Post on 22-Oct-2019
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
ARHIVELE NAŢIONALE
DIRECŢIA JUDEŢEANĂ OLT
INVENTAR
PREFECTURA JUDEłULUI OLT (1909 – 1930)
Inv. nr. 981
Fond. nr. 1
SLATINA
2006
1
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
PREFAŢĂ
De la limita de nord a judeţului până în apropiere de Slatina, se întâlneşte zona de dealuri, reprezentând, din punct de vedere geomorfologic, un compartiment al Piemontului Getic, cunoscut în această zonă sub numele de Platforma Cotmeana. Forma reliefului este aproape aceeaşi, suprafeţe cu aspect neted, de platou sau de coline-mai frământată în partea de nord, datorită reţelei hidrografice care străbate platforma, determinând o fragmentare a ei. Pantele abrupte ale văilor sunt specifice acestei regiune de platformă. Pe profilul coastelor, procesele de pornituri şi alunecări sunt frecvent întâlnite, nu însă de proporţii mari. Caracteristic pentru această zonă este învelişul superficial alcătuit din pietrişuri de tip Cândeşti. Peste aceste pietrişuri, s-a format solul, care a evoluat sub influenţa vegetaţiei spre brun-roşcat de pădure sau brun podzolizat pe cea mai mare suprafaţă. La sud de Slatina, până la Dunăre, începe să se desfăşoare o parte a Câmpiei Române. Până la reorganizarea teritorial-administrativă din anul 1950, judeţul Olt (aşa zis istoric) era învecinat cu judeţele: Vâlcea (la nord), Argeş (la nord-est), Teleorman (la est), Romanaţi (la vest). Pentru perioada 1831-1838, trebuie făcută menţiunea că judeţul Olt era delimitat în stânga de râul Olt, până la Dunăre, incluzând mai multe comune din actualul judeţ Teleorman (la sud-est), printe care şi viitorul oraş Turnu (Măgurele), fostă raia turcească retrocedată Ţării Româneşti în urma Tratatului de la Adrianopol (1829). Documentele din această perioadă, deţinute de SJAN OLT, conţin numeroase informaţii cu privire la pichetele de pe linia Dunării, la tranzitul vamal de mărfuri şi persoane, la probleme specifice zonei de graniţă (cordonul sanitar, evenimente pe frontieră, corespondenţă cu paşa de la Nicopole, etc.). Teritorial actualul judeţ Olt a luat fiinţă în anul 1968 pe locul fostelor judeţe Olt şi Romanaţi (aflat în dreapta Oltului). Judeţul Olt este unul dintre cele mai vechi judeţe ale ţării. Fostul judeţ Romanaţi s-a aflat sub jurisdicţia Băniei oltene, iar fostul judeţ Olt sub administrarea organelor centrale de la Bucureşti. Cea mai veche menţiune documentară despre existenţa judeţului Olt se găseşte într-un hrisov dat la 26 aprilie 1500, în timpul lui Radu cel Mare. În timp raza administrativ-teritorială a cunoscut numeroase modificări, începând din prima jumătate a secolului al XIX-lea, când partea de sud a fost trecută la judeţul Teleorman, pierzând astfel contactul cu Dunărea pentru o mare perioadă de timp (peste un secol), dar întinzându-se spre nord şi vest prin primirea mai multor zeci de sate.
Străbună vatră de locuire şi muncă, de permanenţă şi continuitate, de spiritualitate românească, cu multiple vestigii ale luptei omului pentru crearea de valori materiale şi spirituale, meleagurile Oltului de Jos tezaurizează o bogată istorie. Teritoriul judeţului Olt, cu excelente condiţii pentru dezvoltarea societăţii omeneşti, a fost permanent populat, din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au scos la iveală un impresionant număr de aşezări aparţinând tuturor epocilor istorice. Bolovănaşii de râu, ciopliţi într-o tehnică rudimentară, numai la unul din capete, descoperiţi pentru prima dată pe teritoriul ţării noastre în prundişurile pârâului Dârjov şi ale râului Olt, au dovedit prezenţa omului pe aceste meleaguri încă din paleoliticul inferior (cca 1.700.000-100.000.000 î.e.n.). Uneltele de silex, prelucrate mai evoluat, mai bine adaptate muncii, descoperite pe văile Dârjovului şi ale Oltului, sunt o dovadă că zona a fost intens populată de-a lungul paleoliticului mijlociu şi superior (cca 100.000-12.000 î.e.n.) de comunităţi umane a căror îndeletnicire era de culegători şi vânători. Urmând în timp, spre zilele noastre, trebuie să amintim că locuitorii acestor meleaguri ale Oltului de Jos au participat activ la luptele duse de voievodul Mircea cel Bătrân împotriva cotropitorilor otomani în vestita bătălie de la Rovine, localitate aflată în imediata apropiere a acestor locuri. La un vechi şi prielnic vad al râului Olt, s-a dezvoltat oraşul Slatina, atestat pentru prima dată documentar în privilegiul din 20 ianuarie 1368 al voievodului Vladislav I,
2
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
acordat negustorilor braşoveni, act prin care îi "scuteşte de plată pentru toată vama de la Slatina şi Brăila". Documentele oglindesc faptul că voievodul Radu de la Afumaţi a înfrânt, într-o bătălie purtată la Slatina, în august 1522, oastea lui Mehmed-beg. Hrisoavele domneşti şi cronicile scrise la curţile voievodale vorbesc de faptul că locuitorii meleagurilor Oltului au fost părtaşi la toate confruntările vremii. Din LETOPISEŢUL CANTACUZINESC, aflăm că la Viişoara de la Olt a avut loc, în anul 1530, confruntarea dintre Moise voievod şi Vlad Înecatul, în care ultimul iese învingător. Oraşul Slatina, vechi şi tradiţional centru administrativ, care sub aspect politic înclina tot mai mult spre Oltenia şi capitala acesteia, Craiova, îşi sporeşte importanţa politică şi administrativă pentru un timp, prin ridicarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Vlad Vintilă (1532-1535), care se afla "judeţ la Slatina". Mulţi domnitori şi mulţi boieri de seamă au avut moşii în acest judeţ, astfel: Mircea cel Bătrân a avut moşie în jurul Slatinei şi chiar o parte din oraş este aşezată pe moşia lui domnească; Mihai Viteazul a avut moşii la Coloneşti; Constantin Brâncoveanu la Coteana şi la Şerbăneşti; Buzescu, căpitanul lui Mihai Viteazul, a avut moşii la Cireaşov şi la Buzeşti. De-a lungul Oltului, trecând prin Slatina, coborau importante drumuri comerciale interne, pe care produsele din regiunea deluroasă şi muntoasă a Ţării Româneşti erau aduse către câmpie: drumul sării, drumul butiilor, drumul oii. Oraşul Slatina era un important punct de vamă şi centru economic, comercial şi meşteşugăresc, la sud de Carpaţi. Ca toate oraşele ţării, Slatina a păstrat mult timp şi un caracter agricol. Oraşul se găsea aşezat la întretăierea unor importante căi ale comerţului extern şi de tranzit. Pe aici, trecea o ramură ce se desprindea la Câmpulung din importantul drum comercial ce lega Braşovul cu Brăila. Această ramură mergea la Calafat, apoi, peste Dunăre, la Vidin, în Bulgaria. Sibienii coborau, la rândul lor, pe la Turnu Roşu, de-a lungul Oltului, prin Slatina, cu mărfuri către Turnu (Măgurele). Vama domnească de la Slatina, care s-a menţinut până la Regulamentul Organic, în 1831, apare mereu în documente. Astfel, la 15 august 1699, Constantin Basarab Voievod dăruia această vamă Mănăstirii Brâncoveni. În secolul al XVIII-lea, importanţa comercială a Slatinei încă se mai menţine. Negustorii transilvăneni îşi vindeau produsele la Slatina, Craiova şi Piteşti. Între anii 1810-1821, a haiducit pe aceste locuri vestitul Iancu Jianu, iar de pe valea Vezii, din satul Optaşi, s-a ridicat, în perioada 1828-1832, haiducul Ioniţă Tunsu, a cărui activitate se întindea până la Siret şi Jiu. Revoluţionarii de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, în marşul lor spre Bucureşti, au trecut, între 4 şi 10 martie 1821, prin oraşul Slatina.
Odată cu organizarea modernă a judeţului Olt istoric, după aplicarea Regulamentului Organic, această instituţie îşi începe activitatea sub denumirea de Ocârmuirea/ Cârmuirea Judeţului Olt. În urma măsurilor luate pe linia reformelor administrative, în anul 1848 i se schimbă denumirea în Administraţia Judeţului Olt, ca după înfrângerea revoluţiei să se revină la vechea denumire, până la aplicarea în 1864 a legii comunale. În perioada 1864-1949, s-a numit Prefectura Judeţului Olt. În anul 1949, se constituie Comitetul Provizoriu, iar din 1950 Sfatul Popular al Raionului Slatina, din cadrul fostei Regiuni Argeş-Piteşti. În anul 1990, Prefectura Judeţului Olt a fost reînfiinţată. De-a lungul întregii perioade de funcţionare, conducerea teritorial-administrativă, în seama căreia intrau: aplicarea legilor, regulamentelor şi hotărârilor organelor superioare; soluţionarea problemelor cu caracter administrativ, economic, cultural, social; apărarea ordinii publice; finalizarea lucrărilor edilitare; asigurarea sănătăţii populaţiei şi aprovizionarea cu cele necesare, etc., a revenit acestei instituţii.
Fragmentul de fond "OCÂRMUIREA JUDEŢULUI OLT" a fost primit, în anii 1954-1955, de la Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Bucureşti, unde a fost depus spre păstrare în perioada 1835-1840, împreună cu unităţile arhivistice create de tribunalul din Slatina şi de fostul Magistrat Orăşenesc Slatina. Se păstrează inventarul original scris în paleografie româno-chirilică, întocmit pe predări la Arhivele Statului, fiecare dosar având înscris pe copertă numărul de înregistrare al arhivei. Celelalte documente aparţinând acestui fond arhivistic au fost aduse prin mai multe preluări. Nu se cunosc motivele pentru care din
3
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
fondul "Prefectura Judeţului Olt" lipsesc documentele create între anii 1841-1864, iar pentru perioada 1865-1899 s-au păstrat în cantitate foarte mică. Se poate explica absenţa documentelor prin selecţionarea făcută în timp la creator şi prin calamităţile sociale şi naţionale la care au fost expuse. Acest fond arhivistic-unul dintre cele mai importante fonduri deţinute de SJAN OLT-are un inventar arhivistic unitar întocmit în ultimii ani de către specialiştii noştri. Documentele au fost reordonate şi reinventariate.
