarea echipelor pe un

anumit tip de reparaţii prezintă urmatoarele avantaje:

-permite împărţirea personalului pe categorii de calificare;

44




-echipele îşi însusesc cu rapiditate metodele de lucru pentru operaţiile de reparaţii pe

care le execută, ajungând să lucreze cu maxim de randament.Dezavantajele acestui sistem sunt:

-imposibilitatea de a se cunoaşte integral maşina şi comportarea ei;

-lista de răspundere personală pentru lucrările executate.

Specializarea echipelor pentru executarea reparaţiilor pentru un anumit tip de utilaj este de

preferat, deoarece dă posibilitatea echipei să cunoască amănunţit utilajul, având totodată şi

întreaga responsabilitate pentru lucrările efectuate.2. Organizarea reparaţiilor în cazul cînd volumul lucrărilor de reparaţii este mare.

In cazul în care volumul lucrărilor de reparaţii este mare ca , de exemplu, repararea

motoarelor de tractoare, s-a dovedit că vechile metode de organizare bazate pe formarea

brigăzilor universale şi specializate pe subansambluri nu mai corespund cerinţelor actuale.

Acest lucru a impus ca în reţeaua atelierelor şi a intreprinderilor de reparaţii să se

întroducă urmatoarele metode de organizare:

- repararea pe posturi de lucru specializate pe ansambluri şi subansambluri;

- repararea industrială (pe banda) în flux continuu.

a) Metoda de reparaţii pe posturi de lucru specializate pe ansambluri şi

subansambluri - constă în aceea că totalitatea lucrărilor care formează procesul tehnologic

de reparare a unei maşini se împarte pe grupe de reparaţii. Fiecare grupă cuprinde toate

operaţiile ce se execută pentru repararea unui ansamblu sau pentru demontarea sau

montarea maşinii. Fiecare operaţie din cadrul unei grupe se repartizează între diferiţi

muncitori. Executarea lucrărilor se face la posturile de lucru specializate, care sunt dotate

cu utilajul şi documentaţia necesară.

Amplasarea posturilor de lucru se face potrivit schemei procesului tehnologic de

reparare a agregatelor. La repararea agregatelor după metoda posturilor de lucru

specializate pe ansambluri şi subansambluri, un rol important îl are graficul de succesiune

şi coordonare a operaţiilor. Pentru întocmirea graficelor se folosesc următorii indicii :

-volumul de lucrări pe posturi şi pe piese, sarcina de reparaţii pe zi, timpul de lucru pe zi,

45




ritmul de reparaţii pe piese, numărul de muncitori pe posturi şi total, durata necesară

pentru repararea pieselor şi frontal de reparaţii.Indicii enumeraţiei se calculează cu următoarele relaţii:

S=NV (1)

S- sarcina de reparaţii pe zi, în h om;

N- numărul de piese (tractor) ce trebuie reparat pe zi;

V- volumul lucrărilor pe agregate, în h om;

r=T/N (2)r- ritmul reparaţiilor, în h/motor;

T- timpul de lucru (8 h pe zi);

np=Vp/l (3)

np- numărul de muncitori pentru un post de lucru;

Vp- volumul de lucru pentru un post de lucru, în h om.

Aplicarea metodei de reparare pe posturi specializate pe ansambluri şi

subansambluri este condiţionată de o serie de muncitori tehnico-organizatorice. O mare

însemnatate în desfăşurarea procesului de reparaţii o are aprovizionarea la timp şi în

cantităţi suficiente cu piese de schimb şi materiale.

b) Metoda de reparaţii (pe bandă) în flux continuu- constă în aceea că întregul

proces tehnologic de reparare a maşinii este divizat pe operaţii sau grupe de operaţii.

Timpul necesar pentru executarea unei operaţii sau grupe de operaţii este egal cu timpul de

executare ai celorlalte operaţii din procesul tehnologic de reparaţii şi formează tactul

benzii.

Timpul de tact determină regimul de mişcare a benzii şi se determină prin relaţia:

rt=Ft/Q (4)

rt- timpul de tact;

Ft- fondul zilnic de timp;

Q- producţia zilnică, în bucăţi sau în seturi de piese (ansambluri);

Daca se cunoaşte timpul necesar pentru executarea unei reparaţii, atunci se poate stabili şi

46




necesarul de muncitori, şi anume:

n=Tp/rt (5)n- numărul de muncitori;

Tp- timpul necesar pentru executarea unei reparaţii în h;

rt- timpul de tact.

Posturile de lucru specializate sunt dotate în mod corespunzător cu utilaj, stelaje,

bancuri, etc şi instrumente de măsurat şi se amplasează de-a lungul benzii, potrivit fluxului

tehnologic. Pentru trecerea la lucru pe bandă este necesar ca intreprinderile de reparaţii săfie utilate în mod corespunzător, şi anume cu: maşini de spălat tip tunel, maşină de şlefuit

supape, maşină universală de aşezat lagăre paliere, scule pneumatice pentru ansamblare şi

maşini de ridicat şi transportat. Unităţile de reparaţii care au aplicat metoda de lucru pe

bandă şi au fost dotate cu utilaj corespunzător au devenit intreprinderi industriale cu grad

ridicat de organizare. Ca urmare a acestui fapt, costul reparaţiilor executate s-a redus într-o

măsură însemnată, iar productivitatea muncii a crescut considerabil.2.5 Regimul de prelucrare şi normele de timp.

a. Organizarea procesului de reparaţie, fabricaţie şi recondiţionare trebuie să

satisfacă în condiţii optime cerinţele principale privind menţinerea capacităţii de luptă a

unităţii şi anume:

- planifcarea autovehiculelor în reparaţie să fie eşalonată judicios astfel încât să

asigure în permanenţă un coeficient de stare tehnică cât mai ridicat;

- timpul de imobilizare a autovehiculelor în reparaţii să fie cât mai mic posibil;

- calitatea reparaţiilor şi a produselor fabricate ( recondiţionare ) să asigure

autovehiculelor performanţele prevăzute şi fiabilitatea în exploatare;

- modul de desfăşurare a activităţii productive să permită ieşirea la alarmă a unităţii

de reparaţii în timpul prevăzut;

- procesul de reparaţie, fabricaţie, recondiţionare să fie cât mai economic, şi să se

realizeze cu un consum minim de materiale şi energie.

Organizarea procesului de reparaţie constă în stabilirea următoarelor elemente:

47




• fondul de reparat pe categorii de autovehicule şi feluri de reparaţii care în timp de pace se determină pe baza planului de exploatare şi reparaţii iar în timp de război pe

baza calculului pierderilor probabile prin rulaj şi luptă.

• locul unde se află fondul de reperat sau raioanele probabile unde se prevăd cele mai

multe pierderi în operaţie şi măsurile de evacuare ce trebuie luate pentru ajungerea

autovehiculelor defecte la unităţile de reparaţie.

Formaţiunile militare care nu au în organică subunităţii de reparaţii, vor executaîntreţinerile tehnice şi reparaţiile curente la autovehiculele comune cu economia naţională

la unităţile de profil, pe plan local, contra cost.

În organizarea în care nu există asemenea posibilităţi, precum şi în cazul

autovehiculelor de tip militar, formaţiunile militare respective vor fi repartizate în asistenţa

tehnică altor unităţi militare din garnizoană sau garnizoane apropiate.

Unităţile militare care au în organică subunităţi de reparaţii, sunt obligate să acordeasistenţa tehnică ( evacuării, mici reparaţii sau materiale ) oricărui autovehicul militar în

trecere prin garnizoană care a suferit o defecţiune şi nu poate să–şi continue misiunea.

Reparaţia se execută pe bază de comandă în care semnează delegatul unităţii beneficiare

sau conducătorul autovehiculului.

Unităţile de reparaţii îşi desfăşoară activitatea în atelierele fixe sau în raioanele de

adunare a tehnicii deteriorate. Alegerea raionului de adunare a tehnicii deteriorate se face

în funcţie de situaţia operativă, de teren şi de existenţa unor obiective economice

urmărindu–se următoarele:

amplasarea în afara bătăii maxime a mijloacelor de foc ale inamicului;

alegerea unor raioane, care să ofere condiţii de mascare, evacuare rapidă;

posibilitatea folosirii personalului ne înrolat din fâşia acţiunilor de luptă;

dispunerea şi lucrul unităţilor de reparaţii pe cât posibil în clădiri, ateliere;

48




capacităţile de producţie de care se dispune şi

posibilităţilor se iau în calcul: existentul şi starea tehnică a forţelor şi mijloacelor dereparaţii organice, a celor primite ca întărirea precum şi a celor puse la dispoziţie din

economia naţională; gradul de asigurare cu piese de schimb şi materiale; timpul de care

se dispune; volumul de manoperă necesar executării reparaţiilor; condiţiile

metereologice; timp şi anotimp;

sarcinile de producţie şi misiunile în operaţie

ale unităţilor de reparaţie de care se dispune, precum şi manevra acestor; măsurile ce trebuie luate în vederea reparării

autovehiculelor ce depăşesc posibilităţile şi competenţele proprii;

raioanele de adunare a tehnicii deteriorate şi

perioada în care unităţile de reparaţii urmează să se instaleze pentru lucru în funcţie de

strângerea fondului de reparat;

modul de transmitere a ordinelor cătreunităţile de evacuare şi reparaţii şi de raportare a datelor de către acestea la serviciul

tehnic.

Ordinea executării reparaţiilor se stabileşte de şeful serviciului tehnic în colaborare

cu locţiitorul comandantului şi şefii de armă ( servicii) pe baza hotărârii comandantului în

raport de misiunile unităţilor şi starea tehnică a autovehiculelor şi este comunicată şefului

unităţii productive prin dispoziţiunile tehnice.

Se repară în primul rând autovehiculele cu volum mic de lucrări, acordându – se

superioritate autovehiculelor care participă direct la luptă şi intră în calculul raportului de

forţe, celor care asigură conducerea trupelor, precum şi celor care există în cantităţi mici în

înzestrare.

b.Normele de reparaţii

Normativele de reparaţii stabilesc elementele regimului de reparaţii, consumul de materie

şi piese de schimb, precum şi finanţarea executării reparaţiilor.

1. Elementele regimului de reparaţii sunt:

49



-complexitatea reparaţiilor;

-durata reparaţiilor;

-numarul orelor de lucru manuale si de masina necesare executarii reparatiilor;

Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 2 Procesul tehnologic de reparaţie

reparaţie a prizelor de putere la la secţia agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

-ciclul de reparaţii;

-structura ciclului de reparaţii;

-durata de funcţionare a maşinii între două reparaţii.

2. Stabilirea consumului de materie pentru executarea reparaţiei.

Consumul de materiale pentru efectuarea reparaţiilor trebuie să se stabilească anticipat învederea întocmirii planului de aprovizionare cu materiale. Consumul exact de materiale se

stabileşte însă după demontarea maşinii în vederea reparaţiei, cu care ocazie se întocmeşte

o fişă de constatare, în care se trec piesele ce trebuie reparate şi materialele necesare, cu

dimensiuni şi calităţi.

3. Stabilirea necesarului de piese de schimb în vederea executării reparaţiilor.

Pentru a se reduce timpul necesar reparării maşinilor, este de dorit să se formeze un stocde piese de schimb (gata confecţionate), care să înlocuiască fără prelucrare, pe cele mai

uzate. In funcţie de durata lor în serviciu, piesele ce se înlocuiesc se împart în:

-piese de rezervă;

-piese de schimb.

* Piesele de rezervă se caracterizează prin aceea că durata lor în serviciu este aproximativ

egală cu durata de funcţionare a maşinii între două reparaţii curente. Piesele a căror durată

de serviciu este mai mare decât intervalul dintre reparaţii curente, precum şi cele care se

comandă pe baza foilor de constatare, se numesc piese de schimb. In grupa pieselor de

rezervă intră şi piesele ce se înlocuiesc în caz de accident. Pentru a se stabili stocul de

schimb din magazine, trebuie să se ţină seama de cantitatea maximă şi minimă de piese ce

va sta la dispoziţia atelierului de reparaţii. Pe măsură ce stocul de piese scade în urma

consumului, acesta se va completa până la atingerea cantităţii maxime. Stocul minim de

piese de schimb Smin se poate calcula cu relaţia:

Smin=Nl*T (6)

50



în care:

Nl- norma lunară a consumului de piese;

T- durata necesară pentru confecţionarea pieselor de schimb, în vederea completării

Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 2 Procesul tehnologic de reparaţie

reparaţie a prizelor de putere la la secţia agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

rezervei până la schimb Nmin şi stocul maxim. Norma pentru stocul minim de piese de

schimb Nmin şi stocul maxim de piese de schimb Smax se poate calcula cu relaţia:

Nmin=Smax-A (7)

Smax=Smin+N (8)

în care:A- este numărul de piese ce se găsesc în magazine până în momentul completării rezervei;

N- cantitatea normală de piese.

Normele stabilite prin calcul asigură o rezervă suficientă de piese numai în cazul în care

ciclul de reparaţii este respectat, iar consumul de piese este uniform.

