07 Lucrarea Noastra Si Modalitatea de a o Indeplini - Stirile profetice „Future News” 03 2009

7/30/2019 07 Lucrarea Noastra Si Modalitatea de a o Indeplini - Stirile profetice „Future News” 03 2009

http://slidepdf.com/reader/full/07-lucrarea-noastra-si-modalitatea-de-a-o-indeplini-stirile-profetice-future 1/34

Volumul 13, nr. 3, martie 2009

Lucrarea noastră şi modalitatea de a o îndeplini

The Home Missionary, 1 septembrie, 1894

„Există pericolul ca, atunci când Domnul le va trimite o lumină

specială celor din poporul Său, ei să procedeze asemenea fariseilor din

trecut. Totuşi, niciun om care a avut o lumină înaintată să nu adopte

poziţia că are toată lumina ce urmează a fi descoperită pentru toate

timpurile şi că nu mai sunt şi alte raze care trebuie să strălucească pe

calea lui din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât poporul nostru va cerceta

Scripturile mai mult, cu atât vor fi descoperite mai multe comori

preţioase şi bogate ale adevărului. Oare aceia care au simţit spiritul

asupririi din partea fraţilor lor din biserici vor face acelaşi lucru pe careîl condamnă la alţii? Oare vor face ei, aşa cum au făcut fariseii cei plini

de îndreptăţire de sine? Vor trata ei dovezile, ridiculizându-le cu ironie

şi sarcasm? Vor spune ei despre purtătorul luminii, aşa cum au spus

fariseii despre Mântuitorul lumii: ‘Are drac’? Vor fi ei gata să respingă

solia lui, ‘din cauză că nu merge după noi’? Oare solul pe care Domnul îl

va trimite cu o lumină deosebită va fi tratat cu ironie şi dispreţ, aşacum a fost tratat Pavel de către păgânii care au spus: ‘Să ascultăm ce

are de spus palavragiul acesta’?

„Când suntem în situaţia de a fi diferiţi de alţii, sau alţii îşi exprimă

ideile diferite de părerile noastre, noi trebuie să manifestăm un spirit

creştinesc şi să scoatem mereu în evidenţă că ne putem permite să

rămânem calmi şi liniştiţi, deoarece adevărul va suporta verificarea. Cu

cât va fi studiat mai mult, cu atât lumina lui va străluci mai puternic.1



Domnul este supărat de orice seamănă a fi asprime şi îi mustră pe toţi

cei ce îi tratează cu dispreţ şi acuzaţii pe aceia care au păreri deosebite

de ale lor, punându-i în lumina cea mai rea cu putinţă. Tot cerul

priveşte la cei ce fac aşa, la fel cum a privit la farisei, şi îi declară a fi

necunoscători atât ai Scripturilor, cât şi ai puterii lui Dumnezeu.Vrăjmaşii adevărului nu pot să facă schimbe adevărul într-o minciună.

Ei ar putea să calce adevărul în picioare şi să creadă că, pentru că l-au

doborât la pământ şi l-au acoperit cu gunoi, adevărul este înfrânt, dar

Dumnezeu va lucra asupra celor credincioşi ai Săi, aşa cum a lucrat

Hristos când a fost pe pământ – va mătura gunoiul şi va pune adevărul

înapoi în contextul lui corect. [3]

„În grupurile unde este dezbătut adevărul, întotdeauna vor fi unii

care se vor împotrivi faţă de tot ce nu au susţinut ei ca fiind adevăr şi,

deşi se vor flata singuri cu gândul că nu fac altceva, decât să lupte

împotriva ideilor false, totuşi trebuie să asculte fără prejudecăţi pentru

a înţelege adevărul şi a nu reprezenta şi interpreta greşit ce se

vorbeşte. Ei au exemplul oamenilor din toate veacurile, care au luptat

împotriva adevărului şi, făcând astfel, au respins sfatul lui Dumnezeu.

Cât de grea va fi responsabilitatea oamenilor care au avut o mare

lumină şi ocazii mari, şi totuşi au dat greş în a sta întru totul de partea

Domnului. Dacă ar fi îndrăznit să stea întru totul de partea Domnului,

şi-ar fi păstrat integritatea, chiar când au fost chemaţi să stea singuri.Domnul i-ar fi făcut în stare să stea curajoşi, în curăţie şi dreptate,

luptând pentru principiile neîntinate ale neprihănirii. El i-ar fi susţinut

în lupta pentru ce este bine, de dragul binelui însuşi, chiar dacă

dreptatea ar fi fost călcată în picioare pe străzi şi cinstea nu ar fi putut

intra în cetate. Ei ar fi înţeles ce este curat şi în acord cu viaţa lui

Hristos, şi nu s-ar fi îndepărtat de principiile cele mai curate alecreştinismului nici în spirit, nici în cuvinte sau fapte, chiar dacă ar fi

2



stat nu doar împotriva celor neştiutori, ci şi a celor educaţi şi cu

experienţă, care au folosit armele filozofiei pentru a-i aduce la tăcere.

Ei ar fi fost ocrotiţi în toată această luptă a minciunii împotriva

adevărului şi ar fi fost făcuţi în stare să rămână pe o cale pe care

vrăjmaşii nu ar fi putut nici să-i vorbească de rău, nici să li seîmpotrivească. Ei ar fi stat ca o stâncă de partea principiilor, refuzând

să facă niciun compromis cu oamenii, şi totuşi păstrându-şi spiritul

care trebuie să caracterizeze pe fiecare creştin”. – The Home

Missionary, 1 septembrie, 1894

Tocmai m-am întors dintr-o călătorie pe care am început-o în California şi am

încheiat-o în Cile. Adunările din ambele locuri au părut a fi o binecuvântare din

perspectivă omenească. Pe cei de pe Coasta de Vest v-am invitat să veniţi şi să

participaţi la adunările găzduite de Path of the Just Ministries, în perioada 19 –

26 iulie. Detaliile acestor adunări sunt incluse în acest număr al revistei.

Vom căuta să urmăm sfatul din pasajul următor, scris de Ellen White, unde

spune: „Cartea Apocalipsa trebuie să le fie explicată oamenilor”.

„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi,

profeţiile cu privire la zilele din urmă cer studiul nostru deosebit.

Ultima carte a Noului Testament este plină de un adevăr pe care

trebuie să-l înţelegem. Satana a orbit mintea multora, aşa încât au fost

bucuroşi să găsească orice scuză pentru a nu studia Apocalipsa.

„Apocalipsa şi Daniel sunt legate între ele şi necesită un studiu

minuţios. Fiecare învăţător temător de Dumnezeu trebuie să caute

modalitatea cea mai clară de a înţelege şi de a prezenta Evanghelia pe

care Mântuitorul nostru i-a descoperit-o personal slujitorului Său Ioan

– ‘Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să

arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând’. Nimeni să

nu se descurajeze în studiul cărţii Apocalipsa, din cauza simbolurilor ei

3



aparent misterioase. ‘Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea,

s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără

mustrare, şi ea îi va fi dată’. ‘Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă

cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea

este aproape!’ Noi trebuie să-i propovăduim lumii adevărurile mari şi solemne conţinute în cartea Apocalipsa. Adevărurile acestea trebuie să

facă parte chiar din planurile şi principiile bisericii lui Dumnezeu.

Cartea aceasta ar trebui să fie studiată mai amănunţit şi mai atent,

adevărurile pe care le conţine ea ar trebui să fie prezentate cu mai

multă stăruinţă, deoarece se referă la toţi cei ce trăiesc în aceste zile

din urmă. Toţi cei care se pregătesc să-L întâmpine pe Domnul lor ar trebui să facă din cartea aceasta subiectul unui studiu stăruitor şi al

rugăciunii. Ea este exact ce semnifică numele ei – o descoperire a

evenimentelor celor mai importante, care urmează să aibă loc în

ultimele zile ale istoriei pământului. Din cauza încrederii neclintite în

Cuvântul lui Dumnezeu şi în mărturia lui Hristos, Ioan a fost exilat pe

insula Patmos. Totuşi, exilul lui [4] nu l-a despărţit de Hristos. Domnul

l-a vizitat pe slujitorul Său credincios în exil şi i-a dat învăţături cu

privire la ce urma să vină asupra lumii.