Documentele păstrate în fondul arhivistic "PREFECTURA JUDEŢULUI OLT" conţin informaţii foarte importante cu privire la istoricul judeţului Olt, care pot fi completate prin extinderea documentării în: fondul "Poliţia oraşului Slatina", fondul "Tribunalul Judeţului Olt", fondul "Primăria oraşului Slatina" şi fondurile create de fostele Preturi ale plăşilor din judeţul Olt. S-au păstrat: dosare de corespondenţă, Bugete de venituri şi cheltuieli, dări de seamă, situaţii statistice privind diverse aspecte, procese-verbale de inspecţie, cereri ale locuitorilor, diverse documentaţii, state de plată a salariaţilor, dosare personale (în special ale notarilor), etc. Semnalăm în mod deosebit documentele scrise în paleografie româno-chirilică, documente cercetate doar într-o măsură redusă (prea puţini cercetători le pot citi în original) care ne impun să avem în vedere, pe viitor, realizarea unor transcrieri de documente şi editarea unui volum de documente inedite, în acest fel multe aspecte ale istoriei judeţului Olt vor fi aduse în atenţia cercetătorilor şi a publicului larg. Se păstrează corespondenţă diversă purtată cu instituţiile din judeţ: din administraţie (subocârmuirile plăşilor şi Magistratul oraşului Slatina), din justiţie (Judecătoria locală Slatina şi Tribunalul Judeţului Olt, procurorul), din poliţie (Poliţia oraşului Slatina, tistul de dorobanţi), din învăţământ (Şcoala publică din oraşul Slatina), din domeniul vamal şi sanitar (Carantina Turnu), etc. Foarte importante sunt informaţiile relativ la oraşul Slatina, cuprinse în rapoartele înaintate de poliţaiul oraşului Slatina, care reprezintă o veritabilă radiografie a stării morale a oraşului. Corespondenţa cu Magistratul Oraşului Slatina a conservat peste timp importante informaţii despre: oamenii de vază ai oraşului, pieţe, patentari, negustori, epidemii de ciumă şi holeră, incendii şi cutremure, podul plutitor de pe râul Olt, pe care-l foloseau locuitorii şi surugiii poştei în drumul spre Craiova şi înapoi, etc. Corespondenţa purtată cu Judecătoria Judeţului Olt ne oferă date preţioase despre: litigii între locuitori, abuzuri din partea unor slujbaşi, sechestre puse pe avutul unor locuitori, litigii între moşneni şi arendaşii unor moşii, transferul de proprietate către urmaşii proprietarilor decedaţi, încadrarea şi salarizarea slujbaşilor proprii, etc. Corespondenţa purtată cu subocârmuirile plăşilor ocupă un loc aparte, atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ. Totodată, documentele scrise în paleografie româno-chirilică reflectă activitatea unor instituţii centrale în corespondenţa purtată cu: Departamentul Trebilor din Lăuntru, Logofeţia Dreptăţii şi Temniţelor, Vistieria Ţării Româneşti, Eforia Carantinelor, Logofeţia Trebilor Bisericeşti, etc. Rapoartele, catagrafiile, catastihurile întocmite pentru administraţia centrală, împreună cu jalbele păstrate, oferă importante informaţii despre judeţul Olt în ceea ce priveşte: starea socială, averea mobilă şi imobilă, numărul de vite; suprafeţele: arabile, pomicole, viticole; păduri şi dumbrăvi, starea civilă şi sanitară, mori, inventarul agricol existent, potenţialul economico-financiar al judeţului şi al satelor cuprinse. Referirile documentare la evenimente majore-cum ar fi: războiul ruso-turc (1828-1829), Revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821), încartiruirea oştilor ruseşti (1831-1833/1834) în timpul iernii-vin să completeze aspectele deja cercetate istoric. Un loc aparte în referirile documentare îl ocupă relaţiile comerciale cu: Turcia, Rusia, Bulgaria, Moldova şi relaţiile ecleziastice avute cu Grecia. Referirile la Ardeal, de asemenea, sunt numeroase, îndeosebi în ceea ce priveşte transhumanţa şi încasarea taxelor oieritului şi cornăritului de la păstorii "austrieci".
4
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1909
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Adrese ale Ministerului de Interne, telegrame, ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note referitor la problemele administrative, statistice ale judeţului, problemele legate de persoanele străine, arendarea pământului.
4651909
2 2 Aprobarea şi verificarea conturilor de venituri şi cheltuieli al comunei Coloneşti pe anul 1908-1909, 1909-1914, 1916-1920.
2951909
3 3 Adrese ale ministerului de Interne către Prefectură şi Poliţia locală însoţite de note privind situaţia cetăţenilor străiniexistenţi în ţară.
2041909
4 4 Telegrame şi adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură referitor la situaţia celor care ştiu carte.
151909
5 5 Adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind situaţia străinilor stabiliţi în comune; probleme legate de dezvoltarea legumiculturii.
5281909
6 6 Adrese ale Serviciului Sanitar Judeţean şi administraţiile de plasă către Prefectură însoţite de note referito la problemele de sănătate ale locuitorilor judeţului.
01909
7 7 Adrese ale Serviciului Sanitar Olt, Serviciul de Igienă şi Salubritate Publică către Prefectură privind probleme de sănătate (vaccinare, igienă, avize de funcţionare).
2021909
8 8 Adrese ale Serviciului veterinar judeţean şi Administraţia plaselor către Prefectură însoţite de note privind măsurile de restricţie impuse prin apariţia bolilor în rândul animalelor ; recensământul animalelor.
1001909
9 9 Adrese ale Administraţiei de plasă ai cetăţenilor către Prefectură însoţite de note privind renunţarea la cetăţenia lor maternă şi solicitarea de obţinere a cetăţeniei române.
251909
10 10 Procese-verbale de inspecţie încheiate de medici de circumscripţie referitor la starea de sănătate a locuitorilor judeţului. Recesnământul animalelor.
2861909
11 11 Adrese ale Primăriei Slatina către Prefectură privind problemele de interes local; procese-
2391909
5
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
verbale de şedinţă ale consiliului comunal Slatina.
12 12 Corespondenţa între Ministerul de Interne şi Prefectură privind numiri, revocări, pedepse şi ştate de salarii pentru personalul Prefecturii.
1461909
13 13 Adrese ale Prefecturii către administratorii de plasă referitor la urmărirea socialistului Ştefan Gheorghiu. Ordonanţe şi adrese ale primăriilor privind problemele locale.
2541909
14 14 Adrese, procese-verbale ale administratorului de plasă Drăgoeşti către Prefectură privind problemele acestei plase; ştate de plată a personalului.
3051909
15 15 Adrese, decizii, procese-verbale ale Administraţiei de plasă Drăgoeşti către Prefectură însoţite de note privind problemele locale; ştate de plată ale notarilor.
2441909
16 16 Adrese, decizii, procese-verbale ale Administraţiei de plasă Perieţi către Prefectură însoţite de note privind problemele locale ale plasei; ştate de plată ale notarilor din plasă.
2361909
17 17 Adrese, procese-verbale ale Administraţiei de plasă Urşi către Prefectură privind problemele locale; ştate de plată ale personalului administraţiei.
3201909
18 18 Corespondenţă între Administraţia plasei Dumitreşti către Prefectură privind problemele locale; ştate de plată pentru notari.
1821909
19 19 Corespondenţă între Administraţia plasei Tătuleşti şi Prefectură privind problemele locale; ştate de plată pentru notari.
2841909
20 20 Corespondenţă între Administraţia plasei Tătuleşti şi Prefectură privind problemele locale; ştate de plată pentru notari.
711909
21 21 Corespondenţă între Administraţia plasei Drăgăneşti şi Prefectură privind problemele locale; ştate de plată pentru notari.
3401909
22 22 Corespondenţă între Administraţia plasei Văleni şi Prefectură privind problemele locale; ştate de plată pentru notari.
3181909
23 23 Corespondenţă între Administraţia plasei Văleni şi Prefectură privind problemele locale; ştate de plată pentru notari.
2621909
24 24 Procese-verbale încheiate cu ocazia controlului lunar realizat la primăriile comunale de inspctorii Administraţiilor de plasă.
751909
25 25 Procese-verbale de control realizate la 2071909
6
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
primăriile comunale din plasa Drăgăneşti, de administratorul de plasă.
26 26 Procese-verbale de control realizate la primăriile comunale din plasa Dumitreşti, de administratorul de plasă.
1611909
27 27 Procese-verbale de control realizate la primăriile comunale din plasa Frunzaru, de administratorul de plasă.
1511909
28 28 Procese-verbale de control realizate la primăriile comunale din plasa Gura-Boului, de administratorul de plasă.
1711909
29 29 Procese-verbale de control realizate la primăriile comunale din plasa Perieţi.
1271909
30 30 Procese-verbale de control realizate la primăriile comunale din plasa Potcoava, de administratorul de plasă.
701909
31 31 Procese-verbale de control realizate la primăriile comunale din plasa Tătuleşti, de administratorul de plasă.
1751909
32 32 Procese-verbale de control realizate la primăriile comunale din plasa Urşi.
1411909
33 33 Procese-verbale, adrese ale administraţiilor de plasă, servicii şi locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind organizarea serviciului de pază; abuzurile săvârşite de jandarmi.
1311909
34 34 Corespondenţă între primării, administratorii de plasă, cetăţeni şi Prefectură însoţite de note privind problemele agricole (contracte ale învoielilor agricole; plângeri împotriva nerespectării contractelor, stabilirea comisiei judeţene pentru învoieli agricole; tabele de muncitori agricoli disponibili).
5161909
35 35 Telegrame, circulare, adrese între Ministerul de Interne, administratorii de plasă, primării şi Prefectură însoţite de note privind realzarea islazurilor comunale; contracte de învoieli agricole, tabele de muncitori agricoli disponibili, plângeri ale ţăranilor împotriva abuzurilor arendaşilor şi proprietarilor.
2381909
36 36 Adrese ale Ministrului Agriculturii şi Domeniilor, primarilor către Prefectură însoţite de note privind măsuri de combatere a dăunătorilor; acordarea plachetelor jubiliare celor care au participat la "Expoziţia 1906"; tabele cu cei care cultivă plantele industriale; listă-subofiţeri din judeţ care au fost împroprietăriţi.
1371909
7
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
37 37 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale administratorilor de plasă, cereri către Prefectură însoţite de note privind răscumpărarea unor terenuri şi punerea cetăţenilor în posesie.
1511909
38 38 Adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind întocmirea situaţiilor pentru cei care au fost împroprietăriţi cu pământ în anii 1864 şi 1879-1883 (însurăţei).
721909
39 39 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind arendarea unor suprafeţe de pământ ale statului; tablou cu situaţia bovinelor existente pe moşia statului.
821909
40 40 Corespondenţa între Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind creşterea viermilor de mătase.
441909
41 41 Corespondenţă între Ministerul Agriculturii şi domeniilor şi prefectură însoţite de note privind împroprietărirea veteranilor războiului 1877-1878 cu pământ în Dobrogea.
431909
42 42 Corespondenţă între Ministerul Industriei şi Comerţului, administratorii de plasă către Prefectură însoţite de note privind dezvoltarea meseriilor, comerţului şi reînfiinţarea corporaţiei "Meseriilor" din Slatina.
1061909
43 43 Corespondenţă între Camera de Comerţ şi Industrie Piteşti, administratorii de plasă către Prefectură însoţite de note privind evidenţa unor ateliere meşteşugăreşti; eliberarea de cărţulii privind comerţul ambulant; înfiinţarea unor târguri de cereale; angrosiştii de cărbune din judeţ.
741909
44 44 Adrese ale Ministerului Industriei şi Comerţului, ale administratorilor de plasă, primarilor către Prefectură privind măsuri de recenzare a atelierelor casnice ţărăneşti; tabele cu exploatatorii carierelor de nisip, pietriş şi pământ de cârămidă.
1211909
45 45 Corespondenţă între Ministerul Industriei şi Comerţului, primăriei şi Prefectură privind exploatarea carierelor de nisip, pietriş, pământ din proprietăţile statului sau comunei.
291909
46 46 Adrese ale Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor către Prefectură privind educaţia maselor prin cercuri culturale; strângerea
01909
8
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
probelor de grâu pentru analiza calităţii; tabel de şcoli de adulţi.
47 47 Corespondenţă între Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, ale primăriilor şi şcolilor către Prefectură însoţite de note privind arendarea sau licitarea pământului aparţinând şcolilor şi bisericilor.
3441909
48 48 Adrese ale Ministerului de Interne şi primăriilor către Prefecturăînsoţite de note privind instrucţiuni pe linia mobilizării, concentrări şi realizări unor manevre militare.
111909
49 49 Corespondenţă între Ministerul de Război, Regimentul 3 Olt, Administratori de plasă şi Prefectură însoţită de note privind recompensarea bănească a militarilor care au participat la înăbuşirea răscoalei din 1907; cereri pentru scăderea de plata impozitelor sau prestaţia în natură a veteranilor din războiul din 1877-1878.
