135234664 Revista Educaţie Part2

10
10 creşterea inovaţiei, creativităţii şi flexibilităţii trainerului prin cunoaşterea şi înţelegerea sistemelor de formare continuă şi a practicilor manageriale de succes în instituţii educaţionale din ţări ale UE; formarea şi activarea unei echipe de 20 de formatori cu expertiză în domeniul managementului instituţional în vederea aplicării de noi abordări în domeniul trainingului. Partenerul nostru în acest proiect este MS- Three Services Limited, La Valletta, Malta, un centru de formare specializat în educaţia adulţilor şi în management educaţional. Prin acest proiect participanţii la mobilitate vor avea oportunitatea ca pe o perioadă de două săptămâni să desfăşoare activităţi practice, specifice unui formator în instituţia parteneră. Activităţile practice urmăresc abilitarea participanţilor de a planifica, proiecta şi susţine/perfoma sesiuni de fomare, de a elabora exerciţii, aplicaţii, fişe de lucru necesare unui trainer în vederea dezvoltării unui astfel de program de formare adaptat sistemului nostru de învăţământ. Temele abordate pe parcursul plasamentului în centrul de formare cu care s-a încheiat un parteneriat acoperă următoarele arii: Leadership şi management, Managementul organizaţiei, Gândire creativă pentru managerii educaţionali, Managementul timpului, Managementul stresului, Managementul resurselor umane, Managementul conflictului. Urmare a desfăşurării acestor activităţi practice în domeniul managementului educaţional, la întoarcerea din mobilitate, participanţii vor proiecta şi susţine un curs de formare ce va fi inclus în oferta de formare profesională a cadrelor didactice a Casei Corpului Didactic Arad. Rezultatul acestui proiect constă în dezvoltarea, la nivelul judeţului a unei echipe de specialişti în domeniul managementului educational, care să deţină cunoştinţe, competenţe şi abilităţi la un standard ridicat în vederea proiectării şi realizării de programe de formare prin preluarea, transferarea şi adaptarea de experienţe profesionale, pentru personalul didactic cu funcţii de conducere. Programul de formare profesională proiectat în cadrul acestui proiect doreşte să ofere participanţilor ocazii de cunoaştere şi conştientizare a unor strategii eficiente de lucru pe tema managementului educational, de descoperire a unor strategii de dezvoltare instituţională de succes. Prin această oportunitate de dezvoltare profesională formatorii vor cunoaşte şi extrage elementele ce pot fi tranferate şi adaptate contextului nostru naţional şi pot fi utilizate în activităţile de formare ale Casei Corpului Didactic. Dezvoltarea calităţii în dimensiunea mangementului este considerată esenţială pentru atingerea unui obiectiv strategic al UE: dezvoltarea unei societăţi dinamice bazate pe cunoaştere şi economie. Strategiile de învăţare pe tot parcursul vieţii sunt esenţiale pentru a promova creşterea locurilor de muncă, cetăţenie activă, incluziune socială şi dezvoltare socială.

description

m

Transcript of 135234664 Revista Educaţie Part2

  • 10

    creterea inovaiei, creativitii i flexibilitii trainerului prin cunoaterea i

    nelegerea sistemelor de formare continu i a practicilor manageriale de succes n instituii

    educaionale din ri ale UE;

    formarea i activarea unei echipe de 20 de formatori cu expertiz n domeniul

    managementului instituional n vederea aplicrii de noi abordri n domeniul trainingului.

    Partenerul nostru n acest proiect este MS- Three Services Limited, La Valletta, Malta, un

    centru de formare specializat n educaia adulilor i n management educaional.

    Prin acest proiect participanii la mobilitate vor avea oportunitatea ca pe o perioad de dou

    sptmni s desfoare activiti practice, specifice unui formator n instituia partener.

    Activitile practice urmresc abilitarea participanilor de a planifica, proiecta i susine/perfoma

    sesiuni de fomare, de a elabora exerciii, aplicaii, fie de lucru necesare unui trainer n vederea

    dezvoltrii unui astfel de program de formare adaptat sistemului nostru de nvmnt.

    Temele abordate pe parcursul plasamentului n centrul de formare cu care s-a ncheiat un

    parteneriat acoper urmtoarele arii: Leadership i management, Managementul organizaiei,

    Gndire creativ pentru managerii educaionali, Managementul timpului, Managementul stresului,

    Managementul resurselor umane, Managementul conflictului. Urmare a desfurrii acestor

    activiti practice n domeniul managementului educaional, la ntoarcerea din mobilitate,

    participanii vor proiecta i susine un curs de formare ce va fi inclus n oferta de formare

    profesional a cadrelor didactice a Casei Corpului Didactic Arad.

