Deficientele mintale se exprima prin “reducerea semnificativa a capacitatii psihice care determina o serie de dereglari ale reactiilor si mecanismelor de adaptare ale individului la conditiile in permanenta schimbare a mediului inconjurator…”(Ghergut, 2000, citat de Bonchis, E., 2004)

Trasatura distinctiva a deficientei mintale este functionarea intelectuala inadecvata, exprimata in dificultati la nivelul proceselor gandirii, reducerea campului perceptiv, limbaj slab dezvoltat, imaturitate socio-afectiva, dificultati in invatare, tulburari de comportament etc.

Paunescu C. (1977) subliniaza ca structura psihica a deficientului mintal se dezvolta sub limita atinsa de copilul normal de aceasi varsta. Inertia accentuata a proceselor nervoase si a limbajului determina si o incompetenta sociala a deficientului mintal care nu poate ajunge la rationamente abstracte, manifestandu-se altfel ceea ce B.Inhelder numea “vascozitate mintala” adica gandire “neterminata”.

Etiologia specifica deficientei mintale

Etiologia deficintei mintale se aseamana in mare masura cu cea generala responsabila de aparitia altor deficiente. Literatura de specialitate descrie numeroase clasificari, dar cea mai frecventa imparte factorii in:

1.     Factorii endogeni, acestia pot fi:

-  factori genetici nespecifici ce provoaca debilitatea endogena subculturala sau familiala;

-  factori genetici specifici ce determina aparitia sindroamelor Turner, Down (mongolismul sau trisomia 21).

2.     Factorii exogeni, acestia sunt:

-  factorii prenatali, ce actioneaza asupra fatului in perioada intrauterina (factori infectiosi si parazitari – rubeola, sifilis, toxoplasma; factori umorali – imcompatibilitatea factorului Rh dintre mama si copil; factori toxici – alcool, droguri, tutun, intoxicatii alimentare).

-  factorii perinatali – care actioneaza in timpul nasterii: traumatisme, hemoragii, apoxie, traumatisme obstetricale.

-   factorii postnatali – ce actioneaza dupa nastere: meningoencefalite, traumatisme cerebrale, intoxicatii cu plumb, etc.

3.     Factorii psihosociali, acestia cuprind:

-    mediu familial nefavorabil;

-    carente afective si educative;

-    conditii socio-economice defavorabile;

-    tulburarile de comportament/deviante comportamentale.

Odata ce factorii de risc au fost depistati, se impune gasirea unor masuri de contracararea a acestora astfel incat numarul de subiecti afectat sa fie cat mai mic.

Specialistii identifica urmatoarele strategii de prevenire:

eforturi de prevenire primara care se refera la viitorii parinti – programe pentru prevenirea abuzului de alcool, tutun, droguri pentru viitoarele mame;

eforturi de prevenire secundara ce vizeaza persoana care s-a nascut cu o predispozitie pentru retardul mintal;

eforturi de prevenire tertiara – directionate spre persoanele cu retard de intelect si care urmaresc imbunatatirea nivelului functional al acestuia.

CLASIFICAREA DEFICIENTELOR DE INTELECT

Literatura de specialitate cuprinde diverse clasificari a deficientei mintale,in functie de coeficientul de inteligenta, cea mai raspandita fiind cea a lui Santrok, 2001, citat de Bonchis, E., 2004, conform careia exista:

-        intelect de limita sau deficienta mintala usoara cu IQ cuprins intre       55-70;

-        deficienta mintala moderata include copiii cu un IQ in limitele 40-54 si care fac obiectul unor interventii educative speciale;

-        deficienta mintala severa cuprinde copiii cu un IQ in limitele 25-39, partial recuperabili, capabili sa asimileze un volum minim de cunostinte dar insuficiente pentru asigurarea unei activitati total independente, sunt “instruibili pana la un anumit punct”;

-        deficienta mintala profunda este forma cea mai grava referindu-se la o persoana incapabila sa se autoconduca cu un IQ de sub 25. Numiti si “idioti”, copiii din aceasta categorie au un nivel mintal inferior varstei de 2 ani, structura psihomotrica este rudimentara, nu comunica prin limbaj cu ceilalti.

