PLAN DE SEMINAR

CATEDRA : Drept civil și drept procesual civil

DATA

DURATA 4 ore şi 40 de minute

TEMA SEMINARULUI : Acțiunea în răspundere civilă delictuală

a. Logistice : foi flipchart, carioci, laptop, proiector.

b. Didactice: dosar de studiu.

c. Bibliografie recomandata anterior pentru pregatirea seminarului:

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Până la sfârşitul seminarului, va trebui ca auditorii :

1. Să deprindă aptitudini de studiu al unui dosar având ca obiect acțiune în răspundere

civilă delictuală;

2. Să identifice problemele specifice de competență, timbraj și probațiune ce se ridică în

astfel de litigii;

3. Să aplice în mod corect normele de drept substanțial incidente acestei instituții

juridice;

METODE DE FORMARE: conversația, explicația, exercitiul, problematizarea, studiul

de caz, prezentare powerpoint (opțional).

METODE DE EVALUARE: aprecieri verbale, feedback.

1

DESFĂȘURAREA SEMINARULUI (descrierea activităților/unitate de timp):

Materiale folosite: dosar având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală

(dosar nr. 14105/302/2012 – acțiune în regres)

Descrierea activității : pornind de la dosarul supus analizei, dar şi de la textele legale

incidente, auditorii vor identifica normele de competenţă aplicabile, taxa judiciară de timbru şi

vor exprima păreri argumentate asupra problemei de drept deduse judecății prin acțiune.

Optional, după discutarea dosarului si a solutiei, auditorii vor redacta minuta sau

dispozitivul. În acest caz, auditorii vor preda minuta și sentința la începutul seminarului. –

aprox. 1 ora

Discuții posibile în dosarul nr. 14105/302/2012: - aprox. 2 ore

Drept tranzitoriu: Aplicarea în timp – În temeiul art. 103 din Legea nr. 71/2011,

răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este

guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite.

De asemenea potrivit art. 118 din Legea nr. 71/2011 modurile de stingere a obligațiilor

născute din răspunderea civilă delictuală sunt supuse dispozițiilor Codului Civil (actual),

indiferent de data la care s-a născut obligația.

Normele de competenţă aplicabile (Decizia R.I.L. nr. 32/2008 a ICCJ; art. 94 lit. j C.

pr. civ.);

Acțiunea în răspundere civilă delictuală este o acțiune în constatarea unui drept

patrimonial, astfel încât regula de competență materială aplicabilă este cea prevăzută de art.

94 lit. J din C.pr.civ, având în vedere și considerentele Deciziei R.I.L. nr. 32/2008 a ICCJ în

care se statuează că “ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept

patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.”

Pentru stabilirea competenței, criteriul utilizat este valoarea obiectului cererii arătată

în capătul principal de cerere ( art. 98 alin 1 C.pr.civ). În alineatul al doilea al aceluiași articol

se prevede “pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției

principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea,

indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul

2

judecății”. Astfel, în eventualitatea unei cereri accesorii acțiunii în răspundere civilă

delictuală, competența va fi stabilită în funcție de valoarea obiectului cererii principale.

Dacă valoarea indicată de reclamant ar fi contestată de către pârât, pentru stabilirea

valorii reale vor putea fi utilizate doar înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți. (art.

98 alin 3 C.pr.civ). De asemenea, instanța va putea acorda un singur termen în acest scop ( art.

131 alin. 2 C.pr.civ).

În situația în care sunt supuse judecății două cereri cu caracter principal, instanța

competentă trebuie stabilită pentru fiecare de sine stătător. Dacă valoarea uneia dintre aceste

cereri ar fi atrage competența tribunalului, acesta ar fi fost competent, potrivit art. 99 alin. 2

C.pr.civ, să judece ambele cereri, întrucât acestea au aceeași cauză.

Față de art. art. 94 lit. J și art. 98 alin 1 C.pr.civ. competența ar urma să fie stabilită în

funcție de evaluarea oferită de reclamant prejudiciului suferit. Dacă reclamantul nu își

evaluează acest drept la depunerea cererii, în cadrul procedurii de regularizare, instanța va

pune în vedere acestuia să precizeze valoarea obiectului cererii. (art. 200 alin. 2 C.pr.civ.)