    Rezultatul acestui proiect const n dezvoltarea, la nivelul judeului a unei echipe de

    specialiti n domeniul managementului educational, care s dein cunotine, competene i

    abiliti la un standard ridicat n vederea proiectrii i realizrii de programe de formare prin

    preluarea, transferarea i adaptarea de experiene profesionale, pentru personalul didactic cu funcii

    de conducere.

    Programul de formare profesional proiectat n cadrul acestui proiect dorete s ofere

    participanilor ocazii de cunoatere i contientizare a unor strategii eficiente de lucru pe tema

    managementului educational, de descoperire a unor strategii de dezvoltare instituional de succes.

    Prin aceast oportunitate de dezvoltare profesional formatorii vor cunoate i extrage elementele ce

    pot fi tranferate i adaptate contextului nostru naional i pot fi utilizate n activitile de formare ale

    Casei Corpului Didactic.

    Dezvoltarea calitii n dimensiunea mangementului este considerat esenial pentru

    atingerea unui obiectiv strategic al UE: dezvoltarea unei societi dinamice bazate pe cunoatere i

    economie. Strategiile de nvare pe tot parcursul vieii sunt eseniale pentru a promova creterea

    locurilor de munc, cetenie activ, incluziune social i dezvoltare social.

  • 11

    Prin proiectul propus dorim s contribuin la dezvoltarea unui management educaional

    deschis i felxibil, asemntor celui european, fundamentat pe transparen, comunicare, colaborare

    i ncredere reciproc. Aceast experien i activitile ce vor urma dup etapa de formare sperm

    s i aduc o contribuie semnificativ la mbuntirea sistemului de educaie i de formare bazat n

    principal pe competene i pe calitate n educaie.

    Profesor Chiu Larisa, director Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad

    Profesor Martin Raluca, formator Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad

    Parteneriatele educaionale, un pas spre o educaie de calitate

    Societatea este ntr-o continu schimbare, n care noi dasclii trebuie s facem fa cu succes

    provocrilor, s ne apropiem elevii, astfel nct ei s devin parteneri activi a ntregului proces

    educativ.

    nvmntul preuniversitar vine n ntmpinarea a ceea

    privete schimbarea abordrii coninuturilor i a finalitilor, n

    abordarea strategiilor de predare-nvare i a modalitilor de

    evaluare.

    Aceste elemente ale schimbrii vizeaz transformarea

    modelului de absolvent deintor de cunotine, dar cu probleme

    de integrare social i n mod special cu probleme de inserie pe piaa muncii, n formarea unui

    absolvent deintor de competene i abiliti practice i de relaionare, perfect adaptabil la regulile

    i cerinele societii, la schimbri ntr-o societate a cunoaterii.

    Schimbarea depinde de cadrele didactice, de capacitatea lor de a face fa rigorilor tranziiei

    profesionale, de asumare de noi roluri i responsabiliti n relaiile i raporturile cu elevii i cu

    comunitatea, de adaptare la provocrile i schimbrile aprute. Un plan de manifestare a schimbrii,

    cu largi perspective n practica pedagogiei interactive i reflexive, l reprezint proiectul colar

    educaional.

    Din punctul de vedere al autorilor Lientz i Rea conceptul de proiect are urmtoarea

    accepiune: Alocarea resurselor n vederea atingerii unor obiective specifice urmrind o abordare

    planificat i organizat (Lientz&Rea, 1998).

    Andrew Hocklez n lucrarea sa Educational Management definete proiectul ca fiind o

    ntreprindere care este proiectat pentru a atinge obiective specifice n cadrul unui buget dat i ntr-o

    anumit perioad de timp.

  • 12

    Pentru a ne desprinde de teorie, am s schiez n continuare desfurarea unei activiti n

    cadrul proiectului educaional intercultural Tradiii i obiceiuri, unde, Casa Corpului Didactic

    Alexandru Gavra Arad este partener.

