20032015

16
Curăţenie generală pe mijloacele de transport în comun PAG. 4 D upă ce procesatorii au anunţat că nu vor mai prelua cantităţi mici de lapte, majoritatea fermierilor sătmăreni au sărit ca arşi. Au început să se plângă autorităţilor că vor fi nevoiţi să-şi lichideze efectivele şi să-şi închidă fermele. Autorităţile judeţene încearcă acum să identifice soluţii pentru salvarea micilor fermieri sătmăreni. Lipsa centrelor de colectare a laptelui din majoritatea unităţilot administrativ-teritoriale din judeţ constituie cea mai mare problemă, a fost concluzia şedinţei de lucru organizată ieri la Prefectura Satu Mare, la care au participat reprezentanţii instituţiilor publice deconcentrate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Din păcate, şi fermierii sătmăreni au partea lor de vină. Ani la rândul au fost îndemnaţi să se asocieze şi să înfiinţeze cooperative. Cei care au avut această iniţiativă au fost, culmea, câţiva mari fermieri. Un număr de 12 mari crescători de vaci cu lapte din judeţul Satu Mare şi-au adunat forţele şi au înfiinţat Cooperativa Samus Lact. Iniţiativa lor pare le asigure momentan supravieţuirea pe o piaţă invadată de laptele importat din străinătate, inclusiv din Asia. continuare în pagina 2 6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8 Editorial Şi fermierii au partea lor de vină cotidianul sătmărenilor www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro SZASZ LORAND Vineri, 20 martie 2015, Anul XXVI, Nr. 7445 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei CONSTATARE Cerşetoria, un fenomen fără leac Eclipsa parțială de Soare va fi vizibilă și din Satu Mare PAG. 16 Vacanţa ia sfârşit în acest week-end pentru echipele din Liga a IV-a Elite. Asta pentru că la sfârşitul săptămânii începe returul competiţiei care a adunat, aşa cum o spune şi nu- mele, elita fotbalului din judeţul nos- tru. Pe parcursul vacanţei de iarnă am tot scris despre noutăţile din curtea formaţiilor care debutează în acest retur. Ca şi o concluzie, majoritatea dintre acestea se confruntă cu ceva probleme financiare, unele echipe au ales să investească în tineri, altele s-au întărit cu jucători care au evoluat în eşaloane superioare. Această etapă ar fi trebuit să programeze şi două meciuri intere- sante. FC Olimpia II – Recolta Dorolţ şi Luceafărul Decebal – Turul Micula. SPORT - pag. 11 LIGA A IV-A ELITE Fotbalul judeţean revine în actualitate Controalele efectuate de in- spectorii Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Antifraudă Oradea la comercianţii din Piaţa Mare nu au rămas fără urmări. Şase magazine din zonă au fost închise în urma neregulilor constatate, iar uşile acestora au fost sigilate. Inspectorii Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Antifraudă Oradea au descins mier- curi după-amiază pe neaşteptate în Piaţa Mare. Potrivit martorilor ocu- lari, inspectorii Antifraudă au verifi- cat toate magazinele din jurul pieţei. „Au venit în jurul orei 15.00, au in- trat în magazine, s-au legitimat, apoi au cerut actele contabile, au verificat stocul, intrările-ieşirile, banii din casă, tot ce era de verificat. Au fost şi la mine în magazin, mi-au făcut practic inventarul, nu au găsit nimic în nere- gulă, apoi au plecat.” pag. 6 Magazine închise de ANAF la Satu Mare Investiţii de încă 20-25 milioane lei la Satu Mare PAG. 5 PAG. 3 Medicii avertizează că privitul direct al eclipsei de soare este periculos şi că ochelarii de soare, bucăţile de sticlă colorată sau alte dispozitive nu oferă protecţie ochilor, fiind indicat ca eclipsa să fie privită la televizor. Managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oſtalmologice Bucureşti, Monica Pop, spune că este indicat ca eclipsa de soare de astăzi să fie privită la televizor, şi nu direct, pentru a proteja ochii. ”În situaţia în care va fi soare, avertizăm populaţia că privitul direct este foarte periculos. Pot apărea leziuni (arsuri) retiniene grave, care pot determina scăderea definitivă a vederii. Nici un fel de lentile de ochelari de soare, sticle colorate sau afumate, radiografii, dvd-uri nu conferă protecţie pentru ochii dumneavoastră. Priviţi doar la TV eclipsa, dacă doriţi să vă păstraţi vederea intactă”, a declarat, joi, dr. Monica Pop. Ochelarii de soare nu oferă protecţie la eclipsă

description

gnv

Transcript of 20032015

  • Curenie general pe mijloacelede transport n comun pag. 4

    Dup ce procesatorii au anunatc nu vor mai prelua cantitimici de lapte, majoritateafermierilor stmreni au srit ca ari.Au nceput s se plng autoritilor cvor fi nevoii s-i lichideze efectivelei s-i nchid fermele. Autoritilejudeene ncearc acum s identificesoluii pentru salvarea micilor fermieristmreni. Lipsa centrelor de colectarea laptelui din majoritatea unitilotadministrativ-teritoriale din judeconstituie cea mai mare problem, afost concluzia edinei de lucruorganizat ieri la Prefectura Satu Mare,la care au participat reprezentaniiinstituiilor publice deconcentrate dincadrul Ministerului Agriculturii iDezvoltrii Rurale.

    Din pcate, i fermieriistmreni au partea lor de vin. Ani larndul au fost ndemnai s se asociezei s nfiineze cooperative. Cei care auavut aceast iniiativ au fost, culmea,civa mari fermieri. Un numr de 12mari cresctori de vaci cu lapte dinjudeul Satu Mare i-au adunat forelei au nfiinat Cooperativa Samus Lact.Iniiativa lor pare s le asiguremomentan supravieuirea pe o piainvadat de laptele importat dinstrintate, inclusiv din Asia.

    continuare n pagina 2

    6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8

    Editorial

    i fermierii au partea lor de vin

    cotidianul stmrenilor

    www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro

    SzASz lOrANd

    Vineri, 20 martie 2015, Anul XXVI, Nr. 7445 editat la Satu Mare, 16 pagini, 2 lei

    CONSTATARECeretoria,un fenomen

    fr leac

    Eclipsa parial deSoare va fi vizibil i din Satu Mare pag. 16

    Vacana ia sfrit n acestweek-end pentru echipele din Liga aIV-a Elite. Asta pentru c la sfritulsptmnii ncepe returul competiieicare a adunat, aa cum o spune i nu-mele, elita fotbalului din judeul nos-tru. Pe parcursul vacanei de iarn amtot scris despre noutile din curteaformaiilor care debuteaz n acestretur. Ca i o concluzie, majoritatea

    dintre acestea se confrunt cu cevaprobleme financiare, unele echipe auales s investeasc n tineri, altele s-auntrit cu juctori care au evoluat nealoane superioare.

    Aceast etap ar fi trebuit sprogrameze i dou meciuri intere-sante. FC Olimpia II Recolta Doroli Luceafrul Decebal Turul Micula.

    SPORT - pag. 11

    LIgA A IV-A ELITEFotbalul judeean revine n actualitateControalele efectuate de in-

    spectorii Administraiei Naionale deAdministrare Fiscal AntifraudOradea la comercianii din PiaaMare nu au rmas fr urmri. asemagazine din zon au fost nchise nurma neregulilor constatate, iar uileacestora au fost sigilate.

    Inspectorii AdministraieiNaionale de Administrare Fiscal Antifraud Oradea au descins mier-curi dup-amiaz pe neateptate n

    Piaa Mare. Potrivit martorilor ocu-lari, inspectorii Antifraud au verifi-cat toate magazinele din jurul pieei.Au venit n jurul orei 15.00, au in-trat n magazine, s-au legitimat, apoiau cerut actele contabile, au verificatstocul, intrrile-ieirile, banii din cas,tot ce era de verificat. Au fost i lamine n magazin, mi-au fcut practicinventarul, nu au gsit nimic n nere-gul, apoi au plecat.

    pag. 6

    Magazine nchise de ANAF la Satu Mare

    Investiii de nc 20-25milioane lei la Satu Mare

    pag. 5

    pag. 3

    Medicii avertizeaz cprivitul direct al eclipsei de soareeste periculos i c ochelarii desoare, bucile de sticl coloratsau alte dispozitive nu oferprotecie ochilor, fiind indicat caeclipsa s fie privit la televizor.Managerul Spitalului Clinic deUrgene Oftalmologice Bucureti,Monica Pop, spune c este indicatca eclipsa de soare de astzi s fieprivit la televizor, i nu direct,pentru a proteja ochii. n situaia

    n care va fi soare, avertizmpopulaia c privitul direct estefoarte periculos. Pot aprea leziuni(arsuri) retiniene grave, care potdetermina scderea definitiv avederii. Nici un fel de lentile deochelari de soare, sticle coloratesau afumate, radiografii, dvd-urinu confer protecie pentru ochiidumneavoastr. Privii doar la TVeclipsa, dac dorii s v pstraivederea intact, a declarat, joi, dr.Monica Pop.

    Ochelarii de soare nu oferprotecie la eclips

  • 2/ Vineri, 20 martie 2015OpiniiGazeta de Nord-Vest

    112 - Urgene 807777 - Poliia959 - Poliia de Frontier769760 - Jandarmeria711212 - Pompieri710690 - Biroul Anticorupie741111 - Ambulana750481 - Sntate public727050 - Spitalul judeean715695 - Spitalul municipal712795 - Agenia TAROM768830 - Protecia Copilului736240- Comisariatul pentruProtecia Consumatorilor0261-721.051, 0734-221.096 -Apaserv021/9672 - Programri RAR929 - Electrica0265.200.928 - E.ON Gaz759081 - Transurban768704 - Informaii CFR711002 - Agenia CFR951 - Informaii speciale971 - Internaional991 - Urban0361. 407733 - Nord-Vest TV715945 - Radio Transilvania0361 - 400100 - Radio 10745-049715 - Taxi marf0261-711002 - Agenia de Voiaj0742-708708 - POSzETINTERVENII CAzANE 759081 - Transurban768704 - Informaii CFR711002 - Agenia CFR951 - Informaii speciale971 - Internaional991 - Urban0744.507.026, 0733.507.026 -Tractri auto NON STOP

    Telefoane utile

    Remember

    Maxima zilei

    Calendar religios

    ClINICASfNTUl ANTON

    Luni - Vineri 09:00 - 20:00

    Smbt - Duminic08:00 - 20:00

    Telefon 0261-713333

    www.clinicasfantulanton.roUrgene

    stomatologicenOn-STOP

    Azi esteVineri, 20 martie 2015

    ziua 79 a anului

    Cele mai importante zile dinviaa ta sunt cea n care te nati icea n care afli pentru ce te-ainscut.

    (mark Twain)

    Soarele rsare la 6 i 33 minute,apune la 18 i 40 minute.

    Urgene stomatologice

    Ortodox - Sf. Cuv. Mc. ucii n M-rea Sf. Sava cel Sfinit; Sf. Ier.Nichita Mrturisitorul (Post) Romano catolic - Ss. IoanNepomuk, pr. m.; Paul, Ciril,Eugen i ns. m.Greco catolic - Cuv. m. ucii nMnstirea Sf. Sava.

    1996 - ncepe scandalul vaciinebune", odat cu anunul cbovinele atinse de ESB pottransmite omului maladiaKreutzfeldt-Jakob.

    CONFESIUNI PAMFLETARE

    dumiTRu imeRman

    Prin anii 90 din ce n cemai muli proprietari de terenuriau militat, s-au zbtut din rsputeris creeze cadrul legal n vederearetrocedrii terenurilor agricole.Fotii proprietari, ce-i drept ajunila o anumit vrst, crora nu le-afost anihilat simul proprietiimotenit de la strbunii lor, aucobort din podul grajdului cruai jugul de lemn i s-au apucat s lu-creze limba de pmnt motenitde la ttuca i mmuca. Fermieriidin unele ri occidentale s-au

    crucit cnd au constatat c romniiau trecut la frmiarea proprietiiarabile a rii. Muli dintre ei afir-mau c n rile lor, specialitii dindomeniul agriculturii, dar i politi-cienii au reuit dup sute de ani scomaseze terenurile n vedereacultivrii acestora pe suprafeemari.

    Fr prea multe comen-tarii i analize economice, agricul-tura romneasc s-a rentors, nmare parte, n perioada interbelic.Am avut ocazia s vedem prin anii1995-2000, chiar i dup aceea,cum ranii notri sau proprietariide pmnt au nceput s-i lucrezeiugrele ca-n evul mediu, cu caluli plugul, iar n alte pri cu vaca iplugul de lemn. De-a lungul anilor,foarte multe iugre au rmas nelu-crate, iar duntorii i buruienileinvadau i hectarele de teren lu-crate ca la carte, pe alocuri, ale unorproprietari nvecinai cu holdelelsate n paragin. Ideea asocierii,cel puin n prima faz, eracomparat cu fostele CAP-uri.Niciunul dintre ceiremproprietrii nu concepeaunici n ruptul capului s se aso-cieze.

    Dup anul 2000 s-aunfiinat foarte multe ferme agri-

    cole sau societi agricole. Fotiispecialiti din agricultur sau fiii derani, care au lucrat n agriculturamecanizat de pe vremea luiCeauescu, au reuit s-i cumperetractoare, semntoare i combinede recoltat pioasele, rdcinoase,porumb etc. Populaia mbtrnita nceput s-i dea terenurile narend, iar alii le-au vndut pebani puini, fie la strini, fie lantreprinztorii romni dinagricultur. n zilele noastre, sevorbete mereu de asociere ndomeniul zootehniei, dar nc pro-prietarii sunt dezorientai i nuprea au ncredere n aceast formde organizare de tip occidental.

