PERSONALITATEA COPILULUI.De multe ori auzim expresii precum: "are o personalitate puternica", "desi e mic, are personalitate", "tipa pentru ca are personalitate", "face crize de personalitate" etc. Multe dintre ele sunt rostite pe un ton mandru, altele pe unul acuzator. E clar ca adultii care spun asta au ceva important de spus, de transmis, dar oare ce? Ne propunem asadar sa ne lamurim un pic in privinta personalitatii si sa propunem niste ipoteze legate de ceea ce ei vor sa spuna cand vorbesc despre personalitate.Fireste ca fiecare om are personalitatea sa. Unii vad aceste caracteristici personale inca de la copilul foarte mic, altii considera ca ele apar mai tarziu, in copilarie sau in perioada adolescentei. Asta pentru ca anumiti oameni se raporteaza la caracteristici legate de temperamentul persoanei, de modul mai energic sau mai calm de a fi, de a se juca, de a cere, de a raspunde, de a reactiona la impulsivitate sau la sociabilitate, cele care se vad de la varste foarte fragede, pe cand altii se raporteaza la caracter, la aptitudini care fie apar, fie se formeazamaitarziu. De fapt, putem, din punct de vedere psihologic, sa ne raportam la personalitatea copilului incepand de la nastere. Modul foarte diferit de a reactiona al bebelusilor ne arata ca fiecare are un fel al lui de a fi. Unii adorm singuri, altii au nevoie de multajutor din partea anturajului pentru a se linisti si adormi. Unii reactioneaza intr-un fel la singuratate, altii in alt fel. Ceea ce pentru unii este ceva banal, pentru altii este o tragedie, unii se adapteaza mai usor schimbarilor, pentru altii orice schimbare necesita efort si produce multe probleme. Toate aceste caracteristici se pastreaza cand copilul creste, ele nu au fost legate de o anumita varsta si se manifesta in continuare, fireste in raport cu activitatile specifice diferitelor etape prin care copilul trece. Ceea ce este insa ignorat este ca aceste caracteristici ale copilului sau adolescentului nu sunt in sine "bune" sau "rele". De multe ori cand se invoca "personalitatea copilului", se vorbeste de fapt depre altceva. Incapatanare, incapacitatea parintelui de a comunica cu copilul, violenta, nerabdare, toleranta mai scazuta la frustrare, diferite reactii adaptative, modele de comportament etc. Ele nu sunt calitati sau defecte, dar parintii se raporteaza la ele ca si cum ar fi. Atunci ei incep sa se "lupte" cu o parte dintre caracteristicile copilului, sa incerce sa le modifice si sa fie dezamagiticanupot. De ce se intampla acest lucru? Pe de o parte pentru ca fiecare parinte are un "model" de copil si daca nu se potriveste cu copilul real, este foarte dificil sa intre in contact cu copilul real, sa-l accepte asa cum este, cu infatisarea lui, cu personalitatea lui si tind mereu "sa-l faca sa...". Pe de alta parte, pentru ca nu reusesc sa se raporteze la anumite caracteristici pe care ei insisi nu le-au avut. De exemplu, parinti calmi, depresivi, putin activi care au un copil foarte energic, foarte activ, ce nu sta locului si mereu ii vin alte idei! Sigur ca in scurt timp ei se vor simti epuizati, coplesiti de energia copilului si vor avea tendinta de a-l "cuminti", "potoli" pentru a fi in conformitatecumodullordeafi. Asta produce frustrare copilului care nu mai poate sa gaseasca o modalitate acceptata de parintii sai de a-si descarca energia si devine furios, agresiv, autoagresiv etc. Din acest punct, comunicarea se rupe din ce in ce mai mult pentru ca adultii si copilul "vorbesc" deja limbi diferite si pornesc de la starea de frustrare. "Celalalt" nu este ca mine sau nu ma poate intelege, nu se poate pune in locul meu, nu stie ce simt, "eu nu pot fi asa".Ajungem asadar la concluzia ca este nevoie sa aflam "cum este" copilul nostru, sa il cunoastem din punctul de vedere al personalitatii sale si sa facem efortul de a gasi o cale de comunicare chiar daca personalitatea lui este foarte diferita de a noastra. Formarea personalitatii copiluluiPersonalitatea copilului se formeaza in primii sapte ani de viata. Ambianta si atmosfera in care se desfasoara viata familiala sunt hotaratoare pentru conceptia pe care copilul si-o formeaza despre existenta si pentru formarea caracterului sau.

