Traficul de Organe

[3]

Listă cu abrevieri

CP RM – Codul Penal al Republicii Moldova

Alin. – alineat

Art. – articol

Pct. – punct

CPP RM – Codul de procedură penală al Republicii Moldova

CEDO – Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Convenția CE – Convenția Consiliului Europei împotriva traficului de organe

CPFR - Codul penal al Federației Ruse

CPU – Codul Penal al Ucrainei

Legea Nr.42 (din 06.03.2008) – Legea cu privire la transplantul de organe, țesuturi

și celule umane

Agenție - Agenţia de Transplant

[4]

Introducere

“Este corpul uman un produs de larg consum?” este o problemă de perspectivă : cît ar fi

corpul uman de “templu”, cînd noi, oamenii, avem nevoie de “piese de schimb”, devenim dintr-o

dată foarte deschiși la o eventuală tranzacție care ne-ar putea salva viața. Problema este că

cererea pentru acest soi de “piese de schimb” depășește cu mult oferta existentă. În Statele Unite,

ca de altfel în toate țările civilizate, este ilegal să vinzi organe umane; ele pot fi luate doar de la

donatori decedați sau de la cei vii dispuși să renunțe la unul din pură mărinimie, ceea ce

înseamnă că nu există prea multe organe la dispoziție și că în cazul oricărei resurse aflate ori în

afara legii ori prea reglementată, piața neagră prosperă.

Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se efectuează numai în scop

terapeutic.

Transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se efectuează cu

consimţământul scris al primitorului, după ce acesta a fost informat asupra riscurilor şi

beneficiilor procedeului.

În cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, acesta

poate fi dat în scris de către unul din membrii familiei sau de către reprezentantul legal al

acestuia. În cazul primitorului aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul,

transplantul se poate efectua fără consimţământul prevăzut anterior dacă, datorită unor

împrejurări obiective, nu se poate lua legătura în timp util cu familia ori cu reprezentantul legal

al acestuia, iar întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului. În cazul minorilor sau

persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, consimţământul va fi dat de părinţi sau de celelalte

persoane care au calitatea de ocrotitor legal al acestora.

Republica Moldova face parte din categoria statelor ce sunt încă în curs de dezvoltare,

anume resortisanții acestor state cel mai des devin victime al acestui tip de infracțiuni. Pătura

săraca a cetățenilor Republicii Moldova devine target-grup-ul pentru comercianții de țesuturi,

organe și celule umane.

În ultimii ani nu există prea multă practică judiciară în acest domeniu, iar pentru fapta

ilicită dată destul de rar se aplică sancționea penală, cel mai des făpturitorii rămân nepedepsiți.

În lucrarea aceasta mi-am pus scopul să studiez fenomenul dat în limitele statului

Republica Moldova dar analizând și anumite fenomene mondiale. Principalele obiective sunt de

cunoaștere și înțelegere a fenomenului, de descriere a acestuia. Un obiectiv important este

analiza teoretică a art.158 CP RM, care a suferit modificări esențiale spre sfârșitul anului 2013.

[5]

Un ultim obiectiv constă în descrierea modului de aplicare a răspunderii penale și în delimitarea

infracțiunii prevăzute de la art.158 de alte infracțiuni asemănătoare.

În procesul de cercetare am studiat actele inernaționale ce se refră la traficul de organe ca

dealtfel și la traficul de ființe umane și copii, pentru a crea o imagine generală am apelat la

studierea materialelor didactice și științifice authtone combinând cu studierea materialelor

străine. Pentru a avea o imagine clară a acestui fenomen am studiat diverse rapoarte la nivel

național și internațional, pentru ca într-un final să studiez aprofundat componența juridică a

infracțiunii și răspunderea penală.

Subiectul propus de mine în teza de an în momentul de față nu este unul foarte studiat în

Republica Moldova, astfel anumite aspecte științifice rămân a fi determinate și studiae mai

aprofundat.

După cum am menționat și mai sus acest subiect din nefericire este unul actual pentru

Republica Moldova. Transplantul legal este reglementat la noi în țară sabiling o serie de condiții

fixe prin diverse acte legislative 1și interzicând un anumit timp de conduită.

Este esențial de făcut diferențierea dintre trasnplantul legal și ilegal și condițiile pentru ca

un transplant să fie legal. Deasemenea acest tip de infracțiune are un cerc de subiecți printre care

de cele mai deseori într-un mod sau altu se află colaboratorii instituțiilor medicale făcând din

această infracțiune una deosebită.

În continuare propun să analizăm principalele noțiuni ce vor fi utilizate în cadrul tezei de

an:

Celula - este unitatea de bază structurala, functională și genetica a organizării materiei

vii. Corpul omenesc este alcatuit dintr-un numar foarte mare de celule cu forma diferita în

funcție de specializarea lor. Toate celulele iau nastere din celula ou prin diviziuni succesive si

diferențieri celulare.

Mai multe celule cu aceeasi forma si structura unite intre ele printr-o substanta intra-

celulara si care indeplinesc in organism aceeasi functie sau acelasi grup de functii alcatuiesc un

țesut.

Exista mai multe tipuri de țesuturi:

țesuturi musculare - tesutul muscular este alcatuit din fibre musculare care pot fi de trei

tipuri, in functie de care deosebim:

țesut muscular neted - este alcatuit din fibre musculare netede omogene cu aspect

fusiform, care au nucleul in partea centrala mai ingrosata;

1 LEGE Nr. 42 din 06.03.2008 privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane

[6]

țesut muscular striat - este alcatuit din fibre musculare striate care sunt celule alungite cu

numerosi nuclei situati periferic cu aspect striat;

țesut muscular de tip cardiac - formeaza miocardul; sunt fibre musculare striate cu un

singur nucleu, dispuse in retea, articulate prin discuri intercolare;

țesuturi epiteliale - (tesut cubic simplu, tesut cilindric simplu, tesut pavimentos simplu,

tesut epitelial pluristratificat) - tesutul epitelial este alcatuit din unul sau mai multe straturi de

celule legate intre ele; epiteliile formeaza la suprafata corpului epiderma sau captusesc cavitati

interne;

țesut nervos - este alcatuit din celule specializate numite neuroni si celule cu rol de

hranire si sustinere a acestora (celule gliale);

țesuturi conjunctive - (tesut osos compact, tesut osos spongios, tesut fibros, tesut lax,

tesut reticulat, tesut adipos) - tesutul conjunctiv este alcatuit din celule conjunctive, substanta

fundamentala (sange, cartilaj, os, etc) si fibre (colagen, reticulina si elastina).

La randul lor, tesuturile se grupeaza si formeaza organele (inima, rinichi, etc.), organe

care functioneaza in corelatie cu alte organe. In acest fel se formeaza sistemele (nervos, osos,

muscular, etc). Totalitatea sistemelor formeaza organismul uman.

Următoarele definiții se referă nemijlocit la operațiunile efectuate în cadrul infracțiunii

prevăzute de art.158 CP RM:

Transplant - Organ, parte dintr-un organ, țesut etc. care este transplantat printr-o

intervenție chirurgicală.

Transplantare - Intervenție chirurgicală de înlocuire a unui țesut sau organ bolnav cu un

alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator.

A preleva - A detașa, a extrage, a lua (cu anticipație) o parte dintr-un tot, dintr-un

ansamblu.

Transplantul de țesuturi și/sau organe - acea activitate medicala complexa care, in scop

terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise morfologic si functional, din

corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase.2

Definiția legală sunt următoarele:

organ - o parte vitală diferenţiată a corpului uman, formată din diferite ţesuturi care îi menţin

structura, vascularizarea şi dezvoltă funcţiile fiziologice cu un important nivel de autonomie. În

înţelesul indicat, constituie organ şi o parte a unui organ dacă este destinată utilizării în corpul

2 Definițiile au fost preluate de pe dexonline.ro

[7]

uman în acelaşi scop ca şi organul întreg, menţinîndu-se cerinţele legate de structură şi

vascularizare;

ţesuturi - toate părţile (formaţiunile anatomice) ale corpului uman formate din celule;

celule - celule individuale sau conglomerat de celule care nu sînt legate prin nici o formă de

ţesut;

prelevare - procedeu prin care organele, ţesuturile sau celulele donate devin utile pentru

transplant;

transplant - activitate medicală cu scop de reconstituire a funcţiei organismului uman prin

transfer echivalent de organe, ţesuturi şi celule de la un donator la un primitor. Transplantul

poate fi de la o persoană la alta (alogenic) sau de la sine la sine (autolog);

donator – persoana care donează unul sau mai multe organe, ţesuturi şi/sau celule pentru

utilizare terapeutică, indiferent dacă donarea a avut loc în timpul vieţii persoanei în cauză sau

după decesul acesteia;

primitor – persoana care beneficiază de transplantul de organe şi/sau de ţesuturi, şi/sau de

celule umane;

bancă de ţesuturi - unitate specializată a unui spital sau instituţie care desfăşoară activităţi de

prelucrare, conservare, stocare şi distribuţie a ţesuturilor şi celulelor umane.3

Agenţia de Transplant, denumită în continuare Agenţie, este o instituţie publică cu statut

de persoană juridică, subordonată Ministerului Sănătăţii, care realizează politicile şi programele

naţionale de transplant de organe, ţesuturi şi celule umane, asigurînd pacienţilor acces egal la

serviciile de transplant. Agenţia este responsabilă de organizarea şi supravegherea tuturor

activităţilor de transplant la nivel naţional, inclusiv:

a) donarea, prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule;

b) întocmirea şi ţinerea listelor de aşteptare ale primitorilor;

c) întocmirea şi ţinerea Registrului donatorilor de organe;

d) distribuţia organelor, ţesuturilor sau celulelor;

e) schimbul şi transportul de organe, ţesuturi şi celule la nivel naţional şi internaţional;

f) selectarea instituţiilor şi echipelor de transplant;

g) asigurarea implementării standardelor de calitate şi siguranţă cu privire la organe, ţesuturi şi

celule;

h) asigurarea trasabilităţii tuturor organelor, ţesuturilor şi celulelor;

i) monitorizarea şi verificarea rezultatelor procedurilor de transplant;

j) instruirea personalului medical şi informarea publicului larg în probleme de transplant.

3 Art. 2 din legea Nr. 42 din 06.03.2008

[8]

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare, structura şi efectivul-limită al Agenţiei se

aprobă de Guvern.4

Cuvintele cheie ale tezei sunt: prelevare, transplant, organe, țesuturi, celule umane, grup

criminal, organizație criminală, transplant licit, transplant ilicit.