981909
50 50 Corespondenţă între Regimentul 3 Olt şi Prefectură însoţită de note privind problemele veteranilor din războiul 1877-1878 şi alte probleme ale regimentului.
171909
51 51 Adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură şi procese-verbale ale consiliilor comunale privind evidenţa animalelor, hamurilor trăsurilor pentru nevoile armatei.
1011909
52 52 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale administratorilor de plasă, ale veteranilor către Prefectură privind împropiretărirea cu pământ şi inventar agricol a veteranilor din războiul 1877-1878 în Dobrogea.
181909
53 53 Telegrame şi adrese ale Prefecturilor din ţară, ale administratorilor de plasă către Prefectură privind întocmirea recensământului tinerilor clasei anului 1911 şi recrutarea acestui contingent.
1091909
54 54 Telegrame şi adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind situaţia statistică a ştiutorilor şi neştiutorilor de carte, pentru încorporarea tinerilor.
261909
55 55 Telegrame, adrese ale administratorilor de plasă, Companiei de Jandarmi Olt, procese-verbale ale consiliilor comunale către Prefectură însoţite de note privind grindina, incendii, cereri de ajutor pentru sinistraţi.
1051909
56 56 Corespondenţa între administraţiile de plară, 341909
9
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
primari şi Prefectură privind întocmitea evidenţei de arhivă pentru a fi vândută ca maculatură.
57 57 Adrese ale Ministerului de Interne, ale administratorilor de plasă, către Prefectură, cereri ale locuitorilor însoţite de note privind solicitarea de ajutor şi despăgubirea în urma distrugerilor provocate de înăbuşirea răscoalei din 1907
351909
58 58 Corespodenţă între administraţiile de plasă şi Prefectură privind procurarea porumbului pentru hrana locuitorilor, a nutreţului pentru vite, tabele de suprafeţele cultivate cu nutreţ, arendarea moşiilor statului, de ţărani.
761909
59 59 Corespondenţă între Administraţia plaselor comunale şi Prefectură privind aprobarea ordonanţelor şi regulamentelor elaborate de primăriile comunale.
2281909
60 60 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură însoţite de note privind cetăţenii străini, urmărirea propagandiştilor socialişti, aplicarea legii învoielilor agricole.
861909
61 61 Adrese ale administratorului de plasă Tătuleşti către Prefectură privind procesele-verbale ale consiliilor comunale şi Consiliului judeţean de aprobare a unor credite pentru plata unor datorii.
1121909
62 62 Adrese ale administratorului de plasă Frunzaru către Prefectură privind procese-verbale ale consiliilor comunale şi Consiliului Judeţean de aprobare a unor credite pentru plata restanţelor.
1421909
63 63 Adrese ale administratorului de plasă Perieţi către Prefectură privind procesele-verbale ale consiliilor comunale şi Consiliului Judeţean de aprobare a unor credite pentru plata restanţelor. Procese-verbale de închiriere a unor imobile; conturi de venituri şi cheltuieli pe anul 1907-1908.
1591909
64 64 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administratorii de plasă şi Prefectură însoţite de note priind consemnarea sumelor datorate de comune; interzicerea înstrăinării terenurilor primite în 1879; demersuri pe lângă proprietari pentru crearea islazurilor comunale; procese-verbale de arendare a terenurilor şi a unor venituri.
2231909
65 65 Contul de venituri şi cheltuieli al administraţiei Prefecturii pe anul financiar
271909
10
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1908-1909.
66 66 Adrese ale Ministerului Lucrărilor Publice către Prefectură privind aprobarea sumelor pentru refacerea şoselelor şi podurilor; contul de venitui şi cheltuieli al drumurilor pe anul 1908-1909.
491909
67 67 Adrese ale Serviciului de Poduri şi Şosele ale administratorilor de plasă şi primarilor către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de repararea şi construirea unor şosele şi poduri; tabele cu cetăţenii impuşi la prestaţie în natură; cereri ale cetăţenilor participanţi la războiul de independenţă de a fi scutite de prestaţie; reclamaţii.
4711909
68 68 Adrese ale Serviciului de poduri şi Şosele, ale administratorilor de plasă şi primarilor către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de repararea şi construirea unor şosele şi poduri, cereri ale locuitorilor de a fi scutite de prestaţii; reclamaţii; adrese ale Societăţii Veteranilor de Război ca participanţii la războiul de independenţă să fie scutiţi de orice obligaţie.
2421909
69 69 Adrese ale Serviciului Tehnic şi primarilor către Prefectură privind problemele legate de construirea unor localuri de şcoală.
171909
70 70 Adrese ale administratorilor de plasă şi procese-verbale ale consiliilor comunale către Prefectură privind asocierea unor comunae sau folosirea rezervelor comunale pentru construirea unor localuri de şcoală.
2291909
71 71 Adrese ale Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, ale Serviciului Tehnic Judeţean, ale primarilor către Prefectură însoţite de note privind procurarea materialelor necesare construirii şcolilor, stabilirea locurilor, oferte şi precizarea sumelor neceare. Monitorul Judeţean.
1561909
72 72 Adrese ale administratorilor de plasă, Serviciului de Drumuri şi poduri, Ocolului Silvic către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de construcţia şcolilor; planuri, devize, oferte de materiale, contractări de împrumuturi.
1561909
73 73 Adrese ale administratorilor de plasă, ale primarilor, Revizoratului şcolar către Prefectură însoţite de note referitor la problemele şcolare; planuri, oferte de material de construcţii şi didactic, donaţii, deschiderea
2211909
11
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
unor ateliere de ţesut; statutul asociaţiilor comunale rurale din judeţ.
74 74 Adrese ale administratorilor de plasă, ale primarilor, ale Serviciului Tehnic şi Administrativ către Prefectură însoţite de note privind problemele şcolare; oferte de materiale de construcţii, acordări de burse şcolare, devize, împrumuturi pentru construcţia şcolilor.
721909
75 75 Adrese ale Direcţiei Generale a Poştelor şi Telefoanelor, ale Primăriilor către Prefectură privind construirea unor linii telefonice, măsuri pentru organizarea serviciului telefonic la sate; ştate de salarii.
2241909
76 76 Adrese ale Direcţiei Generale a Poştelor şi Telefoanelor, ale primăriilor către Prefectură privind construirea unor linii telefonice; măsuri pentru organizarea serviciului telefonic la sate, ştate de salarii.
1111909
77 77 Adrese ale primarilor, procese-verbale ale comisiilor electorale către Prefectură privind alegerea membrilor sfaturilor săteşti, consiliilor comunale; liste electorale cu alegătorii; contestaţii.
2151909
78 78 Corespondenţă între Primăria comunei Bălăneşti şi Prefectură privind alegerea Consiliului comunal; liste electorale şi contestaţii.
371909
79 79 Procese-verbale ale delegaţiei Consiliului Judeţean referitor la aprobarea creditelor cerute de primării pentru plăţile restante.
641909
80 80 Rapoarte şi dări de seamă ale tuturor instituţiilor din judeţ prezentate în adunarea generală a Consiliului judeţean referitor la activitatea tuturor sectoarelor pe anul 1909 (agricol, demografic, învăţământ, sănătate, finanţe, drumuri).
1751909
81 81 Corespondenţă între Administraţia Plasei Drăgoeşt şi Prefectură privind alegerea consiliului comunal, listele cu alegătorii; tabel cu cetăţenii impuşi la prestaţie în natură.
2141909
82 82 Adrese ale Administraţiei de Plasă Drăgăneşti către Prefectură privind problemele locale (arendare, serviciul de pază, taxe).
3681909
83 83 Adrese ale Administraţiei de Plasă Drăgăneşti către Prefectură privind problemele locale (alegerea reprezentantului pentru împroprietăriţi din 1864; reclamaţii).
1321909
84 84 Reclamaţii ale locuitorilor comunei Comani, 331909
12
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
plasa Drăgăneşti, tabele către Prefectură şi Ministerul de Interne privind plata porumbului primit în 1904-1905, ca ajutor.
85 85 Adresele ale Administraţiei de Plasă Potcoava către Prefectură privind problemele locale (reclamaţii; alegeri locale).
821909
86 86 Adresele ale Administraţiei de Plasă Văleni către Prefectură privind problemele locale ( impunere la prestaţie în natură; alegeri locale).
2761909
87 87 Adresele ale Administraţiei de Plasă Tătuleşti către Prefectură privind problemele locale.
2091909
88 88 Adresele ale Administraţiei de Plasă Gura-Boului către Prefectură privind problemele locale.
01909
89 89 Adrese ale Administraţiei de plasă Frunzaru către Prefectură pivind problemele locale.
1981909
90 90 Adrese ale Administraţiei de plasă Dumitreşti către Prefectură privind problemele locale.
3271909
91 91 Bugetul de venitzuri şi cheltuieli pe anul 1909-1910 al primăriilor din plasa Dumitreşti.
331909
92 92 Adresele ale Administraţiei de Plasă Perieţi către Prefectură privind problemele locale.
3711909
93 93 Adresele ale primăriilor din judeţ către Prefectură privind problemele locale (credite suplimentare, paza, situaţia financiară a băncilor populare).
1281909
94 94 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1908-1909 al comunei Bărăştii de Cepturi şi Bărăştii de Vede.
201909
95 f.n. Inventar de averea mobilă şi imobilă a comunei Seaca.
51909– 1914
96 f.n. Contul de venituri şi cheltuieli, pe anul 1908 - 1910, de la comuna Milcov.
31910
97 f.n. Ordine, telegrame, relativ la Teodor C. Nicolau, administratorul plăşii Văleni.
161909– 1910
98 f.n. Ordine, telegrame, relativ la Gheorghe St. Popescu, administratorul plăşii Tătuleşti.
261902– 1911
99 f.n. Certificat de clasă eliberat lui Stan D. Atanasie, absolvent al clasei a - II -a, de la Şcoala Comercială elementară din Slatina.
11915
100 f.n. Registrul de intrare. 371909
101 f.n. Registrul de ieşire. 4001909
102 f.n. Registrul de intrare. 3981909
103 f.n. Registrul de masă. 2161909
13
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
104 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei 1909, de la plsa Urşi.
601908
105 f.n. Registrul cronologic de petiţiuni. 1261909
106 f.n. Registrul cronologic pentru înregistrarea ordinelor circulare de la ministere.
401909– 1910
107 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 2801909
108 f.n. Registrul de străinii supuşi altor state, aflaţi în judeţul Olt (opis alfabetic).
1171881– 1911
109 f.n. Jurnal de arhivă. 3961909
110 f.n. Jurnal de arhivă. 4001909
111 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 2991909
112 f.n. Registrul pentru bugetele de venitui şi cheltuieli ale comunelor.
2741909– 1910
113 f.n. Tabele de despoiare şi recapitulare pentru mişcarea populaţiunei din comunele rurale, pe anul 1909.
151909
114 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei 1911, din plasa Dumitreşti.
771909
115 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei 1911, din plasa Gura Boului.
741909
116 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei 1911, din plasa Tătueşti.
541919
117 Bugete de venituri şi cheltuieli pe perioada 1909 - 1944.
2691909– 1944
Prezentul inventar conţine 117 u.a.
14
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1910
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură privind aducerea muncitorilor străini pentru munci agricole; tabele cu supuşii străini stabiliţi în judeţ; înfiinţarea de societăţi pentru cultivarea şi vinderea legumelor.
3661910
2 2 Adrese ale Ministerului Industriei şi Comerţului către Prefectură privind funcţionarea târgurilor şi bâlciurilor; tabele cu instalaţiile industriei existente în judeţ (mori, maşini treier).
931910
3 3 Corespondenţă între Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, administraţiile de plasă şi Prefectură însoţite de note privind problema învoielilor agricole; cereri pentru obţinerea de pământ de la arendaşi; situaţia suprafeţelor agricole şi producţiile obţinute pe 1909.
