SUBSISTEMELE POLITICO-ADMINISTRATIVE LOCALEDIN STATELE UNIUNII EUROPENEDELIMITĂRI CONCEPTUALEDupă cum am arătat, într-o primă definiţie, subsistemul politicoadministrativlocal este ansamblul autorităţilor şi instituţiilor aparţinândcolectivităţilor teritoriale locale, care desfăşoară activităţi de administraţie publicănumai în cadrul unor porţiuni din teritoriul statului, determinate de organizareaadministrativ-teritorială, precum şi interacţiunile dintre ele.Din observarea fenomenului administrativ rezultă că, odată curecunoaşterea capacităţii juridice de drept public în favoarea populaţiei situate încadrul unor diviziuni administrativ-teritoriale ale statului, acestea devin unităţiadministrativ-teritoriale, adică devin colectivităţi teritoriale locale, subiectecolective de drept public dotate cu autorităţi reprezentative.Dacă se detaliază conceptul de sistem politico-administrativ local seajunge la o a doua definiţie, mai completă: subsistemul politico-administrativlocal este ansamblul autorităţilor şi instituţiilor reprezentând colectivităţileteritoriale locale, care desfăşoară activităţi de organizare a executării legii saude executare directă a legii, autonome faţă de stat, având capacitatea de a emiteacte unilaterale obligatorii, precum şi capacitatea de a realiza anumite faptemateriale necesare pentru aducerea la îndeplinire a actelor unilaterale obligatorii,precum şi relaţiile dintre acestea.Valorile politice pe care le realizează autorităţile administraţiei publicelocale sunt cele care corespund intereselor colectivităţilor teritoriale locale pecare le reprezintă. Din acest motiv, ele trebuie să deţină cea mai mare parte aatribuţiilor necesare pentru rezolvarea problemelor locale sau, cu alte cuvinte, să deţină o competenţă administrativă generală, pe care să o exercite în modautonom, dispunând de resursele necesare. Trebuie precizat că autonomie nuînseamnă independenţă; de aceea, ea este însoţită întotdeauna de un control dinpartea statului.Rezultă că, pentru funcţionalitatea unui subsistem politico-administrativlocal trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:- existenţa unei diviziuni administrativ-teritoriale a statului;- existenţa cel puţin a unei autorităţi, care să reprezinte colectivitatea

situată pe teritoriul acestei diviziuni administrative, autonomă faţă destat, şi care să dispună de competenţă administrativă generală,precum şi de resurse pentru realizarea acesteia;- existenţa unor modalităţi de control din partea statului.În practica administrativă termenii consacraţi care fac trimitere la cei definiţi maisus sunt:administraţie publică locală, sau administraţie locală, atât în sensulorganic, cât şi în sensul funcţional sau global.administraţia publică locală de bază (municipală sau comunală) esteadministraţia locală situată cel mai aproape de cetăţeni, organizată în diviziunileadministrativ-teritoriale de bază.administraţia publică locală intermediară este administraţia localăorganizată la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale intermediare, situate întrecele de bază şi stat. Administraţia locală intermediară se distinge prin faptul că,fiind situată între cele două nivele de administraţie, trebuie să respecte atâtcompetenţa unui nivel superior, cât şi competenţa unui nivel inferior.Pentru a înţelege alcătuirea subsistemelor politico-administrative localedin statele Uniunii Europene, prezentăm organizarea administrativ-teritorială aacestor state şi să încercăm o comparaţie între ele. Apoi, ne vom opri asupra adouă exemple de subsisteme politico-administrative locale al Franţei şi alGermaniei.Pentru a înţelege realitatea fenomenului de administraţie publică locală,subsistemul politico-administrativ local trebuie abordat într-o viziune mai largă,adică în relaţiile sale cu subsistemul politico-administrativ central, precum şi cualte categorii de organe ale statului. De aceea, vom avea în vedere următoareleaspecte: repartizarea atribuţiilor între nivelurile de administraţie locală,organizarea administraţiei locale de nivel intermediar şi statutul acesteia,organizarea administraţiei locale de bază şi statutul acesteia, relaţiile dintreadministraţiile locale de niveluri diferite, modalităţile controlului administrativexercitat de stat, controlul jurisdicţional, evoluţia descentralizării. Ordineaprezentării acestor aspecte se va adapta particularităţilor statelor studiate.

