ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DZ

INTRODUCERE

Diabetul zaharat, deşi o boală menţionată cu peste 3.000 de ani î.e.n., mult mai

bine cunoscută în ultimul timp datorită cercetărilor moderne, rămâne şi astăzi o

maladie cu încă multe puncte obscure, atât din punct de vedere etiopatologic şi

fiziopatologic, cât şi terapeutic.

Prevalenţa şi incidenţa bolii s-au modificat : diabetul zaharat întâlnit înainte de

cel de-al II-lea război mondial într-un procent de 0,5, ajunge astăzi la procente ce

variază între 4 şi 6 în întreaga lume. In ţara noastră creşte de la 0,2% înainte de al

II-lea război mondial la peste 3% media pe ţară. Trebui însă menţionat că, deşi

odată cu descoperirea insulinei şi a mijloacelor terapeutice orale şi odată cu

adâncirea cunoştinţelor noastre asupra modului de alimentaţie, totuşi media de

viaţă a diabeticului se situează încă sub cea a individului nediabetic.

Complicaţiile degenerative, macro şi microangiopatia diabetică se întâlnesc

azi la originea a peste 70% din cazurile de mortalitate a bolnavilor diabetici - faţă

de 0% înainte de 1921 - data descoperirii insulinei, luând însă locul comei

diabetice, care scade de la 80% cât era înainte de era insulinică, la 0,5 -1,5% în

prezent.

După opinia cercetătorilor din SUA mortalitatea prin şi datorită diabetului

zaharat se situează pe locul al III- lea după bolile cardiovasculare şi cancer.

Faptul că această boală apare - este adevărat-la toate vârstele, dar mai ales între

40 şi 60 de ani, faptul că aceşti bolnavi stau internaţi între 30 şi 45de zile pe an,

că adesea capacitatea de muncă le scade şi uneori trebuie pensionaţi, arată

implicaţiile serioase ale bolii, nu numai în viaţa personală, ci şi în viaţa socială.

1

Diabetul zaharat este una dintre cele mai vechi boli , manifestându-şi prezenţa

cu mii de ani înaintea erei noastre. Astfel în papirusul din Theba cu o vechime de

peste 3.000 de ani, Ebers găseşte menţionată o boală foarte asemănătoare cu

diabetul zaharat din zilele noastre. O boală asemănătoare este descrisă şi în

vechile documente chineze, indiene şi arabe. Celsius ( 30 î.e.n.) a descris despre

boala caracterizată prin poliurie, polidispie, scăderea în greutate.

Primul care foloseşte termenul de diabet este Araeteus din Capadocia, la

începutul erei noastre. Prezenţa unei substanţe dulci în urina diabeticului este

menţionată de Avicenna în anul 1000 şi confirmată de Thomas Willis (Anglia).

In anul 1642 Wirsung descoperă canalul intrapancreatic care îi poartă numele.

In anul 1677 Brunner a efectuat prima pancreatectomie parţială. In anul 1720 la

începutul sec. al XVIII-lea, Dobron din Liverpool descrie gustul dulceag al

sângelui bolnavului de diabet. In secolul al XlX-lea, Claude Bernard (Franţa)

stabileşte tot în acel secol că sângele bolnavului de diabet prezintă o cantitate

crescută de zahăr - hiperglicemia. Peters a remarcat mirosul de acetonă al

respiraţiei la aceşti bolnavi şi identifică corpii cetonici în urină.

Date din literatură

încă din secolul al XlX-lea oamenii de ştiinţă au început să caute cauza

apariţiei acestei boli. In anul 1877 Lancereaux a descris pentru prima dată

diabetul pancreatic, arătând că şi pancreasul este o ,, glandă asimilatoare". în

1889, doi cercetători ştiinţifici observă apariţia diabetului zaharat la câinii cărora

li s-a extirpat pancreasul. Ei remarcă faptul că la puţin timp de la operaţie,

câinilor le apare o sete imensă, urmată de o eliminare crescută de urină. In

sângele şi urina animalului se găseşte o mare cantitate de glucoza. După un timp

relativ scurt animalul intră în comă diabetică şi moare. Tot unul din cercetători

observă că după ligatura canalelor excretoare ale pancreasului nu apare diabetul

2

zaharat. Astfel, glanda pancreatică a animalului se atrofiază, încetează să mai

funcţioneze şi totuşi nu apare nici unul din simptomele observate în cursul

diabetului. După îndelungate cercetări se naşte astfel conceptul de secreţie

internă. începe deci să se folosească termenul de „hormon".

La 31 august 1921 în Archives Internationales de Physiologie din Liege,

Nicolae Paulescu publică în articolul intitulat „Recherches sur le role du

pancreas dans l'assimilation nutrotive", rezultatele obţinute experimental cu

primul preparat antidiabetic, care permitea prin introducerea în peritoneul

câinelui diabetic, scăderea glicemiei, a ureei sanguine şi a cetonemiei. Acest

preparat extras din pancreas a fost denumit de către autor „pancreină". Nicolae

Paulescu descoperise insulina şi făcuse cunoscut lumii descoperirea sa. Tot în

1921, chirurgul Barting începe să lucreze la descoperirea insulinei, atunci când

Paulescu îşi terminase o parte din lucrări şi comunicase rezultatele. Astfel, din

păcate, Barting şi McLeod primesc premiul Nobel pentru descoperirea insulinei,

făcându-se o mare nedreptate lui Paulescu şi luiBest (student la fiziologie, care

1-a ajutat pe Barting). Deci Nicolae Paulescu este de fapt primul descoperitor al

insulinei şi deci cel care merita premiul Nobel.

3

CAP.1.NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI

FIZIOLOGIE A PANCREASULUI

Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv cu o dublă funcţie : o funcţie

digestivă prin secreţia sa externă şi o funcţie endocrină prin secreţia sa internă.

Din punct de vedere embriologic, pancreasul provine din doi muguri ai

intestinului primitiv, care prin alipire dau glanda pancreatică situată în potcoava

duodenală. Cei doi muguri explică existenţa a două canale excretoare ale acestei

glande.

Localizare. Pancreasul este localizat în partea superioară a cavităţii

abdominale înaintea coloanei vertebrale, la nivelul vertebrelor I şi II lombare.

Forma. Forma glandei a fost comparată cu un fier de lance. I se descrie o

porţiune mai voluminoasă : capul, situat în dreapta în cadrul duodenal; o

porţiune mai îngustă, corpul; precum şi o porţiune terminală - coada pancreatică.

Intre capul şi corpul glandei se găseşte un segment intermediar numit gât.

Dimensiunile. Dimensiunile glandei sunt variabile, dar în medie lungimea

pancreasului este de 15- 16 cm., lăţimea de 6- 8 cm., iar grosimea sa nu

depăşeşte 2 cm.

Greutatea. Greutatea sa este aproximativ 80 de grame.

Direcţia anatomo -topografică: este oblică în sens cranial, de la stânga spre

dreapta. Glanda se mulează pe convexitatea coloanei vertebrale, astfel este

concavă în sens dorsal. Pancreasul aderă la peretele dorsal al cavităţii

abdominale printr-o fascie numită fascia Treitz.

Aspectul. Pancreasul are un aspect grunjos, este de coloraţia fildeşului, uşor

rozat.

4

Consistenţa : este fermă, dar se rupe la presiuni puternice, cum ar fi de

exemplu o compresiune asupra peretelui abdominal în regiunea epigastrică şi

mezogastrică, când glanda va fi strivită de planul posterior al coloanei vertebrale.

Componenţa anatomică a pancreasului. Este alcătuit din : gât, corp şi

coadă. Capul este situat în cavitatea potcoavei duodenale, prezintă o mică

prelungire în formă de cârlig în dreptul porţiunii a 3-a şi 4-a a duodenului. Gâtul

care uneşte capul de corp, prezintă la marginea superioară (cranială) o

depresiune pe care o produce duodenul, iar la marginea inferioară (caudală)

prezintă de asemenea o depresiune prin care trece artera şi vena mezenterică

inferioară. Corpul pancreasului se întinde înaintea coloanei vertebrale şi este

continuat de coada glandei, iar faţa ventrală a pancreasului este în raport cu faţa

dorsală a stomacului. Faţa dorsală a pancreasului este în raport prin intermediul

fasciei lui Treitz de la dreapta spre stânga, cu vena portă, vena cavă, coloana

vertebrală şi cu artera aortă. Raporturile cozii pancreasului se fac cu rinichiul

stâng şi cu hilul splinei.

Secreţia externă a pancreasului. Pancreasul secretă sucul pancreatic în

cantitate de aproximativ 1000-1200 ml., se varsă în duoden prin două canale

separate : canalul principal sau canalul Wirshung şi canalul secundar al lui

Santirini. Canalul lui Wirshung are un orificiu de vărsare comun cu canalul

coledoc prin marea carunculă a duodenului. Canalul lui Santorini se revarsă tot

în duoden la 0.5 cm. Cranial de marea carunculă printr-un orificiu numit

carunculă mică.

Structura morfologică a pancreasului endocrin. Insulele Langerhans

reprezintă aproximativ 1-2% din greutatea pancreasului şi sunt concentrate mai

ales în coada pancreasului. Se găsesc şi în coipul şi capul acestuia.

5

Vascularizarea. Arterele pancreasului sunt ramuri din artera pancreatico-

duodenală dreapta superioară şi inferioară, precum şi ramuri din artera splenică

şi artera pancreatică inferioară, ramură din artera mezenterică superioară.

Venele pancreasului se revarsă în vena portă şi vena splenică. Inervaţia

pancreasului este atribuită plexului solar, iar vasele limfatice sunt satelite ale

arterelor.

FIZIOLOGIA PANCREASULUI

1. Funcţia exocrină a pancreasului este de a secreta sucul pancreatic, care

prin canalele Wirshung şi Santorini se varsă în duoden şi participă la digestia

intestinală. Sucul pancreatic, în afara altor substanţe are 3 fermenţi importanţi :

tripsina, amilaza şi lipaza.

2. Funcţia endocrină a fost sugerată prima dată de Mering şi Minkovski în

anul 1889, care după pancreatectomie la câine au observat o secreţie crescută de

zahăr în urină ( glicozurie ) şi alte tulburări metabolice asemănătoare celor din

diabetul zaharat. De asemenea s-a observat că grefele subcutanate de ţesut

pancreatic la aceste animale întârzie apariţia diabetului. Aceste fapte au

confirmat rolul endocrin al pancreasului. Pancreasul endocrin secretă următorii

hormoni : insulina şi glucagonul.

a) Insulina. A fost preparată din extracte active din pancreasul de bou, are o

structură proteică, fiind formată aproape în întregime din aminoacizi şi a fost

izolată pentru prima dată de J. Abel în anul 1926. Acţiunea principală a insulinei

este intervenţia în reglarea metabolismului glucidic. Stimulează transportul şi

pătrunderea glucozei în celule. Reglează nivelul glicemiei prin activarea

polinocrizării glucozei sub formă de glicogen în muşchi sau ficat (glicogeneză).

