II

catedra de istoria & teoria arhitecturii i conservarea patrimoniului

ANUL III - 2005-2006: ARHITECTURA CONTEXT PEISAJ Prof.dr.arh. Ana Maria Zahariade

TEMA 2 PERSPECTIVA CONTEXTUALA

2.

ARHITECTURA SI ORASUL: citeva subiecte de meditatie

CUPRINS

A. orasul context al obiectului de arhitectura

arhitectura ca fiica a orasului

arhitectura-oras; cuvint-context

organicitatea relatiei in arhitectura vernaculara

B. contradictia de fond dintre arhitectura ca unicum si oras ca totumoriginile teoretice ale contradictiei

perioada moderna: acutizarea contradiciei

perioada actuala noua problematica

contradictiile actuale

C. se cristalizeaza solutii si alte arii de cautare

refuzul modelului abstract

proiectarea de obiect bazata pe context

alte fundamente ale terapiilor urbane

exemplificare: ZONA HALELOR DIN PARIS

D. subiecte deschise: noi fenomene urbane, noi abordari

orasul in sens traditional

noi fenomene: orasul difuz, orasul-intre-orasenotiunea de proiect urbanexemplificare: EURALLILE

a. ORASUL CONTEXT AL OBIECTULUI DE ARHITECTURA

Pentru a reflecta la aceste subiecte, va rog sa cititi articolele din reader-ul de la biblioteca: Huet, B., Arhitectura impotriva orasului; Meiss, P.von, Arhitectura, oras, teritoriu; Argan,G.C., Rowe,C. etc.)

Majoritatea proiectelor pe care le veti avea in viitoarea cariera se vor gasi amplasate in orase deja constituite, intr-un existent deja constituit, cu un anumit caracter mai mult sau mai putin valoros, mai mult sau mai putin evident.

ARHITECTURA (DE OBIECT) CA FIICA A ORASULUISituarea originilor arhitecturii

Relatia obiect - tesut

Reprezentativitatea arhitecturii: toate edificiile sint reprezentative

- monument - eveniment

- arhitectura domestica - cronica/cotidian

Similitudinea dintre relatiile OBIECT DE arhitectura-oras si cuvint-context: semnificatiile pe care orasul-context le confera arhitecturii-obiect:

Prin arhitectura se legitimeaza valorile comunitatii

valorile monumentale, ca evenimente, cu semnificatii deosebite

valorile cotidiene, domestice

Arhitectura isi pierde semnificatia cind se izoleaza de sistemul simbolic care este orasul: relatia de compatibilitate si necesitate dintre arhitectura si oras:

formala

functionala

semantica/de semnificatie

Ratiunea de a fi a arhitecturii = a se inscrie intr-un context urban care (in multe locuri) tinde sa se generalizeze la ansamblul teritoriului

Organicitatea relatiei arhitectura-oras in traditia vernaculara si cauzele pierderii organicitatii:

a se revedea primele cursuri ALO - perspectiva antropologica si IAC - arhitectura vernacularaB. Contradictia dintre oras ca totum si arhitectura ca unicum Originea teoretica a contradictiei si consecintele ei:

Vitruviu: Desi se refera la oras, aceasta chestiune se bazeaza pe traditia nescrisa; constructia orasului este un dat al traditiei, ca si materialele de constructie (sint si grupate in aceeasi carte), de aceea chestiunea orasului pare separata de cea a arhitecturii.

Alberti: Cuprinde orasul in problematica larga a edificarii, dar nu se ocupa in mod special de acest subiect, ceea ce propaga in continuare aceasta aparenta de separatie intre cele doua. Dar arhitectii (si teoreticienii) Renasterii s-au ocupat si de oras (au facut chiar planuri de orase ideale). Dar chestiunea orasului nu capata o problematizare distincta in cadrul teoriei arhitecturii.

Teoria arhitecturii s-a ocupat in continuare de proiectarea obiectului de arhitectura si de estetica ordinelor.

Criza secolului al XIX-lea: cresterea oraselor si noua problematica la care arhitectul nu este pregatit sa raspunda accentueaza separatia.

Ildefonso Cerda (1867), Teoria general de lurbanizacion: Prima teoretizare a noii discipline a urbanismului, ca stiinta a organizarii spatiale a orasului (cu caracter predominant cantitativ).

Evolutia relativ autonoma, ca stiinta, a noii discipline duce la accentuarea separarii.

Substanta contradictiei: arhitectura dorita si temuta

(a se vedea bibliografia Huet, B., Meiss, P.von, Argan, C.)Orasul

Forma de agregare in jurul sistemului cultural al unei comunitati

Fapt colectiv si pluralist, expresia valorilor publice ale unei colectivitati

Locul conventiilor: ordoneaza ierarhiile, limitele public-privat, jocul semnificatiilor sociale.

Tine de durata lunga a istoriei

Prezinta continuitate in timp si spatiu

Este conservator si evolutiv

Arhitectura culta/erudita/de autor

Rezultatul unei subculturi de specialitate

Fapt individual si singular, fondat pe viziunea particulara a unui individ sau grup

Lucreaza mai ales pentru putere (stat, patura privilegiata, etc.)

Legata de evenimente, de transformari institutionale si estetice

Discontinua in timp si spatiu, fragmentara -

Exalta inventia si revolutia.

Perioada moderna: acutizarea contradictiei

Ideologia Miscarii Moderne

- urbanismul ca instrument de gestiune cantitativa; estomparea sau simplificarea chestiunilor calitative;

- problematica acuta a locuintei de masa si rezolvarea ei in directia ideologiei progresiste;

- ideea orasului functionalist : segregarea functiunilor si abstractizarea tipurilor de spatii (spatiu urban, spatiu verde, circulatii etc.)

- constituit in jurul nevoilor legate de locuinta, intr-o relatie de dependenta: proiectarea care incepe de la interior spre exterior (noi tipuri cu caracter generalizabil, capabile sa fie construite oriunde);

- institutiile isi pierd valoarea simbolica, devin servicii si retele de echipare urbana

- circulatia joaca un rol hotaritor

Ruptura obiect de arhitectura - oras:

- rasturnarea ierarhiilor - locuinta de masa devine monument izolat;

- traseul urban nu mai este un sistem continuu de spatii publice cu calitati formale si conventionale - devine un gol traversat de retele si populat de obiecte izolate; astfel el nici nu mai are forta sa exercite o presiune asupra interiorului;

- rasturnarea relatiei fond/forma;

- negarea tesutului urban traditional, a orientarii simbolice si a memoriei istorice.

Perioada aCTUALA: O NOUA PROBLEMATICA

Noua atitudine contextuala in proiectare: orasul redevine context al obiectului de arhitectura

Despre aceste chestiuni s-a discutat anterior in curs (context si perspectiva contextuala).

Prezervarea trecutului prin patrimonializare: patrimoniul urban ca parte a patrimoniului national

Sub dubla presiune a istorismului in crestere (legat de marea valoare care se acorda istoriei ca reactie fata de negarea ei in perioada modernista...) si de constiinta pericolelor care deriva din industrializare si din urbanizare (cu toate aspectele nefaste ale lor) s-au impus notiunea de patrimoniu si practica patrimonializarii.

Pentru stiinta voastra va dau citeva definitii legate de aceasta chestiune, chiar daca le veti dezvolta la diversele cursuri de specialitate, pentru ca ele trebuie sa intre in vocabularul comun si in cunostiintele de baza ale arhitectului,.

PATRIMONIU

Patrimoniul desemneaza totalitatea bunurilor mostenite din trecut - mai vechi sau foarte apropiat (azi in patrimoniu intra si productii ale MM) care au valoare pentru societate; bunuri de ordin cultural (de la tablouri la situri), dar si (mai recent) de ordin natural.

La inceput, in patrimoniul arhitectural au intrat numai monumente (obiecte de arhitectura cu semnificatii si functiuni deosebite), apoi si productii de arhitectura vernaculara (rurala si urbana), iar mai recent, ansambluri urbane si rurale si situri. Toate acestea fac obiectul legislatiei specifice si sint incluse in regulamentele urbane.