1.SUBSISTEMUL POLITICO-ADMINISTRATIV LOCAL DIN FRANŢA

După cum arată Alain Celcamp ( l’expérience de décentralisation,pp. 149-169, în culegerea de studii Les collectivités décentralisées de l’Union

européenne apărută sub îngrijirea lui Alain Delcamo, la DocumentationFrançaise, Paris – 1994), Franţa este statul unitar clădit pe o centralizaremultiseculară, care a realizat o importantă descentralizare în favoareaautorităţilor teritoriale alese.Descentralizarea în acest caz este opusă conceptului de autoguvernareenglez sau german (self-government, respectiv Selbstverwaltung), chiar dacă înfapt produce efecte similare, pentru că semnifică, potrivit tradiţiei statelor unitare,un transfer de competenţă de la centru către periferie, şi nu o recunoaştere aautonomilor locale preexistente centralizării statale.Prin descentralizare se realizează transferul unei părţi a competenţeistatului în favoarea autorităţilor locale alese, din raţiuni de eficienţă şi eficacitate,precum şi pentru a lărgi democraţia prin apropierea deciziei de cetăţeni.Potrivit organizării administrativ-teritoriale actuale, în Franţa în parteacontinentală, există 21 regiuni plus Corsica, 96 departamente şi 36.621 comuneîn cadrul cărora funcţionează peste 15.000 de organisme de cooperareintercomunală.4.2.1. Repartizarea atribuţiilor între nivelurile administraţiei publice localeÎn Franţa, atribuţiile transferate colectivităţilor teritoriale locale sunt deregulă, obligatorii, de natură administrativă şi sunt stabilite prin lege.Guvernul francez, dar şi doctrina au manifestat un interes deosebit pentruo repartizare „carteziană” a competenţei, pe cele trei niveluri ale administraţieipublice locale. Astfel, s-au realizat analize funcţionale pentru a determina un„bloc de competenţă” cât mai omogen, pentru fiecare nivel de administraţiepublică.S-a ajuns astfel la următoarea repartizare de principiu:la nivel regional – atribuţiile caracteristice rolului de reflecţie,dezvoltare şi impulsionare a activităţilor economico-sociale;la nivel departamental – atribuţii caracteristice misiunii desolidaritate şi echilibrare intercomunală;la nivel comunal – atribuţii caracteristice „controlului solului”, adicăcea mai mare parte a atribuţiilor din domeniul urbanismului şiresponsabilitatea utilităţilor de detaliu.Cu toate acestea, o mare parte a atribuţiilor se realizează în comun. Celmai elocvent exemplu îl constituie educaţia. În acest domeniu, statul şi-a păstratresponsabilitatea pentru organizarea generală a învăţământului, pentrurecrutarea, gestionarea şi salarizarea cadrelor didactice şi pentru finanţareaînvăţământului universitar. Celelalte niveluri au preluat fiecare atribuţiile privindinvestiţiile şi cheltuielile de funcţionare corespunzătoare învăţământului de un

anumit grad: regiunile au preluat liceele, departamentele au preluat colegiile, iarcomunele au preluat şcolile primare şi grădiniţele.

Pentru îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor descentralizate, au fostprevăzute, prin lege, trei principii:interdicţia exercitării tutelei unei colectivităţi teritoriale locale asupraalteia;compensarea financiară a transferului de atribuţii, pe bazacheltuielilor efectuate de stat la data transferuluitransferul bunurilor, personalului şi serviciilor corespunzătoare,precum şi a puterii normative necesare pentru exerciţiulcompetenţei transferate.4.2.2. Administraţia publică locală de nivel intermediarRegiunea este colectivitatea teritorială locală situată la al doilea nivelintermediar. În Franţa sunt 21 de regiuni cu un statut unic, la care se adaugăCorsica, având un statut special de autonomie.Principalele atribuţii ale regiunii sunt: adoptarea bugetului regiunii,organizarea serviciilor administrative regionale, dezvoltarea economică,elaborarea planului de dezvoltare regional, organizarea şi finanţareatransporturilor (inclusiv căi ferate), amenajarea teritoriului regiunii, învăţământulprofesional şi calificarea prin ucenicie.FORUL deliberativ al regiunii este Consiliul regional, compus dinconsilieri aleşi prin sufragiu universal direct, pe departamente, pentru un mandatde 5 ani, care lucrează în şedinţe publice.Consilierii regionali aleg, dintre ei, Preşedintele Consiliului care esteautoritatea executivă. Consiliul regional are o Comisie permanentă, formată dinPreşedintele Consiliului, un anumit număr de vicepreşedinţi şi alţi membri,stabiliţi de Consiliu. Această Comisie exercită atribuţii delegate de Consiliu.Preşedintele poate delega semnătura pentru unele acte sau poate delegaanumite atribuţii vicepreşedinţilor.La nivelul regiunii s-a păstrat de la origini, de când aceasta era o instituţiepublică având ca misiune dezvoltarea economică, o structură specifică şi anumeComitetul economic şi social. Acesta era alcătuit din membri desemnaţi deorganismele cu caracter economic, social, profesional, educativ, ştiinţific, culturalşi sportiv din regiune. El era consultat, în prealabil, asupra problemelor care sesupun deliberării consiliului regional.Statul era reprezentat de prefectul de regiune, care îşi exercită autoritatea