    Dac pn mai ieri,bunicii i bunicuele noastre maiineau cte o vac-dou, i maireueau s predea laptele pentruciva bnui, acum nu mai au niciaceast oportunitate de a ctigaceva bani pentru a-i completapensiile modice. Multe fabrici delapte se lupt cu concurena dinafar, au mult marf produs pestoc, dar consumul i desfacereasunt dezastruoase. Banii obinuidin vzarea produselor lactate i alaptelui pasteurizat nu acopercheltuielile de producie. Unelefabrici de prelucrarea laptelui s-au

    nchis, iar proprietarii care audeinut n exploatare vaci le-auvndut pentru procesare, iar aliile-au tiat pentru consumul pro-priu.

    Nici afacerea cu cretereaporcilor nu prea mai merge,deoarece preul la carnea de porc nviu este foarte mic, iar fermierii nureuesc s scoat nici mcar baniipe care i-au investit n creterea lor.Singura soluie se refer la reori-entarea produciei de la ar. Sunttineri ntreprinztori, care doresc smunceasc, acceseaz fonduri eu-ropene, dar muli dintre ei nureuesc s prospere din cauza fap-tului c nu-i orienteaz producian funcie de cererea i ofertaexistent pe piaa european.

    Analitii economici lesugereaz fermierilor s se asocieze,pentru c n condiiile actuale, aleeconomiei de pia, aceasta esteuna din soluiile eseniale pentrusupravieuirea i prosperitateainvestiiilor actuale din agriculturaromneasc. n alte condiii, fer-mierii care s-au asociat i au tiuts-i armonizeze produciile nfuncie de cererea i oferta existentse bucur de prosperitate, ba chiarau devenit concureni de temut pepiaa european.

    DIRECTORSzasz Lorand

    DIRECTOREDITORIAL

    Voicu D. Rusu

    EDITORCOORDONATOR

    Victor Constantinovici

    Director fondatorIon bledea

    REDACIA I ADMINISTRAIA:Bulevardul Transilvania nr.3TELEFON/FAx: 0361-407733E-MAIL: [email protected] PubLICITATE: Ioan TimiPubLICITATE: Bogdan Tulbure, Alin PuiuDIRECTOR ECONOMIC: Ctlin Filip

    REDACTOR EfCiprian Btea

    REDACTOR Ef-ADjuNCTFlorin Dura

    REDACTORISilvia Spanciu, Alexandra Ardelean,Robert Marcus, Dumitru imerman, TeodorCurpa, Florin Murean, Daniel Chiorean COLAbORATORIIoan Raiu, Tiberiu Sabo, Valeriu Ioan

    ISSN 1221-0102

    Abonamente se pot face prin Pot ifirma SC TradeHolding SRL (SatuMare, str. Mihai Viteazu nr. 32 - ncurte - tel. 0261-711731).

    DISTRIbuIE: Sebastian Bumb

    Tiprit la SC Solpress SRL

    Editat de SC Nord Vest TV Advertising SRLTEhNOREDACTARE: Cristian Bljean,Ctlin Secuianu, Daniel Chiorean

    DIRECTOR GENERAL GAZETA DE NORD VEST & NORD VEST TV: RZVAN MIRCEA GOVOR

    CORECTuR: tefan Chi

    n decurs de numai un an,fermierii asociai au livratprocesatorilor de lapte peste 3milioane de litri de lapte, avnd ocifr de afaceri de peste 5 milioanede lei.

    n loc s se asocieze, miciifermieri au preferat s lucreze pecont propriu, livrndu-i micilecantiti de lapte procesatorilor dinzon. Cnd venea vorba de asociere,prima grij a micilor fermieri eralegat de cine va fi eful i cine ctepri va deine n cadrul viitoareiasociaii. Nu contau beneficiilecomune i chiar supravieuirea, fiindpuse n prim-plan orgoliile

    personale. Timpul a trecut, fermieriin-au reuit s se uneasc nici mcarla nivel de comun, darmite la nivelzonal. Noile condiii de pe pia i-auluat pe nepregtite. Acum, ateaptcu sufletul la gur ca autoritile svin cu soluia magic la problemelelor. S sperm c va fi gsit oasemenea soluie, mai mult sau maipuin magic. Ar fi pcat ca sute sauchiar mii de fermieri s intre nfaliment pentru c n-au cui s-ivnd laptele, cci aceste fermesusin cel puin tot attea familii. Iarfermierii ar trebui s nvee cnepsarea le poate provocadispariia, odat pentru totdeauna.

    i fermierii au partea lor de vinurmare din pagina 1

    Publicitate i anunuri Satu Mare, str. Retezatului nr. 30 - tel./fax 0261/712240

    NOI VREM PMNT SAU ASOCIERE ?!

    RECOMANDRI NORD VEST TV

    Televiziunea care te respect!

    Ceaiul de dimineaAzi servim un ceai de weekend ncompania lui Dj Gaby, care neaduce n prim-plan cele mai ineditetiri locale , naionale i internaio-nale, iar n ultima parte a emisiuniia invitat-o pe stmreanca AliceArdelean, lupttoare MMA, K1 iMuay Thai, care lupta pentru Ku-dokai Atlassib Sibiu i a revenit laSatu Mare dup meciul spectaculosde luni seara de la Craiova.

    ORa adeVRuluiCAMPANIA NORD VEST TVTE CONSULTEdiia de astzi, de la ora 18:00 ieste rezervat unui medic specia-list. Victor Constantinovici v in-vit i pe dumneavoastr alturi deinvitatul su pentru a gsi soluiieficiente de tratare i rezolvare la

    problemele dumneavoastr de s-ntate.

    inCuRSiune n COTidianNOUTI DE LA CARP SATUMARELUCIAN MARICA- preedin-tele CARP Satu Mare ( Casa deAjutor Reciproc a Pensionarilor)-mpreun cu colegii si LUCIANBOJA-contabil ef i CATRINELRA -reprezentant al Consiliuluide administraie, ne vor prezentaultimele informaii n ceea ce pri-vete adunarea general, care vaavea loc n 17.04.2015, acordareamprumuturilor, ajutorul de deces,penalitile aplicate ru platnicilor,finalizarea noului sediu, nscrierean CARP a pensionarilor i prepen-sionarilor i alte informaii utile.Realizator: Dumitru imerman.

  • 3/ Vineri, 20 martie 2015 Anchet Gazeta de Nord-Vest

    Ceretoria, un fenomen fr leac8Reprezentanii Proteciei Copilului i cei ai Poliiei susin c nu au instrumente legale pentru a putea combateceretoria

    Fenomenul ceretoriei nupoate fi combtut cu actualeleinstrumente legale. O spundeschis reprezentanii DirecieiGenerale de Asisten Social iProtecia Copilului (DGASPC)icei ai Inspectoratului Judeean dePoliie (IJP). Lucru i mai grav,numrul persoanelor care apeleazla mila stmrenilor a crescut de numai puin de zece ori n luna ian-uarie a acestui an, comparativ culuna ianuarie a anului trecut.

    DGASPC flutursteagul alb

    Directorul Direciei Gen-erale de Asisten Social i ProteciaCopilului, Mariana Drago, a pre-cizat c se afl n imposibilitatea de alupta efectiv mpotriva ceretoriei.Combaterea ceretoriei este undomeniu foarte sensibil, n carelegislaia nu ne permite nou, ca iinstituie, n situaia n care nu reuims stabilim anumite sanciuni pentruprintele care i utilizeaz copilulpentru ceretorie. Decderea dindrepturile printeti ar trebui s fie cao ultim msur i este o msurdrastic, a declarat Mariana Drago.

    Minorii, pui deprini la cerit

    Tot ce poate faceDGASPC n acest moment este spreia temporar copilul trimis la ceritde ctre prini. Minorii suntridicai din nou de prini i trimiidin nou la cerit. La nivel de servicii,n momentul de fa cnd un copileste prins la cerit, Poliia Localapeleaz, de obicei, la serviciile noas-tre. Iar singurele servicii pe care leputem oferi sunt acele centre deprimire n regim de urgen. Iar fap-

    tul c acest fenomen este ncurajat nuface dect s perpetueze fenomenul.Dac l aducem ntr-un centru o datsau de dou ori, mama poate oricnds vin s l cear, revine n familie ieste pus din nou la cerit i nurezolvm problema, a mai spus Mar-iana Drago.

    Primriile, artate cu degetul

    Directorul Direciei Gen-erale de Asisten Social i ProteciaCopilului, Mariana Drago, susinec autoritile locale nu se implic n

    gestionarea fenomenului, precizndc tot greul cade pe autoritilejudeene. n schimb, autoritile lo-cale trebuie s neleag rolul pe carel au n dezvoltarea de servicii pentruaceast categorie de persoane, ianume pentru copii care sunt pui deprini la cerit, a spus MarianaDrago.

    Decderea prinilordin drepturi, cvasi-imposibil

    Mariana Drago a precizatc decderea din drepturi a printelui

    care i trimite copilul la cerit nupoate fi o soluie de luat n calcul dinmai multe motive. n primul rnd,instanele de judecat nu agreeazastfel de msuri, iar copilul ajuns ncentrele de plasament nu va putea fireabilitat. Amenzile care sunt date delegislaie, s fim sinceri, este o amendcare de multe ori nu creeaz efecte,pentru c nu o pltesc pentru simplulmotiv c nu au de unde s plteascprinii acea sum. Dac ajungem ladecdere din drepturi printeti, peurm copilul va rmne pe termenlung n sistemul de protecie, dac nuse gsete o soluie definitiv, respectivadopia, a mai spus Mariana Drago.

    Satu Mare, model de bune practici

    Mariana Drago a mai pre-cizat c una dintre soluii ar putea ficampaniile de informare icontientizare a prinilor care itrimit copii la cerit, dar i aceteanilor, care s nu mai alimenteze

    fenomenul cu bani. Eu a vrea slucrm mai mult pe linia de prevenirea fenomenului. tiu c n municipiulSatu Mare s-a nceput o campaniempreun cu Serviciul Public deAsisten Social care funcioneaz.Exist echipe inter-instituionale delucru i n acest domeniu. Dar cred cputem s lucrm puin mai structurat,a mai spus directorul DGASPC.

    Tot mai muliceretori

    Directorul DGASPC a re-cunoscut faptul c numrul copiilortrimii la cerit este n cretere. Dealt-fel, potrivit unor evidene alePoliiei Locale, n luna ianuarie aacestui an au fost depistate 115 per-soane care cereau pe strzile mu-nicipiului reedin de jude. Pe dealt parte, n luna ianuarie a anuluitrecut au fost depistai doar 12ceretori. Semn evident cfenomenul nregistreaz chiar ocretere alarmant.

    PAUL TAXI

    0261.862.2000740.024.1660742.244.166

    0361.420.4300770.955.0570762.500.755

    CAREI

    NON

    STOP!

    OCH TAXI

    CIPRIAN BteA

    REALITATE. Tot mai muli minori sunt trimii la cerit chiar de ctre prini

    n data de 27.03.2015 de la ora 9:30 la Ca-binet Dr. Coica, va consulta

    Dr. Flu SimonaMedic Specialist Reumatologie

    Programari la tel:0732116837 Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________________n data de 20.03.2015, de la ora 15:00, la Ca-binet Dr.Coica va consulta

    Dr. Fodor MariusMedic Primar Chirurgie General,

    Medic Specialist Chirurgie VascularProgramri la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________________La Cabinet Dr. Coica va consulta

    Dr. Dance Dan Medic Specialist Chirurgie

    Programri la tel : 0261/766.390;0261/779.999se va comunica telefonic, de catre personal,data cand vine la consultatii_________________________________n data de 02.04.2015, de la ora 13:00, la Ca-binet Dr.Coica va consulta

    Dr. Rusu CristianMedic Primar Urologie

    Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999Consultatii gratuite doar pentru persoanelecu venituri sub 700 lei (Dovada se face cuadeverin sau cupon de pensie)._________________________________La Cabinet Dr.Coica va consulta

    Dr. Feciche Bogdan Medic Specialist Urologie

    Consultaii gratuite doar pentru persoanelecu venituri sub 700 lei (Dovada se face cuadeverin sau cupon de pensie).Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999se va comunica telefonic, de ctre personal,data cnd vine la consultaii_________________________________n data de 19.04.2015, de la ora 10:30, la Ca-binet Dr. Coica va consulta

    Dr. Bocan CorinaMedic Specialist Alergologie

    i Imunologie Clinic Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________________n fiecare zi de Mari i Joi, ntre orele 15:00i 18:00, la Cabinet Dr.Coica va consulta

    Dr. Costin Nicoleta Medic Primar Neurolog

    Programari la tel: 0732.11.68.32_________________________________La Cabinet Dr. Coica, zilnic ntre orele11:00- 13:00, va consulta

    Dr. Peter VioricaMedic Primar Psihiatrie

    Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________________n fiecare zi de Mari i Joi, ntre orele14:00- 18:00, la Cabinet Dr. Coica va con-sulta

    Dr. Niculescu GabrielaMedic Primar ORL

    Programri la tel: 0755.262.059_________________________________n fiecare zi de Luni i Miercuri, ncepnd cu

    orele 15:00, la Cabinet Dr. Coica va consulta Dr.Gorbati Aliona

    Medic primar medicin intern, compe-ten n ecografie abdominal, ecografie

    vascular, ecografie tiroidianProgramri la tel:0732.11.68.49_________________________________La Cabinet Dr. Coica din Aleea Humulestinr.2 (Cartier Solidaritii) zilnic ntre orele8:00- 16:00 , va consulta

    Dr. Ramona A. Rusu Medic specialist Alergologie Imunologie

    ClinicConsultaii gratuite cu Biletul de Trimiterede la medicul de familieProgramri la telefon: 0740.839.818_________________________________n fiecare zi de Luni , Miercuri i Vineri ntreorele 11:00 i 13:00, la Cabinet Dr. Coica vaconsulta

    Dr. Irina CsutakMedic primar oftalmolog

    Programri la tel: 0261/766.390,0261/779.999_________________________________In fiecare zi de Mari i Joi, ntre orele15:00 19:00, la Cabinet Dr. Coica va con-sulta

    Dr. Dsclescu Bogdan Anca Medic specialist obstetric - ginecologieProgramri la telefon: 0753822197_________________________________La cabinet Dr.Coica va consulta n fiecareMari de la ora 16:00

    Dr. Bontya AdrianaMedic Specialist Radiolog

    Programri la telefon: 0742.20.09.92

    Consultaii de specialitate la Cabinet Dr. Coica

  • Actualitatea stmrean 4/ Vineri, 20 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

    Curenie general pe mijloacelede transport n comun8Echipe ale Transurban, nsoite de poliiti locali i de jandarmi, efectueaz controale la sngepe mijloacele de transport n comun

    Conducerea operatoruluipublic de transport local -Transurban - a demarat oampl aciune de depistare a per-soanelor care circul fr bilet peautobuze. Reprezentanii Transur-ban susin c stmrenii nu mai auscuza c nu ar avea de unde s iachiziioneze bilete, n condiiile ncare reeaua a fost mbuntit nultimul an. Totui, controlorii nuduc lips de ameninri din parteacelor prini fr bilet, motiv pentrucare aciunile se desfoarmpreun cu Poliia Local sau cuInspectoratul Judeean de Jan-darmi.

