Liceul Teoretic ,,Traian”, Deva

Agresivitatea pasivă

2011

Cuprins

Agresivitatea pasivă ...............................................................3 Cum recunoşti o persoană pasiv-agresivă Exemple de situaţii în care întâlnim oameni pasivi-agresivi Relaţionarea cu persoanele pasiv-agresive

Mânia ......................................................................................5 Tipuri de mânie Fazele mâniei Trăsăturile copilului mânios

Agresivitatea pasivă în contexte de viaţă diferite …………..8

Mânia latentă la serviciu şi la şcoală Mânia latentă în cupluri şi căsnicii

2

Agresivitatea pasivă

Ne-am oprit asupra acestui subiect datorită comportamentului bizar pe care constatăm că unii oameni îl au în relaţiile cu cei din jur. Aceştia au un comportament pasiv-agresiv.

Agresivitatea pasivă reprezintă o trăsătură de presonalitate care împleteşte atitudini în acelaşi timp pasive, adică defensive, de aparare, dar şi agresive, ofensive.

Dr. Tim Murphy îi descrie pe acei oameni care înfăţişează o agresivitate pasivă ca fiind persoane care prezintă stări de spirit imprevizibile, o concepţie pesimistă, iritabilitate şi temperament ostil ( chiar şi prin manifestări non-verbale), o atitudine ursuză (toleranţă scăzută la frustrare, nervozitate, sensibilitate de reacţie extremă). De asemenea, ei sunt caracterizaţi ca fiind persoane încăpăţânate, veşnic nemulţumite de tot ce li se întâmplă şi răutăcioase.

Cum recunoaştem o persoană pasiv-agresivă?

Persoana pasiv-agresivă:

1) se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale şi profesionale de rutină;

2) se plange că nu este înţeles şi apreciat de alţii

3) este sumbru şi certăreţ;

4) critică şi dispreţuieşte fără motiv autoritatea;

5) îşi exprimă invidia şi resentimentele fată de cei evident mai prosperi;

6) îşi exprimă în mod exagerat şi persistent acuzele de neşansă personală;

7) alternează între sfidare ostilă şi penitenţă.

Theodore Millon a identificat patru subtipuri de negativişti (pasiv-agresivi):• negativişti indirecţi• negativişti abrazivi • negativişti nemultumiţi • negativist ezitant.

Să luăm un exemplu din mediul şcolar! Sunt părinţi care vin să se plângă uneori profesorilor că fiul este nedreptăţit în ceea ce priveşte evaluarea. Indiferent de contactul cu realitatea al părintelui respectiv, unii profesori nu pot conţine psihic cererea şi o resimt ca fiind agresivă (mai mult sau mai puţin îndreptăţit). Astfel, profesorul răspunde uneori printr-un comportament pasiv-agresiv manifestat prin faptul că ascultă şi neagă verbal acuzaţiile într-o atitudine aşa-zis neutră, ignorând complet cererea inconştientă a celuilalt care are nevoie de a fi liniştit de către el. Această lipsă de conţinere afectivă a nevoii celuilalt de a fi liniştit este receptată ca agresiune, răspunsul verbal neutru al profesorului respectiv nefiind satisfacator pentru părinte. Acesta din urmă, neprimind răspuns la cererea sa latenta (care suna astfel: “linişteşte-mă şi convinge-mă că nu este aşa”), îşi confirmă temerea, chiar dacă această temere ţine doar de o fantasmă a sa persecutorie, din cauza faptului că profesorul căruia i s-a adresat nu i-a putut conţine cererea. Profesorul s-a apărat printr-

3

un comportament pasiv-agresiv. De ce anume s-a apărat el? În cazul în care părintele a sesizat o realitate, este uşor de înteles faptul că s-a apărat de vinovaţia venită atât din partea solicitantului cât şi din instanţele psihice proprii. Există totuşi situaţii, după cum am menţionat mai sus, în care, profesorul se apară el însuşi de o fantasmă persecutorie percepându-l pe celălalt ca agresor, iar pe sine ca victimă, ca nedreptăţit. Răspunsul latent al său este: “Ceea ce-mi reproşezi este neadevărat şi mă nedreptăţeşti”. Atunci nu va mai putea conţine neliniştea celuilalt şi se va apăra, posibil, pasiv-agresiv resimţind ca umilitor a se justifica, ca şi cum ar trebui acceptată varianta că ar putea fi vinovat.

