Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

121
Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Istorie şi Psihologie Catedra de Istorie Medie, Modernă şi Conemporană Universală Teză de licenţă Conferinţa de la München (1938) şi consecinţele ei Autor:, studentă, anul 5, f/f Conducător:

description

Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei.

Transcript of Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Page 1: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Istorie şi Psihologie

Catedra de Istorie Medie, Modernă şi Conemporană Universală

Teză de licenţă

Conferinţa de la München (1938) şi consecinţele ei

Autor:,

studentă, anul 5, f/f

Conducător:

Chişinău 2006

Page 2: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Cuprins

Introducere.....................................pag. 3

Capitolul I. Premisele diplomatice şi politice ale acordului de la München

în contextul situaţiei politice internaţionale din anul

1938......................................pag.8

Capitolul II. Conferinţa de la München şi lichidarea Cehoslovaciei

……..................pag.22

II.I Desfăşurarea negocierilor anglo-franco-germane şi consecinţele lor directe

asupra Cehoslovaciei......................pag.22

II.II Cotropirea Cehoslovaciei.......pag.34

Capitolul III. Urmările acordului în plan european.. Aprecierea în mediul politic

şi istoric………………………pag.38

Capitolul IV. Europa de sud-est şi România după Conferinţa de la München

…………………….pag.52

Incheiere………………………………..pag.62

Bibliografie Selectiva..............................pag.71

2

Page 3: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Introducere

Problema Conferinţei de la Munchen, din 1938, a rolului ei pentru

popoarele ceh şi slovac, a impactului asupra politicii europene şi

internaţionale de mai departe, constituie o problemă de maximă importanţă

acum , cînd istoricii lumii întregi încearcă să abordeze cît mai imparţial

problemele legate de declanşarea celui de-al doilea război mondial.

Acum , cînd atît Cehia, Slovacia, cît şi Germania, sunt membre ale

Uniunii Europene, mai mult decît atît –a NATO, ni se prezintă drept deosebit

de importantă sarcina relevării unor aspecte tragice a istoriei acestor două

ţări, căzute-atît din punct de vedere intern, cît şi extern-pradă agresiunii

nazismului către anii 30 ai secolului trecut.Pacea ce domneşte în Europa de

astăzi, credem noi, este rezultatul conştientizării, fie şi întîrziate, a necesităţii

renunţării la conflictele armate ca mijloc al soluţionării litigiilor teritoriale,

fapt pentru care, tema noastră ni se pare foarte şi foarte atuală.

Tema tezei de faţă este : Conferinţa de la Munchen din 1938.

Scopul prezentei teze de licenţă este, aşadar, examinarea , din punct de

vedere istoric şi documentar , a condiţiilior desfăşurării Conferinţei de la

Munchen, a contextului european şi internaţional în care s-a desfăşurat, a

impactului ei asupra statelor europene în general şi a poporului nostru în

special.

În vederea atingerii acestui desiderat, ne propunem a realiza

următoarele obiective intermediare :

1.Examinarea contextului european şi internaţional anterior conferinţei de la

Munchen

2. Analiza documentară ,memorialistică şi monografică a desfăşurării

propriu-zise a conferinţei

3. Studierea impactului conferinţei asupra statelor europene

4. Aprecierea istoriografiă dată conferinţei în istoriografia internaţională.

3

Page 4: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

5. Critica izvoarelor

Cadrul cronologic cuprinde anii 1938-1939, ani în care s-a desfăşurat

conferinţa şi s-au produs principalele ei efecte: cucerirea Cehoslovaciei ,

încheiată în martie 1939. Limita inferioara este prima parte a anuluzi 1938,

cînd, pentru prima oară, în rîndurile politicienilor occidentali , apare ideea

divizării Cehoslovaciei pentru ca, astfel, să fie satisfăcute, credeau ei

definitiv, pretenţiile teritoriale ale lui Hitler.Limita cronologică superioară

este constiruită de anul 1939, pînă către vara acestui an, cînd se manifestă cu

pregnanţă consecinţele grave ale partajului munchenez pentru statele est-

europene, dar şi pentru Europa în general.

Nu putem să ne imaginăm realizarea unei lucrări ce pretinde a fi ştiinţifică ,

în afara cadrului metodologic. Considerăm drept absolut necesară relevarea

principiilor metodologice la care ne referim.

Un principiu metodologic este cel al raţionalismului. Acest concept

filosofico-gnoseologic impune tratarea autentică, obiectivă şi certă a fenomenului

studiat, în legătură interacţională cu alte fenomene şi domenii de cercetare.

De o deosebită importanţă este istorismul, ce se bazează pe studiul

fenomenelor prin prisma evoluţiei tripartite, dezvoltarea şi dispariţia lui. Sub

aspect ştiinţific, această normă metodologică este, probabil, cea mai importantă,

necesitînd conştientizarea factorului temporal-spaţial în cercetare. În plus –

istorismul presupune existenţa unor legi şi legităţi universal valabile şi invariabile

pentru fenomenele şi procesele istorice.

Principiul umanismului se înscrie în contextul celor expuse mai sus,

presupunînd studierea trecutului istoric prin prisma omului – în particular şi a

societăţii – în general, implicînd respectarea valorilor general-umane, universale.

4

Page 5: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Un principiu ce nu trebuie ignorat este cel logico-dialectic. Este, probabil, cel mai

complex principiu din cele expuse pînă acum, reprezentînd prin sine un sistem de

categorii logico-filosofice, realizate ca sistem general şi stând la baza oricărui

proces cognitiv. Logica dialectică presupune nu doar axarea pe valorile logicii

formale, ci şi pe algoritmi complecşi, pe cunoaşterea euritmică (=multicauzală).

Acest principiu implică abordarea sinergetică a fenomenelor, avînd la bază

principiul metodologic al determinismului.

Determinismul este un principiu de bază al metodologiei istorice, noi

depunînd toate eforturile pentru a-l aplica consecvent pe parcursul prezentei

lucrări. Determinismul analizează orice fenomen sau proces de pe poziţiile

cauzalităţii obiective, fiind apropiat, în sens ştiinţifico-metodologic de istorism

prin stabilirea strictă a cauzalităţii ca fiind de natură spaţial-temporală. În sens

matematic, determinismul prevede inseparabilitatea spaţiului şi timpului, în

continuă evoluţie şi schimbare interdependentă.

În alcătuirea prezentei lucrări ne-am condus de o bogată şi variată

bibliografie internaţională a problemei tratate.Dată fiind conotaţia idologică

şi politică a temei, am putea identifica cel puţin două curente în tratarea

problemei, şi anume :

procomunist , reprezentat de istoriografia statelor comuniste, de pînă la

1991 şi

imparţial, reprezentat , în special, de către istoricii occidentali.

Primul curent este reprezentat, aşadar, de : Внешняя политика Советского

Союза,Москва,1976 ;История внешней политики Советского Союза.1917-

1976,Москва,1976 ;История международных отношений и внешней

политики Советского Союза,Москва,1967 ;Летопись советской внешней

политики..1917-1967, Москва,1968 ; Buzatu Gh., Dosare ale războiului mondial,

Iaşi, 1978 ;Zaharia Gh., Al doilea război mondial(schiţă istorică), Bucureşti,

1974 ; Marea conflagraţie a secolului XX , Bucureşti, 1971 ;Poltorak A.I., De la

5

Page 6: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963 ;Zaharia Gh., Cupşa I., Vianu Al., Al

doilea război mondial , Bucureşti, 1975 ;Ludo I., Soluţia a patra , Bucureşti,

1960;Daşicev V., Despre rolul militariştilor germani în pregătirea celui de-al

doilea război mondial //Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al doilea război

mondial, Bucureşti, 1960 ;Deborin G., Scopurile şi orientarea falsificării istoriei

celui de-al doilea război mondial//Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al

doilea război mondial, Bucureşti, 1960 ;Jilin P., Împotriva denaturării rolului

URSS în cel de-al doilea război mondial //Împotriva falsificatorilor istoriei celui

de-al doilea război mondial, Bucureşti, 1960 .

Curentul imparţial este reprezentat de : Gaillard J.-M., Istoria continentului

european de la 1850 pînă la sfîrşitul secolului al XX-lea, Chişinău,

2001 ;Habsbawn E., O istorie a secolului XX:era extremelor, Chişinău,

1999 ;Lidell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial , Bucureşti,

1998 ;Stokesbury J., Scurtă istorie a celui de-al doilea război mondial , Bucureşti,

1993 ;Bouillen J., Histoire:Le monde contemporain.1914-1945, Paris, 1980

;Commager H., The Story of Second World War, N.Z.-Washington, 1991 ;Michel

H., La seconde guerrte mondiale,Tome 1, Paris, 1968 ;Shirer W., Le troisieme

Reich des origines a la chute, Paris, 1962 .

Un rol aparte îl au şi culegerile de documente referitoare la momentele

importante ale perioadei 1938-1946, şi anume Documente şi materiale din

ajunul celui de-al doilea război mondial, vol. I, Bucureşti, 1964 ;Procesul de la

Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti, 1958 . Ele ne-au fost de un

real folos în ceea ce priveşte elucidarea imparţială a unor aspecte importante ale

Conferinţei de la Munchen, bazîndu-ne chiar pe spusele participanţilor nemojlociţi

al acelui ruşinos tîrg din partea Germaniei..

Dincolo de partizanatul politic , de care am încercat să ne distanţăm, al unei

sau altei lucrări, ne vom referi la unele din ele , care ne furnizează informaţii

deosebit de preţioase privind subiectul cercetat de noi. Ne referim la memoriile

unor actori importanţi ai scenei politice şi militare a perioadei cercetate: primul

ministru al Angliei din anii războiului Churchill W., Al doilea război mondiual,

6

Page 7: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

vol. 1-2, Bucureşti, 1996; comandantul grupului de armate Ucraina de Sud,

generalul german hans Frisner ( Проигранные сражения, Москва, 1966)

mareşalul sovietic Gheorghii Jukov ( Воспоминания и рaзмышления, Москва,

1970) .Memoriile lui W. Churchill furnizează informaţii preţioase despre politica

conciliatorismului britanic faţă de hitlerism în ultimii ani ai deceniului al patrulea

al sec. al XX-lea, condamnînd-o cu vehemenţă. Ultimele două lucrări furnizează

informaţii indirecte despre Munchen totuşi, în special G. Jukov şi Daşicev V.

(Despre rolul militariştilor germani în pregătirea celui de-al doilea război

mondial //Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al doilea război mondial,

Bucureşti, 1960) dau o apreciere clară a potenţialelor militare comparate ale

URSS şi Germaniei în ajunul conflagraţiei mondiale.

O expunere detaliată a desfăşurării conferinţei, a premiselor ei în plan politic

internaţional, a urmărilor ei pentru Europa ne oferă Ludo I.( Soluţia a patra ,

Bucureşti, 1960), lucrare nu lipsită de partizanat sovietic.

Lucrarea este alcătuită din 4 capitole, după cum urmează :

Capitolul I. :Premisele diplomatice şi politice ale acordului de la

München în contextul situaţiei politice internaţionale din anul 1938;

Capitolul II. Conferinţa de la München şi lichidarea Cehoslovaciei;

Capitolul III. Urmările acordului în plan european.. Aprecierea în mediul politic

şi istoric şi

Capitolul IV. Europa de sud-est şi România după Conferinţa de la München.

7

Page 8: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Capitolul I

Premisele diplomatice şi politice ale acordului de la München în

contextul situaţiei politice internaţionale din anul 1938

Cotropirea Austriei a îmbunătăţit simţitor poziţiile militare şi strategice

ale Germaniei hitleriste. [1]În acest sens sînt cît se poate de semnificative

mărturisirile lui Jodl, consilierul militar cel mai apropiat al lui Hitler, care, la

7 noiembrie 1943, declara :

„Anschluss-ul Austriei a dus, la rîndul său, nu numai la realizarea unui vechi

scop naţional, ci a avut totodată drept rezultat întărirea capacităţii noastre de

luptă şi îmbunătăţirea substanţială a poziţiilor noastre strategice, în timp ce

înainte de aceasta teritoriul Cehoslovaciei se înfigea într-un mod ameninţător

în Germania , acum Cehoslovacia însăşi a ajuns în cleşte. Poziţia ei

strategică a devenit atît de nefavorabilă, încît ea trebuia inevitabil să ajungă

victima oricărui atac energic înainte de a putea primi un ajutor efectiv din

Occident" .[2]

Numai după procesul de la Nurnberg, după autopsia anatomopatologică a

Münchenului făcută acolo, Munchcnul a încetat să mai fie „un semn de

întrebare" chiar pentru acei oameni din Occident care mai credeau în

sinceritatea „făcătorilor de pace" de la München.

În acelaşi timp istoria a arătat în mod clar că Münchenul a fost, în ultimă

instanţă, un eşec politic zdrobitor al puterilor occidentale. Ele n-au reuşit să

înşele istoria, ci, dimpotrivă, au plătit un preţ scump pentru atitudinea lor şi,

daca n-ar fi fost eforturile Armatei Sovietice, nimeni n-ar fi putut garanta

pentru soarta „democraţiei occidentale".

Istoria diplomaţiei burgheze nu cunoaşte o pagină atît de ruşinoasă ca

Münchenul. Însuşi cuvîntul „muncheaez" a devenit o jignire.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, numeroşi oameni

politici occidentali, chiar dintre aceia care în perioada Münchenului găseau

8

Page 9: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

politicii müncheneze diferite justificări, au fost nevoiţi să admită că politica

de la München s-a terminat cu un eşec şi că ca a dus la întărirea imperialismului

german şi a dat o lovitură serioasă Occidentului. [3]

Cu toate acestea, după război, pe măsură ce cercurile conducătoare ale

puterilor occidentale au început sa se îndepărteze de la politica colaborării cu

Uniunea Sovietică, pe măsură ce antisovietismul a început să determine într-un

mod hotărî tor linia lor de orientare, au început să se facă auzite tot mai des

voci în apărarea politicii de la München. [4]

Întreaga politică postbelică a Occidentului în problema germană, politică

care constă în restabilirea militarismului german şi în transformarea Germaniei

occidentale într- un cap de pod în vederea unui atac împotriva Uniunii

Sovietice şi altor ţări socialiste, constituie o mărturie grăitoare a faptului că

unele cercuri din Occident ar dori sa repete cu mai mult succes experienţa

antebelică de la München.

Falsificatorii istoriei se străduiesc fără încetare să justifice Münchenul şi

pe autorii lui. (Chuchill, care în memoriile sale despre cel de-al doilea război

mondial apreciază în general critic politica lui Chamberlain, afirmă că la

München Chamberlain era animat de „o dragoste sinceră pentru pace".

Istoricul englez John W. Willer-Bennet, care foloseşte cuvinte destul de tari la

adresa militarismului german, caută în acelaşi timp să justifice poziţia lui

Chamberlain şi a lui Daladier la München, făcînd aluzie la „simţul unei

politici realiste" de care ar fi dat dovadă. [5]

Cunoscutul filozof' englez Bacon, parafrazînd un proverb latin, sfătuia ca

despre morţi să nu se spună nimic sau să se spună numai adevărul. Multe

organe ale presei engleze n-au ţinut seama de acest sfat al marelui lor

compatriot atunci cînd au hotărît să sărbătorească cea de-a 20-a aniversare a

Münchenului. Astfel, influentul ziar englez „Observer" a publicat la 28

septembrie 1958 un amplu articol al lui Sebastian Haffner, care justifică politica

lui Chamberlain. Haffner îl minte pe cititor, afirmînd că organizatorii

9

Page 10: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Münchenului n-au avut de ales decît între un mare război, pentru care Eu ropa

nu era pregătită, şi cedarea Cehoslovaciei către Hitler. „Exista — scrie Haffner

— următoarea alternativă : să se opună Germaniei rezistenţă, ceea ce implica

riscul serios al unui nou război, sau să se ţină seama de raportul de forţe

creat şi sa se reexamineze în mod corespunzător frontierele şi alianţele europene

în favoarea Germaniei şi să se încheie un acord cu ea". Dar, exclamă Haffner,

Hitler nu a spus că doreşte „să şteargă de pe faţa pamîntului pe cineva" ; el

şi-a pus un scop limitat, care putea fi atins şi care nu era de loc lipsit de sens :

unirea tuturor germanilor puri într-un singur Reich. „...Nemţii îşi apărau în

Boemia specificul lor naţional".[6]

Astfel se încearcă în zilele noastre să se justifice, printre altele, politica

agresivă hitleristă împotriva Austriei, Cehoslovaciei şi Poloniei, deoarece, după

cum se ştie, agresiunea împotriva acestor ţări a avut loc sub steagul „unirii

tuturor germanilor şi al apărării lor împotriva oricăror persecuţii" în alte ţări.

Trebuie oare să mai reamintim cititorului că şi în prezent suita lui

Adenauer, mergînd în această privinţă pe urmele predecesorilor lor nazişti,

promovează un program revanşard insolent de cotropiri teritoriale sub steagul

„comunităţii rasiale" ? Din nou revanşarzii germani ţipă despreAnschluss-

ul Austriei şi cotropirea regiunii sudete, revendică teritorii poloneze. [7]

Ziarul englez „Manchester Guardian" din 30 septembrie 1958 încearcă să

convingă pe cititori că toţi participanţii la tîrgul de la München erau animaţi

de intenţii sincere, „în ce lumină va apărea în faţa noastră, după 20 de ani,

acest eveniment răsunător despre care s-a făcut atîta zgomot la timpul său ? —

întreabă ziarul. — Oare Hitler a considerat obţinerea regiunii sudete ca o

etapă pe calea dezlănţuirii războiului mondial şi oare Chamberlain a vrut să-

1 ajute în acest sens ?'

„Nimic din toate acestea nu este adevărat — scrie „Manchester Guardian".

— Principalii actori ai dramei de la München au fost sinceri... Ei au considerat

într-adevăr că au asigurat pacea în Europa..."