Având în vedere că instanța poate administra doar proba cu înscrisuri și poate acorda

doar un singur termen în scopul stabilirii competenței, consecința ar fi ca, în lipsa unor

înscrisuri (de exemplu relații de la camerele notarilor publici) instanța să fie pusă în

imposibilitatea de a stabili în mod corect valoarea obiectului cererii. În dosarul de studiu, în

cazul contestării valorii indicate de reclamant, instanța va putea administra doar proba cu

înscrisuri (și eventual explicațiile părților) pentru stabilirea valorii reale și va putea acorda în

aces sens doar un termen. Dacă la termenul următor la dosarul cauzei nu vor fi fost depuse

înscrisuri din care să rezulte o valoare diferită, instanța își va verifica și stabili competența

raportându-se la valoarea indicată de reclamant prin acțiune.

Referitor la determinarea competenței, art. 112 alin. 1 dispune că cererea de chemare în

judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre

aceştia. Alineatul (2) al art. 112 conține o soluție pentru ipoteza pârâtului chemat în judecată

numai în scopul sesizării unei instanțe convenabile reclamantului, prevalându-se de domiciliul

acelui pârât. Textul de lege prevede că într-o atare situație oricare dintre pârâţi poate invoca

necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei

3

instanţe. Dacă excepția nu este invocată sau nu este invocată cu respectarea termenului legal,

instanța sesizată de către reclamant va rămâne învestită cu soluționarea cauzei. Prin derogare

de la art. 130 alin (3) C.pr.civ., în acest caz necompetența nu trebuie invocată prin

întâmpinare, chiar atunci când aceasta este obligatorie, putând fi invocată direct în fața

instanței, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Taxa judiciară de timbru (art. 3 alin. 1 O.U.G nr. 80/2013) În ce privește modalitatea

de stabilire a timbrajului, art. 31 din O.U.G nr. 80/2013 stabilește că în cazul taxelor judiciare

de timbru calculate în funcţie de valoarea obiectului cererii, valoarea la care se calculează

acestea este cea prevăzută în acţiune sau în cerere. În situația în care valoarea este contestată

sau apreciată de instanţă ca vădit derizorie, evaluarea se face în condiţiile art. 98 alin. (3) din

Codul de procedură civilă. Prin introducerea acestei prevederi au fost corelate normele în

materie probatoriu pentru stabilirea competenței și cele pentru stabilirea taxei de timbru, astfel

încât nu mai poate fi administrată proba cu expertiză pentru stabilirea timbrajului.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile privind stabilirea şi acordarea de

despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane

fizice, se taxează cu 100 lei.

În temeiul reglementării anterioare, cererile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri

pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice erau

scutite de plata taxei judiciare de timbru [art. 15 lit. f) indice 1 din Legea nr. 146/1997).

Modificarea acțiunii. Articolul 204 menține distincția din reglementarea anterioară –

art. 132 alin (1) și (2) C.pr.civ. 1865, referitoare la cerere modificatoare (care includea și

cererea completatoare) și cererea precizatoare, care viza cazurile din actualul art. 204 alin. (2)

C.pr.civ. Potrivit noii reglementări sunt considerate modificări ale cererii, atât cea facută

potrivit alin. (1) al art. 204, cât și potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege. Modificarea cererii

portrivit alin. (1) al art. 204 poate fi făcută de reclamant doar până la primul termen la care

acesta este legal citat și instanța îi va dispune amânarea cauzei pentru ca pârâtului să îi fie

comunicată cererea pentru a-și pregăti apărări. Așadar singura condiție este legala citare a

reclamantului fiind indiferent dacă acesta nu este pregătit să pună concluzii și solicită un

termen pentru pregătirea apărării. Spre deosebire de alineatul (1), cererea adițională

(precizatoare) formulată în temeiul alineatului (2) al art. 204 poate fi formulată oricând până

4

la închiderea dezbaterilor și nu atrage acordarea unui termen pentru ca pârâtul să formuleze

apărări.

