Asigurarea stabilitatii

Asigurarea stabilitatii

In domeniul soluiilor, care sunt sisteme disperse moleculare, stabilitatea

substanelor medicamentoase este mai mica dect in alte forme lichide

(suspensii, emulsii), semisolide sau solide, deoarece cinetica degradarii este de

ordinul intai, iar viteza de degradare va fi mult mai mare.

Metodele de determinare a stabilitatii chimice a sistemelor

medicamentelor omogene sunt bine definite.In cazul soluiilor in primul rand

se alege un solvent adecvat (sau mai muli) si adjudvantii corespunztori, care

15

sa asigure stabilitatea chimica a substantei medicamentoase: modificatori de

pH, sisteme tampon, antioxidanti.

Formulrile propuse sunt supuse studiilor de stabilitate pentru a determina

termenul de valabilitate a soluiei.

Stabilitatea fizica se refera la determinarea caracterelor organoleptice:

claritate, culoare, gust, miros, pe tot parcursul depozitarii soluiei. In timpii

pstrrii, soluiile pot suferi o serie de alterari fizico-chimice si biologice

vizibile sau nu: schimbarea aspectului, culorii, gustului, mirosului, a pH-ului,

apariia de precipitate, flocoane, filamente de mucegaiuri etc.

Soluiile apoase care conin sirop pot deveni medii prielnice pentru

dezvoltarea microorganismelor. Aerul, oxigenul atmosferic, cldur sunt

ageni externi care produc alterarea soluiilor.

De asemenea, reaciile de degradare in soluie pot fi favorizate de

caldure, alcalinitatea cedata de sticla, unele enzime.

Asigurarea caracterelor subiective

Acest obiectiv al formulrii se realizeaza dupa efectuarea studiilor de

dizolvare si asigurarea a stabilitatii substanelor medicamentoase in soluie si

prezint o mare importanta pentru marirea acceptabilitatii produsului de ctre

bolnav.

In primul rand aspectul si apoi gustul unui medicament lichid sunt

catalogate drept eleganta farmaceutica, cu toate ca valoarea produsului

farmaceutic este demonstrata de eficienta terapeutica si succesul comercial.

Formularea soluiilor de uz intern are ca scop realizarea unui preparat cu

caractere subiective optime.

15

Aceste caractere subiective se refera la:

aspect;

gust;

miros;

culoare.

Aspect

Soluiile trebuie sa fie limpezi bi incolore sau sa prezinte culoarea

componentelor respective. Aspectul produselor lichide depinde de claritatea

si culoarea soluiilor.

O condiie obligatorie pentru soluii o constituie lipsa particulelor

insolubile. Pentru o obine soluii limpezi si clare este necesara eliminarea

particulelor in suspensie.

Particulele materiale insolubile sunt introduse prin materiile prime

dizolvate, prin solvent cat si materialul filtrant. Acestea pot fi: materiale

biologice si nebiologice, cu lungime, latime si grosime observabila, ex:

fibre, praf. plastomeri, cauciuc, crbune, talc, amidon, scame textile,

bacterii si fungi, etc.

In cazul soluiilor alcoolice (preparate din arome naturale), prin

adaugarea lor in soluie apoasa pot sa precipite proteinele si rezinele (datorita

modificrii concentraiei alcoolice).

Eliminarea particulelor insolubile din soluii se poate efectua pe mai

multe

printr-o decantare suplimentara

15

filrare prin diferite metode

prin centrifugare

Asigurarea caracterelor organoleptice

Soluiile de uz intern trebuie sa aiba caractere organoleptice,gust si

miros corespunztoare, la aceste se asociaza si o culoare adecvata pentru a

realiza un medicament acceptat de bolnav.

Prin dizolvare in apa, gustul neplcut al unor substante medicamentoase

se accentueaza, de aceea este necesara modificarea sau acoperirea acestuia,

prin folosirea de corectori de gust si miros.

Imbunatatirea caracterelor organoleptice ale soluiilor favorizeaza in

ultima instanta biodisponibilitatea acestor forme farmaceutice.deoarece

administrarea unui medicament cu gust neplcut este de obicei urmata de

inapetenta, ameeli, vomismente, sau alte simptome, cat si de crearea unei

senzaii de repulsie a pacientului fata de medicament, care, o dat instalata, este

greu de invins.

Copiii, carora le sunt destinate multe din soluiile de uz intern, au simul

gustului mai dezvoltat dect adulii, datorita prezentei pe limba a unui numr

mai mare de papile gustative.

Gustul unei forme farmaceutice este definit de un complex de senzaii

care se manifesta inainte, in cursul si dupa administrarea pe cale oralaa

medicamentului.

Acest complex de senzaii poate fi diferentiat in trei fenomene:

senzaia gustativa propriu-zisa

senzaia olfactiva

impresia senzoriala termica si tactila

Cele patru gusturi primare - dulce, amar, acru si sarat - apar ca rezultat al

15

aciunii fizico-chimice (datorate structurii chimice a substantei

medicamentoase), cat si al aciunii fiziologice, pupilele gustative fiind

specializate in funciile lor, formnd pe limba suprafee specifice pentru un

singur tip de gust. Cele ce percep senzaia de dulce si sarat se gsesc in special

pe vrful limbii, cele pentru acru pe parti, iar pupilele pentru amar sunt

localizate la baza limbii.

Senzaia de gust este insa perceputa la nivelul creierului (unde ajung si

sunt percepute aceste senzaii), ca o senzaie compusa.

Cand saliva este fluida, senzaia gustativa este marita;ea se diminueaza

in stri febrile, cand saliva devine mai vascoasa.

Depozitele care acopera limba ori. dimpotriv, uscaciunea gurii modifica

sau distrug senzaia gustativa.

Se remarca senzaii gustative anormale in timpul sarcinii. De asemenea

senzaiile gustative se percep diferit in timpul zilei (ex: dupa mese, gustul

salin este mai pronunai).

Senzaiile olfactive se datoreaza epiteliul ui mirosului, care reprezint o

mica parte din mucoasa cavitatii nazale.

Pentru perceperea unui miros, este necesar ca el sa fie inspirat.

Impresiile senzoriale ( termice sau tactile) pot aparea in afara senzaiei

gustative propri-zise, pentru a stabili daca o substanta are un gust proaspat,

picant, arzator, asringent sau caustic.

Pentru a asigura caracterele porganoleptice - gust, miros - la care se

asociaza si o culoare adecvata, in soluii se pot adauga edulcoranti,

aromatizanti si colorani, iar pentru uz extern, ageni de parfumare.

Uneori, pentru imbunatatirea gustului este necesara o cretere a

vascozitatii soluiei; aceasta se realizeaza prin marirea concentraiei in zahar

sau prin adaugarea de polimeri hidrofili macromoleculari (ex: la soluiile

15

pentru diabetici, soluiile cu cloralhidrat).

Inocuitate, toleranta, eficacitate

Proprietatea de a fi netoxic, nevatamator, numita si inocuitate, este cea

mai importanta caracteristica a substanelor medicamentoase, dar si a celor

auxiliare: a solvenilor neaposi, a substanelor adaugate pentru asigurarea

stabilitatii fizico- chimice sau pentru realizarea caracterelor subiective ale

soluiilor.

In etapa de selectare a solvenilor si a altor substante auxiliare, se va tine

seama de eventualele aciuni sau efecte secundare, intoleranta, care pot fi

produse in special de noii excipienti fabricai si introdui pe piaa

medicamentelor sau alimentelor.