10

Page 11: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

J. P. Taylor, "autorul acestui articol din „Manchester Guardian", afirmă că

cei care au participat la „München" au capitulat în faţa lui Hitler întrucît erau

convinşi de atotputernicia militară a Germaniei naziste şi de slăbiciunea

Angliei şi Franţei în perioada respectivă, „în faţa participanţilor la

consfătuirea de la München — scrie Taylor — se contura imaginea lugubră a

Guernicăi1. Toţi considerau că Londra şi Parisul vor fi rase de pe faţa

pămîntului în primele ore după începerea războiului".[8]

Dacă în Anglia se fac încercări de a se justifica Münchenul şi pe

Chamberlain, istoriografia americană propagă o versiune care contrazice

realitatea istorică ; ea susţine că Statele Unite ale Americii, care promovau o

politică a „izolaţionismului", s-au situat în afara treburilor europene, şi în

mod special a Münchenului. [9]

Astfel, falsificatorii occidentali încearcă pînă în prezent să denatureze esenţa

Münchenului. Falsificînd istoria, afirmînd printre altele că guvernul

cehoslovac burghez al lui Benes a făcut totul pentru a salva republica, aceşti

falsificatori încearcă în acelaşi timp să denigreze politica principială şi

consecventă a Uniunii Sovietice, în aceste eforturi provocatoare, ei ajung la

afirmaţii făţiş calomnioase, susţinînd că Uniunea Sovietică n-ar fi avut

intenţia să acorde Cehoslovaciei un ajutor efectiv.

Despre München s-a scris mult şi de pe poziţii diferite : de pe poziţiile

adevărului şi de pe poziţiile unei minciuni sfruntate. Că politicienii occidentali

au minţit în zilele Münchenului, n-a putut şi nu poate mira pe nimeni. Dar că

mint atît de cinic în prezent, după ce Europa a trecut printr-un război atît de

sîngeros căruia Münchenul i-a pregătit o „şosea asfaltată", nu poate decît să

trezească un sentiment de profundă indignare. Ce lipsă de respect faţă de

memoria umană dacă astăzi, după 20 de ani, se denaturează într-atit istoria.

Autorul nu-şi propune să descrie întregul complex al problemelor legate de

München. în acest domeniu există o literatură bogată. Autorul încearcă doar să

completeze tabloul istoric al Münchenului, ca de altminteri şi întreaga

preistorie a celui de-al doilea război mondial, cu materiale necunoscute sau,

11

Page 12: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

mai precis, puţin cunoscute cercului larg al cititorilor, şi anume cu materiale

referitoare la procesul de la Nürnberg. [10]

La cîteva zile după Anschluss, guvernul sovietic, neliniştit de soarta viitoare

a păcii, avertiza celelalte ţări că, dacă nu se vor adopta măsuri colective

pentru înfrînarea agresorului, Austria va fi doar primul, dar nici pe departe

ultimul episod în lanţul politicii agresive a lui Hitler.

„În primul rînd — se arăta în declaraţia comisarului poporului pentru

afacerile externe al U.R.S.S. din martie 1938 — s-a creat o ameninţare pentru

Cehoslovacia, dar primejdia generată de caracterul contaminant al agresiunii

poate duce la noi conflicte internaţionale..." [11]

Guvernul sovietic a declarat că în ceea ce-1 priveşte este gata, cum a fost şi

pînă atunci, să participe la măsurile colective care ar fi elaborate împreună

cu el şi care ar avea drept ţel să oprească desfăşurarea ulterioară a

agresiunii şi să îndepărteze pericolul unui nou măcel mondial, pericol care se

intensifică. El a chemat statele să înceapă imediat discuta rea împreună cu alte

puteri, în cadrul Ligii Naţiunilor sau în afara ei, a măsurilor practice dictate de

împrejurări. „Mîine poate fi prea tîrziu — se arată în această declaraţie —,

dar astăzi timpul încă n-a trecut pentru ca toate statele, şi în special marile

puteri, să se situeze pe o poziţie fermă, neechivocă în ceea ce priveşte

problema salvării colective a păcii" .

Nesocotind avertismentele Uniunii Sovietice şi respingînd toate propunerile

ei îndreptate spre crearea unui sistem de securitate colectivă, puterile

occidentale au făcut totul pentru a accelera apropierea acestui „mîine", iar

poziţia lor fermă şi neechivocă şi-au manifestat-o prin înfăptuirea scopului

pe care 1-a avut complotul de la München : atacarea Uniunii Sovietice.

Iată de ce, după Austria, diplomaţia nazistă s-a bucurat de sprijinul cel

mai larg al Occidentului în pretenţiile sale agresive faţă de Cehoslovacia. [12]

La 14 martie 1938 influentul ziar englez „Daily Express" scria : „Anexarea

Austriei de către Germania nu schimbă nimic. La urma urmelor, Austria a fost

o ţară germană şi înainte ca Hitler să-şi fi trimis acolo trupele. Noi trebuie să

12

Page 13: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

ne vedem de treburile noastre, Cehoslovacia nu ne priveşte" 2. Aceasta n-a fost

numai părerea ziarului englez. A fost punctul de vedere al întregii diplomaţii

occidentale. Cu mult timp înainte de München, soarta Cehoslovaciei fusese

pecetluită. Şi aceasta nu pentru că conducătorii imperialişti ai Occidentului ar fi

fost intimidaţi de forţa maşinii de război hitleriste ; ei ştiau cît se poate de

bine că la începutul anului 1938 naziştii nu dispuneau de o asemenea forţă. Ei

erau speriaţi de uriaşele succese ale poporului sovietic în construcţia socialistă

paşnica, erau orbiţi de ura lor de moarte faţă de primul stat al muncitorilor şi

ţăranilor. Desigur, libertatea şi independenţa Cehoslovaciei nu erau treaba lor,

şi în această privinţă putem fi întru totul de acord cu declaraţia din „Daily

Express". A oferi Cehoslovacia lui Hitler şi a împinge cu ajuto rul acestei

victime agresiunea hitleristă spre Răsărit, împotriva Uniunii Sovietice, iată spre

ce tindea în realitate diplomaţia occidentală.. [13]

Este semnificativ faptul că imperialiştii germani considerau la început — şi

despre lucrul acesta cercurile reacţionare din ţările occidentale erau bine

informate - - că pentru acapararea Cehoslovaciei va fi necesar un atac armat.

Ei nici nu se gîndeau că pofta lor de cotropire va fi satisfăcută atît de uşor.

Tocmai în scopul unei invazii armate în Cehoslovacia a fost elaborat faimosul

„plan verde", în directiva elaborată în conformitate cu acest plan, Hitler

spunea : „Am luat hotărîrea definitivă de a zdrobi Cehoslovacia prin acţiuni

militare în viitorul apropiat" . [14]

Dar „planul verde" a fost lăsat la o parte. Puternica manifestaţie patriotică a

maselor populare din Cehoslovacia care s-au ridicat în apărarea patriei

lor, .poziţia hotărîtă a Uniunii Sovietice, care a declarat că este gata să

acorde ajutor militar efectiv Cehoslovaciei, toate acestea au potolit zelul răz-

boinic al cotropitorilor nazişti şi i-au silit să caute alte căi pentru realizarea

agresiunii lor.

Cînd pericolul unei agresiuni militare a Germaniei împotriva Cehoslovaciei a"

început să planeze asupra Europei, Uniunea Sovietică, credincioasă spiritului

Tratatului sovieto-cehoslovac din 1935, a fost singurul stat care a declarat în

13

Page 14: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

mod ferm şi fără echivoc că este gata să lupte împotriva agresorilor nazişti. La

23 aprilie 1938, ambasadorul cehoslovac la Moscova, Zdenek Firlinger, a

comunicat guvernului cehoslovac : „Uniunea Sovietică, dacă i se vr. cere este

gata ca, pe baza unui acord cu Franţa şi Cehoslovacia, să ia toate măsurile în

ceea ce priveşte securitatea Cehoslovaciei". [15]

Potrivit acordului sovieto-cehoslovac din 1935, ajutorul ce urma să fie

acordat Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică în cazul unei agresiuni

militare depindea de ajutorul Franţei, încă un obstacol stătea în calea acordării

acestui ajutor : guvernele burgheze ale Poloniei şi României refuzau să permită

trecerea trupelor sovietice prin teritoriile lor, iar Uniunea Sovietică nu avea

pe atunci frontieră comună cu Germania sau cu Cehoslovacia. Cu toate

acestea, guvernul sovietic era ferm hotărît să acorde ajutor militar poporului

cehoslovac chiar în cazul în care Franţa ar renunţa la obliga ţiile sale de a

acorda ajutor (cum s-a şi întîmplat în zilele Münchenului). Faptul acesta este

demonstrat într-un mod incontestabil de o serie întreagă de declaraţii făcute în

acele zile de conducătorii Statului sovietic, încă la 15 martie 1938, adjunctul

comisarului poporului pentru afacerile externe al U.R.S.S., V.P.

Potiomkin, a declarat ambasadorului cehoslovac în U.R.S.S., Zdenek

Firlinger, că Uniunea Sovietică este hotărîtă să-şi îndeplinească în mod

necondiţionat datoria sa care decurge din tratatul cu Cehoslovacia . La

sfîrşitul lunii martie 1938, reprezentantul Forţelor Armate ale Uniunii

Sovietice în Cehoslovacia a asigurat statul-major cehoslovac, fără a se

mai referi la ajutorul francez, că trupele sovietice vor acorda imediat

ajutor Cehoslovaciei în cazul cînd ea ar fi atacată de Germania hitleristă 2.

Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., M.I. Kalinin, în

raportul cu privire la situaţia internaţională a arătat că Tratatul sovieto-

cehoslovac „permite fiecăreia dintre părţi să-şi acorde ajutor fără să

aştepte Franţa" . în sfîrşit, în mai 1938, guvernul sovietic a declarat

oficial că Uniunea Sovietică este gata să acorde ajutor militar

14

Page 15: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Cehoslovaciei chiar în cazul cînd Franţa nu va face acest lucru şi chiar

în cazul cînd Polonia lui Beck şi Romînia vor refuza să permită trecerea

trupelor sovietice. Dar, sublinia guvernul sovietic, Uniunea Sovietică poate

să acorde ajutor Cehoslovaciei cu o singură condiţie : dacă Cehoslovacia

însăşi va opune rezistenţă agresorului şi va cere ajutorul sovietic. [16]

Poziţia Uniunii Sovietice a fost confirmată în numeroasele declaraţii

ale reprezentanţilor guvernului cehoslovac de atunci. Printre altele,

ministrul afacerilor externe al Cehoslovaciei, Krofta, a declarat la 30 mai

1938 reprezentantului diplomatic sovietic la Praga, Aleksandrovski, că

Cehoslovacia este îmbărbătată de „convingerea că U.R.S.S. intenţionează

cît se poate de serios şi fără nici un fel de re zerve să acorde ajutor

Cehoslovaciei în caz că va fi nevoie".[17]

Tot atunci, în primăvara anului 1938, comisarul poporu lui pentru

afacerile externe al U.R.S.S., la sesiunea ordinară a Ligii Naţiunilor, a

propus ministrului francez al afacerilor externe, Bonnet, începerea unor

tratative între reprezentanţii Statelor-Majore sovietic, francez şi

cehoslovac şi adoptarea unor măsuri comune de influenţare diplomatica a

Poloniei şi Romîniei în scopul modificării poziţiei lor m problema trecerii

unităţilor Armatei Roşii în caz că ar fi nevoie să se acorde un ajutor efectiv

Cehoslovaciei. Diplomaţia sovietică s-a preocupat şi de crearea unor condiţii

internaţionale favorabile pentru acordarea de ajutor Cehoslovaciei. [18]

Astfel, Uniunea Sovietică a făcut atunci tot ce depindea de ea pentru ca

poziţia sa să fie clară atît pentru Cehoslovacia cît şi pentru Franţa şi pentru

ca această poziţie să fie bine înţeleasă şi de hitlerişti. Documentele citate mai

sus dovedesc cît se poate de evident hotărîrea fermă a Uniunii Sovietice de a

acorda ajutorul militar necesar Cehoslovaciei în cazul cînd aceasta ar fi

atacată de Germania nazistă. [19]

Situaţia determinată de poziţia U.R.S.S. şi de avîntul patriotic al poporului

cehoslovac, hotărît să-şi apere patria, i-a silit pe nazişti să-şi tempereze zelul,

15

Page 16: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

în condiţiile create, o soluţie pur militară nu mai convenea nici hitleriştilor.

în acel moment, „planul verde" a fost părăsit. Au început căutări febrile ale

unei alte soluţii, care putea fi găsită numai cu ajutorul activ al puterilor

occidentale, atît de interesate să-1 împingă pe Hitler spre Răsărit.

Şi Hitler n-a greşit. Diplomaţia puterilor occidentale a desfăşurat în acele

zile o activitate intensă, exercitînd cele mai diferite presiuni asupra

Cehoslovaciei pentru a o sili să capituleze în faţa lui Hitler. [20]

La 13 iunie 1938, ambasadorul american la Londra, Kennedy, într-o

convorbire cu ambasadorul german la Londra, Dirksen, a promis Germaniei

„libertatea de acţiune în est şi sud-est" . După cum a mărturisit secretarul de

stat al Ministerului de Externe german, Weitzecker, ambasadorul american

Wilson a împărtăşit în întregime nemulţumirea diplomaţiei germane, cauzată de

faptul că „politicienii cehi nu s-au dat pe brazdă." [21]

Dorinţele hitleriştilor au găsit tot sprijinul şi înţelegerea diplomaţiei

americane. Ambasadorul american Wilson a considerat necesar (această părere

a adus-o la cunoştinţa guvernului englez) ca Marea Britanic să declare în mod

oficial că „poporul britanic va manifesta simpatii (faţă de Cehoslovacia)

dacă Benes va dovedi o tendinţă reală spre compromis şi conciliere".

Acelaşi Wilson, în timpul misiunii sale la Praga, 1-a asigurat pe Beneş de

„intenţiile paşnice ale guvernului de la Berlin" şi a încercat să demonstreze că

denunţarea Tratatului cehoslovaco-sovietic este unul dintre principalele ţeluri pe

care le urmăreşte Germania. Wilson 1-a „sfătuit" totodată pe Benes să satisfacă

pretenţiile germane .

Presiunile asupra Pragăi, surprinzătoare prin grosolănia şi cinismul lor,

se intensificau tot mai mult. [22]

La 14 septembrie 1938 guvernul englez a hotărît ca Chamberlain să-1

viziteze pe Hitler la Berchtesgaden. A doua zi, ziarul american „New York

Times" scria că „eforturile lui Chamberlain se bucură... de o caldă aprobare".

Aceste eforturi au avut drept urmare că Hitler şi Chamberlain au căzut imediat

16

Page 17: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

de acord în privinţa alipirii regiunii sudete la Germania. [23]

Înţelegînd tot pericolul unei soluţionări pur militare a problemei

cehoslovace, Hitler a dat subordonaţilor săi directive de a crea cu ajutorul

propagandei o stare de spirit care să arate cît se poate de clar lipsa totală de

perspectivă a situaţiei militare a Cehoslovaciei .

Este uimitor cît de repede a ajuns această directivă nu numai la Goebbels

şi la departamentul său, ci şi la Londra, Paris şi chiar la Washington. Ca la

comandă a început o campanie de propagandă deşănţată.

Încercînd să oblige Cehoslovacia să capituleze în faţa lui Hitler, în acele zile

critice propaganda occidentală a căutat pe toate căile să creeze impresia

atotputerniciei militare a Germaniei, a semănat panică în întreaga Europă.

Eforturile guvernelor reacţionare ale puterilor occidentale erau îndreptate nu

în direcţia organizării unei rezistenţe în faţa expansiunii hitleriste, ci în

direcţia creării unei atmosfere de teamă, nesiguranţă şi panică. Chamberlain şi

cei de seama lui strigau că „Franţa este slabă din punct de vedere militar", că

„U.R.S.S. nu este în stare să acorde ajutor Cehoslovaciei". [24]

Inspiratorii englezi ai Münchenului creau, în special în ţara lor, impresia

pericolului inevitabil al unui mare război. Englezului de rînd i se inocula ideea

că „o regiune sudetă oarecare" poate costa întreaga Europă un război. Şi pentru

ca aceste cuvinte să nu se deosebească de fapte, la 22 septembrie 1938 au

fost deschise la Londra 14 puncte de împărţire a măştilor de gaze. Oraşul a

început să se pregătească în mod demonstrativ pentru apărarea antiaeriană, în

parcuri erau săpate şanţuri şi adăposturi. Pe străzi au apărut saci cu nisip. Se

difuzau cu insistenţă zvonuri că Londra va fi evacuată.

La Paris, datorită eforturilor lui Bonnet, se făcea acelaşi lucru. Se

construiau tranşee împotriva bombardamentelor, în multe locuri erau instalate

baterii antiaeriene. Agravînd atmosfera de panică, Departamentul de Stat al

S.U.A. a dat indicaţia ambasadelor şi consulatelor sale din Europa „să

recomande" cetăţenilor americani să se evacueze de urgenţă din Anglia, Franţa

17

Page 18: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

şi din alte ţări europene. La 14 septembrie consulatele S.U.A. din ţările eu-

ropene au propus cetăţenilor americani aflaţi în Europa să părăsească „imediat"

continentul, dat fiind „apropierea unui pericol militar". Ambasadorii S.U.A. la

Paris şi Londra, Bullit şi Kennedy, au contribuit la crearea atmosferei de panică,

recomandînd cu insistenţă cetăţenilor americani să părăsească Anglia şi Franţa,

în acelaşi sens au acţionat ambasadele S.U.A. din Ungaria, Cehoslovacia,

Polonia. A început fuga în panică a americanilor din Europa. [25]

Este inutil să ne oprim mai amănunţit asupra impresiei pe care toate aceste

acţiuni trebuiau s-o producă asupra europeanului de rînd. El vedea că

Cehoslovacia este izolată, că ţările occidentale nu sînt pregătite de război, şi i se

spunea că dacă lui Hitler nu i se va da ceea ce cere, Europa va fi ameninţată

de o invazie fascistă. Singura ieşire, singura posibilitate de a preîntîmpina

războiul este „pacificarea".

Care era situaţia în realitate ? Poate că Cehoslovacia nu era într-adevăr în

stare să ţină piept Germaniei. Poate că superioritatea militară hitleristă era atît

de evidentă, încît făcea orice rezistenţă pur şi simplu lipsită de sens.

Pe atunci, în 1938, conducătorii militari hitlerişti răspîndeau pe toate căile

zvonuri despre atotputernicia lor. [26]

După război, la Potsdam, feldmareşalul hitlerist Keitel semnează actul de

capitulare. A mai rămas foarte puţin timp pînă cînd Keitel, împreună cu ceilalţi

membri ai clicii hitleriste, va lua loc în boxa acuzaţilor la procesul de la

Nürnberg.

Este greu de uitat încordarea ce domnea în întreaga sală a Tribunalului

internaţional cînd lui Keitel, fostul şef al Statului-Major al Comandamentului

suprem al forţelor armate ale Germaniei hitleriste, i-a fost pusă o întrebare

în aceasta problemă.

Iată un extras din stenogramă :

„NELTE (avocatul lui Keitel) : Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un

război cu Cehoslovacia, întrucît a fost încheiat acordul de la Munchen. Cum

18

Page 19: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

aţi apreciat dv. şi generalii acest acord ?

