7/23/2019 268-525-1-SM

http://slidepdf.com/reader/full/268-525-1-sm 1/6

19

 Simona Claudia CRE Ţ  A, cadru didacticasociat, colegiul de Administraţie PublicăBistriţa, Facultatea de Ştiinţe Politice şiAdministrative, Universitatea Babeş-Bolyai,Cluj-Napoca.

PROBLEMA DELEGĂRII

ŞI RELAŢIILE DINTRE POLITICIENI ŞI BIROCRAŢI

 Simona Claudia CRE Ţ  A

 Most of the scholars argue that the relationships between political actors and 

bureaucrats are dominated by the former and explain these relationships using the

delegation theory and principal - agent framework. The delegation process and political 

control of bureaucracy are shaped - in many respects - by the institutional arrangements of 

the particular political systems. Thus, parliamentary systems show a hierarchical model of 

delegation since the presidential ones have a pluralist model of delegation.

O problemă  des studiată  în ştiinţele politice oreprezintă  capacitatea politicienilor de a-i controla pe ceicare nu r ăspund pentru acţiunile lor în faţa electoratului,dar a căror acţiuni îi afectează în mod direct - birocraţii.

Odată cu dezvoltarea societăţilor moderne problemelecărora trebuiau să  le facă  faţă  au devenit tot mai

complexe, crescând astfel cererea pentru diverse politici publice, fapt ce a dus implicit şi la extindereaactivităţii birocraţilor care trebuiau să  se ocupe de implementarea politicilor. Pentru a păstra caracteruldemocratic al funcţionării instituţiilor dintr-un anumit stat este necesar un control eficient exercitat asupra birocraţilor.  În caz contrar aceştia vor deveni treptat corupţi sau ineficienţi, aspect care s-ar r ăsfrângenegativ asupra întregii societăţii.

Între politicieni există numeroase divergenţe de opinie referitoare la scopul controlului politic asupra

 birocraţiei precum şi la mijloacele care ar trebui utilizate în vederea realizării acestui scop. Toate acesteaau dus la o permanentă  luptă  a politicienilor pentru obţinerea unei poziţii dominante în relaţia cu birocraţii. În ţările în care există o fragmentare a sistemului politic (exemplul cel mai concludent fiindStatele Unite) şi în care acest control se exercită în acelaşi timp de către instanţe politice diferite (în cazulStatelor Unite de către Preşedinte şi de către Congres) realizarea unui control eficient este îngreunată de poziţiile şi interesele divergente pe care diferiţii actori implicaţi pot să le aibă la un moment sau altul. Înciuda diverselor opinii, a fost acceptată  necesitatea implementării unor măsuri în vederea limităriiliberului arbitru al birocraţilor şi exercitării unui control eficient asupra acestora, manifestându-se astfelun relativ consens între politicieni în această privinţă.

După  cum am afirmat mai sus, controlul asupra agenţiilor birocratice este necesar pentru a păstracaracterul democratic al statului. O independenţă  prea mare a acestor instituţii şi un rol prea mare alfuncţionarilor de carier ă  în procesul de elaborare a politicilor publice sau de stabilire a metodelor de

implementare ar putea intra în contradicţie cu programele politice de guvernare sau administrare care, cel puţin în teorie au fost aprobate prin votul cetăţenilor. Prin urmare modificarea acestor programeechivalează cu nesocotirea voinţei poporului, cu alte cuvinte alterarea caracterului democratic al statului.

Pe de altă parte această activitate de control poate să favorizeze politizarea activităţilor din agenţiileadministrative. Acest fenomen poate afecta principiile după  care ar trebui să  funcţioneze administraţia publică: caracterul nepartizan şi impar ţialitatea faţă de cetăţean. De asemenea, în cazul unei influenţe preamari a politicienilor în relaţia cu instituţiile administrative, continuitatea în procesul de formulare şiimplementare a politicilor publice poate fi compromisă.