Astfel insulina administrată la diabetici sau normali scade glicemia sanguină şi

accelerează ritmul de trecere al glucozei spre ţesuturi. Insulina influenţează

6

metabolismul protidic, favorizând încorporarea aminoacizilor în celule, inhibând

dezintegrarea protidică. Lipsa ei duce la apariţia în sânge a unor produşi acizi ai

proteinelor. Asupra metabolismului lipidic, insulina intervine favorizând

lipogeneza la nivelul ficatului, inhibă formarea de corpi cetonici. Lipsa insulinei

duce la apariţia acestor corpi cetonici toxici proveniţi din catabolismul tulburat al

glucidelor. Reglarea secreţiei de insulina se face pe trei căi :

- cale nervoasă;

- cale umorală;

- cale hormonală;

Reglarea nervoasă o realizează hipotalamusul, care prin parasimpatic

stimulează eliberarea de insulina.

Reglarea umorală are loc în raport cu nivelul glicemiei sanguine, creşterea

glucozei acţionează asupra glicoreceptorilor insulari pancreatici, determinând

astfel secreţia de insulina.

Reglarea hormonală se face prin intervenţia altor glande cu secreţie internă ce

influenţează metabolismul glucidic. Este vorba de un mecanism \\vpofvzo-

coY\.Vco-'supA:aîeiaa\.

b) Glucagonul. Este un al doilea hormon pancreatic produs de celulele A

insulare şi a cărui structură chimică este încă nedefinită. Glucagonul este definit

ca factor hiperglicemiant, acţiunea sa apare rapid şi este de scurtă durată.

Acţiunea glucagonului este de eliberare a glucozei din depozite ( glicogenoliză ),

mecanismul fiind asemănător cu al adrenalinei. Are de asemenea efect

hipercolesterolemiant în metabolismul lipidic.

7

CAP.2.DIABETUL ZAHARAT

Diabetul zaharat este o boală metabolică cu evoluţie cronică, datoraăa fie

carenţei absolute sau relative de insulină eficientă,fie rezistenţei la insulină, ceea

ce determină în primul rând perturbarea metabolismului glucidic, urmată de

perturbarea metabolismului lipidic, protidic, hidromineral şi acido-bazic.

Este cea mai frecventă boala metabolică, afectând circa 5% din populaţia

generală în ţarile dezvoltate (înca peste 50% din cazuri ăamân nediagnosticate).

În majoritatea cazurilor (în diabetul de maturitate, insulinoindependent),

debutul este insidios sau atipic ajungând la deplină să manifestare după ani de

evoluţie tăcută sau necaracteristică.

Acest fenomen explica apariţia complicaţiilor grave, adesea ireversibile. Acest

fapt nu este caracteristic în diabetul secundar, determinat de unele boli endocrine

(hipersuprarenalism, hiperpituitarism, hipertiroidinism) de extirpare chirurgicală

a apancreasului de anihilarea traumatică sau tumorala, sau de tratamentul cu

corticoizi sau tiazide. Dar aceste cazure sunt prea rare pentru a constitui o

problemă socială.

ETIOLOGIE

1. Factorul genetic sau ereditar este la ora actuală socotit ca cel mai

important factor de risc. Boala nu se transmite ca atare, ci numai

predispoziţia la boală. Pentru apariţia bolii este necesară intervenţia altor factori

din mediul intern şi extern, asupra cărora se poate acţiona.

2. Alimentaţia este de asemenea un factor deosebit de important în diabet.

Un rol important îl deţine consumul exagerat de zahăr şi dulciuri. Totuşi rolul cel

mai important îl deţine obezitatea. S-a constatat că în obezitate insulina din

sânge nu este scăzută ci, din contră, chiar mai crescută decât la persoanele cu

8

greutate normală. S-a mai constatat că în ţesuturile obezilor se găsesc deja

leziuni specifice diabetului : microangiopatia, ceea ce rezultă că obezitatea este

foarte aproape de diabet, considerând-o una din manifestările diabetului zaharat

la debut. Slăbirea rămâne una din măsurile cele mai importante pentru prevenirea

diabetului.

3. Inflamaţiile pancreasului cum ar fi : pancreatita acută hemoragică,

pancreatitele cronice. Unele cazuri de diabet pot fi produse de boli, care

dezvoltându-se în pancreas duc la distrugerea unor părţi importante ale acestuia :

cancer, chist etc.

4. Infecţiile. Pe baza cercetărilor epidemiologice şi experimentale s-a

conturat în prezent ipoteza că unele virusuri joacă un rol în apariţia diabetului :

virus coxsakaie, picornovirusuri. Au mai fost incriminate hepatita epidemică şi

parotidita urbiană.

5. Intoxicaţiile Alcoolul, tutunul, intoxicaţiile cu oxid de carbon.

6. Arteroscleroza.

7. Traumatisme psihice.

în concluzie, cauzele diabetului zaharat sunt multiple şi variate, iar tratamentul

său profilactic şi curativ trebuie să se adreseze în primul rând îndepărtării lor.

DIAGNOSTICUL STADIILOR PRECOCE DE DIABET

Nu se poate concepe că diabetul zaharat începe cu descoperirea unei glicemii

crescute sau a unui test de toleranţă la glucoza alterat. Se presupune că schimbări

mult mai fine precedă această maladie a metabolismului glucidic şi că boala

propriu-zisă începe cu mult înainte. Diabetul zaharat are o evoluţie stadială în 4

stadii, forma clinică manifestată fiind de fapt ultima etapă de evoluţie a bolii.

Toate aceste faze poartă denumirea de protodiabet.

a) Diabetul latent chimic sau subclinic

9

b) Diabetul chimic sau asimptotic

c) Diabetul clinic manifest

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Diagnosticul diferenţial se face cu diabetul insipid şi cu diabetul renal. Astfel,

diabetul insipid este produs de unele tulburări ale hipofizei posterioare. Semnele

care apar sunt : polidipsia, se consumă peste 15/20 l/zi; poliuria 20-30 l/zi;

glicemia este normală; glicozuria este absentă; poliuria este mult mai mare decât

în diabetul zaharat.

Diabetul renal : aici apare glicozuriede 5-15 g%; glicemia are valori normale,

chiar şi proba glicemiei provocate are valori normale. Pacienţii nu prezintă nici

un semn clinic.

SIMPTOMATOLOGIE

Diabetul, din punct de vedere patologic, este o tulburare în metabolismul

glucidic, care duce la hiperglicemie şi glicozurie. In metabolismul glucidelor

există trei procese principale :

1. Glucogenogeneza - sau depunerea la nivelul ficatului a glucozei provenită

din glicogen. Glicogenul este forma condensată de depozit a glucozei care

se află în ficat.

2. Glicogenoliza - conduce la transformarea glicogenului în glucoza, prin

procesul de hidroliză şi mobilizarea glucozei în sânge în funcţie de necesitatea

organismului. Prezenţa glucozei în sânge se numeşte glicemic

3. Gliconeogeneza - formarea glucozei din lipide şi protide; are loc la nivelul

ficatului.

Normal există un circuit continuu între ficat ( marele depozitar şi distribuitor

de glucoza ) şi ţesuturile care sunt consumatoarele de glucoza, în special ţesutul

10

muscular. Legătura în acest circuit este făcută de sânge în care glucoza are valori

cuprinse între 0,70-l,20g %o.

Când insulina este insuficientă cantitativ sau calitativ glucoza din sânge nu

poate pătrunde în celule, ea stagnează în sânge, determinând astfel

hiperglicemia. Când glucoza în sânge depăşeşte 180 mg, această glucoza apare şi

în urină (glicozurie). Pentru a putea elimina din organism glucoza în exces din

sânge este necesar să se elimine prin rinichi o cantitate mare de apă, cantitate

care în 24 h poate ajunge la 4-51 sau mai mult. In această situaţie vorbim de

poliurie.

Deoarece organismul pierde apă în exces apare deshidratarea cu senzaţii mari

de sete, uscăciunea buzelor, limbii şi a mucoaselor. Pacientul consumă lichide

multe (polidipsie).

Deoarece organismul elimină o mare cantitate de glucoza prin urină (glucoza

necesară furnizării de energie pentru funcţiile organismului ), organismul

apelează la masa musculară şi la ţesutul adipos, ceea ce are consecinţă în faptul

că pacientul consumă alimente în cantitate mare (polifagie).

Perturbarea metabolismului glucidic duce la consumul grăsimilor existente în

organism, astfel ele ajung în exces în sânge (hipercolesterolemie sau

hiperlipidimie). Corpii cetonici apar în urină (cetonuriile), dar pot să apară şi în

sânge (cetonemie).

Corpii cetonici sunt eliminaţi din urină numai în combinaţie cu sodiu, iar

acesta nu poate fi eliminat decât prin cantitate mare de apă şi în felul acesta este

afectat metabolismul hidroelectrolitic cu apariţia poliuriei, a hemoconcentraţiei

şi a deshidratării. În final când apare acidoza se instalează coma diabetică care

fără tratament duce ireversibil la exitus.

CLASIFICAREA DIABETULUI ZAHARAT

11

Din punct de vedere clinic exsistă două forme :

1. Diabet zaharat insulinodependent sau de tip I în care secreţia de insulina

este alterată. Se întâlneşte mai ales la copii şi la adulţi sub 40 de ani şi rar la

bătrâni peste 60-65 ani.

2. Diabet zaharat insulinoindependent sau de tip II, formă de diabet ce nu

necesită insulina pentru echilibrare. Apare după vârsta de 40 de ani, dar uneori şi

la tineri.

DIABETU ZAHARAT DE TIP I

Mai este cunoscut şi sub denumirea de diabet insulinodependent. în trecut

diabetul de tip I mai era numit şi diabet juvenil, deoarece medicii credeau că

aceasta ar afecta numai copii şi adulţi tineri.

Specialiştii consideră diabetul de tip I o boală autoimună şi sugerează faptul că

uneori este determinată genetic.

La cei cu diabet de tip I celulele B sunt atacate de propriul sistem imunitar,

fiind distruse treptat. In cele din urmă producţia de insulina se opreşte deoarece

nu mai există celule B.

Debutul bolii este de obicei brutal, uneori cu comă diabetică, alteori cu

scădere în greutate în ciuda unui apetit exagerat, sete imensă, consum exagerat

de lichide, eliminare de urină. Pierderile în greutate sunt de 5- 6 kg pe lună şi pot

ajunge până la 20- 30 kg.

La aceste simptome se adaugă :

- astenie fizică şi psihică

- stare de anxietate Analizele de laborator indică :

- hiperglicemie

- glicozurie

- cetonurie

12

- cetonemie

DIABET ZAHARAT DE TIP II

Diabetul de tip II sau insulinoindependent, a fost numit iniţial diabetul vârstei

adulte sau diabetul de maturitate, pentru că apare rareori la persoane sub 40 ani.

El reprezintă 85 -90 % din toate cazurile de diabet şi frecvent apare la o vârstă

medie sau spre bătrâneţe. Patru din cinci adulţi afectaţi de acest tip de diabet sunt

supraponderali.

In general cineva care are un exces ponderal permanent, are şi o ingestie

ridicată de carbohidraţi. In acelaşi timp obezitatea reduce sensibilitatea

organismului la insulina conducând la rezistenţa la insulina a receptorilor

specifici pentru insulina aflaţi la suprafaţa celulelor. Aceste celule ( în special

cele musculare şi grase) nu pot prelua glucoza din sânge şi deci apare diabetul.

