1.bilantul 1 razboi mndial .consecintele economice ,politice si sociale ale 1 razboi mondial2.noua ordine intern.Conferinta de apce de la Paris3.Liga Natiunilor.W.wilson si ideeea unei societati ale Natiunilor4.Conferinta de la washington.Tratatul celor 9 puteri.Tratatul celor 5 puteri.5.Valul revolutionar in europa.revolutia bolsevica din Rusia-noiembrie 19176.revolutia"spartak"-istilor in Germania7."republica sfaturilor"din Bavaria8.Guvernarea lui bela kun in ungaria9.Kominterno si socialismul european.Congresul al 2 al internationalei comuniste.10.problema reparatiilor de razboi si reglementarea ei.Planul Dawes.Planul young11.democratiile traditionale in europa occidentala in primul deceniu postbelic.Franta.reconstructia zonelor devastate.Viata politica interna12.Marea britanie.dificultati economice.Greva generala din 1926.evolutia vietii politice13."victoria mutilata " a italiei.Cnsecintele economice ale implicarii Italiei in primul razboi mondial.Crizele politice si tensiuni sociale in primii ani postbelici14.originile fastcismului.Benito mussolini-fondatorul fascismului15.itlia.Instaurarea si stabilirea regimului fascist16.Organizarea Statala a germaniei.Organizarea statului german pe baze democratice.constitutia de la weimar17.Dificultaile initiale ale regimului bolsevic din rusia.razboiul civil si interventia.razboiul ruso plonez18.Rusia sovetica "comunismul de razboi".Congresul al 10-lea al [partidului si adoptarea noii politici econiomice19.Formarea URSS si recunoasterea internationala ala statului sovetiic20.URSS .lupta pentru putere in cadrul partidului comunist(1921-1928).testamentul lui Lenin21.Ungaria intre democratie si autoritarism.dictatura militara a amiralului Horthy.Scopurile revizioniste ale politicii externe a ungariei

22.austria.Consecintele destramarii aimperiului autro-ungar.Organizarea statala a Austriei.Problema anschluse-ului23.Constituirea statului cehoslovac.implementarea modelului democratic in Cehoslovacia.Relatiile politice e xterne24.Restabilirea statului national polonez.politica externa a Poloniei.Relatiile cu Germania25.Aliantele regionale din Europa de est si sud est.Mica intelegere.Intelegerea balcanica26.evolutia vietii politice a sUa dupa primul razboi mondial.Partidele politice.importanta si limitele acordurilor27.SUA si prosperitatea economica28.criza economica mondiala (1929-1933).cauzele crizei.consecintele ei sociale si politice29.Marea depresiune economica din SUA .Crahul de pe wale sreet30.aplicarea polticii New Deal in sua31.Relatiile franco germane 1924_1929.aristide briand si gustav stresemann32.Conferinta de la Locarno 1925.obiectivele conferintei.Documentele semnate la Locarno si importanta lor33.Pactul Briand kellog 1928.Prevederile si semnarea pactului34.protocolul de la moscova 1929.tratative si opinii asupra problemei dezarmarilor35.statele din Extremul Orient in anii 1919-1928.Ascensiunea Japoniei .caracteristicile regimului politic :\"planul Tanako"36."Miscarea de la 4 mai 1919 sin china".Guomindang-ul si partidul comunist.reunificarea Chinei de catre armatele lui Jiang Jiseschi37.efectele crizei economice mondiale asupra republicii de la Weimar38.NSDAP.Programul si liderii partidului nazist.Formatiunile para militare SA,SS si metodele lor de activitate39.Instaurarea dictaturii naziste in Germania Adolf Hitler.Biografia si personalitatea liderului nazist40.Ideologia nazista .Nazificarea Germanie41.URSSS sub regimul stalinist .Planurile cincinale .Colectivizarea paminturilor si "desfiintarea kulacilor".Foametea din 1932-193342.Dictatura lui stalin.Principiile constitutiei din 1936 si realitatea."Epurarile" din partudul comunist si din armata.propaganda si cultul personalitatii lui Stalin

43.Modelul totalitar in europa interbelica.Conecptul de "totalitarism".Intrumentele totalitarismului.44.Tendintele expansioniste si revizioniste ale dictaturilor.programul expansionist al Germaniei de cucerire a "spatiului vital" in est45.Neutralitatea democratiilor.politica de 'impaciuire" ale Marei Britanii.Tentativele Frantei de incercuire diplomatica a Reichiului46.Izolationismul Sua in perioada interbelica47.razboiul civil din Spania 1936 -193948.imperialismul japonez.Penetrarea Japoneza in china49."republica sovetica chineza" condusa de Mao zedung50 Agresiunea japoneza impotriva Chinei.Cucerirea Manciuriei 1931.Invadatrea chinei de catre japonezi in 1937.Acordul dinttre nationalisti si comunistii chinezi51.proiectele hitleriste de anexare a Austriei si cehoslovociei."Anschiussul" Austriei 1938.Conferinta de la Munchen .Dezmembrarea statului cehoslovac.52.Tratativele anglo-franco-sovetice de la moscova 193953.Tratul de neagresiune soveto-german din 23 august 1939 si protocolul aditional secret54.criza poloneza si declansarea celui de-al 2 lea razboi mondial55.Imperiul colonial francez.Miscarile nationaliste din indochina si africa de nord56.Orientul mijlociu intre cele 2 razboaie mondiale57.america latina in perioada interbelica .argentina58america latina in perioada interbelica.Brazilia59.america latina in perioada interbelica.MexicÎntrebarea 1Urmările primului război mondial au fost îngrozitoare. Cel mai mult din urma lui a avut de suferit continentul European. Aici viaţa economică era distrusă practic în totalitate. Circa 10 mln de oameni au murit in acest război, majoritatea europeni (2,7mln germani). Sute de oraşe erau distruse , iar populaţia urma să îndure foamea şi epidemii. Pe plan politic dispar 4 mari imperii acestea fiind Imperiu Rus, German, Austro-Ungar şi cel Otoman. În urma dispariţiei Imperiului Austro-Ungar şi cel Otoman apar o serie de noi state noi state. O dată cu lovitura de stat bolşevică Imperiul Rus va dispare în favoarea unei noi Rusii – cea sovietică care era fondatoarea curentului socialist, de asemenea Rusia Sovietică nu a participat la Conferinţa de la Paris ca urmare

nerecunoscând hotărârile acesteia. Germania care era o mare forţă Europeană a fost distrusă complet, ea a fost nevoită să cedeze o serie de teritorii, să aibă o armată limitată dar şi era obligată să plătească mari despăgubiri de război ce a generat un puternic curent revanşard şi revizionist. P/u că SUA s-au retras din afacerile Europene, Franţa şi Marea Britanie au rămas garantele sistemului de la Versailles. Urmările războiului însă, le-au redus din forţa politică, economică şi militară, astfel impunerea respectărilor întocmai a prevederilor tratatelor de pace şi menţinerea securităţii era destul de dificil de realizat. Astfel se observa o decădere a puterii Europene, şi creşterea rolului SUA pe plan internaţional. O situaţie destul de complicată era în SE Europei. Cele mai multe state erau interesate în păstrarea statu-quo-ului instituit la sfârşitul războiului, iar altele printre care Ungaria, Bulgaria duceau o politică revizionistă astfel că securitatea în această regiune depindea în primul rând de dorinţa Franţei şi Marii Britanii de a descuraja intenţiile revizionist-expansioniste. Totuşi a existat şi un câştigător în urma acestui război – SUA, rezervele de aur în timpul războiului au crescut de 4 ori, iar creditele acordate marilor puteri Europene, îi va permite să crească esenţial ca putere mondială.

Intrebarea 2Primul război mondial a adus o transformare considerabilă a raportului de forţe p/t planul international. Noile circumstanţe au fost că a disparut Imp. German, a încetat să existe monarhia dualistă austro-ungară, oferind spaţiu apariţiei unor noi state nationale. FR şi M.BR. au ieşit invingatoare, dar cu mari pierderi si cheltuieli, în timpul refacerii forţelor SUA se ridica la nivel de nou lider pe arena internaţională. Pe parcursul războiului apare primul stat comunist: Rusia Sovietica. Noua ordine intre state avea să fie pusă la punct de lucrările conferinţei de pace de la Paris. Aceasta s-a desfaşurat intre 18 ian 1919/21 ian 1920. Pe parcursul conferinţei s-au elaborat si semnat tratatele de pace cu ţările învinse. Au prezidat conferinta Consiliul Celor 4: Lloyd George (M.BR.), G. Clemenceau (FR), W.Wilson (SUA), Orlando (IT). Tratatele au fost semnate cu Germania – Versailles (a retrocedat Alsacia&Lorena FR plus că FR avea să ocupe zona Rinului 15 ani; 1/3 din Silezia Superioară s-a incorporat Poloniei; s-a interzis să aibă armata mare, submarine, nave de lupta. Era acuzata de instigarea războiului); cu Austria – Saint-Germain (renunţa la Bucovina; accepta frontierele statelor nou-formate pe teritoriile fostului Imperiu; se limitează forţele

militare; se interzice Anşclussul); cu Bulgaria – Neuilly-sur-Seine (restabileste frontiera cu ROM ca la 1914; i se garantează ieşirea la M. Egee; acceptă hotarele noi de după destrămarea Imp. Austro-Ungar; reparaţii de război: peste 2 mlrd franci aur, etc); cu Ungaria – Trianon 1920/ (Ung.renunţă la drepturile asupra teritoriilor româneşti; admite noile frontiere; şi-a limitat forţele sale armate la 35,000 persoane); cu Turcia – la Sevres (dezmembrarea Imp.Otoman; Palestina, Transiordania şi Mesopotamia trec sub mandat britanic; Tracia se oferea Greciei; recunoştea independenţa Armeniei, protectoratul FR asupra Marocului şi Tunisului; M.Britanie anexează Ciprul; ceda controlul în strâmtori ). Unul din rezultatele cele mai importante ale Conferinţa de pace de la Paris a fost semnarea Pactului Societăţii Naţiunilor, în aprilie 1919—acesta a pus bazele primului for internaţional cu adevărat oferind posibilităţi egale tuturor membrilor.Intrebarea 3Pactul Societatii Naţiunilor a fost aprobat la 28 aprilie 1919. Ziua constituirii Ligii Natiunilor e 10 ian. 1920. Scopul: în a promova pacea şi a preveni razb. Din 26 de articole, 10 privesc căile de atingere a acestui scop. Pactul Ligii nu scotea razboiul în afara legii dar atenţia consta în a preveni razboiul prin mijloace paşnice şi acţiuni collective. Sistemul constituit de Pact se bazează pe 2 principii: 1.membrii societăţilor sunt de accord să respecte şi să apere integritatea teritorială şi independenţa politică a altor state. 2.Orice razboi sau amenintare cu razboi reprezintă o problemă a intregii organizaţii. Dacă negocierile nu ajung la rezultatul dorit se trece la arbitraj care vine din partea consiliului Ligii.Dacă parţile nu se pot abţine sunt libere să acţioneze după propria dorinţă. În conformitate cu art.16, statul agresor poate fi supus unei izolări economice şi pol. Structura funcţională: DPDV structural functional. Pactul era const din 3 componente centrale: adunarea, consiliul, secretariatul. Adunarea era un organ plenar şi toate statele membre erau în mod automat membre ale adunarii. Secretariatul îndeplinea funcţii administrative. Adunarea şi-a creat 6 comitete plenare avînd competente juridice, organe tehnice, reducerile armamantelor, buget şi finanţe, problemele sociale şi umanitare, problemele politice. Competenţiile adunarii Ligii Naţiunii: Din fiecare stat 3membrii; admiterea de noi membri; controlul bugetului; analizarea problemei transmise de catre consiliu; presedenţia adunarii era alcătuită din membrii statelor mici; componenţa consiliului era din membrii permanenţi (statele mari) şi nepermanenţi (statele mici); consiliul

analizeaza prob. adunării, reglementa disputele, expulza membrii care încălcau prevederile pactului, aplica sancţiuni. În comun cu adunarea acţiona consiliul, secretarul general al Ligii Naţiunii curtea de justitie de la Praga. Secreatarul general permanent cu acţionarii cam 600 la nr. se ocupau de evidenţa rezoluţiilor societăţii. Curtea permanentă de justiţie internaţională de la Praga (1922) consta din 21 de magistraţi din toate naţiunile timp de 9 ani care erau realeşi. Deciziile curtii erau falcutative nu obligatorii. Birolul internaţional al muncii se ocupa cu reglementarea prob. muncii. 34 de conflicte au fost soluţionate de Liga Naţiunii, în perioada interbelică dar na putut opri agresiunea Japoniei în China, a Italiei în Etiopia şi a URSS-ului în Finlanda. Declanşarea celui 2 razb. Mond. a reprezentat falimnetul Ligii Naţiunii care îşi încetează activitatea.Întrebarea 4Conferinţa de la Washington a fost parte componentă a Sistemului de la Versailles. Aceasta a fost convocată p/t a soluţiona neclarităţile dintre Marile Puteri în privinţa Extremului Orient şi regiunii oceanului Pacific. Iniţiativa a aparţinut diplomaţilor americani. Durata conferinţei a fost de pe 12 nembrie 1921 – 6 februarie 1922. A rezultat cu 3 Tratate fundamentale: Tratatul celor 5 puteri- SUA, M.Britanie, Japonia, FR, ITAL- (febr.1922) s-a referit la limitarea înarmărilor maritime; a fixat proporţiile forţelor maritime militare. A stabilit o corelaţie a tonajului maxim al navelor de linie, a altor nave de război – cu excepţia submarinelor. A interzis construirea unor baze militare maritime noi, în anumite zone. Tratatul celor 9 puteri M.Brit, FR, Olanda, Belgia, USA, Ital, Japonia, Portugalia, China- consfinţea respectarea suveranităţii Chinei, inviolabilitatea şi integritatea ei teritorială; instituia posibilităţi egale tuturor semnatarilor în relaţiile lor comerciale cu China (teză subliniată insistent de delegaţia americană). În Tratatul celor 4 puteri SUA, M.BR, FR şi JAP îşi acordau garanţii reciproce în privinţa coloniilor din Oceanul Pacific. Întrebarea 5După abolirea instituţiei monarhice în Rusia (martie 1917, pe fonul răscoalelor ţărăneşti şi muncitoreşti), guvernul provizoriu nu a fost în stare să stăvilească întărirea esenţială a mişcării de extremă stângă a Bolşevicilor. Aceştia, în frunte cu Comitetul Militar-Revoluţionar (Antonov-Ovseenko, Gusev, Krâlenko, Nevski) şi la îndemnul lui V.I.Ulianov au pus bazele forţelor armate de şoc, pregătind lovitura de stat. În ciuda încercării guvernului de a aresta conducătorii mişcării, la

24-25 oct/7-8 nov aceştia au luat sub controlul lor gările, centrala electrică, banca de stat şi alte instituţii importante. Au preluat puterea fără violenţă – s-a răsturnat guvernul şi Comitetul Militar-Revoluţionar a preluat conducerea. Aceasta a determinat ieşirea Rusiei din IWW, şi semnarea păcii separate de la Brest-Litovsk (martie 1918). Pacea a costat Rusia ţările Baltice, Polonia, Ucraina, Finlanda şi Caucazul, pe care practic le ocupau germanii, austriecii şi turcii. Pe plan intern, revoluţia din noiembrie a pus început Războiului Civil în Rusia. Scânteile sale au avut un efect indirect asupra multor state din lume, unde acest exemplu a fost urmat. A catalizat înăsprirea crizelor anii problematici de război şi pierderile nemaivăzute până atunci de fiecare dintre ţările europene. Într-un şir de state au avut loc revoluţii; exemple găsim în Germania (nov1918), Austro-Ungaria (oct 1918), Ungaria (mart 1919), Slovacia, sudul Finlandei (începutul lui 1918), Irlanda (1919), etc. Mişcări muncitoreşti de aceeaşi natură au avut loc în FR, M.Brit., SUA.Intrebarea 6. La sfîrşitul lunii decembrie 1918, la Berlin, şi-a deschis lucrările congresul I al Partidul Comunist German. Nucleul noii formaţiuni politice l-a alcătuit grupul “Spartak” social-democraţi de stinga în frunte cu K.Liebknecht şi R.Luxemburg. Programul partidului communist prevedea înfăptuirea revoluţiei comuniste după modelul bolşevic şi instaurarea dictaturii proletariatului. Comuniştii germani s-au declarat solidari cu Rusia Sovietică, pledînd deschis pentru revoluţia comunistă mondială. Chiar de la începutul activităţii sale grupul “Spartak” au boicotat alegerile în Adunarea Constituantă, au refuzat să colaboreze cu sindicatele, pe motiv că sunt ”reformiste”. Cînd, sub presiunea locuitorilor Berlinului, K.Liebknecht a fost propus pentru a intra în guvernul social-democrat condos de F.Ebert, primul a înaintat urmatoarele conditii: Germania să fie proclamată republică soviatică, întreaga putere să fie acordată consiliilor muncitorilor şi soldaţilor şi să fie scoşi din guvern reprezentanţii “burgheziei”. Guvernul F.Ebert n-a putut accepta asemenea dictat. K.Liebknecht a rămas în afara guvernului. Executivul republican n-a putut accepta nici ajutorul Rusiei Sovietice, care propunea 25 de vagoane de produse alimentare prea evident era amestecul bolşevicilor în afacerile interne ale noii republici germane. În ianuarie 1919, guvernul Ebert l-a scos din functie pe şeful politicii din Berlin, simpatizat mult de locuitorii oraşului. Locuitorii oraşului s-au revoltat, astfel guvernul trece la represalii. La 15 ianuarie au fost arestati

