1

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE MEDICINĂ “VICTOR PAPILIAN “

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ

RROOLLUULL AASSIISSTTEENNTTEEIIMMEEDDIICCAALLEE ÎÎNNÎÎNNGGRRIIJJIIRREEAA

PPAACCIIEENNTTUULLUUII CCUUDDIIAABBEETT ZZAAHHAARRAATT

COORDONATOR ŞTIINŢIFICŞef Lucrări. DR. Liliana Coldea

ABSOLVENTSZÖLLÖSI ENIKÕ

SIBIU-2010

2

CUPRINS

A. PARTE GENERALĂ – DATE DIN LITERATURĂ

I. INTRODUCERE .................................................................. Pag 4II.ETIOPATOGENIE .............................................................. Pag 5

Insulina ........................................................................... Pag 10III. DIAGNOSTICUL ............................................................. Pag 11

Testul de toleranţă la glucoză .........................................pag pag 11IV. COMPLICAŢIILE ............................................................ Pag 15

Coma cetoacidotică ................................................... ...... Pag 15Coma hipoglicemiantă .................................................... Pag 16

Coma hiperosmolară ....................................................... Pag 17 Acidoza lactică ............................................................... Pag 17 Nefropatia diabetică ........................................................ Pag 17 Retinopatia diabetică ...................................................... Pag 18 Neuropatia diabetică ....................................................... Pag 20 Gangrena diabetică ......................................................... Pag 21V. TRATAMENTUL .............................................................. Pag 23

Tratamentul dietetic ........................................................ Pag 24Tratamentul insulinic ...................................................... Pag 25Tratamentul cu antidiabetice orale ................................. Pag 26Mortalitatea în diabetul zaharat ...................................... Pag 27

B. PARTEA SPECIALĂ – ASPECTE PRACTICE

I. CERCETĂRI PERSONALE ……………………………… Pag 31 1. Motivaţia alegerii temei .............................................. Pag 31 2. Scopul lucrării ............................................................. Pag 31 3. Materiale şi metode .................................................... Pag 32 4. Rezultate şi discuţii ..................................................... Pag 33II. CONCLUZII ....................................................................... Pag 55

C. BIBLIOGRAFIE ......................................... pag 58

3

A. PARTEA GENERALĂ

4

I. INTRODUCERE

Prezenta lucrare doreşte să abordeze, precum şi să ana lizeze

importanţa studierii , dar şi incidenţa răspândiri diabetului zaharat în

judeţul Mures pe o perioadă de un an, anul 2006 calendaristic.

Diabetul zaharat este o boală de metabolism cu evoluţie cronică,

transmisă genetic sau câştigată în cursul vieţ ii, caracterizată prin

perturbarea metabolismului glucidic (hiperglicemie şi glicozurie), însoţită

sau urmată de perturbarea celorlalte linii metabolice ale organismului; se

datoreşte carenţei absolute sau relative de in sulină eficientă în organism;

produce numeroase complicaţii acute şi cronice; tratamentul bolii este în

primul rând dietetic, la acesta putându -se adăuga terapia insulinică,

medicamentele hipoglicemiante orale şi exerciţiul fizic.

OMS recunoaşte trei forme principale de diabet zaharat : tipul 1, tipul

2 şi gestaţional (de sarcină). Cele mai frecvente forme ale bolii: sunt

diabetul zaharat tip 1 şi diabetul zaharat tip 2.

5

II. ETIOPATOGENIE

Pancresul, de formă neregulată, are o direcţie transversală, uşor

ascendentă de la dreapta la stânga, cu o concavitate posterioară

determinată de coloana vertebrală.

Este o glandă endocrină , cu o secreţie exocrină şi cu una endocrină. Ea

se situează în etajul abdominal superior al cavităţii abdominale, înapoia

stomacului, venind în contact şi cu alte organe, cum ar fi: ficatul,

rinichiul, splina.

Are o consistenţă relativ tare, care este modificată în timpul vieţii prin

procese patologice.

La exterior pancreasul este învelit într -o capsulă conjunctivă care

trimite în interiorul glandei septuri ce separă incomplet lobulii

pancreatici. Masa principală a glandei este reprezentată de pancreasul

exocrin iar partea mai mică a pancreasului este formată din grupuri

celulare dispersate în ţesutul exocrin, insulele Langerhans (descoperite de

acesta în 1869), care secretă doi hormoni: insulina şi glucagonul.

Dintre factorii etiologici, cei mai importanţi sunt: ereditatea şi factorii

de mediu. În cadrul celor de mediu se deosebesc factori i care distrug

celulele beta din insulele Langerhans secretoare de insulină şi factori i

care suprasolicită şi epuizează aceste celu le.

Factori care distrug celulele beta -insulare: bolile pancreasului,

hemocromatoza şi unele hepatopatii.

Afecţiunile pancreasului, indiferent de etiologia şi mecanismul lor de

producere, pot duce la diabet, dar nu reprezintă de regula cauza sa

determinantă. În ceea ce priveşte pancreatectomia, aceasta provoacă

instalarea diabetului zaharat, dar numai în cazurile în care s -a îndepărtat

6

prin intervenţie chirurgicală, aproximativ 90 -95% din masa totală a

glandei pancreatice.

Dintre factorii care reduc rezerva funcţională a pancreasului endocrin,

prin suprasolicitarea prelungită a celulelor beta şi epuizarea lor

progresivă, cei mai importanţi sunt: alimentaţia, obezitatea, sarcina,

traumele psihice şi unele traumatisme ale sistemului nervos centr al. La

aceştia se mai adaugă diferiţi agenţi farmacologici şi toxici, cu acţiune

diabetogenă.

Obezitatea constituie un factor etiologic de prim ordin, mai ales în

diabetul zaharat de maturitate. Individul peste vârsta de 50 de ani rar

ajunge la diabet, dacă nu este obez. Mai mult de 80% din diabeticii adulţi

au suferit sau suferă de obezitate.

Sarcina poate să influenţeze hotărâtor evoluţia şi tratamentul

diabetului zaharat manifest, dar poate fi un factor important de

manifestare a diabetuli la femei. Diagnosticul diabetului în sarcină este

îngreunat însă de scăderea pragului renal pentru glucoză şi de apariţia

glicozuriei de sarcină.

În unele cazuri diabetul zaharat apare manifest după traume psihice şi

alţi factori stresanţi. În asemenea situaţii stress-ul psihic nu poate fi făcut

în exclusivitate răspunzător de producerea bolii. El poate fi considerat cel

mult drept un factor declanşator ce acţionează la un bolnav cu teren

diabetogen, în care ereditatea joacă probabil rolul determinant.

Diabetul zaharat a devenit o afecţiune din ce în ce mai frecventă

astăzi, fiind considerată drept una din bolile civilizaţiei. Majoritatea

cazurilor se întâlnesc după vârsta de 40 ani. Există totuşi o proporţie de 1 -

3% sau chiar mai mult de diabetici copii. Boala este influenţată de nivelul

de trai, profesiune, sedentarism, mediu geografic. (9)

7

Se acceptă în prezent că tipul 1 de diabet (diabetul insulinodependent)

este caracterizat din punct de vedere clinic prin prezenţa a cel puţin două

din următoarele 4 criterii:

- cetonurie semnificativă şi persistentă, neexplicată de alte cauze

(post prelungit, vărsături repetate),

- vârstă la diagnostic mai mică de 40 de ani,

- greutate sub 110% din greutatea ideală ce corespunde se xului şi

vârstei respective,

- nevoia de tratament substitutiv cu insulină, fie imediat, fie cel mai

târziu la un an de la diagnostic.

Caracteristic pentru această formă de boală este distrucţia aproape

completă a celulelor ß-pancreatice.

Diabetul zaharat de tip 2 are o evoluţie preclinică lungă şi dificil de

pus în evidenţă. În momentul în care glicemia à jeun este crescută, boala

poate data de 10 sau 15 ani.

Valoarea glicemiei plasmatice este rezultanta a două procese

principale: captarea şi utilizarea glucozei în ţesuturi respectiv producţia

hepatică de glucoză.

Instalarea simptomelor este cu atât mai abruptă cu cât vârsta de debut

este mai mică. Nesesizarea la vreme a semnelor caracteristice ale bolii

face ca 72% din diabeticii de tip 1 să fie diagnosticaţi în cetoză.

La un interval de săptămâni sau luni de la instituirea tratamentului

insulinic se întregistrează uneori fenomenul numit remisia tranzitorie a

diabetului. Remisia poate fi totală (întreruperea tratamentului insulinic,

este posibilă cu menţinerea unei glicemii normale, Hb A1c normală,

insulinemie plasmatică şi peptid C normale) sau parţială (scăderea

necesarului insulinic sub 0,5 U/kg corp, iar după unii autori, sub 0,25

U/kg corp, sau cu mai mult de 50% faţă de necesarul insulinic iniţial, cu

8

menţinerea parametrilor biochimici normali). Durata perioadei de remisie

este variabilă. (34)

Tabelul nr. 1. – Caracteristicile generale ale tipurilor 1 şi 2 de diabet.

Particulariate Tipul 1 Tipul 2

Ereditate

Baza genetică

Semne de autoimunitate

Vârsta de debut

Indicele masei coprului

Insulinemia plasmatică

Glucagonul plasmatic

Tendinţa la cetoză

Tratamentul oral

Concordanţă 30-50% la gemenii

identici (monozigoţi)

Cromosomul 6, grupele HLA,

defect în programarea imunităţii

Prezente

Mai ales sub 40 ani

Scăzut

Scăzută

Crescut, supresibil la insulină

Marcată

Ineficient

Concordanţă 90% la gemenii

identici (monozigoţi)

Insulino-rezistenţă şi/ori

deficienţă insulino-secretorie

Absente

Mai ales peste 40 ani

Mai ales crescut (în 80%)

Crescută

Crescut, nesupresibil la

insulină

Absentă

Eficient

Diabetul zaharat insulino-dependent este o formă de boală care se

înregistrează în 10-15% din diabeticii din ţara noastră. Ea se

caracterizează printr-o insuficienţă absolută de secreţie insulinică, debut

relativ abrupt cu simptome evidente (poliurie, polidipsie, pierdere

ponderală) şi tendinţă la cetoacidoză. Această formă de boală poate fi

întâlnită la toate vârstele, dar caracterizează mai ales pacienţii la care

boala debutează sub 30 de ani.

