Conf.univ.dr.Roxana EnacheMANAGEMENTUL PRIORITĂŢILOR, TIMPULUI, STRESULUI

Managementul prioritatilor si timpuluiCuvinte cheie: priorităţi, principii, eficienţă, planificare

În timpul unei vieţi, calculat la o speranţă de viaţă de 73 de ani, intervalul de timp se repartizează astfel, pentru: - dormit 27 de ani, mâncat 5,5 ani, igienă 1,5 ani, stat degeaba 1,5 ani, fumat 2 ani, boli 2,8 ani, mers la şcoală 3 ani, sport 0,2 ani, lectură 2,3 ani, TV 7,6 ani, deplasări diverse 8,5 ani, lucru 10,5 ani (Jean-Luis Servan-Schreiber – L`Art du temps, Marabont, 1990).

După unii cercetători, din totalul timpului dintr-o zi, se distribuie pentru direcţii sau scopuri variate în proporţii variabile şi anume:

- 50-60% pentru munca efectivă- 20-30% pentru solicitări neprevăzute şi întreruperi- 10-20% pentru relaxare şi creativitate.

Se lucrează eficient cel mult 2/3 din timpul rezervat unei acţiuni, 1/3 din intervalul de timp al unei activităţi trebuie rezervat solicitărilor neprogramate, ad-hoc.

Concluzia specialiştilor în domeniu este că utilizarea corectă a timpului nu se învaţă în şcoală. Pentru a ne construi un management eficient al timpului ar trebui să avem în vedere un management personal care să urmărescă planificarea atentă a activităţilor, stabilirea priorităţilor etc. În ceea ce priveşte planificarea, luăm în considerare că există trei tipuri de astfel de activităţi: - prognoza – pe termen lung, peste 10 ani, caracterizează deciziile strategice la nivelul ierarhic superior,- planificarea – pe termen mediu, de la câţiva ani la un semestru, produsul planificării este planul,- programarea – pe termen scurt, decadă, săptămână, schimb, amănunţită în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse, mijloacele şi resursele utilizate pentru realizarea planului.Toate aceste activităţi, prognoza, planificarea şi programarea putem spune că sunt activităţi previzionale. Înţelegem prevederea ca activitate de evaluare a viitorului, surprindere a tendinţelor, conjuncturilor probabile în care vor acţiona factorii de influenţă.

Pentru a realiza o planificare cât mai eficientă a timpului putem respecta următoarele patru etape:1. stabilirea unui set de obiective axat pe un număr restrâns de domenii considerate domenii cheie,2. planificarea activităţilor specifice îndeplinirii sarcinilor (pe durata planificată realizării complete a obiectivelor, săptămânal, zilnic),3. stabilirea priorităţilor astfel încât să se asigure o succesiune logică în îndeplinirea sarcinilor şi corelarea între complexitatea sarcinii şi timpul alocat îndeplinirii ei,4. stabilirea de date precise la care să se facă evaluarea îndeplinirii sarcinilor.

Performanţele se obţin din 10 % inspiraţie, 40% transpiraţie, 50% organizareManagementul timpului în concepţia managerială actuală se referă la optimizarea proiectării şi planificării activităţii manageriale şi se concentrează asupra stabilirii

Conf.univ.dr.Roxana Enacheobiectivelor, asupra planificării zilnice şi asupra stabilirii priorităţilor organizaţionale. Există doi factori importanţi în stabilirea priorităţilor – urgenţa şi importanţa.

Urgent Nu e urgentImportant I Crize, probleme presante,

proiecte cu termen fixII Planificare, prevenire, cultivarea relaţiilor, recunoaşterea noilor oportunităţi

Neimportant III Întreruperi, apeluri, corespondenţă, rapoarte, întâlniri, activităţi mărunte

IV Muncă de rutină, corespondenţă, conversaţii la telefon, transport, activităţi plăcute

Se poate spune că persoanele ce îşi desfăşoară activitatea în cadranele III şi IV nu au calităţi manageriale, managerul ideal se fereşte de cadranele acestea şi reduce dimensiunile cadranului I şi îşi petrece cât mai mult timp în activităţi din cadranul II.