4 Art.4 din legea Nr. 42 din 06.03.2008

[9]

I. Aspecte Introductive

1.1 Istoricul Transplantului

În încercarea medicilor de a salva cât mai multe vieţi, în ultimul secol, aceştia s-au preocupat

de descoperirea de noi şi noi metode de tratament, iar odată cu avântul deosebit al aparaturii şi

tehnicii medicale s-a ajuns la transplantul de organe şi ţesuturi la subiecţi umani. Efectuarea unui

transplant presupune a implanta într-o anumită regiune a corpului omenesc un ţesut sau organ

luate dintr-o altă parte a corpului sau de la un alt individ, aflat în viaţă, de la care se pot preleva

unul din organele sale duble (ex. rinichi) sau diferite ţesuturi (piele, măduvă osoasă, sânge). În

practica transplantului se vorbeşte despre transplantul ontroplastic când se transferă un ţesut viu

dintr-o parte în alta a aceluiaşi organism. În cazul în care se efectuează transplantul unui ţesut

sau unui organ de la un pacient la alt pacient ne referim la transplantul homoplastic, iar când

acesta se realizează de la animale la om, compatibile genetic, poartă numele de transplant

heterolog.

În legislaţie donatorul este considerat individul în viaţă sau aflat în moarte cerebrală,

compatibil genetic cu potenţialul primitor, adică subiectul care beneficiază de realizarea unui

transplant. Donatorul viu major, aflat în deplinătatea facultăţilor sale mintale trebuie să consimtă

liber, în prealabil, în scris după ce i se va fi garantat că nu există un pericol pentru viaţa sa şi

după ce i se vor fi arătat eventualele riscuri şi consecinţe rezultate din prelevarea unei părţi din

corpul său.

În Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului, este stipulat dreptul omului la viaţă,

afirmându-se: „corpul omenesc estesacru, intangibil, trebuie respectat atât în timpul vieţii, cât şi

după moarte şi nu poate face obiectul nici unui comerţ”.

In anul 1954 a avut loc primul transplant de rinichi realizat cu succes. Rinichiul a fost donat

de fratele geaman, transplantat celuilalalt frate si a functionat timp de 8 ani. Apoi in anul 1962, s-

a efectuat primul transplant de rinichi de la un cadavru, iar transplantul a functionat timp de

aproximativ 2 ani. In 1966 s-a realizat primul transplant hepatic, care a functionat 1 an. Un punct

de referinta in istoria transplantului mondial si in istoria medicinei in general o reprezinta primul

transplant cardiac, efectuat in anul 1967 de Christan Barnard in Africa de Sud. 5

Primul transplant de cord pe plan mondial s-a petrecut în luna decembrie a anului 1967,

autorul său fiind dr. Christian Barnard. Transplantul reprezintă metoda de elecţie a tratamentului

insuficienţei renale cronice, în stadiul final al acesteia, iar transplantul de măduvă osoasă, cu

donator HLA compatibil familial constituie, în prezent, indicaţia de elecţie în cazurile de aplazie

medulară severă. Transplantul medular alogenic constituie unica şansă de supravieţuire pe

5 Center of Bioethics, Ethics of Organ Transplantation, februarie 2004

[10]

termen lung a copiilor cu leucemie mieloidă cronică, deoarece chimioterapia are o valoare

limitată, indiferent de regimurile terapeutice folosite. În anumite afecţiuni hepatice cum ar fi

ciroza biliară primară sau secundară, hepatitele virale cronice, adenomul hepatic sau tromboza

venei hepatice care ajung în stadiul final de evoluţie, se practică transplantul hepatic. Aceeaşi

soluţie este aleasă şi în cazul unor afecţiuni hepatice pediatrice cum ar fi fibroza hepatică

congenitală, atrezia biliară, hepatita neonatală, deficitul de α1 - antitripsina, diverse deficiente de

metabolism. Un loc aparte îl ocupa transplantul de ţesut osos, care din punct de vedere al

compatibilităţii nu pune foarte mari probleme. Ţesutul osos se poate preleva de la orice pacient

după ce au fost făcute testele virale şi bacteriene, alături de celelalte teste uzuale. Odată efectuat

transplantul după tehnica cunoscută, se administrează medicaţie imunosupresivă pentru

prevenirea rejetului de grefă. Terapia imunosupresivă prelungită creşte morbiditatea prin infecţii

cu germeni oportunişti sau boli limfoproliferative.

In anul 1972 a fost aprobat Cardul Donatorului de Organe in toate cele 50 de state americane,

card ce permitea fiecarei persoane in varsta de peste 18 ani sa isi doneze organele. In 1981 a fost

realizat cu succes primul transplant de inima si plamani, organele functionand pentru o perioada

de 5 ani, iar un an mai tarziu s-a realizat primul transplant de inima artificiala. In anul 1983,

medicamentul imunosupresor ciclosporina a fost aprobat de Food and Drug Administration. O

premiera in istoria transplantelor a avut loc in anul 1986, cand inima unui cimpanzeu a fost

transferata unui copil (celebrul caz Baby-Fae), care a supravietuit timp de 20 de zile. Apoi, in

1989, a fost realizat primul transplant reusit de ficat, iar in 1996 s-a efectuat primul transplant al

unui ficat cadaveric, impartit in mai multe portiuni, la mai multe persoane. In anul 2000, a fost

realizata prima cultura de celule stem embrionare umane. 6

Primele tentative de transplant de organe în România datează încă de la începutul secolului

XX şi aparţin doctorului Florescu care, rând în cadrul Laboratorului de Chirurgie Experimentală

al Facultăţii de Medicină din Bucureşti a efectuat mai multe transplante experimentale de rinichi,

insa acestea nu au fost încununate de succes. În anul 1958 prof. dr. Agrippa Ionescu realizează

primul transplant de piele , iar în 1962 este efectuat primul transplant de cornee. În a doua

jumătate a secolului trecut, Prof. Dr. Sergiu Duca la Cluj-Napoca şi Vladimir Fluture la

Timişoara, precum şi Dumitru PopescuFălticeni împreună cu Emil Papahagi la Spitalul de

Urgenţă Floreasca Bucureşti, efectuează transplante experimentale de ficat. Primul transplant

reuşit din România al unui organ solid la om a fost efectuat de profesorul Eugeniu Proca, în

februarie 1980 la Spitalul Fundeni, cu rinichi de la donator în viaţa (mama receptorului). Acest

transplant a fost urmat la scurt timp de un transplant renal de la donator decedat, efectuat la

Timişoara de o echipă condusa de prof. dr. Petru Drăgan.

6 Ioan B., Gavrilovici C., Astărăstoae V., Bioetica- Cazuri celebre, Editura Junimea, 2005

[11]

Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului

al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959, transplantul de

organe intre gemeni parea singurul posibil. O serie de transplanturi de rinichi intre gemeni

fusesera realizate cu succes la Boston, de grupul condus de J. Merrill. Alte cazuri de

transplanturi s-au izbit insa de refuzul organismului persoanei primitoare de a receptiona organul

strain. Cu toate acestea, in 1952 o grefa de rinichi de la o mama catre fiul sau a fost efectuata cu

succes la spitalul Necker din Paris de Jan Hamburger, care a propus compararea grupelor

leucocitare ale donatorului si ale primitorului in scopul selectarii transplanturilor. Un alt savant,

Jan Dausset, a fundamentat ideea antigenelor H.L.A. (Human Leukocytes Antigens),

experientele sale demonstrand ca transplanturile erau mai bine tolerate in situatiile in care

grupele HLA ale donatorului si ale primitorului erau identice ori difereau foarte putin. Pana la

sfarsitul secolului al XX-lea, s-au efectuat circa 100.000 de transplanturi de rinichi, proportia de

succese fiind de 80%. In cazul transplanturilor de inima, in jur de 600, proportia de transplanturi

reusite este de 70%, iar la transplanturile de ficat, aproximativ 560, proportia de succese este de

20-30%. In cazul transplanturilor de plaman rezultatele au fost slabe, iar in cazul celor circa 250

de transplanturi de pancreas procentul operatiilor reusite este de 10-15%.

1.2 Apariția transplantului în Republica Moldova

În Republica Moldova, activităţile de transplant au început cu transplanturi de țesuturi în

1960. Transplantul de țesuturi a fost limitat la transplantul osos şi de cornee. Transplantul de

organe în Republica Moldova îşi are începutul odată cu intrarea în vigoare a ordinului

Ministerului Sănătăţii al URRS Nr. 153 din 22 februarie 1982 cu privire la „Dreptul de prelevare

şi conservare a rinichilor pentru transplant”. Primul transplant renal de la donatori fără activitate

cardiacă a fost efectuat în septembrie 1982 în cadrul Centrului de Hemodializă şi Transplant

Renal al Spitalului Clinic Republican. Activitatea Centrului de Hemodializă şi Transplant Renal

în perioada 1982-1999 a înregistrat: 301 donatori potenţiali examinaţi; 196 de prelevări de rinichi

efectuate de la cadavre în moarte biologică; 242 de operaţii de transplant renal, inclusiv 15

retransplante. Perfecţionarea tehnicilor medicale în domeniul transplantului de organe şi ţesuturi

umane a preconizat necesitatea adoptării unei legi în acest domeniu, bazată pe criterii

internaţional recunoscute. Pe 25 iunie 1999 a fost adoptată legea Republicii Moldova Nr.473-

XIV “Privind transplantul de organe şi ţesuturi umane”.

Activitatea Centrului de Hemodializă şi Transplant Renal în perioada 2000-2008 a

înregistrat: 15 de prelevări de rinichi efectuate de la donatori vii înrudiţi; 21 de operaţii de

transplant renal, inclusiv 6 de la donatori cadaverici.