    Achiziionareabiletelor, mbuntit

    Directorul Transurban,Ionu Bujor, a precizat c n mandatulsu a fost mbuntit n mod evidentsistemul de achiziionare a biletelor,care se poate face inclusiv de pe tele-fonul mobil. Motiv pentru carecltorii nu mai pot invoca faptul cnu au de unde s i cumpere acestetichete de cltorie. n momentul defa avem peste 50 de puncte devnztori, adic societi comercialecare comercializeaz bilete n numelenostru. Avem 11 automate de bilete,apte chiocuri proprii, plus cel de lasediul Transurban. Mai exist i posi-bilitatea de a achiziiona bilete prinSMS. Deci, nimeni nu poate invocafaptul c nu a avut de unde scumpere bilete. ntr-adevr, s-arputea s existe staii mai mici de undes nu aib posibilitatea s cumperebilete, dar se pot cumpra, totui,prin SMS, a spus Ionu Bujor.

    Conflicte ntre uniicltori i controlori

    eful Corpului de controlal Transurban, Ionel Chi, susinec se nregistreaz conflicte verbalentre persoanele identificate frbilet i controlori. Alte probleme senregistreaz din cauza faptului cunii cltori acuz durata contro-lului, pe care o consider destul demare. Totui, Ionel Chi susine cun control nu dureaz mai mult detrei minute.Totui, pentru a evitaorice problem, aciunile se desf-oar n colaborare cu Jandarmeriai Poliia Local. Un controldureaz unul sau dou minute, dar

    nu dureaz niciodat mai mult detrei minute. Chiar i la Draxlmaier,unde sunt persoane foarte multe,nu dureaz controlul mai mult detrei minute. Controlul sedesfoar n felul urmtor. Vinen staie autobuzul, se deschidprima i ultima u, urc con-trolorii spre mijloc pentru efectu-area controlului. De obicei, seagit cei care sunt n mijloc. iagreseaz pe controlori c de ce nuse deschide ua din mijloc. Iarcolegii mei le spun frumos pentruc este o aciune, care de obicei seface cu Poliia Local sau Jan-darmeria tocmai pentru a evitaorice discuie, a spus Ionel Chi.

    Zeci de persoaneprinse fr bilet

    Potrivit Poliiei LocaleSatu Mare, n cursul lunii trecuteau fost organizate dou aciunin colaborare cu lucrtori de laTransurban pentru depistareapersoanelor care circul frbilete, fiind depistate isancionate 38 de persoane. Deasemenea, n ianuarie a fostorganizat o aciune n colabo-rare cu lucrtori de la Transur-ban pentru depistareapersoanelor care circul frbilete, fiind depistate isancionate alte 24 de persoane.

    CIPRIAN BTEA

    ACIUNE. Conducerea Transurban a demarat curenia de primvar

    Dei ultimele edine aufost caracterizate de dispute aprinse,n cadrul edinei extraordinare deieri a Consiliului Local Carei ma-joritatea proiectelor au fost aprobaten unanimitate. A fost aprobatproiectul de hotrre privind nreg-istrarea drumurilor de exploatareagricol din extravilanul municipiu-lui Carei n evidena contabil ca mi-jloc fix. Administraia local aamenajat, prin intermediul uneifinanri UE, o serie de drumuriagricole n extravilanul localitii,care au fost incluse n patrimoniuloraului. Cu patru abineri, dar frniciun vot mpotriv, consilierii audecis aprobarea demersurilor n ved-erea obinerii licenei de exploatarea apelor geotermale n perimetrulCarei. Administraia local vrea sobin n nume propriu aceastlicen.

    N-au existat dispute nici laproiectul de hotrre privind apro-barea cuantumului cotizaiei mu-nicipiului Carei n calitate de asociat membru fondator al Asociaiei deDezvoltare Intercomunitar JudeulSatu Mare. Aceast asociaie a fost

    nfiinat ca s permit ca localitilemembre s poat accesa individualsau mpreun diverse fonduri struc-turale. ns consilierii locali i-au ex-primat dorina de a afla maiamnunit cum funcioneaz aceastasociaie i cel fel de proiecte vrea spromoveze. De asemenea, aleii lo-cali au decis amnarea proiectuluiprivind aprobarea modificrii actu-lui constitutiv i a statutuluiAsociaiei de DezvoltareIntercomunitar pentru servicii nsectorul de ap i ap uzat dinjudeul Satu Mare.

    Tot n edina de ieri s-a

    decis alocarea sumei de 2.000 lei stu-dentului Musta Paul, pentru a par-ticipa la un concurs n cadrulConferinei Naionale de Ingineriedin Boston. De asemenea, a fostalocat suma de 4.000 lei n favoareaAsociaiei Ordinului CavalerilorVinului Sfntul Orban pentrufinanarea organizrii concursuluilocal i zonal de vinuri din soiuri no-bile, ajuns la a XX-a ediie. Iniial s-a propus suma de 5.000 lei, ns afost considerat prea mare de uniiconsilieri, aa c a fost diminuat cu1.000 de lei.

    Bogdan Tlbure

    Careianul Musta Paul, sprijinit s participe la Conferina de Inginerie din Boston

    Art Bunavestire, la a 29-a ediie

    Una dintre cele mai longe-vive aciuni culturale din jude, ex-poziia anual de arte vizualecontemporane Art Bunavestire, carea ajuns la a 29-a ediie, va avea ver-nisajul miercuri, 25 martie, la Gale-ria de Art Dr. Mihai Pop dinNegreti-Oa, de la ora 17.00.Expoziia este organizat de Muzeulrii Oaului i Asociaia artisticArt Bunavestire, fiind susinut dePrimria i Consiliul Local Ne-greti-Oa. i de aceast dat, pe si-mezele Galeriei de Art Dr. MihaiPop poposesc frnturi de via i devise, nfrigurri i transfigurri, n-trebri i rspunsuri, lumini iumbre, grupul negretean fiind re-prezentat de Susana Ardelean,Dorel Petrehu, Corneliu Pop, IoanPop Prilog, Ioan Pop Vereta. Invita-ii din acest an sunt Marius Bacriu(Timioara), Adriana Elian (Cluj-Napoca), Suzana Fntnariu(Timioara), Andrei Florian (Cluj-Napoca), Dumitru Macovei(Bacu), Petre Marian (Bucureti),Mircea Murean (Bucureti), Cri-stian Sida (Timioara). Echipa cu-ratorial este compus din dr. LauraGhinea, Dorel Petrehu i Ioan PopPrilog, iar cronica plastic este sem-nat de istoricul de art dr. VasileDuda.

    Florin Dura

    Eminescienii au mo-nopolizat Olimpiadade Biologie

    n urma fazei judeene aOlimpiadei de Biologie, desfuratn data de 7 martie la ColegiulNaional Ioan Slavici, au fost des-emnai i reprezentanii judeuluiSatu Mare la faza naional a acesteicompetiii. Este vorba despre cti-gtorii fazei judeene pentru fiecareclas n parte. Astfel, la clasa a VII-aa fost desemnat ctigtor Maria Sil-via Ruba, de la Colegiul NaionalMihai Eminescu Satu Mare, pro-fesor coordonator Laura Groza, laclasa a IX-a Paul Cheregi, de la Co-legiul Naional Mihai EminescuSatu Mare, profesor coordonatorLaura Groza, la clasa a X-a ctig-tor a fost Rafael Florin Chi, de laCN Mihai Eminescu, profesor co-ordonator Adriana Prodan, iar laclasa a XI-a Anamaria Mlina Mon-doac, de la CN Mihai Eminescu,profesor coordonator Adriana Pro-dan, i Andrada Spanci, de la LiceulTeoretic Carei, profesor coordona-tor Codrua Rusu.

    Bogdan Tulbure

    Incendiu la o cas din Turulung

    Pompierii au intervenitmiercuri seara, cu cteva minute n-ainte de ora 22.00, la stingerea unuiincendiu la o cas din Turulung. Po-trivit pompierilor focul a fost provo-cat de jarul czut din sob. nmomentul sosirii echipajului deintervenie focul ardea n camera dezi, ns flcrile au pus stpnire i peacoperiul casei, existnd pericolulextinderii acestora la ntreagalocuin. Din fericire nu au fost per-soane rnite. n urma incendiului auars i s-au deteriorat: mobilierul dincamera de zi, construcia din lemn aacoperiului, aparatura electronic,pereii, tavanul i instalaia electric alocuinei. La faa locului s-au depla-sat pompierii din cadrul Grzii deIntervenie Tur i SVSU Turulung.

    Robert Marcus

    La iniiativa prefectului Eu-geniu Avram a avut loc ieri o edin delucru pe tema posibilitailor de preluarei valorificare a laptelui. La aceast n-trunire au participat toi reprezentaniiinstitutiilor publice deconcentrate dincadrul Ministerului Agriculturii iDezvoltrii Rurale. edina a fostconvocat pentru a identifica prob-lemele cu care se confrunt att proce-satorii ct i productorii de lapte dinjude. n opinia reprezentanilorinstituiilor publice deconcentrate cuatribuii in domeniu, cei mai afectaisunt micii fermieri, care ntmpinprobleme n valorificarea laptelui, lipsacentrelor de colectare a laptelui din ma-joritatea unitailor administrativ-teri-torial din jude fiind cea mai mareproblem. Totodat, n cadrul ntl-nirii, directorii i specialitii din cadrulDireciei Sanitar Veterinare i pentruSigurana Alimentelor (DSVSA),Direciei pentru Agricultur aJudeului (DAJ) i Ageniei pentruPli i Intervenie pentru Agricultur(APIA) au prezentat demersurile ntre-prinse pn n prezent n domeniu.

    Ciprian Btea

    Eforturi pentrusalvarea micilorfermieri

  • Actualitatea stmrean Gazeta de Nord-Vest5/ Vineri, 20 martie 2015

    Investiii de nc 20-25 milioanelei la Satu Mare8Conducerea CJ a primit promisiuni c, dup rectificarea bugetar, judeul nostru vamai primi circa 20-25 milioane de lei prin PNDL

    Preedintele Adrian tef aanunat noi investiii prinPNDL n Stmar, n cadruledinei de ieri a Consiliului Jude-ean. Potrivit promisiunilor pri-mite din partea Guvernului, ar fivorba de 20-25 milioane de lei. Deasemenea, Aeroportul Satu Mareva intra n reabilitare n acest andup ce vor fi alocate ultimelesume din POS Transport.

    Reabilitarea Aero-portului, n liniedreapt

    Consilierii judeeni auaprobat modificarea hotrriiprivind angajarea judeului nostrupentru susinerea investiiei privindreabilitarea i modernizareasuprafeelor de micare i extin-derea aerogrii de la AeroportulSatu Mare. Potrivit preedinteluiAdrian tef, este vorba de nlocuireadalelor deteriorate, turnarea unuistrat de uzur pe pist i platform.n opinia acestuia, lucrrile se potrealiza n cinci-ase luni. ConsiliulJudeean vrea astfel s ctige timp,astfel nct n momentul n care vorfi alocate ultimele sume pe POSTransport s poat semna imediatcontractul de execuie. Valoarealucrrilor de modernizare a Aero-portului, ce includ reabilitarea pisteii modernizarea aerogrii, este decirca 15 milioane de lei.

    Consilierii judeeni auaprobat reabilitarea i modernizareaCentrului colar pentru EducaieIncluziv, adic a fostei coli nr.13de pe strada Botizului, cldirepreluat de la Consiliul Local SatuMare. i n acest caz au fost fcute

    unele modificri, astfel nct s sepoat organiza licitaia, iar pe cndse vor aloca banii s se poat demaran cel mai scurt timp lucrrile.

    Consilierii judeeni auvotat i indicatorii tehnico-eco-nomici pentru modernizarea Dis-pensarului TBC situat pe stradaIalomiei. Potrivit declaraiilorpreedintelui tef, valoarea total aproiectului este de trei milioane delei, din care suma de un milion de leiva merge pentru reabilitarea cldirii,iar diferena de dou milioane de leipentru dotarea cu aparaturmedical.

    O nou relaie de co-laborare cu Germania

    De asemenea, consilierii aumai aprobat nelegerea de colabo-rare ntre judeul nostru i districtulOstalb din Republica Federal Ger-mania. Preedintele tef a declarat creprezentanii tuturor regiunilor cucare judeul Satu Mare are relaii decolaborare sau nfrire vor fi invitaila ediia din acest an a ZileiJudeului.