Ca răspuns la creşterea glicemiei celulele B din pancreas sunt supuse efortului de

a produce din ce în ce mai multă insulina. In cele din urmă această

superproducţie de insulina epuizează celulele B şi secreţia de insulina devine

insuficientă.

Pacienţii cu diabet de tip II îşi pot menţine nivelurile normale ale glicemiei

printr-un tratament medicamentos şi exerciţii fizice.

In acest tip de diabet simptomele tipice se întâlnesc în mai puţin de 1/3 din

cazuri, reprezentând de fapt manifestarea unei tulburăridatând de mai mulţi ani.

Instalarea relativ acută a bolii este pusă în legătură, de către pacient de o

intercurentă, o afecţiune organică (colecistită acută, apendicită acută, infarct

miocardic acut ) sau de un stres psihic.

Unele din afecţiunile declanşatoare sunt independente de diabet, în timp ce

altele reprezintă complicaţiile bolii ce evoluează subclinic sau cu

simptomatologie de mică intensitate de mai multă vreme.

13

Simtomele sunt asemănătoare cu cele de la diabetul de tip I : polifagie,

polidipsie, poliurie, înceţoşarea vederii, amorţeli, furnicături.

DIABET ZAHARAT SECUNDAR

Acest tip de diabet rezultă în urma altor boli sau tratament medicamentos.

Cauzele care pot duce la diabetul secundar sunt :

a) boli pancreatice

- fibroză cistică, mai ales la copil şi la tânăr

- pancreatectomia

- pancreatitele cronice

- chist pancreatic

- cancer pancreatic sau alte afecţiuni tumorale

b) anomalii cromozomice

- trisomia 21

- sindroame Zlinefelter şi Turmen

c) medicamente

- hidrocorticoizi

- diureticele tiozidice

- produşi ce conţin estrogeni şi beta blocentele ce pot produce creşterea

glicemiei Orice diagnostic de diabet trebuie să ţină cont de antecedentele

pacientului In ceea ce priveşte consumul acestor medicamente.

DIABETUL DE SARCINĂ (GESTAŢIONAL)

Diabetul în timpul sarcinii este acel tip de diabet care apare sau este

diagnosticat în timpul sarcinii pentru prima oară. El apare datorită condiţiilor

hormonale şi cerinţelor metabolice specifice sarcinii.

14

In 95 % din cazuri diabetul dispare după naştere. Aproximativ 3 % din femeile

însărcinate prezintă diabet de sarcină, dar se pare că el este mult mai frecvent la

femeile peste 25 de ani.

Simptomele din diabetul de sarcină sunt în general uşoare şi nu pun în pericol

viaţa femeii. Această formă poate pune însă probleme nou-născutului cum ar fi :

hipoglicemia, sindromul de detresă respiratorie ( insuficienţă respiratorie a nou-

născutului).

Simptome :

- poliuria : aceasta înseamnă producerea unei cantităţi prea mari de urină,

manifestată prin micţiuni frecvente.

- setea : poliuria duce la deshidratare, deci la sete.

- pierderea în greutate : pierderea de apă în urma efortului rinichiului de a

elimina excesul de glucoza duce la slăbire

- oboseala : este adeseori prezentă, dar nu e considerată un sindrom specific

deoarece este prezentă în mai multe boli.

Alte simptome sunt : foamea imperioasă, pruritul genital şi al pielii dinalte

regiuni ale corpului, tulburări vizuale (vedere înceţoşată), boli de piele

(furunculul) şi extremităţi dureroase şi/sau amorţite.

COMPLICAŢIILE DIABETULUI ZAHARAT

Complicaţiile diabetului pot fi : cronice şi acute. Dintre cele acute amintim :

- hipoglicemia

- acidocetoza incipientă

- precoma diabetică

- coma diabetică

- coma hiperosmolară

15

Hipoglicemia - debutează brusc. Odată declanşat mecanismul de scădere a

glicemiei, poate evolua rapid. In câteva ore diabetul poate trece de la o stare de

inconfort la o stare de iritabilitate şi incoerenţă. în cele din urmă dacă glicemia

rămâne scăzută diabeticul poate intra în comă.

Simptomele precoce sunt : senzaţia de slăbiciune, tremurări, foame intensă,

transpiraţii reci, puls rapid, durere de cap, nelinişte, iritabilitate.

Simptomele tardive includ : durerea de cap, starea de confuzie, somnolenţă. In

formele severe apare : pierderea stării de conştientă care se instalează rapid.

Când scade glicemia primul pas este de a mânca sau a bea ceva. Se bea un

pahar cu suc de fructe sau altă băutură fără alcool, dar cu zahăr ; se pot consuma

fructe uscate sau tablete de glucoza.

Odată ce reacţia sau simtomele au dispărut persoana va lua eventual o gustare

pentru a evita repetarea mai târziu, în aceeaşi zi, a scăderii glicemiei.

Acidocetoza incipientă - mecanismele de compensare sunt eficiente : la

intervale de jumătate de oră bolnavul va bea câte un pahar de apă bicarbonatată

( o linguriţă de bicarbonat de sodiu la un litru de apă ) şi de asemenea va putea

folosi supele de zarzavat concentrate şi mult sărate, precumşi sucuri naturale de

fructe. Transportarea la spital rămâne însă măsura cea mai potrivită şi mai

urgentă.

Simptomele bolnavului sunt : senzaţia de oboseală, apetit scăzut, prezintă sete,

poliurie, uscăciunea mucoaselor şi buzelor, astenie fizică.

Examenele de laborator indică hiperglicemie, glicozurie, cetonurie.

Dacă nu se intervine în acest moment cu nimic, simtomele se accentuează,

evoluează şi bolnavul ajunge în stadiul de precomă diabetică.

Precoma diabetică - se caracterizează prin : anorexie totală, greţuri, vărsături,

senzaţie de greutate în epigastru, uneori chiar durere, respiraţie kusmaul (este

16

amplă, profundă şi zgomotoasă), mirosul respiraţiei este intens acetonic (mere

putrede).

Bolnavul prezintă stare de deshidratare pronunţată la nivelul pielii, mucoaselor

şi limbii, prezintă sau acuză o pierdere considerabilă în greutate, poliurie

abundentă, glicozurie şi acetonurie prezente, hiperglicemia şi cetonemia sunt

foarte mari, hipotermie.

Dacă nu se intervine bolnavul intră în stadiul de comă diabetică.

Coma diabetică - este cea mai gravă complicaţie a diabetului. înainte de

descoperirea insulinei 50 % din diabetici mureau prin comă. Situaţiile când

hiperglicemia determină intrarea bolnavului în comă sunt :

- consum excesiv de alimente

- mişcare insuficientă

- insuficienta administrare de insulina şi hipoglicemiante orale

- stres fizic, de exemplu : infecţii, gripe sau o altă boală

- stres psihic

Frecvent ea apare lent, în decurs de câteva zile, coma poate dura 12-36 de ore,

dar cetoacidoza tot se instalează, dacă persoana nu cunoaşte simptomele şi nu ia

măsuri pentru a-şi scădea glicemia. Simptomele pot cuprinde : micţiuni frecvente

şi sete intensă, febră, greaţă sau vărsături, vedere înceţoşată, dureri abdominale,

dezorientare şi somnolenţă. Micţiuni le frecvente în mod special determină

deshidratarea care la rândul ei creşteaciditatea sângelui. în cele din urmă se

instalează pierderea stării de conştientă.

Deoarece cetoacidoza se însoţeşte de deshidratare, atât pentru echilibrarea

hidrică a organismului cât şi pentru scoaterea din starea de şoc, bolnavul necesită

îngrijiri speciale. Se urmăresc atât valorile glicemiei cât şi a altor componente

sanguine, mult mai uşor într-un spital, administrând doze suplimentare de

17

insulina dacă pacientul are nevoie. Ionii, cum sunt de exemplu potasiu, sunt

frecvenţi în sânge şi trebuie înlocuiţi treptat. Când componentele sanguine ale

pacientului revin la normal, el poate să-ţi reia terapia noemelă şi autoângrijirea.

Coma hipersmolară sau noncetozică - cauza este aceeaşi ca şi la coma

diabetică. Deşi sângele nu devine acid ca în cetoacidoza, el suferă un proces de

concentrare ceea ce este la fel de periculos. Concentrarea sanguină dată de

deshidratare este numită hiperosmolaritate, ceea ce înseamnă creşterea

concentraţiei sângelui.

Simptomele sunt : micţiuni frecvente şi sete impetuoasă, greţuri, dureri

abdominale, uscarea pielii, dezorientare, greutatea în mişcare şi somnolenţă.

Cetonele nu sunt implicate în hiperosmolaritate, de unde denumirea de comă

noncetozică.

Este foarte importantă măsurarea în mod regulat a glicemiei. Dacă aceasta este

neobişnuit de crescută de câteva ori la rând, se poate face o injecţie cu insulina

sau se administrează o doză mai mare de medicamente. Odată deshidratarea

neinstalată persoanele trebuie spitalizate, astfel încât lipidele, glucidele şi

celelalte componente sanguine să fie restabilite.

De reţinut este faptul că fiecare individ reacţionează diferit la hiper şi

hipoglicemie. Ca diabetic trebuie ştiut modul propriu de a reacţiona prin

măsurarea glicemiei şi o atenţie deosebită la aceste complicaţii ce pot fi fatale.

Complicaţii cronice

Complicaţiile tardive cronice necesită mai mult timp pentru a apărea şi odată

apărute este puţin probabil să mai dispară. Ele sunt foarte numeroase şi se

datorează scăderii rezistenţei organismului şi a modificărilor multiple care apar

la nivelul vaselor sanguine şi după cum intersectează vasele de sânge mari sau

18

mici leziunile se numesc macroangiopatii sau microangiopatii ; vasele de

sânge pot afecta începând de la sistemul nervos central:

- la nivelul ochilor - complicaţii oculare

- la nivelul ficatului - complicaţii hepatice

- la nivelul oaselor - complicaţii osoase

- la nivelul altor glande - complicaţii metabolice Complicaţii vasculare :

microangiapatia cuprinde :

- glomerula scleroza diabetică

- retinopatia diabetică

- unele manifestări cutanale şi musculare

- o parte din manifestările neuropatiei diabetice

Microangiapatia, în primii 10 ani de evoluţie şi reprezintă complicaţiile

grave ale diabetului. Dintre acestea glomerula scleroza este cea mai gravă şi duce

la insuficienţa renală. Glumerula scleroza se caracterizează prin : protenurie,

edeme, creşterea tensiunii arteriale şi uremie.

Macroangiapatia, - sunt afectate :

vasele coronare : apare angina pectorală, infarctul miocardic, cardiopatia

ischemică, toate datorate unei circulaţii sanguine deficitare. Nivelele crescute ale

colesterolului din sânge, adică hipercolesterolemia, sunt implicate în evoluţia

bolilor cardiace în general şi a arterosclerozei (îngroşarea arterelor) în particular.

artere cerebrale : apar accidentele vasculare cerebrale, accidentele ischemice

de regulă trombozele cerebrale.

afectarea vaselor membrelor inferioare : arteriopatia membrelor inferioare.

Alte afecţiuni aie picioarelor sunt : tăieturi, vânătăi, julituri, băşici, bătături sau

unghii încarnate.

