1._Teste_grila

1. Care dintre următoarele afirmaţii cu privire la nevoile economice nu

este adevărată?: a) reprezintă cerinţe ale existenţei oamenilor ca indivizi şi membri ai

societăţii; b) se satisfac prin consumul de bunuri; c) au atât o determinare obiectivă cât şi una obiectivă; d) sunt limitate şi dinamice; e) volumul şi diversitatea lor au tendinţe de creştere.

2. Bunurile se împart în libere şi economice după următorul criteriu:

a) natura subiectului purtător; b) complexitatea lor; c) modul de regenerare; d) modul de acces al indivizilor la ele; e) gradul de satisfacere.

3. Una dintre următoarele afirmaţii este compatibilă cu principiul

raţionalităţii utilizării resurselor: a) se produce de proastă calitate; b) se produce ce nu se cere; c) activitatea economică respectivă poluează mediul; d) se produce mai mult decât se cere; e) se produce cu consumuri de resurse mai mici, prin folosirea

tehnologiei avansate. 4. Un individ are un venit disponibil de 2 milioane lei. El poate

achiziţiona tricouri la preţul unitar de 1 milion lei şi cămăşi la preţul de 2 milioane lei/bucată. Costul de oportunitate al achiziţionării unei cămăşi este: a) 1,5 tricouri; b) 0,5 tricouri; c) 2 tricouri; d) 2,5 tricouri; e) 1 tricou.

5. Unul dintre următoarele reprezintă dezavantaj al diviziunii muncii: a) creşterea productivităţii muncii; b) creşterea riscului de şomaj; c) utilizarea maşinilor; d) dimensiunea (mărimea) pieţei; e) libertatea comerţului.

6. Nu reprezintă activitate compatibilă cu funcţia de a produce a

întreprinderilor: a) substituie factori de producţie; b) cumpără factori de producţie; c) combină factori de producţie; d) sponsorizează acţiuni culturale fără să beneficieze de scutiri la

impozitul pe profit; e) urmăreşte obţinerea de profit.

7. Reprezintă limită a diviziunii muncii:

a) monotonia; b) pierderea dexterităţii de a executa un produs complet; c) utilizarea maşinilor; d) creşterea riscului de şomaj; e) natura muncii.

8. Nu reprezintă administraţie privată:

a) sindicatele; b) armata; c) Crucea Roşie; d) partidele politice; e) fundaţiile.

9. În funcţie de natura lor, fluxurile dintre agenţii economici se împart

în: a) nominale şi reale; b) reale şi monetare; c) brute şi nete; d) fixe şi variabile; e) finale şi intermediare.

10. Care dintre următoarele caracteristici nu aparţin activităţii economice? a) este principala formă de activitate practică; b) este guvernată de principiul raţionalităţii; c) este o activitate eminamente practică, transformatoare; d) este independentă de mediul natural; e) este o acţiune cu finalitate.

11. Nevoile economice, ca motivaţie esenţială a activităţii economice:

a) sunt limitate; b) reprezintă un obiectiv secundar al activităţii oamenilor; c) exprimă relaţia dintre subiect, ca purtător al nevoii, şi obiectul

destinat satisfacerii acesteia; d) sunt condiţionate numai obiectiv; e) sunt condiţionate numai subiectiv.

12. Nu reprezintă caracteristică a nevoilor economice:

a) sunt nelimitate ca număr; b) dispar prin satisfacere; c) sunt sinonime cu interesele economice; d) sunt complementare; e) sunt concurente.

13. Caracteristica principală a resurselor este:

a) abundenţa; b) calitatea; c) raritatea; d) utilitatea; e) finalitatea.

14. Când economia realizează combinaţii de producţie aflate în interiorul

frontierei posibilităţilor de producţie: a) resursele sunt folosite eficient; b) producţia este inferioară nivelului din perioada de referinţă; c) producţia este superioară nivelului din perioada de referinţă; d) resursele sunt utilizate ineficient şi/sau incomplet; e) nevoile economice sunt satisfăcute integral.

15. Curba care arată combinaţiile de bunuri pe care economia poate să le producă la un moment dat utilizând resursele disponibile este: a) funcţia de producţie; b) curba expansiunii producţiei; c) curba posibilităţilor de producţie; d) linia bugetului; e) curba de indiferenţă.

16. Într-o economie de piaţă, alocarea resurselor se realizează prin:

a) deciziile guvernului; b) decizii administrative; c) tehnologiile de producţie; d) sistemul de preţuri; e) plan.

17. Un bun economic:

a) nu este un bun „rar”; b) este produs în exclusivitate de către firme; c) nu poate face obiectul tranzacţiilor în natură; d) are preţul strict pozitiv; e) este oferit într-o cantitate mai mare decât cantitatea cerută la orice

nivel al preţului. 18. Care dintre următoarele bunuri este liber?

a) învăţământul public; b) autostrăzile; c) lemnul; d) informaţia; e) nisipul din deşert.

19. O economie poate produce 100 pachete de unt şi 5 tunuri sau 80 pachete de unt şi 7 tunuri. În cazul în care costul de oportunitate al producţiei de tunuri (în raport cu untul) este crescător, care dintre următoarele combinaţii de pachete de unt şi tunuri nu poate fi un punct situat pe curba posibilităţilor de producţie pentru economia respectivă? a) 94 pachete de unt şi 6 tunuri; b) 93 pachete de unt şi 6 tunuri; c) 92 pachete de unt şi 6 tunuri; d) 91 pachete de unt şi 6 tunuri; e) 89 pachete de unt şi 6 tunuri.

20. O persoană dispune de un venit de 2.000.000 u.m. şi poate achiziţiona

două bunuri, A şi B. Preţul bunului A este de 250.000 u.m., iar al bunului B, 500.000 u.m. În aceste condiţii, costul oportunităţii achiziţiei unei unităţi din bunul A este: a) 0,5 unităţi din bunul B; b) 1 unitate din bunul B; c) 1,5 unităţi din bunul B; d) 2 unităţi din bunul B; e) 2,5 unităţi din bunul B.

21. Reprezintă o administraţie privată:

a) armata; b) învăţământul public; c) partidele politice; d) primăria; e) prefectura.

22. Una din următoarele activităţi nu are caracter comercial:

a) furnizarea serviciilor de apărare naţională; b) transferul unor sume de bani între două conturi bancare; c) vânzarea de bunuri de consum final; d) vânzarea de bunuri de consum intermediar; e) acordarea unui credit unui client bancar.

23. Forma generală a curbei posibilităţilor de producţie indică un cost de oportunitate: a) crescător; b) descrescător; c) constant; d) crescător până la un punct, apoi descrescător; e) descrescător până la un punct, apoi crescător.

24. O economie produce doar două bunuri X şi Y. În cazul în care curba

posibilităţilor de producţie este o curbă concavă faţă de origine: a) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este

constant; b) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este

crescător; c) costul de oportunitate pentru bunul X în raport cu bunul Y este

descrescător; d) economia este ineficientă; e) costul de oportunitate este crescător până la un punct, apoi

descrescător. 25. Costul de oportunitate reprezintă:

a) costul contabil; b) costul informării în vederea încheierii unui contract; c) cea mai bună variantă de alocare a resurselor sacrificată în

favoarea variantei alese; d) un concept similar ratei marginale de substituţie; e) un concept sinonim cu frontiera posibilităţilor de producţie.

26. O afirmaţie normativă exprimă:

a) ceea ce se întâmplă în general în economie; b) ceea ce ar trebui să se întâmple în economie; c) o situaţie favorabilă din economie; d) o stare de fapt în economie; e) o situaţie de dezechilibru în care se află economia.

27. Afirmaţia că „rata inflaţiei în România la sfârşitul lunii decembrie 2002 a fost de 17,8%” este: a) un enunţ pozitiv; b) un enunţ normativ; c) un enunţ nedemonstrabil; d) o ipoteză; e) concluzia unui model matematic.

28. Enunţul „pentru a fi eficiente întreprinderile româneşti ar trebui să fie

privatizate” este o afirmaţie: a) pozitivă; b) normativă; c) empirică; d) explicativă; e) descriptivă.

29. Nu reprezintă o afirmaţie pozitivă:

a) rata şomajului era la sfârşitul anului 2002 de 8,8%; b) indicele preţurilor de consum a crescut cu 3% în luna decembrie; c) o inflaţie de 18% este încă prea mare; d) economia românească a crescut cu o rată anuală de 5,3% în 2001; e) rata medie anuală a dobânzii este de 17%.

30. Reprezintă o lucrare care reflectă prioritar probleme de

microeconomie: a) F. Hayek, „Drumul către servitute”; b) M. Friedman, „Liber să alegi”; c) M. Albert, „Capitalism contra capitalism”; d) G. Becker, „Comportamentul consumatorului – o abordare

economică”; e) N. Georgescu-Roegen, „Legea entropiei şi procesul economic”.

31. Atunci când se consumă în mod succesiv unităţi din acelaşi bun economic, până la saturaţie: a) Umg creşte şi UT scade; b) Umg rămâne constantă şi UT scade; c) Umg descreşte în aceeaşi măsură cu UT; d) Umg creşte în aceeaşi măsură cu UT; e) Umg descreşte iar UT creşte.

32. Prin consumul succesiv a unor unităţi din acelaşi bun economic, până

la saturaţie, utilitatea totală este: a) pozitivă şi descrescătoare; b) negativă; c) zero; d) descrescătoare; e) pozitivă şi crescătoare.

33. Reprezintă bunuri complementare:

a) margarină-unt; b) benzină-motorină; c) miere-zahăr; d) autoturism-benzină; e) gaz metan-lemn.

34. Reprezintă bunuri substituibile:

a) autoturism-benzină; b) calculator-program soft; c) unt-margarină; d) stilou-cerneală; e) mixer-energie electrică.

35. Până la punctul de saturaţie, utilitatea marginală obţinută prin

consumul succesiv din acelaşi bun economic: a) creşte, cu o rată descrescătoare; b) creşte, cu o rată constantă; c) scade, cu o rată descrescătoare; d) scade, cu o rată constantă; e) scade, cu o rată crescătoare.

36. Consumul unui bun economic nu este influenţat în mod direct de: a) situaţia de ansamblu a economiei; b) preferinţele consumatorilor; c) costurile fixe de producţie; d) condiţiile natural-geografice; e) veniturile consumatorilor.

37. Până la punctul de saturaţie, utilitatea totală obţinută prin consumul

succesiv din acelaşi bun economic: a) creşte, cu o rată descrescătoare; b) creşte, cu o rată constantă; c) scade, cu o rată descrescătoare; d) scade, cu o rată constantă; e) scade, cu o rată crescătoare.

38. Utilitatea totală este maximă atunci când:

a) UmgA=UmgB; b) UmgA/PB=UmgB/PA; c) UmgA/UmgB=PA; d) UmgA/PA=UmgB/PB; e) UmgB/UmgA=PA/PB.

39. Un individ dispune de un venit disponibil Vd=20 u.m. El consumă

două bunuri X şi Y cu preţurile Px=1 u.m. şi Py=2 u.m. În condiţiile în care Umgx=10-Qx iar Umgy=28-2Qy, programul de consum care asigură echilibrul consumatorului este: a) 2X şi 3Y; b) 4X şi 8Y; c) 3X şi 2Y; d) 8X şi 4Y; e) 2X şi 5Y.

40. Funcţia utilităţii totale a unui individ este UT=5+3Qx, unde Qx reprezintă cantitatea consumată din bunul X. În condiţiile în care Px=2 u.m., iar venitul disponibil al individului este Vd=200 u.m., utilitatea marginală a consumului din bunul X este: a) 2; b) 3; c) 1; d) 4; e) 5.

41. Conform legii lui Gossen, atunci când se consumă unităţi succesive

dintr-un bun, intensitatea nevoii umane pentru bunul respectiv: a) scade; b) creşte; c) nu se modifică; d) întâi creşte, apoi scade; e) se accentuează.

42. Dacă utilitatea marginală a unui bun este zero, atunci utilitatea totală

este: a) zero; b) negativă; c) crescătoare; d) descrescătoare; e) maximă.

43. Au utilitate economică:

a) atât bunurile economice, cât şi cele libere; b) numai bunurile libere; c) numai bunurile economice; d) numai bunurile din proprietatea de stat; e) numai bunurile din proprietatea mixtă.

44. Curba coşurilor de consum care generează acelaşi nivel al utilităţii consumului se numeşte: a) linie a bugetului; b) curbă a cererii; c) curbă a ratelor marginale de substituţie în consum; d) curbă de indiferenţă; e) izocost.

45. Panta curbei de indiferenţă este:

a) raportul dintre preţurile bunurilor; b) unitară; c) raportul dintre utilitatea totală a bunului substituit şi utilitatea

totală a bunului care îl substituie; d) raportul dintre utilitatea totală a bunului care substituie şi

utilitatea totală a bunului substituit. e) rata marginală de substituţie în consum.

46. Dacă rata marginală de substituţie a unui bun A printr-un bun B este

de 4, atunci consumatorul va face un schimb avantajos când schimbă o unitate de bun A pentru: a) 5 unităţi din B; b) 3 unităţi din B; c) 1 unitate din B; d) 2 unităţi din B; e) 0,5 unităţi din B.

47. Dacă preţul bunului X este cu 100% mai mare decât preţul bunului Y,

atunci un consumator raţional alege: a) o cantitate din bunul X de 2 ori mai mare decât cantitatea din

bunul Y; b) o cantitate din bunul X de 2 ori mai mică decât cantitatea din

bunul Y;

c) cantităţile din cele două bunuri astfel încât UmgX

UmgY

= 2 ;

d) cantităţile din cele două bunuri astfel încât UmgX

UmgY

=12

;

e) cantităţile din cele două bunuri pentru care utilităţile lor marginale sunt egale.

48. Dacă UmgA

PA

>UmgB

PB

, atunci consumatorul realizează o creştere a

utilităţii totale dacă: a) consumă mai puţine unităţi din bunul A; b) consumă cantităţi egale din bunurile A şi B; c) consumă mai puţin din ambele bunuri; d) consumă mai mult din ambele bunuri; e) consumă mai multe unităţi din bunul A.

49. Care din afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) raţionalitatea presupune maximizarea utilităţii totale, dată fiind constrângerea bugetară;

b) venitul consumatorului influenţează utilitatea totală; c) curba cererii unui consumator nu depinde de utilitatea marginală; d) când cantitatea consumată succesiv dintr-un bun creşte, utilitatea

marginală resimţită de consumator scade; e) consumatorul îşi maximizează utilitatea totală dacă va cheltui

întregul venitul disponibil. 50. Utilităţile marginale pentru două bunuri A şi B sunt 500 unităţi de

utilitate şi, respectiv, 200 unităţi de utilitate. Dacă preţul bunului A este 10000 lei şi al bunului B, 2000 lei, atunci consumatorul: a) va menţine consumul din ambele bunuri; b) va mări consumul din B şi va reduce consumul din A; c) va mări consumul din A şi va reduce consumul din B; d) va mări consumul din ambele bunuri; e) va reduce consumul din ambele bunuri.

51. Prin consumul a 6 unităţi succesive dintr-un bun, un consumator

obţine următoarele utilităţi marginale: 30, 28, 22, 13, 2, -11. Utilitatea totală a primelor 5 unităţi consumate este: a) 28 unităţi de utilitate; b) 57 unităţi de utilitate; c) 82 unităţi de utilitate; d) 84 unităţi de utilitate; e) 95 unităţi de utilitate.

52. Un consumator dispune de un venit disponibil de 14. Utilităţile marginale resimţite în urma consumului a două bunuri, X şi Y, sunt date de relaţiile UmgX =10 − 2 ⋅X, UmgY = 5 − Y. Dacă preţurile celor două bunuri sunt PX = PY = 2 , atunci programul de consum care asigură echilibrul consumatorului este: a) 3X şi 3Y; b) 3X şi 4Y; c) 3X şi 7Y; d) 4X şi 3Y; e) 7X şi 7Y.

53. Un consumator are o funcţie de utilitate totală de tipul

U( X,Y) = 3 ⋅X ⋅Y. Venitul disponibil de 16, iar preţurile celor două bunuri sunt PX =1 şi PY = 2 . Programul de consum ce asigură echilibrul consumatorului este: a) 5X şi 2Y; b) 5X şi 5Y; c) 6X şi 5Y; d) 8X şi 4Y; e) 10X şi 3Y.

54. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul unui

bun substituibil Y este 48, preţul bunului X este de 8, iar utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y este: a) 6; b) 8; c) 24; d) 22; e) 384.

55. Factorii primari de producţie sunt:

a) numai munca; b) numai pământul; c) munca şi pământul; d) munca şi capitalul; e) pământul şi capitalul.

56. Capitalul tehnic reprezintă: a) totalitatea resurselor de care dispune întreprinderea pentru a

asigura producţia; b) orice bun utilizat în producţie; c) un bun rezultat dintr-un proces de producţie şi utilizat într-un alt

proces de producţie; d) numai clădirile folosite în procesul de producţie; e) numai materiile prime folosite pentru producţie.

57. Care dintre următoarele componente ale capitalului tehnic sunt

afectate de uzura fizică şi morală? a) energia; b) materialele consumabile; c) echipamentele; d) materiile prime; e) semifabricatele.

58. Principiul randamentelor descrescătoare ale factorilor de producţie se

referă la: a) reducerea producţiei; b) reducerea productivităţii marginale; c) reducerea productivităţii medii; d) reducerea costului mediu; e) reducerea costului marginal.

59. Faptul că producţia creşte mai repede la niveluri reduse ale utilizării

factorilor de producţie şi din ce în ce mai greu la volume considerabile ale factorilor de producţie utilizaţi, se datorează: a) randamentelor de scară crescătoare; b) randamentelor de scară descrescătoare; c) randamentelor de scară constante; d) faptului că producţia este ineficientă; e) diferenţei de producţie faţă de alte firme.

60. Nu reprezintă fluxuri de intrare pentru firme: a) subvenţiile primite de la stat; b) veniturile din vânzarea bunurilor economice; c) vânzările de bunuri economice; d) cumpărarea de factori de producţie; e) închirierea forţei de muncă.

61. Obiectivul fundamental al producătorului:

a) minimizarea consumului de bunuri economice; b) maximizarea profitului; c) minimizarea venitului disponibil; d) minimizarea profitului; e) maximizarea încasărilor bugetare.

62. Cărui agent economic îi este specifică funcţia de a produce bunuri

economice: a) administraţiile private; b) administraţiile publice; c) întreprinderile; d) gospodăriile; e) băncile.

63. Nu reprezintă flux de ieşire pentru firme:

a) plata impozitelor şi taxelor către stat; b) plata taxei pe valoarea adăugată către stat; c) subvenţiile; d) vânzările de bunuri economice către gospodării; e) plata salariilor.

64. Totalitatea elementelor folosite de firme pentru a produce bunuri

economice reprezintă: a) productivitatea muncii; b) creşterea economică; c) factorii de producţie; d) dezvoltarea intensivă; e) dezvoltarea extensivă.

65. Înlocuirea, parţială sau totală, a unuia sau mai multor factori de producţie cu unul sau mai mulţi factori din cei folosiţi sau noi, în condiţiile obţinerii cel puţin a aceleiaşi producţii, reprezintă: a) combinarea factorilor de producţie; b) substituirea factorilor de producţie; c) productivitatea medie a factorilor de producţie; d) productivitatea marginală a factorilor de producţie; e) productivitatea globală a factorilor de producţie;

66. Nu reprezintă indicator care măsoară eficienţa combinării şi

substituirii factorilor de producţie: a) productivitatea marginală a muncii; b) productivitatea marginală a capitalului; c) productivitatea marginală a pământului; d) rata marginală de substituţie a factorilor de producţie; e) utilitatea marginală a factorilor de producţie.

67. Nu reprezintă o caracteristică a pământului ca factor de producţie:

a) factor de producţie originar; b) factor de producţie regenerabil; c) principalul factor de producţie în agricultură; d) cadrul de desfăşurare a activităţii economice; e) factor de producţie nelimitat.

68. Nu reprezintă capital tehnic:

a) maşinile; b) utilajele; c) materiile prime; d) abilitatea întreprinzătorului; e) energia.

69. Unul dintre următoarele reprezintă un element de capital circulant:

a) clădirile; b) calculatoarele de proces; c) materiile prime; d) maşinile; e) utilajele.

70. Combinarea factorilor de producţie nu depinde de: a) natura activităţii economice; b) condiţiile de producţie; c) venitul disponibil al consumatorului; d) abilitatea întreprinzătorului; e) managementul şi marketingul firmei.

71. Care dintre următoarele reprezintă neofactor de producţie:

a) materiile prime; b) combustibilul; c) maşinile; d) utilajele; e) informaţia.

72. Unul dintre următorii indicatori este folosit pentru calculul eficienţei

combinării şi substituirii factorilor de producţie: a) utilitatea marginală a bunurilor economice; b) rata marginală de substituţie a factorilor de producţie; c) utilitatea totală a bunurilor economice; d) utilitatea individuală a bunurilor economice; e) venitul disponibil al consumatorului.

73. Nu este caracteristic factorului muncă folosit în activitatea

economică: a) o acţiune specific umană; b) o acţiune conştientă; c) un rol determinant în activitatea economică; d) factorul activ şi determinant al producţiei; e) factorul pasiv al producţiei.

74. În momentul T0, o întreprindere cu 50 salariaţi obţine o producţie de

10000 bucăţi. Dacă întreprinzătorul substituie 5 utilaje cu factorul muncă, în condiţiile unei rate marginale de substituţie Rms=10, productivitatea medie a muncii în T1 este: a) 100 bucăţi/salariat; b) 200 bucăţi/salariat; c) 300 bucăţi/salariat; d) 150 bucăţi/salariat; e) 250 bucăţi/salariat.

75. Pe termen scurt, atunci când costul variabil total creşte mai rapid decât producţia: a) costul fix mediu rămâne constant; b) costul variabil mediu scade; c) costul variabil mediu rămâne constant; d) costul total mediu scade, creşte sau rămâne constant; e) costul fix mediu creşte.

76. Reprezintă cheltuială materială de producţie:

a) cheltuieli cu salariile personalului administrativ; b) cheltuieli cu salariile personalului direct productiv; c) amenzi; d) cheltuieli de protocol; e) cheltuieli cu materiile prime.

77. Pe termen scurt, atunci când costul variabil creşte în acelaşi ritm cu

producţia: a) costul variabil mediu creşte; b) costul variabil mediu scade; c) costul fix mediu rămâne constant; d) costul total mediu creşte; e) costul total mediu scade.