În ceea ce priveşte specificul domeniului educaţional pentru managementul timpului sunt necesare câteva clarificări. Timpul pe care un profesor îl petrece în şcoală poate fi:- timpul petrecut obligatoriu în instituţia şcolară, direct, de activitate la clasă, în conformitate cu norma didactică şi orarul şcolii,- timpul petrecut în instituţia şcolară, dar pentru desfăşurarea altor activităţi decât cele didactice, obligatorii etc., timp suplimentar, necesar corectării lucrărilor scrise, caietelor, pregătirii lucrărilor practice, pregătirii pentru lecţii, pregătirii subiectelor pentru lucrările scrise, şedinţe de catedră, consilii profesorale etc.,- timpul petrecut în şcoală sau în afara ei pentru desfăşurarea activităţilor facultative, extraşcolare, fără a fi obligatorie prezenţa profesorului, timp voluntar, pentru activităţi culturale, sportive.Acest timp poate fi clasificat şi în timp fixat strict, fără posibilităţi de alegere, cum ar fi orele din orar, şedinţele de consiliu profesoral şi timp la dispoziţia profesorului, în care are posibilitatea de a alege când, cum şi unde îşi va pregăti planurile strategice, trimestriale etc.

Cauze ale pierderii timpului pot fi individuale, personale, psihologice sau care vin din exterior, sociale, de grup. Putem vorbi de anumite domenii de activitate care au anumite caracteristici specifice ce determină un management deficitar al timpului. De asemenea condiţiile oferite de sistemul normativ, legslativ, politic etc. specific naţional poate constitui o barieră în realizarea unui management eficient al timpului. Putem lua ăn considerare şi atitudinile şi comportamentele sociale specifice ale personalităţilor ce au mai specializată emisfera cerebrală stângă (persoane ce percep timpul real, punctuale, respectă termene de finalizare, se situează într-o relaţie corectă cu această coordonată) sau emisfera cerebrală dreaptă (persoane care devin stresate când desfăşoară activităţi cu termen precise de finalizare, au o percepţie mai degrabă atemporală). Printre cele mai frecvente cauze ale pierderii timpului se găsesc: lipsa de obiective a căror realizare să o urmărim concesvent, de priorităţi şi de planificare a activităţii, lucrul în condiţii de stres, comunicare ineficientă, nehotărâre, întreruperi frecvente în activitate, un birou prea încărcat cu lucrări care nu sunt urgente, birocraţia etc.

Conf.univ.dr.Roxana Enache

Se pot formula astfel câteva principii de management eficient al timpului: rezolvarea sarcinilor nu la întâmplare sau în ordinea în care apar, ci prin raportare la obiective şi priorităţi, planificarea riguroasă a sarcinilor pe care vrem să îndeplinim, a ordinii priorităţilor, a timpului, a relaţiei obiectivelor fixate pe termen scurt, cu cele pe termen mediu şi lung şi rezultatele pe care ni le-am propus, a rezistenţei la evenimentele perturbatoare şi la tendinţele de irosire a timpului, a instrumentelor prin care monitorizăm realizarea sarcinilor şi modul în care ne-am planificat activitatea.Reguli ale unui bun management al timpului

1. fixaţi-vă un program zilnic riguros, în care să aveţi ore precis stabilite pentru diferite tipuri de şedinţe, întâlniri de lucru cu colegii, semnarea documentelor etc.