Diabetul zaharat de tip 2 debutează, de regulă, după vârsta de 40 ani,

la persoane prezentând exces ponderal. Simptomele tipice de diabet se

întâlnesc în mai puţin de ⅓ din cazuri, reprezentând de fapt manifestarea

finală a unei tulburări datând de mai mulţi ani. Instalarea relativ acută a

9

bolii este pusă de către pacient în legătură cu o infecţie intercurentă, o

afecţiune organică (colecistită acută, apendicită acută, infarct miocardic

acut, pareză facială) sau de un stres psihic.

Diabetul zaharat insulino-independent, care se mai numeşte şi tipul 2

de diabet, reprezintă majoritatea pacienţilor diabetici din ţara noastră

(circa 85% din cazuri). Prezintă o perioadă prediagnostică lungă (de

ordinul lunilor sau anilor), cu simptomato logie de debut nezgomotoasă şi

fără tendinţă la cetoacidoză. Cel puţin iniţial capacitatea secretorie ß -

pancreatică este bună (uneori chiar exagerată, în special la persoanele cu

exces ponderal), răspunzând bine la dietă şi tratament oral. Deşi

aproximativ 80% din diabeticii de tip 2 au fost sau sunt obezi în

momentul diagnosticării, în 20% din cazuri excesul ponderal lipseşte.

Când indicaţiile terapeutice sunt respecatate, răspunsul tipului 2 de

diabet la tratament este, în general, bun. Scăderea în g reutate (prin dietă şi

activitate fizică), ameliorează sau chiar poate normaliza valorile

glicemice. Când rezultatul este insuficient, tratamentul biguanic permite

echilibrarea metabolică. La normoponderali, sulfonilureicele, asociate sau

nu cu biguanidele, permit o echilibrare metabolică acceptabilă. La un

pacient bine echilibrat şi fără complicaţii, simptomele bolii lipsesc. Ceea

ce determină gravitatea bolii derivă din complicaţiile sale, acute sau

cronice.

Diabetul gestaţional. Se defineşte ca diabetul care apare prima dată în

cursul sarcinii. Gradul şi severitatea hiperglicemiei în această formă de

diabet variază foarte mult. După sarcină, toleranţa la glucoză se poate

normaliza sau poate să rămână înscrisă în parametrii ce definesc toleranţa

alterată la glucoză. În alte cazuri, pacienta va rămâne pentru totdeauna

diabetică, uneori fiind vorba de un diabet insulino -dependent (mai

frecvent), alteori de un diabet insulino -independent. El poate fi sugerat de

10

macrosomia fetală (greutatea fătului >4000g) , mortalitatea perinatală

crescută sau malformaţiile congenitale ale fătului. ( 15)

INSULINA

Secreţia de insulină care apare după creşterea bruscă a glicemiei este

bifazică: în primele 2-3 minute se înregistrează un răspuns precoce care

scade în următoarele 3 minute, ajungând sub valoarea de pornire, iar apoi

un răspuns tardiv care durează circa 30 de minute.

Glucagonul este principalul hormon de reglare pancreatică a secreţiei

de insulină. Efectele glucagonului sunt: stimularea glicogenolize i şi

eliberarea glucozei în circulaţie, stimularea degradării proteinelor

musculare, stimularea lipolizei, stimularea secreţiei de insulină.

Glucagonul, ca şi epinefrina, cortisolul, hormonii tiroidieni şi

hormonii de creştere rep rezintă hormonii hiperglicemianţi, de

contrareglare.

Pe lângă efectele sale de scădere a glicemiei, insulina promovează

sinteza de glicogen în ficat şi muşchi, precum şi depunerea de grăsime în

ficat şi ţesutul adipos. Stimulează, de asemenea sinteza ARN, ADN,

sinteza proteică, fiind un factor esenţial pentru creştere şi maturare.

Efectele insulinei depind de factori multipli, ca: cantitatea de insulină

secretată, modul (pulsator sau nu) al secreţiei, distribuţia insulinei în

diferitele compartimente, ţesutul asupra căruia acţionează. Sediul

principal al acţiunilor insulinei este reprezentat de ţesuturile ţintă:

hepatice, musculare şi adipoase.

11

III. DIAGNOSTICUL

Depistarea activă a bolii se poate face prin determinarea sistematică a

glicemiei şi glicozuriei, iar în cazurile dubioase, prin efectuarea

hiperglicemiei provocate orale, după o încărcare prealabilă cu 75g de

glucoză, cu determinarea glicemiei iniţial, apoi la 30, 60, 90, 120 de

minute.

Testul de toleranţă la glucoză sau hiperglicemia provoca tă oral este

unul din testele cele mai frecvent utilizate în practica medic ală.

Există mai multe variante ale testului, atât în ceea ce priveşte cantitatea

de glucoză, cât şi frecvenţa determinărilor (la 30 sau la 60 de minute) sau

perioada de urmărire (între 2 şi 6 ore).

Cantitatea de glucoză: în prezent, conform recomandărilor OMS, se

foloseşte 75g glucoză pulvis, dizolvată în 250 – 300 ml apă, eventual

aromatizată.

Frecvenţa determinărilor: criterile OMS de încadrare a unui bolnav se

referă la analiza valorilor la timpul zero şi la 2 ore (eventual şi la 1 oră).

Durata testului: pentru diagnosticul de diabet, durata de 2 ore este

suficientă, fiind în acelaşi timp aplicabilă pe scară largă în scop de

depistare activă a bolii. Pentru diag nosticul hipoglicemiei reactive însă, se

recomandă un test oral de toleranţă la glucoză prelungit, la 3, 4 sau 5 ore.

Există numeroşi factori care pot influenţa în mod semnificativ

valoarea hiperglicemiei provocate orale. Dintre aceştia menţionăm:

Dieta: în absenţa unui aport glucidic adecvat, valorile glicemice în cursul

testului pot prezenta cifre anormale.

Efortul fizic: inactiviatea fizică poate scădea toleranţa la glucoză.

Problema este importantă la vârst nici. Aceeaşi efect îl are şi statul

prelungit în pat.

12

Bolile cronice: se însoţesc adeseori de valori crescute ale glicemiilor în

cursul testului. Frecvenţa acestora este mai mare în afecţiunile hepatice, şi

se datorează numai în parte dietelor carenţiale şi a inactivităţii fizice.

Medicaţia: numeroase droguri au o influenţă marcată asupra valorilor

glicemice, pe care de cele mai multe ori la cresc. Dintre cele mai

frecvente medicamente utilizate, cu efect hiperglicemiant, menţionăm:

diureticele (în special tiazidicele), datorită depleţiei potasic e; gluco-

corticosteroizii (prin acţiunea lor antiinsulinică); estrogenii de sinteză.

Vârsta: influenţează profund valorile testului. Glicemia à jeun creşte cu

circa 1mg/dl/decadă de vârstă, creştere relativ nesemnificativă.

Sarcina: în sarcină, homeostazia glicemică este modificată de doi factori

cu acţiune opusă. O tendinţă la hiperglicemie se înregistrează în cursul

unei încărcări orale cu glucoză, datorită antagonismului insulinic exercitat

de hormonii placentari. O tendinţă la hipoglicemie, se înregist rează

datorită creşterii cerinţelor de glucoză pentru dezvoltarea fătului.

Tabelul nr. 2.

Glicemia în mmoli/l (mg/dl)(metodă enzimatică

Sânge total Plasmă

Venos Capilar Venoasă Capilară

DIABET ZAHARAT

À jeun

≥ 6,7

(≥ 120)

≥ 6,7

(≥ 120)

≥ 7,8

(≥ 140)

≥ 7,8

(≥ 140)

După două ore ≥ 10

(≥ 180)

≥ 11,1

(≥ 200)

≥ 11,1

(≥ 200)

≥ 12,2

(≥ 200)

TAG (Toleranţă alterată la glucoză)

À jeun <6,7

(< 120)

<6,7

(< 120)

<7,8

(< 140)

<7,8

(< 140)

După două ore 6,7-10

(120-180)

7,8-11,1

(140-200)

7,8-11,1

(140-200)

8,9-12,2

(160-220)

13

În tabelul nr. 2 sunt prezentate valorile diagnostice în cursul testului

oral de toleranţă la glucoză. Prezenţa glicozuriei indică de obicei o

glicemie depăşind pragul renal, situat în jurul valorii de 180 mg/dl.

Trebuie totuşi exclusă posibilitatea existenţei unui diabet renal, întâlnit

până la 1% din populaţie, şi care nu are nici o relaţie etiopatogenică cu

diabetul zaharat

Procesul glicozilării hemoglobinei are loc lent, dar continuu pe tot

parcursul vieţii eritrocitelor. Hemoglobina glicozilată cuprinde mai multe

subfracţiuni, denumite A 1a, A 1b, A 1c, corespunzând ritmului lor de

migrare cromatografică. Valoarea normală a hemoglobinei A (care

cuprinde toate fracţiunile) este de circa 8%; pentru Hb A 1c, ea este de

circa 6%. Din tabelul nr. 3 rezultă criteriile de control metabolice în

funcţie de valoarea Hb A 1c, care poate varia între 6% (control metabolic

foarte bun) şi peste 15% (dezechilibru metabolic major şi prelungit).

14

Tabelul nr. 3. – criteriile de apreciere ale controlului metabolic al

diabetului în funcţie de valoarea hemoglobinei glicozilate.

Valoarea practică a determinării Hb glicozilate constă în posibilitatea

obţinerii unor date valoroase privind controlul pe termen lung al

diabetului, corespunzând duratei medii de supravieţuire a eritrocitelor

(între 90-120 zile). Întrucât vârsta eritrocitelor este variabilă, informaţia

obţinută prin această determinare se referă la o perioadă de 4 -6 săptămâni

(memoria diabetică de lungă durată). Determinarea Hb A 1 a devenit

obligatorie pentru urmărirea gradului de echilibru metabolic şi urmărirea

sensului de evoluţie al acestuia sub un tratament specific.