78. Nu reprezintă cheltuială materială de producţie:

a) cheltuieli cu materiile prime; b) cheltuieli cu combustibilul; c) cheltuieli cu energia; d) cheltuielile de protocol; e) amortizarea capitalului fix.

79. În situaţia în care costurile totale (CT) depind de producţie (Q)

conform relaţiei CT=5+3Q+2Q2: a) CF=5+3Q; b) CVM=3+2Q; c) CTM=3+2Q; d) CVM=3Q+2Q2; e) CFM=(5/Q) +3.

80. Atunci când costurile totale (CT) depind de producţie (Q) conform relaţiei CT=15+2Q: a) CFM=15; b) CVM=2Q; c) Cmg<CF; d) Cmg>CF; e) Cmg=CF.

81. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pe termen scurt:

a) CFM = constant; b) CVM = constant; c) CF = constant; d) CFM întotdeauna creşte; e) CFM întotdeauna scade.

82. Atunci când Cmg>CVM:

a) CVM scade; b) CF scade; c) CVM = constant; d) CVM creşte; e) CF creşte.

83. Costurile salariale în cadrul unei firme sunt de 30 milioane lei. Dacă

amortizarea este de 2 ori mai mică decât valoarea capitalului circulant folosit în cadrul firmei. În condiţiile în care costurile totale ale firmei CT=60 milioane lei, valoarea consumului de capital circulant (Kc) este: a) Kc=15 milioane lei; b) Kc=1 milion lei; c) Kc=30 milioane lei; d) Kc=20 milioane lei; e) Kc=10 milioane lei.

84. Nu poate fi considerat un proces compatibil cu existenţa economiilor de scară: a) o mai bună specializare a lucrătorilor; b) utilizarea unei tehnologii mai performante; c) birocraţia; d) automatizarea producţiei; e) posibilitatea obţinerii unor reduceri de preţ la cumpărarea de

factori de producţie. 85. Faţă de costul contabil, costul economic este:

a) mai mare; b) mai mic; c) egal; d) mai mic, cu costurile explicite; e) mai mic, cu costurile implicite.

86. Nu reprezintă o proprietate a factorilor de producţie în cazul

combinării acestora: a) adaptabilitatea; b) complementaritatea; c) indivizibilitatea; d) substituibilitatea; e) divizibilitatea.

87. Se atinge „pragul de părăsire a pieţei” atunci când:

a) VT<CT, dar VT>min CV; b) VT<CT, dar VT<min CV; c) VT=CT, dar VT<min CV; d) VT>CT; e) VT>CT, dar VT> CF.

88. La nivelul unei firme, scara de producţie începând de la care firma

atinge minimul costului mediu pe termen lung are randamente: a) descrescătoare; b) crescătoare; c) constante; d) negative; e) zero.

89. Atunci când costul total mediu pe termen lung al unei firme creşte, există: a) randamente crescătoare; b) randamente constante; c) economii de scară; d) dezeconomii de scară; e) scara minimă eficace.

90. Diferenţa dintre valoarea bunului – cât de mult suntem dispuşi să

plătim pentru a-l procura - şi preţul aferent acelui bun pe piaţă, la un moment dat, reprezintă: a) surplusul producătorului; b) surplusul de venituri la bugetul statului; c) surplusul de cantitate pe piaţă; d) surplusul consumatorului; e) isoutilitatea.

91. Dacă un producător trebuie să utilizeze cantităţi de 4 ori mai mari din

toţi factorii de producţie pentru a mări producţia de 3 ori, atunci funcţia de producţie are: a) randamente descrescătoare de scară; b) randamente crescătoare de scară; c) randamente constante de scară; d) proporţii fixe ale factorilor de producţie; e) izocuante liniare.

92. Se consideră funcţia de producţie Y =16 ,52 ⋅K0 ,3 ⋅L0,7 , unde Y este

producţia, K reprezintă capitalul, iar L este forţa de muncă. Randamentele de scară care caracterizează procesul de producţie definit prin această funcţie de producţie sunt: a) descrescătoare; b) crescătoare; c) constante; d) egale cu 16,52; e) egale cu 0,52.

93. Se consideră funcţia de producţie Y =10 ⋅K0,4 ⋅L0 ,6 , unde Y este producţia, K reprezintă capitalul, iar L este forţa de muncă. Randamentele factorilor sunt: a) crescătoare atât pentru K, cât şi pentru L; b) descrescătoare atât pentru K, cât şi pentru L; c) constante atât pentru K, cât şi pentru L; d) crescătoare pentru K şi descrescătoare pentru L; e) descrescătoare pentru K şi crescătoare pentru L.

94. Care din următoarele elemente reprezintă un flux de intrare în cadrul

unei firme? a) impozitul pe profit; b) subvenţiile; c) cheltuieli pentru serviciile factorilor de producţie; d) impozitul pe salarii; e) obligaţiunile emise.

95. Care este afirmaţia corectă cu privire la relaţia între resurse şi factori

de producţie: a) raport de la întreg la parte; b) raport de la parte la întreg; c) raport subunitar; d) raport unitar; e) nu există legătură.

96. Care din următoarele sensuri nu este corect cu privire la capital ca

factor de producţie? a) reprezintă bunuri de producţie; b) reprezintă consum intermediar; c) reprezintă consum final; d) reprezintă capital tehnic; e) reprezintă valoare adăugată.

97. Dezvoltarea economică de tip extensiv se realizează prioritar prin: a) sporirea productivităţii factorilor de producţie; b) sporirea cantităţii factorilor; c) progresul tehnic; d) reducerea costurilor de producţie; e) creşterea randamentului factorilor de producţie.

98. În T0, productivitatea medie a muncii la o firmă este de 20 bucăţi

pe salariat. În T1, producţia sporeşte de 3 ori faţă de T0, când era de 200 bucăţi, iar numărul de salariaţi se dublează. Nivelul productivităţii marginale a muncii reprezintă: a) 20; b) 30; c) 40; d) 45; e) 35.

99. Productivitatea medie a 8 muncitori este 24 unităţi. Dacă

productivitatea marginală corespunzătoare celui de-al 9-lea muncitor este 23 unităţi, se poate trage concluzia că: a) productivitatea marginală creşte; b) productivitatea marginală se reduce; c) productivitatea medie creşte; d) productivitatea medie se reduce; e) productivitatea marginală este maximă.

100. Pe termen scurt, dacă producţia se reduce, atunci:

a) costul variabil total creşte; b) costul total creşte; c) costul fix total creşte; d) costul fix mediu creşte; e) amortizarea capitalului tehnic fix creşte.

101. La o societate comercială, costul variabil mediu este de 20 u.m. iar nivelul producţiei la care profitul este nul 50 bucăţi. Dacă preţul unitar este egal cu 40 u.m., atunci costul total, costul total mediu şi profitul total sunt: a) 1250; 25; 0; b) 3000; 60; 0; c) 2000; 40; 0; d) 2000; 80; 0; e) 4000; 80; 0.

102. Costul reprezintă 80% din încasările iniţiale. Încasările cresc cu

10%, iar profitul se dublează. În aceste împrejurări, costul total: a) rămâne constant; b) creşte cu 2%; c) se reduce cu 70%; d) se reduce cu 12,5%; e) se reduce cu 50%.

103. Randamentele descrescătoare de scară folosesc la explicarea:

a) pantei liniei bugetului; b) formei curbei costului mediu pe termen lung; c) creşterii costului fix mediu ca rezultat al creşterii producţiei; d) creşterii costului variabil ca urmare a scăderii producţiei; e) reducerii costului fix ca urmare a creşterii producţiei.

104. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată în ceea ce priveşte

funcţia de producţie LK

KLQ+

= , unde Q este producţia, K este

capitalul, iar L este forţa de muncă? a) randamentele de scară sunt constante; b) randamentele de scară sunt descrescătoare; c) capitalul şi forţa de muncă se combină în proporţii fixe; d) producătorul nu poate maximiza profitul; e) principiul randamentelor descrescătoare ale factorilor nu este

valabil.

105. Izocuanta reprezintă: a) ansamblul combinaţiilor de bunuri de consum pentru care

consumatorul resimte aceeaşi utilitate economică; b) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care

producătorul le poate utiliza cu aceleaşi cheltuieli; c) ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care

producătorul obţine aceeaşi producţie; d) ansamblul combinaţiilor de două bunuri de consum pe care

consumatorul le poate cumpăra cu aceleaşi venituri; e) producţia corespunzătoare preţului de echilibru de pe piaţă.

106. Izocuanta:

a) trebuie să fie liniară; b) trebuie să fie concavă faţă de origine; c) nu poate fi descrescătoare; d) arată combinaţiile de factori de producţie pentru care costul

total este minim; e) arată combinaţiile de factori de producţie pentru un nivel dat al

producţiei. 107. Dacă productivitatea marginală a unui factor de producţie este mai

mare decât productivitatea medie, atunci, pentru orice creştere a cantităţii utilizate din factorul respectiv de producţie, productivitatea medie: a) creşte; b) scade; c) este maximă; d) este minimă; e) poate să crească, să scadă sau să nu se modifice.

108. Productivitatea medie a 10 lucrători este de 150 unităţi. Dacă

productivitatea marginală corespunzătoare celui de-al 11-lea lucrător este 180 unităţi, atunci: a) productivitatea marginală creşte; b) productivitatea marginală se reduce; c) productivitatea medie creşte; d) productivitatea medie se reduce; e) producţia este maximă.

109. Curba productivităţii marginale a unui factor de producţie intersectează axa factorului variabil de producţie în punctul pentru care: a) productivitatea medie a factorului respectiv de producţie este

maximă; b) producţia totală este maximă; c) începe să se manifeste randamentul descrescător al factorului

respectiv de producţie; d) producţia totală este minimă; e) productivitatea medie a factorului respectiv de producţie este

egală cu productivitatea marginală a acestuia. 110. Dacă productivitatea medie a muncii este maximă, atunci:

a) productivitatea marginală a muncii este crescătoare; b) productivitatea marginală a muncii este descrescătoare; c) productivitatea marginală a muncii este mai mare decât

productivitatea medie; d) productivitatea marginală a muncii este mai mică decât

productivitatea medie; e) productivitatea marginală a muncii este maximă.

111. Un producător utilizează doi factori de producţie ale căror preţuri

sunt egale. În scopul minimizării costului total, producătorul trebuie să utilizeze în producţie: a) cantităţi egale din cei doi factori de producţie; b) cantităţile factorilor de producţie pentru care productivităţile

marginale ale factorilor sunt maxime; c) cantităţile factorilor de producţie ce corespund maximului

fiecărei productivităţii medii; d) cantităţile ce corespund egalităţii dintre cele două

productivităţi marginale; e) doar unul dintre cei doi factori de producţie.

112. Care din următoarele efecte reprezintă o ajustare pe termen lung, în situaţia unei firme producătoare de avioane: a) creşterea cantităţii de oţel cumpărată de firmă; b) reducerea numărului de schimburi de la 3 la 2; c) schimbare a producţiei, de la un model de agrement, la un

model utilitar; d) schimbare de producţie, de la avioane, la maşini sport; e) reducerea numărului de salariaţi de la 1765 la 1762.

113. Un producător utilizează doi factori de producţie X şi Y. Preţul

factorului X este de două ori mai mic decât al factorului Y. În scopul minimizării costului total, producătorul trebuie să utilizeze în producţie: a) cantităţi egale din cei doi factori de producţie; b) cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea

2WmgYWmgX

= ;

c) cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea

WmgYWmgX21

= ;

d) cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea

WmgY41WmgX

21

= ;

e) cantităţile din cei doi factori pentru care se verifică egalitatea WmgY4WmgX2 = .

114. Un producător utilizează factori de producţie astfel încât, la un

moment dat, productivitatea marginală a muncii este egală cu 20, iar productivitatea marginală a capitalului este 45. Preţul utilizării factorului muncă este de 10, iar preţul utilizării factorului capital este de 15. Dacă producătorul urmăreşte minimizarea costurilor, atunci el trebuie: a) să folosească mai multă muncă şi mai puţin capital; b) să folosească mai puţină muncă şi mai puţin capital; c) să folosească mai puţină muncă şi mai mult capital; d) să nu modifice utilizarea curentă a factorilor; e) să folosească mai multă muncă şi mai mult capital.

115. Pe termen scurt, un producător al cărui obiectiv este maximizarea profitului nu produce dacă: a) preţul este mai mic decât minimul costului variabil mediu; b) preţul este mai mic decât minimul costului total mediu; c) preţul este mai mic decât costul fix mediu; d) încasările totale nu acoperă costul total; e) costul total mediu este mai mic decât costul marginal.

116. Pe termen scurt, un producător poate produce dacă preţul acoperă:

a) costul fix mediu; b) costul total mediu; c) costul marginal; d) costul variabil mediu; e) costul fix.

117. În situaţia în care costul marginal este mai mare decât costul

variabil mediu, iar producţia creşte: a) costul variabil mediu scade; b) costul variabil mediu este minim; c) costul variabil mediu creşte; d) costul fix mediu creşte; e) costul fix mediu este minim.

118. În situaţia în care productivitatea marginală globală a factorilor de

producţie este mai mare decât productivitatea medie globală, iar producţia creşte: a) costul total mediu scade; b) costul total mediu este minim; c) costul total mediu creşte; d) costul fix mediu creşte; e) costul fix mediu este minim.

119. În cazul în care costul total mediu este minim, atunci:

a) costul marginal este crescător; b) costul marginal este descrescător; c) costul marginal este mai mare decât costul total mediu; d) costul marginal este mai mic decât costul total mediu; e) costul marginal este minim.

120. Costul total (CT) al unui producător este dat de relaţia CT= 3 + 7 ⋅Q, unde Q este producţia. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? a) costul total este constant; b) costul marginal este descrescător; c) costul marginal este egal cu costul total mediu; d) costul marginal este mai mare decât costul total mediu; e) costul marginal este mai mic decât costul total mediu.

121. Când costul marginal este mai mare decât costul mediu, iar

producţia creşte: a) costul mediu creşte; b) decizia producătorului de a mări producţia nu este raţională; c) costul mediu scade; d) producătorul trebuie să-şi reducă producţia; e) costul mediu este egal cu costul marginal.

122. Pragul de rentabilitate reflectă situaţia în care:

a) costurile de producţie nu sunt acoperite de încasările totale; b) încasările totale depăşesc costurile de producţie; c) profitul este nul; d) preţul este mai mic decât minimul costului mediu total; e) preţul este mai mic decât minimul costului variabil mediu.

123. Preţul pieţei este mai mic decât costul total mediu, dar mai mare

decât costul variabil mediu. În acest caz: a) pierderea este mai mare decât costul fix; b) profitul este pozitiv; c) producătorul se află la pragul de rentabilitate; d) producătorul nu mai produce pe termen scurt; e) producătorul continuă să producă pe termen scurt.

124. În cazul în care costul variabil scade mai repede decât producţia, costul total mediu: a) creşte; b) scade; c) rămâne constant; d) este nul; e) este minim.

125. Pe măsura creşterii producţiei, punctul de minim al curbei costului

total mediu: a) este atins înaintea minimului costului variabil mediu; b) se află deasupra şi la stânga punctului minim al costului

variabil mediu; c) corespunde intersecţiei curbelor costului marginal şi costului

total mediu; d) are în stânga o curbă a costului variabil mediu în scădere; e) are în dreapta o curbă a costului marginal în scădere.

126. O firmă produce 200.000 de bucăţi anual, pe care le vinde la un preţ de

5 u.m./buc. Costurile explicite de producţie sunt de 750.000 u.m., iar costurile implicite, de 200.000 u.m. În aceste condiţii, profitul contabil şi economic sunt, respectiv: a) 200.000 u.m.; 25.000 u.m.; b) 150.000 u.m.; 50.000 u.m.; c) 125.000 u.m.; 75.000 u.m.; d) 100.000 u.m.; 50.000 u.m.; e) 250.000 u.m.; 50.000 u.m.

127. Se cunosc următoarele date: preţul de vânzare 25 u.m., costul fix

10.000 u.m., costul variabil mediu 5 u.m. Pragul de rentabilitate este: a) 100 bucăţi; b) 200 bucăţi; c) 300 bucăţi; d) 400 bucăţi; e) 500 bucăţi.

128. Creşterea preţului determină reducerea încasărilor producătorilor. În aceste condiţii: a) cererea este elastică în raport cu preţul; b) cererea este inelastică în raport cu preţul; c) cererea este crescătoare în raport cu preţul; d) producătorii nu-şi maximizează profiturile; e) producătorii nu-şi minimizează costurile.

129. Dacă bunurile X şi Y sunt substituibile, creşterea preţului bunului X

determină: a) creşterea cantităţii cerute din bunul X şi scăderea cantităţii

cerute din bunul Y; b) scăderea cantităţii cerute din ambele bunuri; c) creşterea cantităţii cerute din ambele bunuri; d) menţinerea constantă a cantităţii cerute atât din bunul X, cât şi

din bunul Y; e) scăderea cantităţii cerute din bunul X şi creşterea cantităţii

cerute din bunul Y. 130. Dacă bunurile X şi Y sunt complementare, creşterea preţului

bunului X determină: a) scăderea cantităţii cerute din ambele bunuri; b) creşterea cantităţii cerute din bunul X şi scăderea cantităţii

cerute pentru bunul Y; c) creşterea cantităţii cerute din ambele bunuri; d) menţinerea constantă a cantităţii cerute atât din bunul X, cât şi

din bunul Y; e) scăderea cantităţii cerute din bunul X şi creşterea cantităţii

cerute din bunul Y. 131. În cazul unui coeficient pozitiv de elasticitate încrucişată a cererii

pentru bunul A în raport cu preţul bunului B, bunurile A şi B sunt: a) complementare; b) substituibile; c) inferioare; d) sub standardele admise de calitate; e) de lux.

132. În cazul unui coeficient negativ de elasticitate încrucişată a cererii pentru bunul A în raport cu preţul bunului B, bunurile A şi B sunt: a) substituibile; b) inferioare; c) sub standardele admise de calitate; d) de lux; e) complementare.

133. Dacă veniturile încasate din vânzarea laptelui cresc cu 10%, ca

urmare a majorării preţului cu 12%, cererea pentru lapte este: a) elastică; b) unitar elastică; c) inelastică; d) perfect elastică; e) perfect inelastică.

134. O creştere a venitului unui consumator de la 2.000.000 u.m. la

4.000.000 u.m. antrenează o creştere a cantităţii cerute de la 100 de bucăţi la 150 bucăţi. Care din afirmaţiile următoare, unde V/CE este coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu venitul, este adevărată? a) 0E V/C < ; b) 1E0 V/C << ; c) 1E V/C = ; d) 1E V/C > ; e) 3E V/C −= .

135. Curba cererii este descrescătoare pentru că:

a) utilitatea totală este descrescătoare; b) utilitatea marginală este descrescătoare; c) utilitatea totală este crescătoare; d) utilitatea marginală este crescătoare; e) utilitatea marginală este constantă.

136. Ceaiul este un bun normal. Creşterea veniturilor consumatorilor determină pe piaţa ceaiului: a) creşterea cererii; b) reducerea cererii; c) menţinerea constantă a cererii şi reducerea preţului; d) reducerea cererii şi a preţului; e) nici o modificare a cererii şi a preţului.

137. Cererea pentru bunul X este inelastică. Dacă preţul bunului X se

reduce cu 5%, atunci: a) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mică decât

5%, iar încasările din vânzări cresc; b) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mare decât

5%, iar încasările din vânzări cresc; c) creşterea procentuală a cantităţii cerute este egală cu 5%, iar

încasările din vânzări nu se modifică; d) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mică decât

5%, iar încasările din vânzări se reduc; e) creşterea procentuală a cantităţii cerute este mai mare decât

5%, iar încasările din vânzări se reduc. 138. Dacă o creştere extrem de mică a preţului reduce cantitatea cerută

la zero, atunci cererea: a) este perfect elastică în raport cu preţul şi orizontală; b) este perfect elastică în raport cu preţul şi verticală; c) are o elasticitate unitară în raport cu preţul; d) este perfect inelastică în raport cu preţul şi verticală; e) este perfect inelastică în raport cu preţul şi orizontală.

139. O consecinţă a creşterii ofertei bunului X este reducerea cererii

pentru bunul Y. Bunurile X şi Y pot fi: a) automobile şi, respectiv, benzină; b) mere şi, respectiv, portocale; c) fulgi de porumb şi, respectiv, lapte; d) cafea şi, respectiv, zahăr; e) unt şi, respectiv, pâine.

140. Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii pentru bunul Y în raport cu preţul bunului X este pozitiv. Creşterea preţului bunului X determină: a) creşterea cererii bunului Y şi a preţului acestuia; b) creşterea cererii bunului Y şi reducerea preţului acestuia; c) extensia cererii bunului Y şi creşterea preţului acestuia; d) extensia cererii bunului Y şi reducerea preţului acestuia; e) reducerea cererii bunului Y şi a preţului acestuia.

141. Pâinea este un bun inferior. Creşterea veniturilor consumatorilor

determină în piaţa pâinii: a) creşterea preţului şi a cantităţii de echilibru; b) creşterea preţului şi reducerea cantităţii de echilibru; c) reducerea preţului şi creşterea cantităţii de echilibru; d) reducerea preţului şi a cantităţii de echilibru; e) nici o modificare a preţului şi a cantităţii de echilibru.

142. Autoturismul şi benzina sunt bunuri complementare. Creşterea

preţului benzinei determină în piaţa autoturismelor: a) creşterea preţului şi a cantităţii de echilibru; b) creşterea preţului şi reducerea cantităţii de echilibru; c) reducerea preţului şi creşterea cantităţii de echilibru; d) reducerea preţului şi a cantităţii de echilibru; e) nici o modificare a preţului şi a cantităţii de echilibru.

143. Elasticitatea cererii pentru calculatoare este 0,6 în raport cu preţul şi

2 în raport cu veniturile cumpărătorilor. Creşterea cu 1% a veniturilor şi cu 1% a preţului generează: a) creşterea cererii cu 2,6%; b) creşterea cererii cu 1,4%; c) creşterea cererii cu 1%; d) reducerea cererii cu 1%; e) reducerea cererii cu 1,4%.

144. Se consideră că preţul unui bun A se află la un nivel la care apare un exces de cerere. În aceste condiţii, preţul pe o piaţă concurenţială: a) se reduce; b) creşte; c) rămâne nemodificat; d) este întotdeauna mai mare decât costul marginal; e) este întotdeauna mai mic decât costul marginal.