1241910
4 4 Adrese ale Administraţiei de plasă Văleni către Prefectură referitor la înfiinţarea unor societăţi.
81910
5 5 Adrese şi procese-verbale ale administraţiilor de plasă către Prefectură referitor la conferinţele administrative (învoielile agricole, paza de zi şi noapte).
1121910
6 6 Ştate de salarii pentru personalul Prefecturii şi administratorilor de plasă.
331910
7 7 Adrese şi instrucţiuni ale Ministerului de Război către Prefectură însoţite de note privind întocmirea situaţiei militare a rezerviştilor din comune.
01910
8 8 Adresă a Casei Centrale a băncilor populare şi cooperativelor săteşti către Prefectură referitor la întocmirea situaţiei moşiilor existente în judeţ şi tabelele realizate pe plase.
301910
9 9 Corespondenţă între Administraţia Casei Bisericilor, administratorii de plasă şi Prefectura privind starea de conservare a bisericilor şi starea morală a personalului deservent.
491910
10 10 Ştate de salarii pentru administratorii de plasă şi notarii din judeţ.
2301910
11 11 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problemele legate de acordarea de terenuri unor cetăţeni din proprietatea
181910
15
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
statului.
12 12 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind probleme diverse (obligaţii ale primarilor, medicilor şi polţiştilor).
351910
13 13 Publicaţii, ordonanţe, procese-verbale şi adrese ale Primăriei Slatina către Prefectură privind problemele oraşului.
831910
14 14 Bugete de venituri şi cheltuieli ale comunelor rurale pe anul 1909-1910.
4001910
15 15 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind procurarea de cuptoare pentru uscat cerealele şi fructele; asigurarea clădirilor contra incendiilor; liste - număr alegători pentru Parlament şi judeţ.
106 161910
16 16 Adrese şi tabele ale primăriilor rurale către Prefectură privind deschiderea de credite extraordinare; tabel privind lucrări efectuate la şcoli, biserici, cantoane, judecătorii, la nivel de judeţ.
01910
17 17 Tablou privind situaţia financiară a judeţului Olt pe anul 1909-1910.
2001910
18 18 Ştate salarii personal plătiţi din bugetul judeţului.
01910
19 19 Tabel centralizat privind zilele de prestaţie din judeţul Olt pe anul 1910.
321910
20 20 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problema şcolilor (construcţii, proiect teren).
2801910
21 21 Decizii, procese-verbale, adrese, rapoarte ale primăriilor către Prefecctură privind problema şcolilor din judeţ.
4761910
22 22 Adrese-telegrame, procese-verbale ale primăriilor şi administratorilor de plasă către Prefectură privind problema şcolilor (construire, dotare, statutul Asociaţiei Comitetului Şcolar).
2271910
23 23 Situaţie statistică privind numărul alegătorilor direcţi şi indirecţi pe anul 1907. Probleme legate de zootehnie.
211910
24 24 Activitatea Consiliului Judeţean pe anul 1910; proiectul de buget pe anul 1910-1911. Centralizarea zilelor de prestaţie în natură.
811910
25 25 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind suprafeţe cultivate şi producţii obţinute; starea timpului; demografia populaţiei.
4271910
16
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
26 26 Adrese ale Administraţiei plasei Urşi către Prefectură privind tabele de situaţie demografică a populaţiei şi listele electorale privind alegerea consiliilor comunale.
1411910
27 27 Procese-verbale, ordonanţe, adrese ale Administraţiei plasei Drăgoeşti către Prefectură privind problemele locale; liste electorale.
651910
28 28 Adrese, procese-verbale, ordonanţe ale Administraţiei plasei Drăgăneşti către Prefectură privind problemele locale; liste electorale cu alegătorii consiliilor comunale.
2401910
29 29 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problema islazurilor comunale (cumpărarea terenurilor, a seminţelor, învoirea vitelor).
641910
30 30 Adrese, procese-verbale, liste ale Administraţiei plasei Drăgăneşti către Prefectură privind problema islazurilor.
1501910
31 31 Adrese, telegrame, cereri, sesizări ale Administraţiei plasei Drăgoeşti către Prefectură privind problema islazurilor comunale.
741910
32 32 Adrese, procese-verbale, plângeri, liste între autorităţile centrale, Administraţia plasei Dumitreşti şi Prefectură privind problema islazurilor comunale.
1481910
33 33 Adrese, telegrame, liste ale Administraţiei plasei Frunzaru către Prefectură privind problema islazurilor comunale.
681910
34 34 Adrese, procese-verbale ale Administraţiei de Plasă Gura-Boului către Prefectură privind problemele islazurilor comunale.
251910
35 35 Adrese, sesizări, tabele, învoieli agricole ale Administraţiei de Plasă Perieţi către Prefectură privind problema islazurilor comunale.
1951910
36 36 Adrese, cereri ale Administraţiei de Plasă Tătuleşti către Prefectură privind problema islazurilor comunale.
511910
37 37 Procese-verbale şi adrese ale Administraţiei plasei Urşi către Prefectură privind problema islazurilor.
561910
38 38 Adrese, cereri ale Administraţiei de Plasă Văleni şi locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind problema islazurilor.
1281910
39 39 Adrese ale Administraţiei de Plasă Văleni către Prefectură referitor la listele electorale cu alegătorii pentru consiliile comunale şi
1971910
17
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
delegaţii Colegiului al III-lea la Cameră; tabele zile de prestaţie în natură pe anul 1910.
40 40 Adrese ale Administraţiei de Plasă Tătuleşti către Prefectură privind problemele locale (licitaţii, liste electorale, şcoli).
1221910
41 41 Procese-verbale, adrese ale Administraţiei plasei Gura-Boului către Prefectură privind problemele locale.
1451910
42 42 Procese-verbale, adrese ale Administraţiei plasei Frunzaru către Prefectură însoţite de note privind problemele locale (şcoli, împrumuturi, liste electorale).
1651910
43 43 Procese-verbale şi adrese ale Administraţiei plasei Dumitreşti către Prefectură referitor la problemele locale (arendare, liste electorale).
2601910
44 44 Procese-verbale, adrese ale Administraţiei plasei Perieţi către Prefectură privind problemele locale.
1211910
45 45 Adrese, procese-verbale ale autorităţilor centrale şi locale privind realizarea recensământului general pe anul 1911 pentru stabilirea contribuabililor; urmărirea debitorilor care au cumpărat porumb în 1899.
791910
46 46 Adrese şi cereri ale Ministerului de Interne şi locuitorilor din judeţ către Prefectură privind deslipirea unor sate şi întemeierea de comune independente.
291910
47 47 Adrese şi procese-verbale ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind problema alipirii sau deslipirii unor sate pentru formarea comunelor.
201910
48 48 Situaţia financiară a judeţului pe exerciţiul 1909-1910.
221910
49 49 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1909-1910, al judeţului.
221910
50 f.n. Contul de venituri şi cheltuieli, pe anul 1910 - 1911, de la comuna Alimăneşti.
261911– 1915
51 f.n. Contul de venituri şi cheltuieli, pe anul 1910 - 1911, de la comuna Milcov.
271911– 1920
52 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Crăciunei de Jos.
221909– 1915
53 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Dobroteasa.
221910– 1916
54 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Izvoarele.
301911– 1915
55 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Izvoru.
211910– 1916
18
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
56 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Păroşi.
181910– 1915
57 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Poboru.
71914– 1915
58 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Priseaca.
211911– 1916
59 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Râjleţu.
301911– 1916
60 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Şerbăneşti.
191911– 1915
61 29 Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Şuica.
291911– 1916
62 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Urluiasca.
101911– 1919
63 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Urşi.
271911– 1915
64 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Vai de Ei.
161911– 1914
65 f.n. Bugetul general de venituri şi cheltuieli, pe exerciţiul financiar 1910 - 1911, de la comuna Dobroteasa.
101910
66 f.n. Bugetul general de venituri şi cheltuieli, pe exerciţiul financiar 1910 - 1911, de la comuna Poboru.
51910
67 f.n. Bugetul general de venituri şi cheltuieli, pe exerciţiul financiar 1910 - 1911, de la comuna Râjleţu..
51910
68 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Bărăşti de Vede.
271911– 1918
69 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Sineşti.
241911– 1919
70 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Tâmpeni.
121911– 1915
71 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Vaţa.
51911
72 f.n. Bugetul general de venituri şi cheltuieli, pe exerciţiul financiar 1910 - 1911, de la comuna Vaţa.
81910
73 f.n. Bugetul general de venituri şi cheltuieli, pe exerciţiul financiar 1910 - 1911, de la comuna Vaţa.
211910– 1916
74 f.n. Ordine, decizii, relativ la Gheorghe Văruicu, administratorul plăşii Gura - Boului (transferat în judeţul Argeş).
141910– 1911
75 f.n. Ordine, telegrame, relativ la Gh. G. Mitescu, administratorul plăşii Spineni.
201910– 1912
19
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
76 f.n. Ordine, decizii, proces - verbal, relativ la Gheorghe Morcovescu, administratorul plăşii Frunzaru.
181910– 1911
77 f.n. Registrul inventar al automobilului judeţului Olt.
671910
78 f.n. Registrul de procese - verbale ale Delegaţiunii Judeţene Olt.
221910
79 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 2951910
80 f.n. Condică de lefuri. 131910– 1911
81 f.n. Registrul pentru înscrierea deciziilor Consiliului de Revizie a clasei anului 1910.
2141909
82 f.n. Jurnal de arhivă. 3981910
83 f.n. Jurnal de arhivă. 4001910
84 f.n. Jurnal de arhivă. 2001910
85 f.n. Registrul pentru petiţii. 551910– 1911
86 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Administrativ. 3941910
87 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 2891910
88 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3001910
89 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 2991910
90 f.n. Bugetul general de veniturile şi cheltuielile comunei Coteana, pe exerciţiul financiar 1910 - 1911.
161910
91 f.n, Contul de gestiune al anului financiar 1910 - 1911, de la comuna Coteana.
91910
92 Contul de venituri şi cheltuieli pe anul 1908/1909 al comunei Turia.
81910
Prezentul inventar conţine 92 u.a.
20
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1911
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Adrese, procese-verbale ale Serviciului Sanitar Judeţean, ale medicilor şi primăriilor către Prefectură referitor la declararea epidemiilor, starea materială a populaţiei, aprovizionarea cu medicamente.
1751911
2 2 Corespondenţă între Camerele de Comerţ Piteşti, Craiova şi Prefectură referitor la înscrierea meseriaşilor în corporaţie, interzicerea comerţului ambulant, înfiinţarea unei case de asigurări sociale.
511911
3 3 Adrese, ordonanţe ale primăriilor către Prefectură privind reglementarea circulaţiei automobilelor; tabele cu automobilele existente; raportul Consiliului comunal al oraşului Slatina privind alimentarea cu apă şi electricitate.
521911
4 4 Adrese, ordonanţe ale primăriei şi procese-verbale ale Consiliului comunal al oraşului Slatina către Prefectură privind problema bugetului, alimentarea cu apă, electricitate, etc.
1851911
5 5 Ştat de plata salariilor personalului Prefecturii. 1051911
6 6 Ştate de plata salariilor notarilor şi administratorilor de plasă din judeţ.
5281911
7 7 Telegrame, publicaţii, adrese, procese-verbale, tabele ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind pregătirea şi alegerile pentru Cameră şi Senat.
1651911
8 8 Telegrame, declaraţii, adrese ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind asocierea în obşte pentru cumpărarea de pământ , exploatarea pădurilor; plâmgeri ale ţăranilor şi anchete împotriva abuzurilor autorităţilor.
6461911
9 9 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind răscumpărarea viilor şi a altor terenuri de pe moşiile statului revedicate de locuitorii din comunele judeţului.
1001911
10 10 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale referitor la realizarea unor situaţii privind existenţa fabricilor şi atelierelor; tabele privind morile, moşiile şiinventarul agricol.