4. Costul reparaţiilor.

Costul reparaţiilor reprezintă suma tuturor cheltuielilor cu reparaţii şi se obţine cu relaţia:Ct=Cm+Cmp+Cps+R+T (9)

în care:

Ct- este costul total al reparaţiilor;

Cm- costul materialelor;

Cmp- costul manoperei (manuale şi la maşina);

Cps- costul pieselor de schimb;

R- cheltuieli de regie;

T- diferite taxe şi impozite.

Pentru a stabili costul reparaţiilor, se întocmeşte anual, de către serviciul

mecanicului-şef, normarea tuturor lucrărilor de reparaţii, pentru utilaje care trebuie

reparate în cursul unui an. Pe baza acestor date se întocmeşte planificarea financiară a

reparaţiilor. Cheltuielile cu reparaţii curente şi mijocii se suportă din fondul destinat

producţiei, iar reparaţiile accidentale mari, din fondul reparaţiilor capitale.

51



Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 2 Procesul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia agregate

autovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

2.6 Schema procesului tehnologic de reparaţie a agregatelor.

52



Fig. 2.1 “Schema procesului tehnologic de reparaţie”.


2.7 Fiabilitatea autovehicolelor militare şi legitatea uzării agregatelor.

Primireamaşinei înreparaţie

Spălarea şicurăţarea maşinei

Demontarea

maşinei peagregate

Demontarea

agregatelor pemecanisme

Demontareamecanismelor pe

piese

Spălarea şicurăţarea pieselor

Montareamaşinei

Sortarea pieselor

Testareaagregatelor

Asamblareamecanismelor

În stare bună

Depozit de piese derezervă

Asamblareaagregatelor

Repararea pieselor

Depozitarea

la metal uzat

În staredefectată

Testareamaşinei

Eliberareamaşinei dinreparaţie

53



2.7.1 Indicile de bază a fiabilităţii.

Fiabilitatea este proprietatea obiectului de a îndeplini funcţiile stabilite păstrînd în

timp valorile indicilor de exploatare determinate în limitele stabilite care corespund

regiumurilor şi condiţiilor de utilitate.

Siguranţa funcţionării – lucrul pe parcursul unui interval de timp sau a unui volum de

lucru.

Durabilitatea – proprietăţile obiectului de a păstra capacitatea de funcţionare a

obiectului.

Starea critică – se determină dacă exploatarea acestuia este imposibilă neconvinabilă,

precum este scăzută eficacitatea folosirii sau nu se respectă securitatea la practică.

Starea bună de funcţionare – este starea obiectului la care acesta corespunde tuturor

cerinţelor.

Starea defectă – obiectul care nu corespunde măcar la una din cerinţele stabilite în

documentaţia tehnică.

Refuz – eveniment care constă în dereglarea funcţionării bune a obiectului ţi nu poate

permite exploatarea lui ulterioară.

Avarie – eveniment ce constă în dereglarea funcţionării bune în urma acţiunilor

exterioare care depăşesc nivelul cerinţelor stabilite din documentaţia tehnică.

Pentru aprecierea fiabilităţii obiectelor pentru timpul total de serviciu şi pentru

exploatare se folosesc indici cantitativi a fiabilităţii. Indicii cantitativi dau posibilitate de a

argumenta regimul de întreţinere tehnică şi reparaţie, precum şi normele de asigurare cu

piese de schimb, scule şi accesorii.

Obiectele nereparabile funcţionează pînă la primul refuz iar cele reparabile pot să

aibă mai multe refuzuri in timpul exploatării. Pentru prelungirea fiabilităţii se foloseşte

conservarea pieselor şi agregatelor.

După metoda de conectarea rezervei avem două tipuri :

- prin înlocuire;

Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 2 Procesul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia agregate


- permanentă.

54



La rezervarea permanentă a pieselor se unesc cu cele de bază, se află în aceleaşi

condiţii egale, la producerea şi exploatarea obiectelor. Cerinţele de fiabilitate se bazează

pe principiile economiei, destinaţiei şi condiţiilor în care vor fi exploatate.

Obiectele care se află în exploatare trebuie să aibă o fiabilitate şi durabilitate

optimală. Sub aspectul economic se înţelege un raport între cheltuieli de fabricare şi

exploatare.

Fig. 2.2 „Factorii ce influentează asupra stării tehnice”.

2.7.2 Activităţile tehnice şi organizaţionale pentru menţinerea siguranţei

tehnicii militare.

Pentru menţinerea fiabilităţii maşinilor în timpul exploatării în armată este necesar

de a îndeplini un şir de activităţi organizaţionale şi tehnice cu scopul maximum de

micşorat refuzul şi apariţia lor prin surprindere.


Activităţile organizaţionale:

FACTORII

Procesedeî n

vechire

SUBIECTIVIOBIECTIVI

Procesedeuzare

Regimulde

lucru

Condiţiilede

drum

Condiţiileclimaterice

Acţionaream

ecanică

Mediulabraziv

Condiţiideî n

treţinere

Condiţiilede

păstrare

Clasificareasp

ecia

liştilor

Respectareare

gulilorde

exploatareamaşinil

or

Org.folosiriimaşinilor

Org.întreţineriitehnice

Din vina specialiştilor şişoferilor fară experienţă au loc20-30%de defecţiuni

INTERNI EXTERNI

55



• Perfecţionarea activităţii organizaţionale ÎT şi tehnologiile;

• Planificarea operativă şi de perspectivă a folosirii şi ÎT a maşinilor;

• Crearea condiţiilor optimale de exploatare a maşinilor militare;

• Evidenţa şi analiza defecţiunilor şi refuzurilor maşinilor, neajunsurilor în ÎT ,

încălcărilor în folosire;

• Controlul după îndeplinirea regulilor de exploatare a tehnicii militare;

• Completarea la timp cu piese de schimb şi accesorii;

• Asigurarea cu documentaţia tehnică, instrucţiuni, recomandări;

• Ridicarea calificării şoferilor, specialiştilor, ofiţerilor din serviciul tehnic.

Activităţile tehnice:

Executarea calitativă şi la timp a ÎT zilnice în dependenţă de condiţiile reale a

folosirii şi păstrării acestora în stare de funcţionare;

Diagnosticarea calitativă şi la timp a stării tehnice a agregatelor şi maşinilor;

Menţinerea nivelului înalt a fiabilităţii maţinilor, prin implimentarea mijloacelor

moderne în procesul tehnologic la ÎT;

Folosirea carburanţilor şi lubrifianţilor reglementaţi, precum şi materialelor de

exploatare în conformitate cu condiţiile de exploatare şi construcţiei maşinilor;

Menţinerea regimurilor stabilite de sarcină şi viteză;

Prognozarea refuzurilor şi defecţiunilor (statistică şi instrumentală);

Automatizarea proceselor de ÎT şi reparaţie a autovehicolelor militare.

În legătură cu aceea că fiabilitatea maşinilor se implimentează în timpul proiectării

completării, misiunea principală a specialiştilor în exploatare constă în

alegerea metodelor de exploatare care o să permită funcţionarea bună a autovehicolelor

militare.

2.7.3 Cauzele şi clasificarea defecţiunilor agregatelor maşinilor .

În timpul exploatării maşinilor proprietăţile lor nu rămin aceleaşi astfel are loc


uzarea şi apoi defectarea pieselor. Scăderea lucrului maşinilor se manifestă:

- scăderea proprietăţilor dinamice;

56



- consumul mărit a carburanţilor şi lubrifianţilor;

- înrăutăţirea pornirii motorului;

- apariţia bătăilor, zgomotului ş.a.

Dacă se încalcă regimul de exploatare, ÎT nu se face la timp, păstarea este incorectă, atunci

se observă suprauzarea pieselor şi agregatelor ce deseori provoacă ieşirea din funcţie

înainte de termen a maşinilor în întregime sau apariţia unor defecţiuni sau refuzuri.

Cauzele tehnice a refuzurilor şi defecţiunilor pot fi urmatoarele:

uzura pieselor;

uzura de oboseală;

deformaţiile plastice;

depuneri diferite pe piese şi instalaţii;

dereglarea în ansamble a agregatelor şi instalaţiilor.

Fig. 2.3 “Tipurile de refuzuri”.Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 2 Procesul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

REFUZ

După modulde complicare

După modulde acţionare

După modul demanifestare

După cauzaapariţiei

Defabricare

Parţiale

Simple

Complicate

Prinsurprin

dere

Treptate

Deproiectar e

Complete

Deexploata

re

57



Din momentul întrării maşinilor în exploatare şi începutul funcţionării agregatelor a ei se

începe uzarea lor, uzura reprezintă un fenomen firesc şi inevitabil, dar nu întîmplător.

Procesul de uzare este exprimat prin următoarele indice:

o uzare absolută;

o viteză de uzare;

o intensitatea de uzare;

o rezistenţa la uzare.

Fig. 2.4 „Legitatea uzării”.

U(l) – intensitatea uzării

V(l) – viteza uzării

Graficul în procesul de uzare a pieselor în dependenţă de rulaj are următoarele

caracteristici:- caracteristica funcţiei U(l) este o curbă rescătoare monotonă;

- procesul de uzare a piesei este neîntrerupt;

- curba uzării are 3 sectoare caracteristice

I. Sector : O – l-rod (uzarea este mărită din cauza că piesele sunt noi şi are loc

schimbări în micro şi macro geometrie a lor).


U(l)

l

58



II. Sector : l-rod – l-lim (lucrul normal al mecanismului, viteza de uzare este constantă

şi egală cu intensitatea de uzare U(l)=V(l)).

III. Sector : l-lim – l-av (sector de lucru avariat, uzura este supra limitată, maximală)

dacă numărul de refuzuri creşte, piesa necesită o reparaţie capitală sau înlocuire.

Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 3 Calculul tehnologic de reparaţie

reparaţie a prizelor de putere la la secţia de agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

59



3.1 Aprecierea gradului pregătirii tehnice a secţiei de agregate.

Determinăm gradul pregătirii tehnice a secţiei de agregate după datele iniţiale şi

următoarele normative luate:

c

ecÒ

Z

Z K = (10)

unde: c Z - Numărul zilelor în ciclul, zilele

zile Z Z Z scecc

,+= (11)

unde: sc Z - numărul zilelor de staţionare la ÎT şi reparaţii în ciclul, zile.

2−++=

IÒrcrk scZ Z Z Z zile (12)

unde: rk Z - zilele de staţionare în reparaţii capitală, zile;

rc Z - zilele de staţionare în reparaţii curente, zile;

2− IÒ

Z - zilele de staţionare la ÎT-2, zile.

depl sbr rk Z Z Z += zile (13)

unde: sbr Z

- zilele de staţionare în baza de reparaţie, zile;

depl Z - zilele de deplasare a autovehiculului la reparaţia capitală şi înapoi, zile (la lipsa

datelor se primeşte 10% de la sbr Z ). Este primită ca zile Z

sbr 20= .

zile Z Z sbr depl

2201,01,0 =⋅=⋅= (14)

zile Z Z Z depl sbr rk

22220 =+=+= (15)

60



Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 3 Calculul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia de agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

1000 ILrk rc

rc Ê P s Z ⋅⋅

= (16)

unde rc s - staţionarea efectivă în reparaţii curente,

кm

zile

1000;

IL Ê - coeficientul, care este luat în viguoare până la 30% de reparaţii curente care se

execută în timpurile interlunare a autocamionului şi va fi egală cu 0,7.

,1000

2

2

−

−

−

⋅

−=

IÒ

IÒn RC IÒrc

P

s s s

кm

zile

1000(17)

unde: n RC IÒ

s−

- staţionarea conform normativelor la ÎT şi RC,кm

zile

1000;

2− IÒ s - staţionarea efectivă la ÎT-2,

êì

zile

1000egală 1

кm

zile

1000

19,06300

1000135,0 =

⋅−=

rc s

кm

zile

1000(18)

zile Z rc

171000

7,012337519,0=

⋅⋅= (19)

1000

2

2

rk IT IT

P s Z

⋅

=−

−

zile (20)

61



16,019,035,02

=−=−=−− RC

n RC IÒ IT

s s sкm

zile

1000(21)



zile Z IT

181000

12337516,02

=⋅

=−

(22)

zile Z Z Z Z IT rcrk ec 571817222=++=++=

− (23)

zile Z c

77757720 =+= (24)

92,0777

720===

c

ecÒ Z

Z K (25)

3.2 Aprecierea gradului utilizării secţiei de agregate.

U T la

U K Z

∗∗≡ α α 365

, unde (26)

la Z - zilele de lucru ale automobilelor în an;

U K - coeficientul care reprezintă diminuarea folosirii automobilului din motiv de

exploatare K U = 0,93-0,97.

III.3Determinarea numărului de specialişti la secţia de agregate .

