Regimul politico-statal al Imperiului Otoman n secolele XIV-XVI.

Regimul politico-statal al Imperiului Otoman in primul rind este descris suprematia Sultanului, monarh absolut, care statea in fruntea imperiului, si isi exercita conducerea acestuia in mod autotritar. Pe de alta parte deciziile importante erau luate ntotdeauna de un consiliu de dregtori, Sultanului revenindui dreptul s le pun n practic(un fel de executiv). La inceputul existentei statului otoman, in consiliul consultativ erau alei btrnii triburilor turce. Ca mai apoi in consiliu sa fie numii oameni profesioniti din domeniu politic, militar, sau ai elitelor. Membrii acestui consiliu erau numiti viziri. Cu timpul insa in consiuliu au avut loc modificari, cea mai importanta era includerea Marelui Vizir, Acesta putea executa unele dintre responsabilitile sultanului. Cu timpul, Marele Vizir a nceput s fie la fel de puternic ca Sultanul, dac nu chiar mai puternic uneori dect acesta. Asadar la nivel cntral avem sultanul, care isi primeste tronul pe cale ereditara si consiliul dregatorilor care sunt numiti in functiile lor, adica theoretic vorbind ar lipsi total existenta unui electorat intru alegerea conducatorilor statului. Totodata au existat mai multe incidente istorice n care guvernatorii locali au acionat fr aprobarea monarhului, uneori chiar mpotriva Sultanului. Unsprezece sultani au fost detronai deoarece au fost considerai ameninri la adresa statului. Sultanii erau alei dintre fiii defunctului monarh, existnd o competiie acerb ntre frai, ceea ce ducea la competiia pentru cucerirea spijinului elitelor conductoare ale imperiului i la comploturi intre frati. Au existat doar dou tentative nereuite de detronare a familiei domnitoare, ceea ce sugereaz existena unei stabiliti politice excepionale.n perioada de maxim putere, Imperiul Otoman avea 29 de provincii, plus 3 principate tributare:Moldova,TransilvaniaiValahia.Forma de organizare statala a imperiului otoman este mult salutata si pusa ca exemplu de un model puternic si rezistent de organizare de catre Machiaveli in opera sa Princepele. Acest stat, in opinia filosofului acelei perioade, ar fi unul extreme de greu de cucerit., accentiind aici puterea indiscutabila a sultanului, si posibilitatea acestuia de a skimba vizirii la dorinta lui. Asadar vizirii dadeau dovada de o executie intocmai a obligatiunilor sale si de un devotement indiscutabil, cel putin teoretic.