[12]

Problemele raportate legate de serviciul de transplant în Republica Moldova în această

perioadă au fost numeroase şi grave: - Cunoştinţe insuficiente cu privire la legislaţia legată de

transplant ale majorităţii instituţiilor de stat, opiniei medicale, cetăţenilor, bisericii etc.; - Absenţa

unui program de transplant de organe aprobat de Guvern, Ministerul Sănătăţii şi Instituţiilor

Medicale implicate în activităţi de transplant; - Susţinere financiară săracă a dezvoltării

domeniului de transplant în Republica Moldova; - Imagine mass-media negativă a serviciului de

transplant în ţările postsovietice (Rusia, Ucraina şi Moldova); - Organe (rinichi) şi trafic

internaţional ilegale de la donatori vii influenţează dezvoltarea serviciului de transplant în

Republica Moldova. În cadrul Programului Comun al Comisiei Europene şi Consiliului Europei

pentru susţinerea reformelor democratice în Moldova în perioada 2004-2006, experţii Consiliului

Europei a organizat mai multe seminare şi ateliere şi au făcut o serie de recomandări, inclusiv

modificarea legii cu privire la transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană şi

înfiinţarea Agenţiei de Transplant. Drept rezultat al acestor eforturi, Legea nr. 42 cu privire la

transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane a fost dezvoltată şi adoptată de către Parlamentul

Republicii Moldova la data de 6 martie 2008. Conform noii legislaţii, Agenţia de Transplant a

fost creată ca o instituţie publică, subordonată Ministerului Sănătăţii prin Hotărârea de Guvern

nr. 386 din 14 mai 2010. Implementarea politicii statului în domeniul transplantului este

încredinţată Agenţiei de Transplant, care are următoarele scopuri şi obiective declarate: -

Trasarea cadrului legal consecutiv derivat din Legea nr. 42-XVI/06.03.2008 privind

transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane;

- Trasarea cadrului legal consecutiv derivat din Legea nr. 185-XV/24.05.2001 privind

fertilizarea medicală şi planificare familială; - Evaluarea şi propunerea spre autorizare a

instituţiilor medicale pentru desfăşurarea activităţilor de transplant – adică: a) prelevarea de

organe/ ţesuturi/ celule, b) transplantul de organe/ ţesuturi/ celule, c) păstrarea de ţesuturi/ celule;

- Organizarea şi supravegherea tuturor activităţilor de transplant la nivel naţional; - Evaluarea

situaţiei/ activităţilor curente în domeniul transplantului în RM;

- Informarea corectă a opiniei publice şi promovarea donaţiilor de organe pentru transplant;

- Organizarea cooperărilor internaţionale cu agenţiile de transplant din ţările învecinate şi ale

UE. Toţi angajaţii din domeniul medical s-au specializat în centrele UE de transplant iar unii în

politici de sănătate publică prin Educaţie Medicală continuă.

Republica moldova și-a pus ca scopul principal – asigurarea şi desfășurarea activităților în

domeniul transplantului de organe, țesuturi și celule în concordanţă cu directivele uniunii

europene (directiva 2004/23/ce; directiva 2006/17/ce; directiva 2006/86/ce; directiva

2010/53/ce). în contextul stabilirii cadrului legal ajustat la normele legislative internaţionale şi

[13]

cerinţele uniunii europene, au fost adoptate un şir de acte şi norme legislative, inclusiv

următoarele:

- Hotărîrea de Guvern Nr. 1207 din 27.12.2010 privind aprobarea Regulamentului de

organizare şi funcţionare a Comisiei independente de avizare pe lîngă Ministerul Sănătăţii şi a

criteriilor de autorizare pentru desfăşurarea activităţilor de prelevare şi transplant;

- Ordinul Ministerului Sănătăţii (MS) Nr. 725 din 01.11.2010 cu privire la aprobarea

Regulamentului Consiliului Consultativ de pe lîngă Agenţia de Transplant;

- Ordinul MS Nr. 234 din 24.03.2011 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de

prelevare şi transplant de ţesuturi, organe şi celule de origine umană;

- Ordinul MS Nr. 493 din 16.06.2011 privind întocmirea Listelor de aşteptare pentru

transplant renal, hepatic şi cardiac;

- Ordinul MS Nr. 698 din 12.09.11 cu privire la intensificarea activităţilor pentru relansarea

transplantului renal;

- Ordinul MS Nr. 885 din 18.11.11 cu privire la aprobarea documentelor pentru Comisia

independent de avizare pentru acceptul sau refuzul prelevării de organe, ţesuturi sau celule de

donator în viaţă.

Conform ordinului MS Nr. 527 din 27.06.2011 şi Nr. 156 din 24.02.2012 cu privire la

autorizarea instituţiilor medico-sanitare 10 instituţii publice au fost autorizate pentru

desfăşurarea activităţilor de prelevare, conservare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule la

propunerea Agenţiei de Transplant. Coordonatorii de transplant - 8 medici şi 4 asistenţi medicali

responsabili de activităţile de transplant, personalul responsabil pentru activităţi de transplant de

organe și țesuturi - 13 medici au fost numiți și inițial instruiţi pentru a îndeplini sarcinile

atribuite. Proceduri standard de operare pentru activitățile coordonatorilor de transplant au fost

clar definite și documentate. În contextul instituirii unui sistem eficient de transplant, Ministerul

Sănătății a adoptat două protocoale clinice standardizate: Protocol “Moartea Cerebrala” din

05.04.2011 şi Protocol “Menţinerea potenţialului donator aflat în moarte cerebrală” din

30.03.2012. Ulterior echipament tehnic pentru detectarea morţii cerebrale și menţinerea

potențialilor donatori de organe a fost achiziționat și instalat. Luând în consideraţie faptul că

"testele necesare pentru evaluarea organului și a donatorului sunt efectuate de laboratoare care

dispun de personal calificat corespunzător sau instruit corespunzător și competent și de

echipamente şi materiale adecvate" (Directiva 2010/53/UE, Articolul 7 alineatul(4)) următorii

paşi au fost întreprinşi: nomenclatorul specificităţii serologice HLA adoptat prin Ordinul MS Nr.

234 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de prelevare şi transplant de ţesuturi, organe şi

celule de origine umană din 24.03.2011; locația laboratorului HLA identificată în Laboratorul

[14]

clinic diagnostic în cadrul Spitalului Clinic Republican; echipamentul și dispozitivele tehnice au

fost achiziționate pentru instalarea ulterioară și validarea.

Implementarea Sistemului Informaţional Automatizat “Transplant” pentru monitorizarea

activităţilor de prelevare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule umane precum şi formarea

listelor de aşteptare au fost iniţiate în anul precedent. Prima instruirea pentru personalul Agenției

de Transplant în vederea utilizării SIA "TRANSPLANT" a avut loc la 26 aprilie 2012,

următoarea - pentru coordonatorii de transplant – la 18 mai 2012. Conform noii legislații

prelevarea de organe, țesuturi și celule de la donatori vii este permisă numai după autorizarea de

către Comisia independentă de avizare, aşadar, șase perechi de donatori vii - recipienţii au fost

examinaţi şi acceptaţi. În decembrie 2011, activitatea de transplant renal a fost (re)iniţiată cu o

intervenţie de la un donator viu.

Prima Banca de Ţesuturi Umane în Republica Moldova a fost instituită în octombrie 2011.

Activitățile Băncii în volum deplin vor demara pe parcursul anului curent.

Programul Național de Transplant, ce cuprinde viziunea de ansamblu şi principiile de bază

ale dezvoltării transplantului în Republica Moldova pe un termen de 5 ani – 2012-2016, a fost

aprobat prin Hotărîrea de Guvern Nr. 756 din 09.10.2012. Pentru sporirea gradului de

conștientizare publică și medicală față de donare de organe, țesuturi și celule umane, în luna

octombrie 2011 a fost demarată campania de promovare a donării și transplantului de organe,

țesuturi și celule umane în Republica Moldova. Ziua Europeană a donării şi transplantului de

organe pentru prima dată a fost desfăşurată în Republica Moldova la 22 octombrie 2011.7

Cooperarea internațională este recomandată de către Comisia Europeană ca fiind oportună

pentru creșterea ratei de donare și armonizarea nivelului de disponibilitate de transplant între țări

(Comisia Europeană, 27 iunie 2006). Acordul de Parteneriat şi Cooperare (1998) şi Planul de

Acţiune al Politicii Europene de Vecinătate UE-Moldova (2005) guvernează în prezent relaţia

dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Parteneriatul Estic, lansat de Comisia

Europeană în mai 2009, se bazează pe aceste Acorduri şi este desemnat să aprofundeze relaţiile

bilaterale cu ţările partenere, prin asocierea politică sporită şi integrare economică mai strânsă.

Parteneriatul European de Vecinătate deschide noi perspective, printre care „Asistenţă inclusiv

tehnică şi de înfrăţire pentru îndeplinirea normelor şi standardelor UE şi recomandare ţintă şi

asistenţă pentru armonizare legislativă printr-un mecanism precum TAIEX”.

Odată ce a fost identificat şi angajat personal adecvat, Uniunea Europeană a început

susținerea Agenției de Transplant în Republica Moldova, prin intermediul instrumentului

TAIEX. Din anul 2010 am beneficiat de Atelier de lucru cu tematica “Aspectele legislative,

7 Dezvoltarea sistemul de transplant în Republica Moldova, Igor Codreanu, Grigore Romanciuc,

Chișinău -2014

[15]

organizaţionale şi 6 economice ale donării şi transplantării de organe, ţesuturi şi celule de origine

umană” (TAIEX INT MARKT 42651), Vizita de studii (TAIEX INT MARKT IND/STUD

43847) cu privire la dispoziţiile Directivei 2010/45/EU privind standardele de calitate şi

securitate referitoare la organele umane destinate transplantului, Misiunea experţilor privind

instituirea primei Băncii de Ţesuturi în Republica Moldova (TAIEX INT MARKT IND/EXP

44930), Misiunea de expertiză cu scopul formării competenţelor a coordonatorilor de transplant

(TAIEX INT MARKT IND/EXP 47370), Misiunea de expertiză cu scopul creării Laboratorului

HLA şi formării competenţelor a personalului medical implicat în testarea HLA pentru transplant

(TAIEX INT MARKT IND/EXP 49147), Misiunea de expertiză cu scopul elaborării și

implementării Protocoalelor clinice şi Procedurilor Standard de Operare în domeniul

Transplantului şi formării competenţelor personalului medical implicat în activitățile de

prelevare și transplant de organe și țesuturi de origine umană (TAIEX INT MARKT IND/EXP

50400).

Următorul pas este consolidarea Agenţiei de Transplant din Republica Moldova şi suport în

armonizarea legislativă în domeniu calităţii şi siguranţei substanţelor de origine umană prin

activităţile proiectului Twinning. Agenţia de Transplant din Republica Moldova activ cooperează

cu Agenţia de Biomedicină Franceză şi Agenţia Naţională Română de Transplant în domeniu

vizat. Agenţia de Transplant din Republica Moldova a încheiat acorduri bilaterale de cooperare

pentru susţinerea dezvoltării transplantului în Republica Moldova în aprilie 2011 cu Agenţia de

Biomedicină din Franţa şi în decembrie 2011 cu Agenţia Naţională de Transplant din România.

De asemenea au fost organizate stagii practice în spitalele din Franţa şi România pentru

personalul medical în domeniu de transplant, imunologie şi laborator. Au fost organizate vizite la

faţa locului de către experţii francezi şi români, precum şi sesiuni de instruire susţinute de

coordonatori de transplant. Agenţia de Transplant fiind coordonatorul proiectului de cooperare

dintre ţările bazinului Mării Negre, participă la organizarea în Republica Moldova şi alte ţări

partenere a sesiunilor regionale de instruire, atelierelor şi vizitelor pe teren. În cadrul Reţelei de

Sănătate Sud-Estică sunt organizate în mod regulat seminarii regionale pe teme relaţionale,

precum moartea cerebrală, coordonarea transplanturilor în spital, etică.