    Smbt 28 noiembrie 2009 la Blaj a avut loc lansarea Parteneriatului Tradiii i obiceiuri,

    eveniment organizat de coala cu clasele I-VIII I.M. Moldovan.

    n vederea realizrii scopului de cunoatere a obiceiurilor i a tradiiilor pe zone geografice,

    partenerii acestui proiect s-au gndit s prezinte frumuseea portului, dansului, frumuseea tradiiilor

    locale din cele patru coluri ale rii: Vaslui, Sighetul Marmaiei, Chiineu Cri i Blaj. Parteneriatul

    i propune educarea multicultural a elevilor, recunoaterea prezenei valorilor ce aparin unor

    culturi diferite: romn maghiar, german sau rrom, presupunnd interaciune schimb,

    reciprocitate, interdependen, recunoaterea valorilor autentice, a modului de via i a

    reprezentrilor simbolice la care se raporteaz fiina uman.

    coala cu clasele I-VIII I.M. Moldovan, Blaj.

    coala cu clasele I-VIII Nr.2 Dimitrie CantemirVaslui

    coala cu clasele I-VIII Nr.2 Sighetul Marmaiei

    Liceul Teoretic Mihai Veliciu Chiineu Cri

    Lansarea parteneriatului a avut loc la Biblioteca coala Ardelean Blaj. Activitatea

    a debutat prin alocuiunea d.-nei profesor Silvia Pop care a prezentat un scurt istoric al oraului Blaj,

    au fost evocate nume de rezonan din istoria Blajului ca Inochentie Micu Klein,Timotei Cipariu i

    I.M. Moldovan, Blajul ca centru al iluminismului n Romnia.

    Doamna profesor, fiind i preedinte al Desprmntului ASTRA Timotei

    CipariuBlaj a prezentat activitatea i pe care a desfurat-o I.M. Moldovan n cadrul Asociaiunii

    Astra. n cadrul activitii a fost prezentat de ctre cadrele didactice din coala cu clasele I-VIII

    I.M. Moldovan Blaj, referatul :I.M.M autor i om politic.

    O alt tematic prezentat a fost : Blajul centru folcloristic, au fot prezentate

    obiceiuri de la ard. D-na muzeograf S Frcu a captat atenia cu colecia etnografic a muzeului de

    istorie Augustin Bunea Blaj.

    Activitatea s-a ncheiat printr-un program artistic n care au fost prezentate dansuri de

    pe valea Trnavelor.

  • 13

    n cadrul activitii au mai fost vizitate i coala cu clasele I-VIII I.M. Moldovan, Blaj,

    Catedrala Rentregirii, Cmpia Libertii, Teiul lui Eminescu, dovada vie c la Blaj i pietrele

    respir istorie .

    Profesor metodist, Cornelia Borza

    Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad

    Bibliografie:

    1. Lientz, B., Rea, K., Project Management for the 21st Century , Editura Elsevier

    Science, Bucureti, 2007 ;

    2. oca, I., Mangement educaional, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 2007;

    3. Hockley, A., Educaional Management, Editura Pliorom, Iai, 2007;

    4. http://facultate.regielive.ro/proiecte/psihopedagogie

    Proiectul multilateral Seven Countries, Eight Stories- oportunitate de

    dezvoltare a pontenialului intercultural al colii

    n cadrul Programelor Comunitare n Domeniul Educaiei i Formrii Profesionale, o

    importan i o oportunitate deosebit o au proiectele multilaterale Comenius, cu Programul

    nvare pe tot parcursul vieii (Lifelong Learning Programme). In acest cadru, coala General

    Sfnta Ana din Sntana a reuit s obin suportul financiar al Uniunii Europene pentru Proiectul

    multilateral Seven Countries, Eight Stories (apte ri, opt poveti), parteneriat colar european

    generous, la care colaboreaz a opt coli, din apte ri diferite: Romnia, Spania (coordonatorul de

    proiect), Marea Britanie (cu dou coli), Turcia, Finlanda, Belgia, Germania.

    Partenerii au avut primul contact n cadrul vizitei pregtitoare organizate de coala Tyneview

    Primary School, din oraul Newcastle upon Tyne, Marea Britanie. Cu acest prilej, cadrele didactice

    participante, viitorii coordonatori de proiect din colile ctigtoare de grant, au convenit tema

    proiectului, au prezentat coala i sistemul educativ de provenien, au lucrat mpreun la

    completarea formularului de aplicaie, i-au ales coordonatorul european: coala Ceip San Fernando,

    din oraul Aranjuez (zona Madrid, Spania).