1981911
11 11 Corespondenţă între autorităţile loocale şi centrale privind demersurile obştii locuitorilor
3041911
21
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
pentru încheierea contractelor de învoieli; contracte de aremdare de pământ, reclamaţii împotriva arendaşilor pentru nerespectarea învoielilor.
12 12 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind urmărirea unor persoane suspecte acuzate de propagandă şi alte activităţi; referate ale administratorilor de plasă privind legile introduse.
1001911
13 13 Contul general al Administraţiei financiare de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt pe anul 1910-1911.
381911
14 14 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1910-1911.
201911
15 15 Situaţia financiară a judeţului perioada IX-XI, 1911.
471911
16 16 Deschiderea de credite suplimentare şi situaţia financiară a judeţului perioada I-VIII pe 1911.
1631911
17 17 Ştate de plata salariaţilor personalului Serviciului judeţean.
1151911
18 18 Procese-verbale, memorii, adrese ale Administraţiei plaselor şi primăriilor către Prefectură însoţite de note privind construirea de şcoli, dotarea cu materialul necesar ; planuri de situaţii, devize.
5681911
19 19 Procese-verbale, adrese ale şcolilor şi primăriilor către Prefectură însoţite de note privind problema şcolilor (construcţii, reparaţii, dotare).
2041911
20 20 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale referitor la alegerea deputaţilor şi senatorilor; liste electorale, procese-verbale.
5241911
21 21 Adrese ale administratorilor de plasă şi a diferitelor servicii către Prefectură privind întocmirea dărilor de seamă din sectorul respectiv pentru situaţia generală a judeţului.
1151911
22 22 Adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură privind situaţia băncilor populare existente în comune; modificarea unor prevederi bugetare din bugetul judeţului.
211911
23 23 Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului judeţean, luna octombrie 1911.
261911
24 24 Sesiunea Consiliului judeţean pentru discutarea proiectului de buget pe anul 1912-1913; sesizări ale locuitorilor unor comune privind alipirea (sau deslipirea) anumitor comune.
01911
22
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
25 25 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind întocmirea unei situaţii referitor la moşiile existente în judeţ.
311911
26 26 Adrese ale administratorilor de plasă şi primăriilor către Prefectură însoţite de note privind problemele financiare; abuzurile autorităţilor; contracte de învoieli agricole.
01900– 1911
27 27 Adrese şi procese-verbale ale Administratorului de plasă Drăgăneşti şi Dumitreşti către Prefectură referitor la acordarea de pământ pentru izlaz sau muncă; aspecte generale ale comunelor.
1641911
28 28 Adrese ale administratorilor de plasă Drăgoeşti şi Dumitreşti către Prefectură însoţite de note privind problema islazurilor.
211911
29 29 Adrese, rapoarte ale administratorului de plasă Dumitreşti privind problemea islazurilor.
941911
30 30 Contract de vânzare-cumpărare între Ministerul Agriculturii şi al Domeniilor reprezentat de avocatul statului Toma Ionescu şi primarul comunei Râjleţu, Gh. A. Popescu pentru proprietatea moşiei Râjleţu-Vieroşi.
71911
31 31 Adrese, rapoarte, procese-verbale, telegrame ale administratorului plăşii Perieţi către Prefectura Judeţului Olt cu privire la problema islazurilor.
871911
32 32 Adrese, rapoarte, procese-verbale ale administratorului plăşii Urşi către autorităţile judeţene cu privire la problema islazurilor.
281911
33 33 Corespondenţă între administratorul plăşii Văleni şi autorităţile centrale şi judeţene cu privire la problema islazurilor.
711911
34 34 Adrese, rapoarte, procese-verbale, telegrame ale administratorului plăşii Tătuleşti către organele centrale şi judeţene cu privire la problema islazurilor.
561911
35 35 Adrese, rapoarte, procese-verbale, tabele cu privire la împroprietărirea cu pământ a ţăranilor din plasa Văleni şi organizarea unei licitaţii pentru vânzarea unui cal din satul Şerbăneşti.
241911
36 36 Corespondenţă între autorităţile centrale şi cele judeţene Olt cu privire la venituri şi cheltuieli, precum şi la aplicarea legii meseriilor.
291911
37 37 Adrese ale primăriilor privind scăderea de plată a locuitorilor care au împrumutat grâu în anii 1899-1901; darea de seamă a Serviciului de drumuri şi şosele privind executarea lucrărilor. Bugete de venituri şi cheltuieli pe
3761911
23
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
anul 1910-1911.
38 f.n. Contul de gestiune şi bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1911/1912, de la comuna Bărăştii de Vede.
401911– 1918
39 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Mirceşti.
81911
40 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Mirceşti.
191912– 1915
41 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Râjleţu.
81911
42 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Râjleţu.
201911– 1915
43 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Scorniceşti.
71911
44 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Scorniceşti.
141912– 1915
45 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Cucuieţi.
241911– 1915
46 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Gura - Boului.
191912– 1916
47 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Mogoşeşti.
151912– 1916
48 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Păroşi.
121912– 1915
49 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Cucuieţi.
71911
50 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Gura - Boului.
61911
51 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Mogoşeşti.
61911
52 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Păroşi.
71911
53 f.n. Ordin, procese - verbale, relativ la revizuirea contului de gestiune al anului financiar 19811 - 1912, de la comuna Mirceşti.
41915– 1916
54 f.n. Proces - verbal întocmit pentru aprobarea contului de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Oporelu.
11915
55 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 71912– 1915
24
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1912, de la comuna Corbu.
56 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Dejeşti.
61912
57 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Optaşi.
111912– 1918
58 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Izvoru.
121912– 1915
59 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Potcaova.
31913
60 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Teslui.
111912– 1915
61 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Vai de Ei.
41912
62 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Vaţa.
41912
63 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Dejeşti.
281911– 1918
64 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Potcoava.
201911– 1916
65 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Teslui.
151911
66 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Vai de Ei.
171911– 1915
67 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Vaţa.
151911– 1918
68 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3001911
69 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Administrativ. 671911
70 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Administrativ. 4001911
71 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Administrativ. 2471911
72 f.n. Condică de salarii. 131911– 1912
73 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3001911
74 f.n. Jurnal de arhivă. 4001911
75 f.n. Jurnal de arhivă. 4001911
76 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3021911
77 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 2981911
25
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
78 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 2991911
79 f.n. Jurnal de arhivă. 4001911
80 f.n. Jurnal de arhivă. 1861911
81 f.n. Registrul pentru petiţii. 401911
82 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Spineni.
951911– 1919
83 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei anului 1911 (şi 1912), din plasa Frunzaru.
111908
84 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1911 - 1912, de la comuna Maldăru.
201912– 1918
85 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1911 - 1912, de la comuna Maldăru.
41911
Prezentul inventar conţine 85 u.a.
26
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1912
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Telegrame, instrucţiuni ale autorităţilor centrale, adrese şi tabele ale Serviciului Sanitar Judeţean către Prefectură însoţite de note privind existenţa unor boli şi măsurile de prevenire; eliberarea de autorizaţii de funcţionare ale unor întreprinderi (mori); situaţia salubrităţii oraşului.
3401912
2 2 Adrese şi procese-verbale ale Serviciului Sanitar Olt către Prefectură cu privire la situaţia epidemiologică din judeţ şi măsurile de protecţie care se impun.
1261912
3 3 Rapoarte ale Poliţiei oraşului Slatina către Prefectură privind ordinea şi liniştea publică înregistrate pe parcursul celor 24 de ore.
6121912
4 4 Rapoarte ale Poliţiei oraşului Slatina către Prefectură privind ordinea şi liniştea publică înregistrate pe parcursul celor 24 de ore.
01912
5 5 Ştate de plata salariilor funcţionarilor Prefecturii.
911912
6 6 Ştate de plata salariilor notarilor din judeţ. 6501912
7 7 Telegrame şi procese-verbale de inspecţie realizate de administratorii de plasă la primării.
741912
8 8 Instrucţiuni, tabele, cereri ale Ministerului de Interne şi administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind reglementarea juridică a străinilor stabiliţi în judeţ.
4081912
9 9 Telegrame, instrucţiuni, cereri ale Ministerului de Război către Prefectură însoţite de note privind problemele mobilizării; tabele cu produsele rechiziţionate şi centrele de primire.
01912
10 10 Adrese ale Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, ale parohiilor din judeţ către Prefectură însoţite de note privind numirea de preoţi; înfiinţări de parohii şi lăcaşuri bisericeşti.
2181912
11 11 Cereri ale unor proprietari, arendaşi şi administratori de plasă către Prefectură însoţite de note privind aducerea muncitorilor străini pentru muncile agricole; procese-verbale şi interogatorii de stabilire a identităţii.
3501912
12 12 Telegrame, adrese ale Ministerului Domeniilor 2241912
27
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
şi Agriculturii, ale Inspectoratului Agricol Olt şi administratorilor de plasă, cereri şi tabele către prefectură însoţite de note privind probleme imobilelor agricole.
13 13 Adrese, tabele ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind creşterea viermilor de mătase.
2171912
14 14 Publicaţii, adrese, procese-verbale, tabele ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind vinderea unor loturi din moşiile statului.
2841912
15 15 Adrese şi procese-verbale ale şedinţelor ordinare şi extraordinare ale Consiliului comunal al oraşului Slatina.
1721912
16 16 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note referitor la împroprietărirea sau deposedarea veteranilor din războiul 1877-1878 care au primit proprietăţi în Dobrogea.
01912
17 17 Adrese ale Casei Centrale a Meseriilor şi Asigurăriloe Muncitoreşti, adrese şi tabele ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind constituirea breslelor muncitoreşti în oraş; liste de construcţiile ce se execută şi tabele de maşinile agricole existente în judeţ.
1071912
18 18 Adrese şi tabele ale administratorilor de plasă către Prefectură privind numărul animalelor din judeţ.
391912
19 19 Adrese şi tabele ale administratorilor de plasă către Prefectură privind recensământul mijloacelor de transport mecanice aflate pe raza judeţului.
611912
20 20 Telegrame, adrese ale primăriilor, ale unor societăţi, cereri ale locuitorilor către Prefectură privind inundaţiile şi pagubele provocate de râul Olt.
601912
21 21 Telegrame şi circulare ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind urmărirea supuşilor străini aflaţi în judeţ.
781912
22 22 Procese-verbale, buget de venituri şi cheltuieli pe anul 1912-1913, deviz de construcţie al unei şcoli, adree ale Primăriei comunei Comani adresate Prefecturii, însoţite de note.
471912
23 23 Decizii, procese-verbale adrese ale Primăriei 561912
28
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comunei Coteana, privind construirea localului şcolii.
24 24 Corespondenţă a Primăriei comunei Crâmpoia cu diferite autorităţi pentru construirea localului şcolii Tituleşti.
761912
25 25 Adrese ale primăriei şi locuitorilor din Drăgăneşti către Prefectură privind problema şcolii (asigurarea de local, înfiinţare de posturi).
271912
26 26 Corespondenţă cu diferite autorităţi referitor la construirea unui local de şcoală în comuna Izvoarele.
491912
27 27 Corespondenţă cu diferite autorităţi pentru asiguraerea fondurilor necesare construirii mobilierului şcolii din comuna Mogoşeşti.
351912
28 28 Corespondenţă cu diferite autorităţi privind procurarea sumelor necesare construirii unor săli de clasă în comuna Oporelu.
291912
29 29 Corespondenţă cu diferite autorităţi privind construirea unei săli de clasă în satul Siberia (Poiana).
51912
30 30 Proces-verbal, adrese ale primăriei, cerere a locuitorilor din Şerbăneşti către Prefectură privind problema şcolii (reparare, dotare).
101912
31 31 Adrese, proces-verbal, ale Primăriei Şuica către Prefectură privind construirea unui local de şcoală în satul Rusciori; proiectul, schiţele şi devizul estimativ privind construcţia şcolii.
