4034200 Traficul de Droguri

7/29/2019 4034200 Traficul de Droguri

http://slidepdf.com/reader/full/4034200-traficul-de-droguri 1/6

ASPECTE DE DREPT COMPARAT

PRIVIND TRAFICUL DE DROGURI

OCTAVIAN POP, doctor în drept,

conferenţiar universitar, Universitatea de

Stat „Alecu Russo” Bălţi

Traficul ilicit de droguri reprezintă o infracţiune internaţională de o

deosebită gravitate, având în vedere în special pericolul deosebit de mare pe care

îl prezintă consumul de droguri asupra sănătăţii oamenilor. Făcând din cel care a

început să consume droguri un sclav al acestora, pe lângă faptul că va cheltui

sume enorme pentru procurarea acestora, îi vor fi afectate puternic capacităţile

fizice, de muncă, cele psihice, se va produce o degradare a acestuia din toate

punctele de vedere şi îl va pune în situaţia să comită şi alte infracţiuni: furturi,

tâlhării, crime, etc, pentru a procura banii pe care îi presupune obţinerea

drogurilor.

Conform Statisticilor Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale, se

constată o tot mai mare creştere a traficului de droguri în ultima perioadă,

aceasta rezultând atât din creşterea numărului ţărilor în care se săvârşesc

asemenea fapte, a numărului persoanelor implicate şi din cifrele afacerilor

rezultate din această activitate infracţională. Astfel, în Statele Unite ale Americii,

profitul de pe urma acestei activităţi este de peste 40 milioane dolari, iar în

Canada, de 9,4 milioane dolari, anual.1

Desigur că atunci când se vorbeşte despre traficul de droguri se are în

vedere numai traficul ilicit al acestora, aşa cum este el definit în Convenţia unică

asupra stupefiantelor din 1961 (art.l), pentru că drogurile sunt utilizate şi în

medicină şi farmacie pentru prepararea unor medicamente şi tratarea unor

anumite maladii, dar în aceste situaţii avem de-a face cu o utilizare a acestora în

limitele legii, sub control strict şi de către persoane autorizate, iar dozeleutilizate sunt ştiinţific determinate.



Folosirea drogurilor este cunoscută din cele mai vechi timpuri, ca şi

cultivarea plantelor din care se extrag drogurile: opiul (în sud-estul Asiei), coca

(în America de Sud), şi cannabisul (în Orientul Mijlociu). In secolul al XlX-lea,

unele ţări europene au fost implicate în "războiul opium-ului" din Asia de sud-

est, iar după cel de-al doilea război mondial, ca urmare a amplorii pe care a luat-

o traficul de droguri se pune tot mai serios problema combaterii acestui

fenomen.

Pe plan internaţional s-au adoptat următoarele instrumente juridice:

• Convenţia unică asupra stupefiantelor - 13 mai 1961;

• Protocolul de amendare a Convenţiei - 1972;

• Convenţia Naţiunilor Unite privind substanţele psihotrope - 21

februarie 1971;

• Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului de stupefiante şi

substanţe psihotrope - Viena, 20 decembrie 1988.2

Mai există, de asemenea, o serie de tratate şi convenţii bilaterale în

această materie, prin care statele - părţi au reglementat activităţile de cooperare

în vederea combaterii acestui flagel.

Evident că şi în acest domeniu, centrul de greutate al luptei pentru

combaterea fenomenului se află tot în cadrul legislaţiei interne a fiecărui stat.

Din acest punct de vedere se constată o diversitate de modalităţi în care statele

înţeleg să reglementeze acest domeniu. Astfel, în unele state, diferenţa există în

funcţie de natura drogului avut în vedere. Conform unor opinii ale specialiştilor,

cannabisul nu ar prezenta acelaşi pericol ca alte droguri şi, pe această bază, seface distincţia între droguri "uşoare" şi "grele".

Neincriminarea în unele state a deţinerii şi consumului cannabisului sau

faptul că în unele state din S.U.A. cantităţile mici de marijuana nu sunt

considerate ca ilegale, iar în Olanda, Japonia, şi Singapore deţinerea unor

cantităţi de cannabis este pedepsită mai uşor decât în cazul altor droguri, face sa

apară situaţii de natură să îngreuneze activitatea generală de combatere atraficului de stupefiante.



În Suedia, Olanda şi Scoţia (cu excepţia opium-ului) folosirea drogurilor

nu este incriminată, în schimb este pedepsită conducerea unui autovehicul sub

influenţa drogurilor.

În Belgia, consumarea drogurilor se pedepseşte numai dacă se săvârşeşte

în grup, iar în Spania incitarea la consumarea de droguri este infracţiune. Iată

deci un spectru destul de larg în ceea ce priveşte situaţia pe planul

reglementărilor naţionale a consumului sau traficului de stupefiante.

Se constată, în general, că producerea, fabricarea, comerţul şi traficul de

stupefiante sunt mult mai server pedepsite decât deţinerea sau folosirea lor.