asupra serviciilor desconcentrate ale ministerelor de la nivel regional. Prefectulregiunii este prefectul departamentului în care are sediul regiunea şi areautoritate ierarhică asupra prefecţilor celorlalte departamente ale regiunii.Colectivitatea teritorială locală situată la primul nivel intermediar estedepartamentul. Departamentele franceze au acelaşi statut, cu excepţia Parisului,care este oraş-departament.Dintre principalele atribuţii ale departamentului menţionăm: adoptareabugetului departamentului, organizarea serviciilor administrative departamentale,acordarea unor ajutoare sociale şi asigurarea unor servicii sociale, asigurarea unor servicii medicale, asigurarea transportului şcolar din afara perimetrelorurbane, realizarea programelor de echipare a localităţilor rurale, elaborareaplanurilor de urbanism departamentale, protecţia mediului.Autoritatea deliberativă a departamentului este Consiliul general. Acestaeste ales prin vot direct, în cadrul unor circumscripţii electorale denumitecantoane (cantoanele nu au semnificaţie administrativă, fiind simplecircumscripţii electorale). Consilierii generali sunt aleşi pentru un mandat de 6ani, jumătate din numărul lor reînnoindu-se la fiecare 3 ani. Consiliul generallucrează în şedinţe publice.Executivul colectivităţii departamentale este Preşedintele Consiliuluigeneral, ales dintre membrii consiliului la fiecare reînnoire a acestuia.Mai există un organ colegial, denumit „Comisia permanentă”, format dinPreşedintele Consiliului general, un anumit număr de vicepreşedinţi şi alţimembri, desemnaţi de Consiliul general. Comisia permanentă exercită atribuţiiledelegate de Consiliul general.Preşedintele poate delega semnătura pentru unele acte sau poate delegaanumite atribuţii vicepreşedinţilor.La nivel departamental, statul este reprezentat de prefect, care îşi exercităautoritatea asupra serviciilor desconcentrate ale ministerelor, organizate lanivelul departamentului respectiv.4.2.3. Administraţia publică locală de bazăColectivităţile locale de bază sunt comunele. Ele sunt de mai multecategorii: comune rurale, care se împart în comune cu o populaţie sub 3.500 delocuitori şi comune cu o populaţie de peste 3.500 locuitori, şi comune urbane.Ele au, în principiu, acelaşi statut, cu anumite diferenţieri pe categorii, cuexcepţia oraşelor: Paris, Lyon şi Marsilia.Comuna exercită două categorii de atribuţii: atribuţii proprii şi atribuţiidelegate. Dintre principalele atribuţii proprii menţionăm: adoptarea bugetuluicomunei, organizarea serviciilor administrative ale comunei, gestionareapatrimoniului comunal, transportul şcolar din cadrul perimetrelor urbane,

acordarea unor ajutoare de urgenţă, elaborarea planurilor intercomunale dedezvoltare, elaborarea planurilor de urbanism locale şi eliberarea autorizaţiilor deconstruire. Atribuţiile delegate sunt stabilite prin diverse acte normative speciale,şi dintre acestea învederăm: activitatea de stare civilă, publicarea legilor şi adiverselor acte de aplicare emise de organele statului, executarea unor măsuride asigurare a ordinii publice şi pregătirea alegerilor.La nivelul comunei, funcţionează două autorităţi reprezentative: consiliulmunicipal şi primarul.Consiliul municipal este autoritatea deliberativă, cu competenţă generalăcare lucrează în şedinţe publice. Consilierii municipali sunt aleşi prin sufragiuuniversal direct, pentru un mandat de 6 ani. Consiliul poate organiza diversecomisii, compuse din consilieri, care au ca misiune analiza unor probleme şiiniţierea de proiecte de hotărâre. Ele nu au atribuţii decizionale. Utilizarea acestuitip de comisii a devenit o practică în comunele urbane.

Executivul comunal este primarul, ales de Consiliul municipal dintremembrii săi. Chiar dacă este ales în mod indirect, primarul este un personajputernic. El conduce şedinţele Consiliului municipal şi aduce la îndeplinirehotărârile acestuia, ceea ce îi conferă poziţia de şef al serviciilor administraţieimunicipale. El are şi atribuţii proprii, fie în calitate de autoritate executivă acomunei, cum este cazul eliberării autorizaţiilor de construire şi menţinerii ordiniipublice, fie în calitate de reprezentant al statului în comună, cum este cazulexecutării legilor şi hotărârilor de Guvern. Tot ca reprezentant al statului, Primarulare calitatea de ofiţer de poliţie judiciară şi ofiţer de stare civilă. Dacă atribuţiilece revin comunei se exercită în regim de autonomie, atribuţiile delegate de statsunt supuse subordonării ierarhice.Primarul este ajutat de un număr de viceprimari desemnaţi de Consiliulmunicipal dintre membrii săi, cărora le poate delega semnătura pentru anumiteacte sau le poate delega unele atribuţii.4.2.4. Relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi controlul exercitatde statÎntre autorităţile colectivităţilor teritoriale locale intermediare de niveldiferit, precum şi între acestea şi autorităţile administraţiei publice locale de bazănu există raporturi de subordonare. Există însă relaţii de colaborare între