    Parteneriatul se deruleaz n perioada 1 august 2009 - 31 iulie 2011, avnd ca tem

    cunoaterea valorilor europene, a culturii i tradiiilor rilor reprezentate de colile partenere, prin

    intermediul povetilor tradiionale pentru copii i dobndirea, dezvoltarea abilitilor de comunicare

    n limba englez la elevii claselor I-VI. Nivelul de cunoatere a valorilor europene specifice fiecrei

  • 14

    ri partenere este apreciat la elevi prin evaluare iniial, la nceput de proiect, evaluare pe parcurs

    i evaluare final, la sfrit de proiect.

    n fiecare coal partener a fost amenajat un col al povestitorului cu un fotoliu de

    povestitor, acoperit cu materiale textile din rile reprezentate n proiect i un panou Comenius, de

    informare i diseminare a activitilor de proiect. n cazul colii Generale Sfnta Ana, colul

    povestitorului este amenajat i utilizat la Centrul de Documentare i Informare, ceea ce permite

    diseminarea proiectului la toate colile deservite de acesta.

    La prima ntlnire de proiect desfurat n Spania, la coala coordonatoare, ntre parteneri s-

    a realizat un schimb de poveti. Povetile au fost prezentate n limba englez, cu ilustraii specifice,

    elocvente i atrgtoare pentru copii.

    Foto: Colul povestitorului la Centrul de Documentare i Informare Sntana

    Activitile pe care le desfurm cu elevii sunt foarte diverse: prezentri PowerPoint despre

    colile i rile partenere, nvarea i prezentarea povetilor ca piese de teatru, teatru de ppui.

    Povetile sunt prezentate la erbri colare, ntlniri cu prinii, ntlniri cu partenerii instituionali.

    In cadrul activitilor curriculare se realizeaz secvene educative ca jocuri didactice, cu materiale

    didactice confecionate n proiect: cuburi cu poveti, calendarul povetilor, trusa povestitorului.

  • 15

    Foto: Logo pentru proiect (activitate extracurricular)

    La activiti sunt angrenate toate cadrele didactice ce predau la clasele I-VI. Elevii claselor

    III-VI au ajuns la performana de a fi actori n limba englez, n faa colegilor mai mici sau a

    publicului de aduli, ceea ce ne creeaz tuturor o satisfacie deosebit. Elevii au devenit mai

    ncreztori, mai optimiti, dornici de comunicare cu colile partenere. La ntlnirile de proiect din

    Finlanda i Belgia vor participa i elevii, ceea ce constituie pentru ei o motivaie n plus.

    Mai mult dect att, pn la ntlnirea din Belgia, ce se va desfura n luna mai 2011, elevii

    vor crea ei nii o poveste ilustrat pe tema unui personaj cunoscut, Motanul nclat, n care

    fiecare coal va contribui cu un capitol distinct, ce va pune n valoare tradiiile, specificitatea rii

    respective, incitnd astfel creativitatea copiiilor i valorificnd izvoarele de creaie popular proprii,

    n context european.

    Diseminarea proiectului la nivel internaional i comunicarea eficient ntre parteneri se

    realizeaz prin platforma eTwinning Twinspace, oportunitate pe care o folosim la nivelul colii

    pentru dezvoltarea competenelor n utilizarea noilor tehnologii informaionale i de comunicaie la

    elevi i cadre didactice.

    Acest parteneriat european contribuie la sensibilizarea cultural i exprimare artistic a

    elevilor, la formarea lor european, la crearea egalitii de anse pentru elevii din colile partenere,

    la nelegerea volorilor europene comune i a importanei pstrrii tradiiilor.

    Profesor dr. Ana Honiges

    coala General Sfnta Ana din Sntana, judeul Arad

  • 16

    Proiectele internaionale - o oportunitate de perfecionare a competenelor

    profesionale ale elevilor notri

    Colegiul Tehnic de Construcii i Protecia Mediului Arad a ncheiat cu succes cel de-al VIII

    lea proiect Leonardo da Vinci n care a fost implicat. Este vorba despre proiectul cu tema Strategii

    didactice n VET, adresat elevilor colii noastre.

    Proiectele Leonardo da Vinci au ca principal obiectiv formarea unor abiliti practice

    specifice calificrii pentru care se pregtesc elevii participani, activitile de formare profesional

    avnd loc la parteneri din rile Europene i fiind finanate din fonduri provenite de la Uniunea

    European.