Un alt exemplu, observat de data aceasta în grupurile de muncă, se referă la situaţiile în care apare un conflict între colegi. Comportamentul pasiv-agresiv este întâlnit în momentul în care cel puţin unul dintre ei nu îşi asumă ostilitatea faţa de celălalt pentru că acesta ar putea, de exemplu, să fie protejat de către şef şi îşi ascunde această ostilitate sub masca neutralitaţii. Celălalt simte inconştient dezaprobarea, ca stabilire de limite ce ar fi periculos a fi încălcate. Relaţia se află într-o zonă în care, fie conflictul va fi ţinut la distanţă, în cazul în care aceste limite impuse de către cel pasiv-agresiv vor fi acceptate, fie va fi declanşat în situaţia în care celălalt răspunde la comportamentul pasiv-agresiv printr-o atitudine ce reflectă o insistentă cerere de graţificări.

Întâlnim agresivitate pasivă şi în relaţiile de cuplu, atunci când se încearcă evitarea declanşării unui conflict, rezultatul fiind, însă, sporirea situaţiei tensionate din cauza faptului că pasiv-agresivul blochează comunicarea transmiţând mesaje ambivalente. El nu este capabil de a-ţi exprima o cerere, fie chiar şi sub forma unui reproş, de teama pierderii controlului într-o situaţie confruntativă.

Dar cea mai îngrijorătoare situaţie este aceea când întâlnim comportamente pasiv-agresive ale părinţilor faţă de copii. S-ar putea spune că evitarea părintelui de a-şi exprima furia protejează copilul, dar de fapt, îl expune imposibilităţii de a reacţiona la această furie a părintelui pe care oricum o simte. La rândul său, copilul nu va fi capabil a învăţa să-şi gestioneze propria furie.

Relaţionarea cu personalitatea pasiv-agresivă

Metodele prin care puteţi relaţiona cu personalităţile pasiv-agresive sunt urmatoarele:- fiţi amabili, binevoitori cu ei, pentru a le arata că le înţelegeţi punctul de vedere- cereţi-le părerea cât de des puteţi, daţi-le posibilitatea să participe la luarea deciziilor- ajutaţi-le să se exprime direct, deoarece comportamentul lor reprezintă un mod indirect de a-şi exprima agresivitatea faţă de cei din jur- reamintiţi-le din când în când regulile pe care trebuie sa le respecte în situaţiile respective- nu vă prefaceţi că nu le-aţi remarcat împotrivirea, altfel spus, nu este recomandat să aşteptaţi să le treacă supărarea de la sine, căci nu se va întampla acest lucru- nu îi criticaţi ca pe nişte copii, ci abordaţi-i ca pe nişte adulţi responsabili de faptele lor- nu va lăsaţi antrenaţi în jocul represaliilor reciproce

4

Mânia

Principala formă de manifestare a agresivităţii pasive este mânia.Ea reprezintă o reacţie puternică, declanşată de o altă emoţie negativă, ce are ca rezultat atacul de intensitate variabilă care nu este întotdeauna justificat. Aceasta formă de mânie este denumită ,,mânie agresivă” şi se manifestă sub forma verbală a unei ameninţări sau a unui ţipăt, dar şi sub forma fizică a unei lovituri, atunci când spargi sau distrugi ceva din jur.

Însă, mânia nu este întotdeauna acel demon pe care ni-l imaginăm ce mai mulţi dintre noi. Mânia latentă are şi ea câteva din aceste componente, dar se poate scpune că este o comportare evitantă şi contra-productivă care se manifestă prin acţiuni cu finalitate subtilă şi manipulatoare. Este conştient plănuită, intenţionat pusă în aplicare sau viclean vindicativă, sau, dimpotrivă, poate fi inconştientă.

Acest tip de mânie are ca motiv intenţia dea a răni, de a indispune sau de a distruge şi are un efect nociv asupra relaţiilor şi grupurilor de oameni mai ales în timp, deoarece se autoalimentează prin intermediul nevoilor care nu au fost satisfăcute sau care au la bază credinţe iraţionale.

Agresivitatea pasivă, ca parte din tabloul mai amplu al mâniei latente, poate fi asociată cu unele dintre simptomele următoare:

• Iritabilitate cronică şi depresie cronică;• Egocentrism/ narcisism/ vanitate( o persoana a autotintitulării);• Grad scăzut de apreciere;• Comportament autodistructiv sau demonstrativ;• Abuz de substanţe care creează dependenţă şi comportament adictiv;• Conduită inadmisibilă care se vede scuzată din multe motive.