KEITEL : Noi am fost extrem de fericiţi că lucrurile nu au dus la

operaţii militare, întrucît eram convinşi că mijloacele noastre militare de

atac sînt insuficiente pentru a putea .pătrunde prin întăririle de frontieră ale

Cehoslovaciei. Aşadar, examinînd situaţia din punct de vedere pur militar,

pentru ofensivă şi pentru pătrunderea prin aceste întărituri noi nu aveam

forţe".

,,...Dacă lucrurile ar fi ajuns la război, noi nu am fi putut apăra în mod

eficient nici frontiera din vest, nici cea din est şi, dacă Cehoslovacia ar fi

opus rezistenţă, ne-am fi oprit, fără îndoială, la întăriturile de frontieră,

întrucît practic nu aveam forţe de a le străpunge. Aşadar, în acest caz,

incontestabil, nu se poate vorbi despre încercări de ordin militar. Mai curînd a

fost vorba de o încercare a nervilor în domeniul politicii". Aceste cuvinte au

fost de asemenea rostite la procesul de la Nürnberg şi aparţin unuia dintre

conducătorii militari hitleristi : feldmareşalul Manstein. Mai mult decît atît,

la procesul de la Nürnberg au fost prezentate documente interesante din care

reiese că vîrfurile armatei germane în acea perioadă îl puneau în gardă în

mod insistent pe Hitler împotriva unui conflict militar, într-unul din aceste

documente citate de acuzatorul american Olderman se spunea că minis trul

de război german de atunci, von Blomberg, aprecia , în mod deosebit

întăriturile militare cehoslovace de la frontiera cu Germania, comparîndu-le

cu linia Maginot, şi-1 avertiza în legătură cu aceasta pe Hitler împotriva

unor măsuri extreme . [27]

În mărturiile sale făcute în faţa Tribunalului internaţional de la

Nürnberg, feldmareşalul Rundstedt relata despre memorandumul în care

şeful statului-major al armatei germane, Beck, se pronunţa împotriva unui

război pentru regiunea sudetă. „Am fost întrebaţi care este părerea noastră

în legătură că memorandumul — spunea Rundstedt. — Am considerat în

19

Page 20: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

unanimitate că nu trebuie să aibă loc un război. Noi eram de părere, şi în

memorandum se. spunea acelaşi lucru, că armata germană nu este în stare să

ducă acest război..." Sînt deosebit de interesante în această problemă,

afirmaţiile reprezentanţilor puterilor occidentale în Germania. Ataşatul militar

englez la Berlin, colonelul Mason-Macfarlan, scria la 9 mai 1938 :

„Armata germană este departe de a-si fi terminat organizarea şi înarmarea"

şi „nici vorbă să fie pregătită pentru un război european". Acelaşi ataşat

militar, pe baza unei studieri îndelungate a situaţiei militare în Germania,

raporta la 27 iulie din Berlin : „Descopăr mereu noi dovezi că Germania în

întregul ei nu este pregătită să înceapă războiul toamna aceasta", în acelaşi

timp, ambasadorul Marii Britanii la Berlin, Neville Henderson, îi mărturisea

lui Halifax : „Dacă ne-am arăta cum trebuie ghearele, Hitler nu s-ar aventura

astăzi într-un război".[28]

Şi, într-adevăr, Cehoslovacia dispunea pe atunci de forţe armate deosebit

de puternice, fără să mai vorbim de starea morală excepţională a ţării.

Generalul Foche, şeful misiunii militare franceze la Praga, apreciind

posibilifăţile militare ale Cehoslovaciei, scria : „Chiar dacă am presupune

că Cehoslovacia s-ar afla singură în faţa Germaniei, războiul ar putea să

dureze multe luni. Să ne gîndim doar la faptul că armata cehă dispune de

40 de divizii. Asta înseamnă că superioritatea forţelor lor n -ar fi mai

mare decît superioritatea forţelor germane asupra celor franceze la

Verdun. Hitler ştie aceasta şi, fără îndoiala, n-ar ataca niciodată

Cehoslovacia dacă n-ar convins ca ea va fi părăsită de Franţa şi de Anglia.

[29]

Concluzii

Cotropirea Austriei a fost doar prima etapă pe calea politicii

müncheneze a puterilor occidentale, al căror ţel principal consta, ca şi pînă

atunci, în împingerea Germaniei hitleriste împotriva Uniunii Sovietice.

A venit rîndul Cehoslovaciei. La orizont se contura tranzacţia de la

20

Page 21: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

München în forma sa clasică. Se poate afirma cu toată tăria că în nici o etapă a

politicii antebelice puterile occidentale n-au manifestat atîta grijă faţă de

Hitler, atîta zel de a accelera înfăptuirea planurilor lui agresive ca îu

perioada martie-septembrie 1938.

Nimic nu a contribuit atît de mult la apropierea cataclismului mondial din

anii 1939—1945, cu nenumăratele lui jertfe, cu oceanul de suferinţe

umane, ca politica puterilor occidentale din acea perioadă.

Desigur, nu fiecare om îşi dădea seama atunci, în 1938, că în spatele

Münchenului se ascundea un mare război, nu tuturor le era clar că

Chamberlain, Halifax şi Bonnet minţeau cu neruşinare cînd se intitulau, la

întoarcerea de la München, „creatori ai păcii", oameni care au salvat Europa

de război.

21

Page 22: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Capitolul II

Conferinţa de la München şi lichidarea Cehoslovaciei

II.I Desfăşurarea negocierilor anglo-franco-germane

şi consecinţele lor directe asupra Cehoslovaciei

În aceste condiţii, guvernul nazist a putut trece nestingherit la asal tul

asupra Cehoslovaciei. Cînd la 20 aprilie 1938 Konrad Henlein, şeful Partidului

naţional-socialist din regiunea sudetă, a cerut autonomia şi dreptul acestei

regiuni de a se administra în conformitate cu legislaţia Germaniei naziste,

reprezentantul diplomatic la Praga

ai Franţei Lacroix, a sfătuit guvernul cehoslovac să satisfacă pretenţiile

lui Henlein. Slabele încercări de rezistenţă faţă de provocările

hitleriste la frontiera

sudetă au fost paralizate de guvernul . La 19 iulie 1938, reprezentantul

diplomatic al Angliei i-a comunicat lui Beneş că succesul naţional-

socialiştilor dfn regiunea Sudetă la alegerile comunale a produs o

puternică impresie în străinătate. [30]

In consecinţă, la 19 septembrie, guvernele englez şi francez prezentau

guvernului cehoslovac propuneri privind cedarea regiunii Sudete

Germaniei hitlenste sub supravegherea unei comisii intenţionale pro

iuţind garanţii pentru restul teritoriului cehoslovac. La protestul

guvernului cehoslovac care arăta că singurul în măsură să ia hotărască

în această privinţă era parlamentul ţării şi atrăgea atenţia asupra

consetinţelor cedării , nu numai pentru Cehoslovacia, ci în general pentru

situaţia internaţională, guvernul britanic răspundea la 21 septembrie că

în cazul că nu acceptau propunerilor anglo-franceze, Londra îşi declină

22

Page 23: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

orice răspundere şi că Germania era hotarîtă să rezolve prin forţa

armelor pretenţine ei. [31]

In situaţia data, guvernul cehoslovac a păşit,la rîndul său, pe calea

capitulării , acceptînd propunerile anglo-franceze .

Uniunea Sovietică recomandase în repetate rînduri guvernului ceho-

slovac sa nu accepte nici un compromis; dar în împrejurările create

comisarul pentru afacerile externe, Litvinov, declara la Geneva într-un

discurs în plenul Societăţii Naţiunilor că, U.R.S.S considera problema

sudetă drept o chestiune internă a Cehoslovaciei, înţelegînd să se abţină de

la orice imixtiune în tratativele cehoslovaco-germane , în cazul cîndad

Germania avea sa săvîrşească un atac armat asupra Cehoslovaciei

Deşi guvernul cehoslovac acceptase in principiu propunerile anglo-franct-

ze, vizita lui Chamberlain la Hitler în zilele de 22—23 septembrie determină

pe nazişti să-şi sporească pretenţiile, cerînd ocuparea militară imediată a

regiunii sudete ; guvernele ungar şi polon s-au asociat, reven-dicînd şi ele

teritorii din Cehoslovacia. Noul guvern cehoslovac de concentrare naţională

respinse de astă dată pretenţiile naziste. [32]

În acest climat, guvernele englez şi francez au cedat din nou şantajului

nazist şi au consimţit să se întîlnească cît mai repede cu reprezentanţii

germani şi italieni pentru aplanarea crizei prin sacrificarea Cehoslovaciei.

Pînă acum a fost vorba de participarea Angliei id şi a Franţei la

München. Dar ce făceau Statele Unite ale Americii ? Care a fost rolul lor în

tragedia de la Munchen ? [33]

Cercurile monopoliste din S.U.A. erau serios neliniştiţi de creşterea forţei

economice a Germaniei naziste. Wall Streetul urmărea foarte alarmat

expansiunea economică A Germaniei pe pieţele Europei occidentale, Asiei şi

Amenc n latine. Departamentul de Stat al S.U.A. a înţeles foarte cu-rînd acest

pericol ; încă în 1936 el a exprimat nemulţumire.i cercurilor conducătoare ale ţării

în legătură cu faptul că, „printr-o politică comercială şi financiară îngustă,

23

Page 24: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

arbitrară şi artificială", Germania a înlăturat o parte considerabilă a mărfurilor cu

marca Made in U.S.A. de pe pieţele Amcricii latine . Intensificarea continuă a

luptei de concurenţă, întărirea forţei militare a Germaniei hitleriste, care în acel

timp intrase în alianţă cu Japonia imperialistă — principalul concurent al S.U.A.

în regiunea Pacificului —, nu puteau să nu alarmeze Casa Albă. Iată de ce la

Washington au fost primite cu multă nelinişte ştirile sosite prin canalele agen-

ţiilor că în locul unui „Drang nach Osten", despre care Hi- tler ţipa atît de mult

şi atît de tare în ultimii ani, Germania fascistă încearcă să pornească spre Apus.

Un atac încununat de succes împotriva ţărilor occidentale i-ar fi dat lui Hitler

posibilitatea să' acapareze în întregime piaţa capitalistă europeană şi să-i

îndepărteze de acolo pe exportatorii americani. Iată de ce, la şedinţa cabinetului

american din 27 ianuarie 1939, preşedintele şi secretarul de stat au declarat că,

„dacă Hitler va hotărî să se îndrepte spre Apus şi nu spre Răsărit", lucrul acesta

va avea „urmări serioase" pentru S.U.A., care vor intra „în acest caz în

perioada cea mai critică din întreaga lor istorie".[34]

În situaţia creată la sfîrşitul deceniului al patrulea, S.U.A. vedeau soluţia

radicală a problemei îndepărtării pericolului german în canalizarea agresiunii

hitleriste spre Răsărit. Tocmai în acest sens acţiona cu deosebită energie

propaganda imperialistă în S.U.A., aţîţînd pe toate căile poftele milita-riştilor

germani în direcţia pămînturilor sovietice. „Viitoarea înaintare a Germaniei în

orice altă direcţie decît spre est sau sud-est va fi foarte grea sau imposibilă",

scria pe atunci revista „Annalist", organul cercurilor de afaceri din S.U.A. în

acelaşi sens acţiona şi diplomaţia americană. Năzuinţele intime ale cercurilor

monopoliste din S.U.A. au fost dezvăluite de cunoscutul reacţionar american

Bullit, pe atunci ambasadorul S.U.A. la Paris, într-o convorbire cu ambasadorul

polonez în S.U.A., contele Potocky, el a declarat fără ocolişuri că S.U.A. sînt

interesate într-un război al Germaniei cu U.R.S.S. El chiar i-a sugerat lui

Hitler că în cursul unui asemenea război ar fi necesar să se creeze un stat

ucrainean „independent".[35]

In sfera marii burghezii americane, un rol important îl aveau cercurile

24

Page 25: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

monopoliste profasciste şi cele legate de capitalul german. Tocmai aceste cercuri

se străduiau, în anii care au precedat războiul, să facă totul pentru a se ajunge

la o reglementare a divergenţelor cu Germania fascistă şi la o înţelegere cu ea.

O manifestare elocventă a activităţii intense a acestor cercuri a constituit-o

conferinţa secretă care a avut loc în noiembrie 1937 la San Francisco şi la care au

participat de o parte emisarii hitlerişti von Tippelskirch şi von Killinger, iar de

cealaltă parte senatorul Vandenberg, marii monopolişti americani Lammote,

Dupont, Alfred Slown (preşedintele trustului „General Motors") şi alţi patru

americani. La această conferinţă s-a ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte

împărţirea între S.U.A. şi Germania a pieţelor U.R.S.S. şi Chinei, precum şi

sprijinirea pe viitor de către S.U.A. a Germaniei hitleriste în promovarea

politicii ei externe. [36]

În ianuarie 1938, Departamentul de Stat al S.U.A. a propus Londrei

convocarea unei conferinţe a reprezentanţilor Angliei, Franţei, Germaniei şi

Italiei pentru reglementarea situaţiei din Europa. Este deosebit de caracteristic

faptul că Uniunea Sovietică nu a fost menţionată printre statele participante.

Lucrul acesta este uşor de înţeles, întrucît propunerea americană a fost, în fond,

expresia complotului imperialiştilor americani şi europeni împotriva U.R.S.S.

Această conferinţă nu s-a ţinut, probabil pentru că contradicţiile anglo-americane

au împiedicat acest lucru.

Dar cursul evenimentelor în lunile hotărîtoare ale anului 1938 a arătat că

cercurile monopoliste din S.U.A. aveau tot interesul să fie îndepărtate orice fel de

piedici din calea politicii hitleriste de cotropire a Răsăritului. Iată de ce unul

dintre cei mai promotori ai politicii externe americane, Bullit, a făcut tot ce a

putut ca puterile occidentale, în special Franţa, să nu acorde nici un fel de ajutor

Cehoslovaciei. Din aceleaşi motive, în perioada crizei din mai 1938, într-o

telegramă adresată Departamentului de Stat, Bullit a propus să se încerce

găsirea unui mijloc care să permită francezilor să se elibereze de obligaţia lor

„morală", de a acorda, în virtutea tratatului, ajutor Cehoslovaciei împotriva

pericolului german. Bullit nu s-a ruşinat să invoce în sprijinul propunerii sale

25

Page 26: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

argumentul că altfel „bolşevicii se vor întinde de la un capăt la altul al

continentului".[37]

Cînd în septembrie 1938 englezii şi francezii au trimis guvernului de la Praga

un ultimatum, cerînd să cedeze pretenţiilor teritoriale ale lui Hitler, ambasadorul

S.U.A. în Cehoslovacia, Karr, a cerut insistent guvernului cehoslovac să accepte

imediat aceste propuneri.

Poziţia deosebit de binevoitoare a S.U.A. faţă de planurile hitleriste de cotropire

a Cehoslovaciei au semnalat-o în repetate rînduri, în rapoartele lor trimise la

Berlin, diplomaţii germani. „Nu încape nici o îndoială — scria la 24 mai 1938

ambasadorul german în S.U.A., Dieckhoff — că în situaţia actuală guvernul

american împărtăşeşte într-o măsură considerabilă punctul de vedere anglo-

francez". în iunie-iulie 1938 au avut loc convorbiri între ambasadorul german la

Lorulu, Dirksen, şi ambasadorul american în Anglia, Kennedy. „în decursul

convorbirii — raporta Dirksen — ambasadorul Kennedy şi-a exprimat de cîteva

ori convingerea că în problemele economice Germania trebuie să aibă libertate

de acţiune atît în est cît şi în sud-est". Dirksen înţelegea foarte bine ce voia

să spună Kennedy prin „probleme economice". Nu existau îndoieli nici în

privinţa sensului atribuit de diplomatul american cuvîntului „Răsărit". De

altminteri, Kennedy nu dorea nici el să lase lucrurile nelămurite. „Kennedy

— scrie Dirksen — a emis păreri deosebit de pesimiste în ceea ce priveşte

situaţia din Uniunea Sovietică".[38]

În zilele hotărîtoare din septembrie 1938, acelaşi Bullit a propus

Departamentului de Stat să convoace la Haga o conferinţă a reprezentanţilor

Angliei, Franţei, Italiei, Germaniei şi Poloniei. Totodată Bullit â subliniat că

„este important ca în rîndul participanţilor la conferinţă să nu fie inclus

guvernul Rusiei Sovietice".[39]

Este la fel de interesant de subliniat că nici Cehoslovacia, în detrimentul

căreia urma să fie încheiat tîrgul, nu a fost invitată la această conferinţă, în

vederea realizării planului lui Bullit, Casa Albă a adresat la 26 septembrie

26

Page 27: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

1938 un mesaj către şefii guvernelor Germaniei, Angliei, Franţei şi

Cehoslovaciei, chemîndu-le, în scopul soluţionării „conflictului", la

continuarea convorbirilor, care, după cum se ştie, au dus în ultimă instanţă

la acordul de la Munchen. .Cercurile conducătoare ale Angliei şi ale Franţei

făceau nenumărate referiri la acest mesaj pentru a dovedi opiniei publice că

S.U.A. sprijină întru totul ideea tratativelor cu Hitler. Guvernele Angliei şi

Franţei şi-au exprimat aprobarea faţă de iniţiativa S.U.A., iar Hitler,

răspunzînd Casei Albe, a declarat că „apreciază intenţiile nobile" ale S.U.A.

[40]

În vederea desfăşurării acţiunilor de împărţire a Cehoslovaciei, Germania se

consulta şi cu URSS, fiindu-i necesară poziţia acesteia din urmă în cazul unei

eventuale invazii în Cehoslovacia. La 22 august 1938, ambasadorul german, von

der Schulenburg, îndeplinind indicaţia şefului său, Ribbentrop, 1-a vizitat pe

M.M. Litvinov, comisarul poporului pentru afacerile externe al U.R.S.S.

Schulenburg i-a declarat că „Germania va invada Cehoslovacia numai în cazul

unei provocări din partea cehilor", înţelegînd cît se poate de bine scopul unei

asemenea declaraţii, M.M. Litvinov a răspuns : .„O provocare din partea

cehilor este de neconceput şi, în orice conflict care ar putea avea loc, germanii

vor fi, indiscutabil, agresorii" . [41]

Dezvăluind ţelurile reale ale agresorilor germani, M.M. Litvinov a continuat :

„Dv. doriţi distrugerea Cehoslovaciei, dv. doriţi să cuceriţi această ţară. Evident,

aţi prefera să va realizaţi scopul prin mijloace paşnice. Războiul este tot-

deauna un risc. Oricine ar încerca să evite un război dacă ar putea să-

şi .realizeze scopurile fără el". Prin M.M. Litvinov, guvernul sovietic a

avertizat din nou Germania nazistă că Uniunea Sovietică „a promis

Cehoslovaciei sprijinul său ; ea îşi va ţine cuvîntul şi va face tot ce îi va sta

în putinţă".