În literatura de specialitate se vorbeşte despre două  tipuri majore de teorii privind controlul politicexercitat asupra birocraţiei - în primul rând sunt acei autori care prefer ă să abordeze problema din prismateoriei delegării, accentul căzând în mare parte pe un control "negativ", politicienii stabilind recompense

 Revista Transilvană de  Ş tiin ţ e Administrative, 1(10), 2004, pp. 19-24

7/23/2019 268-525-1-SM

http://slidepdf.com/reader/full/268-525-1-sm 2/6

20

şi sancţiuni prin intermediul cărora încearcă să-i determine pe birocraţi să realizeze obiectivele propuse.Un al doilea curent este format din autorii care prefer ă  teoriile organizaţionale - o abordare pozitivă  acontrolului, prin care politicienii optează pentru crearea de stimulente pentru a-i determina pe birocraţi să-şisporească eficienţa. În general s-a manifestat tendinţa de a explica relaţiile dintre politicieni şi birocraţi şicontrolul politic în funcţie de necesitatea delegării autorităţii dinspre politicieni către birocraţi şimodalităţile de a-i controla pe aceştia din urmă având în vedere faptul că deciziile pe care le iau afecteazăelectoratul. Cu alte cuvinte, deşi funcţionarii au un rol în ciclul de elaborare şi implementare a deciziilor  politice, aceştia nu se bucur ă de legitimitatea pe care o deţin politicienii.

Datorită complexităţii tot mai mari a politicilor publice delegarea este considerată a fi un r ăspuns la problema resurselor limitate (informaţii şi expertiză) de care dispun politicienii ridicând însă o serie deîntrebări privind controlul birocraţilor.

Se susţine în general că  delegarea îndeplineşte patru funcţii de bază: birocraţii furnizează politicienilor expertiza de care au nevoie, fapt ce duce implicit la creşterea credibilităţii politicilor.

De asemenea, se realizează  o creştere a eficienţei  prin faptul că problemele sunt rezolvate într-unmediu apolitic şi profesionist şi, nu în ultimul rând, apare posibilitatea derogării responsabilităţii politicienilor în cazul în care politicile se vor dovedi inadecvate.

Există varii motive pentru care politicienii prefer ă să  îşi delege autoritatea funcţionarilor. În primul

rând cei care îşi deleagă autoritatea nu au capacitatea necesar ă pentru a îndeplini toate sarcinile care lerevin (le lipsesc resursele, în special timpul care trebuie acordat îndeplinirii activităţilor), în al doilea rând politicienilor le lipseşte competenţa necesar ă, iar accesul la informaţii se face prin funcţionarilor. Nu înultimul rând apare problema alegerii politicilor potrivite datorită multitudinii de interese care apar la unmoment dat.

Problema delegării şi relaţia dintre politicieni şi birocraţi este în general dezbătută prin prisma teoriei

principal agent (la baza sa o teorie economică) potrivit căreia principalul (politicienii) va căuta un agent(birocraţii) pentru îndeplinirea unor anumite activităţi pentru care primul nu posedă resursele necesare (înspecial se pune accentul pe lipsa de expertiză  a principalului şi faptul că  agentul are un bagajinformaţional mult mai mare privind domenii de activitate specifice). Între cele două păr ţi se realizează oînţelegere contractuală  prin care principalul deleagă  autoritatea sa birocraţilor având, în acelaşi timp,interesul ca aceştia să acţioneze în conformitate cu obiectivele stabilite. Problema care apare de cele mai

multe ori este aceea că  agentul va avea propriile preferinţe şi se va alinia intereselor principalului înmăsura în care acesta va şti să  ofere stimulente pe măsur ă  (recompense) sau sancţiuni. Preferinţele birocraţilor derivă  dintr-un sistem propriu de valori, obiective privind evoluţia lor carieristică, sauaversiune pentru efort dacă  în urma exercitării activităţii nu sunt atinse şi obiective proprii. Motivele pentru care principalul deleagă  autoritatea sunt dintre cele mai diverse - aşa cum am susţinut anterior agentul posedă expertiză şi accesul la o serie de informaţii; în cazul în care o politică este controversată

 principalul responsabil în faţa alegătorilor nu doreşte să  îşi asume r ăspunderea pentru formularea ei; deasemenea principalul nu poate să  prevadă  care vor fi rezultatele implementării unei anumite politici publice, nu va şti ce anume să  aleagă  dintr-o serie de iniţiative posibile lăsând la latitudinea agenţilor această decizie. Dacă principalul posedă o serie de mecanisme eficiente de control atunci va lăsa mânăliber ă agenţilor în exercitarea atribuţiilor care le revin în urma delegării.