În 2014, în Republica Moldova au fost făcute aproximativ 400 de operaţii de transplant. Cele

mai multe au fost transplanturi de ţesut osos, 328 de intervenţii.8

8 Publika.md

[16]

1.3 Dezvoltarea traficului de organe

Traficul de organe a devenit o afacere internaţională. Sunt implicate ţări de pe toată suprafaţa

globului, unele cu nume ce trimit la vacanţe exotice: Thailanda, Filipine, India, Brazilia, Turcia

şi Israel. Medici din toată lumea cutreieră Balcanii şi alte regiuni nevoiaşe în căutare de

"donatori". În urmă cu ceva vreme, "Washington Post" scria despre un sat din Republica

Moldova, unde 14 din 40 de bărbaţi au fost siliţi de sărăcie să-şi vândă părţi din corp.

În urmă cu circa doi ani, Moldova a stopat adopţiile internaţionale de teama, oarecum

exagerată, că orfanii ar fi fost adoptaţi pentru "organe de schimb". Şi, totuşi... cotidianul israelian

"Ha'aretz" scria, în aceeaşi perioadă, despre bănuielile autorităţilor române care anchetau cazuri

asemănătoare în Israel, unde familii nerăbdătoare şi cu buzunarle pline au adoptat zeci de orfani.

De asemenea, în SUA, organele de anchetă stăteau cu ochii pe o reţea moldoveană de

"recoltatori" care opera de circa doi ani.

Traficul de organe a cunoscut o dezvoltare imensă odată cu dezvoltarea medicinei. Apogeul

acesui fenomen fiin atins în anii 80 și 90 ai secolului trecut.

Traficul de organe s-a dezvolat interdependent cu traficul de ființe umane și cu traficul de

copii. De cele mai dese ori scopul de prelevare a organelor fiind unul de bază în ultimile două

infracțiuni.

Pe plan mondial, la fiecare oră, cel puţin trei persoane sunt mutilate sau asasinate din cauza

traficului de organe, care constă în vânzarea ilicită de părţi ale corpului pentru cei care necesită

un transplant, potrivit datelor estimative ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).9

Un alt factor care a dezvoltat acest fenomen este diferența uriașă de dezvoltare dintre diverse

state ale lumii. Astfel cetățenii statelor bogate, mai ales Israel și SUA, dar și multe state europene

beneficiau de pe urma statelor mai slab dezvoltate în special cele din America Latină și Indo-

China.

La începutul anilor 1990 o sursă uriașe pentru piața neagră a organelor și țesuturilor a devenit

Europa de Est – statele post-socialiste. Căderea comunismului a pus pe tava statelor capitaliste

popoare slab dezvoltate, populația cărora era dispusă să își comercializeze propriile organe. Cel

mai des prelevarea se efectua pe teritoriul acestor state după care organele erau imediat

transportate în Israel sau Europa de Vest. Moldova împreună cu România și Ucraina fiind printre

destinațiile preferate ale potențialilor comercianți.

9 Raportul anual al OMS din 2014

[17]

La sfârșitul anilor 1990 pe teritoriul fostei Yugoslaviei a apărut alte state ce au devenit

destinații preferate ale comercianților de organe. Pe fodnul luptelor interne și războaielor

populația sărăcită a devenit o victimă perfectă.

O situație asemănătoare se presupune că este acum în Ucraina OSCE învinuind autoritățile

ucrainene dar și separatiștii că comercializează organe ale prizonierilor sau ale victimelor.

Acuzele fiind aduse anume față de garda națională ucraineană , axându-se pe prezența diversor

probe.

La doar câteva săptămâni după semnarea unui armistiţiu între Kiev şi forţele de autoapărare,

în estul Ucrainei, în locurile unde au staţionat trupele armatei şi ale Gărzii Naţionale, au fost

descoperite mai multe gropi comune. Cadavre de oameni goi sau îmbrăcaţi, cu mâinile legate şi

prezentând urme de gloanţe au fost aruncate grămadă şi acoperite cu pământ. În total, peste 400

de femei şi bărbaţi.

După ce autorităţile din Republicile Populare Doneţk şi Lugansk au demarat operaţiuni de

exhumare a cadavrelor, au ieşit la iveală şi alte detalii terifiante ale crimelor comise de trupele

ucrainene: cadavre fără organe interne.

Reprezentantul special al OSCE pentru Combaterea Traficului de Persoane, Madina

Djarbusânova, a confirmat această informaţie într-o intervenţie la televiziunea ucraineană şi a

declarat că este nevoie de o anchetă minuţioasă la care să participe experţi internaţionali.

Reprezentanţi ai acestei organizaţii occidentale nu exclud că în Ucraina au avut loc activităţi de

recoltare ilegală de organe.

Nu este primul scandal de acest gen în Ucraina. În perioada desfăşurării operaţiunii punitive

în această vară, în timpul reînhumării soldaţilor ucraineni ucişi în estul ţării, au fost descoperite

mai multe cadavre fără organe. Ulterior, pe internet a fost publicată corespondenţa purtată de

Serghei Vlasenko (avocatul Iuliei Timoşenko) cu chirurgul german Olga Weber. Astfel, s-a aflat

că Ucraina trimite în clinici din Germania organe recoltate de la tineri recruţi. Mai mult, a fost

făcută şi o comandă de organe: 17 inimi, 50 de rinichi şi cinci plămâni. De asemenea, potrivit

corespondenţei, urmau să fie recoltate organe de la oameni în viaţă, nu numai de la decedaţi. În

caz contrar, „marfa va fi considerată de proastă calitate”.10

În prezent foarte multe surse din cadrul ONU afirmă că Staul Islamic – ISIS are ca una din

activitățile de bază pentru susținerea financiară a mișcării teroriste anume traficul de organe, în

cazul acesta principalele victime devind atât victimile teroriștilor cât și populație pașnică care

ajung în mâinile lor. 11

Nu este cunoscut dacă sunt ocmercializate inclusiv organele propriilor

combatanți căzuți pe câmpul de luptă. În același timp ISIS a apărut cu un mesaj prin care

10

Raportul OSCE în privința Ucrainei din Martie 2015 11

www.evz.ro

[18]

susținea transplantul de organe dacă acesta va avea ca efect salvarea vieții musulmanilor. Unele

surse totuși indică că principalii beneficiari sunt cetățeni ai statelor europene și a golfului Piersic.

Din cele menționate observăm că traficul de organe s-a dezvolat excesiv în zone sărace ale

terrei din dorința populației de a se îmbogăți rapid sua din imposibilitatea de a se apăra. O altă

sursă deosebită o reprezintă zonele de conflict, în cazul de față la săvârșirea infracțiunii participă

medici și persoane cu funcții înalte de răspundere creând un sistem vicios. Conform datelor OMS

traficul de organe reprezintă o afacere de pe un miliard de dolari ce este practicată pe larg

invlusiv cu co-participarea reprezentanților de rang înalt ale satelor din lumea a 3-a.

[19]

II. Componența juridică

Infracțiunea de trafic de organe, țesuturi și celule umane este prevăzut de art.158 Codul Penal

al Republicii Moldova. În accepțiunea dată acest articol a suferit modificări substanțiale apărând

societaea de această infracțiune. În vechiul articol 12

era sancționată constrângerea persoanei

pentur prelevare ceea ce nu acoperă sufiecient aria pe care poate acoperi infracțiunea dată.

După cum am menționat noua accepțiune este una mult mai reușită decât precedenta:

„Articolul 158. Traficul de organe, ţesuturi

şi celule umane

(1) Prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul

persoanei vii sau decedate de către persoane neautorizate şi/sau în instituţii neautorizate în

acest sens conform legislaţiei sau fără respectarea prevederilor legale ce se referă la

consimţămîntul persoanei la donarea acestora, sau în scopul obţinerii unor venituri din aceasta,

precum şi vinderea, procurarea, sustragerea, utilizarea, păstrarea, deţinerea, transmiterea,

primirea, importarea, exportarea sau transportarea ilegală a acestora

se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată

persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul

de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu organe umane sau părţi ale acestora



persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul

de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite:

a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin. (1) sau (2);

b) prin constrîngere fizică sau psihică;

c) asupra a două sau mai multor persoane;

d) asupra unei femei gravide sau a unui copil;

e) de două sau mai multe persoane;

f) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie

de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional,



persoanei juridice, în mărime de la 5000 la 7000 de unităţi convenţionale cu privarea de

dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2) sau (3):

a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cu decesul

persoanei sau sinuciderea acesteia,

12

Articolul 158. Constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor (1) Constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvîrşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei, se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

[20]

se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, cu amendă,

aplicată persoanei juridice, în mărime de la 7000 la 9000 de unităţi convenţionale cu privarea

de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.”

Observăm că spre deosebire de vechea accepțiune se sancționează și prelevarea și traficul de

celule umane. Deasemenea la alin. (3) și (4) au fost introduse două agravante. La nivel de

sancțiunea aceasta a devenit mai dură în funcție de gravitatea faptei ilicite.

2.1 Obiectul

Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie ţesuturile sau celulele umane. Potrivit

art.2 al Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, ţesuturi umane sunt toate

părţile (formaţiunile anatomice) ale corpului uman formate din celule; celule1 umane sunt

celulele individuale sau conglomeratul de celulecare nu sunt legate prin nicio formă de ţesut. În

art.158 CP RM se au în vedere, printre altele: celulele stem hematopoietice din sângele periferic,

dincordonul ombilical (sânge) sau din măduva osoasă; celulele reproductive (ovule,

spermatozoizi); ţesuturile sau celulele fetale; celulele stem adulte sau embrionare.

În prezenţa circumstanţelor agravante consemnate la lit.b) alin.(3) şi la lit.b) alin.(4) art.158

CP RM,obiectul material secundar al infracţiunii îl reprezintă corpul persoanei.

Infracţiunea specificată la alin.(1) art.158 CP RM are victimă numai în cazul în care

presupune prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul

persoanei vii de către persoane neautorizate şi/sau în instituţii neautorizate în acest sens conform

legislaţiei sau fără respectarea prevederilor legale ce se referă la consimţământul persoanei la

donarea acestora, sau în scopul obţinerii unor venituri din aceasta.

Nu atestăm prezenţa unei victime în ipoteza în care infracţiunea examinată presupune

prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei

decedate de către persoane neautorizate şi/sau în instituţii neautorizate în acest sens conform

legislaţiei sau fără respectarea prevederilor legalece se referă la consimţământul persoanei la

donarea acestora, sau în scopul obţinerii unor venituri dinaceasta, ori vinderea, procurarea,

sustragerea, utilizarea, păstrarea, deţinerea, transmiterea, primirea, importarea, exportarea sau

transportarea ilegală a acestora.