colectivităţile teritoriale locale, care se concretizează într-o gamă largă de formeasociative.Controlul administrativ general asupra actelor autorităţilor administraţieipublice locale este un control de legalitate a posteriori şi se exercită de prefect.Prefectul poate ataca, în faţa tribunalului administrativ, actul pe care îl considerăilegal. Atacarea nu implică suspendarea sa de drept.În ceea ce priveşte controlul jurisdicţional, acesta este exercitat detribunalele administrative, care nu fac parte din autoritatea judecătorească,instanţa supremă fiind Consiliul de Stat. În acest sens, trebuie precizat că Franţaeste autoritatea dualismului jurisdicţional.4.2.5. Evoluţia descentralizăriiÎn Franţa, statutul de colectivităţi teritoriale locale a fost recunoscutdepartamentelor în anul 1871, iar comunelor în anul 1884.Pe parcursul timpului, autonomia locală a cunoscut o anumită dezvoltare,fiind consacrată, ca principiu general, atât de Constituţia celei de-a IV-aRepublici, cât şi de Constituţia actuală. Reglementarea autonomiei locale arămas însă de domeniul legii.În anul 1954, în Franţa apar regiunile, ca circumscripţii administrative alestatului, destinate planificării dezvoltării economice.În anul 1971, a avut loc o tentativă de reducere a numărului comunelor(exagerat de mare în Franţa), prin fuziune. Dar această tentativă a eşuat,sentimentul de autonomie fiind mai puternic decât nevoia de eficienţă.

În anul 1972, regiunile dobândesc statutul de instituţii publice, cucompetenţă limitată la domeniul dezvoltării economice.Până în anul 1982, activitatea autorităţilor colectivităţilor teritoriale locales-a desfăşurat sub control foarte strict din partea statului, cunoscut sub numelede „tutelă administrativă”. Autoritatea de tutelă era prefectul care exercita atât uncontrol a priori, cât şi a posteriori, atât de legalitate, cât şi de oportunitate,având puterea să anuleze actele autorităţilor administraţiei publice locale, dacă leconsidera ilegale. În plus, prefectul departamentului era şi autoritatea executivă acolectivităţii teritoriale locale respective.În anul 1982, s-a produs o adevărată reformă a administraţiei publicelocale franceze, prin Legea privind drepturile şi libertăţile comunelor,departamentelor şi regiunilor, cunoscută sub numele de „Legea descentralizării”.Această lege operează un important transfer de competenţă în favoarea

colectivităţilor teritoriale locale, recunoaşte statutul de colectivitate teritorialălocală pentru regiune, înlătură „tutela administrativă”, înlocuind-o cu un controladministrativ de legalitate a posteriori. Controlul este exercitat tot de Prefect, daracesta nu mai dispune de un drept de anulare a actelor autorităţilor locale avânddoar posibilitatea de a ataca, în faţa tribunalului administrativ, actele pe care leconsideră ilegale.O altă lege din 1982 transferă executivul departamental de la Prefect, laPreşedintele Consiliului general.Alte două legi, din 1983, repartizează atribuţiile între comună,departament şi regiune, potrivit principiului subsidiarităţii.În fine, în 1986 au loc primele alegeri directe pentru Consiliile regionale.Se ajunge astfel la configuraţia actuală a subsistemului politico-administrativlocal francez.

2.SUBSISTEMUL POLITICO-AMINISTRATIV LOCAL DIN REPUBLICAFEDERALĂ GERMANIA

4.3.1. Particularităţi determinate de structura federală a statuluiPotrivit legii fundamentale, în Germania, subsistemul politico-administrativlocal este structurat pe 3 niveluri:landul (Länder) este cel de-al doilea nivel intermediar (nivelulregional);arondismentul (Landkreise) este primul nivel intermediar (niveluldepartamental);comuna (Gemeinden) este nivelul de bază.Fiecare dintre aceste niveluri se caracterizează prin:autonomie, în sensul de recunoaştere a aptitudinii de a acţiona înnume propriu pentru rezolvarea problemelor colectivităţii teritorialelocale;capacitate de drept public, care îi conferă facultatea de a acţiona,în regim de putere publică, prin acte de autoritate, în vederearealizării competenţei;autorităţi proprii alese, adică autorităţi care reprezintă colectivitateateritorială locală.Germania este organizată, la nivel regional, în 16 landuri (din care 3 sunt„oraşe-stat”), la nivel departamental, în 323 arondismente (din care 112 „oraşearondisment”),iar la nivel de bază, în 14.865 comune.Întrucât Germania este un stat federal, în care landurile sunt statelefederale, care şi-au păstrat o suveranitate reziduală, între autonomia şi