Sunt momente în care însă mania poate servi unui scop util sau valoros, mai ales dacă există o intenţie pozitivă şi un deznodământ pozitiv. Atunci când te aperi pe tine însuţi , ascunzându-ţi furia, sau pentru că încerci să te concentrezi pe rezolvarea unei probleme, sentimentul de mânie poate fi folositor. Te poate determina să te exprimi prin comunicare raţională, onestă şi directă (mănie productivă), mai degrabă decât prin manipulare, pasivitate şi evitare ( mânie neproductivă).

Oamenii care îşi ascund sentimentele de mânie din forul interior fac acest lucru ca să salveze aparenţele şi să nu fie respinşi de cei din jur, deoarece acceptarea socială este nevoie fundamentală pentru ei. Pesoanele pasiv-agresive sunt şireţi, adică ştiu exact ce şi cum să spună ca să arunce vina asupra celorlalţi. Ambiguitatea este şi ea o componentă-cheie în aceste situaţii. De foarte multe ori, cineva care îşi ascunde mânia procedează aşa fiindca nu reuşeşte să se decidă.

Mânia normală şi previzibilă:

Mânia nu este normală atunci când ne folosim de limbaj sau de comportament ca să-i desfiinţăm pe alţii, din pură răutate. Însă, în timpul adolescenţei un anumit grad de răzvrătire ţine de firescul vârstei, alături de temporizare, rezervă şi ocolirea problemei. Antagonismul camuflat al unui copil nu este, adeseori, decât o fază

5

trecătoare. Se ştie că adolescenţii manifestă acea ambiguitate de tipul ,, du-te-ncolo vino-ncoace, lasă-mă şi nu-mi da pace”, care ilustrează prefect dilema unei persoane pasiv-agresive. E o bătălie clasică între a dori să joci un rol activ, dar, în acelaşi timp, să te bucuri de avantajee şi de dezavantajele commode ale pasivităţii. Numai atunci când un tipar neîntrerupt de pasivitate, ambivalenţă sau obstrucţionism se prelungeşte şi în perioada maturităţii începe să semnaleze prezenţa unei probleme reale.

Mânia dăunează sănătăţiiMânia care persistă, fie ea disimulată sau nu, duce la complicaţii de durată ale afecţiunilor fiziologice, printer care hipertensiune arterială, slăbirea sistemului imunitar, concentraţii crescute ale hormonilor din sânge, creşterea in greutate şi sensibilitate la microbe şi la alţi agenţi patogeni. Nici la nivel psihic perspective nu este mai bună, dat fiind că indivzii veşnic mânioşi cad adeseori pradă unor variate forme de depresie.Mânia ucide şi ne costă destul pe toţi. Este îngrozitor de contraproductivă şi îl face adeseori pe cel în cauză să devină prizonierul unui veşnic ,,nod gordian”, ce nu poate fi descurcat decât cu condiţia conştientizării lui, a unei atitudini asertive şi, în multe cazuri, cu ajutorul psihoterapiei.Mânia, prin urmare, este în foarte mare măsură o chestie de proprie alegere. Ea poate şi trebuie să fie gestionată conştient-dacă vrem mai multă pace sufletească, sănătate fizică şi longevitate.

Fazele mâniei:

Mânia începe cu o acumulare (,, umplerea paharului”) care poate izvorî din rememorarea unor vechi conflicte nerezolvate , din acţiunile unor factori de stres evolutivi sau din deficienţe la nivelul capacităţii de rezolvare a problemelor.

O scânteie, mare sau mică, declanşează conflictul. Fiecare din noi reacţionează altfel la o scânteie, care ar putea fi o situaţie, un gând. Poate fi un sentiment de gelozie, de mândrie rănită sau de dezamăgire, care aprinde scânteia mâniei.

Stadiul al treilea,- explozia – se manifestă prin ţipete, ceartă, lucruri sparte. Poarte fi considerată o erupţie vulcanică sau atunci când este disimulată, un uiuit lent ce rămâne ascuns în subteran. Dacă oamenii îşi ascund mânia, s-ar putea să folosească metode indirecte, cum ar fi: sunt sarcastici, critica nejustificat, opun rezistenţă, ţin lucrurile pe loc, tergiversează, sabotează, emit semnale incongruente sau devin trişti, neliniştiţi sau hipersensibili. Atunci când mânia indirectă îmbracă o formă negativă vom vedea atacuri pe furiş: vandalism, furt, viruşi informatici, etc.