Victima traficului de organe o putem descrie raportând media statistică şigeneralizând

informaţia despre fiecare victimă la momentul acceptării propunerii traficantului de a dona

organele sale.Aceste date se referă la vârsta,sexul, starea familială, nivelul de educaţie, nivelul

veniturilor, domiciliul şi altedate.Analizând aceste circumstanţe, precum şi media statistică,

[21]

putem trageconcluzii despre împrejurările ce au făcut-o să accepte propunerea traficantului

precum şi grupul social din care face parte (grupul de risc).Trebuie de remarcat faptul că victimă

a traficului conform datelor statistice este în majoritatea cazurilor bărbatul. Totodată, persoanele

de sex feminin se referă şi ele la grupul de risc şi devin victime ale traficului, există deja temei

de a vorbi despre extinderea acestui fenomen şi asupra lor,ele fiind recrutate în scopul prelevării

de organe. Identificarea cazurilor de trafic de bărbaţi este mai dificilă, deoarece ei nu se

adresează singuri la poliţie nici altor organe de drept.Pe plan naţional şi internaţional

identificarea cazurilor de trafic este mai bine pusă la punct atunci când e vorba de exploatarea

minorilor.. Actualment ecazurile de trafic cu organe, sânt descoperite în timpul raidurilor

specialeale poliţiei în ţările de destinaţie.Conform datelor majoritatea victimelor traficului sânt

persoane în vârstăde până la 30 de ani. Totodată, începând cu anul 2002 se constată o creştere

acazurilor de trafic, cu persoane ce au cu mult sub această vârsta, în deosebi acest fenomen ia

amploare în rândurile minorilor – organele cărora deobicei sunt mai căutate. Din categoria

minorilor cel mai des sunt afectați orfanii, însă sunt des întâlnit cazuri când prelevarea organelor

se face sub conducerea părinților minorului.

2.2 Latura Obiectivă

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.158 CP RM constă în fapta

prejudiciabilă exprimată în acţiunea de prelevare ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin

extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate de către persoane neautorizate şi/sau în

instituţii neautorizate în acest sens conform legislaţiei sau fără respectarea prevederilor legale ce

se referă la consimţământul persoanei la donarea acestora, sau în scopul obţinerii unor venituri

din aceasta, ori de vindere, procurare, sustragere, utilizare, păstrare, deţinere, transmitere,

primire, importare, exportare sau transportare ilegală a acestora. Astfel, modalităţile normative

cu caracter alternativ ale acţiunii prejudiciabile analizate sunt:

1) prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul

persoanei vii sau decedate de către persoane neautorizate;


persoanei vii sau decedate în instituţii neautorizate în acest sens conform legislaţiei;


persoanei vii sau decedate fără respectarea prevederilor legale ce se referă la consimţământul

persoanei la donarea acestora;


persoanei vii sau decedate în scopul obţinerii unor venituri din aceasta;

[22]

5) vinderea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

6) procurarea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

7) sustragerea de ţesuturi şi/sau celule umane;

8) utilizarea de ţesuturi şi/sau celule umane;

9) păstrarea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

10) deţinerea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

11) transmiterea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

12) primirea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

13) importarea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

14) exportarea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane;

15) transportarea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane.

Primele patru modalităţi normative din cele nominalizate mai sus au în comun faptul că

presupun prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul

persoanei vii sau decedate. Diferăîmprejurările în care este comisă o asemenea prelevare.

Astfel, prima din aceste modalităţi reclamă că subiectul infracţiunii este persoana care nu

este autorizată să preleve ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul

persoanei vii sau decedate. La această împrejurare ne vom referi infra, cu ocazia analizei

subiectului infracţiunii specificate la alin.(1) art.158 CP RM.

Cea de-a doua modalitate normativă a acţiunii prejudiciabile analizate presupune că locul de

săvârşire a infracţiunii îl reprezintă instituţia care nu este autorizată conform legislaţiei pentru

efectuarea prelevării deţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei

vii sau decedate. Conform alin.(1)art.9 al Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule

umane, prelevarea de organe, ţesuturi şi celule pentru transplant vor fi efectuate exclusiv în

instituţii medico-sanitare publice autorizate de Ministerul Sănătăţii, la propunerea Agenţiei de

Transplant. Criteriile de autorizare se aprobă de Guvern. De asemenea, în corespundere cu lit.a)

art.17 al Legii privind donarea de sânge şi transfuzia sanguină, Ministerul Sănătăţii promovează

securitatea donării de sânge, transfuziilor sanguine şi componentelor sanguine prin intermediul

centrelor, secţiilor şi cabinetelor de transfuzie sanguină.

Astfel, răspunderea se va aplica în baza alin.(1) art.158 CP RM în cazul în care

prelevarea de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau

decedate va fi săvârşită în alte locuri decât cele care îndeplinesc criteriile stabilite în alin.(1) art.9

al Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane.

Cea de-a treia modalitate normativă a acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(1) art.158

CP RM reclamă că nu sunt respectate prevederile legale ce se referă la consimţământul persoanei

la donarea de ţesuturi şi/sau celule umane. Astfel, în conformitate cu Legea privind donarea de

[23]

sânge şi transfuzia sanguină, activitatea de donare de sânge sau de componente sanguine se

efectuează în baza principiului, potrivit căruia donarea de sânge sau de componente sanguine

este voluntară (lit.d) alin.(4); colectarea de sânge sau componente sanguine are loc numai cu

consimţământul donatorului care a luat cunoştinţă de particularităţile procedurii de colectare a

sângelui, contra semnătură (alin.(3) art.10).

Conform art.19 al Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, nu pot fi

prelevate organe şi ţesuturi de la o persoană care nu are capacitatea de a-şi exprima

consimţământul; excepţie constituie prelevarea ţesuturilor regenerative. În acest caz, prelevarea

va fi autorizată de Comisia independentă de avizare, cu acordul reprezentanţilor legali ai

donatorului sau al autorităţii tutelare, cu condiţia că donarea va fi în beneficiul persoanei cu care

donatorul se află în legătură de rudenie de gradul I (pentru donatorul minor, aceştia sunt fratele,

sora), iar procedura în cauză comportă un risc minimal pentru donator. Prelevarea de ţesuturi

regenerativede la minori se poate face numai cu consimţământul autorităţii tutelare sau al

fiecăruia dintre reprezentanţiilegali ai minorului. Refuzul scris, verbal sau în orice alt mod al

minorului împiedică orice prelevare.

Nu în ultimul rând, în conformitate cu alin.(6) şi (7) art.12 al Legii privind sănătatea

reproducerii, donarea de celule sexuale şi de embrioni poate fi efectuată în baza unui

consimţământ benevol informat semnat de donator (donatori), care să includă: descrierea

particularităţilor procedurii medicale ce urmează a fi efectuată,date despre riscurile potenţiale,

despre efectele secundare şi complicaţiile posibile, despre consecinţele juridice ale donării.

Donatori de embrioni pot fi şi pacienţii programului fertilizare in vitro, care, prin decizie liberă şi

consimţământ informat, acceptă să doneze surplusul de embrioni unui alt cuplu. În consecinţă,

răspunderea se va aplica în baza alin.(1) art.158 CP RM în cazul în care prelevarea de ţesuturi

şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate va fi săvârşită

fără respectarea prevederilor legale sus-menţionate ce se referă la consimţământul persoanei la

donarea de ţesuturi şi/sau celule umane.

Cea de-a patra modalitate normativă a acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(1) art.158

CP RM presupune că scopul special al infracţiunii este cel de obţinere a unor venituri din

prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii

sau decedate. La această împrejurare ne vom referi infra, cu ocazia analizei laturii subiective a

infracţiunii specificate la alin.(1) art.158 CP RM.

După examinarea primelor patru metode ale acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(1)

art.158 CP RM, vom consemna că, în cazul acestor modalităţi, metoda de săvârşire a infracţiunii

este aceeaşi: extragerea de ţesuturi şi/sau celule umane din corpul persoanei vii sau decedate.

[24]

În continuare, vom defini noţiunile care desemnează celelalte unsprezece modalităţi

normative ale acţiunii prejudiciabile specificate la alin.(1) art.158 CP RM.

Prin „vindere ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane” trebuie de înţeles cedarea posesiei

definitive asupra acestora în schimbul unei sume de bani.Procurarea ilegală de ţesuturi şi/sau

celule umane presupune obţinerea în posesie a acestora prin cumpărare.

Prin „sustragere de ţesuturi şi/sau celule umane” se are în vedere luarea ilegală a acestora

din posesia alteipersoane, săvârşită în scop de cupiditate.Utilizarea de ţesuturi şi/sau celule

umane presupune beneficierea de calităţile utile ale acestora: realizarea unui transplant (a unei

transfuzii); consumul în cadrul actului de canibalism, vampirism sau spermofagie; colecţionare;

folosirea în cadrul unor ritualuri ezoterice sau pseudoreligioase, al unor perversiuni sexuale,

experimente, cercetări ştiinţifice, la clonare, la crearea de instalaţii sculpturale, la prepararea unor

seruri, remedii naturiste sau produse cosmetice, la hrănirea animalelor, la confecţionarea de

obiecte artizanale etc.

În cazul în care utilizarea de ţesuturi şi/sau celule umane se exprimă în realizarea unui

transplant (a uneitransfuzii), ea poate fi alogenă sau autologă. Conform lit.p) şi q) art.3 din

Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din

31.03.2004 privind stabilirea standardelor de calitate şi securitate pentru donarea, obţinerea,

controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea şi distribuirea ţesuturilor şi a celulelor umane [3],

„utilizare alogenă” înseamnă prelevarea de celule sau de ţesuturi de la o persoană şi utilizarea lor

la altă persoană; „utilizare autologă” înseamnă prelevarea de celule sau de ţesuturi de la o

persoanăşi utilizarea lor la aceeaşi persoană.

Prin „păstrare ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane” se înţelege ţinerea acestora în

bună stare, în formă nealterată datorită unui anumit tratament.

Deţinerea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane presupune ţinerea acestora – în mod

ascuns sau deschis –în sfera de stăpânire a făptuitorului (asupra sa, în locuinţă sau în altă

încăpere, la locul de muncă, în ascunzătoareetc.), indiferent dacă posedarea se face pentru sine

sau pentru altă persoană, precum şi indiferent dacă făptuitorul este posesor primar (deoarece a

prelevat ţesuturile şi/sau celulele umane) ori a procurat de la altcineva entităţile specificate.

Prin „transmitere ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane” se are în vedere înstrăinarea

acestora prin alte procedee decât vinderea.

Primirea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane presupune obţinerea în posesie a acestora,

în urma unei tranzacţii ilicite, oneroase sau gratuite (primire în schimbul unor bunuri, primire cu

titlu de împrumut, acceptare ca dar, primire în contul unei datorii etc.), cu excepţia procurării.