Particularitatile dezvoltarii motorii la deficientul mintal

Tulburarile prezente la nivelul psihomotricitatii sunt cu atat mai marcante cu cat gradul de deficient este mai profund.

In deficienta mintala usoara se constata intarzieri la nivelul dezvoltarii componentelor psihomotricitatii, in ansamblul se poate mentiona lipsa de viteza si coordonare a miscarilor, debilitate a miscarilor.

In deficienta mintala severa se constata o motricitate mai buna decat in categoria anterioara dar totusi insuficient dezvoltata. Motricitatea voluntara este marcata de tremuraturi, miscari imprecise si lipsite de finete. Putem intalni aici si alte tulburari ale motricitaii generale, de mers, echilibru, etc. Aceste tulburari de motricitate se vor reflecta si in dificultatile pe care acesti subiecti le au in insusirea limbajului vorbit, scris dar si a deprinderilor de autoservire.

Activitatea motorie este lipsita de coordonare si control, fara scop si precizie (miscari stereotipe, balansarea trunchiului, ticuri, miscari foarte lente) in cazul deficientei mintale profunde.

Studiile efectuate pana in prezent au reliefat faptul ca principalele probleme la nivelul motricitatii sunt reprezentate de:

dificultati in efectuarea si coordonarea miscarilor fundamentale ale membrelor, segmentelor corpului, coordonarea oculo-motorie, auditiv-verbala;

calitati motrice VIRF(viteza, indemanarea, rezistenta, forta) cu un nivel scazut de dezvoltare, fapt ce se va repercuta asupra calitatii miscarilor;

dificultati in coordonarea activitatii motorii prin intermediul limbajului;

greutati sau imposibilitatea comunicarii de atitudini, sentimente si emotii prin gesturi adecvate;

unii deficienti sunt supraponderali, fapt care afecteaza biomecanica miscarii si echilibrul;

prezenta perturbarilor motorii ca urmare a alterarii tonusului muscular.

Obiectivele activitatilor motrice adaptate persoanelor cu dizabilitati intelectuale

Adaptarea educatiei fizice si sportului la particularitatile de crestere si dezvoltare ale copiilor cu deficienta mintala si asigurarea conditiilor educative speciale presupune conceperea unui demers educational orientat catre realizarea urmatoarelor obiective de referinta (dupa Gh. Carstea, Metodica educatiei fizice, Bucuresti):

1.       Educarea atitudinii corporale (globale si segmentare) corecte, indepartandu-se starea de instabilitate a acesteia.

2.       Uniformizarea starii de tonicitate a musculaturii segmentelor corpului, pentru a se preveni sincineziile, ticurile si alte gesturi motrice inutile.

3.       Educarea coordonarii actelor motrice habituale, a coordonarii simple – simetrice si asimetrice.

4.       Dezvoltarea componentelor psihomotricitatii.

5.       Formarea corecta a deprinderilor si priceperilor motrice de baza si utilitar- aplicative si a unora specifice sportului.

6.       Achizitia unor componente specifice (procedee tehnice, actiuni tactice), dar si competente generale, posibil a fi aplicate in situatii variate de viata cotidiana: igiena corporala, stimulare cognitiva, afectiva si sociala, etc.