„Învăţătura aceasta are importanţa cea mai mare pentru noi,

deoarece trăim în ultimele zile ale istoriei pământului. În curând, vom

trăi împlinirea evenimentelor pe care Hristos i le-a descoperit lui Ioan.Când prezintă aceste adevăruri solemne, mesagerii Domnului trebuie

să îşi dea seama că se ocupă de subiecte de interes veşnic şi să caute

botezul cu Duhul Sfânt, ca să poată vorbi, nu folosind cuvintele proprii,

ci cuvintele pe care li le dă Dumnezeu.

„Cartea Apocalipsa trebuie să le fie explicată oamenilor. Mulţi au fost

învăţaţi că ea este o carte sigilată, dar este sigilată numai pentru aceia

care resping adevărul şi lumina. Adevărurile pe care le conţine ea

4



trebuie să fie propovăduite, pentru ca oamenii să aibă ocazia de a se

pregăti în vederea evenimentelor ce vor avea loc în curând. Solia

îngerului al treilea trebuie să fie prezentată ca fiind singura nădejde a

mântuirii unei lumi care piere.

„Trăim în timpul pericolelor zilelor din urmă şi, în lucrarea noastră,

trebuie să-i avertizăm pe oameni cu privire la pericolul în care se află.

Nu lăsaţi pe dinafară evenimentele solemne, despre care profeţia a

spus că vor avea loc în curând. Noi suntem mesagerii lui Dumnezeu, şi

nu avem timp de pierdut. Cei care vor fi conlucrători cu Domnul nostru

Isus Hristos vor manifesta un interes profund faţă de adevărurile aflate

în cartea aceasta. Ei vor depune eforturi pentru a explica în scris şi în

predicare lucrurile minunate pe care Hristos a venit să le descopere”. –

Signs of the Times, 4 iulie, 1906.

Înţelegem că Hristos, în calitate de Leu din seminţia lui Iuda, i-a descoperit

acestei generaţii finale explicaţia profeţiilor din Daniel şi Apocalipsa şi,

procedând astfel, Se aşteaptă ca poporul Său să ia din mâna Lui cărticica şi săo mănânce.

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de

domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte

peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ‘Cine

este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?’ Şi nu se găsea

nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată

deschide cartea, nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, pentru că

nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi

unul din bătrâni mi-a zis: ,,Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui

Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte

peceţi ale ei. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat,

5



şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui

Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit, şi a luat cartea din mâna

dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie” (Apocalipsa 5,1-7).

Mişcările sfinte de reformă

Lucrarea aceasta a fost îndeplinită de Hristos în fiecare dintre mişcările sfinte

de reformă, deoarece toate mişcările de reformă sunt paralele între ele.

„ Lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ prezintă, de la un veac la altul,

o asemănare izbitoare în orice reformă mare sau mişcare religioasă.Principiile lui Dumnezeu în procedeele cu oamenii sunt întotdeauna

aceleaşi. Mişcările importante ale prezentului îşi au paralele în acelea

ale trecutului, iar experienţa bisericii din primele veacuri are lecţii de

mare valoare pentru timpul nostru”. – Tragedia veacurilor, p.343.

Fiecare mişcare de reformă în care Domnul Hristos îndeplineşte o lucrare în

calitate de Leu din seminţia lui Iuda începe cu un mesaj profetic special pentru

generaţia aceea şi îi determină pe cercetătorii profeţiei să fie străjerii Săi pentru

generaţia aceea. [5]

„Biserica este cetăţuia lui Dumnezeu, cetatea Sa de scăpare, pe care

o are într-o lume răzvrătită. Orice trădare a bisericii Sale înseamnă

trădare faţă de El, care a răscumpărat omenirea cu sângele singurului Său Fiu. De la început, sufletele credincioase au alcătuit biserica de pe

pământ. În fiecare veac, Domnul Şi-a avut străjeri, care au dat o

mărturie credincioasă generaţiei în care au trăit . Aceşti străjeri au

vestit solia de avertizare şi, atunci când au fost chemaţi să-şi depună

armura, alţii le-au continuat lucrul. Dumnezeu i-a făcut pe aceşti

martori să fie părtaşi ai unui legământ cu Sine, unind astfel biserica de

pe pământ cu biserica din ceruri. El i-a trimis pe îngerii Săi să slujească

6



bisericii Sale, iar porţile iadului nu au fost în stare să biruiască poporul

Său.

„În cursul secolelor de persecuţie, de luptă şi întuneric, Dumnezeu a

susţinut biserica Sa. Niciun nor nu s-a abătut asupra ei, fără ca El să n-

o pregătească; nicio putere persecutoare nu s-a ridicat împotriva

lucrării Sale, fără ca El să nu fi prevăzut acest lucru. Totul s-a întâmplat

după cum a profetizat El. Domnul nu Şi-a lăsat biserica în părăsire, ci,

prin declaraţii profetice, a arătat ce avea să se întâmple şi ceea ce

Duhul Său i-a inspirat pe profeţi să profetizeze, aceea s-a şi întâmplat .

Toate planurile Sale vor fi împlinite. Legea Sa este legată de tronul Său

şi nicio putere a răului nu o poate nimici. Adevărul este inspirat şi păzit

de Dumnezeu şi va triumfa împotriva oricărei împotriviri.

„În timpul veacurilor de întuneric spiritual, biserica lui Dumnezeu a

fost ca o cetate aşezată pe un munte. Din veac în veac, în cursul

generaţiilor care au urmat unele după altele, învăţăturile curate ale

cerului au fost descoperite înăuntrul ei. Slabă şi cu defecte, aşa cum ar

părea, biserica este singurul obiect asupra căruia Dumnezeu Îşi

îndreaptă atenţia, într-un chip deosebit. Ea este locul descoperirii

harului Său, în care găseşte plăcere să dea pe faţă puterea Sa de a

transforma inimi”. – Istoria faptelor apostolilor, p.11,12.

Pentru fiecare generaţie există un mesaj special, dar mesajul acela esteînţeles greşit de majoritatea acelora de la care este de aşteptat să primească

mesajul. Cei care nu vor primi mesajul se agaţă de un adevăr pe care îl

stabilesc a fi adevărul dreptei credinţe. Ca urmare, întemeindu-se pe o parte de

adevăr pe care îl consideră a fi corect şi refuzând să ţină pasul cu orice adevăr

progresiv, ei refuză să primească mesajul special al acelei ore şi, ca o

consecinţă a deciziei lor, încep să lupte împotriva mesajului şi a mesagerului.

7



Când procedează astfel, ei demonstrează că nu înţeleg cu adevărat vechile

adevăruri pe care cred că le înţeleg şi pe care sunt prea zeloşi să le apere.

„ În fiecare veac are loc o nouă dezvoltare a adevărului. Dumnezeu

adresează un mesaj special pentru fiecare generaţie. Toate adevărurile

vechi sunt esenţiale. Un adevăr nou nu este independent de cele vechi,

ci reprezintă o dezvăluire mai clară a acestora. Numai în măsura în care

am înţeles adevărurile vechi, le putem înţelege pe cele noi. Când a dorit

să le descopere ucenicilor adevărul privitor la învierea Sa, Domnul

Hristos ‘a început de la Moise şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit în

toate Scripturile, ce era cu privire la El’ (Luca 24,27). Dar lumina care

străluceşte în noua descoperire a adevărului le glorifică pe cele vechi.

Acela care respinge sau neglijează adevărul nou, de fapt, nu le deţine

nici pe cele vechi. Pentru El, adevărul îşi pierde puterea vitală şi devine

o formă lipsită de viaţă.