19

Aceste leziuni aparent minore se pot infecta rezultând ulceraţii. Ulceraţiile

apar 80 % la nivelul picioarelor. Adevăratul pericol rezultă din combinarea

infecţiei cu scăderea fluxului sanguin, deoarece apare cangrena. Odată aceasta

instalată singurul mod de a-I opri evoluţia este amputarea.

Complicaţii infecţioase : furunculi, abcese, tuberculoza pulmonară, infecţii

ale organelor genitale (la femei - vulvovaginita, iar la bărbaţi balanita), infecţii

renale.

Complicaţii oculare : probleme minore la focalizarea obiectelor, dezvoltarea

prematură a cataractei şi diferite grade de leziuni ale retinei sub denumirea de

retinopatie diabetică.

Complicaţii renale : nefropatia - aceasta este o boală a rinichilor care

evoluează către insuficienţă renală. Apare datorită nivelurilor ridicate ale

glicemiei. De asemenea hipertensiunea arterială creşte probabilitatea de a face

complicaţii renale. Infecţiile frecvente ale tractului urinar se adaugă acestor

probleme, deoarece infecţia se poate transmite cu uşurinţă la rinichi afectându-i.

Complicaţii nervoase : neuropatia diabetică- este o complicaţie tardivă a

diabetului, dar este reversibilă, adică poate apărea şi dispare în scurt timp. Se

poate împărţi în clase :

- neuropatie periferică

- neuropatie autonomă

Neuropatia periferică este cea mai frecventă formă de afectare a nervilor,

uneori denumită neuropatie senzorială, deoarece creează adeseori senzaţii

ciudate la nivelul picioarelor şi al mâinilor.

Neuropatia autonomă este mai puţin întâlnită şi reprezintă lezarea nervilor

care controlează diferite funcţii ale organelor, de exemplu . al tubului digestiv,

tractul urinar sau sistemul cardio - vascular.

20

Alte complicaţii : litiaza biliară, paradontoza. hiperproteinemia.

TRATAMENTUL

Depistarea precoce a diabetului, manifestat printr-o uşoară glicozurie, permite

instituirea uni tratament precoce care să împiedice progresarea bolii şi apariţia

complicaţiilor.

In diabetul zaharat, tratamentul are drept scop să reducă glicozuria şi să aducă

glicemia cât mai aproape de normal, să obţină o greutate corespunzătoare a

bolnavului, şi acesta să-şi execute activitatea productivă.

Dacă în alte boli, tratamentul medical constituie o ştiinţă care aparţine

medicului, în cazul diabeticului, bolnavul şi familia sa sunt cei care trebuie să

posede cunoştinţe medicale suficiente despre această boală, pe care să le aplice

direct în toate împrejurările. Neglijenţa tratării şi controlării diabeticului duce la

menţinerea zahărului în sânge în cantităţi mari, ceea ce favorizează cu timpul

instalarea în organism a complicaţiilor.

După tipul diabetului tratamentul poate fi :

- pe bază de insulina

- cu sulfamide antihistaminice

- pe bază de regim alimentar

Tratament cu insulină

Insulina în funcţie de provenienţa ei este de 2 tipuri : a) de origine animală -

de tip porcin sau bovin, extrasă dinpancreasul acestor animale. Are o structură

diferită faţă de insulina umană şi poate declanşa reacţii imunologice cu

producere de anticorpi antiinsulină, care duc la compromiterea tratamentului. Pot

provoca reacţii alergice iar în timp dozele de insulina trebuie crescute pentru

obţinerea unui efect bun, deoarece o parte din insulina injectată va fi inactivată

de aceşti anticorpi.

21

b) de origine umană - obţinută pe cale sintetică, are structura identică cu cea

secretată de pancreasul uman, şi este cel mai modern tip. Riscul apariţiei

reacţiilor imunologice la această insulina este mult mai mică comparativ cu

insulina animalică.

Formele de insulină. Insulina se deosebeşte prin :

viteza cu care se absoarbe de la locul de injectare, acest moment fiind

considerat începerea acţiunii ei.

timpul în care nivelul insulinei atinge maximul (atingerea efectului dvârf).

timpul necesar ca toată insulina injectată să fie absorbită (durata de

acţiune).

Insulina se prezintă nu numai sub diferite tipuri dar şi concentraţii diferite. Se

măsoară în unităţi iar o unitate insulina reprezintă o cantitate mică de insulina

pură capabilă să readucă glicemia la valori normale. Unitatea este o măsură

internaţională standard şi insulina se prezintă sub acest punct de vedere sub 2

concentraţii :

a) insulina de 100 U

b) insulina de 40 U

Insulina se prezintă sub formă de flacoane cu un conţinut de 10 ml.

A. Insulina cu acţiune rapidă - are un aspect clar, limpede, acţiunea se

instalează imediat şi are o durată de acţiune scurtă. Exemplu:

insulina Artrapid (Humulin R) - ajunge în imediat şi efectul de scădere al

glicemiei apare la 30 minute după injectare. a) dacă se administrează sub cutan

bolnavul îşi injectează insulina cu 15 minute înainte de mesele principale-

efectul apare la 20 -30 minute de la injectare

- efectul maxim la 3 ore de la injectare

- efectul dispare la 6 ore de la injectare b) dacă se administrează intravenos

22

- efectul apare imediat

- efectul dispare la 90 minute de la injectare

Acest tip de insulina se administrează în 4 reprize : dimineaţa, la prânz, seara

şi noaptea la ora 2.

B. Insulina cu acţiune intermediară - se obţine prin adăugarea unor

substanţe care întârzie absorbţia insulinei. Aceste substanţe combinate cu

insulina, duc la formarea unor cristale care dau insulinei aspect albicios tulbure.

1. Insulatard şi Humulin N

- se administrează cu 30 minute înaintea meselor

- efectul apare la o oră şi jumătate de la injectare

- efectul maxim la 8 ore de la injectare

- efectul dispare la 24 de ore de la injectare

Se folosesc şi amestecuri de insulina sau insulina preamestecată

(mixtură între insulina cu acţiune rapidă şi cea cu acţiune intermediară)

2. Mixtard - combinaţie de 30 % insulina cu acţiune rapidă şi 70 % insulina

cu acţiune intermediară.

3. Humulin N3 - se administrează cu 30- 45 minute înainte de mese. Efectul

maxim la 8 ore de la injectare.

C. Insulina cu acţiune prelungită Exemplu : Ultratard sau Humulin U

se administrează cu 1-2 ore înaintea mesei - o doză la 24 ore

durata de acţiune mai mare de 24 ore

efectul maxim la 10 ore de la injectare

Locul de administrare a insulinei :

treimea medie a coapsei pe faţa anterioară şi lateroexternă

înjumătăţea inferioară a abdomenului

pe feţele anterioare şi laterale ale braţelor

23

în regiunile fesiere -mai rar Insulina se administrează :

intravenos

sub cutan; locul unde se administrează nu se dezinfectează cu alcool

(anihilează efectul). Tegumentul se şterge cu un tampon îmbibat cu ser

fiziologic.

Insulina se administrează cu ajutorul :

- seringilor de unică folosinţă special gradate pentru administrarea

insulinei

- penurilor - acestea seamănă cu stilouri, acul ajustându-se la unul din

capete. Peburile sunt prevăzute cu ace şi cartuşe de insulina de rezervă.

Accidentele după administrarea insulinei :

a) hipoglicemie

b) infecţii locale de tip abcese sau flegmoase datorită lipsei de asepsie

c) alergie la insulina

d) iipodistrofie hipertrofică manifestată prin apariţia unor noduli duri şi

dureroşi însoţiţi de dispariţia grăsimii subcutanate din regiunile

respective. Se previne prin schimbarea periodică a locului de injectare.

Păstrarea insulinei :

a) un flacon început poate fi păstrat la temperatura camerei timp de 6

săptămâni. Cartuşele de insulina pentru penuri se păstrează la

temperatura camerei pe toată perioada folosirii lor (maxim o lună).

b) nu se ţine la lumina soarelui

c) nu se păstrează în congelator sau în orice loc foarte rece

d) nu se supune la agitare continuă

24

Medicaţie cu sulfamide

De acest tratament beneficiază diabeticii de tip II, normaponderali şi în situaţii

excepţionale de obezitate. Se cunosc trei grupe de sulfamide, cea mai folosită

fiind grupa sulfonilureicelor din generaţia a I-a şi a Ii-a.

Nu se asociază niciodată în scop terapeutic două sau mai multe preparate

sulfonamidice, există riscul hipoglicemiilor severe. Odată hotărâtă oportunitatea

tratamentului oral, se introduce un preparat din generaţia a I-a, doza apreciindu-

se în funcţie de răspunsul glicemic. Dacă răspunsul glicemic este nesatisfăcător,

se alege un preparat din generaţia a Ii-a, doză progresivă. Durata de acţiune a

procesului, locul şi timpul metabolizării sale în organism, sunt criterii esenţiale

în alegerea pe care o face, exclusiv specialistul.

Dezechilibrul metabolic apărut în timpul tratamentului corect al bolnavilor,

anunţă ineficienta secretorie pancreatică şi oportunitatea introducerii

tratamentului insulinic.

Preparatele sulfonilureice se administrează înaintea meselor cu aproximativ 30

minute.

Sulfonilureicele din grupa a 1-a:

Sunt cele mai vechi şi cele mai puţin eficiente, dar primele care se

administrează :

T0LBUTAM1DUL- are o durată de acţiune de 6-12 ore, dar îşi

înjumătăţeşte activitatea în 4-5 ore;

CLORPROPAMIDUL- are o eficienţă hipoglimică sporită, cu durata de

acţiune de 60 de ore, înjumătăţită în 36 ore;

Silfonilureicele din generaţia a Ii-a:

25

GLIBENCLAMIDUL- prezintă acţiune hipoglicemică totală de 24 ore, îşi

înjumătăţeşte acţiunea în 4-5 ore;

GLICLAZIDUL (DIAMICRON)- are o acţiune de până la 24 de ore,

înjumătăţită la 8-10 ore.

Medicaţia cu biguamide

Sunt administrate pacienţilor cu diabet zaharat de tip U, mai ales

supraponderali. Mecanismul este diferit de cel al sulfonamidelor, nu acţionează

la nivel pancreatic :

MEGUANUL- are un timp de înjumătăţire de 6-8 ore;

SILUBINUL- sunt preparate medicamentoase aparţinând aceleiaşi

grupe denumite genetic butil-biguamude. Au durata de acţiune de 8 ore.

Sunt cele mai vechi şi cele mai puţin eficiente, dar primele care se

administrează :

TOLBUTAMIDUL- are o durată de acţiune de 6-12 ore, dar îşi

înjumătăţeşte activitatea în 4-5 ore;

CLORPROPAMIDUL- are o eficienţă hipoglimică sporită, cu durata de

acţiune de 60 de ore, înjumătăţită în 36 ore;

Silfonilureicele din generaţia a Ii-a:

GLIBENCLAMIDUL- prezintă acţiune hipoglicemică totală de 24 ore,

îşi înjumătăţeşte acţiunea în 4-5 ore;

GLICLAZ1DUL (DIAMICRON)- are o acţiune de până la 24 de ore,

înjumătăţită la 8-10 ore.