[25]

Prin „importare ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane” se înţelege aducerea acestora în

ţara proprie din străinătate.Exportarea ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane constituie scoaterea

acestora într-o altă ţară.

În fine, prin „transportare ilegală de ţesuturi şi/sau celule umane” trebuie de înţeles

deplasarea acestora dintr-un loc în altul, asupra sa ori cu utilizarea oricăror vehicule.

În oricare din modalităţile sale, acţiunea prejudiciabilă specificată la alin.(1) art.158 CP

RM se comite contrar dispoziţiilor legale. Nu intră sub incidenţa acestei norme, de exemplu,

transmiterea de sânge sau de componente sanguine de la cabinetul de transfuzie sanguină al unei

instituţii medico-sanitare către o secţie din aceeaşi instituţie în vederea utilizării lor terapeutice.

Toate celelalte operaţiuni ilegale (altele decât cele nominalizate expres în dispoziţia de la

alin.(1) art.158 CP RM), realizate asupra ţesuturilor şi/sau celulelor umane, vor constitui, după

caz, pregătirea sau complicitatea la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.158 CP RM.

În contextul faptei săvârşite, numărul de modalităţi normative atestate nu influenţează

asupra calificării faptei conform alin.(1) art.158 CP RM, însă poate fi luat în considerare la

individualizarea pedepsei.

Infracţiunea examinată este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din

momentul realizării acţiunii prejudiciabile în oricare din cele cincisprezece modalităţi ale sale.

Răspunderea se agravează în baza lit.b) alin.(4) art.158 CP RM în cazul în care

infracţiunea specificată la alin.(1) art.158 CP RM se soldează cu vătămarea gravă a integrităţii

corporale sau a sănătăţii, cu decesul persoanei sau cu sinuciderea acesteia.

2.3 Subiectul

Subiectul infracţiunii specificate la alin.(1) art.158 CP RM este: 1) persoana fizică

responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică

(cu excepţia autorităţii publice).

În prezenţa primei modalităţi normative a acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.158 CP

RM, subiectul are calitatea specială de persoană care nu este autorizată să preleve ţesuturi şi/sau

celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate. Potrivit alin.(2) art.9

al Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, dreptul de a preleva organe,

ţesuturi şi celule pentru transplant îl au doar medicii autorizaţi de Ministerul Sănătăţii, la

propunerea Agenţiei de Transplant, conform criteriilor aprobate de Guvern. De asemenea, în

corespundere cu alin.(2) art.10 al Legii privind donarea de sânge şi transfuzia sanguină,

recoltarea de sânge şi componente sanguine se efectuează de către personalul medical autorizat

în ordinea şi modul stabilite de Ministerul Sănătăţii.

[26]

Astfel, dacă făptuitorul nu îndeplineşte aceste condiţii, el este pasibil de răspundere

conform alin.(1)art.158 CP RM.

În prezenţa celorlalte modalităţi ale acţiunii prejudiciabile prevăzute la alin.(1) art.158 CP RM

nu se cere ca subiectul să aibă o calitate specială. Acesta poate fi o persoană care este autorizată

sau nu să preleve ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii

sau decedate.

Cât priveşte infracţiunea specificată la alin.(2) art.158 CP RM, deosebirea acesteia de

infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.158 CP RM se exprimă, în principal, în conţinutul obiectului

material. Astfel, în cazul infracţiunii specificate la alin.(2) art.158 CP RM obiectul material îl

reprezintă organele umane sau părţile acestora. Potrivit art.2 al Legii privind transplantul de

organe, ţesuturi şi celule umane, organ uman se consideră partea vitală diferenţiată a corpului

uman, formată din diferite ţesuturi care îi menţin structura, vascularizarea şi dezvoltă funcţiile

fiziologice cu un important nivel de autonomie.

2.4 Latura Subiectivă

Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează, în primul rând, prin vinovăţie sub

formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.158 CP RM pot fi dintre

cele mai variate: interes material, carierism, năzuinţa de a acorda ajutor unei persoane apropiate

(recipientului) pe seama victimei etc.

În prezenţa celei de-a patra modalităţi normative a acţiunii prejudiciabile specificate la

alin.(1) art.158 CP RM, scopul infracţiunii este unul special. Se are în vedere scopul de obţinere

a unor venituri din prelevarea ilicită de ţesuturi şi/sau celule umane prin extragerea acestora din

corpul persoanei vii sau decedate. La baza unui asemenea scop se află motivul generat de

necesitatea făptuitorului de a obţine un câştig material pentru sine sau pentru terţe persoane.

Şi în prezenţa celei de-a şaptea modalităţi normative a acţiunii prejudiciabile specificate la

alin.(1) art.158 CP RM, scopul infracţiunii este unul special. Se are în vedere scopul de

cupiditate. Acesta reprezintă anticiparea în conştiinţa făptuitorului a stăpânirii sale definitive

asupra organelor umane sau a părţilor acestora luate de către făptuitor, ca şi cum ele i-ar

aparţinre de drept.

Din dispoziţia de la alin.(1) art.158 CP RM reiese că nu este obligatoriu ca scopul final al

infracţiunii examinate să fie cel de realizare a unui transplant (a unei transfuzii).

[27]

2.5 Circumstanțele agravante

Răspunderea se agravează conform lit.a) alin.(3) art.158 CP RM în cazul când oricare dintre

infracţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM este săvârşită de către o persoană care

anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM. Circumstanţa agravantă în

cauză presupune prezenţa următoarelor condiţii:

1) infracţiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM este săvârşită de către o persoană

care anterior a comis o faptă prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM;

2) făptuitorul nu a fost condamnat anterior pentru niciuna din faptele prevăzute la alin.(1) sau

(2) art.158 CP RM, care se repetă; 3) nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la

răspundere penală, stabilit la art.60 CP RM.

Circumstanţa agravantă consemnată la lit.a) alin.(3) art.158 CP RM este aplicabilă numai în

cazul în care se succed două sau mai multe fapte care sunt prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158

CP RM. Din contra, nu se aplică răspunderea în baza lit.a) alin.(3) art.158 CP RM în cazurile

următoare: 1) toate faptele, care se succed, sunt prevăzute doar de alin.(3) sau (4) art.158 CP

RM; 2) faptele, care se succed, sunt prevăzute de alin.(1) sau (3), de alin.(1) sau (4), de alin.(2)

sau (3) ori de alin.(2) sau (4) art.158 CP RM.

De asemenea, nu este aplicabilă prevederea de lit.a) alin.(3) art.158 CP RM în situaţia în

care, după infracţiunea specificată la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM, este săvârşită: 1)

infracţiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM care a fost întreruptă la o altă etapă a

activităţii infracţionale (de exemplu, când infracţiunea consumată specificată la alin.(1) sau (2)

art.158 CP RM a fost urmată de tentativa la infracţiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP

RM sau de pregătirea de o asemenea infracţiune, ori viceversa); 2) infracţiunea consumată

specificată la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de

exemplu, în primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau complice,

sau invers). În toate situaţiile consemnate mai sus, când circumstanţa agravantă în cauză nu este

funcţională, aşa cum reiese din alin.(1)art.33 CP RM, se aplică regulile concursului de

infracţiuni. Nu este admisibil a se face concomitent calificarea conform regulilor concursului de

infracţiuni şi conform regulilor repetării infracţiunii.

În altă ordine de idei, în legătură cu agravanta specificată la lit.b) alin.(3) art.158 CP RM –

„prin constrângere fizică sau psihică” – menţionăm că termenul „constrângere” semnifică o

astfel de influenţare asupra victimei, încât aceasta să nu-şi poată dirija acţiunile. Conform Legii

[28]

privind transplantul de organe,ţesuturi şi celule umane şi Legii privind donarea de sânge şi

transfuzia sanguină, prelevarea oricărui transplantprin constrângere este interzisă.

În contextul infracţiunilor prevăzute la art.158 CP RM, constrângerea fizică poate atinge

intensitatea maximăde vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă

constrângerea fizică îmbracăforma omorului intenţionat, cele comise trebuie calificate conform

art.145 şi 158 (cu excepţia lit.b)alin.(3)) din CP RM.

În alt context, răspunderea se agravează în baza lit.c) alin.(3) art.158 CP RM dacă oricare

dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM este săvârşită asupra a două sau

mai multor persoane.Această agravantă reclamă întrunirea următoarelor două condiţii:

1) să existe o pluralitate de victime;

2) făptuitorul să manifeste o intenţie unică (dublată de un scop unic) de a comite infracţiunile

prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM asupra a două sau mai multor persoane.

În vederea aplicării răspunderii în baza lit.c) alin.(3) art.158 CP RM, este important ca

intenţia de a comite infracţiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM asupra a două sau

mai multor persoane să se formeze fie până la săvârşirea uneia dintre aceste infracţiuni asupra

primei victime, fie în procesul de săvârşire a uneia dintre infracţiunile prevăzută la alin.(1) sau

(2) art.158 CP RM asupra primei victime. Nu însă dupăaceasta. În caz contrar, cele săvârşite vor

forma concursul dintre două sau mai multe infracţiuni prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP

RM.

În altă privinţă, răspunderea se agravează în baza lit.d) alin.(3) art.158 CP RM dacă oricare

dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM este săvârşită asupra unei femei

gravide sau a unui copil.

La momentul comiterii infracţiunii asupra unei femei gravide, victima trebuie să aibă

calitatea specială de

femeie gravidă. Pentru ca făptuitorului să-i fie imputabilă răspunderea agravată, acesta

trebuia să fi avut cunoştinţă (nu neapărat certitudine) despre graviditatea victimei (din surse

medicale, datorită unor relaţii de familie sau de serviciu, datorită faptului că sarcina era evidentă

etc.). Dacă făptuitorul nu ştia şi nu putea să cunoască despre graviditatea victimei, răspunderea

nu-i poate fi agravată în bază lit.d) alin.(3) art.158 CP RM.

În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că omoară o femeie gravidă, calificarea trebuie

făcută în baza art.27 şi lit.d) alin.(3) art.158 CP RM. Nu este acceptabilă oricare altă soluţie de

calificare: 1) alin.(1) sau (2) art.158 CP RM; 2) lit.d) alin.(3) art.158 CP RM; 3) alin.(1) sau (2)

art.158 şi lit.d) alin.(3) art.158 CP RM.

La momentul săvârşirii infracţiunii asupra unui minor, victima trebuie să nu fi atins vârsta de

18 ani. Dacă, la momentul comiterii infracţiunii, făptuitorul nu cunoştea şi nu putea să cunoască

[29]

despre vârsta minoră a victimei, răspunderea penală nu-i poate fi agravată în bază lit.d) alin.(3)

art.158 CP RM.