    La capitolul diverse, con-silierul PNL Ionu Rus a rugat con-ducerea Consiliului Judeean s

    transmit punctul de vedere al aces-tui partid la Bucureti cu privire lainvestiiile prin PNDL, afirmnd c,n cazul n care Programul Naionalde Dezvoltare Local nu va demarala timp, investiiile vor fi oprite.Preedintele Adrian tef i-a replicatc acest lucru nu are cum s se n-tmple. n cursul anilor anteriori,judeului Satu Mare i-au fostrepartizai 50 de milioane de lei prinacest program i sunt promisiuni cla rectificarea bugetar din varaacestui an Stmarului s-i fie alocato sum de 20-25 milioane lei, aartat preedintele Adrian tef.

    SZASZ LORAND

    OPERATIVITATE. Consilierii judeeni au aprobat n unanimitate toate proiectele de hotrre

    n cursul zilei de miercuri,poliitii au depistat trei persoanecare nclcau regimul rutier dinpunct de vedere infracional.Poliitii Biroului Rutier Satu Mareau identificat n trafic, pe bulevardulLucian Blaga din municipiu, un au-toturism marca BMW, care era con-dus de un brbat. n urmacontrolului efectuat, s-a stabilit cIonu C. nu poseda permis de con-ducere de nicio categorie.

    Poliitii rutieri negreteni au de-pistat miercuri, n jurul orei 19.00,pe strada Turului din localitateaNegreti Oa, un tnr n vrst de25 de ani, care conducea autoturis-mul marca VW. n urma verificrilorefectuate s-a stabilit c Marin M. nuposeda permis de conducere denicio categorie, iar autoturismul pecare l conducea nu era nmatriculati avea aplicate plcue cu numr falsde nmatriculare. n ambele cazuriau fost ntocmite dosare penale pen-tru conducere fr permis.

    Tot la Negreti Oa poliitii aufost sesizai despre faptul c unbrbat a fost implicat ntr-un eveni-ment rutier soldat cu pagube mate-

    riale, eveniment n care a fost avariatautoturismul pe care l conducea iprea a fi sub influena buturilor al-coolice. Din cercetrile efectuate lafaa locului s-a stabilit c Claudiu B.,n vrst de 43 de ani, a condus unautoturism marca Opel pe stradaRozelor din localitatea NegretiOa. Conductorul auto a refuzat

    testarea cu aparatul etilotest irecoltarea probelor biologice desnge n vederea stabilirii al-coolemiei. Oamenii legii efectueazcercetri sub aspectul svririiinfraciunii de refuzul ori sus-tragerea conductorului unui ve-hicul de la testare.

    Robert Marcus

    O stmreanc de 29 de ania fost oprit n trafic dup ce a foratintrarea n ar prin vama Cenad.Tnra a fost blocat n trafic dupaproximativ 150 de metri de ctrepoliitii de frontier i condus lasediul PTF Cenad. Stmreanca s-aprezentat miercuri dup-amiaz, npunctul de trecere a frontierei. Vroias intre n ar i iniial a oprit pentrucontrol. Dar n scurt timp s-arzgndit, iar n momentul n carepoliistul i verifica actele i mainaoferia a demarat n tromb. Aceastas-a ndreptat spre localitatea Cenad,iar un echipaj al poliiei de frontier aplecat n urmrirea ei. Femeia a fostblocat n trafic dup aproximativ 150de metri. Stmreanca a fost condusla sediul PTF Cenad, unde oameniilegii i-au controlat amnunit mainape care o conducea. n urmaverificrilor, poliitii de frontier augsit ascunse n sptarul banchetei, nlocaul roii de rezerv i n torpedoulautoturismului 330 pachete igri,marca Ashima, fr timbru fiscal.

    Robert Marcus

    Traficant de persoane reinut la Petea

    Un brbat cu dublcetenie romno-ucrainean, dat nurmrire internaional, a fost reinutde poliitii de frontier n PTF Petea,acesta fiind cutat de ctre autoritilespaniole pentru svrireainfraciunilor de trafic de persoane iasociere n vederea constituirii unuigrup infracional. n noaptea demiercuri spre joi, n jurul orei 1.00, laPunctul de Trecere a Frontierei(PTF) Petea s-a prezentat, pentruefectuarea formalitilor de frontierun brbat cu dub cetenie romno-ucrainean T. Vladislav, n vrst de35 de ani. n urma controluluiefectuat, poliitii de frontier auconstatat c brbatul figureaz cafiind urmrit internaional. VladislavT. era cutat de ctre autoritile dinSpania prin Interpol n vedereapredrii i arestrii pentru svrireainfraciunilor de trafic de persoane iasociere n vederea constituirii unuigrup infracional. Brbatul a fostpredat de poliitii de frontier dincadrul Punctului de Trecere aFrontierei Petea unui echipaj dincadrul Serviciului de InvestigaiiCriminale al IPJ Satu Mare, nvederea lurii msurilor legale ce seimpun.

    Szasz Lorand

    i-a descrcat nerviipe aparatul de jocurimecanice

    Poliitii de ordine publicstmreni au fost sesizai miercuri, njurul orei 17.40, despre faptul c n in-cinta unui local situat pe raza mu-nicipiului Satu Mare a fost distrus unaparat de jocuri mecanice. n urmacercetrilor efectuate, a rezultat faptulc un tnr n vrst de 23 de ani, dinlocalitatea Brila , se afla n incintaunui local situat pe strada MartirilorDeportai, din municipiul Satu Mare,iar n timp ce juca la un aparat tip slot-machine a lovit cu pumnul ecranulacestuia, care s-a spart, cauznd unprejudiciu de aproximativ 1500 lei. ncauz s-a ntocmit dosar penal sub as-pectul comiterii infraciunii de dis-trugere, persoana fiind cercetat nstare de libertate.

    Robert Marcus

    Sucevean prins cuigri n main

    Miercuri, n jurul orei22.00, la Punctul de Trecere a Fron-tierei Halmeu s-a prezentat, pentru aintra n Romnia, ceteanul romnVadim M., n vrst de 27 de ani,domiciliat pe raza judeului Suceava,cu un autoturism marca Mercedes.Existnd suspiciuni c transportigri de provenien ucraineanechipa comun format din poliitide frontier i lucrtori vamali a pro-cedat la efectuarea unui controlamnunit asupra autoturismului. nurma acestuia, au fost descoperite as-cunse i nedeclarate, n bancheta ipereii laterali ai autoturismului, can-titatea de 300 pachete igri, marcaMarlboro, cu timbru ucrainean, nvaloare de 1.350 lei. Drept urmare,suceveanul a fost sancionatcontravenional cu amend n valoarede 5.000 lei, igrile n valoare deaproximativ 1.350 lei au fost ridicaten vederea confiscrii, iar autoturis-mul n cauz a fost reinut de ctre au-toritatea vamal pn la plataamenzii.

    Robert Marcus

    O stmreanc aforat intrarea n arprin vama Cenad

    Trei oferi s-au ales miercuri cu dosare penale

  • Actualitatea stmrean 6/ Vineri, 20 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

    Magazine nchise de ANAF la Satu Mare8n urma controalelor de miercuri dup-amiaz, inspectorii Antifraud au sigilat ase magazine din Piaa Mare

    Controalele efectuate de in-spectorii AdministraieiNaionale de AdministrareFiscal Antifraud Oradea la co-mercianii din Piaa Mare nu aurmas fr urmri. ase magazinedin zon au fost nchise n urma ne-regulilor constatate, iar uile aces-tora au fost sigilate.

    Inspectorii AdministraieiNaionale de Administrare Fiscal Antifraud Oradea au descins mier-curi dup-amiaz pe neateptate nPiaa Mare. Potrivit martorilor ocu-lari, inspectorii Antifraud au verifi-cat toate magazinele din jurul pieei.Au venit n jurul orei 15.00, au intratn magazine, s-au legitimat, apoi aucerut actele contabile, au verificat sto-cul, intrrile-ieirile, banii din cas, totce era de verificat. Au fost i la mine nmagazin, mi-au fcut practic inventa-rul, nu au gsit nimic n neregul, apoiau plecat. Dup controlul fcut n ma-gazinul meu, eu am plecat, astfel c nuam tiut ce s-a ntmplat dect dimi-nea, cnd am deschis magazinul, ne-a declarat un martor ocular al aciuniiinspectorilor Antifraud.

    Din cauza neregulilor con-statate, inspectorii Antifraud au n-chis, cel puin temporar, asemagazine. Uile de acces n aceste ma-gazine erau sigililate, iar la unele din-tre acestea era pus un afi pe care scria

    INVENTAR. Vecinii magazinelornchise de ANAF nu ne-au pututspune de ce acestea au fost sigililate.Cum nici reprezentanii DirecieiGenerale Antifraud Bucureti nu aufcut nicio informare oficial, se

    poate presupune c magazinele aufost nchise din cauza faptului c aufost depistate nereguli grave n activi-tatea acestora. Potrivit unor sursedemne de luat n seam, inspectoriiAntifraud au desfurat aciunea de

    control de la Satu Mare pe baza unorinformaii potrivit crora n acestemagazine au loc activiti de comerilicit. Toate unitile comerciale n-chise erau magazine cu articole dembrcminte i nclminte.

    FLORIN DURA

    ACIUNE. Inspectorii Antifraud au sigilat uile a ase magazine din Piaa Mare

    Zi de rugciune i nlareduhovniceasc la Liceul Ortodox

    La Liceul Teologic Orto-dox ,,Nicolae Steinhardt a contin-uat miercuri seria activitilor dincadrul proiectului ,,Urcu spre n-viere, proiect derulat n perioadaPostului Mare cu binecuvntareaPreasfinitului Iustin Sigheteanu.De aceast dat, n mijlocul elevilori a cadrelor didactice ale liceului afost prezent printele Spiridon dela Mnstirea Scrioara, carempreun cu printele directorGroza Gabriel au oficiat LiturghiaDarurilor Mai nainte Sfinite nbisericua liceului.

    n cuvntul su denvtur, printele Spiridon a

    vorbit despre asumarearesponsabilitilor, att pentru ceimici, ct i pentru cei mari, precumi despre ndatoririle cretinilorfa de Dumnezeu i fa de se-meni. De asemenea, i-a ndemnatpe elevi s fie purttoriinvturilor Bisericii i exemple nfamilie, la coal, n societate.Totodat, printele Spiridon a scosn eviden importana acestei colipentru tineri, deoarece i formeazatt intelectual ct i spiritual, n-demnndu-i pe elevi s fiepstrtorii credinei, valorilor itradiiilor strmoeti.

    Florin DuraDin dorina de a avea elevi

    mai bine informai i mai pregtii sfac fa tentaiilor legate de con-sumul de droguri, poliiti,specialiti n prevenirea antidrog,dar i specialiti n educaie susinnumeroase activiti n aceastperioad adresate elevilor i cadrelordidactice. Astfel, mari, o echipformat din reprezentani ai Inspec-toratului de Poliie Judeean SatuMare, ai Centrului de Evaluare, Pre-venire i Consiliere Antidrog, aiCentrului Judeean de Resurse iAsisten Educaional i ai Inspec-toratului colar a ajuns la LiceulTehnologic Anghel Saligny din co-muna Tur.

    Peste 240 de elevi au par-

    ticipat la cele ase ntlniri organi-zate i susinute de specialitii n pre-venirea antidrog i peste 20 de cadredidactice au fost prezente la o ntl-nire dedicat abordrii optime aacestei probleme. Elevii au aflat cumacioneaz diferite droguri asupraorganismului uman, dar i care suntstrategiile de marketing folosite dedealeri pentru a vinde o marf pecare cu toii o tim periculoas. Mi-turile legate de consumul de alcooli droguri au fost, de asemenea, sur-montate de specialitii prezeni, careau dorit s le arate tineriloradevratele efecte imediate dar iconsecinele poteniale n viitor pecare consumul unor astfel desubstane le implic. Legtura dintre

    consumul de alcool sau droguri i di-verse infraciuni a fost unul dinsubiectele abordate dereprezentanii Poliiei.

    Activiti de amploare cutematic antidrog s-au desfuratmiercuri i la Colegiul Naional IoanSlavici din Satu Mare. Peste 180 deelevi din clasele a X-a i a XI-a aufost prezeni la ntlnirile cuspecialitii organizate pe parcursulntregii zile. Elevii s-au dovedit re-ceptivi la subiectul drogurilor,cunotinele lor privitoare la acestesubstane fiind completate despecialitii prezeni cu informaii ac-tuale, pertinente, astfel nctalegerile lor s fie fcute contient.

    Robert Marcus

    Caravana antidrog continu n liceele stmrene

    Indemnizaia de omajpentru absolveni se acord, lacerere, pe o perioad de 6 luni. Estevorba despre o sum fix ce seacord de la data expirrii perioadeide 60 de zile de la absolvire, n cazuln care absolventul nu a reuit s-igseasc un loc de munc, sau a ab-solvirii colilor speciale pentru per-soane cu handicap. Cuantumulindemnizaiei de omaj reprezint50% din valoarea indicatorului so-cial de referin n vigoare, adic

    250 de lei, i poate fi solicitat n celmult 12 luni de la data absolvirii, searat ntr-un comunicat de presremis de AJOFM Satu Mare.

    Absolvenii carebeneficiaz de indemnizaie deomaj trebuie s se prezinte lunar,pe baza programrii sau ori de cteori sunt solicitai, la agenia la caresunt nregistrai, pentru a primisprijin n vederea ncadrrii nmunc.