Medicaţia cu biguamide

Sunt administrate pacienţilor cu diabet zaharat de tip II, mai ales

supraponderali. Mecanismul este diferit de cel al sulfonamidelor, nu acţionează

la nivel pancreatic :

26

MEGUANUL- are un timp de înjumătăţire de 6-8 ore;

SILUBINUL- sunt preparate medicamentoase aparţinând aceleiaşi

grupe denumite genetic butil-biguamude. Au durata de acţiune de 8 ore.

Tratamentul diabetic

Diabetul fiind o tulburare esenţială de nutriţie, o mare importanţă în tratament

o are dieta, care nu trebuie părăsită niciodată. Bolnavul trebuie să cunoască cele

3 grupe alimentare:

1) alimente care nu conţin glucide sau conţin în cantitate redusă şi pot fi

consumate fără restricţie;

2) alimente bogate în glucide -total interzise

3) alimente bogate în cantităţi moderate - pot fi consumate numai cântărite

Raţia calorică a diabeticului va fi raportată la vârstă, sex, stări fiziologice şi

munca prestată. Indiferent de aceste situaţii vor fi excluse în totalitate

glucidele concentrate: zahăr, produse făinoase. Alimentaţia va conţine:

- proteine animale : lapte, carne, ouă, peşte, brânză;

- lipide vegetale;

legume, fructe, în mod special cereale - au ca efect scăderea glicemiei şi

consumul lor previne cancerul de colon.

Alimente consumate fără restricţii : carne, peşte, şuncă, brânzeturi fermentate,

ouă, grăsimi vegetale şi animale, legume cu conţinut scăzut de glucide:

castraveţi, ridichi, varză, spanac, ciuperci.

Alimente consumate în cantitate limitată (cântărite) : pâine, paste făinoase,

derivate de cereale, fructe şi legume cu conţinut mare de glucide : cartofi,

morcovi, brânză de vaci, lapte, iaurt.

Dintre fructele interzise : prune, struguri, curmale, banane, pere.

27

Alimente interzise : zahărul, produsele zaharoase, legumele uscate, prăjiturile,

îngheţatele, vinul dulce, mustul şi siropurile, berea.

După conţinutul de glucide, alimentele se prezintă astfel :

alimente cu 5% glucide : varză, conopidă, fasole verde, ştevie, andive,

ardei graşi, vinete, dovlecei, roşii, castraveţi, ridichi, ciuperci, pepene

verde, portocale, mandarine, lapte, brânză de vaci.

alimente cu 10% glucide : morcovi, sfeclă, ţelină. ceapă, mazăre verde,

căpşuni, cireşe, mere. pere, piersici, struguri, nuci, alune, mămăligă.

alimente cu 1 5% glucide : mere, caise.

alimente cu 20% glucide : cartofi, fasole uscată, banane, prune, paste

făinoase;

pâinea conţine 15% glucide.

Rolul efortului în Diabetul zaharat

Efortul fizic este o componentă importantă în tratamentul Diabetului alături de

regimul alimentar şi medicatie. Efortul fizic are următoarele efecte:

- creşte utilizarea periferică a glucozei;

- scade necesarul de insulina;

- diminuează trigliceridele şi colesterolul circulant;

- scade greutatea corporală;

- amplifică funcţia respiratorie şi cardiovasculară;

- creşte capacitatea de efort;

- reduce stările depresive.

Tratamentul balnear

Pentru cura internă se folosesc :apele minerale alcaline, sulfuroase,

sulfatecalcice-magneziene.Staţiunile indicate : Slănic Moldova, Săngeorz Băi,

Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti.

28

Nu se recomandă tratamentul balnear bolnavilor diabetici dependenţi de doze

mari de insulina sau cu complicaţii severe.

CAP.3.ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU DZ

Supravegherea pacientului

Este importantă deoarece pot apare complicații, ca:

Hipoglicemia – pacientul trebuie sa aibă asupra lui 15 g hidro-carbonați

(3 bucăți de

zahăr) pentru astfel de situații;

Edemul insulinic – apare la pacienții noi descoperiți din cauza retenției

hidrosaline la

începutul tratamentului cu insulină;

Lipodistrofia hipertrofică – creșterea în volum a țesutului adipos

nevascularizat, ceea ce

încetinește mult absorbția insulinei;

Lipodistrofia atrofică – diminuarea țesutului adipos subcutanat la locul

administrării

insulinei, mai frecventă la femeile tinere;

Alergia locală – edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros;

Alergia generalizată – de la urticarie până la șocul anafilactic;

Cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi

interpretate și evaluate de medicul specialist.

Sistemul nervos central – encefal + măduva spinării.

Sistemul nervos periferic – nervii cranieni + nervii spinali.

Aprecierea stării neurologice

29

Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)

- Pareză – diminuarea forţei musculare;

- Paralizie – absenţa completă a forţei musculare;

- Hemiplegie – paralizia unei jumătăţi de corp;

- Paraplegie – paralizia părţii inferioare a corpului;

- Diplegie – paralizia părţilor similare ale celor două jumătăţi ale corpului;

- Monoplegie – paralizia unui singur membru;

- Tetraplegie – paralizia celor 4 membre.

Paraliziile se datoresc fie leziunii căii piramidale, fie neuronului motor

periferic.

- Hipertonie – exagerarea tonusului muscular,

- Hipotonie – diminuarea tonusului muscular.

Tulburări ale ortostatismului şi mersului:

- Mers talonat,

- Mers cosind în hemiplegie, în stadiul de recuperare,

- Mers stepat – leziuni ale nervului motor periferic,

- Ataxie – tulburări de coordonare a mişcărilor.

Mişcări anormale:

- Tremurături (boala Parkinson, alcoolism, boală Basedow, scleroză în plăci);

- Spasme şi crampe (tetanie, tumori cerebrale, tetanos);

- Convulsiile (epilepsie, hipertensiune intracraniană);

- Ticuri (mişcări clonice involuntare ale ochilor, gurii, braţului, piciorului);

- Mioclonii (contracţii involuntare bruşte ale unui muşchi sau grup de

muşchi);

- Mişcări coreice (involuntare, dezordonate bruşte rapide);

- Mişcări atetozice (involuntare lente).

30

Tulburări de sensibilitate

Subiective:

Parestezie:

- senzații de înțepătură,

- furnicături,

- amorțeli.

Durere:

- durerea de cap, poate avea mai multe cauze: tumori, hemoragii intracraniene,

inflamaţia meningelui, dilatarea vaselor cerebrale, traumatisme craniene, hipoxie

cerebrală, boli sistemice, ale ochiului, urechii sau sinusurilor.

Obiective:

- Anestezie – pierderea sensibilității,

- Hipoestezie – diminuarea sensibilității,

- Hiperestezie – accentuarea anormală a sensibilității pielii – până la senzația

dureroasă.

Tulburări ale reflexelor

O mișcare reflexă este o contracție musculară involuntară provocată printr-un

stimul.

- Areflexia – abolirea reflexelor,

- Hiperreflexia – exagerarea reflexelor,

- Hiporeflexia – diminuarea reflexelor.

Se cercetează

Reflexele osteotendinoase:

- reflexul achilian (Tendonul achilian),

- reflexul rotulian (Tendonul rotulian),

- reflexul bicipital (Tendonul bicepsului, la plica cotului),

31

- reflexul tricipital (Tendonul tricepsului, în vecinătatea olecra-nului).

Reflexe cutanate:

- reflexul cutanat abdominal,

- reflexul cutanat plantar – semnul Babinski.

Reflexe vegetative:

- reflexul pupilar la lumină.

Reflexe mucoase:

- reflexul cornean,

- reflexul palatin (atingerea mucoasei palatine),

- reflexul faringian.

Tulburări de limbaj:

- dizartria – dificultate în articularea cuvintelor;

- anartria – imposibilitatea de a articula cuvintele;

- afonie – pierderea vocii;

- afazie – pierderea capacității de a se exprima corect verbal sau în scris sau de

a înțelege limbajul vorbit sau scris.

32

CAP.4.PRETENTAREA CAZURILOR

CAZ 1

Doamna R.M. în vârstă de 48 de ani, este mama a doi copii. Este internată în

secţia de interne cu diagnosticul de Diabet zaharat tip II dezechilibrat, complicat

cu microgiopatie diabetică.

Data de internare: 06.05.2013;

Data de externare 17.05.2013

La internare bolnava acuză: cefalee, poliurie, polidipsie, polifagie, dureri la

nivelul membrelor inferioare, ameţeli, dureri localizate în hipocondrul drept,

greţuri, gust amar, astenie marcată. Bolnava afirmă că boala a debutat cu nouă

ani în urmă.

Bolnava prezintă : - greutate - 68 kg

- temperatură - 36,9 C

- puls - 70 b/min

- respiraţie - 17r/min -T.A. -180/100 mm Hg

l.Date relativ stabile

a.)Informaţii generale: doamna R.M. are 48 de ani, sex feminin, stare civilă —

căsătorită;

b.)Caracteristici individuale : rasa albă, limba română, religie ortodoxă,

casnică;

c.)Gusturi personale şi obiceiuri : nu fumează, nu consumă alcool, ocazional

bea cafea în cantităţi mici;

d.)Evenimente biografice legate de sănătate : apendicectomie în copilărie;

e.)Elemente fizice şi reacţionale : grupa sanguină Ol, RH-negativ, nu este

33

alergică la nici un medicament sau alţi factori;

f.)Reţeaua de susţinere : are soţ, 2 copii, este bine integrată în familie şi

societate.

2.Date variabile

-stare fizică (G=68kg; T'36,9; P=70b/min; R=17r/min; TA=180/100mm Hg)

-cefalee

-poliurie

-polidipsie

-polifagie

-dureri la nivelul membrelor inferioare

-ameţeli

-dureri în hipocondrul drept

-greţuri, vărsături, gust amar -astenie marcată.