145. În situaţia creşterii cererii, preţul tinde să crească deoarece:

a) există un exces de cerere la vechiul nivel al preţului; b) există un exces de ofertă la vechiul nivel al preţului; c) cererea este permanent egală cu oferta; d) preţul de echilibru este determinat de cerere; e) preţul de echilibru este determinat de ofertă.

146. În cazul în care cererea este elastică, care din următoarele afirmaţii

este adevărată în situaţia unui producător? a) creşterea preţului lasă neschimbate încasările totale ale

acestuia; b) reducerea preţului lasă neschimbate încasările totale ale

acestuia; c) creşterea preţului determină reducerea încasărilor acestuia; d) creşterea preţului determină creşterea încasărilor acestuia; e) reducerea preţului determină reducerea încasărilor acestuia.

147. Cererea cu elasticitate unitară în funcţie de preţ se caracterizează

prin: a) creşterea preţului este însoţită de creşterea cantităţii cerute din

bunul respectiv; b) modificarea absolută a preţului este egală cu variaţia absolută a

cantităţii; c) în valoare absolută, modificarea absolută a preţului este egală

cu variaţia absolută a cantităţii; d) procentul de variaţie a preţului este egal cu procentul de

variaţie a cantităţii cerute; e) procentul de variaţie a preţului este inversul procentului de

variaţie a cantităţii cerute.

148. Reducerea taxelor de import are ca efect pe piaţa bunurilor de consum: a) reducerea ofertei şi creşterea preţului; b) creşterea ofertei şi reducerea preţului; c) menţinerea ofertei şi a preţului ca urmare a creşterii cererii; d) creşterea ofertei şi creşterea preţului; e) creşterea cererii şi reducerea preţului.

149. Dacă la creşterea cu 20% a preţului un producător îşi pierde un sfert

din clientelă, atunci cererea este: a) elastică în raport cu preţul; b) perfect elastică în raport cu preţul; c) cu elasticitate unitară în raport cu preţul; d) inelastică în raport cu preţul; e) atipică.

150. Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii pentru bunul Y în

raport cu preţul bunului X este de 0,25. Rezultă că: a) bunurile X şi Y sunt substituibile; b) bunurile X şi Y sunt complementare; c) bunurile X şi Y sunt normale; d) bunurile X şi Y sunt inferioare; e) bunurile X şi Y sunt impozitate.

151. Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii pentru bunul Y în

raport cu preţul bunului X este de 0,5. Dacă va creşte numărul consumatorilor pentru bunul X, atunci pe piaţa bunului Y: a) cresc cererea şi preţul de echilibru; b) creşte cererea şi scade preţul de echilibru; c) scad cererea şi preţul de echilibru; d) scade cererea şi creşte preţul de echilibru; e) cererea şi preţul rămân neschimbate.

152. În situaţia în care cererea pentru produsele agricole este inelastică: a) procentul de reducere al preţurilor este mai mic decât cel de

creştere a cantităţii cerute; b) reducerea preţurilor determină o creştere a încasărilor

producătorilor; c) reducerea preţurilor determină o reducere a încasărilor

producătorilor; d) creşterea preţurilor determină o reducere a încasărilor

producătorilor; e) creşterea preţurilor nu modifică încasările producătorilor.

153. O rafinărie se confruntă cu o creştere a impozitului cu 10 u.m./litru

de benzină vândut. Ce efect va avea aceasta asupra preţului pieţei: a) creşterea preţului la consumatori cu mai puţin de 10 u.m., dacă

cererea este perfect inelastică; b) parte din impozit va fi suportată de producători, dacă cererea

este perfect elastică; c) creşterea cu mai puţin de 10 u.m. a preţului la consumatori,

dacă cererea este elastică; d) întregul impozit va fi plătit de producători, dacă cererea este

perfect inelastică; e) nici una din cele de mai sus.

154. Dacă coeficientul de elasticitate a cererii unui bun în raport cu

preţul este -3, iar preţul scade cu 20%, atunci cantitatea cerută: a) scade cu 60%; b) scade cu 7%; c) nu se modifică; d) creşte cu 60%; e) creşte cu 7%.

155. Coeficientul de elasticitate a cererii pentru un anumit bun în raport cu veniturile consumatorilor este -0,5. În aceste condiţii: a) creşterea veniturilor consumatorilor determină, ceteris paribus,

creşterea preţului; b) reducerea veniturilor consumatorilor determină, ceteris

paribus, reducerea preţului; c) coeficientul de elasticitate a cererii pentru bunul respectiv în

raport cu preţul său este în mod necesar pozitiv; d) reducerea veniturilor determină, ceteris paribus, reducerea

cantităţii achiziţionate; e) creşterea veniturilor consumatorilor determină, ceteris paribus,

reducerea preţului. 156. Bunurile X şi Y sunt complementare, iar oferta bunului X este

perfect inelastică în raport cu preţul acestuia. Creşterea preţului bunului Y determină: a) creşterea preţului bunului X; b) reducerea preţului bunului X; c) creşterea cantităţii de echilibru pe piaţa bunului X; d) reducerea cantităţii de echilibru pe piaţa bunului X; e) creşterea cererii pentru bunul Y.

157. Preţul creioanelor creşte cu 5%, iar încasările din vânzări se reduc

cu 7%. Cererea pentru creioane este: a) perfect inelastică în raport cu preţul; b) inelastică în raport cu preţul; c) cu elasticitate unitară în raport cu preţul; d) elastică în raport cu preţul; e) perfect elastică în raport cu preţul.

158. Zahărul este una dintre materiile prime principale în producţia de

jeleuri. Ca urmare a creşterii preţului zahărului: a) oferta de jeleuri se reduce; b) oferta de jeleuri creşte; c) cererea de jeleuri se reduce; d) cererea de jeleuri creşte; e) preţul jeleurilor se reduce.

159. Oferta de cărbune creşte dacă: a) preţul cărbunelui creşte; b) preţul cărbunelui scade; c) se măreşte fiscalitatea; d) se acordă subvenţii industriei extractive; e) veniturile consumatorilor casnici cresc.

160. Care din următorii factori nu poate genera o creştere a ofertei de

bumbac: a) creşterea preţului la bumbac; b) îmbunătăţirea tehnologiilor de realizare a bumbacului; c) reducerea preţului utilajelor şi maşinilor utilizate în producerea

bumbacului; d) reducerea rentei plătite proprietarului pământului pe care se

cultivă bumbacul; e) reducerea fiscalităţii.

161. Curba individuală a ofertei pe termen scurt pentru un producător ce

acţionează pe piaţa cu concurenţă perfectă este acea porţiune a costului marginal situată deasupra curbei: a) costului total mediu; b) costului variabil mediu; c) costului fix mediu; d) încasării medii; e) productivităţii medii.

162. Nu reprezintă un factor principal al ofertei:

a) preţul; b) veniturile consumatorilor; c) tehnologia; d) costul de producţie; e) preţurile factorilor de producţie.

163. Curba unei oferte perfect elastice este: a) crescătoare; b) verticală; c) descrescătoare; d) orizontală; e) paralelă cu axa preţului.

164. Curba unei oferte perfect inelastice este: a) paralelă cu axa cantităţii; b) crescătoare; c) verticală; d) descrescătoare; e) orizontală;

165. În situaţia în care oferta unui bun este perfect inelastică la

modificarea preţului, nivelul coeficientului de elasticitate este: a) mai mare decât 1; b) mai mic decât 1; c) egal cu 1; d) egal cu 0; e) negativ.

166. Dacă oferta unui bun are o elasticitate unitară, iar preţul bunului

creşte cu 10%, cantitatea oferită: a) creşte cu mai mult de 10%; b) scade cu cel puţin 10%; c) creşte cu 10%; d) nu se modifică; e) creşte cu 1%.

167. Reducerea preţului unui bun ar putea fi determinată în mod

direct de: a) creşterea impozitelor; b) reducerea costului factorilor de producţie; c) creşterea veniturilor consumatorilor; d) creşterea preţului unui bun complementar; e) scăderea preţului unui bun substituibil.

168. Este ştiut faptul că produsele agricole au o cerere inelastică. Astfel, în anii favorabili, cu recolte mari, oferta creşte, fapt care determină: a) creşterea preţurilor într-o proporţie mult mai mare decât

creşterea ofertei; b) reducerea preţurilor într-o proporţie mult mai mare decât

creşterea ofertei; c) reducerea preţurilor într-o proporţie mult mai mică decât

creşterea ofertei; d) creşterea preţurilor într-o proporţie mult mai mică decât

creşterea ofertei; e) menţinerea constantă a încasărilor din vânzarea produselor

agricole. 169. Nu este factor determinant al elasticităţii ofertei:

a) costul producţiei; b) posibilităţile de stocare; c) costul stocării; d) orizontul de timp pe care vânzătorii îl au la dispoziţie pentru a

ajusta preţul; e) urgenţa nevoii de consum;

170. Curba ofertei nu este afectată în mod direct de:

a) tehnologia de producţie; b) preţurile factorilor de producţie; c) veniturile consumatorilor; d) impozitarea vânzărilor; e) numărul producătorilor.

171. Dacă întreprinzătorul este posesorul tuturor factorilor de producţie

îşi va însuşi: a) numai salariu; b) numai rentă; c) numai profitul; d) întregul venit; e) numai dobânda.

172. Între salariul real şi nivelul preţurilor bunurilor de consum există o relaţie: a) directă; b) pozitivă; c) de egalitate; d) de incluziune; e) inversă.

173. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit se calculează

ca raport între modificarea procentuală a cererii şi modificarea procentuală a: a) preţului; b) ofertei; c) venitului; d) taxelor; e) subvenţiilor.

174. În condiţiile în care veniturile medii ale consumatorilor cresc de la

5 milioane lei la 7,5 milioane lei, cantitatea cerută creşte de la 1000 unităţi la 1200 unităţi. Cererea din acel bun, în funcţie de venit, este: a) elastică; b) inelastică; c) unitară; d) zero; e) +∞.

175. Costul de producţie al unui bun creşte. În condiţiile în care ceilalţi

factori rămân constanţi atunci echilibrul se va forma: a) la un preţ de echilibru şi cantitate de echilibru mai mari; b) la un preţ de echilibru şi cantitate de echilibru mai mici; c) la un preţ de echilibru mai mare şi o cantitate de echilibru mai

mică; d) la un preţ de echilibru mai mică şi o cantitate de echilibru mai

mare; e) la un preţ de echilibru constant şi o cantitate de echilibru mai

mare.

176. În condiţiile existenţei unor preţuri libere, nu reprezintă efect al concurenţei: a) avantajează pe cei puternici şi dezavantajează pe cei slabi; b) stimulează progresul economic şi social; c) incită agenţii economici la iniţiativă, creativitate; d) conduce la creşterea costurilor unitare şi a preţurilor de

vânzare; e) conduce la diversificarea ofertei.

177. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă monopolistică:

a) diferenţierea bunurilor; b) atomicitatea cererii şi a ofertei; c) fiecare producător poate influenţa piaţa; d) mărcile firmelor sunt individualizate; e) posibilităţi multiple de alegere pentru consumatori.

178. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă de tip oligopol:

a) puţini ofertanţi cu forţă economică ridicată; b) fiecare producător poate influenţa condiţiile pieţei; c) numeroşi cumpărători cu forţă economică redusă; d) puţini cumpărători cu forţă economică ridicată; e) atomicitatea cererii.

179. Într-o piaţă concurenţială, preţul de echilibru este determinat de:

a) preţul maxim pe care oricare consumator este dispus să-l plătească;

b) preţul minim pe care oricare producător este dispus să-l accepte;

c) intersecţia cererii cu oferta; d) preţul stabilit de cel mai mare producător; e) preţul stabilit de cea mai influentă asociaţie de protecţie a

consumatorilor.

180. Una din următoarele nu reprezintă o caracteristică a pieţei cu concurenţă pură şi perfectă: a) atomicitatea cererii şi a ofertei; b) omogenitatea produselor; c) fluiditatea perfectă; d) transparenţa perfectă; e) informaţia asimetrică.

181. Într-o piaţă concurenţială, cererea şi oferta se reduc simultan în

aceeaşi proporţie. În aceste condiţii: a) preţul creşte; b) cantitatea de echilibru creşte; c) preţul se reduce; d) cantitatea de echilibru se reduce; e) modificarea cantităţii de echilibru este nedeterminată.

182. Pe piaţa cu concurenţă pură şi perfectă preţul este:

a) fixat de stat; b) fixat de agenţii economici prin negocieri bilaterale; c) permanent stabil; d) expresia raportului cerere-ofertă; e) impus de câţiva vânzători.

183. Atunci când piaţa unui bun economic se caracterizează prin

existenţa unui singur vânzător şi a unui singur cumpărător, ea se numeşte: a) piaţă de monopson; b) piaţă de oligopol; c) piaţă de concurenţă pură şi perfectă; d) piaţă cu concurenţă loială; e) piaţă de monopol bilateral.

184. Piaţa caracterizată prin existenţa a numeroşi agenţi ai cererii şi numeroşi agenţi ai ofertei poate fi piaţă: a) de monopol; b) monopolistică; c) de oligopol; d) de oligopol bilateral; e) de monopol bilateral.

185. Manifestarea concurenţei în condiţiile economiei de piaţă este

posibilă atunci când: a) nu există libertatea de acţiune a agenţilor economici; b) preţurile se formează liber; c) economia este centralizată; d) autonomia agenţilor economici este îngrădită; e) preţurile sunt fixate de stat.

186. Un producător dintr-o piaţă de concurenţă perfectă produce 1.000

bucăţi dintr-un bun. Costul fix este de 20 milioane lei, iar costul variabil este de 22 milioane lei. Preţul minim la care producătorul poate să-şi vândă producţia pe termen scurt este: a) 42.000 lei; b) 20.000 lei; c) 22.000 lei; d) 4.200 lei; e) 2.000 lei.

187. În piaţa benzinei, cererea şi oferta sunt Q =100 −10 ⋅P,

Q = 20 + 5 ⋅P, unde Q este cantitatea, iar P este preţul. Dacă guvernul impune un preţ de 5 unităţi monetare, atunci în piaţa grâului apare: a) un surplus de 15 unităţi de cantitate; b) un surplus de 5 unităţi de cantitate; c) un deficit de 5 unităţi de cantitate; d) un deficit de 70 unităţi de cantitate; e) diferenţă de 2 unităţi monetare între preţul de echilibru şi

preţul impus de guvern.

188. Funcţiile cererii şi ofertei bunului A sunt CA = 270 − 8 ⋅p A şi OA = 200 + 6 ⋅p A, unde CA este cantitatea cerută, OA este cantitatea oferită, iar pA este preţul bunului. În acest caz, preţul şi cantitatea de echilibru sunt: a) 5, respectiv, 320; b) 4, respectiv, 224; c) 8, respectiv, 248; d) 5, respectiv, 230; e) 2, respectiv, 212.

189. Dacă preţul untului este de 23 mii lei/pachet, atunci cantitatea

oferită este mai mare decât cantitatea cerută. Dacă preţul untului este de 19 mii lei/pachet, atunci cantitatea cerută este mai mare decât cantitatea oferită. În aceste condiţii, preţul de echilibru al untului este: a) 19 mii lei/pachet; b) 23 mii lei/pachet; c) mai mic decât 19 mii lei/pachet; d) între 19 şi 23 mii lei/pachet; e) mai mare decât 23 mii lei/pachet.

190. Nu reprezintă factor care influenţează în mod fundamental

elasticitatea cererii: a) intervalul de timp de la modificarea preţului; b) gradul necesităţii în consum; c) posibilităţile de stocare ale bunurilor; d) ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul

total al unei familii; e) gradul de substituire a bunurilor.

191. Nu reprezintă factor care influenţează în mod fundamental

elasticitatea ofertei: a) gradul necesităţii în consum; b) perioada de timp de la modificarea preţului; c) posibilităţile de stocare ale bunurilor; d) costul stocării; e) costul producţiei.

192. Reprezintă factor ce influenţează în mod fundamental cererea: a) costul de producţie; b) venitul consumatorilor; c) numărul de firme ce produc acelaşi bun; d) taxele şi subsidiile; e) anticipaţiile producătorilor.

193. Reprezintă factor ce influenţează în mod fundamental oferta:

a) numărul de consumatori; b) preferinţele consumatorilor; c) venitul consumatorilor; d) modificarea preţului altor bunuri; e) costul de producţie.

194. Funcţiile cererii şi ofertei de pe piaţa calculatoarelor sunt Qc=31-P

şi Oo=2P+10. Dacă guvernul impune o taxǎ la producător T=3 u.m., calculaţi cât din taxă suportă producătorul şi, respectiv, consumatorul? a) 2 u.m. si 1 u.m.; b) 1 u.m. si 2 u.m.; c) 0 u.m. si 3u.m.; d) 3 u.m. si 0 u.m; e) 1,5 u.m. si 1,5 u.m.

195. Pentru un bun, coeficienţii de elasticitate ai cererii şi ofertei, în

funcţie de preţ, sunt Kec/p=2 şi Keo/p= 0,5. Povara unei taxe impuse de autorităţi pe piaţa bunului A va fi suportată: a) în egală măsură de producători şi de consumatori; b) numai de producători; c) numai de consumatori; d) în cea mai mare parte de producători; e) mai mult de consumatori, mai puţin de producători.

196. O variabilă economică poate fi: a) întotdeauna exogenă; b) întotdeauna endogenă; c) exogenă sau endogenă, în funcţie de context; d) numai dependentă de altele; e) nici o variantă nu este corectă.

197. Se consideră că un bun este rar din punct de vedere economic,

dacă: a) la un moment dat, el nu se mai găseşte pe piaţă; b) la un preţ mare, oferta este mai mare decât cererea; c) la un preţ nul, cererea este mai mare decât oferta; d) la un preţ mic, oferta este mai mare decât cererea; e) nici o varianta nu este corectă.

198. Determinaţi nivelul constantelor a şi b, ştiind că funcţia cererii de

pe piaţa automobilelor este Qc= a-bP, preţul iniţial Po=5 u.m. şi cantitatea cerută iniţială Qco=20, iar Kec/p=25: a) a=520 şi b=100; b) b=520 şi a=100; c) a=110 şi b=240; d) a=100 şi b=110; e) a=520 şi b=110.

199. Care este punctul elasticităţii unitare, ştiind că funcţia inversă a

cererii este P = a -bQ? a) M(a/2; a/2b); b) M( a/2b; a/2); c) M(2a; 2b); d) M(a; 2b); e) nu se poate calcula.

200. Pe piaţa unui bun, funcţia cererii este Qc=17-4P, iar funcţia ofertei Qo=5+2P. Calculaţi Kec/p şi Keo/p la nivelul de echilibru al pieţei: a) Kec/p=8, Keo/p=9; b) Kec/p=9, Keo/p=8; c) Kec/p=8/9, Keo/p=4/9; d) Kec/p=4/9, Keo/p=8/9; e) nu se poate calcula.

201. Un exemplu de cerere perfect inelastică ar putea fi considerat:

a) cererea de insulină pentru bolnavii de diabet; b) oferta de cumpărare de aur lansata de BNR; c) cererea de pâine sau lapte; d) toate cele de mai sus; e) nici o varianta nu este corectă.

202. Ca rezultat al creşterii veniturilor de la 100 la 120, cererea pentru

paltoane creşte de la 20 la 40. Cât reprezintă Kec/v, calculat prin metoda elasticităţii medii: a) 11/3; b) 3/11; c) 3; d) 11; e) 11,3;

203. Se dau următoarele funcţii ale cererii şi ofertei: Qo=3P şi Qc=5-P.

Se acordă o subvenţie S=1 u.m. Care va fi noul preţ de echilibru şi mărimea cheltuielilor guvernamentale? a) Pe= 1u.m. şi G= 4u.m.; b) Pe= 4 u.m. şi G= 1 u.m.; c) Pe= 4u.m. şi G= 3u.m.; d) Pe= 3u.m. şi G= 4u.m.; e) Pe= 10u.m. şi G= 10u.m.

204. Conceptul de pierdere socială a unei taxe se referă la faptul că: a) prin impunerea taxei, decidenţii politici îşi exercită influenţa

politică; b) producătorul suportă întotdeauna o povară mai mare din taxă

decât consumatorul; c) consumatorul suportă întotdeauna o povară mai mare decât

producătorul; d) producătorul suportă întotdeauna o parte mai mare din povara

fiscală, drept urmare îşi reduce producţia, determinând astfel pierderea de locuri de muncă;

e) povara suportată de consumator şi producător depăşeşte veniturile guvernului de pe urma colectării taxei respective.

205. Funcţiile cererii şi ofertei de pe piaţa unui bun sunt Qc=16-P şi

Oo=3P. Dacă guvernul impune o taxă la cumpărător T= 4 u.m., cât din taxă va suporta cumpărătorul şi cât producătorul? a) 3 u.m. şi 1 u.m.; b) 2 u.m. şi 2 u.m.; c) 0 u.m. şi 4 u.m.; d) 1 u.m. şi 3 u.m.; e) 4 u.m. şi 0 u.m.

206. Un producător de pe o piaţă cu concurenţă perfectă iese de pe piaţă

atunci când: a) preţul este mai mic decât costul total mediu; b) preţul este mai mare decât costul total mediu; c) preţul este egal cu costul variabil mediu; d) preţul este mai mare decât costul variabil mediu; e) preţul este mai mic decât costul variabil mediu.

207. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată la un preţ mai mare decât nivelul de echilibru? a) vânzătorii pot vinde cât doresc, dar cumpărătorii nu pot

cumpăra cât doresc; b) vânzătorii nu pot vinde cât doresc, dar cumpărătorii pot

cumpăra cât doresc; c) vânzătorii pot vinde cât doresc şi cumpărătorii pot cumpăra cât

doresc; d) vânzătorii nu pot vinde cât doresc şi nici cumpărătorii nu pot

cumpăra cât doresc; e) pe piaţă se manifestă un exces de cerere.

208. Dacă cererea creşte mai încet decât oferta, preţul de echilibru:

a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) creşte dacă scade costul mediu; e) scade numai dacă scade costul mediu.

209. Când cererea creşte mai mult decât oferta, preţul de echilibru:

a) creşte; b) scade; c) nu se modifică; d) devine un preţ maxim administrat; e) devine un preţ minim administrat.

210. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă?

a) barierele legale la intrarea pe piaţă constituie o cauză a formării monopolurilor;

b) structura costurilor monopolului natural evidenţiază importante economii de scară;

c) un monopol poate obţine un profit mai mare impunând preţuri diferite pe segmente diferite de piaţă;

d) preţul este o variabilă exogenă în condiţii de oligopol; e) pe o piaţă de oligopol producătorii pot practica concurenţa prin

preţ.

211. Un monopolist îşi maximizează profitul atunci când: a) costul total mediu este egal cu încasarea marginală; b) costul variabil mediu este egal cu încasarea marginală; c) costul marginal este egal cu încasarea marginală; d) costul total mediu este minim; e) încasarea totală este maximă.

212. Pe piaţa cu concurenţă monopolistică, echilibrul pe termen scurt

presupune: a) Vmg=Cmg şi Vmg>P; b) Vmg=Cmg şi Vmg<P; c) Vmg=Cmg şi Vmg=P; d) Vmg=Cmg=P şi P=CTM; e) Vmg>Cmg şi P=Cmg.

213. Concurenţa monopolistică se deosebeşte de concurenţa perfectă

prin: a) câţiva cumpărători; b) câţiva vânzători; c) atomicitatea ofertei; d) diferenţierea produselor; e) atomicitatea cererii.

214. Obţinerea profitului nelegitim:

a) contravine legii; b) este rezultatul raţionalităţii în activitatea economică; c) nu este rezultatul contribuţiei firmei la activitatea economică; d) decurge întotdeauna din existenţa situaţiei de monopol; e) este întotdeauna mai mic decât supraprofitul.

215. Pe piaţa de monopol:

a) preţul este controlat de consumator; b) preţul este stabilit de cerere şi ofertă; c) preţul pieţei determină întotdeauna obţinerea de profit; d) există un singur producător şi un singur consumator; e) oferta este controlată de mai mulţi producători.

216. Se caracterizează prin eficienţă alocativă: a) concurenţa perfectă; b) monopolul; c) oligopolul; d) monopsonul; e) concurenţa monopolistică.

217. Un monopolist are costul marginal dat de relaţia Q3Cmg ⋅= , unde

Cmg este costul marginal, iar Q este producţia. Monopolistul se confruntă cu o cerere dată de relaţia Q20P −= , unde P este preţul. În scopul maximizării profitului, producţia trebuie să fie: a) 3; b) 4; c) 5; d) 10; e) 20.

218. Un monopolist îşi maximizează profitul la nivelul:

a) pragului de rentabilitate; b) egalităţii dintre prima derivată a venitului total şi prima

derivată a costului total; c) egalităţii dintre a doua derivată a costului total şi a doua

derivată a venitului total; d) egalităţii dintre preţ şi venitul marginal; e) egalităţii dintre preţ şi costul marginal.

219. Alegerea unui producător monopolist care urmăreşte maximizarea

profitului corespunde unei situaţii în care: a) preţul este mai mare decât costul marginal; b) costul marginal este egal cu preţul; c) preţul este mai mic decât costul marginal; d) preţul este egal cu încasarea marginală; e) preţul este mai mic decât încasarea marginală.

220. Dacă o industrie este dominată de un singur producător, una din următoarele relaţii este adevărată în situaţia de echilibru: a) preţul este mai mic decât încasarea marginală; b) preţul este mai mare decât costul marginal; c) încasarea marginală este egală cu încasarea medie; d) încasările marginale sunt negative; e) preţul este egal cu încasările marginale.

221. Nu este o trăsătură a pieţei cu concurenţă monopolistică:

a) atomicitatea ofertei; b) atomicitatea cererii; c) omogenitatea bunului tranzacţionat; d) intrarea liberă pe piaţă; e) deciziile unui producător nu au o influenţă semnificativă

asupra deciziilor celorlalţi producători. 222. Vânzarea unui produs pentru care pe piaţă sunt reprezentate mai

multe mărci, de către un număr mare de producători caracterizează piaţa: a) cu concurenţă perfectă; b) de monopson; c) de oligopol; d) monopolistică; e) de monopol.

223. O piaţă de monopol este ineficientă deoarece:

a) preţul este mai mic decât costul marginal; b) încasarea marginală este mai mică decât costul marginal; c) preţul este mai mare decât costul marginal; d) încasarea marginală este mai mare decât costul marginal; e) costul marginal este egal cu costul fix mediu.

224. Care din următoarele nu caracterizează situaţia oligopolului cooperant: a) reprezintă înţelegerea formală a firmelor oligopoliste în

vederea reducerii producţiei şi majorării preţurilor; b) reprezintă înţelegerea formală în urma căreia grupul de firme

maximizează profitul total, fără ca în mod obligatoriu, fiecare firmă să îşi maximizeze profitul individual;

c) reprezintă înţelegerea formală sau informală care determină firmele oligopoliste să încerce să trişeze;

d) reprezintă înţelegerea formală sau informală care permite accesul pe piaţă şi a altor firme;

e) reprezintă înţelegerea informală în cadrul căreia firmele dominante stabilesc preţurile.

225. Ronald Coase a propus ca soluţie a externalităţilor negative:

a) aplicarea unui impozit asupra activităţii generatoare de externalitate negativă;

b) subvenţionarea celor care suportă efectele externe negative; c) aplicarea principiului “poluatorul plăteşte”; d) definirea precisă a drepturilor de proprietate şi crearea unei

pieţe pentru acestea; e) controlul activităţii generatoare de externalitate negativă de

către stat. 226. Internalizarea externalităţilor negative are loc prin:

a) reducerea costului marginal privat; b) reducerea preţului plătit de consumatori; c) includerea costurilor externe în costul privat; d) creşterea producţiei; e) restrângerea drepturilor de proprietate privată.

227. Poluarea reprezintă un exemplu de:

a) bun public; b) externalitate negativă; c) externalitate pozitivă; d) bun privat; e) bun de folosinţă comună.

228. În cazul unei externalităţi pozitive: a) beneficiile private sunt mai mari decât beneficiile sociale; b) beneficiile private sunt mai mici decât beneficiile sociale; c) costurile private sunt mai mari decât costurile sociale; d) costurile private sunt egale cu costurile sociale; e) beneficiile şi costurile private coincid cu beneficiile şi costurile

sociale. 229. Indexarea salariilor cu numai 80% din creşterea preţurilor va

determina următoarea modificare a salariului real atunci când preţurile se dublează: a) scădere cu 20%; b) creştere cu 10%; c) scădere cu 10%; d) creştere cu 20%; e) scădere cu 80%.

230. Una din afirmaţiile de mai jos este corectă:

a) salariul este plată pentru risc; b) salariul este venit pentru angajator; c) salariul nu este componentă a costului; d) salariul este preţul pe piaţa muncii; e) salariul reprezintă bani economisiţi.

231. În care din situaţiile menţionate salariul real creşte?

a) salariul nominal este constant, iar preţurile bunurilor de consum cresc;

b) salariul nominal creşte mai puţin decât sporesc preţurile la bunurile de consum;

c) salariul nominal scade, iar preţurile la bunurile de consum rămân constante;

d) preţurile scad, iar salariul nominal creşte; e) preţurile la bunurile de consum cresc, iar salariul nominal

scade.

232. În profitul brut al unei firme se includ: a) salariile cuvenite lucrătorilor; b) dobânda datorată băncii pentru capitalul împrumutat; c) cheltuielile efectuate cu factorii de producţie; d) câştigul cuvenit întreprinzătorului pentru riscul asumat; e) cheltuielile materiale.

233. Venitul obţinut de agentul economic care îşi învesteşte capitalul în

acţiuni se numeşte: a) profit; b) dobândă; c) dividend; d) rentă; e) salariu.

234. Care este condiţia pentru maximizarea profitului în cazul unui

producător care acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă? a) costul marginal egal cu preţul pieţei; b) costul total mediu egal cu preţul pieţei; c) profitul marginal egal cu preţul pieţei; d) costurile totale egale cu încasările din vânzarea produselor; e) încasările totale egale cu profitul total.

235. Creşterea mai rapidă a salariilor în producţia unui anumit bun

comparativ cu productivitatea muncii determină: a) îmbunătăţirea competitivităţii producţiei; b) creşterea ofertei şi reducerea preţului bunului respectiv; c) reducerea ofertei şi creşterea preţului bunului respectiv; d) creşterea ofertei şi a preţului bunului respectiv; e) reducerea ofertei şi a preţului bunului respectiv.

236. Tendinţa generală de creştere a salariului pe termen lung se

datorează în principal: a) incapacităţii salariaţilor de a se organiza în sindicate; b) creşterii cheltuielilor cu instruirea şi calificarea; c) migraţiei internaţionale a forţei de muncă; d) refuzului generalizat de a plăti salarii de eficienţă; e) absenţei contractelor implicite pe piaţa forţei de muncă.

237. Renta funciară diferenţială reprezintă o consecinţă a: a) fluctuaţiei preţurilor producţiei agricole; b) mărimii suprafeţei de teren aflată în exploatare; c) abilităţii întreprinzătorului; d) fertilităţii suprafeţelor de teren; e) taxelor vamale la importul de produse agricole.

238. Un întreprinzător colectează profituri ca urmare a unei invenţii.

Profiturile colectate reprezintă: a) profituri normale în condiţii concurenţiale; b) profituri temporare de monopol; c) rente; d) dobânzi normale; e) profituri ilegale.

239. Se contractează vânzarea a 1.500 acţiuni la un preţ de 8.000 lei pe

acţiune, cu scadenţă peste 6 luni. La scadenţă, preţul la vedere este 4.000 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă: a) un câştig de 6 milioane lei pentru cumpărător; b) o pierdere de 6 milioane lei pentru vânzător; c) un câştig de 12 milioane lei pentru vânzător; d) un câştig de 6 milioane lei pentru vânzător; e) o pierdere de 12 milioane lei pentru vânzător.

240. Atunci când preţurile bunurilor de consum scad cu 20%, iar salariul

nominal scade cu 10%, salariul real: a) creşte cu 12,5%; b) scade cu 12,5%; c) scade cu 18%; d) creşte cu 18%; e) scade cu 10%.

241. O obligaţiune aduce posesorului ei un venit anual de 4.800 lei în condiţiile în care rata anuală a dobânzii este 20%. În cazul în care rata anuală a dobânzii ar fi de 30%, obligaţiunea ar putea să fie vândută la preţul de: a) 14.400 lei; b) 16.000 lei; c) 19.000 lei; d) 24.000 lei; e) 18.000 lei.

242. La o rată a dobânzii de 45%, un credit de 100 milioane lei pe 3 luni

aduce o dobândă totală de: a) 11,25 milioane lei; b) 15 milioane lei; c) 15,25 milioane lei; d) 45 milioane lei; e) 45,25 milioane lei.

243. Un capital bănesc se triplează în trei ani la o rată a dobânzii de:

a) 33,333%; b) 44,225% c) 50%; d) 100%; e) 200%.

244. Un teren agricol aduce o rentă anuală de 10 milioane lei. În

condiţiile în care rata dobânzii este de 25%, terenul respectiv se vinde la un preţ de: a) 2,5 milioane lei; b) 7,5 milioane lei; c) 12,5 milioane lei; d) 40 milioane lei; e) 50 milioane lei.

245. Rata reală a dobânzii este mai mare decât rata nominală în cazul: a) creşterii nivelului general al preţurilor; b) reducerii nivelului general al preţurilor; c) menţinerii neschimbate a nivelului general al preţurilor; d) accelerării inflaţiei; e) reducerii inflaţiei.

246. O relaţie de acelaşi sens există între:

a) rata profitului la cost şi costul de producţie; b) costul unitar şi profitul unitar; c) durata unei rotaţii a capitalului folosit şi profit; d) viteza de rotaţie şi profit; e) salariul real şi preţurile bunurilor de consum.

247. Una din afirmaţiile următoare nu este corectă:

a) cine obţine profit suplimentar îl obţine şi pe cel normal; b) rata profitului calculată la cost este mai mare decât rata

profitului calculată la cifra de afaceri; c) când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de rotaţie

creşte; d) când costul unitar scade, la un preţ dat, masa profitului creşte; e) când numărul de rotaţii ale capitalului folosit creşte, masa

profitului creşte. 248. Una din afirmaţiile următoare este adevărată:

a) creşterea preţului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu profitul unitar;

b) modificarea costului unitar se află în relaţie de acelaşi sens cu profitul unitar;

c) atunci când viteza de rotaţie a capitalului creşte, masa profitului scade;

d) rata profitului calculată la cost este mai mică decât rata profitului calculată la cifra de afaceri;

e) creşterea numărului de rotaţii ale capitalului se află în relaţie de acelaşi sens cu durata unei rotaţii a capitalului folosit.

249. Profitul, în esenţă, răsplăteşte: a) munca depusă de salariat într-o întreprindere; b) aportul posesorului pământului la activitatea economică; c) aportul managementului guvernamental la acţiuni sociale; d) iniţiativa şi acceptarea riscului din partea întreprinzătorului; e) contribuţia posesorului de capital bănesc la activitatea

economică. 250. Proprietarul unui anumit factor de producţie este avantajat atunci

când pe piaţa respectivului factor: a) cererea este mai mică decât oferta; b) cererea creşte mai încet decât creşte oferta; c) oferta este mai mică decât cererea; d) oferta creşte, iar cererea nu se modifică; e) cererea scade şi oferta creşte.

251. Una din următoarele afirmaţii este falsă:

a) când preţurile bunurilor de consum cresc, salariul real poate să crească;

b) evoluţia salariului real este într-o relaţie inversă cu evoluţia nivelului preţurilor bunurilor de consum;

c) salariul real este direct proporţional cu salariul nominal; d) salariul este atât un venit, cât şi un cost; e) salariul nominal minim este fixat de către patron.

252. Împărţirea venitului obţinut între participanţii direcţi la crearea sa

reprezintă: a) redistribuirea venitului; b) distribuirea venitului; c) plata salariului; d) serviciul unui factor de producţie; e) preluarea unei părţi din venitul unor agenţi şi folosirea lui în

sprijinul altor agenţi economici.

253. Când salariul real scade cu 20%, iar preţurile scad cu 5%, salariul nominal: a) scade cu 24%; b) creşte cu 18,75%; c) scade cu 18,75%; d) scade cu 16%; e) creşte cu 16%.

254. Un întreprinzător avansează 100 milioane lei într-o afacere şi obţine, conform înregistrărilor contabile, un profit de 20 milioane lei. În condiţiile unei rate a dobânzii de 25%: a) afacerea a fost profitabilă; b) întreprinzătorul a înregistrat un profit economic de 5 milioane lei; c) întreprinzătorul a înregistrat o pierdere economică de

5 milioane lei; d) costul de oportunitate pentru afacere a fost de 20 milioane lei; e) afacerea a fost mai avantajoasă decât depunerile bancare.

255. În perioada T0-T1, producţia unui agent economic creşte de 3 ori,

iar numărul de lucrători cu 50%. Salariul nominal în T0 este 1.000.000 lei. Cât va fi salariul nominal în T1 ştiind că sporirea acestuia reprezintă 50% din creşterea productivităţii muncii?: a) 2.000.000 lei; b) 1.250.000 lei; c) 1.000.000 lei; d) 1.500.000 lei; e) 1.750.000 lei.

256. În T0 salariul nominal al unui individ era de 1.500.000 lei, iar preţul

unei pâini de 5.000 lei. În T1, salariul nominal a crescut cu 100%, iar preţul pâinii cu 300%. Salariul real în T1 faţă de T0: a) a crescut cu 50%; b) a scăzut cu 50%; c) a rămas constant; d) a crescut cu 100%; e) a scăzut cu 100%.

257. Salariul nominal net în T0 este de 5.000.000 lei. În situaţia în care, în perioada T0-T1, creşterea salariului reprezintă 50% din creşterea productivităţii medii a muncii, care s-a dublat, salariul nominal net în T1 este: a) 5.500.000 lei; b) 10.000.000 lei; c) 7.500.000 lei; d) 7.250.000 lei; e) 10.500.000 lei.

258. O firmă previzionează pentru anul următor costuri fixe totale de

20 milioane u.m., un cost variabil mediu de 2000 u.m. şi că preţul bunului pe care-l produce va fi de 7000 u.m. În condiţiile în care firma şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea unui profit total de 5 milioane u.m., producţia care trebuie realizată este de: a) 6.000 bucăţi; b) 4.500 bucăţi; c) 5.000 bucăţi; d) 7.500 bucăţi; e) 10.000 bucăţi.

259. În T0, rata profitului calculată la costurile totale a fost de 10%. În

T1, costurile totale cresc cu 20%, iar rata profitului calculată la costurile totale creşte cu 5 puncte procentuale. Profitul în T1: a) creşte cu 280%; b) scade cu 280%; c) creşte cu 180%; d) creşte cu 80%; e) rămâne constantă.

260. Un capital se roteşte anual de 3 ori, totalul încasărilor fiind de 2 mil. u.m. corespunzător fiecărei rotaţii. Dacă rata anuală a profitului în funcţie de costul total este de 25%, nivelul anual al profitului şi costului total va fi: a) 4 mil. u.m., 1,2 mil. u.m.; b) 1,2 mil. u.m., 4,8 mil. u.m.; c) 0,4 mil. u.m., 1,6 mil. u.m.; d) 1,6 mil. u.m., 0,4 mil. u.m.; e) 1 mil. u.m., 1 mil. u.m.

261. Un credit acordat unei firme pe doi ani, în regim de dobândă

compusă, cu o rată anuală de 20%, aduce o dobândă totală de 44 milioane u.m. Creditul acordat este de: a) 74 milioane u.m.; b) 144 milioane u.m.; c) 120 milioane u.m.; d) 100 milioane u.m.; e) 110 milioane u.m.

262. O bancă acordă două credite însumând 3 milioane u.m., primul pe

1 an cu o rată anuală a dobânzii de 20%, iar al doilea pe 6 luni cu o rată a dobânzii de 10%. Dobânda încasată de către bancă din primul credit este de două ori mai mare decât dobânda celui de-al doilea credit. Cele două credite sunt: a) 1,5 milioane şi, respectiv, 1,5 milioane; b) 1,25 milioane şi, respectiv, 1,75 milioane; c) 1 milion şi, respectiv, 2 milioane; d) 2 milioane şi, respectiv, 1 milion; e) 2,25 milioane şi, respectiv, 0,75 milioane.

263. Un agent economic contractează un credit bancar de 100 milioane u.m. pe o perioadă de 1 an cu o rată nominală a dobânzii de 20%. În condiţiile în care în acel an rata inflaţiei a fost de 10%, rata reală a dobânzii este: a) 20%; b) 10%; c) 1%; d) 100%; e) 0,1%.

264. Un credit de 1 milion lei este acordat pe principiul dobânzii

compuse, pe o durată de doi ani, cu o rată anuală a dobânzii de 10%. Rata dobânzii, pe principiul dobânzii simple, ce aduce aceeaşi dobândă, tot pe doi ani, este: a) 13%; b) 12%; c) 11%; d) 10,5%; e) 10%.

265. O bancă primeşte sub formă de depozite suma de 3 mil. u.m., rata

dobânzii la depozite fiind de 10%. Pe baza acestor sume, banca acordă împrumuturi, pe termen de un an, rata dobânzii fiind de 12%. Dacă banca suportă cheltuieli generale de funcţionare de 30.000 u.m., profitul băncii va fi: a) 50.000 u.m.; b) 330.000 u.m.; c) 327.000 u.m.; d) 60.000 u.m.; e) 30.000 u.m.

266. În t0, cantitatea cumpărată dintr-un bun X este de 1.000.000 bucăţi. În condiţiile în care, în intervalul t0-t1 preţul bunului creşte cu 10%, iar venitul cu 20%, iar coeficientul de elasticitate al cererii în funcţie de preţ este 1,5 şi în funcţie de venit 0,5. Cantitatea cerută în t1 va fi de: a) 1.050.000 bucăţi; b) 1.000.000 bucăţi; c) 950.000 bucăţi; d) 850.000 bucăţi; e) 700.000 bucăţi.

267. În T0 masa monetară este de 2.000 miliarde u.m. În perioada T0-T1,

sistemul bancar acordă credite de 450 miliarde u.m. iar credite de 250 miliarde u.m. ajung la scadenţă şi trebuie rambursate către bănci. Atunci, masa monetară în T1 este: a) 2.300 miliarde u.m.; b) 2.000 miliarde u.m.; c) 2.200 miliarde u.m.; d) 2.100 miliarde u.m.; e) 2.500 miliarde u.m.

268. Dacă preţurile cunosc o creştere generalizată de 25%, puterea de

cumpărare a monedei: a) scade cu 20%; b) scade cu 25%; c) creşte cu 33,33%; d) nu se modifică; e) scade cu 80%.

269. La un curs de schimb de 34.000 lei la 1 dolar, dacă intră în ţară

100 milioane de dolari şi ies 80 milioane de dolari, iar celelalte condiţii nu se modifică, atunci masa monetară în circulaţie: a) scade cu 680 miliarde u.m.; b) creşte cu 680 miliarde u.m.; c) scade cu 3500 miliarde u.m.; d) creşte cu 2800 miliarde u.m.; e) scade cu 1700 miliarde u.m.

270. Volumul valoric al tranzacţiilor este 200.000 u.m. iar viteza de rotaţie a monedei este de 10. Masa monetară în circulaţie este: a) 14.000 u.m.; b) 20.000 u.m.; c) 10.000 u.m.; d) 140.000 u.m.; e) 98.000 u.m.

271. În condiţiile existenţei unui exces de cerere de fonduri de împrumut

pe piaţa monetară, rata dobânzii are tendinţa de a: a) scădea; b) creşte; c) rămâne la acelaşi nivel; d) egala întotdeauna rata inflaţiei; e) ajunge la zero.

272. Pe piaţa monetară, la o rată anuală a dobânzii de 15% există un

exces de cerere fonduri de împrumut în timp ce la o rată anuală a dobânzii de 25% apare un exces de ofertă fonduri de împrumut. Rata dobânzii de echilibru pe piaţa monetară este: a) mai mică de 15%; b) între 15% şi 25%; c) mai mare de 25%; d) întotdeauna egală cu rata inflaţiei; e) zero.

273. În situaţia în care cererea de fonduri de împrumut creşte mai rapid

faţă de oferta de fonduri de împrumut, rata dobânzii de echilibru pe piaţa monetară: a) creşte; b) scade; c) rămâne constantă; d) este zero; e) este întotdeauna egală cu rata inflaţiei.