    Bogdan Tulbure

    Indemnizaie de omaj pentruabsolveni

    Prefectul Avram le-aascultat nemulumi-rile localnicilor dinHodod

    Prefectul judeului SatuMare, Eugeniu Avram a continuatseria audienelor n teritoriu. Ast-fel, prefectul Avram a susinut ieriaudiene in comuna Hodod, undeau participat 15 ceteni care i-auprezentat problemele i nemulu-mirile. Prefectul a fost nsoit dereprezentani ai InspectoratuluiJudeean de Poliie (IPJ), Agenieide Pli i Intervenii pentru Agri-cultur(APIA), Oficiului Judeeande Cadastru i Publicitate Imobi-liar (OCPI), Direciei Silvice impreun cu specialiti din cadrulInstituiei Prefectului. Majoritateaproblemelor ridicate de ctre cet-eni se refer la aplicarea Legii fon-dului funciar, dar i problemeedilitare, precum i aspecte legatede starea punilor. Modernizareacminului cultural din localitate,respectiv mbuntirea infrastruc-turii rutiere din comun au fostprintre celelalte teme prezentatereprezentantului Guvernului n te-ritoriu. Prefectul, mpreun cu ceicare l-au nsoit, au dat ndrum-rile corespunztoare i i-au direc-ionat ctre factorii competenidin jude, urmnd ca, n cazul ncare vor fi nemulumii de soluio-narea problemelor ridicate, saduc la cunotin Instituiei Pre-fectului.

    Ciprian Btea

  • Actualitatea politic Gazeta de Nord-Vest7/ Vineri, 20 martie 2015

    Federalcoop Satu Mare d spre nchiriere spaiu n suprafa de 40 mp,

    format din 2 ncperi, pretabil ca birou administrativ, birotica,

    n localitatea Satu Mare str. Decebal nr. 2, jud. Satu Mare.

    Informaii la 0728-114245. Comisie medical coal autoClinica Medical Sfntul Anton

    Consultaii medicale zilnic ntre orele 12:30-15:00 Chirurgie general Medicin intern i reumatologie Psihiatrie Neurologie

    Servicii de examinri medicalezilnic 12:30-15:00, pentru:

    Preschimbare de permise auto Obinere permise (coal de oferi)pentru profesioniti i amatori Vize medicale pentru portarm, vntori i ageni de paz

    Programri: 0261-717.777, 0261-713.333

    Rezultate

    pe loc!

    Societatea profesional de insolven Redresare Lichidare SPRL vinde la licitaiepublic sau negociere direct urmtoarele bunuri:

    debitor SC Gabi Star SrL: vanzare globala: pardesie kaki, rosii, sacouri femei polyester,uniforme copii, costume dame din 3 piese, pantaloni, costume, fuste - pret total:3.714,50 lei: Sedinte de vanzare la data de 20.02.2015 si 27.02.2015, ora 12:00;debitor SC Hendre SrL: vanzare globala / individuala: piese si accesorii pentru autove-hicule (roti, inele, lacate franare, rulmenti, bucsa, discuri ambreaj, cilindri, supape,tevi evacuare, pinion, garnituri, nituri, suruburi, etc), calculator cu imprimanta si aut-ofurgoneta Dacia Papuc, la pretul cel mai mare oferit; Sedinte de vanzare vor avea loc infiecare zi de vineri, ora 11:00;debitor SC Ori Transport SrL: mijloc de transport Ford Trasit fabricat in anul 1986 1.125 lei; Sedinte de vanzare la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora 13:00;debitor SC Flaminia Nils SrL: Stoc de marfa constand in articole de imbracaminte, in-caltaminte, accesorii la cel mai mare pret oferit si spatiu comercial in suprafata utila de152 mp cu cota parte din teren de 78/1439 mp, situate in loc. Satu Mare, str. Stefan celMare, nr. 20, jud. Satu Mare. Spatiul commercial este dispus pe 2 nivele, cu suprafata utilade 74 mp la subsol si 98 mp la parter. Structura imobilului este realizata din caramida, cuplanseu din lemn acoperit cu tencuiala si panouri rigips, inchideri din caramida, acoperistip sarpanta din lemn cu invelitoare din tigla, tamplarie PVC cu geam termoizolant. Fin-isaje: pardoseala pavata cu gresie, pereti finisati in vopsea lavabila, fara crapaturi sau deteri-orari vizibile, instalatiile sanitare sunt in stare de functionare. Instalatia de incalzire esteformata din tevi de cupru fara calorifere si central termica. Imobilul este racordat la insta-latiile de energie electrica, retea de apa si canal si gaz. Pretul de vanzare este de 72.930 euro;Sedintele de vanzarevor avea loc la data de la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015ora 14:00;debitor SC Larysa Izotherm SrL - apartament cu 3 camere cu dependinte cu suprafatautila de 41 mp situat in loc. Satu Mare, Aleea Jiului, bl. 48, ap. 55, jud. Satu Mare. Propri-etatea are bucatarie (3,36 mp), hol (3,6 mp), baie (3,74 mp), o camera decomandata (7,82mp) si doua camera nedecomandate (11,83 mp si 10,48 mp), fara balcoane. Pardoseala dinhol si camere este pavata cu parchet stejar, iar in baie si bucatarie este gresie si faianta. Fere-strele sunt din PVC cu geam termoizolant in bucatarie si in doua camere si din lemn simpluin cea de-a treia camera, usi interioare panel. Instalatiile sanitare sunt in stare de functionare,iar instalatia de incalzire este formata din convector pe gaz montat in camera cu suprafatade 11,83 mp. Pretul de vanzare este de 12.000 euro. Sedintele de vanzare vor avea loc ladata de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora 15:00.Debitor SC rometex Styl SrL, Autoutilitara Dacia 1307 652,50 lei, Autoturism NissanBluebird 313,50 lei si echipament de calcul - 300 lei. Sedintele de vanzare a acestor bunurivor avea loc la data de 20.02.2015, 27.02.2015 si 06.03.2015 ora 10:00.Sedintele de vanzare mentionate mai sus, vor avea loc la data si ora precizate la sediullichidatorului judiciar din Satu Mare, str. Horea, nr. 8, sc. A, ap. 7, jud. Satu Mare. Pentruparticiparea la licitaie ofertanii persoane juridice vor achita un avans de 10% din val-oarea de strigare.Informaii: 0723.52.11.59, 0746.999.771 sau 0361.428.128.

    Marian Vanghelie a con-tribuit la campaniaelectoral pentru euro-parlamentare a elenei Bsescu, fiicafostului preedinte Traian Bsescu,se arat n ncheierea CCJ privinddecizia de arestare a fostului primarde la Sectorul 5.

    Informaia a fost prezen-tat de Alessandra Stoicescu, n edi-ia de joi a emisiunii 100 deminute, care citeaz un articol pu-blicat de Libertatea. n primvaraanului 2014, inculpatul (MarianVanghelie - n.r.) i-a cerut (lui MarinDumitru, denuntor - n.r.) sstrng 10.000 de semnturi pentrucandidatura la alegerile europarla-mentare a elenei Bsescu, banii ne-cesari acestei activiti fiind sczuidin comisionul ce-i era cerut, exem-plificnd c despre aceasta cunoscApreutesei Viorel, Glvan Costel iali angajai, suma pltit pentrucele 9.000 semnturi strnse fiindde cte 15 lei/ semntur, se aratn ncheierea naltei Curi de Casa-ie i Justiie. ntr-o postare pe pa-gina sa de Facebook, elena Bsescuneag faptul c l-ar cunoate pe Ma-rian Vanghelie i arat c nu a cerutnimnui s strng semnturi con-tra-cost.

    nalta Curte de Casaie iJustiie a decis, n 14 martie, ares-tarea preventiv a primarului Ma-rian Vanghelie i a vrului su,Mircea-Sorin Niculae, asociat iadministrator al mai multor so-cieti comerciale. Pentru ceilalitrei inculpai din dosar, respectivoferul lui Vanghelie, AdrianMurgoci, directoarea economat

    Sector 5, Laura Ciocan, i soulacesteia, Sorin Ciocan, s-a dispuscercetarea sub control judiciar.

    Msurile preventive luaten cazul primarului Marian Van-ghelie i a celorlali patru incul-pai nu sunt definitive i au fostcontestate tot la instana suprem,care urmeaz s le discute n 26martie.

    NALTA CurTe De CASAIe I JuSTIIe:

    Marian Vanghelie, agent de campanie pentru Elena Bsescu

    Avocata fostei efe a DII-COT Alina Bica, Laura Voicu, afost adus cu mandat la DNA, joi,ea spunnd c a venit, se pare, pen-tru a fi audiat ntr-un dosar n carear fi vizat. Laura Voicu a fost adusla DNA, de poliitii care au pus nexecutare mandatul, n jurul orei15.00. ntrebat de jurnaliti n cedosar a fost citat, ea a rspuns: Separe c ntr-al meu.

    Laura Voicu este urmritpenal pentru c a atestat ilegal c unbrbat este avocat stagiar n BaroulBucureti i l-a trimis s o reprezintela DNA, ntr-un dosar n care fostavicepreedint a Asociaiei TineriPentru Viitor, Ioana Deaconu, este

    arestat preventiv, potrivit unorsurse judiciare.

    Avocata fostei efe a DII-COT Alina Bica a fost adus cumandat la Direcia Naional Anti-corupie (DNA), joi dup-amiaz,ea spunnd c a venit, se pare, pen-tru a fi audiat ntr-un dosar n carear fi vizat. Surse judiciare au decla-rat c procurorii i vor aduce la cu-notin avocatei c este urmritpenal pentru favorizarea fptuito-rului i instigare la infraciunea deexercitare fr drept a unei profesiisau activiti. n acelai dosar esteurmrit penal i Niculae Learciu,pentru exercitarea fr drept a uneiprofesii sau activiti, au precizat

    sursele citate.Procurorii s-au sesizat joi,

    din oficiu, n acest caz i au dispus,la scurt timp, nceperea urmririipenale. Din probele administrate areieit c, n jurul orei 11.00, la se-diul Direciei Naionale Anticorup-ie s-a prezentat Niculae Learciu,care a prezentat o mputernicireavocaial prin care avocata LauraVoicu atesta faptul c ea, mpreuncu Learciu, sunt avocaii angajai deGeorgia Ioana Deaconu, fosta vice-preedint a Asociaiei Tineri Pen-tru Viitor, pentru a o asista ireprezenta n faa DNA, n dosaruln care aceasta este arestat preven-tiv, au mai spus sursele citate.

    Avocata Alinei Bica, adus la DNA cu mandat

    OMS Romnia, firm de construcii, angajeaz

    sudori polietilen i instalatori n Negreti-Oa.

    Informaii suplimentare pot fiobinute la numerele de tele-fon 0743-303209, 0361-101032 sau e-mail:[email protected].

    S.C. LOCATERM S.A. SATU MAREn reorganizare judiciar, in judicial reorganisation, en redressment

    nregistrat la Oficiul Registrul Comerului sub nr.J30/383/1995, cod de nregistrare fiscal RO 7573943, cu sediuln Satu Mare, str. Energiei, nr. 4-6, jud. Satu Mare,

    Administratorul special al societii, conform preveder-ilor Legii nr. 31/1990, republicat, cu modificrile i completrilela zi precum i cu prevederile actului constitutiv al societii, dis-pune:

    Convocarea Adunrii generale ordinare a acionarilorsocietii la data de 28.04.2015, ora 12, la sediul societii, str.Energiei, nr. 4-6, pentru toi acionarii nregistrai n registrulacionarilor la data de 24.04. 2015, cu urmtoarea ordine de zi:

    1. Prezentarea, analiza i aprobarea Raportului administra-torului special asupra gestiunii pentru exerciiul financiar2014.2. Prezentarea i aprobarea Raportului comisiei de cenzoricu privire la verificarea i certificarea Bilanului contabil i acontului de profit i pierdere la 31.12.2014.3. Prezentarea i aprobarea Bilanului contabil i a contuluide profit i pierdere la 31.12.2014.4. Diverse.

    Dac nu se ntrunete cvorumul necesar, adunarea generalse reprogrameaz pe data de 29.04.2015, n acelai loc, la aceeaior i cu aceeai ordine de zi.

    ADMINISTRATOR SPECIALing. Murean Cristian

  • 8/ Vineri, 20 martie 2015mare publicitateGazeta de Nord-Vest

    Zirmer BuD scoate spre vnzare un numr limitat de apartamente cu 2 camere la un pre special de 30.000 de euro.

    (0740.088.612; 0740.161.514

    Complex Cap PodGolescu

    Oferim consiliere i pentru achiziionarea apartamentelorprin programul Prima Cas

    PreuriPromoionale !!!

    Relaii la

    SPECIALITATEA BUCATARULUI Ciolent de porc

    Mai bun i mai mult nu exist!"

    Servicii: masa de pranz, catering, platouri, organizarea de evenimente. Ambianta: calda si prietenoasa.