şi omorîţi liderii mişcării comuniste “Spartak”, K.Liebnecht şi R.Luxemburg. Astfel, comuniştii trec în inegalitate.Întrebarea 7Din februarie 1919 situaţia politică în Bavaria s-a complicat. A început schimbarea frecventă a guvernelor. Monarhiştii încercau să înfăptuiască o lovitură de stat, dar au fost învinşi de mase. La 13 aprilie 1919 comitetele uzinelor şi consiliile militarilor din München au ales un nou guvern – Comitetul Executiv (comunişti+ „independenţi” de stânga). Preşedinte al comitetului a fost ales liderul comuniştilor bavarezi – Levin Evghenii. Noul guvern a proclamat „Republica Sovietelor” în Bavaria şi a trecut la înfăptuirea programului său: controlul asupra întreprinderilor, naţionalizarea băncilor şi a căilor ferate, formarea Armatei Roşii, însă comuniştii bavarezi nu au transmis ţăranilor fostele pământuri ale latifundiarilor, nu au anulat datoriile ţăranilor către bănci şi nu au adoptat măsuri decisive pentru a înăbuşi contra-revoluţia. Münchenul a fost înconjurat, la 27 aprilie s-a înregistrat o criză de guvern, comuniştii fiind înlăturaţi de la putere, generând dezorganizare în rândurile Armatei Roşii, care apăra Münchenul. La 1 mai 1919, Levin a fost împuşcat, iar „Republica Sovietelor” din Bavaria şi-a încetat existenţa. Întrebarea 8La 16 noiembrie 1918, în urma revoluţiei din Ungaria, la putere au venit social-democraţii, Ungaria fiind proclamată republică, iar preşedinte a fost ales Mihai Karoly, guvernarea căruia nu s-a încununat cu succes. Bela Kun a fost fondatorul Partidului Comunist din Ungaria şi liderul revoluţiei proletare din 1919, în decursul căreia Bela Kun a făcut alianţă cu social-democraţii şi au aderat la Comintern. Ungaria Sovietică intră în alianţă cu Rusia Sovietică. L a21 martie 1919 a fost format guvernul sovietic, care a acaparat puterea de stat şi a proclamat dictatura proletariatului. Conducător al guvernului a fost ales Alexandr Garbay, dar, de fapt, puterea îi aparţinea lui Bela Kun, care mai era şi comisar popular. Guvernul sovietic a dezarmat burghezia, a lichidat fostele organe poliţieneşti, a fost creată o Armată Roşie de amploare. Au fost naţionalizate întreprinderile industriale care aveau mai mult de 20 angajaţi, băncile, transportul, fiind introdus monopolul asupra comerţului extern, a fost introdusă ziua de muncă de 8 ore, toi muncitorii au primit asigurare de stat, a fost introdus învăţământul obligatoriu până l a14 ani. Biserica a fost separată de stat. Împotriva Republicii Sovietice Ungaria au fost orientate forţele Antantei. Armata României a intrat pe

teritoriul Ungariei, iar la 1 august 1919, social-democraţii i-au înlăturat de la putere pe comunişti, acesta fiind sfârşitul guvernării lui Bela Kun şi al Republicii Sovietice Ungare. Intrebarea 9Cominternul – (Internaţionala Communistă), cunoscută şi ca Internaţionala a III-a, a fost o organizaţie internaţională comunistă fondată în 1919 de Lenin şi de Partidul Comunist Rus (bolşevic), care avea ca scop lupta "lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv lupta armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale şi pentru formarea unei republici sovietice internaţionale, ca un stadiu de tranziţie către abolirea definitivă a statului." Cominternul a reprezentat o sciziune a elementelor de stânga din Internaţionala a II-a, ca răspuns la incapacitatea acesteia din urmă de a forma o coaliţie solidă împotriva primului război mondial, război pe care Internaţuionala a III-a l-a considerat un război imperialist.Cominternul a ţinut şapte Congrese Mondiale, primul în martie 1919 şi ultimul în 1935. Grupurile care ţin de tradiţia comunismului de stânga recunosc azi numai valabilitatea primelor două congrese, cele de tradiţie bolşevică, leninistă sau troţkistă – numai cea a primelor patru, iar partidele comuniste staliniste şi maoiste recunosc valabilitatea tuturor celor şapte congrese. O idee de bază a Cominternului a fost aceea a creării de partide comuniste în toată lumea, partide care să sprijine revoluţia proletară mondială. O altă idee importantă era aceea a centralismului democratic, care se reducea, în mare, la principiul conform căruia toate deciziile trebuie să fie luate democratic şi toate vocile trebuie să se facă auzite, dar membrii de partid nu trebuiau să mai comenteze sau să se opună odată ce s-a luat o hotărâre. Pentru ca un partid să poată intra în Comintern, trebuia să accepte cele Douăzecişiuna de Condiţii, care erau concepute pentru a delimita comuniştii revoluţionari de forţele reformiste şi centriste care urmăreau să acceadă în Comintern după succesul revoluţiei bolşevice.

Intrebarea 10Lupta în jurul prob. nereglementate a reparaţiilor a dus în an. 1922-23 la o acutizare a contradicţiilor dintre toate părţile cointeresate. Reparaţiile desemnează sume de bani prin care ţara învinsă se obliga să platească pagubele pricinuite statelor supuse atacului. Magnaţii germani au găsit sprijin în prob. reparaţiilor din partea Angliei şi SUA. Englezii erau p/t reducerea reparaţiilor şi anularea lor ulterioară, fapt determinat de tendinţa lor de a nu admite întarirea Franţei şi stabilirea hegemoniei ei în

EU. La 9 ian. 1923 comisia reparaţională a recunoscut faptul “neindeplinirei internaţionale” de catre Germ. a lucrărilor de reparaţie. La 11 ian. trupele franceze şi belgiene au intrat în Rur. Ocupatia Rurului a dezorganizat complet economia Germ. Regiunea Rurului a fost despărţită de la restul Germ. cu un hotar vamal. Germ. a fost lipsită de 88% din întreaga extractie de carbune, 70% din producţia fontei şi 40% a oţelului. La 12 oct. 1923 guvernul englez sa adresat guvernului SUA cu propunerea convocării unei conferinţe p/t reglementarea prob. reparaţionale. Diplomaţia franceză a fost nevoită să accepte organizarea unui comitet de experţi p/t examinarea salvabilităţii Germ. Franţa tot mai mult era înlăturată pe planul 2 în rezvolvarea problemei reparatiilor. La 14 ian. 1924 si-au început lucrările comitetele de experţi. Unul din preşedinţi era C.Dowes în numele căruia sa numit intervenţia p/t a pune capăt aventurei de la Rur şi p/t a ajuta Germ să plătească reparaţiile de razb. La iniţiativa americanilor este constituit planul Dowes ce oferea soluţii p/t ca Germ. să poată achita pagubele. Planul preconiza ca Germ să achite annual 2,5 mld de mărci de aur şi se indicau sursele de achitare: vămi, căi ferate, taxe asupra transporturilor din industrie. Planul a fost aprobat la Londra în 1924 unde a fost constituită şi o comisiei de supraveghere şi Franţa sa angajat ca să-şi retragă trupele de pe teritoriu timp de un an. În feb 1929 la Paris este convocată o comisie alcătuită din membrii Ligii Naţiunilor în frunte cu Yang, banchir American, numinduse planul Yang care a fost aprobat la Haga la o conferinţă şi prevedea reducerea totală a sumei. Suma reparaţională a fost redusă la 113 mld mărci aur şi Germ. urma să plătească 2 mld mărci aur timp de 37 de ani începînd cu 1929 însă nu-şi îndeplineşte obligaţia fiindcă din 1929 începe criza economică mondială şi Germ. renuţă la achitarea sumei iar cu venirea lui Hitler la putere sa anulat ideia achitării plăţii p/t război.Intrebarea 11La baza societăţilor democratice este pus principiul suveranităţii poporului, ceea ce înseamnă că „guvernarea poate fi legitimată doar prin voinţa celor guvernaţi”. Pe parcursul a mai multe decenii în ţările occidentale cu puternice tradiţii democratice sa constituit statul de drept, care sa consolidat în perioada interbelică. Statul de drept presupune egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, drepturi egale p/t toţi, principiul separaţiei puterilor. În Franţa sa afirmat tendinţa de a lărgi democraţia, luîndu-se măsuri p/t înlăturarea colaboraţioniştilor şi p/t acordarea dreptului de vot femeilor. S-au făcut naţionalizări de întreprinderi

, sau incadrat în muncă milioane de oameni veniţi din prizonierat. Constituţia celei dea IV-a Republici 1946, stabilea rolul prepondierent al puterii legislative (Adunarea Naţională) faţă de puterea executivă (Preşedintele Republicii şi Guvern). Problemele interne, dificultatile întîmpinate pe plan extern explica instabilitatea guvernamentală şi tendinţa de integrare în sistemul de alianţă politico-militară dominat de SUA (NATO) şi în Comunitatea Economică Europeană. Franţa a pierdut războiul din Indochina (1946-1954) şi din Algeria (1954-1962) a pierdut poziţiile din Maroc şi Tunisia.Toate acestea au dus la revenirea la preşedenţia ţării a generalului Charles de Gaulle, în jurul căruia sa înfăptuit o realiere a forţelor burgheziei naţionale, organizată sub numele de Uniunea p/t Noua Republică (ianuarie 1959). În timpul acestei preşedenţii a fost lichidat războiul nepopular din Algeria, a fost afirmată dorinţa de independenţă a Franţei în raporturile cu partenerii occidentali, a fost continuată politica de conciliere franco-germană, a fost recunoscut guvernul Republicii Populare Chineze, de asemanea, Franţa şi-a retras personalul militar a comandamentului Pactului Atlanticului de Nord (NATO).

Intrebarea 12Proprietarii minilor de cărbune au anunţat că sunt nevoiţi să reducă salariile lucrătorior începind cu 1 aug 1925. Uniunea Cvadrupla a sindicatelor a declarat că nu va ceda. A cedat doar Guvernul, alocînd subvenţii de la buget dar care erau insuficiente p/t acoperirea datoriilor salariale. În mai 1926 greva minerilor a reînceput fiind susţinută de celelalte sindicate. Ea a devenit generală: sau închis uzinele şi frabicile, nu circulau mijloacele de transport, sa oprit trenurile. Numărul celor participanţi la grevă a ajuns la 5 mln. de oameni. Guvernul a promis că va soluţiona prob. iar Consiliul General al Trade – Union-urilor a chemat la încetarea grevii. Greva a demonstrat existenţa unei ample solidarităţi a salariaţilor din diverse state ale lumii. În anul 1924-29 partidul Laborist sa aflat în opoziţie. Laboriştii au eliminat din rindurile partidului lor elementele comuniste, care aveau statut de membri individuali. În 1928 ei au adoptat un program nou întitulat “Laboriştii şi Naţiunea” în care propuneau constituirea unor “corporaţii sociale”. Alte teze de program au fost redactate în maniera liberă.

Întrebarea 14

Fascismul este o ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, care a stat la baza unor partide de extremă dreaptă, caracterizându-se prin naţionalism extremist, misticism, violenţă, demagogie socială etc. Termenul de fascist a desemnat iniţial pe purtătorul fasciei (Fascie = mănunchi de nuiele de mesteacăn, legat cu o curea, având la mijloc, în partea superioară, o secure şi purtat de lictorii care îi însoţeau pe unii magistraţi romani [în Roma antică]). Ca ideologie, fascismul se încadrează în extrema dreaptă a spectrului politic. Fascismul este incompatibil cu democraţia şi diversitatea de opinii. Statul fascist este o dictatură care promovează cel mai adesea idei naţionaliste duse până la extrem; pe lângă idealizarea propriei naţiuni şi preamărirea trecutului glorios, se manifestă intoleranţa faţă de alte naţiuni/rase/ideologii. Naţionalismul exagerat este completat de încălcarea gravă a drepturilor omului, eliminarea oponenţilor prin mijloace teroriste, o obsesie bolnăvicioasă faţă de problemele legate de siguranţa naţională şi dorinţa de expansiune teritorială, care determină puternica militarizare a statului, blocarea sau chiar eliminarea altor lideri de opinii, interzicerea religiei, corupţia generalizată, descurajarea manifestărilor artistice, obţinerea şi menţinerea puterii prin mijloace brutale, prin şantaj, ameninţare şi crimă. Fascismul se manifestă prin distrugerea oricăror structuri democratice, controlul mass-mediei, subordonarea totală a individului vis-a-vis de stat şi crearea unei situaţii de continuă terorizare a populaţiei civile. Relativa priză a ideologiilor fasciste la unele populaţii în anumite momente istorice s-a datorat unor lideri carismatici primul fiind Benito Mussolini, discursului naţionalist şi conjuncturii politice şi economice. S-a constatat că ideologiile de extremă dreaptă reuşesc să se impună în perioadele de recesiune economică şi pe fondul nemulţumirii populaţiei faţă de ineficienţa guvernării.Intrebarea 15.În primăvara anului 1919, în Italia au apărut primele bande de fascişti. Ele erau alcatuite din foşti veterani ai primului razboi mondial care nu-şi puteau aranja viaţa. Unul dintre ideologii mişcării fasciste a fost poetul G.d’Annunzio. Lider al miscarii fasciste italiene a devenit Benito Mussolini. După război, detaşamentele fasciste conduse de Mussolini atacau cu violenţă organizaţiile muncitoreşti, devastau sediile Partidului Socialist. Detaşamnetele se numeau ”Fasci di combatimento”, ”fascio” însemnînd “mănunchi”,”legătură”,”uniune”. În martie 1919, la Milano, a avut loc prima întrunire a fasciştilor. A fost create o uniune a

detaşamentelor fasciste şi adoptat un program de activitate care prevedea instituirea unei puteri de stat forte, propagarea naţionalismului. Fasciştii mai doreau instituirea republicii, introducerea unui impozit progresiv, pămîntul să fie dat ţăranilor, să fie introdusă ziua de muncă de 8 ore etc. Ulterior, venind la putere fasciştii vor uita de programul lor, dovedind caracterul lui demagogic. Fasciştii îi maltratau pe activiştii socialişti, comunişti, sindicalişti. În noiembrie 1921 fasciştii au convocat un congres al lor, care a dus la consolidarea rîndurilor acestora. Fasciştii aveau fracţiunea lor parlamentară. La început guvernul condos de Mussolini era un guvern de coaliţie. Dar, caracterul dictatorial al noii puteri s-a simţit din prima clipă. Au fost interzise comitetele muncitoreşti de la fabrici şi uzine, au fost limitate drepturile sindicatelor, ţăranii au fost obligaţi să restituie pămînturile ocupate în anii 1919-1920. Fasciştii au promovat o politică deschisă de teroare şi represuini faţă de activiştii fortelor de stinga. Fascismul a fost o reacţie la mişcarea de extremă stînga, dar şi o reacţie la ideile liberale. Fascismul a sugrumat viaţa individuală a cetăţenilor. Pe prim plan a fost pus statul: ”Totul pentru stat, nimic în afara statului, nimic contra statului”. B.Mussolini a fost primul care a introdus în şcoli organizaţii de copii şi adolescenţi educaţi în spiritul totalitarismului.