2. rezolvaţi problemenle dificile care necesită o concentrare maximă la orele când sunteţi în formă maximă şi lăsaţi lucrurile minore pentru celelalte părţi ale zilei

3. fixaţi-vă termene pentru toate sarcinile, dacă sarcina este complexă şi se poate subdiviza se pot introduce şi termene intermediare

4. nu amânaţi sarcinile importante numai pentru că vă sunt neplăcute, nu devin mai plăcute cu trecerea timpului

5. lăsaţi de-o parte ceea ce este neimportant, multe probleme au tendinţa de ase rezolva de la sine

6. analizaţi cauzele întreruperilor şi încercaţi să eliminaţi cât mai multe dintre ele7. fixaţi-vă ore la care să nu fiţi deranjaţi, informaţi-i pe colaboratori şi în legătură

cu orele la care sunteţi la dispoziţia lor8. îndepliniţi sarcinile una câte una pentru a vă concentra asupra realizării lor9. fiţi concişi la tel., facaţi-vă o listă cu problemele pe care doriţi să le discutaţi în

cursul convorbirii telefonice şi nu divagaţi10. strângeţi-vă ideile într-un singur loc, când vă vine o idee notaţi-o în agendă a.î.

atunci când vă consultaţi agenda să revedeţi ideile bune11. când abordaţi o problemă, încercaţi să o şi finalizaţi. Abordrea cu întreruperi va

necesita timp mai îndelungat de rezolvare, veţi pierde din coerennţă şi înţelegere şi veţi pierde timp de fiecare dată pentru a intra din nou în problemă

12. fiţi selectiv, învăţaţi să spuneţi NU, responsabilizaţi şi alte persoane pentru probleme la care consideraţi că nu sunteţi cea mai potrivită persoană

13. verificaţi periodic cum aşi utilizat timpul în perioada dată şi căutaţi căi de îmbunătăţire

14. evitaţi să luaţi de lucru acasăManagementul stresului

Cuvinte cheie: stres, adaptare, faza de alarmă, de rezistenţă, de epuizare, cod de comportament, reacţii, strategii

Stresul apare ca răspuns al organismului uman la o nouă provocare apărută în viaţa noastră. El ne poate ajuta, prin mobilizarea energetică a organismului, să facem faţă cu succes unei schimbări apărute în mediul nostru imediat. Evenimentele sunt considerate stresante când sunt traume din afara domeniului normal de experienţă umană, sunt percepute ca fiind incontrolabile sau impredictibile atunci când constituie o provocare a