competenţa landului, pe de o parte, şi autonomia şi competenţa arondismentelorşi comunelor, pe de altă parte, există o diferenţă esenţială.Landurile, preexistente federaţiei, au o suveranitate originală (competenţacompetenţei) pe care şi-au limitat-o prin transferul unor prerogative în favoarea statului federal. Ele au propria lor Constituţie, organe şi funcţii legislative, organeşi funcţii executive, precum şi organe şi funcţii jurisdicţionale.Comuna şi arondismentul au o autonomie limitată la rezolvarea propriilorprobleme şi competenţa administrativă atribuită de statul federal şi de landuri.Regimul lor juridic are fundamentele în Constituia federală şi în Constituţialandului fiind concretizat prin coduri, care sunt legi ale landurilor. În acestecondiţii, şi potrivit tradiţiilor istorice zonale, statutele colectivităţilor teritorialelocale sunt diverse, mai ales la nivelul comunelor.4.3.2. Repartizarea generală a atribuţiilorRepartiţia competenţei între statul federal şi landuri se face prin Legeafundamentală.Competenţa legislativă are trei componente:competenţa proprie a federaţiei;competenţa concurentă (deţine ponderea);competenţa proprie a landurilor.Competenţa executivă aparţine landurilor, executarea legii federale prinorgane proprii ale federaţiei fiind o excepţie (domeniul militar şi anumite serviciipublice naţionale).Cu toate că, potrivit art.30 şi art.70 din Legea fundamentală, competenţalegislativă generală aparţine landului, art.73 care reglementează competenţalegislativă a statului federal şi art. 74 care reglementează competenţaconcurentă, deplasează cele mai importante atribuţii legislative la nivelul statuluifederal. Însă landurile, prin intermediul Consiliului federal, care este format dinreprezentanţii lor, contribuie în mod hotărâtor la elaborarea legii federale.Preponderenţa statului federal în domeniul legislativ este compensată prinfaptul că executarea legii, inclusiv a legii federale, este încredinţată, ca regulă,administraţiei landurilor.Dintre atribuţiile exclusive ale federaţiei menţionăm: politica externă,apărarea, serviciile publice naţionale (ex. poşta).Atribuţiile concurente vizează numeroase domenii, cum sunt: justiţia,asistenţa socială, dreptul civil, dreptul penal, dreptul muncii etc.În ceea ce priveşte competenţa legislativă proprie a landurilor, potrivit art.70 şi următoarele din Legea fundamentală, ea se referă mai ales la domeniul

cultural, la învăţământ, la menţinerea ordinii publice, la procedurile administrativeşi la statutul colectivităţilor teritoriale locale.Respectarea repartiţiei atribuţiilor este asigurată de TribunalulConstituţional Federal.Arondismentele şi comunele sunt colectivităţi teritoriale locale care sebucură doar de autonomie administrativă, fără a avea atribute de suveranitate calandurile. Arondismentul şi comuna au o autonomie limitată la rezolvareapropriilor probleme, precum şi atribuţii delegate de statul federal şi de land.

4.3.3. Organizarea autorităţilor landuluiOrganizarea şi funcţionarea autorităţilor landului se face prin propriaConstituţie, ceea ce determină configuraţii neuniforme. Totuşi, la nivelul fiecăruiland regăsim o Dietă, aleasă prin sufragiu universal direct (durata mandatuluieste, de regulă, 4 ani) şi un Guvern, responsabil în faţa Dietei. Guvernul estecondus de Ministrul – Preşedinte, ales de Dietă.4.3.4. Administraţia publică locală de nivel departamentalColectivitatea teritorială locală de nivel departamental este arondismentul,a cărui administraţie o vom prezenta în continuare.Constituţia federală şi Constituţiile landurilor îi recunosc arondismentuluiautonomia administrativă, precum şi reprezentativitatea autorităţilor proprii,rezultată din „sufragiu universal, direct, egal şi secret”.Statutul arondismentului este stabilit printr-un cod special, adoptat ca legea landului, ceea ce implică deosebiri de la un land la altul.În afară de calitatea de colectivitate teritorială locală, arondismentul esteşi circumscripţie administrativă a landului, astfel încât, împreună cu administraţiaarondismentului funcţionează şi anumite servicii administrative ale landului.În calitate de colectivitate teritorială locală, arondismentul desfăşoarăactivităţi care depăşesc mijloacele financiare şi capacitatea de gestiune acomunelor. Pentru aceasta, el dispune de prerogative de autoritate publică, celemai importante dintre acestea fiind: puterea de organizare, puterea de a-şirecruta şi gestiona personalul, puterea financiară şi bugetară şi puterea de aemite anumite norme juridice cu caracter general, pentru teritoriularondismentului. De asemenea, el are dreptul la sigiliu, stemă şi drapel.În general, atribuţiile obligatorii ale arondismentului sunt: construirea şiîntreţinerea drumurilor intercomunale; amenajarea teritoriului; întreţinereaparcurilor naturale; asistenţa socială; construirea şi întreţinerea spitalelor;construirea şi întreţinerea liceelor şi şcolilor profesionale; colectarea, prelucrareaşi depozitarea reziduurilor menajere.Arondismentul poate transfera, în condiţiile legii, unele dintre atribuţiile