PATRIMONIU URBAN

Cuprinde tesuturile, prestigioase sau nu, ale oraselor si ansamblurilor traditionale preindustriale si ale secolului al XIX-lea si tinde sa inglobeze la modul general orice tesut urban puternic structurat. Notiunea de patrimoniu urban a fost propusa pentru prima oara de G.Giovannoni (Vechia citta ed edilizia nuova, 1931). In Franta, recunoasterea sa tardiva a venit odata cu Legea Malraux privitoare la sectoarele protejate, care a reprezenta in primul rind o reactie contra renovarilor masive ale centrelor urbane intreprinse incepind cu anii 1950 in conformitate cu doctrinele CIAM. Schematic vorbind, recunoasterea patrimoniului urban a fost preparata si realizata in trei etape care s-au derulat succesiv in trei tari diferite (Marea Britanie, Austria si Italia) si care pot fi legate de trei nume simbolice: Ruskin (incepind din 1840), Sitte (1889) si Giovannoni (incepind din 1913).

Giovannoni a fost si primul care a pus accentul pe valoarea sociala a patrimoniului urban vechi. De atunci, ideile lui au fost preluate si aplicate in Italia, mai ales de orasul Bologna. Ele au primit o recunoastere internationala in Recomandarile (numite) de la Nairobi privind salvarea ansamblurilor istorice sau traditionale si rolul lor in viata contemporana, adoptata de Conferinta generala a UNESCO (1976). La ora actuala, in Franta, asociatiile de cartier care militeaza pentru apararea anumitor tesuturi din secolele al XIXlea si al XX-lea, tesuturi amenintate de distrugere prin diferite interventii urbanistice, au dus la descoperirea valorii sociale si conviviale a acestui patrimoniu urban infra-ordinar (cum a fost numit de G.Perec)

CENTRU ISTORIC

Nucleu al unui oras vechi cu caracter evolutiv. Aceasta notiune recenta, solidara cu dezvoltarea studiilor de arta si istorie si pusa in evidenta si de ghidurile turistice, este o notiune ambigua si care trebuie manevrata cu atentie. Ea poate sa acopere realitati foarte diverse, dupa felul in care este folosita, dupa caracterele si istoria oraselor in cauza, dupa cum este sau nu o entitate legala si administrativa. In anumite cazuri, centrul istoric al unui oras poate fi redus la citeva monumente simbolice; in altele poate acoperi cvasi-totalitatea asezarii.

Delimitarea spatiala a centrului istoric este usoara in cazul oraselor mici care au evoluat putin sau a caror dezvoltare moderna este periferica, in cazul oraselor inchise cu ziduri sau situri naturale, sau a oraselor construite integral de la inceput (pintr-o actiune unica). Din contra, delimitarea devine dificila in cazul marilor orase apartinind multor perioade istorice, ale caror resturi sint fragmentate si unde cartierele secolului al XIX-lea pot sa fie legitim considerate ca istorice.

Centrele istorice sint adesea recognoscibile prin structura strazilor si parcelarului, care pun urbanismului actual probleme de circulatie si igiena. Ele se gasesc in nucleul problematicii patrimoniului architectural si urban si al conservarii integrate.

ORAS ISTORIC

Carta internationala pentru salvgardarea oraselor istorice, adoptata in 1986 de ICOMOS (Consiliul international al monumentelor si siturilor), estimeaza ca toate orasele lumii sint expresii materiale ale diversitatii societatilor de-a lungul istoriei si, prin aceasta, toate sint istorice. Mai specific, din punctul de vedere al conservarii si protectiei, Carta considera ca orasele istorice sint orasele mari sau mici.... care, in afara calitatii de document istoric, exprima valori deosebite proprii civilizatiilor urbane traditionale si care sint astazi amenintate cu degradarea, destructurarea, distrugerea, sub efectul modului de urbanizare care a luat nastere in epoca industriala si care atinge acum toate societatile.

(Dupa MERLIN,Pierre; CHOAY, Francoise Dictionnaire de lurbanisme et de lamnagement, PUF, 2000)

Rolul reglementarilor urbane: pastrarea sau redarea coerentei orasului in conditiile societatii actuale

pastrarea echilibrului dintre mostenirea urbana si constructia noua

gasirea celor mai bune cai de interventie si dezvoltare

medierea conflictului interes public interes privat

CEEA CE NU INSEAMNA CA NU EXISTA CONTRADICTII:

Intereselui financiar fata de cultura urbana: contradictii si dependente

speculatia funciara si imobiliara (sursa de profit) in opozitie cu conservarea si prezervarea patrimoniului urban;

totusi: descoperirea prestigiului pe care cultura urbana il poate conferi diferitelor activitati/antreprize lucrative (aducatoare de profit) duce la prezervarea lor (ex., mari banci care se instaleaza in cladiri vechi si le restaureaza);

in acelasi timp, e nevoie de capital pentru ca orasul sa traiasca (si sa se poata dezvolta), ceea ce duce la o permanenta negociere intre vechi si nou.

Alte aspecte ale conflictelor urbane actuale:

- centru periferie;

- cartiere noi - cartiere vechi;

- masini monumente;

- centru istoric - centru de afaceri etc.

Nu trebuie sa ramineti cu ideea ca aceste conflicte sint nocive pentru oras si de nerezolvat sau ocolibile. Ele au existat sub diverse forme si in toate timpurile (poate mai putin evidente la prima vedere, data fiind scara mai redusa si departarea in timp).

Dezvoltarea orasului a rezultat din cautarea echilibrului dintre ele, iar rezolvarile (chiar si cele fericite) nu sint niciodata perfecte si nici nu au caracter permanent. Atit contradictiile cit si rezolvarile sint supuse dinamicii istorice, se schimba, isi dovedesc neajunsurile, se cauta alte solutii...

Conflictele si interesele divergente au prin urmare si un rol motrice, de ferment in dezvoltarea urbana. Evolutia orasului poate fi vazuta ca o continua cautare a echilibrului dintre ele, echilibru care nu este niciodata atins, dar spre care se tinde.

Ceea ce face ca gestiunea orasului sa fie o chestiune dinamica, pentru ca trebuie sa se adapteze conditiilor permanent noi care apar.

C. Se cauta solutii:

pentru proiectarea de obiect:

Proiectarea de obiect bazata pe respectul fata de CONTEXT:

lectura sitului ca abordare deschisa

mecanica sistemului tipologic

respectarea reglementarilor (prin forta lucrurilor restrictive) de compatibilitate cu existentul

pentru interventia asupra orasului si gestiunea lui:

Refuzul modelului abstract, generalizator:

solutii particulare date situatiilor si problemelor particulare

pastrarea identitatilor locale in conditiile globalizarii (regionalismul critic se inscrie si el in aceasta directie)

revenirea la esenta tipologiei si morfologiei urbane specifice, care confera identitate orasului

restaurarea centrelor vechi

subsidiaritatea - importanta acordata proiectului local

notiunea strategica de proiect urban (se va reveni mai jos la acest subiect)

Cautarea unor noi terapii urbanistice in care orasul este vazut ca medierea optima intre cultura de masa si cea inalta, intre diversele moduri de viata etc.:

perspectiva antropologilor urbani

- orasul ca patchwork cultural (a se revedea Drogeanu)- orasul ca impletire de retele tari (institutionalizate) si retele slabe/fluide (creativitatea, initiativa locuitorilor): de ex., arhitectura participativa este un rezultat al acestui mod de a vedea lucrurile

- tesatura urbana = urzeala (constringerile institutionale) + bateala (creativitatea libera)

orasul ca echilibru intre spatiul mental al anonimatului si cel al cunoscutului, al particularizatului. Foarte schematic, ele se suprapun in mare masura peste cele doua aspecte ale morfologiei orasului pe care Castex si Pannerai le evidentiaza prin perspectiva majora/monumentala si prin perspectiva domestica asupra orasului (am mai discutat despre acestea anul trecut ALO)

noi tipuri de analiza a faptelor urbane specifice (urban studies), noi instrumente de intelegere a fenomenului urban si a notiunii de urbanitate si, in consecinta, noi instrumente de control si de interventie (de ex., proiectul urban)

problematica spatiului public in atentie: Chestiunea definirii spatiului public este mult mai complicata decit ne apare noua la prima vedere. Felul in care se folosesc tipurile de spatii urbane pe care le circumscrie notiunea de spatiu public, modul lor de configurare astfel incit sa fie stimulante pentru modul de viata al diverselor categorii de utilizatori etc. fac obiectul multor cercetari si preocupari teoretice actuale, din perspective disciplinare multiple: filozofice, sociologice, antropologice, urbanistice, juridice, politice etc.

