1. Consiliere - concepte
-
Upload
sava-silvia -
Category
Documents
-
view
96 -
download
4
Embed Size (px)
Transcript of 1. Consiliere - concepte

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
FACULTATEA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI
CONSILIERE ÎN INSTITUŢIILE
EDUCAŢIONALE
Conf.dr. GHEORGHIŢA NISTOR

REPERE CONCEPTUALE
consiliere,
consiliere în asistenţă socială,
terapie si psihoterapie,
educaţie,
socializarea copilului.

Uneori consilierea este greşit înţeleasă, ea fiind
confundată cu psihoterapia.
CONSILIEREA poate fi definită ca fiind
procesul de orientare, „învăţare”, oferire de
suport subiecţilor aflaţi în nevoie sau care
trec printr-o situaţie de criză existenţială, de
adaptare la o situaţie de viaţă neaşteptată. Ea
oferă o susţinere a acestor persoane care se
confruntă cu anumite probleme, probleme ce
nu suportă amânare. În aceste sens, vorbim
de mai multe tipuri de consiliere dacă ne
raportăm la subiecţii care fac apel la această
metodă: individuală, familială, de cuplu sau a
unor comunităţi.
CONSILIERE versus PSIHOTERAPIE:

§ PSIHOTERAPIA se defineşte ca o metodă de restabilitre
a echilibrului psihic interior al individului, de anulare a
stărilor confictuale interne, a simptomelor nevrotice sau
a situaţiilor complexuale (C. Enăchescu, 1998, p. 285).
§ Psihoterapia ca metodă vizează în primul rând
dificultăţile de ordin psihic, de natură patologică, pe
când consilierea oferă un suport psihologic pentru
problemele ”neobişnuite” ale subiectului, existenţiale,
nefiind obigatorie partea patologică.
§ Totuşi, unii specialişti afirmă că cele două metode au o
„zonă de dificultate”, în care cele două metode se
întâlnesc;aceasta presupune apariţia unor probleme de
de adaptare la viaţa psihosocială, de tip relaţional extern
sau de ordin psihologic, al echiibrului interior.

Zona normalului
Zona
de
dificultate
Zona patologicului
Tipul de intervenţie în
consiliere
Tipul de intervenţie în
psihoterapie
Educativ
De susţinere a
capacităţilor de
acţiune
De susţinere focalizată
Reconstructivă
psihopatologic
(emoţionale).
Sursa: C. Enăchescu, 1998, p. 286

-
Zona normalului
Zona
de dificultate
Zona patologicului
Tipul de intervenţie Tipul de intervenţie
Situaţională Comunicare
empatetică
De rezolvare a
problemelor curente De analiză a stărilor
psihice
Deşteptarea conştiinţei
(conştientizarea
problemelor cu care se
confruntă)
Centrarea atenţiei pe
problemele conflictuale
ale inconştientului
Rezolvarea problemelor
existenţiale din viaţă
Rezolvarea conflicteor
nevrotice sau a ator
probleme de ordin
emoţional

§ F.C. Thorne (apud C. C. Enăchescu, 1998 ) definea
consilierea ca fiind o formă de susţinere
psihologică, similară psihoterapiei, pentru
persoanele normale cu „probeme de viaţă”.
§ Ca metodă este indicată persoanelor cu
dificultăţi situaţionale în viaţa curentă, care se
confruntă cu o criză dar care nu ating
intensitatea nevrotică, neavând un caracter
patologic, persoane care sunt victime ale
presiunior din mediul exterior.

Alte aspecte diferenţiatoare între cele
două metode îl reprezintă:
modalitatea accesării serviciului,
focalizarea intervenţiei,
nivelul de specializare pentru oferirea
acestor servicii,
timpul alocat intervenţiei precum şi
tipul de relaţie stabilit între consilier
versus terapeut şi client (M. Popescu în Pop L.M., 2002,
p.187-189).

a) MODALITATEA ACCESĂRII SERVICIULUI
•În primul caz, al consilierii, clientul apelează la consiliere
independent, voluntar pentru a cere ajutor, sprijin în vederea
depăşirii unor crize, situaţii problematice apărute în viaţa
personală.
•In cazul psihoterapiei, pacientul apelează voluntar dar şi
involuntar pe baza recomandărilor sau diagnosticului altor
specialişti pentru a urma un anumit tratament psihoterapeutic.
b) FOCALIZAREA INTERVENŢIEI
•Consilierul se poate focaliaza pe prevenirea dezvoltării unor
comportamente deviante, probematice, de natură psihoemoţională;
acest lucru nu presupune existenţa unei situaţii de fapt, ca
exemplu putem aminti consilierea premaritală, consilierea în
planingul familial sau a gravidei ş.a.
•Intervenţia psihoterapeutului se centrează pe existenţa unei
situaţii probematice, determinate, definite în cadrul unor clase de
diagnostic.