Indicatii metodice privind organizarea si conducerea activitatilor motrice adaptate (deficienti mintali cu retard mediu si usor):

-        puneti accent pe deprinderile fundamentale de stabilitate, locomotie si de manipulare;

-        lucrati fara rezerve pentru componentele fitness-ului intr-o maniera sistematica si progresiva;

-        aratati/demonstrati mai mult si explicati mai putin;

-        transmiteti lent si clar indicatiile legate de executie;

-        puneti accent in executie doar pe 2-3 elemente;

-        reduceti indicatiile verbale pe cat posibil;

-        repetati demonstratia si refuzati anumite indicatii; metoda demonstratiei se dovedeste a fi mult mai eficienta decat explicatia;

-        utilizati strategii de invatare multisenzoriala prin utilizarea conducerii manuale prin miscare;

-        structurati atent continutul fiecarei lectii;

-        schimbati frecvent continutul instruirii in cadrul aceleiasi lectii (de exemplu, 5 minute alergare urmate de 5 minute de leapsa, exersare sub forma lucrului pe ateliere; circuit pentru dezvoltarea fortei);

-        impuneti reguli simple in executia subiectilor;

-        reduceti deprinderile care se insusesc, ale miscari simple;

-        utilizati materialele intuitive: afise, ilustratii, in vederea facilitarii intelegerii actiunilor motrice;

-        numiti intotdeauna miscarea care se invata pentru ca studentii sa-si formeze un vocabular minimal de specialitate;

-        includeti multe structuri ritmice in cadrul lectiilor;

-        asigurati asistenta executiilor copiilor(daca este necesar);

-        lasati subiectii sa repete de mai multe ori actiunile reusite, asigurand astfel dezvoltarea increderii in fortele proprii si a sentimentului de satisfactie;

-        intariti si incurajati permanent raspunsurile subiectilor, stabilind anumite standarde de comportament, apreciind aspectele pozitive;

-        nu utilizati activitati care sa implice eliminarea sau izolarea subiectilor in exersare.

Profesorul trebuie sa tina cont in programele de exercitii de faptul ca persoanele cu deficienta mintala pot avea o atitudine diferita fata de exercitiile fizice, si anume:

-        unele persoane doresc sa participe la activitatile cu continut variat;

-        altele, dimpotriva, prefera schimbari putine ale exercitiilor, preferand reluarea anumitor structuri motrice.

Activitati motrice adaptate persoanelor cu deficienta mintala

            In selectarea activitatilor fizice pentru acesti subiecti, profesorul va trebui sa tina seama de varsta, severitatea deficientei, optiuni si dotare materiala.

Participarea persoanelor cu deficienta mintala la activitatile de educatie fizica si sport ofera acestora ocazia experimentarii unor situatii de viata inedite, obtinerea unui grad sporit de autonomie, accesul la noi activitati culturale, ce favorizeaza integrarea sociala. Efectele practicarii exercitiilor fizice de catre persoanele cu deficienta mintala pot fi grupate in trei niveluri:

-        pe planul interactiunii  sociale, prin beneficiile aduse de interactiunea cu semenii;

-        pe planul imaginii de sine, prin cresterea increderii proprii;

-        pe planul conditiei fizice, prin ameliorarea factorilor biologici.

Astfel, persoanele cu deficienta mintala lejera pot intelege notiuni legate de activitatea de educatie fizica si sport; reguli de desfasurare a actiunilor motrice, sensul intrecerii, clasamentul, notiuni legate de atac si aparare, dozarea efortului. Ele pot aparea in contextul relatiilor sociale de parteneriat, adversitate de respectare a oficialilor, arbitrului.

Ramurile sportive precum baschetul, fotbalul, hocheiul, voleiul, dansul reprezinta optiuni importante ale acestor subiecti, desi conceptele de strategie, joc de echipa, expresivitate, reguli, sunt mai greu de inteles.