731912
32 32 Adrese şi procese-verbale ale Primăriei comunei Viişoara către Prefectură privind construirea unui local de şcoală; devizul estimativ şi proiectul lucrării.
371912
33 33 Adrese şi procese-verbale ale unor primării către Prefectură privind problema bugetului de venituri şi cheltuieli pe anii 1910-1913 şi a veniturilor pentru şcoli.
811912
34 34 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind măsurile de combatere a paludismului; cumpărări de arme pentru instrucţii militare; liste electorale.
871912
35 35 Corespondenţă între autorităţile centrale şi cele locale privind problemele sanitare ale judeţului (spitalul Crâmpoia şi Greci).
01912
36 36 Ştate de plata salariilor pentru personalul judeţean.
1281912
37 37 Plângerea locuitorilor satului Bârseştii de Jos adresată Senatului pentru alipirea la comuna
41912
29
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Beciu.
38 38 Procese-verbale, adrese, tabele, regulament ale primăriilor şi Companiei de Jandarmi către Prefctură însoţite de note privind organizarea pazei comunale de zi şi de noapte.
571912
39 39 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind construirea localului Judecătoriei de Ocol Spineni.
1031912
40 40 Adrese şi tabele ale primăriilor către Prefectură privind problemele financiare ale islazurilor comunale.
241912
41 41 Corespondenţă între diferite autorităţi şi Prefctură privind procurarea şi pregătirea terenului pentru plantarea brazilor în parcul "Elisabeta" din Slatina: problema islazurilor.
151912
42 42 Procese-verbale, adrese, tabele, plângeri ale Ministerului de Interne, primăriilor, locuitorilor către Prefectură privind problema islazurilor (expropriere, suprafaţa, taxe).
2201912
43 43 Procese-verbale, adrese, planuri şi devize ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind construirea unui grajd de armăsari, procurarea de vite de rasă românească.
331912
44 44 Proces-verbal al Şedinţei Consiliului Judeţean privind discutarea bugetului drumurilor judeţului Olt pe anii 1912-1913. Tabele şi acte de stare civilă ale unor locuitori care au primit porumb în anii 1899-1901, deveniţi insolvabili.
2071912
45 45 Bugetul general de venituri şi cheltuieli al Administraţiei judeţene pe anii 1911-1912.
561912
46 46 Tabele lunare de situaţia financiară a veniturilor şi cheltuielilor judeţului.
1221912
47 47 Adrese, telegrame ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi primăriilor către Prefectură însoţite de note privind măsurile organizatorice prilejuite de recensământul populaţiei.
1301912
48 48 Adrese şi procese-verbale ale Ministerului Instrucţiunii Publice, administratorilor de plasă către Prefectură privind construirea unor şcoli şi modul cum au fost cheltuite fondurile financiare.
01912
49 49 Adrese ale Ministerului Lucrărilor Publice , situaţii, tabele ale primăriilor către Prefectură privind situaţia şcolilor; devize de construcţie şi proiecte şcoală şi mobilier şcolar.
1311912
50 50 Adrese ale primăriilor către Prefectură privind starea timpului, a semănăturilor,
01912
30
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
recensământul locuitorilor, demografia populaţiei.
51 51 Ştat de plată pentru Serviciul telefonic al Judeţului Olt.
281912
52 52 Conturile şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale primăriilor comunelor din judeţ pe anii 1911-1912.
01912
53 53 Tabele cu sumele încasate de la locuitorii comunelor privind prestaţia în natură din anii 1904-1912.
01912
54 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1912 - 1913, de la comuna Oteşti.
131913– 1920
55 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1912 - 1913, de la comuna Sâmbureşti.
181912– 1916
56 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1912 - 1913, de la comuna Sâmbureşti.
81912
57 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1912 - 1913, de la comuna Gura -Boului.
121913– 1919
58 f.n. Ordine, certificat, rapoarte, relativ la contul de gestiune al anului financiar 1912 - 1913, de la comuna Mierleşti.
91920
59 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Administrativ. 4021912
60 f.n. Registrul de petiţii. 571912
61 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Administrativ. 2561912
62 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 3081912
63 f.n. Condică de salarii. 131912– 1913
64 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 2991912
65 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 2991912
66 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 2971912
67 f.n. Registrul debitelor pentru cârciumi arendate (1 aprilie 1910 - 1 octombrie 1914), începând cu anul financiar 1912.
841913
68 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 711912
69 f.n. Registrul pentru carnetele CFR. 381912– 1921
70 f.n. Jurnal de arhivă. 4001912
71 f.n. Jurnal de arhivă. 4101912
72 f.n. Jurnal de arhivă. 4001912
31
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
73 f.n. Registrul de procese - verbale al Delegaţiunii Judeţene Olt.
1741912– 1916
Prezentul inventar conţine 73 u.a.
32
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1913
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Adrese, procese-verbale ale primăriilor, Corpului I Armată către Prefectură însoţite de acte privind problemele militare (rechiziţionare, aprovizionare, scutiri militare).
791913
2 2 Adrese, instrucţiuni, tabele, procese-verbale, ordine, cereri ale Ministerului de Interne, Serviciul sanitar judeţean, administratorilor de plasă, posturile de jandarmi către Prefectură însoţite de note privind combaterea epidemiei de holeră; izolarea trupelor de soldaţi cărăuşi reîntorşi din Bulgaria.
340 vol. I1913
3 3 Adrese, instrucţiuni, tabele, procese-verbale, ordine, cereri ale Ministerului de Interne, Serviciul sanitar judeţean, administratorilor de plasă, posturile de jandarmi către Prefectură însoţite de note privind combaterea epidemiei de holeră; izolarea trupelor de soldaţi cărăuşi reîntorşi din Bulgaria.
286 vol. II1913
4 4 Adrese, procese-verbale, cereri ale primăriilor şi locuitorilor către Prefectură privind incendiile izbucnite şi ajutoarele acordate.
631913
5 5 Adrese, instrucţiuni, telegrame, tabele, procese-verbale ale Ministerului de Interne şi administratorilor de plasă privind controlul străinilor, cereri de obţinere a cetăţeniei române şi de introducere în ţară de muncitori străini.
2811913
6 6 Adrese, procese-verbale ale primăriilor şi societăţilor culturale către Prefectură privind strângerea de fonduri pentru "flota naţională" şi Crucea Roşie.
341913
7 7 Adrese, procese-verbale ale primăriilor, Inspectoratul agricol şi Compania de Jandarmi către Prefectură privind aprovizionarea populaţiei cu porumb de hrană şi sămânţâ; înfiinţarea biroului pentru recrutarea muncitorilor agricoli; anchete privind refuzul ţăranilor de a-şi executa obligaţiile luate către arendaşi.
2161913
8 8 Ştate de plata salariilor notarilor şi administratorilor de plasă.
4231913
9 9 Adrese şi procese-verbale ale administratorilor de plasă către Prefectură privind inspecţiile făcute la comune.
531913
33
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
10 10 Adrese ale administratorilor de plasă, plângeri ale ţăranilor către Prefectură privind închiderea unor drumuri de acces; planul satului Drăgoeşti şi procese-verbale ale Curţii de Apel şi Tribunalului privind litigiul dintre locuitori şi proprietarii moşiei Drăgoeşti.
651913
11 11 Adrese ale ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi ale administratorilor de plasă către Prefectură privind răscumpărarea şi punerea în posesie a noilor proprietăţi sau vânzarea din proprietatea statului.
3521913
12 12 Adrese ale primăriilor şi Societăţii de Sericicultură către Prefectură privind creşterea viermilor de mătase; tabele de locuitori ai comunelor care au primit sămânţă de "gândaci" de mătase.
3871913
13 13 Adrese şi procese-verbale ale şedinţelor Consiliului comunal al Primăriei oraşului Slatina.
2161913
14 14 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi veteranilor de război către Prefectură însoţite de note privind împroprietărirea cu pământ a luptătorilor din războiul de independenţă.
411913
15 15 Adresă şi tabel al Poliţiei oraş Slatina privind numărul sălilor de spectacol.
31913
16 16 Ordonanţă, adrese şi tabele ale Poliţiei oraş Slatina şi administratorii de plasă către Prefctură privind posesorii de automobile.
461913
17 17 Adrese, tabele ale Camerei de Comerţ şi Industrie Piteşti, ale administratorilor de plasă către Prefectură privind problema "speculei cu produse alimentare"; a importului; liste cu producătorii din judeţ de legume şi produse industriale.
311913
18 18 Circulare, telegrame, adrese ale Ministerului de Război, poliţiei, primăriilor către Prefectură însoţite de note privind controlul pentru rănile şi măsurile impuse în condiţiile izbucnirii războiului balcanic.
741913
19 19 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problemele mobilizării generale determinate de declanşarea celui de al II-lea război balcanic.
01913
20 20 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problemele mobilizării generale determinate de declanşarea celui de al II-lea război balcanic.
01913
34
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
21 21 Procese-verbale, cereri ale Societăţii de Ajutorare şi familiilor celor mobilizaţi către Prefectură pentru ajutor în bani şi produse necesare traiului.
881913
22 22 Referate şi liste de subscripţie pentru ajutorarea familiilor celor mobilizaţi.
871913
23 23 Instrucţiuni, adrese, tabele ale Ministerului de Interne şi Administraţiei de plasă către Prefectură însoţite de note privind strângerea produselor necesare armatei în condiţiile mobilizării.
6531913
24 24 Adrese, instrucţiuni, tabele ale Ministerului de Interne, primăriilor către Prefectură privind modul de realizare a alegerilor Consiliului comunal şi judeţ problema împrumuturilor şcolare; interzicerea vânzării arhivei; modul de întocmire a bugetului.
1371913
25 25 Adrese, procese-verbale ale primăriilor şi Serviciului Sanitar către Prefectură privind starea de sănătate şi igienă a populaţiei; tabele demografice; raport privind situaţia veterinară în judeţ.
01913
26 26 Ştate de plata salariilor personalului serviciului judeţean.
1931913
27 27 Ştate de plata salariilor personalului serviciului judeţean, numiri, revocări, reţineri salariale, concedii, pensionări.
01913
28 28 Instrucţiuni, adrese, devize lucrări, tabele ale Ministerului Lucrărilor Publice şi Serviciul Judeţean de Drumuri şi Poduri către Prefectură privind întreţinerea, repararea şi realizarea drumurilor; situaţii centralizate a muncilor efectuate.
3671913
29 29 Adrese, procese-verbale, recipise de plată ale administratorilor de plasă, primăriilor către Prefectură însoţite de note privind extinderea reţelei telefonice şi întreţinerea ei; note telefonice.
01913
30 30 Adrese ale administratorilor de plasă, primăriilor, cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind alipirea de sate şi comune, înfiinţarea de noi comune.
241913
31 31 Adrese ale primăriilor către Prefectură privind întinderea islazurilor comunale, cereri ale locuitorilor de a li se acorda pământ de lucru şi islazuri.
651913
32 32 Adrese ale Ministerului Agriculturii, ale primăriilor, cereri ale locuitorilor către
310 vol. I1913
35
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Prefectură însoţite de note privind problema islazurilor; situaţia centralizată pe comune privind suprafeţele islazurilor.
33 33 Adrese, procese-verbale ale Ministerului Agriculturii, administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind problema islazurilor (contracte de arendare, cereri ale locuitorilor pentru islazuri); tabele cu suprafeţe însămânţate cu cereale.
0 vol. II1913
34 34 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind stimularea creşterii animalelor şi îmbunătăţirea raselor de animale.
301913
35 35 Convocarea Consiliului general al judeţului privind discutarea şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 1912-1913 şi proiectul de buget pe anul 1913-1914.
01913
36 36 Contul general al Administraţiei financiare al judeţului pe anul 1912-1913.