    La acest ultim proiect au participat 21 elevi ai colii, 10 elevi de la profilul Tehnic

    (Construcii) i 11 elevi de la profilul Resurse naturale i protecia mediului (Protecia mediului i

    Chimie industrial), mprii n 3 fluxuri (7 elevi /flux).

    Partenerul nostru n toate cele 8 proiecte Leonardo da Vinci a fost Jyvaskyla College

    Technology and Logistics, Finlanda, coal tehnic reprezentativ pentru regiunea central a

    Finlandei, care a oferit participanilor la proiect condiii deosebite de pregtire profesional att din

    punct de vedere al echipamentelor i materialelor puse la dispoziia lor ct i al asistenei oferite

    participanilor de ctre profesorii colii gazd. n activitile practice participanii au folosit

    echipamente, aparate, maini ultramoderne necesare n procesul de formare a abilitilor practice

    specifice fiecrei calificri n parte, dotare care, din pcate, lipsete din colile noastre.

    Participanii de la profilul Resurse

    naturale i protecia mediului au lucrat n

    laboratorul de analize chimice unde au

    realizat diferite sinteze organice i au

    analizat produii obinui. Au efectuat

    analize spectrofotometrice (ultraviolet-

    vizibil, absorbie atomic, infrarou),

    analize cromatografice, analize

    refractometrice, determinri de Ph,

    conductivitate, salinitate, TDS, analize

    chimice clasice (titrri).

  • 17

    Participanii care se formeaz n

    domeniul Construciilor au efectuat lucrri

    de zidrie, lucrri de finisaj n construcii

    (tencuit, gletuit, montat faian i gresie,

    vopsit), lucrri de construcie n lemn (case

    i piese de mobilier).

    Pe lng programul zilnic de pregtire profesional participanii au beneficiat i de un bogat

    program cultural: vizite la muzee (Muzeul Naional Helsinki, Muzeul de Stiinele Naturii Helsinki,

    Muzeul Finlandei Centrale Jyvaskyla, Muzeul Alvar Aalto Jyvaskyla, Muzeul de Stiinele Naturii

    Jyvaskyla, Muzeul Arktikum Rovaniemi, Muzeul Titomaa Oulu), la Grdina Zoologic, la Castelul

    de ghea LumiLinna Kemi, n Satul lu Mo Craciun de la Cercul Polar.

    Competenele profesionale i cunotinele dobndite de participani pe parcursul stagiilor au

    fost evaluate la finalul acestora de ctre profesorii colii gazd care au apreciat prin calificative

    acumulrile realizate de participani. S-au obinut: 1 calificativ Bine, 15 calificative Foarte bine i 5

    calificative Excelent. Competenele dobndite de participani au fost recunoscute prin documentele

    individuale Europass Mobility.

    Patru dintre participanii la proiect fiind elevi n clasa a XII a i-au ales teme pentru lucrrile

    elaborate n vederea participrii la examenul de certificare a competenelor profesionale bazate pe

    diferite determinri experimentale realizate pe parcursul stagiului, determinri realizate cu aparatur

    performant de care coala noastr nu dispune.

  • 18

    Colaborarea cu Jyvaskyla College Technology and Logistics Finlanda a nceput din anul

    1999 odat cu primul proiect Leonardo da Vinci n care a fost implicat Colegiul Tehnic de

    Construcii i Protecia Mediului, Arad, proiect coordonat de inginer Maria Luta i n care au fost

    implicai 14 elevi. Proiectul a avut tema Analize chimice i biochimice ale factorilor de mediu. S-a

    continuat cu proiectul cu tema Calitatea n educaia privind protecia mediului (2001) coordonat de

    profesor Cldare Cristina i n care au fost implicai 12 elevi. Au urmat proiectele Educaie pentru

    calitate (2002), Managementul calitii n protecia mediului (2003), Performan i tehnologie n

    analizele de laborator (2004), coordonate de inginer Lucica Miclcian i n care au fost implicai

    13, 7 respectiv 7 elevi, Exploatarea durabil a resurselor de ap (2005), coordonat de profesor

    Cldare Cristina, cu 7 elevi implicai, nvmnt tehnic modern-pori deschise spre piaa

    internaional a muncii (2006) i Strategii didactice n VET (2008), coordonate de inginer Lucica

    Miclcian cu 14 respectiv 21 elevi implicai. Am reuit astfel s dm unui numr de 95 de elevi ai

    colii noastre, de la ambele profile, posibilitatea de a studia ntr-o coal model din punct de vedere

    al dotrii cu aparate, echipamente, maini, tehnologii de ultim generaie i care, datorit baei

    materiale reuete s formeze absolveni cu competene profesionale deosebite, indiferent de

    calificare.

