1_proiect_gradi

download 1_proiect_gradi

of 16

description

parteneriat

Transcript of 1_proiect_gradi

D

Numele instituiei/unitii de nvmnt aplicanteCOALA CU CLASELE I-VIII ,Horea,Cluj-Napoca;GRADINITA VOINICEL,Cluj-Napoca

Argument justificare, context (analiz de nevoi) Necunoaterea lui Dumnezeu este moartea sufletului (Sf. Vasile cel Mare) Dac ar fi dragoste ntre oameni, n-ar mai fi nici srcie i nici bogie nemsurat (Sf. Ioan Gur de Aur) n vremurile progresului pe care le trim, cnd tiina i tehnica au luat amploare fr precedent, asistm cu tristee la o degradare a valorilor morale, att la copii, ct i la aduli, acetia devenind tot mai egoiti, lipsii de empatie, fr a privi n jur la cei nevoiai, care tnjesc dup ajutor. Att n Europa, ct i n restul lumii, degradarea social apare sub forma comportamentelor antisociale, iar manifestrile de zi cu zi ale lipsei de respect devin o problem. i la nivelul localitii noastre se observ n rndul copiilor tot mai mult lips de respect, att fa de sine, ct i fa de cei din jur, un comportament agresiv, chiar violent uneori, lipsii de sensibilitate fa de cei neajutorai. Astfel de manifestri ale lipsei respectului pot afecta vieile oamenilor, pot distruge familii i pot duce comunitatea la ruin. Pe zi ce trece, oamenii devin tot mai mult preocupai de nevoile materiale i mai puin de cele spirituale. S nu uitm c noi, cei maturi, trebuie s acordm o educaie aleas copiilor notri, deoarece ei sunt viitorul nostru. Proiectul i propune s provoace o contientizare din partea elevilor, prinilor, cadrelor didactice i comunitii a acestei probleme. Dorete s-i apropie pe copii ntre ei, s neleag rostul i semnificaia diferitelor srbtori religioase, ducnd la sdirea unor sentimente de dragoste fa de aproapele nostru, s formeze reprezentri i deprinderi morale, premise ale unei judeci morale. Un rol deosebit de important n modelarea sufletului l au artele plastice. Cu ajutorul lor cultivm sentimente de dragoste pentru cei din jur, de prietenie,de ntrajutorare, cultivm sensibilitatea artistic, contribuim la dezvoltarea spiritului de echip. Sunt persoane care simt nevoia s i exprime sentimentele prin desen, prin art. Trebuie s dm posibilitate copilului s se exprime prin cuvinte, desen, modelaj sau joc. Dorina de a se face cunoscut conduce la nevoia de a organiza expoziii i concursuri.

Implicarea activ i efectiv a prinilor i cadrelor didactice n formarea i dezvoltarea la elevi a unor comportamente educaionale, morale i de caracter (onestitate, generozitate, dragoste i respect fa de aproapele nostru, hrnicie, perseveren, buntate, modestie); formarea unor atitudini de respingere i dezaprobare fa de fapte i comportamente negative.

- formarea la elevi i la precolari a unui comportament adecvat prin intermediul tuturor activitilor educative; - nelegerea i analizarea faptelor reale i posibile, n sprijinul normelor morale;- aprecierea obiectiv a conduitei proprii i a celorlali potrivit unor imperative morale;- valorizarea potenialului creativ al copiilor precolari i colari;- participarea la activiti comune n vederea realizrii n echip a unor produse;- stimularea spiritului de colaborare ntre membrii echipelor n vederea ndeplinirii sarcinilor propuse;- contientizarea afectivitii de grup, ca suport al prieteniei;- stimularea relaionrii elev-elev, elev-printe, elev-cadru, printe-cadru;- promovarea schimbului de experien ntre cadre didactice, n scopul creterii eficienei activitilor;- obinerea unei mai bune colaborri ntre familie i coal.