15

IV. COMPLICAŢIILE DIABETULUI

Complicaţiile diabetului pot fi: complicaţii acute şi complicaţii

cronice. Dintre cele acute se pot amintii: coma cetoacidotică , coma

hipoglicemică, coma hiperosmolară, acidoza lactică.

Complicaţiile cronice sunt: nefropatia diabetică, retinopatia diabetică,

neuropatia diabetică, gangrena diab etică.

Coma cetoacidotică

Este forma de debut la copil, adolescent, tinerii cu diabet tip 1. Apare

la circa 30 de zile de la debutul bolii, în cazul în care nu s -a început

tratamentul.

Se poate instala dacă există:

- abateri de la schema de tratament (consum mare de alime nte ce

trebuie cântărite sau sunt interzise), întreruperea tratamentului oral,

subdozarea insulinei sau administrarea ei în zone de lipodistrofie

- un proces infecţios acut sau cronic

- accident vascular

- abdomen acut chirurgical

- sarcină

- medicaţie hiperglicemiantă

- stres.

Manifestări:

- stare generală foarte alterată (astenie extremă, hipotonie musculară,

denutriţie, tegumente şi mucoare deshidrata te, globi oculari hipotoni,

limba uscată)

- sete

- respiraţie acidotică, halena acidotică

16

- hipotensiune, colaps vascular

- polidipsie, dureri abdominale, vărsături, abdomen destins

- anurie

- mioză

- comă vigilă

- hiperglicemie.

Tratamentul constă în administrarea de insulină rap idă indiferent de

tratamentul anterior, monitorizarea glicemiei din 2 în 2 ore.

Coma hipoglicemică

Are o mortalitate ridicată, se instalează rapid.

Apariţie:

- abateri de la dietă, abateri de la tratament

- efort fizic în exces

- consum de alcool

- remisiune

- nefropatia diabetică.

Manifestări:

- comă profundă

- transpiraţii reci, profuze, paliditate

- hipertonie musculară generalizată

- respiraţie sacadată

- hipertensiune, tahicardie

- reflexe vii, exagerate

- midriază pupilară

- nivel glicemic scăzut.

Tratamentul constă în administrarea de glucagon. Dacă nu îşi revine

trebuie transportat de urgenţă la spital pentru a i se administra glucoză

hipertonă. Se mai poate administra zahăr tos.

17

Crizele de hipoglicemie uşoară se manifestă cu cefalee, ameţeli,

palpitaţii, leşin de foame, diplopie.

Crizele mai severe apar cu transpiraţii, paliditate, agresivitate, agitaţie.

Coma hiperosmolară

Este caracteristic celor cu diabet zaharat de tip 2 sub tratament oral sau

dietetic nerespectat. Este afectat mecanismul de reglare a concentraţiei

sărurilor din organism, lipseşte senzaţia de sete.

Manifestări:

- astenie progresivă

- scăderea poftei de mâncare, scăderea aportului hidric

- comă hiperosmolară (alterarea stării de conştienţă, contracturi,

tremurături ale extremităţilor, piele uscată, hipotensiune, anurie).

Tratamentul constă în administrarea unul volum mare de lichide în 24

de ore, adiminstrare de insulină, echilibrarea parametrilor biologici.

Acidoza lactică

Se datorează tratamentului cu biguanide.

Manifestare:

- astenie, crampe musculare

- alterarea stării de conştienţă până la comă

- hipotensiune

- nu prezintă semne de deshidrata re.

Tratamentul constă în eliminarea factorilor etiologici, echilibrarea

parametrilor biologici.

Nefropatia diabetică

Insuficienţa renală cronică este principala cauză de deces în tipul 1 de

diabet, dar şi în tipul 2 cu debut la vârste relativ t inere (35-40 ani).

18

Cea mai frecventă formă de afectare renală este reprezentată de

“proteinuria izolată”, care poate rămâne relativ stabilă timp de 10 -15 ani.

HTA se asociază frecvent, dar nu în mod obligatoriu. Evoluţia ei se poate

face direct către insuficienţă renală cronică progresivă sau îmbrăcând

tabloul clinic al sindromului nefrotic. Pacientul prezintă edeme,

proteinurie, infecţie urinară, tensiunea arterială scade printr -un mecanism

legat de producţia renală a reninei, angiotensinei şi al aldo steronului.

Nu există un tratament specific al afectării renale, cu excepţia

pielonefritei cronice, care poate beneficia de tratament antibiotic adecvat

(conform antibiogramei). Totuşi, există câteva măsuri importante, atât

pentru prevenirea, cât şi pentru întârzierea evoluţiei nefropatiei diabetice .

Controlul metabolic al diabetului este prin cipala măsură de prevenire a

nefropatiei diabetice şi mijlocul de stopare sau întârziere a evoluţiei

interesării renale, atunci când ea deja s-a instalat. Obţinerea

normoglicemiei evită, aproape totdeauna, instalarea leziunilor micro -

angiopatice.

Hipertensiunea, factor cert de agravare al nefropatiei diabetice , trebuie

tratată de la început şi în mod consecvent.

Retinopatia diabetică

Retinopatia diabetică reprezintă, în ţările industrializate, principala

cauză de cecitate la subiecţii cu vârste sub 60 de ani, afectând atât

pacienţii cu DZ tip 1, cât şi pe cei cu DZ tip 2. Retinopatia diabetică este

o expresie a microangiopatiei diabetice, constituind unul dintre primele

semne de afectare vasculară.

Incidenţa variază, în general, între 15 -30% la pacienţii cu diabet,

având o durată de minim 5 ani şi între 80 -90% la cei cu vechimea

diabetului de cel puţin 30 ani. Apariţia retinopatiei este mai precoce şi

mai semnificativă la pacienţii insulino -dependenţi. Retinopatia

19

proliferativă se întâlneşte aproape exclusiv la aceşti pacienţi, jumătate din

ei ajungând la orbire în 10 ani.

Tabelul nr.4 – Factorii implicaţi în patolgenia retinopatiei diabetice.

Diagnosticul: se pune după un examen al fundului de ochi, după o

prelabilă dilatare cu un compus atropinic, este larg accesibil, punând uşor

în evidenţă leziunile importante şi putând fi repetat fără nici o dificult ate

şi fără nici un risc. Din păcate, nu poate pune în evidenţă leziunile

incipiente, cele care interesează cel mai mult pentru prevenţia secundară.

O altă modificare înregistrată la pacienţii diabetici este dificultatea de

adaptare la întuneric. Această constatare este importantă pentru pacienţii

cu profesii ce reclamă o funcţie vizuală bună.

Cataracta se întâlneşte cu o frecvenţă crescută la pacienţii diabetic i,

uneori întâlnindu-se chiar la tineri. Tratamentul ei este identic cu cel al

cataractei nediabetice (excizia chirurgicală a cristalinului).

Tratamentul :

1. Tratamentul medicamentos. Ca şi pentru celelalte complicaţii cronice

ale diabetului, condiţia esenţială a eficienţei măsurilor specifice, de organ,

este echilibrarea metabolică a diabetului, care trebuie să însemne nu

Susceptibilitate genetică Hipoxie tisualră

Factori metabolici: hiperglicemie,

hiperlipemie, hiperfibrinemie

Factori hemodinamici: presiunea

în vasele retiniene

Presiune intraoculară crescută

Prostaglandine

Factori hemologici: creşterea vâscozităţii

sanguine

Hipercoagulabilitate sanguină (microtromboze)

Hipersecreţia unor hormoni: STH, Progesteron

Radicali oxizi în exces

20

numai corectarea hiperglicemiei, dar şi a celorlalte tulburări conexe care

participă la inducerea leziunilor vasculare: hiperlipid emia, modificările

factorilor de coagulare (în primul rând a fibrinogenului), prevenirea

producerii radicalilor oxizi, scăderea glicozilării proteinelor. Tratamentul

antiagregant plachetar (tip Aspirină sau Dipiridamol), inhibitorii de

aldoloreductază (Tolrestat, Ponalrestat) sau inhibitorii glicozilării

neenzimatice (Aminoguanidina) sunt utili în acest sens.

Tratamentul antihipertensiv este important pentru prevenirea apariţiei

hemoragiilor retiniene, induse în special de creşterile bruşte ale tensiunii

arteriale.

2. Tratamentul chirurgical: se practică operaţii de tipul: fotocoagularea cu

laser, vitrectomia şi crioterapia retiniană.

Neuropatia diabetică

Prin neuropatia diabetică se înţelege afectarea nervoasă datorată

tulburărilor metabolice specifice acestei boli.

Glucoza reprezintă singurul substrat energetic al celulei nervoase.

Pătrunderea sa intraneuronală este insulino -independentă. Adică:

hiperglicemia extracelulară va induce în mod automat o hiperglicemie (şi

hiperosmolaritate) intraneuronală.

Manifestările simptomatologice a bolii: dureri prezente în membrele

inferioare, superioare, parestezii, crampe, astenie musculară, gură uscată,

gastropareză, diaree, vezică neurogenă, absenţa durerilor viscerale.

Tratamentul cu cel mai mare efect este reprezentat de balneofizio -

terapie (mofete, băi carbogazoase, băi cu plante medicinale,

magnetodiaflux, ionizări, microunde) poate fi utilă cu atât mai mult cu cât

ea presupune scoaterea pacientului din mediul obişnuit. Efectul de

relaxare, precum şi plimbările în aer liber reprezintă factori adjuvanţi

importanţi pentru pacientul aflat într -o staţiune balneară.

21

Gangrena diabetică

Leziunile trofice ale piciorului reprezintă una dintre cele mai grave

probleme medico-sociale ale diabetului, întrucât adeseori se soldează cu

amputarea unui membru, invaliditate severă pentru pacient şi este

costisitoare pentru societate. Mai mult de jumătate din amputaţiile

netraumatice ale memrului inferior sunt cauzate de diabet.

Interesul faţă de această problemă decurge din faptul că majoritatea

amputaţiilor diabetice sunt prevenibile. Acest lucru se poate obţine relativ

uşor dacă se respectă 3 condiţii:

- inspecţia zilnică a picioarelor de către pacient (sau când acesta nu

poate face, de către membrii familiei);

- selectarea de către medic, printr -o investigare simplă, a pacienţilor

aflaţi la risc pentru această complicaţie (diabeticii cu neuropatie

hipoalgică);

- includerea acestor pacienţi într -un program specific de educaţie prin

care să se prevină instalarea leziunilor trofice şi să se intervină prompt şi

în mod adecvat pentru îngrijirea lor când ele totuşi au apărut.( 34)

În apariţia gangrenei diabetice intervin 3 factori: factorul neuropat,

vascular şi cel infecţios.