(Pentru o oarecare familiarizare cu aceste aspecte foarte nuantate si despre care veti mai invata in facultate, a se citi AM Zahariade, Convergenta si divergenta intre spatiul public al filozofului si cel al arhitectului, in anexa)

EXEMPLIFICARE: CAZUL HALELOR DIN PARIS

Dupa articolele din AA 352/2004

ISTORIA SI LECTURA CRITICA A ZONEI

Dupa Luc Dupont, Etude sur les Halles

Inainte de a se lansa acest concurs Luc Dupont a facut o cercetare fara comanda institutionala. Cercetarea isi propune sa scoata la lumina, plecind de la documente istorice, texte, harti si vederi caracteristicile acestui loc parizian. Examinarea numeroaselor sale transformari, ca si a proiectelor nerealizate sau realizate partial, spune multe despre precaritatea anumitor operatii de urbanism.

SENSUL NOULUI PROIECT

Dupa Axel Sova, Paris-Les Halles ou comment donner du coeur au ventreLogica monumentala, logica politica, logica mediatica, logica urbana... toate se intretes in acest loc si in intiativa acestui proiect.

2002 punerea in valoare a cartierului Halelor. Motivatia primarului: Interventia nu ii priveste numai pe riverani si ansamblul parizienilor ci si pe toti francezii si turistii, fiindca e vorba de inima orasului.Faza de consultatie publica este premegatoare elaborarii temei de concurs, a caietului de sarcini.

2003 retorica emotionala a inimii orasului care nu mai bate.RETORICA INIMII nu este noua:

CIAM VIII Hoddeston (UK), probabil cel mai important congres de dupa razboi, este consacrat coeziunii sociale, sensului comunitar si civic, pe care o proiectare/planificare respectuoasa fata de viata de familie si de vecinatate ar trebui sa le sustina. Problema inimii orasului intervine chiar in momentul cind arhitectii moderni incep operatiile urbane la scara mare. Intrebarea pe care si-o pun este cum sa facem din modernizarea inimii orasului un proiect civilizator? (Ortega y Gasset). Noua generatie a incercat apoi in cadrul Team X sa faca din aceasta un angajament primordial: Inima apare atunci cind zidul care ii separa pe oameni de lucruri incepe sa cada; atunci descoperim minunata relatie dintre oameni si lucruri (Jacob B. Bakema).

Aceasta recunoastere a existentei unui angajament de ordin afectiv nu a prea schimbat practicile urbanistice. In 1969, Halele suporta transformari drastice fara ca responsabilii sa tina cont de tesutul vechiului cartier si de diferitele forme de apropriere care se constituisera. Chestiunea tine cont numai de gestiunea retelelor.

In 1968, Francoise Choay sustine (AA 138/1968) preservarea ansamblului halelor, inca intact, pledind pentru valorizarea si salvgardarea ansamblurilor vechi, notiune diferita de cea de monument istoric prin ancorarea lor in cotidianul locuitorilor. Acestea, desi prin obisnuitul/banalul lor nu incita nici la contemplare nici la reculegere, ar putea reprezenta ocazia unui joc urban nou.

Dar destinul locului si al lungii politici de operatii urbane franceze (dar asa se intimpla inca in majoritatea oraselor;n.n.) manifesta o indiferenta totala fata de structurile parcelarului vechi, adesea locuit de paturi populare.

Sub pretextul insalubritatii, autoritatile au distrus sistematic tot ceea ce nu corespundea nici logicii de pe atunci a monumentelor istorice nici celei a speculatiei funciare.

Halele lui Baltard au fost demolate, iar locul s-a construit asa cum astazi, in urma unui concurs. Cu aceasta ocazie, un grup de tineri arhitecti, in frunte cu Jean Nouvel, a organizat un concurs alternativ, in semn de protest.

Destinul notiunii de civitas intra pe mina inginerilor civili, care implanteaza un by-pass in inima orasului, care permite ca locul sa fie traversat zilnic de 800000 de calatori, ofera 4700 locuri de munca (3000 in furumul din subsol), fata de 7000 de locuitori ai cartierului.

Rezultatele au fost privite in moduri diverse. Performantele atletice ale noii inimi sint privite fie ca un rateu, fie ca cicatrici urite, care reclama interventia chirurgiei estetice, fie ca insuficiente pentru performantele de circulatie cerute.

Metafora plingacioasa a inimii ascunde veritabila problema: optimizarea fluxurilor de oameni, vehicule si marfuri.

Fie ca este vorba despre ghene de ventilare sau de largimea coridoarelor, exista multe lucruri de corectat. Dar ele nu vor modifica logica acestui univers superdeterminat si suprapopulat, conceput si administrat dupa trei imperative: Circulati! Consumati! Dagajati!

Pe de alta parte, observatorii estimeaza ca rateul de acum treizeci de ani a produs un ambient fara caracter, putin lizibil, lipsit de o identitate puternica. Un loc fara anima (suflet), un loc fara calitati, un loc in care repetitia nu se transforma in ritual.

De aceea, cele patru echipe invitate au incercat sa lucreze atit asupra conexiunilor dintre subteran si suprafata, cit si asupra singularizarii/personalizarii locului, astfel incit sa-i dea un caracter distinct; sa produca o fictiune de loc. Proiectele au fost expuse si plebiscitate.

Toate informatiile si parerile suscitate se pot gasi pe http://www.projetleshalles.com

CELE PATRU PROIECTE DE CONCURS

MVRDV, Winny Maas, West 8, Adrian Gueuze (peisagist)

Incearca sa reuneasca miride de microproiecte intr-un mare vitraliu orizontal (suprafata 5,5 ha), care devine si iluminare a Forumului.

Fata de faptul ca locul a rezistat la transformarea lui in monument, vor sa creeze o mare gara cu alura de catedrala, un mare hol subteran.

Deoarece vitraliul reduce posibilitatile de plantare, ei folosesc natura ca artificiu ca oricare altul (a se vedea pavilionul Olandei la Hanovra) si propun copaci care cresc din cuve suspendate si trec prin vitraliu.

Desenul gradinii reia in mare masura compozitia subteranului.

Jean Nouvel, Michel Desvignes (peisagist) & Nicolas Michelin

Inlocuieste Forumul cu un carou al Halelor, un loc de trecere, de consum, de evenimente acoperit la 27m (inaltimea aproximativa a imobilelor din jur).

Sub el se gaseste gara RER ameliorata si amelioreaza si circulatia din subteran in sensul unei mai bune orientari si un mai mare confort de folosire. Schimba si iesirile in acest sens.

Biserica St. Eustache este anuntata de un fel de portal format dintr-un turn mediu ca inaltime care marcheaza si disturbarile de tesut si creaza spatii urbane de alta scara, care articuleaza vechiul tesut cu marea gradina.

Renovarea gradinii oscileaza intre un clasicism arhetipic si un naturalism neasteptat. Pe de o parte, prin rigoarea ordonarii, intra in consonanta cu spatiile publice-model din jur, pe de alta parte, prin transformarea unei parti din sol intr-o landa acoperita de pixeli minerali, propune o zona de folosinta libera, apropriabila uzajelor cotidiene.

Imobilele cu fronturi foarte sparte, pentru a re-lega trecerile disparute - care vor borda gradina au, la rindul lor, acoperisuri gradina, astfel incit suprafata plantata este mai mare.

OMA, Rem Koolhaas, TER (atelier peisaj), D.van Dansik (ONE architecture) si Xaveer de Geyter

Vor sa converteasca spatiul Halelor la o noua modernitate in contradictie cu logica marilor proiecte. Principul diversificarii si fragmentarii este menit sa exorcizeze pentru totdeauna marile gesturi.