Într-o asemenea relaţie contractuală  agentul urmăreşte să  maximizeze recompensele primite şi să

minimalizeze pedepsele sau constrângerile impuse de principal. Cel din urmă se va asigura că rezultateleobţinute în urma instituirii unei asemenea relaţii vor fi optime, conforme cu interesele sale. Agenţii nu vor  putea fi niciodată  controlaţi în totalitate, deoarece deţin mult mai multe informaţii despre o anumită problemă, informaţii pe care evită  să  le pună  la dispoziţia principalului. De asemenea, controlul totalimplică  prea multe costuri, mai ales datorită  complexităţii din ce în ce mai mari a activităţilor dinadministraţie. Principalul are dreptul de a solicita agentului informaţii precum şi capacitatea de a impunesancţiunii (puterea de veto - principalul poate respinge propunerile agentului sau poate cere detalii şi luadecizii în legătur ă cu acestea, poate lua autoritatea agentului într-o anumită problemă sau poate impune pedepse - financiare sau de altă  natur ă). Cu cât principalul va întâmpina dificultăţi în obţinereainformaţiilor referitoare la rezultatele produse cu atât agentul va tinde să  încalce termenii contractuluideoarece nealinierea sa la obiectivele principalului va fi ascunsă monitorizării şi şansele sale de a scă panepedepsit sunt foarte mari.

7/23/2019 268-525-1-SM

http://slidepdf.com/reader/full/268-525-1-sm 3/6

21

Prin intermediul acestei teorii se încearcă explicarea modalităţilor prin care principalul doreşte să-ldetermine pe agent să  acţioneze în interesul său, având în vedere faptul că  agentul deţine o poziţie privilegiată. Se presupune că  există  anumite costuri f ăr ă  de care principalul nu va reuşi acest lucru -costuri tranzacţionale care includ costurile privind investigarea agenţilor, selectarea agenţilor optimi pentru realizarea unor anumite activităţi, obţinerea de informaţii, stabilirea standardelor de performanţă,monitorizarea agenţilor etc.

Această teorie presupune că uneori există conflicte de interese între cele două păr ţi, ambii fiind actoriraţionali care caută  să-şi maximizeze câştigurile şi să-şi minimalizeze costurile. Însă  de multe orilegislativul şi agenţiile au obiective comune, ceea ce face ca teoria să nu aibă o aplicabilitate generală. Pede altă  parte şi legislativul şi birocraţia sunt văzute în general ca entităţi unitare, în practică  existândnumeroase asemenea relaţii la diverse niveluri.

O serie de autori au criticat folosirea teoriei principal agent în explicarea controlului politic exercitatasupra birocraţilor. Wilson (1989) consider ă că birocraţii nu sunt agenţii politicienilor pentru că astfel eiar trebui să urmărească cât mai fidel obiectivele principalului, considerate a fi prioritare. În practică, deşinu se pot sustrage controlului politic, agenţii se folosesc de libertatea lor de mişcare între diver şii principali pentru a câştiga o cât mai mare autonomie în acţiune. Pe de altă parte, Moe (2002) susţine cărelaţiile dintre politicieni şi birocraţi nu pot fi abordate doar prin prisma teoriei principal - agent, pentru că

astfel se omite puterea politică a agentului. Datorită faptului că politicienii sunt aleşi de către un electoratşi astfel responsabili în faţa acestuia, ei pot deveni vulnerabili la un moment dat în faţa birocraţilor, care pot influenţa procesul electoral prin propriile resurse sau cele ale aliaţilor lor politici, determinândînvingătorii în alegeri. Birocraţii pot exercita putere politică  la fel ca grupurile de interes şi electoratul,căutând să-şi sporească această putere pentru a se bucura de o mai mare autonomie şi pentru a-şi puteaurmări propriile interese. Se vorbeşte despre două strategii folosite de birocraţi în acest sens: în primulrând înalţii funcţionari încearcă  să  organizeze coaliţii ale grupurilor de interes f ăcând presiuni asupra politicienilor, mobilizând cetăţenii care sunt afectaţi de politicile implementate de ei dar încercând săatragă, în acelaşi timp, şi alte grupuri de interes sau mass-media pentru a obţine un sprijin cât mai. Ceade-a doua strategie presupune utilizarea avantajelor pe care agenţiile administrative le au în raport cu politicienii (expertiză, eficienţă şi operativitate, spirit de corp) şi colaborarea cu potenţiali aliaţi politici. Inacest fel, birocraţii pot influenţa procesul electoral - mai exact rezultatele alegerilor, politicienii devenind