Gangrena umedă excesivă se instalează brusc. Pacientul este febril,

starea generală alterată, iar local procesul inflamator este impresionant:

tumefierea labei piciorului cu zone de sfaceluri şi treneuri de limfangită.

Gangrena uscată apare pe fondul unei ischemii cronice progresive.

Ţesuturile capătă o culoare vineţiu -negricioasă, care se poate însoţi de

dureri intense (când inervaţia somato -senzitivă este prezentă) sau

dimpotrivă, lipsită de dureri (când sensibilitatea este mult diminuată

datorită neuropatiei somato-senzitive). Evoluţia este lentă, torpidă, fără

febră şi alterare a stării generale. Local, ţesuturile afectate se mortifică,

22

iar în cazuri excepţionale, când bolnavul refuză intervenţia, se poate

asista la o autoamputaţie a unui deget sau chiar a piciorului.

Severitatea gangrenelor este variabilă de la caz la caz. Pacientul bine

educat, care se prezintă la medic imediat ce apare o leziune cutanată,

poate beneficia de îngrijire locală, asociată cu tratamentul medical.

Multe gangrene diabetice ajung la spital după o evoluţie îndelungată

(săptămâni). Această întârziere se soldează, de cele mai multe ori, cu

progresia procesului infecţios către structurile osoase.

Gangrena diabetică este o complicaţie a mai multor complicaţii.

Apariţia ei este aproape totdeauna consecinţa unui factor declanşator

prevenibil. Prevenirea trebuie făcută prin buna educare a pacienţilor.

Îngrijirea picioarelor: inspectarea zilnică pentru apariţia unor eventuale

leziuni, schimbarea zilnică a ciorapilor, folo sirea unor pantofi sau ghete

confortabile, elastice; atenţie la tăiatul unghiilor, evitarea factorilor de risc

vascular – fumat, sedentarism – şi prezentarea imediată la medic când

apare o modificare suspectă a degetelor sau piciorului.( 19,25)

23

V. TRATAMENTUL

În prezent, diabetul este o boală nevindecabilă. Când un diabetic este

descoperit, tratamentul trebuie privit în perspectiva speranţei de viaţă,

care la o persoană de 65 de ani este de circa 5 ani, în timp ce la alta de 20

de ani este de circa 50 de ani. Evident, problematica diabetului insulino -

dependent este alta decât cea a celui insulino -independent, după cum

indiferent de tipul de tratament aplicat, această problematică diferă în

funcţie de vârsta pacientului. Aceasta din urmă in fluenţează atitudinea

terapeutică, deoarece la vârstele înaintate, în momentul depistării bolii,

pacientul prezintă fie complicaţii cronice diabetice, fie afecţiuni asociate.

Întrucât în prezent boala nu poate fi vindecată, obiectivul principal al

oricărui tratament este acela de a menţine parametrii biochimici specific

alteraţi în diabet, cât mai aproape de normal, în vederea realizării

prevenţiei secundare. Pentru aceasta, mijloacele terapeutice sunt

următoarele:

- insulina, dieta şi efortul fiz ic (ocazional şi medicaţia orală) în tipul 1

de diabet;

- dieta, medicaţia orală şi efortul fizic (ocazional şi insulina) în tipul 2

de diabet.

Etapele evaluării trebuie să includă:

- un istoric amănunţit privind antecedentele heredo – colaterale, cele

personale cu potenţial diabetogen, prezenţa simptomelor şi durata lor,

prezenţa afecţiunilor asociate, în special a celor legate de bolile

cardiovasculare, hepatice sau renale;

- o examinare fizică completă, cu accent asupra aparatului

cardiovascular, a sistemului nervos periferic, şi a modificărilor cutanate;

- un examen al fundului de ochi;

24

- determinarea hemoglobinei glicozilate şi a lipidelor plasmatice;

- determinarea eliminării urinare de albumină, considerată în ultima

vreme un important factor de predicţie a mortalităţii diabeticilor vârstnici.

Educaţia primită la prima internare este cea mai importantă dintre

toate. În cursul acesteia, pacientul trebuie să -şi însuşească o serie de

cunoştinţe şi de tehnici care să vize ze obţinerea următoarelor rezul tate:

dispariţia simptomelor şi obţinerea stării de bine; aducerea la normal a

parametrilor biochimici: glicemie, Hb A1c, lipide plasmatice, fibrinogen;

însuşirea cunoştinţelor privind: dieta; tratamentul oral sau insulinic;

activitatea fizică; conduita de urmat în condiţii speciale: intoleranţă

digestivă; recunoaşterea şi tratarea hipoglicemiei; înţelegerea necesităţii

evitării: fumatului, excesului ponderal şi a hipertensiunii; conştientizarea

nevoii fundamentale a autocontrolului (glicemie, glicozurie); înţelegerea

nevoii de prevenire a complicaţiilor cronice cu motivarea urmăririi

periodice a tensiunii arteriale, eliminării urinare de albumină, modificării

ale vaselor retiniene, alterarea sensibilităţii periferice.

Tratamentul dietetic.

Dieta este elementul terapeutic cel mai constant al diabetului zaharat.

Ea este indispensabilă tuturor formelor de boală şi reprezintă cel puţin la

unii pacienţi singurul element terapeutic.

Alimente ce se pot consuma de către diab etici fără resticţie: carne (de

orice fel), peşte, brânză, telemea, caşcaval, brânză topită, zarzavaturi (cu

cantităţi foarte mici de glucoză), ouă, grăsimi (unt, margarină, ulei de

floarea soarelui sau de măsline).

Alimente interzise: zahăr, toate pr odusele zaharoase, miere, rahat,

îngheţată, ciocolată, banane, curcumale, smochine, stafide, struguri dulci,

pere, prune dulci, lichior.

25

Tabelul nr 5. Alimente permise, doar cântărite:

Conţinut în carbohidraţi Aliment

4% Lapte, iaurt, brânză de vaci proaspătă, sana,

caş şi urdă dulce

5%

Andive, ardei gras, castraveţi, ciuperci,

dovlecei, spanac, ridichi, varză, grapefruit,

lămâie, pepene

10%

Ceapă, morcovi, ţelină, sfeclă, căpşuni, cireşe,

coacăze, portocale, mandarine, mere de vară,

alune

15% Cireşe de iunie, afine, mure, mere ionatane

20% Cartofi, hrean, fasole, mazăre, linte, orez,

paste făinoase

25% Mămăliga vărsată

50% Pâine

Tratamentul insulinic.

Este singura modalitate de tratament pentru cei cu diabet zaharat tip 1,

dar şi pentru cei cu diabet zaharat tip 2 care au ajuns la epuizarea

rezervelor proprii de insulină. Terapia de insulină trebuie însoţită

obligatoriu de dietă şi exerciţiu fizic.

Farmacodinamica insulinelor permite împărţirea diferitelor preparate

în trei mari categorii: cele cu acţiune rapidă (de circa 8 ore), cele cu

acţiune medie sau intermediară ( de circa 12 -14 ore) şi cele cu acţiune

prelungită sau lentă (circa 24 ore).

Exemple de insuline:

26

- insuline rapide: Insulina cristalină (bovină), Actrapid MC (por cină),

Humulin–HM (umană), Iletin I, II (bovină, porcină).

- insuline medii: Semilente–MC (porcină), Humulin–N (umană),

Insulatard–NPH (umană).

- insuline lente: Monotard–MC (porcină), Lente–MC (porcină),

Humulin–L (umană), Lente Iletin I, II (porcine), Ultralente –MC

(porcine).

- amestecuri: Humulin–M 1–5 (umană), Mixtard 1–5.

Din punct de vedere al prezentării lor, insulinele sunt distribuite în

flacoane de 10 ml, având o concentraţie de 40 U/ml sau 100 U/m l.

Pentru administrarea insulinei se pot folosi seringi gradate special

pentru administrare de insulină, cartuşe utilizate prin dispozitive de tip

stilou (pen), frecvent folosite de copii, adolescenţi şi tineri.

Tratamentul insulinic obişnuit se face prin injecţii subcutanate.

Regiunile în care se pot face injecţii sunt: peretele abdominal (zona

periombilicală), braţele, coapsele şi regiunile fesiere.

Tratamentul insulinic se stabileşte pentru fiecare pacient în parte

individual, adaptat la nevoile personale, la activitatea fizică depusă, la

dietă.

Pot apărea următoarele reacţii adverse: hipoglicemie postterapeutică,

reacţii alergice, rezistenţă la insulinoterapie, tulburări de vedere, crampe

musculare, edeme.

Tratamentul cu antidiabetice orale.

Sulfonilureicele descoperite întâmplător şi introduse în practică în

1950, reprezintă cea mai importantă clasă de antidiabetice administrate pe

cale orală.

Sulfonilureice din generaţiile I şi II folosite în practica medicală:

- generaţia I: Tolbutamid, Orinaze, Diabinese, Dymelor, Tolinase;

27

- generaţia II: Glibenclamid, Daonil, Manirom, Euglucon, Minidiab,

Diamicron, Predian, Gluborid, Glutril, Glurenorm, Prodiaban, Amaryl.

Printre efectele secundare primul loc este ocupat de riscul apariţiei de

hipoglicemie.

Se administrează cu 15 -30 de minute înaintea meselor. În caz de

toleranţă digestivă scăzută vor fi adminstrate în timpul meselor.

Biguanidele au fost introduse în practica medicală în anul 1957 dintre

aceste substanţe cele mai folosite sunt Metforminul (Meguanul) şi

Buforminul.

Au un efect de scădere a trigliceridelor plasmatice şi a colesterolului

din LDL, şi de creştere a colesterolului din HDL. Metforminul are şi un

efect anorexigen, fiind indicat în primu l rând la pacienţii cu diabet zaharat

de tip 2 cu obezitate.