Ideea centrala: conexiunea dintre lumea subterana si cea a orasului. Ca urmare tot proiectul e dala care acopera cam inabil esentialul locului: galeriile comerciale si fluxurile. Suprafata propune o geografie inedita, travesata de canioane si punctata de pavilioane intre 25 si 35 m inaltime.

Propune o altfel de traire a orasului, in care gradinile fac obiectul unei programari in forma de amprente circulare, iar microteritoriile sint amenajate pentru o durata variabila in functie de diverse propuneri tematice ca: aventura, intilnirea, secretul sau umiditatea.

Seura, David Mangin si Philippe Raguin (peisagist)

Recunoscind paradoxul locului, echipa incearca sa renoveze Halele atit la scara metropolitana cit si la cea a cartierului.

Incearca sa faca o gradina unitara, dar fara sa distruga arborii existenti. Incearca sa construiasca pe inaltime dar fara ca aceasta sa se vada.

Pune problema programului, care se loveste de intrebarea: facem loc investitorilor in detrimentul coeziunii sociale a cartierului? Sau cine va plati nota echipamentelor publice?

Pentru a nu sufoca gradina, propun inscrierea Halelor intr-o vasta retea pietonala care leaga mai multe locuri semnificative si monumente din jur

Actualul atrium este acoperit de o mare dala partial translucida, care lumineaza iesirea principala din gara RER si ghideaza transformarea shopping-ului in flanerie prin gradina si cartier, intre aceasta mare copertina (h=9m) si Bursa de griu transformata in centru de design si Universitatea a tuturor cunostiintelor.

VA ROG SA VA UITATI CU ATENTIE LA ACEASTA OPERATIE

si sa o puneti in relatie cu Bucurestiul prin citeva cazuri:

concursul Bucuresti 2000 concursul Piata Revolutiei decoratia de Craciun din oras (Pune ea in evidenta spatiul semnificativ al orasului si forma spatiilor care sint luminate?)

D. SUBIECTE DESCHISE: noi fenomene urbane, noi abordari

orasul in sens traditional:

In general, aspectele pe care vi le-am propus pina acum spre meditatie - care nu sint nici pe departe exhaustive - se refera la ceea intelegem in mod traditional prin oras. Insa definirea acestui fenomen complex care este orasul nu este nicicum incheiata; ea face inca obiectul cercetarilor din multiple perspective, pe care le veti discuta la cursurile de urbanism.

Va dau insa citeva repere.

ORAS:

In general (conform dictionarelor de uz comun, n.n.), trei conditii sint necesare pentru ca o asezare umana sa constituie un oras: (1) o relativa aglomerare a constructiilor; (2) anumite trasaturi sociale ale populatiei, cum ar fi conferirea unui anume statut in diverse timpuri istorice, diversitatea si activitatile de relatie, astazi; (3) o anumita dimensiune (relativ importanta) si (4) predominanta unui anume tip de activitati.

Se vede de aici dificultatea gasirii unui criteriu universal satisafacator pentru a face diferenta dintre sat, burg, oras (in cazul Romaniei, se poate adauga si tirgul; n.n.). Sint invocate pe rind: un prag al populatiei (2000 de locuitori in traditia franceza actuala, 5000 in majoritatea comparatiilor internationale), gama de activitati, caracterul habitatului.

Ca sa evitam aceste dificultati, ar fi util sa plecam de la ceea ce ne-au furnizat studiile geografilor, demografilor, sociologilor, economistilor, etnologilor si istoricilor: orasul se naste din nevoile de interactiune ale oamenilor si din avantajele pe care pe aceasta le procura; orasul isi gaseste astfel limitele prin constringerile care apasa asupra vietii de relatie si prin dezavantajele care se nasc de aici. Deci orasul ia nastere fundamental din functiuni centrale de schimb, de confruntare, de intilnire colectiva. Cei care participa in permanenta la aceste functiuni trebuie sa locuiasca cit de aproape posibil de teatrul in care se desfasoara o mare parte sau totalitatea vietii lor active: astfel se conjuga in mod necesar interactiunea si locuinta; la care se adauga diverse alte echipamente pentru rezidenti (diverse arii de joc, loisir, detenta...) indispensabile in afara orelor de activitate.

Motivele originare ale interactiunii acopera o varietate infinita, ceea ce explica marea diversitate a oraselor de la origini pina in prezent (motive religioase, militare, dominare politica si administrativa, consum, de reprezentare, comert etc). Orasul traditional a dat nastere si unei arte de a trai, unei politeti, unei urbanitati, aspecte care seduc toate paturile societatii. Odata cu revolutia industriala si cresterea schimburilor, rolul producator al orasului creste, ca si cel de releu de schimburi comerciale.

Varietatea functiunilor se traduce si prin multiplicarea chipurilor sociale care formeaza societatea urbana ..., iar societatile urbane se constituie in moduri foarte variate: in ciuda diviziunilor sociale care le traveseaza, ele constituie adesea comunitati vii, unite cu teritoriul rural invecinat sau opuse lui. Sensul colectiv exista atit la nivelul cartierului cit si la cel al comunitatii de ansamblu. ... Orasele lumii industriale, mai ales cele mai mari, sint prea diverse pentru ca membrii lor sa aiba un sens acut al solidaritatilor care ii intereseaza; ele tind sa devina pluri-etnice in foarte multe tari. Chiar daca au o viata politica foarte activa, ele nu sint decit componente intr-un spatiu politic si economic mai vast.

(Dupa MERLIN,Pierre; CHOAY, Francoise Dictionnaire de lurbanisme et de lamnagement, PUF, 2000)

PROBLEMA E CA SOCIETATEA ACTUALA aduce in discutie alte forme de oras, alte moduri de ocupare a teritoriului dintre orase, care constituie fenomene noi, cu un alt grad de complexitate si care cer probabil alte instrumente de cercetare (intelegere) si de interventie.

De exemplu, la seminarul international EURAU 2005: SPATIUL LA SCARA MARE IN DISCUTIE - decembrie 2005, la care am participat, s-a pus in discutie tocmai aparitia unor noi forme de teritorialitate, de practica administrativa si de sisteme de actori, in contextul mutatiilor contemporane. Aceasta duce la interogarea scopurilor si finalitatilor cercetarii si a instrumentelor de si metodelor de investigatie.

Conceptul de scara mare nu se refera insa numai la scara teritoriala a cercetarii si interventiei, ci mai ales la scara unei noi complexitati a fenomenelor, care se aplica si la interventii de anvergura mai redusa, dar al caror context generator prezinta aceeasi complexitate a conexiunilor. Cu aceasta ocazie, s-au pus in discutie si alte forme de oras, fenomene inca descumpanitoare si a caror logica de aparitie si functionare este diferita de cea a orasului traditional. in general, ele sint legate de doua aspecte ale societatii contemporane:, concretizate prin scadrea nevoii de miscare si scaderea distantelor, datorata cresterii vitezei de deplasare. De aici rezulta (cf. BLANQUART, Paul, Une histoire de la ville, Ed. La Decouverte, Paris, 1998) o scadere a importantei amplasarii (situarii in spatiu la un moment dat). Ocuparea devine, din areolara (dependenta de un centru), reticulara (dependenta de o pozitie in retea);.

Va dau mai departe citeva astfel de noi forme de oras:

ORASUL DIFUZ

Bernardo Secchi (urbanist, director al Studio Associato ing., profesor la Scoala de arhitectura de la Venetia) a pus in discutie acest concept, care ii apartine. Este vorba de faptul ca in multe regiuni ale Europei se produce o noua forma de oras si de metropola care este mult mai complexa si in care vechea armatura urbana a Europei (metropolele secolului al XIX-lea, periferiile solului al XX-lea si orasele istorice) intra ca elemente constitutive. Orasul difuz este poate unul dintre aspectele cele mai evidente si mai socante ale transformarilor economico-sociale recente (ale societatii informationale), si care este in curs sa produca o noua geografie urbana si ne obliga atunci cind vrem s-o studiem si interpretam sa schimbam scara in raport cu planificarea si cu proiectul de urbanism asa cum a fost el conceput pina irelativ recent.