Întrebarea 16În urma revoluţiei democratice din 1918-1919, a fost lichidată monarhia, Germania proclamându-se republică, au fost proclamate drepturi şi libertăţi democratice, s-a stabilit ziua de muncă de 8 ore. În ianuarie 1919 în Germania s-au desfăşurat alegeri în Adunarea Naţională. La şedinţa din 11 februarie, Friedrich Ebert a fost ales în funcţia de preşedinte al Germaniei. Conducerea guvernului i-a fost încredinţată lui Philipp Sheidemann. În oraşul Weimar, ulterior în capitală, la 31 iulie 1919, Adunarea Naţională a Germaniei a adoptat Constituţia Germaniei / Constituţia de la Weimar, iar suprastructura politică instituită a intrat în istorie ca regimul de la Weimar. Germania a devenit o republică parlamentară. Parlamentul – Reichstag-ul – a devenit organul legislativ suprem. Alegerile în parlament aveau loc o dată la 4 ani. La alegeri puteau participa bărbaţi şi femei de la 20 de ani în sus. Preşedintele republicii avea largi împuterniciri. El numea guvernul, era comandant suprem al forţelor armate, putea dizolva parlamentul, putea abroga legile, avea dreptul să instituie stare excepţională. Constituţia consfinţea

drepturile şi libertăţile democratice ale cetăţenilor. Ea avea un caracter mai progresist decât Constituţia de pana la primul război mondial.

Întrebarea 17

În dimineaţa lui 7 noi/25 oct. Bolşevicii au proclamat căderea guvernului provizoriu. Încarcerarea membrilor Cabinetului a fost efectuată în Palatul de Iarnă. Sovieticii şi-au proclamat instituţiile guvernante în Russia, printre care şi Comitetul Executiv Central în rol de legislativ şi Consiliul Comisarilor Poporului – aparat executiv sau, Cabinetul. Ca răsunet – numai în Moscova -- timp de o săptămână au avut loc lupte, pînă cînd puterea sovietică a prevalat asupra unităţilor militare conservatoare. Rezistenţă au întâlnit în Sudul Russiei, unde naţionaliştii ucrainieni au instaurat regimuri autonome. „Reforma calendarului” a avut loc în Russia în febr1918, p/t a fi în concordanţă cu Occidentul. Neînţelegerile care existau în sînul mişcării bolşevice, se împărţeau în două: 1) Lenin şi Troţki pledau pentru un regim autoritar uni-partidist, iar, 2) Zinoviev şi Camenov – pentru o guvernare de coaliţie, p/t a evita violenţa şi luptele. La alegerile p/t Adunarea Constituantă în noiembrie, rezultatul a dezamăgit bolşevicii, ei obţinuseră doar 25 locuri, iar majoritatea erau ale Revoluţionarilor Dreptei Socialiste. Apelul la Aliaţi p/t a stabili pace a fost refuzat, considerîndu-se trădare; dar Germania a profitat, propunînd pace pe frontul de Est şi semnarea Păcii de la Brest-Litovsk, în Polonia. În interior, venirea bolşevicilor la putere a pus începutul Războiului Civil între forţele alb-gardiste (susţinînd vechea ordine) şi Armata Roşie a noii puteri, mai 1918. Bătăliile dintre unităţile albgardiste şi Armata Roşie, comandate de Troţki au avut loc lîngă Moscova. Între timp, puterile aliate au început intervenţia militară în Russia. Cu scopul iniţial de a proteja muniţiile de pe teritoriul rus împotriva germanilor, forţele britanice au debarcat în Murmansk în martie, conform angajamentului cu guvernul sovietic. Ca urmare a revoltei din Cehoslovacia, M.Brit, FR şi SUA au trimis trupe în Nordul Russiei, în timp ce SUA şi Japonia au trimis forţe în Siberia, susţinând alb-gardiştii. Motivele Aliaţilor erau diferite; M.Brit şi FR sperau să readucă Russia în război împotriva GERM şi să suprime comunismul. Japonia dorea să anexeze teritorii ruseşti. SUA- să îngrădească japonezii şi să salveze cehoslovacii. Cu Polonia au apărut probleme din momentul în care a încercat să proclame independente şi să unească teritoriul aflat sub controlul rus cu cele ocupate de fostul imperiu austro-ungar.

Frontiera propusă de lordul Curzon a stîrnit nemulţumirea polonezilor, care au atacat Ucraina în 1920. Ruşii au contra-atacat şi aproape au ocupat Varşovia, dar au fost învinşi. Tratatul de la Riga (1921) a încheiat conflictul în favoarea Poloniei.

Întrebarea 18 Acaparând puterea de stat, bolşevicii au declanşat războiul civil (noiembrie 1917). În anii războiului civil, puterea sovietică a supus întreaga activitate internă intereselor victoriei. Ea a transformat ţara într-o tabără militară unică. În domeniul industriei, bolşevicii au naţionalizat întreprinderile mari, dar şi pe cele mici şi mijlocii. Altfel, burghezia ca „clasă” a fost definitiv expropriată. Bolşevicii au centralizat întreaga activitate economică, au elaborat planuri riguroase, obligatorii pentru toate întreprinderile. Datorită acestor măsuri, armata a fost asigurată cu arme, muniţii, îmbrăcăminte etc. În ianuarie 1919, guvernul sovietic a luat decizia de a colecta de la ţărani, în mod obligatoriu, toate surplusurile de pâine, apoi şi celelalte surplusuri alimentare. Acesta a fost principalul element al politicii „comunismului de război”, graţie căruia, bolşevici au rechiziţionat în perioada anilor 1918-1919, 110 mln puduri de grâu, în perioada 1919-1920 – 200 mln, iar în 1920-1021 – 285 mln. Au fost rechiziţionate zeci de puduri de carne, fructe, legume, altă producţie agricolă. A fost introdusă munca obligatorie, conform principiului „cine nu lucrează, nu mănâncă”. Rubla s-a devalorizat complet. Salariul a început să fie dat în natură. După încetarea războiului civil, pentru a depăşi criza alimentară gravă şi pentru a înviora economia, regimul bolşevic a fost nevoit să modifice politica sa internă, adoptând Noua Politică Economică (NEP) în cadrul Congresului al X-lea al PC: a fost înlocuit sistemul de rechiziţionare obligatorie a surplusurilor de produse agricole prin plata unui impozit de produse către stat, stabilit din timp. Comerţul a fost permis, devenind principala verigă de legătură între sat şi oraş. Partidul stimula diverse forme de cooperare în agricultură. Pentru a depăşi criza din industrie, bolşevicii au apelat la capitalul din străinătate. La întreprinderi s-a introdus plata salariilor. Munca obligatorie mobilizările pe „frontul de muncă” au fost suspendate. NEP a fost o cotitură a conducerii bolşevice spre realităţile existente în Rusia, debarasarea de multe utopii legate de egalitarismul comunist, de constrângerea extraeconomică a muncitorilor.

Întrebarea 19

Formarea URSS-ului după părerea multor istorici a avut loc datorită revoluţiei ruse din 1917. Atunci a fost pus în practică un nou curent ideologic – cel socialist-comunist. În anii 1921-1922 între Rusia Sovietică, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, Republica Sovietică Socialistă Belorusă şi Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană s-au format strânse relaţii de ordin economic, social, dar şi politic. Pentru conducerea rusă era avantajos ca aceste 4, să formeze o uniune, ca mai apoi să poată conduce acest spaţiu. Astfel după o serie de tratative şi întruniri la 30 decembrie 1922 se formează URSS-ul. Această uniune era prezentată ca o federaţie, şi permitea fiecărui membru a URSS-ului dreptul de a ieşi din acest ,,sistem’’. După crearea acestei uniuni, la 31 ianuarie 1924 a fost aprobată constituţia URSS-ului. Aceasta confirma că URSS-ul e o federaţie şi fiecare stat membru poate să se declare independentă. La fel această constituţie permitea altor state să adere la URSS. Organul suprem era Întrunirea Unională a Sovietelor. Aceasta era convocată anual. Pe lângă aceasta existau 2 camere: Uniunea Sovietelor şi Sovietul Naţional. Persoanele din camera Uniunii Sovietelor erau alese de Sovietul URSS-ului iar cei din Sovietul Naţional erau reprezentaţi de 5 membri din partea fiecărei republici şi câte un membru din partea fiecărei autonomii. P/u a intra în vigoare, legile, trebuiau să fie aprobate de ambele camere. Recunoaşterea Internaţională a URSS-ului nu a fost o mare problemă din cauza capacităţii sale. Chiar dacă au existat neînţelegeri între sovietici şi britanici, Marea Britanie a fost primul stat care a recunoscut URSS-ul. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1924, după aceasta a urmat recunoaşterea din partea Franţei, Italiei, Norvegiei, Suediei, Greciei, Mexicului, Chinei (1924). Iar în 1925 URSS e recunoscută şi de Japonia.Intrebarea 20Testamentul lui Lenin este numele dat unui document scris de Vladimir Ilici Lenin în ultimele săptămîni ale anului 1922 şi prima săptămînă a anului 1923. În testament Lenin a propus schimbari în structurile de conducere ale tînărului stat sovietic. El a mai făcut de asemenea unele aprecieri asupra unor membri de frunte ai conducerii sovietice, cea mai importantă observaţie făcută fiind aceea a îndepărtării lui Stalin din funcţia de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.Testamentul lui Lenin îi puneau pe membrii triumviratului aflat în acel moment la putere (Stalin, Zinoviev, Kamenev) într-o mare încurcatură. Pe de o parte ei ar fi preferat să interzică documentul care îi critica pe toţi cei trei şi aliatul lor Buharin, dar şi adversarul lor Trotki.

Liderii sovietici erau de asemanea în mijlocul unor lupte fracţionale p/t controlul partidului, fracţiunea conducatoare însăşi fiind formată din grupuri neomogene care aveau să se dezintegreze în curînd, a fost ca delegaţia să poată avea acces la el în urmatoarele condiţii: 1.Testamentul trebuia citit de reprezentanţi ai conducerii partidului în cadru unor întîlniri separate cu fecare delegaţie regională a partidului, 2.Luarea de notiţe nu era permisă, 3.În timpul întîlnirilor plenare al Congresului nu trebuia făcute referiri la testament. Ca urmare, testamentul nu a avut efectul pe care îl sperase Lenin, iar Stalin şi-a păstrat poziţia de Secretar General. Împiedicarea acţiunii de aducere la cunoştinţe tuturor membrilor partidului a conţinutului documentului a rămas un fapt controversat folosit în lupta dintre opoziţia de stinga şi fractiunea Stalin-Buharin din perioada 1924-1927. Testamentul nu a fost adus la cunoştinţa publicului larg datorită consensului la care au ajuns membrii conducerii sovietice care considerau că documentul nu poate fi tipărit şi publicat deoarece ar fi făcut rău întregului partid. Din momentul în care Stalin şi-a consolidat poziţiile de lider de necontestat al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice la sfîrşitul celui de-al treilea deceniu, toate referirile la testamentul lui Lenin au fost considerate „agitaţie antisovietică” şi a fost pedepsită ca atare.

Întrebarea 21În 1919 „armata naţională” a lui Horthy a întreprins o campanie militară asupra Budapestei, iar la 16 noiembrie au intrat în capitală, fiind astfel instaurată dictatura lui Horthy. În ianuarie 1920 a fost organizată o „comedie electorală” în cadrul Adunării Naţionale, Horthy a primit majoritatea. La 1 martie, în Ungaria a fost instaurată monarhia, iar Horthy a fost ales în calitate de regent. La 4 iunie 1920, la Trianon, a fost semnat Tratatul de Pace cu Ungaria, potrivit căruia Ungaria renunţă la unele teritorii în favoarea României, recunoaşte hotarele Austriei, României, Poloniei, Statului Sârbo-croat, reducerea considerabilă a armatei, achitarea reparaţiilor de război. Specificul dictaturii Horthiste erau metodele teroriste de reprimare a claselor muncitoreşti şi a altor paturi. Timp de 25 de ani Horthy a instituit un regim al închisorilor şi al lagărelor de concentrare. Însă fascismul unguresc avea şi unele trăsături care-i confereau un caracter „liberal” – păstrarea Parlamentului, existenţa partidelor nefasciste şi a opoziţiei parlamentare. În 1922 a fost anulat votul universal şi votul secret din cadrul parlamentului. În ţară lipseau cele mai elementare libertăţi democratice. Nu exista o legislaţie

socială, muncitorii fiind exploataţi din ce în ce mai mult. Unul dintre punctele de sprijin a lui Horthy era biserica catolică. Atitudinea faţă de URSS era una vădit duşmănoasă. Horthy tindea spre revizuirea tratatului de la Trianon şi spre restabilirea hegemoniei ungare asupra popoarelor slave şi ne ungare ce au intrat în componenţa Austro-Ungariei antebelice. În aprilie 1927 între Ungaria şi Italia a fost semnat un acord de pace orientat împotriva statelor Micii Antante. 1934 – Ungaria a stabilit relaţii diplomatice cu URSS. Horthy a fost unul dintre primii complici ai lui Hitler şi Mussolini în actele de agresiune din Europa. În feb 1939 Ungaria horthistă a aderat la „Pactul anticomintern”, legându-şi soarta de Germania hitleristă. În noiembrie 1940 Horthy a aderat şa Tripla Alianţă a statelor fasciste. Participarea la atacul hitlerist a fost punctul de declin al regimului horthist.Intrebarea 22În urma destrămării Imp. austro-ungar, în Austria se simţea diferenţa mare dintre oraşe şi state din 6,4mln.,1,8mln., trăiau în capitala Viena. În urma destrămării a fost foarte răspîndită teoria că Austria nu poate exista de una singură, din cauza problemelor financiare se vehicula problema de ca Austria trebuie să se alipească unui alt stat, una din soluţii era Germania. Situaţia economică din Austria era destul de critică mai ales în iarna anilor 1918-1920 nu ajungea cărbuni atît sursei energetice, cît şi p/t încălzire, în ţară nu se ajungea alimente. În acest timp au fost introduse ideologic conceptele socialiste şi s-au încercat a fi puse în practică, se anulau toate titlurile şi privilegiile acordate anterior. A fost anulată vechea poliţie şi jandarmeria iar în locul lor a fost instituită miliţia. Afost creată noua judecată populară, a fost naţionalizate băncile şi tot ce putea duce la dezvoltarea economică. Castele ungare au fost fie distruse, fie amenajate p/t unele localuri care erau sub controlul conducerii ca ex.: şcoli, grădiniţe. După destrămarea Imp., Austria va forma o nouă constituţie la 1 octom.1929 conform acestei constituţii persoanele ce depăşeau vîrsta de 20 ani aveau dreptul la vot. Se formează în Parlament camerele, superioară şi inferioară, statul federal unde intrau posesorii de pămînt şi în Austria au fost anulate titlurile şi privilegiile. Se acordă drept la exprimare la adunări şi alte tipuri de acest gen. Femeile aveau acelaşi drept politic ca şi bărbaţii, a fost introdusă ziua de lucru de 4 ore, exista asigurarea socială, au fost create sindicate. Însă puterea rămînea totuşi în mîinile burgheziei. Totuşi politica rămînea a fi instabilă astfel în august 1920 partidul comunist a baicotat alegerile parlamentare declarînd că deoarece există statul deputaţilor parlamentul

burghez pierde importanţa sa. În iulie 1934 un grup de nazişti coordonat de Berlin a încercat să înfăptuiască o lovitură de stat. În urma acestui eveniment a fost ucis cancelarul Dalifus însă aceşti nazişti n-au avut susţinere în Austria iar Germania nu se hotăra să o atace temindu-se de ajutorul Italiei. La 11 iulie 1936 Austria şi Germania ajung la un acord în urma căruia republica Austriacă devenea al III-lea Reich. În conducerea lui Susnic au fost introduşi naziştii austrieci iar apoi aceştia au fost introduşi în toate aparatele puterii de conducere. Se evidenţiază regimul dictaturii fasciste cel mai mult. Proletariatul austriac încearcă să facă concurenţă regimului nazist. Totuşi în februarie 1938 Susnic a fost deacord la cedarea puterii în favoarea naziştilor. Chiar dacă circa un mln. de muncitori au semnat un memorandum unde se cerea lichidarea regimului nazist. La inceputul lui martie 1938 muncitorii se pregăteau să intervină militar aceasta a dus la capitularea conducerii lui Susnic. La 11 martie 1938 în Austria a intrat armata Germană supunind-o din toate marile puteri doar URSS a fost contra Anşlusului.