Determinarea numărului tehnologic a specialiştilor:

R t= LM F

T (27)

unde : T-volumul anual de lucru,1000

omh

FLM-fondul anual de locuri de muncă, ore

FLM=Ts*(Zc-Zl-Zs)-ZAJ.S*1 (28)

unde : Ts-timpul de lucru a schimbului Ts=8

62



Zc-zille calendaristice pe an, (365)

Zl-zile libere pe an

Zs-zile de sărbatoare pe an, (9 zile)



ZAJ.S-zile în ajun de sărbatoare, (6 zile)

FLM=8*(365-52-9)-6=2426; ore

R t= 19,02426

2210≈= ; om

Determinarea numărului după state a specialiştilor:

R s= PL F

T (29)

unde : FPL-fondul productiv a meseriaşului pe an, ore

T-volumul anual de lucru,1000

omh

FPL=FLM-tcon-tm (30)

unde : tcon-timpul de aflare în concediu, ore

tm-timpul pierdut cauzat de întîrziere (lipsă) motivată, ore

tm=0,04*(FLM-tcon) (31)

unde : tm-timpul pierdut cauzat de întîrziere (lipsă) motivată, ore

tcon-timpul de aflare în concediu, ore

tcon=Zcon*Ts (32)

unde : Zcon-zile pentru concediu, 18 zile

TS-timpul schimbului, ore

Tcon=18*8=144 ore

Tm=0,04*(2426-144)=91 ore

FPL=2426-91-144=2191 ore

R s= 12191

2210= om

III.4Determinarea categoriei de calificare a specialiştilor .

Tt=100

*1 C T (33)

63



unde : C-procentele tipului dat de lucrări

T-volumul de lucru la sector pe obiect


Tabelul 3.1 “Lucrările efectuate”.Tipurile de lucrări C % Tt R t; calculat R t;rezultatTăblărie 0,9 424 0,2 1Sudare 3,8 1786 0,7 1∑ 4,7 2210 0,9 1

Tt= 424100

46999*9,0=

1000

omh

Tt= 1786100

46999*8,3= 1000

omh

R t= PL

t

F

T , (34)

unde : Tt-volumul lucrărilor a tipului dat de lucrări.

FPL-fondul productiv anual a timpului la un loc de muncă la un schimb de

lucru, ore

R t= 2,02426424 = ; om/h

R t= 7,02426

1786= ; om/h

3.5 Determinarea periodicităţii reparaţiilor.

a) Calculul periodicităţii întreţinerilor tehnice.

,,31кm К К P P n

ÎIT IT ⋅⋅= (35)

unde : n IT P - periodicitatea normativă a tipului de întreţinere tehnică;

1

К - coeficxientul, care include categoria şi condiţiile de exploatare;

3 К - coeficientul, care include condiţiile climaterice a mediului ambiant.

кm К К P P n IT IT

12609,07,020003111

=⋅⋅=⋅⋅=−−

(36)

64



кm К К P P n IT IT

63009,07,0100003122

=⋅⋅=⋅⋅=−−

(37)

b) Calculul rulajului până la prima reparaţie capitală.


,,321кm К К К P P n

RK RK ⋅⋅⋅= (38)

Unde:

n RK

P - normativul rulajului până la prima reparaţie capitală ,km (Ordinul MARM 158);

2 К - coeficientul, care este luat în consideraţie tipul, modificarea şi organizarea

lucrărilor a garniturii auto.

кm К К К P P n RK RK

1260009,017,0200000321

=⋅⋅⋅=⋅⋅⋅=

(39)

c) Calculul rulajului până la a doua reparaţie capitală sau casare.

În corespundere cu dispoziţiunea despre „Întreţinerea tehnică şi reparaţia

garniturilor auto” rulajul până la a doua reparaţie capitală trebuie să fie nu mai puţin de

80% de la rulajul de la prima reparaţie capitală.

км L P RK

k RK

1008008,0126000%80 =⋅=⋅= (40)

d) Calculul rulajului mediu până la reparaţia capitală.

кm А

P P P А P

cs

K RK c RK f RM

RK ,

⋅+⋅

= (41)

unde : f - cantitatea autovehiculelor care nu a trecut reparaţia capitală;

c - cantitatea autovehiculelor la care au fost executate reparaţiile capitale.

65



А

P А P А P

cs

K RK c RK f RM

RK 123

240

10080025126000215=

⋅+⋅=

⋅+⋅

=

e) Corectarea rulajului până la reparaţia capitală şi periodicităţii întreţinerilor tehnice.

Corectarea rulajului până la ÎT-1

5255

126011

===−

rm

IT

P

P r (42)


кm P r P rm IT

127525551

/1

=⋅=⋅=−

(43)

Corectarea periodicităţii ÎT-2

51260

6300/

1

22 ===

−−

IT

IT P

P r (44)

км P r P IТ IТ

630012605/12

/2

=⋅=⋅=−−

(45)

Corectarea rulajului până la reparaţia capitală

58,196300

123375/

2

===−ÒÎ

RM RK

RK L

P r (46)

кm P n P IТ RK RK

123375630058,19/2

/=⋅=⋅=

−

(47)

66



Calculul periodicităţii ÎT şi a rulajului între reparaţii , км .

Tabelul 3.2 “Calculul periodicităţii ÎT la URAL-4320”.Marca

autocamionului

rm

P 1− IÒ

P 2− IÒ

P RK

P

URAL-4320 255 1260 6300 123375

f) Calculul întreţinerilor tehnice într – un ciclu.

Ciclul este denumit rulajul autovehiculului de la începutul exploatării până la reparaţia

capitală.

Calculul cantităţilor necesare de verificăti tehnice zilnice într-un ciclul, se calculează

după relaţia:

et rm

rcVT

Z R

R N ==== 484255

123375(48)


Calculul cantităţii necesare de ÎT-2 pentru un ciclu

58,1816300

1233751

22

=−=−

=

−−

IÒ

RK IÒ P

P N

(49)

Calculul cantităţii necesare de ÎT-1 pentru un ciclul

( ) 33,7858,191260

1233751 2

11

=−=+−=−

−

− IÒ IÒ

RK IÒ

N P

P N

(50)

3.6 Determinarea utilajului tehnologic necesar.

67



Fig. 3.1 “Set de instrumente pentru lăcătuş” Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 3 Calculul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia de agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

68



Tabelul 3.3 “Utilajul tehnologic”.


Nr.d/o

DenumireaTipul

Modelul

Dimensiuneleşi gabaritele în

plan

Cantitatea

Supraf aţam2

Puter ea

кVt

1Standul pentru verificarea şi reglarea

unghirilor de amplasare a roţilor.

КDС 0 500х605 1 0,3

2Rigla specială pentru verificarea ungiuluide convergenţă a roţilor autovehiculului.

ПСК-ЛГ ----- 2 -----

3Manometrul pentru verificarea compresieiîn cilindrii motorului.

К 52 360х65 1 -----

4 Standul pentru verificarea frânelor СТМ6000

3000х680 1 2.04 17

5 Dispozitiv de testare a motoarelor. МТ 5 630х425 1 0.26 100

6Dispozitiv pentru verificareacarburatoarelor.

Carat-4 mobil 1 -----

7Dispozitiv pentru curăţarea şi verificarea

bugiilor. Э-203.0 215х180 1 -----

8Dispozitiv pentru verificarea şi reglareaunghiliu de aprindere a instalaţiei deaprindere.

Э-243 235х56 1 -----

9

Standul pentru verificarea instalaţieigeneratoare, releului – regulator,demarorului şi a pieselor echipamentuluielectric extrase de pe autovehicul.

Э-242 800х1000 1 0.8 20

10Dispozitiv pentru verificareaacumulatoarelor.

Э107/П9 170х115 1 -----

11 Instalaţie pentru verificareaservomecanismului direcţiei. К-465М 720х568 1 0.4

12 Manometrul МТА-2 mobil 1 -----

13Dispozitiv pentru verificare şi reglarealuminelor în faruri.

К-310 900х730 1 0,65

14Dinamometrul - pentru verificarea joculsumar a volanului.

К-524 363х115 1 -----

15 Complet de cheii torţionale 1.46.05.89 ----- 2 -----

16 Complet de şurubelniţe 13С-550 ----- 3 -----

17 Cleşte ----- ----- 4 -----

18 Complet de chei pentru piuliţe. И-153 335х160 3 -----

19 Masa lăcătuşului. В-1 1200х700 2 0,84

20 Dulap pe perete pentru utilaje. ----- 500х500 2 -----

21 Stingător ОХЛ-10 GОSТ16095-76 3 -----

22 Ladă cu nisip ----- 1000х800 1 0,8

23 Ladă pentru resturi0.1-0.3-000-01

500х500 1 0,25

Total suprafaţa în plan 6,34

69



3.7 Calculul suprafeţei sectorului de reparaţie a agregatelor.

a) Calculul numărului de sectoare specializate pentru diagnosticare.

,1

U SM T SM DST

Î D

D К M t N Z

К V

N ⋅⋅⋅⋅

⋅=

−(51)

unde:

1− DV - volumul complex de lucru la diagnosticarea anuală;

Î К - coeficientul de încărcare ne egală a sectoarelor;

DSM Z - numărul zilelor lucrătoare la sectoarele specializate de diagnosticare complexă,

zile;

SM N - numărul turelor în sectorul de diagnosticare complexă;

T t - periodicitatea turei, ore;

SM M - cantitatea medie de muncitori care lucrează în acelaşi timp la sector

;

U К - coeficientul de utilizare a timpului de muncă.

U SM T SM DST

Î D

D К M t N Z

К V N

⋅⋅⋅⋅

⋅

=−1 buc1

9,0218255

09,13868≈

⋅⋅⋅⋅

⋅

=

b) Calculul suprafeţei de producere.

а Rf n К S ⋅⋅= , (52)

unde: R К - coeficientul, luat în consideraţia la relaţia suprafeţei încăperii şi a suprafeţei

ocupate de autovehicule în plan (de la 4,5 până la 5). Amplasarea depinde de sectoarele şi

utilajul avut la dispoziţie. Indicii mai mici sunt utilizaţi la amplasarea sectoarelor sub

unghiul de 90о de la axa trecerilor;

70



n - numărul sectoarelor;


а f - suprafaţa autovehiculului în plan, m2.

ut tot S S S += , (53)

unde ut S - suprafaţa utilajului, ocupând suprafaţa utilă.

224,894,1916,4 m f n К S а R=⋅⋅=⋅⋅=

26,9534,624,89 mS S S ut tot

=+=+=

3.8 Fişă tehnologică a secţiei de agregate.

Tabelul 3.4 “Fişa tehnologică”.Nr.

operaţiunii

Nr. detrecere

Denumirea operaţiunii şi atrecerii.

Dispozitiveşi utilaje

Instrumentul

Condiţiile tehnice

1Verificarea jocului sumar avolanului.

1.1 De pornit motorul şi de lăsat ca săfuncţioneze la rotaţii mici.

Dinamometrul pentruverificarea

curseivolanului

La funcţionareamotorului jocul sumar nu trbuie să mărească

15о

1.2 Cu ajutorul volanului de îndreptat

roţile înainte.1.3 De fixat săgeata de direcţionare a

dispozitivului pe volan.1.4 De fixat măsurătorul dispozitivului

pe coloana volanului.

1.5 Cu ajutorul manetei dinamometricea dispozitivului de rotit volanul înstânga cu un efort nu mai mare de1kg până la momentul, când el nuva mări indicaţiile menţionate.

1.6Amplasarea săgeţii de direcţionarea dispozitivului la zero.

1.7

Cu ajutorul manetei dinamometricea dispozitivului de rotit volanul îndreapta cu un efort nu mai mare de1кг până la momentul, când el nu

71



va mări indicaţiile menţionate.

1.8Aprecierea conform sectoruluidispozitivului jocul sumar avolanului în grade.


Continuarea tabelului 3.42 Verificarea direcţiei în cazul

coeficientul de aderenţă mărit.

Dinamometrul

pentruverificarea cursei

volanului

Efortul nu trebuie să fiemai mare de 6 кg. În

cazul, în care efortul estemai mare este necesar de

reglat jocul liber însectoarele dinţate a

mecanismului de direcţie

2.1 Rotind volanul de amplasat roţiledirectoare pe direcţia de deplasareînainte.

2.2 Cu ajutorul manetei dinamometrice a dispozitivului, de rotit volanulla maxim în orice direcţie.

2.3 De măsurat efortul după scaradispozitivului.

3 Verificarea nivelului uleiului înrezervorul de ulei.

3.1 Deşurubaţi piuliţa de fixare acapacului rezervorului şi de extrascapacul.

Nivelul uleiului trebuie săfie conform indicaţiilor pe

rezervor.3.2 De măsurat nivelul uleiului în

rezervor şi la necesitate dealimentat în rezervorul de ulei.

4 Verificarea presiunii uleiului înmagistrala de ulei.

4.1 De amplasat între pompă şifurtunul de presiune înaltă triplulcu manometrul şi robinet.

Triplul cumanomet

rul

Presiunea trebuie să fie numai puţin de 65 кg/сm2.În cazul în care laînchiderea robinetului

presiunea este mai mare,defecţiunea este înmecanismul de direcţie,dacă se micşorează estedifect pompa. În cazulcând robinetul este închis

presiunea cu toate că seva mări, nu va fi mai micăde 60 кg/сm2, ne arată ladifectarea ambelor piese.

4.2 De rotit roţile directoare în oricedirecţie până la refuz.

4.3 De deschis robinetul.

4.4 De urmărit după indicaţiilemanometrului la presiuneauleiului.

5 Verificarea mecanismului dedirecţie

5.1 De amplasat roţile directoare

pentru deplasarea pe linioedreaptă, în aşa mod ca volanul săaibă poziţia mediană.