Conf.univ.dr.Roxana Enachelimitelor capacităţilor noastre şi când generează conflicte interne între scopurile aflate în competiţie. O mare bucurie sau o mare durere produc adeseori aceleaşi manifestări nespecifice. Definim stresul ca un răspuns nespecific al organismului la orice solicitare. Factorii care pot detemina stresul sunt boala, emoţiile neplăcute(distress=durere, necaz, dificultate, situaţie neplăcută), plăcute (eustres). Aceşti factori necesită o adaptare, deci stresul desemnează reacţia organismului şi nu situaţia stresantă. Nu ceea ce ţi se întâmplă este important, ci felul în care reacţionezi.Stresul creează probleme doar atunci când devine patologic – adică atunci când răspunsul organismului este disproporţionat faţă de amploarea stimulului respectiv sau când se permanentizează. Atunci motivaţia dispare şi se poate instala chiar boala. Dacă noţiunile de angosă şi anxietate sunt de esenţă psihologică, noţiunea de stres are baze biologice. Cuvântul stres a fost întrebuinţat pentru prima dată de către Hans Selye într-un studiu în anul 1935 la Universitatea McGill din Montreal. Stresul a fost pus în legătură cu ceea ce Selye a numit sindrom general de adaptare, care se caracterizează prin trei faze de evoluţie: reacţia de alarmă, stadiul de rezistenţă, stadiul de epuizare. Prima fază, atunci când organismul este supus agentului agresor, stresor, presupune mobilizarea generală a forţelor de apărarea organismului prin reacţii rapide de activare a sistemului nervos vegetativ. Aceste reacţii fiziologice (inima lucrează mai repede, respiraţia se accelerează, organismul este gata să acţioneze- reacţia de apărare) sunt comparabile cu cele întâlnite în cazul tensionărilor emoţionale. Dincolo de un anumit prag, modificările interne produse astfel creează un dezechilbru homeostazic, iar acesta la rândul lui provoacă o contrareacţie excesivă. Dacă factorul nociv continuă să acţioneze, organismul intră în stadiul de rezistenţă sau de adaptare. Sistemul nervos simpatic determină creşterea frecvenţei cardiace şi a presiunii sanguine, dilatarea pupilelor şi eliberarea unui surplus de zahăr de către ficat. Sistemul adrenocortical determină eliberarea hormonului adrenocorticotrop (ACTH), care stimulează eliberarea cortizonului în sânge.Diencefalul şi hipofiza intră în acţiune şi stimulează secreţii de hormoni cortico-suprarenali, în caz de stres persistent apar ulcere gastro-intestinale, accidente cardio-vasculare şi alte tulburări somatice care variază în funcţie de mediul şi natura agresiunilor. Aceste reacţii pregătesc organismul pentru evitarea sau lupta împotriva stresorului. Când sunt supraactivate, totuşi aceste răspunsuri fiziologice pot duce la epuizarea organismului. În stadiul trei un stres prea puternic poate determina prăbuşirea mecanismelor de apărare ale organismului. Stresul poate afecta direct sănătatea prin crearea unei hiperactivări cronice a sistemului nervos simpatic sau a celui adrenocortical sau prin afectarea sistemului imunitar. Stresul poate duce la boală doar atunci când individul are o vulnerabilitate psihologică sau fizică la o tulburare specifică. Oamenii stresaţi deseori nu au comportamente de sănătate pozitive şi aceasta poate duce la îmbolnăvire. Unii oameni pot suprainterpreta simptomele determinate de stres şi caută simpatie şi grijă din partea celorlalţi pentru aceste simptome, ducându-i la exagerarea experienţei lor de boală. Modalităţile prin care oamenii evaluează evenimentele le poate influenţa vulnerabilitatea la boală, care urmează acestor evenimente. De exemplu, cei care tind să explice evenimente negative prin cauze interne, stabile, globale, sunt mai vulnerabili la neajutorarea învăţată consecutivă evenimentelor şi se pot îmbolnăvi. Fiecare trebuie să găsească unde se situează propriul nivel al stresului său.Extinderea noţiunii de stres la orice situaţie nouă ce necesită o reacţie adaptativă face ca factorii de stres să fie legaţi şi de evenimente fericite (avansări, căsătorii, călătorii etc.).

Conf.univ.dr.Roxana EnacheCompaniile de asigurări au transpus în cifre riscul de mortalitate în funcţie de diferiţi factori de stres. Exemplu scara de vulnerabilitate creată de Holmes şi Rahe.Eveniment stresant Intensitatea stresuluiMoartea soţului (soţiei) 100Divorţ 73Închisoare 63Căsătorie 50Pensionare 45Naşterea unui copil 39Schimbarea situaţiei 38Plecarea unui copil de acasă 29Succes personal imoprtant 28Schimbarea locuinţei 20Concediu 13În ceea ce priveşte evenimentele stresante din viaţa noastră, Hans Selye a elaborat căteva principii în stresul pensionării: trebuie să realizăm că începem să îmbătrânim de cum ne naştem, bătrâneţea este situată la o anumită vârstă şi oamenii sunt pensionaţi la 65 de ani, fenomenul îmbătrânirii poate fi perceput ca o împlinire a vieţii, considerată ea însăşi ca un mare sindrom de adaptare, copilăria poate fi asociată cu faza de alarmă (totul ne excită fizic şi mental), apoi se trece la o fază de adaptare când oamenii devin cinici, resemnaţi, pentru că au fost deja supuşi unor încercări şi unor bucurii, devin oarecum imunizaţi, în cursul acestei faze de rezistenţă, energia vitală se epuizează, cînd se ajunge la faza de epuizare nu mai ai energia de adaptare, pensionarea poate provoca epuizare fizică totală şi incapacitatea de a rezista, se poate menaja energia de adaptare. În aşteptare sunt nemuritor din punct de vedere statistic! De fapt nimeni nu l-a văzut încă pe Hans Selye murind. Conform statisticilor, un eveniment care, minut d eminut, oră de oră, zi de zi, de-a lungul anilor, nu se produce niciodată, este considerat ca foarte improbabil şi i se dă o probabilitate zero. Când în fiecare dimineaţăfac socoteala zilelor în care n-am murit, am motive bune să-mi spun că probabilitatea devine din ce în ce mai slabă să mor azi! Hans Selye De asemenea acest teoretician pleacă de la ideea că există un cod de comportament pe care şi-l elaborează fiecare individ. Odată fixat acest cod de comportament trebuie să mergi cu el până la capăt, să nu eziţi, să-l aplici întotdeauna. Acest cod implică voinţa de a trăi, cât eşti de dispus să te bucuri de viaţă, să nu regreţi niciodată, să nu dai înapoi, să nu te dai niciodată bătut de adversitate, de boală sau bătrâneţe. Codul de comportament se bazează pe trei reguli de conduită. Prima regulă este că fiecare trebuie să-şi găsească propriul nivel de stres, adică să fi conştient de propriile tale limite, de propriile tale rezistenţe, să alegi liber şi conştient viteza cu care te îndrepţi spre propriul tău scop. Fiecare individ învaţă să se cunoască, să se asculte, să-şi poarte de grijă, iar la nivel social trebuie create, imaginate structuri care permit fiecăruia să funcţioneze după propriul său ritm. Punerea în practică a acestui cod de comportament presupune să fii lucid faţă de propriul tău organism, faţă d epropriile scopuri, să fii capabil să schimbi direcţia, să accepţi că te poţi înşela, să lupţi enrgic pentru un scop pe care l-ai fixat, atâta timp cât crezi că este posibil şi este dorit, să nu-ţi ucizi posibilităţile cu prejudecăţi, etichete etc., nu dă nici un rezultat dacă te înfurii împotriva a ceva ce nu poţi schimba. A doua regulă