Intrebarea 23 Pînă la terminarea primului război mondial Cehoslovacia făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.La Paris funcţiona Comitetul Naţional Ceh (C.N.C.), în frunte cu Tomas Masaryk.Comitetul lupta pentru constituirea statului naţional al cehilor şi slovacilor. C.N.C. avea legături strînse cu teritoriile populate de cehi şi slovaci, care au luptat de partea Antantei. În septembrie 1918, C.N.C. din Paris s-a proclamat Guvern provizoriu, prim-ministru devenind T.Masaryk. Puterile Antantei au recunoscut acest guvern. În octombrie 1918 a fost aleasă Adunarea Naţională, care a concentrat în mîinile sale puterea legislativă. Astfel, primul preşedinte al Republicii Cehoslovace a fost T.Masaryk. Constituirea Republicii Cehoslovace, la 28 octombrie 1918, a însemnat o etapă importantă în istoria cehilor şi slovacilor. Tratatele de pace, semnate între statele Antantei şi Germaniei, şi aliatele ei din primul război au stabilit hotarele Cehoslovaciei. DPDV economic, Cehoslovacia era un stat avansat. În decembrie 1918, în Cehoslovacia s-a introdus ziua de munca de 8 ore, cetăţenilor li s-au acordat largi drepturi democratice, a fost introdus sistemul de asigurări sociale. În aprilie 1919 a fost înfăptuită reforma agrară. Odată cu adoptarea constituţiei, Cehoslovacia se proclama republică democratică, în care poporul era “singurul izvor al puterii de stat”. Cetăţenii de la 21 de ani în sus au obţinut dreptul de vot. Cine nu participa la alegeri era amendat,

conform legii. Criza economică mondială a lovit şi în economia Cehoslovaciei. În mai 1938, Germania a concentrat la hotarele cu Cehoslovacia peste 10 divizii, gata să atace ţara. Guvernul de la Praga a răspuns prin întărirea forţelor sale armate la hotarele din Vest. La Conferinţa de la Munchen, M.Britanie şi Franţa au căzut deacord cu cererea Germaniei, de a i se ceda Sudetii. În martie 1939, Cehoslovacia a fost ocupată de germani. Politica externă a Cehslovaciei a fost orientată spre alianţe cu Franţa şi M.Britanie. Dar în clipele grele pentru cehi şi slovaci, englezii şi francezii au uitat de obligaţiunile asumate de ei.Intrebarea 24. La 7 noiembrie 1918, Polonia s-a proclamat republică independentă. Conducator al statului a fost desemnat Josef Pilsudski. Situaţia economică a Poloniei după primul razboi mondial era grea. Intreprinderile industriale nu functionau. Crescuse numărul şomerilor. În martie 1921, în Polonia a fost aprobată o constituţie nouă. Puterea legislativă aparţinea Seimului (adica Parlamentului polonez) si Senatului. Preşedintele numea guvernul. Constituţia Poloniei oferea largi drepturi şi libertăţi democratice cetăţenilor ţării. Criza economică din 1929-1932 a lovit puternic în economia poloneză, deoarece şi după depăşirea crizei economice în statele occidentale, Polonia rămînea încă în criză. În anii ’20, Polonia se orienta spre alianţa cu Franţa. În 1921 şi 1925, Varsovia a semnat acorduri militare cu Parisul. În anii’30 s-au intensificat raporturile polono-germane. În ianuarie 1934, Polonia a semnat un Tratat de neagresiune cu Germania. În martie 1938, Polonia a inaintat pretenţii faţă de Lituania; ea cerea restabilirea relaţilor diplomatice, întrerupte în 1920. În noiembrie 1938, cînd Cehoslovacia a fost lăsată pradă Germaniei, Polonia a ocupat regiunea Tesin. La sfîrşitul anilor ’30 au sporit presiunile Germaniei asupra Poloniei. Varşovia din nou s-a orientat spre Paris şi Londra. La inceputul lui aprilie 1939, Polonia a semnat cu M.Britanie un Acord de ajutor reciproc. Anglia s-a obligat să susţină Polonia în caz de ameninţare a suveranităţii ţării. La 1 septambrie 1939, Polonia a fost atacată la început de Germania hitleristă, apoi la 17 septembrie, de către URSS.

Intrebarea 251) Regele României şi Iugoslaviei, preşed. Rep. Cehoslovace, doritori de a menţine pacea, de a intensifica raporturile economice , să dea în acest scop raporturilor de amicitie şi de alianţă care exista între cele 3 state ale Micii Intelegeri o bază organică şi stabilă, grupul Micii Intelegeri, au

hotărât să stabilească cele ce urmeaza: au desemnat ca plenipotenţiari ai lor pe: regele Rom. pe N.Titulescu, preşedintele Cehoslovaciei pe Eduard Benes iar regele Iugoslaviei pe Bogoliub Jevtic,. Consiliu permanent al Micii Înţelegeri a fost format din miniştrii afacerilor externe, este constituit ca organ director al politicii comune a grupului celor 3 state. Hotărîrile vor fi luate cu unanimitate. Consiliul permanent se intruneşte în mod obligatoriu cel puţin de 3ori pe an. Preşed. Consiliului permanent este ministrul afacerilor externe al statului unde se ţine întrunirea obligatorie anuală. Consiliul permanent poate să hotărască ca apărarea punctului de vedere al statelor Micii Intelegeri sa fie încredinţată unui singur delegat. Un secretariat al Consiliului perman este creat. Sediul său este stabilit p/t un an în capitala preşedintelui al Consiliului Permanent. O secţiune a secretariatului va funcţiona în mod permanent la sediul Societăţii Naţ. Unite. Politica comună a Cons. Perman. trebuie să fie inspirată din acte ca : Pactul Societăţii Natiunilor, Pactul din Paris, Actul general de arbitraj. Convenţiunile de alianţă între Rom. şi Iugosl. din 7 iunie 1921, între Rom. şi Cehosl. din 23 aprilie 1921 şi între Cehosl. şi Iugosl. din 31august1922, au fost prelungite la 21mai1929. 2) Preşedinte Republicii Elene, regele Rom., preşed. Republ. Turce şi regelui Iugosl., dorind să contribuie la întărirea păcii în Balcani, insufleţiţi de înţelegere şi împăcare care a prezidat la elaborarea Pactului Briand-Kellog şi la hotărîrile privitoare la el ale Adunarii Societăţii Naţiunilor, ferm hotărîţi să asigure respectul angajamentelor contractuale şi menţinerea ordinii teritoriale din Balcani, au hotarît să încheie un pact de înţelegere balcanică. În articolul întîi Grecia, Rom., Turcia şi Iugosl. îşi garantează mutual siguranţa tuturor frontierilor lor balcanice. Art. 2 înaltele părţi contractante se obligau să se sfătuiască asupra măsurilor de luat în faţa unor împrejurări ce ar putea atinge interesele lor aşa cum sunt definite prin prezentul acord. Ele se obligau să nu întreprindă nici o acţiune pol. faţă de orice ţară balcanică, nesemnatară a prezentului acord. Art. 3: Prezentul acord va intra în vigoare îndată după semnarea lui de toate puterile contractante şi va fi ratificat şi deschis oricărei alte ţări balcanice.Întrebarea 26După 1-ul război mondial, în viaţa politică a SUA în continuare se evidenţiază lupta dintre republica şi democraţi. În anul 1920 urma să aibă aleger, astfel se formase o importantă coaliţie împotriva lui Wilson şi a Partidului Democrat (PD). Concurenţii tot mai mult puneau accentul

pe faptul că la Conferinţa de Pace de la Paris, el, n-a putut să asigure SUA rolul de arbitru pe arena Internaţională. Republicanii în frunte cu senatorul Lodj erau împotriva ratificării Tratatului de la Versailles dar şi a recunoaşterii Ligii Naţiunii unde Franţa şi Marea Britanie aveau roluri principale. Pe lângă aceasta senatorul Bora la fel era nemulţumit de politica americană şi menţiona că e destul de important ca SUA să nu ,,fie datoare” aliaţilor săi europeni şi de asemenea să nu se limiteze în acţiunile proprii. Aceste atacuri dure au făcut ca poziţiile lui Lodj şi Bor să fie într-o oarecare măsură realizate. Înainte de alegeri situaţia p/u Wilson se înrăutăţea: susţinătorii celor 14 puncte s-au redus; americanii irlandezi erau nemulţumiţi că poporul irlandez nu era admis la Conferinţa de Pace de la Paris; americanii germani şi italieni îl învinuiau de încălcarea promisiunilor date Germaniei şi Italiei. Astfel candidatura lui Wilson p/u postul de preşedinte a SUA nu putea fi înaintată , şi în locul său din partea PD-ului a fost propus Cocs. Acesta în programa sa electorală se pronunţa p/u: independenţa Filipine, ridicarea nivelului vieţii, micşorarea impozitului, interzicerea muncii copiilor ş.a. Din partea Partidului Republican a fost propus Harding care critica politica internă şi externă, opta p/u refacerea protecţionismului, p/u reorganizarea flotei şi impozite reale. Din partea PS-ului a fost înaintat Debs, însă acesta avea şanse minime p/u victorie. La voturile din 1920 constituţia acorda femeilor dreptul la vot ceea ce putea să schimbe situaţia de până atunci. Totuşi învingător a ieşit republicanul Harding care a primit 16 mln de voturi, Cocs a acumulat 9 mln de voturi iar Debs sub un milion. Astfel Republicanii vor prelua conducerea SUA.Intrebarea 27SUA membra a Antantei intră în război în faza finală şi are o influenţă mare asupra sf. razb. Razb. a favorizat economia statelor în special producţia industrială. Intră în razb. săracă dar iese avantajată îşi sporeste exportul de 3 ori. Producţia industrială producea 3/5 din fondul monetar, SUA devine bancherul lumii, are loc şi un avînt al mişcării muncitoreşti, se trece de la economia de razboi la cea de piaţă. Cu toate astea sau înregistrat greve în 1919, unele sau finisat cu soluţionarea revendicărilor dar multe au fost înabuşite. Apar şi partide de orientare comuniste printre care part. communist muncitoresc, condus de Rutenberg. Apar republicanii (elefanţii) adepţii marilor industrii şi democraţii (măgarii). În SUA în a 2-a jum. a sec XX au emigrat cam 14 mil. de europeni. În SUA apar forţe de extremă dreapta, în 1919 legiunea Americană se numără cam 1 mil. de membri. Alte partide erau:

societatea Americană de apărare, slujitorii libertăţii luptau contra comunismului, Cucusclan - contra negrilor la număr de 100 mii membri, lupta se ducea şi contra evreilor, catolicilor, japonezilor, ruşilor. Apare şi o mişcare a negrilor ”Înapoi în Africa” şi valul ultranaţionalist a lovit şi în oamenii republicani în frunte cu Harding. Guvernul reduce impozitele, republicanii măresc tarifele vamale, producţia industrială. În 1920 sa luat decizia de a se vinde flota comercială. Se asigură cu pensii veteranii de razb., se limitează migraţia în SUA. Din 1923-29 productia industriei chimice a sporit cu 43% iar cea constructoare de maşini cu 53% simbolul SUA era automobilul. Existau prob. sociale de ex. agricultura. Sa dezvolta şi presa periodic New York Times, în 1927 primul film sonor. Sec. XX este numit sec. djazzului, se schimbă şi imaginea femeilor. În 1920 consumul alcoolului e interzis. La alegerile prezedentiale din 1928 cîştigă liderul republican Roosvel. Începe să crească agricultura, dar industria întîlneşte greutăţi.Intrebarea 28Criza economică reprezinta o mare depresie p/t toate statele. În statele europene aceste simtome au apărut după încetarea 1-lui razb. mondial. SUA a luat măsuri p/t a depăşi criza, dar realizarea sa infaptuit în timpul razb. Simptomele existente erau: mari cheltuieli în domeniul militar care au creat mari datorii de stat; noile tehnologii aplicate în agricultură au dus la sporirea producţiei agricole dar cererea populaţiei a rămas aceiaşi şi rămîneau mulţi şomeri; lipsa echilibrului comerţului mondial; ţările ce importau mărfuri din SUA deseori se achitau cu banii luaţi cu înprumut de la americani; crahul bursier de la New York din oct. 1929 e detonatorul crizei econ. şi sociale. Urmările crizei au fost: tot mai multe întreprinderi dau faliment; rata şomajului creşte; cursul produselor agricole se prabuşeşte; criza din 1929 este una nemaîntîlnită prin profunzimea şi puterea ei de distrugere. În cele 44 de luni de criză au dat faliment 5761 bănci cu depozite de 5 mld $. Volumul producţiei industriale a scăzut la 53,8 % şi căderile cele mai mari sau înregistrat în acele ramuri industriale care au cunoscut prestigiu, ex. industria automobilului – 80%, inds. cauciucului – 79%, inds. oţelului 76%; criza economică a afectat grav agricultura, preţurile au scazut în medie cu 58%; peste un mln. de ferme sau vîndut la licitaţie; comerţul extern sa redus la 1/4; nr. Şomerilor în 1933 era 25% din forţa activă de muncă; criza a generat proteste; la 6 mart 1931, 1.250.000 de şomeri au eşit în stradă la protest; în 1931 au fost organizate marşuri ale înfometaţilor, iar în martie, sau alăturat şi veteranii formînd în iunie o tabără comlexă.

Cerinţele înaintate erau: pensile promise; asigurarea socială pentru muncitori. După 15 iulie marşul a ajuns la Casa Alba şi la 28 iulie preşedintele a dat ordin să împrăştie multimea cu ajutorul armelor. După primul marş în martie 1932 Congresul a fost nevoit să adopte o lege p/t apărarea muncitorilor şi să proclame dreptul lor de organizare în sindicate, dreptul la greve şi colectarea mijloacelor matereale p/t ajutorarea greviştelor astfel în decembrie 1932 au participat 3000 şomeri organizînd al doilea marş cu cerinţa să li se asigure locuri de muncă.Intrebarea 29La 29 Octombrie 1929 piaţa de actiuni din New York s-a prăbuşit. Mulţi investitori care-şi cumparaseră pachetele de acţiuni la preţ înalt s-au grăbit să le vîndă cu preţ minim. Cu cît mai mulţi investitori îşi vindeau acţiunile, cu atît preţul acestora cădea. Într-o singură zi s-au vîndut peste 16 mln. pachete de acţiuni, mii de oameni şi-au pierdut tot ce aveau în cîteva ore. Ei nu îşi puteau achita creditele luate pentru cumpărarea acţiunilor (specula). Totodata şi băncile investitoare în acest domeniu au avut mari pierderi şi au fost nevoite să se închidă. Nici afacerile nu se mai dezvoltau. Timp de 44 luni de criză ţara a fost într-o depresie continuă. Căderea pieţii de acţiuni a fost doar una din primele probleme. Pe parcursul anilor ’30 altele s-au evidenţiat, mai ales pe fonul creşterii şomajului. Cei care şi-au păstrat serviciul erau platiti mai prost. Milioane de familii şi-au redus drastic cheltuielile. Aceasta a dus la şi un mai mare şomaj: mai puţine bunuri se produceau. Falimentul a peste 3,000 de banci, numai în 1930-1931, a cauzat pierderea depozitelor multor cetăţeni. În total aproape 6,000 de bănci, depozite de aprox.$5 mlrd. Noile tehnologii şi inovaţiile în agricultură au dus la o crestere inutilă a producţiei aceasta a dus la scăderea preţurilor produselor, la sărăcie, ruinarea fermierilor. Volumul producţiei industriale a scăzut la aproape jumatate, cel mai grav a fost afectată ramura constructoare de maşini, cauciucului şi de prelucrare a oţelului. Au scăzut investiţiile de capital. Se nimiceau mari cantităţi de produse p/t a lichida surplusul. Aveau loc manifestaţii de nemultumire, mitinguri, marşuri ale înfometaţilor. Opinia publică blama preşedintele Hoover p/t problemele ţării, lucru care l-a ajutat pe F.D.Roosevelt să asceadă la putere – în 1932. Preşedintele Roosevelt credea că guvernul federal trebuie să acţioneze rapid p/t a rezolva problema economică, el a instituit Programul NEW DEAL (Noul Curs).Intrebarea 30