Activitatile pe care le desfasoara impreuna cu persoanele semnificative constituie o sursa de experiente placute sau neplacute care contribuie la formarea personalitatii copilului. Experientele fericite ii vor da incredere in viitor, in timp ce cele neplacute il vor face sa creada ca lumea este rea si neprimitoare.Parintii constituie primul model pe care il urmeaza copilul. Daca simte afectiunea parintilor, copilul va fi capabil sa arate afectiune si altora, la randul sau. Daca este criticat pentru ceea ce este, copilul va fi afectat, increderea in propria persoana va scadea, ajungand sa isi aprecieze propria valoare in functie de aprecierile celorlalti.Printre lucrurile care pot afecta cel mai mult un copil se afla conflictele repetate intre parinti. Conflictele pot avea la origine o serie de probleme care privesc viata conjugala si de aceea este indicat sa le discutati in absenta copiilor, intre patru ochi. In cazul in care exista conflicte asupra modului de crestere a copiilor, este mai bine, si in cazul acesta, sa discutati in lipsa lor. Daca un parinte aplica o metoda mai dura, in timp ce altul una mai indulgenta pentru educarea copilului, este bine ca sa discutati intre dumneavoastra pentru a ajunge la un acord, dar nu in momentul in care copilul refuza sa faca ceea ce ii spuneti.Copilul poate sesiza daca intre cei doi parinti exista pareri diferite si, la randul lui, va specula acest lucru. O atitudine gresita este aceea si cand un parinte face front comun cu copilul, impotriva celuilalt parinte. De aceea este bine ca cei doi parinti sa se puna de acord cu privire la unele aspecte in ceea ce priveste educatia copilului. Este firesc ca intre cei doi parinti sa existe puncte de vedere diferite, insa indicat ar fi sa va prezentati in fata copilului facand front comun. Uneori, chiar si acelasi parinte poate reactiona in mod diferit decat de obicei, daca este stresat sau are o dispozitie mai proasta.Pentru a determina un copil sa adopte un anumit tip de comportament este nevoie de consecventa, si pentru aceasta trebuie ca cei doi parinti sa se sustina reciproc, chiar daca in privinta unor probleme aveti puncte de vedere diferite.Tensiunile pe care parintii le acumuleaza in afara caminului vor face sa sufere toata familia. Indispozitia tatalui care cere sa fie lasat in pace cand vine de la sevici, epuizarea mamei care o face sa fie indisponibila, vor afecta copilul care se vede dat la o parte. Este indicat, in acest caz, sa gasiti timp pentru a face unele schimbari in viata dumneavoastra. Rezervati-va cateva minute de destindere pe zi pentru a va reincarca bateriile si pentru a va readuce zambetul pe buze.Copilul are nevoie de o structura familiala solida, de o atmosfera calma si de supunere. Regulile pe care le stabiliti de comun acord il ajuta sa se simta in siguranta. Drepturi si datorii au atat copiii, cat si parintii si de aceea acestea trebuie discutate si negociate impreuna. Climatul care este indicat sa predomine in familie este cel democratic, in care regulile exista si se vegheaza ca ele sa fie aplicate. Dorintele copiilor sunt ascultate si se tine cont de ele, Parintii trebuie sa arate copiilor, prin exemplul personal, ceea ce doresc de la ei, sa se straduiasca sa mentina in familie o atmosfera de incredere, de caldura si de toleranta. Copilului trebuie sa i se respecte personalitatea si sa i se acorde o marja de libertate. Personalitatea, in ansamblu, reprezinta modul de organizare a caracteristicilor si insusirilor psiho-fizice si psihosociale ale persoanei. Personalitatea cuprinde un ansamblu de componente precum: temperamentul, caracterul, aptitudinile.Temperamentul este innascut, copilul se naste cu un anumit tip de temperament, observabil inca de timpuriu, care reprezinta ansamblul insusirilor diinamico-energentice ale personalitatii. Ele prescriu modul in care se va manifesta si va reactiona copilul., impulsivitatea, ritmul reactiilor, expresivitatea psihica (ritmul vorbirii, intonatia, debitul, expresiile emotionale, etc).Spre deosebire de temperament, trasaturile caracteriale se formeaza sub influenta educatiei intr-un subsistem relational, valoric si autoreglator al personalitatii. In privinta aptitudinilor, exista o interactiune permanenta intre ereditate si mediu, iar absenta unui dintre factori, influenteaza evolutia celuilalt. De