Fenomenul - de exemplu, regiunile Bruxelles, Ghent, Antwerpen, Leuven sau cea care se intinde la de la Randstad-ul olandez pina la bazinul Ruhr - tine de densificarea fara precedent a retelei de infrastructuri de mobilitate, reducerea timpului de deplasare (simbolul just in time) si transformarea trenului intr-o ambianta domestica, de fenomene economice cum ar fi delocalizarea, de fenomene sociale cum ar fi imigratia, de asezarea diferitelor categorii de oameni si de echipamente inafara ariei orasului etc. Orasul difuz devine astfel o mare suprafata caracterizata printr-o mare dispersie si prin faptul ca in aceasta dispersie se gasesc importante capitale supranationale (Bruxelles), nationale, regionale, importante sedii administrative si directionale publice si private, zone de activitati diverse, doua dintre cele mai mari porturi etc Aceasta suprafata devine astfel din ce in ce mai evident o platforma logistica a Europei occidentale, loc in care se intilnesc si juxtapun bunuri materiale si imateriale care se recompun si se redistribuie pe intregul continent.

In interiorul ei se gasesc de asemeni orase mijlocii faimoase pentru istoria lor (cele pe care Braudel le-a numit orase-lumi), tirguri renumite inca din secolul al XV-lea, orase incarcate de istorie.... Dar se gasesc si orase noi amestecate cu importantele realizari ale urbanismului modern, periferii anonime, mari ansambluri si mai ales o mare de locuinte pavilionare, mii de case unifamiliale, vaste zone agricole si o mare varietate de peisaje. Aceasta arie nu mai reprezinta un ansamblu de orase ci o noua forma de oras, un tip de Megacity, diferit de orice alt mare oras: nu are un centru care domina o vasta periferie, mai degraba aduce cu un mare parc locuit in care se pot identifica nuclee mai dure si mai dense (orasele compacte ale vechii armaturi urbane, satele si toata istoria pe care o au in spate), inecate in marea dispersie. Abandonate de vechile activitati care le caracterizau, acestea devin mai poroase si ofera oportunitati neasteptate pentru un nou desen al spatiului urban.

In aceasta arie metropolitana din nord-vestul Europei, zonele de dispersie nu sint numai zone rezidentiale locuite de paturile supeioare ale clasei mijlocii, care au lasat astfel imigrantilor centrele urbane pe care le locuiau inainte (Bruxelles, Antwerpen); aici sint diseminate si faimoase universitati (Delft, Leuwen), centre culturale importante, locuri de loisir, terenuri de sport, muzee, spitale, scoli etc.

Acest fenomen e indiferent fata de frontierele nationale si de delimitarile administrative si ofera imaginea unei Europe posibile si foarte integrate; ele devin inacelasi timp orase-lumi, dar in sensul de orase globale.

Orasul difuz este punctul de sosire a unor consistente fluxuri de imigratie si punctul de plecare a descentralizarii vechilor activitati, care se deteritorializeaza. Astfel ele devin teritorii multiculturale foarte sensibile, in dinamica lor sociala si economica, la tendintele si miscarile economiei si politicii globale. Ceea ce ne obliga sa gindim politica orasului si a teritoriului la o scara mai vasta, ca parte a bio-politicii mondiale.

(Din conferinta Traverser les chelles: la citta difusa, un objet de recherche pour une nouvelle dynamique de projet)

ORASUL-INTRE-ORASE (ZWISCHENSTADT)

Conceptul este introdus de Thomas Sieverts (profesor la Berlin, Harvard, Darmstadt, Nottingham, autor al cartii Zwischenstadt, 1997, tradusa in engleza Cities without cities, 2004, iar in franceza entre-villes) pentru a desemna regiunile urbane dispersate, care dupa el sint un produs al bogatiei acumulate in ultimii 50 de ani in anumite zone ale lumii si ale consecintelor acestei bogatii (spatiul locuibil s-a triplat, timpul liber s-a dublat, mobilitatea individuala a crescut incredibil...). Desi unii cercetatori considera ca bogatia nu va creste in acelasi ritm, ca venitul individual va scadea, ca mobilitatea va deveni prea scumpa, ca populatia va imbatrini si ca toate acestea vor duce la o inceata reconcentrare a oamenilor spre vechile centre urbane, ca fenomenul Zwischenstadt va disparea ca un nefericit accident istoric, Sieverts demonstreaza ca toate acestea vor duce mai degraba catre o mai mare dispersie: astfel vechile orase compacte vor deveni niste pietre ratacite intr-o mare urbana, elemente printre altele; chiar daca vor avea o semnificatie si o importanta speciala ele nu vor mai fi dominante.

El aduce argumente in favoarea interventiei in acest tip de dezvoltare anarhica a regiunilor urbane, pentru care nu exista mijloace potrivite nici de cercetare, nici de proiectare, nici de control. Mai mult, aceste regiuni europene functioneaza tehnic si economic mai degraba bine; marea lor problema este dupa Sieverts lipsa calitatilor lor culturale, a calitatii vietii in centrul careia el situeaza problema estetica. Estetica acestor regiuni pune probleme fundamental diferite de cea a orasului compact, ceea ce face ca proiectarea in aceste situatii sa nu poata fi o extensie a proiectarii traditionale. El se refera la trei estetici diferite pe care acest fenomen le-ar pune in joc: (1) traditionala estetica a frumosului, caracteristica orasului traditional, (2) estetica tiparelor vietii, sub forma aproprierilor spontane si (3) estetica fluxurilor, a retelelor de transport.

Aceste calitati estetice vor deveni factori decisivi in competitia globala pentru generatia tinara, noua putere a inteligentei si achizitiilor. Ratiunea tare a interventiei in aceste zone este necesitatea unei constiinte a mediului inconjurator, mai presus de functiune si utilitate, cu incarcatura emotionala, prin intermediul careia se poate dezvolta grija si responsabilitatea pentru mediu.

Regiunea urbana este foarte complexa si trebuie citita altfel: fenomenologic, ca un tesut diferit de orasul traditional, ca o structura generala care se impune nechemata si schimba oarsul traditional si nu in ultimul rind ca un tip de spatiu urban in tranzitie constanta. Aceasta ultima intelegere este cea mai productiva pentru proiectare fiindca trimite direct la fortele materiale care alimenteaza proiectul: se poate gindi in termenii unei continuitati cu orasul vechi, sau, din contra, in termenii unui cimp nou de experimentare si inovare, sau mai productiv in termenii influentelor reciproce dintre vechea si noua urbanitate in aceasta era a globalizarii. Regiunea urbana poate fi interpretata in termenii unei unitati regionale, sau se pot intelege fortele socio-economice reale care stau in spatele acestei transformari, ceea ce inseamna o intelegere interdisciplinara.

Cum un astfel de proiect este prin forta lucrurilor foarte abstract si de lunga durata, el nu suscita interesul public. De aceea este nevoie sa fie lucrat simultan pe hirtie si cu oamenii; ceea ce presupune ca proiectul trebuie permanent insotit de actiuni reale, fie si numai simbolice, pe teren.

Un astfel de proiect presupune lucrul cu foarte felurite categorii de spatii, pina la spatiul obiectului arhitectural. Dar proiectul trebuie sa ramina deschis/flexibil din punct de vedere functional si sa invite la apropriere. Aceasta face ca el sa aiba mai multe in comun cu topologia peisajului decit cu cea a arhitecturii, pentru ca are mai mult de a face cu adaptari si re-cadrari decit cu inchideri, mai mult cu o punere in scena a unei piese despre care inca nu stii tot decit cu furnizarea de spatii pentru o functiune precisa. Aceste spatii pot fi discutate productiv prin punerea in antiteza a notiunilor de retea si loc, centru si margine, unicitate si generic, participare si lupta si trebuie gindite in strategii pe termen lung combinate cu proiecte si actiuni locale, astfel incit sa poata capata radacine reale. Toate trebuie sa devina subiecte publice calde, la fel de atractive ca literatura, teatrul, artele sau sportul.

