0 Material Simpozion

5
Nr. 2406/19.11.2013 SIMPOZION NAŢIONAL DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN în cadrul PROIECTULUI ROMÂNIA, ŢARA MEA înscris în CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE (poziţia 306) 1 februarie 2014 ARGUMENT “România, ţara mea” este o manifestare prin care Şcoala Gimnazială Nr. 7 Reşiţa marchează Ziua Naţională. Proiectul are mai multe secţiuni şi se derulează în perioada octombrie 2013 - februarie 2014. Cu ocazia Zilei Naţionale au avut loc concursurile de fotografii (secţiune dedicată elevilor din clasele I-VIII, cu subsecţiunile Frumuseţile României, Portret, Imagini ale şcolii româneşti şi CĂLĂTORI ÎN BANATUL MONTAN), de eseuri Gândurile unui licean român (dedicat elevilor de liceu), expoziţia de produse culinare cu tema Să fii român, să fii mai bun. Noutatea ediţiei a IV-a a proiectului “România, ţara mea” constă în iniţierea unui simpozion naţional dedicat cadrelor didactice, prin care acestea, indiferent de disciplina pe care o predau, au ocazia de a exprima în referate felul în care contribuie la dezvoltarea sentimentului patriotic la elevi. Scopul proiectului constă în dezvoltarea sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă de valorile româneşti prin exersarea competenţelor artistice şi literare. PREZENTARE Simpozionul naţional “Dascălul, de profesie român” îşi doreşte să evidenţieze felul în care cadrele didactice cultivă şi dezvoltă sentimentul patriotic la elevi, atât prin activităţile formale (lecţii), cât şi prin activităţile nonformale. Am pornit de la ideea că multe discipline de învăţământ urmăresc familiarizarea cu bogăţia naturală şi spirituală a României, cu valorile umane ale ţării noastre. Astfel, pot participa la acest simpozion învăţători, profesori care predau limba şi literatura română, istorie, geografie, educaţie şi cultură civică, educaţia plastică şi muzicală. Totodată, pot participa şi cadre didactice care au derulat proiecte educative locale, regionale, naţionale prin care se descoperă valorile ţării, precum şi cadre didactice care au derulat proiecte internaţionale, devenind MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI CARAŞ-SEVERIN ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA Str. Progresului, nr. 6, 320135, Reşiţa Tel. /fax: 0255251826 / 0255250673 [email protected]; www.scoala7resita.com

Transcript of 0 Material Simpozion

Page 1: 0 Material Simpozion

Nr. 2406/19.11.2013

SIMPOZION NAŢIONALDASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN

în cadrul PROIECTULUI ROMÂNIA, ŢARA MEAînscris în CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE (poziţia 306)

1 februarie 2014

ARGUMENT“România, ţara mea” este o manifestare prin care Şcoala Gimnazială Nr. 7 Reşiţa marchează Ziua

Naţională. Proiectul are mai multe secţiuni şi se derulează în perioada octombrie 2013 - februarie 2014. Cu ocazia Zilei Naţionale au avut loc concursurile de fotografii (secţiune dedicată elevilor din clasele I-VIII, cu subsecţiunile Frumuseţile României, Portret, Imagini ale şcolii româneşti şi CĂLĂTORI ÎN BANATUL MONTAN), de eseuri Gândurile unui licean român (dedicat elevilor de liceu), expoziţia de produse culinare cu tema Să fii român, să fii mai bun.

Noutatea ediţiei a IV-a a proiectului “România, ţara mea” constă în iniţierea unui simpozion naţional dedicat cadrelor didactice, prin care acestea, indiferent de disciplina pe care o predau, au ocazia de a exprima în referate felul în care contribuie la dezvoltarea sentimentului patriotic la elevi.

Scopul proiectului constă în dezvoltarea sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă de valorile româneşti prin exersarea competenţelor artistice şi literare.

PREZENTARESimpozionul naţional “Dascălul, de profesie român” îşi doreşte să evidenţieze felul în care cadrele

didactice cultivă şi dezvoltă sentimentul patriotic la elevi, atât prin activităţile formale (lecţii), cât şi prin activităţile nonformale. Am pornit de la ideea că multe discipline de învăţământ urmăresc familiarizarea cu bogăţia naturală şi spirituală a României, cu valorile umane ale ţării noastre. Astfel, pot participa la acest simpozion învăţători, profesori care predau limba şi literatura română, istorie, geografie, educaţie şi cultură civică, educaţia plastică şi muzicală. Totodată, pot participa şi cadre didactice care au derulat proiecte educative locale, regionale, naţionale prin care se descoperă valorile ţării, precum şi cadre didactice care au derulat proiecte internaţionale, devenind mesageri ai ţării peste hotare. Indiferent de disciplina pe care o predă fiecare, dascălul este, înainte de toate, român, creează personalităţi care se vor adapta societăţii româneşti, prin urmare are datoria de a pune în valoare aspectele pozitive, de a conştientiza elevii cu privire la rolul şi responsabilităţile pe care le au.