astfel agenţii birocraţilor.Controlul politic al birocraţiei se exercită diferit în funcţie de aranjamentele instituţionale existenteîntr-un anumit stat. S-a încercat explicarea diferenţelor privind mecanismele de control folosite de politicieni în funcţie de distribuţia puterii în sistemele parlamentare şi în cele prezidenţiale. Unii autoriconsider ă că în sistemele parlamentare există o relaţie de colaborare între politicieni şi birocraţi, rezultatulfiind un serviciu public neutru şi eficient. Însă  aceasta este departe de a fi adevărat deoarece există posibilitatea ca politicienii să dezvolte un serviciu partizan datorită poziţiei pe care o are partidul aflat laguvernare în sistemul respectiv. Pe de altă  parte conflictele care apar în sistemele prezidenţiale înmomentul în care executivul şi legislativul sunt dominate de partide diferite pot duce la crearea uneiadministraţii mult mai eficiente datorită măsurilor de control adoptate.

Sistemele parlamentare se caracterizează  prin colaborarea puterilor în stat iar, prin poziţia sa privilegiată, cabinetul reprezintă  un factor decisiv în exercitarea controlului asupra birocraţilor,

 parlamentul şi sistemul juridic jucând un rol secundar. Mecanismele prin care parlamentul poate controlaexecutivul sunt din ce în ce mai rar folosite astfel încât, în momentul în care un partid ajunge laguvernare, liderii politici pot controla întregul aparat administrativ.

În sistemele parlamentare relaţia dintre principali şi agenţi este ierarhică (fig. 1). Într-un asemeneasistem autoritatea este delegată de la un singur principal la un singur agent (în cazul în care există maimulţi agenţi între aceştia nu există competiţie). Autoritatea este delegată de către parlament cabinetului,iar apoi de către acesta birocraţilor. Din modelul ierarhic pe care îl prezintă  delegarea în sistemele parlamentare derivă  alte caracteristici ale acestor sisteme politice - în primul rând creşte eficienţa politicilor publice, agenţii nu trebuie să  facă  faţă  constrângerilor externe - numeroşi principali care săobstrucţioneze propunerile f ăcute de ei precum şi puţine controale instituţionale externe - şi creşteeficienţa procesului de implementare - agentul are un singur principal, nu sunt cerinţe contradictorii din partea mai multor instanţe superioare.

7/23/2019 268-525-1-SM

http://slidepdf.com/reader/full/268-525-1-sm 4/6

22

Figura 1: Modelul ierarhic al deleg ării în sistemele parlamentare (după Strøm, 2003)

Astfel apare o a doua caracteristică  a delegării în sistemele parlamentare şi anume caracterul eiindirect. Cu cât sunt implicaţi mai mulţi principali şi agenţi în aceste relaţii cu atât creşte posibilitatea ca birocraţii să-şi urmărească  propriile interese. Pentru a contracara acest fenomen controlul politic dinsistemele parlamentare se bazează în mare măsur ă pe mecanisme de control ante factum1.

Instabilitatea cabinetului este o caracteristică importantă a sistemului parlamentar, care influenţeazăexercitarea controlului politic al birocraţiei de către executiv. Remanierea sau schimbarea cabinetuluidetermină  şi schimbarea politicii cabinetului. Unii autori susţin că  aceste modificări micşoreazăcapacitatea cabinetului de a controla birocraţia (distrug câştigurile informaţionale ale miniştrilor şiexpertiza acumulată). Pe de altă parte aceste schimbări previn pericolul ca birocraţii să  câştige teren înrelaţia cu miniştrii. Din acest punct de vedere, instabilitatea cabinetului este un factor benefic. Birocra ţii

 pot influenţa miniştrii folosind diverse metode - furnizează  informaţii greşite referitoare la o anumită politică  publică  sau informaţii incomplete, ei pot exagera relevanţa unei anumite politici urmărindcâştiguri proprii. Astfel miniştrii vor urmări interese care sunt str ăine de politica partidului din care fac parte iar controlul asupra birocraţilor nu se mai realizează  corespunzător, dimpotrivă  aceştia având o poziţie dominantă  în raport cu conducătorii politici. Dacă  premierul este orientat către o strategie princare va schimba membri cabinetului în momentul în care apar probleme, miniştrii vor fi interesaţi săverifice validitatea informaţiilor obţinute de la birocraţi pentru a avea o eficienţă sporită  în procesul deelaborare a deciziilor politice.