Conf.univ.dr.Roxana Enachede conduită este comportamentul altruist-egoist. Din egoism natural ne manifestăm dorinţa de a fi utili, de a face bine altora. Scopurile pe care ni le fixăm trebuie să fie deopotrivă valoroase pe plan egoist şi folositoare pentru societate. A treia regulă de conduită este mai filozofică, morală şi poate fi rezumată să meriţi dragostea aproapelui tău. Când aveam 5 ani, eram un copil foarte fericit. Când aveam 25 de ani şi eram student la universitate eram foarte fericit, de asemenea. Iar acum, am 73 de ani, sunt bătrân, şi sunt foarte fericit.Hans Selye

Există patru tipuri de factori de stres:- potenţiali (evenimente potenţial neplăcute care pot să apară oricând – concedierea, inspecţie),- temporali (când avem prea multe de realizat în timp scurt, supraaglomerare, timpul ne scapă de sub control),- situaţionali (evenimente din viaţa personală sau factori din mediul de trei şi de lucru – orar supraîncărcat, izolare, divorţ, schimbarea domiciliului),- conflictuali (relaţii interpersonale tensionale, conflictuale).

Măsura în care aceşti factori de stres afectează sau nu individul depinde de mărimea forţelor de reţinere. Cele patru forţe principale de reţinere sunt – absenţa comportamentului tipic cardiacilor, condiţia fizică, competenţa interpersonală şi conştiinţa de sine.