Pentru ca, în condiţiile crizei care se sovietică să fie clară nu numai ţării ce

se pregătea să atace Cehoslovacia, ci şi ţărilor de a căror poziţie depindea dacă

27

Page 28: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Hitler se va hotărî sau nu să treacă la o agresiune, Litvinov a informat despre

convorbirea sa ambasadele engleză şi franceză la Moscova, precum şi misiunea

cehoslovacă. [42]

Cum a fost apreciată declaraţia lui M.M. Litvinov de la 22 august de către

presa străină ? Răspunsul poate fi găsit în ziarul „Daily Telegraph and

Morning Post" din 27 august 1938. Ziarul scria că răspunsul dat de Litvinov lui

Schulenburg a fost cît se poate de precis „şi nu a lăsat nici un echivoc în ceea

ce priveşte urmările pe care !c poate avea o acţiune din partea Germaniei.

Ambasadorului i s-a spus că orice operaţie militară împotriva Republicii Ceho-

slovace va duce neîntîrziat la îndeplinirea garanţiilor date de Soviete.

Ambasadorului. german i s-a declarat că Uniunea Sovietică va îndeplini

imediat şi în modul cel mai fidel tratatul".[43]

La 2 şi 5 septembrie 1938, ca răspuns la întrebarea Ministerului Afacerilor

Externe al Franţei, Comisariatul poporului pentru afacerile externe a declarat

că, după părerea guvernului" sovietic, este necesar : să fie sesizată Liga Naţiunilor,

conform articolului 11 al Statutului ei, că Germania hitleristă ameninţă să

cotropească Cehoslovacia, pentru a se constata pericolul de agresiune şi a se

influenţa în mod corespunzător Polonia şi Romînia ; să fie convocată de urgenţă

o conferinţă internaţională, cu participarea Angliei, Franţei şi U.R.S.S., pentru

ca de comun acord să se elaboreze o declaraţie care 1-ar putea obliga pe Hitler

să renunţe la ideea atacării Cehoslovaciei ; să fie convocată o conferinţă a

reprezentanţilor marilor state-majore ale Franţei, U.R.S.S. şi Cehoslovaciei

pentru a se stabili în comun formele concrete în care să se vină în ajutor Ceho-

slovaciei. Paralel cu aceasta, reprezentanţilor Franţei li s-a declarat, într-o formă

care nu putea da loc la echivoc, că Uniunea Sovietică este ferm hotărîtă să

îndeplinească împreună cu Franţa obligaţiile ce-i revin în virtutea Tratatului

sovieto-cehoslovac. [44]

Nu este greu să ne dăm seama că, dacă puterile occidentale ar fi sprijinit

Cehoslovacia la fel de hotărît ca Uniunea Sovietică s-ar fi preîntîmpinat nu

28

Page 29: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

numai cotropirea Cehoslovacie! de către nazişti, ci şi evenimentele tragice

care au urmat după aceasta. Din păcate însă, pe lîngă poziţia trădătoare a

cercurilor conducătoare reacţionare din Occident un rol important 1-a avut şi

politica trădătoare promovata de guvernul Beneş. Beneă ştia foarte bine că

Unmnea Sovietică era hotărîtă să acorde ajutor militar Cehoslovaciei (chiar m

cazul în care Anglia şi Franţa n-ar făcut acest lucru), în cea de-a doua jumătate

a lunii septembrie 1938, cînd guvernele englez şi francez şi-au intensificat in

mod considerabil, presiunile asupra Cehoslovaciei, guvernul cehoslovac a

pus următoarele întrebări URSS:

1. Va acorda oare U.R.S.S., potrivit tratatului, ajutor imediat daca

Franţa va respecta tratatul şi va acorda de asemenea ajutor ?

2. Va ajuta oare U.R.S.S. Cehoslovacia, ca membru al Ligii Naţiunilor,

in conformitate cu art. 16—17 ale statutului Ligii, dacă, în urma unui

atac al Germaniei, Beneş se va adresa Consiliului Ligii cu rugămintea să fie

aplicate aceste articole ?

Guvernul sovietic a dat imediat un răspuns pozitiv, informind despre

aceasta şi guvernul Franţei.

În răspuns se arată că 1) Uniunea Sovietică va acorda un ajutor imediat

şi efectiv dacă Franţa va respecta tratatul şi 2) U.R.S.S. îşi va îndeplini

obligaţiile care decurg din art. 16 şi 17 ale statutului Ligii Naţiunilor.

Lucrul acesta a fost comunicat guvernului cehoslovac atît prin ambasadorul

sovietic, Aleksandrovski, cît şi prin ambasadorul cehoslovac în U.R.S.S.,

Firlinger. în acelaşi timp s-a comunicat că Unmnea Sovietică va asigura din

punct de vedere tehnic operaţiile necesare. [45]

Foarte semnificativ a fost însă faptul că guvernul cehoslovac nu s-a interesat

niciodată dacă Uniunea Sovietică va acorda ajutor Cehoslovaciei

independent de poziţia Franţei şi a poziţiei Ligii Naţiunilor şi nu a pus niciodată

ambasadorului sovietic această problemă. Adjunctul comisarului poporului

pentru afacerile externe al U R S S, V. Potiomkin, şi-a exprimat chiar

29

Page 30: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

surprinderea în faţaambasadorului cehoslovac că Benes nu a pus această

întrebare. [46]

Cu cîteva luni,înainte de evenimentele de la München, la 16 februarie

1938, între Benes şi trimisul german la Praga, E. Eisenlohr, a avut loc o

convorbire cît se poate de semnificativă. Benes nu şi-a ales de loc

expresiile. Iată un extras din însemnările făcute la această convorbire de

către Eisenlohr, care redă cuvintele lui Benes : „Pactul cu Rusia este o

relicvă a epocii trecute, deşi nu poate fi pur şi simplu aruncat la coş.

Dar el (Benes) nu permite să se ducă o propagandă comunistă în ţară şi

doreşte să stabilească o colaborare sistematică între poliţia cehoslovacă

şi cea germană pentru a fi urmărite şi arestate persoanele care duc o

asemenea propagandă". Paralel cu aceasta, la 17 mai 1938, Benes a

declarat trimisului britanic B. Newton : „Dacă Europa occidentală va

avea o atitudine indiferentă faţă de soarta Rusiei, Cehoslovacia va

proceda în acelaşi fel. Ţara lui va fi întotdeauna legată de Europa

occidentală şi nu de Europa răsăriteană".[47]

Aceste declaraţii dezvăluiau în suficientă măsură poziţia lui Benes,

care era mai curînd gata să sacrifice independenţa Cehoslovaciei decît să

accepte ajutorul Uniunii Sovietice. Benes se temea de poporul său, el era

speriat de avîntul patriotic al oamenilor muncii din Ceho slovacia, hotărîţi

să apere cu arma în mînă patria lor împotriva oricăror atentate ale

fascismului german. Poporului cehoslovac îi devenise clară poziţia

capitulantă a lui Benes. Iată cum înfăţişează situaţia în aceste zile

dinainte de München reprezentantul diplomatic sovietic în Cehoslovacia,

într-o telegramă trimisă la Moscova : „La Praga au loc scene zguduitoare...

Mase de oameni cîntă imnul naţional şi li teralmente plîng. Se cîntă

«Internaţionala», în discuţii, în cuvîntări, speranţa cea mai mare se pune în

ajutorul U.R.S.S.,se fac apeluri la apărare, la convocarea parlamentului, la

răsturnarea guvernului. [48]

30

Page 31: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Dar guvernul lui Benes, care se temea de aceste manifestaţii populare

puternice, nu a putut şi nu a vrut să se situeze în fruntea mişcării patriotice a

maselor populare. Coducerea cehoslovacă şi-a pus interesele sale de clasă mai

presus de cele ale ţării. Ea a consimţit la o tranzacţie cu reacţiunea

internaţională şi şi-a trădat poporul. Astfel poporul Cehoslovaciei a devenit

victima combinaţiilor mîrşave, în lanţul cărora una dintre verigi o constituia

politica trădătoare a occidentaliei naţionale. [49]

La 30 septembrie, fără consultarea guvernului cehoslovac, Adolf Hitler,

Benito Mussolini, Neville Chamberlain şi Edouard Daladier au semnat la

Munchen acordul cu privire la cedarea de către Cehoslovacia a regiunii

sudete către Germania hitleristă.

Iată cum s-a produs aceasta ( din amintirile participanţilor):

27 septembrie... Manifestînd o stare de nervozitate, Casa Albă trimite o

nouă telegramă guvernelor de la Berlin, Roma, Londra, Paris şi Praga, cu

propunerea „de a se convoca o conferinţă specială".

„Nu pot să înţeleg ce anume 1-a influenţat direct pe Hitler — scrie în

jurnalul său Harold Ickes, pe atunci ministru al afacerilor interne al S.U.A.

—, dar este cert că Hitler a anunţat convocarea unei conferinţe speciale la

Munchen la cîteva ore după primirea mesajului preşedintelui S.U.A." Două

săptămîni după Munchen, revista new-yorkeza „Nation" scria că mesajul

Casei Albe a venit în sprijinul lui Chamberlain „în acţiunea de dezarmare şi

de trădare a cehilor" şi a constituit „un ajutor pretenţiilor naziste".[50]

München. 28 septembrie . Ora 6 seara. Goring ţine minte foarte bine

cum s-au adunat Hitler, Mussolini, Chamberlain şi Daladier lîngă marele

cămin din holul casei lui Hitler.Mussolini se aşează, în stînga lui ia loc într-

un fotoliu primul ministru englez, Chamberlain. De data aceasta Hitler este

îmbrăcat în civil, pentru a nu şoca prea mult cu uniforma sa nazistă pe

respectabilul aristocrat Neville Chamberlain. Dar „führerul" n-a uitat,

totuşi, să-şi pună o banderolă cu zvastică. În dreapta lui Mussolini se afla

31

Page 32: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Daladier. în spatele fiecăruia dintre primii 'miniştri stăteau consilierii lor. [51]

După Conferinţa de la München, Göring a răsfoit presa europeană.

Doamne, ce zarvă se făcea în legătură cu curajul şi spiritul de sacrificiu al

bătrînului şi gîrbovitului Chamberlain şi în jurul lui Daladier, îngrijorat de

soarta păcii. Dar Goring nu-şi poate aduce aminte despre vreo dovadă a aces tui

curaj, în memorie îi revin amănunte care vorbesc despre contrarul. Şi, tot ,

vorbind cu Gilbert, Göring îi povesteşte :

„În realitate, toate acestea s-au petrecut destul de simplu. Nici Chamberlain, nici

Daladier, în ultimă instanţă, nu erau interesaţi să sacrifice sau să rişte ceva pentru

a salva Cehoslovacia. Pentru mine acest lucru a fost limpede ca lumina zilei.

Soarta Cehoslovaciei a fost hotărîtă, în esenţă, în decurs de trei ore. Apoi, timp

de patru ore ei au discutat despre «garanţii». Părea că pe Chamberlain această

chestiune nu-1 interesează de loc. Daladier, în general, nu prea acorda importanţă

acestui lucru. El stătea cam aşa (Goring îşi întinse picioarele, se lăsă mai pe

spate, cu o faţă fără nici o expresie). — Nu făcea altceva decît să aprobe din

cînd în cînd ceea ce spunea Hitler. N-avea nici un fel de obiecţii. Am fost pur şi

simplu stupefiat văzînd cu cîtă uşurinţă obţinea Hitler tot ce voia. Ei ştiau prea

bine că uzinele Skoda şi alte uzine militare se aflau în regiunea sudetă şi că

acapararea lor însemna că Cehoslovacia va fi la cheremul nostru. Cînd Hitler a

cerut ca unele uzine militare aflate în afara regiunii sudete să fie transferate pe

teritoriul regiunii sudete în momentul în care aceasta va fi alipită de noi, am

aşteptat o explozie de proteste. Dar nimeni nici n-a crîcnit măcar. Am impus

tot ce am dorit. Am obţinut totul cît ai bate din palme. Ei nici n-au insistat

măcar ca cehii să fie consultaţi, cel puţin de formă. La sfîrşitul şedinţei,

ambasadorul Franţei în Cehoslovacia a spus : «Bine, acum trebuie să transmit

condamnaţilor sentinţa !» Asta a fost tot. Discuţia îndelungată despre

«garanţii» â fost rezolvată prin aceea că lui Hitler i s-a dat dreptul să

garanteze pentru restul Cehoslovaciei. Toţi înţelegeau foarte bine ce înseamnă

aceasta".[52]

La ora 2 şi 30 de minute noaptea, ruşinoasa conferinţă de la München a luat

32

Page 33: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

sfîrşit. Chamberlain şi Daladier se întorc la hotel cu maşinile, însoţindu-i cu

privirea, Hitler, cu un sentiment de dispreţ şi de desconsiderare, îi spune lui

Ribbcntropp şi lui Otto Abetz : îngrozitor ce nulităţi sînt ăştia !

Faptele istorice pot fi înfrumuseţate, pot fi minimalizate, dar, mai

devreme sau mai tîrziu, falsificarea tot va ieşi la iveală. Chiar şi autorul

articolului din „Manchester Guardian", J. P. Taylor, în contradicţie evidentă

cu afirmaţia sa 'privitoare la intenţiile şi la acţiunile nobile ale regizorilor

dramei de la München, este silit să recunoască faptul că Hitler „a pornit să

forţeze uşa Cehoslovaciei numai atunci cînd guvernul britanic a început să

afirme cu insistenţă că ea s-a şi deschis". Acelaşi autor declară că, „indiscutabil,

armata cehă era suficient de puternică pentru a se opune nemţilor". Astfel,

cei care propagă deschis ideile ce au drept scop reabilitarea Münchenului,

fără să-şi dea seama, nu fac decît să-şi taie craca de sub picioare, în acele

zile critice, numai Uniunea Sovietică a folosit orice posibilitate de a încerca să

preîntîmpine agresiunea hitleristă împotriva Cehoslovaciei. [53]

In urma ultimatumului guvernului polonez din aceeaşi zi de a ceda oraşul

Teschen în 24 de ore, iar în 10 zile zona cu acelaşi nume şi Friestadt,

guvernul cehoslovac a admis (la l octombrie) şi această cedare, începînd

din ziua de 2 octombrie. La 3 noiembrie 1938, prin primul ministru ,

Ungaria declara nu putea rămîne în nici un caz departe de conflictul cehoslovaco-

german şi ar fi participat la el de partea Germaniei, făcînd mărturisiri de

credinţă faţă de Axa Roma-Berlin.

Concomitent, guvernul ungar continua presiunile pe lîngă guvernul de la

Belgrad în vederea distanţării de România şi apropierii de Ungaria. Acţiunea era

sprijinită de guvernul italian, care dorea o apropiere ungaro-iugoslavă,

propunînd încheierea unui pact de prietenie .între cele două state. Guvernul

iugoslav a respectat însă acordul stabilit cu România privind acţiunea de

destindere cu Ungaria, în care se stabilea realizarea unor înţelegeri bilaterale

33

Page 34: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

cu aceasta, făcute „paralel şi solidar".[56]

Sub presiunea guvernului celui de-al III-lea Reich, la 13 ianuarie 1939

Ungaria a aderat la Pactul Anticomintern şi a ieşit din Societatea Naţiunilor, ceea

ce a sporit îngrijorarea guvernelor de la Bucureşti, Praga şi Belgrad.

Demersurile guvernului român făcute la Varşovia în zilele de 3—6 martie de

a extinde alianţa româno-polonă erga omnes au rămas fără rezultat. [57]

II.II Cotropirea Cehoslovaciei

Guvernul nazist avusese prea multe dovezi, iar ultima — Miindie-nul - -

î i întărise convingerea că Marea Britanie şi Franţa îi lăsaseră mînă liberă în

centrul şi sud-estul Europei, că deci îşi putea desăvîrşi planurile îndreptate

contra Cehoslovaciei fără teama de a primi vreo ripostă serioasă. In

consecinţă, naziştii au păşit imediat la organizarea diversiunilor necesare

trecerii la acţiune. Cele cinci luni care au urmat după Munchen creaseră în

Europa o atmosferă de suspiciuni încurajatoare pentru asaltul hotărîtor pe care

Hitler îl pregătea asupra Cehoslovaciei; Germania întîrzia să se alăture

garanţiilor date de Franţa şi Marea Britanie Cehoslovaciei; după intervenţiile

făcute de guvernul cehoslovac în februarie 1939 la Berlin „Khvalkovsky,

ministrul de externe ceh, s-a înapoiat mai pesimist de cum se aştepta — nota

ambasadorul român la Praga —, deoarece exigenţele germane sînt şi mai

mari, iar Cehoslovacia, prinsă în cleştele german, va trebui să se supună".

Pentru a curma orice demersuri în privinţa cotropirii Cehoslovaciei, la 13

martie guvernul german a înmînat reprezentanţilor Marii Britanii şi Franţei cîte

o notă prin care aducea la cunoştinţă că „momentul oportun pentru garantarea

statutului teritorial al Cehoslovaciei trebuia lăsat la aprecierea Germaniei", că

„orice amestec al puterilor occidentale în această parte a Europei nu va

contribui la organizarea păcii".[58]

La începutul lunii martie se semnalaseră deja însemnate concentrări de

34

Page 35: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

trupe la frontiera germano-cehoslovacă, iar propaganda contra Cehoslovaciei se

intensificase. Guvernul hitlerist rîvnea arsenalul cehoslovac, nodurile de

comunicaţii din Cehoslovacia şi poziţii apropiate de frontierele Poloniei şi

României. Speculînd disensiunile dintre cehi şi slovaci, prin şantaje şi

ameninţări naziştii au obţinut la 14 martie proclamarea „independenţei"

Slovaciei.