Stadiul al patrulea şi cel final al mâniei este stadiul consecinţelor – cel mai frecvent scăpat din vedere şi totuşi cel mai important, pentru că, dacă nu te preocupi de incidentul petrecut şi nu rezolvi cauzele problemei, va contribui la acumularea de data viitoare. Rezolvarea problemei este scopul.

Trăsăturile copilului mânios

1. Îşi face singur viaţa amară: atunci când o persoană mânioasă adoptă o concepţie asupra lumii ce prezumă pierderea, s-ar putea să-şi mascheze furia printr-un comportament impropiu social care să-i minimizeze indirect

6

pierderea anticipată. Procedând astfel, poate să simtă că păstrează controlul şi, adeseori, acest lucru îi atenuează temerile sau alte sentimente.

2. Nu poate să analizeze problemele: refuzul taciturn de a discuta despre ce te roade, preferâd să te complaci in autocompătimire este exemplul classic al acestei trăsături. Este de asemenea o atitudine întâlnită frecvent care se numeste ,, gândire afectivă”- a face confuzii între sentimente şi realitate.

3. Dă vina pe alţii pentru necazurile lui: indivizii psivi-adresivi au adeseori resentimente faţă de alţii, considerând că tot restul lumii se bucură de felurite avantaje şi viaţa lor este mai uşoară, pe când ei treuie să se lupte cu cele mi mari greutăţi. Astfel, sentimentele neplăcute devin sentimente furibunde, cu o gamă foarte limitată a posibilităţilor de exprimare.

4. Îi lipseşte capacitatea de empatie: cei care obstrucţionează dorinţele celorlalţi creează situaţii din care nimeni nu poate ieşi câştigător şi se prefac nevinovaţi, astfel încât ceilalţi nu mai înţeleg nimic se se simt jenaţi. Persoanelor deprimate cronic le lipseţte empatia pentru că sunt prea preocupaţi să-şi plângă de milă.

5. Îi atacă pe ceilalţi, mai degrabă decât să resolve o problemă: mânia indirectă se referă laatacurile pe furiş, remarcile muşcătoare făcute ca din întâmplare, dorinţa de răzbunare cu tot dinadinsul sau punerea în ecuaţie a lucrurilor în ideea de a controla o situaţie pe care oamenii nu o pot stăpâni altfel cu success. Rezolvarea problemelor impune să existe resprect pentru partea cealaltă, o convingere de tipul ,, poate nu sunt de acord cu tine, dar n-are importanţă, câtă vreme rezolvăm problema pe care o avem”. Însă, pe cei care îşi disimulează mânia nu ii interesează să ajungă la un compromis sau o rezolvare, iar dacă există narcissism sau gândire egocentrică, lupta se va duce deobicei din orice alt motiv decât acela de a rezolva problema.

6. Foloseşte mânia ca să capete putere: oamenii pasiv-agresivi vor să capete control şi putere. De aceea tot ce îi interesează este să iasă învingători din orice întâmplare, să distrugă sau eventual o fac chiar numai din plăcerea de-a fi dezagreabili şi negativişti.

7. Se complace în dialoguri interioare distuctive: cel în cauză se plânge, se vaită, găseşte vinovaţi, tăgăduieşte, îşi proiectează stările emoţionale sau le transferă asupra unui substitut, joacă partitura inocenţei sau găseşte o cale de ieşire din situaţie asa fel încât să nu-şi asume nici o răspundere.

8. Face confuzie între mânie şi stimă de sine: nivelul scăzut al respectului pentru sine îi va submina persoanei starea interoară de bine sufficient de mult încât să-i afecteze performanţele, relaţiile interpersonale şi succesul viitor. Oamenii absorbiţi exclusive de sine ajung să provoace sentimente de frustrare , deoarece nu sunt obişnuiţi să audă ,,nu”. A avea un respect pentru sine nu este unul şi acelaşi lucru cu a avea un psihic sănătos. Închisorile noastre sunt pline de oameni care au o părere bună despre ei însuşi.

9. Poate fi drăguţ şi amabil, atunci când şi vrea: această trăsătură iustrează faptul că mânioşii nu sunt sută la sută răi, ci chiar capabili să se poarte frumos. Dar, dacă unu copil n-are nici pe departe intenţia să dea o mână de ajutor şi ,,uită” deliberat să-şi facă apariţia mai tarsi, el îl manipulează pe profesor, dând impresia de ,,copil cuminte” atunci când acest lucru contează şi., probabil, zădărnicind planurile sau satisfacţia celorlalţi.