În luna noiembrie alegerile în SUA sun cîştigate de democraţi în frunte cu Roosvel care a cîştigat simpatia poporului căci a propus un program p/t a se ieşi din sărăcie, numit “noul curs” sau “New Deal”. Ajungînd la putere Roosvel organiza conferinţe de presa de 2 ori pe săptămînă, ajuta poporul, creea o echipa de consilieri de tip nou mai apropiaţi de mediile universitare. New Deal are 2 etape: prima etapă: 1933-1935 care pune accentul pe o redresarea economică; 2 et. 1935-1937 bazată pe reforme sociale. Roosvel a declarat că va promova o nouă orientare p/t poporul American spunînd: ”Să avem încredere în America, în noi şi să ne temem de frica însăşi”. Prima etapă din 1933 aplica o serie de reforme, primele 2 au fost invalidate de curtea supremă. Sunt luate măsuri timp de 100 zile, a fost o activitate legislativă fără precedent. Obiectivele: -- statul trebuie să vină în ajutorul somerilor, fermierilor, -- obiectiv econom —cresterea puterii de cumpărare care rezulta din acest ajutor şi acţiunea statului trebuie să permită o realiniere a producţiei şi să scoată din criză statul. --obiectiv pol. -- trebuie salvat regimul capitalist şi evitat ampoarea pe care o pot lua mişcările extremiste. Prima lege validată este cea adoptată cu privire la activitatea bancară, la 10 mart 1933, prin care toate băncile îşi începeau lucrul în urma unui control din partea statului. Legea stabileşte o distincţie între băncile de depozitare, care trebuia să-şi limiteze activitatea la împrumuturile de scurt timp, şi cele de afaceri autorizate care trebuiau săşi ia activitatea de împrumuturi pe termen lung. În urma legii exportul aurului a fost interzis. Statul a acordat credite băncilor însă peste 2000 de banci au fost lichidate. A 2-a lege adoptată era din domeniul agricol, la 12 mai 1933, şi viza limitarea productiei agricole. Cu această lege administraţia Roosvel a lichidat surplusul de produse alimentare, au fost nimicite 10 mil acri de tutun, sau acordat premii fermierilor care lăsau pămîntul pîrloagă, datoriile fermierilor au fost anulate. A 3-a lege cu privire la industrie, 10 mai 1933, propunea industriaşilor să semneze un accord de concurenţă loială. Codurile stabileau preţuri minimale. Întreprinderile semnatare beneficiau de ajutor din partea statului.Intrebarea 31Reacţia Germaniei a fost decisivă pentru destinul Planului de Uniune Europeană promovat de Franţa lui Briand. Miniştrii de externe ai celor două mari puteri, Aristide Briand şi Gustav Stresemann, au susţinut un important dialog franco-german, în anii 1924 -1929, privind relaţiile bilaterale şi organizarea Europei. Prin urmare, Stresemann a susţinut formal Planul Briand de Uniune Europeană în septembrie 1929. Dar

dialogul franco-german a fost întrerupt după moartea lui Streseman, survenită la 3 octombrie 1929, şi după instaurarea guvernului Brüning la 27 martie 1930. Cabinetul Brüning a înfăptuit o schimbare decisivă a politicii externe germane în sens naţionalist revizionist şi a respins elegant Planul Briand din 17 mai 1930, după cum relevă istoricul german Peter Krüger. Se pune problema dacă Stresemann a fost, ca şi Briand, un adept al ideii de Uniune Europeană. În acest sens, istoriografia a ajuns la două concluzii acceptate: 1) Stresemann a rămas tot timpul un naţionalist german şi nu a devenit niciodată un paneuropenist angajat şi 2) Germania lui Stresemann nu urmărea nici un obiectiv cu adevărat european, ci sprijinea doar acele mişcări paneuropene care puteau armoniza colaborarea internaţională cu politica germană de revizuire a Tratatului de la Versailles. Aşadar, Germania  nu a promovat nici o politică serioasă de creare a unei Uniuni Europene şi nici un dialog franco-german serios pe această temă. Pentru Stresemann, dialogul franco-german era un mijloc de înfăptuire a obiectivelor revizioniste ale Germaniei. În promovarea acestei politici, el a fost susţinut în principal de Karl von Schubert, secretarul de stat în Ministerul de Externe (care era numărul doi în diplomaţia germană), şi de Leopold von Hosch, ambasadorul său la Paris. Scopul lui Stresemann era să elibereze progresiv Germania de constrângerile Tratatului de la Versailles, pentru a-i reda statutul de mare putere politică şi economică. El a ştiut să profite de conciliatorismul lui Briand şi să utilizeze presiunile Angliei şi SUA asupra Franţei. La 11 iunie 1929, în timpul sesiunii Consiliului Ligii Naţiunilor, Briand i-a expus lui Stresemann planul său de Uniune Europeană. Stresemann i-a răspuns clar că el accepta tot ce putea îmbunătăţi relaţiile franco-germane, dar refuza tot ce putea să aibă un ascuţiş antiamerican. Germania nu avea interese antiamericane şi nu voia să rupă solidaritatea financiară cu SUA. Germania era dependentă financiar de SUA, de aceea avea rezerve faţă de ideea de Uniune Europeană. Stresemann nu dorea o confruntare cu SUA şi cu Anglia, nici o slăbire a Ligii Naţiunilor. Planul Briand de Uniune Europeană a fost lansat oficial la 5 septembrie 1929 în faţa Adunării Generale a Ligii Naţiunilor. La discursul lui Briand, Stresemann a răspuns favorabil în faţa forului genevez la 9 septembrie, insistând doar asupra aspectelor economice ale planului, cerând o uniune economică europeană cu monedă comună şi cu înlăturarea barierelor vamale. Afirmând legăturile financiare şi economice ale Germaniei cu SUA, Stresemann a respins orice tendinţă de autarhie economică a Europei şi orice act îndreptat împotriva altor zone ale lumii. El s-a pronunţat împotriva micşorării autorităţii Ligii Naţiunilor şi a spus

că Paneuropa nu se va realiza curând. În acelaşi sens, la conferinţa statelor europene membre ale Ligii Naţiunilor, care s-a desfăşurat la Geneva în aceeaşi zi de 9 septembrie 1929, Stresemann şi-a exprimat rezerva faţă de o cooperare politică europeană şi a avertizat asupra consecinţelor regionalizărilor asupra Ligii Naţiunilor. Ideile sale au fost susţinute şi de ministrul de Externe al Marii Britanii, Arthur Henderson. Germania şi Marea Britanie au fost de acord în aprecierea foarte sceptică a Planului Briand, în timp ce Italia era deschis ostilă Franţei. Briand a fost dezamăgit de atitudinea lui Stresemann şi a lui Henderson, în timp ce din partea Italiei nu se aştepta la o aprobare.Intrebarea 32La 5 oct. 1925 în oraşul elveţian Locarno şi-a început lucrările conferinţa la care au participat delegaţiile Angliei, Frantei, Belgiei care erau conduse de miniştri de externe. Delegaţia germană era condusă de Luther şi Stresisman. Musolini a sosit doar la semnarea acordurilor. Peste vreo cîteva zile după începerea lucrărilor conferinţei au sosit miniştri de externe ai Poloniei şi Cehoslovaciei. A fost semnat un tratat de arbitraj între Germ., Polonia şi Cehoslovacia, în care era vorba despre reglementarea litigiilor juridice şi politice dar nu se conţineau nici un fel de obligaţii faţă de garanţia inviolabilităţi hotarelor între aceste ţări din partea altor ţări. Au mai fost semnate şi alte tratate care unite prin principalul act din cele semnate la conferinţă –Pactul renan de garanţii, conform căruia Anglia şi Italia garantau graniţele germano-franceze şi germano-belgiene. Au fost semnate tratate de garanţie ale Franţei cu Polonia şi Cehoslovacia care în general nu intrau în sistemul înţelegerilor de la Locarno. Conform acesor tratate guvernul francez putea să acorde ajutor ţărilor în cauză, numai cu consimţămîntul Consiliului Ligii Naţiunilor, fapt ce le defavoriza, fiindcă acest fapt nu putea fi făcut fără voia Angliei care juca rolul central în consiliu. Na fost acceptată cererea Franţei de a i se acorda dreptul necondiţionat în introducerea armatelor în regiunea renană demilitarizată în cazul unui razboi germano-polonez. Germaniei i se cerea să participe la toate sancţiunile militare şi economice ale ţărilor membre a ligii naţiunilor contra “agresorului”. I se cerea acordul p/t trecerea prin teritoriul ei a trupelor puterilor occidentale p/t acţiuni mlitare contra URSS. Germ. a fost pusă în faţa alegerilor ori de a păstra relaţiile normale cu URSS în baza tratatului de la Rapallo, ori este inclusă în frontul antisovietic al statelor occidentale. Delegaîia germană a respins participarea directă sau indirectă la sancţiuni. Încheierea pactului de garanţii de la Locarno a

satisfăcut multe cerinţe germane privitor la scoaterea îngrădirilor p/t dezvoltare a flotei aeriene civile şi Germania a căpătat posibilitatea să producă avioane ca rezultat al pactului de la Locarno restricţiilor în vederea înarmării Germaniei care au început să se slabească şi să se ignore.Intrebarea 33Pactul Kellogg-Briand, cunoscut şi ca Pactul de la Paris, după ordinea în care a fost semnată această înţelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internaţional "care pleda p/t renunţarea la război ca instrument al pol. naţionale". Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte p/t dezvoltarea doctrinelor internaţionale. Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg şi a ministrului de ext. francez Aristide Briand, iniţiatorii tratatului. Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de ext. al Franţei şi laureat al Premiului Nobel p/t Pace, ca un tratat bilateral între Franţa şi SUA, prin care se scotea în afara legii folosirea răzoiului p/t rezolvarea problemelor dintre cele două ţări. Briand a considerat că o asemenea iniţiativă avea să încălzească relaţiile răcite dintre foştii aliaţi şi, mult mai important, avea să asigure o viitoare alianţă a SUA cu Franţa într-un eventual nou război european. Frank B. Kellogg, dorea pe de altă parte să evite orice altă implicare a SUA într-un război european, fiind din acest motiv neinteresat de propunerea franceză. Totuşi, dacă s-ar fi opus tratatului, el ar fi trebuit să facă faţă atît atacurilor din Congresul SUA cît şi presiunilor exercitate de grupurile pacifiste. De aceea, Kellogg a răspuns cu o propunere p/t un pact multilateral împotriva războiului, deschis tuturor naţiunilor doritoare de pace. După negocieri, pactul a fost semant la Paris pe 27 august 1928 de reprezentanţii următoarelor state: Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Fr, Germ, India, Statul Liber Irlandez, Italia, Jap, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Regatul Unit şi SUA. Tratatul a început să aibă efect juridic începînd cu ziua de 24 iulie 1929. Pînă în cele din urmă, pactul a fost semnat de 62 de naţiuni. În Statele Unite, Senatul a aprobat tratatul cu o majoritate zdrobitoare de 85 la unu. Senatul a adăugat la legea de aprobare prevederi prin care pactul nu trebuia să aducă atingere dreptului SUA la autoapărare şi, în plus, SUA nu era limitată de prevedrile tratatului împotriva celor care îi violau prevedrile. Pactul Kellogg-Briand din 1927 a fost semnat în afara sistemului de tratate ale Ligii Naţiunilor şi a rămas un impunător act al dreptului internaţional. Pactul a fost un impunător

tratat multilateral, a servit ca bază legală p/t crearea noţiunii de crimă împotriva păcii.Intrebarea 341929: S-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia şi Estonia un acord prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunţare la război ca instrument de politică naţională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele. Peste 10 ani, Rusia invada Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia, Basarabia. Problema dezarmării. Menţinerea sau, de cele mai multe ori, amplificarea contradicţiilor dintre marile puteri, explica, în mare parte, politica de înarmare. De aceea, Societatea Naţiunilor a luat în discutie problema dezarmării creînd, în 1926, o comisie care urma să pregatească Conferinţa dezarmării. Discuţiile pe tema dezarmării sunt mai vechi. La începutul secolului a existat o puternică propagandă în favoarea dezarmarii şi pentru menîinerea păcii. URSS care nu se refacuse după criza cu care s-a confruntat dupa război şi cu mult în urma puterilor occidentale în privinţa armamentului, a propus, prin ministrul său de externe „dezarmarea generală şi completă”, propunere care nu a fost acceptată. Conferinţa dezarmării şi-a început activitatea în luna februarie 1932, cu participarea a 61 de state, între care URSS şi SUA care nu erau membre al Societăţii Naţiunilor. Şi-a desfăşurat lucrările în cadrul a două sesiuni, pînă în 1934, fără rezultate practice. Diferite propuneri de dezarmare supuse atenţiei Conferinţei n-au putut fi adoptate datorită intereselor divergente ale marilor puteri. Germania, unde se instalase la putere nazismul, s-a retras de la Conferinţă şi a părăsit Societatea Naţiunilor în octombrie 1933. Japonia s-a retras din Societatea Naţiunilor în acelaşi an.Intrebarea 35. Înviorarea economiei din Japonia din 1924-1925 purta un caracter temporar. În timpul apropierii crizei economice mondiale, economia cunoaşte o profundă depresie a finanţelor. În Japonia, în 1927 se extinde una din cele mai aspre crize financiare. În această perioadă dau faliment un numar destul de mare de bănci şi firme mari. Între 1923 şi 1929, în Japonia s-au succedat şase guverne. Stabilirea la cîrma ţării, în aprilie 1927, a unui cabinet Seiyukai, format din oameni politici adepţi ai unei politici “active”, de intervenţie militară în China, a indicat o nouă orientare în politica externă, diferită de cea promovată pţnă atunci de baronul Shidehara “adeptul unei expansiuni paşnice”. În fruntea noului guvern se afla un militar generalul Tanaka Giichi, un stăpînit de ura

impotriva democraţiei, vrăjmaş al mişcării revoluţionare, de eliberare naţională. Planul Tanaka a fost bazat pe idei conservatoire, ce însemna distrugerea tuturor relaţiilor înafara ţării. În scurt timp Japonia intra în una din cele mai grele crize economice. Marea depresie a afectat profound economia Japoniei, datorită dependenţei ei de pieţele străine de desfacere a mărfurilor. Preţurile la mătase, exportate în special în SUA, au scăzut catastrofal, ceea ce a condos la ruinarea ţăranilor crescători de viermi de mătase. Numarul şomerilor a ajuns la 3 mil. de oameni. În anii crizei economice, forţele de extreamă dreapta din Japonia s-au acctivizat. Ele criticau parlamentul şi cereau dizolvarea lui, insistau asupra lichidării partidelor politice, cereau să-i fie acordată împăratului puterea absolută.