(Din conferinta Towards an extended notion of designing the large scale)

RASPUNSURILE LA ACEASTA SCARA DE COMPLEXITATE SINT IN ELABORAREAceste fenomene complexe aduc problema contextului la coordonate mult mai ample si la grade foarte mari de complexitate, chestiuni pe care lumea arhitectural-urbanistica le cerceteaza. De obicei aceste cercetari fac obiectul unor abordari interdisciplinare despre care veti afla mult mai multe la cursurile de urbanism.

Obiectul de arhitectura care se naste dintr-o astfel de abordare a contextui este este gindit sa raspunda unor altfel de conditionari decit cele imediat vizibile ale sitului si incearca sa gaseasca un echilibru intre local si global.

Acesta este si sensul pe care il da Rem Koolhaas si echipele sale OMA (de proiectare) si AMO (de cercetare) notiunii de context si pe care isi fundamenteaza multe proiecte. (SMLXL, Content, etc).

El incearca sa puna in discutie noul context al globalizarii, in care incearca sa surprinda dinamica si logica socio-politica, a fluxurilor economice, financiare, de comunicare etc., pe care le reprezinta apoi prin sloganuri polemice, grafice de fluxuri, de aglomerari, de interese etc., la scara Europei sau a lumii. Un alt subiect legat de acest context larg este cel numit orasul generic (SMLXL, 1994), prin care desemneaza polemic si incearca sa cerceteze in numele emanciparii contemporaneitatii fenomenul proliferarii unui alt tip de oras, aparent fara calitati si identitate particulara, dar care prolifereaza in mod inexorabil peste tot (este vorba, din alta perspectiva, tot de fenomenul pe care vi l-am prezentat anterior prin orasul difuz...)

Problema cu scrierile lui Koolhaas este ca cer o anumita cultura de baza pentru a fi intelese si nu preluate ca niste lozinci teribile (asa cum am vazut ca erau si textele avangardei istorice), pentru ca aceasta preluare simplista le goleste de sens si le reduce astfel la formalisme grafice sau la afirmatii de tipul celei a lui Picasso, care isi permitea sa spuna: Eu nu caut niciodata, eu gasesc.

Desigur, cautarile sint multiple, iar fenomenele sint foarte complexe si in studiu. Va voi prezenta succint numai doua directii care sint ambele implicate in noua problematica teritoriala si urbana:

PROIECTUL URBAN (caracteristic planificarii franceze, dar ale carui ratiuni si logica sint valabile oriunde, indiferent de ce denumire ar lua aceasta abordare, si despre care vom discuta in continuare)

ARHITECTURA PEISAJULUI (subiect care se va dezvolta in capitolul 3 al perspectivei contextuale)

PROIECTUL URBAN

Reflectia asupra proiectului urban este inca in curs: e vorba despre un concept si despre o maniera de a actiona, ambele in formare, si care marcheaza un moment de tranzitie dintre maniera traditionala de a gindi urbanismul si o noua abordare, mai putin fixa si mai deschisa transformarilor si dezbaterilor. Sensul notiunii este rezultatul experientelor actuale (si a multor experiente care au pregatit terenul), este discutat si discutabil pe masura ce este pus in practica si implica o mobilizare larga de competente diverse.

Proiectul urban rezulta dintr-o viziune asupra edificarii urbane care raspunde unei logici de proces: proces complex, care asociaza continuitatea cu schimbarea. De aceea, problema timpului nu se pune in cicluri inchise ci printr-o articulare de durata: timpurile deciziei, ale conceptiilor, ale ajustarilor dintre mijloacele de productie a spatiului, forme si societate. Este o abordare dinamica, un proiect colectiv, care solicita actiunea unui numar mai mare de actori si sileste la confruntare, ceea ce va face sa evolueze modul nostru de a gindi orasul si teritoriul, cu noile sale identitati (care exprima realitati economice, sociale, spatiale).

Proiectul urban inlocuieste astfel notiunea de plan si este mai mult decit un proiect de arhitectura la scara mare. El poate, in aceeasi masura, sa fie considerat atit o actiune concreta cit si un demers metodologic, dar, in ambele ipostaze, pledeaza impotriva unei logici rigide de programare si amenajare si are o importanta dimensiune etica (prin dimensiunea sociala si prin tehnicile de ajustare prin consultarea populatiei), fiind astfel compatibil cu ideea de dezvoltare durabila.

Notiunea de Proiect urban a capatat in anii 1980 un nou statut in interventiile asupra orasului. Aceasta schimbare se datoreaza mai multor factori:

(1) Evolutia generala de ordin juridic si descentralizarea deciziilor urbanistice la nivelul comunelor (unitatilor administrative, n.n.) au modificat radical modalitatile planificarii urbane. Instrumentele traditionale ale urbanismului operational nu mai permiteau primariilor sa sa faca fata problemelor carora se presupunea ca trebuie sa le faca fata. Astfel s-a ajuns, mai ales in marile orase, la metoda planificarii strategice, in care proiectul urban ocupa un loc central.

(2) In evolutia liberala a economiei, antreprizele private devin actori esentiali, nu numai in cresterea economica ci si in dezvoltarea urbana. Ele sint exemplificarea unui mod de gestiune profitabil, care incepe sa fie preluat ca model in multe alte domenii, printre care si orasul. Apare astfel imaginea primarului-manager, care isi administreaza orasul ca o intreprindere. Strategia sa consta mai intii in amenajarea de zone cu anumite facilitati, oferite la preturi competitive pentru investitori. Aceasta abodare pune accentul in primul rind pe aspectele economice si sociale ca principal obiectiv al planificarii: amenajarea orasului este necesara mentinerii si creerii de antreprize si de locuri de munca.

(3) In anii 1960-70, planurile de urbanism insoteau o perioada de crestere economica, careia incercau sa-i dea o rationalitate spatiala. In anii 1980, cresterea economica devenind nesigura, ea devine o miza in competitia pentru investitie dintre tari, regiuni, orase, situri. Urbanismul devine indispensabil pentru a atrage activitati si investitii, deci o conditie prealabila a cresterii economice. Cu aceasta ocazie, si principalele documente urbanistice se modifica, in fond si in forma, astfel incit ele sa exprime o viziune predominant calitativa: diversii indicatori nu mai calculeaza nevoile plecind de la norme numerice, ci pleaca de la context, de la situatia locala reala.

(4) Politicile comerciale internationale si constructia europeana creaza presiuni concurentiale tot mai mari pe piata instalarii de intreprinderi (care aduc venituri pentru oras si rezolva probleme economice si sociale). Pentru a face fata acestor imperative, in planificarea urbana, apare abordarea proiect de antrepriza, in care orasele recurg la consultanti in strategie, de la care se asteapta sa identifice mai bine (pe baza expertizei specifice, n.n.) identitatea oraselor si vizibilitatea lor la scara internationala si nationala. Problema este ca acest tip de proiect se refera la interesul privat in primul rind, ceea ce aduce in discutie partea de necompatibilitate dintre gestiunea urbana (care vizeaza interesul public prin elemente de reglementare si de durata, si se sprijina pe mai multe proiecte) si gestiunea de antrepriza (care este adesea pe termen scurt si se bazeaza pe un singur proiect).

Proiectul urban, proiectul care se aplica orasului, tine de o viziune strategica in gestiunea orasului, vizeaza interesul public si se refera ca si orasul - la o tripla realitate: teritoriul socio-economic, patrimoniul construit si institutiile. Din cauza intinderii teritoriului socio-economic, proiectul strategic nu are sens daca e limitat la mici impartiri administrative; el se sprijina pe punerea in practica a intercomunalitatii, pe baza careia se stabilesc orientari generale, negociate intre diversii actori institutionali, obiectivele socio-economice si/sau culturale (mai intii gestiunea, apoi amenajarea), principiile si apoi partiurile de amenajare (scheme desenate). Apoi aceste chestiuni se transcriu in diversele reglementari (mai de detaliu), destinate sa orienteze diferitele proiecte ale partilor implicate (unitatile administrative separate). Aceste reglementari pot in timp sa se reinnoiasca prin analize fine ale zonelor mai mici supuse interventiei.