sale comunelor suficient de mari pentru a le putea realiza, sau poate preluaunele atribuţii de la comunele mici.De asemenea, poate să-şi asume şi anumite atribuţii facultative.Asumarea acestora depinde de capacitatea financiară şi de voinţa politică.Printre atribuţiile facultative asumate mai frecvent, se numără: susţinereaanumitor activităţi culturale; construcţia şi întreţinerea de biblioteci publice;promovarea economiei şi în special a turismului; construirea de baze sportive.Pentru exercitarea atribuţiilor ce îi revin, arondismentul dispune de organealese şi de un aparat administrativ.Organul reprezentativ, ales direct de populaţie, este Adunareaarondismentului. Membrii acestei adunări sunt aleşi prin vot direct pentru unmandat de 5 ani. Adunarea decide în toate problemele care ţin de competenţaarondismentului, însă ea poate delega unele atribuţii Preşedintelui adunării sau unor comitete constituite dintre membrii săi. Aceste comitete au, uneori, puteriimportante.Aparatul administrativ are o structură dualistă: de serviciu alarondismentului şi de serviciu desconcentrat al landului. Din acest motiv, esteformat atât din funcţionari ai arondismentului, cât şi din funcţionari ai landului. Deregulă, funcţionarii superiori sunt recrutaţi de land, iar ceilalţi de arondisment.Costurile serviciilor administrative de la nivelul arondismentului sunt astfelîmpărţite între land şi arondisment.Aparatul administrativ al arondismentului, ca serviciu al landului, exercităatribuţiile acestuia în următoarele domenii: poliţie, controlul disciplinei înconstrucţii, amenajarea teritoriului, drumuri şi căi navigabile, monumente istoriceetc. În calitate de serviciu al arondismentului, îndeplineşte atribuţiile ce revinacestuia, potrivit statutului său de colectivitate teritorială locală.La nivelul arondismentului, un rol deosebit de important revinePreşedintelui arondismentului. El este ales de Adunarea arondismentului pentruperioade cuprinse între 6 şi 12 ani, în funcţie de land. La selecţionareacandidaţilor pentru această funcţie, participă şi ministrul de interne al landului.Astfel, un comitet de selecţie, din cadrul Adunării, întocmeşte o listă de candidaţi,care trebuie să cuprindă cel puţin trei persoane. Această listă se trimite spreaprobare ministrului de interne al landului. După aprobare, lista este supusăvotului Adunării. Este ales candidatul care obţine majoritatea absolută.Preşedintele arondismentului este un funcţionar public ales care are atâtcalitatea de Preşedinte al adunării arondismentului, cât şi pe cea de şef al

aparatului administrativ din arondisment. Ca Preşedinte al adunării, pregăteşte şiexecută hotărârile acesteia, conduce şedinţele, fără a avea drept de vot, dispunede un drept de veto împotriva hotărârilor pe care le consideră ilegale şi poatedecide, în situaţii de urgenţă, în domeniile rezervate Adunării. El decide, deasemenea, în toate domeniile date în competenţa sa prin lege, precum şi îndomeniile delegate de Adunare. Ca şef al aparatului administrativ dinarondisment, Preşedintele este responsabil de îndeplinirea atribuţiilor ce revinacestuia. El este superiorul ierarhic al funcţionarilor arondismentului şi alfuncţionarilor landului de la nivel de arondisment, considerat ca circumscripţieadministrativă, răspunzând de activitatea acestora.4.3.5. Administraţia publică locală de bazăColectivităţile locale de bază sunt comunele care au, după cum vomvedea statute diferite. De aceea, vom încerca să le prezentăm trăsăturilegenerale.Termenul de „comună” se aplică atât marilor oraşe, cât şi micilor localităţirurale.Statutul comunei este guvernat de principiul liberei administrări, ceea ceînseamnă că acestea rezolvă, în nume propriu şi pe proprie răspundere,ansamblul problemelor locale. În acest scop, comunei îi sunt recunoscute o seriede prerogative, dintre care menţionăm: autonomia financiară, capacitatea de a-şi planifica dezvoltarea, puterea de a adopta anumite acte normative şi capacitateade a-şi recruta şi gestiona personalul.Comunele au atribuţii proprii, atribuţii delegate de land şi eventual, uneleatribuţii transferate de arondisment. Atribuţiile proprii pot fi obligatorii saufacultative.Principalele atribuţii obligatorii sunt: urbanismul, construcţia şi întreţinereadrumurilor locale, construcţia şi întreţinerea unor categorii de şcoli ( în specialşcolile primare), protecţia civilă, ajutoarele sociale, amenajarea şi întreţinereacimitirelor.Dintre atribuţiile facultative menţionăm: promovarea economiei locale,gestiunea întreprinderilor de producere şi distribuire a energiei, construcţia şiîntreţinerea infrastructurii transportului în comun, realizarea unor obiective cucaracter social, susţinerea unor activităţi culturale, susţinerea activităţilorsportive, crearea caselor de economii comunale.Dintre atribuţiile delegate de land, cităm: starea civilă, evidenţa populaţiei,