exemplu, in cazul unui fond ereditar superior combinat cu un mediu nefavorabil, foarte rar aptitudinea atinge un nivel inalt de dezvoltare. Daca un copil cu un fond ereditar foarte bun in aptitudinea pentru muzica se naste si creste intr-un mediu nefavorabil, in care nu are oicazia sa-si exerseze si sa-si dezvolte aptitudinea, nu va ajunge niciodata la performante in acest domeniu, oricat de buna ar fi inzestrarea.Vom urmari in continuare modul in care se structureaza personalitatea, in functie de etapele de dezvoltare ale copilariei.In prima copilarie, perioada anteprescolara (1-3 ani) copilul este integrat in relatiile grupului familial, traieste conflicte si stari de confort psihic, in functie de regulile familiei, orarul acesteia, stilul de viata impus, atentia acordata nevoilor copilului si atitudinea generala fata de acesta. In prima parte a acestei perioade, copilul nu face diferenta intre sine si mediu, intre sine si persoana care il ingrijeste. De aceea, de modul in care mediul va raspunde nevoilor sale depinde intr-o mare masura dezvoltarea sa ulterioara, modul in care se va autopercepe si va percepe lumea., ca fiind securizanta, sau frustranta. Daca persoana care ingrijeste copilul este insesnibila la nevoile sale, il lasa sa planga atunci cand ii este foame, cand doreste sa fie mangaiat sau nu se simte bine, va percepe mediul ca fiind nesigur si infricosator. Daca , insa, se raspunde cu promptitudine dorintelor sale, copilul va dezvolta un sentiment de incredere si siguranta care se va reflecta mai tarziu in felul in care relationeaza. Atasamentul si sentimentul de apartenenta se vor dezvolta intr-un mod sanatos. Adultul este un punct de sprijin, de siguranta si de referinta. Copilul invata limbajul, iar catre sfarsitul acestei perioade este deja capabil sa-si exprime dorintele, temerile, curiozitatile. In jurul varstei de doi ani, copilul trece printr-o faza de impulsivitate si agresivitate, doreste sa-si impuna vointa, sa obtina cu orice pret ceea ce isi doreste, testeaza limitele adultului, traversand o perioada de opozitie, in urma careia se contureaza propria identitate. Parintii au in aceasta etapa, un rol deosebit de important, prin modul in care gestioneaza comportamentele copilului- cu rabdare si intelegere, trasand in mod ferm si non-agresiv limitele, si , mai ales, cu multa dragoste. Deosebit de important in aceasta perioada este jocul: prin intermediul sau, copilul interactioneaza cu obiectele, ia contact cu mediul inconjurator, dobandeste primele cunostinte procedurale si isi structureaza primele experiente de roluri si situatii. Astfel se dezvolta sociabilitatea, conduitele devin mai coerente, invata sa coopereze in cadrul grupului, in timp ce se joaca in tovarasia altor copii, interiorizeaza regulile. In aceasta perioada se pun bazele dezvoltarii constiintei reprezentarii despre sine in comparatie cu ce doresc ceilalti, in special parintii, sa fie. Intervine aici modelul evaluativ al mediului de cultura, caruia copilul fie I se conformeaza, fie se revolta. Daca modelul acesta este in concordanta cu dorintele sale, copilul este multumit, daca insa situatia sta invers, copilul fie intra in lupta, fie se resemneaza.In perioada prescolara are loc o intensa dezvoltare psihica , avand in prim plan contradictiile dintre solicitarile externe si capacitatile interne. Copilul incepe gradinita, comunicativitatea si sociabilitatea se dezvolta este nevoit sa se adapteze unui nou mediu, cu reguli si cerinte. Are loc o crestere a intereselor , aspiratiilor si aptitudinilor . Se face trecerea de la perioada de egocentrism, in care copilul este axat pe satisfacerea necesitatilor, la activitati care devin mai complicate, implicand amanare, a tine cont de reguli, a astepta randul, etc. Se dezvolta autonomia, copilul capata sentimentul propriei competente, capacitati, in special prin compararea cu ceilalti, moment in care pot interveni sentimente de inferioritate,care il pot insoti pana la varsta adulta, daca nu I se explica despre diferentele dintre oameni si nu I se pun in valoare propriile calitati. Are loc identificarea cu modelele parentale, in special cu parintele de acelasi sex, de la care imprumuta comportamente, atitudini, iar mai tarziu, identificarea isi largeste aria si la alte persoane reale sau personaje fictive. Activitatea de joc