„Există unii care declară că ei cred şi propovăduiesc învăţăturile

Vechiului Testament, în timp ce le resping pe cele ale Noului Testament. Dar refuzând să accepte învăţăturile Domnului Hristos, ei

dovedesc faptul că nu cred nici cele spuse de patriarhi şi profeţi. ‘Căci,

dacă aţi crede în Moise’, a spus Isus, ‘M-aţi crede şi pe Mine, pentru că

el a scris despre Mine’ (Ioan 5,46). Prin urmare, învăţătura lor, deşi

este inspirată din Vechiul Testament, nu are nicio putere. [6]

„ Mulţi dintre cei care pretind că învaţă şi cred Evanghelia se află într-

o greşeală asemănătoare. Ei lasă la o parte Scripturile Vechiului

Testament, despre care Domnul Hristos declara: ‘Tocmai ele

mărturisesc despre Mine’ (Ioan 5,39). Prin respingerea Vechiului

Testament, în realitate, ei resping şi Noul Testament, pentru că ambele

sunt părţi ale unui întreg indivizibil. Niciun om nu poate prezentacorect Legea lui Dumnezeu fără să prezinte şi Evanghelia, şi nu poate

8



prezenta Evanghelia fără să prezinte şi Legea. Legea este întruparea

Evangheliei, iar Evanghelia este dezvăluirea Legii. Legea este rădăcina,

iar Evanghelia este floarea plăcut mirositoare şi fructul pe care îl

poartă”. – Parabolele Domnului Hristos, p.127,128.

În adventismul din zilele noastre, mesajul pentru generaţia aceasta este

atacat şi subminat, în general, de oameni care mărturisesc a accepta întreaga

Biblie, dar care clasifică Spiritul Profetic într-o asemenea modalitate, încât

subminează mărturia lui. O tactică obişnuită este aceea de a spune că Ellen

White nu a fost teolog. Clasificarea aceasta stabileşte că, atunci când Ellen

White nu este în armonie cu o învăţătură pe care oamenii o consideră a fi o

învăţătură tradiţională a adventismului, este acceptabil să îşi declare

convingerea că Dumnezeu Şi-a manifestat adevăratul Spirit al Profeţiei prin

Ellen White, dar când se ajunge la o interpretare, sau aplicare teologică a unui

adevăr biblic, comentariul ei trebuie să fie filtrat prin intermediul interpretărilor

oamenilor care au fost educaţi în domeniul aplicaţiei sistematice a studiului

biblic, aşa cum este predat şi susţinut de teologii moderni, deoarece Ellen White

a fost doar o femeie needucată din secolul al nouăsprezecelea.

„Ultima mare amăgire a lui Satana va fi aceea de a anula efectul

mărturiilor Duhului lui Dumnezeu. ‘Când nu este nicio descoperire

dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care

păzeşte legea! (Proverbe 29,18) Satana va lucra cu ingeniozitate în

diferite modalităţi şi prin diferite mijloace pentru a tulbura încrederea

poporului rămăşiţei lui Dumnezeu în mărturia adevărată. El va aduce

viziuni false pentru a duce în rătăcire şi va amesteca ideile false cu

adevărul, dezgustându-i pe oameni într-o asemenea măsură, încât vor

considera că tot ce poartă numele de viziune este o formă de fanatism.

Totuşi, sufletele cinstite vor compara ce este fals cu ce este adevărat şi

vor fi făcute în stare să facă deosebire între cele două.

9



„De asemenea, Satana lucrează prin oameni care au fost mustraţi

pentru unele inconsecvenţe din viaţa lor religioasă, sau pentru vreun

comportament care a fost periculos pentru ei înşişi, ori pentru alţii. În

loc de a primi mărturia ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu, ei

refuză mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte spre a-i corecta. Astfel de oameni pot părea a fi foarte zeloşi pentru Dumnezeu, dar atribuie

Cuvântului Său o interpretare care îl face să contrazică lucrurile pe care

Domnul le-a descoperit în mărturii. Ei cred că fac lucrarea lui

Dumnezeu, dar Dumnezeu nu le-a dat să facă o asemenea lucrare”. –

Manuscript Releases, vol.10, p.311.

Desigilarea pentru această generaţie finală

Leul din seminţia lui Iuda a început să desigileze mesajul pentru această

generaţie finală în 1989, odată cu căderea Uniunii Sovietice şi ca o împlinire a

Daniel 11,40. Toate mişcările de reformă sunt paralele între ele şi întocmai cum

profeţia a spus că papalitatea urma să primească rana de moarte în 1798,

marcând timpul sfârşitului pentru generaţia millerită, tot aşa acum împlinirea

versetului patruzeci din Daniel unsprezece a început mişcarea de reformă a

celor 144000.

Prin împlinirea acestei profeţii, timpul sfârşitului pentru generaţia în care

Domnul îi ridică pe cei 144000 a sosit. În acel punct, mesajul profetic pentrugeneraţia aceasta a fost desigilat şi a început să se desfăşoare o dezvoltare

progresivă a adevărului pentru generaţia aceasta. [7] Desigilarea cărţii lui

Daniel pentru milleriţi, în 1798, este o paralelă a desigilării care a început în

1989.

James White a asociat anul 1798 – desigilarea cărţii lui Daniel, ca împlinire alui Daniel 12 şi timpul sfârşitului pentru generaţia lui – cu lucrarea prin care

10



Leul din seminţia lui Iuda rupe pecetea a şaptea de pe cartea din Apocalipsa 5-

8. Aceeaşi lucrare este îndeplinită acum de Domnul Hristos în calitate de Leu

din seminţia lui Iuda pentru generaţia noastră.

„În ultima vreme a fost dată o mare lumină asupra cuvântului

profetic. ‘Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici

noapte; dar spre seară se va arăta lumina’ (Zaharia 14,7). ‘Căci este o

proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va

minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit’

(Habacuc 2,3). ‘Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor’

(Ieremia 23,20; 30,24). Lucrurile pe care Daniel a primit porunca sa le

sigileze (Daniel 12,4) ne sunt descoperite acum nouă, prin mijlocirea

atotputernică a Leului din seminţia lui Iuda (Apocalipsa 5,5). Deoarece,

‘atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte’. Din zilele primei veniri

a Domnului nostru, cuvântul profetic nu a fost studiat niciodată aşa de

mult, niciodată nu au fost aşa de mulţi ambasadori ai lui Hristos

angajaţi în cercetarea aceasta şi niciodată nu s-a scris aşa de mult

despre subiectul acesta. ‘Descoperirea lui Isus Hristos’, conţinută în

cartea Apocalipsa, care ne arată venirea Celui Drept cu toţi sfinţii Săi

spre a nimici naţiunile apostate, îi este prezentată acum bisericii aşa de

clar, încât nimeni nu poate, sau, cel puţin, nu ar trebui să fie neştiutor

cu privire la ea. Totuşi, acesta este un privilegiu care le aparţine doar

celor credincioşi , deoarece este scris că: ‘niciunul din cei răi nu vaînţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege’ (Daniel 12,10). Apostolul Pavel

spune astfel: ‘Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua

aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei.

Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului’ (1 Tesaloniceni 4,4-4).

Deşi ‘adevărata lumină străluceşte acum’, ea îi luminează numai pe cei

ce cred. Cei care acordă o atenţie plină de rugăciune acestor lucruri,‘au’, asemenea izraeliţilor din vechime, ‘lumină în locuinţele lor’, în

11



timp ce restul lumii stă în întuneric adânc. Prin urmare, desigilarea şi

înţelegerea cuvântului profetic este o altă dovadă convingătoare că am

ajuns la sfârşitul veacului, deoarece desigilarea profeţiei şi

descoperirea ‘tainei lui Dumnezeu’ au fost păstrate pentru ‘timpul

sfârşitului’ (Daniel 12,9; Apocalipsa 10,7).

[ „Mulţi vor alerga încoace şi încolo” este versiunea engleza a expresiei „mulţi

o vor citi” din Daniel 12,4 – nota traducătorului].

