FISA DE LECTURA

INFORMATII GENERALE:

AUTOR:Ion Creanga

NATIONALITATE:romana

DATA NASTERII: 1 martie 1837, Humulești

DATA MORTII: 31 decembrie 1889, Iași

TITLU:,,Amintiri din copilarie’’

ANUL APARITIEI :1892

Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri Literare, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.

TIPUL TEXTULUI:proza memorialistica

INFORMATII DESPRE CONTINUTUL LUCRARII

SPATIUL,TIMPUL DESFASURARII ACTIUNII :

Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în ceea ce era atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social al universului copilăriei sale.

PARTICIPANTII LA INTAMPLARE: Nica,parintii si fratii si surorile sale, ,,baiaetii si fetele din sat’’PUNCTUL DE VEDERE DIN CARE ESTE RELATATA INTAMPLAREA:persoana I,naratiune subiectiva

DESCRIEREA UNUI LOC, A UNOR OBIECTE, A UNOR PERSOANE,ETC:Ea urmărește maturizarea lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești (astăzi parte a orașului Târgu Neamț) la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași. Cursul narațiunii este întrerupt adesea de îndelungate monologuri ce exprimă cugetările și sentimentele lui Creangă. Textul însuși este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic bogat în particularități dialectale din zona Moldovei.DETALII SURPRINSE:copilaria lui NicaPUNCTUL DE VEDERE DIN CARE ESTE PREZENTAT SPATIUL SAL OBIECTUL RESPECTIV:

1

FORMELE DE LIMBA SI FIGURILE DE STIL:Rezultatul muncii lui Creangă a fost remarcat pentru contextul său lingvistic relativ izolat, adesea bazat pe elemente obscure din vocabularul românesc, adoptând formulări populare, arhaice și regional-moldovenești.Asemenea elemente au făcut din Amintiri din copilărie o carte dificil de tradus în alte limbi. O comparație cu traducerile în limba engleză, realizată de profesoara Anca Mureșan, atenționează: „Limbajul popular și regional al lui Creangă pune probleme diverse și serioase unui translator. Printre problemele lexicale, trebuie menționați și numeroșii termeni utilizați de Creangă și legați de viața rurală, de practica bisericească, de superstiții și așa mai departe.”

Retrospectiv, atenția criticilor s-a concentrat într-o măsură semnificativă asupra diferenței dintre originalitatea și subiectivitatea narațiunii lui Ion Creangă pe de-o parte și, pe de altă parte, respectarea convențiilor în vigoare privind stilul literar. George Călinescu, influentul istoric și critic literar interbelic, a afirmat că autorul a recurs la un stil tradițional de povestire, lipsit de individualitate, și că, din acest motiv, textul nu are „caracter de confesiune ori de jurnal”. El considera, în schimb, că Amintirile conturează „copilăria copilului universal”.[10] Relevând că această carte adaptează caracteristicile tradiției orale și povestirea în ramă existentă încă din literatura renascentistă, Călinescu o vedea ca pe un spațiu de încercare a monologurilor autorului și o ilustrare a calităților sale ca povestitor. El afirma că poveștile sunt „adevărate, dar tipice, fără adâncime; odată repovestite cu un altfel de gesticulare, subiectul și-ar pierde toată atmosfera plină de viață.” În contrast, contemporanul și colegul lui Călinescu, Tudor Vianu, sugera: „Personajul basmelor, al nuvelelor, al anecdotelor se povestește pe el însuși în Amintiri din copilărie, operă atât de puțin populară în intenția ei”.

Referitor la similitudinile dintre textul lui Creangă și tradiția renascentistă, Vianu observa: „Ideea de a se povesti pe sine însuși, de a prezenta etapele unei formații, înceata însumare a impresiilor vieții, apoi sentimentul timpului, al scurgerii lui ireversibile, al regretului pentru tot ce s-a pierdut în consumarea lui, al farmecului retrăit în amintire sunt tot atâtea gânduri, afecte și atitudini proprii omului modern de cultură. Niciun model popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și Amintirile, dar, desigur, nici prototipurile culte ale genului, primele autobiografii și memorii ale Renașterii”. Conform interpretării sale: „Aci, ca și în poveștile și povestirile sale, Creangă execută trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontană prin dezvoltarea organică a unei înzestrări exercitate în întregul trecut al unei vechi culturi rurale, ajunsă acum să se depășească pe sine”.

