GETO-DACII: PREZENTARE GENERALA

Pe teritoriul României au fost descoperite vestigii de o arar frumusete ale culturilor neolitice; în acest spatiu a înflorit civilizatia geto-dacilor, un neam apartinând marii familii a tracilor.

Dar cine erau geto-dacii?

    Etno-lingvistic, geto-dacii erau indo-europeni, din grupul satem, constituind ramura nordica a numeroaselor populatii tracice. Mentionam doar ca astazi cei mai multi dintre specialisti sunt de acord ca patria de inceput a indo-europenilor a fost undeva in teritoriul de dincolo de Donet, de la Caspica la Urali. Arheologi eminenti cunoscatori ai problemei admit ca in epoca bronzului (circa 2000-1200/1100 i.d.Hr.) tracii se desprind din populatiile indo-europene, atestate in acest teritoriu in perioada de tranzitie de la eneolitic la epoca bronzului (2500-2000 i.d.Hr.).

Numeroasele triburi trace din antichitate, care locuiau pe o întinsăparte din sud-estul Europei, de la nord de Carpati ână în Asia Mică si din Panonia si Iliria până în tinuturile de stepă din răsăritul scitic, se grupau în două ramuri principale, despărtite prin lantul Balcanilor (Haemus). Erau de o parte tracii de nord, care ocupau întreaga Românie de azi, precum si largi spatii în jur, iar de alta tracii de sud, care locuiau în cuprinsul Bulgariei actuale, precum si pe coasta de nord a Mării Egee cu Strâmtorile si partea de nord-vest a Anatoliei.

Cele două grupări trace au avut o evolutie diferită, ceea ce a dus la deosebiri regionale importante între ele;chiar influentele comune pe care le-au primit în decursul veacurilor-ca cele scitice, anatolice, grecesti, celtice, romane- s-au concretizat în orientări cu efecte divergente. Pe când Tracia de Sud avea să devină, până la urmă, din punct de vedere cultural un focar de elenism, continuându-si dezvoltarea în această directie chiar în îndelungata ei situatie de provincie romană, regiunile geto-dacice de la nord de Balcani, formând provinciile Moesia si Dacia, vor sfârsi prin a fi cu desăvârsire romanizate, cu toate că si în cuprinsul lor influentele civilizatiei elene se manifestaseră din vechi timpuri si cu o intensitate neântreruptă.

In ceea ce priveste detasarea geto-dacilor din blocul tracic, specialistii considera ca din secolul al VIII-lea i.d.Hr. ar putea fi vorba de geto-daci, daca cultura Basarabi, a carei raspandire acopera aproape toata aria raspandirii lor, le poate fi atribuita. Oricum, in prima jumatate a mileniului I i.d.Hr. s-a desfasurat procesul de individualizare etnico-culturala a geto-dacilor, pentru ca apoi, preluand si dand civilizatiilor neamurilor invecinate, sa atinga, in secolele I i.d.Hr.-I d.Hr., apogeul dezvoltarii lor.

Geto-dacii s-au impus în fata celorlalte neamuri în conditii de mare însemnatate istorica ( în anul 335 î.e.n. ei au luptat împotriva celebrului Alexandru cel Mare, iar în jurul anului 290 î.e.n. ei au luat ca ostatic pe succesorul acestuia, regele Lisimah). Domniile elene au influentat pozitiv cultura si civilizatia geto-dacilor, care au asimilat benefic aceasta influenta.

Dacii si getii sunt una si aceeasi populatie, considerată de lumea antică ramura nordică a marelui neam al tracilor, care locuia pe actualul teritoriu al României. Denumirea de geti, folosită cu predilectie de scriitorii greci, desemnează în ansamblu populatia geto-dacilor, dar are în vedere mai ales triburile si uniunile de triburi de pe malurile Istrului, de la Carpati si până la Balcani. Cealaltă denumire, de daci, preferată de autorii latini, se referă la populatia din regiunile intracarpatice si de vest ale Daciei.

Cultura geto-dacilor, corespunzătoare celei de-a doua vârste a fierului (epoca Latene), cunoaste o evolutie în timp ce poate fi urmărită începând cu a doua jumătate a sec.V î.e.n.. Având ca fond principal traditiile si mostenirile locale anterioare, ea s-a constituit cu contributia si a unor elemente de influentă grecească si celtică.

În sec.III-I î.e.n. si sec.I e.n., cultura geto-dacilor se generalizează, devenind unitară pentru întreaga Dacie. Dintre componentele culturii geto-dacice, ceramica este elementul cel mai răspândit si cel mai caracteristic. Geto-dacii au utilizat ceramica lucrată atât cu mâna, cât si cu roata. Getii din zona Dunării se dovedesc a fi mesteri priceputi în prelucrarea argintului si în realizarea unor adevărate opere de artă. Tezaurele de obiecte de argint, uneori aurite, descoperite la Agighiol (Dobrogra), Peretu, Găvanu (Muntenia),Craiova (Oltenia), alcătuite din coifuri, vase, piese de harnasament etc., se remarcă prin executia tehnică si prin ornamentatia lor deosebită. În sec.I. î.e.n., geto-dacii dovedesc o arta deosebită în confectionarea unor obiecte de podoabă si vase-cupelucrate într-un stil propriu, cum sunt cupele ornamentate, lăntisoare, fibule, brătări si alte podoabe din tezaurele de la Sâncrăieni, Cerbăl, Surcea, Seica Mică (Transilvania), Herăstrău, Merii Goala, Coada Malului,În aceeasi idee, termenii generalizanti moderni de "geto-daci", "traco-geti" sau "traco-geto-daci" desemneaza "toate triburile nord-tracice" care au populat spatiul nord-balcanic mentionat si care, în antichitate, s-au individualizat politico-militar ca "cei mai drepti si mai viteji dintre traci", afirmându-se si pe plan cultural potrivit opiniei lui Cassius Dio (citat de Iordanes) drept "superiori aproape tuturor popoarelor si aproape egali cu grecii". O dovada stralucita a înfloririi civilizatiei lor materiale o constituie însasi atractia pe care litoralul getic al Marii Negre a prezentat-o pentru "marea colonizare greaca", marinarii si negustorii Helladei întemeind aici, înca în secolele VII-VI î. e. n., primele orase-cetati colonii: Histria, Orgame, Callatis, Tomis, etc.

Fertilitatea deosebita a solului care face ca "acest tinut" sa produca "cea mai mare cantitate de grâu", în holdele sale atât de îmbelsugate, încât, în 335 î. e. n. Alexandru   Macedon s-a vazut nevoit sa porunceasca "pedestrasilor sa înainteze, culcând grâul cu lancile înclinate pâna au ajuns în locurile necultivate", bogatia în animale, atestata de hotarârea lui Filip al II-lea de a lua, în 339 î. e. n., din Dobrogea 20 000 de iepe pentru îmbunatatirea rasei cailor macedoneni, existenta importantelor zacaminte de minereu de fier si cupru, a pietrei si lemnului de constructie etc., au asigurat necesarul ostilor în subzistenta, materiale si materii prime pentru armament si, nu în ultimul rând, în luptatori.