72



Dinamometrul

pentruverifica

rea

5.2 De extras tija longitudinală adirecţiei.

5.3 De rotit de maneta dispozitivuluidinamometric volanul mai multdecât 2 rotaţii.

Efortul trebuie să fieîn limetele55-1,35 кg5.4 De extras indicaţiile de pe sectorul

dispozitivului.Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 3 Calculul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia de agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

Continuarea tabelului 3.45.5 De rotit de maneta dispozitivului

dinamometric volanul la ¾ -1rotaţii de la poziţia menţionatămai sus în altă direcţie.

cursei

volanuluiEfortul trebuie să fie

în limetele1-2,3 кg5.6 De extras indicaţiile de pe

sectorul dispozitivului.5.7 De rotit de maneta dispozitivului

dinamometric volanul până laieşirea în poziţia mediană.

Efortul asupra volanuluitrebuie să fie în limetele0,8-1,15 кg mai mult cacel menţionat, dar nu maimare de 2,8кg

5.8 De extras indicaţiile de pesectorul dispozitivului.

3.9 Măsurile tehnicii securităţii la secţia de agregate.

Regulile de bază privind respectarea măsurilor tehnicii securităţii la repararea prizelor de

putere a transmisiei principale:

Fiecare muncitor, ce efectuează reparaţia agregatelor trasmisiei principale, trebuie

să fie bine instructat şi ferm să cunoască regulile tehnicii securităţii. Managementul

personalului atelierului (secţiei, uzinei) trebuie permanent să urmărească despre

funcţionarea bună a utilajului, inventarului, instrumentelor, să instruiască muncitorii, să

efectuieze controlul îndeplinirii regulilor tehnicii securităţii şi protecţia muncii.

Categoric este strict interzis următoarele acţiuni:

Blocarea locului de muncă nearanjînd pe rafturi, poliţe şi pe suporturi agregatele,

nodurile şi piesele; trasportarea agregatelor, nodurilor şi pieselor voluminoase cu

ajutorul utilajului de ridicare-transportare fară de minere special destinate; să

lucreze în cazul cînd pe podea a avut loc scurgeri de ulei; să înceapă demontarea

(montarea) agregatelor care nu sunt fixate bine pe standuri, suporturi ş.a.

Să efectuieze demontarea (montarea) ambreiajului fară de folosirea mijloacelor

special destinate în acest scop; să lucreze cu instrumente şi alt inventar defectat sau

73



folosirea lor în alte cazuri decit în cele preconizate; deşurubarea piuliţelor cu

ajutorul ciocanului sau prin alte metode decît cele necesare.

permisiunea de a lucra la standuri de testare, echipamente de sudură, maşini unelte,

electrice şi pneumatice, unelte şi accesorii, persoanele care nu îşi cunosc dispozitiv


şi reguli de utilizare, nu a primit o pregătire specială sau instructajul necesar, şi după

care este întărit utilajul dat.

Toate standurile de testare a agregatelor trebuie să dispună de împămîntare,

convenabil situate dispozitivele de pornire, ce va asigura deplina securitate a personaluluide serviciu. Locuri de muncă în standuri şi banchetă trebuie să fie utilate cu suporturi de

lemn amplasate la podea. Echipamentul electric trebuie să fie complet izolate şi în stare

bună de funcţionare. Lucrările petrecute cu echipamentul electric se va efectua în mănuşi

de cauciuc, stînd pe saltele de cauciuc. În cazul folosirii instrumentelor pneumatice este

necesar de urmărit ca nivelul presiunii aerului să nu depăşească de cel stabilit. Ataşarea

furtunurilor la instrumente şi conducte trebuie să fie de încredere. În cazul suflării cu aer comprimat a pieselor şi agregatelor este necesar de îndreptat de la sine şi de folosit

ochelari de protecţie. Spălarea componentelor în soluţie fierbinte alcalină este permisă

numai cu utilizarea hainelor speciale (mănuşi de cauciuc) şi ochelari de protecţie.

Transportarea şi transferarea pieselor şi ansamblurilor va fi efectuate în speciale coşuri şi

cărucioare, ce dispun de suporturi pentru oprire, ce asigură ca să nu aibă loc alunecarea

sau căderea agregatelor şi pieselor componente în timpul transportului. Toate locurile demuncă ar trebui să fie bine luminate, să dispună de ventilaţie şi încălzire necesară.

În secţia de reparaţie a maşinelor de luptă se atrage o atenţie deosebită la respectarea

măsurilor tehnicii securităţii, toate lucrările executate sunt aduse la cunoştinţa efectivului

şi sunt înregistrate în registrul de evidenţă a măsurilor tehnicii securităţii cu semnătura

fiecăruia.

În afară de aceasta se atrage o atenţie deosebită la următoarele puncte:

74



Temperatura în încăperi trebuie să fie mai optimală, aproximativ în limitele 16-

18оС. Mărirea sau micşorarea temperaturii de la normele stabilite poate duce la

rezultate tragice pentru sănătatea efectivului şi ca rezultat la cazurile excepţionale.

Aerul curat este unul din factorii de bază, foarte important şi necesar pentru

executarea lucrului.


La conţinerea în aer în calităţi mărite a gazelor utilizate şi nimerirea acestor gaze în

organismul omului, poate duce la otrăvire şi ca rezultat la decesul persoanelor. Dinaceastă cauză în încăperi sunt amplasate instalaţii de ventilare.

Încăperile şi locurile de muncă trebuie să asigure iluminare artificială, în de ajuns

pentru executarea lucrărilor necesare în siguranţă.

La amplasarea autovehiculelor pe rampe, la început este necesar de frânat

autovehiculul, şi sub roţile lui de amplasat pene.

La deplasarea autovehiculului este necesar de extras penele de sub roţi sau a altor obiecte care au fost amplasate, de eliberat frâna de parcare.

La funcţionarea motorului este categoric interzis executarea lucrărilor de orice tip,

cu excepţia reglărilor instalaţiilor de aprindere, de alimentare, verificării

servomecanismului direcţiei şi verificării funcţionării motorului.

Amplasarea pe autovehicul la deplasarea în interiorul zonei de întreţinere tehnică şi

reparaţie de la un sector la altul. Este categoric interzis de aflat sub autovehicul în cazul în care este suspendat pe

scripeţi, cricuri de orice tip sau macarale.

Este interzis utilizarea instalaţiilor electrice, suprafaţa care se încălzeşte pe timpul

lucrului şi măreşte temperatura mediului ambiant mai mult de 40о С.

3.10 Protecţia muncii.

3.10.1 Norme de protecţie a muncii.

1. Asigurarea iluminatului, încălzirii şi ventilaţiei în atelier;

75



2. Maşinile şi instalaţiile să fie echipate cu instrucţiuni de folosire;

3. Să fie asigurată legarea la pâmant şi la nul a tuturor maşinilor acţionate electric;

4. Maşinile să fie echipate cu ecran de proecţie conform normelor de protecţia muncii;

5. Atelierele să fie echipate în locuri vizibile cu mijloace de combatere a incendiilor;

6. Atelierul sa fie dotat cu mijloace de ridicat pentru manipularea pieselor mai mari de

20 kg;


7. Muncitorii să poarte echipament bine ajustat pe corp cu mânecile încheiate iar părul

să fie acoperit sau legat;8. Inaintea de începerea lucrului va fi controlată starea maşinilor, a dispozitivelor de

pornire-oprire şi inversare a sensului de mişcare;

9. Se va verifica înaintea lucrului dacă atmosfera nu este încărcată cu vapori de benzina

sau alte gaze infamabile;

10. La terminarea lucrului se deconectează legăturile electrice de la prize, maşinile vor fi

oprite, sculele se vor aşeza la locul lor iar materialele şi piesele vor fi stivuite în locuriindicate;

11. Muncitorii se vor spăla pe mîini cu emulsie de răcire şi se vor şterge pe mîini cu

bumbacul utilizat la curăţirea maşinii. Dacă pentru spălarea maşinilor a fost necesară

utilizarea produselor uşor inflamabile se va folosi imediat apă şi săpun;

12. Ciocanele trebuie să aibă cozi din lemn de esenţă tare, fără noduri sau crăpături, este

interzis lucrul cu ciocane, nicovale care au fisuri, ştirbituri, spărturi sau deformări în forma

de floare;

13. La folosirea trăsătoarelor se cere atenţie pentru a nu produce înţepături iar după

utilizare vor fi aşezate în truse speciale;

14. Dacă în timpul realizării unei operaţii mecanice sar aşchii vor fi purtaţi ochelari de

protecţie;

15. In cazul polizării cu ajutorul maşinii vor fi verificate cu atenţie pietrele de polizat

astfel încât să nu se prezinte fisuri sau sparturi precum şi prinderea piesei pe maşina.

Polizorul trebuie să aibă prevăzut ecran de protecţie.

76



3.10.2 Ventilaţia secţiei de reparaţie a agregatelor.

Obiectivul ventilării este asigurarea cu aer curat a încăperilor în limitele condiţiilor

meteorologice. După modalitatea de deplasare a aerului ventilările sunt reală (ne forţată) şi

mecanică. În dependenţă de starea de funcţionare, serveşte - afluentă şi de absorbţie.

După modalitatea de acţiune – locală şi complexă. La ventilarea complexă a umedităţii


aerului şi celui impurificat pe toată suprafaţa încăperii. În cazul când suprafaţa încăperii

este mare, iar cantitatea oamenilor este mică şi este concentrată numai într – un singur loc,

va fi folosită ventelarea locală în locul concentrării ei, de exemplu: punctul de comandă în

secţie. Schimbul de aer în secţie poate fi considerabil micşorat, în cazul înlăturării

impurităţilor periculoase în locurile de degajare, neadmiterea împrăştierii pe suprafaţa

secţiei. Pentru funcţionarea eficace a sistemei de ventelare, este necesar de executat

următoarele condiţii sanitaro – igienice. Cantitatea aerului afluent trebuie aproximativ să

coincidă cantităţii aerului înlăturat. Diferenţa între ele trebuie să fie minimală.

Sistemele afluente şi de absorbţie a încăperii trebuie să fie amplasate corect, de

regulă, aerul curat trebuie să fie admis în partea încăperii unde degajarea impurităţilor

periculoase este maximală. Sistema de ventelare nu trebuie să supraîncălzească sau

suprarăcească muncitorii. Sistema de ventelare nu trebuie să facă zgomot la locurile de

muncă. Ea trebuie să fie electrică şi greu inflamabilă.

Ventelarea obişnuită .

Aerul la ventelarea obişnuită se petrece în rezultatul diferenţei temperaturii dintre

interiorul şi exteriorul încăperii, ce provoacă pătrunderea aerului rece în încăpere. Din

direcţia fluxului de vânt a încăperii se formează presiune scăzută, ca rezultat va avea loc

absorbţia aerului cald şi impurificat a aerului din încăpere. Din partea fluxului de vânt a

încăperii se va forma presiune excedentă, ca rezultat aerul proaspăt se va admite în

încăpere. Ventelarea obişnuită poate fi organizată şi neorganizată. Ventelarea neorganizată

poate fi efectuată prin neetanşităţile geamurilor, sticlelor şi descizături în zidărie, printre

77



Fig. 3.2 “Ventilare naturală”.Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 3 Calculul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia de agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

Fig. 3.3 „Aerorotaţie”.uşi sau ferestre. Ventelare organizată se execută prin aerorotaţie şi deflectori. Aerorotaţia

se efectuează în sectoarele calde din contul presiunelor de gravitaţie şi curenţelor de aer.

Pe timp de vară se deschide orificiile 1 şi 3, iar pe timp de iarnă 2 şi 3. la o distanţă

apreciabilă, denumită suprafaţa presiunelor egale, diferenţierea presiunelor este egală cu 0.

Mai jos de aceste suprafeţe există depresiunea aerului, ca rezultat va avea loc admisia

aerului din extreior, mai sus de aceste suprafeţe se va forma presiunea excedentară, sub

acţiunea căreia va avea loc absorbţia aerului impurificat din interiorul încăperii. Prioritatea

aerorotaţiei constă în faptul că volumul mare a aerului din încăpere va fi admis şi evacuat

fără ventelator. Neajunsul – eficacitate mică.

Ventelarea cu ajutorul deflectorului.

ЖалюзийныйпылеуловительКамерныйпылеу

ловитель

2

1

3

2

1

3

Плоскость равныхдавлений

Циклон

2D

D

3

2

5

4

1

78



Fig. 3.4 “Deflector”.


1. Defuzor;

2. Pahrul de prelucrare;

3. Capacul de protecţie;

4. Conusul;

5. Conductă.

Deflector- fixator special, amplasat pe conductă şi funcţionând pe baza energiei

aerului. Utilizat pentru înlăturarea aerului impurificat şi încălzit din încăperile cu volum

mic, precum şi utilizat la ventelare locală.

Curenţii de aer, suflând prin 2, formează pe suprafaţa ei depresiune, ca rezultat

aerul se deplasează din încăpere prin conducta 5 şi va ieşi în exterior prin orificiile inelate,

mărjinele capacului de protecţie 3 şi corpul defuzorului.

Ventelare mecanică .

Sistema de deplasare a aerului, care se execută cu ventelatorul. Există ventelare

afluentă şi de absorbţie.

Fig. 3.5 “Ventilare afluentă”.