„Despre expresia ‘mulţi vor alerga încoace şi încolo’, Dr. Clarke spune: ‘Mulţi

se vor strădui să caute semnificaţia [profeţiilor] şi cunoştinţa va creşte. Acesta

pare să fie sensul acestui verset, deşi altcineva s-a exprimat în felul următor:Mulţi vor alerga încoace şi încolo predicând Evanghelia lui Hristos şi, ca urmare,

cunoştinţa religioasă şi înţelepciunea adevărată vor creşte’. Acesta este un

adevăr în sine însuşi, dar nu este semnificaţia reală a cuvintelor profeţiei.

„Majoritatea cercetătorilor moderni ai limbii ebraice sunt de acord cu

interpretarea dată de Clarke. Opinia lui Scott pare să coincidă cu opinia

lui Clarke, deşi el atribuie ambele interpretări în observaţiile lui, dar

acordă o prioritate evidentă celei care exprimă ideea căutării înţelegerii

semnificaţiei profeţiilor”. – James White, Review and Herald, 1

noiembrie, 1853.

În timpul sfârşitului, are loc o creştere a cunoaşterii profeţiei, pe care

cercetătorii o recunosc pe măsură ce „aleargă încoace şi încolo” în Cuvântulprofetic al lui Dumnezeu.

„Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la

vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12,4).

Deschiderea profeţiei desigilate este realizată de Leul din seminţia lui Iuda

într-o modalitate progresivă, deoarece atunci când [8] desigilează cartea, Leuldin seminţia lui Iuda rupe câte o pecete odată. În 1989, profeţia din Daniel

11,40 s-a împlinit, marcând astfel timpul sfârşitului pentru generaţia finală. În12



acel punct, Domnul Hristos a început să desigileze progresiv mesajul profetic

special pentru generaţia finală.

În mişcările de reformă paralele, apare un punct în care un simbol divin

coboară şi dă putere mesajului pentru generaţia respectivă, marcând în acelaşi

timp începutul precis al procesului de punere la încercare al acelei generaţii. În

11 august, 1840, îngerul cel puternic din Apocalipsa 10 a coborât, marcând atât

întărirea soliei primului înger, cât şi momentul de începere a punerii la încercare

a milleriţilor. Acel proces de punere la încercare a fost marcat de Apocalipsa 10,

prin cărticica aflată în mâna îngerului, pe care milleriţii reprezentaţi de Ioan

trebuiau să o ia şi să o mănânce.

Mâncarea cărţii celei mici iniţiază un proces de punere la încercare ce produce

o separare între cele două clase de închinători în biserica lui Dumnezeu. Cei

care se hotărăsc să mănânce acea cărticică alcătuiesc clasa celor care „Îl

urmează pe Miel oriunde merge El”.

„Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru

făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei

o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Ei nu s-

au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost

răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel”

(Apocalipsa 14,2.3).

Cele două clase din interiorul adventismului sunt ilustrate de parabola celor

zece fecioare.

„Parabola celor zece fecioare din Matei 25 ilustrează, de asemenea,

experienţa poporului adventist”. – Tragedia veacurilor, p.394.

Cei 144000 care Îl urmează pe Miel oriunde merge El sunt identificaţi ca fiind

verguri, prin urmare, reprezintă fecioarele înţelepte din adventism, care cântă o

cântare nouă.

13



„Ei cântau ‘o cântare nouă’, înaintea tronului , o cântare pe care niciun

om n-o poate cânta afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii. Este

cântarea lui Moise şi a Mielului – cântarea eliberării . Nimeni în afară

de cei o sută patruzeci şi patru de mii nu poate învăţa cântarea

aceasta, deoarece este cântarea experienţei lor – o experienţă pe carenicio altă generaţie n-a avut-o până atunci. ‘Aceştia urmează pe Miel

oriunde merge El’”. – Tragedia veacurilor, p.648.

Cei înţelepţi vor mânca din Cuvântul Său

A mânca din Cuvântul Său înseamnă a lua parte la experienţa Sa.

„Carnea trebuia să fie mâncată. Nu este de ajuns să credem în

Hristos pentru iertarea păcatelor ci, prin credinţă, noi trebuie să

primim fără încetare putere şi hrană spirituală de la El, prin Cuvântul

Său. Hristos spune: ‘Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi

trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi.Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu

rămân în el’ (Ioan 6,53-54). Pentru a lămuri însemnătatea celor spuse,

El a zis: ‘Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă’ (versetul

63). Isus a primit Legea Tatălui Său, a trăit în viaţa Sa de fiecare zi

principiile ei, a dat pe faţă spiritul ei şi a arătat puterea ei

binefăcătoare asupra inimii. Ioan spune: ‘Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a

locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o

slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl’ (Ioan 1,14).

Urmaşii lui Hristos trebuie să fie părtaşi ai experienţei Lui . Ei trebuie să

primească şi să asimileze Cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel, încât el să

ajungă forţa motrice a vieţii şi acţiunilor lor. Prin puterea lui Hristos, ei

trebuie să fie schimbaţi spre a ajunge asemenea Lui şi spre [9] a

reflecta însuşirile dumnezeieşti. Ei trebuie să mănânce carnea şi să bea14



sângele Fiului lui Dumnezeu sau, dacă nu, n-au viaţă în ei înşişi.

Spiritul şi lucrarea lui Hristos trebuie să devină spiritul şi lucrarea

ucenicilor Săi”. – Patriarhi şi profeţi, p.277.

Hotărârea de a mânca, sau nu cărticica este o punere la încercare.

„Cu o ocazie, Domnul Hristos le declarase ascultătorilor Săi:

‘Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului,

şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă

trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în

ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu

este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele

Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu,

M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe

Mine, va trăi şi el prin Mine’. Cuvintele acestea au fost spuse pentru a-i

pune la încercare, dar când le-au auzit, mulţi dintre ucenicii lui au zis

între ei: ‘Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?’

Aceşti ucenici nu au putut să înţeleagă semnificaţia spirituală a

cuvintelor lui Hristos, deoarece ‘din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-

au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El’. Întorcându-Se către cei

doisprezece, Isus le-a zis: ‘Voi nu vreţi să vă duceţi?’ Totuşi, Petru i-a

răspuns: ‘Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice . Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul

lui Dumnezeu’”. – Signs of the Times, 4 noiembrie, 1897.

În 11 august, 1840, îngerul cel puternic din Apocalipsa 10 a coborât.

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor.

Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca

nişte stâlpi de foc” (Apocalipsa 10,1).

15



„ Îngerul cel puternic care l-a îndrumat pe Ioan nu a fost nimeni

altcineva decât Isus Hristos. Faptul că stătea cu piciorul drept pe mare

şi piciorul stâng pe uscat arată partea pe care o îndeplineşte El în

evenimentele finale ale marii lupte cu Satana”. – Seventh-day

Adventist Bible Commentary, vol.7, p.971.

Când a coborât, El a avut cărticica lui Daniel deschisă în mână.

„În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi

piciorul stâng pe pământ” (Apocalipsa 10,2).

„Ioan vede cărticica desigilată. Atunci, profeţiile lui Daniel îşi au locul

lor corespunzător în prima, a doua şi a treia solie îngerească ce trebuie

să-i fie vestite lumii”. – Seventh-day Adventist Bible Commentary,

vol.7, p.971.

O parte pe care Domnul Hristos o îndeplineşte în evenimentele finale ale marii

lupte este aceea că, în calitate de Leu din seminţia lui Iuda, îi dezvăluie

poporului Său un mesaj profetic. Totuşi, poporul Său trebuie să primească acelmesaj. Lui Ioan, care îi reprezenta pe milleriţi, i s-a poruncit să ia cartea şi să o

mănânce.

„Şi glasul, pe care-l auzisem din cer, mi-a vorbit din nou, şi mi-a zis:

‘Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă în picioare

pe mare şi pe pământ!’ M-am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea

cărticica. ‘Ia-o’, mi-a zis el, ‘şi mănâncă-o; ea îţi va amărî pântecele,

dar în gura ta va fi dulce ca mierea’. Am luat cărticica din mâna

îngerului, şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar,

după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune”

(Apocalipsa 10,8-10).