Guvernul de la Praga ceru ca preşedintele republicii să fie primit la

Berlin pentru a lămuri situaţia. Ajunşi acolo la ora 23, preşedintele Hasha, şi

ministrul de externe, Khvalkovsky, au fost informaţi la gară că Moravska-

Ostrava era de la ora 20 ocupată de. trupele germane. Apoi, la reşedinţa

nouă a cancelariatului, preşedintele a fost sornat să semneze un protocol

pregătit de nazişti prin care declararea „pentru a obţine o pacificare definitivă,

pe deplin conştient, încredinţează soarta poporului şi a ţării în mîinile führerului

şi ale Reichuîui german". In dimineaţa zilei de 15 martie, trupele de ocupaţie

au început invazia fără a primi vreo ripostă. Trupe maghiare intrară în Ucraina

subcarpatică, Ungaria anexînd-o în întregime. [59]

Datele privind potenţialul militar al Cehoslovaciei şi al aliaţilor ei arată

că — chiar în acele momente — era pe deplin posibilă zdrobirea agresiunii

naziste prin organizarea unei riposte corespunzătoare. Un asemenea gînd n-au

avut însă nici Marea Britanie şi nici Franţa, care garantaseră integritatea

Cehoslovaciei, nici guvernul cehoslovac, în ciuda furtunii stîrnite în mase, în

rîndul partidelor politice şi al oamenilor de bună-credinţă care priveau cu

îngrijorare ascensiunea celui mai grav pericol din toate cîte cunoscuse omenirea

pînă atunci, în locul unor măsuri energice, reprezentanţii guvernelor Franţei şj

Angliei la Berlin — Coulondre si Henderson — au înmînat guvernului german

proteste împotriva actului, calificat drept „renegare a spiritului de la Munchen".

Adevărata poziţie a guvernului britanic a fost expusă de Chamberlain în Camera

Comunelor, la 15 martie : „Starea de lucruri pe care noi am considerat-o

întotdeauna ca fiind doar vremelnică a încetat să mai existe şi, în consecinţă,

35

Page 36: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

guvernul majestăţii sale nu se mai poate considera legat de această obligaţie".

[60]

Hitler şi aliaţii săi îşi continuau agresiunea. „Cehoslovacia — după expresia

lui Jean-Paul Boncour — murea la douăzeci de ani, părăsită de cei care o

făcuseră să ia naştere şi care o predau Germaniei hitleriste". Boemia şi Moravia

au fost transformate în protectorate germane, Slovacia s-a constituit în stat

aparte, dependent de Germania, iar Ucraina subcarpatică a rămas sub ocupaţia

maghiară.Germania hitleristă, punînd stăpî-nire pe patrulaterul Boemiei,

deţinea o poziţie strategică de prim ordin în Europa. La 23 martie, Germania

ocupă Memelul (Klaipeda) port din Lituania.

La 28 martie fascismul pecetluise înfringerea Spaniei republicane ; în

aceeaşi perioadă, la frontierele cu Polonia începuseră primele incidente, iar

la 7 aprilie Italia fascistă cotropise Albania, în aceste condiţii, Anglia şi

Franţa au dat garanţii Greciei, României şi Turciei (13 aprilie), garanţii

similare cu acelea date Poloniei. [61]

La sfîrşitul lunii, ca răspuns la acceptarea garanţiilor franco-britanice,

Hitler declara că pregăteşte „marşul asupra României", denunţa acordul naval

cu Anglia şi pactul de neagresiune cu Polonia. La 22 mai se semna tratatul de

alianţă politică-militară germano-italian.

Concluzii

Numai după procesul de la Nurnberg, Munchcnul a încetat să mai fie „un

semn de întrebare" chiar pentru acei oameni din Occident care mai credeau în

sinceritatea „făcătorilor de pace" de la München.

În acelaşi timp istoria a arătat în mod clar că Münchenul a fost, în ultimă

instanţă, un eşec politic zdrobitor al puterilor occidentale. Ele n-au reuşit să

înşele istoria, ci, dimpotrivă, au plătit un preţ scump pentru atitudinea lor şi,

daca n-ar fi fost eforturile Armatei Sovietice, nimeni n-ar fi putut garanta

pentru soarta „democraţiei occidentale".

36

Page 37: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Istoria diplomaţiei burgheze nu cunoaşte o pagină atît de ruşinoasă ca

Münchenul. Însuşi cuvîntul „muncheaez" a devenit o jignire.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, numeroşi oameni

politici occidentali, chiar dintre aceia care în perioada Münchenului găseau

politicii müncheneze diferite justificări, au fost nevoiţi să admită că politica

de la München s-a terminat cu un eşec şi că ca a dus la întărirea imperialismului

german şi a dat o lovitură serioasă Occidentului.Munchenul a lovit, e drept,

direct doar în mica Cehoslovacie, indirect, însă, peste doar un an, lovitura o

va resimţi întreaga Europă.

37

Page 38: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Capitolul III

Urmările acordului în plan european.

Aprecierea în mediul politic şi istoric

Politica cîrdăşiei cu agresorii nazişti şi-a găsit încununarea în tranzacţia de la

Munchen, prin care puterile occidentale au dat Cehoslovacia pe mîinile

militariştilor germani, urmărind să-i determine ca,, în schimb, ei să dezlănţuie

agresiunea împotriva Uniunii Sovietice.

Politica munchenistă — politică a egoismului de clasă şi a fricii occidentaliei

faţă de forţele popoarelor, politică de împingere a fascismului german pe calea

agresiunii împotriva U.R.S.S. — a fost aliatul cel mai bun al hitle-rismului. Ea a

contribuit într-o măsură uriaşă la creşterea agresivităţii Germaniei naziste şi la

dezlănţuirea celui de-al doilea război mondial. [62]

George Kennan, diplomat şi publicist american, recunoaşte că dacă în 1938—

1939 s-ar fi încheiat o alianţă adevărată între S.U.A., Anglia şi Franţa, de o parte,

şi U.R.S.S., de cealaltă parte, acest lucru ar fi făcut cu neputinţă războiul. Este

caracteristic însă faptul că, paralel cu aceasta, Kennan examinează şi o altă

posibilitate: o alianţă împotriva U.R.S.S., încheiată între S.U.A., Anglia şi

Franţa, de o parte, şi Germania hitleristă, de cealaltă parte, şi se declară în mod

vădit în favoarea acestei căi.

In această ordine de idei, Kennan vorbeşte despre politica münchenistă, deşi

nu-i pomeneşte numele. El se întreabă : poate că într-adevăr „oamenii de stat din

Occident ar fi procedat înţelept dacă şi-ar fi elaborat politica astfel încît să asmuţă

una asupra alteia" Uniunea Sovietică şi Germania, ceea ce „ar fi dus la

epuizarea lor reciprocă şi ar fi asigurat securitatea democraţiilor occidentale?”.

Kennan nu numai că nu condamnă această linie politică, ci, dimpotrivă, o

aprobă, reproşîndu-le con-ducştorilor de atunci ai Occidentului că nu au fost

suficient de energici în promovarea acestei politici. „A crede că în nefasta epocă

din 1930—1940 politica occidentală ar fi fost capabilă de o asemenea acţiune des-

38

Page 39: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

perată, în spirit machiavelic — scrie Kennan —, înseamnă a avea o părere prea

măgulitoare despre energia şi clarviziunea acestei politici”.

Kennan cel puţin încearcă să fie sincer. Prin aceasta, el se deosebeşte de

numeroşi alţi istorici occidentali care se străduiesc să creeze impresia că

conferinţa de la Miin-chen — acest eveniment decisiv pe drumul care a dus la

război — nici nu ar fi avut loc. Pînă şi culegerea oficială anglo-franco-americană

în care sînt publicate documente din arhivele Ministerului Afacerilor Externe al

Germaniei a fost întocmită astfel încît documentele legate de tranzacţia de la

München sînt împinse pe planul al doilea şi sînt prezentate drept ceva cii totul

neesenţial, o mică rectificare a frontierelor Cehoslovaciei. [63]

Această „rectificare" a frontierelor s-a încheiat însă cu cotropirea totală şi

dezmembrarea Cehoslovaciei şi a fost însoţită de semnarea unor declaraţii

solemne anglo-germane şi franco-germane care aveau drept scop să asigure

puterile occidentale împotriva agresiunii naziste germane şi să o canalizeze spre

Răsărit. Cu prilejul semnării declaraţiei franco-germane, Bonnet, pe atunci

ministru de Externe al Franţei, a spus lui Ribbentrop, superdiplomatul (cum i se

spunea în Anglia) hitlerist: „Lăsaţi-ne imperiul nostru colonial şi atunci Ucraina

va fi a voastră" . [64]

Personalităţile oficiale din S.U.A. prezintă adeseori conferinţa de la München

drept o dovadă a greşelilor pe care diplomaţia anglo-franceză le-a săvîrşit din

cauză că acţiona fără participarea şi îndrumările Statelor Unite. Dar „participarea

şi îndrumările" S.U.A. nu au lipsit, ci au fost prezente în toate etapele

tranzacţiei de la München. Ideea unei asemenea conferinţe a fost preconizată de

diplomaţia americană încă în ianuarie 1938. Convocarea ei a fost precedată de

un apel adresat de preşedintele Roosevelt către viitorii participanţi la conferinţă.

In sfîrşit, Chamberlain a primit din partea cercurilor oficiale din S.U.A. o

apreciere lapidară a eforturilor pe care le-a depus la München, exprimată într-un

singur cuvînt — „bravo". Ziarul „New York Times" scria în acele zile:

„Speriatul porumbel chamberlainist al păcii, care fîlfîie obosit pe drumul de la

39

Page 40: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Munchen spre casă, este opera americanilor. Trebuie să fim mîndri de acest

lucm".[65]

Mulţi dintre partizanii de azi ai Münchenului prezintă Münchenul aproape

ca un triumf al diplomaţiei occidentale. Ei afirmă cît se poate de serios ca la

München Chamberlain şi adepţii săi 1-au înfrînt pe Hitler. Aceste denaturări

provoacă nu numai un zîmbet ironic, ci nelinişte şi îngrijorare. Münchenul n-a

fost obiectul unei călătorii de agrement pentru prim-miniştrii englez şi francez

; el a constituit un act nefast, ale cărui urmări tragice le-a trăit la scurt timp

după aceea întreaga lume, inclusiv popoarele Franţei şi Angliei, care au plătit

scump politica imperialistă, antisovietică a cîrmuitorilor lor. Nu se poate trece

acest lucru sub tăcere, nu se poate face abstracţie de el. Este greu de presupus

că reprezentanţii englezi sau francezi î-n Tribunalul internaţional care i-a

judecat pe criminalii hitlerişti la Nürnberg aveau intenţia să demaşte politica

puterilor occidentale în ajunul celui de-al 'doilea război mondial. Dimpotrivă,

interogîndu-i pe acuzaţi, ei căutau în fel şi chip să ocolească tot ceea ce er.i în

legătură directă cu München. Şi, totuşi, judecătorii englezi, francezi şi

americani nu o dată au fost puşi într-o situaţie neplăcută de complicii lui

Hitler cînd aceştia încercînd să justifice agresiunea germană, aminteau de

München, de îngăduinţa conştientă a puterilor occidentale, care au creat condiţiile

pentru această agresiune. Acest lucru este uşor de înţeles : tabloul trădării de la

München, completat cu tot ceea ce au recunoscut în această privinţă criminalii de

război hitlerişti, a apărut în faţa lumii întregi cu detalii şi fapte atît de

Compromiţătoare, încît perfidia monstruoasă şi orbia politică a organizatorilor

ruşinosului tîrg nu mai puteau da loc la nici o îndoială. [66]

Asistăm la interogatoriul lui Schacht. Dictatorul economic al Germaniei

hitleriste este enervat. El este demascat ca unul dintre complicii la pregătirea şi

la dezlănţuirea războaielor agresive împotriva unor ţări europene. Schacht în-

cearcă să se dea drept un adversar al lui Hitler. Vine vorba despre Cehoslovacia.

Schacht neagă participarea sa la dezmembrarea Cehoslovaciei. Atunci

acuzatorul american Jackson îi reaminteşte că, imediat ce Hitler a cotropit Ceho-

40

Page 41: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

slovacia, el, Schacht, a confiscat toate valorile Băncii Cehoslovace.

Judecînd după dialogul care a urmat, Schacht este indignat pînă şi de ideea

că englezii şi americanii încearcă să prezinte lucrurile ca şi cum ei ar fi .fost

apărători ai Cehoslovaciei. El ţine bine minte în ce fel puterile occidentale, cu

cîteva zile înainte de München, au trimis Cehoslovaciei note în care îi cereau să

capituleze în faţa lui Hitler ; el n-a uitat că Chamberlain îi intimida pe cehi,

spunîndu-le că, dacă nu vor da regiunea sucletă Germaniei, Occidentul va lăsa

Cehoslovacia în voia soartei. în ceea ce priveşte America, Schacht refuza să

înţeleagă de ce un comunicat oficial al Departamentului de Stat al S.U.A. în

care tîrgul de la München era aprobat şi întîlnirea dintre Chamberlain şi Hitler

era denumită „o conferinţă istorică" dă acuzatorului american dreptul să se erijeze

în demascator şi să-i considere cotropitori numai pe hitlerişti. [67]

De aceea, cînd Jackson i-a amintit, pe bună dreptate, lui Schacht participarea sa

la jefuirea economică a Cehoslovaciei, Schacht, tot pe bună dreptate, i-a răspuns :

„Dar, să am iertare, Hitîer nu a luat această ţară cu forţa. Aliaţii pur şi

simplu i-au dăruit-o" . Şi în continuare a urmat un dialog şi mai caracteristic :

„SCHACHT : Nu pot răspunde la întrebarea dv., întrucît, după cum am spus,

nu a avut loc o cotropire, ci s-a oferit an cadou.. Dacă mi se face un cadou ca

acesta, îl primesc cu mulţumirile cuvenite.

JACKSON : Chiar dacă acest cadou nu aparţine celui care îl face ?

SCHACHT: Da. Şi. îi las pe cei care tac un asemenea cadou să judece cît

este de onorabil procedeul lor".

Cred că nu mai este necesar să fie comentat acest dialog. De data aceasta nu e

cazul să vorbim despre cinismul politic extrem al lui Schacht. E mult mai

important să lămurim esenţa dărniciei acelora care-1 copleşeau pe Hitler cu

asemenea „cadouri". De altminteri, dacă facem abstracţie de încercările odioase şi

repetate ale lui Schacht de a folosi tribuna procesului de la Nürnberg pentru

reabilitarea sa, pentru a demonstra că el a> fost un antihitlerist, trebuie să

recunoaştem că el nu a fost chiar atît de departe de adevăr în explicarea politicii

41

Page 42: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Occidentului. Unora din Occident, spunea Schacht, Republica de la Weimar nu le

era pe plac. Şi, într-adevăr, Republica de la Weimar a fost aceea care a încheiat

Tratatul de la Rapallo cu Rusia Sovietică. De aceea, a spus Schacht, de cîte ori

Republica de la Weimar se adresa Occidentului, i se răspundea „nu". „Cînd a

venit la putere Hitler, totul s-a schimbat. Luaţi întreaga Austrie, remilitarizaţi

regiunea renană, luaţi regiunea sudetă, luaţi întreaga Cehoslovacie, luaţi totul, —

noi nu vom spune nici un cuvînt. Pînă la încheierea pactului de la München, Hitler

nu a îndrăznit nici măcar să se gîndeascâ la includerea regiunii sudete în Reich.

Singurul lucru la care se gîndea era autonomia regiunii sudete. Apoi însă

prostănacii de Daladier şi Chamberlain i-au oferit totul pe o tavă de aur. De ce n-

au acordat ei Republicii de la Weimar nici a zecea parte din acest sprijin ?"

[68]

Schacht juca, desigur, teatru cînd se mira de această dărnicie a Occidentului.

Ca om de afaceri trecut prin ciur şi prin dîrmon, el înţelegea foarte bine că toată

această politică Müncheneză consta tocmai în a arunca un ciolan imperialismului

german pentru a-1 împinge spre Răsărit, împotriva Uniunii Sovietice.

De repetate ori în timpul şedinţelor Tribunalului militar internaţional s-a creat

o situaţie curioasă : de îndată ce hitle-riştii erau acuzaţi de agresiune împotriva

Cehoslovaciei, ei se agăţau de Chamberlain şi de Daladier ca de un colac de sal-

vare, în ochii- opiniei publice mondiale, acest lucru, desigur, nu constituia o

justificare a acţiunilor clicii hitleriste. Dar atunci cînd, discutîndu-se problema

agresiunii împotriva Cehoslovaciei, acuzaţii sau avocaţii-lor de la Nurnberg au

arătat că ei au acţionat cu asentimentul Angliei şi Franţei, reprezentanţii puterilor

occidentale la Tribunalul internaţional au trăit momente penibile. Astfel, de pildă,

cînd acuzatorul englez, sprijinindu-se pe arhivele secrete ale guvernului hitlerist, îl

demasca pe Kibbentrop ca părtaş la pregătirea şi la realizarea „planului verde"

împotriva Cehoslovaciei, avocatul lui Ribbentrop, Horn, adresîndu-se

preşedintelui, lordul Lawrence, a declarat: „Domnule preşedinte, obiectez

împotriva discutării acestei probleme. Cred că pentru a face economie de timp

42

Page 43: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

trebuie să arătăm că patru mari puteri — Anglia, Franţa, Italia si Germania —,

precum şi acordul de la Munchen, care a constituit o desăvîrşire a politicii

germano-sudete, au sancţionat această politică. De aceea nu văd aici o crimă din

punctul de vedere al dreptului internaţional".[69]

La prima vedere, asta nu dezminte de loc teza că acordul de la München a fost

dezavantajos diplomaţiei hitleriste, întrucît nu i-a permis să dezlănţuie atunci

un mare război.

Dacă materialele citate mai sus nu sînt suficiente, poate că ar fi util să ne

referim la următoarea declaraţie a lui Ribbentrop : „în ceea ce priveşte problema

germano-sudetă, trebuie spus că guvernul regal britanic a semnat el însuşi, la

Munchen, acest acord şi că această problemă a fost soluţionata aşa cum am vrut-o

eu din punctul de vedere al diplomaţiei germane".

Dacă ar fi să dăm crezare istoriografilor contemporani ai Münchenului, Marea

Britanic a făcut totul pentru a salva Cehoslovacia din ghearele lui Hitlcr. lăţit

însă că . Ribbentrop nu este de acord cu aceasta. „Eu ştiu - - declară el

tribunalului — din convorbirile mele particulare de pe vremea cînd eram

ambasador la Londra că problema regiunii sudete era cît se poate de clară pentru

Foreign Office şi că Anglia, chiar pînă în 1938, colabora foarte des cu Konrad

Henlein" . [70]

„În ultima decadă a lunii septembrie — a spus Ribbentrop — am fost

vizitat de ambasadorul francez, care mi-a spus că a adus ştiri favorabile în

legătură cu problema sudetă". După aceea „ambasadorul francez şi apoi cel englez

1-au vizitat pe führer şi i-au arătat pe hartă modul practic de rezolvare a

problemei sudete, asupra căruia Franţa, Anglia şi Italia căzuseră, probabil, de

acord. Führerul, ţin minte, i-a demonstrat ambasadorului francez că această

propunere este nesatisfăcătoare". Hitler a cerut să i se mai dea o bucată din

Cehoslovacia. Ce era să facă, doar nu puteau să dea peste cap întregul plan : a

trebuit să i se dea tot ce cerea, pentru a-1 împinge mai departe spre Răsărit.

