Funcţia constituantă

Putere constituantă şi autoritate constituantă

Puterea constituantă şi autoritatea constituantă sunt diferite calitativ, nu doar cantitativ

Puterea de autoorganizare este constituantă, în timp ce autoritatea abilitată să transpună formal această autoorganizare în norme juridice pozitive este doar un organ al statului, deci o «putere» constituită

Puterea constituantă este distinctă de stat, ea creează statul, în timp ce autoritatea constituantă este un organ al statului

Puterea constituantă este anterioară şi superioară statului, ea creează statul creând constituţia, în timp ce autoritatea constituantă este un organ al statului care dă formă juridică constituţiei

Autoritatea constituantă formulează deci constituţia fără să o creeze, ea transpune în norme juridice pozitive cerinţele puterii constituante, adică o stare legitimantă a conştiinţei colective, care poate să fie axată pe diverse principii de autoorganizare

Noţiunea de putere constituantăEste putere constituantă cea care constituie

statul, îi dă o constituţieEa este anterioară şi superioară statului pe

care îl creează prin actul său constitutiv şi ea este atât fundamentul validităţii, cât şi fundamentul eficacităţii constituţiei politice

Voinţa puterii constituante este juridică, principiile de autoorganizare, care reprezintă cadrul acţiunii sale, sunt normative

Constituţia politică nu este validă decât dacă transpune în forme normative acest conţinut normativ autoorganizator

Eficacitatea acestor norme formal constituţionale este dată doar de acceptarea lor de către cei care le aplică şi de cei cărora li se aplică, ca fiind material constituţionale şi anume conforme voinţei constituante

Eficacitatea ei este dată deci de credinţa în legitimitatea puterii constituante şi de acceptarea valorii juridice a normelor care îi reflectă voinţa

Titularul puterii constituanteTitularul puterii constituante este cel care are

îndreptăţirea să constituie un statCare ar putea fi criteriile de judecare a

legitimităţii titularului acestei puteri şi cui ar trebui să-i fie acordată în principiu această calitate?

Aceste criterii sunt dependente de epoca în care se aplică şi de spaţiul cultural unde se situează analiza, neexistând deci o ierarhizare a legitimităţilor

Legitimitatea este de fapt legitimare, puterea trebuie să fie acceptată de către supuşi, aceştia să o legitimeze

Dumnezeu ca putere constituantăPuterea constituantă poate fi acordată

divinităţiiTextele sacre devin atunci constituţie a

statului iar dreptul are un fundament divinPuterea divină intervine direct în crearea

statului

Prinţul ca putere constituantăPuterea constituantă poate fi atribuită unui

prinţ, unui monarhÎn jurul lui şi prin voinţa lui se constituie

grupul şi se organizeazăActul de constituire a statului este un act

eroic, legat în mod providenţial sau laic de o persoană

Clasa socială ca putere constituantăStatele de inspiraţie marxistă au fost state

constituite de clasa muncitoareDictatura proletariatului, concepută ca

provizorie şi tranzitorie, a constituit un stat de clasă, el însuşi doar o fază tranzitorie către o societate fără stat

Clasa care îşi arogă puterea constituantă tinde să devină întregul popor

Poporul ca putere constituantăÎn democraţie poporul are o putere de

autoorganizare, o putere suverană de a-şi oferi un anumit stat şi nu altul, de a-şi oferi un anumit tip de ordine juridică şi nu alta

Nu este necesar ca poporul să fie el însuşi cel care adoptă constituţia pentru a fi putere constituantă

Singura accepţiune a termenului popor care se acomodează cu democraţia este cea de popor ca mare parte exprimată prin principiul majorităţii limitate

Poate fi limitată puterea constituantă?1. Limitarea puterii constituante prin

ierarhizarea internă a normelor constituţionale

unele principii constituţionale sunt superioare celorlalte, revizuirea lor nefiind posibilă

se instituie astfel un control al constituţionalităţii revizuirilor constituţionale în funcţie de aceste principii material şi chiar formal superioare celorlalte dispoziţii constituţionale