274. Pe piaţa monetară cererea şi oferta de fonduri de împrumut sunt Cm=10-20d’ şi Om=5+30d’, unde d’ reprezintă rata dobânzii. La echilibru, rata dobânzii şi mărimea fondurilor de împrumut (în mii mld. lei) sunt: a) 15% şi respectiv 8; b) 15% şi respectiv 10; c) 10% şi respectiv 8; d) 10% şi respectiv 10; e) 25% şi respectiv 10.

275. La începutul anului n un agent economic cumpără 100 acţiuni X la

un curs de 25000 lei/acţiune. La începutul anului n+1, el primeşte dividend în valoare de 300 lei/acţiune şi apoi vinde acţiunea la un curs de 24800 lei/acţiune. În urma acestei speculaţii, agentul economic: a) câştigă 20000 lei; b) pierde 10000 lei; c) câştigă 10000 lei; d) pierde 20000 lei; e) câştigă 30000 lei.

276. Un agent economic deţine un capital de 100 milioane lei. El

deschide un cont la o societate de investiţii financiare şi dă ordin de cumpărare a 10000 acţiuni la cursul de 10000 lei/acţiune. După un an, agentul economic dă ordin de vânzare a celor 10000 acţiuni la cursul de 12000 lei/acţiune. În condiţiile în care rata medie a dobânzii la efectuarea de depozite bancare este de 30% pe an, putem afirma că plasamentul financiar al agentului economic este: a) avantajos; b) dezavantajos; c) neutru; d) este întotdeauna mai puţin riscant decât efectuarea unui depozit

bancar; e) este întotdeauna la fel de riscant ca efectuarea unui depozit

bancar.

277. Un agent economic cumpără o obligaţiune la valoarea nominală de 5 milioane lei. După 1 an, agentul economic încasează cuponul în valoare de 1 milion lei şi vinde obligaţiunea la un curs de 4 milioane lei. În urma acestei tranzacţii, agentul economic: a) câştigă 1 milion lei; b) pierde 1 milion lei; c) nici nu câştigă, nici nu pierde; d) pierde 2 milioane lei; e) pierde 2 milioane lei.

278. Pe piaţa financiară secundară, cererea de acţiuni X creşte mai mult

decât oferta de acţiuni X. În condiţii de echilibru pe piaţa acţiunii X, cursul şi cantitatea de acţiuni tranzacţionată: a) scade şi respectiv, creşte; b) cresc; c) scad; d) creşte şi respectiv, scade; e) scade şi respectiv, rămâne constantă.

279. Pe piaţa financiară secundară, cererea de acţiuni X creşte în aceeaşi

proporţie cu oferta de acţiuni X. În condiţii de echilibru pe piaţa acţiunii X, cursul şi cantitatea de acţiuni tranzacţionată: a) cresc; b) scade şi respectiv, creşte; c) scade şi respectiv, rămâne constantă; d) scad; e) rămâne constant şi respectiv, creşte.

280. Randamentul unei acţiuni se calculează potrivit formulei:

a) (Cupon / Cursul acţiunii) x 100; b) (Cursul acţiunii / Cupon) x 100; c) (Dividend / Cursul acţiunii) x 100; d) (Cursul acţiunii / Rata dobânzii) x 100; e) (Cursul acţiunii / Dividend) x 100.

281. Acţiunile sunt: a) emise de administraţia publică centrală pentru finanţarea

deficitului bugetului de stat; b) emise de administraţiile publice locale pentru finanţarea

deficitelor bugetelor locale; c) titluri de credit; d) titluri de proprietate; e) instrumente ale politicii monetare.

282. Între drepturile pe care le conferă acţiunea posesorului acesteia nu

se include: a) dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor; b) dreptul de vot în adunarea generală; c) dreptul de a primi dividende; d) dreptul de a încasa dobânzi; e) dreptul de a obţine o parte din capitalul societăţii în cazul în

care aceasta este lichidată. 283. Care dintre afirmaţiile următoare este falsă?

a) acţiunea este un titlu de proprietate, în timp ca obligaţiunea este un titlu de credit;

b) venitul acţiunii este dividendul, în timp ce venitul obligaţiunii este dobânda;

c) acţiunea aduce un venit fix, în timp ce venitul obligaţiunii este variabil;

d) gradul de risc este mai ridicat pentru acţiuni decât pentru obligaţiuni;

e) acţiunea există atât timp cât societatea respectivă funcţionează, în timp ce existenţa obligaţiunii este limitată la termenul de scadenţă.

284. Dacă o societate comercială emite acţiuni noi, atunci:

a) datoriile societăţii comerciale cresc; b) datoriile societăţii comerciale se reduc; c) capitalul social creşte; d) capitalul social se reduce; e) disponibilităţile băneşti ale societăţii comerciale se reduc.

285. Dacă o societate comercială emite obligaţiuni noi, atunci: a) datoriile societăţii comerciale cresc; b) datoriile societăţii comerciale se reduc; c) capitalul social creşte; d) capitalul social se reduce; e) disponibilităţile băneşti ale societăţii comerciale se reduc.

286. Pentru o societate comercială, posesorul unei obligaţiuni emise de

către aceasta este: a) debitor; b) creditor; c) proprietar; d) acţionar; e) asociat.

287. Dacă o persoană cumpără o obligaţiune din economiile proprii,

atunci: a) datoriile sale cresc; b) datoriile sale se reduc; c) activele persoanei respective cresc; d) activele persoanei se reduc; e) averea sa se reduce.

288. Dacă gradul de risc este mai mare pentru acţiuni decât pentru

obligaţiuni, atunci: a) investitorii se orientează către acţiuni; b) investitorii se orientează către obligaţiuni; c) randamentul acţiunilor este mai mare decât rata cuponului

obligaţiunilor; d) randamentul acţiunilor este mai mic decât rata cuponului

obligaţiunilor; e) piaţa acţiunilor este de tip „bear”.

289. Pe piaţa financiară primară: a) se tranzacţionează emisiuni noi de titluri; b) se tranzacţionează titluri emise anterior; c) tranzacţiile se derulează la bursă; d) tranzacţiile au loc, în general, direct, între cumpărători şi

vânzători, fără intermediar; e) posesorii titlurilor se pot manifesta în calitate de vânzători.

290. Pe piaţa financiară secundară:

a) se tranzacţionează emisiuni noi de titluri; b) se tranzacţionează titluri emise anterior; c) titlurile se vând şi se cumpără la valoarea lor nominală; d) cursul titlurilor este fix; e) cursul titlurilor nu se negociază.

291. Vânzătorii de titluri pe piaţa financiară secundară:

a) sunt speculatori „à la hausse”; b) sunt speculatori „bull”; c) mizează pe scăderea cursului titlurilor; d) mizează pe creşterea cursului titlurilor; e) câştigă în cazul în care cursul titlurilor creşte.

292. Cumpărătorii de titluri pe piaţa financiară secundară:

a) sunt speculatori „à la baisse”; b) sunt speculatori „bear”; c) mizează pe scăderea cursului titlurilor; d) mizează pe creşterea cursului titlurilor; e) câştigă în cazul în care cursul titlurilor scade.

293. Deţinătorul unei acţiuni încasează la sfârşitul anului dividende,

reprezentând de fapt: a) salariul social; b) salariul colectiv; c) un procent din profitul admis; d) un procent din profitul brut; e) un procent din impozitul pe profit.

294. Care din următoarele este un drept patrimonial ce revine deţinătorului de acţiuni într-o societate comercială? a) dreptul de a fi informat în legătură cu situaţia financiară a

firmei; b) dreptul de a vota în cadrul adunării generale a acţionarilor; c) dreptul de a alege consiliul de administraţie al societăţii; d) dreptul de a obţine o cotă parte din capitalul firmei la

lichidarea acesteia; e) dreptul de a participa la gestiunea firmei.

295. Care din următoarele afirmaţii este corectă cu privire la piaţa

financiară? a) piaţa financiară primară este intermediată de bănci; b) piaţa financiară secundară este intermediată de bănci; c) piaţa financiară secundară funcţionează numai în economiile

de piaţă dezvoltate; d) piaţa financiară primară creează situaţii dezavantajoase pentru

emitenţi faţă de piaţa financiară secundară; e) piaţa financiară secundară se caracterizează prin existenţa unui

preţ ferm al acţiunilor, spre deosebire de piaţa financiară primară.

296. În cadrul operaţiunilor la termen, una din următoarele afirmaţii este

falsă: a) vânzătorul este un speculator „bear”; b) cumpărătorul este un speculator „bull”; c) strategia „à la baisse” înseamnă miza pe reducerea preţului

titlului de valoare; d) strategia „à la hausse” este întotdeauna în avantajul cumpărătorului; e) ambii participanţi pot să câştige.

297. Dobândirea pachetului acţiunilor de control la o societate

comercială are loc prin: a) ofertă publică de cumpărare; b) ofertă publică de vânzare; c) ofertă publică de negociere; d) constituirea unui depozit bancar; e) obţinerea unui împrumut bancar.

298. Tranzacţiile la bursa de valori sunt, în general, speculative, deoarece: a) cumpărătorii câştigă în detrimentul vânzătorilor; b) vânzătorii câştigă în detrimentul cumpărătorilor; c) una din părţile tranzacţiei câştigă în detrimentul celeilalte; d) cursul titlurilor are o tendinţă de creştere; e) cursul titlurilor are o tendinţă de scădere.

299. Dacă se anticipează o evoluţie pozitivă a economiei, atunci:

a) cursul titlurilor creşte, iar vânzătorii de titluri câştigă; b) cursul titlurilor creşte, iar cumpărătorii de titluri câştigă; c) cursul titlurilor scade, iar vânzătorii de titluri câştigă; d) cursul titlurilor scade, iar cumpărătorii de titluri câştigă; e) atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii de titluri câştigă.

300. Dacă se anticipează accelerarea inflaţiei, atunci:


301. Dacă rata dobânzii creşte, atunci:


302. Dacă rata dobânzii se reduce, atunci:


303. Bursa se apropie de modelul pieţei cu: a) concurenţă perfectă; b) concurenţă monopolistică; c) monopol; d) oligopol; e) concurenţă imperfectă.

304. Care dintre afirmaţiile următoare privind bursa este falsă?

a) bursa favorizează procesul de concentrare a puterii economice; b) bursa este un barometru al stării economiei; c) bursa asigură mobilitatea capitalurilor; d) bursa este o piaţă financiară primară; e) bursa se apropie de modelul pieţei cu concurenţă perfectă.

305. Produsul intern brut efectiv este mai mare decât cel potenţial. În

aceste condiţii: a) inflaţia se reduce; b) se manifestă tendinţe de deflaţie; c) se manifestă tendinţe de dezinflaţie; d) rata şomajului este mai mare decât rata naturală a şomajului; e) rata şomajului este mai mică decât rata naturală a şomajului.

306. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată?

a) dacă viteza de circulaţie a banilor este supraunitară, atunci produsul intern brut nominal este mai mare decât masa monetară;

b) produsul intern brut nominal este întotdeauna dublul masei monetare;

c) masa monetară este egală cu produsul intern brut nominal; d) dacă viteza de circulaţie a banilor este egală cu 2, atunci masa

monetară este dublul produsului intern brut nominal; e) dacă masa monetară este o treime din produsul intern brut

nominal, atunci viteza de circulaţie a banilor este 0,33.

307. Calculul produsului intern brut după metoda cheltuielilor nu ia în considerare: a) indemnizaţiile de şomaj; b) exportul net; c) consumul colectiv; d) consumul individual; e) variaţia stocurilor.

308. Consumul populaţiei a reprezentat 80% din produsul intern brut,

consumul guvernamental 6%, iar investiţiile 22%. În aceste condiţii: a) exportul a fost mai mare decât importul cu 8 puncte

procentuale din produsul intern brut; b) exportul a fost mai mic decât importul cu 8 puncte procentuale

din produsul intern brut; c) exportul net a fost pozitiv, reprezentând 8% din produsul intern

brut; d) exportul net a fost nul; e) balanţa comercială şi balanţa serviciilor au fost, cumulat,

excedentare. 309. Excedentul brut de exploatare se utilizează în determinarea

produsului intern brut: a) conform metodei veniturilor; b) conform metodei de producţie; c) conform metodei cheltuielilor; d) pentru calculul consumului intermediar; e) pentru evitarea dublei înregistrări.

310. În perioadele în care se înregistrează o reducere generalizată a preţurilor: a) produsul intern brut real va creşte mai încet decât produsul

intern brut nominal; b) produsul intern brut real va creşte mai repede decât produsul

intern brut nominal; c) produsul intern brut real va creşte în acelaşi ritm cu produsul

intern brut nominal; d) produsul intern brut real va fi egal cu produsul intern brut

nominal; e) nu se poate face o generalizare corectă privind evoluţia

produsului intern brut real şi a produsului intern brut nominal. 311. Ce tranzacţii generatoare de bunuri şi servicii nu sunt luate în

calcul la determinarea PIB: a) deţinerea unui al doilea serviciu, nedeclarat; b) jocurile ilegale de noroc; c) munca prestată de imigranţii ilegali; d) primirea de bacşişuri nedeclarate integral; e) toate cele de mai sus.

312. Nu reprezintă un mobil ce determină indivizii să reducă cheltuielile

curente pentru consum? a) reducerea veniturilor; b) creşterea preţurilor; c) spiritul de prevedere, generat de incertitudinea veniturilor

viitoare; d) preferinţa pentru lichiditate; e) dorinţa de a economisi pentru generaţiile viitoare.

313. Creşterea investiţiilor este în relaţie de acelaşi sens cu:

a) rata dobânzii; b) rata inflaţiei; c) rata rentabilităţii; d) rata şomajului; e) costul unitar cu forţa de muncă.

314. Atunci când veniturile cresc de 2 ori, respectiv cu 1.000 mld. u.m., iar rata consumului se măreşte de la 60% la 70%, economiile: a) nu se modifică; b) scad cu 800 u.m.; c) cresc cu 800 u.m.; d) cresc cu 200 u.m.; e) scad cu 200 u.m.

315. Funcţia de consum într-o economie este descrisă prin următoarea

ecuaţie C=100+0,5Y. Dacă investiţiile sunt I=50, nivelul de echilibru al venitului este: a) 300; b) 100; c) 133,33; d) 75; e) 50.

316. Funcţia de consum într-o economie este descrisă de următoarea

ecuaţie C=100 + 0,7 ⋅Y, iar investiţiile de ecuaţia I = 50 . Nivelul de echilibru al venitului Y este: a) 100; b) 50; c) 500; d) 150; e) 0.

317. Atunci când investiţiile nete sunt nule:

a) investiţiile s-au realizat în perioada anterioară; b) stocul de capital rămâne constant; c) investiţiile brute sunt mai mari decât amortizarea; d) investiţiile brute sunt mai mici decât amortizarea; e) productivitatea capitalului se reduce.

318. Dacă venitul disponibil creşte cu 80000 lei, din care creşterea consumului reprezintă 80%, atunci înclinaţia marginală spre economisire este: a) unitară; b) 0,8; c) 0,4; d) 0,2; e) nulă.

319. Veniturile brute ale populaţiei sunt 630 miliarde lei. Impozitele

directe plătite de populaţie se ridică la 200 miliarde lei. Consumul populaţiei este 380 miliarde lei. Datele anterioare arată că: a) veniturile disponibile ale populaţiei sunt 420 miliarde lei; b) înclinaţia marginală spre consum este 0,88; c) înclinaţia medie spre consum este 0,90; d) economiile populaţiei sunt 40 miliarde lei; e) înclinaţia medie spre economisire este 0,116.

320. Conform teoriei keynesiene, principalul factor de care depinde

consumul este: a) venitul permanent; b) venitul curent; c) averea; d) creşterea economică; e) rata dobânzii.

321. Dacă venitul creşte, atunci:

a) ponderea consumului în venit creşte; b) ponderea consumului în venit se reduce; c) creşterea absolută a economiilor este mai mare decât creşterea

absolută a venitului; d) creşterea absolută a consumului este mai mare decât creşterea

absolută a venitului; e) consumul absoarbe integral creşterea venitului.

322. Care dintre următoarele elemente descurajează investiţiile? a) ratele înalte de economisire; b) creşterea profiturilor; c) ratele înalte ale dobânzii; d) impozitarea redusă a profitului; e) creşterea economică.

323. Exportul este mai mic decât importul cu 5 puncte procentuale din

produsul intern brut. Dacă investiţiile brute reprezintă 25% din produsul intern brut, iar consumul guvernamental 10% atunci consumul populaţiei este de: a) 25% din produsul intern brut; b) 35% din produsul intern brut; c) 70% din produsul intern brut; d) 75% din produsul intern brut; e) 90% din produsul intern brut.

324. Reziduul Solow relevă contribuţia la creşterea economică a

următorului factor: a) munca; b) pământul; c) capitalul; d) renta; e) progresul tehnic.

325. Creşterea economică:

a) este un fenomen pe termen scurt; b) se referă la trendul ascendent al produsului intern brut real pe

locuitor; c) se referă la fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent; d) se caracterizează prin devansarea creşterii produsului intern

brut real de către creşterea populaţiei; e) se măsoară prin intermediul produsului intern brut nominal pe

locuitor.

326. Dacă produsului intern brut real creşte cu 5%, iar populaţia scade cu 0,5%, atunci PIB-ul real pe locuitor creşte cu: a) 4,5%; b) 5%: c) 5,5%; d) 10%; e) 10,25%

327. În condiţiile în care rata de creştere a PIB este a fost în anii 2000 şi

2001 de 2%, atunci, la începutul anului 2002, producţia va fi mai mare decât cea de la începutul anului 2000: a) cu 4%; b) cu 4,04%; c) cu 1%; d) cu 2%; e) cu 5%.

328. Dacă ritmul produsului intern brut pe locuitor este de 5%, iar rata

inflaţiei este de 15%, atunci creşterea economică este: a) în mod necesar, nesănătoasă; b) în mod necesar, sănătoasă; c) neinflaţionistă; d) inflaţionistă; e) exclusiv nominală.

329. Dacă produsul intern brut real creşte în acelaşi ritm cu populaţia,

atunci creşterea economică este: a) inflaţionistă; b) neinflaţionistă; c) zero; d) pozitivă şi sănătoasă; e) pozitivă, dar nesănătoasă.

330. Dezvoltarea economică: a) este sinonimă cu progresul economic; b) este sinonimă cu creşterea economică; c) presupune creşterea economică şi progresul economic; d) este o premisă a progresului economic; e) este o premisă a creşterii economice.

331. Progresul economic:

a) se referă la laturile cantitative ale dezvoltării economice; b) se referă la laturile calitative ale dezvoltării economice; c) este un concept mai cuprinzător decât dezvoltarea economică; d) reprezintă trendul ascendent al producţiei; e) reprezintă fluctuaţiile activităţii economice în jurul unui trend

ascendent. 332. Dezvoltarea economică durabilă:

a) răspunde exigenţelor prezentului în detrimentul trebuinţelor viitoare;

b) răspunde trebuinţelor viitoare în detrimentul exigenţelor prezentului;

c) reconciliază dezvoltarea economică şi exigenţele mediului înconjurător;

d) pune accentul pe creşterea economică în detrimentul protecţiei mediului înconjurător;

e) se referă cu precădere la latura cantitativă a activităţii economice.

333. Ciclicitatea economică este determinată, în ultimă instanţă, de

modul specific de evoluţie a: a) producţiei; b) nivelului general al preţurilor; c) ocupării forţei de muncă; d) randamentului utilizării factorilor de producţie; e) veniturilor factorilor de producţie.

334. Ciclurile economice reprezintă: a) trendul ascendent al producţiei; b) fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent; c) un fenomen întâmplător; d) o formă anormală de evoluţie a activităţii economice; e) evoluţia producţiei în ritm constant.

335. În cadrul fazei de expansiune a ciclului economic:

a) producţia se reduce; b) creşte gradul de ocupare a forţei de muncă; c) cursul titlurilor de valoare se reduce; d) oportunităţile de afaceri se reduc; e) scad investiţiile.

336. Expansiunea este frânată de:

a) creşterea productivităţii; b) creşterea ratei profitului; c) diminuarea dezechilibrelor economice; d) reducerea eficienţei factorilor de producţie; e) reducerea semnificativă a stocurilor din economie.

337. În cadrul fazei de contracţie a ciclului economic:

a) producţia creşte; b) rata şomajului se reduce; c) scad investiţiile; d) afacerile devin prospere; e) piaţa titlurilor de valoare este de tip „bull”.

338. Ciclurile economice:

a) se succed conform unui model general unic; b) au durate şi amplitudini neregulate; c) reprezintă o formă anormală a activităţii economice; d) nu pot fi atenuate prin măsuri de politică economică; e) se manifestă în jurul unui trend descrescător al producţiei.

339. Criza economică marchează: a) trecerea de la expansiunea economică la recesiune; b) începutul fazei de expansiune economică; c) procesul ireversibil de declin al producţiei; d) procesul de progres reversibil al producţiei; e) amplificarea potenţialului de eficienţă a factorilor de producţie.

340. În cazul unei expansiuni economice prelungite se recomandă:

a) expansiunea monetară; b) creşterea ratelor dobânzii; c) reducerea fiscalităţii; d) creşterea cheltuielilor bugetare; e) mărirea deficitului bugetar.

341. În cazul unei recesiuni severe se recomandă:

a) controlul mai riguros al masei monetare; b) reducerea ratelor dobânzii; c) mărirea impozitelor; d) reducerea cheltuielilor bugetare; e) scăderea achiziţiilor de stat.

342. Politica monetară adecvată în cazul unei expansiuni prelungite

constă în: a) majorarea impozitelor; b) reducerea cheltuielilor bugetare; c) controlul deficitului bugetar; d) emisiune monetară suplimentară; e) creşterea ratelor dobânzii.

343. Politica fiscală adecvată în cazul unei expansiuni prelungite constă în:

a) majorarea impozitelor; b) creşterea cheltuielilor bugetare; c) mărirea deficitului bugetar; d) emisiune monetară suplimentară; e) creşterea ratelor dobânzii.

344. Modelul de creştere economică al lui Robert Solow: a) dezvoltă ipotezele teoriei lui J. M. Keynes; b) aparţine teoriei neoclasice; c) verifică existenţa compatibilităţii dintre creştere şi ciclicitate

economică; d) analizează economia pe termen scurt; e) testează consecinţele macroeconomice ale modificării cursului

de schimb. 345. PIB în termeni nominali:

a) se exprimă în preţuri constante; b) poate să fie egal cu PIB în termeni reali; c) nu reflectă influenţa modificării preţurilor; d) este egal cu PNB în termeni reali; e) este întotdeauna mai mic decât PIB în termeni reali.