Deci, in acest tip de abordare, dimensiunea spatiala e permanent prezenta in punerea la punct a diverselor niveluri de reglementari si presupune o articulare fina intre programarea urbana si proiectul spatial.

Valoarea financiara a proiectului urban este legata partial de ideea orasului ca produs comercializabil. Diversele initiative pot valoriza numai anumite aspecte ale orasului in scopul de a capta turisti sau locuri de munca, de exemplu. Proiectul urban rezulta dintr-o inlantuire de actiuni din care prima se refera la capacitatea produsului proiect de a se insera pe piata. (...) Proiectul urban se dovedeste astfel a fi un derivat al unei ideologii pragmatice contextualiste (liberale), care vizeaza valorizarea economica.

Ceea ce nu inseamna ca dimensiunea arhitectural-urbanistica nu e foarte importanta, chiar daca nu e prima. In proiectul urban se regasesc si proiectul arhitectural la scara mare si compozitia spatiala, in care formele sint regizate de anumite norme: gestiunea si creativitatea trebuie sa coexiste.

In proiectul urban intervin numeroase probleme tehnice, pentru ca el mobilizeaza multe competente in materie de amenajare, de constructie, de ecologie. Dar aceasta multiplicitate nu-si gaseste sensul decit daca are o legitimare globala de natura politica. Proiectul urban comporta deci o serie de operatii care se sprijina unele pe altele, ajungind la nivelul decizional (planificarea strategica), care trebuie sa articuleze actorii interesati, tehnicile mobilizate, competentele solicitate.

(Dupa MERLIN,Pierre; CHOAY, Francoise Dictionnaire de lurbanisme et de lamnagement, PUF, 2000)

EXEMPLIFICARE: PROIECTUL URBAN EURALILLE

Proiectul EURALILLE ilustreaza, alaturi de alte exemple anterioare sau contemporane, un proiect urban la scara globala, in care dimensiunea economica este foarte evidenta: incercarea de a trezi nu numai un oras, dar o intreaga regiune, in plin declin economic la inceputul anilor 1980 (criza industriei textile si a zonei miniere a antrenat plecarea clasei mijlocii si a multor antreprize, descresterea populatiei etc.).

EURALILLE fost, de la inceput o vointa puternica, un pariu cu viitorul si deci, o aventura! (Pierre Mauroy)

Cronica proiectului

Proiectul Euralille a fost conceput inainte sa se lanseze elaborarea proiectului pentru aglomeratia Lille, pentru care el constituie elementul cheie al unei strategii care depaseste cu mult amenajarea urbana obisnuita. Este vorba despre elaborarea, in 1990, a unui demers la scara transfrontaliera (franco-belgiana), vizind dimensiunea europeana. Desi a fost conceput la scara locala, prin acest demers era tintea redinamizarea economiei unei regiuni mai largi (Nord-Pas-de-Calais) si a fenomenelor frontaliere spre Belgia si Marea Britanie.

Operatia a profitat de doua circumstante favorabile:

(1) lansarea, in 1981, a negocierilor dintre Franta si Marea britanie pentru construirea tunelului sub Marea Minecii si dezvoltarea retelei TGV (tren rapid) spre N.

(2) existententa unei disponibilitati funciare de 120 ha pe locul fostelor fortificatii ale orasului Lille, acum in centrul aglomerarii Lille (orasul se extinses si cuprinsese intr-o metropola si alte orasele apropiate); rezerva de teren care era din 1985 sub jurisdictie militara. Ele puteau fi declarate construibile, prin hotariri administrative si juridice locale: din acestea, 70 ha erau libere.

Epoca eroica:

Pierre Mauroy, primar al orasului si prim-ministru din 1981, sesizeaza ocazia si isi mobilizeaza reteaua relationala, fortele economice si politice pentru a transforma aceste oportunitati in mize ale dezvoltarii locale si creaza instrumentele pentru punerea in practica a proiectului.

1987 - Dupa dificile negocieri, Mauroy repurteaza o victorie determinanta: decizia guvernamentala de a implanta noua gara TGV Nord in Lille si nu linga aeroport cum prevedea proiectul SNCF (caile ferate franceze). Lungirea cu 2 minute a traficului TGV, pe care o presupunea aceasta schimbare, este suportata de oras!

1988 - Cautarea mijloacelor financiare este incredintata unei personalitati cunoscute in lumea finantelor, iar studiile prealabile revin unei societati de studii ad-hoc (Euralille Metropole), condusa de J.-P. Baietto, care facuse deja studii exploratoare privind posibilitatea de a crea un pol de interes european in acest loc. Aceasta organizare ii permite lui Mauroy sa ocoleasca anumite obstacole pe care le reprezentau diverse societati locale care ii erau opuse politic si ar fi putut obstructiona proiectul. Primele studii permit schitarea unui cadru mai clar:

(1) obiectivele operatiei: crearea unui pol care sa devina loc si vector de redezvoltare a activitatii economice;

(2) apar elementele de program: dominanta tertiara, dar prezentind si o anume mixitate functionala;

(3) este definita natura proiectului: o conceptie exemplara si moderna.

Societatea de studii defineste si alte sarcini, deosebit de delicate:

mobilizarea investitorilor intr-o perioada putin propice pentru asumarea de riscuri si crearea unui climat de incredere;

propunerea de solutii pentru montarea operatiei in plan juridic si financiar: de ex., propunerea de asociere public/privat cu riscuri impartite;

operatiile de marketing cu dublu scop: a face cunoscut proiectul in Europa si intreaga lume pentru a-i da dimensiunea internationala de care avea nevoie si pe de alta parte pentru a permite locuitorilor sa si-l insuseasca, dindu-i astfel radacini locale;

organizarea unui concurs international de urbanism al carui laureat urmeaza sa coordoneze proiectul de ansamblu.

Lille urma sa se situeze intr-o situatie concurentiala fata de marile metropole europene (Paris, Londra...) si pentru a-i face fata avea nevoie de toate structurile de fixare/captare economica, tehnologica, culturala. De aceea, in aceasta faza, proiectul este, in primul rind, un pariu cu viitorul.

In urma acestei etape cu caracter explorator, care se desfasoara in opt luni, se definitiveaza programul-cadru si schema de referinta spatiala: 300 000 mp construibili, comportind trei poli (servicii urbane, servicii de transport, servicii de schimburi: 60 000mp birouri, centru international de congrese, parc de expozitii, mare sala polivalenta, WTC), un parc urban, activitati si cazare specifice (intreprinderi, cercetare, invatamint specializat), locuinte colective.

1988 pentru mobilizarea opiniei publice si suscitarea dezbaterilor, se creaza un grup de creativitate (personalitati din domenii variate si complementare: stiintifice, economice etc.) si diverse grupuri de reflexie.

1988, 7-8 noiembrie Concursul:

Sint invitate 8 echipe, patru franceze (Claude Vasconi, Jean-Paul Viguier, Yves Lion, Michel Mcari) si patru straine (Norman Foster, Vittorio Gregotti, O.M. Ungers, Rem Koolhaas). Concursul consta intr-o intrevedere de orala de o ora si jumatate, fara machete sau desene.

In anume masura, echipele erau destul de asemanatoare si mai ales nu erau obsedate de marea schisma post-modernism/modernism (a momentului) si nici nu se gaseau istoricisti printre ei; cea mai mare parte erau modernisti. (Francois Chaslin, redactorul AA, care facea parte dintre consilieri si ramine de atunci membru al cercului de calitate fondat de Baietto pentru a reflecta si sustine deciziile legate de proiect)

Koolhaas dezvolta cu un optimism demn de anii 1960 (Floris Alkemade, membru al OMA si dupa retragerea lui Koolhaas sef al proiectului din partea OMA), o reflexie asupra orasului plecind de la inventarul retelelor complexe de infrastructura (cai ferate, periferic, drumuri, metrou, tramvai...), proiectul urmind sa-si asume si valorizeze potentialul acestora. Este ales in unanimitate...