Efectele secundare ale biguanidelor include: tulburări digestive,

anorexie, greaţă şi în special diaree. Uneori acestea sunt tranzitorii sau

dispar după scăderea dozei.

Absorbţia semnificativă a biguanidelor apare la circa 2 ore de la

ingerare. Spre deosebire de sulfonilureice, ele nu se leagă de proteine. Nu

sunt metabolizate în organism, iar eliminarea se face pe cale renală.

Mortalitatea în diabetul zaharat.

Speranţa de viaţă a pacienţilor diabetici reprezintă cel mai important

indicator global al calităţii îngrijirii acestor bolnavi. Această speranţă de

viaţă variază în funcţie de vârsta de debut a diabetului. În ciuda

progreselor terapeutice înregistrate atât pentru tipu l 1, cât şi pentru tipul 2

de diabet, durata medie de supravieţuire a acestor pacienţi continuă să fie

cu circa 10 ani mai mică decât a persoanelor nediabetice. Scăderea

28

speranţei de viaţă este cu atât mai mare cu cât vârsta de debut a diabetului

este mai mică. Cea mai afectată grupă este cea cuprinsă între 0 şi 14 ani,

întrucât problemele pe care le ridică pacienţii la această vârstă sunt

deosebit de dificil de rezolvat.

Tabelul nr. 6 Speranţa de viaţă a pacienţilor diabetici în România în

funcţie de vârsta de debut a bolii şi implicit a tipului de diabet.

După cum de observă, analiza mortalităţii trebuie să ţină cont de grupa

de pacienţii analizată.

În tipul 1 de diabet, există un procent mic de cazuri (circa 3%) la care

decesul se înregistrează în comă diabetică inaugurală. Este posibil ca

acest procent să fie încă şi mai mare, întrucât unele dintre ele nu ajung să

fie incluse în registrul de diabet.

Cazuri sporadice de deces se înregistrează apoi fie datorită comei

diabetice cetoacidotice, fie unei come hipoglicemice, fie, mai rar, unei

infecţii severe sau a unei afecţiuni chirurgicale la care nu s -a intervenit la

timp.

29

Cel mai mare procent de decese se înregistrează după 15 -20 de ani de

evoluţie a bolii, majoritatea acestora survenind prin insuficienţă cronică

sau complicaţii cardiovasculare .

La diabeticii de tip 2 descoperiţi curând după debutul clinic al bolii şi

corect trataţi, prognosticul este mult mai bun, durata de supravieţuire

variind între 10 şi 20 de ani, în funcţie de eficienţa tratamentului. (34)

30

B. PARTEA SPECIALĂ

31

I. Cercetări personale

1. Motivaţia alegerii temei

Diabetul zaharat reprezintă o problemă de sănătate publică. În acest

moment, în întreaga lume, sunt diagnosticaţi circa 246 de milioane de

pacienţi cu diabet, iar până în 2025 numărul acestora va creşte la peste

380 de milioane. În România, prevalenţa diabetului zaharat atingea, până

în urmă cu aproximativ 5 ani, 4,2% din totalul populaţie i.

Mortalitatea diabetului zaharat depinde de incidenţa şi de eficienţa

depistării în stadii precoce, ţinântu -se cont de existenţa unui larg interval

clinic asimptomatic şi de simptomatologia nespecifică.

2. Scopul lucrării

Lucrarea de faţă ˝Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu

diabet zaharat˝ reprezintă atât o abordare din punct de vedere statistico-

matematic asupra frecvenţei apariţiei diabetului zaharat pe un lot bine

determinat de pacienţi internaţi pe parcursul anului 2006 din luna ianuarie

până în luna decembrie inclusiv în Clinica Medicală II din cardul

Spitalului de Urgenţă Mureş precum şi abordarea din punct de vedere a

aplicării metodelor curative şi preventive pe baza planului de nursing.

32

Lucrarea realizează împărţirea pacienţilor în studiul statistico -

matematic pe grupe de studii în funcţie de : tipul bolii, repartiţia pe sexe,

pe grupe de vârstă, valorile glicemice întâlnite, frecvenţa complicaţiilor şi

tratamentul folosit de către bolnavi.

3. Materiale şi metode

Studiul se bazează pe datele culese din foile de observaţie ale Clinicii

Medicale II din cadrul Spitatului Clinic de Urgenţă Mureş pe o perioadă

de un an, la un număr de 1857 de pacienţi internaţi. Din tot cei internaţi

un număr de 153 au avut diagnosticul de diabet zaharat.

S-au realizat astfel analize statistico -matematice asupra acestui lot prin

analizarea subiecţilor după sex, grupe de vârstă, valori glicemice întâlnite,

frecvenţa complicaţiilor şi tratamentul folosit.

Analiza s-a efectuat atât sub formă grafică, cât şi procentuală.

Complicaţiile întâlnite au fost analizate după frecvenţa apariţiei

acestora, după numărul lor.

33

4. Rezultate şi discuţii

În urma calculelor statistico-matematice efectuate pe lotul de mai sus

amintit s-au evidenţiat un număr de 153 pacienţi cu diabet zaharat dintre

care un număr de 146 de pacienţi cu complicaţii deja prezente.

Reprezentarea pacienţilor cu diabet

91.76%

8.24%

Figura nr 1. Reprezentarea pacienţilor diagnosticaţi cu diabet.

Din totatul de 1857 de pacienţi internaţi în Clinica Medicală II din Tg -

Mureş un număr de 153 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu diabet zaharat

reprezentând 8,24% din totalul celor internaţi.

34

Pacienti cu diabet zaharat in functie de tip

tip 1; 9,59%

tip 2 ; 90,41%

tip 1tip 2

Figura nr 2.

În figura nr. 2 sunt prezentaţi grafic pacienţii diagnosticaţi cu d iabet

zaharat de tip I şi II. Cu ajutorul acesteia putem trage concluzia că la lotul

de 153 de pacienţi cu diabetul zaharat de tipul II este mai frecvent întâlnit

decât cel de tipul I. Acest fenomen se poate explica prin faptul că

majoritata pacienţilor trataţi au avut vârsta peste 55 -60 de ani, vârstă la

care diabetul apărut este de tipul II.

35

Frecventa aparitiei complicatiilor diabetuluireparatizati pe sexe

34,25%

65,75%

0,00% 10,00% 20,00% 30,00% 40,00% 50,00% 60,00% 70,00%

femei

barbati

Figura nr 3.

În figura nr. 3 este prezentat repartiţia pe sexe a complicaţiilor apărute

la pacienţii internaţii şi trataţi în Clinica Medicală II. Majoritat ea

cazurilor de complicaţii au apărut la sexul masculin şi mai ales la tipul 2

de boală cu tratament insulinic. S -au întâlnit complicaţii şi la tipul 1, dar

cu o frecvenţă mult mai scăzută. La femei situaţia este un pic diferită,

pentru că complicaţiile au apărut în special la cei cu tratament cu

antidiabetice orale. Frecvenţa tipului de boală este aceeaşi la ambele sexe.

După literatura de specialitate explic aţia pentru această frecvenţă a

complicaţiilor se datorează faptului că, la majoritatea pacienţilor nu sunt

prezente semnele şi simptomele precoce ale bolii, sau dacă sunt prezente

pacienţii le ignoră, sau boala este recunoscută, descoperită numai după ce

au apărut complicaţiile nedorite ale acestuia.

36

Frecventa complicatiilor aparute pe grupe devarsta

9,59%

22,60%

40,41%

27,40%

0,00%

5,00%

10,00%

15,00%

20,00%

25,00%

30,00%

35,00%

40,00%

45,00%

<50 ani51-60 ani61-69 ani>70 ani

<50 ani 9,59%

51-60 ani 22,60%

61-69 ani 40,41%

>70 ani 27,40%

1

Figura nr. 4

În figura nr. 4 este reprezentat frecvenţa apariţiei bolii pe grupe de

vârstă întâlnită în patologia Clinicii Medicale II. Sa obţinut rezultatul de

frecvenţă de boală la grupa de vârstă <50 de ani de 9,59%, la cei cu vârsta

cuprinsă între 51-60 de ani procentul de 22,60%, la grup a de vârstă între

60-69 de ani o frecvenţă de 40,41%; iar la cei >70 de ani o frecvenţă de

27,40%, ceeace este în concordanţă cu afirmaţiile anterioare că boala şi

complicaţiile ei apar mai frecvent la cei peste 55 -60 de ani.

37

0,00%

5,00%

10,00%

15,00%

20,00%

25,00%

30,00%

35,00%Valorile glicemiei

<100mg%100-150mg%151-200mg%201-250mg%>251mg%

<100mg% 18,50%

100-150mg% 34,93%

151-200mg% 20,55%

201-250mg% 14,38%

>251mg% 11,64%

1

Figura nr. 5

În figura nr. 5 sunt reprezentate valorile glicemice întâlnite la cazurile

tratate în clinică. Ele variând într -un spectru de valori foarte mare de la 46

mg% până la 529,05 mg%, care au apărut fie datorită unui tratament

nerespectat cum trebuie sau în urma unui t ratament necorespunzător.

Valoarea normală a glicemiei este de 75 -115mg% à jeune şi post prandial

la 2 ore <140mg%. Nu se poate afirma faptul că un tip de tratament este

mai bun decât celălalt, pentru că valori normale de glicemie sau întâlnit

atât la cei trataţi cu insulină, cât şi la cei trataţi cu antidiabetice orale. La

pacienţii cu valori glicemice foarte mari pe timpul spitalizării s -au

efectuat investigaţii amănunţite pentru descoperirea cauzei care a dus la o

astfel de creştere a glicemiei. Una din aceste investigaţii a fost testul de

toleranţă la glucoză, cu ajutorul căreia sa desenat curba glicemică a

38

pacientului. La uni bolnavi a fost necesar repetarea testului de mai multe

ori, dar de fiecare dată s -a ajuns la aceeaşi concluzie: bolnavul are o

valoare glicemică mare, care cu tratamentul prescris anterior poat e fi ţinut

sub control eficient doar dacă pacientul colaborează cu medicul, îi ascultă

sfaturile legate de tratament, respectă tratamentul prescris şi revine

periodic la control pentru a preveni complicaţiile bolii.

