2

CONSILIERE PARENTALĂ 9.10.2013

Educatia parentala – premisa

facilitatoare a adaptarii si integrarii

copillor

PROPUNĂTOR: prof.inv.preşc. Liliana LIRCA

„Familia este asocierea stabilită în mod natural pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale omului.”

Aristotel

Fiecare eră a marcat într-un fel propriu statutul familiei în societate, a stabilit implicit

sau explicit funcţii, responsabilităţi, i-a recunoscut importanţa formativă.

Progresul omenirii se leagă strîns de aceste responsabilităţi, devenite constant tot mai

complexe şi mai puternic conectate la orizontul de aşteptare al societăţii. Timpurile moderne

şi mai ales contemporaneitatea produc mutaţii profunde, proiectând familia în centrul unui

spaţiu extrem de contorsionat, asaltat de crize şi de revoluţii, de ideologii şi de interese. În

acest context, ştiinţele pedagogice operează ele însele cu abordări şi instrumente noi, adecvate

unor ţinte pragmatice, gândite din perspectiva eficienţei.

Tema lucrării are implicaţii atât de ordin teoretic cât şi de ordin practic. Acestea din

urmă apar în plan strict educativ, vizându-se atât educaţia familială, cât şi educaţia formală.

Mai precis, este vorba de creşterea eficienţei acestor forme ale educaţiei pentru integrarea

socială a copilului, pe scurt, pentru îndeplinirea idealului educaţional.

Interdependenţa educaţiei informale cu cea formală este mai mult decât evidentă,

ambele forme constituind una pentru cealaltă atât baza pentru educaţie, cât şi conţinut.

Lucrarea de faţă are rolul de a sublinia şi de a susţine cu argumente importanţa

educatiei parentale, rolul familiei in socializarea copilului, in pregatirea lui pentru a se adapta

cu usurinta in contexte diferite de viata. „Cei 7 ani de acasă” sunt hotărâtori în procesul de

adaptare şi integrare la viaţa şcolară şi, implicit, in viaţa socială marcată de influenţele


mediului socio-economic. Familia este instituţia primordială unde copilul dobândeşte cea

dintâi şcoală a vieţii.

În societăţile moderne, familia reprezintă “nucleul instrumental fundamental al

structurii sociale mai largi, în sensul că toate celelalte instituţii depind de influenţele acesteia”

(W. Good, 1970, p.35). De aici rolul primordial universal şi permanent al familiei, ca şi

numeroase şi importante consecinţe în cele mai variate domenii socioculturale.

Malinovski (1944) consideră că educaţia este una dintre nevoile fundamentale, alături

de nevoia de subzistenţă, înrudire, adăpost, protecţie, activitate, igiena ale fiinţei umane de

pretutindeni şi dintotdeauna; familia (nucleară) reprezentând răspunsul cultural imediat la

aceste nevoi. In primii ani de viaţă, în care sunt aşezate bazele personalităţii umane, familia

reprezintă întreaga “societate” a copilului.

Familia este un grup de persoane constituit pe baza unor legături de căsătorie, de

sânge, de adoptare. Este legătura dintre soţ şi soţie, mamă şi tată, între părinţi şi copii, fraţi,

surori, părinţi. Familia nucleară sau elementară reprezintă grupul format din mamă, tată şi

descendenţii imediaţi (copiii lor). La naştere, copilul găseşte căldura şi hrana necesare vieţii,

dar şi un nume, o limbă, o cultură care vor face din el un pui de om. El moşteneşte, deci,

patrimoniul genetic al părinţilor, dar moşteneşte, de asemenea, şi un patrimoniu cultural:

bunuri ale familiei, un anumit mod de a face, de a spune, de a fi - care-l modelează, îl ajută să

crească, să devină om.

În societatea noastră, viaţa în familie s-a schimbat, a căpătat alte conotaţii. Familiile

numeroase au devenit mai rare, sărăcia şi mortalitatea au scăzut şi munca precoce a copiilor

nu mai este necesară. A crescut şansa de viaţă a nou-născuţilor şi, în acelaşi timp, creşte

responsabilitatea societăţii faţă de ei. Ca pedagog, ca părinte, ca om atent la fenomenele lumii

contemporane, mă preocupă în mod deosebit rolul familiei în uriaşul conglomerat uman,

modalităţile prin care aceasta poate deveni un factor educativ instituţionalizat, acţionând nu

empiric, ci conştient, programatic, sistematizat. Ipoteza generală a cercetării de faţă este

determinată strict de aceasta problemă, demonstrând că “ dacă ar există suficiente mijloace şi

instrumente de informare şi formare a părinţilor, aceştia şi-ar recunoaşte clar nevoile şi ar

solicita sprijin în creşterea şi educarea copiilor”. Demersul meu este rezultatul studierii atente

a unei bogate literaturi de specialitate, dar mai ales al observării directe şi al experimentărilor

practicate în activitatea cu copiii, cu părinţii lor şi cu şcoala.