- copii precolari cu vrste cuprinse ntre 5 7 ani;- elevi ai clasei a IV-a,cu vrste cuprinse ntre 9 10 ani;- cadre didactice (educatoare, nvtori, profesori), psihologi, preoi;- prini dornici s susin proiectul;- comunitatea local.

Un an(2010-2011).

Activitatea nr. 1

Titlul activitii: Lumin, credin i culoareTipul activitii: mas - rotundData/perioada de desfurare: noiembrie 2010Locul desfurrii: coala Beneficiari: direci: cadre didactice, prini, comunitatea local indireci: elevi, prini, cadre didacticeMetode/mijloace de realizare: discuii, convorbiri, analiza de nevoi; prezentare Power Point, diverse imaginiModaliti de evaluare: elaborarea proiectului, constituirea echipei de proiectDescrierea pe scurt a activitii: Proiectul educaional Lumin, credin i culoare este iniiativa unor cadre didactice din cadrul colii noastre, determinat de dezinteresul total sau parial pe care-l au unii prini sau factori educaionali n creterea i educarea copiilor, acetia din urm manifestnd un comportament care las de dorit. Se observ tot mai mult agresivitate, violen fizic i verbal n rndul copiilor, o lips de respect, att fa de sine, ct i fa de cei din jurul lor. n cadrul unei edine de tip mas-rotund, se va discuta tema proiectului, se va constitui echipa de proiect, se va identifica grupul int, se vor ntocmi documentele necesare i se vor stabili responsabilitile. edina se va derula n cadrul colii aplicante, avnd ca invitai pe reprezentanii comunitii locale mai sus menionai. Acetia vor contribui la realizarea unui acord de parteneriat n cadrul proiectului, obligndu-se s respecte atribuiunile ce le revin pe perioada specificat .

Activitatea nr. 2 Titlul activitii: Invitaie la educaie Tipul activitii: lectoratData/perioada de desfurare: decembrie 2010Locul desfurrii: coala, Metode/mijloace de realizare:- conversaia, observaia, explicaia, problematizarea, prezentare de imagini, ntlnire cu specialiti - pliante, afie cu proiectul educaional, video-proiectorModaliti de evaluare: album de impresii cu emitere de judeci pe baza celor prezentate, chestionare Descrierea pe scurt a activitii: La coala aplicant se va organiza un lectorat cu reprezentani ai elevilor i precolarilor, prini, cadre didactice, reprezentani ai comunitii locale, n cadrul cruia se va dezbate tema proiectului propus de echipa de lucru a proiectului. Se vor aplica chestionare att prinilor, ct i elevilor de ctre specialist (psiholog). Rezultatele obinute vor fi puncte de orientare n proiectarea i organizarea activitilor din cadrul proiectului. n jurnalul proiectului se vor nota impresiile participanilor asupra activitii desfurate.

Activitatea nr.: 3 Titlul activitii: Colindm n Casa DomnuluiTipul activitii: activitate recreativ - vizitData/perioada de desfurare: decembrieLocul desfurrii: bisericaBeneficiari:- direci: elevi, cadre didactice, protoiereu pr.- indireci: prini, comunitatea localMetode/mijloace de realizare: efectuarea unei vizite labiserica; luarea unui interviuModaliti de evaluare: notarea impresiilor n urma efecturii vizitei; album foto; nregistrare video. Descrierea pe scurt a activitii: n cadrul acestei activiti vom efectua o vizit de documentare i de informare la biserica, unde printele ne va vorbi despre semnificaia zilei de 25 Decembrie, Naterea Mntuitorului. Vom ine seam i de sfaturile duhovniceti pe care le vom primi. Doi copii vor fi mici reporteri care-i va lua un interviu printelui. n ncheiere vom cnta cteva colinde i-i vom drui printelui felicitri confecionate de copii, cu care se poate organiza o miniexpoziie. O parte din felicitri vor fi trimise unitilor partenere.