Intrebarea 36În anii primului razboi mondial China republicană era fărîmiţată politic, guvernul de la Pekin considerînduse formal „naţional”. Războiul a dus la înviorarea economiei chineze. După sf. Razb. China continua să fie dominată de puterile occidentale. Guvernul nu avea puteri reale şi nu putea controla ţara. Şi la 4 mai 1919 în China începe o amplă mişcare antiimperalistă iniţiată de studenţii de la Beijing cu lozincele ”Patria e în primejdie”,”La luptă compatrioti”. Miscarea a luat un caracter general-naţional. La Shangai au declarat cam 60 mii de muncitori grevă. Miscarea de la 4 mai a fost prologul revoluţiei antiimperialiste şi antifeudale din China. Instaurarea dictaturii bolşevice în Rusia a dus la activizarea elementelor comuniste din China. În 1921 la Shangai, marxiştii autohtoni constituie Partidul Comunist Chinez (PCC). Principala forţă pol. în China era Gomindag-ul, primul partid chinez după modelul occidental format în 1912. După revoluţia bolsevică din Rusia liderul Gomindag-ului şi-a modificat principiile democratice. Principiile democratismului desemna eliberarea Chinei de dominaţia străină, lichidarea puterii feudale şi a militarilor, reunificarea ţării. Un alt principiu era: protestarea poporului desemnă „limitarea moralului capital, imbunătăţirea situaţiei tuturor oamenilor muncii, o rezvare a prob. agrare”. La aceste principii se adauga 3 orientări pol.: alianţa cu URSS, constituirea unui front unic cu PCC şi sprijinul de la muncitori şi ţărani. În 1921 San Yan Sen reorganizează Gomindag-ul şi crează armata Naţională-Revoluţionară. (ANR). În vara lui 1926 armata Naţională-Revoluţionară în care erau 100 mii de ostaşi a organizat un „Marş spre Nord” Scopurile erau: unificarea naţională a Chinei; lichidarea violenţei imperialiste în China. În oct. 1926 sa sfîrşit prima

etapă a campaniei militare. În aprilie 1927 Jiang Jiesghi a înfăptuit o lovitură de stat. El a rupt legăturile cu Guvernul Naţional şi î-şi extinde puterea în majoritatea provinciilor chineze, şi capitală în 1928. Astfel China devine un stat unitar sub conducerea Gomindanului. SUA a fost prima care a recunoscut guvernul cu Jieschi. Din decem. 1930- sept. 1934 Jiang Jiesghi a organizat 5 campanii militare în provinciile din sudul Chinei luptînd contra comuniştilor. Între 1931-37 în China a sporit producţia industrială. Ocuparea Manciuriei de către japonezi a lipsit conducerea Chinei de zona Nord-Est care era industrial dezvoltată. În octombrie Armata Rosie a rupt blocada lui Jiang Jiesghi şi a începul ”Marşul cel Lung” spre Nord care se sfîrşeşte în decemb. 1935. La 7 iulie 1937 japonezii pornesc contra Chinei şi conducerea Gomindag-ului a fost nevoită să se uneasca cu PCC. Armata lui Jiang Jiesghi a încercat să opună rezistenţă intervenţiei japoneze dar este învinsă. Japonezii iau sub control mute teritorii şi oraşul Canton.Întrebarea 37Criza economică mondială a avut urmări deosebit de grave asupra economiei germane, deoarece ea depindea foarte mult de investiţiile străine. Producţia industrială a scăzut în 1932 cu 40% faţă de 1929. A avut de suferit industria constructoare de maşini, de automobile, de nave; s-a redus extracţia cărbunelui etc. Volumul comerţului exterior s-a redus cu 60%. S-a depreciat marca. Numărul şomerilor a atins cifra de 4,5 mln. În faţa noilor probleme, guvernul cancelarului H.Müller şi-a dat demisia, şef al guvernului fiind numit Henrich Brüning, care a propus un program de ieşire din criză pe contul angajaţilor salariaţi. Starea profundă de criză a adus din nou la activizarea păturilor sociale. O parte a germanilor susţineau programele comuniştilor, iar o altă parte, tot mai numeroasă, i-au urmat pe fascişti. Fasciştii promiteau că dacă vor veni la putere, vor asigura muncitorii cu locuri de muncă şi vor atenua criza economică, obţinând, astfel, susţinerea maselor largi.Intrebarea 38NSDAP- Partidul Muncitoresc German Naţional Socialist a fost un partid german care a existat între 1920-1945 fiind unicul partid politic din Germania Nazistă între 1933-1945. Preşedintele partidului Adolf Hitler a fost numit cancelar al Germaniei de către preşedintele ţării Paul von Hindenburg în 1933. După decesul lui Hindenburg, Hitler a pus rapid în funcţie un regim totalitar cunoscut sub denumirea pompoasă dată de nazişti înşişi cel de-al Treilea Reich în care partidul respectiv Hitler, avea practic puteri nelemitate. Ideologia naţional socialistă

accentua că unul din „postulatele” sale puritatea etnica şi rasială a poporului german persecutînd iar mai apoi încercînd şi în final lichidind fizic pe toti cei care erau consideraţi „nedemni de a trăi” în această categorie erau consideraţi a fi evreii, romii, slavii cărora li se adauga Martorii lui Iahova, socialiştii şi comuniştii. Punerea brutală în practică a acestei părti ai ideologiei naziste a dus direct la asasinarea în masă prin diverse metode de ucidere. Un alt „postulat” nazist cel al „spaţiului vital” ideea de creare a Marii Germani a fost una din cauzele majore ale celui de-al II-lea război mondial, conducînd în final la moartea a peste 60 mil. de oameni căzuîi pe cîmpurile de luptă sau ca victime directe sau colaterale ale războiului. Acest partid nu era o mişcare de stînga, ei sprijineau ultranaţionalismul, antisemitismul şi anticapitalismul. În martie 1933 Hitler sa hotărît să propună noului Parlament Legea de Împuternicire, care prevedea înlăturarea procedurilor de legislaţie parlamentară şi transferarea puterii depline cancelarului şi guvernului său, acesta căpătînd valori dictatoriale. Cu ajutorul mulţimii adunate în stradă şi a terorii instalate de „Divizia Furtună” sau SA (Sturmabteilung) şi o mare organizaţie paramilitara de elită-SS (Schutzstaffel) legea a trecut cu 444 de voturi pentru şi 94 împotrivă. S-a deschis astfel calea către dictatura totalitară. Hotărît să strunească cît mai eficient frînele puterii Hitler a decis în 1934 să înlăture atît adversarii politici cît şi foştii colaboratori prin lichidare. Rivalitatea dintre Armată şi trupele „Furtună” (SA) ale partidului nazist deveneau din ce în ce mai stînginitoare p/t Hitler. El a mers totuşi de partea armatei, la 30 iunie 1934 a lichidat SA-ul ca forţă politică şi militară. Armata astfel s-a ataşat fără comentarii la regimul nazist iar SS-ul a devenit principala forţă în declararea terorii naziste.

Întrebarea 39Hitler s-a născut pe data de 20 aprilie 1889. A luptat în primul război mondial, unde a fost apreciat şi a atins gradul de caporal. La sfîrşitul războiului el nu putea accepta înfrîngerea usturătoare suferită de Germania. A dat examen de admitere de două ori la facultatea de Arhitectură, dar nu a reuşit. În septembrie 1919 a intrat în grupele Partidului Muncitoresc German (DAP) ale lui Drexler. În 1919, la vârsta de 30 de ani, Hitler a depus un efort intens pentru partid, şi datorită lui mişcarea a avut succes. El era unul dintre cei 7 membri al comitetului, director al partidului. În 1920 Hitler devine şeful propagandei de partid şi susţine organzarea primei întîlniri în masă a membrilor. Tot în 1920

Hitler a adus, ca simbol oficial al mişcarii, swastika odată cu un nume nou: Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor din Germania (pe scurt Partidul Nazist). La sfîrşitul anului 1920 partidul număra deja 3000 de oameni. În scurt timp Hitler şi-a făcut un renume în Germania, ca fiind un om capabil să conducă ţara şi să o ferească de o revoluţie comunistă similară cu ceea din Rusia. Pe 8 decembrie 1921, Hitler a transformat acest partid, cu sprijinul capitanului Rohm, în Partidul Muncitoresc Naţional Socialist German (NSDAP). În ziua de 9 noiembrie 1923 a încercat să răstoarne la Munchen guvernul Bavariei, ca urmare este arestat şi eliberat la 20 decembrie 1924. La data de 5 martie 1933 Adolf Hitler este ales noul dictator al Germaniei. În tot cursul celor 12 ani de existenţă a Reichului fascist şi pînă în ultimele zile, Hitler a stat în fruntea mecanismului de stat al Germaniei. Devenind la 30 ianuarie 1933 cancelarul Reichului german, el a concentrat treptat în mainile sale toate firele conducerii politice şi militare. În august 1934, după moartea lui Hindenburg, Hitler a preluat împuternicirile de preşedinte, iar în februarie 1938 s-a proclamat comandant suprem al forţelor armate ale Germaniei. În sfîrşit, la 26 aprilie 1942, în ultima sa şedinţă, Reichstagul fascist l-a situat, în mod formal, pe Hitler "deasupra legii", proclamîndu-l stăpîn absolut, pe viaţa milioanelor de germani simpli. Acest organ fascist a declarat că "la nevoie, fuhrerul poate constrînge, prin toate mijloacele de care dispune, pe orice german să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de stat, iar în caz contrar, să-l pedepsească fără a ţine seama de aşa-numitul drept natural."Intrebarea 40Nazismul sau naţional-socialismul este o ideologie totalitară care a fost aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945.Hitler a devenit liderul Partidului Naţional Socialist German al Muncitorilor. Ideologia naţional-socialistă afirmă că naţiunea este cea mai importantă creaţie a unei rase; de aceea marile naţiuni sunt creaţiile unor mari rase. Teoria mai spune că marile naţiuni se formează pe baza unei puteri militare, care creşte din cultura raţională, civilizată. Iar o cultură bogată se obţine doar la rasele cu o sănătate bună şi care au ca trăsături curajul, agresivitatea şi inteligenţa.Naţiunile mai slabe erau considerate rase "impure", deoarece acestea nu s-au putut păstra unite şi de aceea au o cultură mai slabă. Naziştii considerau o greşeală evidentă permiterea sau încurajarea folosirii mai multor limbi in cadrul aceleiaşi naţiuni. În continuarea acestui fir aparent logic, naziştii germani doreau foarte mult unificarea tuturor teritoriilor cu vorbitori de limba

germană.Naţiunile care nu şi-au putut apăra graniţele de invadatori au fost considerate rase slabe sau "sclave". Acestea erau considerate că valorează mai puţin decât "rasele stăpâne". De aceea "rasele stăpâne" au nevoie de spaţiu vital (Lebensraum ), care era considerat un drept al lor; ele ar fi avut drept să facă uz de acest spaţiu "vital", chiar omorând "rasele sclave" indigene.În aceeaşi logică, rasele fără o patrie erau considerate "rase parazite", iar cu cât mai înstăriţi erau membrii unei rase parazite, cu atât mai virulent era considerat parazitismul lor. O rasă "stăpână" putea, conform ideologiei naziste, să îşi mărească puterea prin eliminarea raselor parazite de pe teritoriul lor. Aceasta era justificarea teoretică a opresiunii şi eliminării evreilor şi a ţiganilor, sarcină pe care majoritatea naziştilor o considerau drept datorie.Întrebarea 41O dată cu venirea lui Stalin la putere URSS-ul a urmat să cunoască o serie de schimbări, acestea aveau un caracter socialist şi dictatorial. Singura soluţie a progresului considerată de Stalin era planificarea de stat, astfel, în 1929 el lansează Planul Cincinal, care cuprindea o serie de obiective ambiţioase ce trebuiau îndeplinite în diferite sectoare ale economiei. Oficial obiectivele acestui plan au fost atinse şi chiar depăşite. În 10 ani URSS devenise un stat puternic industrializat însă standardul de viaţă a rămas însă scăzut, deoarece nu se investise în producţia de larg consum. Planificarea părea soluţia progresului economic pe lângă sistemul ţărilor vestice devastate de Marea Criză din 1929. După Planurile Cincinale a urmat schimbări şi-n agricultură prin noua politică, pământurile nu mai erau proprietate personală, ci trebuiau unificate în ferme colective, adică în cooperative, Aceasta situaţie nu a fost agreată de cei ce lucrau în agricultură d-ce erau forţaţi să vândă o mare parte a producţiei statului la un preţ mic. În consecinţă, în 1929, când a fost introdusă colectivizarea, ţărănimea s-a împotrivit, şi încercările de a o forţa să accepte au degenerat într-un conflict violent mulţi ţărani au fost ucişi şi milioane au fost deportaţi, dar versiunea oficială susţinea că oponenţii erau în principal ţărani avuţi(culaci), care nu doreau să renunţe la profiturile obţinute prin mijloace necinstite. Neînţelegerea între stat şi ţărănime a dus la degradarea agriculturii , iar apoi p/u a realiza totuşi colectivizarea s-a înfăptuit în anul 1932/33 foamete organizata artificial de către regimul totalitar stalinist care a dus la moartea a 8-10 milioane de persoane. Astfel în cele din urmă prin forţă totuşi colectivizarea a fost îndeplinită. Aici realizările lui Stalin nu s-au încheiat ci au continuat prin unele mult mai sângeroase – epurarea

societăţii (începută în ’34) şi Marea Teroare (începută-n ’36) când au fost arestaţi şi pedepsiţi milioane de cetăţeni ai URSS-ului.Intrebarea 42În 1932 în cadrul procesului grupului Reithin un bolşevic de dreapta a publicat un articol despre Stalin: “geniul rău care a adus revoluţia în pragul distrugerii”. Toţi adepţii lui au fost închişi şi eliminaîi. În 1933-34 circa un mln. membri din partidul sovietic au fost eliminati. Anul 1934 marchează o dată importantă în drumul lui Stalin spre putere absolută, fiind anul terorii sistematice şi nu numai a oponenţilor politici dar şi a membrilor de rînd care nu aveau funcţii înalte şi îl susţineau pe Stalin. Pretextul epurării din 1934 a fost asasinarea lui Chirov, secretarul sovietului orăşenesc din Leningrad. Efov era şeful comisiei de control care după moartea lui Chirov este înlocuit cu Iagoda. O altă personalitate a fost Sidona, care ocupa locul lui Chirov, Andrei Vasenschi -- procuror general, Lavrenti Beria supraveghea securitatea de stat în domeniul minorităţilor naţionale de URSS, Postcrebji secretarul de stat, era mînile lui Stalin. Lameniv şi Zenov care în 1935 au fost arestaţi, învinuiţi ca angajaţi în opozitie, este emis un decret numit juvenament contra actelor teroriste după moartea lui Chirov şi care ia conferit lui Iagoda mari puteri. Din 1996 de delegati 1108 au fost executaţi în urmatorii 3 ani. Cei 139 membrii ai partidului au fost arestaţi şi 98 omorîţi. Apoi vine marea epurare din 1936-39. În 1936 în URSS începe teroare, este alcătuită o scrisoare care a fost trimisă către orice organizaţie de partid din toată lumea care avertiza asupra unei conspiraţii teroriste a blocului Trotchisto-Camenivisto-Zenoenovist. În această scrisoare erau instrucţiuni p/t membrii partidului. Buharev- Racov şi Tomschii era un alt proiect dar Iagoda la amînat un pic şi la putere vine Iajov. În 1937, 17 comunişti au fost arestaţi în favoarea Germaniei naziste, printre ei şi Radic, Tiatacov (preferatii lui Stalin) şi Socolnicov. Radic a fost supus torturii şi ia incriminat pe cei mai buni colegi printre care şi Tiatoca dar a murit peste 2 ani întrun lagăr de concentrare la Polul Nord. Apoi au mai fost omorîţi 18 „trotchisti”, Buharev şi Rabcov. Sau înregistrat epurări şi în domeniul armatei care au fost de proporţii mari. În mai 1936 sau depistat conspiraţii în Armata Roşie. Tuhacevschi seful statului major a fost arestat cu încă 7 generali, li sau mai adus acuzaţii de trădare şi spionaj contra Germaniei şi ca urmare au fost împuşcaţi în iunie 1937. Urmările în armată: au fost înlocuiti cei 18 comisari de război; 3 din cei 5 mareşali au fost concediaţi; 75 din 80 de membri din consiliul militar suprem au fost executati; jumătate din membrii corpului

ofiţeresc au fost arestaţi şi alţii ucişi. Şi marina sovietică a fost supusă epurării, mii de ofiţeri navali au fost închişi în lagarele de muncă. Epurări sau înregistrat şi în cadrul populaţiei unde se căutau duşmani. Procesele de la Moscova şi Leningrad au fost copiate în toate republicile sovietice; 4/5 din secretari şi-au pierdut posturile. În 1934 au fost executaţi un milion oameni, pînă-n 1936 – 10 mln au fost impuse depresiei, 1mln morti de foame. În 1940 au fost ocupate ţările Baltice şi sau deportat oamenii din aceste teritorii, la fel şi din Basarabia unde 300 mii de locuitori au fost deportaţi.Intrebare 43In oct.1917 in Rusia sa instaurat dictatura partidului bolsevic. Procese de modelare comunista a Uniunii Sovetice a dus la constituirea sistemului administrativ de tip stalinist ce s-a cristalizat ulterior în dictatura personala a lui stalin. Societatea comunistă era lipsită de orice posibilitate de a controla activitatea aparatului de partid si de stat. În URSS, omul - înstrainat de proprietate, de putere, de valorile etice si culturale - nu erau o personalitate, ci o anexa la statul totalitar. Peste 5 ani, in aceeasi luna, in Italia a venit la putere fascistii condusii de Benito Mussolini. Caracterul dictatorial s-a manifestat din primele zile de guvernare. Au fost interzise comitetele muncitoresti de la fabrici si uzine si limitate drepturila sindicatelor, taranii au fost obligati sa restituie paminturile ocupate in anii 1919-1920. Fascistii au promovat fata de activisti forţelor de stânga o politica faţişă de teroare si represiuni. Statul fascist promova autarhia, adica politica de izolare urmind crearea unei economii nationale inchise, bazata doar pe propriile resurse, fara import sau ajutor strain. In ian. 1933 partidul nazist a lui Adolf Hitler cucereste puterea in Germania. Partidul lui A.Hitler propavaduia ideea ca problemele social-economice pot fi rezolvate pe calea nimicirii dusmanilor interni, adica a comunistilor, a elementelor de stinga, si prin eleminarea evreiilor din sferele economice si politice etc. Fascistii au desfasurat o ampla propaganda rasista. Ei vorbeau despre necesitatea instaurarii unei „ordini noi” in Europa, ceea ce, in viziunea lor, insemna dominatia rasei germane asupra celorlalte, considerate „inferioare”. In 1923, B.Mussolini a folosit p/t prima data notiunea de „totalitarism” p/t a defini „o stare a societatii considerata ideala indeplinirii telurilor fascismului”. Trăsăturile specifice ale regimului totalitar sunt: 1.dizolvarea multiplelor legăturii proprii societăţii civile - prin dezorganizarea diverselor asociaţii, cluburi, grupuri profesionale sau confesionale; 2.monopolul partidului unic in conducerea societatii;

3.Dispozitia societatii civile; 4.fuziunea puterilor din stat (este incalcat principiul separatiei puterilor legislativa, executiva, judecătorească).