346. Raportul între PIB în termeni nominali şi acelaşi PIB în termeni

reali exprimă: a) creşterea reală a producţiei; b) evoluţia preţurilor bunurilor finale; c) caracterul extensiv sau intensiv al creşterii economice; d) indicele de creştere al venitului naţional; e) dinamica exportului net.

347. Fie o funcţie de producţie la nivel macroeconomic de forma

Y = A ⋅F(K,L) , unde Y este produsul intern brut, A cuantifică productivitatea factorilor, K reprezintă capitalul, iar L este forţa de muncă. Dacă în anul 2003 faţă de anul anterior, forţa de muncă şi capitalul rămân neschimbate, atunci se poate anticipa că: a) produsul intern brut din anul 2003 va fi egal cu zero; b) produsul intern brut din anul 2003 va fi egal cu cel din

anul 2002; c) produsul intern brut din anul 2003 va fi mai redus decât cel din

anul 2002; d) creşterea economică din anul 2003 va fi determinată de

productivitatea factorilor; e) economia va intra în recesiune.

348. Dacă rata de creştere a produsului intern brut este de 5%, iar populaţia se reduce cu 0,5%, atunci rata de creştere a produsului intern brut pe locuitor este de: a) 4,5%; b) 5,5%; c) 10,5%; d) 104,5%; e) 105,5%.

349. Ciclul Juglar mai este cunoscut şi sub denumirea de:

a) ciclul secular; b) ciclul sezonier; c) ciclul Kondratieff; d) ciclul decenal; e) ciclul scurt.

350. John Maynard Keynes a arătat că:

a) economia tinde automat către ocuparea deplină a mâinii de lucru; b) dacă există şomaj, atunci există şi inflaţie; c) economia poate fi în echilibru cu subocupare; d) rata dobânzii nu este importantă; e) piaţa muncii este perfect concurenţială.

351. Care dintre măsurile menţionate mai jos este necesară în condiţii de

recesiune prelungită? a) creşterea cotei obligatorii a rezervelor băncilor comerciale; b) creşterea impozitelor; c) scăderea ratei dobânzii; d) scăderea cheltuielilor bugetare; e) controlul preţurilor.

352. În condiţii de expansiune economică, în mod normal, are tendinţă

de creştere: a) rata şomajului; b) numărul falimentelor; c) indicele preţurilor; d) datoria publică; e) cursul de schimb.

353. Monetariştii: a) sunt adepţii stimulării economiei printr-o politică monetară

expansionistă; b) afirmă că intervenţiile guvernamentale reduc stabilitatea

economiei; c) consideră că economiile concurenţiale sunt prin natura lor

instabile; d) consideră că economiile capitaliste contemporane nu sunt

concurenţiale; e) afirmă că modificarea masei monetare influenţează creşterea

economică doar pe termen lung. 354. Principiul acceleratorului exprimă efectul:

a) modificării investiţiilor asupra venitului; b) modificării consumului guvernamental asupra venitului; c) modificării venitului asupra investiţiilor; d) modificării venitului asupra cererii de bani; e) modificării impozitelor asupra venitului.

355. În faza de expansiune a ciclului economic:

a) cererea de bani se reduce, iar ratele dobânzii cresc; b) cererea de bani se reduce, iar ratele dobânzii se reduc de

asemenea; c) cererea de bani creşte, iar ratele dobânzii cresc de asemenea; d) cererea de bani creşte, iar ratele dobânzii se reduc; e) nici cererea de bani şi nici ratele dobânzii nu se modifică.

356. Produsul intern brut efectiv este mai mic decât cel potenţial. Pentru

creşterea produsului intern brut la nivelul său potenţial, teoria lui J. M. Keynes recomandă: a) creşterea cotei rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale; b) reducerea impozitelor; c) creşterea ratei dobânzii; d) reducerea cheltuielilor guvernamentale; e) diminuarea deficitului bugetar.

357. Putem spune că cererea de muncă este: a) elastică pe termen scurt, inelastică pe termen lung; b) inelastică pe termen scurt, elastică pe termen lung; c) cu elasticitate unitară atât pe termen scurt cât şi pe termen

lung; d) perfect elastică pe termen scurt, perfect inelastică pe termen

lung; e) perfect inelastică pe termen scurt, perfect elastică pe termen

lung. 358. Atunci când efectul de substituţie domină efectul de venit,

elasticitatea ofertei individuale de muncă în raport cu salariul este: a) pozitivă; b) nulă; c) negativă; d) +∞; e) −∞.

359. Curba ofertei individuale de forţă de muncă este cotită, indicând

faptul că: a) dacă salariul este ridicat, atunci efectul de substituţie este

dominant; b) dacă salariul este ridicat, atunci efectul de venit este dominant; c) efectele de substituţie şi de venit au acelaşi sens; d) efectul de substituţie devine mai important pe termen lung; e) efectul de venit devine mai important pe termen lung.

360. Dacă efectul de venit este mai puternic decât efectul de substituţie,

atunci oferta individuală de muncă: a) este perfect elastică; b) este perfect inelastică; c) are pantă negativă; d) are pantă pozitivă; e) este crescătoare.

361. Exportul este mai mic decât importul cu 8 puncte procentuale din produsul intern brut. Dacă investiţiile brute reprezintă 15% din produsul intern brut, iar consumul guvernamental 13% atunci consumul populaţiei este de: a) 26% din produsul intern brut; b) 36% din produsul intern brut; c) 80% din produsul intern brut; d) 64% din produsul intern brut; e) 108% din produsul intern brut.

362. Într-o economie închisă, consumul personal de bunuri şi servicii

plus consumul de stat de bunuri şi servicii plus investiţiile brute reprezintă: a) PGB; b) PIN; c) VPM; d) PIB; e) VN.

363. Pe piaţa muncii, cererea de forţă de muncă scade mai mult decât

creşte oferta de forţă de muncă. Salariul şi numărul de lucrători angajaţi la nivelul de echilibru: a) cresc; b) scad; c) creşte şi respectiv, scade; d) scade şi respectiv, creşte; e) rămân constante.

364. La un moment dat, pe piaţa muncii există exces de ofertă de forţă

de muncă în domeniul informatic. În acest domeniu, salariul are tendinţa să: a) crească; b) scadă; c) rămână constant; d) fie egal cu zero; e) fie întotdeauna într-o relaţie inversă cu productivitatea muncii.

365. Dacă cererea de muncă creşte, salariul creşte deoarece: a) la vechiul nivel de echilibru al salariului există un exces de

ofertă; b) salariul de echilibru este determinat de cerere; c) salariul de echilibru este determinat de ofertă; d) salariul de echilibru este permanent stabil; e) la vechiul nivel de echilibru al salariului există un exces de

cerere. 366. Amplificarea excedentului ofertei de muncă faţă de cererea de

muncă este influenţată de: a) creşterea productivităţii muncii; b) creşterea numărului locurilor de muncă; c) reducerea gradului de ocupare; d) reducerea natalităţii; e) caracterul extensiv al economiei.

367. Activităţile care fac obiectul cererii şi ofertei de muncă sunt:

a) realizate de toţi cei care lucrează; b) casnice; c) realizate de salariaţi; d) realizate de nesalariaţi; e) realizate de studenţi şi elevi.

368. Costul de oportunitate pentru factorul muncă reprezintă:

a) utilitatea acestui factor; b) salariul în utilizarea curentă; c) salariul în cea mai avantajoasă utilizare alternativă; d) productivitatea marginală a muncii; e) cheltuielile pentru pregătirea profesională a forţei de muncă.

369. O persoană care tocmai a absolvit facultatea şi nu şi-a găsit încă un

loc de muncă face parte din următoarea categorie de şomaj: a) voluntar; b) fricţional; c) structural; d) tehnologic; e) de discontinuitate.

370. Şomajul natural descrie acel nivel al şomajului la care: a) producţia economiei corespunde nivelului potenţial; b) are loc accelerarea inflaţiei; c) şomajul fricţional este nul; d) şomajul structural este nul; e) şomajul tehnologic este nul.

371. Raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia ocupată este de 1 la

4. Ştiind că populaţia activă cuprinde şomerii şi populaţia ocupată, rata şomajului calculată la populaţia activă este: a) 25%; b) 20%; c) 30%; d) 8%; e) 15%.

372. Populaţia totală este de 22,5 milioane persoane. Populaţia în afara

limitelor pentru vârsta de muncă este de 10 milioane persoane. Populaţia în vârstă de muncă, dar inaptă, este de 0,2 milioane persoane. Persoanele casnice, elevii, studenţii şi militarii în termen însumează 0,8 milioane persoane. Dacă populaţia ocupată este de 10 milioane persoane, atunci numărul şomerilor şi rata şomajului calculată în raport cu populaţia activă sunt: a) 2,3 milioane, 23%; b) 2,3 milioane, 20%; c) 1,5 milioane, 15%; d) 1,5 milioane, 13,04%; e) 2,5 milioane, 21,73%.

373. Şomajul se referă la: a) un dezechilibru economic, cererea de muncă fiind mai mare

decât oferta; b) un deficit de forţă de muncă; c) o stare pozitivă a economiei; d) neasigurarea locurilor de muncă pentru o parte din populaţia

activă disponibilă; e) satisfacerea cererilor de angajare, indiferent dacă solicitanţii au

sau nu un loc de muncă.

374. Şomajul apare atunci când: a) cererea este mai mare decât oferta pe piaţa muncii; b) cererea este mai mică decât oferta pe piaţa muncii; c) cererea este egală cu oferta pe piaţa muncii; d) există exces de cerere pe piaţa muncii; e) piaţa muncii este în echilibru.

375. Pentru definirea şomajului, Biroul Internaţional al Muncii nu ia în

considerare: a) persoanele apte de muncă; b) persoanele în vârstă de muncă; c) persoanele care nu muncesc; d) persoanele care sunt dispuse să muncească; e) persoanele care nu caută un loc de muncă.

376. Elevii şi studenţii în vârstă de muncă şi apţi de muncă nu sunt luaţi

în considerare în determinarea şomajului deoarece: a) nu au timp pentru a munci; b) beneficiază de burse; c) primesc bani de la familiile lor; d) nu intră în populaţia activă disponibilă; e) nu reprezintă resurse de muncă.

377. Rata şomajului se calculează ca raport între:

a) populaţia ocupată şi populaţia activă; b) populaţia ocupată şi populaţia totală; c) populaţia activă şi populaţia totală; d) numărul şomerilor şi populaţia totală; e) numărul şomerilor şi populaţia activă.

378. Din perspectiva pieţei muncii, modificarea structurii economiei pe

activităţi se reflectă în: a) şomajul ciclic; b) şomajul structural; c) şomajul tehnologic; d) creşterea ofertei de forţă de muncă; e) creşterea resurselor de forţă de muncă.

379. Din perspectiva pieţei muncii, progresul tehnologic se reflectă în: a) şomajul ciclic; b) şomajul structural; c) şomajul tehnologic; d) creşterea ofertei de forţă de muncă; e) creşterea resurselor de forţă de muncă.

380. Dacă piaţa muncii este în echilibru, atunci:

a) nu există şomaj; b) nu există şomaj involuntar; c) nu există şomaj voluntar; d) populaţia ocupată este egală cu populaţia activă; e) populaţia ocupată este mai mare decât populaţia activă.

381. Percepţia că salariile sunt prea mici determină:

a) şomaj involuntar; b) şomaj voluntar; c) creşterea ofertei de forţă de muncă; d) reducerea cererii de forţă de muncă; e) reducerea ofertei excedentare de forţă de muncă.

382. Negocierile colective care impun un nivel ridicat al salariului

determină: a) creşterea cererii de forţă de muncă; b) reducerea cererii de forţă de muncă; c) diminuarea şomajului; d) creşterea populaţiei ocupate în raport cu populaţia activă; e) reducerea ofertei de forţă de muncă.

383. Insuficienţa cererii de bunuri şi servicii determină:

a) creşterea şomajului; b) reducerea şomajului; c) creşterea excesului de cerere pe piaţa muncii; d) reducerea excesului de ofertă pe piaţa muncii; e) diminuarea dezechilibrelor pe piaţa muncii.

384. Şomajul creşte dacă: a) se adoptă forme noi de angajare în timp parţial sau cu orar

atipic; b) investiţiile cresc; c) statul acordă facilităţi pentru crearea de noi întreprinderi; d) economia este în recesiune; e) exportul creşte.

385. Cauza principală a şomajului în condiţiile echilibrului keynesian de

subocupare este: a) slaba calificare a lucrătorilor; b) randamentul scăzut al capitalului; c) insuficienţa cererii de bunuri; d) mobilitatea redusă a forţei de muncă; e) insuficienţa echipamentului de producţie.

386. Noţiunea de „şomaj involuntar” a fost introdusă în ştiinţa

economică de: a) A. Smith; b) D. Ricardo; c) V. Pareto; d) J. M. Keynes; e) P. Samuelson.

387. Relaţia inversă între variaţia salariului nominal şi rata şomajului se

reprezintă prin: a) curba Lorentz; b) curba Laffer; c) curba Friedman; d) curba Phillips; e) curba posibilităţilor de producţie.

388. Creşterea ratei dobânzii determină:

a) creşterea costului de oportunitate pentru cererea de monedă; b) reducerea costului de oportunitate pentru cererea de monedă; c) creşterea masei monetare; d) creşterea produsului intern brut; e) creşterea investiţiilor.

389. Cota rezervelor obligatorii ale băncilor este de 20%. Suma maximă de monedă scripturală creată de sistemul bancar ca urmare a unui depozit iniţial de 2 miliarde u.m. este: a) 20 miliarde u.m.; b) 10 miliarde u.m.; c) 8 miliarde u.m.; d) 5 miliarde u.m.; e) 2 miliarde u.m.

390. Cererea de monedă pentru motivul tranzacţional este

L1 = 50 + 0, 5 ⋅Y, unde Y este venitul agregat. Cererea de monedă pentru motivul speculativ este L2 = 50 −125 ⋅r , unde r este rata dobânzii. Dacă oferta de monedă este de 325 u.m., iar venitul agregat este de 500 u.m., atunci rata dobânzii este: a) 10%; b) 15%; c) 20%; d) 25%; e) 30%.

391. Într-un sistem bancar în care cota rezervelor obligatorii este de

10%, multiplicatorul banilor este: a) 0; b) 0,01; c) 1; d) 10; e) 100.

392. Nu este instrument al politicii monetare:

a) cota rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale; b) cumpărările de titluri guvernamentale de către banca centrală; c) vânzările de titluri guvernamentale de către banca centrală; d) consumul guvernamental de bunuri şi servicii; e) rata dobânzii la depozitele băncilor comerciale la banca

centrală.

393. Băncile comerciale au capacitatea de a crea monedă: a) tipărind numerar; b) acordând credite; c) schimbând numerarul din casierie în rezerve la banca centrală; d) cumpărând titluri guvernamentale; e) acceptând depozite.

394. Dacă banca centrală reduce cota rezervelor obligatorii, atunci:

a) publicul nebancar cumpără mai multe titluri de stat; b) băncile acordă mai puţine credite; c) băncile creează mai mulţi bani; d) formarea capitalului este descurajată; e) preţurile se reduc.

395. Atunci când veniturile consumatorilor cresc în faza de expansiune,

cererea de bani: a) creşte din motivele tranzacţional şi precauţional; b) scade din motivul speculativ; c) creşte din motivul speculativ; d) scade din motivul tranzacţional; e) scade din motivul precauţional.

396. Principala funcţie pasivă a băncilor comerciale este:

a) primirea spre păstrare a economiilor populaţiei şi ale agenţilor economici ne-financiari;

b) crearea de putere suplimentară de cumpărare; c) coordonarea încasărilor şi a plăţilor; d) acordarea de împrumuturi agenţilor economici, în funcţie de

bonitatea financiară; e) vânzarea de titluri de stat către populaţie.

397. Care din măsurile următoare este specifică unei politici monetare

expansioniste? a) creşterea ratei dobânzii la refinanţarea băncilor comerciale de

către banca centrală; b) creşterea cotei rezervei obligatorii ale băncilor comerciale; c) creşterea cheltuielilor guvernamentale; d) cumpărarea de titluri guvernamentale de către banca centrală; e) reducerea impozitării.

398. Cererea de bani este: a) direct legată de produsul intern brut şi rata dobânzii; b) direct legată de produsul intern brut şi invers de rata dobânzii; c) invers legată de produsul intern brut şi direct de rata dobânzii; d) invers legată de produsul intern brut şi rata dobânzii; e) în scădere în faza de expansiune a ciclului economic.

399. Dacă Banca Naţională ar impune un plafon al ratei dobânzii,

atunci: a) cantitatea cerută de bani ar fi mai mare decât cantitatea oferită; b) cantitatea cerută de bani ar fi mai mică decât cantitatea oferită; c) piaţa monetară ar fi în echilibru; d) oferta de bani ar creşte, iar cererea de bani s-ar reduce; e) moneda naţională s-ar aprecia.

400. Efectele unui exces al cererii de monedă faţă de ofertă sunt:

a) creşterea ratei dobânzii şi creşterea cursului obligaţiunilor; b) creşterea ratei dobânzii şi reducerea cursului obligaţiunii; c) reducerea ratei dobânzii şi creşterea cursului obligaţiunilor; d) reducerea ratei dobânzii şi reducerea cursului obligaţiunilor; e) menţinerea constantă a ratei dobânzii şi a cursului

obligaţiunilor. 401. Să presupunem că o persoană a găsit o cutie îngropată ce conţinea

100.000 u.m. Dacă persoana respectivă foloseşte aceşti bani pentru a-şi deschide un cont şi dacă banca trebuie să păstreze sub formă de rezerve o cotă de 20% din depozite, suma maximă cu care creşte masa monetară este: a) 100.000 u.m.; b) 120.000 u.m.; c) 180.000 u.m.; d) 400.000 u.m.; e) 500.000 u.m.

402. Printre măsurile de restrângere a masei monetare nu se numără: a) creşterea ratei dobânzii; b) creşterea cotei rezervelor obligatorii; c) scăderea ratei dobânzii; d) vânzarea de titluri de stat de către banca centrală; e) vânzarea de valută de către banca centrală.

403. Agregatul monetar M1 nu include:

a) numerarul; b) depunerile la termen; c) conturile bancare operabile prin cecuri; d) conturile curente; e) cardurile de debit.

404. Multiplicatorul creditului este influenţat direct de:

a) nivelul depozitelor; b) viteza de rotaţie a capitalului; c) producţia de bunuri şi servicii; d) cota rezervelor obligatorii; e) durata de rotaţie a capitalului.

405. Generarea monedei de cont de către băncile comerciale:

a) este limitată direct prin legea bancară; b) este controlată indirect de banca centrală; c) asigură independenţa economiei faţă de politica monetară a

băncii centrale; d) asigură finanţarea întreprinderilor cu pierderi; e) este rezultatul unei decizii administrative.

406. Nu reprezintă instrument de politică monetară:

a) rata dobânzii la depozitele băncilor comerciale la banca centrală;

b) rata dobânzii la refinanţarea băncilor comerciale de către banca centrală;

c) cota rezervelor minime obligatorii; d) operaţiunile băncii centrale pe „piaţa deschisă”; e) impozitele indirecte.

407. Care din funcţiile banilor face posibilă utilizarea banilor ca instrument de economisire? a) funcţia de mijloc de măsurare şi evaluare; b) funcţia de mijloc de schimb; c) funcţia de mijloc de plată; d) funcţia de mijloc de rezervă; e) funcţia de intermediere a tranzacţiilor.

408. Ecuaţia cantitativă a schimbului arată că masa monetară nu se află

în relaţie de acelaşi sens cu: a) viteza de rotaţie a banilor; b) viteza de rotaţie a capitalului; c) volumul fizic al tranzacţiilor; d) nivelul preţurilor; e) valoarea tranzacţiilor.

409. Cererea de bani pentru motivul tranzacţional depinde de:

a) producţia de bunuri şi servicii; b) depozitele bancare; c) rata dobânzii; d) cursul de schimb; e) salariile nominale.

410. Creşterea cheltuielilor guvernamentale are un efect inflaţionist mai

mare dacă este finanţată prin: a) vânzare de titluri guvernamentale către populaţie; b) vânzare de titluri guvernamentale către societăţile comerciale

private din sectorul nebancar; c) vânzare de titluri guvernamentale către băncile comerciale; d) vânzare de titluri guvernamentale către banca centrală; e) creşterea impozitării.

411. Dacă banca centrală cumpără titluri de stat, atunci: a) investiţiile sunt descurajate; b) au loc intrări de capital din străinătate, iar cursul de schimb se

apreciază; c) au loc ieşiri de capital în străinătate, iar cursul de schimb se

apreciază; d) oferta de bani creşte, iar ratele dobânzii se reduc; e) oferta de bani se reduce, iar ratele dobânzii cresc.

412. Nu intră în sfera noţiunii generice de bani:

a) monezile metalice; b) bancnotele; c) moneda scripturală; d) acţiunile şi obligaţiunile care se tranzacţionează ocazional pe

piaţa extra-bursieră; e) alte instrumente care sunt acceptate ca mijloace de schimb şi

plată. 413. Nu este funcţie a banilor:

a) mijloc de schimb; b) mijloc de măsură pentru celelalte bunuri; c) mijloc de plată; d) mijloc de asigurare a unei puteri constante de cumpărare; e) mijloc de rezervă şi economisire, formă universală a avuţiei.

414. Creează masă monetară:

a) doar banca centrală; b) doar băncile comerciale; c) banca centrală şi băncile comerciale; d) guvernul; e) banca centrală şi guvernul.

415. Numerarul se transformă în bani scripturali prin:

a) depunerea numerarului într-un cont bancar; b) ridicarea numerarului dintr-un cont bancar; c) acordarea de către o bancă a unui credit în numerar; d) schimbarea valutei în lei; e) schimbarea leilor în valută.

416. Majoritatea masei monetare este formată din: a) monezi metalice; b) bancnote; c) bani scripturali; d) numerar; e) alte instrumente recunoscute ca monedă.