1

1

0.00%

10.00%

20.00%

30.00%

40.00%

50.00%

60.00%

70.00%

80.00%

90.00%

100.00%

Series1 95.42%

Series2 4.58%

1

Figura nr. 6

Din totalul de 153 pacienţi internaţi un număr de 146 (95,42%)

pacienţi au prezentat complicaţii, iar un număr de 7 (4,58%) pacienţi au

fost fără nici o complicaţie a bolii. Acest număr mic de pacienţi fără

complicaţii au fost internaţi în secţie pentru alte boli ce se tratează tot

aici, ei pot fi consideraţi cazuri noi de diabet descoperiţi întâmplător.

39

Polineuropatie; 27,27%

Retinopatie;16,08%Arteropatie;

26,57%

Nefropatie;26,22%

Neuropatie;3,86%

Polineuropatie Retinopatie Arteropatie Nefropatie Neuropatie

Figura nr. 7

În această figură sunt reprezentate complicaţiile cronice ce s -au

întâlnit la pacienţi internaţi şi trataţi în spital. Sunt prezente patru mari

tipuri de complicaţii cronice: nefropatia, arteropatia, retinopatia,

polineuropatia cu subtipul de neuropatie. Din totalul de pacienţi cu diabet

26,57% au prezentat arteropatie, 26,22% nefropati e, 3,76% neuropatie,

27,27% polineuropatie, 16,08% retinopatie.

Aceste complicaţii pot fi întâlnite la pacienţi separat, sau mai multe de

odată, sau chiar toate la un singur pacient. Prezenţa acestor complicaţii

afectează atât activitatea zilnică a bo lnavului, cât şi a membrilor familiei

acestuia creând un discomfort suplimentar şi o dependenţă de cei din jur.

În polineuropatia diabetică este afectat atât sistemul nervos central, cât

şi cel periferic. În funcţie de acesta apar semnele şi simptomel e bolii.

Faptul că unele semne şi simptome pot fi întâlnite la mai multe afecţiuni

acest lucru afectează în mod negativ punerea diagnosticului rapid de

polineuropatie, sau neuropatie, fiind necesar o investigaţie mai

40

amănunţită. Odată diagnosticată ea treb uie tratată corespunzător, pentru

că ignorarea lui poate duce la apariţia gangrenei diabetice şi odată cu

acesta a apariţiei atât a unui discomfort suplimentar pentru pacient, dar nu

în ultimul rând şi chiar la o invaliditate pe tot restul vieţii.

Retinopatia nu apare ca o primă complicaţie a bolii, ea este o

consecinţă nefericită a unei alte complicaţii cronice, a arteropatiei, mai

specific a microangiopatiei diabetice. Este foarte important ca bolnavul să

consulte periodic medicul oftalmolog. O inv estigaţie minimă,

nedureroasă, efectuată periodic poate preveni orbirea pacientului, care ar

însemna o dependenţă socială de cei din jur.

Arteropatia afectează atât arterele mari, cât şi pe cele mici, producând

tulburări importante. Afectează structur a peretelui arterial, acestea devin

mai rigide şi mai friabile. La cei cu hipertensiune arterială riscul de a face

accident vascular cerebral creşte semnificativ. Vasele coro nariene sunt

afectate şi ele, creşte riscul de infarct miocardic acut. Se produce mai

frecvent tromboza membrelor inferioare.

Afectarea renală a bolnavului începe cu faptul că acesta prezintă o

valoare mare de glucoză în sângele care va fi filtrat la acest nivel.

180mg% glicemie reprezintă pragul renal, prag peste care apare glucoz ă

în urină, unde în mod fiziologic nu este prezent ă. Prezenţa continuă a

glucozei în concentraţii mari duce la afectarea vascularizaţiei rinichilor,

care cu timpul poate produce o insuficienţă renală cronică, necesitând

dializă frecventă sau chiar şi trans plant renal.

41

43,83% 56,17%

0,00% 50,00% 100,00%

1

Frecveta unei singure complicatii de diabetzaharat

O singura complicatieMai multe complicatii

Figura nr.8

În figura nr. 8 este reprezentată frecvenţa unei singure complicaţii ale

bolii. 43,83% din pacienţi prezintă doar o singură formă de complicaţie

faţă de 56,17% care au două sau mai multe forme de complicaţii. Această

complicaţie poate să fie oricare dintre cele patru complicaţii majore ale

bolii. După literatura de specialitate consultată boala poate să apară cu o

singură complicaţie, sau cu mai multe deodată. Dacă pacientul prezintă o

complicaţie a bolii datorită nerespectării sfaturilor cu siguranţă în foarte

scurt timp va prezenta şi alte complicaţii. Este foarte important ca

pacientul să fie conştient de faptul că complicaţia apărută poate fi tratată

corespunzător tipului acestuia şi pentru viitor ar trebui să aibă mai multă

grijă, să nu neglijeze tratamentul bolii de bază şi să prevină, pe cât posibil

apariţia altor complicaţii, care îi vor crea un discomfort şi mai mare.

42

O complicatie Doua complicatii Trei complicatii Patru complicatii

S1

43,83%

28,77%15,07% 12,33%

Numarul complicatiilor aparute in diabetul zaharat sifrecventa lor

Figura nr. 9

Tratamentul complicaţiilor la diabet e ste diferită în funcţie de tipul

complicaţiei, de numărul acestora. Astfel din lotul cercetat 64 de pacienţi

(43,83%) au avut prezent la internare o singură copmlicaţie, 42 pacienţi

(28,77%) două complicaţii, 22 pacienţi (15,07%) trei complicaţii, 18

pacienţi (12,33%) deja au avut patru complicaţii majore ale bolii.

43

Tratamentul folosit in diabetul zaharat

insulina;48,63%

tablete; 51,37%insulinatablete

Figura nr. 10

În figura nr. 10 sunt reprezentate cele două tipuri de tratament folosite

pentru această boală: insulina şi tabletele. După cum se ştie pentru această

boală se alege una din cele două tipuri de trata ment în funcţie de tipul

bolii, astfel pentru tipul I se preferă folosirea insulinei, iar pentru tipul II

tabletele. Chiar dacă procentele obţinute pentru aceste două tipuri de

tratament nu diferă cu mult nu însemnă că de exemplu tipul II de diabet

nu se poate trata şi cu insulină dacă tratamentul cu tablete nu este

suficient de satisfăcător sau bun. Exist ă pacienţi la care s-a început

tratarea bolii cu un regim alimentar, care după un anumit timp a trebuit să

fie completat cu administrare de antidiabetice orale şi în final a necesitat

introducerea insulinei în tratament.

44

Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacienţilor cu diabet zaharat.

Probleme de nursing

DIAGNOSTIC DE

NURSING

OBIECTIVE DE NURSING INTERVENŢII NURSING

Alimentaţie

inadecvată, în surplus

şi deshidratarea

Să se obţină echilibrul

metebolismului glucidic.

Pacientul să se alimenteze în

raport cu nevoile sale

cantitative şi calitative/24

ore.

Pacientul sa fie conştient că

prin respectarea alimentaţiei

şi a tratamentului poate duce

o viaţă cvasinormală.

- invită periodic pacientul la controale

clinice şi de laborator, în cadrul cabi-

netului medical (glicozurie, glicemie)

- se asigură un regim alimentar echi-

librat, cu scopul de a furniza raţia

calorică necesară, de a reduce hiper-

glicemia şi de a menţine o greutate

corporală satisfăcătoare ş i stabilă

- evaluează nevoile cantitative şi cali-

tative în funcţie de vârstă (copil, ado-

lescent, adult), sex, stare fiziologică

(sarcină, alăptare), activitatea paci-

entului, forma bolii

- stabileşte raţia alimentară cu: pro-

teine 13-15%, lipide 30-35%, glucide

50% (250-300 g)/24 ore la adult 2/3

glucide complexe cu absorbţie lentă şi

1/3 glucide simple cu absorbţ ie rapidă,

repartizate pe diferite mese şi adaptate

la efortul fizic. Când pacientul are o

activitate uşoară se recomandă 30-35

cal/kg-corp/24 ore

- numărul meselor/24 ore: 4-5-6 mese

(3 mese principale şi 2-3 gustări)

45

- alegerea alimentelor se face în

funcţie de conţinutul de glucide:

- alimente interzise: zahă r, produse

zaharoase, fructe uscate, prăjituri,

leguminoase uscate, siropuri, struguri,

prune.

- alimente premise, cântăr ite: pâine

(50% pâine), cartofi (20% glucide),

paste făinoase, fructe, legume (cu

peste 5% glucide), lapte, brânză de

vaci, mămăligă

- alimente premise necântărite: carnea

şi derivatele din carne, peştele, ouăle,

brânzeturile, smântâna, untul, legu-

mele cu 5% glucide (varză , conopidă,

pătlăgelele roşii, fasolea verde); din

alimentaţia zilnică nu trebuie să

lipsească oul, carnea, peş tele

- la prepararea alimentelor: se va

folosi, pentru îndulcirea ceaiurilor,

compoturilor, ciclamat de sodium sau

zaharina (care se pun după fierberea

produselor), sosurile nu se îngroaşă cu

făină, ci cu legume pasate; pastele

făinoase se cântăresc înainte de fier-

bere, pâinea se cântăreşte înainte de a

fi prăjită (prin deshidratare, se con-

centrează în glucide), se folosesc fier-

berea şi coacerea ca tehnici de prepa-

rare a alimentelor

Intoleranţă la

activitatea fizică şi

Pacientul să-şi recapete

condiţia fizică şi intelectuală.

- încurajarea pacientului să -şi ex-

prime neliniştea, teama, îngrijorarea

46

intelectuală.

Anxietate.

Să se obţină echilibrul psihic

al pacientului.

Să se implice familia în

îngrijirea pacientului

legată de boală

- contactul permanent cu aparţinătorii

- respectarea intimităţii pacientului, a

relaţiei lui cu familia şi respectarea

intimităţii acestuia

- un rol important în evoluţia emoţi -

onală a pacientului îl va avea onesti -

tatea cadrului medical faţă de acesta,

precum şi implicarea acestuia în stabi -

lirea deciziilor terapeutice

Risc de infecţii.