In cazurile persoanelor cu deficienta mintala moderata, in functie de nivelul competentelor acestora in plan psiho-social, se pot organiza:

-        activitati sportive cu reguli adaptate, cu acordarea de recompense in functie de rezultat si performanta;

-        activitati fizice adaptate, cu programe de exercitii din care se exclude notiunea de sport, dar cu acordarea de recompense castigatorilor;

Pentru subiectii cu retard mintal sever, care nu sunt integrati in clase obisnuite, ci in clase, scoli sau institutii speciale, este necesar un ajutor(asistenta) permanenta in realizarea continutului instruirii. Nivelul mintal si motric redus face ca activitatea acestor subiecti sa se caracterizeze printr-o slaba interrelatie de grup, comunicarea realizandu-se doar intre profesor si elev. Aceste premise impun ca programele educationale sa se centreze pe utilizarea deprinderilor senzoriomotorii, a deprinderilor de baza, a pattern-urilor fundamentale de miscare si pe dezvoltarea componentelor fitnes-ului propriu-zis si motor. Programele senzoriomotorii stimuleaza simturile copilului in vederea dezvoltarii canalelor senzoriale care faciliteaza  receptionarea informatiilor din mediu. Pentru copiii mici, aceste programe vor viza insusirea progresiva a pozitiilor de postura corecta, tarare, apucare-eliberare de obiecte si de mentinere a pozitiilor asezat si stand. Multi dintre subiectii cu limitari severe nu invata sa mearga mai devreme de 9 ani iar unii nu reusesc niciodata. Prin urmare, chiar si cele mai rudimentare miscari trebuie invatate cu rabdare.

Afectiunile persoanelor cu deficienta mintala severa determina manifestarea unor polihandicapuri care in contextul activitatilor fizice adaptate pot fi abordate prin sarcini motrice simple, individuale sau colective(mers sub forma de plimbari in aer liber) sau prin participare la intreceri sportive(integrare fizica, ca spectator), aceste persoane fiind sensibile la practici sociale de acest gen care reunesc un numar mare de persoane. Scopul participarii lor vizeaza acceptarea sociala de catre persoanele normale.

Din categoria deficientilor mintali fac parte si copii care prezinta sindromul Down, cea mai reprezentativa afectiune genetica asociata retardului mintal. Din cele peste 80 de caracteristici clinice asociate sindromului Down, aprecierile vor viza in special caracteristicile fizice si motrice ale acestor subiecti:

-        statura mica;

-        tonusul muscular slab;

-        hipermobilitate articulara;

-        aspect mongoloid al fetei;

-        obezitate usoara pana la moderata;

-        sistem cardiovascular si respirator  subdezvoltat;

-        membre superioare si inferioare scurte in raport cu trunchiul;

-        echilibru deficitar;

-        dificultati de perceptie;

-        risc crescut de afectiuni cardiace, leucemie, infectii respiratorii, imbatranire rapida;

-        risc crescut de Alzheimer la subiectii de peste 35 ani.

Din punct de vedere al conceperii de programe de activitati fizice adaptate pentru subiectii cu sindrom Down (care vor avea avizul medical) accentul va fi pus pe reducerea deficientelor posturale si ortopedice, cum ar fi: lordoza, cifoza, instabilitatea atlantoaxiala (la nivelul jonctiunii craniu-vertebra cervicala, picior plat si in pronatie, luxatii congenitale de sold). Toate exercitiile utilizate vor viza cersterea tonusului muscular si reducerea hipermobilitatii articulare, ca baza a reducerii deficientelor posturale.

Activitati destinate imbunatatirii nivelului fitness-ului. Fitness-ul reuneste un anbamblu de componente ce vizeaza un stil de viata activ, ce se traduce printr-o buna stare de sanatate, capacitate de efort, eficienta profesionala si sportiva, risc scazut de imbolnavire, etc.

Componentele fitness-ului sunt:

-        rezistenta cardio-vasculara, mobilitatea;

-        rezistenta musculara locala;

-        forta;

-        compozitia corporala.