461913
37 37 Tabele cuprinzând situaţia lunară a finanţelor Administraţiei judeţene, perioada decembrie 1912-octombrie 1913.
991913
38 38 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor şi primăriilor către Prefectură privind modul de întocmire a recensământului populaţiei.
511913
39 39 Adrese şi procese-verbale ale administratorilor de plasă către Prefectură privind controlul caselor comunale şi starea de igienă a populaţiei.
28 401913
40 40 Adrese şi tabele ale administratorilor de plasă către Prefectură privind numărul alegătorilor direcţi şi indirecţi cu drept de vot.
1761913
41 41 Adrese şi procese-verbale ale administratorilor de plasă Dumitreşti şi Spineni, ale primarilor către Prefectură privind inspecţiile făcute la comune şi plata diurnelor.
1681913
42 42 Adresă a Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor către Prefectură privind obligativitatea înfiinţării de şcoli agricole.
11913
43 43 Adrese, publicaţii, tabele ale Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, ale administratorilor de plasă către Prefectură privind construirea de şcoli.
1821913
44 44 Bugete de venituri de conturi de gestiune pe anul 1913-1914 verificate şi aprobate în perioada 1913-1921. Situaţia financiară a comunelor, perioada 1903-1913.
0 vol. I1913
36
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
45 45 Bugete de venituri şi conturi de gestiune ale comunelor pe anul 1913-1914 verificate şi aprobate în perioada 1914-1921; situaţia financiară a comunelor în perioada 1903-1913.
0 vol. II1913
46 46 Procese-verbale de verificare a conturilor de venituri şi cheltuieli ale primăriilor rurale; tabele de soldurile de justificare şi corespondenţa relativă.
1341913– 1916
47 47 Alegerea membrilor consiliilor comunale; procese-verbale de şedinţă; tabele de membrii aleşi.
1913
48 48 Adrese ale Administraţiei Financiare Olt, cereri de participare la licitaţii şi devize de lucrări adresate Prefecturii privind lucrările de la Palatul Administrativ, Penitenciar şi Grădina Elisabeta.
01913
49 49 Corespondenţă între Ministerul Justiţiei şi Prefectură privind construirea localului Judecătoriei Spineni.
131913
50 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1913 - 1914, de la comuna Alimăneşti.
181919– 1920
51 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1913 - 1914, de la comuna Milcov.
191914– 1919
52 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1913 - 1914, de la comuna Milcov.
71913
53 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1913 - 1914, de la comuna Dăneasa.
181914– 1949
54 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1913 - 1914, de la comuna Gura - Boului.
181914– 1920
55 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1913 - 1914, de la comuna Mogoşeşti.
231914– 1919
56 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1913 - 1914, de la comuna Poiana.
341914– 1920
57 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1913 - 1914, de la comuna Dăneasa.
41913
58 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1913 - 1914, de la comuna Mogoşeşti.
51913
59 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1913 - 1914, de la comuna Oteşti.
51913
60 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1913 - 1914, de la comuna Poiana.
51913
37
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
61 f.n. Condică de plata salariului cuvenit peronalului Administraţiei plăşii Dumitreşti.
111913– 1915
62 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Stancu Boangher, notarul comunei Mihăieşti de Sus. (Notă: conţine copia brevetului medaliei "Avântul Ţării").
181887– 1924
63 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Turcu Marin, notarul comunei Dobrotinet. (Notă: conţine copiile brevetelor medaliilor "Avântul Ţării" şi "Crucea Comemorativă a războiului 1916 - 1918").
941888– 1947
64 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Grigore Tănăsescu, notarul comunei Mărunţei. (Notă: conţine copiile brevetelor medaliilor "Avântul Ţării" şi "Crucea Comemorativă a războiului 1916 - 1918").
911888– 1940
65 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 3001913
66 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 1131913
67 f.n. Registrul de personal - secretari comunali. 831913– 1916
68 f.n. Registrul pentru aprobarea conturilor bugetare. 1471912– 1914
69 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Administrativ. 3991913
70 f.n. Jurnal de arhivă. 4001913
71 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3011913
72 f.n. Jurnal de arhivă. 4001913
73 f.n. Jurnal de arhivă. 1341913
74 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3001913
75 f.n. Registrul de intrare vol. III pe anul 1913 (octombrie - decembrie) şi vol. IV pe anul 1920 (august - octombrie).
1913
76 f.n. Tabloul de recensământ al tinerilor clasei 1917. 81913
77 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei 1916, de la comuna casa Veche.
61913
78 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei 1917, de la comuna Dunmitreşti.
111913
79 f.n, Situaţia financiară a comunei Drăgăneşti, pe exerciţiul financiar 1913 - 1914, întocmită la 31 martie 1914.
131914
Prezentul inventar conţine 79 u.a.
38
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1914
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Cereri, rapoarte, adrese referitoare la reclamaţiile făcute împotriva abuzurilor săvârşite de funcţionarii comunali.
3961914
2 2 Adrese ale unităţilor militare, însoţite de rapoarte şi situaţii cu personalul administrativ ce va fi mobilizat, ajutorarea familiilor celor mobilizaţi, aprovizionarea armatei; certificate de nemobilizare.
4541914
3 3 Adrese, dări de seamă privind activitatea Serviciului Sanitar; cereri privind avizarea funcţionării unor întreprinderi industriale, brutării, mori, etc.
1521914
4 4 Rapoarte ale Poliţiei oraşului Slatina privind evenimentele desfăşurate în oraş, cu evidenţa persoanelor străine aflate în localitate.
2371914
5 5 Telegrame ale Ministerului de Interne şi adrese ale Prefecturii către diverse autorităţi locale pentru participarea la serbări organizate cu ocazia aniversării unor zile festive.
841914
6 6 Ordine ale Ministerului de Interne referitoare la diverse probleme administrative; situaţia cu instituţiile bancare din raza judeţului.
1071914
7 7 Telegrame, adrese, cereri privind susţinerea unor spectacole culturale, fondurile obţinute fiind destinate pentru înfiinţarea unei grădiniţe de copii, combaterea tuberculozei, ajutorarea familiilor mobilizaţilor, etc.
651914
8 8 Ştate de plata funcţionarilor Prefecturii Olt, pe anul 1914.
1431914
9 9 Adrese ale Administraţiilor de plăşi şi Ministerului Domeniilor referitor la plângerile obştilor săteşti privind învoielile agricole; situaţii cu băncile populare din judeţ.
261914
10 10 Telegrame, adrese, ordine ale Ministerului de Interne, Ministerului Domeniilor, rapoarte şi procese-verbale ale Administraţiilor de plăşi referitoare la neînţelegerile dintre proprietari şi săteni legate de plata învoielilor agricole, contracte de învoială a vitelor în islaz; cereri ale locuitorilor de a li se acorda pământ; preţul cerealelor pe piaţa mondială.
2561914
11 11 Ştate de salarii ale administratorilor şi personalul plăşilor.
4801914
39
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
12 12 Telegrame, adrese ale Ministerului Lucrărilor Publice, privind efectuarea lucrărilor la drumuri şi poduri; cereri ale locuitorilor pentru redeschiderea vechilor drumuri de comunicaţie.
521914
13 13 Adrese ale Societăţii "Ţesătoarea" Bucureşti, referitor la creşterea viermilor de mătase; adrese şi situaţii înaintate de Administraţiile plăşilor cu cei care s-au ocupat cu creşterea viermilor de mătase.
1371914
14 14 Ordine, telegrame şi adrese ale Ministerului de Război, rapoarte ale Administraţiilor de plăşi, referitor la bunurile rechiziţionabile; situaţii cu mijloacele de transport existente în judeţ, a animalelor rechiziţionate, etc.
2201914
15 15 Adrese şi procese-verbale ale şedinţelor Consiliului comunal al oraşului Slatina, referitor la alegerea organelor de conducere, analiza proiectului de buget pe exericţiul 1914-1915, măsuri de canalizare, iluminare a oraşului, etc.
1791914
16 16 Telegrame, ordine ale Ministerului de Interne şi adrese ale Casei Centrale a Meseriilor, Creditului şi Asigurărilor Muncitoreşti, referitoare la încurajarea breslelor de meserii locale, plângeri ale meseriaşilor împotriva Casei Centrale referitor la amenzile aplicate contra muncitorilor.
171914
17 17 Adrese ale Direcţiei Generale a Statisticii, însoţite de situaţii întocmite de Administraţiile plăşilor privind numărul de mijloace de transport (autovehicole, biciclete) aflate în judeţ şi în oraşul Slatina.
1871914
18 18 Adrese ale Camerei de Comerţ şi Industrie Piteşti referitor la stimularea comerţului local, interzicerea comerţului ambulant, etc.; rapoarte înaintate de Administraţiile plăşilor privind situaţia exportatorilor de lână.
191914
19 19 Adrese ale Ministerului Lucrărilor Publice şi proces-verbal al şedinţei de licitare a materialelor necesare reparării canalului râului Olt la Slatina.
71914
20 20 Ordine, adrese, telegrame ale Ministerului de Război şi diverse autorităţi teritorale referitoare la recrutarea contingentelor clasei 1916 şi 1917.
781914
21 21 Adrese ale Ministerului de Interne şi Ministerul Afacerilor Străine însoţite de situaţii întocmite de diferite autorităţi locale, cu persoanele propuse spre decorări, pentru
571914
40
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
serviciile făcute armatei pe timpul mobilizării şi în combaterea holerei pe anul 1913.
22 22 Tabele înaintate de Compania de jandarmi rurală Olt, cu caii din comunele rurale necesari armatei pentru mobilizare.
1881914
23 23 Adrese şi procese-verbale ale primăriilor rurale privind executarea bugetelor; tabele cu datoriile comunelor şi rapoarte de situaţia financiară a casieriilor comunale.
1041914
24 24 Adrese ale primăriilor comunale însoţite de procese-verbale ale şedinţelor consiliilor comunale privind executarea bugetului, situaţii cu datoriile comunelor şi rapoarte ale situaţiei financiare a casieriilor comunale.
921914
25 25 Adrese şi procese-verbale ale primăriilor privind închiderea evidenţelor contabile cu specificarea naturii veniturilor ce alimentează bugetul comunelor rurale.
1031914
26 26 Ordine şi telegrame ale Ministerului de Interne, însoţite de rapoarte şi adrese ale primăriilor privind situaţia subvenţiilor comunale în anii 1910-1914. Rapoarte ale Administraţiilor de plăşi, privind numărul de bâlciuri ce se ţineau în judeţ, etc.
751914
27 27 Adrese şi rapoarte ale serviciului Sanitar al judeţului, privind modul de întrebuinţare a fondurilor băneşti destinate ocrotirii sănătăţii publice; situaţii statistice demografice lunare.
801914
28 28 Adrese ale Serviciului de Poduri şi Şosele din judeţul Olt, însoţite de procese-verbale referitoare la inspectarea stării căilor de comunicaţii; bugetul de venituri şi cheltuieli al serviciului pe exerciţiul financiar nr. 1914-1915. Situaţii centralizate privind întrebuinţarea zilelor de prestaţii în natură.
3941914
29 29 Adrese ale Serviciului de poduri şi şosele din judeţ, însoţite de cereri ale locuitorilor impuşi la prestaţii în natură de a fi scutiţi.
2351914
30 30 Adrese ale Serviciului de Poduri şi Drumuri al judeţului Olt, al oficiilor poştale judeţene, precum şi rapoarte, situaţii şi procese-verbale referitoare la extinderea liniilor telefonice, a procurării de materiale necesare acestui serviciu.
3841914
31 31 Adrese şi situaţii înaintate de Administraţia Financiară Olt, referitoare la impunerea contribuabililor; tabele cu situaţia financiară a fondului judeţean.
1201914
41
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
32 32 Adrese ale Direcţiei Administraţiei Judeţene şi Comunale însoţite de procese-verbale ale şedinţelor Consiliului comunal şi cereri ale locuitorilor, privind reîmpărţirea administrativă (dezlipiri şi alipiri de sate şi cătune).