Riscul de complicaţii

acute: – coma

hipoglicemică

- coma

hiperglicemică

Riscul de complicaţii

cronice: – scăderea

acuităţii vizuale

(retinopatie)

- dureri în membrele

inferioare (nevrite,

arterite).

Pacientul să cunoască

manifestările bolii, regimul

de viaţă pe care să-l respecte.

Pacientul să fie ferit de

complicaţii infecţioase, acute

şi cronice.

- recoltează produsele pentru exa -

menul de laborator (sânge, urină)

- administrează medicaţia prescri să de

medic, la orele indicate de acesta

- în diabetul zaharat de tip I insulina se

administrează prin injecţie subcuta -

nată, în doza recomandată (în funcţie

de valorile glicemiei şi glicozuriei), se

administrează cu 15- 30 minute

înaintea mesei (se folosesc seringi

speciale, gradate în unităţi de insulină,

se ţine seamă că alcoolul inactivează

produsul); ritmul de administrare 2-3

ori/zi, înaintea meselor principale

- administrează insulină ordinară prin

injectie IV numai în cazul comei

diabetice

- administrează insulină monocompo-

nentă, semilentă, lentă o dată sau de

două ori de zi, la ore fixe, prin injecţ ii

subcutanate

- respectă, cu stricteţe, măsurile de

47

asepsie

- alternează locul de injectare pentru a

preveni lipodistrofiile (loc de inject-

tare: faţa externă a braţului, 1/3 mijlo-

cie; faţa antero-externă a coapsei, 1/3

mijlocie; flancurile peretelui abdo -

minal; regiunea subclaviculară; regi-

unea fesieră, supero-externă)

- în diabetul zaharat de tip II admi-

nistrează medicaţia hipoglicemiantă pe

cale orală, sulfamide hipoglicemiante

sau biguanide şi urmăreş te efectele

secundare ale acestora (greţuri, vărsă -

turi, epigastralgii, inapetenţă )

- administrează medicaţia adjuvantă –

vitaminoterapia, KCL

- acordă îngrijiri speciale în coma

hiperglicemică:

- administrează doza de insulină

ordinară recomandată de medic pe

cale subcutanată şi intravenoasă , la

intervalul stabilit

- recoltează, periodic, sânge pentru

monitorizarea glicemiei, a rezervei

alcaline şi urina pentru glicozurie

- monitorizează pulsul, ten siunea

arterială, respiraţia, revenirea

conştienţei

- reechilibrează hidro-electrolitic şi

acidobazic pacientul prin perfuzii

- îngrijeşte tegumenttele şi mu-

coasele pacientului comatos

- acordă îngrijiri speciale în coma

48

hipoglicemică

- administrează, la recomandarea

medicului, soluţie glucozată, hiper-

tonă, repetat, până la revenirea din

starea de comă şi reluarea alimentaţiei

pe cale naturală , sub controlul

glicemiei

- intervenţii educative:

- educă pacientul pentru prevenirea

complicaţiilor

- învaţă pacientul să respecte raţia

de glucide /24 ore şi să-şi cântărească

alimentele

- învaţă pacientul să înlocuiască

unele alimente cu conţinut mare de

glucide cu altele cu conţinut mai

redus, pentru a obţine senzaţia de

saţietate

- învaţă pacientul să dozeze

insulina, tehnica injecţiei cu insulină,

păstrarea produsului, să mănânce la 15

– 30 minute după administrarea

insulinei

- învaţă pacientul să recunoască

cauzele şi semnele complicaţiilor

acute şi cum să intervină în cazul

producerii lor (Cauzele hiperglicemiei

pot fi: abaterile alimentare, episoadele

infecţioase, chirurgicale sau diferite

stări fiziologice. Manifestările hiper-

glicemiei constă în oboseală, somno -

lenţă, inapetenţă, greţuri, vărsă turi,

diaree, tahicardie, hipotensiune arte-

49

rială, piele uscată, pierderea lentă a

conştienţei, respiraţie Kusmaul.

Cauzele hipoglicemiei pot fi: excesul

de insulină, ingestia incomple tă de

hidraţi de carbon sau lipsa controlului

glicemiei. Hipoglicemia se manifestă

prin ameţeli, astenie, piele rece, trans-

piraţii, hipertensiune arterială, pier-

derea bruscă a conştienţei, respiraţie

normală. În acest caz, pacientul îşi

poate administra puţină apă îndulcită,

iar în formele severe, anturajul î i poate

adminstra pacientului glucagon intra-

muscular.)

- învaţă pacientul să efectueze

autocontrolul metabolic (glicemia ş i

glicozuria la domiciliu). Controlul gli -

cemiei se poate face cu ajutorul ban -

deletelor sau stripuri lor, folosind

sânge capilar. Citirea se face visual,

prin comparaţie cu o scală de culori.

Monitorizarea

pacientului.

Urmărirea valorilor normale

a pacientului.

- măsoară zilnic diureza şi notează în

foia de temperatură

- măsoară greutatea corporală la

interval de 2 – 3 zile

- evaluează manifestările de deshidra-

tare: aspectul pielii ş i al mucoaselor,

pulsul, tensiunea arterială

- evaluează astenia, epuizarea pacien -

tului şi îl ajută în efectuarea îngrijirilor

igienice pentru conservarea forţ ei sale

fizice

50

- asigură condiţii de îngrijire în spital,

în saloane mici, liniştite, care să

permită repausul fizic ş i psihic al

pacientului

- explică pacientului normele de viaţă

şi de alimentaţie pe care trebuie să le

respecte

- pune la dispoziţia pacientului

exemple de diabetici cu evoluţie

favorabilă îndelungată

- supraveghează zilnic temperatura

corpului, pulsul, tensiunea arterială,

consemnând în foaia de temperatură

rezultatul

- supraveghează tegumentele bolnavu-

lui şi mucoasele, sesizând manifest-

tările cutanate

- educă pacientul privitor la păstrarea

igienei personale şi corporale în gene-

ral şi a picioarelor, în special, pentru a

preveni escoriaţiile, fisurile, bătă turile

la acest nivel, care se pot infecta uş or

(atenţie la obezi la nivelul plicilor)

- sesizează unele modificări, care au

drept cauză diverse complicaţii:

schimbări ale comportamentului

(obnubilarea), transpiraţii, respiraţ ie

Kusmaul, coma

În toată perioada acordării îngrijilor medicale atât în cadrul Spitalului,

cât şi la domiciliu un rol important îl deţine legătura dintre asistentul

medical şi pacientul cu diabet zaharat.

51

Chestionar adresat aparţinătorilor bolnavilor

cu Diabet Zaharat

S-a prezentat aparţinătorilor bolnavilor cu diabet zaharat un chestionar

cu 6 întrebări legate de boală. Întrebările au fost următoarele:

1. Aveţi cunoştinţe despre Diabetul Zaharat?

2. Dacă ştiţi şi alte cazuri de Diabet Zaharat în familie?

3. Cum s-a descoperit boala?

4. Ce modalităţi de tratament cunoaşteţi?

5. Cunoaşteţi complicaţiile bolii ce pot să apară?

6. Dacă vi s-au împărţit pliante cu informaţii despre Diabetul

Zaharat?

Din cei 56 de aparţinători doar 25 ştiau ce reprezintă Diabetul Zaharat,

restul de 31 nefiind informaţi asupra bolii (grafic 1):

Grafic 1. – Rezultat asupra cunoaşterii Diabetului Zaharat.

56

21

31

0 20 40 60

1

nu au cunoştinţeau cunoşţetotal

nu au cunoştinţe 31

au cunoşţe 21

total 56

1

Din punct de vedere procentual răspunsurile sunt repartizate astfel

44,65% DA şi 55,35% NU (grafic nr. 2)

52

Grafic 2. Repartiţia procentuală a răspunsurilor.

56

21

31

100%

44.65%

55.35%

0 10 20 30 40 50 60

1

2

3

Incidenţa cazurilor de Diabet zaharat în familie s -a dovedit a fi destul

de crescută, astfel doar 13 dintre aparţinători nu aveau cunoştinţe de

cazuri similare în familie (grafic 3.)

Grafic 3. Incidenţa cazurilor la nivel familial.

0

20

40

60

total aparţinători 56

cazuri cunoscute înfamilie

43

cazuri necunoscute 13

1

Din relatările aparţinătorilor aflăm că majoritatea pacienţilor a fost

diagnosticată cu boala în stadiul în care deja prezentau complicaţii şi un

număr mai mic de pacienţi au fost descoperiţi ˝accidental˝ cu ocazia unor

analize de rutină.(tabelul nr. 6 )

53

Tabelul nr. 6 Rezultate întrebarea: Cum s-a descoperit boala?

TOTAL

APARŢINĂTORI

56 100%

PACIENŢI

DESCOPERIŢI CU

COMPLICAŢII

39 69,65%

PACIENŢI

DESCOPERIŢI

˝ACCIDENTAL˝

17 30,35%

La întrebarea nr 4. (Ce modalităţi de tratament cun oaşteţi?)

aparţinătorii au dat răspunsul că au auzit de tratamentul cu insulină şi de

tratamentul cu antidiabetice orale, însă foarte puţini au auzit de

tratamentul dietetic al bolii. Astfel că doar 7 aparţinători au ştiut de

tratamentul dietetic al bolii. (grafic 4)

Grafic 4. Reprezentarea procentuală a aparţinătorilor la întrebarea nr 4.

56

7

49

100%

12.50%

87.50%

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Aparţinătoriinformaţi

49 87.50%

Aparţinători foartebine informaţi

7 12.50%

Total aparţinători 56 100%

1 2

54

Răspunsurile la întrebarea referitoare la cunoaşterea complicaţiilor au

fost împărţite. Un număr de 20 de aparţinători ştiau toate complicaţiile

care pot apare, 25 de aparţinători au aflat de 2, maximum 3 complicaţii,

iar un număr de 11 aparţinători nu ştiau de complicaţiile bolii. (grafic 5).

Grafic 5. Cunoaşterea complicaţiilor bolii.