...pentru ca metropola lileza era incleiata intr-un fel de dificultate istorica, o situatie de criza morala, de criza economica, iar reconstructia facuta mai ales in cartierele din apropierea garii prin solutii moderno-localiiste nu avusese prea mare succes privind regasirea unei imagini a orasului. Speram ca Koolhaas va fi capabil sa retoarne in alte tipare radical diferite imaginea Lille-ului si sa faca orasul sa-si asume saltul care se astepta de la el. (Fr. Chaslin)

1989 se creaza Societatea anonima de economie mixta (SAEM) Euralille si apoi diversele operatii in perimetrul zonei garilor, in acord cu Koolhaas si dupa principiul asocierii dintre un arhitect de carura nationala sau internationala si un arhitect local, principu care este si astazi valabil.

OMA gara TGV (cu parcajele subterane) si Lille-Grand palais (palat congrese + sala spectacole + spatii de expozitii)

Jean Nouvel ansamblul locuinte/birouri/centru comercial din triunghiul garilor, partea cea mai complexa a proiectului (prin imbricarea de programe si de operatori multipli)

primele trei turnuri = imobile pod peste liniile de tren (desi puteau sa fie amplasate doar pe o parte a liniilor ferate); un gest spectaculos si o provocare tehnica, propuse astfel pentru a pune in scena retelele orasului virtual Claude Vasconi (turnul Lille-Europe), Richard Rogers (renunta pe parcurs, iar turnul Credit Lyonais va fi proiectat de Portzamparc), Kazuo Shinohara (este abandonat pe parcurs)

parcul Henri Matisse Gilles Clment

viaductul Le Corbusier Francois Deslaugier & Bal-Blanckaert

Sistemul, gindit la inceput ca omogen, evolueaza astfel spre o anume heterogenitate.

1994-95 se termina centrul comercial si locuintele care tin de el, gara, turnurile, parviul, parcul Henri-Matisse, Grand-Palais

1995 - Koolhaas nu se intelege cu unii dintre arhitectii implicati si se retrage din coordonare, dar OMA este si astazi in joc (Floris Alkemade).

Pentru Rem era mai important sa se angajeze in toate bataliile decit sa le cistige pe toate. Daca am putea sa controlam tot, poate n-ar fi bine. (F. Alkemade)

Cu toate acestea, se poate spune ca, indiferent de diversele schimbari, pistele teoretice fusesera lansate, iar proiectele care urmau sa se faca pina in 1998 aveau sa se emancipau fata de primatul acordat pin atunci infrastructurilor/retelelor.

Epoca de criza

Criza izbucneste la toate nivelurile: birourile au o perioada in care ramin neocupate, ceea pare un esec economic, Mauroy este atacat, Baietto moare, lui Koolhaas i se multumeste discret, iar proiectul este criticat din toate directiile.

Colaj de un principiu simplist (...) arhitectura de adunaturi moderne...

Criticile se refereau mai ales la lipsa de calitati urbane a proiectului, dar ...

... in proiectul propus, era vorba despre un urbanism de retele; drumul de viteza, bulevardul periferic, trenul, etc., care urmau sa devina instrumentele unui alt urbanism. Cred ca cea mai mare parte a arhitectilor le-ar fi negat... In timp ce Koolhaas, pentru prima oara dupa stiinta mea, a incercat sa construiasca o naratiune urbana plecind de la retele, de la exaltarea si utilizare lor ca elemente ale frumusetii moderne, a incercat sa spuna ca ele sint magnifice si ca trebuie vazute, intr-un fel care desigur poate parea excesiv. Multe chestiuni se intersecteaza aici: ei au vrut sa faca din aceasta un tip de placere noua si moderna, care este placerea interconexiunii. (Fr. Chaslin)

Aceasta raspunde uneia dintre problemele cele mai interesante ale urbanismului contemporan, problema suprapunerii/intersectarii scarilor: scara rapida internationala (TGV), scara marii aglomeratii de unul sau doua milioane de locuitori (aici, perifericul, metrourile, tramvaiul) si scara proximitatii si a cartierului, cu care este totdeauna dificil de tratat intr-un astfel de context.. In ciuda unor disfunctii in aceste tratari ale proximitatii, Euralille este probabil una dintre cele mai mari reusite ale unei astfel de intersectari. (...)

Orasul Lille este radiocentric, dar aglomerarea lileza este o metropola care exista numai prin vointa citorva alesi. Ea este total multipolara, ca un arhipelag. Ceea ce intareste rolul Euralille-ului ca pol de amaraj al acestor spatii discontinui. (J.-L. Soubileau)

Epoca relansarii

Momentul de criza si relativa stagnare permite o reevaluare critica: se constata anumite disfunctii (atentie prea mica acordata pietonului in anumite zone, probleme de interfata, racordul cu orasul etc.), dar este timp si pentru a se constata ca proiectul incepe sa dea roade economice (orasul incepe sa se redreseze ca oras tertiar).

1997 la conducerea proiectului (si a Saem) vine Jean-Louis Soubileau care recadreaza lucrurile, relanseaza proiectul prin locuinte, se adapteaza pietii locale lucrind pe fragmente, pe cartiere. Ceea ce insa nu va contrazice epoca initiala ci va aduce doar o alta abordare urbana mai nuantata (menita si sa compenseze defectele constatate, si sa lege proiectul cu diversele parti vechi cu care intra in contact) si care va impinge mai departe principiul heterogenitatii.

Koolhaas a facut monumentul, eu respect monumentul si , nu stiu cum, dar urmeaza acum sa facem orasul, sprijinindu-ne pe acesta. (...) Unii si-au imaginat ca urma sa facem un oras haussmannian.... Dar aceasta nu a fost niciodata intentia mea, chiar daca am demarat prin planul spatiilor publice si am cautat continuitatile de folosire a lor. Cred ca este un timp pentru fiecare: Koolhaas predica tensiune, acum e momentul sa aducem si putin calm. Dar, inainte de toate, trebuie sa aratam ca Lille este o metropola, iar aceasta inseamna ca trebuie sa evitam ca Euralille sa isi piarda forta. (J.-L. Soubileau)

Prin supletea adaptarii si prin continuitatea vointei politice (noul primar, Martine Aubry, a inteles rolul acestui proiect si il sustine puternic si cu inteligenta), conceptul initial este facut sa traiasca in continuare si sa se intilneasca cu orasul pe care l-a transformat.

2000 lansarea operatiei Euralille 2 si a concursurilor pentru diversele zone

Laureatii concursului Euralille 2, Dusapin-Leclercq au dezvoltat ideea provocatoare dupa care Euralille 1 e un proiect care apropie Lille de departari, dar care face dificila proximitatea. Ceea ce nu este in totalitate fals. Tocmai de aceea, odata ce orasul a fost introdus la o scara de interese europene, obiectivul imediat urmator este proximitatea.

Ceea ce nu este neaparat usor, pentru ca functiunile introduse initial in Euralille (50 000 mp de birouri, o enorma suprafata comerciala, un mare palat al congreselor, o scoala de comert) nu favorizeaza prin ele insele o urbanitate de cartier (in care intra si un sens de domesticitate mic burgheza). Ele aspira in general ceea ce populeaza in general spatiul public urban. Tocmai in aceasta consta provocarea acestei faze care se desfasoara.

2002-03 - sint livrate noile operatii de birouri si locuinte.

Cu grija de continuitate si de reajustare, noul director hotaraste sa lucreze cu echipe diferite de conceptori urbani alesi in functie de problematica specifica a fiecarui sit. OMA lucreaza in continuare la zona cea mai dificila de articulare dintre zona centrului comercial si Grand-Palais (nodul gordian al proiectului in desfasurare).

Misiunile se incruciseaza de la un sit la altul si toata lumea lucreaza in spiritul continuitatii dintre Euralille si aglomerarea Lille, care prospera.

Caci, in prezent, contextul este orasul lui Koolhaas.

ILUSTRATIILE de la curs:

aglomeratia si orasul vechi Lille si Euralille se gasesc in folderul anexat.

Pentru detalii privind proiectele in curs, aveti multa documentatie in reviste.

VA ROG SA VA UITATI CU ATENTIE SI SA INCERCATI

SA VA GINDITI LA O COMPARATIE CU CAZUL BUCURESTI 2000.

PAGE 2