In educatia fizica adaptata, obiectivele se stabilesc incepand cu atingerea unui nivel de fitness necesar executarii deprinderilor motrice de baza si utilitar aplicative ( mentinerea pozitiei stand, tarare, deplasare spre o tinta, etc) pana la fitness-ul necesar executiei unor deprinderi specifice (ramurilor de sport, activitatilor recreationale sau profesionale). Prin urmare, programele de fitness vor fi strict personalizate. In acest context, J. Winnick (1995) recomanda stabilirea:

            -    obiectivului prioritar pentru fiecare  subiect ;

-        componentelor  fitness-ului asupra carora se va exercita influenta exersarii;

-        segmentelor corporale care vor fi antrenate;

-        testelor utilizate pentru a evalua nivelul fitness-ului si, eventual, a standardelor de performanta.

Principalele mijloace care pot fi utilizate in dezvoltarea componentelor fitness-ului sunt:

-        pentru mobilitate: (obiectivul principal vizeaza imbunatatirea functionala a miscarilor). Exercitiile se executa din diferite pozitii (asezat, stand, pe genunchi, culcat), vor pregati subiectul pentru eforturi sustinute

si vor angrena atat trenul inferior, cat si cel superior.

-        pentru forta: in conditiile in care inervatia musculara este intacta si nu exista alte patologii, lucrul pentru forta se poate desfasura, in principiu, fara restrictii. Profesorul va avea grija sa lucreze echilibrat atat muschii antagonisti cat si pe cei agonisti, cu accent pe dezvoltarea muschilor extensori, abductori si supinatori.

-        pentru rezistenta cardiovasculara si compozitie corporala: activitatile recomandate sunt,oarecum, similare datorita efectelor care se exercita in ambele zone. Obiectivele pot fi atinse daca se utilizeaza un program aerob, continuu, de alergare/inot, ciclism, in general activitati care angreneaza in miscarea intregului corp, fapt care favorizeaza consumuri calorice superioare si imbunatatirea functiei cardiorespiratorii. Activitatile pot fi: plimbare sau urcare pe munte, mers pe bicicleta stationara sau nestationara, joging, mers pe stepper sau pe covor rulant, inot pe distante lungi, ski fond, dans aerobic, etc.

Acrosport. Reprezinta o optiune care poate fi inclusa in continutul lectiilor de educatie fizica, constand in realizarea unor legari de figuri acrobatice colective combinate cu elemente individuale. Figurile pot fi executate in duo, trio, sau mai multi participanti. Acrosportul presupune deci, o productie de forme statice,

dinamice sau combinate, caracterizate prin piramide. Prestatia poate fi insotita de acompaniament  muzical.

Activitati de expresie corporala urmaresc desfasurarea unei activitati artistice prin descoperirea si reproducerea unor forme corporale in vederea unei evolutii arbitrate.

Sporturile de iarna reprezinta o categorie de activitati sportive cu o arie restransa in programa de educatie fizica sau sportiva. Aceasta omisiune este cu atat mai inexplicabila cu cat acestea indeplinesc obiective variate: imbunatatirea nivelului fitness-ului, relaxare – recreere, senzatii speciale de miscare, crearea premiselor pentru activitati independente in vacantele scolare. Dintre acestea putem aminti: schiul, patinajul, sania.

Jocuri de miscare si jocuri sportive. Jocurile de echipa sunt la fel de populare si in randul persoanelor cu nevoi speciale, care regasesc in cadrul acestora un mediu favorabil de implicare motrica, afectiva, cognitiva. Pentru deficientii mintali severi se recomanda ca jocurile sportive sa se desfasoare pe terenuri cu dimensiuni reduse si reguli simplificate, deoarece capacitatea de concentrare si prelucrare a informatiilor limitata impiedica invatarea si utilizarea unor strategii de joc care implica secventializarea mai multor actiuni motrice dependente de mai multi factori.

In conditii de retard usor subiectii pot practica jocuri precum baschet, volei, fotbal.