Intrebarea 44. Politica “reviziunii paşnice” a tratatului de la Versailles, promovată prin metode liberale în anii 20, n-a dat rezultatele dorite. Cu toate că strînsorile Versailles-ului au fost slăbite, dar de a le lichida nu s-a izbutit, iar realizarea planurilor stabilirii dominaţiei mondiale a imperialismului german prin metode vechi în genere părea imposibilă.Cele mai reacţionare cercuri ale capitalului financiar german au început să încline spre gîndul privind necesitatea schimbării metodelor şi mijloacelor în vederea atingerii acestui scop şi aducerea la putere a celor mai extremiste forţe ale reacţiei şi revanşului. Aceste evenimente aveau loc pe fonul crizei economice mondiale, care a acutizat extrem de mult toate contradicţiile capitalismului atît în interiorul ţărilor, cît şi pe arena internaţională. Deosebit de puternic a fost afectată economia Germaniei. Ciocnirile sociale deveneau tot mai crîncene, brusc creştea autoritatea partidului communist, devenind de masă, care era o ameninţare pentru capitalism. În aceste condiţii, monopoliştii germani, adevăraţi stăpîni ai ţării au adus la putere hitleriştii, astfel rezolvînd două sarcini: de a nimici comunismul în Germania şi a-şi lua revanşa pentru înfrîngerea în primul război mondial, stabilind dominaţia mondială a monopolurilor germane. Miza a fost făcută nu întîmplator: partidul fascist, în frunte cu A.Hitler speculînd pe lezarea demnităţii naţionale a poporului german prin Tratatul de pace de la Versailles, se pronunţa cu lozinci de război pentru dominaţia mondială a rasei germane; chema la represiuni împotriva mişcării muncitoreşti şi democratice, pentru stabilirea celei mai crunte dictaturi teroriste în Germania. Trebuie să menţionăm că pe parcursul a 14 ani după evenimentul de la Versailles, a avut loc o prelucrare psihologică propagandistă a populaţiei în spiritul luptei cu “nedreptăţile Versailles-ului” şi al incuviinţării acţiunilor agresive ale naziştilor.Intrebarea 45Tot în direcţia preocupărilor privind dezarmarea s-a organizat Conferinţa navală de la Londra (ianuarie–aprilie 1930), la care au participat SUA, Japonia, Franţa, Italia, Marea Britanie şi dominioanele acesteia. Conferinţa şi-a încheiat lucrările cu semnarea unui tratat care n-a asigurat condiţii pentru dezarmarea navală, nereuşindu-se nici măcar interzicerea submarinelor. S-a păstrat, în linii generale, raportul de forţe

stabilit în cadrul Conferintei de la Washington. Aceste acorduri au fost încălcate în primul rînd de Japonia, care a trecut la un vast program de înarmare navală. În 1934 ea a denunţat acordurile pe care le semnase, înlăturînd orice restricţii cu privire la construirea flotei de război. După eşuarea Conferinţei dezarmării diplomaţia franceză a încercat, fără izbîndă, să creeze Pactul oriental (1934) în care să intre statele din Europa Centrală şi de Est, între care Germania şi URSS. N-a reuşit, în primul rînd datorită opoziţiei Germaniei. Exista o linie de continuitate în istoria Germaniei interbelice între regimul naţional-socialist şi cele care l-au precedat. Dacă în Republica de la Weimar (1919-1933) rezolvarea problemei germane începea cu recuperarea situaţiei antebelice, cu ştergerea ruşinii pierderii războiului, regimul năţional-socialist condus de Adolf Hitler redimensionează această problemă. Hitler doreşte dominaţia Germaniei asupra Europei şi a lumii, caută argumente care să justifice acest proiect în teoriile rasiale. Regimul naţional-socialist continua încălcarea Tratatului de la Versailles; reintroducerea serviciului militar obligatoriu la 16 martie 1935 este semnificativă: Hitler a vrut forţă cu care să impună punctul de vedere german, dar a fost mulţumit să corecteze Tratatul de la Versailles pe cale paşnică. Acesta este terenul manifestării conciliatorismului controversat, practicat mai ales de Marea Britanie. Obiectivele lui Hitler privesc deopotrivă ştergerea înfrîngerii din 1918; era convins că aceasta nu se poate face fără război şi că el este chemat să indeplinească obiectivul. Din perspectiva istoriei relaţiilor internaţionale interbelice, este semnificativă recuperarea statutului de mare putere pentru Germania; impulsionarea revizionismului statelor mici din Europa şi amprenta pusă pe relaţiile cu celelalte puteri ale lumii. Cu Hitler la putere în Germania, utoritatea regimurilor dictatoriale a crescut. Nu putem explica altfel diminuarea speranţei în preajma războiului şi în perioada 1939-1941. Voinţa dictatorilor părea de neinfrînt şi mult superioară discuţiilor permise în regimurile democratice. Marea Britanie a adoptat o politică conciliatoristă. Conducătorii săi credeau că anumite revendicări germane, precum remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936) sau ocuparea Austriei, deşi veneau în contradicţie cu tratatele, nu erau prea exagerate. Se aprecia că această politică „inţelegătoare” l-ar tempera pe dictatorul german şi astfel pacea ar fi fost salvată. Poziţia Franţei a fost mult mai complexa. Venirea la putere a lui Hitler a fost percepută în Franţa ca o reinviere a pericolului german. Politica securităţii colective promovată de ministrul de externe Aristide Briand a fost abandonată, urmaşul său, Louis

Barthou iniţiind o alianţă cu URSS. După ce a fost asasinat, politica sa a fost continuată, fără prea mare convingere de Pierre Laval. Teama că englezii nu vor susţine politica Franţei i-a făcut pe oamenii politici ca începand cu 1935 să acţioneze la remorca Angliei. Politica conciliatoristă a încurajat agresivitatea Germaniei.

Întrebarea 46În urma unui compromis dintre grupările de izolaţionişti SUA au refuzat ratificarea Tratatului de la Versailles şi participarea la Liga Naţiunilor. După victoria republicanilor la alegerile din 1920, politica izolaţionistă a devenit cursul oficial al guvernării Harding. Republicanii au proclamat principiul renunţării la crearea unor alianţe politico-militare cu statele europene şi de renunţare la programul de expansiune externă neeconomică activă. În august 1921 a fost semnată pacea separată între SUA şi Germania. Capitalul american a fost direcţionat spre economia ţărilor din America Centrală şi de Sud. Politica izolaţionistă a SUA a fost continuată în decursul întregii perioade interbelice. Întrebarea 47La 18 iulie 1936 a fost organizată o rebeliune fascistă în Maroc (teritoriu spaniol) şi în insulele Canare. Muncitorii s-au răsculat împotriva infiltrării fasciste în republica spaniolă, astfel s-a început lupta antifascistă, pe fundalul căreia s-a desfăşurat şi războiul civil din Spania. Lipsea un plan unanim de acţiune, disciplina în armată era slabă, guvernul era incapabil de a conduce masele populare, care erau excesiv de entuziasmate şi decise să lupte. În noiembrie 1936, armatele fasciste au fost oprite la hotarele capitalei. În martie 1937 a fost zdrobit un detaşament militar al italienilor în Guadalajara. În mai 1937, preşedintele guvernului Caballero a fost impus să demisioneze, iar noul guvern a fost condus de socialistul Juan Negrin, care a elaborat un plan de trecere de la defensivă la ofensivă împotriva intervenţioniştilor fascişti, însă nici cabinetul lui Negrin nu a dat dovadă de consecutivitate în acţiunile sale. Se consolidase Frontul Popular, Catalonia şi Basconia au primit o autonomie largă. Transformările revoluţionare înfăptuite în Spania în 1936- 1938, după caracterul lor, erau mai solide decât atunci când au fost planificate iniţial. Spania, care la începutul războiului civil era o republică burghezo-democratică, s-a transformat în decursul războiului într-o republică populară, orientată spre nimicirea fascismului. În 1936-1939 în Spania a avut loc una dintre primele revoluţii socialiste care a avut un caracter antifascist. Însă această

revoluţie nu a fost finisată. Clasa muncitoare nu beneficia de putere politică, creându-se astfel premize pentru apariţia doritorilor de a capitula, pregătiţi să meargă la compromis cu rebelii fascişti. În 1938 intervenţioniştii li franchiştii au atacat Catalonia, iar la 26 ianuarie 1939 a căzut Barcelona. În februarie fasciştii au acaparat insula Mayorca. L a27 feb guvernele Angliei şi Franţei l-au recunoscut oficial pe Franco. La 1 aprilie întreg teritoriul Spaniei a fost ocupat, în ţară începându-se teroarea. În august 1939, Franco s-a declarat dictator cu puteri absolute. Intrebarea 48.Către vara anului 1937, conducerea Japoniei a ajuns la concluzia că este deja pregătită de un “război mare”, direcţia de expansiune fiind aleasă, China. Comandamentul militar japonez a pregătit 12 divizii de infanterie, (240-300 mii de soldaţi), 1200-1300 avioane, circa 1000 de tancuri şi maşini blindate. Flota maritimă militară a fost trimisă la ţărmurile Chinei. Scopul strategic al acestei grupări militare a fost înaintarea spre sud (din Manciuria) şi cucerirea principalelor centre urbane ale Chinei; Pekin, Nankin, Shanghai şi Hankou. Japonezii au realizat 3 operaţiuni combinate importante: în iulie-noiembrie 1937, în regiunea Pekin-Tianjin, în august-decembrie 1937, în regiunea Shanghai-Nankin şi în februarie-octombrie 1938, în regiunea Canton. Guvernul Chinei avea la dispoziţie forţe militare suficiente pentru a riposta agresiunii japoneze. Dar generalisimul Chiang Kaishek, comandantul suprem al forţei militare chineze şi şeful Gomindandului, partid de conducere din China, nu s-a grăbit să concentreze toate forţele într-un loc şi să creeze un front unic împotriva japonezilor. Comandanţii chinezi deseori cedau teritorii făăa luptă. Aceasta ia încurajat pe japonezi. La sfîrşitul lunii iulie 1937, Pekinul era sub controlul japonezilor. Ei au continuat să înainteze spre Hankou. În timpul luptelor pentru acest oraş, la 12 august 1937, japonezii au folosit gaze toxice, aplicarea căruia era interzisă de legislaţia internaţională. La sfîrşitul lui septembrie 1938, trupele japoneze au desfăşurat ample operaţiuni militare în sudul Chinei, ocupînd regiunile Fujian şi Guangdong. La 3 noiembrie 1938, prim-ministrul japonez Fumimaro Konoe a declarat că Japonia introduce “ordinea noua” în Asia de Est, ceea ce însemnă instaurarea dominaţiei absolute a japonezilor în teritoriile cucerite de ei.Intrebarea 49In oct.1949 comuniştii conduşi de Mao Zedong (1893-1976), cu sprijinul sovieticilor, instaurează dictatura in China. Venirea lor la putere a însemnat uciderea a mii şi mii de oameni consideraţi de maoişti

„contrarevoluţionarii”. Comuniştii chinezi au imitat experienţa sovietica in domeniul agriculturii: pământurile arabile au fost colectivizate. Din aug. 1958 Mao a trecut la constituirea „comunelor populare” si la realizarea „marelui salt”. („Trei ani de eforturi si o mie de ani de fericire !”Era sloganul partidului in acel moment.) Scopul urmărit era prefacerea, intr-un timp scurt a modului de viata tradiţional a ţăranilor. Rezultatul obţinut: gospodăriile agricole au fost grupate in unităţi gigantice, alcătuite din zeci de mii de familii, in care totul devenise comun. Autorităţile comuniste i-au impus pe ţărani sa lucreze la şantiere de irigare a pământului, la constituirea a numeroase furnale mici de topire a otelului etc. Conducerea maoista, inspirata de pseudoteoriile academicianului sovietic Lisenko,a negat statul de ştiinţa al geneticii. Factorii de decizie erau obligaţii sa raporteze periodic stabilirea unor recorduri tot mai mari in producţia agricola. In realitate, cantitatea de produse alimentare scădea in continuu. Ca urmare a politicii voluntariste promovate de autorităţile comuniste, China a fost lovita de cea mai crunta foamete din istoria ei: conform unor calcule in 1959 -1961 au murit de inaniţie intre 20 si 43 milioane de oameni. In anii 1966-1976, dictatorul comunist Mao realizează aşa numita „rezoluţie culturala”: un mare nr. de studenţi şi liceeni îndoctrinaţi cu ideii ultrarevolutionare maoiste uniţi in „gărzi roşii”, organizau programuri de intelectualităţii „burgheze”, distrugând tot ce considerau străin de spiritul tradiţional chinez. Conform unor estimări, in capitala Chinei au fost persecutaţi 142 de mii de profesori si 53 de mii tehnicieni si oameni de ştiinţa, 500 profesori de medicina, 2600 de scriitorii si artişti, mulţii dintre ei fiind omorâţi sau impuşii sa se sinucidă. După moartea lui Mao Zedong in 1976 regimul comunist cunoaşte o oarecare liberalizare.Intrebarea 50.Armata japoneză a jucat un rol important în viaţa politică a Chinei. Un grup de tineri ofiţeri a constituit “Societea Căii Imperale”-“Kodakai”. În fruntea Societăţii era generalul Araki. Conducerea forţelor armate se pronunţa pentru expansiunea japonezilor în diferite ţări, în special în China. Militariştii japonezi propagau teoria “unui rol deosebit” al Japoniei în Asia. Între conducătorii militari existau doar divergenţe în problema direcţiei de ofensivă, rolul flotei maritime şi a trupelor terestre, a surselor de finanţare a armatei etc. Militariştii japonezi au ales China ca obiectiv principal al cuceririlor teritoriale. La 18 septembrie 1931, trupele japoneze invadează Manciuria (N-E Chinei), ocupînd teritorii întinse, inclusiv oraşul Harbin. Atunci, China face apel la Societatea Naţiunilor,

însă aceasta nu avea un mechanism de constrîngere, nici măcar pentru sancţiunile economice. Nici o ţară nu era pregătită pentru a intra în război cu Japonia şi nimeni n-a dorit să întrerupă fluxul commercial cu Japonia care era şi în avantajul Europei. În cele din urmă s-a ajuns la un mechanism sub forma unei comisii de cercetare care a demonstrat că Japonia a avut pretenţii justificate asupra Manciuriei, dar a greşit fiincă nu a epuizat toate mijloacele paşnice de rezolvare a problemei. Japonia s-a retras din Liga Naţiunilor în semn de protest. În anul 1932, Japonia a ocupat China la Nord de Marele Zid.