Sau o limitare a puterii constituante prin normele dreptului internaţional convenţional, care ar fi uneori superioare celor constituţionale

2. Limitarea puterii constituante printr-un sistem de valori

Este vorba de valori inerente fiinţei umane sau sistemului politic al democraţiei liberale

Constituţia României determină aceste valori ca fiind demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic

Aceste valori sunt concepute ca supraconstituţionale si universale, adică nu pot face obiectul unei manifestări abrogative sau modificatorii ale unui demos particular

3. Pericolele nelimitării puterii constituantePoporul se poate înşela, chiar poate deveni

distructiv - experienţele nazistă şi comunistă sunt relevante

Democraţia presupune limitarea poporului însuşi, căci puterea poporului nu se manifestă decât ca putere a majorităţii, iar pentru a rămâne democratică majoritatea trebuie să fie limitată

Decizional vorbind, poporul este o abstracţie, doar majoritatea este reală, de aceea, în numele puterii acestui popor abstract nu trebuie ca majoritatea să devină oprimantă

Autoritatea constituantăAutoritatea constituantă este un organ al

statului, care dă formă juridică constituţiei, ea formulează deci constituţia fără să o creeze, transpune în norme juridice pozitive cerinţele puterii constituante

Ea este dependentă de popor, este deci cu necesitate limitată, fiind încadrată deja de o primă formă a constituţiei - constituţia socială

Titularul autorităţii constituante poate fi poporul referendar sau o adunare constituantă

Autoritatea constituantă originarăAutoritatea constituantă intervine când nu mai

există constituţie în vigoareEa este, desigur, o putere instituită, dar fiind

instituită fără respectarea unei proceduri prestabilite direct de acea informă putere constituantă, ca autoritate ea este originară, în sensul că nu este nici chiar formal constrânsă de o autoritate anterioară

Ea apare fie când este vorba de apariţia unui nou stat pe un teritoriu până atunci nestatal sau prin federarea mai multor state independente ori prin secesiunea unui ansamblu populaţie/teritoriu dintr-un stat, fie când este vorba de a da constituţie unui stat a cărui constituţie a fost revoluţionar desfiinţată

Poporul are puterea constituantă chiar dacă, prin el însuşi, el nu are posibilitatea să aleagă o cale de acţiune, ci doar să o sugereze

Autoritatea constituantă este cea care încadrează ideea de drept prezentă în conştiinţa socială într-un aparat de căi şi mijloace susceptibil de a-i permite realizarea

Autoritatea constituantă derivatăAutoritatea constituantă derivată, ca modalitate a

autorităţii constituante presupune o formă preexistentă în care ea se organizează şi funcţionează

Autoritatea constituantă intervine în virtutea constituţiei în vigoare, potrivit procedurii instituite de aceasta, existând o continuitate, cel puţin formală, între constituţia veche şi cea care va fi opera autorităţii constituante derivate (instituite)

Autoritatea constituantă instituită este organizată sub numele de «putere de revizuire»

Procedeele autoritare de instituire a constituţiei

Procedeele autoritare de instituire a constituţiei sunt cele strict monarhiste, adică acelea în care rolul preeminent este rezervat monarhului, chiar dacă el renunţă la o parte a puterii, impresia fiind că o face de bună voie şi din grijă pentru supuşi

1. ConcedareaEa marchează trecerea de la monarhia

absolută la monarhia constituţională, adică de la lipsa oricăror reguli de exercitare a puterii monarhice la editarea unor asemenea reguli

Constituţia este, juridic vorbind, adoptată de rege singur, fără intervenţia poporului, ca o concesie făcută supuşilor prin care regele însuşi îşi reglementează şi, prin aceasta, limitează exerciţiul puterii

Poporul este cel care obligă la adoptarea unei constituţii, chiar dacă regele este singurul, din punct de vedere juridic, care adoptă constituţia

2. PactulSuveranul nu mai ia o decizie unilaterală în

privinţa conţinutului constituţiei, ci acesta va fi stabilit printr-un contract între o adunare constituantă şi suveran