Jocul de baschet- adaptari ale regulamentului:

Regulamentul prevede anumite modificari in cadrul jocurilor desfasurate pentru persoanele cu dizabilitati mintale, adaptari care pot fi adoptate integral sau partial, acest lucru fiind la latitudinea organizatorilor:

•un joc poate cuprinde 4 reprize, fiecare de cate 6 minute;

•un jucator poate face doua pasiri peste ceea ce este permis. Daca jucatorul isi creeaza un avantaj si trece de aparare ca urmare a pasilor in plus, comite o abatere si acesta va fi sanctionat imediat prin pierderea posesiei mingii;

•fiecare echipa are dreptul la 4 time-out-uri pe durata unui joc;

•daca dupa expirarea timpului de joc scorul este egal, se desfasoara atatea reprize de prelungiri cu durata de 3 minute pana se departajeaza o echipa. In cadrul acestor reprize de prelungiri, antrenorii nu vor beneficia de time-out;

•abaterea de 3 secunde se sanctioneaza atunci cand exista un control al echipei in suprafata de joc a adversarilor (terenul de atac);

•cel care executa aruncarea libera trebuie sa elibereze mingea in 10 secunde din momentul in care i se indica locul de unde s-o faca de catre official;

•o echipa este formata din 5 jucatori. Fiecare echipa mai are dreptul la 5 jucatori inlocuitori;

nu este regulamentar ca jucatorul sa dribleze de doua ori (se considera incheierea unui dribling in momentul in care jucatorul are controlul mingii cu ambele mainii).

Beneficiile fizice ale sportului adaptat

Beneficiile fizice ale sportului sunt în strânsă legătură cu posibilităţile reale ale beneficiarilor de a practica activitatea motrică ţinând cont de caracteristicile deficienţei permanente sau temporare.  Sportul poate ajuta ca deprinderile enumerate mai jos sa se dezvolte mai repede:

Forță. Coordonare. Echilibru. Gimnastică cardio-respiratorie. Flexibilitate. Dexteritate (buna funcționare a mâinilor). Controlul greutății Rezistentă.

Beneficiile psihologice ale sportului adaptat

O persoană îşi va folosi la maximum potențialul doar daca se va implica în mod activ în ceea ce face. Daca nevoile sale emoționale sunt ignorate, persoana va deveni anxioasă, retrasă şi pasivă în apropierea sa faţă de viaţa. Beneficiile emoționale şi mentale ale sportului adaptat nu ar trebui să fie subestimate.

Încredere; Motivație; Afirmare; Respectul de sine; Determinare; Autodisciplină; Eliberare de tensiune.

Beneficiile sociale ale sportului adaptat

Lucrul în grup poate avea beneficii suplimentare lucrului individual. De exemplu:

Lucrul cu alte persoane cu deferite abilități şi experiențe permite tuturor să înveţe de la fiecare cate ceva;

Grupul poate împărtăși idei pentru rezolvarea unor probleme; Având sprijinul celorlalți, oamenii sunt încurajați să-şi asume noi provocări,

care poate nu le-ar fi luat în calcul înainte; Independenta; Reintegrare; Abilitatea de a respecta reguli; Prietenia; Comunicarea.

Beneficiile vocaționale ale sportului adaptat

Sportul ajută la câștigarea forței fizice şi emoționale, dar şi la dezvoltarea deprinderilor necesare pentru a se angaja sau pentru a se reantrena.

Lucrul în echipă; Luare de decizii; Conducere; Receptivitate la ordine; Rezolvarea problemelor; Stabilirea țelurilor.

 

Bibliografie:

TEODORESCU S., AURA BOTA, MONICA STĂNESCU, Educaţie fizică şi sport adaptat pentru persoane cu deficienţe senzoriale, mintale şi defavorizate social, Bucureşti, 2003;

V. Marcu, M. Dan, M. Milea, Sport pentru persoane cu handicap, 2001.

http://terapiedizabilitati.ro/publicatii/

http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/ACTIVITATI-MOTRICE-ADAPTATE-PE51.php

http://terapiedizabilitati.ro/servicii/educatie-fizica-si-sport-adaptat/educatia-fizica-adaptata-copiilor-dizabilitati/