Alineatul (3) al art. 204 C.pr.civ. prevede posibilitatea pentru reclamant de a-și modifica

cererea și peste termenul prevăzut la alineatul (1), dar numai cu acordul expres al tuturor

părților. Considerăm că alineatul (3) se referă doar la modificarile potrivit alin. (1) al art. 204

și nu la cererile precizatoare formulate în temeiul alin. (2), acestea putând fi primite oricând

până la închiderea dezbaterilor, chiar și prin declarație verbală în fața instanței.

Dobânda legală. Potrivit art. 1386 alin. (2) C.civ., cuantumul reparației prin echivalent

bănesc se va stabili, dacă prin lege nu se prevede altfel, în raport de valoarea prejudiciului la

data producerii acestuia. Din momentul pronunțării hotărârii judecătorești definitive persoana

răspunzătoare datorează victimei și dobânzile aferente sumei de bani stabilită ca despăgubire,

până la plata ei integrală. Nu pot fi acordate dobânzi pentru perioada anterioară, deoarece

numai din momentul pronunțării hotărârii instanței creanța în bani devine lichidă și exigibilă.

Unele aspecte de noutate potrivit NCC în materia răspunderii civile delictuale –

aprox. 1 ora:

Articolul 1349 NCC stabilește pentru prima data în sarcina membrilor societății

obligația de a-și adapta propriul comportament regulilor de conduită pe care “legea sau

obiceiul locului le impun”, astfel încât să evite producerea de prejudicii în mod ilicit altor

persoane. Dispozițiile art. 1349 C.civ se coroborează cu cele din partea introductivă a

Codului, respectiv art. 14 ( buna-credință), art. 15 (abuzul de drept), art. 16 (vinovăția). Art.

1349 NCC prevede expres, pe lângă angajarea răspunderii civile delictuale ca urmare a

încălcării drepturilor subiective ale unei persoane și antrenarea răspunderii delictuale pentru

atingerea adusă intereselor legitime ale persoanei, ceea ce reprezintă o lărgire considerabilă a

sferei prejudiciilor indemnizabile în temeiul răspunderii delictuale .

Noua reglementare transpune dispozițiile privind răspunderea pentru propria faptă din

art. 998 C.civ. din 1864 în alineatul al doilea al art. 1349 care consacră principiul reparării

integrale a pagubei. Acest din urmă text nu face nicio precizare cu privire la vinovăția

făptuitorului; e menționat doar că acesta trebuie să fi avut discernământul faptei sale, efectiv

sau prezumat de lege în momentul comiterii acesteia.

De asemenea, NCC nu instituie un principiu general privind condițiile angajării

răspunderii delictuale pentru fapta altei persoane; în schimb reglementează expres ipotezele

5

în care o persoană poate fi obligată să repare prejudiciul cauzat prin fapta altuia. Astfel,

raspunderea civilă delictuală rămâne una personală și doar în mod excepțional, acolo unde

există dispoziții exprese, poate fi antrenată răspunderea pentru prejudiciile cauzate de alte

persoane.

În ce privește cauzele exoneratoare de răspundere, reglementate în Secțiunea a 2-a a

Capitolului al VI-lea dedicat răspunderii civile, NCC preia în art. 1351 definițiile oferite de

doctrină forței majore și cazului fortuit, adăugând și alte cazuri speciale. Este de remarcat că

dispozițiile din această secțiune sunt aplicabile atât răspunderii contractuale cât și celei

delictuale. Pe de altă parte, anumite cazuri de exonerare se aplică exclusiv răspunderii civile

contractuale ( de ex. : art. 1351 alin.4, art. 1356 alin. 1 NCC).