Intrebarea 51. La 1 mai 1934 a intrat în vigoare circulaţia Constituţiei fasciste, asemănătoare celei Italiene. Au fost distruse toate organizaţiile clasei muncitoare în această perioadă a apărut un conflict între două curente a fascismului în Austria. În iulie 1934 un grup de nazişti coordonat din Berlin, a încercat să înfăptuiască o lovitură de stat. În urma acestui eveniment a fost ucis cancelarul Dolfus, însă aceşti nazişti n-au avut susţinere în Austria, iar Germania nu se hotăra s-o atace, temîndu-se de ajutorul Italiei. După asasinarea lui Dolfus, revoltele naziştilor austrieci au fost înabuşite. După războiul dintre Italia şi Etiopia, relaţiile germano-italiene s-au îmbunătăţit, totuşi Italia punea pierderi în pregătirea Anşlusului. La 11 iulie 1936 Austria şi Germania ajung la un accord în urma căruia Republică Austriacă devenea al treilea Reich. În conducerea lui Susnic au fost introduşi naziştii austrieci, iar apoi aceştia au fost introduşi în toate aparatele puterii de conducere. Se evidenţia regimul dictaturii fasciste, cel mai mult. Proletariatul austriac încercă să facă concurenţă regimului nazist. Social-democraţii înţelegeau că nu au front unic antifascist, care poate împiedica venirea Germanilor nazişti în Austria, în această perioadă apare partidul communist care la fel incercă să lupte contra naziştilor. Totuşi în februarie 1938 Susnic a fost de acord la cedarea puterii în favoarea naziştilor, chiar dacă circa 1 mln de muncitori au semnat un memorandum unde se cerea lichidarea regimului nazist. La începutul lui martie 1938, muncitorii se pregateau să intervină militar, aceasta a adus la capitularea conducerii lui Susnic. La 11 martie 1938, în Austria a intrat armata germană. Din toate marele puteri doar URSS. a fost contra Anşlusului.Intrebarea 52Scopul principal al politicii externe britanice din 1919 – 1939 a fost acela al prevenirii unui alt război mondial printr-un amestec de "morcov

şi băţ". "Băţul" era în acest caz "garanţiile" din martie 1939, care ar fi trebuit să împiedice Germania să atace România sau Polonia. În acelaşi timp, primul ministru Neville Chamberlain şi ministrul de externe Lord Halifax sperau să ofere un "morcov" lui Adolf Hitler sub forma altui acord de tip München, care ar fi vizat cedarea Oraşului liber Danzig şi a Coridorului Polonez Germaniei în schimbul promisiunii lui Hitler că va permite existenţa unei Polonii independente. Până la urmă, s-a dovedit că atât Anglia cât şi Franţa au avut alte planuri decât îndeplinirea obligaţiilor faţa de aliatul polonez. Pe 4 mai 1939, s-a ţinut o întâlnire la Paris, la care s-a ajuns la concluzia că soarta Poloniei depinde de rezultatul final al războiului, care la rândul lui depindea mai degrabă de capacitatea noastră de a înfrânge Germania, decât sprijinirea Poloniei la început. Guvernul polonez nu a fost încunuoştinţat de această decizie şi discuţiile anglo-poloneze au continuat la Londra. Un tratat complet de alianţă militară a fost gata pentru semnare pe 22 august, dar guvernul britanic a amânat parafarea lui până pe 25 august 1939. În acelaşi timp aveau loc convorbiri secrete germano-sovietice la Moscova, care au dus la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop pe 22 august. Textul complet al tratatului, inclusiv protocolul secret, care prevedea împărţirea Poloniei şi ajutorul militar sovietic pentru germani în caz de război, a fost cunoscut guvernului britanic mulţumită lui Hans von Herwarth, un spion american care lucra în ministerul de externe nazist. Polonezii nu au fost informaţi de prevederile pactului sovieto-german.

Intrebarea 53Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler , a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat la Moscova în ziua de 23 august 1939 de către Viaceslav Molotov, ministru de externe al Uniunii Sovietice şi Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich în prezenţa lui Iosif Vissarionovici Stalin. Scopul declarat al acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al Treilea Reich să-şi asigure flancul estic în perspectiva iminentei invazii a Poloniei, petrecută de altfel cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. Pe de cealalta parte, Uniunea Sovietică voia să prevină, cel puţin momentan o invazie germană, datorită faptului că Armata Roşie nu avea practic ofiţeri superiori, aceştia fiind executaţi în masă de către Stalin, în frunte cu mareşalul Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar. Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune dintre Reich-ul german şi

U.R.S.S., plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor de interese înn Europa Răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat: În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât pentru Germania, cât şi a Uniunii Sovietice. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi; În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale Uniunii Sovietice vor fi delimitate aproximativ pe linia Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesul ambelor părţi face ca menţinerea unui stat polonez independent să fie dorit şi modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod definitiv nimai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea înţelegerii prieteneşti; În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică accentuează interesul care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu; Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. Semnarea Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercursiuni asupra lumii. A început al doilea război mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferinţe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia şi Africa, cu desfiinţarea unor state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. Hitler a vrut războiul pentru obţinerea spaţiului vital (Lebensraum), a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent; Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii mondiale comuniste, un fel de variantă sovietică a aceluiaşi spaţiu vital.Întrebarea 54Războiul 2 mondial şi criza poloneză a apărut în special din cauza a 2 motive. "Puterile occidentale Marea Britanie, Franţa, după care vin Statele Unite poartă o responsabilitate pentru politica lor de pacificare a agresorului şi de stoparea agresiunii chiar şi în Est, împotriva Uniunii Sovietice. Aceştia au oferit blocului fascist posibilitatea creşterii puterii militare şi extinderii agresiunii. Apogeul acestei politici a fost Acordul de la München din anul 1938. Atunci britanicii şi francezii s-au dezis de lupta comună împotriva lui Hitler, lăsându-i pradă Cehoslovacia. Acordul de la München din anul 1938 a fost urmat de Pactul Molotov-

Ribbentrop, semnat la 23 august 1939 între URSS şi Germania care a conţinut şi punctul secret privind împărţirea Poloniei în două zone de control: cea germană şi cea sovietică. Criza poloneză din 1939 este o consecinţă a Acordului de la München şi Pactului Molotov-Ribbentrop. Polonia a fost adusă jertfă dinainte în interesele coaliţiei anglo-franceze. După ce Germania atacase Polonia, britanicii şi francezii au declarat Germaniei război la 3 septembrie, însă Anglia şi Marea Britanie nu au desfăşurat acţiuni militare, lăsându-l pe aliatul lor fără ajutorul militar promis. Ei au dus un război fictiv şi au dus tratative secrete cu agresorul până pe 9 aprilie 1940, când Germania a atacat Norvegia, ameninţând insulelor Britanice". Războiul 2 mondial a început la 1 septembrie 1939 când trupele lui Hitler au invadat Polonia, iar mai târziu sub pretextul apărării ucrainenilor şi beloruşilor din Polonia, armata roşie va ataca şi ea pe data de 17 septembrie. În rezultat armata poloneză care n-a primit ajutorul promis de armatele anglo-franceze şi a fost învinsă cu uşurinţă de trupele sovieto-germane, iar guvernul polonez a fost nevoit să se retragă în România. Întrebarea 55În urma primului război mondial Franţa şi-a extins imperiul său colonial. Dintre fostele posesiuni otomane din Orientul Apropiat, Franţa a primit, drept compensaţie de la Liga Naţiunilor, Siria şi Libanul. Dintre fostele colonii germane în Africa, Franţei i-au revenit o parte din Togo şi Camerun. Toate aceste teritorii erau sub mandatul Franţei, care mai deţinea colonii şi în Africa de Nord – Algeria, Maroc, Tunisia. În Maroc şi Tunisia, oraşele erau conduse de către un paşa controlat de administraţia franceză. Imperiul colonial francez din Africa Tropicală şi de Sud era la fel de extins ca şi cel britanic, însă mai puţin populat. Cele mai multe posesiuni franceze se găseau în Africa de Vest şi cea occidentală, fiind unite în 2 mari confederaţii coloniale: Africa Franceză de Vest şi Africa Franceză Ecuatorială. În componenţa primei confederaţii intrau Guineea Franceză, Coasta de Fildeş, Volta de Sus, Dahomeea, Mauritania, Nigeria, Senegal şi Sudanul francez (din 1960- Republica Mali), iar în componenţa celeilalte: Gabon, Ciad, Congo de Mijloc şi Ubanghi-shari. Din 1896 colonie franceză este şi Madagascarul. De o deosebită amploare a fost mişcarea naţionalistă din Maroc (1920-1926), în decursul căreia a fost proclamată Republica Rif, dar în 1925, francezii s-au aliat cu spaniolii şi au reuşit să înăbuşe mişcarea de eliberare naţională. În Tunisia, în 1921 s-au desfăşurat greve

de amploare, a fost format partidul „Dustur” (Constituţia), care a intrat în negocieri cu Franţa. La 20 noiembrie 1937 muncitorii din Tunisia au organizat o grevă generală cerând independenţa. În 1939 a fost instituită stare de asediu, administraţia franceză reuşind să readucă ordinea în Tunisia. Întrebarea 57La alegerile parlamentare din 1916, victoria a fost obţinută de radicali (burghezia comercială şi industrială, intelectuali, meşteşugari). Preşedinte a devenit Ippolitto Irigoen, care a deschis perioada de guvernare a radicalilor (1916-1930), care s-a caracterizat prin lipsa unei direcţii bine stabilite de politică internă şi externă; absenţa consecutivităţii în politică; se pronunţau împotriva penetrării în viaţa social-politică a ţării a latifundiarilor, bisericii şi militarilor, însă nu s-au decis să efectueze reforme în această direcţie. Guvernele radicalilor aveau un caracter constituţional şi respectau libertăţile democratice, autorizând activitatea tuturor partidelor şi a sindicatelor. Politica radicalilor faţă de mişcările muncitoreşti îmbina metode represive, compromisuri, demagogie socială. 1916-1919 – revolte muncitoreşti, studenţeşti. Această perioadă se caracterizează prin majorarea impozitelor, arestarea comuniştilor, teroare poliţienească, autonomia universităţilor. În politica externa în această perioadă se înregistrează apărarea suveranităţii naţionale, condamnarea intervenţiei SUA în America Centrală, renunţarea la acţiuni împotriva URSS. 1922-1929 – avânt economic. 1922 – preşedinte devine Marcello de Alvear orientat spre un compromis cu conservatorii şi atitudine antimuncitorească. Alvear a continuat politica de protejare a industriei naţionale şi a producţiei agricole, însă reformele progresiste lipseau. 1928 – alegerile prezidenţiale sânt câştigate de Irigoen. Acesta naţionalizează industria petrolieră, acordând privilegii capitaliştilor englezi pentru a contracara influenţa SUA. 1929 – Argentina e afectată de criza economică mondială. 1930 – generalul Jose Felix Uriburu a cerut demisia preşedintelui fiind susţinut de armată şi de flotă. Irigoen transmite prerogativele sale vice-preşedintelui guvernului – Martinez, dar complotiştii nu au fost satisfăcuţi. La 6 septembrie 1930, Buenos Aires a fost ocupat de detaşamente militare ale rebelilor. Uriburu a fost declarat preşedinte. El dizolvă congresul şi adunările legislative, interzice activitatea partidului comunist, îi prigoneşte pe radicali, a creat „Legiunea civilă” (fascişti). 1932 – preşedinte devine Augustino Justo. Lovitura de stat (1930) a deschis calea dominaţiei dictatorilor reacţionari

care a durat peste un sfert de secol, caracterizată prin lichidarea instituţiilor parlamentare, limitarea la maxim a libertăţilor democratice, anularea zilei de muncă de 8 ore, interzicerea grevelor. Întrebarea 58După primul război mondial, Brazilia a intrat în Liga Naţiunilor. 1920 – se înregistrează mişcări politice în cadrul cărora participau ofiţeri, sergenţi. 1921 – a început criza economică care a cauzat inflaţie mare, preţuri ridicate. 1922 – 1926 – preşedinţia lui Arturo Bernardis care lupta pentru instaurarea unui regim dictatorial. 1926 – 1930 – preşedinte devine Luis Pereira, care a continuat politica predecesorului său. În anii crizei economice s-a redus cerinţa faţă de cafeaua braziliană, s-au acutizat contradicţiile sociale şi a sporit penetrarea în ţară a capitalului american. În ajunul alegerilor prezidenţiale, burghezia orientată spre cooperare cu Anglia a format un bloc electoral numit „Concentraţia consecutiva”, iar burghezia orientată spre SUA „Alianţa liberală” reprezentată de Jentulio Vargas. Alegerile au fost câştigate de Pretes/Concentraţia conservatoare. Alianţa liberală a declarat că alegerile au fost falsificate şi pregătea o lovitură de stat (3 octombrie 1930) şi a preluat puterea. Vargas a anulat Constituţia, aflându-se în postul de preşedinte până în 1945. în politica externă s-a orientat spre SUA, permiţând penetrarea capitalului american, Brazilia devenind dependentă de SUA. L a3 mai 1933 Vargas a fost reales în funcţie, iar în 1934 a fost adoptată o nouă Constituţie, care, deşi proclama unele libertăţi democratice, a lipsit de drept de vot aproximativ 80% din populaţie. Constituţia a extins considerabil prerogativele preşedintelui. În noiembrie 1937, Vargas a instituit un regim de dictatură personală. A anulat viitoarele alegeri prezidenţiale şi a proclamat Brazilia drept „stat corporativ”. Au fost interzise sindicatele şi grevele. Curând a fost decretată dizolvarea tuturor partidelor politice. Împotriva regimului lui Vargas s-a pronunţat partidul „integraliştilor”, care doreau să acapareze puterea şi să instituie în Brazilia un regim fascist, după modelul hitlerist. „Intergaliştii” au efectuat în 1938 o tentativă nereuşită de a organiza o lovitură de stat. Întrebarea 59În timpul primului război mondial, Mexic şi-a păstrat neutralitatea, iar ulterior nu a recunoscut tratatul de pace de la Versailles şi a refuzat să adere la Liga Naţiunilor. 1924 – Mexicul recunoaşte URSS. 1921-1923 – guvernul Obregon înfăptuieşte reforma agrară şi poziţiile latifundiarilor au slăbit. Clericii au devenit nemulţumiţi de politica

guvernului, care a deposedat biserica de pământ. 1922- sub egida bisericii a apărut Confederaţia Naţională Catolică a Muncii. Dar Obregon a refuzat să autorizeze activitatea ei, motiv pentru care a început un conflict între biserica catolică şi stat. Când nunţiul papal Filippi s-a pronunţat în apărarea bisericii mexicane, Obregon l-a expulzat din ţară. În ajunul alegerilor din 1924, biserica şi o parte a conducătorilor armatei au organizat un complot împotriva lui Obregon, dar ţăranii l-au susţinut pe acesta. După 3 luni, Obregon, susţinut de SUA, a reuşit să înăbuşe rebeliunea. Alegerile au fost câştigate de Plutarco Calles (1924-1928), care a continuat reforma agrară şi a limitat prerogativele bisericii, a introdus învăţământul laic. Calles a intrat în conflict cu SUA din cauza rezervelor de petrol. În 1928, preşedinte redevine Obregon, care e asasinat după 2 săptămâni, este urmat de Rubio şi apoi de Rodriguez (1932-1934), care a refuzat aplicarea reformei agrare. 1930- Mexic întrerupe relaţiile cu URSS. În perioada crizei economice, puterea politică a fost concentrată în mâinile lui Calles, care deţinea rolul de „candil / conducător al revoluţiei” şi îi transforma în preşedinţi pe persoanele fidele lui (regimul candilismului revoluţionar). În 1934 preşedinte devine Cardenas. El a înfăptuit reforme social-economice, care au accelerat dezvoltarea economiei naţionale, a restabilit libertăţile democratice, a fost recunoscut dreptul la grevă şi ziua de muncă de 8 ore. 1938 - naţionalizarea industriei petroliere. Cardenas a impus un embargo comerţului cu Italia, atunci când aceasta a atacat Etiopia, a acordat ajutor Republicii Spaniole în lupta cu rebelii franchişti, cu fasciştii italieni şi germani. Guvernul Cardenas a condamnat cel de-al doilea război mondial.