Activitatea nr.: 4 Titlul activitii: S ne ajutm aproapele!Tipul activitii: cultural - artisticData/perioada de desfurare: ianuarieLocul desfurrii: Centru de zi CristianaMetode/mijloace de realizare: - organizarea unei serbri colare, vizitarea Centrului de zi Cristianasau HeraldModaliti de evaluare: album foto, acordarea de mici pacheele ca premii, emitere de judeci asupra celor observateDescrierea pe scurt a activitii: n cadrul aceste activiti se va face o vizit la Centrul de zi Cristina pentru a-i delecta pe copiii de aici cu cntece i poezii legate de srbtorile de iarn. La rndul lor, copiii gazd ne vor ncnta i ei cu colinde i recitri de poezii. Ca drept rsplat vor primi mici pacheele din partea vizitatorilor, realizate din sponsorizri. Aa cum precizeaz i tema, S ne ajutm aproapele!, trebuie s formm i s dezvoltm la copii sentimente de dragoste, de prietenie, de respect fa de aproapele nostru. Atmosfera n care se va desfura ntreaga activitate va fi una de bucurie, de veselie, cu o ncrcare sufleteasc deosebit.

Activitatea nr.5

Titlul activitii: Mrioare de suflet Tipul activitii: activitate practicData/perioada de desfurare: 20 28 februarie 2011Locul desfurrii: Grdinia, Metode/mijloace de realizare: conversaia, observaia, demonstraia, exerciiul, munca n echipModaliti de evaluare: expoziii cu lucrri ale copiilorDescrierea pe scurt a activitii: colarii se vor deplasa la gradinita i vor realiza mpreun cu precolarii de aici mrioare i felicitri cu tema dat. O parte din lucrri vor fi expuse in scoala si gradinita. Cu ocazia zilei de 8 Martie se vor nmna cteva felicitri mmicilor. Organizarea activitii pe echipe conduce la dezvoltarea spiritului de colaborare, la contientizarea afectivitii de grup, suport al prieteniei. Totodat vor fi puse n valoare creativitatea i imaginaia copiilor.

Activitatea nr.: 6

Titlul activitii: Educarea precolarilor i colarilor n spiritul valorilor moraleTipul activitii: simpozion Data/perioada de desfurare: aprilie 2011Locul desfurrii: coala Metode/mijloace de realizare: dezbaterea, lucrul n echip, prezentri Power PointModaliti de evaluare: chestionare, diplomeDescriei pe scurt activitatea, n cel mult 5-10 rnduri: Simpozionul se adreseaz tuturor educatoarelor, nvtorilor, profesorilor de religie, de educaie-civic, psihologilor. Acesta se va organiza pe seciuni: referate, proiecte didactice, proiecte educaionale. Materiale vor fi nsoite de materiale auxiliare dup caz: casete, CD-uri, albume foto, portofolii etc. Cadrele didactice participante vor trebui s precizeze modul de participare: direct sau indirect. coala va anuna din timp regulamentul de desfurare al simpozionului. Se vor trimite anunuri pe diferite site-uri,pliante la colile i grdiniele care au semnat declaraia de parteneriat prin participare cu lucrri (direct sau indirect), precum i la alte coli. Evaluarea activitii se va realiza prin aplicarea unor chestionare date cadrelor didactice care particip direct. Chestionarele vor fi concepute de ctre echipa de proiect. Fiecare cadru didactic implicat va primi o diplom de participare. Rezultatele simpozionului vor fi publicate n pres i la televiziunea local.