Printre cauzele de exonerare de raspundere civilă NCC reglementează și exercițiul

drepturilor în art. 1353. În doctrină s-a apreciat anterior în unanimitate că fapta săvârșită cu

ocazia exercitării unui drept subiectiv poate fi o faptă ilicită, de natură a antrena răspunderea

delictuală, numai în măsura în care a avut drept consecință producerea unui prejudiciu prin

exercitarea abuzivă a unui drept subiectiv. Prin introducerea art. 1353 NCC exercițiul normal

al dreptului subiectiv a fost inclus în categoria cauzelor de natură să înlăture caracterul ilicit al

faptei. Pe de altă parte, abuzul de drept a dobândit semnificația juridică de delict civil. De

observat este și reglementarea distinctă a abuzului de drept în art. 15 NCC care are următorul

conținut: “Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori

într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”

Pentru prima dată este reglementat în art 1354 NCC, sub denumirea marginală de “Alte

cauze de exonerare”, o cauză specială de exonerare pentru situația în care prejudiciul este

cauzat tocmai de persoana care benevol a ajutat victima ori i-a pus la dispoziție lucrul,

animalul sau edificiul aflat în paza sa juridică. Repararea prejudiciului poate fi obținută de

victimă în această situație doar dacă dovedește vinovăția făptuitorului sub forma intenției sau

a culpei grave. Aceste două forme ale vinovăției sunt definite de legiuitor în art. 16 alin 2 și 3

teza a doua NCC astfel: fapta este săvârşită cu intenţie când autorul prevede rezultatul faptei

sale şi fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei, fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă

posibilitatea producerii acestui rezultat; Culpa este gravă atunci când autorul a acţionat cu o

neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi

manifestat-o faţă de propriile interese. Este așadar înlăturată situația în care prejudiciul este

6

produs din culpă simplă de persoana care a acordat ajutor victimei în mod dezinteresat sau -a

pus la dispoziție lucrul, animalul sau edificiul aflat în paza sa juridică.

Noul Cod Civil reglementează în art. 1355 situațiile în care răspunderea civilă poate fi

limitată sau înlăturată de către părți prin convenție. În acest context este stabilită de alin. 1

al art. 1355 posibilitatea părților de a limita sau exclude răspunderea civilă doar pentru faptele

săvârșite din culpă simplă. Deși textul nu precizează, apreciem aceste dispoziții sunt aplicabile

exclusiv în materie contractuală, întrucât doar în această situație părțile au ocazia de a insera

în contract sau intr-un act adițional asemenea clauze.

În materia răspunderii pentru fapta proprie, art. 1357 NCC nu definește fapta ilicită

astfel cum o făcea art 998 din C.civ din 1864, făcând doar referire la concept. Pe de altă parte

prin noua reglementare în alin. 2 al art. 1357 au fost actualizate dispozițiile art. 999 C.civ din

1864 cu privire la răspunderea și pentru cea mai ușoară culpă, respectiv acea neglijență sau

imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de

propriile interese ( teza a II-a din alin. 2 al art. 16 NCC).

Prin formularea “se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul,

străine de persoana autorului faptei”, art. 1358 NCC consacra criteriul intermediar de

apreciere a vinovăției, prin prisma comportamentului unui om normal care acționează cu

prudență și diligență, în raport de circumstanțele concrete de timp și loc. Potrivit aceluiași

text, constituie o cauză de agravare a răspunderii împrejurarea că prejudiciul a fost cauzat de

un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

În noua reglementare a răspunderii delictuale pentru propria faptă, art. 1361, este

prevăzută situația specială în care starea de necesitate înlătură caracterul ilicit al faptei

neimputabile, dar prejudiciul poate fi recuperat pe calea îmbogățirii fără justă cauză.

Posibilitatea recuperării prejudiciului în temeiul îmbogățirii pentru justă cauză este prevăzută

și în art. 1362 NCC. În cazul în care fapta este săvîrșită cu depășirea limitelor legitimei apărări

sau în stare de necesitate, în interesul unei terțe persoane, victima se poate indrepta împotriva

acesteia din urmă întemeindu-se pe îmbogățirea fără justă cauză.

O dispoziție cu caracter de noutate este art. 1365 care stabilește efectele hotărârii

penale în fața instanței civile astfel : “instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale

şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce

priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite”.