Materialele vor fi scrise în format A4, cu caractere de 12 TNR, aliniat stânga-dreapta, titlul centrat, scris cu majuscule, caractere de 14 TNR. Sub titlu, se vor scrie, cu caractere de 12 TNR, numele şi instituţia. Materialele vor avea 2-3 pagini şi se vor trimite la adresa de mail concurs.romaniamea @gmail.com .

Termenul limită de trimitere a materialelor este 30 ianuarie 2014.

Taxa de participare la simpozion este de 20 lei care vor fi folosiţi pentru realizarea unui CD cu ISBN cu titlul DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN şi a diplomelor de participare.

În cazul în care participanţii provin din altă localitate şi se impune trimiterea CD-ului şi a diplomei prin poştă, aceştia vor trimite într-un plic:

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALEINSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI CARAŞ-SEVERIN

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢAStr. Progresului, nr. 6, 320135, ReşiţaTel. /fax: 0255251826 / 0255250673

[email protected]; www.scoala7resita.com

Page 2: 0 Material Simpozion

Un plic format A4 autoadresat şi timbrat (timbre în valoare de 2 lei) Protocolul de parteneriat în dublu exemplar Taxa de participare (20 lei)

Adresa şcolii este:Şcoala Gimnazială Nr.7 ReşiţaStr. Progresului, Nr.6, 320135 REŞIŢA, Jud. Caraş-Severin

Cadrele didactice din Reşiţa pot aduce protocolul de parteneriat şi taxa de participare direct la secretariatul şcolii, într-o folie (mai puţin plicul autoadresat).

Alte informaţii se pot primi la nr. de telefon 0734935948 (în timpul şcolii, după ora 13.00), e-mail: [email protected] - prof. înv. primar Cristina Ardeleanu.

Şcoala Gimnazială Nr. 7 ReşiţaCaraş-Severin

Nr. 2253/28.10.2013

...................................................................................................................................

......................................................................

PROIECT NAŢIONAL ROMÂNIA, ŢARA MEA

Page 3: 0 Material Simpozion

ACORD DE PARTENERIAT

1. Părţile contractante:A) ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA, Str. Progresului, nr. 6 Reşiţa, tel/fax 0255251826, 0255250673,

[email protected], www. scoala7resita.com, reprezentată prin: director prof. CRISTIANA SCHMALER, DIR. ADJ. ILEANA POMOJA, şi coordonatori proiect, prof. înv. primar CRISTINA ARDELEANU (tel. 0734935948, e-mail: [email protected]) şi prof. IONUŢ GÂRTOI, în calitate de APLICANT

şiB) ŞCOALA ……………………………………..............., Strada …………………., nr. ……, localitatea ……………………..,

judeţul …………………………., telefon/fax.............................. e-mail .............................................pagină web........................................... reprezentată prin DIRECTOR, prof. .................................................... şi prof.coord. activităţi în cadrul şcolii, ...................................................... telefon ............................, e-mail ............................................... în calitate de PARTENER

2. Obiectul contractului:Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant şi partener în vederea

organizării şi desfăşurării de activităţi extraşcolare în cadrul proiectului naţional ROMÂNIA, ŢARA MEA – ediţia a V-a (2014).

3. Grup ţintă: Elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal din ţară, cadre didactice4. Obligaţiile părţilor:

A) Aplicantul se obligă :o să informeze şcolile despre organizarea concursurilor, a simpozionului Dascălul, de profesie

român;o să jurizeze responsabil lucrările participanţilor;o să respecte calendarul de activităţi al proiectului;o să emită şi să distribuie diplomele participanilor la concursuri şi CD-ul Dascălul, de profesie

român, participanţilor la simpozionul naţional.B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:

o să mediatizeze proiectul în comunitate;o să selecteze materialele elevilor care doresc să participe la concurs;o să respecte regulamentul de desfăşurare a concursurilor;o să informeze elevii despre rezultatele obţinute;o să trimită materialele pentru simpozion, respectând condiţiile impuse de organizatori;o să evite orice situaţie care ar putea influenţa negativ imaginea proiectului.

5. Durata acordului:Acordul intră în vigoare la data semnării acestuia (noiembrie 2013) şi este valabil pe perioada anului 2015. 6. Clauze finale ale acordului:Proeictul naţional „România, ţara mea” face parte din categoria activităţilor extraşcolare şi urmăreşte

dezvoltarea sentimentului patriotic şi crearea unei atitudini pozitive faţă de valorile româneşti prin exersarea competenţelor artistice şi literare. Se intenţionează înscrierea lui în CAEN 2015, drept pentru care se încheie prezentul protocol de parteneriat.

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA - APLICANT

Director, prof. CRISTIANA SCHMALER

......................................................................................- PARTENERDirector, prof. ................................................................................