Activitatea nr.: 7

Titlul activitii: Bucuriile Srbtorilor de PateTipul activitii: expoziie-concurs Data/perioada de desfurare: Locul desfurrii: Biblioteca Octavian GogaMetode/mijloace de realizare: evaluare prin organizarea unei expoziii-concursModaliti de evaluare: jurizare, decernare de premii i diplomeDescriei pe scurt activitatea, n cel mult 5-10 rnduri: Expoziia-concurs Bucuriile Srbtorilor de Pate are ca scop atragerea unui numr ct mai mare de precolari i colari ai claselor I-IV ntr-un concurs i depistarea celor care au reale aptitudini plastice i literare. Biblioteca ne va sprijini n realizarea unor afie i pliante pentru mediatizarea concursului. Concursul se va desfura pe dou seciuni:A. desen :- desene realizate n acuarel sau tempera;- colaje- felicitri.B. literatur- compoziii literare: versuri i proz Compoziiile se vor realiza n tehnici de lucru nvate, pe suport format A. Lucrrile vor fi prezentate ntr-o expoziie organizat la Biblioteca. Toate colile participante vor primi din timp regulamentul de desfurare al concursului. Concursul se va finaliza cu acordarea de diplome i premii: Premiul I, Premiul II, Premiul III i Meniuni, n urma jurizrii acestora. n aceast ultim activitate se va face i evaluarea proiectului educaional observndu-se schimbarea unui comportament educaional i moral adecvat al elevilor n viaa de zi cu zi, potenialul creativ al precolarilor i colarilor, contientizarea afectivitii de grup, stimularea relaionrii i lucrul n echip, obinerea unei mai bune colaborri ntre familie, coal i ali factori ai comunitii locale. Se vor prezenta toate materialele ntocmite (portofolii, jurnale de impresii, albume cu fotografii, nregistrri audio-video, articole aprute n pres, chestionare) n cadrul evalurii acestui proiect educaional.

3. Colindm n Casa Domnului!-vizit-2. Invitaie la educaie-lectorat-

1.LUMIN,CREDIN I CULOARE-constituirea echipei de proiect-

7. Bucuriilor Srbtorilor de Pate-concurs naional-6. Educaia precolarilor i colarilor n spiritul valorilor morale-simpozion naional-

4. S ne ajutm aproapele!-serbare colar-

5 Mrioare de suflet-activitate practic. -

Nrcrt.Tipul de activitateTemaModalitate de realizareTermen

1.Mas- rotund- constituirea echipei de proiect-Lumin, credin i culoare- proiect educaional naional -

*discuii, convorbiri, analiza de nevoi; * prezentare Power Point, diverse imaginiOctombrie 2010

Lectorat1.Intelegerea necesitatii dezvoltarii copilului in relatie cu altii-expunere2. Identificarea de catre parinti a schimbarilor din viata copiilor impuse de viata in colectiv;Relatari;expuneri

2.Lectorat cu prinii, elevii i cadrele didacticeInvitaie la educaie- rolul educaiei morale n formarea copilului precolar i colar Parinti si copii se joaca impruna si invata sa stabilesca reguliadecvate de comportare;Obtinerea adeziunii copiilor la regulile de grup* referat*chestionar pentru priniNoiembrie 2010

3.Vizit de informare i documentare la bisericaColindm n Casa Domnului*interviu luat de micii reporteri Decembrie 2010

4.Activitate cultural- artisticS ne ajutm aproapele!*vizitarea Centrului de ziCristiana; #organizarea unor serbri colareIanuarieFebruarie 2011

5.Activitate practicMrioare de suflet*organizarea unei expoziii Martie2011

6.Simpozion Educarea precolarilor i colarilor n spiritual valorilor morale Parintii sunt informati si consiliati cu privire la abordarea unor modalitati de formare a comportamentului dezirabil la copii.*dezbatere; munca n echip

Aprilie 2011

Film DOCUMENTARPrezentarea unor scene ce evidentiaza stiluri parentale si comportamentele corespunzatoare ale copiilor; *Informarea parintilor despre noi strategii de relationare cu copiiiiPrezentare power point;dezbatere;jocuri

Parinti,Bunici,PsihologAvocatEducatoareDec.