II. Analiza şi interpretarea datelor

a).Dimensiunea bio-fizică

Elemente de independenţă Elemente de dependenţă

-temperatură, puls, respiraţie- -cefalee

-normale -poliurie

-nu este alergică -polidipsie, polifagie

-dureri la nivelul membrelor inferioare -ameţeli, greţuri, vărsături, gust amar

-dureri în hipocondrul drept -astenie marcată b.)Dimensiunea psiho-socială


-statut social bine definit -relaţii de familie armonioase

c.)Dimensiunea cultural-spirituală


-îşi practică religia -cunoaşte insuficiente în

34

legătură cu regimul alimentar

35

NR. NEVOIA DIAGNOSTIC

NURSING

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUA RE

AUTONOME DELEGARE

1. A se ,

alimenta şi

hidrata

P=alimentaţie

inadecvată prin

surplus

E=dezechilibru

metabolic,

deshidratare

S=polifagie, slăbire

în greutate, polidipsie

-pacienta să

conştientizeze necesitatea

şi importanţa regimului

alimentar -pacienta să tle

echilibrată metabolic

-pacienta să prezinte o

diminuare a senzaţiei de

sete; să fie hidratată

-supravegherea

pacientei în

timpul meselor

-în caz de abuz în

alimentaţie o

atenţionez blând

-ajut pacienta să se

hidrateze

-analizez preferinţele

hidrice

ale pacientei, ţinând

cont de

regimul hidric şi starea

bolii

-administrez regimul

alimentar prescris:

hipocaloric,

hipopidic şi

hipoglucidic -

administrez lichide

în funcţie de

cantităţile

recomandate -

administrez

medicaţia în funcţie

de orarul meselor

-pacienta se

adaptează greu

la regimul

alimentar -are

tendinţa de a

abuza în

alimentaţie -

senzaţia de sete

începe să se

diminueze

36

2. A elimina P= eliminare urinară

inadecvată calitativ şi

cantitativ

E= hiperglicemie,

aport

mare de lichide

S =poliurie,

glicozurie

-pacienta să prezinte

valori normale ale

glicemiei -pacienta să nu

prezinte glicozurie

-pacienta să fie

echilibrată

hidoelectrolitic -pacienta

să prezinte diminuarea

poliuriei

-urmăresc bilanţul

hidirc -liniştesc

pacienta din punct de

vedere psihic -

supraveghez pacienta -

educ pacienta cu

privire la importanţa

tratamentului cu

insulina

-administrez

medicaţia indicată -

administrez insulina

după indicaţiile

medicului -recoltez

urină pentru examen

de laborator

- valorile

poliuriei sunt în

scădere

3. A se mişca

şi a avea o

bună

postură

P=tulburări motorii

E=neuropatie

diabetică periferică

S=parestezii la

nivelul extremităţilor


circulaţie periferică

normală

-pacienta să se poată

mobiliza

-pacienta să efectueze

exerciţii fizice

-supraveghez pacienta

-o conving să-şi

modereze

activităţile fizice

-îi masez extremităţile

-încurajez pacienta

-aplic băi calde la la

nivelulextremitătilor

-administrarea

medicaţiei prescrisă -

administrez regimul

alimentar indicat -

ajut pacienta să

efectueze exerciţiile

fizice

indicate

-paresteziile

persistă

37

4. A dormi şi

a se odihni

P=dificultate de a

dormi

E=cefalee

S=oboseală

-pacienta să aibă un somn

odihnitor

-pacienta să aibă o stare

de

bine şi confort

-masez uşor zona

temporală

-aerisesc salonul

-aşez lenjeria patului

pentru

a oferi pacientului o

stare de

confort

-la indicaţia

medicului

administrez

medicaţie sedativă

-pacienta are un

somn odihnitor

5. A se recrea

>>

P=dificultate de a

îndeplini activităţi

recreative

E=anexietate, stres

S=pacienta este

agitată

-diminuarea anexietăţii -

favorizarea repaosului -

ameliorarea condiţiilor

de spitalizare

-ajut pacienta să aleagă

mijloacele de recreere -

asigur condiţii optime

pentru activităţi -

supraveghez pacienta în

timpul activităţilor de

recreere

-impactul

activităţilor

recreative

asupra

pacientei

este benefic

1. A se P=alimentaţie -pacienta să conştientizeze -supravegherea pacientei -administrez -senzaţiile de

38

aliment

a şi

hidrata

inadecvată prin

surplus

E=dezechilibru

metabolic,

dezhidratare

S=polifagie,slăbire în

greutate, polidipsie

necesitatea şi importanţa

regimului alimentar -

pacienta să fie echilibrată

metabolic


diminuare a senzaţiei de sete;

să fie hidratată

ăn timpul meselor -în caz

de abuz în alimentaţie o

atenţionez blând

-ajut pacienta să se

hidrateze -analizez

preferinţele hidriceale

pacientei, ţinând cont de

regimul hidric şi starea

bolii

regimul alimentar

prescris -

administrez lichide

în cantităţi prescrise

-administrez

insulina în funcţie

de orarul meselor

polifagie şi

polidipsie

sunt înlăturate

2. A

elimina

P=eliminare urinară

inadecvată calitativ şi

cantitativ

E=hiperglicemie,

aport mare de lichide

S=poliurie. glieozurie

-pacienta să prezinte valori

normale ale glicemiei -

pacienta să nu prezinte

glieozurie

-pacienta să fie echilibrată

hidroelectrolitic -pacienta să

prezinte diminuarea poliuriei

-urmăresc bilanţul hidric

-liniştesc pacienta din

punct de vedere psihic -

supraveghez pacienta -

aduc la cunoştinţă

pacientei importanţa

tratamentului cu insulina

-administrez

medieaţia indicată -

administrez insulina

după indicaţiile

medicului -recoltez

urină pentru examen

de laborator

-valorile

poliuriei

sunt

normale

-urina nu

prezintă

glieozurie

3.

39

A se

mişca şi

a avea

o bună

postură

P=tulburări motorii

E=neuropatie

diabetică periferică

S=parestezi la nivelul

extremităţilor


circulaţie periferică normală

-pacienta să se poată

mobiliza

-pacienta să efectueze

exerciţii fizice


-o conving să-şi

modereze

activităţile fizice

-îi masez extremităţile

-încurajez pacienta

-aplic băi calde la nivelul

extremităţilor

-administrarea

medicaţiei prescrisă

-administrez

regimul alimentar

indicat -ajut

pacienta să să

efectueze exerciţiile

fizice indicate

-pacienta

cooperează

-paresteziile

sunt

înlăturate

CNP Numele..R….Prenumele…M….Anul 2013 luna..05…. Nr. foii de observaţie……97……Nr. salon……5…..Nr. pat…………..

ZiuaZile de boalå

40

Res

p.

T.A

.

Pul

s

Tem

p

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35 30 160 41O

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O

Lichide ingerateDiurezăScaune

41

ANEXA 2 --

Analizele pacientei Valori normale

Glicemie 155 mg% 60- 100mg%

Creatinină 1,00mg% 0,6-l,20mg%

Uree sangvină 0,25mg% 0,20 - 0,40mg%

Hemoglobina 12% 12-13%

Leucocite 4500/mm3 4200 - 80007mm3

Hematocrit 38% 40%

Ionogramă serică

Na 140 Eg/1 137-152mEg/l

K 4,2Eg/l 3,8-5,4mEg/l

Ca 4,9 Eg/1 4,5-5,5mEg/l

TGO 18U.Î 2 -20-U.I

TGP 8,5 U.I 2-16 U.I

TIMOL 3 mg 0-4U.Mc.L

Colesterol 20(f

Lipide 769

Bilirubinemie totală 0,63

Examen sumar de urină

D-insuficientă

R-acidă

42

CAZ 2

Domnişoara C.G. în vârstă de 18 ani este cunoscută cu Diabet zaharat din anul

1999 cu un echilibru metabolic nesatisfăcător. Este internată în secţia de interne

cu diagnosticul de Diabet zaharat tip I labil.

Data internării:01.04.2013

Data de externare:12.04.2013

La internare bolnavul prezintă hiperglicemie, poliurie, polidipsie.

Bolnava prezintă :

-greutate -52 kg

-temperatură -37,3 C

-puls -65 b/min

-respiraţie -20 r/min

-T.A. -12/6 mm Hg

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

I.Culegerea datelor

I.Date relativ stabile

a) Informaţii generale : domnişoara C.G. are 18 ani, sex feminin, stare

civilă -necăsătorită;

b) Caracteristici individuale : rasă albă, limba română, religie ortodoxă,

elevă;

c) Gusturi personale şi obiceiuri : nu fumează, nu consumă alcool, bea

cafea;

d) Evenimente biografice legate de sănătate : rujeolă, parotită epidemică

virală;

43

e) Elemente fizice şi reacţionale : grupa sanguină A2, nu este alergică la

nici un medicament sau alţi factori;

f) Reţeaua de susţinere : 2fraţi, părinţi, prieteni, este bine integrată în

familie şi societate.

2.Date variabile -stare fizică (G=52 kg;T=37,3 C; P=65 b/min; R=20 r/min;

TA=12/6mm

Hg)

-poliurie -polidipsie –hiperglicemie

II.Analiza şi interpretarea datelor

a)Dimensiunea bio-fizică


-temperatură, respiraţie, puls -normale -hiperglicemie, poliurie,

polidipsie

b)Dimensiunea psiho-socială


-statut social bine definit -relaţii de familie armonioase

c)Dimensiunea cultural-spirituală

Elemente de independenţă

- îşi practică religia

- citeşte

44

NR

. CRT

NEVOIA DIAGNOSTIC

DENURSING

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

AUTONOME DELEGA

RE

1. A se

alimenta

şi hidra ta

P=alimentaţie

inadecvată prin

surplus

E=perturbarea

metabolismului

glucid ic;

deshidratare


în greutate,

tegumente şi

mucoase uscate

-pacienta să fie

hidratată -

pacienta să fie

alimentată -

pacienta să tic

echilibrată

metabolic şi

hidro-electric

-supraveghez starea pacientei

-ajut pacienta să se hidrateze

-analizez preferinţele hidrice şi

alimentare ale

pacientei, în funcţie de regim

-cântărirea alimentelor înainte de a le

servi

pacientei

-recoltez

sânge

pentru

examenul

de

laborator

-

administrez

tratamentu

l cu

insulina

-pacienta are

tendinţa de a

abuza în

alimentaţie -

persistă senzaţia

de sete -

hiperglicemie

2. A elimina P= eliminare

urinară

-pacienta să

prezinte

-urmăresc bilanţul hidirc -supraveghez

pacienta

-recoltez

urină

- valorile

glicozuriei scad

45

inadecvată

calitativ şi

cantitativ

E= hiperglicemie,

aport mare de

lichide

S =poliurie,

glicozurie

diminuarea

poliuriei

-să scadă

valorile

glicozuriei

pentru

examenul

de

laborator

-

administrez

tratamentu

l

treptat

3. A dormi

şi a se

odihni

P=msomnie

E=anexietate

îngrijorare

S=oboseală

-pacienta să se

poată odihni

-asigur condiţii de microclimat

-informez pacienta cu privire la modul

de viaţă

şi de alimentaţie pe care trebuie să le

respecte

-observ dacă perioadele de odihnă

corespund

organismului

-la

indicaţia

medicului

administre

z

medicaţia

sedativă

-pacienta are un

somn odihnitor

4. A fi

preocupat

P=devalorizare

E=conflict

-pacienta să fie

conştientă de

-ascult activ pacienta pentru a-i

permite să-şi

-pacienta

cooperează -

46

în vederea

realizării

profesional

S=sentimentul de

inferioritate şi de

pierdere a imaginii

de sine; descurajare

propria valoare şi

competenţe -

pacienta să-şi

recapete interesul

faţă de sine

exprime sentimentele privind

dificultatea de a

se realiza

-antrenez pacienta în activităţile faţă de

care

prezintă interes

-ajut pacienta în reevaluarea

capacităţilor şi

aspiraţiilor sale

-îi explic necesitatea cunoaşterii

mediului în

care trăieşte şi a celor din jur

pacienta devine

încrezătoare în

propriile valori

5. A evita

pericolele

P=riscul de

complicaţii

E=ignoranţă

S=astenie

-să previn

complicaţiile

acute ale bolii

-ajut pacienta la realizarea igienei

corporale -supraveghez pacienta în

timpul efectuării exerciţiilor fizice -

previn formarea escarelor

-pacienta

cooperează -nu

apar semne care să

indice apariţia

complicaţiilor

47

1. A se

alimenta

şi hidrata

P=alimentaţie

inadecvată prin

surplus

E=Perturbarea

metabolismului

glucidic;

deshidratare


în greutate,

tegumente şi

mucoase uscate

-pacienta să fie

hidratată -

pacienta să fie

alimentată -

pacienta să fie

echilibrată

metabolic şi

hidroelectrolitic

-supraveghez starea pacientei -servesc

pacientei alimente şi lichide în cantităţile

indicate

-recoltez

sânge pentru

examenul de

laborator -

administrez

tratamentul

cu insulina

-pacienta s-a

obişnuit cu

regimul alimentar

-polifagia şi

deshidratarea au

fost înlăturate

2. A

elimina

P=eliminare

urinară inadecvată

calitativ şi cantitativ

E=hiperglicemie.