Poporul, printr-o adunare reprezentativă, impune suveranului condiţiile în care îl mai acceptă în această calitate

3. PlebiscitulPlebiscitul este o procedură de consultare popularăPlebiscitul, care la început era sinonim cu

referendumul, capătă o conotaţie negativă în teoria constituţională

În cazul plebiscitului, poporul este chemat şi forţat prin presiuni psihologice (prezentarea unei singure variante de decizie ca alternativă la haos sau ameninţări mai mult sau mai puţin directe, de exemplu) sau procedurale (vot deschis, de exemplu) să accepte o decizie deja luată şi care nu poate fi contestată

Ca să fim în prezenţa unui referendum constituţional şi nu a unui plebiscit trebuie ca poporul să poată alege între mai multe variante de constituţie şi ca votul cetăţenilor să fie liber, deci nealterat prin presiuni psihologice sau procedurale

Procedeele democraticeO constituţie este instituită democratic atunci

când procedura acestei instituiri presupune intervenţia poporului ca putere constituantă sau ca autoritate constituantă

1. Poporul intervine înainte de adoptarea constituţiei

Această modalitate porneşte de la o acceptare fără rezerve a reprezentării; nu există o diferenţă de principiu între voinţa poporului şi voinţa reprezentanţilor; voinţa este transmisă prin actul alegerii

Alegându-şi reprezentanţii, poporul îşi alege constituţia; nu mai există o posibilitate de control ulterior al conformităţii acesteia cu voinţa reală a electoratului2. Intervenţia puterii constituante după

adoptarea constituţieiConstituţia este adoptată de o adunare

ordinară, deci nu special aleasă pentru a adopta constituţia, care este deci o putere constituită, emanând de la stat

Ea nu dobândeşte eficacitate juridică decât după aprobarea ei prin referendum constituţional

Modul clasic de adoptare a constituţiilor totalitare

3. Intervenţia poporului se face atât înainte cât şi după adoptarea constituţiei

Este vorba de o combinaţie a primelor două procedee

El porneşte, ca şi primul, de la acordarea unei valori relative reprezentării, dar această valoare relativă este acordată şi referendumului

Revizuirea constituţieiNoţiunea de revizuire a constituţiei nu are

sens decât dacă suntem în prezenţa unei constituţii rigide, constituţiile suple fiind modificabile prin procedura legislativă obişnuită, ele sunt abrogate total sau parţial

Revizuirea este o procedură care presupune o îngreunare a condiţiilor de validitate, distinctă de simpla abrogare

Procedura revizuiriiProcedura de revizuire este derogatorie de la

procedura legislativă curentă, ceea ce asigură o anumită rigiditate a constituţiei, absolut necesară asigurării unei relative stabilităţi instituţionale şi protejării, prin aceasta, a societăţii

Ea asigură şi supremaţia formală a constituţiei

Procedura de revizuire presupune mai multe faze

1. Iniţiativa revizuiriiAcordarea ei unui organ sau altuia este foarte

importantă căci organul care are posibilitatea de a iniţia revizuirea constituţiei capătă o poziţie aparte în organizarea statului, dat fiind că el poate să ceară poporului, de regulă manipulabil, schimbarea regulilor jocului politic în timpul acestuia

Dreptul de a iniţia revizuirea va fi dat organului a cărui supremaţie este urmărită în cadrul jocului constituţional (executiv, legislativ, partajat sau corpul electoral)

2. Decizia de a da curs iniţiativei de revizuire

A decide dacă este cazul să se dea curs iniţiativei de revizuire

Funcţia acestei etape intermediare este de control al puterii de a iniţia revizuirea

3. Adoptarea proiectului de revizuireO constituţie rigidă trebuie să prevadă pentru

adoptarea proiectului de revizuire o procedură deosebită de cea utilizată în cazul legilor ordinare

Limitele posibilităţii de revizuire1. Interzicerea revizuirii anumitor

prevederi constituţionale2. Interzicerea revizuirii pe o perioadă de

timp determinată3. Interzicerea revizuirii în anumite

circumstanţe