Pentru a preveni influenţarea miniştrilor cabinetului său de către birocraţi premierul va trebui sămonitorizeze activitatea miniştrilor, ceea ce implică o serie de costuri (în special electorale - remanierea poate fi asociată  cu eşecul partidului de a promova persoane capabile să  îndeplinească  atribuţiile ce lerevin riscând ca la următoarele alegeri să fie penalizat de electorat). Remanierea este asociată şi cu o serie

de câştiguri - creşte r ăspunderea birocraţilor şi a miniştrilor f ăr ă a fi necesar ă folosirea unei mari cantităţide resurse în acest sens. Pericolul remanierii guvernamentale duce la creşterea disciplinei în cadrulcabinetului. Deoarece miniştrii caută  să  îşi maximizeze câştigurile, în urma apariţiei ameninţării curemanierea aceştia vor exercita un control mai mare asupra birocraţilor, rezultatele politice fiind pemăsura aşteptărilor.

În sistemele prezidenţiale nu există o asemenea relaţie ierarhică. Politicienii din cele două ramuri aleguvernământului - executivă şi legislativă - sunt aleşi separat, uneori variind şi perioada mandatelor. Înasemenea sisteme există  o separaţie strictă  a puterilor în stat: şeful formal al statului este şi şefulguvernului, fiind ales direct de către cetăţeni nedepinzând astfel de sprijinul parlamentului pentru a-şi

 1  Mecanismele ante factum de control în sistemele parlamentare - stabilirea clar ă a termenilor contractului dintre

 principal şi agent, a intereselor actorilor, precum şi a stimulentelor astfel încât interesele să conveargă; selectareaagentului optim pentru realizarea sarcinilor prevăzute.

Parlament

Premier Cabinet

Ministru Ministru

FuncţionariFuncţionari Funcţionari Funcţionari Funcţionari Funcţionari

7/23/2019 268-525-1-SM

http://slidepdf.com/reader/full/268-525-1-sm 5/6

23

 păstra poziţia. Autoritatea le este conferită politicienilor separat de către electori, aceştia având puterea dea-şi delega la rândul lor autoritatea birocraţilor. Acest fapt a dus la existenţa a numeroşi principali însistemele prezidenţiale şi la o competiţie între agenţi. Relaţiile dintre politicieni şi birocraţi se încadreazăde această dată într-un model pluralist (fig. 2).

Datorită faptului că separaţia puterilor în stat este strictă, există posibilitatea apariţiei unor conflictede interese între legislativ şi executiv - două ramuri distincte care nu colaborează ca în cazul sistemelor  parlamentare, preşedintele şi parlamentarii aflându-se într-o permanentă  competiţie pentru controlul birocraţiei. Deoarece sistemele prezidenţiale se caracterizează  prin existenţa mai multor principali şicompetiţie între agenţi cei din urmă vor avea numeroase posibilităţi de manevr ă  între actorii politici înîncercarea de a-şi atinge propriile obiective.

Dacă  într-un anumit sistem există  mai mulţi principali atunci controlul colectiv asupra birocraţieiscade ca intensitate - nu neapărat datorită existenţei unui conflict de interese între principali, ci datoritădescentralizării controlului. Într-un asemenea sistem există  posibilitatea ca fiecare principal să  lasecontrolul pe seama altuia preferând să-şi folosească resursele în alte scopuri. Controlul nu este neapăratineficient deoarece în aceste sisteme este permisă o mai mare participare din partea grupurilor de interescare pot interveni în momentul în care birocraţii nu urmăresc realizarea intereselor stabilite. De asemenea, principalii au posibilitatea să  obţină  informaţiile necesare din diverse alte surse fapt ce poate spori

eficienţa controlului. În sistemele prezidenţiale şeful statului are o poziţie privilegiată  în relaţia cu birocraţii, fapt ce poate duce la sporirea în intensitate a controlului din partea ramurii legislative.

Figura 2. Modelul deleg ării în sistemul preziden ţ ial american (după Strøm, 2003)

Marele defect al sistemelor parlamentare îl constituie existenţa unor mecanisme slabe de control postfactum2, iar informaţiile de care dispun principalii sunt puţine, pe când în sistemele prezidenţiale, existândcompetiţie între agenţi, principalul poate obţine mult mai uşor informaţiile necesare. Mecanismele postfactum din sistemele parlamentare fiind lipsite de eficienţă, comitetele parlamentare au o putere mică demonitorizare, controlul bazându-se în mare parte pe mecanismele de control ante factum. În sistemele prezidenţiale, necesitatea controlării ramurii executive de către legislativ a dus la o întărire a monitorizăriiactivităţii birocratice; de asemenea, competiţia dintre agenţi reprezintă  un factor pozitiv în vedereacreşterii eficienţei administrative.