    P-ta 25 Octombrie T6-T8Lng centru comercial Someul

    fost Mon Ami

  • Mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest9/ Vineri, 20 martie 2015

    Motel Restaurant Vraja Viilor CareiDac dorii s v odihnii n condiiideosebite sau s gustai ntr-un cadrudeosebit o gam bogat de preparatedin buctria internaional iromneasc v ateptm nCarei, str. Grdina viilor, nr.3

    tel.0261861792e-mail:[email protected]

    www.gazetanord-vest.ro

    ADRESA: STR. ADY ENDRE NR. 11, SATU MARETELEFON PROGRAMARI: 0261 716 459; 0740 231 559

    | CATARACTA | DEZLIPIRE DE RETINA | GLAUCOM | RETINOPATIE DIABETICA

    CHIRURGIE REFRACTIVLASER!

    | TRATAMENT LASER RETINOPATIE DIABETICA

    La fiecare bilet n valoare de minim 3lei pentru pariurile sportive vei primi

    CADOU Un bilet n vAlOAre De 2 lei

    pentru loto internaional,bila magic sau curse de cini.

    str. Nicolae Golescu nr. 4

    ntreine-te Relaxeaz-te Rfa-te

    CazareFitnessMasajSaunManichiurCosmeticFrizerie

  • Religie i religiozitate / Publicitate 10/ Vineri, 20 martie 2015Gazeta de Nord-Vest

    Umbrela

    Sunt oameni care auasupra lor parc un felde umbrel, sunt pro-tejai, dar important este s nuse piard cu firea, s nu-i do-reasc mai mult dect este ne-voie. Trebuie s-i fac treabamodest i s nu rvneasc maimult dect trebuie ArhiereulJustinian Chira

    Cuvintele nalt Prea Sfin-itului nostru Justinian Chira nefac s exclamm: Ce bine ar fidac am contientiza cu adevratmodul n care Dumnezeu nepoart de grij att n bucurii, cti n necazuri! El este n perma-nen alturi de noi i lucreaz cunoi n vederea naintrii noastren bine, ndrumndu-ne, sf-tuindu-ne i susinnd progresulnostru spiritual spre/n Cer.Dumnezeu ne ia n braele Sale,ne ine cu iubire, dar nu Se mul-umete doar cu att. El doretemult mai mult. Dorete s p-trund n fiina noastr, s devinmodul nostru de a fi, de a gndi,modul nostru de a tri, de a ne ra-porta cu sinceritate, ntru adevr,la noi nine, la Sine i la oameni.Este un mod de a fi care excludeegoismul, iubirea de sine i ex-ploatarea omului de ctre om.Dac noi suntem de acord cu pro-punerea lui Dumnezeu, de a lucrai lupta mpreun, pe acelaifront, ca aliai i prieteni viaafiind o lupt El intr n noi i fi-ina noastr devine casa Lui. Ceteribil realitate! Dumnezeu atot-puternic i omnitient dorete sintre n omul pe care El nsui l-acreat i ateapt s I se deschidua. Dumnezeu omniprezent Seslluiete n om. Ce dovad deiubire din partea Creatorului! Elne-a dat posibilitatea s de asem-nm cu Sine, s dialogm cu Sinei cu cei din jur, s alctuim m-preun o familie, s struim ntr-o real comuniune iubitoare,izvortoare de fapte bune.

    .P.S. Justinian, vorbinddespre superioritatea omului nansamblul creaiei, afirm: Sun-tem nite dumnezei (noi, oame-nii), c ne-a nzestrat Dumnezeucu toate calitile: raiune, senti-ment i voin. Gndii-v numaict de important este c avemlimba (graiul). Animalele scot su-nete s se neleag, dar nu au unlimbaj clar s-i exprime strilespirituale. Pentru c eu cnd vor-besc cu dumneata nelegi perfectstrile, deci este ceva nemaipome-nit! Eu mprtesc la maximumacest punct de vedere. ntr-adevr,se poate comunica n scris, prinsms, prin e-mail, prin facebooketc., dar nicio astfel de convorbirenu se poate compara cu o discuiefa ctre/n fa. Bucuria este de-plin n momentul n care ai per-soana dorit n faa ta. De ce?Fiindc privirea ta se intersecteazcu privirea celuilalt, deoarece vor-bele tale trezesc reacii din parteaceluilalt, pentru c toate gesturilesunt vizibile, ntruct btaia ini-

    mii tale se contopete cu btaiainimii celui din faa ta i m-preun alctuiesc o simfonie, ncadrul creia cele dou inimi batla unison, dovedind nelepciuneaZiditorului. Dumnezeu este Cu-vnt i El Se comunic de la o per-soan la alta prin cuvnt.Cretinul autentic este un mrtu-risitor al lui Dumnezeu, indife-rent de situaia n care se afl. Ceamai eficient mrturisire este pro-pria trire n lumina divin.

    Dumnezeu l protejeazpe om asemenea unei umbrelen aa fel nct omul s fie ferit deintemperiile cauzate de ru, deenergiile negative care se abat asu-pra sa. Uneori vntul ncercrilorsufl cu o for sporit, ncercnds demonteze umbrela i chiar so rup. ns, dac omul este anco-rat puternic n Dumnezeu, nstnca dumnezeirii, dac ine cuputere n mini arma credinei ia ncrederii n Dumnezeu i npropria persoan (ca i colabora-toare a persoanelor SfinteiTreimi), umbrela face fa tuturorvicisitudinilor. Toiagul umbrelei consider eu este voia noastrliber (cu care ne-a mpodobitDumnezeu), care poate nclinabalana vieii nspre bine sau n-spre ru, spre siguran sau spreincertitudine. Aadar, omul poateaccepta sau respinge protecia luiDumnezeu. S-ar putea, totui, caaceast protecie de care benefi-ciaz omul s-l conduc spre mn-drie. ntr-o astfel de circumstan,custurile umbrelei ncep s sedesfac, s cedeze, iar omul se tre-zete cu capul descoperit, se tre-zete neacoperit n integritatea sa(reprezentnd o prad uoar),fiind lovit din toate prile de oinfinitate de stropi uriai, careprovin dintr-o contiin rnit indemntoare/mustrtoare sprendreptare. Ca atare, omul poate,prin voina sa liber, s ndepr-teze protecia divin; el se pierdecu firea i crede c se poate apradoar prin sine nsui, fr Dum-nezeu. Sinistr amgire i rvnireegocentric! Ce-i poi dori maimult dect s fii protejat de nsuiDumnezeu? Ai nevoie, oare, deceva mai mult? Acel ceva mai

    mult, pe care tu i-l doreti, estede la potrivnicul. Numai ntoar-cerea spre modestie, spre svri-rea binelui ntru smerenie, lpoate reaeza pe om sub purtareade grij a Printelui Ceresc. Defapt, pcatul l scoate pe om dinlegtura/dialogul/comuniunea cuDumnezeu, situaie n care nu-imai gsete cuvintele potrivitepentru a vorbi i a-i evideniatrirea sufleteasc. ns, omul n-torcndu-se, Tatl nu-l respinge,nu-i reproeaz nimic, ci l repri-mete n braele Sale iubitoare, nstarea n care fusese nainte:Omenirea trece printr-o stare ex-trem de dificil, spune arhiereulJustinian Chira. Am pierdut leg-tura cu Dumnezeu Tatl, Fiul iDuhul Sfnt, dar totui nu amrmas fr Dumnezeu. C i dacam pierdut legtura cu Dumne-zeu, Dumnezeu nu s-a rupt denoi. Este i acum o foarte mareparte din populaie care l iubetepe Hristos i acest lucru estefoarte important.

    Taina Spovedaniei nereaduce sub umbrela-Dumne-zeu, ne reaeaz n harul dumne-zeiesc, n timp ce Sfntamprtanie ni-L aduce pe Hris-tos n noi nine, ne unete/con-topete cu El. Astfel, scopul luiDumnezeu este atins. Astfel, sim-im c renatem, c ncepem ovia nou n adierea blnd avntului divin, via n care nepropunem i ne strduim vehe-ment s fim mai buni, mai nele-gtori, mai ierttori, maitolerani, mai iubitori, atitudinicare ne vor ajuta s fim mulu-mii, fericii i mplinii. Oare,vom reui s devenim i s rm-nem aa? Totul depinde, zic eu, demodul n care noi nelegem cputem s lucrm cu Dumnezeu.Totul este posibil cnd omul iDumnezeu conlucreaz, urm-rind un scop comun.

    n final, s-l mai ascultmpuin pe neleptul nostru arhie-reu Justinian Chira: Nu mi mul-umii mie pentru c am vorbit.S-I mulumim cu toii BunuluiDumnezeu. C mult Se bucurcnd se ntlnete om cu om, caregndete i vorbete despre Dum-nezeu. Mare bucurie se face n cer.La fel, mare bucurie este n cer icnd omul se ciete. Atunci cndomul gndete i vorbete despreDumnezeu, nu reuete vrjmauls strecoare rele. S trii n pacei cu mare bucurie! Nu avem noiattea pcate cte poate iertaBunul Dumnezeu. Nu trebuie sumblm cu fric de pcate, ci cufric de Dumnezeu! C aa cumnici Dumnezeu nu ne poate bgan Rai cu fora, nici n iad nu sepoate duce satana. Dumnezeu ne-a lsat voia liber. Noi avem liber-tatea de a decide. De aceea, demulte ori facem un pas nainte idoi napoi. Nu trebuie s umblmcu fric de pcate, ci cu fric deDumnezeu (s nu-L suprm prinpcat)!

    Dragii mei cititori iprieteni, V iubesc!

    Preot dr. Cristian Bolo

    Pe urmele arhiereului Justinian Chira (2)

    JUDEUL SATU MARE, cu sediul n P-a 25 Octombrie,nr.1, mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, titular al proiectului

    Amenajare parcare Spitalul Judeean de Urgen SatuMare,

    propus a fi amplasat n mun. Satu Mare, str. Ravensburg, nr. 2,jud. Satu Mare, anun publicul interesat asupra lurii decizieietapei de ncadrare de ctre APM Satu Mare n cadrul proce-durii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiec-

    tul menionat.Proiectul deciziei etapei de ncadrare i motivele care o

    fundamenteaz poate fi consultat la sediul APM Satu Mare,mun. Satu Mare, str. Mircea cel Btrn, nr.8/B, jud. Satu Mare,n zilele de luni-joi ntre orele 8-16:30, respectiv vineri ntre orele8-14, precum i la urmtoarea adres de internet:http://apmsm.anpm.ro/.

    Publicul interesat poate nainta comentarii/observaii laproiectul deciziei de ncadrare n termen de 5 zile de la dataprezentului anun.

  • Sport Gazeta de Nord-Vest 11/ Vineri, 20 martie 2015

    liGA A iV-A eliTe

    Fotbalul judeean revine n actualitate8n week-end ncepe returul celei mai tari competiii organizate de AJF Satu Mare

    Vacana ia sfrit n acestweek-end pentru echipeledin liga a iV-a elite. astapentru c la sfritul sptmnii n-cepe returul competiiei care aadunat, aa cum o spune i numele,elita fotbalului din judeul nostru.

    Pe parcursul vacanei deiarn am tot scris despre noutile dincurtea formaiilor care debuteaz nacest retur. Ca i o concluzie, majori-tatea dintre acestea se confrunt cuceva probleme financiare, uneleechipe au ales s investeasc n tineri,altele s-au ntrit cu juctori care auevoluat n ealoane superioare.

    Aceast etap ar fi trebuit s

    programeze i dou meciuri intere-sante. FC olimpia ii RecoltaDorol i luceafrul Decebal TurulMicula, echip la care a revenit MiluPetric. ns cel de-al doilea joc a fostamnat, aa c Decebalul va juca unamical la sfrit de sptmn.

    Nici partida dintre SportulBotiz i Viitorul Veti nu se va juca, lacererea gazdelor. Botizul a rmas frmai muli juctori, iar antrenorulioan Donca este nc n cutare denoi achiziii.

    iar echipele din Tnad iCmin se vor baza n partea a doua acampionatului n mare parte pe ju-niori, iar Gloria Moftinu Mare s-a re-tras din campionat.

    iat programul primei etapea returului i oficialii delegai, meci-urile urmnd s se joace de la ora

    14.00 juniorii i 16.00 seniorii:- Voina Doba - tiina Beltiug: S.Neichi D. Costea, C. Man. obs: C.Por- FC olimpia ii Satu Mare - RecoltaDorol: S. Kovacs - T. Kopriva, Z.Kopriva. obs: G. Cionca.- Someul oar - unirea 08 Tnad:C. Chiorean A. Petreu, i. Bura.obs: C. Ziman.- AS CS Cetate 2010 Ardud - Talnaorau Nou: . Bathory - C. Girai, C.Pop. obs: T. Kegyes.- Sportul Botiz - Viitorul Veti - am-nat- luceafrul Decebal - TurulMicula - amnat- Schwaben Kalmandi Cmin st.

    Totodat se d startul i se-riei B a ligii a iV-a cu etapa a 14-a.Programul i arbitrii sunt urmtorii:

    - Struina Berveni FortunaCpleni: S. Ra e. Pop, i. Priner.obs: Z. Pataki.- Vulturii Santu Frohlich Foieni:A. Marina C. Matei, R. Berei.obs: G. Dumitra.- Viitorul lucceni Kneho urz-iceni: C. Rebegea M. Cmpan,Ciocoi. obs: V. Racola.- Recolta Sanislu SchamagoschCiumeti: G. Petreu i. Bauer, A.Bauer. obs: A. Pinter.- unirea Picolt Victoria Carei: F.Chi A. Peter, T. Juhasz. obs: N.Morar.- Crasna Moftinu Mic olimpiaDomneti: B. Drago S. Pinter,Moisa. obs. Z. Torok.- Victoria Petreti Real Andrid: B.Szilagyi hasna, C. Miron. obs: i.Petz.

    Daniel Chiorean

    etapa a 23-a a ligii 1 n-cepe imediat dup ce joi seara s-auterminat meciurile din etapatrecut. iar etapa a 23-a nu aducenici un meci spectaculos sau vreunderby, poate doar la subsolul clasa-mentului.

    Programul etapei:AziFC Botoani Tg. Mure, 20.30 look TV, DigiSmbtCSu Craiova Astra, 15.30 look TV, DigiRapid oelul, 18.00 - look TV,

    DigiFC Braov Dinamo, 20.30 -look TV, DigiDuminicChiajna Ceahlul, 15.30 - look+,Dolce, DigiPandurii Gaz Metan, 18.00 -look TV, DigiSteaua Viitorul, 20.00 - look+,Dolce, DigiLuniCSMS iai u Cluj, 18.00 -look+, Dolce, DigiCFR Cluj Petrolul, 20.30 - lookTV, Digi.

    liGA 1Liderul ntlnete Viitorul luiHagi n etapa a 23-a

    CSM Satu Mare a jucat ieriprimul meci din play-out din istoriaechipei de baschet n faa ultimeiclasate, Rapid Bucureti, o echipcare, dup jocul prestat nu a artat ci merit locul n clasament. S-a ter-minat 72-59 pentru fetele noastrecare au muncit pentru o victorie carear fi putut fi mai concludent.