c) NIVELUL DE SPECIALIZARE PENTRU OFERIREA
ACESTOR SERVICII
• Consilierea poate fi oferită de mai multe categorii de specialişti
din domeniul socio-uman; în acest caz putem vorbi de:
- consiliere profesională şi ocupaţională oferită de pedagogi;
- consiliere psihologică oferită de psihologi;
- consiliere psihosocială, socială oferită de asistenţii sociali;
- consiliere medicală oferită de medici;
- consiliere pastorală acordată de preoţi;
- consiliere juridică oferită de jurişti;
- consiliere în afaceri acordată de consultanţi,manageri ş.a.
•Psihoterapia presupune specialişti pregătiţi anume pentru acest
domeniu de activitate, unii fiind specializaţi doar pe un anumit tip
de psihoterapie: psihanalişti, comportamentalişti, somatoterapeuţi,
gestalt-terapeuţi (aici trebuie urmat un anumit modul de pregătire
suplimentar, un nivel ridicat de pregătire în interiorul profesiei de
psihoterapeut).

d) TIMPUL ALOCAT INTERVENŢIEI
• Psihoterapia urmează un anumit program, în funcţie de tipul de
psihoterapie şi de nevoile clientului, specialistul utilizează un anumit
spaţiu temporal; de exemplu, psihanaiza poate dura ani de zile iar
această intervenţie nefiind stabilită la prima întâlnire ci în funcţie de
nevoile clientului.
•Consilierea se poate desfăşura într-un interval de timp bine delimitat,
uneori foarte scurt; de exemplu orientarea către un alt specialist.
E)TIPUL DE RELAŢIE STABILIT ÎNTRE CONSILIER/TERAPEUT ŞI
CLIENT.
• Terapeutul, datorită expertizei şi specializării sale stabileşte tipul
de intervenţie, timpul alocat, conducând acest proces în funcţie de
diagnostic, prognostic, de răspunsul cientului la terapie (ex. şi în
modelul de terapie umanistă, care este centrat pe client,
terapeutul decide intervenţia, spaţiul). •Consilierul acţionează într-un fel opus terapeutului; el are în vedere sprijinirea clientului
în a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, puterea de decizie aparţine clientului în
totalitate;

Consilierul oferă sprijin, suport emoţional pentru situaţiile de criză, are un rol de facilitator al introspecţiei si analizei pe care o face clientul, clientul primind suport pentru adapatarea şi schimbarea din mediul său de viaţă.
Respectarea dreptului clientului la AUTODETERMINARE: •este un principiu de bază pe care consilierul trebuie să îl respecte
în procesul consilierii, autonomia clientului este definitorie.
•consilierul este confundat uneori cu un sfătuitor; consilierul nu
oferă sfaturi ci prezintă alternativele pe care le are clientul,
stimulând inţiativa acestuia de a alege cea mai bună soluţie,
alternativă; răspunderea personală şi asumarea răspunderii revine
clientului; consilierul trebuie să se centreze pe resursele personale
ale clientului precum şi resursele sistemelor cu care aceştia
interacţionează.

CONSILIEREA OFERITĂ DE ASISTENTUL SOCIAL :
- poate fi diferită în funcţie de momentul solicitării (M.
Popescu in Pop L.M., 2002). Astfel, putem discuta de:
a.- consilierea în situaţia de criză: consilierea copiilor şi
familiilor acestora în cazul abandonului şcolar de exemplu, al
consumului de droguri ş.a. ;
b.- consilierea precriză: consilierea oferită în cazul unor
performanţe şcolare scăzute, înaintea abandonului şcolar; ea
poate avea şi un rol preventiv, oferind sprijin elevilor şi
familiilor acestor în integrarea şcolară.
c.- consilierea postcriză: consilierea oferită după reluarea
procesului educativ, în vederea readaptării, reintegrării în
viaţa şcolară, obţinerii performanţelor şcolare. De exemplu,
servicii de consiliere post cură în cazul persoanelor care au
urmat anumite tratamente de dezintoxicare în vederea
prevenirii recăderii.