diferitele recensăminte, controlul alimentar, supravegherea restaurantelor şi acomerţului cu băuturi alcoolice.În afară de atribuţiile arătate, comunele mai pot acţiona şi ca agenţieconomici, în limitele stabilite de lege. Astfel, ele pot înfiinţa întreprinderieconomice, dacă acestea satisfac o nevoie publică. În mod normal, acesteîntreprinderi trebuie să fie rentabile, iar profitul lor se varsă la bugetul comunei.Menţionăm că, există şi diferenţe de statut, între comune, determinate demărimea acestora. Astfel, avem:Marile oraşe, asimilate arondismentelor, cu o populaţie de peste100.000 locuitori, care exercită atât atribuţiile arondismentului, câtşi pe cele ale comunei;Oraşele mijlocii, cu o populaţie mai mare de 20.000 de locuitoricare exercită, în anumite landuri (ex. Baden – Wurtemberg), şianumite atribuţii care revin, de regulă, arondismentelor;Oraşele mici şi satele, pentru care anumite atribuţii ce revin, deregulă, comunelor, sunt exercitate de arondisment.Organizarea administraţiei comunelor germane cunoaşte trei modele:Modelul „Consiliului”, întâlnit în Germania de nord;Modelul „Magistratului”, întâlnit în Hesse şi Schleswig-Holstein;Modelul „Primarului”, întâlnit în Germania de sud.Modelul „Consiliului” este de inspiraţie britanică. În acest caz, autoritateapreponderentă este consiliul comunal, ales prin vot direct, pentru un mandat de 4ani, care deţine toate atribuţiile importante.Primarul, ales de consiliu, prezidează şedinţele şi reprezintă comuna, cutitlu onorific.Serviciile administraţiei comunale sunt conduse de un „Director” ales deconsiliul comunal pe o perioadă determinată (6,8 sau 12 ani, în funcţie de land).Acesta se ocupă efectiv de afacerile comunei.În funcţie de mărimea comunei, Directorul poate fi ajutat de un număr deadjuncţi, aleşi , de asemenea, de consiliu, pe o durată determinată.

În Saxonia, există şi un comitat de administraţie, format din director,adjuncţii săi şi un număr de consilieri comunali. Comitetul pregăteşte şedinţeleconsiliului, dar are şi drept de decizie în anumite domenii. Directorul răspunde deexecutarea deciziilor comitetului de administraţie şi a hotărârilor consiliuluicomunal.Modelul „Magistratului”, presupune existenţa unui Consiliu, organdeliberativ, ales prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani, şi a Magistratului careeste organul executiv.

Magistratul este compus din primar şi adjuncţii săi, aleşi de către Consiliu.Magistratul este un organ colegial, dar fiecare membru are şi atribuţiiproprii. El reprezintă comuna în raporturile cu terţii şi conduce serviciileadministraţiei comunale. De asemenea, pregăteşte şedinţele consiliului comunalşi execută hotărârile acestuia.Modelul „Primarului” presupune un primar cu puteri importante. Organuldeliberativ rămâne Consiliul comunal, ales prin vot direct, pentru un mandat de 5ani, dar primarul are o mare influenţă, fiind ales tot prin vot direct, pentru unmandat de 8 ani. El prezidează consiliul comunal, este executivul comunal şişeful serviciilor administraţiei comunei.4.3.6. Relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi controlul exercitatde landÎntre arondismente şi comune nu există raporturi de subordonare.Trebuie să menţionăm că şi în Germania funcţionează un dezvoltat sistemde cooperare între colectivităţile locale.Un loc aparte pentru promovarea intereselor locale îl ocupă confederaţiilecolectivităţilor locale. În Germania, funcţionează: Confederaţia oraşelorgermane, care reprezintă marile oraşe: Confederaţia comunelor germane, carereprezintă oraşele mici şi localităţile rurale; Confederaţia arondismentelorgermane. Aceste confederaţii au, fiecare, atât o organizare la nivel de land, cât şio organizare la nivel federal. Ele reprezintă interesele membrilor lor şi intervin cagrupuri de presiune în procesul politic.Controlul administrativ asupra actelor arondismentului este exercitat de unorgan desconcentrat al landului, aflat în subordinea directă a ministrului deinterne al landului. Deoarece controlul administrativ utilizat în Germania ni separe ingenios, îl vom prezenta mai pe larg.Controlul administrativ asupra actelor administraţiei arondismentului,emise în exercitarea propriilor atribuţii, are ca obiect doar legalitatea, se executăa posteriori şi este reglementat, prin lege, de fiecare land.Cu toate diferenţele dintre landuri, ca regulă, instrumentele de control,concepute într-un ansamblu cu caracter gradual, sunt următoarele:dreptul autorităţii de control de a fi informată, la cerere;dezaprobarea;substituirea în luarea deciziilor şi asigurarea executării acestora;numirea unui comisar, dacă autorităţile arondismentului nufuncţionează;