aport mare de

lichide S=poliurie,

glicozurie

-pacienta să

prezinte

diminuarea

poli uri ei

-să scadă

valorile

glicozuriei

-urmăresc bilanţul hidric


-notez rezultatele examenelor de

laborator

-recoltez

urină pentru

examenul de

laborator -

administrez

tratamentul

-glicozuria este

înlăturată

-glicemia are

valori normale

48

3. A fi

preocupa

t în vederea

realizării

P=devalorizare

E=conflict

profesional

S=sentiment de

inferioritate şi de

pierdere a imaginii

de sine; descurajare

-pacienta să fie

conştientă de

propria valoare şi

competenţe -

pacienta să-şi

recapete interesul

fată de sine

-ascult activ pacienta pentru a-i permite

să-şi

exprime sentimentele privind

dificultatea de a

se realiza

-antrenez pacienta în activităţile faţă de

care

prezintă interes

-ajut pacienta în reevaluarea

capacităţilor şi

aspiraţiilor sale

-pacienta şi-a

format un concept

despre sine

pozitiv -pacienta

şi-a recăpătat

interesul faţă de

sine

CNP Numele..C….Prenumele…G….Anul 2013 luna..04…. Nr. foii de observaţie……67……Nr. salon……3…..Nr. pat…………..

ZiuaZile de boalå

Res

p.

T.A

.

Pul

s

Tem

p


35 30 160 41O

49

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O


50

ANEXA 2


-Glicemie 135 mg% 60 - 110 mg%

-VSH 8/20 12-17 ml.

-Hemoleucogramă

-hemoglobina 14,4% 12-13%

-leucoicite 5500 4200 - 8000/mm3

-TIMOL 5,2 mg 0-4UM.C.L.

-Diureză 3500ml.

-Examen de urină

D-insuficientă

R-acidă

A -absentă -Sediment : frecvente 1 - 2 hematii pe

epitelii, rare leucocite, câmp,l - 2 leucocite,

rar acid uric, rar urat rare celule epiteliale

-TGO 12 2-20U.I

-TGP8 2-16U.I

-VDRL - negativ VDRL – negativ

ANEXA 3 TRATAMENT

ACTRACID 10 U.I. -dimineaţa

INSULATARD 8 U.I. - seara

ALGOCALMIN l/zi

51

CAZ 3

Doamna P.S. în vârstă de 63 de ani este mama unui copil. Este internată în

secţia de interne cu diagnosticul de Diabet zaharat tip II.

Data internării:04.03.2013

Data de externare:15.03.2013

La internare bolnava prezenta :

-greutate 82 kg -temperatură 36,5°C -puls 80b/min -respiraţie 17r/min -T.A.

180/90 mmHg

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

I.CULEGEREA DATELOR

l)Date relativ stabile

a) Informaţii generale : doamna P.S. are 63 de ani, sex feminin, stare civilă

căsătorită

b) Caracteristici individuale : rasă albă, limba română, religie

ortodoxă, casnică

c) Gusturi personale şi obiceiuri : nu fumează, nu consumă alcool, consumă

cafea

d) Evenimente biografice legate de sănătate : rujeolă, parotidită, varicelă,

naştere prin cezariană

e) Elemente fizice şi reacţionale : grupa sanguină OI, nu este alergică la nici

un medicament sau la alţi factori

f) Reţeaua de susţinere : soţ, un copil, este bine integrată în societate.

2)Date variabile

zstare fizică (G=82kg; T=36,5°C; P=50b/min; R=17r/min; T.A.=180/90mmHg )

-hiperglicemie

52

-deshidratare

-cefalee

-ameţeli

II. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

a)Dimensiunea bio-fiziologică


-temperatură, puls, respiraţie, TA. -hiperglicemie, deshidratare, cefalee,

normale ameţeli -nu este alergică

b)Dimensiunea psiho-socială


-statutul social bine definit -relaţii de familie armonioase

c)Dimensiunea cultural spirituală


-îşi practică religia -cunoştinţe insuficiente despre

regimul de viaţă

53

NR. CRT

NEVOIA DIAGNOSTIC DE NURSING

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

AUTONOME DELEGARE

1. A se

alimenta şi hidra ta

P=senzaţie accentuată de sete şi consum exagerat de alimente E=perturbarea metabolismului glucidic; deshidratare S=tegumente şi mucoase uscate, glicozurie, slăbire în greutate

-senzaţia de sete să fie

înlăturată

-pacienta să fie echilibrată

hidro-eleclrolitic

-pacienta să fie alimentată

-pacienta să respecte

regimul alimentar


-notez cantitatea de lichide ingerate

-ajut pacienta să se hidrateze

-analizez preferinţele hidrice şi

culinare ale pacientei, în funcţie de

regim

-cânlăriesc alimentele înainte de a le

servi pacientei

-administrez lichidele în cantităţile prescrise -admini slrez tratamentu 1 -administrez alimentaţia în funcţie de valoarea glicemiei şi orarul meselor -recoltez sânge pentru examenele de laborator

-senzaţia de sete este puţin diminuată, valorile glicemiei şi glicozuriei sunt în scădere

o A elimina P= diureză peste -diureza să revină la -urmăresc bilanţul hidirc -recoltez, urină - valorile 54

valorile normale E= hiperglicemie, glicozurie

valorile normale -examenul de urină să indice absenţa glicozuriei glicozuriei

-liniştesc pacienta din punct de

vedere hpsihic

-notez valorile examenelor de

laborator


pentru examenul de

laborator

-recoltez sânge pentru

examenul glicemiei

-administrez tratamentul

prescris

glicozuriei şi glicemiei tind spre normal

3. A menţine tegumentele curate şi integre

P=dezinteres pentru măsurile de igienă E=anexi etate pentru rigorile dietei şi regimul de viaţă S=slăbiciune, oboseală

-pacienta să acorde interes igienei corporale -să înlătur anexietatea pacientei

-psihoterapie

-ajut pacienta la efectuarea toaletei

-administrez analgezice -administrez tratamentul prescris

-starea de oboseală şi slăbiciune este diminuată

4. A dormi şi a se odihni

P=insomnie

E=anexietate

S=oboseală

-pacienta să aibă un somn odihnitor

-asigur condiţii de microclimat -informez pacienta cu privire la modul de viaţă şi de alimentaţie pe care trebuie să le respecte -

-la indicaţia medicului administrez medicaţie sedativă

-pacienta are un somn odihnitor

55

supraveghez pacienta

5. A învăţa saşi păstreze sănătatea

P=cunoştinţe insuficiente E=Ignoranţă S=oboseală

-pacienta să-şi accepte

boala

-pacienta să cunoască

semnele şi pronosticul

-ajut pacienta să-şi accepte boala -educ pacienta în privinăa regimului dietetic şi de viaţă -învăţ pacienta cum să prevină

-îndrum pacienta la controale medicale periodice

-pacienta are cunoştinţele necesare pentru a se îngriji

t bolii

-pacienta să respecte

regimul de viaţă şi

dietetic

-pacienta să fie instruită

în legătură cu prevenirea

complicaţiilor

complicaţiile -pacienta îşi acceptă boala

56

1. A se P=consum de alimente

-senzaţia de sete şă fie -supraveghez pacienta -recoltez sânge pentru -polifagia şi

alimenta şi lichide peste valorile

înlăturată -notez cantitatea de lichide ingerate

examenul de laborator polidipsia au

şi hidrata normale -pacienta să (ie -supraveghez pacientul în timpul

-administrez tratamentul

fost înlăturate

E=deshidratare, perturbarea metabolismului S= tegumente şi mucoase uscate glicozurie, scădere în greutate

echilibrată metabolic şi hidroelectrolitic -pacienta să respecte regimul alimentar

mesei prescris

2. A P=diureză peste valorile

-diureza să fie normală -urmăresc bilanţul hidric -recoltez sânge şi urină -glicozuria este

elimina normale -examenul de urină să -notez rezultatele examenelor de

pentru examenul de înlăturată

E=hiperglicemie, indice absenţa glicozurieî

laborator laborator -glicemia are

glicozurie -glicemia să revină la -supraveghez pacienta -administrez valori normale

57

S-aport mare de lichide

valorile normale tratamentul prescris

3. A P=dezinteres pentru -pacienta să acorde -psihoterapie -administrez tratamentul

-pacienta îşi

menţine tegument ele

curate şi integre

măsurile de igienă E=anexietate faţă de şi regimul de viaţă S=tegumente şi mucoase neângrijite

interes igienei corporale

-ajut pacienta la efectuarea toaletei

prescris efectuează singură toaleta

CNP Numele..P….Prenumele…S….Anul 2013 luna..03…. Nr. foii de observaţie……52……Nr. salon……3…..Nr. pat…………..

ZiuaZile de boalå

Res

p.

T.A

.

Pul

s

Tem

p


35 30 160 41O

58

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O


59

ANEXA 2


Glicemie 192 mg% 60-110 mg%

Creatinină 0,9 mg% 0,6 - 1,20 mg%

Uree sanguină 0,30 gr% 0,20 - 0,40 gr%

Hemoglobina 13,7% 13-13 %

Leucocite 6200/mm3 1200-8000mm3

Hematocrit 36% 40%

Ionogramă serică

Na 133 mEq/1 137 - 152 mEq/1

K 3,8 mEq/1 3,8-5,4 mEq/1

Ca 3,4 mEq/1 4,5 - 5,5 mEq/1

TGO 25U.I. 2-20U.I.

TGP 10 U.L 2-16U.I.

Examen sumar de urină D - insuficientă R- acidă A — normal

Urocultură sterilă Urocultură sterilă

V.D.R.L. - negativ V.D.R.L. – negativ

ANEXA 3 TRATAMENT

MIXTARD 20 U.I.