Comportamentul tipic cardiacilor este asociat cu trei factori – o personalitate de tip A, efectele rolului de mascul dominator şi beţia muncii. Modelul comportamental de tip A este un complex acţional-emoţional, ce poate fi observat la orice persoană implicată agresiv într-o luptă cronică şi de nestăpânit pentru a realiza din ce în ce mai mult în tot mai puţin timp şi aceasta împotriva tuturor adversităţilor. Trăsăturile comportamentale cunoscute ca formând patternul comportamental de tip A, descoperit în 1959 de doi cardiologi, Meyer Friedman şi Ray Rosenman sunt – luptă permanentă pentru realizarea unui maxim de lucruri într-un minimum de timp, caracter agresiv, ambiţios, competitiv, fel de a vorbi exploziv, îndemnându-i pe ceilalţi să se exprime mai repede, nerăbdare permanentă, de teama de a nu pierde timp preţios, preocupare pentru termeni limită, concentrare pe muncă, seniment de luptă permanentă împotriva persoanelor, lucrurilor, evenimentelor. Se află mereu în luptă cu timpul, eşuează în a percepe sau în a înţelege că timpul poate fi epuizat de o anumită activitate, percepţia timpului care trece îl ţine în permanenţă încordat, ceea ce influenţează negativ soluţionarea creativă a unor probleme ce solicită relaxare şi lăsarea liberă a gândurilor, au o fascinaţie pentru cantitate, cifre (chiar din copilărie se manifestă prin plăcerea produsă de jucării pentru faptul că este al 20-lea tren, a 10-a maşină, iar la adulţi – am scris 35 de articole, am făcut 129 operaţii etc.), apare celorlalţi ca încrezător în sine, exprimă siguranţă, încredere, optimism, este întotdeauna persoan discpusă să acorde sprijinul său celorlalţi, dar care nu ar solicita ajutor nicicând, este permanent chinuit de gândul că trebuie să aibă cât mai multe realizări, dar nu obişnuite, ci care să provoace respectul, admiraţia, agresivitatea este ridicată, dar ţinută sub control, se manifestă în tendinţa de a face din orice o competiţie, au o slabă toleranţă

Conf.univ.dr.Roxana Enachepentru aşteptare, se frământă permanent, nu-şi găsesc locul, măresc tot itmpul ritmul şi viteza (încomportamente verbale, alimentare, mers, conducerea autoturismului etc.). Indivizii cu personalitate de tip A tind să fie ostili, agresivi, nerăbdători, supraimplicaţi în activitatea lor, nu pot sta locului, caută competiţia, aleargă după timpul pierdut, nu au odihnă. Acest tip este frecvent întâlnit la bărbaţi între 35-55 ani, prezintă un risc crescut de contractare a unei boli coronariene, este predispus la ulcer, probleme tiroidiene, astm, poliartrite reumatice etc. Rolul masculului dominator este asociat cu o imagine de duritate, imun la emoţii, măresc stresul, creşte numărul de subordonaţi bolnavi de ulcer, afecţiuni coronariene, psihice. Beţia muncii reprezintă tendinţa de a subordona viaţa activităţii profesionale, ore suplimentare, muncă suplimentară la domiciliu. Încercând să realizeze tipologia celor care rezistă la evenimente, cercetătorii au descris o personalitate (numită hardiness-soliditate, robusteţe) ce prezintă trei caracteristici – indivizii în cauză cred că au controlul asupra evenimentelor şi că sunt foarte implicaţi în activităţile lor vitale, tratează schimbările ca pe nişte provocări ce trebuie înlăturate, evită să refuze, să spună NU. Strategii de schimbare a comportamentelor: i se solicită să fie foarte atent la alimentaţie, să-şi fixeze pauze de masă, să mănânce cât mai încet posibil, să ocolească zonele aglomerate chiar dacă consumă timp, să aplice corect regulile, fără prescurtări, să asculte ceu ceilalţi de spus fără să întrerupă, să-şi exprime stările pirn care trece, să spună ce îl enervează, să se relaxeze prin practicare vechilor hobby-uri etc. pentru acest tip de personalitate este caracteristică goana după stimuli. Desmond Morris constata că atunci cînd un om atinge vâsrta pensionării, el visează adesea să se întindă liniştit la soare. Destinzându-se şi lenevind astfel, el speră să-şi prelungească o bătrâneţe agreabilă. Dacă parvine să-şi realizeze acest vis, un lucru este sigur: nu-şi va prelungi viaţa, ci şi-o va scurta. Motivul este simplu: el va renunţa la goana după stimuli.

Condiţia fizică se menţine cu ajutorul exerciţiilor fizice. Cercetările arată că indivizii care au o bună condiţie fizică evită mult mai uşor decât ceilalţi efectele negative ale factorilor stresanţi.

