1.-Testare-initiala-Mangement (1)

5
Testarea cunoștințelor de management – nivel inițial 1. Ce este mangementul? a. grup de două sau mai multe persoane ce se unesc și operează pentru a atinge obiective comune, clar statuate. b. arta și știința de a-i face pe alții să acționeze în așa fel încât să se atingă obiectivele unei organizații, c. procesul de statuare și îndeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor funcții de bază, specifice, în dirijarea și utilizarea resurselor umane, materiale și financiare ale organizației; d. ansamblu de elemente corelate sau în interacțiune prin care se stabilesc politica și obiectivele și prin care se realizează acele obiective. 2. Unde este prezent managementul? a. In organizatii publice, private; b. In parlament; c. In biserici, comunitati religioase si familie; 3. Enumerati 4 caracteristici esențiale specifice unui manager; 4. Alegeți definitiile motivatiei: a. Salarii, prime diverse, participarea la profit, facilități pentru obținerea diverselor bunuri materiale (credite pentru locuințe, automobile b. Gradul în care dorința și alegerea individului îl angajează într- un comportament specific; c. Forțele activate de un angajat, prin care se inițiază și se dirijează comportamentul său; 5. Care sunt fomele de bază ale motivatiei? a. Motivatie pozitiva si negativa; b. Motivatie cognitiva si afectiva; c. Motivatie interna si externa; 1

Transcript of 1.-Testare-initiala-Mangement (1)

Testarea cunotinelor de management nivel iniial

Testarea cunotinelor de management nivel iniial1. Ce este mangementul?a. grup de dou sau mai multe persoane ce se unesc i opereaz pentru a atinge obiective comune, clar statuate.b. arta i tiina de a-i face pe alii s acioneze n aa fel nct s se ating obiectivele unei organizaii, c. procesul de statuare i ndeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor funcii de baz, specifice, n dirijarea i utilizarea resurselor umane, materiale i financiare ale organizaiei;

d. ansamblu de elemente corelate sau n interaciune prin care se stabilesc politica i obiectivele i prin care se realizeaz acele obiective.

2. Unde este prezent managementul?a. In organizatii publice, private;b. In parlament;

c. In biserici, comunitati religioase si familie;

3. Enumerati 4 caracteristici eseniale specifice unui manager;

4. Alegei definitiile motivatiei:a. Salarii, prime diverse, participarea la profit, faciliti pentru obinerea diverselor bunuri materiale (credite pentru locuine, automobileb. Gradul n care dorina i alegerea individului l angajeaz ntr-un comportament specific;c. Forele activate de un angajat, prin care se iniiaz i se dirijeaz comportamentul su;

5. Care sunt fomele de baz ale motivatiei?a. Motivatie pozitiva si negativa;

b. Motivatie cognitiva si afectiva;

c. Motivatie interna si externa;

6. Care sunt dexteritile generale pe care trebuie sa le aiba un manager eficient?a. Comunicare verbala si luarea deciziilor individuale;

b. Tehnice, umane si conceptuale;

c. Delegare si autocunoastere;

7. Ce face un manager?

a. Execut, nu pune intrebari;b. Aloca resurse, ofera bonusuri, da sanctiuni;

c. Planifica, organizeaza, comanda;8. Care este timpul unui manager folosit pentru comunicare?a) Citeste 9% b) Scrie 16% c ) Vorbeste 30% d) Asculta 45%

9. Alegeti elementele procesului de comunicare.a. Mesaj, primitor;b. Mesaj, canal de transmitere.c. Mesaj, canal de transmitere, primitor, mesaj, feedback, emitent;10. Alegei forme ale comunicarii n scris n organizatii:a. Referate, scrisori, rapoarte;

b. Individ - individ ( fa in fa), telefonul, discutii in grup;

c. Discutii in grup, memorii, postere;

11. Care din urmatoarele afirmatii constituie recomandari pentru alcatuirea mesajelor scrise?

a. Se folosesc cuvinte si fraze scurte si familiare;

b. Se folosesc cuvinte si fraze complicate;

c. Se folosesc multe adjective;