56

2025

11

100%

35.71%

44.64%

19.65%0 10 20 30 40 50 60

Total aparţinători

Cunosc bine complicaţiile

Cunosc unele complicaţii

Nu cunosc complicaţiile

Series2 100% 35.71% 44.64% 19.65%

Series1 56 20 25 11

Totalaparţinători

Cunoscbine

Cunoscunele

Nu cunosccomplicaţiil

După internarea în spital a pacienţilor, aparţinătorii ace stora au primit

pliante cu informaţii referitoare la boală. Pacienţii şi aparţinătorii acestora

au primit informaţiile necesare legate de boală, de tratamentul bolii,

analizele de laborator ce se pot face pentru monitorizarea eficienţei

tratamenului şi au aflat care ar trebui să fie atitudinea lor corectă în faţa

bolii precum şi modul direct în care se pot implica în tratarea bolnavului

alături de cardele medicale implicate în procesul de îngrijire.

55

II. CONCLUZII

Diabetul zaharat este o boală c are poate fi contolată prin tratament

adecvat, dar nu poate fi vindecată, poate cauza complicaţii cronice grave

care pot afecta calitatea vieţii bolnavului, poate crea dependenţe sociale.

La ora actuală diabetul zaharat este o problemă globală datorit ă

numărului mare de persoane afectate şi prevalenţei din ce în ce mai

crescute (numai în România sunt peste 50.000 de cazuri noi înregistrate

anual). Aceste statistici alarmante au condus spre necesitatea formulării

unui apel de informare asupra pericolelo r existente, care să depăşească

grupul speciali ș tilor, adresându-se direct publicului larg.

Pe parcursul anului 2006 au fost internaţi un număr de 1857 de

pacienţi în Clinica Medicală II din Tg - Mureş. Dintre cei internaţi 153 de

pacienţi au avut ca diagnostic diabetul zaharat, ei reprezentând 8,24 % din

totalul de pacienţi internaţi şi trataţi în această secţie.

Acest număr de 153 pacienţi pe parcursul internării în spital au fost

supuşi la numeroase analize medicale pentru stabilirea corectă a

diagnosticului bolii şi pentru aflarea stadiului de evoluţie a acestuia.

Din lotul de 153 de pacienţi 138 au fost diagnosticţi cu diabet zaharat

de tip 2 reprezentând 90,41 % din total şi 15 pacienţi au fost diagnosticaţi

cu diabet zaharat de tip 1.

Pe parcursul studiului s-a întâlnit un număr foarte mic, de 7 pacienţi

care de internare nu aveau diagnosticul de diabetul zaharat şi nu

prezentau complicaţiile acestuia. Dânşii au fost internaţi pentru alte

afecţiuni şi investigaţii, iar descoperirea d iabetului zaharat a fost

"accidentală", încă nu prezentau semnele şi simptomele caracteristice

bolii, doar analizele de laborator au indicat această suspiciune. S -au

56

efectuat analizele medicale specifice diagnosticului de diabet şi după

rezultatele obţinute s-a confirmat diagnosticul.

Frecvenţa apariţiei complicaţiilor bolii este diferită în funcţie de sex.

Un număr de 50 de pacienţi (34,25% din totalul de 146 de pacienţi cu

complicaţii) erau femei, iar restul de 96 de pacienţi (65,75%) fiind

bărbaţi. Această diferenţă a apărut datorită faptului că majoritatea

bărbaţilor au neglijat apariţia complicaţiilor bolii, nu sau adresat

medicului de familie pentru investigaţiile necesare, femeile diabetice fiind

mai precaute.

Persoanele internate pe parcursul anului 2006 în Clinica Medicală II

din Tg-Mureş au avut vârsta între 40 şi 79 de ani. Pacienţii s -au studiat pe

grupe de vârstă şi rezultatele au apărut în funcţie de acesta. Pacienţii sub

50 de ani au fost în număr de 14 (9,59%) pacienţi, 51 – 60 ani 33

(22,60%) de pacienţi, 61 – 69 ani 59 (40,40%) pacienţi, iar cei peste 70

de ani fiind în număr de 40 (27,40%) de pacienţi. Valorile glicemice

întâlnite au fost foarte variate, situându -se între 46 mg% până la 529,05

mg%. Aceste valori s-au întâlnit atât la pacineţii trataţi cu insulină cât şi

la cei trataţi cu antidiabetice orale. Un număr de 75 pacienţi (51,37%)

dintre cei internaţi au fost trataţi cu antidiabetice orale, iar restul de 71

pacienţi (48,63%) cu insulină. Cu toate acestea nu s -a putut ajunge la altă

concluzie decât la unul singur, acesta fiind următoarea: tratametul folosit

până la momentul prezent nu a oferit rezultatele aşteptate din mai multe

motive. Printre motivele eşecului în tratament se poate aminti factorul

medicamentos (doza şi tipul medicamentului nu este bine adaptat

necesităţilor pacientului, nu produce efectul dorit), factorul pacient (nu

respectă tratamentul prescris corespunzător, nu se prezintă la controale

medicale periodice, nu urmează regimul alimentar prescris).

Complicaţiile bolii au apărut ca o singură complicaţie (43,83%) sau

varianta mai gravă de două sau mai multe complicaţii (56,17%) prezente

57

la acelaşi pacient. Aceste complicaţii grave afectează mai multe organe şi

sisteme ale corpului uman. Complicaţiile întâlnite pot fi: arteropatie,

nefropatie, neuropatie, polineuropatie, retinopatie.

După rezultatele chestionarul aplicat aparţinătorilor se poate trage

concluzia că majoritatea acestora nu dispun de cunoştinţele necesare (cu

toate că incidenţa bolii es te destul de crescută în familiile lor), nu sunt

conştienţi de toate complicaţiile care pot apare şi ce t rebuie să facă în

acest caz.

Rezultate mai bune se pot obţine în tratamentul diabetului zaharat

numai dacă fiecare pacient individual înţelege nec esitatea urmări

tratamentului medical prescris, importanţa controlului medical periodic şi

faptul că, dacă sesizează ceva probleme, schimbări să îşi anunţe medicul

imediat, să nu le trateze cu indiferenţă pentru că aceastea pot avea urmări

grave.

58

C. BIBLIOGRAFIE

59

1. Almanah Medical: Diabetul vârful aisbergului – tipografia Duras

media, Bucureşti, 2009.

2. Almanah Medical: Nefropatia diabetică – tipografia Duras media,

Bucureşti, 2009.

3. Almanah Medical: Neuropatia diabe tică – tipografia Duras media,

Bucureşti, 2009.

4. Almanah Medical: Ulcerele piciorului diabetic – tipografia Duras

media, Bucureşti, 2009.

5. Băcanu Gh. S.: Diabetul zaharat, întrebări şi răspunsuri, reţete

alimentare – editura Facla, Bucureşti 1979.

6. Băcanu Gh. S.: Diabetul zaharat – ce este şi cum poate fi prevenită

această boală – editura Medicală, Bucureşti 1969.

7. Băcanu, Gh.: Gangrena diabetică – editura Facla, Timişoara, 1973.

8. Beldean Luminiţa, Coldea Liliana: Aspecte de nursing în afecţiuni ale

aparatului digestive şi renal – editura Universităţii "Lucian Blaga", Sibiu

2000

9. Bostaca Ioan: Diabetul zaharat – editura Poliron, Bucureşti 1998.

10. Brad Coriolan: Bolile pancreasului – editura Techno Media, Sibiu

2002.

11. Brisco Paula: Diabetul – editura Colosseum, Bucureş ti 1995.

12. Calvin L Trash & Agatha M. Trash: Diabetul şi sindromul

hipoglicemic – fapte, descoperiri şi tratamente naturale – editura Alege

viaţa, Bucureşti 2001

13. Dana Tudor: DIabetul zaharat, ˝bolala secolului˝ revista Săn ătatea

apărută pe 3 august 2008

14. Diabetes: Microsoft® Encarta® Online Enciclopedia.

15. Dumitrescu C., Pelteu Gh.: Diabetul zaharat şi sarcina – editura

Ştiinţifică, Bucureşti 1991.

16. Ghid General pentru pacienţi: Diabet Zaharat tip 1 – editura Mai 1999

60

17. Guyton, Arthur C: Tratat de fiziologie a omului – editura medicală

Callisto 2007

18. Larousse: Dicţionar de medicină (traducere: Elena I. Burlcu) - editura:

Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998.

19. Marin Fl., Fekete T.: Recuperarea în diabet ul zaharat – editura

Medicală, Bucureşti 1979.

20. Mincu Iulian: Ce trebuie să ştim despre diabetul zaharat – editura

Medicală, Bucureşti 1991.

21. Mincu Iulian: Diabetul zaharat – mod de viaţă şi tratament –editura

Medicală, Bucureşti 1985.

22. Mincu Iulian: Diabetul zaharat şi obezitatea – editura Medicală

Bucureşti 1969.

23. Mogoş Gheorghe: Mică enciclopedie de boli interne – editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1986.

24. Moţa Maria, Moţa Eugen: Diabet zaharat un alt ghid şi tu poţi avea

diabet – grupul de edituri Tribuna.

25. Mosora N.: Piciorul diabetic – editura Medicală, Bucureşti 1990 .

26. Nădăşan V., Azamfirei L.,: Dietoterapie, dietoprofilaxie – editura

Idea, Cluj Napoca, 2001

27. Dr. Raluca Sanda Visan – medic primar Diabet, nutriţie ş i boli

metabolice – Diabetul zaharat – hiperglicemie – articol.

28. Şerban Viorel: Boli de nutriţie – editura Lito UMFT, Timişoara

2004.

29. Şerban Viorel: Scurt tratat de boli metabolice – editura Excelsior,

Timişoara 1994.

30. Sfîrlează Vasile: Ghidul d iabeticului – editura Scrisul Românesc,

Craiova 1977.

31. Titircă Lucreţia: Dicţionar de termeni pentru asistenţi medicali –

editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 2004.

61

32. Titircă Lucreţia: Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către

asistenţii medicali – editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti 2008.

33. Titircă Lucreţia: Ghid de Nursing, editura Viaţa Medicală

Românească, Bucureşti 1996.

34. Tîrgovişte I. C.: Diabetologie modernă – editura Tehnică, Bucureşti

1997.

35. Vogin G.D.,: Managing Zour Life With Diabetes, WebMed, 2001.

36. Vogin G.D.,: A Guide to Diabetes Warning Sings, WebMed, 2001.