METOCLORPRAMID

FUROSEMID tb. l/zi

ALGOCAEMJN tb. l/zi

60

CAP.5.FIŞE TEHNOLOGICE

5.1.RECOLTAREA URINEI

EXAMEN SUMAR

UROCULTURĂ

scop

explorator :informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cât şi a întregului

organism

materiale

urinar sau ploscă

muşama, aleză

materiale pentru toaleta organelor genitale externe

eprubete sterile sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut

lampă de spirt şi chibrituri

pregătirea pacientului

psihică

se anunţă şi se instruieşte privind folosirea bazinetului

să ştie să utilizeze numai recipientul gol şi curat

să urineze fără defecaţie

să verse imediat urina în vasul colector

să nu urineze în timpul toaletei

fizică

se protejează patul cu muşama şi aleză

se aşează plosca sub pacient

se face toaleta organelor genitale externe

se îndepărtează bazinetul şi se înlocuieşte cu altul curat 61

recoltarea urinei pentru examen sumar

din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml

recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii

urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină

se recoltează urina de dimineaţa (concentraţie mare de germeni), în

absenţa unui tratament cu perfuzii (efect de diluţie)

înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile cu

atenţie şi se usucă cu prosop curat

prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau

în bazinet, apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ

5 ml urină într-o eprubetă sterilă

se flambează gura eprubetei înainte şi după recoltare- se astupă repede cu

dopul

se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură

şi se introduce la termostat

recoltarea urinei prin sondaj vezical

se utilizează atunci când recoltarea la jumătatea micţiunii nu este posibilă

şi când puncţia

vezicală nu este dorită

se folosesc sonde (catetere) cu o singură cale unidirecţională (există risc

de infecţie externă)

se face toaleta organelor genitale cu atenţie (vezi sondajul vezical)

în caz de sondă vezicală permanentă, nu se recoltează urina din punga

colectoare, ci numai prin puncţie în porţiunea proximală a sondei după o

dezinfectare atentă a suprafeţei acesteia

recoltarea urinei prin puncţie vezicală

62

se face numai în caz de vezică plină, când nu se poate recolta urina la

jumătatea micţiunii sau prin sondaj vezical

se execută puncţia vezicii urinare

se repartizează urina recoltată în recipiente în funcţie de scop

Urocultura cercetează prezenţa bacteriilor în urină dea ceea se impune ca

recoltarea urinei să se facă în condiţii de asepsie într-o eprubetă sterilă cu dop

steril. Urocultura se face prin emisie spontană; se recoltează urina de dimineaţă

după o prealabilă toaletăa organelor genitale.

La femei recoltarea necesită o toaletă atentă:

se spală cu apă şi săpun, se clăteşte cu soluţie antiseptică de permanganat

de K sau ceai de muşeţel sau apă fiartă şi răcită, se şterge cu o compresă

sterilă sau cu un prosop curat călcatcu fierul încins înainte de folosire.

Se introduce un tampon steril intravaginal , dacă este cazul, pentru a evita

ca urina să fiecontaminată cu scurgere vaginală.

Se recoltează jetul mijlociu direct în eprubeta sterilă; dopul se ţine în mână

fără a atinge porţiunea ce intră în eprubetă

La bărbaţi recoltarea este mai simplă:

Se recoltează jetul mijlociu, dar se iau toate măsurile pentru ca urina să nu

fie contaminată cu germeni oportunişti de pe tegumentele vecine

Se face toaleta glandului , a prepuţului prin spălare, clătire , ştergere sterilă

şi apoi antisepsia glandului cu alcool

La persoanele imobilizate la pat care nu pot coopera, ca şi la sugari

Se face o toaletă riguroasă a organelor genitale

Fixarea la nivelul meatului urinar a unor recipiente sau a unor pungi

adezive sterile(la sugari)

La bolnavii imobilizaţi ca şi la copiii mici care colaborează greu

63

Recoltarea se face direct în vasele proprii de urinat dacă sunt de metal şi

sterilizate

Dacă sunt din material plastic sau alt material ce nu poate fi sterilizat în

ele se introduc vasede sticlă sterilizate

Se va evita contactul acestor vase sterilizate cu tegumentele sau mâna

copilului

Se toarnă în eprubete sterile

Sondarea sau cateterismul la femei, bărbaţi.( in cursurile anterioare )

Transportul trebuie să fie asigurat în curs de 1h de la prelevare deoarece

urina este unexcitant mediu de cultură; astfel sunt necesari câţiva germeni

pentru a obţine în scurt timp o contaminare masivă

Urina poate fi păstrată la frigider câteva ore (la 4 ºC 2-5h)

Cantitatea de urină pentru urocultură este de 5ml(în eprubetă)

Nu se administrează antibiotice 10 zile înainte de recoltare

Bolnavul nu va consuma lichide timp de 12-24h înainte de recoltare

Nu va urina 6h înainte de recoltare

Recoltarea se face de preferinţă dimineaţa la ridicarea din pat

5.2.DETERMINAREAGLICEMIEI CU GLUCOMETRUL

M ateriale necesare:

aparatulGlucocard,

test pentru calibrare si pentru probade singe ,

dispozitiv de punctionare si ac adaptat

comprese sterile , alcool sanitar.

Executie

se verifica aparatul cu testulde calibrare,

64

se verifica termenul de valabilitate a testului pentru probade singe ,

se spala mainile cu apa si sapun si se usucabine cu un prosop de unica

folosinta,

se desface ambalajul testului pe marcajul indicat, evitind atingerea testului

cu degetele si mentinerea sa mai mult timp cu ambalajul desfacut,

tinind capatul extern cu degetele prin ambalaj se introduce celalalt capat in

spatiul corespunzator al aparatului, la o introducere corecta se aude un

beep si pe ecranul aparatului apare 888,

se indeparteaza ambalajul testului ce va ramine prins in aparat,pastrindu-l

pentru a prelua testul dupa folosire, pe ecranul aparatului apar alternativ

marcajele F-5 si cea mai recenta valoare a glicemiei

se dezinfecteaza pulpa degetului cu un tampon steril si alcool si se usuca

cu o compresa sterila uscata.

se efectueaza intepatura cu un ac steril sau un dispozitiv special cu ac

adaptat, iar picatura de singe care se formeaza, se depune pe marginea

lateral externa a testului introdus in aparat, tinind degetul in contact cu

testul pina se aude un beep . Este necesara o picatura suficient de mare

pentru a atinge marcajul indicat, altfel rezultatul va fi eronat.

se indeparteaza degetul si se sterge cu o compresa sterila.

Pe ecranul aparatului va apare timpul ramas pina la afisarea rezultatului(30

secunde) , apoi valoarea glicemiei care va ramine in memoria aparatului

Rezultatul se va nota in dosarul pacientului.

se indeparteaza cu atentie testul din aparat,tinidu-l prin ambalajul pastrat,

fara al atinge direct cu degetele, materialele folosite se arunca in conditiile

respectarii precautiunilor universale.

Aparatul se inchide automat

65

Atentie! Picatura de singe trebuie aplicata in cel mult 3 minute de la

insertia testului in aparat, altfel va apare valoarea precedenta a glicemiei.

La o valoarea glicemiei mai mica de 20mg/dl va apare pe ecran

5.3.TIMP DE COAGULARE

Definitie

Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei

hemoragii sau invederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa

cum urmeaza: se recolteaza opicatura de sange din pulpa degetului, se

pune pe o lama de sticla si se cronometreazatimpul care a trecut pana la

coagularea sangelui.

Valori normale

8-12 minute

Cresteri patologice

Depasirea acestui timp (t.c. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu

intarziere,fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.

Scaderi patologice

Un t.c. scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a

sangelui putandduce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se

intampla in uneleinfectii microbiene.

Timp de sangerareDefinitie

Este o analiza care determina capacitatea de coagulare a sangelui. Cu un ac se

inteapausor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se

cronometreaza timpulcare trece pana cand intepatura nu mai sangereaza.

Valori normale

66

3-4 minute. Prelungirea TS indica o perturbare in mecanismul de coagulare a

sangelui, cu tendinta la hemoragie.

5.4.ADMINISTRAREA INSULINEI

→Scopul tratamentului insulinic:

~Tratarea diabetului zaharat.

~Normalizarea nivelului glucidic în sânge

→Căile de administrare:

~Calea subcutanată.

~Calea intravenoasă.

→Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:

~Flancurile peretelui abdominal.

~Regiunea externă a braţului.

~Regiunea anterioară a coapselor.

~Regiunea fesieră.

~Regiunea supra şi subspinoasă.

~Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de

preparatul de insulină folosit).

→Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.

~Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.

~Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.

~Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.

~Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.

→Pregătirea dozei:

~Se spală şi se dezinfectează mâinile.

67

~Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat,

cale de administrare.

~Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie

administrată.

Pentru administrarea a 20ui de insulina avem nevoie de o seringa de 5 ml.

(40ui/5ml) Tragem in seringa 2,5 ml ( 20ui insulina )

~Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.

~Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă

până se obţine doza necesară.

~Se scoate aerul şi se schimbă acul.

~Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.

~Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.

~Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.

~Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei

→Reacţii la insulină:

~Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:

o Doză prea mare de insulină.

o Absenţa sau întârzierea meselor.

o Exerciţii fizice şi activitate în exces.

o Boală infecţioasă.

o Tulburări de tranzit.

o Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.

o Boli endocrine.

o Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.

o Consum de alcool.

~ Semnele hipoglicemiei:

68

o apar brusc.

o Transpiraţii, tulburări de somn.

o Ameţeală.

o Anxietate.

o Palpitaţii.

o Vedere neclară – în ceaţă.

o Tremurături.

o Vorbire neclară.

o Foame.

o Stare depresivă.

o Agitaţie, iritabilitate.

o Senzaţie de furnicături în mâini.

o Mişcări nesigure.

o Delir.

o Cefalee.

o Modificări comportamentale.

o Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau

tablete de glucoză.

o Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă

~Hiperglicemie şi acidoză diabetică:

o Prin doză insuficientă de insulină.

o Nivel crescut de glucoză în sânge.

o Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.

o Febră.

o Infecţii.

69

o Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală,

facies roşu, sete, pierderea

cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie Kussmaul,

tahicardie, deces.

~Lipodistrofia:

oFoarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie

cu depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi

îngroşarea ţesuturilor.

Hiperglicemie Hipoglicemie

Piele uscată. Tegumente cu transpiraţii reci.

Respiraţie Kussmaul. Piele umedă.

Halenă acetonică. Hipertensiune.

Pierderea lentă a cunoştinţei spre

comă. Respiraţie normală.

Somnolenţă. Pierderea stării de cunoştinţă.

Inapetenţă. Mişcări nesigure.

Greţuri. Ameţeală Vărsături.

Foame.

Alergia la insulină:

~Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.

~Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul,

respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic

5.5.INJECŢIA SUBCUTANATĂ

→Definiţie:

70

~Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone,

nedureroase, prin intermediul unui ac în

ţesutul celular subcutanat.

→Scop:

~Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.

→Locul de elecţie:

~Faţa externă a braţului.

~Faţa superoexternă a coapsei.

~Regiunea deltoidiană.

~Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.

~Regiunea subclaviculară.

~Flancurile peretelui abdominal.

~Regiunile centrale fesiere.

→Materiale necesare:

~Seringă cu ac sterile.

~Material general pentru executarea unei injecţii.

~Soluţia medicamentoasă.

→Pregătirea bolnavului:

~Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.

~Se aşează bolnavul în repaus.

~Se dezveleşte locul ales.

→Tehnica:

~Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.

~Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.

~Se elimină aerul.

71

~Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind

aşezat cu membrul respectiv sprijinit pe

şold.

~Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.

~Se cutează pielea fixând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile

profunde.

~Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea

stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm.

~Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.

~Se injectează lent.

~Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc , masând uşor zona pentru

accelerarea resorbţiei.

→Incidente şi accidente:

~Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia

bruscă a ţesuturilor.

~Ruperea acului.

~Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.

~Hematom.

~Abces – prin infectarea hematogenă.

→Observaţii:

~Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee,

foliculită, furuncule etc.

~Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.

~Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.

72

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DZ

Documents

Transcript of ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DZ