Vg

Lg D 018.0=

К F

1 2

4 3

6

5

Afluentă

79



1 – Conducta de admisie a aerului;

2 – Conductă;

3 – Filtrul de curăţare;

4 – Calorifer;

5 – Ventelator;

6 – Fixator de aer cu orificii.


Fig. 3.6 “Ventilare de absorbţie”.

Condiţionarea aerului .

Condiţionarea aerului – menţinerea automată în încăpere a temperaturii, curăţirii şi

vitezei de deplasare a aerului indeferent de acţiunea mediului ambiant din exterior.

Utilizarea condiţionerilor pentru formarea condiţiilor necesare sanitar – igienice.

Condiţioner – dispozitiv de ventelare, care cu ajutorul aparatelor autoreglează,

menţine în încăperi a parametrelor indicaţi a mediului ambiant. Condiţionerii sunt centrali

şi locali. La condiţionerii centrali pregătirea aerului se efectuează în afara încăperiiîntreţinute şi admisia aerului se efectuează prin conducta de aer. La condiţionerii locali

pregătirea aerului se execută în încăperi întreţinute fără utilizarea prizelor de aer.

3.10.3 Curăţarea aerului de impurităţi periculoase.

Pentru curăţirea aerului de impurităţi lichide şi solide sunt utilizate cicloane,

aspiratoare de praf (turbinar, cu jaluzele, de cameră). Indicatorul principal de funcţionare a

aspiratoarelor de praf este eficacitatea de curăţare a aerului:

Ф

1 2

3

6

5

De absorbţi

1

21

q

qq −

=η

80



q1 – existenţa impurităţilor până la curăţarea aerului;

q2 – după curăţare (mg/m3).

Curăţarea poate să fie grosolană (mărimea prafului mai mult 50 mkm), medie (10 –

50 mkm), subţire (mai puţin 10 mkm). Pentru curăţarea aerului de praful ţesăturilor

nefibroase de mărimea 10 mkm sunt utilizate cicloane. Principiul de funcţionare a lor –

centrifugale separat.


Praful nimerind în conducta 1 sub unghiul lateral în corp capătă o deplasare de

rotire ca pe arcuri, se deplasează în jos pe corpul părţii conice 3 se strânge în colectorul pentru zgură 4. Amestecul curăţat de aer sub acţiunea aerului admis îl împinge la

conducta de ieşire 2.

Capsatoarele de aer turbinare diferă de cele ciclope prin existenţa fluxului auxiliar.

Aerul impurificat este admis prin conducta 5 şi va fi rotit cazmalei turbulentului 4.

Deplasându-se în sus el este supus acţiunelor aerului admis de flux. Sub acţiunea forţelor

centrifuge particulele grele sunt aruncate pe corpul şi din contul forţelor de greutate seaşează pe buncherul 6. Aerul curăţat prin conductă va ieşi prin conducta 1 la suprafaţă.

Capsator de aer cu jaluzele reprezintă un complet palete, amplasate în serie în

corpul 2 în aşa mod ca între ele să apară orificiu. Aerul pătrunde prin conducta 1, unde

capsarea aerului are loc sub acţiunea paletelor de depăşire 3. Particulele de praf cântărite

sub acţiunea forţelor de inerţie şi efect reflectate de la palete şi pătrund în conducta 5.

Aerul curăţat trece prin palete şi este admis în conducta 4. Aceste capsatoare de praf sunt

folosite pentru curăţirea grosolană şi medie, după carea aerul impurificat este îndreptat în

cicloane.

În capsatoarele cu camere aerul impurificat este admis prin conducta de admisie 1

în camera de lucru 3, unde el va fi curăţat de praf, care se va depune sub forţele de greutate

şi va ieşi prin conducta 2 folosite pentru curăţirea grosolană şi medie.

Capsatoare rotative . Curăţă de impurităţi solide şi lichide sub forţele centrifuge,

apărute la rotirea rotorului. După construcţie – ventelator centrifugal. La rotirea lui

81



particulele de praf sunt lipite pe suprafaţa discului roţii şi pe suprafaţa cazmalelor rotative

iar mai apoi sunt strânse în capsatorul de praf.

Dispozitive – capsătoare de ceaţă . Sunt utilizate pentru curăţirea aerului de ceaţă.

Prima stadie de curăţare: rotorul cu materialul de filtrare (pâslă cu dţesătură=18-20 mkm). A

doua stadie: capsator de stropi (1 strat de pâslă dţesătură=60-70 mkm) .

Electro - filtre. Sunt utilizate pentru curăţirea aerului de praf şi ceaţă. Pentru

curăţirea medie şi fină a aerului sunt folosite filtre, în care aerul prăfuit trece prin materiale


de filtrare păroase. Sedementarea particulelor solide şi grase pe elementele de filtrare se vaefectua în rezultatul contactului particulelor cu suprafaţa lor. Mecanismul de sedementare

a particulelor este bazat pe forţele de inerţie, forţele de gravitaţie, defuziei brountoasă în

gaze şi efectului de contact. În calitatea de confecţionare a materialelor pentru filtre,

ţesături, hârtie, rămăşiţe metalice, ceramică porozitată, metale porozitate. Pentru curăţirea

aerului impurificat mai puţin de 10 mg pe 1 m (cub) sunt utilizate filtre – celule, care

reprezintă carcasa, plină cu elemente de filtrare de tip metalic sau din materiale polimerice, rezistente la ţeseturile din sticlă. Selectarea materialului depinde de calitatea

curăţirii. Defecţiunea lor complexă este termenul redus de serviciu din cauza impurificării

rapide a elementelor de filtrare. La momentul actual o răspândire imensă au primit-o

filtrele de ulei autocurăţătoare, în care curăţarea se execută neîntrerupt de la etanşitate

deplasării prin elimentul de filtrare metalic. La impurificarea filtrelor metalice ei vor fi

curăţiţi în soluţie de praf. Pentru curăţarea aerului de ceaţă, în uleiuri sunt folosite

capsatoare de ceaţă din ţesuturi sau sită, principiul de funcţionare care este bazat pe

sedimentarea bulelor de lichide pe suprafaţă şi scurgerea lichidului sub acţiunea forţelor de

greutate. Capsatoarele de ceaţă sunt împărţite în viteze mici de curăţare - V<0,15 m/s,

prioritar este mecanismul de defuzie şi sedimentarea bulelor, şi de viteză înaltă - V=2-5

m/s, sedimentarea bulelor pe suprafaţă se va efectua sub acţiunea forţelor de inerţie. La

capsatoarele de ulei de tipul vitezei mici de curăţare stratul ţesăturilor este format din

stratul ţesăturilor cu diametrul de 7- 10 microni sau ţesuturi din materiale polimerice.

82



Ventilare locală afluentă. Serveşte pentru formarea condiţiilor necesare a mediului

ambiant pe suprafaţă limitată a sectorului de producere. La amplasarea ventelării locale

afluente se atribuie duşuri de aer, oazuri, perdele de aer şi aer – călduroase. Sectoarele de

aer sunt utilizate în secţii fierbinţi, unde se formează fluxul de aer cald cu intensitatea de

350 Vt/m2.

Oazisurile de aer permite îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice pe suprafaţa

încăperii limitate, care din orice direcţie este împregmuită de pereţi şi este admisă de aer

curat şi rece.


Perdele de aer – călduros este folosit pentru protecţia oamenilor de aer rece.

Perdeaua poate fi cu admisia aerului fără încălzire şi cu încălzire. Principiul funcţionării

este bazată pe, aerul admis la locul de muncă prin conducte specializate prin orificii se

evacuează cu viteză mare (până la 15 m/s) sub un unghi apreciat în întâmpinarea aerului

rece şi se va amestica cu el. Amesticul primit a aerului cald va fi admis la locul de muncă.

Ventelarea locală de absorbţie . Utilizarea ei este bazată pe capsarea şi înlăturarea particulelor impurificate nemijlocit la locul formării lor. De regulă, lupta cu praful cu

ajutorul ventelării de schimb comună ne dă un efect mizerabil, utilizarea ventelării locale

ne permite înlăturarea totală a prafului din încăpere. Maximal sunt eficiente şi învelirea

lor. Învelirea se poate efectua cu ajutorul utilizării învelişurilor de protecţie, care complet

sau parţial va proteja utilajul de mediul ambiant. În interiorul învelişului de protecţie poate

fi de depresiune - impurităţi periculoase care nu pot fi admise în încăperi.

Sectoarele de extragere sunt utilizate pentru localizarea substanţelor intoxicate la

eliminarea căldurii şi umedităţii. Ceea mai egalizată absorbţie este asigurată la β =60°.

Lambrii de absorbţie sunt utilizate în cazurile, când la înlăturarea impurităţilor

periculoase muncitorul este sub zont. Corectă va fi construcţia sistemului de absorbţie,

când baza conductei de absorbţie va fi amplasată sub unghi la baza locului de muncă.

Mijloacele de protecţie individuale ( MPI ).

83



Când este imposibil înlăturarea factorilor de producţie periculoase şi otrăvitoare,

vor fi utilizate mijloacele de protecţie individuale. Protecţia corpului se asigură prin

utilizarea, costumurilor speciale, încălţămintei speciale, mănuşilor şi a cartuzelor speciale

pentru cap. Pentru protecţia muncitorilor de la picăturile pulverizate a metalului topit sunt

utilizate îmbrăcăminte specială din linăriţă, din prelată şi materialelor din lână, pentru

protecţia de acizi sulfurici – din cauciuc.

3.10.4 Curăţârea lansărilor industriale de gaze şi impurităţilor formate din

aburi.

Metodele de curăţare a lansărilor industriale după caracterul scurgerii proceselor

fizico – chimice pot fi delimitate în 5 grupe de bază:


Spălarea impurităţilor cu diluante (absorbirea);

Spălarea impurităţilor cu substanţe, legate de impurităţile chimice (chimoabsorbţie);

Absorbţia impurităţilor gazoobraze şi a substanţelor solide active (adsorbţie); Neutralizarea termică a gazelor evacuate şi absorbţia impurităţilor pe calea

modificării catalitice;

Delimitarea amesticului gazo – aer pe părţi componente pe calea absorbţiei unuia

sau la majoritatea componenţelor.

Forţa de deplasare este garantul concentrărilor a mediului la limite. Pulverizat în

lichizi componenţii amesticului gaz – aer datorită difuziei pătrunde în stratul interior aabsorbantului. Procesul se va desfăşura mai rapid, din cauza mărirei suprafeţei delimitate a

mediului coeficientului de defuzie. Pentru înlăturarea aruncării tehnologice a acestor gaze

cum ar fi amoniacul, hidrogenului de fluor şi cloric este raţional de utilizat în calitate de

absorbant apa, de regulă, cu ajutorul apei se obţine apulverizarea înaltă a substanţelor

otrăvitoare.

Metoda de absorbţie este bazată pe proprităţile fizice a corpurilor solide cu

structură activă ultramicroscopică extragerea şi concentrarea pe toată suprafaţa a

84



componenţelor separaţi din mediul gazoficat. Este delimitată în absorbţie fizică şi

termoabsorbţie. La absorbţia fizică a moleculelor de gaz se alipesc de suprafaţa tare a

corpului sub acţiunea forţelor moleculare şi de atracţie. Evacuându – se în acest caz

căldura care depinde de forţa de atracţie şi după mărime coencide cu căldura de

condensare a gazului. Prioritatea absorbţiei fizice – reversibilitatea procesului.

Chimoabsorbţiei este bazată relaţia chimică între absorbent şi substanţa absorbită. Forţele

de acţiune şi contact sunt cu mult mai mari decât în cazul absorbţiei fizice.

În calitate de absorbant este utilizată substanţa, care are o suprafaţă imensă pe masa unui

element. În aşa mod, suprafaţa specifică a unghiului activ atinge 105 - 106 m2/кg. El este

utilizat pentru curăţirea gazelor de substanţe organice, înlăturarea mirosului neplăcut. În

afară de aceasta se utilizează oxidanţi simpli (activaţi prin oxid de aluminiu activi Al 2O3).


Pentru realizarea metodei respective sunt utilizate separatoare şi separatoare cu manşoane

mobile. Neutralizarea termică. Este bazată pe posibilitatea substanţei de a se oxida până la

ne intoxicaţia la existenţa temperaturii înalte şi a oxigenului liber. În prezent există trei

scheme termice de neutralizare a gazelor:

1) ardere directă cu flacără;

2) oxidare termică;

3) ardere catalitică.

Ardere directă şi oxidare termică se va produce la temperatura 600-800°С, iar

arderea catalitică - 300-400°С.

Arderea directă trebuie utilizată în acele cazuri, când gazele îndepărtate au o

energie semificativă, necesară pentru ardere. La proiectarea dispozitivului de tipul

respectiv este necesar de cunoscut limetele completare cu soluţie de ardere pentru

menţinerea arderii fără corpuri suplimentare. Încă o problemă, îngreunează arderea directă

care este legată cu aceea, că la temperatura de 1800°С şi excidentul О2 care formează altă

85



sursă de impurităţi - NO2. Exemplu de ardere directă, este arderea hidratantului de

carbon, care sunt în conţinutul gazelor toxice şi sunt nemijlocite în duzele cu flacără.