demiterea preşedintelui arondismentului şi/sau dizolvarea Adunării

arondismentuluiControlul administrativ nu are un caracter general, sistematic. El seexercită numai dacă autoritatea de control a luat cunoştinţă despre anumiteaspecte care pun sub semnul întrebării legalitatea unui act emis de Adunareaarondismentului sau de preşedintele acestuia.Într-o asemenea situaţie, autoritatea de control poate solicita toateinformaţiile privind problema respectivă. De asemenea, poate participa laşedinţele consiliului sau ale diferitelor comitete care dezbat problema în cauză şipoate face recomandări, care nu au caracter obligatoriu.Următoarea măsură, cu caracter deja coercitiv, este dezaprobareaoficială a actului considerat ilegal. Această dezaprobare pune autoritatea care aemis actul în situaţia de a decide dacă îl menţine sau îl revocă. Dacă autoritatealocală îşi menţine actul, autoritatea de control poate hotărî fie anularea lui, fie săemită un act de sens contrar. În hotărârea autorităţii de control trebuie stipulatemăsurile ce trebuie luate, precum şi termene rezonabile pentru îndeplinireaacestora.Dacă autoritatea arondismentului nu se supune, organul de control poatesă aducă la îndeplinire ea însăşi hotărârea respectivă.În fine, dacă la nivelul autorităţilor unui arondisment apar blocaje saucarenţe grave, organul de control poate numi un comisar, care va prelua, în partesau în totalitate exerciţiul atribuţiilor arondismentului. Dată fiind severitateaacestei măsuri, la ea nu se poate recurge decât în condiţii strict determinate delegea landului.În ultimă instanţă, dacă se produc încălcări deosebit de grave aleobligaţiilor ce revin autorităţilor arondismentului organul de control poate procedala destituirea preşedintelui arondismentului şi, în anumite landuri, chiar ladizolvarea Adunării arondismentului.În afara controlului administrativ de legalitate, în Germania se practică şiun control de oportunitate, dar numai pentru atribuţiile delegate de land. Înaceste domenii, autorităţile landului au drept de instrucţie şi exercită un controlprealabil.Împotriva măsurilor dispuse de organul de control, în cadrul controluluiadministrativ de legalitate, arondismentul poate face recurs la tribunaluladministrativ. Însă, înainte de a se adresa justiţiei, autoritatea arondismentuluitrebuie să parcurgă procedura prealabilă a recursului administrativ, în faţa

organului de control.Controlul de oportunitate, exercitat în cazul atribuţiilor delegate, nu estesusceptibil de recurs în justiţie, deoarece măsurile luate în acest cadru nu suntconsiderate acte administrative.Organul de control administrativ asupra actelor comunelor estePreşedintele arondismentului, în calitatea sa de reprezentant al landului.Referitor la atribuţiile proprii ale comunelor, Preşedintele arondismentuluiexercită doar un control administrativ de legalitate a posteriori. În ceea cepriveşte atribuţiile delegate de land, acesta exercită atât un control de legalitate,cât şi de oportunitate.

Modalităţile de control asupra comunelor sunt aceleaşi ca şi în cazularondismentelor.Precizăm că, în realitate, acţiunile de control administrative asupraautorităţilor locale sunt foarte rare în Germania. Aceasta pentru că nu se practicăun control general, dar şi pentru că autorităţile locale sunt de bună credinţă şidispun de personal competent, care veghează ca actele emise să fie conformecu legea.Germania utilizează dualismul jurisdicţional, controlul jurisdicţional alactelor administrative fiind încredinţat instanţelor jurisdicţionale administrative.4.3.7. Evoluţia descentralizăriiÎn Germania evoluţia descentralizării nu se poate trata ca în cazul altorstate, deoarece aici autonomia locală, atât a comunelor, cât şi a arondismentelor,are o vechime considerabilă. Aceasta face ca libera administrare a colectivităţilorlocale şi repartizarea atribuţiilor potrivit principiului, numit mai târziu al„subsidiarităţii” să figureze prin principiile centrale ale Legii fundamentale din1949, care nu face decât să consemneze îndelungata tradiţie a administraţieipublice locale germane.

3. SUBSISTEMUL POLITICO-AMINISTRATIV LOCAL DIN MAREA BRITANIE

Descentralizarea, ca element esential al autonomiei locale, nu poate fi conceputa, cel putin in statele unitare, fara existenta unui control din partea statului, denumit, traditional, control de tutela, exercitat in Marea Britanie de catre judecatori.

In Marea Britanie, există cel puţin 2000 de jurisdicţii administrative consacrate soluţionării conflictelor apărute la nivelul administraţiei

active, care judecă de circa 6 ori mai multe litigii decât cele ce sunt rezolvate de instanţele de drept comun.

Este vorba despre o serie de autorităţi administrative colegiale, dotate cu atribuţii jurisdicţionale, numite „Administrative Tribunals”, compuse din experţi, în domenii precum cel al imigraţiei, securităţii sociale, închirierilor, impozitelor pe venituri etc.

În vocabularul juridic britanic, prin „tribunal” se înţelege o jurisdicţie de excepţie, cu deosebire o jurisdicţie stabilită fie de Parlament, fie de administraţie, dar pe baza unei legi, în scopul soluţionării unor litigii vizate de unele reglementări speciale. În mod obişnuit, fiecare tribunal are propria sa organizare şi procedură, majoritatea judecătorilor de la aceste instanţe nefiind judecători de carieră, ci fiind numiţi doar pentru cunoştinţele lor într-un anumit domeniu. Doar preşedintele tribunalului este licenţiat în drept.

Deciziile tribunalelor administrative rămân pe mai departe supuse controlului celor din urmă, pe calea recursului, utilizat şi contra deciziilor administraţiei propriu-zise. Camera Lorzilor este competentă în toate cazurile, în ultim resort.