UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI

CONSILIERE ÎN INSTITUŢIILE

EDUCAŢIONALE

Conf.dr. GHEORGHIŢA NISTOR

REPERE CONCEPTUALE

consiliere,

consiliere în asistenţă socială,

terapie si psihoterapie,

educaţie,

socializarea copilului.

Uneori consilierea este greşit înţeleasă, ea fiind

confundată cu psihoterapia.

CONSILIEREA poate fi definită ca fiind

procesul de orientare, „învăţare”, oferire de

suport subiecţilor aflaţi în nevoie sau care

trec printr-o situaţie de criză existenţială, de

adaptare la o situaţie de viaţă neaşteptată. Ea

oferă o susţinere a acestor persoane care se

confruntă cu anumite probleme, probleme ce

nu suportă amânare. În aceste sens, vorbim

de mai multe tipuri de consiliere dacă ne

raportăm la subiecţii care fac apel la această

metodă: individuală, familială, de cuplu sau a

unor comunităţi.

CONSILIERE versus PSIHOTERAPIE:

§ PSIHOTERAPIA se defineşte ca o metodă de restabilitre

a echilibrului psihic interior al individului, de anulare a

stărilor confictuale interne, a simptomelor nevrotice sau

a situaţiilor complexuale (C. Enăchescu, 1998, p. 285).

§ Psihoterapia ca metodă vizează în primul rând

dificultăţile de ordin psihic, de natură patologică, pe

când consilierea oferă un suport psihologic pentru

problemele ”neobişnuite” ale subiectului, existenţiale,

nefiind obigatorie partea patologică.

§ Totuşi, unii specialişti afirmă că cele două metode au o

„zonă de dificultate”, în care cele două metode se

întâlnesc;aceasta presupune apariţia unor probleme de

de adaptare la viaţa psihosocială, de tip relaţional extern

sau de ordin psihologic, al echiibrului interior.

Zona normalului

Zona

de

dificultate

Zona patologicului

Tipul de intervenţie în

consiliere

Tipul de intervenţie în

psihoterapie

Educativ

De susţinere a

capacităţilor de

acţiune

De susţinere focalizată

Reconstructivă

psihopatologic

(emoţionale).

Sursa: C. Enăchescu, 1998, p. 286

-

Zona normalului

Zona

de dificultate

Zona patologicului

Tipul de intervenţie Tipul de intervenţie

Situaţională Comunicare

empatetică

De rezolvare a

problemelor curente De analiză a stărilor

psihice

Deşteptarea conştiinţei

(conştientizarea

problemelor cu care se

confruntă)

Centrarea atenţiei pe

problemele conflictuale

ale inconştientului

Rezolvarea problemelor

existenţiale din viaţă

Rezolvarea conflicteor

nevrotice sau a ator

probleme de ordin

emoţional

§ F.C. Thorne (apud C. C. Enăchescu, 1998 ) definea

consilierea ca fiind o formă de susţinere

psihologică, similară psihoterapiei, pentru

persoanele normale cu „probeme de viaţă”.

§ Ca metodă este indicată persoanelor cu

dificultăţi situaţionale în viaţa curentă, care se

confruntă cu o criză dar care nu ating

intensitatea nevrotică, neavând un caracter

patologic, persoane care sunt victime ale

presiunior din mediul exterior.

Alte aspecte diferenţiatoare între cele

două metode îl reprezintă:

modalitatea accesării serviciului,

focalizarea intervenţiei,

nivelul de specializare pentru oferirea

acestor servicii,

timpul alocat intervenţiei precum şi

tipul de relaţie stabilit între consilier

versus terapeut şi client (M. Popescu în Pop L.M., 2002,

p.187-189).

a) MODALITATEA ACCESĂRII SERVICIULUI

•În primul caz, al consilierii, clientul apelează la consiliere

independent, voluntar pentru a cere ajutor, sprijin în vederea

depăşirii unor crize, situaţii problematice apărute în viaţa

personală.

•In cazul psihoterapiei, pacientul apelează voluntar dar şi

involuntar pe baza recomandărilor sau diagnosticului altor

specialişti pentru a urma un anumit tratament psihoterapeutic.

b) FOCALIZAREA INTERVENŢIEI

•Consilierul se poate focaliaza pe prevenirea dezvoltării unor

comportamente deviante, probematice, de natură psihoemoţională;

acest lucru nu presupune existenţa unei situaţii de fapt, ca

exemplu putem aminti consilierea premaritală, consilierea în

planingul familial sau a gravidei ş.a.