16



Istoria millerită se repetă în istoria celor 144000.

„Când solia îngerului al treilea va fi [10] predicată aşa cum ar trebui,

o putere va însoţi proclamarea ei, iar ea va ajunge să aibă o influenţă

covârşitoare. Dacă nu va fi însoţită de puterea divină, nu va realiza

nimic. Adesea mi se face referire la parabola celor zece fecioare, dintre

care cinci au fost înţelepte şi cinci au fost neînţelepte. Parabola aceasta

s-a împlinit şi se va împlini până la ultima literă, deoarece are o

aplicaţie specială pentru timpul acesta şi, asemenea soliei îngerului al

treilea, s-a împlinit şi va continua să fie adevăr prezent până la

încheierea timpului. În parabolă, cele zece fecioare au avut lămpi, dar

numai cinci dintre ele au avut untdelemn de rezervă pentru a-şi păstra

lămpile arzând. Faptul acesta reprezintă starea bisericii. Atât fecioarele

înţelepte, cât şi cele neînţelepte au Biblii şi au primit mijloacele

harului, dar mulţi nu înţeleg faptul că trebuie să aibă ungerea divină. Ei

nu ascultă invitaţia: ‘Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la

Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru

sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară’”.

– Review and Herald, 19 august, 1890.

Untdelemnul care le lipseşte fecioarelor neînţelepte este mesajul profetic

special ce îi este descoperit generaţiei celor 144000.

„Cei unşi stau lângă Domnul întregului pământ, având poziţia dată

cândva lui Satana ca heruvim ocrotitor. Prin făpturile sfinte care

înconjoară scaunul Său de domnie, Domnul păstrează o comunicare

continuă cu locuitorii pământului. Undelemnul auriu reprezintă harul cu

care Dumnezeu alimentează continuu candelele credincioşilor , ca să nu

pâlpâie şi să nu se stingă. Dacă untdelemnul acesta sfânt nu ar fi fost

revărsat din cer prin soliile Duhului Sfânt, mijloacele răului ar fi avut un control deplin asupra oamenilor….

17



„Dumnezeu este dezonorat când nu primim mesajele pe care ni le

trimite El. Prin urmare, noi refuzăm untdelemnul auriu pe care El

doreşte să-l toarne în sufletele noastre spre a le fi transmis celor ce se

află în întuneric. Când va veni apelul: ‘Iată, Mirele vine, ieşiţi-I în

întâmpinare’, aceia care nu au primit undelemnul sfânt, care nu aucultivat harul lui Hristos în inima lor, vor constata, asemenea

fecioarelor neînţelepte, că nu sunt pregătiţi să-L întâmpine pe Domnul

lor. Ei nu au în ei înşişi, puterea de a obţine undelemnul, iar viaţa lor

este ruinată. Totuşi, dacă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este cerut, dacă

implorăm, aşa cum a implorat Moise: ‘Arată-Mi slava Ta’, dragostea lui

Hristos va fi răspândită în inima noastră. Undelemnul auriu ne va fi transmis prin tuburile aurii. ‘Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin

Duhul Meu, zice Domnul oştirilor’. Prin primirea razelor strălucitoare

ale Soarelui Neprihănirii, copiii lui Dumnezeu strălucesc ca nişte lumini

în lume”. – Review and Herald, 20 iulie, 1897.

Fecioarele înţelepte din adventism sunt reprezentate şi de cei 144000 care

vor primi şi vor mânca mesajul ce este dat pentru generaţia lor.

„Experienţa reprezentată în parabola seminţei de muştar nu

ilustrează doar dezvoltarea în ansamblu a Împărăţiei lui Hristos, ci ea

se repetă în fiecare stadiu al acestui proces. Dumnezeu are un adevăr

special şi o lucrare specială pentru biserica Sa în fiecare generaţie.

Adevărul care le este ascuns celor învăţaţi şi înţelepţi ai lumii acesteia

le este descoperit unor oameni umili, care au o credinţă asemenea unor

copii. Adevărul cere renunţare la sine. El are de purtat bătălii şi de

câştigat biruinţe. La început, susţinătorii lui sunt puţini. El este

combătut şi dispreţuit de marii oameni ai lumii şi de bisericile care se

conformează cu lumea. Priviţi-l pe Ioan Botezătorul, pregătitorul venirii

lui Hristos, stând singur pentru a mustra mândria şi formalismul

naţiunii iudaice. Priviţi-i pe apostolii care au vestit Evanghelia în

18



Europa. Cât de necunoscută [11] şi de lipsită de şanse părea misiunea

lui Pavel şi a lui Sila, nişte meşteşugari care confecţionau corturi, când,

împreună cu tovarăşii lor, s-au îmbarcat la Troa, plecând în călătorie la

Filipi. Priviţi-l pe „bătrânul Pavel”, aflat în lanţuri şi predicându-L pe

Hristos în palatul cezarilor. Priviţi micile grupuri de sclavi şi ţărani luptând cu păgânismul Imperiului roman. Priviţi-l pe Martin Luther

rezistând împotriva acelei biserici puternice, care era capodopera

înţelepciunii lumii. Priviţi-l apărând cu fermitate Cuvântul lui

Dumnezeu în faţa împăratului şi a papei şi declarând: ‘Aici voi sta; nu

pot face altfel. Aşa să mă ajute Dumnezeu’. Priviţi-l pe John Wesley

predicându-L pe Hristos şi neprihănirea Sa în mijlocul formalismului, al senzualităţii şi necredinţei. Profund îndurerat de nenorocirile lumii

păgâne, el pleda pentru privilegiul de a vesti solia iubirii lui Hristos.

Ascultaţi răspunsul clericilor de atunci: ‘Stai jos, tinere. Când

Dumnezeu va dori să-i convertească pe păgâni, o va face fără ajutorul

tău sau al meu’”. – Parabolele Domnului Hristos, p.78.

Când a coborât în 11 septembrie, 2001, Domnul Hristos, reprezentat de

îngerul cel puternic din Apocalipsa 18, a adus aceeaşi încercare fundamentală

pe care le-a adus-o milleriţilor în 11 august, 1840 şi aceeaşi încercare

fundamentală la care i-a supus pe izraeliţii din vechime şi care se află în Ioan 6,

când a declarat: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele

Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă”.

„Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo,

s-au suit şi ele în corăbiile acestea, şi s-au dus la Capernaum să caute

pe Isus. Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: ‘Învăţătorule, când

ai venit aici?’ Drept răspuns, Isus le-a zis: ‘Adevărat, adevărat, vă

spun, că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi

mâncat din pâinile acelea, şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea

pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică, şi pe

19



care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuşi Dumnezeu, pe el L-a

însemnat cu pecetea Lui’. Ei I-au zis: ‘Ce să facem ca să săvârşim

lucrările lui Dumnezeu?’ Isus le-a răspuns: ‘Lucrarea pe care o cere

Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El’. ‘Ce

semn faci Tu, deci’, I-au zis ei, ‘ca să-l vedem, şi să credem în Tine? Celucrezi Tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este

scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer’. Isus le-a zis: ‘Adevărat,

adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă

dă adevărata pâine din cer; căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care

se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa’. ‘Doamne’, I-au zis ei, ‘dă-ne

totdeauna această pâine’. Isus le-a zis: ‘Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vinela Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta

niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi

dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni

afară: căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce

M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce

Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine

vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în

ziua de apoi’. Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: ‘Eu sunt

pâinea care s-a pogorât din cer’. Şi ziceau: ‘Oare nu este acesta Isus,

fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: Eu

M-am pogorât din cer?’ Isus le-a răspuns: ‘Nu cârtiţi între voi. Nimeni

nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl

voi învia în ziua de apoi. În prooroci este scris: Toţi vor fi învăţaţi de

Dumnezeu’. Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura

Lui, vine la Mine. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care

vine de la [12] Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. Adevărat,

adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa veşnică. Eu sunt

Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit.

Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce20



din ea, şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer.

Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe

care o voi da Eu, este trupul Meu , pe care îl voi da pentru viaţa lumii’.

La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: ‘Cum poate

omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?’ Isus le-a zis:‘Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului,

şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă

trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în

ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu

este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele

Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu,M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe

Mine, va trăi şi el prin Mine. Astfel este pâinea, care s-a pogorât din

cer, nu ca mana, pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit:

cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac’. Isus a spus aceste

lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum. Mulţi din

ucenicii Lui , după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: ‘Vorbirea aceasta

este prea de tot: cine poate s-o sufere?’ Isus, care ştia în Sine că

ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: ‘Vorbirea

aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe

Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? Duhul este acela care dă

viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu,

sunt duh şi viaţă. Dar sunt unii din voi care nu cred’. Căci Isus ştia de la

început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să -L vândă. Şi a

adăogat: ‘Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la

Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu’. Din clipa aceea, mulţi din

ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El” (Ioan 6,24-66).

Când porumbelul a coborât asupra lui Hristos la botezul Său (ca o paralelăatât a coborârii Sale în Apocalipsa 10, în 11 august, 1840, şi a coborârii Sale în

21



Apocalipsa 18, în 11 septembrie, 2001), Hristos a intrat imediat în procesul de

încercare îndeplinit de Satana în pustie. Prima dintre cele trei încercări a fost cu

privire la alegerea Sa de a mânca din Cuvântul lui Dumnezeu, sau din cuvântul

lui Satana, fiind astfel o paralelă a încercării cu privire la mâncatul cărţii celei

mici aduse milleriţilor şi a încercării aduse adventismului, când îngerul alpatrulea s-a alăturat îngerului al treilea în Apocalipsa 18, în 11 septembrie,

2001.

„Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: ‘Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu,

porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini’. Drept răspuns, Isus i-a

zis: ‘Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care

iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,3-4).

Profeţii reprezintă poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului

Când sunt folosiţi ca exemple în cadrul profeţiilor pe care le vestesc, profeţii

reprezintă poporul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Când a mâncat cărticica

din Apocalipsa 10, Ioan a reprezentat experienţa millerită. Când Zaharia a fost

trezit de îngerul din capitolul patru, iar apoi a mărturisit despre faptul că nu a

putut să înţeleagă ce reprezenta sfeşnicul cu şapte braţe, el a ilustrat de

asemenea experienţa millerită, deoarece atunci când s-au trezit la strigătul de

la miezul nopţii, în vara anului 1844, milleriţii au demonstrat curând că,

asemenea lui Zaharia, nu au înţeles sanctuarul. Când i s-a dat viziunea slavei

lui Dumnezeu din capitolul 6, Isaia a reprezentat poporul lui Dumnezeu din

zilele noastre. [13]

Isaia

„Isaia denunţase păcatul celorlalţi, dar acum se vede el însuşi expus

la aceeaşi condamnare pe care o pronunţase asupra lor. El fusese

satisfăcut cu o ceremonie rece şi lipsită de viaţă în închinarea adusă lui Dumnezeu. Până la viziunea pe care Domnul i-a dat-o, el nu ştiuse

22



lucrul acesta. Cât de mici i se păreau acum înţelepciunea şi talentele

lui, când privea la sfinţenia şi maiestatea sanctuarului. Cât de

nevrednic era el! Cât de nepotrivit era pentru serviciul sfânt! Felul în

care se vedea ar putea să fie exprimat în cuvintele apostolului Pavel: -

‘O, nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de acest trup de moarte?’

„ Viziunea dată lui Isaia reprezintă starea poporului lui

Dumnezeu din zilele de pe urmă. Ei au privilegiul de a vedea prin

credinţă lucrarea care se desfăşoară în sanctuarul ceresc. ‘Şi Templul

lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul

legământului Său’. Când privesc prin credinţă în sfânta sfintelor şi văd lucrarea lui Hristos din sanctuarul ceresc, ei înţeleg că sunt un popor

cu buze necurate, nişte oameni ale căror talente nu au fost sfinţite şi

folosite spre slava lui Dumnezeu. Ei ar putea să fie cuprinşi de

disperare, când compară propria slăbiciune şi nevrednicie cu

frumuseţea şi curăţia caracterului plin de slavă al lui Hristos. Totuşi,

dacă vor primi, asemenea lui Isaia, impresia pe care Domnul vrea să olase asupra inimii lor, dacă îşi vor umili sufletul înaintea lui Dumnezeu,

pentru ei va exista o speranţă. Curcubeul făgăduinţei se află deasupra

scaunului de domnie, iar lucrarea făcută pentru Isaia va fi făcută

pentru ei. Dumnezeu va răspunde la rugăciunile care vin dintr-o inimă

smerită”. – Review and Herald, 22 decembrie, 1896.

Isaia funcţionase ca profet biblic, „denunţând păcatul celorlalţi”, când Domnul

i-a arătat slava Sa. Isaia reprezintă un adventist laodicean, care lucrează şi

practică orbeşte adventismul lui, până când îşi dă seama că este sărac,

nenorocit, orb şi gol.

Ioan

Când sunt folosiţi ca exemple în profeţiile pe care le vestesc, profeţii

reprezintă poporul lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii. Când mănâncă acea23



cărticică, Ioan nu îi reprezintă numai pe milleriţi, ci şi pe cei 144000. Faptul

acesta este consemnat chiar în pasajul în care lui Ioan i se porunceşte să

mănânce acea carte. În versetul nouă, înainte de a lua cărticica şi de a o

mânca, lui Ioan i se spune că va fi dulce în gură şi amară în pântece.

„M-am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. ‘Ia-o’, mi-a zis

el, ‘şi mănâncă-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca

mierea’” (Apocalipsa 10,9).

Milleriţii nu au înţeles experienţa lor, înainte de a parcurge istoria

din perioada 1940-1844.

„Lumina specială care i-a fost dată lui Ioan şi a fost exprimată în cele

şapte tunete era o schiţă a evenimentelor ce vor avea loc în timpul

soliilor primului şi celui de-al doilea înger. Nu a fost cel mai bine

pentru oameni să cunoască lucrurile acestea , deoarece credinţa

lor trebuia să fie pusă la încercare. – The Seventh-day Adventist Bible

Commentary, vol.7, p.971.

Milleriţii nu au ştiut dinainte că istoria lor va consta în înţelegerea dulce a

mesajului pentru generaţia lor, sau că dulceaţa va fi urmată de amărăciunea

dezamăgirii lor. Deşi vor repeta experienţa millerită, spre deosebire de milleriţi,

cei 144000 vor cunoaşte istoria [14] dinainte. De fapt, li se cere şi sunt

avertizaţi să înţeleagă acea istorie. În sensul acesta, Ioan îi reprezintă pe cei

144000 într-o modalitate mai precisă, decât i-a reprezentat pe milleriţi.

„Lucrarea se va încheia în curând. Membrii bisericii

luptătoare, care s-au dovedit a fi credincioşi, vor alcătui

biserica biruitoare. În revizuirea istoriei noastre din trecut, după ce

am parcurs fiecare pas al înaintării noastră până în starea prezentă,

pot să spun: Lăudat fie Dumnezeu! Când văd ce a făcut Dumnezeu, sunt

plină de uimire şi de încredere în Hristos, în calitate de Conducător . Nu24



avem a ne teme de nimic pentru viitor, cu excepţia faptului de

a uita modalitatea în care ne-a condus Domnul şi învăţătura

Sa din istoria noastră trecută”. – General Conference Bulletin, 29

ianuarie, 1893.