„După aceasta — a continuat Ribbentrop — ambasadorul francez a explicat că

43

Page 44: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

despre această problemă se va putea vorbi, desigur, ca şi despre problema

repartiţiei teritoriale a populaţiei germane, adică vor putea fi discutate limitele

regiunii sudete. în orice caz, führerul poate să fie convins că din partea Angliei şi

a Franţei există intenţia -de a rezolva problema în spiritul dorinţelor germane, cît

se poate de rapid" . [71]

Este puţin probabil că Beverley Baxter şi cei care gîndeau ca el ar putea găsi

în documentele procesului de la Nürnberg exemplificările necesare pentru versiunea

lor total falsă că Miinchcnul ar fi constituit o înfrîngere a lui Hitler. La

Munchen a avut loc practic o consfătuire a diplomaţilor englezi, francezi'

germani şi italieni despre felul cum poate fi mai comod dezmembrat un stat

independent. Singurii neinvitaţi au fost reprezentanţii Statului cehoslovac. O

dată re acela care trebuie să fie operat îşi dă asentimentul pentru operaţie (şi

exact aşa s-a comportat, în ultimă instanţă, el nu mai este, bineînţeles, întrebat cum

să se lucreze cu cuţitul. De dragul adevărului trebuie să subliniem că

Chamberlain, ca reprezentantul unei diplomaţii burgheze mai subtile, a făcut o

încercare prudentă de a ieşi cu faţa curată în ochii generaţiilor viitoare. După

cum a declarat Ribbentrop la proces, „primul ministru englez a avut la început

unele reticenţe, spunînd că, poate, va trebui să mai stea de vorbă cu cehii,

adică cu Praga. Ministrul francez a declarat că, din moment ce s-au apucat să

rezolve această problemă, cele patru mari puteri vor trebui să hotărască aici .

Pînă la sfîrşit, toţi cei patru oameni de stat au ajuns la această părere şi a fost

încheiat pactul de la München".[72]

După ce miniştrii Angliei şi Franţei s-au întors de la München, presa

franceză şi engleză, pregătită în modul cuvenit, a început să facă o zarvă

nemaipomenită. In mod special depunea eforturi presa franceză de dreapta.

„Ei au salvat pacea !", „Bonnet a preîntîmpinat războiul !", „Glorie diplomaţiei

franceze !" Se făcea totul pentru a-i feri de biciul opiniei publice pe „eroii

Münchenului". Dar în corul acestor vociferări isterice se făceau auzite şi

unele glasuri critice : „Şi nu-i este oare ruşine lui Georges Bonnet, care stă în

fotoliul marelui Talleyrand, că a fost înşelat atît 'de ruşinos de Hitler ?", scria

44

Page 45: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

un ziar francez:, în fond, aceasta a fost o încercare întîrziată de a salva faţa

diplomaţiei franceze. Doar e clar că Bonnet n-a fost înşelat de colegul său

Ribbentrop. Nu era atît de prost Bonnet, iar Ribbentrop, mai ales, nu era

atît de dotat cu inteligenţă pentru a se putea întîmpla aşa ceva. Cînd, la

începutul procesului de la Nurnberg, ziariştii americani omniprezenţi 1-au

întrebat pe Schacht ce-1 aşteaptă, după părerea lui, pe Ribbentrop la proces,

ministrul hitlerist al economiei a răspuns : „Nu ştiu pentru ce anume vor să-1

spînzure pe Ribbentrop ; eu însă 1-aş spînzura pentru prostie".Prin urmare,

Bonnet însuşi a vrut să fie înşelat şi, dată fiind această situaţie, resursele

intelectuale ale lui Ribbentrop au fost suficiente. [73]

Documentele incluse în culegerea „Noi documente din istoria Münchenului",

publicată anterior de Ministerul Afacerilor Externe al U.R.S.S. şi de Ministerul

Afacerilor Externe al Republicii Cehoslovace, arată încă o dată în mod

convingător adevăratul sens al politicii „pacificatorilor" munchenişti. Ele arată,

totodată, şi atitudinea nobilă a Uniunii Sovietice care în tragicele zile ale

Münchenului a fost singurul prieten credincios al poporului cehoslovac.

In timp ce, invocînd pretextul că e cu neputinţă să se opună militariştilor

nazişti germani, guvernele Angliei şi Franţei au renunţat să apere Cehoslovacia şi

să dea Germaniei hitleriste riposta cuvenită, Uniunea Sovietică se pregătea, cu

calm şi siguranţă, să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin tratatul sovieto-

cehoslovac. Comisariatul Poporului pentru Apărare al U.R.S.S. a trimis ataşatului

aerului al U.R.S.S. în Franţa o telegramă prin care-1 însărcina să transmită

comandamentului francez următoarele:

„Comandamentul nostru a luat deocamdată următoarele măsuri

preventive:

1. Treizeci de divizii de infanterie au fost aduse în raioanele situate în

imediata vecinătate a frontierei de vest. Aceeaşi măsură s-a luat şi în privinţa

unor diviziide cavalerie.

45

Page 46: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

2. Unităţile au fost completate în mod corespunzător cu rezervişti.

3. Cît priveşte trupele noastre tehnice — aviaţia şi unităţile de tancuri —

ele sînt complet gata de luptă.

4. Tratatul sovieto-cehoslovac obliga Uniunea Sovietică să acorde ajutor

Cehoslovaciei numai în cazul cînd un astfel de ajutor i-ar fi fost acordat şi din

partea Franţei. Dar încă în aprilie 1938, M. I. Kalinin, în raportul „Despre situaţia

internaţională", arătase că „pactul nu interzice nici uneia dintre părţi să acorde

ajutor, fără a mai aştepta Franţa" . [74]

In zilele critice din septembrie 1938, V. P. Potiomkin, locţiitorul

comisarului poporului pentru Afacerile Externe al U.R.S.S. 1-a întrebat pe

ambasadorul cehoslovac de ce guvernul lui „nu a ridicat niciodată problema că

Uniunea să-i acorde ajutor necondiţionat". Guvernul cehoslovac nu a ridicat

această problemă pentru că a preferat să respingă propunerea de ajutor făcută

de guvernul sovietic. Occidentalia cehoslovacă a preferat să capituleze ruşinos

în faţa Germaniei naziste.

Poporul cehoslovac era animat de năzuinţa patriotică de a-şi apăra cu arma în

mînă independenţa naţională. Armata cehoslovacă era formată din 45 de divizii

bine înarmate, dintre care 3 erau divizii de tancuri. Armata germană dispunea în

acel moment de 35 de divizii de infanterie, 5 divizii de tancuri şi 4 divizii

motorizate. Tinînd seama de faptul că U.R.S.S. era gata să vină în ajutorul

Cehoslovaciei, se poate spune că în acea vreme raportul de forţe nu era de loc

favorabil Germaniei. [75]

Întreaga politică antebelică a puterilor occidentale era subordonată unui singur

ţel: izolarea U.R.S.S. pe plan internaţional, crearea unui larg front antisovietic.

Aşa se şi explică bucuria cu care cercurile guvernante din aceste ţări au salutat

rezultatele conferinţei de la Munchen. Ziariştii americani Michael Sayers şi

Albert Kahn, apreciind în mod just sensul acordului de la Munchen, scriu:

„Guvernele Germaniei naziste, Italiei naziste, Angliei şi Franţei au semnat pactul

de la Munchen — s-a realizat «Sfînta Alianţă» antisovietică la care reacţiunea

46

Page 47: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

mondială visa încă din anul 1918. Pactul a lăsat Rusia fără aliaţi. Tratatul franco-

sovietic — piatra unghiulară a securităţii colective în Europa — a fost

înmormîntat. Regiunea sudetă a Cehoslovaciei a fost încorporată la Germania

nazistă. In faţa hoardelor hitle-riste s-au deschis larg porţile spre Răsărit.

După conferinţa de la München, campania unui front antisovietie unit al puterilor

occidentale împotriva U.R.S.S. părea atît de iminentă, încît Japonia occidentală,

ca „să nu rămînă de căruţă", a iniţiat pe rîul Halhin-Gol un conflict care a luat

forma unor acţiuni militare serioase. [76]

Uniunea Sovietică , oficial, a condamnat cu hotărîre acordul de la

Munchen. Într-un comunicat special al agenţiei TASS, anunţa că guvernul

sovietic nu are nici un fel de legătură cu tîrgul de la Munchen. De la început

guvernul sovun, a considerat acordul de la Munchen drept punctul culminant

în politica de încurajare a agresiunii germane-naziste împotriva Uniunii

Sovietice şi de dezlănţuire a celui de-al doilea război mondial, politică

promovată de Anglia, Franţa şi S.U.A.

Guvernul sovietic a prevăzut că agresorii nazişti nu se vor limita la

cotropirea Cehoslovaciei, că, întărindu-şi poziţiile după primirea

„cadoului de la München", Germania hitlefistă îşi va desfăşura pe un

plan lărgit acţiunile sale agresive. [77]

După cum se ştie, previziunile guvernului sovietic s-au adeverit în

întregime. La 15 martie 1939 Hitler a cotropit întreaga Cehoslovacie,

transformînd o parte a ei în protectorat, iar cealaltă parte într-un stat

slovac marionetă. Puterile occidentale n-au binevoit să mişte nici măcar un

deget cînd au văzut cum este lichidat un stat european independent, a

cărui existenţă şi frontiere tot ele le garantau. Şi asta era hotărît de

mult. în cartea sa „Apărarea păcii" , Georges Bonnet relatează despre

conferinţa secretă de la Londra din 28 aprilie 1938 a reprezentanţilor

guvernelor englez şi francez. Potrivit stenogramei, Chamberlain a

declarat la această conferinţă că el „se îndoieşte foarte tare că d-1 Hitler

47

Page 48: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

tinde spre distrugerea statului cehoslovac. Dacă Germania doreşte însă să-l

distrugă, primul ministru, vorbind cît se poate de sincer, nu ştie ce s-ar putea,

face împotriva acestui lucru" . [78]

Cotropirea Cehoslovaciei şi lichidarea ei ca stat independent au -întărit

considerabil poziţiile Germaniei. Puternica industrie cehoslovacă a devenit

în întregime un arsenal al armatei germane. Tot sub controlul hitleriştilor

a trecut şi „linia Maginot cehoslovacă", care consta dintr-o reţea de

fortificaţii de fier şi beton.

Pe lîngă o întărire considerabilă a potenţialului militar şi economic

al Germaniei hitleriste, cotropirea Cehoslovaciei a pus la dispoziţia

naziştilor baze noi de la care ei puteau porni un nou război agresiv,

atacînd Polonia, într-o convorbire cu delegaţia nazistă slovacă în iarna

anului 1938— 1939, Goring a declarat : „Bazele de aviaţie din

Slovacia au o mare importanţă pentru folosirea forţelor militare aeriene

germane împotriva Răsăritului" . [79]

În convorbirea avută cu Mussolini şi Ciano la 15 aprilie 1939, Goring,

punîndu-şi aliaţii italieni la curent cu planii rile de pregătire a unui mare

război, s-a oprit asupra impm tanţei pe care o avea în această privinţă

cotropirea Cehoslovaciei. „Armamentul greu al Cehoslovaciei arată însă, cît

de periculoasă putea fi ea în cazul unei ciocniri serioase chiar şi după

München. Vorbind despre puternicul pot m ţial economic al Cehoslovaciei,

Goring subliniază că acapararea lui „contribuie la o întărire considerabilă

a forţei axei... în plus, această ţară nu mai prezintă nici un pericol, aşa că

Germania nu mai este nevoită să menţină aici nici o divizie pentru a se

apăra în cazul izbucnirii unui conflict mai serios". Goring avea în vedere,

desigur, atacul împotriva Poloniei. „Atunci Germania va putea ataca această

ţara din ambele flancuri şi se va afla la o distanţă de 25 de minute cu

avionul de un nou centru industrial..." [80]

48

Page 49: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Ce mai au de spus după toate acestea dl. Beverley Baxter şi adepţii săi, care

încearcă să demonstreze că Münchcnul .A însemnat o victorie a cauzei păcii

şi o puternică înfrîngcre a lui Hitler, că generalii germani „considerau

Munchenul ca o adevărată catastrofă pentru ei". Dacă tot ce s-a spus pîna"

acum pare cumva puţin pentru a demonstra că Miinchcnul a fost o trădare

monstruoasă a popoarelor, vom mai aduce încă o dovadă. De data aceasta vom

lăsa să vorbească cine v.i care îşi dă mai bine seama decît Beverley Baxter

dacă Germania hitleristă a pierdut de pe urma Münchenului sau a cîştigat.

Este vorba de Ribbentrop.

Ribbentrop şi-a scris memoriile în 1946, în celula îmi ii sorii din Nürnberg.

în general, ele nu prea diferă de declaraţiile sale făcute la proces, în memoriile

sale, apărute la Londra, Ribbentrop scrie lucruri care, în ultimă instanţă,

spulberi afirmaţiile falsificatorilor contemporani ai istoriei. [81]

„După ce am fost arestat, în cursul interogatoriilor, Kirkpatrick l-a

întrebat : „Este adevărat că führerul a fost foarte nemulţumit de acordul de

la München, dat fiind ci acesta nu i-a permis să înceapă războiul şi că,

nefiind mul ţumit, a spus la München că data viitoare «îl va da jos de pe

scări pe Chamberlain cu compromisurile lui cu tot» ?" Numai după procesul

de la Nurnberg, după autopsia anatomopatologică a Münchenului făcută acolo,

Munchcnul a încetat să mai fie „un semn de întrebare" chiar pentru acei

oameni din Occident care mai credeau în sinceritatea „făcătorilor de pace" de

la München.

În acelaşi timp istoria a arătat în mod clar că Münchenul a fost, în ultimă

instanţă, un eşec politic zdrobitor al puterilor occidentale. Ele n-au reuşit să

înşele istoria, ci, dimpotrivă, au plătit un preţ scump pentru atitudinea lor şi,

daca n-ar fi fost eforturile Armatei Sovietice, nimeni n-ar fi putut garanta

pentru soarta „democraţiei occidentale".

Istoria diplomaţiei burgheze nu cunoaşte o pagină atît de ruşinoasă ca

Münchenul. Însuşi cuvîntul „muncheaez" a devenit o jignire.

49

Page 50: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

După terminarea celui de-al doilea război mondial, numeroşi oameni

politici occidentali, chiar dintre aceia care în perioada Münchenului găseau

politicii müncheneze diferite justificări, au fost nevoiţi să admită că politica

de la München s-a terminat cu un eşec şi că ca a dus la întărirea imperialismului

german şi a dat o lovitură serioasă Occidentului [82].

„Pot spune că acesta este un mare neadevăr. Führerul a fost foarte

mulţumit de München. Nu 1-am auzit niciodată afirmînd altceva. Mi-a

telefonat imediat după ce primul ministru a plecat şi mi-a comunicat că este

foarte bucuros de semnarea protocolului suplimentar. L-am felicitat pe

Hitlerîn aceeaşi zi, la gară Hitler şi-a exprimat încă o dată satisfacţi'a în

legătură cu acordul de la Munchen.

Orice alte versiuni în legătură cu punctul de vedere al lui Hitler sau al meu

nu sînt decît ficţiuni".[83]

Incursiunile nereuşite ale lui Baxter şi ale colegilor săi în domeniul

evenimentelor istorice recente ar putea să rămînă neobservate dacă în spatele

revizuirii tîrgului de la Munchen nu s-ar ascunde scopurile, care ţintesc departe,

ale moştenitorilor spirituali ai Münchenului. [84]

Concluzii

Istoricii şi politicienii din Occident n-ar trebui să uite că Munchenul a

generat nu numai războiul Germaniei naziste, împotriva Uniunii Sovietice, ci şi

războiul Germaniei naziste împotriva puterilor occidentale, a democraţiei şi

libertăţii încăşi. Munchenul a fost un eşec politic răsunător al puterilor

occidentale. La numai doi ani după Munchen, pe care propaganda îl

prezenta ca pe o victorie strălucită a diplomaţiei occidentale, bombele germane

explodau asupra Londrei şi Coventryului, iar tancurile germane semănau moarte

pe cîmpiile Franţei. Chamberlain şi amicii lui au vrut să înşele istoria, dar

istoria şi-a bătut joc de ei în mod cinic. Acordul de la München s-a înscris

pentru totdeauna în conştiinţa popoarelor ca un stigmat ruşinos pe obrazul

50

Page 51: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

diplomaţiei occidentale, ca un simbol al mişeliei, făţărniciei şi capitulării

criminale în faţa agresorului. Acest fapt a fost înţeles, deşi prea tîrziu, de către

politicienii şi istoricii occidentali.

51

Page 52: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Capitolul IV

Europa de sud-est şi România după Conferinţa de la München

Lăsate de către aliaţii lor la bunul plac al statelor naziste, guvernele ţărilor

ameninţate din centrul şi sud-estul Europei au manifestat tendinţe de a stabili

înţelegeri cu vecinii lor în scopul renunţării la forţă pentru rezolvarea unor

diferende ce s-ar fi putut ivi între ele. La 31 iulie 1938 a fost semnat la Salonic

un acord între înţelegerea Balcanică şi Bulgaria. In acelaşi sens au fost şi

acordurile încheiate de România şi Iugoslavia cu Ungaria. Pe linia spri jinirii

Cehoslovaciei, paralel cu acţiunile comune duse in cadrul celor două

organizaţii regionale antirevizioniste, România a refuzat să încheie cu Ungaria

o înţelegere bilaterală fără o înţelegere similară a acesteia cu Cehoslovacia.

Cu ocazia sesiunii din mai 1938 a Micii înţelegeri, N. Petrescu-Comnen,

ministrul afacerilor externe, declara cu privire la condiţia pusă de „Budapesta,

probabil inspirată de alte capitale'', de a abandona Cehoslovacia, că „România

nu va comite niciodată un act de felonie şi că „abandonarea Cehoslovaciei va fi

semnalul pentru disoluţia Iugoslaviei şi României". [85]

Declaraţiile guvernului român au fost însoţite de aprobarea survolului

avioanelor sovietice peste teritoriul românesc, fapt semnalat de ministrul

Germaniei la Bucureşti încă din aprilie 1938, cînd relata la Berlin că şapte

bombardiere sovietice, care treceau în Cehoslovacia, au făcut escală în România.