12. Care sunt dexteritile necesare n comunicarea interpersonal eficient?a. Evitarea barierelor n comunicare;b. Transmiterea de mesaje inteligibile;c. Adaptarea la diverse stiluri de scriere;13. Care sunt barierele in comunicare?a. Nefiltrarea si increderea;

b. Evaluarea prematura si ascultarea selectiva;c. Emotiile si supraincarcarea informationala;14. Cum se transmit mesajele clare, inteligibile?

a. Exprimandu-ne complet si specific;

b. Folosind canale unice si complicand limbajul;

c. Fiind congruenti si obtinand feedback;

15. Care sunt cele trei dexteritati de baza ale ascultarii active?

a) Sesizare b) Participare c) Reflectie.

16. Care din afiramtiile de mai jos fac parte din comportamentele de ascultare activ?a. Trebuie sa vorbesti mult si sa fii empatic;

b. Nu trebuie sa pui intrebari si sa mentii contactul vizual;

c. Misca afirmativ capul si arata expersii faciale adecvate;

17. Cum putem facilita comunicarea in conditiile diversitatii?

a. Tratnd interpretrile proprii fiind corecte;b. Artnd empatie, prin interpretarea cuvintelor, motivelor i aciunilor persoanei ce aparine altei culturi, din perspectiva acesteia i nu a propriei culturi;c. Punnd accentul pe descriere, mai degrab dect pe interpretare sau evaluare . 18. Deciziile ntr-o organizaie le ia ......................19. Alegei modalitile ilegale de stabilire a preurilor:a. fixingul c.preturi de ruinare b.preturi inselatoare d.comisioane.20. Procesele de management, spre deosebire de execuie se caracterizeaz prin faptul c: activitile exercitate de elementul uman sunt orientate n direcia producerii de bunuri materiale sau prestri de servicii; o minoritate a elementului uman acioneaz asupra celeilalte pri n vederea realizrii obiectivelor firmei. Analizai cele dou afirmaii i menionai care din opiunile de rspuns sunt corecte:

a) prima afirmaie este adevrat, a doua este fals;

b) prima afirmaie este fals, a doua este adevrat;

c) ambele afirmaii sunt adevrate cu valoare cauz-efect;

d) ambele afirmaii sunt adevrate fr valoare cauz-efect;

e) ambele afirmaii sunt false.21. Prin stil de management se nelege:

a) modalitile prin care managerii i exercit atribuiile ce le revin;

b) modalitatea de delegare a autoritii;

c) atitudinea managerilor fa de subordonai;

d) ansamblul rolurilor pe care le interpreteaz;

e) ansamblul trsturilor cum sunt: carism, creativitate i flexibilitate.

22. Funcia de control-evaluare, pentru a fi eficient, trebuie s aib un caracter:a) continuu; c) corectiv; d) rigidb) inopinant; e) previzional23. Coninutul unui proces tipic de management este dat de:a) ansamblul funciilor (atributelor) conducerii;b) specificul proceselor de execuie;

c) gradul de realizare a obiectivelor;

d) eficiena proceselor de execuie;

e) metodele i tehnicile de management utilizate.

24. Organizarea este:

a) funcie a procesului de management i funciune a firmei;

b) activitate distinct i funciune a firmei;

c) compartiment subordonat directorului executiv i activitate distinct;

d) compartiment subordonat directorului executiv i funcie a procesului de management;

e) funcie a procesului de management i activitate distinct.

25. Esenial pentru faza de operaionalizare a procesului de management este:

a. preponderena activitilor de adoptare i implementare a deciziilor curente;

b. manifestarea funciilor de previziune, organizare i coordonare;

c. dominana deciziilor referitoare la activitatea de producie,

d. existena unui puternic caracter constatativ;

e. anticiparea de soluii organizatorice, motivaionale i de evaluare a resurselor umane.

PAGE 2