417. Viteza de rotaţie a banilor se accelerează dacă:

a) cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor se reduce, ceilalţi factori rămânând constanţi;

b) preţurile cresc, ceilalţi factori rămânând constanţi; c) masa monetară creşte, ceilalţi factori rămânând constanţi; d) preţurile cresc în aceeaşi măsură ca şi masa monetară, în

condiţiile în care cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor rămâne constantă;

e) preţurile cresc în măsura în care se reduce cantitatea bunurilor supuse tranzacţiilor, în condiţiile în care masa monetară rămâne constantă.

418. Puterea de cumpărare a unităţii monetare se reduce dacă:

a) preţurile se reduc; b) preţurile cresc; c) masa monetară se reduce; d) masa monetară creşte; e) salariul nominal se reduce.

419. Puterea de cumpărare a unităţii monetare nu depinde de:

a) salariul real; b) starea generală a economiei; c) eficienţa economică; d) încrederea în moneda naţională; e) nivelul general al preţurilor.

420. Dezechilibrul inflaţionist se caracterizează prin evoluţia divergentă a masei monetare şi a: a) preţurilor; b) vitezei de rotaţie a banilor; c) cantităţii bunurilor supuse tranzacţiilor; d) salariului nominal; e) dobânzilor.

421. Cererea de monedă provine de la:

a) banca centrală; b) agenţii economici cu nevoi de finanţare; c) agenţii economici care cheltuiesc mai puţin decât lichidităţile

proprii; d) bănci şi alte instituţii financiare cu disponibilităţi temporare; e) excedentul trezoreriei.

422. Oferta de monedă provine de la:

a) agenţii economici care cheltuiesc mai mult decât lichidităţile proprii;

b) agenţi economici cu nevoi de finanţare; c) banca centrală (de emisiune) şi agenţii economici cu

disponibilităţi temporare; d) trezorerie, dacă aceasta înregistrează un deficit; e) populaţia care cheltuieşte mai mult decât lichidităţile proprii.

423. Rata dobânzii se reduce dacă:

a) nevoile de finanţare din economie cresc; b) oferta de monedă se reduce, iar cererea de monedă creşte; c) oferta de monedă creşte, iar cererea de monedă se reduce; d) deficitul trezoreriei creşte; e) banca centrală emite mai puţină monedă.

424. Rata dobânzii creşte dacă:

a) disponibilităţile temporare din economie cresc; b) oferta de monedă se reduce, iar cererea de monedă creşte; c) oferta de monedă creşte, iar cererea de monedă se reduce; d) excedentul trezoreriei creşte; e) banca centrală emite mai multă monedă.

425. Economisirea este descurajată atunci când: a) rata dobânzii se reduce; b) rata dobânzii rămâne constantă; c) rata dobânzii creşte; d) rata dobânzii este mai mare decât rata inflaţiei; e) rata dobânzii este mai mare decât deprecierea monedei

naţionale. 426. Bonitatea financiară a unui agent economic este redusă dacă:

a) rata profitului este mai mare decât rata dobânzii; b) riscul proiectului pentru care se solicită finanţare este scăzut; c) agentul economic respectiv are datorii restante; d) cererea pentru producţia agentului economic respectiv este în

creştere; e) profitul pe seama proiectului pentru care se solicită finanţare

acoperă restituirea creditului şi plata dobânzii. 427. Mărimea garanţiilor solicitate de bănci este invers proporţională cu:

a) riscul creditului; b) mărimea creditului; c) durata angajamentelor asumate de debitori; d) bonitatea debitorului; e) înclinaţia spre prudenţă a băncii.

428. În cadrul pieţei monetare au loc tranzacţii privind:

a) emiterea de titluri de proprietate; b) cumpărarea şi vânzarea de acţiuni; c) cumpărarea şi vânzarea de obligaţiuni; d) finanţarea şi refinanţarea; e) cumpărarea şi vânzarea bunurilor în rate.

429. Sursa creditelor este:

a) amortizarea capitalului tehnic fix; b) profiturile firmelor; c) depunerile bancare ale agenţilor economici; d) veniturile bugetare; e) cheltuielile bugetare.

430. Dobânzile active nu depind de: a) resursele băneşti atrase; b) resursele băneşti plasate; c) durata plasamentelor; d) preţurile obligaţiunilor; e) rata de piaţă a dobânzii.

431. Trezoreria:

a) este o bancă comercială; b) atrage depozite de la populaţie şi acordă credite agenţilor

economici; c) este bancă a statului care centralizează şi gestionează fondurile

publice; d) realizează schimb valutar pentru persoanele fizice, rezidenţi şi

nerezidenţi; e) are surplus de fonduri dacă bugetul este deficitar.

432. Dacă rata dobânzii este 10%, atunci valoarea prezentă a unei unităţi

monetare ce se obţine peste doi ani este: a) 0,826; b) 0,910; c) 1,008; d) 1,101; e) 1,211.

433. Dacă rata anuală a dobânzii este 10%, atunci valoarea prezentă a

sumei de 1 milion lei disponibilă peste un an este: a) 1.100.000 lei; b) 999.999,9 lei; c) 909.090,9 lei; d) 10.000.000 lei; e) 100.000 lei.

434. Viteza de circulaţie a monedei este constantă. Dacă produsul intern brut creşte cu 5%, iar masa monetară, cu 20,75%, atunci rata inflaţiei este: a) 15%; b) 15,75%; c) 20,75%; d) 25,75%; e) 26,79%.

435. La o rată a dobânzii de 20%, venitul anual adus de o obligaţiune

este de 100.000 u.m. Dacă rata dobânzii creşte cu 5 puncte procentuale, atunci cursul obligaţiunii: a) creşte cu 500.000 u.m.; b) scade cu 500.000 u.m.; c) creşte cu 100.000 u.m.; d) scade cu 100.000 u.m.; e) creşte cu 400.000 u.m.

436. Venitul anual adus de o obligaţiune este de 1.000 u.m. Care este

modificarea procentuală şi absolută a cursului obligaţiunii, dacă rata dobânzii se reduce de la 25% la 20%? a) creşte cu 20%, respectiv cu 4.000 u.m.; b) creşte cu 25%, respectiv cu 4.000 u.m.; c) scade cu 20%, respectiv cu 8.000 u.m.; d) creşte cu 25%, respectiv cu 1.000 u.m.; e) creşte cu 20%, respectiv cu 1.000 u.m.

437. Un agent economic dă ordin de cumpărare la termen pentru 10.000

acţiuni A la un curs de 100 u.m. pe acţiune şi un ordin de vânzare la acelaşi termen pentru 20.000 acţiuni B la un curs de 120 u.m. pe acţiune. La scadenţă, atât cursul acţiunii A cât şi cursul acţiunii B sunt de 110 u.m. pe acţiune. Agentul economic: a) câştigă 200.000 u.m.; b) pierde 100.000 u.m.; c) câştigă 300.000 u.m.; d) pierde 200.000 u.m.; e) câştigă 100.000 u.m.

438. Dacă rata inflaţiei este 25%, atunci puterea de cumpărare a unui leu: a) creşte cu 25%; b) scade cu 25%; c) rămâne constantă; d) creşte cu 20%; e) scade cu 20%.

439. Care din următoarele elemente nu reprezintă un cost asociat

procesului inflaţionist? a) vicierea corelaţiilor între preţurile relative; b) amplificarea incertitudinii şi riscului în economie; c) încurajarea investiţiilor productive; d) accentuarea fluctuaţiilor cursurilor valutare; e) redistribuirea arbitrară a veniturilor.

440. Care din următorii factori contribuie la apariţia inflaţiei prin ofertă?

a) creşterea valorii bunurilor exportate; b) creşterea costurilor de producţie; c) reducerea preţului resurselor; d) creşterea cererii agregate; e) creşterea achiziţiilor guvernamentale.

441. Diferenţa dintre indicii Laspeyres şi Paasche este dată de:

a) referinţa temporală a preţurilor; b) referinţa temporală a cantităţilor; c) nivelul de dezvoltare al economiei; d) modalitatea de eşantionare; e) orizontul temporal (scurt, mediu, lung).

442. Legea lui Okun exprimă:

a) relaţia pozitivă dintre şomaj şi produsul intern brut; b) relaţia pozitivă dintre inflaţie şi produsul intern brut; c) relaţia negativă dintre şomaj şi produsul intern brut; d) relaţia negativă dintre inflaţie şi produsul intern brut; e) relaţia negativă dintre şomaj şi dinamica preţurilor.

443. Legea lui Okun corelează: a) modificarea preţurilor cu modificarea salariilor; b) modificarea efectivă a preţurilor cu modificarea lor anticipată; c) rata şomajului cu producţia; d) rata şomajului cu iluzia monetară; e) rata şomajului cu modificarea salariilor.

444. Monetariştii susţin că:

a) sporirea masei monetare are un impact puternic, pe termen lung, asupra produsului intern brut;

b) sporirea ratei dobânzii nu influenţează investiţiile; c) sporirea masei monetare determină creşterea produsului intern

brut pe termen lung doar dacă este însoţită de creşterea fiscalităţii;

d) sporirea masei monetare determină creşterea produsului intern brut pe termen lung doar dacă este însoţită de reducerea fiscalităţii;

e) sporirea masei monetare nu influenţează, pe termen lung, produsul intern brut.

445. Dacă se anticipează creşterea într-un ritm mai rapid a preţurilor,

atunci: a) consumatorii preferă să amâne deciziile de consum; b) consumatorii apelează într-o mai mică măsură la credite; c) populaţia economiseşte mai mult; d) producătorii acţionează într-un mediu de afaceri stabil; e) viteza de circulaţie a banilor creşte.

446. Care sunt, în general, efectele pe termen scurt ale unei creşteri

neanticipate a masei monetare? a) îi determină pe producători să aprecieze că a avut loc o

modificare nefavorabilă a preţurilor relative; b) determină atât creşterea producţiei, cât şi a preţurilor; c) determină creşterea producţiei, fără a influenţa nivelul

preţurilor; d) conduce la creşterea nivelului preţurilor, fără a influenţa

producţia; e) lasă nemodificat nivelul preţurilor şi producţia.

447. Efectele unei creşteri anticipate a masei monetare sunt: a) creşterea nivelului general al preţurilor şi a producţiei; b) numai creşterea nivelului general al preţurilor; c) numai creşterea producţiei; d) creşterea nivelului general al preţurilor şi reducerea producţiei; e) reducerea producţiei nivelului general al preţurilor şi a

producţiei. 448. Dacă în perioada T0-T1, preţurile au crescut de 3 ori, iar în perioada

T1-T2, de două ori, atunci rata inflaţiei în T2 faţă de T0 este de: a) 100%; b) 200%; c) 300%; d) 500%; e) 600%.

449. Ipoteza anticipărilor raţionale presupune că:

a) şomajul involuntar este imposibil; b) politica monetară neanticipată nu poate afecta producţia; c) anticipaţiile depind de evoluţiile din trecut; d) erorile de anticipare sunt nesistematice; e) anticipările sunt realiste.

450. În condiţiile inflaţiei neanticipate:

a) creditorii pierd, iar debitorii câştigă; b) creditorii câştigă, iar debitorii pierd; c) atât debitorii, cât şi creditorii pierd; d) atât debitorii, cât şi creditorii câştigă; e) puterea de cumpărare a banilor creşte.

451. Într-o perioadă de deflaţie, rata reală a dobânzii este:

a) mai mare decât rata nominală a dobânzii; b) negativă; c) mai mică decât rata nominală a dobânzii; d) egală cu rata nominală a dobânzii; e) un indicator imposibil de calculat.

452. Curba Phillips ilustrează: a) relaţia directă dintre rata şomajului şi rata inflaţiei; b) relaţia inversă dintre inflaţia neanticipată şi şomajul ciclic; c) relaţia inversă dintre inflaţia anticipată şi şomajul ciclic; d) relaţia directă dintre inflaţia anticipată şi şomajul natural; e) relaţia inversă dintre inflaţia anticipată şi şomajul natural.

453. Care din următoarele procese conduc la deplasarea la dreapta a

curbei Phillips? a) creşterea ratei naturale a şomajului, ceteris paribus; b) creşterea ratei şomajului; c) reducerea ratei anticipate a inflaţiei, ceteris paribus; d) creşterea ratei inflaţiei; e) creşterea ratei inflaţiei şi reducerea ratei şomajului.

454. Care este motivul pentru care curba Phillips, ca relaţie inversă între

şomaj şi inflaţie, s-a dovedit corectă în perioada anilor 1960? a) variaţia semnificativă a ratei anticipate a inflaţiei; b) variaţia semnificativă a ratei naturale a şomajului; c) menţinerea relativ constantă a ratei anticipate a inflaţiei şi a

ratei naturale a şomajului; d) nivelul redus al inflaţiei; e) nivelul redus al şomajului.

455. Procesul de încetinire a creşterii nivelului general al preţurilor se

numeşte: a) deflaţie; b) dezinflaţie; c) devalorizare; d) depreciere; e) apreciere.

456. Inflaţia poate fi sesizată prin: a) creşterea puterii de cumpărare a banilor; b) creşterea mai lentă a masei monetare faţă de puterea de

cumpărare a acesteia; c) creşterea mai lentă a salariului nominal faţă de salariul real; d) creşterea generalizată a preţurilor; e) corespondenţa dintre cantitatea de bani în circulaţie şi

cantitatea de bunuri şi servicii supuse vânzării. 457. Inflaţia se manifestă atunci când:

a) masa monetară scade, iar oferta de bunuri economice creşte; b) creşterea masei monetare este mai rapidă decât creşterea ofertei

de bunuri economice; c) scăderea masei monetare este mai rapidă faţă de scăderea

ofertei de bunuri economice; d) masa monetară este constantă, iar oferta de bunuri economice

creşte; e) masa monetară se reduce, iar oferta de bunuri economice este

constantă. 458. Între indicele general al preţurilor şi indicele puterii de cumpărare a

banilor există o relaţie: a) de proporţionalitate directă; b) de proporţionalitate inversă; c) liniară; d) exponenţială; e) de egalitate.

459. Cea mai relevantă măsură a inflaţiei are în vedere:

a) deflatorul produsului intern brut; b) deflatorul consumului individual; c) indicele preţurilor de consum; d) indicele preţurilor mărfurilor alimentare de consum; e) indicele preţurilor mărfurilor nealimentare de consum.

460. Inflaţia se manifestă: a) numai în economiile dezvoltate; b) numai în economiile în tranziţie; c) în economiile în care masa monetară corespunde cu volumul

bunurilor şi serviciilor; d) în proporţii diferite în economiile tuturor ţărilor; e) în economiile în care indicele general al preţurilor este

subunitar. 461. Nu este cauză a inflaţiei:

a) creşterea excesivă a creditului; b) acoperirea deficitelor bugetare prin emisiune monetară; c) creşterea mai lentă a salariului real decât a productivităţii

muncii; d) scăderea producţiei de bunuri şi servicii; e) creşterea mai lentă a producţiei de bunuri şi servicii faţă de

masa monetară. 462. Costul unitar cu forţa de muncă se reduce dacă:

a) salariul real creşte mai rapid decât productivitatea muncii; b) salariul real rămâne constant, iar productivitatea muncii se

reduce; c) dinamica salariului real este devansată de dinamica

productivităţii muncii; d) atât salariul real, cât şi productivitatea muncii rămân constante; e) salariul real se reduce mai puţin decât scăderea productivităţii

muncii. 463. Spirala inflaţionistă se referă la următoarea secvenţă cauzală:

a) creşterea preţurilor – reducerea puterii de cumpărare a banilor – reducerea cheltuielilor de consum;

b) creşterea mai lentă a salariilor faţă de creşterea preţurilor – reducerea salariului real – reducerea cheltuielilor de consum;

c) creşterea mai lentă a masei monetare faţă de creşterea preţurilor – reducerea puterii de cumpărare a masei monetare – descurajarea cererii de bunuri şi servicii;

d) creşterea salariilor – creşterea preţurilor – revendicări salariale – nouă creştere a preţurilor;

e) creşterea salariilor – creşterea costurilor cu forţa de muncă – concedieri – creşterea şomajului.

464. Dezechilibrul inflaţionist este cu atât mai semnificativ cu cât: a) oferta de bunuri şi servicii este mai elastică în raport cu

preţurile şi cu veniturile; b) eficienţa factorilor de producţie este mai ridicată; c) progresul tehnico-ştiinţific este mai rapid; d) elasticitatea ofertei de bunuri şi servicii în raport cu preţurile şi

cu veniturile este mai redusă; e) reacţia de adaptare a ofertei la cerere este mai rapidă.

465. Inflaţia de import este cu atât mai mare cu cât:

a) ponderea bunurilor importate este mai redusă, iar elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate este mai ridicată;

b) ponderea bunurilor importate şi elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate sunt mai reduse;

c) ponderea bunurilor importate este mai mare, iar elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate este mai redusă;

d) ponderea bunurilor importate şi elasticitatea cererii în raport cu preţurile bunurilor importate sunt mai mari;

e) firmele consumatoare ale bunurilor de import sunt mai dispuse să suporte creşterile preţurilor externe pe seama profiturilor.

466. O economie este sănătoasă atunci când:

a) produsul intern brut se reduce, iar masa monetară creşte; b) produsul intern brut se reduce în pas cu masa monetară; c) produsul intern brut creşte mai lent decât masa monetară; d) produsul intern brut creşte în pas cu masa monetară; e) produsul intern brut este constant, iar masa monetară creşte.

467. Inflaţia are efecte negative asupra:

a) agenţilor economici care-şi convertesc disponibilităţile băneşti în valute stabile;

b) debitorilor; c) agenţilor economici cu venituri indexate la inflaţie; d) agenţilor economici care iau măsuri pentru a contracara

instabilitatea preţurilor; e) agenţilor economici care au venituri fixe.

468. O politică fiscală restrictivă: a) determină accelerarea inflaţiei; b) reduce deficitul bugetar; c) reduce rata şomajului; d) determină creşterea ratei dobânzii; e) elimină investitorii privaţi de pe piaţa fondurilor.

469. Deficitul bugetar este de 10 miliarde u.m. În condiţiile în care

deficitul bugetar se finanţează integral prin emisiune monetară, iar multiplicatorul banilor este 4, masa monetară: a) creşte cu 2,5 miliarde u.m.; b) se reduce cu 2,5 miliarde u.m.; c) creşte cu 40 miliarde u.m.; d) se reduce cu 40 miliarde u.m.; e) nu se modifică.

470. Deficitul bugetar de 5000 miliarde lei este finanţat integral prin

expansiune monetară. Dacă rata rezervelor băncilor comerciale este 20%, atunci masa monetară: a) creşte cu 5000 miliarde lei; b) creşte cu 25000 miliarde lei; c) rămâne constantă; d) scade cu 5000 miliarde lei; e) scade cu 25000 miliarde lei.

471. Într-o economie închisă, excedentul bugetar poate fi folosit pentru:

a) rambursarea împrumuturilor publice externe; b) rambursarea împrumuturilor publice externe şi interne; c) rambursarea împrumuturilor publice interne; d) creşterea datoriei publice interne şi externe; e) creşterea datoriei publice interne.

472. Creşterea deficitului bugetar determină:

a) reducerea datoriei publice; b) reducerea ratelor dobânzii şi creşterea investiţiilor private; c) reducerea ratelor dobânzii şi a investiţiilor private; d) creşterea ratelor dobânzii şi a investiţiilor private; e) creşterea ratelor dobânzii şi reducerea investiţiilor private.

473. Care din măsurile de politică bugetară sunt aplicate în faza de recesiune economică? a) sporirea cheltuielilor bugetare; b) majorarea impozitelor; c) “îngheţarea” programelor de protecţie socială; d) extinderea aparatului administraţiei publice; e) majorarea ratei dobânzii.

474. Investiţiile publice cresc cu 20 miliarde u.m. Multiplicatorul

bugetar este 3. Produsul intern brut creşte cu: a) 100 miliarde u.m.; b) 40 miliarde u.m.; c) 60 miliarde u.m.; d) 6.67 miliarde u.m.; e) 33 miliarde u.m.

475. Pentru a maximiza veniturile bugetare, accizele se impun asupra

bunurilor: a) de folosinţă îndelungată; b) cu cerere elastică în raport cu preţul; c) cu cerere inelastică în raport cu preţul; d) cu cerere perfect elastică în raport cu preţul; e) dăunătoare sănătăţii.

476. Creşterea deficitului bugetar determină:

a) reducerea ratelor dobânzii, ieşiri de capital în străinătate şi deprecierea cursului de schimb;

b) reducerea ratelor dobânzii, ieşiri de capital în străinătate şi aprecierea cursului de schimb;

c) creşterea ratelor dobânzii, intrări de capital din străinătate şi aprecierea cursului de schimb;

d) creşterea ratelor dobânzii, intrări de capital din străinătate şi deprecierea cursului de schimb;

e) creşterea investiţiilor private.

477. Dacă Ministerul de Finanţe utilizează veniturile din privatizare pentru a răscumpăra datorie publică internă, atunci: a) ratele dobânzii cresc; b) ratele dobânzii se reduc; c) investiţiile sunt descurajate; d) produsul intern brut se reduce; e) cheltuielile cu dobânzile la datoria publică internă cresc.

478. Nu este impozit direct:

a) impozitul pe profit; b) impozitul pe salarii; c) taxa pe valoarea adăugată; d) impozitul pe veniturile liber profesioniştilor; e) impozitul pe venitul global.

479. Nu reprezintă impozit indirect:

a) taxa pe valoarea adăugată; b) impozitul pe venitul global; c) accizele; d) taxele vamale; e) taxa pentru modernizarea drumurilor.

480. Veniturile din capital ale bugetului de stat includ:

a) veniturile bugetare din profitul Băncii Naţionale a României; b) veniturile bugetare din profiturile regiilor autonome; c) dividendele pentru participaţiile statului în economie; d) venituri din valorificarea unor bunuri ale statului; e) încasări din rambursarea împrumuturilor acordate.

481. Dacă veniturile bugetare sunt mai mici decât cheltuielile bugetare,

atunci; a) bugetul este excedentar; b) datoria publică se reduce; c) datoria publică se măreşte; d) statul acordă împrumuturi interne şi externe; e) trebuie reduse impozitele pentru echilibrarea bugetului.

482. Dacă veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare, atunci: a) bugetul este deficitar; b) datoria publică se reduce; c) datoria publică se măreşte; d) statul contractează împrumuturi interne şi externe; e) trebuie mărite impozitele pentru echilibrarea bugetului.

483. Cea mai inflaţionistă cale de finanţare a deficitului bugetar îmbracă

forma: a) împrumuturilor interne; b) împrumuturilor externe; c) emisiunii de bani; d) creşterii impozitelor; e) reducerii cheltuielilor bugetare.