    Dac primele dou sferturiau fost la ndemna elevelor lui iulianSin i Adriana Pricop, 21-13 i 19-7,n partea a doua lucrurile au stat

    puin diferit. Am ctigat sfertul treila limit, 20-19 i l-am pierdut pe ul-timul, 12-20. Aici trebuie smenionm c n acest meci nu auevoluat junioarele de la CSM, fiindutilizate, teoretic, cele mai bune aptedintre componentele echipei. Dincte se pare, echipa noastr a reuitperformana s nu mai sperie nicimcar Rapidul, echip pe care am, n-vins-o deja de 17 ori.

    Duminic, la Bucureti sejoac meciul doi dintre cele dou

    combatante, iar Dan Militaru iRapidul i doresc o victorie, ceea cear nsemna c meciul decisiv s-arputea juca miercuri la Satu Mare.

    Pentru CSM au marcatKelsey levington cu 26 de puncte i12 recuperri, reuind un double-double, Flavia Ferenczi 14 puncte,eniko laza 10, Diana Moraru iBianca Voica cu 6 puncte, Renata Sz-mutku i luminia Manta 5puncte.

    Dani C.

    BASCheT: CSM SATu MARe RAPiD 72-59 (40-20)Victorie muncit cu lanterna roie

    ONSSElevii s-au ntrecut la tetratlon atleticla Satu Mare, zilele trecute s-adesfurat etapa judeean aolimpiadei Naionale a Sportu-lui colar la tetratlon atletic gim-naziu pe echipe. la start, att lafeminin ct i la masculin s-auprezentat elevi de la colileBlcescu-Petofi, Mircea eliade,l.T. Negreti-oa, C.T. ioni G.Andron Negreti-oa iCiumeti. Competiia a nsemnatntreceri la 60 de metri, srituran lungime, aruncarea oinei i800 de metri. la biei, cei maibuni au fost cei de la coalaBlcescu Petofi, care au acumulat952 de puncte, urmai de cei de lacolile Mircea eliade cu 868puncte i de l.T. Negreti cu 766.la fete s-au impus negretencelede la ioni G. Andron cu 909puncte, urmate de Mircea eliadecu 808 i Ciumeti cu 746puncte. Drept urmare, primul locs-a calificat la etapa de zon de laBaia Mare din 1 aprilie.

    Lupttorii, la etapa de junioriAsear o delegaie de lupttoricondus de antrenorii TudorBarbul i Claudiu Blaga au por-nit la drum cu destinaia Bacu.Acolo unde n week-end sedesfoar etapa de calificare lafinalele CampionatuluiNaional de juniori. Vor urca pesaltea Gheorghe Dng iSabinel lobon la 50 kg ,Mdlin Bulgr (60 kg), ovidiulpute i Sandor Peck la 74 kg,Cristian Szabo (84 kg ) ilenard Berei (120 kg ). Toi auanse reale de a obine califi-carea n ultimul act.

    Liga CampionilorAzi aflm sferturilede finalS-au decisiv i ultimele douechipe calificate n faza sfer-turilor de final a ligii Campi-onilor. Barcelona s-a impus i peCamp Nou, 1-0, dup ce o n-vinsese pe Manchester City i nAnglia, 2-1. Juventus a eliminat-o i ea pe Borussia Dortmund,ctignd mai clar dect n italia.Dup 2-1 la Torino, campioanaitaliei a zdrobit formaia lui Ju-rgen Klopp, 3-0. Astfel,Barcelona i Juventus se alturcelor ase echipe deja calificaten sferturi: Real Madrid, PSG,Porto, AS Monaco, AtleticoMadrid i Bayern Munchen.Tragerea la sori va avea loc azila ora 12.00.

    Voleibalistele junioarede la CSM Satu Mare au jucatieri, n sala ecaterina Both, me-ciul cu numrul doi din cadrulturneului semifinal gzduit deoraul nostru.

    Dup victoria lejer nfaa celor de la lPS Suceava, scor3-0 (25-4, 25-10 i 25-5), ieri ele-vele lui Adrian Pricop au ntlnitlPS Viitorul Piteti.

    Dup un meci la discre-ia echipei stmrene, tabela aartat 3-0, pe seturi 25-8, 25-6,25-8, demonstrnd c echipa

    noastr e principala favorit lactigarea campionatului, nudoar a acestui turneu.

    CSM-ul are azi zi liber,urmnd ca smbt, de la ora17.00 i duminic de la ora12.00, s ntlneasc CSS BegaTimioara, respectiv CSS Blaj.

    De menionat c primeledou clasate vor participa la fazafinal, care se va desfura peteren neutru, alturi de celelalteechipe calificate de la celelaltetrei turnee semifinale.

    Daniel C.

    VoleiJunioarele de la CSM s-auimpus i n faa pitetencelor

  • SOCIETI

    l Agentia de Intretinere si Servicii Energetice(A.I.S.E.) Satu Mare scoate la vanzare prin Licitatiepublica deschisa cu strigare:-autoutilitara Dacia 1307d(4 buc, pret pornire intre2100-2600lei +TVA)-autoturism Daewoo Cielo (1 buc, pret pornire 2000lei+TVA)Licitatia va avea loc incepand cu data de 23.03.2015in fiecare zi de luni ora 11.00 pana la epuizarea stocu-lui disponibil. Relatii suplimentare se pot obtinemla sediul Agentiei din Satu Mare, str.Magnoliei 37/Asau la telefon 0372610352l Comcas LJ 2000 SPRL anunta faptul ca Adu-narea creditorilor din data de 16.03.2015 a aprobatvanzarea urmatoarelor bunuri la pretul de fier vechi:Autotractor SCANIA, Autotractor Man TGA, Au-totractor ManTGA, Semiremorca Acerbi TP78PA,Autoutilitara Renault Mascott, Autotractor ManTGA, Semiremorca Koegel SNC 024, SemiremorcaWeka 35, Semiremorca Geusens-Lag GSA 24; Au-totractor Scania, semiremorca Koegel SNC 024, Se-miremorca Leci 3E-19.5, sens in care solicitamdepunerea ofertelor de pret. Ofertele urmeaza a fi de-puse la sediul lichidatorului pana cel tarziu la data de31.03.2015, inclusiv. Pentru informatii suplimentareva rugam sa va adresati lichidatorului Comcas LJ2000 SPRL, la tel 0261711516, sau la sediu. l Notificare privind deschiderea procedurii fali-mentului n form simplificat mpotriva debitoareiSC COSTELLO STYLE SRL.Nr. 610/16.03.2015.1. Date privind dosarul: Dosar nr. 273/83/2015,Tribunal Satu Mare, Secia a-II-a Civil, de Conten-cios Administrativ i Fiscal, Judector sindic: PaulaMurean. 2. Registratura instanei: Satu Mare, str. Mihai Vi-teazul nr. 8, jud. Satu Mare 3. Debitor: SC COSTELLO STYLE SRL,n faliment, in bankruptcy, en faillite, cu sediuln localitatea Satu Mare, str. Aleea Nectarului,bloc Un 3, ap. 3, judeul Satu Mare, avndCUI 13444234, numr de nregistrare n re-gistrul comerului J30/305/2000. 4. Lichidator judiciar: EURO INSOLV SPRL, codde identificare fiscal 17231786, sediul social SatuMare, str. Nicolae Blcescu, nr. 10, jud. Satu Mare,numr de nscriere n tabloul practicienilor n insol-ven 0108, Tel: 0361/809.462; 0361/809.460, E-mail . 5. Nume i prenume reprezentant lichidator judiciarpersoan juridic: Drago Virgil, Iancu Vasile Sorin.6. Subscrisa EURO INSOLV SPRL, n calitate delichidator judiciar al debitoarei SC COSTELLOSTYLE SRL, desemnat conform ncheierii nr.164/2015/FF/CC din data de 26.02.2015, pronun-at de Tribunalul Satu Mare, Secia a- II- a Civil,de Contencios Administrativ i Fiscal, n dosarul nr.273/83/2015, n temeiul art. 147 rap. la art. 99 i laart. 100 din Legea 85/2014 privind procedurile deprevenire a insolvenei i de insolven: Notific:7. Deschiderea procedurii simplificate a falimentuluimpotriva debitorului SC COSTELLO STYLESRL, prin ncheierea nr. 164/2015/FF/CC dindata de 26.02.2015, pronunat de Tribunalul SatuMare, Secia a- II- a Civil, de Contencios Adminis-trativ i Fiscal, n dosarul nr. 273/83/201.7.1 Debitorul SC COSTELLO STYLE SRL areobligaia ca, n termen de 10 zile de la deschidereaprocedurii s depun la dosarul cauzei documenteleprevzute la art. 67 din Legea 85/2014 privind pro-cedurile de prevenire a insolvenei i de insolven. 7.2. Creditorii debitorului SC COSTELLOSTYLE SRL trebuie s procedeze la nscrierea lamasa credal a acestuia prin depunerea cererii de ad-mitere a creanei n condiiile urmtoare: 7.2.1. Termenul pentru depunerea cererii de admi-tere a creaneiTermenul limit de 10 zile de la primirea notificriiprivind deschiderea procedurii pentru depunerea dectre creditori, a opoziiilor la sentina de deschiderea procedurii iar termenul pentru soluionarea aces-tora n cel mult 5 zile de la expirarea termenului dedepunere a acestora.Termenul limit pentru nregistrarea cererii de ad-mitere a creanelor asupra averii debitorului este01.04.2015.n temeiul art. 114 alin. (1) din Legea Legea85/2014 privind procedurile de prevenire a insol-venei i de insolven, nedepunerea cererii de admi-tere a creanei pn la termenul menionat atragedecderea din drepturi privind creana/creanele pe

    care le deinei mpotriva debitorului. 7.2.2. Alte termene stabilite prin hotrrea de des-chidere a procedurii:Termenul limit pentru verificarea creanelor, ntoc-mirea, afiarea i comunicarea tabelului preliminaral creanelor este 16.04.2015.Termenul pentru depunerea contestaiilor la crean-ele i drepturile de preferin trecute de lichidatoruljudiciar n tabelul preliminar al creanelor, de ctredebitor, creditori i orice alt persoan interesat, esten termen de 7 zile de la publicarea n buletinul pro-cedurilor de insolven a tabelului preliminar. Termenul pentru ntocmirea i afiarea tabelului de-finitiv al creanelor este 07.05.2015.8. Adunarea creditorilor va avea loc la sediul ales allichidatorului judiciar, n Satu Mare, Str. ConstantinBrncoveanu, nr. 3/A, la data de 22.04.2015, ora11:30, avnd ca ordine de zi - prezentarea stadiuluiprocedurii insolvenei; alegerea comitetului credito-rilor, confirmarea lichidatorului judiciar, stabilireaindemnizatiei lichidatorului judiciar, diverse. In-formaii suplimentare:(1) n vederea nscrierii la masa credal este necesars se completeze i s se transmit la Tribunal Cere-rea de nscriere a creantei n tabelul preliminar curespectarea dispoziiilor art. 104 alin. 1 din Legea85/2014.(2) Cererea de nscriere a creanei n tabelul prelimi-nar va fi nsoit de documentele justificative alecreanei i actele care atest constituirea de garanii,n copii certificate.(3) Cererea de nscriere a creanei i documentelecare o nsoesc vor fi depuse la dosar sau transmiseprin pot pe adresa instanei, n dublu exemplar,unul pentru a fi comunicat lichidatorului judiciar iunul pentru a rmne la dosar, cu meniunea cexemplarul pentru lichidatorul judiciar poate fi co-municat n mod direct acestuia, prin pot.(4) Toate nscrisurile depuse la dosar pot fi consultatela arhiva Tribunalului.(5) Cererea va fi nsoit de dovada plii taxei judi-ciare de timbru n sum de 200 lei.(6) Orice notificare ulterioar prezentei se va efectuan conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1 dinLegea 85/2014.Restricii pentru creditori:De la data deschiderii procedurii se suspend dedrept toate aciunile judiciare sau msurile de execu-tare silit pentru realizarea creanelor asupra debi-torului sau bunurilor sale, cu excepia cilor de atacdeclanate de debitor (art. 75 alin. 1 din Legea85/2014).LICHIDATOR JUDICIAREUROINSOLV SPRLprin av. Drago Virgil

    ANUNURI DE MEDIU

    l Anun public privind depunerea solicitrii deemitere a Autorizaiei Integrate de Mediu SC ROSSMOND SRL, cu sediul n Satu Mare, Strada Boti-zului nr. 40, bl.7 ap.21, ncalitate de operator anunpublicul interesat asupra depunerii solicitrii de emi-tere a autorizaiei integrate de mediu pentru: Insta-latie: Ferma de crestere a puilor decarneAmplasament Instalaie: Supuru de Jos FN,drumul spre Secheresa, jud.Satu MareCategoria deactivitate industrial conform Anexei nr.l la Legeanr.278/2013 privind emisiile industriale: punctul 6.6litera a) - creterea intensiv a psrilor de curte cucapaciti de peste 40.000 de locuri.Activitatea des-furat conform Cod CAEN (Rev.2): 0147- cre-terea psrilor nformaiile privind solicitarea,respectiv Formularul de solicitare a Autorizaiei In-tegrate de Mediu i Raportul de amplasament pot ficonsultate la sediul Ageniei pentru Protecia Me-diului Satu Mare, str. Mircea cel Btrn nr. 8/B n zi-lele de luni- joi ntre orele 8-16.30 i vineri ntre orele8-14, precum i la urmtoarea adres de internet:http://apmsm.anpm.roPublicul are dreptul sa prezinte verbal sau n scris co-mentariile asupra solicitrii de emitere a autorizaieiintegrate de mediu la sediul Ageniei pentru Protec-ia Mediului Satu Mare, str. Mircea cel Btrn nr.8/B, fax 0261-733500, tel.0261-736003, e-mail: on zilele de luni-joi ntre orele 8-16.30 i vineri ntreorele 8- 14, timp de 30 de zile de la data apariieianunului.l SC ECONOM ODOREU SRL cu sediul inOdoreu, str.Dr.Titus Demian, nr.1, anunta solic-itarea emiterii Autorizatiei de mediu pentru activi-tatea cod CAEN: 1629 FABRICAREA ALTORPRODUSE DIN LEMN, FABRICAREA ARTI-COLELOR DIN PLUTA, PAIE SI ALTE MA-TERIALE VEGETALE IMPLETITE-3832RECUPERAREA MATERIALELOR RECI-CLABILE SORTATE-4677 COMERT CU