La 6 septembrie Comnen confirma lui Thierry, ministrul Franţei la Bucureşti,

hotărîrea guvernului român de a-şi respecta obligaţiile ; cinci zile mai tirziu, el

repeta acelaşi lucru lui Bonnet la Geneva. La rîndul său, ministrul afacerilor

străine al Cehoslovaciei, Krofta, informa pe ambasadorul S.U.A. la Praga

despre faptul că „totul este pregătit pentru trecerea armatelor sovietice

traversînd România".

52

Page 53: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Toate acestea erau întreprinse pentru a determina guvernele Angliei şi

Franţei să păşească la acţiuni hotărîte. Evident, guvernanţii români concepeau

problema trecerii trupelor sovietice numai în acord şi în strânsă legătură cu

Anglia, Franţa si Polonia. Cînd guvernanţii români au aflat că Franţa refuzase

propunerea sovietică de a aduce chestiunea Cehoslovaciei in faţa Societăţii

Naţiunilor şi că guvernul britanic declarase că nu va ajuta Franţa dacă ea va

respecta prevederile pactului de asistenţă mutuală cu Cehoslovacia, la 15

septembrie 1938 ministrul de externe al României relua, în faţa delegaţiei Marii

Britanii la Geneva, argumentele expuse în Juna mai a aceluiaşi an ministrului de

externe francez, G. Bonnet, că, „în caz de atac împotriva Cehoslovaciei urmat de

o intervenţiune franco-engleză, este posibil ca războiul să se generalizeze. In

această ipoteză, în cel mai scurt timp Polonia, statele Micii înţelegeri şi cele ale

înţelegerii Balcanice se vor alătura puterilor occidentale". El declara tot odată

delegaţiei britanice că, „chiar dacă angajamentele României faţă de

Cehoslovacia sînt cît se poate de clare, ea nu va putea totuşi porni

singură ; ...ajutorul Poloniei constituie cheia întregii situaţii din Europa

răsăriteană. Linia naturală de comunicaţii a Rusiei cu Cehoslovacia trece prin

Polonia şi dacă aceasta din urmă va permite ca ajutorul rusesc să treacă pe

teritoriul ei, atunci va putea porni şi România pe această cale..." Ministrul

României a adăugat că „aşteaptă noi ştiri care să indice o schimbare în tendinţa

politică a Poloniei", exprimîndu-şi totodată părerea că „o astfel de schimbare a

liniei politice ar putea fi accelerată, în cazul în care Regatul Unit ar putea

promova relaţii mai cordiale cu Polonia". [86]

Ministrul român la Berlin a comunicat oficial lui Goring la 30 mai 1938 că

avioanele sovietice care ar zbura spre Cehoslovacia la 3 000—4 000 m

înălţime vor fi lăsate să treacă, deoarece la o atare altitudine nu se putea

interveni .

In legătură cu cele de mai sus este de menţionat notaţia lui W. Churchill din

memoriile sale, în care, referitor la consimţămîntul guvernului român privind

53

Page 54: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

trecerea trupelor sovietice, afirmă că „Nu era de loc greu a-1 obţine, după cum

mi-a remarcat M. Maiski, sub presiunea şi cu garanţiile unei mari coaliţii

plasate sub protecţia Societăţii Naţiunilor". [87]

La 22 septembrie 1938 guvernul român a făcut un nou demers pe lîngă

guvernul englez şi unul pe lîngă guvernul de la Belgrad, chemîndu-1 pe acesta

din urmă să adopte măsuri comune pe baza tratatului Micii înţelegeri în scopul

împiedicării unui atac ungar contra Cehoslovaciei.

După Munchen, România a respins propunerile guvernului polon de a

participa alături de Ungaria şi Polonia la împărţirea în continuare a Cehoslovaciei

şi a întreprins noi demersuri la Varşovia, Paris şi Londra pentru a se pune capăt

acestei drame.

Pentru România, menţinerea statului cehoslovac avea o importanţă capitală ;

deşi în urma Münchenului pierduse fortificaţiile de 4a frontierele cu Germania,

Cehoslovacia rămînea un aliat potenţial contra ingerinţelor revizionismului

horthist, iar industria de armament cehoslovacă era încă principalul furnizor al

României. Toate acestea, adăugate unor tradiţii îndelungate de prietenie,

completează tabloul mobi-lurilor care au determinat poziţia activă a României

în sprijinul Cehoslovaciei, ceea ce a constituit dominanta activităţii diplomatice

româneşti în toamna şi iarna anilor 1938—1939. [88]

Subliniind însemnătatea pentru toate ţările din estul şi sud-estul continentului

a menţinerii statului cehoslovac independent, la mijlocul lunii noiembrie, cînd

Ungaria horthistă îşi disloca trupe la frontiera româno-cehoslovacă, guvernul

român a concentrat la rîndul său trupe în Transilvania la frontiera de nord-vest în

vederea preîntîmpinării unor acţiuni armate asupra teritoriului României.

Pentru clarificarea mai exactă a poziţiilor puterilor occidentale şi a Germaniei

faţă de România, în noiembrie regele Carol a făcut vizite ia Londra (15—18

noiembrie), Paris (19—21 noiembrie) şi Berlin (22—28 noiembrie), în cursul cărora

atît el, cît şi ministrul de externe, Comnen, au susţinut drepturile României,

pledînd la Londra şi Paris şi cauza Cehoslovaciei . [89]

54

Page 55: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Corelarea acţiunilor Ungariei horthiste cu cele ale Germaniei naziste, aderarea

Ungariei la pactul anticomintern (13 ianuarie 1939) şi ieşirea ei din Societatea

Naţiunilor, poziţia complet concesivă a Angliei şi Franţei, atitudinea oscilantă a

Iugoslaviei, poziţia însăşi a guvernului cehoslovac făceau greu de realizat o

acţiune militară românească nemijlocită pentru Cehoslovacia în spiritul

convenţiilor militare încheiate în cadrul Micii înţelegeri. Din aceleaşi motive,

România nu a trecut la o astfel de acţiune nici în martie 1939, cînd a decretat

mobilizarea parţială, mărginindu-se la măsuri de apărare a frontierei nord-

vestice prin constituirea unui grup de forţe, denumit „Maramureş", între 18 şi

26 martie se aflau pe această frontieră două corpuri de armată, totalizînd şapte

divizii. [90]

După evenimentele din Cehoslovacia, într-o sinteză întocmită de Marele stat-

major al armatei române, autorul ei se întreba: „încotro va fi îndreptat acum

efortul german: spre est, pentru dezvoltarea spaţiului vital, sau se va considera

ca îndestulător pentru a se întoarce spre vest ?" Dîndu-şi singur răspunsul, el

conchidea: „Sînt de părere că ce s-a cotropit şi cît s-a putut obţine prin

aranjamente economice nu dă o asigurare şi că va mai urma o perioadă de

expansiune şi de consolidare...

Fortificaţiile la vest dau libertate de acţiune Germaniei pentru operaţiuni

către est, dar si către sud".

In lumina celor de mai sus, apare nefondată afirmaţia făcută în unele

lucrări de istorie care, prezentînd poziţia României unilateral şi desprinsă de

contextul internaţional atît de complex şi contradictoriu, încearcă să acrediteze

ideea — fără a ţine searra de realităţi — că ea a avut unul din rolurile

principale în tragedia cehoslovacă [92]

Incepînd cu invadarea Austriei şi cu declanşarea crizei cehoslovace, poporul

român şi-a unit glasul de protest cu cel al opiniei publice democratice şi

progresiste din întreaga lume. In covîrşitoarea lui majoritate, el şi-a manifestat

solidaritatea cu poporul cehoslovac.

55

Page 56: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

O importantă acţiune de simpatie a avut loc la 16 martie 1939, cînd mii de

cetăţeni şi-au exprimat la sediul misiunii diplomatice a Cehoslovaciei

solidaritatea cu cauza poporului cehoslovac, urmată de o demonstraţie de

protest în faţa legaţiei germane. Muncitori şi funcţionari din Maramureş şi din

alte. judeţe ale ţării au subscris din salariile lor modeste la fondul de ajutorare a

refugiaţilor, adăugîndu-se alocaţiilor acordate de organele locale de stat şi

Crucea Roşie. In oraşele din nord-vestul ţării, autorităţile civile şi militare au

asigurat grabnica adăpostire şi aprovizionare a miilor de refugiaţi cehoslovaci,

fiind primiţi cu prietenie şi căldură de cetăţenii ţării noastre, care încercau să le

dea un dnm de alinare şi să le ridice moralul.

Atitudinea poporului român , de sprijinire a Cehoslovaciei reprezenta o

acţiune de curaj în loialitatea sa faţă de un popor prieten. [93]

In noua conjunctură irternaţională din primăvara anului 1939, România, aflată

tot mai mult sub ameninţarea şi presiunea forţelor naziste agresive, a început să

se orienteze spre modalităţi care să evite agresiunea Germaniei, mizîr.d pe

compromisuri de natură economică. Cercurile guvernante române nădăjduiau

totodată să obţină pe această cale şi promisiunea guvernului de la Berlin de a nu

sprijini pretenţiile revizioniste ale guvernului horthist şi de a garanta

integritatea teritorială a României. Guvernul german însă nu dorea să-şi ia

angajamente de acest fel; el nu dorea nici relaţii economice, normale, ci aspira

la situaţia de a avea cuvîntul hotărîtor atît în relaţiile economice, cît şi în cele

politice cu România. In acest sens, el activizase mijloacele sale diplomatice şi

coloana a cincea. [94]

Stimulate şi de discuţiile din lunile februarie-martie 1939 pentru încheierea

unor acorduri economice anglo-germane şi franco-germane, guvernul român a

purtat la începutul anului 1939 noi negocieri pentru încheierea unui tratat

economic româno-german pe termen lung. Dar, ca şi cele anterioare, nici acestea

nu au fost lipsite de rezerve şi de rezistenţe din partea unor importante grupări

politice şi cercuri de afaceri, precum şi a unor personalităţi oficiale, care au

impus noi tatonări diplomatice la Londra şi Varşovia pentru a obţine angajamente

56

Page 57: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

politice referitoare la garantarea statu-quo-ului teritorial şi ajutor militar în acest

scop.

Măsurile adoptate de guvernul român contra Gărzii de Fier în toamna anului

1938 şi activitatea diplomatică desfăşurată pentru evitarea încheierii

negocierilor cu Germania în condiţiile pe care aceasta căuta să le impună au

fost apreciate de guvernul sovietic, care a încercat să vină în întîmpinarea

guvernului român, făcîndu-i încă din decembrie 1938 unele sugestii referitoare la

posibilitatea încheierii unui pact al Mării Negre. Propunerilor sovietice nu li s-a

dat însă curs, datorită tradiţionalelor bariere de clasă, poziţiei anticomuniste şi

grijii de a nu spori prin aceasta iritarea guvernului german. [95]

Noul ministru de externe în funcţie de la 23 decembrie 1938, Grigore Gaîencu,

exprima în instrucţiunile date la 23 ianuarie 1939 teama că „Germania ar

pretexta supărarea de azi... pentru a impune o main-mise a ei asupra României,

spre a.putea dispune de petrolul nostru şi a cuceri si o poziţie sigură la gurile

Dunării". Pe această bază trebuie înţelese şi discuţiile lui cu Wohlthat de la 22

februarie 1939, cînd propunea semnarea unei declaraţii solemne care să definească

principiile politice ale relaţiilor româno-germane. Gafencu i-a confirmat atunci

lui Wohlthat că României i se propusese încheierea unui pact al Mării Negre cu

U.R.S.S., adăugind : „Deşi nu avem nici un interes să respingem brutal ofertele

ruseşti, totuşi nu vom lua în considerare nici o altă propunere ..pînă cînd nu vom

ajunge la lămurirea raporturilor noastre cu Germania".

Momentul culminant al presiunilor naziste s-a produs în săptămina 15—23

martie, cînd, ;n urma invadării Cehoslovaciei, trupe hitleriste şi horthiste

ocupaseră poziţii la frontierele ţării. Violenţa limbajului lui Wohlthat şi

ameninţările brutale de recurgere la forţa armelor au determinat guvernul, în

ciuda opoziţiei unora dintre membrii săi, să semneze „tratatul asupra

promovării raporturilor economice între Regatul României şi Reichul german",

în speranţa că va putea astfel evita un conflict armat. Tratatul stabilea elaborarea

unui plan economic pe mai mulţi ani, care să ţină seama în primul rînd de

57

Page 58: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

„cerinţele de import german" în funcţie de „posibilităţile de dezvoltare a

producţiunii române". Se preconiza extinderea acestui plan îndeosebi asupra

dezvoltării şi orientării producţiei agricole, „mai ales a furajelor, oleaginoaselor

si plantelor textile"; dezvoltarea exploatării silvice şi a lemnului; livrarea din

partea germană de maşini şi instalaţii pentru exploatările miniere ; fundarea

unei societăţi mixte româno-germane pentru exploatarea petrolului;

colaborarea pe teren industrial; crearea de zone libere în care se vor instala

întreprinderi industriale şi comerciale, antrepozite şi instalaţii de transbordare

pentru navigaţia germană; livrarea din partea germană de armament şi

echipament pentru armata şi industria română de armament; dezvoltarea căilor

de comunicaţie şi a mijloacelor de tranzit, a reţelei de drumuri şi a căilor pe

apă ; conlucrarea între băncile române şi germane pentru finanţarea diverselor

angajamente ş.a. [96]

Tratatul economic româno-german avea să atragă asupra ţării, în condiţiile

si împrejurările interne şi externe date, grave repercusiuni.

Apărător consecvent al intereselor fundamentale ale poporului, Partidul

Comunist Român arăta că poziţia capitulantă a dictaturii regale pe tărîmul

economic ştirbea independenţa şi ducea „la cucerirea ţării noastre, la fel cum s-a

întîmplat cu Austria şi Cehoslovacia". Partidul comunist cerea arestarea imediată

a agenţilor hitlerişti aflaţi în ţară, desfiinţarea organizaţiilor germane, curăţirea

organelor de stat de elementele trădătoare, denunţarea tratatului economic

româno-german, reintroducerea libertăţilor democratice, iar „cheltuielile de

înarmare să fie suportate în mai mare măsură de bogaţi".

Clasa muncitoare, masele ţărăneşti, intelectualitatea, forţele democratice şi

patriotice s-au pronunţat împotriva tratatului. Pe poziţii potrivnice acestuia au

continuat să se situeze din motive diferite si cu multe inconsecvenţe si anumite

cercuri ale claselor dominante, ca, de pildă, parte din gruparea occidentaliei

liberale din jurul Băncii Naţionale si al Băncii Româneşti şi parte din membrii

parlamentului care-şi manifestaseră în repetate rînduri adversitatea faţă de

58

Page 59: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

ideologia nazistă şi politica agresivă a Germaniei hitleriste. Acest potenţial de

luptă avea însă să slăbească pe măsură ce situaţia internaţională se va agrava.

încheind tratatul în condiţiile deteriorării relaţiilor internaţionale, sub presiunea

celui de-al III-lea Reich, factorii de răspundere ai politicii oficiale româneşti

nădăjduiau că prin concesii economice făcute Germanici vor evita obligaţii

politice şi vor cîştiga timp. In această perspectivă, numeroşi membri ai

cabinetului A. Călinescu nu s-au grăbit să pună în aplicare stipulaţiile

tratatului. Pînă în iulie 1939 se încheiaseră numai două protocoale (la 13 şi 20

mai) privind un proiect de plan în sectorul silvic, o convenţie privind traficul de

mărfuri şi plăţi între România şi protectoratul Boemiei şi Moraviei şi o altă

convenţie privind reglementarea chestiunilor vamale între România şi

protectoratul ceh, prelungindu-se totodată pînă la 31 decembrie 1939 acordurile

încheiate cu Cehoslovacia. In concluzie, direcţia economică din M. A. E. arăta la

3 iulie că „din punctul de vedere al aplicării practice a tratatului din martie nu

s-a făcut nimic efectiv pînă în prezent". In schimb au fost făcute sforţări în con-

tinuare pentru a se asigura concursul Angliei, cu care s-a reuşit încheierea, la 11

mai, a unui acord economic, si al S.U.A., pentru consolidarea înţelegerii Balcanice

si menţinerea unor relaţii corecte cu U.R.S.S. [97]

Dacă comparăm relaţiile economice externe ale României cu

Germania, Anglia,Franţa şi S.U.A. între anii 1929 şi 1939 luîud ca bază anul

1929, constatăm în 1933o scădere a indicelui valoric al exportului către

Germania la 18,78% ; în anii următori el s-a menţinut sub nivelul anului de

bază, deşi a înregistrat creşteri uşoarepînă la 75,65% în 1937 ; abia în 1939

exportul depăşea nivelul anului 1929 cu 8,24%. In ceea ce priveşte

importul, el era asemănător cu exportul.

In acelaşi timp indicele valoric al exportului României în Anglia,

Franţa si S.U.A. a evoluat în 1933 respectiv la 116,87—135,26 şi 65,91 ; în

1937, la 149,06— 139,89 şi 1204,55 ; în 1939 a fost de 201,85—70,60—625.

Cu alte cuvinte, dacă în ultimii zece ani premergători celui de-al doilea

război mondial indicele valoric al exportului României în Germania a

59

Page 60: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

ajuns să depăşească numai în 1939 cu 8,240% pe cel din 1929 . [98]

Încheierea acordului economic cu Germania hitleristă în împrejurările

cunoscute a dat naştere unor vii comentarii internaţionale. La 25 martie

„Pravda" scria că „România a capitulat în faţa fascismului german", fapt

simptomatic care constituia „încă o dovadă că ţările mici nu pot conta pe

susţinerea şi pe ajutorul aşa-ziselor mari puteri democratice", şi trăgea concluzia

că „popoarele acestor ţări mici, ameninţate direct de pericolul agresiunii

germane, nu vor să cadă sub jugul fascist, după cum nu a vrut aceasta nici

poporul cehoslovac, trădat şi înşelat de aşa-zisele ţări democratice şi de propria lui

pătură conducătoare". La sfîrşitul lunii martie, subliniind caracterul exclusivist al

aranjamentelor încheiate cu Germania, comisarul poporului pentru afacerile

externe al U.R.S.S. declara reprezentantului român la Moscova că „U.R.S.S. ar fi

dispusă să contribuie la ajutorarea noastră în caz că sîntem atacaţi”. [99]

Aprecieri similare cu privire la caracterul tratatului economic româno-

german au fost făcute şi în presa occidentală. Intervenită după cotropirea

Cehoslovaciei, semnarea acordului sporise îngrijorarea opiniei publice franceze

şi britanice, care făcea presiuni asupra guvernelor respective de a lua măsuri

împotriva agresiunii naziste.