7

Agresivitatea pasivă în contexte de viaţă diferite

Cum facem faţă mâniei latente la serviciu şi la şcoalăÎn multe medii profesionale unde se munceşte sub tensiune, efecţiunile

psihosomatice legate de stres, cum ar fi migrene recurente, deranjamente gastrointestinale, anxietate şi depresie, obezitate, hipertensiune arterială şi boli cardiace au făcut ca asigurările medicale să crească.

Numim ,,obsesia muncii” pasiunea adictivă a cuiva pentru ceea ce face, care se datorează neliniştii permanente că niciun nivel de performanţă nu va fi destul de bun sau faptului că există o cultură organizaţională care le cere lucrătorilor mai mult decât pot suporta majoritatea. Iar dacă apar şi nişte personalităţi dificile in context se instalează extenuarea.

Pentru a scăpa de obsesia muncii şi pentru a face faţă mâniei latente se impune crearea unui mediu de muncă agreabil. Acesta se poate construi atunci când există dorinţa de a face un lucru bun şi când oamenii sunt mândri de munca lor, se sprijină reciproc şi participă împreună la reuşitele obţinute. Angajatorii pot să creeze o atmosferă unde factorii de stres care alimentează mânia latentă se vor diminua prin acordarea de atenţie activă şi ascultare, implicarea angajaţilor in toate activităţile firmei , oferirea de ,,debuşee”. De asemenea, persoana pasiv-agresivă are uneori nevoie de atenţie, de dragoste şi de admiraţie, dar în acelaţi timp manifestă un comportament care îi îndepărtează pe ceilalţi. Cauza ar putea fi ambivalenţa . Adeseori, cei a căror concepţie de viaţă înclină spre ,,jumătatea goală”, decât spre cea plină, sunt hipersensibili, predispuşi la adicţii şi tentaţi să-şi aline singuri durerea. Lucru care poate abuzului de alcool sau de alte substanţe, a bulimiei, a pasiunii pentru jocurile de noroc, a exceselor sexuale.

Pentru a înfrunta mţnia latentă trebuie să:− Îngăduiţi libertate persoane pasiv-agresive, dar să îi impuneţi şi anumite limite− Când trebuie să rpspundeţi fiţi precaut− Rezistaţi tentaţiei de a răspunde cu aceeaşi monedă− Nu vă ignoraţi propriile emoţii, frustrări şi sentimente de derută. − Nu reacţionaţi la mânia ascunsă sau la agresivitatea pasivă a altcuiva prin

bârfă sau prin comportament agresiv.

Cum recunoaştem mânia latentă în cupluri şi căsniciiCarenţele în ceea ce priveşte educaşia maritală, precum şi pregătirea insuficientă

pentru viaţa de familie se află cu siguranţă printer factorii generează mânia latentă. Mânia latentă se poate instala într-un mariaj din cauza unor aşteptări nerealiste.

Nemulţumirile de acest fel ar putea părea nînsemnate, dar incidentele mărunte se acumulează şi provoacă în final furie.

Familia reprezintă o influenţă hotărâtoare,modelele de comportament fiind transmise pe rând de la o generaţie la alta.Cei mai mulţi dintre noi ne desprindem din familia de origine într-un moment în care transformarea spre maturitate nu este pe deplin încheiată. Un individ nediferenţiat emoţional nu şi-a dobândit decât în parte această independenţă. În consecinţă, atunci când apar probleme, el va răspunde prin reacţii emoţionale şi lipsă de autocontrol.

Datele prezentate la adunarea Asociaţiei Psihologice Americane din anul 2004 au ajuns la concluzia că o căsnicie nefericită te face să te simţi… bolnav. Modurile

8

negative de comportamente ale unuia dintre soţi, cum ar fi pretenţii sau critice exagerate, par să sporească posibilitatea de apariţie a unor probleme de sănătate cronice. Dacă purtăm în suflet resentimente,trăiri emoţionale nemărturisite şi probleme nerezolvate ne va readuce la zero starea de spirit a noastra dar şi a cea a persoanei iubite. Iar dacă situaţia se înrăutăţeşte semnificativ, poate să devină una de abuz emoţional.

În concluzie, agresivitatea pasivă reuşeşte să exprime conflictul intern şi

complexitatea, iar lucrul cel mai important este că identifică acest tip de comportament ca pe o formă de ostilitate, deloc evidentă, fiindcă e negată de cel în cauză.

9

Bibliografie

Murrphy Tim, Oberlin Hoff Lorian, Agresivitatea pasivă- cum să o recunoşti şi controlezi la tine şi ceilalţi, Editura Trei, Bucureşti, 2007

10