În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că săvârșește fapta ilicită asupra unui minor,

calificarea trebuie făcută conform art.27 şi lit.d) alin.(3) art.158 CP RM. Nu este acceptabilă

oricare altă soluţie de calificare: 1) alin.(1) sau (2)art.158 CP RM; 2) lit.d) alin.(3) art.158 CP

RM; 3) alin.(1) sau (2) art.158 şi lit.d) alin.(3) art.158 CP RM.

Într-un alt context, răspunderea se agravează în baza lit.e) alin.(3) art.158 CP RM dacă

oricare dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM este săvârşită de două sau

mai multe persoane.

Comiterea infracţiunii de două sau mai multe persoane presupune oricare din următoarele trei

ipoteze:

1) săvârşireainfracţiunii prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM de doi sau mai mulţi

coautori;

2) săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM de către o persoană,

care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane, care nu

întrunesc aceste semne (de exemplu, nu au atins vârsta răspunderii penale, sunt iresponsabile

et.);

3) săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM de către o persoană,

care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane, care nu

întruneşte aceste semne (de exemplu, nu a atins vârsta răspunderii penale, este iresponsabilă

etc.).

Lipsa sau prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori nu poate influenţa calificarea celor

săvârşite în baza lit.e) alin.(3) art.158 CP RM, dar poate fi luată în considerare la

individualizarea pedepsei.

În sensul consemnat la lit.e) alin.(3) art.158 CP RM, noţiunea „de două sau mai multe

persoane” presupune pluralitatea de făptuitori. Aceşti făptuitori trebuie să aibă calitatea de autori

mijlociţi (mediaţi) sau de autori nemijlociţi (imediaţi) ai infracţiunii. Un singur autor al

infracţiunii, alături de o persoană care numai contribuie la săvârşirea infracţiunii în calitate de

organizator, instigator sau complice, nu este suficient pentru a opera circumstanţa agravantă

prevăzută la lit.e) alin.(3) art.158 CP RM.

Dacă infracţiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM, săvârşită de două sau mai

multe persoane,presupune atragerea unui minor la activitatea criminală sau instigarea acestuia la

săvârşirea infracţiunii încauză, atunci prevederea de la lit.e) alin.(3) art.158 CP RM trebuie

aplicată alături de prevederea de laart.208 CP RM.

[30]

În alt registru, răspunderea se agravează în baza lit.f) alin.(3) art.158 CP RM dacă oricare

dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) art.158 CP RM este săvârşită de o persoană

publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de demnitate publică,

de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional.13

2.6 Diferențierea de alte infracțiuni din Codul Penal al Republicii Moldova

În contextul infracţiunilor prevăzute la art.158 CP RM, constrângerea fizică poate atinge

intensitatea maximă de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă

constrângerea fizică îmbracăforma omorului intenţionat, cele comise trebuie calificate conform

art.145 şi 158 (cu excepţia lit.b)alin.(3)) din Codul penal.

Prin ce se deosebeşte vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

săvârşită cu scopulde a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei

(lit.l) alin.(2) art.151 CP RM) de prelevarea ilicită de organe, părţi ale acestora, ţesuturi sau

celule umane prin extragerea acestora din corpul persoanei vii sau decedate de către persoane

neautorizate şi/sau în instituţii neautorizate în acest sens conform legislaţiei sau fără respectarea

prevederilor legale ce se referă la consimţământul persoanei la donarea acestora, sau în scopul

obţinerii unor venituri din aceasta, precum şi vinderea, procurarea, sustragerea, utilizarea,

păstrarea, deţinerea, transmiterea, primirea, importarea, exportarea sau transportarea ilegală a

acestora, săvârşită prin constrângere fizică concretizată în vătămare intenţionată gravă a

integrităţii corporale saua sănătăţii?

13

Noţiunile care desemnează toate aceste calităţi speciale ale subiectului infracţiunii sunt definite în art.123şi 1231 CP RM: 1) persoană publică – funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorulserviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice,altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să prestezeîn numele acesteia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public; 2) persoană cu funcţie derăspundere – persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publicelocale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sauprovizoriu, prin stipularea legii, prin numire,alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice; 3) persoană cu funcţie de demnitate publică – persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, în condiţiile legii; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale; 4) persoană publică străină – orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin; 5) funcţionar internaţional – funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă

[31]

Scopul infracţiunii prevăzute la lit.l) alin.(2) art.151 CP RM este cel de prelevare şi/sau de

utilizare ori de comercializare a organelor sau ţesuturilor victimei. În opoziţie, în contextul

infracţiunilor prevăzute la art.158 CP RM, prelevarea, utilizarea sau comercializarea ilegală a

organelor sau ţesuturilor victimei poate să reprezinte acţiunea prejudiciabilă. În afară de aceasta,

în contextul infracţiunilor specificate la art.158 CP RM, constrângerea fizică (inclusiv cea

concretizată în vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii) îndeplineşte

rolul de acţiune adiacentă. În contrast, în cazul infracţiunii prevăzute la lit.l) alin.(2) art.151 CP

RM, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii are un rol de sine stătător

în constituirea faptei prejudiciabile.

În contextul infracţiunilor prevăzute la art.158 CP RM, constrângerea psihică presupune

influenţarea asupra victimei pe calea: ameninţării cu aplicarea violenţei; ameninţării cu

răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă; ameninţării cu deteriorarea ori distrugerea

bunurilor victimei etc. Dacă o asemenea constrângere s-a exprimat în ameninţarea cu omor ori cu

vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, atunci, reieşind din prevederile art.118

CP RM, fapta se califică numai potrivit lit.b) alin.(3) art.158 CP RM. Nu va fi necesară

calificarea suplimentară în baza art.155 CP RM.

În altă ordine de idei, răspunderea se agravează conform lit.a) alin.(4) art.158 CP RM dacă

oricare dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) art.158 CP RM este săvârşită de un

grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.

În încheiere, menţionăm că răspunderea se agravează în baza lit.b) alin.(4) art.158 CP RM

dacă oricare dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) art.158 CP RM se soldează cu

vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cu decesul persoanei sau cu sinuciderea

acesteia. În această ipoteză, infracţiunile în cauză adoptă forma unor infracţiuni materiale. Este

obligatoriu ca făptuitorul să manifeste imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile exprimate în

vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în decesul persoanei sau în sinuciderea

acesteia. La individualizarea pedepsei urmează a se lua în considerare care anume urmare

prejudiciabilă din cele nominalizate la lit.b) alin.(4) art.158 CP RM s-a produs.

Dacă suntem în prezența art. 165 CP RM atunci în cazul de față se va aplica prevederile

anume acestei componențe aceasta înglobând în ea componența prevăzută la art. 158 CP RM.

[32]

III. Traficul de organe, țesuturi și celule umane la nivel

internațional

3.1 Reglementărea faptei ilicite de trafic de organe în legile penale ale altor

state

În România traficul de organe umane este reglemnta de Legea nr.95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății. Încălcarea prevăzută de legislația română sună în modul următor :

„prelevarea și transplantul de organe și/sau țesuturi și/sau celule umane fără consimțământul dat

în condițiile legii”

Astfel în cap 5 al Titlului VI (art. 154-159) 14

se reglementează anume această faptă ilicită.

Urmează să atragem atenția că în lege este stabilit expres că donarea cu scopul de obține foloase

materiale este interzisă și se pedepsește ocnform legii, o astfel de abordare directă ar fi efectiv de

utilizat și în conținutul articolului actual din CP RM.

14

Art. 154. - Organizarea şi efectuarea prelevării de organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul transplantului, în alte condiţii decât cele prevăzute de prezentul titlu, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale. Art. 155. - Prelevarea sau transplanul de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană fără consimţământ dat în condiţiile prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani. Art. 156. - Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. Art. 157. - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani fapta persoanei de a dona organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă natură, pentru sine sau pentru altul. (2) Determinarea cu rea-credinţă sau constrângerea unei persoane să doneze organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. (3) Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obţinerii de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, precum şi publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule umane în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau de altă natură pentru sine, familie ori terţe persoane fizice sau juridice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Art. 158. - (1) Organizarea şi/sau efectuarea prelevării de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii unui profit material pentru donator sau organizator, constituie infracţiunea de trafic de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi cumpărarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul revânzării, în vederea obţinerii unui profit. (3) Tentativa se pedepseşte. Art. 159. - Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi, celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţională de Transplant constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

[33]

La fel ca și în cazul României infracțiunea dată este prevăzută de o lege specială și în

Germania 15

. Aici în lege sunt incriminate două fapte juridice și anume : faptul de

comercializare a organelor și faptul de prelevare fără acordul donatarului. De altfel legislația

Germană leagă strâns această infracțiune de infracțiunile de trafic de ființe umane și de cea de

trafic de copii.

Codul Penal al Spaniei incriminează această faptă ilicită în art.149 16

al Codul Penal

spaniol, această prevedere este una mult mai largă și diferită, infracțiunea prevăzută de CP al

Spaniei presupune nu doar traficul de organe ci și alte tipuri de vătămpri, prelevarea organelor

fiind doar o componentă a infracțiunii.

În același timp CP al Spaniei prevede că persoana este liberată de răspundere penală dacă

există consimțământul celeilalte părți.17

Codul penal al Ucrainei prevede atât prelevarea de organe, dar incriminează și

comercializarea acestora18

, totuși din structura pe care a adotato legiutorul ucrainean rezultă că

suntem în prezența a 3 infracțiuni tip : 1) încălcarea ordinii stabilite de lege pentru transplant ,

2)prelevarea de la o persoană a organelor și țesuturilor 3) comercializarea organelor.

Structura articolului etse una complexă și încearcă să acopere mai multe laturi ale

activittății infracționale, după cum am menționat și anterior fenomenul dat este unul extrem de

popular în Ucraina, iar în urma conflictului armat intern din estul Ucrainei acest fenomen doar s-

a intensificat.

Codul Penal Georgian incriminează diferite aspecte ale faptei ilicite în mai multe articole:

Art. 109 alin 2 lit. n)- omorul cu scopul de preleva organe.

Art. 117 alin.2 lit.n) – vătămarea intenționat gravă cu scopul de a preleva organe.