Activitate artistico-plasticBucuriile Srbtorilor de Pate*organizarea unei expoziii concurs la nivel naional, cu lucrri plastice i literare Mai2011

1.Umane;prescolari,scolari,educatoare,invatatoare,consilier,preot;2.Materiale:gradinita,scoala,parcurile,biserica,centre de caritate, casete cu filme documentare,carti ,aparat foto,video,jurnalul proiectului, chestionare, fise de lucru, coli hartie,coli flip-chart, cartoane,fotografii si lucrari realizate de copii impreuna cu parintii; 3.Resurse de informatie film,bibliografie,internet; * schimbarea comportamentului copiilor;*respectarea cerintelor microgrupului;*schimbarea atitudinii parintilor fata de copii;schimbarea premiselor relatiei gradinita-familie.

intalniri cu specialisti; consiliere; dezbateri; vizionarea unui documentar; jocuri; expuneri; prezentare de imagini foto; studiu individual; expozitie foto si cu lucrari ale copiilor; directi copii,parinti,colectivul gradiniteisi scolii; indirecti grupul familial largit,anturajul social al copilului,societatea -inregistrare video,foto; - Chestionare;-expozitie foto;-expozitie cu produsele activitatii copiilor si parintilor;-caiet cu reguli de comportare; afisierul gradinitei si al scolii. expuneri in cadrul consiliului profesoral; popularizarea studiului in sesiuni de comunicari,simpozion,publicatii; solicitari din partea unor parinti de a se implica in proiecte similare.

*Comunicarea in familie*Stabilirea regulilor in familie *Imaginea de sine *Stiluri parentale

1.Comunicarea in familiePrincipii ale comunicarii*comunicarea incepe prin a asculta ceea ce incearca sa ne spuna copilul;*ascultarea activa inseamna sa comunici copilului ceea ce ai inteles din afirmatiile facute de el;*ascultarea implica stabilirea unui contact vizual si o postura care sa indice ascultarea;*respectul mutual implica acceptarea emotiilor si sentimentelor copilului;*evitarea criticii,a amenintarilor,a ridiculizarii,a moralizarii,a judecarii copilului;*sa tratezi copilul ca si cum ar fi cel mai bun prieten al tau;*sprijina copilul in dezvoltarea abilitatilor de comunicare-nu-i impune solutiile tale;*sa invatam a utiliza raspunsuri deschise exemplificare: copilul Nu pot sa asez la loc jucariile mama Este foarte dificil pentru tine acest lucrucopilul Esti o mama reamama Esti suparat pe mine*evitarea raspunsurilor inchise exemplificare:copilul Nu pot sa asez jucariile la locmama Sa nu spui ca nu esti in stare sa faci un lucru atat de simplucopilul Esti o mama rea simama Sa nu mai vorbesti niciodata asa cu mine,ca2.Stabilirea regulilor in familie recomandari pentru parinti