Oxidarea termică este utilizată în acele cazuri, când gazele de evacuare au o

temperatură înaltă, dar în ele este un procent mic de О 2. Factorul principal, care trebuie

luat în calcul la proiectarea acestor tipuri de dispozitive necesită timp, temperatură,

turbulenţă. Timpul trebuie să fie suficient pentru arderea completă a tuturor componenţilor

şi atinge 0,8 s. Turbulenţa este caracterizată după nivelul mecanic de amestecare a

gazelor, necesare pentru contactul efectiv cu О2 şi substanţa de ardere.

Metoda catalitică este utilizată pentru modificarea componenţelor toxici industriali

evacuaţi şi substanţelor neotrăvitoare sau mai puţin otrăvitoare pentru mediu ambiant prin

metoda implimentării în sistemă a catalizatoarelor. Metoda catalitică este bazată pe

interdependenţa substanţelor evacuate cu un component existent în gaze. Catalizatorul


interacţionând cu unul din substanţele de reacţionare formează o substanţă intermediară,

care se descompune în componenţi ne otrăvitori. În majoritatea cazurilor catalizatorul sunt

metalele (Pt, Pa) sau legătura lor. O acţiune considerabilă la viteza procesului de catalizare

şi eficacitatea lui este temperatura gazului. Pentru fiecare reacţie în parte, care se scurge în

fluxul de gaz, caracterizată prin temperatura minimă de reacţie, mai jos de care

catalizatorul nu manifestă activitatea sa. Sunt cunoscute două construcţii catalizatoare a

gazului curăţat: reactorii catalizatori, în care are loc contactul fluxului de gaz cu

catalizatorul brut şi reactorului termo – catalizator, care într-un ansamblu sunt amplasatesubansambluri de contact şi preîncălzitorul.

Metodele biochimice . Bazate pe capacitatea microorganismelor de a se autodistruge

şi de modificarea legăturilor diferenţiate. Autodistrugerea are loc sub acţiunea fermentelor

formatate de către microorganism.

Metoda de curăţare a apelor precise . În construcţia de maşini curăţarea are loc prin

apă curgătoare de particule solide în dependenţă de proprietăţile lor, concentrarea şi

86



substanţa se execută prin următoarele metode: filtrare, limpezire a particulelor

suplimentare în câmpul de acţiune a forţelor centrifugale, filtrarea.

Filtrarea – etapa primară – curăţarea apelor curgătoare, care este destinată pentru

depistarea şi-n apele curgătoare a substanţelor insolubile de mărime până la 25 mm, şi

implicit a impurităţilor de ţesuturi. Filtrarea se excută prin circulaţia apei curgătoare prin

element de filtrare sau capsator de apă. Elementele de filtrare se confecţionează din metal

sau armătură specială cu orificii între ele 5-20 mm şi sunt amplasate sub un unghi

orizontal de 60°. Curăţarea elementelor de filtrare se execută cel mai des prin metoda

mecanică cu ajutorul rotirii elementului de filtrare şi evacuarea impurităţilor mecanic sau

manual. La extragerea impurităţilor de pe elementele de filtrare se mărunţează şi se aruncă

înapoi în apele de scurgere, înrăutăţând calitatea mediului ambiant şi a apei. Pentru

înlăturarea acestui neajuns sunt utilizate elemente de filtrare – maşină de fermiţat, care

mărunţeşte impurităţile, ne absorbindu – le din apele curgătoare.


Pe baza particularităţilor sedementării impurităţilor solide şi lichide, curăţirea

apelor curgătoare se efectuează în locurile de menţinere a nisipului şi a sedimentelor. În

dependenţă de direcţia de deplasare a apelor de scurgere sedimentele de nisip există

orizontale cu deplasare directă şi rotatativă a apei.

Filtrarea apelor curgătoare este destinată şi pentru curăţarea de impurităţi tari prin

depresiune. Procesul utilizat şi metoda de curăţare după metodele fizice şi biologice.Pentru curăţarea apelor curgătoare sunt utilizate 2 tipuri de filtre: zgrunţuros, în care

lichidul se va scurge prin manşon a materilelor păroase (nisip), curăţire de către produsele

de ulei în dependenţă de componenţa şi concentrare se execută limpizirea, prelucrarea în

ghidrocicloane, filtrarea şi flotaţia.

3.10.5 Iluminarea secţiei de reparaţie a agregatelor.

La iluminarea încăperilor de producţie este utilizată iluminarea naturală, artificială,

realizată cu ajutorul becurilor electrice şi suprapunere.

87



Iluminarea naturală se divizează în laterale (realizată prin geamuri), superioară

(prin becurile iraţionale, deschizătură în zidărie pentru uşă sau fereastră), combinată.

Iluminarea artificială poate fi de două tipuri: comună şi combinată. Iluminarea

comună există uniformă fără luarea în calcul modalitatea de amplasare a obiectelor şi

localizată în comun cu luarea în calcul a modalităţii de amplasare a obiectelor (amplasarea

locurilor de muncă). Utilizarea numai a unui loc de iluminare în interiorul încăperii nu este

admisibil. În încăperile administrative şi de depozit poate fi utlizată sistema de iluminare

comună. La întreprinderile de construcţii a autovehiculelor la executarea lucrărilor de

lăcătuşerie şi strungărie este utilizată iluminarea combinată. După destinaţia funcţională

iluminarea artificială să delimită: de lucru, de avarie, de evacuare, de pază şi de serviciu.

Iluminarea de lucru este obligatorie pentru toate încăperile pentru asigurarea lucrului

normal şi deplasarea muncitorilor. Iluminarea de avarie este utilizată pentru prelungirea

lucrărilor în cazurile când se deconectează inopinant iluminarea de lucru. Iluminarea de

evacuare este utilizată la deconectarea avariată a iluminării de lucru în locurile periculoase

pentru deplasarea oamenilor.


Cerinţele înaintate la iluminarea de producţie. Obiectivul principal de iluminare

duce la formarea condiţiilor mai bune pentru vizualizarea obiectului. Acest obiectiv se

poate atinge cu ajutorul sistemei de iluminare, care trebuie să corespundă următoarelor

condiţii:

Iluminarea trebuie să corespundă lucrărilor de vizualizare, care este apreciată de

următoarele parametre:

• Obiectul deferenţierii – obiectul mai puţin vizualizat, părţile lui

componente separat şi defecţiunele probabile;

• Fonul – suprafaţa, ajustat către obiect;

• Contrasul obiectului cu fon caracteristica conexiunii luminozităţii obiectului

vizualizat şi fonul lui;

• Necesitatea asigurării împărţirii egale a luminozităţii pe suprafaţa de lucru, şi

implicit în limitele suprafeţelor;

88



• Pe suprafaţa de lucru trebuie să lipsească rezniţele;

• În câmpul vizual trebuie să lipsească strălucire directă sau reflectată. Strălucirea –

iluminarea mărită a suprafeţelor;

•Mărimea iluminarii trebuie să fie permanentă în timp. Acest fenomen se atinge cu

utilizarea construcţiilor stabilizatoare;

• Este necesar de selectat direcţionarea optimală a fluxului de lumină;

• Este necesar corect de selectat componenţa spectrală a iluminării.

Toate elementele instalaţiilor de iluminare, transformatoarelor de micşorare a

curentului electric, trebuie să fie durabile electric, greu inflamabile şi intangibile.

Caracteristicile de bază a iluminării şi unitatea de măsură.

Unitatea de măsură de bază a forţei luminii: 1 candela (cd) - forţa luminii,

răspândută pe suprafaţa încăperii în 6*10-5m2 radiatorul complet este direcţionat în direcţia

perpendiculară.


Iluminarea E – relaţia de iluminare din fluxul (dF) la elementul de pe suprafaţă

(dS) pe care cade razele de lumină. Unitatea de măsură liucs (lc).

Luminozitatea L a suprafeţei elementului dS sub un unghi θ relativ normat a

acestui element – este relaţia fluxului de lumină produsul unghiului de materialitate şi

cosθ L=кg/m2

Sursa electrică de lumină . La compararea surselor de lumină sunt folosite

următoarele caracteristice:

- electrice (forţa şi tensiunea);

- caracteristicele de iluminare (fluxul de lumină şi forţa maximală de iluminare);

- de exploatare (radamentul iluminării, termenul de serviciu);

- constructive (formele becurilor, forma corpului spiralic);

În calitate de sursă de lumină pentru iluminare sunt utilizate becuri cu arcurispiralice şi becuri cu gazofrecvenţe. Becuri cu arcuri - se atribuie sursele de lumină cu

89



iradiere de căldură (este răspândită mai frecventă). Necătând la prioritate (prin simplitate,

comoditate în exploatare), ele mai au şi unele neajunsuri: randamentul de iluminare mică

aproximativ 7 lulmeni/Vt, termenul redus de serviciu (până la 2000 ore).

Becuri cu gazofrecvenţe – utilaj, în care iradierea optică de diapazoane apare în

rezultatul descărcării electrostatice în atmosfere de gaze inerte şi aburul metalului.

Prioritatea de bază este iradierea mare de iluminare (până la 100 lulmeni/Vt), termenul

mare de serviciu (până la 12000 ore) şi un spectru amplu. Neajunsul: pulsarea fluxului de

lumină la vizualizarea fluxului de lumină la rotirea rapidă a pieselor, precum şi necesitatea

formării construcţiilor de pornire compuse. La becurile respective perioada de iluminare

poate atinge până la 15 minute.

Cele mai răspândite becuri sunt iluminiscente, având forma conductelor cilindrice.

Suprafaţa interioară a acoperirii formelor de iluminare, care serveşte pentru reorganizarea

iradierii ultraviolete în lumină vizibilă. În dependenţă de împărţire a iluminării pe spectre

şi părţi componente, becurile se delimită: în iluminare de zi (DZ), lumina de zi cu


îmbunătăţirea transmiterii luminii (LZÎ), de răcire – albul (LRA).

Becuri cu categoria de gaze se atribuie şi cu arc, becuri de mercur iluminiscente,

becuri halogen, cu arcuri şi mercur şi cu arcuri speciale, având mărimea stabilizatoare.

Lampa mare . Reprezintă în sine totalitatea surselor de iluminare şi armatura de

iluminare. Armatura de iluminare serveşte pentru împărţirea fluxului de lumină, în

rezultatul care se măreşte eficacitatea dispozitivului de iluminare. Altă funcţie a armaturiide iluminare este protecţia ochilor muncitorilor de sursa mare de iluminiscenţă. Treapta de

limitare a posibilităţilor de orbire a sursei de lumină depinde de unghiul de protecţie a

becului mare, care se formează între linia orizontală şi linia, făcând legătura aţelor din

direcţia inversă de reflectare. Caracteristica principală a becului mare este coeficientul de

utilizare eficientă (CUE), care arată legătura fluxului de iluminare a becului mare la fluxul

de lumină a becului. La împărţirea iluminării în spaţiu becurile sunt directe şi luminăreflectantă. Selectarea tipului de plafon depinde de caracterul lucrărilor efectuate. În

90



dependenţă de particularităţile constructive plafoanele sunt de tip deschise, închise, de

protecţie, protejate de praf, protejate de umeditate, protejate de incendiu. Din becurile

incandenscente o amploare mai mare o au plafoanele de iluminare directă de tipul deschis

şi în fază de protecţie. Un şir de plafoane sunt confecţionate pentru încăperile având

condiţiile grele de muncă. Tipul special a plafoanelor sunt iluminare de înlăturare, utilizate

pentru iluminarea în producţia uşor inflamabilă.

Normarea iluminării artificiale . În normele existente iluminarea de producere sunt

arătate din punct de vedere a cantităţii (iluminare minimală), în aşa mod şi caracteristicele

calităţilor (indicile de orbire, adâncimea pulsaţiei). Mărimea minimală de iluminare este

apreciată după caracteristicele lucrărilor vizibile, care este apreciată de mărimea minimă şi

diferenţierea obiectelor, contrastul obiectului diferenţiat prin fon şi caracteristica lui. Se

diferenţiază 8 tipuri de categorii şi 4 subcategorii în dependenţă de tensiunea vizuală.

Normarea iluminării naturale. Iluminarea naturală se caracterizează prin aceea, că

iluminarea formată este schimbătoare în limitele mari a spectrului, care depinde de timpul

anului, zi – noapte, condiţiile meteo. Din această cauză iluminarea naturală nu poate fi


continuă. În calitate mărimea normală pentru iluminarea naturală este utilizat coeficientul

iluminării naturale (CEN), care reprezintă relaţia de iluminare într – un anumit punct în

interiorul încăperii la relaţia iluminării exterioare, formată de lumina din exterior. Indicele

de normare a coeficientului se apreciază după tabelul cu luarea în calcul a caracterului

lucrărilor vizuale, sistemei de iluminare, raionul de amplasare a obiectului. Cu excepţia

indicelor calităţii CEN sunt utilizaţi şi indicii cantităţii – iluminarea naturală

neproporţională. Pentru iluminarea naturală cu mărimea obiectului de 0,15 mm iluminarea

naturală se află în limitele 3-10%.