•Intervenţia psihoterapeutului se centrează pe existenţa unei

situaţii probematice, determinate, definite în cadrul unor clase de

diagnostic.

c) NIVELUL DE SPECIALIZARE PENTRU OFERIREA

ACESTOR SERVICII

• Consilierea poate fi oferită de mai multe categorii de specialişti

din domeniul socio-uman; în acest caz putem vorbi de:

- consiliere profesională şi ocupaţională oferită de pedagogi;

- consiliere psihologică oferită de psihologi;

- consiliere psihosocială, socială oferită de asistenţii sociali;

- consiliere medicală oferită de medici;

- consiliere pastorală acordată de preoţi;

- consiliere juridică oferită de jurişti;

- consiliere în afaceri acordată de consultanţi,manageri ş.a.

•Psihoterapia presupune specialişti pregătiţi anume pentru acest

domeniu de activitate, unii fiind specializaţi doar pe un anumit tip

de psihoterapie: psihanalişti, comportamentalişti, somatoterapeuţi,

gestalt-terapeuţi (aici trebuie urmat un anumit modul de pregătire

suplimentar, un nivel ridicat de pregătire în interiorul profesiei de

psihoterapeut).

d) TIMPUL ALOCAT INTERVENŢIEI

• Psihoterapia urmează un anumit program, în funcţie de tipul de

psihoterapie şi de nevoile clientului, specialistul utilizează un anumit

spaţiu temporal; de exemplu, psihanaiza poate dura ani de zile iar

această intervenţie nefiind stabilită la prima întâlnire ci în funcţie de

nevoile clientului.

•Consilierea se poate desfăşura într-un interval de timp bine delimitat,

uneori foarte scurt; de exemplu orientarea către un alt specialist.

E)TIPUL DE RELAŢIE STABILIT ÎNTRE CONSILIER/TERAPEUT ŞI

CLIENT.

• Terapeutul, datorită expertizei şi specializării sale stabileşte tipul

de intervenţie, timpul alocat, conducând acest proces în funcţie de

diagnostic, prognostic, de răspunsul cientului la terapie (ex. şi în

modelul de terapie umanistă, care este centrat pe client,

terapeutul decide intervenţia, spaţiul). •Consilierul acţionează într-un fel opus terapeutului; el are în vedere sprijinirea clientului

în a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, puterea de decizie aparţine clientului în

totalitate;

Consilierul oferă sprijin, suport emoţional pentru situaţiile de criză, are un rol de facilitator al introspecţiei si analizei pe care o face clientul, clientul primind suport pentru adapatarea şi schimbarea din mediul său de viaţă.

Respectarea dreptului clientului la AUTODETERMINARE: •este un principiu de bază pe care consilierul trebuie să îl respecte

în procesul consilierii, autonomia clientului este definitorie.

•consilierul este confundat uneori cu un sfătuitor; consilierul nu

oferă sfaturi ci prezintă alternativele pe care le are clientul,

stimulând inţiativa acestuia de a alege cea mai bună soluţie,

alternativă; răspunderea personală şi asumarea răspunderii revine

clientului; consilierul trebuie să se centreze pe resursele personale

ale clientului precum şi resursele sistemelor cu care aceştia

interacţionează.

CONSILIEREA OFERITĂ DE ASISTENTUL SOCIAL :

- poate fi diferită în funcţie de momentul solicitării (M.

Popescu in Pop L.M., 2002). Astfel, putem discuta de:

a.- consilierea în situaţia de criză: consilierea copiilor şi

familiilor acestora în cazul abandonului şcolar de exemplu, al

consumului de droguri ş.a. ;

b.- consilierea precriză: consilierea oferită în cazul unor

performanţe şcolare scăzute, înaintea abandonului şcolar; ea

poate avea şi un rol preventiv, oferind sprijin elevilor şi

familiilor acestor în integrarea şcolară.

c.- consilierea postcriză: consilierea oferită după reluarea

procesului educativ, în vederea readaptării, reintegrării în

viaţa şcolară, obţinerii performanţelor şcolare. De exemplu,

servicii de consiliere post cură în cazul persoanelor care au

urmat anumite tratamente de dezintoxicare în vederea

prevenirii recăderii.