Regulile sa fie stabilite de comun acord intre parinti; - discutate si explicate copilului; -cunoscute de catre copil toate consecintele nerespectarii regulilor; -consecintele nerespectarii regulilor sa nu fie exagerate; -consecintele sa fie aplicate fara ca micutul sa fie moralizat pentru comportamentul sau; -regulile sa fie aplicate consecvent,sa nu se faca nicio exceptie de la aplicarea lor; -regulile sa nu fie rigide ,ci relativ flexibile; -copilul trebuie invatat sa-si asume responsabilitatea propriilor comportamente; -discutarea motivelor pentru care copilul n-a respectat regula sa aiba loc dupa ce conflictele s-au atenuat; -in discutie sa se ia in considerare si motivele emotionale ale nerespectarii; unei reguli; 3. Imaginea de sineCum se dezvolta stima de sine la copil se dezvolta pe parcursul vietii,din experientele pe care le are copilul cu celelalte persoane si din actiunile la care participa sau care le realizeaza.Experientele din timpul copilariei au un rol esential in dezvoltarea imaginii de sine.Succesele si esecurile din copilarie,ca si modalitatile de reactie ale copilului la acestea,definesc imaginea pe care o are copilul despre el.De luat in considerare ca atitudinea pe care o au parintii,fratii,prietenii rudele,educatorii,contribuie la crearea imaginii de sine a copilului.Experientele care dezvolta o imagine de sine sanatoasa-este ascultat cand vorbeste;-i se vorbeste cu respect;-i se acorda atentie si este imbratisat;-este incurajat,laudat;-are prieteni de incredere;-are rezultate bune in activitatile saleExperientele care dezvolta o imagine de sine scazuta-este des criticat;-i se vorbeste pe un ton ridicat;-este ridiculizat si ignorat;-este criticat peste masura atunci cand face o greseala;-toti cei din jur asteapta sa fie intotdeauna perfect;-are esecuri in activitatile ce le intreprinde si i se vorbeste mereu de ele;Consecintele imaginii de sine scazute O imagine de sine scazuta poate determina:-izolare si insingurare;-relatii conflictuale cu cei din jur;-agresivitate,violenta;-stres,anxietate;Modalitati de dezvoltare a stimei de sine la copii - incurajareaCe este incurajarea?-incurajarea este valorizarea si acceptarea copilului pentru ceea ce este ,fara conditii de performante;-remarcarea aspectelor pozitive ale comportamentului copilului;-exprimarea increderii fata de copil;-recunoasterea eforturilor si imbunatatirilor pe care le face copilul;-aprecierea copilului pentru ceea ce realizeaza; -remarcarea imbunatatirilor facute de copil;-recunoasterea progresului fara a-l determina sa isi depaseasca exagerat limitele;realizarea unei sarcini nu inseamna sa-l implicam intr-o sarcina mai dificila;-sa-i comunicam copilului ca avem incredere in el ;Cum sa-i comunicam copilului ca avem incredere in el:-Multumesc,m-ai ajutat foarte mult. -Am nevoie de ajutorul tau. -Apreciez foarte mult ajutorul tau. -Ai muncit mult la acest desen. -Este bine ca te-ai hotarat sa colorezi-Am incredere in decizia pe care o iei.- Ma bucur ca iti place aceasta activitate.- Ma bucur ca iubesti cartile. Sunt sigura ca te vei descurca. Multumesc,apreciez mult ajutorul ta* Despre pedepseCaracteristicile pedepselor-exprima forta autoritatii (fa asta pentru ca asa iti spun eu)-nu este focalizata pe fapta (iti arat eu tie!)-implica judecata morala (esti rau si nu esti bun de nimic)-este focalizata pe persoana si nu pe comportament (n-o sa inveti niciodata cum trebuie)-cere supunere ( nu ma intereseaza ce spui tu)-este o amenintare la pierderea unor privilegii (nu te mai iubesc)4. Stilurile parentale *parintele protector *parintele exigent *parintele interactiv *parintele directiva.parintele protector Caracteristicile parintelui protector:-asigura copilului securitate;-copilul constituie prioritatea parintelui;-este foarte sensibil la nevoile copilului;-se sacrifica pentru copil;-ia in considerare doar aspectele pozitive ale copilului;Riscurile parintelui protector parintele protector datorita ingrijorarii excesive devine parinte hiperprotectiv;acesta va modela fie tipul de copil dependent si neajutorat,fara initiativa ce nu-si asuma responsabilitati,fie tipul de copil alintat ce considera ca totul i se cuvine,din cauza