Calculul iluminării artificiale. Obiectivul calcului – aprecierea forţei consumabile a

instalaţiei de iluminare electrice pentru formarea în interiorul încăperilor de producere a

iluminării necesare. La proiectarea instalaţiei este necesar de soluţionat următoarele

obiective:

91



• Selectarea sursei de lumină. Pentru iluminarea încăperilor este de dorit

utilizarea becurilor în stare gazoasă, iar pentru iluminarea locală – becuri

incandescente;

• Aprecierea sistemei de recunoaştere;

• Selectarea tipului plafonului ţinând cont de carateristica de împărţire a

luminii după indicile economice, ţinând cont de substanţele uşor inflamabile şi

măsurile antiincendiare;

• Aprecierea numărului necesar de plafoane;

• Aprecierea normelor de iluminare la sectorele de producere. Pentru

aceasta este necesar de apreciat caracterul lucrărilor executate după mărimea

minimală a diferitor obiecte.

Pentru calculul împărţirii totale a iluminării la amplasarea suprafeţei orizontale a

obiectelor grupele de iluminiscenţă a becurilor şi becurile de incandescenţă utilizează

metoda fluxului de lumină:

F(lm)=100*Е*К*ZS/(N*η ) (54)Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 3 Calculul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia de agregateautovehicolele militare la baza de reparaţie şi recondiţionare

unde : Е – normarea iluminării minimale;

S – suprafaţa încăperii iluminate;

Z – coeficientul liniar de iluminare (pentru becurile incandescente Z=1,15; pentru

becurile iluminiscente Z=1,1);

К – coeficientul de rezervă (conform tabelului);N – numărul plafoanelor în încăpere;

η - coeficientul de utilizare a fluxului de lumină (conform tabelului);

Aprecierea fluxului de lumină, conform tabelului selectăm cel mai apropiat bec

standart şi aprecierea forţei electrice a instalaţiei.

Metoda preciziei permite calcularea iluminării locale şi combinate, iluminarea

suprafeţelor verticale şi sub un unghi:E=Iα cos3α /(H pK), (55)

92



unde : α - unghiul dintre suprafaţa de lucru şi direcţionarea fluxului de lumină;

Iα - forţa luminii pe direcţie de la sursa pe suprafaţa punctului dat;

H p – înălţimea plafonului faţă de suprafaţa de lucru.

Calculul iluminării naturale. Pentru amplasarea corectă a utilajului este necesar deapreciat CEN în încăpere. Fluxul de iluminare, care atinge punctul calculat se adună din

iluminarea directă din cer şi lumina reflectată din suprafaţa internă a încăperii. Iluminarea

laterală poate fi calculată, după relaţia:

КЕО=(ε δ q+ε înR)τ 0r, (56)

unde : ε δ ,ε în – coeficientul geometric natural a iluminării la punctele de lucru,

aprecierea metodei grafice;q – coeficientul, calculată iluminării neproporţionale din cer;

R – coeficientul care apreciază iluminarea relativă a încăperilor din spate;

τ 0 – coeficientul de admisie a luminii care caraterizează perderea luminii a

materialelor;

r - coeficientul calculat de reflectare de la podea şi pereţi.



3.10.6 Profilactica antiincendiară.

Datele generale a proceselor de ardere incendiilor şi explozive. Arderea – reacţia

chimică de oxidare, procesele sunt urmate de extinderea căldurii şi luminii. Pentru apariţia

arderii este necesar existenţa soluţiei de ardere, oxidant (О2,, Cr, F, Br, I) şi sursa de

ardere. În dependenţă de proprietatea amestecului de ardere, arderea poate fi gomojene(toate substanţele au o stare unică). În dependenţa vitezei de împrăştiere a flăcărilor de

ardere poate fi deflagraţie (ordinea de câteva m/s), exploziv (≈ 10 m/s), detanţioanele

(≈ 1000 m/s). Incendiilor este redată arderea deflagraţională. Arderea detaţionă – la care

impulsul de de ardere se transmite de la o parte la altă parte nu din contul conductibilităţii

de căldură, în rezultatul impulsurilor de presiune. Presiunea în unda detanţionă este cu

mult mai mare decît presiunea la explozie, care duce la distrugeri enorme.

93



Procesul de izbucnire a arderei se delimită în câteva tipuri: ardere bruscă,

inflamabilitate, aprindere, ardere, aprindere de la sine şi explozie.

Arderea bruscă - arderea rapidă a amestecului carburant care nu este urmată de

formarea gazului comprimat la impunerea în ea a sursei de aprindere. Pentru continuarea

arderii este insuficientă o cantităte de căldură, care se formează în procesul de scurt timp a

arderii.

Inflamabilitate – fenomenul apariţiei arderii sub acţiunea sursei de aprindere.

Aprindere – arderea care este urmată de apariţia flăcării. La care toată partea

rămasă substanţei de ardere rămâne rece.

Aprindere de la sine – fenomenul de mărire bruscă a vitezei reacţiei de căldură şi

substanţei, care duce la apariţia arderii în lipsa sursei de aprindere. La care oxidarea va

avea loc în rezultatul legării aerului şi substanţa încălzită din contul căldurii substanţei

eliminate şi reacţiei chimice de oxidare. Aprinderea de la sine – apariţia de la sine a

flăcărilor.

Explozie – arderea substanţei, urmată de eliminarea cantităţilor mari de energie.

Cauzele apariţiilor incendiilor la întreprinderile auto.


Întreprinderile de radioelectronice şi constructoare de maşini se deosebesc de

celelalte întreprinderi de mărirea posibilităţilor de ardere, din cauza caracterizărilor

compuse a proceselor de producţie, cantităţii considerabile a substanţelor uşor inflamabile.

Cauza principală a incendiilor la întreprindere – încălcarea măsurilor tehniciiantiincendiare. Protecţiile de bază contra incendiilor se apreciază conform STASUL- ui

“Protecţia antiincendiară” şi “Substanţe uşor inflamabile”. Conform acestor standarte este

admisă o frecvenţă de izbucnire a incendiilor şi exploziilor, că probabilitatea de izbucnire

<10-6.

Măsurile de profilactică pentru izbucnirea incendiilor se clasifică în

organizaţionale, tehnice şi de exploatare. Măsurile organizatorice reprezintă exploatareacorectă a autovehiculelor, menţinerea corectă a încăperilor şi instructajul antiincendiar al

94



efectivului din subordine. La măsurile tehnice se atribuie respectarea normelor

antiincendiare, reguiele de proiectare a încăperilor, modalitatea de montare a cablurilor

electrice, încălzirei, ventelării şi iluminării. Măsurile cu caracter de regim – înterzicerea

fumatului în locurile nestabilite, producerea lucrărilor de sudare şi uşor inflamabile în

încăperile uşor incendiate.

Măsurile de exploatare – verificări de profilactică, repararea şi testarea instalaţiilor

tehnologice.

Măsurile antiincendiare la proiectarea întreprinderii.

Încăperile sunt corect proiectate, în cazul în care concomitent cu soluţionarea

problemelor funcţionale, sanitare şi condiţiilor tehnice sunt asigurate condiţiile

antiincendiare. În corespundere cu STAS – ul toate materialele de construcţie după

metodele de ardere se împart în trei grupe:

Ne inflamabile, sub acţiunea flăcărilor şi temperaturilor înalte nu se aprind şi nu ard

(metalele şi materialele provenite din minerale);

Greu inflamabile, având capacitatea de aprindere şi ardere sub influenţa sursei

exterioare de aprindere (construcţii din lemn, acoperite cu straturi de protecţie

contra incendiilor);


Uşor inflamabile, capacitatea de ardere desinestătătoare după înlăturarea sursei de

ardere.

În cazurile incendiilor încăperile se pot încălzi la temperaturi înalte, arzând,

formând orificii de străpungere, care poate duce la incendii în alte încăperi.

Capacitatea construcţiei de a opune rezistenţă la izbucnirea incendiilor în perioade

mici de timp la păstrarea proprietăţilor de exploatare mai sunt denumite rezistente la

incendiu. Construcţia care este rezistentă la incendiu este caracterizată de limetele

rezistenţei. Construcţia rezistentă la incendiu este caracterizată prin rezistenţa sa, apreciată

prin timpul în ore de la începutul verificării încăperii până la apariţia orificiilor în pereţi,

prin care pătrunde produsele de ardere. În dependenţă de limitele rezistenţei de ardere

încăperile sunt împărţite în 5 stadii. Încăperi cu rezistenţă mare care sunt din partea fasadei

95



împrejmuite cu părţile metalice a construcţiei. La utilizarea coloanelor metalice cu teracotă

din gips cu grosimea 6-7 сm limita de protecţie se măreşte de la 0,3 până la 3 ore. Unul din

mijloacele de protecţie eficace este lemnul îmbibat cu antipirinuri. Zonarea teritoriei

include gruparea obiectelor în complexe aparte, indentice după principiul de funcţionare şi

antiincendiare. La care încăperile cu posibilitatea de aprindere mărit trebuie să fie

amplasate din partea fluxului de vânt. Exangeriile şi sectoarele de turnare a metalelor sunt

factorii principali de apariţie a incendiilor, de regulă, aceste încăperi sunt amplasate din

partea fluxului de vânt în comparaţie cu depozitele deschise a substanţelor uşor

inflamabile. Pentru preîntâmpinarea izbucnirii incendiilor de la o încăpere la alta între ele

sunt amplasate spaţii antincendiare. Cantitatea transmisă de căldură de la obiectul care

arde la încăperea vecină depinde de proprietăţile amesticului de ardere, temperatura

flăcării, mărimea suprafeţei de iradiere, existenţa obiectelor care nu ard, modalitatea de

amplasare a încăperii şi condiţiile meteorologice. La aprecierea amplasării suprafeţei

incendiare se calculează stadia încăperii de rezistenţă. Pentru neadmiterea izbucnirii

flăcărilor sunt utilizate obstacule antiincendiare. La ele se atribuie: pereţii, costrucţii din

beton, uşi, porţi, trapuri, acoperiri. Pereţii antiincendiari trebuie să fie executate din

materiale care nu ard cu o limită ne apreciabilă de ore. Iar o uşă sau fereastră cu o limită de


rezistenţă – nu mai puţin de 1 oră. Acoperirile nu trebuie să aibă găuri şi orificii, prin care

să între produsele de ardere.

Mijloacele de stingere şi aparatele antiincendiare. Din practica de stingere a

incendiilor o mare extindere au primit următoarele principii de stingere a incendiilor:

Izolarea focarului de ardere pe calea adăugării gazelor nearzătoare până la o

concentrare, la care arderea se stinge;

Răcirea focarului de ardere;

Frânarea intensivă a vitezei chimice şi reacţiei în flăcări;

Întreruperea mecanică a flăcării în rezultatul acţiunii asupra lui a fluxului mare de

gaz sau apă;

96



Formarea condiţiilor de izolare a flăcării, la care flacăra nu pătrunde prin orificii

mici.

La acţiunea asupra focarului de incendiu a apei are loc răcirea sau adăugarea

mijlocului intangibil, ca rezultat scade conţinutul О2.

Însă, apa este limitată la stingerea incendiilor din produse petroliere, din cauză că

ele sunt mai uşoare şi pătrund la suprafaţă şi continuu arderea. În acest caz efectul

stângerii cu ajutorul apei poate fi mărit din contul admisiei ei în modalitate de pulverizare.

Pentru asigurarea stângerii incendiilor în stadia începătoare în majoritatea încăperilor cu

reţeaua de apă sunt amplasate robinete antiincendiare. La instalaţiile de stingere a

incendiilor cu apă se atribuie instalaţii sprint de injectare şi de drenaj.

Utilajul sprint de injectare – complexă, din punct de vedere a amplasărilor şi

împlerilor sistemelor cu conducte, utilizate cu capuri de injecatre, care sub influenţa

temperaturilor apreciate (340, 414, 450°К) se cuplează şi apa din sistemă sub presiune iesă

prin orificiile capurilor se pulverizează pe suprafaţa încăperii.

Utilajul de drenaj diferă de utilajul sprint de injectare, prin ceea că capurile

utilajului de drenaj sunt permanent deschise (pe ele nu sunt amplasate lacăte). Ele sunt

destinate pentru formarea perdelelor de apă. Apa în reţeua de drenaj pătrunde automat şi se

deschid supapele. Producătorii cu capacitatea mărită a incendiilor nu pot fi protejate de


incendiu de către utilajul menţionat mai sus, din cauză că sunt inerte. În cazul acesta sunt

folosite instalaţii automate de reacţie rapidă cu supape pentru stângerea incendiilor. Înafară de apă pentru stângerea incendiilor poate fi utilizat gazul carbonic. De regulă, acest

gaz este amplasat în rezervoare în formă lichidă şi este utilizat pentru stângerea incendiilor

în formă de zăpadă la temperatură de până la -70°С, şi implicit în formă gazoasă (pentru

stângerea incendiilor în încăperi închise). În stare de zăpadă – pentru stângerea zonei de

ardere de volum mic. Concentrarea gazului (СО2) în încăpere închisă ≤ 30 %.