 2  Mecanismele post factum de control se bazează  fie pe informaţii ale principalului - monitorizare, audieri ale

comitetelor parlamentare, fie pe informaţii ale agentului - rapoarte, fie pe informaţii din partea unei ter ţe păr ţi -control instituţional, monitorizare.

Preşedinte Senat

Secratar de stat

CameraReprezentanţilor 

Secratar de stat

FuncţionariFuncţionariFuncţionariFuncţionariFuncţionari Funcţionari

7/23/2019 268-525-1-SM

http://slidepdf.com/reader/full/268-525-1-sm 6/6

24

Datorită  sistemului ierarhic pe care îl prezintă  sistemele parlamentare, de cele mai multe ori principalii nu sunt interesaţi să  îi sancţioneze pe agenţi. Procesul de formulare a politicilor publice se bucur ă de puţină transparenţă în sistemele parlamentare (deciziile politice se iau în cadrul cabinetului), învreme ce în cele prezidenţiale dezbaterile sunt publice - deoarece se negociază  între mai mulţi actori politici. In cazul sistemelor parlamentare în care guvernarea se realizează  în coaliţie, putem vorbi de ofragmentare a sistemului politic care produce caracteristici apropiate de sistemele prezidenţiale în ceea ce priveşte procesele de negociere a politicilor publice şi de asemenea, în ceea ce priveşte relaţiile cuinstituţiile birocratice. Totuşi se remarcă şi în acest caz o transparenţă scăzută în elaborarea politicilor 

În sistemele prezidenţiale cetăţenii au o posibilitate mai mare de a influenţa procesul deimplementare a politicilor decât în sistemele parlamentare deoarece sistemul separ ării puterilor permiteun grad mai mare de participare. Grupurile de interes pot participa la procesul legislativ prin intermediul parlamentarilor sau a preşedintelui datorită  fragmentării autorităţii. Spre exemplu, în sistemul americangrupurile de interes şi cur ţile de justiţie acţionează ca o ter ţă parte în monitorizarea birocraţilor.

Faptul că sistemul este unul parlamentar sau unul prezidenţial are o relevanţă mai mică, contând într-o măsur ă mai mare nivelul în care sistemul este divizat în practică. Un sistem parlamentar fragmentat poate fi asociat astfel unuia prezidenţial. Astfel, cele două modele ale delegării se aplică diferit nu numaiîn funcţie de aranjamentele instituţionale existente într-un anumit sistem politic, ci şi în funcţie de relaţiile

de putere care se manifestă între diver şii actori politici la un moment dat.

Bibliografie

1.  Gilardi, Fabrizio (2001) Principal-Agent Models Go to Europe: Independent Regulatory Agencies as

Ultimate Step of Delegation, lucrare prezentată la ECPR General Conference, Canterbury, septembrie2.  Huber, John D. şi Charles R. Shipan (2002)  Deliberate Discretion: The Institutional Origins of 

 Bureucatic Autonomy in Modern Democracies, New York: Cambridge University Press3.  Huber, John şi Nolan McCarty  (2002)  Bureaucratic Capacity, Legislative Organization, and 

 Delegation  lucrare prezentată  la Annual Meetings of the American Political Science Association,Boston

4. 

Indridason, Indridi H. şi Christopher Kam (2003 ), Cabinet Reshuffles, Bureaucratic Capture, and  Ministerial Drift , lucrare prezentată la Annual Meetings of the Midwest Political Science Association,Philadelphia, aprilie

5.  Krause, George A şi Kenneth J. Meier (2003) "The Scientific Study of Bureaucracy: An Overview"în George A. Krause şi Kenneth J. Meier, Politics,  Policy and Organizations: Essays in the Scientific

Study of Bureaucracy, University of Michigan Press6.  Moe, Terry M. (2002) Political Control and The Power of The Agent , working paper 7.  Strøm, Kaare (2003) “Parliamentary Democracy and Delegation.” în  Delegation and Accountability

in Parliamentary Democracies, ed. Strøm, Müller şi Bergman, Oxford: Oxford University Press8.  Wilson, James Q. (1989)  Bureaucracy: What Government Agencies Do and Why They Do It , New

York: Basic Books.