„ Atât pastorii, cât şi membrii au de făcut o lucrare de o

importanţă sfântă. Ei trebuie să cerceteze istoria lucrării şi a

poporului lui Dumnezeu. Să nu uite modalităţile din trecut în care

Dumnezeu a lucrat cu poporul Său. Ei trebuie să reînvie şi să repete

adevărurile care au ajuns să pară a fi de mică valoare pentru aceia care

nu cunosc din experienţă personală puterea şi strălucirea care le-au

însoţit, când au fost înţelese pentru prima oară. Aceste adevăruri

trebuie să-i fie prezentate lumii cu toată prospeţimea şi

puterea lor iniţială”. – Selected Messages, cartea 1, p.157.

Când sunt folosiţi ca exemple în profeţiile pe care le vestesc, profeţii

reprezintă poporul lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii. Ioan nu este singurul

profet care trebuia să mănânce Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece atât Ezechiel,

cât şi Ieremia au ilustrat actul acesta. Când au făcut lucrul acesta, asemenea lui

Ioan, ei au reprezentat poporul lui Dumnezeu de la sfârşitul lumii, iar mărturia

lor combinată arată că, atunci când mănâncă acea cărticică, profetul marchează

un proces de punere la încercare în mijlocul poporului lui Dumnezeu, care are

loc prin intermediul unui mesaj crucial.

Ezechiel

„El mi-a zis: ‘Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!’ Cum mi-a vorbit aceste

cuvinte, a intrat duh în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel

ce-mi vorbea. El mi-a zis: ‘Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel , la aceste

popoare îndărătnice, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit

împotriva Mea, până în ziua de azi. Da, copiii aceştia la care te trimit, sunt

25



neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: Aşa vorbeşte Domnul,

Dumnezeu! Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt o casă de

îndărătnici, vor şti totuşi că în mijlocul lor este un prooroc. Tu, fiu al omului, să nu

te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini

şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te temede cuvintele lor şi nu te spăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici. Ci

să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte

îndărătnici! Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca

această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura, şi mănâncă ce-ţi voi

da!’ M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine, şi ţinea o carte în chip de

sul. A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe din afară; în ea

erau scrise bocete, plângeri şi gemete. El mi-a zis: Fiul omului, mănâncă ce

vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, şi du-te de

vorbeşte casei lui Israel!’ Am deschis gura, şi mi-a dat să

mănânc sulul acesta. El mi-a zis: ‘Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi

măruntaiele cu sulul acesta, pe care ţi-l dau!’ L-am mâncat, şi în gura meaa fost dulce ca mierea. El mi-a zis: ‘Fiul omului, du-te la casa lui

Israel, şi spune-le cuvintele Mele! Căci nu eşti trimis la un popor cu o

vorbire încurcată şi [15] cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel. Nu la nişte

popoare mari, cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu

le poţi pricepe. Negreşit dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta! Dar casa lui Israel

nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită. Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca

şi feţele lor, şi fruntea tot aşa de aspră ca fruntea lor. Îţi voi face fruntea ca un

diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sunt o casă

de îndărătnici!’ El mi-a zis: ‘Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile

tale toate cuvintele pe care ţi le spun!’ Du-te la prinşii de război, la copiii

poporului tău: vorbeşte-le, şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le

spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!’ Şi Duhul m-a răpit, şi am auzit înapoia mea

dârdăitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei.

26



Am auzit şi vâjâitul aripilor făpturilor vii, care se loveau una de alta, uruitul

roatelor de lângă ele, şi dârdăitul unui mare cutremur de pământ. Când m-a răpit

Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste

mine. Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul

unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile. După şapte

zile, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Fiul omului, te pun păzitor

peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din

gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: Vei

muri negreşit!, dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea

lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere

sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de

la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei

mântui sufletul! Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face

ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri

prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere

sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi

nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!’”

(Ezechiel 2,1-10; 3,1-21).

Ezechiel a luat cartea din mâna Domnului, la fel cum a făcut Ioan. El a fost

identificat ca fiind păzitorul lui Israel, iar cartea pe care a mâncat-o i-a dat un

mesaj pe care să îl vestească poporul lui Dumnezeu şi care urma să fie un test

pentru generaţia aceea. Mărturia profetică este mai specifică pentru sfârşitul

lumii, decât este pentru perioada istorică în care profeţii au trăit şi au scris

mesajele lor. Prin urmare, Ezechiel este pur şi simplu o a doua mărturie

pentru lecţia pe care trebuia să o comunice Ioan.

„Noi nu suntem niciodată uitaţi de Dumnezeu. El este bucuria şi

mântuirea noastră. Fiecare dintre profeţii din vechime a vorbit mai

puţin despre timpul lor şi mai mult despre timpul nostru, aşa că

profeţiilor lor sunt valabile pentru noi”. ‘Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura

27



noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor’ (1 Corinteni 10,11).

‘Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei

aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit

Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii

doresc să privească’ (1 Petru 1,12)

„Biblia a fost manualul vostru. Aşadar, este bine, deoarece ea este

adevăratul sfat al lui Dumnezeu şi transmiţătorul tuturor influenţelor

sfinte [16] pe care lumea le-a conţinut de la Creaţiune. Noi avem

raportul încurajator că Enoh a umblat cu Dumnezeu. Dacă Enoh a

umblat cu Dumnezeu în generaţia aceea, chiar înainte de nimicirea

lumii prin Potop, noi trebuie să primim curaj şi să fim îndemnaţi de

exemplul său care ne arată că nu trebuie să fim contaminaţi de lume, ci

putem să umblăm cu Dumnezeu în mijlocul influenţelor şi înclinaţiilor

ei imorale.

„Enoh, al şaptea patriarh după Adam, profetiza mereu despre venirea

Domnului. Acest mare eveniment îi fusese descoperit în viziune. Abel,deşi este mort, vorbeşte mereu despre sângele lui Hristos, singurul

care poate să facă darurile şi jertfele noastre să fie desăvârşite. Biblia

a adunat laolaltă comori pentru această ultimă generaţie. Toate

evenimentele solemne din istoria Vechiului Testament s-au repetat şi

se repetă în aceste zile din urmă. Moise vorbeşte încă, învăţându-ne

despre renunţarea la sine, prin faptul că a dorit să fie şters din Cartea

vieţii pentru ca semenii lui să poată fi mântuiţi. David conduce lucrarea

de mijlocire a bisericii pentru mântuirea oamenilor până la sfârşitul

lumii. Profeţii încă mărturisesc despre suferinţele lui Hristos şi despre

slava care va urma. Toate adevărurile acumulate sunt valabile pentru

noi, ca să putem profita de învăţăturile lor. Noi ne aflăm sub influenţa

întregului. Ce fel de oameni ar trebui să fim noi, cei cărora li s-a dat ca

moştenire această lumină bogată. Puterea acumulată a concentrat

28



toată influenţa trecutului, la care s-a adăugat lumina cea nouă şi

sporită a prezentului, şi le-a fost dată tuturor celor ce vor urma lumina.

Credinţa lor va creşte şi va fi exercitată acum, punând în mişcare o

energie şi un zel sporit şi, prin dependenţa de puterea lui Dumnezeu, ei

vor răspândi lumina Soarelui Neprihănirii până la marginilepământului”. – Selected Messages, cartea 3, p.338-339.

Ieremia

Ieremia oferă un al treilea martor al faptului că poporul lui Dumnezeu trebuie

să ia cărticica din mâna îngerului şi să o mănânce. Când face lucrul acesta, el

de asemenea arată că, prin mâncatul cărţii, primeşte un mesaj pe care trebuie

să-l vestească lui Israel şi că Israel nu va primi mesajul.

„Tu ştii tot, Doamne! Adu-ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe

prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara

din pricina Ta! Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvinteleTale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt

numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor! N-am şezut în adunarea celor ce petrec,

ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă

umpluseşi de mânie. Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă

ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca

o apă, care seacă? De aceea aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă te vei lipi iarăşi de Mine,

îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de

ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la

ei! Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor

război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te

izbăvesc’, zice Domnul. ‘Te voi izbăvi din mâna celor răi, şi te voi scăpa din mâna

asupritorilor’” (Ieremia 15,15-21).