este in continuare cea mai importanta in dezvoltarea personalitatii, prin rolurile si subiectele pe care le abordeaza copilul, imitand ceea ce deja cunoaste, sau testand noi roluri pe care le poate considera compatibile cu sine. In aceasta perioada copilul isi manifesta aptitudinile care, daca sunt identificate si sustinute, pot deveni o cale de a obtine succes.In perioada scolara intervine un nou ciclu de readaptare la un nou mediu in care cerintele sunt crescute. Copilul invata acum sa faca fata competitiei si are nevoie de tot sprijinul familiei, invata lucruri noi despre sine si ceilalti. Familia ocupa un loc important in modul in care se structureaza personalitatea copilului, tulburarile care apar in echilibrul afectiv al parintilor pot provoca tulburari in dezvoltarea normala a copiilor. In acest sens, copilul are nevoie de o structura familial asolida, echilibrata afectiv, care sa-I ofere modele optime dezvoltarii. Neantelegerile dintre parinti, certurile, abuzurile, despartirile, afecteaza echilibrul afectiv al copilului si au urmari in planul dezvoltarii personalitatii. Exemplul personal al parintilor este mai puternic decat ceea ce ii spun copilului, regulile trebuie sa fie pertinente iar limitele clare, insa nu rigide. A tine cont de nevoile copilului, a-l respecta ca individualitate distincta, cu nevoile si dorintele sale, cu preferintele si atitudinile sale reprezinta un mod de a-I permite sa-si dezvolte propria personalitate intr-un mod armonios.

Personalitatea copilului si formarea acestuiaEducatia copiilor este factorul cel mai important de care depinde si influenteaza viitorul lor. Educatia copiilor este o obligatie a ambilor parinti dar mai ales a mamei si aceasta incepe o data cu iesirea unghilor nou-nascutului. Ba chiar foarte multi oameni de stiinta au spus ca fatul poate diferentia vocea mamei pana si atunci cand se afla in pantecele ei si se bucura cand o aude. Daca aceasta este starea fatului cand se afla in pantecele mamei e normal ca aceste sentimente sa se dezvolte si sa se diversifice dupa nastere. Daca fatul se simtea in siguranta atunci cand auzea bataile mamei, dupa nastere se simte in siguranta atunci cand se afla in bratele ei si ii simte dragostea atunci cand ii simte mirosul mamei.In timpul etapelor de crestere si dezvoltare a simturilor care il face sa deosebeasca intre lucruri, copilul incepe s-o cunoasca pe mama cu priviri exacte in urma carora ii descopera infatisarea si se bucura simtindu-se in siguranta atunci cand o zareste si o atinge.Toate aceste simturi au un rol foarte important in formarea personalitatii copilului caci el invata asa cum traieste. Ceea ce insemana ca micutul invata sentimentul de invinovatire atunci cand este invinovatit si mustrat, invata sentimentul de agresivitate si dusmanie atunci cand traieste aceasta stare, invata sentimentul de rusine si timiditate atunci cand este batjocorit, invata sentimentul de regret atunci cand greseste si i se atrage atentia, invata sentimentul de incredere in sine atunci cand este incurajat, invata sentimentul de a aprecia atunci cand este apreciat, invata sentimentul de egalitate atunci cand este indreptatit, invata sa iubeasca in aceasta lume atunci cand traieste sentimentul de fratie si prietenie.De ce, noi parintii , nu le pregatim copiilor nostri mjloace adecvate educatiei prin care poate invata tot ceea ce le poate dezvolta si forma personalitatea pentru a fi membri folositori ai societatii.Studiul realizat in acest domeniu a aratat ca primele experiente sociale pe cale le acumuleaza copilul au loc in cadrul familiei, langa parinti, in primii doi ani care sunt de o foarte mare importanta in relatiile cu cei din exterior. Ba chiar nu putem afirma ca putem avea o baza stabila a dezvoltarii sociale daca copilul nu primeste o educatie corespunzatoare in cazul in care parinti nu au un comportament bun de urmat sau au o relatie sot-sotie nestabila.Trebuie evidentiat faptul ca multe dintre problemele psihice care apar la copii in decursul vietii au la baza perioada de formare a personalitatii micutului.In final vrem sa va atragem atentia asupra faptului ca fiecare tata sau mama trebuie sa i-a in vedere toti acesti factori influenti ai personalitatii copilului pentru a le oferi un viitor stabil si reusit pentru ca in final sa fie membri folositori ai societatii!