Abordată din perspectiva educativă, familia este prima şcoală a vieţii, aşadar temelie

în devenirea fiinţei, condiţionând soliditatea oricărei construcţii ulterioare. Pe o temelie

solidă, se ştie, poţi înălţa oricât, edificiul nu se va prăbuşi.


Decisivă pentru definirea rolului familiei este înţelegerea problemelor în interacţiunea

lor, conectarea personalităţii copilului la climatul familial, studierea atentă a acestei ecuaţii în

cadrul căreia, orice transformare a unui termen antrenează modificări ale rezultatului întregii

operaţii. În centrul atenţiei se situează familia contemporană, cu rolul său complex şi nuanţat,

extrem de sensibil la presiunile şi imperativele societăţii. Am incercat sa demonstrez

importanţa şi necesitatea educaţiei parentale, am identificat autorităţile, instituţiile şi

persoanele cu potenţial formativ în acest sens, canale de mediatizare a informaţiei necesare,

limite şi dificultăţi

În ritmul tot mai agitat al existenţei, sub asaltul provocărilor cotidiene, în iureşul

schimbărilor din jurul nostru şi din noi, familia rămâne un pământ ferm, stabil, fertil totdeauna.

Nu trebuie decât sa-l cultivăm: cu dragoste, cu înţelegere, cu ştiinţă.

Stilul parental este probabil cea mai importantă problemă a sănătăţii publice pe care

societatea noastră şi-o pune. Este vorba de cea mai importantă variabilă care constituie o

cauză a maladiilor şi accidentelor petrecute în perioada copilăriei. Educaţia dată de părinţi

copiilor influenţează enorm viaţa acestora care vor deveni adolescenţi, tineri, adulţi, dar nu

atât conţinutul educaţiei, cât mai ales maniera de realizare a acesteia. Capitalurile culturale ale

părinţilor nu sunt date pentru totdeauna, ei sunt obligaţi să înveţe permanent, fie în mod

formal, fie de la diverse organizaţii nonformale.

A fi părinte este o ”meserie” care se reconstruieşte şi se învaţa continuu. A fi părinte

nu mai este doar o calitate dată de vârsta şi înţelepciunea acesteia, ci devine tot mai mult o

responsabilitate care cere cunoştinţe şi competenţe. Prin urmare, familia, ca unitate relativ

restrânsă, oferă copilului o diversitate de relaţii interpersonale şi modele comportamentale

necesare pregătirii acestuia pentru viaţă.

Din perspectiva unei analize sistematice, educaţia părinţilor apare ca o dimensiune a

educaţiei permanente, iar din perspectivă istorică, educaţia părinţilor apare necesară atât

pentru creşterea şi educarea copiilor, cât şi o cale de emancipare spirituală şi socială, ca un

vector al democratizării educaţiei şi societăţii.

BIBLIOGRAFIE

AUGER, M.T., BOUCHARLAT, C., 1999, Eleves ”difficiles”, profs en difficulte, Chonique sociale, Lyon


AUSUBEL, D., ROBINSON, F., 1981, Învăţarea în şcoală, E.D.P. BucureştiBARON, R.A., BRANSCOMBE, N.R., BYRNE, D., 2002, Social Psychology, Ed. Allyn&Bacon, Inc.

BĂBAN, A., 2001, Consiliere educaţională, Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca

BĂRAN-PESCARU, A., 2004, Parteneriat în educaţie, Ed. Aramis, Bucureşti

BÂRZEA, C., 1982, La pédagogie du succès, P.U.F., Paris

BÂRZEA, C., 1995, Arta și știința educației, E.D.P., București

BELLANCA, J. A., 1997, Active learning handbook: For the multiple intelligences classroom, Arlington Heights, IL: IRI/Skylight Training and Publishing

BUNESCU, G., ALECU, G., BADEA, D., 1997, Educaţia părinţilor. Srategii şi programe, E.D.P., Bucureşti

BUNESCU, GHE., 2007, Politici și reforme socio-educaționale. Actori și acțiuni, Ed. Cartea Universitară,

București

PALOȘ, R., 2007, Teorii ale învățării și implicațiile lor educaționale, Ed. Universității de Vest, Timișoara

PĂUN, E., 1979, „Studiu socio-pedagogic al cauzelor eşecului şcolar”, în Revista de Pedagogie nr. 4/1979

ZLATE, M., 2000, Introducere în psihologie, Ed. Polirom, Iași

***1993, Ministerul Învățământului, Institutul de Științe ale Educației, Reforma învățământului din România: condiții și perspective

2

Documents

Transcript of 2