Când coboară, îngerul cel puternic din Apocalipsa 10 şi 18 semnalează faptul

că vesteşte un mesaj de punere la încercare pentru poporul lui Dumnezeu.

29



Atunci, cei din poporul lui Dumnezeu trebuie să primească mesajul şi să îşi

însuşească experienţa reprezentată de acel mesaj. Ei trebuie să-i vestească

poporului lui Dumnezeu tocmai acel mesaj, ştiind dinainte că poporul lui

Dumnezeu va respinge nu numai mesajul, ci şi mesagerul. Timpul când îngerul

coboară semnalează începutul acestui proces de încercare şi, de asemenea,semnalează începutul ploii târzii. Ellen White descrie experienţa de punere la

încercare pe care o reprezintă Ieremia şi Ezechiel.

„I-am văzut pe unii rugându-se lui Dumnezeu cu o credinţă puternică

şi strigăte de agonie. Chipul lor palid era marcat de îngrijorare

profundă, exprimând lupta interioară. Pe faţa lor se vedea fermitate şi

o mare seriozitate. Picături mari de transpiraţie cădeau de pe fruntea

lor. Din când în când, chipul lor se lumina de semnele aprobării lui

Dumnezeu, iar apoi luau aceeaşi înfăţişare solemnă, serioasă şi plină

de îngrijorare.

„Îngerii răi se aglomerau în jurul lor, aducând întunericul peste ei

pentru a-L ascunde pe Isus de privirile lor, aşa încât ochii lor să fieatraşi spre întunericul care îi înconjura şi să fie determinaţi să nu se

încreadă în Dumnezeu şi să murmure împotriva Sa. Unica lor cale de a

fi în siguranţă era aceea de a-şi păstra privirile aţintite direct în sus.

Îngerii lui Dumnezeu erau trimişi să ocrotească poporul Săi, iar când

atmosfera otrăvitoare a răului se aduna în jurul acestor oameni

îngrijoraţi, îngerii fluturau continuu din aripi deasupra lor pentru a

împrăştia întunericul dens.

„În timp ce aceia care se rugau continuau să îşi înalţe strigătele

stăruitoare, uneori, o rază de lumină de la Isus venea la ei spre a-i

încuraja şi spre a le însenina chipul. Am văzut că unii nu au luat parte

la lucrarea aceasta a rugăciunii şi agoniei. Ei păreau a fi nepăsători şi lipsiţi de griji. Ei nu se împotriveau întunericului din jurul lor, iar

30



întunericul îi înconjura ca un nor gros. Îngerii lui Dumnezeu i-au

părăsit pe aceştia şi au mers în ajutorul celor serioşi care se rugau. I-

am văzut pe îngerii lui Dumnezeu grăbindu-se în ajutorul tuturor celor

care luptau cu toată puterea lor spre a se împotrivi îngerilor răi şi care

încercau să se ajute singuri, rugându-se lui Dumnezeu cuperseverenţă. Totuşi, îngerii i-au părăsit pe aceia care nu făceau niciun

efort de a se ajuta singuri şi i-am pierdut din vedere.

„ Am întrebat cu privire la semnificaţia zguduirii pe care o văzusem şi

mi s-a arătat că aceasta putea fi cauzată de mărturia directă

determinată de sfatul adresat de martorul credincios laodicenilor.

Aceasta îşi va face efectul asupra inimii celui ce o primea şi îl va face să

înalţe standardul şi să vestească adevărul direct. Unii nu vor suporta

această mărturie directă. Ei se vor ridica împotriva ei, iar faptul

acesta va cauza o zguduire în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

„Am văzut că solia martorului credincios nu a fost ascultată nici pe

jumătate. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii a

fost preţuită insuficient, dacă nu chiar desconsiderată întru

totul . Mărturia aceasta trebuie să producă o pocăinţă adâncă. Toţi cei

ce o vor primi cu adevărat, o vor asculta şi vor fi curăţiţi.

„Îngerul a zis: ‘Ascultă!’ Curând, am auzit o voce asemenea multor

instrumente muzicale, toate cântând în acorduri desăvârşite, plăcute şi

armonioase. Ea depăşea orice muzică pe care o auzisem vreodată,

părând a fi plină de milă, simpatie şi bucurie sfântă şi înălţătoare. Mi-a

umplut de fior întreaga fiinţă. Îngerul a zis: ‘Priveşte!’ Atunci, atenţia

mi-a fost îndreptată spre grupul pe care îl văzusem şi care fusese

zguduit cu putere. Mi-au fost arătaţi cei pe care îi văzusem mai

înainte plângând şi rugându-se în agonie. Grupul de îngeri păzitori din

jurul lor se dublase, iar ei au fost îmbrăcaţi într-o armură din cap, până31



în picioare. Se mişcau în ordine exactă, asemenea unei companii de

soldaţi. Chipul lor exprima conflictul aspru pe care îl suportaseră, lupta

plină de agonie prin care trecuseră. Totuşi, trăsăturile lor, marcate de o

luptă interioară aspră, străluceau acum de lumina şi slava cerului. Ei

câştigaseră biruinţa, iar faptul acesta îi făcea să exprime recunoştinţacea mai adâncă şi bucuria cea mai sfântă. [18]

„Numărul celor din grupul acesta se micşorase. Unii fuseseră cernuţi

şi lăsaţi în urmă pe cale. Cei nepăsători şi neglijenţi, care nu li s-au

alăturat celor ce au preţuit biruinţa şi mântuirea suficient de mult spre

a se ruga perseverent şi a agoniza pentru ele, nu le-au obţinut şi au fost lăsaţi în urmă în întuneric, iar locurile lor au fost ocupate

imediat de alţii care au primit adevărul şi au intrat în rânduri. Îngerii

răi continuau să se adune în jurul lor, dar nu mai aveau nicio putere.

„I-am auzit pe cei îmbrăcaţi în armură vestind adevărul cu o mare

putere. Acesta avea efect. Mulţi fuseseră reţinuţi prin legături diferite.

Unele soţii fuseseră reţinute de soţii lor, iar unii copii fuseseră reţinuţi de părinţii lor. Cei sinceri, care fuseseră împiedicaţi să audă adevărul, îl

primeau acum cu nerăbdare. Orice teamă de rudele lor dispăruse şi

numai adevărul era important pentru ei. Ei flămânziseră şi însetaseră

după adevăr. Acesta le era mai drag şi mai preţios decât viaţa. Am

întrebat ce anume produsese o asemenea schimbare. Un înger a

răspuns: ‘Este ploaia târzie, înviorarea de la faţa Domnului, strigătul cu

glas tare al îngerului al treilea’”. – Early Writings, p.270-272.

„Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii” este mesajul profetic

prezentat laodicenilor în timpul ploii târzii, când se dezvoltă grupul celor

144000. Cei care primesc mesajul sunt cei care „au flămânzit şi au însetat după

adevăr”. La început, unii dintre ei au fost împiedicaţi să audă „adevărul”, darcând îl vor primi, nu vor mai fi împiedicaţi să îl înalţe. „Adevărul” care produce

32



separarea aceasta în interiorul adventismului, care aduce zguduirea

adventismului şi le dă putere celor credincioşi, este reprezentat de cărticica

aflată în mâna îngerului cel puternic ce vine din cer. El va continua să deschidă

cartea Apocalipsa în următorul nostru articol. Apoi, vom identifica felul în care

cărticica aceasta care trebuie să fie mâncată acum de poporul lui Dumnezeueste din nou cărticica lui Daniel şi vom explica de ce este identificată ca fiind o

cărticică, deşi vom explica de ce este, în acelaşi timp, întreaga Biblie.

33



sandor_szekelyhidi 0733.773.030 0261.754.321

07 Lucrarea Noastra Si Modalitatea de a o Indeplini - Stirile profetice „Future News” 03 2009

Documents

Transcript of 07 Lucrarea Noastra Si Modalitatea de a o Indeplini - Stirile profetice „Future News” 03 2009