ca:-satisface neconditionat nevoile copilului;-cedeaza usor la rugamintile copilului;-nu creaza ocazii de a oferi responsabilitate copilului;Cum sa devina un parinte protector mai bun ca parinte:-sa-si exprime si emotiile de nemultumire si dezamagire;-sa fie hotarat cand este vorba de respectarea regulilor stabilite;-sa incurajeze initiativa copilului;-sa-l invete pe copil sa devina responsabil pentru a face fata singur diverselor situatii;-sa-l deprinda pe copil cu faptul ca si parintele are nevoi personale;-sa accepte ca si copilul se maturizeaza si are nevoie de independenta;b.parintele exigentCaracteristicile parintelui exigent:-nu tolereaza devierea de la drumul corect;-este hotarat sa se asigure de perfectiunea actiunilor copilului sau;-preseaza copilul sa faca mai mult si mai bine;-doreste ca propriul copil sa fie competitiv;Riscurile parintelui exigent:-incearca sa mentina controlul prin stabilirea unor standarde inalte pentru copil;-nu-si exteriorizeaza sentimentele fata de copil;-admite cu greu cand greseste;-chiar si atunci cand copilul face ceva foarte bine,gaseste ceva de comentat;-chiar si greselile minore ale copilului il deranjeaza;Acest gen de parinte,datorita ingrijorarii exagerate pentru performantele copilului,devine parinte hiperfectionist,ce va modela un copil neancrezator,descurajat,coplesit de exigente sau un copil rebel,ce nu accepta regulile si nu tine cont de celalalt.Cum sa devina un parinte exigent,mai bun ca parinte:-sa accepte ca nimeni nu poate fi perfect si ca este omeneste sa gresesti;-sa incurajeze copilul sa-si exprime emotiile;-sa accepte copilul asa cum este;-sa fie atent la intrebarile pe care le pune pentru a nu transforma o conversatie intr-un interogatoriu;-sa-si exprime criticile intr-o maniera constructiva;-sa considere copilul mai important decat rezultatele obtinute;c.parintele interactivCaracteristicile parintelui interactiv:-petrece mult timp cu copilul si cu prietenii acestuia;-este cald si intelegator,astfel copilul apeleaza la el cand are probleme;-sta de vorba mult cu copilul;-confunda de multe ori rolul de parinte cu cel de prieten;Riscurile parintelui interactiv:-nu-si refuza copilul;-are tendinta de a vedea numai aspectele pozitive ale copilului;-poate fi usor manipulat de catre copil;-are incredere in copil si accepta ceea ce-i spune fara sai puna intrebari;Parintele interactiv,pentru ca este preocupat de grija ca s-ar putea sa nu fie placut de copil,se transforma intr-un parinte amicsi modeleaza un copil nerespectuos,indisciplinat,ce nu respecta adultul,nu respecta restrictiile si regulile.Cum sa devina un parinte interactiv mai bun ca parinte:-sa constientizeze necesitatea de a spune copilului nuin anumite situatii;-sa fie ferm si consecvent in stabilirea limitelor comportamentului copilului;-sa nu se justifice tot timpul fata de copil;-sa stabileasca limitele intre rolul sau de parinte si cel de prieten;-sa tina cont ca un copil,pe langa iubire si acceptare are nevoie si de disciplina;d.parintele directiv Caracteristicile parintelui directiv:-este responsabil,plin de energie si competent;-constituie un model pentru copil(de multe ori copiii se lauda cu succesele parintelui)-stabileste el deciziile si in locul copilului;-asteapta de la copil sa devina un bun lider;-este autoritar;Riscurile parintelui directiv:-decid in locul copiilor;-au tendinta de a folosi furia pentru a controla comportamentul copiilor;-nu accepta in fata copiilor ca au gresit;-nu stiu sa asculte cu adevarat ceea ce le transmite copilul;-au obiceiul de a-l zori pe copil sa faca un anumit lucru;Parintele directiv datorita fricii de a nu pierde controlul,devine un parinte dominator ce modeleaza un copil supus,fara opinii,pasiv,lipsit de incredere sau un copil arogant ce dirijeaza,impune reguli proprii,critica.Cum sa devina un parinte directiv mai bun ca parinte:-sa accepte ca si copilul poate lua decizii;-sa nu actioneze sub influenta furiei;-sa exteriorizeze emotii pozitive;-sa realizeze ca-si pot rani copilul prin felul in care comanda;-sa accepte ca ceilalti pot avea un ritm mai lent decat al lui;-sa petreaca mai mult timp cu copiii;-sa accepte si sa recunoasca cand greseste;