Reacţia stîrnită a stimulat acţiunile acelor cercuri economice şi politice

româneşti, care se opuneau unor relaţii cu Germania ce ar fi putut depăşi

anumite limite. Guvernul, dominat de reprezentanţii acestor cercuri, a trimis

imediat un ofiţer superior din Marele Stat-Major la Paris şi la Londra „pentru

a urmări de acolo desfăşurarea evenimentelor, de a lua contact direct cu toate

sursele informative capabile a lămuri noile situaţii în care este pusă ţara

noastră" şi a pleda pentru menţinerea creditelor necesare mai ales cumpărării de

armament. [100]

In memoriul din 15 aprilie 1939, ministrul de externe român, după ce

amintea condiţiile în care a fost încheiat tratatul din 23 martie, conchidea :

„Acest acord... cere însă de pe acum organizarea unei acţiuni interne de

rezistenţă sistematică în toate domeniile economiei noastre împotriva cererilor

60

Page 61: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

germane care ar depăşi cadrul sau măsura învoielilor noastre. Această rezistenţă

poate fi cu atît mai efectivă dacă se poate întinde şi poate fi sprijinită pe

raporturile noastre cu alte ţări".

In aceste scopuri, în a doua jumătate a lunii aprilie, ministrul de externe

român a întreprins călătorii în Anglia, Italia şi Franţa, sondînd totodată terenul

în Germania. [101]

Concluzii

Cîrdăşia de la München a demonstrat statelor sud-est europene, României

în primul rînd, netemneinicia garanţiilor acordate lor, anterior, de către Franţa

şi Marea Britanie. Părăsite de către Franţa şi Anglia la bunul plac al statelor

naziste, guvernele ţărilor ameninţate din centrul şi sud-estul Europei au

manifestat tendinţe de a stabili înţelegeri cu vecinii lor în scopul renunţării la

forţă pentru rezolvarea unor diferende ce s-ar fi putut ivi între ele. La 31 iulie

1938 a fost semnat la Salonic un acord între înţelegerea Balcanică şi Bulgaria.

In acelaşi sens au fost şi acordurile încheiate de România şi Iugoslavia cu

Ungaria. Pe linia sprijinirii Cehoslovaciei, paralel cu acţiunile comune duse in

cadrul celor două organizaţii regionale antirevizioniste, România a refuzat să

încheie cu Ungaria o înţelegere bilaterală fără o înţelegere similară a

acesteia cu Cehoslovacia. Diplomaţia românească declara , exprimînd, credem,

poziţia toturor ţărilor sud-est europene, cu privire la condiţiile Conferinţei de

la Munchen: că „România nu va comite niciodată un act de felonie şi că

„abandonarea Cehoslovaciei va fi semnalul pentru disoluţia Iugoslaviei şi

României".Dispariţia Cehoslovaciei marca, deci, dispariţia Europei de sud-est prin

înghiţirea ai de către agresori: Germania , Italia şi Ungaria.

61

Page 62: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Încheiere

Ocuparea Austriei a fost doar prima etapă pe calea politicii müncheneze

a puterilor occidentale, al căror ţel principal consta, ca şi pînă atunci, în

împingerea Germaniei hitleriste împotriva statelor europene.

A venit rîndul Cehoslovaciei. Se poate afirma cu toată tăria că în nici o

etapă a politicii antebelice puterile occidentale n-au manifestat atîta grijă

faţă de Hitler, atîta zel de a accelera înfăptuirea planurilor lui agresive ca îu

perioada martie-septembrie 1938.

Nimic nu a contribuit atît de mult la apropierea cataclismului mondial din

anii 1939—1945, cu nenumăratele lui jertfe, cu oceanul de suferinţe

umane, ca politica puterilor occidentale din acea perioadă.

Desigur, nu fiecare om îşi dădea seama atunci, în 1938, că în spatele

Münchenului se ascundea un mare război, nu tuturor le era clar că

Chamberlain, Halifax şi Bonnet minţeau cu neruşinare cînd se intitulau, la

întoarcerea de la München, „creatori ai păcii", oameni care au salvat

Europa de război.

Poziţia guvernului britanic faţă de soarta Cehoslovaciei a fost exprimată

fără echivoc la 26 martie 1938 în Camera Comunelor de primul. ministru

Neville Chamberlain, care declara că Marea Britanie nu va acordaasistenţă

Franţei în cazul cînd, Cehoslovacia fiind atacată, guvernul francez s-ar hotărî

să respecte tratatul franco-cehoslovac. Declaraţiile şefuluicabinetului britanic

aveau să-si pună hotărîtor amprenta asupra deciziilor guvernului francez.

La rîndul ei, politica de „conciliere" a guvernelor Chamberlain şi Daladier

avea să influenţeze şi mai mult politica ţărilor est şi sud-est europene, să ascută

divergenţele lor politice, să slăbească puterea de rezistenţă a acelora dintre ele

62

Page 63: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

care continuau să se opună expansiunii germane, modificării statu-quo-ului

teritorial existent.

Cercurile guvernante din Occident n-ar trebui să uite că Munchenul a

generat nu numai războiul Germaniei naziste, împotriva Uniunii Sovietice, ci şi

războiul Germaniei naziste împotriva puterilor occidentale. Munchenul a fost un

eşec politic răsunător al puterilor occidentale. La numai doi ani după

Munchen, pe care propaganda îl prezenta ca pe o victorie strălucită a

diplomaţiei occidentale, bombele germane explodau asupra Londrei şi

Coventryului, iar tancurile germane semănau moarte pe cîmpiile Franţei.

Chamberlain şi amicii lui au vrut să înşele istoria, dar istoria şi-a bătut joc de

ei în mod cinic. Acordul de la Munchen s-a înscris pentru totdeauna în conştiinţa

popoarelor ca un stigmat ruşinos pe obrazul diplomaţiei occidentale, ca un

simbol al mişeliei, făţărniciei şi capitulării criminale în faţa agresorului. Pentru

oamenii simpli din toată lumea, cuvîntul „Munchen" înseamnă un prevestitor al

evenimentelor tragice pe care le-a trăit omenirea în zilele celui de-al doilea

război mondial, dezlănţuit de cotropitorii s hitlerişti cu sprijinul direct al protecto-

rilor lor occidentali.

Numai după procesul de la Nurnberg, Munchcnul a încetat să mai fie „un

semn de întrebare" chiar pentru acei oameni din Occident care mai credeau în

sinceritatea „făcătorilor de pace" de la München.

În acelaşi timp istoria a arătat în mod clar că Münchenul a fost, în ultimă

instanţă, un eşec politic zdrobitor al puterilor occidentale. Ele n-au reuşit să

înşele istoria, ci, dimpotrivă, au plătit un preţ scump pentru atitudinea lor şi,

daca n-ar fi fost eforturile Armatei Sovietice, nimeni n-ar fi putut garanta

pentru soarta „democraţiei occidentale".

63

Page 64: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Istoria diplomaţiei burgheze nu cunoaşte o pagină atît de ruşinoasă ca

Münchenul. Însuşi cuvîntul „munchenez" a devenit o jignire.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, numeroşi oameni

politici occidentali, chiar dintre aceia care în perioada Münchenului găseau

politicii müncheneze diferite justificări, au fost nevoiţi să admită că politica

de la München s-a terminat cu un eşec şi că ca a dus la întărirea imperialismului

german şi a dat o lovitură serioasă Occidentului.Munchenul a lovit, e drept,

direct doar în mica Cehoslovacie, indirect, însă, peste doar un an, lovitura o

va resimţi întreaga Europă, şi în primul rînd Europa de sud-st.

Părăsite de către Franţa şi Anglia la bunul plac al statelor agresoare,

guvernele ţărilor din centrul şi sud-estul Europei au manifestat tendinţe de a

stabili înţelegeri cu vecinii lor în scopul renunţării la forţă pentru rezolvarea

unor diferende ce s-ar fi putut ivi între ele. La 31 iulie 1938 a fost semnat la

Salonic un acord între înţelegerea Balcanică şi Bulgaria. In acelaşi sens au

fost şi acordurile încheiate de România şi Iugoslavia cu Ungaria. Pe linia spri-

jinirii Cehoslovaciei, paralel cu acţiunile comune duse in cadrul celor două

organizaţii regionale antirevizioniste, România a refuzat să încheie cu Ungaria

o înţelegere bilaterală fără o înţelegere similară a acesteia cu Cehoslovacia.

Diplomaţii români , iar prin ei toţi reprezentanţii Europei de sud-est înţelegeau că

dispariţia Cehoslovaciei marca, deci, dispariţia Europei de sud-est prin înghiţirea ai

de către agresori: Germania , Italia şi Ungaria.

64

Page 65: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Referinte

1. Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, pag.24

2. idem

3. ibidem, pag.36

4. Shirer W., Le troisieme Reich des origines a la chute, Paris, 1962,

pag. 45

5. ibidem, pag. 47-48

6. Gaillard J.-M., Istoria continentului european de la 1850 pînă la

sfîrşitul secolului al XX-lea, Chişinău, 2001, loc. cit.

7. Shirer W., Le troisieme Reich des origines a la chute, Paris, 1962,

loc.cit.

8. Внешняя политика Советского Союза,Москва,1976, pag. 176

9. idem

10.Shirer W., Le troisieme Reich des origines a la chute, Paris, 1962,

pag. 55

11.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, pag. 57-

58

12.Gaillard J.-M., Istoria continentului european de la 1850 pînă la

sfîrşitul secolului al XX-lea, Chişinău, 2001, pag. 241-242

13.idem şi Zaharia Gh., Cupşa I., Vianu Al., Al doilaea război mondial ,

Bucureşti, 1975, loc.cit.

14.История внешней политики Советского Союза.1917-

1976,Москва,1976, pag.59

15.Zaharia Gh., Cupşa I., Vianu Al., Al doilaea război mondial ,

Bucureşti, 1975, pag. 54

16.ibidem, pag. 57

17.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, loc.cit.

65

Page 66: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

18.Churchill W., Al doilea război mondiual, vol. 1-2, Bucureşti, 1996,

pag. 35

19.idem

20.ibidem, pag.44

21.Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

1958

22.Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

1958

23.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, pag.71

ibidem, pag. 75

24.Shirer W., Le troisieme Reich des origines a la chute, Paris, 1962,

pag.59-60

25.ibidem, pag. 54-56

26.Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

1958

27.Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

1958, loc.cit.

28.Deborin G., Scopurile şi orientarea falsificării istoriei celui de-al

doilea război mondial//Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al

doilea război mondial, Bucureşti, 1960, pag.17

29.idem

30.ibidem, pag.75-77

31.Gaillard J.-M., Istoria continentului european de la 1850 pînă la

sfîrşitul secolului al XX-lea, Chişinău, 2001, pag.261-262

32.idem

33.История внешней политики Советского Союза.1917-

1976,Москва,1976, pag. 80

66

Page 67: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

34.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, pag. 82

35.idem

36.Jilin P., Împotriva denaturării rolului URSS în cel de-al doilea război

mondial //Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al doilea război

mondial, Bucureşti, 1960, pag.81

37.idem

38.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, pag. 83-

85

39.История внешней политики Советского Союза.1917-

1976,Москва,1976, pag. 191

40.idem

41.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, pag. 90

42.idem

43.ibidem, pag. 92-93

44.Jilin P., Împotriva denaturării rolului URSS în cel de-al doilea război

mondial //Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al doilea război

mondial, Bucureşti, 1960, pag.109

45.idem

46.Shirer W., Le troisieme Reich des origines a la chute, Paris, 1962, loc.

cit.

47.Bouillen J., Histoire:Le monde contemporain.1914-1945, Paris, 1980,

pag. 121

48.Lidell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial , Bucureşti,

1998, pag. 82

49.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, pag.93

50.ibidem, pag.102

51.Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

67

Page 68: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

1958

52.Gaillard J.-M., Istoria continentului european de la 1850 pînă la

sfîrşitul secolului al XX-lea, Chişinău, 2001, loc. cit

53.idem şi Michel H., La seconde guerrte mondiale,Tome 1, Paris,

1968,loc.cit.

54.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, loc.cit.

55.ibidem, pag.

56.Habsbawn E., O istorie a secolului XX:era extremelor, Chişinău,

1999, pag.136

57.Bouillen J., Histoire:Le monde contemporain.1914-1945, Paris, 1980,

loc. cit.

58.Habsbawn E., O istorie a secolului XX:era extremelor, Chişinău,

1999, loc. cit.

59.Lidell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial , Bucureşti,

1998,pag. 141

60.ibidem, pag. 143

61.Habsbawn E., O istorie a secolului XX:era extremelor, Chişinău,

1999, pag. 174

62.ibidem, pag. 180-182

63.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963, loc. cit.

64.Habsbawn E., O istorie a secolului XX:era extremelor, Chişinău,

1999,loc.cit.

65.Commager H., The Story of Second World War, N.Y.-Washington,

1991, pag.145

66.Churchill W., Al doilea război mondiual, vol. 1-2, Bucureşti,

1996,loc.cit.

67.Bouillen J., Histoire:Le monde contemporain.1914-1945, Paris,

1980,loc.cit.

68

Page 69: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

68.Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

1958,loc.cit. şi Marea conflagraţie a secolului XX , Bucureşti,

1971,pag. 346

69.Летопись советской внешней политики..1917-1967, Москва,1968,

loc.cit

70.ibidem, pag. 289

71.Commager H., The Story of Second World War, N.Y.-Washington,

1991,loc.cit.

72.Churchill W., Al doilea război mondiual, vol. 1-2, Bucureşti,

1996,loc.cit.

73.Bouillen J., Histoire:Le monde contemporain.1914-1945, Paris, 1980,

pag. 231

74.Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

1958 , loc.cit. şi Marea conflagraţie a secolului XX , Bucureşti,

1971,pag. 352

75.idem

76.ibidem, pag. 357-358

77.Buzatu Gh., Dosare ale războiului mondial, Iaşi, 1978

78.idem

79.Deborin G., Scopurile şi orientarea falsificării istoriei celui de-al

doilea război mondial//Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al

doilea război mondial, Bucureşti, 1960, loc.cit.

80.Летопись советской внешней политики..1917-1967,

Москва,1968,pag.356

81.ibidem, pag.358

82.История международных отношений и внешней политики

Советского Союза,Москва,1967,loc.cit.

83.Внешняя политика Советского Союза,Москва,1976,pag.178

84.idem

85.Фриснер Г., Проигранные сражения, Москва, 1966,pag.13

69

Page 70: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

86.Жуков Г., Воспоминания и рзмышления, Москва, 1970,pag.32

87.Ludo I., Soluţia a patra, Bucureşti,1960,pag.112

88.ibidem, pag. 115

89.Documente şi materiale din ajunul celui de-al doilea război mondial,

vol. I, Bucureşti, 1964,pag.161

90.Documente şi materiale din ajunul celui de-al doilea război mondial,

vol. I, Bucureşti, 1964,pag.174

91.Ludo I., Soluţia a patra, Bucureşti,1960,pag.119

92.idem

93.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963,pag.67

94.ibidem,pag.70-71

95.Zaharia Gh., Cupşa I., Vianu Al., Al doilaea război mondial ,

Bucureşti, 1975,pag.83

96.Ludo I., Soluţia a patra, Bucureşti,1960,pag.126-127

97.ibidem, pag.130

98.Bouillen J., Histoire:Le monde contemporain.1914-1945, Paris,

1980,pag.236

99.idem

100. Michel H., La seconde guerrte mondiale,Tome 1, Paris,

1968,pag.114

101. Ludo I., Soluţia a patra, Bucureşti,1960,pag.142

70

Page 71: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

Bibliografie Selectivă

Documente:

1. Churchill W., Al doilea război mondiual, vol. 1-2, Bucureşti, 1996

2. Documente şi materiale din ajunul celui de-al doilea război mondial,

vol. I, Bucureşti, 1964

3. Procesul de la Nurnberg. Culegere de materiale, vol. II, Bucurteşti,

1958

4. Фриснер Г., Проигранные сражения, Москва, 1966

5. Жуков Г., Воспоминания и рзмышления, Москва, 1970

Monografii:

6. Buzatu Gh., Dosare ale războiului mondial, Iaşi, 1978

7. Deborin V., Al doilea război mondial , Bucureşti, 1960

8. Gaillard J.-M., Istoria continentului european de la 1850 pînă la

sfîrşitul secolului al XX-lea, Chişinău, 2001

9. Habsbawn E., O istorie a secolului XX:era extremelor, Chişinău, 1999

10.Lidell Hart, Istoria celui de-al doilea război mondial , Bucureşti, 1998

11.Ludo I., Soluţia a patra, Bucureşti,1960

12.Marea conflagraţie a secolului XX , Bucureşti, 1971

13.Poltorak A.I., De la Munchen la Nurnberg, Bucureşti, 1963

14.Stokesbury J., Scurtă istorie a celui de-al doilea război mondial ,

Bucureşti, 1993

15.Zaharia Gh., Al doilea război mondial(schiţă istorică), Bucureşti,

1974

16.Zaharia Gh., Cupşa I., Vianu Al., Al doilaea război mondial ,

Bucureşti, 1975

17.Bouillen J., Histoire:Le monde contemporain.1914-1945, Paris, 1980

18.Commager H., The Story of Second World War, N.Y.-Washington,

1991

71

Page 72: Conferinta de La Munchen Si Consecintele Ei

19.Michel H., La seconde guerrte mondiale,Tome 1, Paris, 1968

20.Shirer W., Le troisieme Reich des origines a la chute, Paris, 1962

21.Внешняя политика Советского Союза,Москва,1976

22.История внешней политики Советского Союза.1917-

1976,Москва,1976

23.История международных отношений и внешней политики

Советского Союза,Москва,1967

24.Летопись советской внешней политики..1917-1967, Москва,1968

Articole:

25.Daşicev V., Despre rolul militariştilor germani în pregătirea celui

de-al doilea război mondial //Împotriva falsificatorilor istoriei celui

de-al doilea război mondial, Bucureşti, 1960

26.Deborin G., Scopurile şi orientarea falsificării istoriei celui de-al

doilea război mondial//Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al

doilea război mondial, Bucureşti, 1960

27.Jilin P., Împotriva denaturării rolului URSS în cel de-al doilea război

mondial //Împotriva falsificatorilor istoriei celui de-al doilea război

mondial, Bucureşti, 1960

72