Asemenea teme sunt prezente și în comentarii critice ulterioare. Într-un articol din 2000, eseistul și romancierul Norman Manea dezvoltă concluziile lui Călinescu, susținând că naratorul „stabil”, „senin” și „solar” al Amintirilor din copilărie „nici nu există decât în descoperirea acestui concret mirific, tradițional, riguros” Raportându-se la un text al criticului Mircea Moț, care opina că Amintiri din copilărie este „una din cele mai triste cărți ale literaturii române”, cronicarul literar și eseistul Gheorghe Grigurcu considera că narațiunea prezintă „o tensiune între individ ca reprezentant holografic al structurii căreia îi aparține și universul scris, intuitiv un spațiu profan, o vagă imitație a actului demiurgic, și astfel un sacrilegiu." În 2008, istoricul literaturii Nicolae Manolescu spunea că volumul

2

Amintirilor evidențiază „geniul lui Creangă”, legat de „registrul naiv și vesel al copilăriei”, prin aceasta fiind implicit superior tuturor celorlalte lucrări în proză ale scriitorului. Începutul celei de-a doua părți (în care naratorul face referire la jocurile copilăriei sale, la animalele ținute de mama sa, și la vatra casei) a devenit unul dintre cele mai apreciate fragmente din literatura română Manea observă că, prin intermediul aceastei secțiuni de proză, Creangă va fi reușit să transmită „perfect” atât „situarea temporală și spațială” a povestirii sale, cât și „toate detaliile unei lumi ingenue și pline de neastâmpăr”. El pune în contrast această perspectivă cu un alt fragment la persoana întâi: începutul romanului Întâmplari în irealitatea imediată a romancierului interbelic Max Blecher, care cufundă imediat cititorul într-un univers de incertitudine modernistă, suferință și subiectivitate.

CITATE:IMPRESIA GENERALA DESPRINSA DIN TEXT:

“Amintiri din copilarie” este un roman autobiografic, romanul formarii personalitatii unui tanar, care prezinta procesul educatiei si al experientei dobandite de Nica, Ion Creanga fiind scriitorul care realizeaza “primul roman al copilariei taranesti” din literatura noastra.

APRECIERILE PERSONALE PRIVIND TEXTUL:

Amintiri din copilărie a început să devină o sursă de inspirație pentru diverși autori români la începutul secolului al XX-lea și în perioada interbelică. A fost imitată de I. Dragoslav în cartea lui din 1909, Povestea copilăriei—denumită de Călinescu „o pastișă disgrațioasă”.[28] Același critic a discutat și piesa de teatru adaptată după un capitol din „Amintiri din copilărie” de scriitorul I. I. Mironescu, sub titlul Catiheții de la Humulești—considerând-o „de prisos” în raport cu textul deja suficient de „dramatic” lui Creangă. Nicolae Manolescu a identificat un alt produs al influenței lui Creangă memorialistul în Copilăria unui netrebnic, roman din 1936 al autorului avangardist Ion Călugăru.

Mai mult interes în jurul acestei cărți a apărut în timpul perioadei comuniste. În aceast interval au văzut lumina tiparului mai multe noi ediții ale cărții, inclusiv unele publicate de editura de stat cu numele lui Ion Creangă. Unele dintre acestea au fost ilustrate de graficieni recunoscuți: un volum din 1959 conținea 14 desene de Eugen Taru (originalele cărora formează o expoziție permanentă la casa memorială a lui Creangă din Humulești)și o altă ediție cu ilustrații alb-negru și color de Livia Rusz. Tot atunci textul a inspirat filmele românești de Elisabeta Bostan: Amintiri din copilărie (cu actorul-copil Ion Bocancea în rolul lui Nică) și Pupăza din tei (bazat pe episodul în cauză din capitolul secund al cărții).

Cartea a avut ecou nu doar în România, ci și în țara vecină, Republica Moldova (în Basarabia, subregiunea istorică a Moldovei, fostă parte a URSS sub numele de RSS Moldovenească). Lucrările lui Creangă în general, și memoriile sale în particular l-au influențat pe romancierul moldovean postmodernist Leo Butnaru, care a scris Copil la ruși, a cărei acțiune se desfășoară pe fundalul rusificării din anii 1950 din RSS Moldovenească.

3