Competenţa interpersonală se referă la abilitatea de a avea relaţii bune cu membrii familiei şi cu colegii (comunicare, deschidere şi acceptarea altor puncte de vedere, toleranţă, dialog, lucru în echipă etc).

Conştiinţa modului ăn care reacţionezi la stres, dacă există, atunci crelte probabilitatea de a aplica strategiile anti-stres.

Nu toate evenimentele importante au acelaşi caracter temporal (unele sunt programate dinainte sau pot fi anticipate, iar altele sunt complet neaşteptate. acestea din urmă au valoare stresantă mult superioară celor dintâi. Într-un studiu efectuat în 1981 pe bărbaţi şi femei de 30-50 ani, din clasa de mijloc americană a rezultat următoarea clasificare în ordine descrescătoare a importanţei micilor necazuri şi satisfacţii cotidiene. Necazuri SatisfacţiiPreocupări legate de greutate Relaţii bune cu partenerul de viaţăGriji cu privire la sănătatea unui Relaţii bune cu prietenii

Conf.univ.dr.Roxana Enachemembru al familieiCreşterea preţurilor Îndeplinirea unei obligaţiiÎntreţinerea locuinţei Stare bună de sănătatePrea multe lucruri de făcut Somn bunDezordinea sau pierderea obiectelor O masă în aer liberŞantier în lucru Capacitatea de a-şi îndeplini

responsabilităţileVenituri, pkata taxelor Vizite, telfoane, mesajeCriminalitatea Timp petrecut în familieAspectul fizic Stare de confort acasăDeşi sursele de stres sunt multiple, nocivitatea lor este variabilă. Atitudinea de soliditate permite ca stresul să fie mai bine suportat şi chiar obţinerea unor beneficii secundare (motivaţia puternică, grad ridicat de concentrare).Din cele precizate se pot evidenţia caracteristicile comportamentale ale managerilor.Caracteristicile managerilor competenţi

Caracteristicile managerilor incompetenţi

Evită să ceară prea mult Nu spune niciodată nuAre o limită în ceea ce priveşte nr. de ore lucrate

Lucrează prea multe ore

Acceptă eşecul ca pe ceva inevitabil şi folositor

Nu acceptă eşecul

Foloseşte eficient timpul Nu foloseşte eficient timpulÎmpărtăşeşte sentimentele Împărtăşeşte foarte rar sentimenteleAre grijă să menţină o bună condiţie fizică

Neglijează condiţia fizică

Menţine relaţii strânse cu oamenii Ţine oamenii la distanţă

Efectele stresuluiStresul slab este benefic, ne stimulează. Stresul pozitiv sau eustresul (anxietatea pozitivă) este determinat de emoţiile bine temperate, micile bucurii şi necazuri, dificultăţile care fac să sporească plăcerea de a învinge, satisfacţiile provocate de reuşite. Stresul exagerat produce anxietate, insomnie, imposibilitatea de a te concentra, depresie. Stresul provoacă în organism modificări de natură chimică (se modifică nivelul adrenalinei şi noradrenalinei ceea ce determină schimbarea stării de spirit şi emoţională. Adrenalina eliberează glucoza, relaxează căile respiratorii, stimulează inima, creşte tensiunea arterială, accelerează circulaţia sanguină spre muşchi, respiraţia devine mai rapidă, se instalează starea de excitaţie, digestia şi excreţia sunt inhibate. Noradrenalina provoacă contractarea vaselor sanguine, menţine constantă tensiunea modificându-se astfel rezistenţa arterelor. Un exemplu de reacţie la factori stresanţi este criza de panică caracterizată prin- transpiraţie, palpitaţii, sufocare, ameţeală, greaţă, senzaţia de ireal.