7

O categorie distinctă de prejudicii reglementate de Noul Cod civil sunt prejudiciile

corporale prevăzute în art. 1387. Acestea sunt o aplicațiune specială a principiilor stabilite în

art. 1385 NCC privind “întinderea reparației” și în art. 1385 NCC referitoare la „formele

reparației” la acele prejudicii cauzate prin “vătămarea integrității corporale și a sănătății”.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele din alin. (1) al art. 1385 NCC care instituie regula

reparării integrale a prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite. Cu toate acestea, art. 1385

stabilirește reguli aplicabile celor mai importante categorii de prejudicii corporale. Astfel,

pentru agresiunea săvârşită asupra victimei, de natură să îi lezeze integritatea sa corporală sau

să îi afecteze sănătatea, persoana responsabilă datorează următoarele despăgubiri: echivalentul

câştigului din muncă, cheltuielile ocazionate cu îngrijirea medicală, cheltuielile determinate de

sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit.

Noul Cod civil consacră în art. 1391 posibilitatea reparării prejudiciilor

nepatrimoniale. Legiuitorul a ales metoda enunțării numai anumitor categorii de daune morale

fără a contura o definiție care să cuprindă trăsăturile prin care acestea se deosebesc de cele

materiale.

O prevedere nouă este și cea din art. 1394 cu denumirea marginală prorogarea

termenului de prescripție, care dispune : “În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-

un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de

prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă”. Cu

privire la termenul de prescripție extinctivă aplicabil acțiunii în răspundere civilă delictuală,

regula este termenul general de 3 ani stabilit de art. 2517 NCC, iar în art. 2518 pct. 2 și 3 este

stabilit termenul special de prescripție de 10 ani cu privire la “repararea prejudiciului moral

sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a celui

cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane

aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.” Potrivit art. 2528 NCC

„prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă

ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât

paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea”. De la această regulă, art. 1394 stabilește o

excepție aplicabilă în situația în care fapta prejudiciabilă întrunește elementele constitutive ale

unei infracțiuni: se prelungește termenul de prescripție privind acțiunea civilă în pretenții până

la împlinirea termenului prescripției răspunderii penale, victima având posibilitatea să solicite

8

în acest interval atât tragerea la răspundere penală, cât și la răspundere civilă a persoanei

vinovate pentru prejudiciul pe care l-a suferit.

Pe lângă cazurile generale de suspendare a cursului prescripției extinctive prevăzute

de art. 2532 NCC, art. 1395 prevede un caz special de suspendare în materia răspunderii

civile delictuale, atunci când prejudiciul constă în vătămarea integrităţii corporale sau a

sănătăţii ori prin decesul unei persoane: „până la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar

cuveni, în cadrul asigurărilor sociale, celui îndreptăţit la reparaţie”. Aceste prevederi se

coroborează cu art. 1393 alin. (1) NCC, potrivit cărora despăgubirile civile pentru daunele

produse vor fi stabilite numai pentru ceea ce depăşeşte nivelul ajutorului social sau pensiei

plătite.

Bibliografie: Fl. A Baias, E. Chelaru, R. Constatinovici, I Macovei (Coordonatori),

Noul Cod civil. Comentariu pe articole, art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București, 2012;

Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei, Gabriela Răducan, Andreia Constanda, Carmen

Negrilă, Delia Narcisa Theohari, Marius Eftimie, Marcel Dumitru Gavriș, Veronica Dănăilă,

Flavius Păncescu - Noul Cod de procedură civilă.Comentariu pe articole. Vol. I, Ed.

Hamanngiu, 2013;

Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Tratat elementar de drept civil –

Obligațiile, Universul Juridic, 2012;

C. Stătescu, C.Bârsan, Drept civil.Teoria generală a obligațiilor, București, 2009; Delia

Narcisa Theohari, Camelia Maria Ilie, Madalina Andreea Birlog, Bogdan Cristea -

Actiunile civile si taxele judiciare de timbru, Ed. Hamangiu, 2013 )

Activitatea de evaluare: feedback constructiv transmis de formator auditorilor pe tot

parcursul seminarului.

9