PERSONALITATEA COPILULUI SI ADOLESCENTULUI5.1.Dinamica dezvoltarii personalitatiiExista date ce sustin ca noi nascutii sunt diferiti unul de celalalt. Diferentele interindividuale se manifesta inca de la aceasta varsta. Putem identifica doua categorii de influente in diferentierea interindividuala:(a) cele care tin de temperament, si care par a fi in cea mai mare parte innascute;(b) cele c are tin de influenta mediului.Temperamental se refera la trasaturi cu o anumita baza genetica ce moduleaza gradul de activism, energie, emotionalitate, reactivitate si sociabilitate al copilului. Aceste trasaturi manifestate imediat dupa nastere pot ramane relativ stabile de-a lungul vietii, dar pot fi si puternic influentate de factorii de mediu. Dintre ele amintim:- Nivelul de activism si energie- Adaptabilitatea la schimbare- Reactivitate emotionala- Orientare spre lume sau spre sineCu toate ca factorii ereditari pot determina temperamental initial al copilului, totusi multi copiii, pe parcursul dezvoltarii lor, cunosc modificari semnificative ale sti;lului de comportament. Aceste schimbari se datoreaza evenimentelor de viata (positive sau negative, favorizante sau defavorizante dezvoltarii), implicarii speciale a parintilor in munca cu copilul( expunerea copilului la stimuli diferiti, interactiuni multiple, comunicare activa), experientelor scolare (bogate/sarace) si a celor sociale (recompensatorii/restrictive). Rezulta ca temperamental nu apare ca o programare prestabilita ce determina in mod mecanicist personalitatea, ci este un program deschis care suporta influentele factorilor de mediu.Unul din procesele cu impact semnificativ in dezvoltarea personalitatii copilului il constituie procesul de identificare. Identificarea consta in adoptarea de catre copil a caracteristicilor, covingerilor, atitudinilor si comportamentelor unor persoane semnificative. Identificarea este o consecinta a observarii si imitarii unui model. Cel mai frecvent, modelul il constituie parintele, dar poate fi si unul dintre bunici, un frate mai mare, un professor sau o personalitate TV. Copiii p[reiau frecvent caracteristicile mai multor modele, pe care le selecteaza si le aglutineaza. Selectia modelelor se face fie pe baza puterii pe care o detin acesta modele, fie a prestigiului de care dispun. Copiii vor sa fie asemeni modelului lor, vor actiona si vor trai emotii similare modelului. De aici decurge importanta modelului de comportament al adultului (parinte, professor) si mai putin a prelegerilor educative pe care adultul le ofera copilului.Un alt moment important in dezvoltarea personalitatii il constituie dobandirea identitatii.. Procesul de formare a identitatii este frecvent asociat cu perioada unor interogatyii ale adolescentului de genul: Cine sunt eu de fapt?, Incotro merg? etc. Acest tip de experiente pot fi regasite in incercarile adolescentului de a adopta diferite roluri ale Euluiu. Astfel se explica modalitatile impredictibile de comportament ale adolescentilor si implicit inconsistenta comportamentelor de la o zi la alta. Ceea ce la prima vedere poate semnifica aspecte negative de comportamnet nu sunt decat etape firesti de cautare si consolidare a identitatii de sine. Daca la inceput sinele este fluctuant si inconsistent, cu timpul devine functional si comfortabil. Pentru unii adoloescenti, procesul dobandirii identitatii se desfasoara relativ calm, cu tensiuni si conflicte minore. Pentru altii insa, adolescenta este o perioada de mare confuzie, acompaniata de crize existentiale, de coflicte puternice si de incercarea de subminare a autoritatii(parinti, profesori, scoala etc). Daca copilul observa si imita modelele, adolescentul le cauta, le experimenteaza, le compara si le selecteaza. Pe baza modelelor, adolescentul isi sintetizeaza un eu ideal. Idealul rezulta pe baza aglutinarii mai multor modele.In concluzie, putem sublinia caracterul dynamic al personalitatii copilului, pornind chiar de la caracterul cel mai stabil al acesteia, temperamental. Forma personalitatii copilului nu este prestabilita pe baza unui prtogram genetic inflexibil, factorii de mediu punandu-si puternic amprenta pe tot parcursul vietii. In acest sens, vorbim de personalitate ca un process continuu, a carui forma, continut si expresie nu se finalizeaza la sfarsitul adolescentei, asa cum se tindea sa se creada.