    RIDICATA A DESEURILOR SI RESTURILORdesfasurata pe amplasementul din Odoreu, str.TitusDemian, nr.1. Consultarea documentatiei, sugestii sireclamatii se pot depune la sediul Agentiei pentruProtectia Mediului Satu Mare, str.Mircea Cel Batran,nr.8/B luni-joi intre orele 8-16.30, vineri intre orele8-14.00. Pentru orice informatii referitoare la activ-itate, va puteti adresa la: Agentia pentru ProtectiaMediului Satu Mare, tel.0261-736003; tel-fax0261-733500; e-mail: [email protected]

    OFERTE DE SERVICIU

    l Caut coafeza, frizer, manichiurista pentru salon.0744126848l Agentie de Pariuri Sportive Angajeaza personalNegresti Oas.Tel : 0731.380.104

    CERERI DE SERVICIU

    l Barbat 54 ani sofer categ.B,C,E caut de lucru siaccept orice oferta daca este posibil cu cazare Tel :0753.825.165 l Sofer experimentat, inclusiv in U.E., permis deconducere categoria B si in curs C, D, E, caut anga-jator. Telefon 0742193630l Ingrjesc batrani sau copil Tel : 0745.416.027 l Caut loc de munca! Urgent! Tel. 0743.365.114 l Specialist n construcii metalice caut loc demunc. 0771-475448.l Tnr, cu permis de conducere, caut loc demunc. 0743-365114.

    MATRIMONIALE

    l Caut domn serios, in varsta de pana la 65 de anipentru prietenie. Tel 0757545413l Caut domn serios in varsta de pana la 60 de ani.0771316324l Barbat 54 de ani,caut partenera de viata0753.825.165 l Doamna de 72 de ani fara copii caut partenerde viata.Tel :0262.295.279 l Biat, 1,78, 85 kg, caut domnioar fr obligaiipn la 43 ani, pentru prietenie, cstorie. 0747-832325.

    TRANSPORT PERSOANE I MARF

    l Duc-aduc persoane pe ruta Romania-Germa-nia-Romania, la fiecare sfarsit de saptamana. Telefon:0760769299, 004915166356940l Transport marf-mutri ieftin. Telefon0745969327.l Transport balast, nisip, diverse, 3,5 tone. Telefon0753-660219, 0763-758923.l Transport marf 3 mc, urmtoarele: balastru,pietri, moloz, pmnt pentru grdin i gazon,lemne pentru foc, mutri mobilier, orice, la cerereaclientului. Seriozitate i punctualitate maxim. 0749-656172, 0734-625231.l Transport mobil, marf, mutri. 0755-699856.l Duc-aduc persoane n Germania. Telefon:0723488400. l Transport persoane Germania, Spania, Lis-abona. Tel. 0746-323795.l Transport persoane cu autoturism, intern i ex-tern, la cele mai bune preuri. Telefon (non-stop):0745-312034.l Transport persoane Austria i Germania la des-tinaie. Execut tractri n i din strintate. Tel. 0740-613338.l Transport convenabil marf, pn n 1,5 t, nSatu Mare i judeele nvecinate. Tel. 0743-450946.

    PRESTRI SERVICII

    l Fac masaj si menaj la familie mai in varsta.tel.0745416027, 0743989352l Forez puturi de apa la preturi negociabile, inorice tip de teren. Informatii telefon.0753924223l Filmez , fotografiez: nunti, botezuri, majoratela pret corect. Bonusuri masina de facut bule desapun, fotografii magnetice. Tel: 0743.612.415 l Reparaii calculatoare, laptopuri, instalare Win-dows XP, 7,8, setare reea Wi-Fi, curire unitate, in-stalare programe oce etc. La nevoie-deplasare ladomiciliu. Telefon 0740-774201.l Reparaii, actualizri GPS, telefoane, tablete cuhrile 2014, full Europa, compatibil cu toate apara-tele cu harta pentru main mic, camion. Telefon0740-774201.

    Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 12/ Vineri, 20 martie 2015

    Amadeus SRL comercializeaza prin mag-azinul situat pe strada Ady Endre, nr.24,materiale pentru instalatii termice, elec-trice si feronerie la preturi de producator.Telefon 0361417274

    Transport marf 5 tone i mutri. Telefon0746-140664.

    Lansez porumbei albi la nuni sau alte eveni-mente. Telefon 0742-784765, 0723-969946.

    Instructor auto, autorizat, categ. B. 0746-604824.

    Proiectare arhitectura, intocmire docu-mente pentru obtinere avize, acorduri, au-torizatii, modelare 3D si design interior.0748789890

    Societatea profesional de insolven INSOLV EXPERT SPRLcu sediul n Satu Mare, str. Ham Janos, nr. 17, ap. 10, nscris n registrul societilor pro-

    fesionale al UNPIR sub nr. 0109/31.12.2006, cu CIF RO 21034359, n calitate de lichi-dator judiciar, numit de Tribunalul Satu Mare, anun vnzarea la licitaie public sau lanegociere direct a urmtoarelor bunuri aflate n patrimoniul urmtoarelor societi co-

    merciale debitoare:

    Fabrica germana de productie tricotaje prezenta in Satu Mare de peste 15 ani

    Angajeaza pentru departamentul de mostreMuncitori faza triplock cu experienta

    Salarizare exceptionala + prime lunare + tichete de masa de doua ori pe luna.

    Transportul este asigurat de catre firma.Relatii la tel: 0261839988 sau 0732136621, sau la sediu pe str. Careiului nr. 164C.V. sau scrisoare de intentie la fax. 0261839989 sau [email protected]

    S.C. FLUID GROUPHAGEN S.R.L.

    cu sediul n Carei, str. Agoston,nr. 68/A, jud. Satu Mare,

    angajeaz instalatori ap-canal pe durat determinat.Deinerea permisului de conducere categoria B prezint avantaj la an-

    gajare. Oferim pachet salarial atractiv.

    Pentru relaii suplimentare putei suna la 0261866909.CV-urile se depun la sediul societii sau prin e-mail la adresa: [email protected], pn la data de 01.04.2015.

    Angajam confectioneri sicalcatori cu experienta.Telefon: 0744653076.

    Angajez fata/baiat la spalatorie auto.Tel:0746.817.662

  • Gazeta de Nord-VestMica publicitate13/ Vineri, 20 martie 2015

    Hale si Cladiri

    Hala parter(SC Ergolemn SA), suprafata395 mp. toate utilitile (apa, gaz, canalizareenergie electric, etc.), si teren aferent 15605mp la pretul de 300.000 euro.Constructii (SC Niva Impex SRL) hale deproductie , ateliere , depozite , sopron , etc) cu suprafata construita totala de 2.563mp si teren aferent pe Str. Careiului nr 160la pretul de 125.000 euroConstructii ( hale de productie , ateliere ,depozite , sopron , etc) cu suprafata totalaconstruita de 1.652 mp si teren aferent in lo-calitatea Ambud, PaulestiCentru de zi Sc Andandino Land Srl insuprafata de 628,24 mp si teren aferent1.348 mp la pretul de 142.764 euroImobil de natura spatiu administrative,garaj si teren aferent situat in Carei CF105588 ,105590, 105589, 102657 strCaplenilor nr 22 jud SM, proprietatea soci-etatii DOMINIUM SRL, la pretul de320.000 lei +TVA

    Case si Apartamente

    Apartament cu 3 camere SC DomarisCom SRL in suprafata de 57,24 mp utiliin asociatie, localitatea Satu Mare, stradaBaritiu nr. 127/B la pretul de 147.490 leiCasa de locuit str. Iuliu Maniu nr 22 cusuprafata utila de 100 mp prt 55.000 euroApartament cu 3 camere SC Nettuno SRLin suprafata de 75 mp utili in Satu Marestrada Cuza Voda nr.4 ap. 7 la pretul de169.170 leiApartament cu 2 camere SC Lord LandSRL in suprafata de 51 mp utili in asociatiein Satu Mare, strada Dreptatii, nr. 8 la pretulde vanzare 140.000 lei

    Terenuri

    Teren arabil intravilan 5.500 mp SatuMare zona Poligonului, utilitati aproximativla 200 m, la pretul de 71.500 euroTeren construibil in suprafata de 7700 mpin localitatea Tureni, utilitati apa, current,gaz 100 m, vis-a-vis de Motel Paradis, in ve-cinatate de centrul logistic AQUILA, jude-tul Cluj la pretul de 184.950 euroTeren intravilan in suprafata de 11.155mp in localitatea Satu Mare, pe Drumul Ca-reiului in imediata apropiere de ComplexPhiladelphia la pretul de 234.260 euroTeren extravilan zona Balta Blonda insuprafata de 10.600 mp la pretul de 4.460euro

    SC HOUSE CONSTRUCTII MONTAJSRLDiverse bunuri mobile si birotica

    SC NIVA IMPEX S.R.LUtilaje diverse din industria lemnului

    SC CT CABLE SRL1 Calculatoare2 Imprimante3 Masini Stoko4 Panouri Giastra5 Miniaplicatori6 Adromeda

    SC AUTO DIRECT SRLDiverse piese auto 22.967,08 lei

    SC ECOSOIL SOE SRLBunuri mobile

    SC CARIS CREATIVO SRLBunuri mobile

    SC D&C MULTISERVICE SRLDiverse bunuri mobile

    SC D&C FOOD INGREDIENTS SRLDiverse bunuri mobile

    SC NOUA SPERANTA SRLDiverse bunuri mobile

    SC VANOLUX IMPEX SRLAutoutilitara Dacie FurgonDiverse bunuri mobile si stocuri

    SC DUMICOV SRLDiverse bunuri mobile

    SC BIANCA TRANS SRL1 AUTOTRACTOR IVECO MAGIRUSSM 14 DIU 38.700 lei2 SEMIREMORCA MARCA KOGELSM 04 WNE 8.000 lei3 SEMIREMORCA OVA SM 16 DIU36.700 lei4 SEMIREMORCA SCHMITZ SM 15

    DIU 18.800 lei5 AUTOTRACTOR IVECO 190-30 SM19 DIU 20.900 lei

    SC MIRSUN SRLDiferite utilaje de croitorie uzateStoc vechi de imbracaminte

    SC NORBERTTO COLECTION SRLStoc vechi de imbracaminte

    SC LUCMAR SRLDiverse bunuri din industria panificatiei

    SC TEBO AUTO SRLStand reglat directie 2.761,00Diferite piese, stoc 7.468,35

    SC SZALKA TUZEP SRLDiverse bunuri mobile

    SC NETTUNO SRLDiverse masini de cusut

    SC MEDIA SAT SRL

    Laptop 247.10 leiCalculator 248.00 leiCalculator 183.60 leiCalculator 211.20 leiCalculator 283.30 leiUps 720.20 leiCalculator 433.90 leiCalculator 315.80 leiCalculator 276.90 leiLaptop 284.10 leiCalculator 269.30 leiMixer 80.00 leiCalculator 206.00 leiMobilier 458.00 leiChevrolet aveo 5,816.30 leiOpel astra 7,098.00 lei

    SC EUROPOWER M&M SRLFord Transit an 1996 defect pret 4000leiFord Transit an 1991 defect pret 3100leiDiverse bunuri mobile

    Licitaia va avea loc la sediul ales al lichida-torului judiciar din str. Constantin Brn-coveanu, nr. 3/A, judeul Satu Mare, in datade 13.03.2015 SC ERGOLEMN S.A08:00, SC FOX COM SRL 08:30, SCNETTUNO SRL 09:00 am,SC DOMI-NIUM SRL 09.00 am, SC LORD LANDSRL 09.30 am, S.C. AGROMEC PU-LETI S.A 10:00 a.m., SC NIVA IMPEXS.R.L 10:30 a.m., , SC MIDICONS SRL11:30 pm, SC DOMARIS COM SRL12:00 p.m , SC ANDANDINO LANDSRL ora 12:30, SC TECHNOTRADESRL 13:00 pm, SC SIMACO VEST DIS-TRIBUTIE SRL 15:00,

    Subscrisa EURO INSOLV SPRL n calitatede lichidator judiciar scoate la vanzare prinlicitatie publica bunurile debitoarei SCPANNATEK SRL in data de 13.03.2015ora 11:00 lista bunurilor mobile si im-obile se gaseste pe site-ul www.euro-in-solv.ro la sectiunea Licitatii si vanzaribunuri

    Valorile bunurilor mai sus exprimate nuconin TVA

    Pentru informaii suplimentarecei interesai se pot adresa lichidatorului ju-diciar la sediul ales al acestuia din str. Con-stantin Brancoveanu, nr. 3/A, judeul SatuMare, sau la nr. de telefon 0744601144,0361 809 462; 0261 770 161, 0744162033sau ema