484. Deficitul bugetar:

a) descurajează economia pe termen scurt; b) stimulează economia pe termen scurt; c) stimulează economia pe termen lung; d) contribuie la reducerea datoriei publice; e) amână folosirea pentru mai târziu a unor resurse financiare.

485. Creşterea impozitelor are ca efect:

a) reducerea evaziunii fiscale; b) contracţia economiei subterane; c) reducerea deficitului bugetar; d) creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici; e) stimularea agenţilor economici.

486. Reducerea impozitelor are ca efect:

a) descurajarea investiţiilor; b) creşterea şomajului; c) reducerea datoriei publice; d) creşterea veniturilor disponibile ale agenţilor economici; e) extinderea programelor sociale ale guvernului.

487. Programarea economică a statului nu urmăreşte: a) să influenţeze funcţionarea pieţelor şi a economiei; b) să corecteze mecanismele pieţei; c) să constituie un element complementar al pieţei; d) să impună direcţii obligatorii pentru agenţii economici; e) să constituie un mijloc de informare a agenţilor economici şi

de incitare a deciziilor acestora. 488. Într-o economie de piaţă, atingerea obiectivelor stabilite prin

programarea economică a statului presupune: a) instituirea obligativităţii obiectivelor respective pentru toţi

agenţii economici; b) utilizarea pârghiilor economice pentru stimularea agenţilor

economici în vederea realizării obiectivelor respective; c) reducerea rolului pieţei şi diminuarea autonomiei agenţilor

economici; d) amplificarea intervenţiei statului în economie; e) reducerea rolului preţurilor în alocarea resurselor economice.

489. Piaţa mondială se dezvoltă ca urmare a faptului că:

a) diferenţierea înzestrării ţărilor cu factori de producţie se reduce;

b) toate ţările obţin performanţe economice din ce în ce mai bune; c) specializarea economiilor naţionale se reduce; d) nici o ţară nu poate să-şi asigure toate bunurile de care are

nevoie; e) diviziunea internaţională a muncii elimină avantajele pe care le

oferă piaţa mondială ţărilor participante. 490. Între motivele participării la piaţa mondială nu se include:

a) extinderea pieţelor de desfacere; b) obţinerea unor produse şi tehnologii noi; c) diversificarea producţiei interne; d) accesul la ceea ce nu se produce pe plan intern; e) obţinerea de încasări valutare.

491. Nu se includ în cadrul segmentelor specializate ale pieţei mondiale: a) exportul şi importul de bunuri şi servicii, inclusiv produse şi

tehnologii de vârf; b) colectarea veniturilor bugetare şi alocarea cheltuielilor

bugetare; c) investiţiile directe în şi din străinătate; d) acordarea şi primirea de credite externe; e) schimbul valutar al agenţilor economici din diferite ţări.

492. Piaţa mondială determină:

a) reducerea concurenţei dintre agenţii economici din diferite ţări; b) creşterea eficienţei economiei naţionale în cadrul diviziunii

internaţionale a muncii; c) reducerea capacităţii de absorbţie a unor produse; d) reducerea numărului de pieţe furnizoare şi de desfacere; e) diminuarea impactului evoluţiilor internaţionale asupra

economiei naţionale. 493. În concepţia liberului schimb, comerţul internaţional trebuie să se

bazeze pe: a) taxe vamale; b) restricţii cantitative asupra importului; c) scutiri de impozite la import sau la export; d) subvenţii la export; e) concurenţă între participanţi.

494. Nu constituie un instrument al abordării protecţioniste în comerţul

internaţional: a) Organizaţia Mondială a Comerţului; b) taxele vamale; c) scutirile de impozite la import; d) subvenţiile la import; e) restricţiile cantitative asupra importului.

495. Evoluţia comerţului internaţional nu este marcată de: a) creşterea sa mai rapidă comparativ cu produsul intern brut; b) înmulţirea reglementărilor privind importul; c) înmulţirea reglementărilor care stimulează exportul; d) reducerea gradului său de concentrare în ţările dezvoltate; e) accentuarea concurenţei dintre participanţi.

496. Dacă exportul este mai mic decât importul, atunci:

a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare cresc; d) competitivitatea producţiei interne este ridicată; e) se pot acorda credite externe.

497. Dacă exportul este mai mare decât importul:

a) balanţa comercială este deficitară; b) datoria externă se reduce; c) rezervele valutare se reduc; d) competitivitatea producţiei interne este scăzută; e) se fac împrumuturi externe.

498. Din punct de vedere contabil, balanţa de plăţi externe este:

a) activă; b) pasivă; c) echilibrată; d) excedentară; e) deficitară.

499. Creşterea exportului:

a) amplifică deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce încasările din balanţa de plăţi.

500. Creşterea importului: a) reduce deficitul balanţei comerciale; b) reduce excedentul balanţei comerciale; c) măreşte activul balanţei de plăţi; d) reduce pasivul balanţei de plăţi; e) reduce plăţile din balanţa de plăţi.

501. Investiţiile străine:

a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) măresc activul balanţei de plăţi; d) reduc pasivul balanţei de plăţi; e) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi.

502. Creditele acordate de către instituţiile financiare internaţionale:

a) reduc deficitul balanţei comerciale; b) măresc excedentul balanţei comerciale; c) reduc activul balanţei de plăţi; d) nu au nici un efect asupra balanţei de plăţi; e) măresc încasările din balanţa de plăţi.

503. Eficienţa exportului creşte atunci când:

a) se reduce gradul de prelucrare a bunurilor şi gradul de complexitate a serviciilor destinate exportului;

b) scade calitatea bunurilor şi serviciilor destinate exportului; c) dinamica salariului real devansează dinamica productivităţii

muncii; d) scad costurile în producţia destinată exportului; e) cresc preţurile interne ale produselor exportate.

504. Pe piaţa valutară se realizează:

a) operaţiuni de finanţare şi refinanţare; b) tranzacţii la vedere şi la termen cu titluri; c) tranzacţii la vedere şi la termen cu acţiuni; d) tranzacţii la vedere şi la termen cu valute; e) tranzacţii la vedere şi la termen cu obligaţiuni.

505. Cursul de schimb anunţat zilnic de către Banca Naţională a României este: a) cursul de schimb la care se desfăşoară toate tranzacţiile pe

piaţa valutară; b) cel mai ridicat curs al pieţei valutare; c) cel mai redus curs al pieţei valutare; d) media cursurilor de schimb ale tranzacţiilor pe piaţa valutară; e) cursul de schimb obligatoriu pentru toţi agenţii economici.

506. Paritatea puterii de cumpărare se referă la:

a) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pe baza comparaţiei cu un etalon internaţional – EURO sau dolarul SUA;

b) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pe baza puterii lor de cumpărare;

c) modificarea cursului de schimb dintre monedele a două ţări pentru a compensa diferenţa dintre ratele dobânzii din cele două ţări;

d) cursul de schimb stabilit pe baza cererii şi a ofertei pe piaţa valutară interbancară;

e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă. 507. Paritatea ratelor dobânzii se referă la:

a) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pe baza comparaţiei cu un etalon internaţional – EURO sau dolarul SUA;

b) raportul dintre monedele a două ţări stabilit pa baza puterii lor de cumpărare;

c) modificarea cursului de schimb dintre monedele a două ţări pentru a compensa diferenţa dintre ratele dobânzii din cele două ţări;

d) cursul de schimb stabilit pe baza cererii şi a ofertei pe piaţa valutară interbancară;

e) preţul monedei naţionale exprimat în altă monedă.

508. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mare decât oferta, atunci: a) moneda naţională se întăreşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe

unitatea de valută se reduce; e) banca centrală trebuie să cumpere valută.

509. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mică decât oferta, atunci:

a) moneda naţională slăbeşte în raport cu valuta; b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta; c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta; d) cursul de schimb exprimat în unităţi de monedă naţională pe

unitatea de valută creşte; e) banca centrală trebuie să vândă valută.

510. Dacă rata internă a dobânzii este mai mare decât rata internaţională a

dobânzii, atunci cursul de schimb la termen al monedei naţionale în raport cu valuta (unităţi monetare interne pe unitatea de valută) este: a) mai mare decât cursul de schimb la vedere; b) egal cu cursul de schimb la vedere; c) mai mic decât cursul de schimb la vedere; d) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în

funcţie de condiţiile pieţei valutare; e) mai mare sau mai mic decât cursul de schimb la vedere în

funcţie de situaţia balanţei comerciale. 511. Creşterea ratei interne a dobânzii determină:

a) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi deprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

b) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi aprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

c) ieşiri de capitaluri din ţară, creşterea cererii de valută şi aprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

d) intrări de capitaluri în ţară, creşterea ofertei de valută şi deprecierea monedei naţionale în raport cu valuta;

e) apropierea cursului de schimb la termen de cursul de schimb la vedere.

512. Dacă rata inflaţiei interne este mai mare decât rata inflaţiei internaţionale, atunci cursul de schimb la paritatea puterii de cumpărare (unităţi monetare interne pe unitatea de valută): a) creşte; b) se reduce; c) nu se modifică; d) se apreciază; e) scade sub nivelul de echilibru, după care creşte peste nivelul de

echilibru. 513. Care dintre următoarele afirmaţii privind piaţa valutară este falsă?

a) pe piaţa valutară interbancară operează băncile comerciale în nume propriu sau în contul clienţilor;

b) persoanele fizice pot efectua schimb valutar pe piaţa valutară interbancară;

c) piaţa caselor de schimb valutar este rezervată schimbului valutar pentru persoanele fizice;

d) piaţa valutară din România este o piaţă liberă; e) cursul de schimb se negociază liber pe tot timpul zilei.

514. Posibilitatea de realiza schimb valutar pe piaţa valutară se numeşte:

a) paritate monetară; b) paritate a puterii de cumpărare; c) paritate a ratelor dobânzii; d) convertibilitate; e) competitivitate.

515. Leul se apreciază în raport cu dolarul american atunci când:

a) creşte rata dobânzii pe piaţa monetară; b) scade rata dobânzii pe piaţa monetară; c) cresc salariile interne; d) economia intră într-o fază de recesiune; e) cresc importurile şi scad exporturile.

516. Creşterea ratelor interne ale dobânzii determină: a) creşterea investiţiilor; b) ieşiri de capital în străinătate şi deprecierea leului; c) ieşiri de capital în străinătate şi aprecierea leului; d) intrări de capital din străinătate şi deprecierea leului; e) intrări de capital din străinătate şi aprecierea leului;

517. Contul curent al balanţei de plăţi a unei ţări este egal cu:

a) exporturi minus importuri de bunuri; b) exporturi minus importuri de bunuri şi servicii; c) exporturi minus importuri de bunuri şi servicii plus veniturile

nete ale factorilor şi transferurile nete; d) exporturi minus importuri de bunuri, servicii şi capital; e) exporturi minus importuri de bunuri, servicii plus investiţiile

străine directe. 518. Efectul probabil al aprecierii cursului de schimb este:

a) reducerea importului; b) creşterea exportului; c) reducerea cererii de valută; d) creşterea ofertei de valută; e) creşterea deficitului contului curent.

519. Efectul unei intrări de capital străin într-o economie este:

a) reducerea surplusului contului de capital al balanţei de plăţi externe;

b) aprecierea monedei naţionale; c) reducerea deficitului contului curent al balanţei de plăţi externe; d) reducerea ofertei de monedă; e) reducerea surplusului balanţei de plăţi externe.

520. Cine câştigă dacă EURO devine mai puternic în raport cu dolarul

SUA? a) o companie americană care importă din UE; b) companie americană care cumpără o clădire în UE; c) un turist european care vizitează SUA; d) un turist american care vizitează UE; e) o companie din UE care exportă în SUA.

521. Cererea de valută este determinată de: a) creditele externe primite; b) intrările de investiţii străine; c) transferurile nerambursabile din UE; d) exportul de bunuri şi servicii şi importul de capital; e) importul de bunuri şi servicii şi exportul de capital.

522. Deprecierea cursului real de schimb are ca efect:

a) încurajarea exportului şi descurajarea importului; b) descurajarea exportului şi încurajarea importului; c) încurajarea exportului şi a importului; d) descurajarea exportului şi a importului; e) amplificarea deficitului comercial.

523. Importul de bunuri şi servicii depinde de produsul intern brut

conform relaţiei Z=100 + 0,1 ⋅Y, unde Z reprezintă importul de bunuri şi servicii, iar Y, produsul intern brut. Dacă exportul net de bunuri şi servicii este 50, iar produsul intern brut, 500, atunci exportul de bunuri şi servicii este: a) 0; b) 50; c) 200; d) 75; e) 25.

524. Efectul componentei de liberalizare a comerţului între ţările

membre ale UE este: a) scăderea comerţului între ţările membre ale UE; b) crearea de comerţ; c) încurajarea exporturilor unor terţe ţări către UE; d) scăderea concurenţei între firmele din ţările membre ale UE; e) amplificarea continuă a decalajelor economice între ţările

membre ale UE.

525. Care dintre următorii factori nu determină angajarea unei economii în schimburile comerciale internaţionale? a) avantajele comparative; b) avantajele competitive; c) diferenţele în înzestrarea cu factori de producţie; d) diferenţele în înzestrarea cu resurse naturale; e) capacitatea de a realiza economii de scară în toate industriile.

526. Impunerea unui tarif sau a unei restricţii cantitative la importul de

automobile nu va avea drept consecinţă: a) un volum redus al importurilor de automobile; b) preţuri mai ridicate la automobile; c) reducerea producţiei interne de automobile; d) reducerea concurenţei pe piaţa internă a automobilelor; e) capacitatea redusă de a face faţă concurenţei străine.

527. În cazul unui bun, atunci când preţul mondial este inferior preţului

intern al unei ţări: a) importurile cresc; b) exporturile cresc; c) importurile si exporturile cresc; d) creşte exportul net; e) toate cele de mai sus.

528. În cazul unui bun, atunci când preţul mondial este superior preţului

intern al unei ţări: a) importurile cresc; b) exporturile cresc; c) importurile si exporturile cresc; d) scade exportul net; e) nici o varianta nu este corectă.

529. Ca urmare a liberalizării contului de capital, dacă România ar fi

afectată de o fugă a capitalurilor, atunci: a) investiţiile străine nete vor scădea; b) investiţiile străine nete nu se modifică; c) cursul de schimb se depreciază; d) cursul de schimb se apreciază; e) rata reală a dobânzii scade.

530. Care dintre următoarele trăsături nu figurează între responsabilităţile FMI, aşa cum au fost acestea prevăzute la Bretton-Woods? a) acordarea de împrumuturi pe termen scurt ţărilor membre cu

deficite ale balanţei de plăţi; b) încercarea de a menţine cursurile de schimb relativ constante; c) solicitarea către ţările membre de a constitui fonduri de

stabilizare a cursului de schimb; d) acordarea de credite pe termen lung către ţările slab dezvoltate,

cu scopul de a spori forţa productivă a acestora; e) acordarea pe termen scurt de asistenţă financiară în vederea

ajustării structurale.

531. «Triunghiul de aur» al adoptării principiilor Consensului de la Washington nu cuprinde: a) liberalizarea; b) stabilizarea; c) privatizarea; d) protecţionismul; e) restructurarea.

532. Nu poate fi considerat un principiu al globalizării:

a) sectorul privat este sectorul principal al creşterii economice; b) debirocratizarea statului; c) liberalizarea comerţului exterior; d) creşterea restricţiilor pentru investiţiile externe; e) liberalizarea pieţelor de capital.

533. Care dintre următoarele nu poate fi considerat un proces

complementar al globalizării: a) liberalizarea telecomunicaţiilor; b) privatizarea sistemului bancar; c) privatizarea utilităţilor publice; d) interzicerea accesului străin la proprietate; e) convertibilitatea monedei naţionale (sau opţiunea pentru o

monedă convertibilă).

534. Nu poate fi considerat un beneficiu evident al globalizării economiei: a) noi oportunităţi pentru dezvoltare; b) o alocare mai bună a resurselor; c) accesul facil la pieţele de capital; d) extinderea crimei organizate la nivel global cu atingeri în sfera

politicului, afacerilor şi poliţiei; e) difuzie rapidă a inovării.

535. Obiectivul fundamental al Strategiei Naţionale de Dezvoltare

Economică a României pe termen mediu şi lung prevede: a) o creştere economică de 4,8% din PIB în anul 2004; b) recunoaşterea obiectivelor stabilite pentru realizarea Uniunii

Economice şi Monetare; c) crearea unei economii de piaţă funcţionale, compatibilă cu

mecanismele, normele, instituţiile şi principiile Uniunii Europene;

d) o deschidere mai mare a economiei spre exterior şi în special pe relaţia cu Uniunea Europeană;

e) liberalizarea pieţelor de capital. 536. Convergenţa economică rapidă către Uniunea Europeană a statelor

candidate din Est, este favorizată de: a) ratele reduse ale inflaţiei; b) coeziunea socială precară; c) fragilitatea sistemului de intermediere financiară; d) administraţia publică ineficientă; e) existenţa unor decalaje mari între veniturile pe locuitor între

ţările candidate şi UE.

537. Nu este un criteriu de convergenţă al ţărilor candidate privind integrarea în Uniunea Europeană stabilit la Copenhaga: a) asigurarea stabilităţii instituţiilor care garantează buna

funcţionare a democraţiei, supremaţia legii, drepturile omului şi respectul faţă de minorităţi;

b) existenţa unei economii de piaţă funcţionale; c) existenţa unei economii capabile să facă faţă presiunilor

concurenţiale din Uniunea Europeană; d) deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB în cazul

fiecăreia dintre ţările candidate; e) încorporarea în propria legislaţie şi aplicarea sistemului de

norme comunitare adoptate până în momentul aderării. 538. Care dintre următorii factori nu poate potenţa ajungerea din urmă a

ţărilor dezvoltate de către ţările în dezvoltare (procesul de catching-up): a) transfer tehnologic din ţările cu economie avansată; b) fundamente macroeconomice solide; c) stabilitate financiară; d) investiţii străine directe ridicate; e) productivitatea factorului muncă sau capital creşte mai puţin

decât costurile acestora. 539. Constituie factori care potenţează procesul de catching-up privind

integrarea în Uniunea Europeană, în cazul României: a) slaba disciplină a plăţilor; b) arierate însemnate din impozite şi taxe; c) procedura slabă privind falimentul; d) alocarea ineficientă a resurselor; e) sporirea semnificativă a consumului privat.

540. În cazul României este interesantă studierea posibilităţii convergenţei

beta, care se referă la reducerea decalajelor faţă de ţările U.E. Economiştii sunt de acord că „ajungerea din urmă” necesită: a) rate reduse de economisire; b) îmbunătăţirea pregătirii forţei de muncă şi a standardelor

educaţionale; c) scăderea competitivităţii exporturilor; d) coeziune socială redusă; e) creşterea lentă a productivităţii factorilor de producţie.

541. Care dintre următoarele nu poate fi considerat un proces complementar al globalizării: a) liberalizarea telecomunicaţiilor; b) privatizarea sistemului bancar; c) privatizarea utilităţilor publice; d) interzicerea accesului străin la proprietate; e) convertibilitatea monedei naţionale (sau opţiunea pentru o

monedă convertibilă). 542. Nu poate fi considerat un beneficiu al globalizării economiei:

a) noi oportunităţi pentru dezvoltare; b) o alocare mai bună a resurselor; c) accesul facil la pieţele de capital; d) apariţia efectului de cauzalitate cumulativă; e) difuzarea rapidă a inovării.

543. Nu poate fi considerat un efect negativ al globalizării:

a) fragmentarea şi slăbirea coeziunii sociale; b) creşterea inegalităţilor pe plan intern şi între ţări; c) multiplicarea crizelor economice şi financiare; d) creşterea cooperării la nivel internaţional; e) creşterea decalajelor între ţări.

544. Conform doctrinei liberului schimb, comerţul liber determină :

a) creşterea preţurilor mondiale; b) alocare mai bună a resurselor şi creşterea standardului de viaţă; c) reducerea volumului schimburilor comerciale internaţionale; d) majorarea protecţiei pieţei interne naţionale; e) introducerea de noi bariere netarifare.

545. Coeziunea socială promovată la nivel european nu urmăreşte: a) armonizarea măsurilor în domeniul social pe teritoriul Uniunii

Europene; b) protejarea lucrătorilor de potenţialele efecte negative ale

realizării pieţei europene integrate; c) accentuarea consensului ţărilor membre cu privire la

problemele grupurilor sociale defavorizate; d) reducerea cheltuielilor cu educaţia în produsul intern brut; e) sprijinirea şi integrarea în muncă a tinerei generaţii.

546. Convergenţa de tip β (beta) nu reclamă:

a) rate înalte de economisire şi investiţii; b) îmbunătăţirea constantă a educaţiei şi a forţei de muncă; c) reducerea ponderii cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB; d) ameliorarea competitivităţii economice; e) creşterea productivităţii factorilor de producţie.

547. Se consideră a fi un cost al pieţei unice:

a) existenţa economiilor de scară; b) creşterea concurenţei în cadrul Uniunii Europene; c) creşterea competitivităţii firmelor din Uniunea Europeană; d) omogenitatea redusă a acesteia; e) un ritm superior al creşterii economice a statelor membre.

548. Reforma structurală din ţările candidate la Uniunea Europeană nu

urmăreşte: a) reducerea capacităţii concurenţiale a firmelor; b) reponderarea ramurilor şi sectoarelor de activitate; c) adaptarea întreprinderilor la mediul concurenţial; d) stimularea înfiinţării de IMM-uri prin iniţiativă privată; e) retehnologizarea întreprinderilor.

549. Strategia privind evoluţia macroeconomică a unei noi ţări membre a Uniunii Europene nu vizează: a) asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii procesului de creştere

economică; b) atragerea unui volum sporit de investiţii străine directe; c) modernizarea structurală a economiei naţionale; d) promovarea unor politici coerente, compatibile cu direcţiile

stabilite de Uniunea Europeană; e) neglijarea cererii externe.

550. Creşterea convergenţei reale privind integrarea ţărilor candidate în

Uniunea Europeană este influenţată de o serie de factori, printre care nu regăsim : a) persistenţa crizelor macroeconomice; b) investiţii străine directe ridicate; c) un sector industrial eficient; d) un sector financiar dezvoltat; e) o guvernanţă corporativă eficace.

1._Teste_grila

Documents

Transcript of 1._Teste_grila