Reacţiile cele mai frecvente la stres sunt: anxietate, irascibilitate, furie, agresivitate, apatie şi depresie, deteriorare cognitivă (probleme de concentrare şi de obţinere a performanţei, rezultate modeste, chiar dacă se depune o mare cantitate de efort, cu

Conf.univ.dr.Roxana Enachefrustrări associate, sentimentul de incapacitate de a face faţă situaţiei) creştere a consumului de alcool, conflicte conjugale/familiale, reducerea drastică a relaţiilor cu persoanele din afara şcolii, senzaţia de izolare, lipsă de chef, incapacitatea de a lua decizii, dureri de cap, manii, senzaţia de teamă, sentimentul vinovăţiei, supraalimentare, lipsa de poftă de mâncare şi pierdere în greutate, apariţia unor eczeme, creşterea nr. de ţigări fumate, creşterea nr. de ore petrecute în faţa televizorului, sensibilitate exagerată la critică, dureri de spate, dorinţa de a renunţa la învăţământ, refuzul contactului cu colegii şi lipsa dorinţei de a-i ajuta, nelinişte şi nerăbdare, insomnie etc.

Strategii anti-stres: tehnicile de relaxare fizică, relaxarea progresivă; tehnicile de control mental (meditaţia, exerciţii de imaginaţie mentală); exerciţiile fizice, dans, terapie prin mişcare; tehnicile de respiraţie; relaţii sociale amicale. Strategiile de control sunt împărţite în strategii centrate pe problemă şi strategii centrate pe emoţie. Indivizii care întreprind măsuri active pentru a-şi rezolva problemele sunt mai puţin vulnerabili la depresie şi boală în urma unor evenimente negative de viaţă. Cei care folosesc strategii evitante pentru a face faţă emoţiilor negative manifestă o tulburare mai accentuată şi mai durabilă în urma evenimentelor negative. Teoria psihanalitică descrie o serie de strategii inconştiente (mecanisme de apărare) folosite de oameni pentru a face faţă emoţiilor negative (refularea, negarea proiecţia). Tehnicile comportamentale, cum ar fi antrenamentul de relaxare şi tehnicile cognitive, îi ajută pe oameni să reacţioneze într-o manieră adaptativă la stres. Comportamentul de tip A poate fi modificat prin tehnici cognitive şi comportamentale, având ca rezultat reducerea riscului pentru boli cardiace.

Reguli ale unui manager eficient - planificaţi-vă munca, nu încercaţi să faceţi mai multe lucruri deodată, formaţi-vă o atitudine mentală corectă, amintiţi-vă că tot ceea ce este uşor sau dificil în munca dvs., depinde de felul în care vă raportaţi la ea, încercaţi să respectaţi legalitatea, este întotdeauna mai uşor să faci un lucru corect, antrenaţi-vă să fiţi relaxat, calmul rezolvă totul, respectaţi-vă programul, meditaţi asupra a tot ceea ce faceţi. Admite că ai limite. Nu te stresa inutil încercând să-ţi rezolvi toate problemele dintr-o dată. Alege-le pe acelea care nu suportă amânare şi lasă-le pentru mai târziu pe celelalte. Nu face două lucruri în acelaşi timp. Dacă vei vorbi la telefon în timp ce îţi pregăteşti un proiect, vei înregistra o diminuare a stării de atenţie şi o mărire a stresului. Dozează-ţi ritmul de lucru. Dacă vei lucra prea repede, vei comite erori şi vei instaura o atmosferă de presiune. Uită de amănuntele nesemnificative. Concentrează-te asupra problemelor importante. Nu te lăsa sustras de problemele fără prea mare importanţă, nu vei obţine decât o sporire a stresului. Ai grijă de tine. Opreşte-te puţin asupra lucrurilor care îţi fac plăcere, care te relaxează. Vorbeşte cu cineva. Discută problemele şi preocupările tale cu persoane apropiate care te pot ajuta. S-a constatat că 77% din gândurile noastre sunt negative, contraproductive şi distructive. Câteva strategii de a transforma gândurile negative în gânduri pozitive – gândeşte la tot ce ştii să faci bine, aminteşte-ţi succesele, învaţă să-ţi cunoşti propriile forţe şi găseşte mijloace prin care să-ţi le pui în valoare, descrie-ţi sentimentele în faţa prietenilor, familiei etc., fii realist, a trăi înseamnă a învăţa.

Roxana Enache