Astfel, pedeapsa cu moartea pentru traficul de stupefiante se aplică în:

Turcia, Malaezia, Sri Lanka, Thailanda, Egipt, Nigeria şi China, iar în S.U.A. s-a

adoptat o lege care prevede pedeapsa cu moartea pentru crimele săvârşite sub

influenţa drogurilor. În alte ţări ca: Australia, Japonia, Marea Britanie şi Grecia

pentru traficul de droguri se prevede pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. Există

alte sisteme penale în care maximum de pedeapsă pentru trafic de stupefiante

este între 10 şi 40 de ani.

Sistemele penale din multe ţări prevăd ca alternativă la pedeapsa

închisorii şi tratamentul celor care au consumat droguri. In unele ţări ca:

Germania, Austria, Brazilia, Franţa, Elveţia, tratamentul este obligatoriu, iar în

Portugalia, Olanda, Luxemburg şi Suedia, sancţionarea penală este condiţionată

de tratamentul celui în cauză.

De asemenea, există deosebiri şi în ceea ce priveşte luarea în considerare a

consumului de stupefiante în cazul comiterii de infracţiuni, şi anume înatenuarea sau agravarea pedepsei. în Brazilia, Portugalia şi Olanda consumul de

stupefiante este o circumstanţă agravantă în cazul comiterii unei infracţiuni, iar

în Israel este reţinută drept circumstanţă atenuantă.

Se constată pe plan internaţional şi anumite măsuri procedurale care au ca

scop facilitarea activităţilor desfăşurate de poliţie şi organele împuternicite să

lupte împotriva acestui flagel. Astfel, în Franţa, timpul cât o persoană suspectăde trafic de droguri poate fi reţinută de către poliţie, poate fi prelungit de către



judecător la 48 sau 72 de ore, în loc de 24 cât este în cazul altor fapte, iar în

Belgia denunţarea înainte de acuzare poate duce la exonerarea de răspundere în

cazul traficului de droguri, iar denunţarea după acuzare este de natură să reducă

din pedeapsă.

Problema combaterii acestui flagel este deosebit de complexă şi impune o

cooperare foarte strânsă între toate statele implicate.

O prima problemă care se pune este aceea a cultivării plantelor din care se

extrag drogurile. In acest scop au fost iniţiate o serie de programe de către

Organizaţia Naţiunilor Unite în ţările din sud-estul Asiei şi din America de sud.

Acest lucru s-a dovedit însă a fi deosebit de greu de rezolvat, datorită mai multor

motive. Astfel, pe de o parte nu s-a primit un sprijin din partea autorităţilor

guvernamentale locale, iar pe de altă parte s-a manifestat opoziţia cultivatorilor,

a fermierilor pentru care acesta este singurul mod de a-şi câştiga existenţa, fiind

de regulă oameni săraci, întrucât se ştie că fabuloasele sume care se câştigă din

traficul de droguri nu ajung la cultivatorii plantelor, ci sunt beneficiul celor care

deţin laboratoare de fabricare, dar mai ales al traficanţilor şi organizaţiilor

criminale transnaţionale.

Controlul laboratoarelor de producţie a drogurilor este de asemenea greu

de realizat, pentru că aceştia acţionează de regulă în condiţii de clandestinitate,

cu instalaţii relativ simple, iar o oarecare producţie se acceptă în mod legal, aşa

cum am mai arătat, pentru necesităţile medicale.

Traficanţii sunt, de regulă, persoane recrutate de către organizaţiile care se

ocupă de acest comerţ, primind în schimb unele sume de bani şi expunându-seriscului de a fi descoperiţi.3

Pentru a se da eficienţă activităţilor de combatere a traficului de droguri,

este necesară coordonarea eforturilor organelor specializate din ţările care sunt

avute în vedere de traficanţii de droguri. Această cooperare şi coordonare

presupune nu numai arestarea lor în cazul în care au fost descoperiţi în ţara din

care pleacă drogurile, ci şi supravegherea lor pe traseul parcurs, controlultraficului până la destinaţie şi la distribuirea lor către consumatori, situaţie care



va conduce la descoperirea întregii reţele care este implicată în traficul de

stupefiante.

O altă problemă foarte importantă în combaterea acestui flagel o

reprezintă scăderea consumului de droguri. Aceasta presupune însă o activitate

foarte complexă, pornind de la măsuri educative, continuând cu cele economice,

sociale şi de informare, în care să fie angrenaţi mai mulţi factori:

guvernamentali, neguvernamentali, instituţii şcolare, religioase, medicale,

familiale, etc, coordonaţi în cadrul unor politici naţionale şi internaţionale pentru

combaterea traficului de stupefiante.



1 Stelian Ţurlea, Bomba drogurilor, Ed. Humanitas, 1991, p.252 I. Roibu, A. Mircea, Flagelul drogurilor, Editura Mirton, Timişoara, 1997, p. 1043 Gh. Nistoreanu, S. Păun, Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p. 15

4034200 Traficul de Droguri

Documents

Transcript of 4034200 Traficul de Droguri