Art. 134 – constrângerea la donarea organelor

Art. 135 – circuitul ilicit al sângelui

Versiunea asemănătoare faptei incriminate și în CP al RM este art. 134 – constrângerea la

donarea organelor. Cu toate acestea legiuitorul georgian a preferat să utilizeze faptul prelevării

organelor ca circumstanță agravantă pentru două tipuri de infracțiuni , în opinia mea această

15

Legea privind sacrificarea, prelevarea și transplantul de organe 16

„art 149 CP Spaniei – cel ce săvârșește prin orice mijloace o vătămare corporală care a condus la pierderea ori vătămarea unui organ vital ori a unui membru sau a organelor de simț, sterilitate, atragerea unei boli fizice sau psihice, este pedepsit uc privațiune de libertate de la 5 la 12 ani” 17

Art.156 CP al Spaniei 18

Art.143 CP al Ucrainei

[34]

poziție a legiuitorului georgian este una corectă și ar avea ca efect o aplicare echitabilă a legii

penale.

3.2 Aspecte ale dreptului internațional în materia traficului de organe.

La nivel internațional fapta ilicită dată cel mai des era tratată împreună cu traficul de ființe

umane și traficul de copii, desoeri scopul traficanților fiind anume prelevarea organelor

victimilor și comercializarea ulterioară a acestora.

La nivel global numărul reglementărilor ce ar combae traficul de organe este scăzut, se fac

însă pași rapizi în ceea ce privește combaterea fenomenului la nivel regional în primul rând fiind

vorba de continentul european.

La nivel european principala convenție din domeniul dat era: Convenţia pentru protecţia

drepturilor omului şi demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicarea biologiei şi medicinei.

Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi demnităţii fiinţei umane cu privire la

aplicarea biologiei şi medicinei: Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina a fost

deschisă semnării statelor membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat

la elaborarea sa şi Comunităţii Europene, la Oviedo, la 4 aprilie 1997.

Această Convenţie este primul instrument juridic internaţional generator de obligaţii de

natură să protejeze demnitatea, drepturile şi libertăţile fiinţei umane împotriva oricărei aplicări

abuzive a progreselor biologiei şi medicinei.

Acest tratat lansează ideea potrivit căreia interesul fiinţei umane trebuie să prevaleze asupra

interesului ştiinţei sau societăţii. Aceasta enunţă o serie de principii şi interdicţii ce privesc

genetica, cercetarea medicală, consimţământul persoanei respective, dreptul la respectarea vieţii

private şi dreptul la informare, la transplantarea organelor, la organizarea dezbaterilor publice

asupra acestor probleme, etc.

Convenţia interzice orice formă de discriminare faţă de o persoană din cauza zestrei sale

genetice şi nu autorizează teste predictive ale bolilor genetice decât în scopuri medicale. Tratatul

permite ingineria genetică doar pentru motive preventive, diagnostice sau terapeutice şi doar în

cazul în care nu urmăreşte să schimbe zestrea genetică a descendenţilor unei persoane. Utilizarea

tehnicilor de asistare medicală a procreării nu este admisă pentru alegerea sexului copilului la

naştere, cu excepţia cazului în care este necesară evitarea unei boli ereditare grave.

Convenţia stabileşte reguli referitoare la exercitarea cercetării medicale prevăzând condiţii

detaliate şi precise, în special pentru persoanele care nu au capacitatea de a-şi da consimţământul

pentru o cercetare. Aceasta interzice constituirea de embrioni umani în scopuri de cercetare şi, în

[35]

ţara în care cercetarea cu privire la embrionii în vitro este admisă prin lege, aceasta trebuie să

asigure o protecţie adecvată a embrionului.

Convenţia consacră principiul potrivit căruia persoana în cauză trebuie să îşi dea în mod

explicit consimţământul înaintea oricărei intervenţii, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, şi că

aceasta poate, în orice moment, să îşi retragă consimţământul. Nu trebuie să fie efectuată o

intervenţie asupra unei persoane care nu are capacitatea de a-şi da consimţământul, de exmplu

asupra unui copil sau a unei persoane care suferă de o tulburare mintală, decât în avantajul direct

al acesteia.

Convenţia stipulează că orice pacient are dreptul de a cunoaşte orice informaţie cu privire la

propria sa sănătate, în special rezultatele testelor genetice predictive. Aceasta recunoaşte, de

asemenea, că voinţa unei persoane de a nu fi informată trebuie să fie respectată.

Convenţia interzice prelevarea de organe sau ţesuturi neregenerabile de la o persoană care nu

are capacitate de consimţământ. Singura excepţie priveşte, în anumite condiţii, prelevarea de

ţesuturi regenerabile între fraţi şi surori.

Convenţia recunoaşte importanţa dezbaterilor publice şi consultărilor în aceste privinţe. Nu

se poate face abstracţie de această obligaţie decât în anumite condiţii, atunci când sănătatea şi

siguranţa publică sunt în pericol sau atunci când prevenirea criminalităţii sau drepturile şi

libertăţile altor persoane sunt grav compromise.

Comitetul director pentru bioetică (CDBI) sau orice alt comitet desemnat de Comitetul de

Miniştri, precum şi Părţile vor putea sesiza Curtea europeană a drepturilor omului pentru

exprimarea unor avize consultative asupra problemelor juridice ce privesc interpretarea

Convenţiei.

Deși această convenție conține și anume prevederi cu privire la transplantu lde organe nu

putem menționa că ea se referă explicit la traficul de organe. La nivel Consiliul Europei recent a

fost creată o altă convenție ce urmează să acopere această lacună.

Convenția internațională împotriva traficului cu organe umane ese una recentă ce a fost

supusă semnării abia din acest an – 2015.

Convenția, care are drept scop armonizarea legislațiilor privind lupta împotriva traficului

cu organe, a fost negociată de către cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, dorindu-se

a fi cu acoperire globală și orice țară care vrea să adere la ea o poate face. În Momentul de față a

fost deja semnată de către 14 state printre acestea fiind și Republica Moldova.19

19

Albania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Grecia, Italia, Luxemburg, Norvegia, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia și Marea Britanie. – au semnat convenția din prima zi

[36]

Concluzii și recomandări

Încercând să analizez practica judiciară autohtonă am descoperit că aceasta în sensul

formulării actuale a art. 158 CP RM lipsește , ceea ar putea să ne ajute să presupunem 2 lucruri:

1) traficul de organe nu a existat în Republica Moldova pe parcursul ultimilor 2 ani – ceea ce

este greu de crezut. Și 2) Lupta cu acest fenomen în Moldova este inefectivă sau ea nu există –

ceea ce este mult mai posibil. Totuși conform ultimilor rapoarte ale OSM - Moldova încă rămâne

a fi o țară de export a organelor.

Ultimile modificări ale art.158 sunt unele benefice, mai ales dacă e să analizăm aspectul

comparativ cu vechea accepțiune a articolului. Consider că ar fi eficient dacă legea penală ar

prevedea în conținutul ei interzicerea expresă a donării cu socpul de a obține beneficii materiale,

componența acestui art. în accepțiunea atcuală doar indirect indică acest lucru. Mai ales ăc foarte

des cetățenii noștri donează organele sale undeva peste hotare cu existența consimțământului dar

prin intrmediul unor alor persoane. O astfel de faptă la etapa actuală nu o putem pedepsi în

conformitate cu legea penală a Republicii Moldova inclusiv nu suntem în prezența traficului de

ființe umane.

La agravantele prevăzute la această infracțiune ar fi oportun de suplinit cu următoarea

agravantă: „ dacă victima se află într-o stare de dependență materială sau într-un alt tip de

dependență cu făptuitorul” – această agravantă este utilizată și în alte componențe de infracțiuni

și ar combate un fenomen nociv pentru societatea noastră și anume când persoanele îi

exploatează pe cei apropiați lor, foarte des victime fiind minorii, făptuitorul beneficiind de stare

acestuia și de dependența ce a apărut dintre ei și acționând într-un mod josnic și umilitor.

Este îmbucurător faptul că la nivel internațional sau pus bazele unei noi convenții ce are

ca scop stoparea fenomenului de trafic de organe. Republica Moldova etse printre primele state

semnatare ale convenției, iar unul dintre motive este nivelul sporit al traficului de organe în țara

noastră, oarecum statul încearcă să își aisgure o protecție la nivel internațional și asistență din

partea organismelor internaționale. În același timp statul se angajează să întreprindă o serie de

acțiuni ce ar ajuta la ocmbaterea fenomenului de trafic de organe la nivel internațional și

național.

După cum am menționat și în introducere traficul de organe, țesuturi și celule umane este

o afacere de peste un miliard de euro. În această afacere sunt implicați oameni cu funcții de

răspundere și cu satut înalt ce îți pot permite efectuarea unui trasnplant pentru sume enorme. Este

important de reținut că în cadrul acestei infracțiuni mereu participă lucrătorii medicali și aproape

mereu participă persoanele cu funcție de răspundere. Fenomenul ce a cuprins Ucraina recent,

[37]

atunci când a fost descoperit cămai multe cadavre ale soldaților ucraineni, civililor și rebelilor

erau lipsite de organele interne ne face să presupunem că acest lucru nu putea avea loc fără

susținerea și fără implicarea comandamentului militar superior. Din nefericire unele persoane au

decedat, altele și-au mărit speranța de viață iar unele s-au îmbogățit.

Traficul de organe umane este acea infracțiune în care cie bogați îi exploatează pe cei

săraci din aceste considerente traficul de organe umane, prostituția și traficul de droguri rămân a

fi printre infracțiunile cel mai greu de descoperit și printre infracțiunile în cazul cărora defapt

există cel mai puțin dorința de a fi combătute la nivel internațional, deoarece acestea aduc

beneficii unor categorii mai speciale de persoane.

[38]

Bibliografie

Adraiana Eșanu, Infracţiuni legate de prelevarea organelor sau ţesuturilor

umane în reglementarea legislaţiei penale contemporane, Chişinău, 2009.

Adriana Eșanu, Probleme de încadrare juridică a omorului intenţionat

săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau

ţesuturile victimei // Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis". Seria „Ştiinţe

Sociale", 2007, nr. 6

Adriana Eșanu, Latura obiectivă a infracţiunii de constrângere a persoanei

la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (art.158 C. pen. RM)

// Revista Naţională de Drept, 2008, nr. 3

Adriana Eșanu, Circumstanţe agravante ale infracţiunii de constrângere a

persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor (alin.(2) art.158 CP RM):

Probleme de interpretare şi respectare a principiului legalităţii incriminării //

Revista ştiinţifică a USM „Studia Universitatis". Seria „Ştiinţe Sociale", 2012, nr.

3 (53),

Sergiu Brânză, Drept penal. Partea Specială, Chișinău 2015

ТИХОНОВА, С.С. Прижизненное и посмертное донорство в

Российской Федерации. Санкт-Петербург:Юридический центр Пресс, 2002.

Acte normative:

Codul Penal al Republicii Modova din 18.04.2002

Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane nr.42 din

06.03.2008

Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi demnităţii fiinţei umane cu

privire la aplicarea biologiei şi medicinei

Convenția internațională împotriva traficului cu organe umane

Traficul de Organe

Documents

Transcript of Traficul de Organe