Azotul este utilizat pentru stângerea incendiilor în încăperi închise în aceiaşiconcentraţie ca şi CO2, acţiunele de protecţie a flăcărilor СО2 şi N duce la micşorarea

97



concentrării de О2 în zona de ardere. La momentul actual s-a găsit o utilizare a

substanţelor de protecţie a incendiilor pe baza absenţei bioxidului de carbon. La

implimentarea lor în zona de ardere va avea loc frânarea reacţiei chimice şi arderea se va

întrerupe. Pentru stingerea incendiilor pe larg sunt folosite spuma antiincendiară. Pe

timpul stângerii spuma va acoperi soluţia arzătoare, izolând-o de acţiunea mediului

ambiant, izolând pătrunderea substanţei arzătoare în zona de ardere. În procesul de

descompunere a spumei se formează peliculă lichidă, ungând soluţia arzătoare. La

acţiunea componenţelor din acidul sulfuric şi soluţie din sare cu bioxidul de carbon în

rezultatul reacţiei se elimină С2О2. Cu ajutorul pulverizatorului de spumă se primeşte

spumă chimică constantă având capacitatea de lipire şi menţinere pe substanţele fierbinţi.

Componenta pulverulentă de stingere este utilizată pentru stângerea cantităţii mici a

soluţiilor de ardere, şi implicit pentru stângerea substanţelor care nu pot fi utilizate cu alte

substanţe. La care eliminarea căldurii se întrerupe. Nisipul curat şi uscat stâng gazele

împărţite.

Aparate pentru stângerea incendiilor . Pentru stângerea incendiilor sunt utilizate

stingătoare, instalaţii mobile. Stingătoarele manuale se atribuie, cu spumă, acizi-oxizi,

acizi – oxizi – bromotil şi pulverulent.

Stingătoarele cu spumă sunt utilizate la stângerea incendiilor şi au următoarele


priorităţi: simplu, uşoare, aducerea lor rapidă în stare de funcţionare şi aruncarea lichidului

în formă de get. Încărcătura stingătoarelor cu spumă sunt compuse din două părţicomponente: cu acid sulfuric şi alcalin. La întreprinderi sunt utilizate stingătoare cu spumă

OXP10. Periodicitatea acţiunii – 65 secunde, mărimea de acţiune – 8 metri, masa – 15 kg.

Stingătorul se aduce în funcţiune prin rotirea manetei în sus până la refuz. La care se

deschide buşonul de intrare, mai apoi stingătorul se roteşte ca oul în jos, ca rezultat acidul

se scurge din rezervor şi se produce reacţia chimică. Formându – se prin aceasta СО2

admite înspumarea lichidului, formează în rezervor presiunea de 1000 kPа şi pulverizeazălichidul în tipul jetului de spumă din rezervor.

98



Utilizarea generatoarelor cu spumă mobile, care permite în continuu primirea

spumei chimice. Generatoarele cu spumă de tipul PGM-50 sunt utilizate pentru stângerea

lichizelor uşor inflamabil şi arzătoare. Stingătoare manuale spumante înalt cotate de tipul

OVP-5 se alimentează cu 5 % cu soluţie spumantă. La funcţionarea stingătorului

comprimant dublu acizi-oxizi aruncă soluţia pulverizatorului de spumă prin fixator, care

formează jetul de precizie a spumei. Spumele chimice şi aero-spumelor stingătoarelor nu

poate fi utilizate pentru stângerea incendiilor pe instalaţii electrice, care se află sub

tensiune. În acest caz se utilizează stingătoarele acizi-oxizi. Şa ele se atribuie stingătoarele

OU-2 şi OU-5. Aceste tipuri de stingătoare sunt compuse din rezervoare, ventile de

admisie – refulare, conducta de pulvirizare, furtum flexibil metalic, difuzor, manetă şi

siguranţă. Ventil de admisie – refulare are în dotare construcţia de siguranţă cu membrană,

care refulează la mărirea presiunii în rezervor. La mărirea presiunii de la 17000 până la

20000 kPа va începe funcţionarea construcţiei de siguranţă, timpul de acţiune 60 de

secunde, distanţa - 2 m. Pentru aducerea stingătorului în acţiune este necesar de amplasat

în apropierea focarului de incendiu, de rotit difuzorul în direcţia flăcării, de deschis prin

rotirea ventilului şi de direcţionat spre focarul incendiului. Stingătorul acizi-oxizi-

brometilen OUB – 7 este utilizat pentru stângerea soluţiilor care arde solide şi lichide,

pentru stângerea instalaţiilor electrice sub tensiune. El este compus din rezervoare cu

capacitate de 7 l, umplute cu etil din brometilen şi dublajul de acizi-oxizi, precum şi aer


comprimat pentru pulverizarea soluţiei. Stingătoarele cu spumă sunt destinate pentru

stângerea focarelor mici arse de materiale alcaline şi legăturilor din cremo – organice. El

este compus din corpul sudat cu volumul de 10 l, capacul cu siguranţă şi supapă, şi

conductă pentru pulverizare, un rezervor mic pentru gaz cu capacitatea de 0,7 l, care este

legat cu corpul printr-o conductă, furtun flexibil şi prelungitor. Presiunea de lucru în corp

este de 700 kPa. Praful din corpul stingătorului comprimat a gazului inert este împins prin

conducta pulverizatoare în exterior.

Semnalizarea de incendiu . Posibilitatea înlăturării rapide a incendiilor depinde de

informarea rapidă despre incendiu. Cel mai rapid mijloc de informare despre incendiu este

99



legătura telefonică. Tipul rapid şi eficient de anunţarea a incendiilor este sistema electrică

a legăturilor, care este compusă din 4 elemente: utilajul – de anunţare (indicatoare), care

sunt amplasate pe obiecte şi sunt puse în funcţiune automat, staţia de recepţie, care

primeşte semnalele de la destinatar, sistemele de cabluri, făcând legătura indicatoarelor cu

cu staţia de recepţie, bateriile de acumulatoare.

Semnalizarea electrică de incendiu în dependenţă de schema, legătura cu staţia de

recepţie există inelară şi cu ajutorul becurilor. La schemele cu ajutorul becurilor de la

staţie până la staţia de recepţie sunt amplasate cabluri aparte, denumită cu ajutorul

becurilor. Becul este compus din două cabluri desinestătătoare: direct şi inversat. La

schema inelară toate semnalizările sunt amplasate în serie pe un cablu comun, ambele

capete care sunt aduse la aparatul de primire.

3.11 Protecţia mediului ambiant.

Condiţiile metrologice (sau microclima) în procesul de producţie se apreciază după

următorii factori: temperatura aerului, umeditatea relativă, viteza de deplasare a curenţilor

de aer, presiunea. Însă un factor important care acţionează asupra personalului este

presiunea relativă. Evidenţa necesară a parametrilor principali a microclimei, poate fi

explicată în baza urmăririi balansului de căldură între organismului omului şi mediu

ambiant. Evidenţa eliminării căldurii Q a organismului uman depinde de norma efortului

în diferite condiţii şi ea joacă în limitele de la 80 Dg/s (în stare liberă) până la 500 Dg/s


(lucrul forţat). Pentru scurgerea proceselor fiziologice în organismul omului este necesar,

ca pentru eliminarea căldurii de către organism va fi transmisă mediului ambiant.

Evacuarea căldurii de la organism în mediu ambiant se produce în rezultatul contabilităţii

de căldură a omului prin haine (Qt), convecţia corpului (QК), iradierea la suprafaţă

pământului (Qp), evaporarea umedităţi de pe suprafaţa pământului (Qev), o parte din

căldură se va cheltui la încălzirea aerului din încăperi. Din cele menţionate reiesă:

Q=Qt+Q p+QК+Qev+QV, (57)

100



Starea normală de căldură se asigură la respectarea balansului de căldură, ca

rezultat temperatura corpului omenesc rămâne constant şi va fi egală cu 36° С. Această

capacitate a persoanei de menţinere a temperaturei constante a corpului la schimbul

parametrilor mediului ambiant este denumită ca termoreglare. La temperatur[ înaltă în

încăperi celulele de sânge se desfac, ca rezultat va avea loc mărirea scurgerii de sânge în

partea superioară a organismului şi schimbul de căldură se va mări. În acest caz la t=35°С

a mediului ambiant evacuarea căldurii convenţionale cu iradierea se întrerupe. La

micşorarea temperaturii mediului ambiant celulele de sânge se va îngusta şi scurgerea

sângelul la părţile superioare a organismului se va micşora, şi schimbul de căldură se va

micşora.

Umeditatea aerului are o influenţă asupra termoreglării organismului: umeditatea

mărită (mai mult de 85%) îngreunează termoreglarea din cauza micşorării evaporări

sudorii, şi foarte mică (mai puţin de 20%) – cauzează suprauscarea tegumentului de

mucozitate a căilor respiratorii.

Mărimea optimală a densităţii 40-60%. Curenţii de aer au o acţiune mărită la starea

personalului. În încăperi foarte calde ea permite mărirea schimbului de căldură a

organismului uman şi îmbunătăţeşte starea la temperaturi joase. În perioada iernii viteza

curenţilor de aer nu trebuie să fie mai mare de 0,2-0,5 m/s, iar în condiţii de vară - 0,2-1

m/s. Viteza curenţilor de aer poate forma şi o acţiune nefavorabilă nimerirea substanţelor

otrăvitoare. Componenţa necesară a aerului poate fi asigurată ţinând cont de executarea

Modernizarea procesului tehnologic de Capitolul 3 Calculul tehnologic de reparaţiereparaţie a prizelor de putere la la secţia de agregate


următoarelor măsuri:

1) Mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie, implementând şi conducerea

de la distanţă. Aceste măsuri protejează de substanţele periculoase, iradierea solară.

Măreşte productivitatea muncii;

2) Folosirea utilajului şi a proceselor tehnologice, excluzând formarea substanţelor

periculoase. O importanţă deosebită o are ermetizarea utilajului în care se află

substanţe periculoase;

101



3) Protecţia de sursele iradierii solare;

4) Construcţia de ventilare şi încălzire;

5) Utilizarea completului individual de protecţie.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În teza dată am descris procesul tehnologic de reparaţie a prizelor de putere la

autovehiculele militare din baza de reparaţie şi recondiţionare. În lucrare am inclus

lucrările optime anuale care ar trebui folosite pentru reparaţia agregatelor. Am inclus

măsurile tehnicii securităţii, protecţia muncii şi a mediului ambiant care se iau în

consideraţie la orice tip de activităţi, indiferent de faptul ce volum de lucrări vor fi

efectuate.

Este analizat sectorul de reparaţie a agregatelor, fluxul de lucru al acestuia,volumul de lucrări efectuate. La fel sînt prezentate dispozitivele, aparatele, mijloacele şi

102



agregatele necesare la procesul tehnologic de reparaţie, care în marea majoritate lipsesc de

la baza de reparaţie.

De asemenea am inclus şi procesul tehnologic de reparaţie a agregatelor reflected-o

prin schemă, care include toate etapele de reparaţie în cadrul sectorului de reparaţie a

agregatelor din baza de reparaţie şi recondiţionare.

În fine mi-aş dori să-mi exprim sinceritatea şi încrederea că în viitorul apropiat,

Armata Naţională va dispune de o tehnică modernă, ceea ce va face ca Republica

Moldova să fie o Ţară mai aproape de Europa.

BIBLIOGRAFIA

1) ANANAŞENCO А.V. „Proiectarea întreprinderilor auto” KIEV, Şcoala superioară

1981.

2) BABUŞENCO S.M. „Proiectarea întreprinderilor de reparaţie” Мoskva 1981.

3) BREBENEL A., VOCHIN D. “Din istoria automobilului” Bucureşti 1983.

4) CERAPOV S.S. „Sistema complexă de întreţinere tehnică şi reparaţie a

autovehiculelor” Мoskva 1985.

5) FRĂŢILĂ Gh., FRĂŢILĂ M., SAMUILĂ St. „Automobile - cunoaştere, întreţinereşi reparare” Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică 1995.

103



6) IVAŞENCO N.I. „Tehnologia de reparare a autovehiculelor” Кiev Şcoala

superioară 1977.

7) LIVIŢKII I.S. „Tehnologia reparării autovehiculului şi a utilajului” Мoskva Colos

1975.

8) PETROV Iu.N. „Bazele reparaţiei autovehiculelor” Colos 1972.

9) POLUIAN А.G. „Indicaţii metodice pentru argumentarea variantelor optimale a

locului de muncă”– Zernograd 1983.

10) SALOV F.M. „Protecţia muncii la întreprinderile de transport” Chişinău 1991.

11) ŞADRÎCEV V.A. „Bazele tehnologiei de construire şi reparaţie a auto

camioanelor”. – Мoskva Maşinostroenie 1976.

12) VIŞNEVEŢKII „Exploatarea tehnică, deservirea şi reparaţia automobilelor”

Moskva 2006.

13) „Agenda automobilistului” Bucureşti 1996

14) „Exploatarea tehnicii militare” Moskva 1991.

15) „Nastavlenie po avtomobilnoi slujbe i voeno-morscova flota” Moskva 1989.

16) „Normelor de timp la executarea reparaţiei capitale pentru întreprinderile

specializate” Autocamionul GAZ-53A , Moskva 1977.

17) „Spravocinic ofiţera avtomobilnoi slujbî” Moskva 1993.

18) Internet „www.referat.ro”.

19) Internet „www.RegieLive.ro”.

104

77753368-TEZA-DE-LICENTA (1)

Documents

Transcript of 77753368-TEZA-DE-LICENTA (1)