    Posibilitatea de perfecionare a competenelor profesionale i de lrgire a orizontului cultural

    al participanilor recomand implicarea liceelor tehnologice n proiecte Leonardo da Vinci adresate

    elevilor acestor coli.

    Mulumim partenerului nostru care a facut posibil aceast colaborare ndelungat i

    fructuoas.

    Inginer, Lucica Miclcian

    Profesor, Crsnic Simona Ileana

    Colegiul Tehnic de Construcii i Protecia Mediului Arad

    Chiar dac suntem mici, putem face lucruri mari

    E primvar Cu toii ateptm i ne bucurm de sosirea ei. Cine este, a fost i va fi

    vestitorul primverii? Mriorul.

    Mriorul este o srbtoare tradiional romneasc, a bucuriei, a revenirii la via. Cnd

    frigul ncepe s se mpleteasc cu razele soarelui, ntunericul cu lumina i dup o iarn grea cu mult

    omt nvinge viaa, soarele, primvara. An de an, de 1 Martie ne recptm sperana, optimismul,

    credina n mai bine i sporul n toate. Martie vestete acum momentul apariiei primului ghiocel, ca

  • 19

    semn al venirii primverii cu adevrat. Acest triumf al renvierii este invocat prin Mriorul, pe

    care l druim celor dragi, ca mic semn de iubire i aductor de fericire i noroc.

    n semn de iubire, i din dorina de a aduce un strop de fericire n sufletul ctorva copii

    nevoiai din grdinia noastr, unde razele soarelui i fac loc mai greu i lumineaz mai puin, am

    hotrt s derulm proiectul Mriorul - vestitorul primverii concurs judeean i expoziie cu

    vnzare n scop caritabil.

    Aceast activitate a nceput s prind via din dorina copiilor de la grupa pregtitoare de a-

    i etala imaginaia i creativitatea i din dorina de a-i ajuta pe cei de lng noi, dup puterile

    noastre. La o activitate practic din luna ianuarie o feti i-a amintit de lucrrile fcute cu ocazia

    zilei de 1 Martie anul trecut i trimise la Grdinia P.N. Mica la concurs. i iat, aa am pus pe

    hrtie acest proiect, dup ce am primit aprobarea d-nei inspector profesor Emilia Sorieu. Am postat

    concursul pe site-ul www.didactic.ro i aa au aflat grdiniele din jude (chiar i din ar) despre

    activitatea noastr .

    Partenerii implicai n acest proiect au fost:

    Inspectoratul colar Judeean Arad, reprezentant prin doamna

    inspector de specialitate profesor Emilia Sorieu; coala

    General Sintea-Mare, reprezentant prin doamna director

    profesor Carmen Pavel; Primria comunei Sintea-Mare,

    reprezentant prin domnul primar Valentin Erdo; Grdinia

    P.P. Chiineu Cri reprezentant, prin doamna director

    profesor Viorica Gagea. Coordonatorul acestui proiect este doamna profesor Ana Florica Rotar de

    la Grdinia P.N. Sintea Mare. Echipa de organizare a fost format din doamna profesor Zorioara

    Ban de la Grdinia P.N. Sintea-Mare, doamna profesor Florica Liana ica de la Grdinia P.N.

    Sintea-Mare i doamna profesor Florica Chi de la Grdinia P.P. Chiineu Cri, responsabil zona

    Cri.

    Scopul acestui proiect a fost cunoaterea, respectarea i pstrarea srbtorilor tradiionale

    romneti prin stimularea imaginaiei i creativitii precolarilor i promovarea lor n activitile

    instructiv-educative n grdinia de copii. Participanii au fost precolarii i cadrele didactice din

    nvmntul precolar.

    Am organizat acest concurs judeean, ca s artm c i noi, cei mici, suntem de ajutor

    societii. Cu aceast dorin, dar i cu gndul c vor ctiga un premiu, peste 200 de precolari

    ndrumai de doamnele educatoare au confecionat mrioare i felicitri, folosind materiale i

    tehnici diverse i le-au trimis la Sintea Mare. Multe lucrri au fost realizate din deeuri textile, paste

    finoase, pene, nasturi, scoici, flori i frunze uscate. Concursul nostru a avut ecou n tot judeul.