421914
33 33 Adrese ale Casei Centrale a Meseriilor, Creditului şi Asigurărilor Muncitoreşti, referitor la încurajarea meseriaşilor români prin acordarea executării lucrărilor date în regie.
151914
34 34 Ordine şi adrese ale Ministerului de Interne; adrese ale Administraţiilor de plăşi însoţite de situaţii cu islazurile comunale şi taxele datorate; rapoarte cu privire la situaţia semănăturilor, a incendiilor şi a deceselor.
2021914
35 35 Adrese, rapoarte, statistici ale Administraţiilor de plăşi şi primăriilor comunale, privind islazurile comunale, a taxelor datorate de comune pentru păşunatul vitelor.
2421914
36 36 Dări de seamă şi statistici privind activitatea serviciilor judeţene: veterinar (situaţia animalelor existente în judeţ, precum şi a celor tranzacţionate prin târgurile de vite), sanitar (activitatea spitalelor), agricol (situaţii agricole), învăţământ.
611914
37 37 Proiectul de buget al administraţiei generale a judeţului; dări de seamă ale Administraţiilor de plăşi (statistici referitoare la mişcarea populaţiei, şcoli, culte, construcţii, etc.).
1951914
38 38 Lucrările Consiliului general judeţean cu privire la alegerile de noi membri, stabilirii de taxe pentru constituirea bugetului şi votarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul 1914-1915.
801914
39 39 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul 1913-1914.
511914
40 40 Tabel de situaţia financiară lunară a judeţului. 1711914
41 41 Adrese ale diferitelor redacţii de publicaţii privind plata abonamentelor, procurarea de proiectoare de cinematograf.
2761914
42 42 Adrese ale Direcţiei de Statistică privind efectuarea statisticilor realizate de serviciul judeţean.
211914
43 43 Adrese, ordine ale Ministerului de Interne, însoţite de procese-verbale, situaţii, etc., întocmite de autorităţile locale referitor la alegerile pentru Camera Deputaţilor.
4591914
42
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
44 44 Situaţii înaintate de primăriile comunale cu proprietarii impuşi cu sume mari.
511914
45 45 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii Publice şi cu alte autorităţi, privind alocarea de sume din bugetele administraţiilor comunale, destinate pentru burse elevilor ce urmau şcoli agricole şi de meserii.
501914
46 46 Corespondenţă cu Ministerul instrucţiunilor Publice şi alte autorităţi, privitor la construirea de localuri pentru şcoli.
181914
47 47 Adrese ale Ministerului Instrucţiunii Publice şi Revizoratul Şcolar Olt, referitor la construirea de şcoli, întocmirea devizelor şi a formelor de plată; situaţii cu resursele financiare alocate de administraţiile comunale pentru asemenea construcţii; reclamaţii ale muncitorilor italieni împotriva antreprenorilor care nu le-au achitat drepturile băneşti.
1791914
48 Bugetele generale şi conturile de gestiune ale comunelor: Bărăştii de Vede, Beciu, Constantineşti, Crâmpoia, Dejeşti, Dobroteasa, Drăgoeşti, Făgeţelu, Floru, Izvoarele şi Izvoru, însoţite de procese verbale de încheiere a conturilor, a datoriilor comunale şi rapoarte privind situaţia financiară a casieriilor comunale pe exerciţiile financiare 1914/1915 şi 1915/1916.
2191914– 1920
49 Bugetele generale şi conturile de gestiune ale comunelor: Mierleşti, Oporelu, Păroşi, Potcoava, Râjleţu, Scorniceşti, Şerbăneşti, Spineni, Valea Ungureni, Vaţa şi Văleni, însoţite de procese verbale de încheiere a conturilor, a datoriilor comunale şi rapoarte privind situaţia financiară a casieriilor comunale pe exerciţiile financiare 1914/1915 şi 1915/1916.
2601914– 1920
50 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1914 - 1915, de la comuna Alimăneşti.
61914
51 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Alimăneşti.
201916– 1919
52 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Milcov.
101915– 1919
53 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Dăneasa.
171915– 1919
54 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Gura - Boului.
141915– 1918
55 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 141915– 1919
43
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1915, de la comuna Mogoşeşti.
56 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Oteşti.
71914
57 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Poiana.
211915– 1919
58 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1914 - 1915, de la comuna Dăneasa.
61914
59 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1914 - 1915, de la comuna Gura - Boului.
51914
60 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1914 - 1915, de la comuna Mogoşeşti.
51914
61 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1914 - 1915, de la comuna Oteşti.
191914
62 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1914 - 1915, de la comuna Poiana.
51914
63 f.n. Registru pentru inspecţii, de la comuna Bircii. 341914– 1918
64 f.n. Registru pentru recensământul animalelor şi al hamurilor ce pot fi rechiziţionate, de la comuna Bărcăneşti.
131914
65 f.n. Registru pentru recensământul animalelor şi al hamurilor ce pot fi rechiziţionate, de la comuna Mierleşti.
51914
66 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Mihăeşti de Sus.
171915– 1919
67 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1914 - 1915, de la comuna Mihăeşti de Sus.
51914
68 f.n. Ordine, telegrame, relativ la Alexandru Ghirgiu, prefectul judeţului Olt.
181914– 1916
69 f.n. Ordine, procese - verbale, certificate, relativ la Ion M. Popescu, secretarul comunei Bacea. (Notă: conţine diplomă eliberată de Jandarmeria rurală - şcoala specială din Bucureşti).
221914– 1925
70 f.n. Registrul de personal - comune rurale. 1591909– 1924
71 f.n. Jurnal de arhivă. 1801914
72 f.n. Jurnal de arhivă. 4001914
73 f.n. Registrul pentru debite (după conturile bugetare comunale, începând cu anul financiar
1821915– 1922
44
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1914 - 1915).
74 f.n. Registrul pentru debite (după conturile bugetare comunale, începând cu anul financiar 1914 - 1915).
1731910– 1922
75 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3121914
76 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 1914
77 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 1781914
78 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Administrativ (1914 - ianuarie - decembrie; 1919 - ianuarie, 2-12).
2781914
79 f.n. Registrul de intrare (fragment). 371914
80 f.n. Registrul pentru petiţii. 561914
81 f.n. Jurnal de arhivă. 4001914
82 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Gura Boului.
931914– 1919
83 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Tătuleşti. 611914– 1919
84 f.n. Registrul de procese - verbale pentru aprobarea conturilor bugetare al Serviciului Verificării Conturilor.
101914
85 f.n, Registrul pentru recensământul animalelor şi hamurilor ce pot fi rechiziţionate din comuna Coteana.
51914
86 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor şi hamurilor ce pot fi rechiziţionate din comuna Drăgoeşti.
31914
87 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor şi hamurilor ce pot fi rechiziţionate din comuna Tâmpeni.
61914
88 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor şi hamurilor ce pot fi rechiziţionate din comuna Turia.
61914
89 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Sineşti.
101914
90 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor şi hamurilor ce pot fi rechiziţionate din comuna Tâmpeni.
111914
91 f.n. Tablou de recensământul tinerilor clasei 1916, din plasa Drăgăneşti. Idem, clasa 1917.
1841914
92 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1914 - 1915, de la comuna Crăciunei de Jos.
121915– 1919
Prezentul inventar conţine 92 u.a.45
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Prezentul inventar conţine 92 u.a.
46
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1915
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Administraţiile de plasă, privitor la anchetele făcute în legătură cu abuzurile comise de funcţionari comunali şi diverse persoane particulare.
2111914– 1915
2 2 Corespondenţă cu Ministerul de Război privind situaţia funcţionarilor mobilizaţi ; situaţii de armamentul deţinut de către populaţie. Cereri ale concentraţilor de a fi scutiţi de impozite.
2521915
3 4 Corespondenţă referitoare la calamităţi naturale, incendii, etc., produse în judeţ; cereri de ajutorare a celor sinistraţi.
291915
4 5 Ordine şi adrese ale ministerelor de resort privind luarea măsurilor de rechiziţionare a produselor agricole şi animaliere şi de controlare, prin preţuri maximale a speculei apărută. Situaţii cu numărul de bovine şi ovine existente în localităţile judeţului, precum şi cu proprietarii care au declarat suprafaţa şi recolta viilor obţinute în cursul anului 1915.
4781915
5 6 Corespondenţă cu Casa Centrală a Băncilor şi Cooperativelor săteşti şi plângeri, referitor la abuzurile unor agenţi ai băncilor populare faţă de debitori.
151915
6 7 Corespondenţă cu autorităţile locale privind anchetarea diferitelor plângeri ale locuitorilor cu privire la suprafeţele funciare obţinute prin reforme agrare; soluţionarea procesului intentat de obştea sătească din comuna Drăgoeşti, contra primarului localităţii care ocupase abuziv un teren aparţinând obştii.
381915
7 8 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi şi cu Jandarmeria, referitor la organizarea şi funcţionarea serviciului comunal de pază; reclamaţii ale sătenilor împotriva abuzurilor la care au fost supuşi de către autorităţile însărcinatecu asigurarea acestui serviciu.
631914– 1915
8 9 Ordine şi instrucţiuni ale Ministerului de Interne privind supravegherea exportului de cereale din judeţ. Corespondenţă cu Inspectoratul agricol judeţean şi cu Administraţiile de plăşi referitor la dijmuirea muncilor agricole conform contractelor de
4851914– 1915
47
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
învoieli agricole; situaţia arăturilor de toamnă în cuprinsul judeţului.
9 10 Corespondenţă cu autorităţile locale şi reclamaţii ale unor locuitori din judeţ împotriva unor proprietari de moşii, refeeritor la închiderea şi deschiderea unor căi de comunicaţie.
391915
10 11 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi Administraţiile de plăşi, referitor la arendarea, vinderea şi exploatarea moşiilor aparţinând statului. Cereri ale sătenilor pentru răscumpărarea diverselor proprietăţi agricole.
761915
11 12 Corespondenţă cu societatea "Ţesătoarea" din Bucureşti referitor la creşterea viermilor de mătase. Situaţii privind rezultatele creşterii viermilor de mătase în localităţile plăşilor din judeţ.
741915
12 13 corespondenţă cu Ministerul de Război şi Administraţiile plăşilor, referitor la realizarea recensământului animalelor de tracţiune, a trăsurilor şi automobilelor, necesare rechiziţionării pentru armată.
331915
13 14 Corespondenţă cu Primăria oraşului Slatina referitor la convocarea sesiunilor ordinare ale consiliului local pentru analiza proiectului de buget pe exerciţiul financiar 1915-1916. Procese-verbale ale şedinţelor Cosiliului comunal Slatina.
1471914– 1915
14 15 Situaţii întocmite pe comune cu existentul cazanelor cu abur şi a locmobilelor aflate în proprietate particulară.
291915
15 16 Corespondenţă însoţită de diverse regulamente şi ordonanţe emise de către primăriile rurale pentru a fi aprobate de Prefectură.
3281914– 1915
16 17 Corespondenţă cu Administraţia Domeniilor Statului Dobrogea şi cereri ale veteranilor din războiul de la 1877-1878, pentru a li se acorda terenuri agricole în Dobrogea împreună cu inventarul auxiliar.
241915
17 19 Situaţii cu proprietarii de mori şi maşini agricole. Corespondenţă cu Casa Centrală a Meseriilor, Creditului şi Asigurărilor Muncitoreşti, referitor la interzicerea practicării meseriei a celor fără legitimaţiile adecvate.
271915
18 20 Corespondenţă cu Camera de Comerţ şi Industrie Piteşti, însoţite de situaţii ale
451915
48
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
crescătorilor de albine; luarea de măsuri pentru interzicerea practicării comerţului ambulant în oraşul Slatina.
19 22 Cererea brutarilor din Slatina de a se aplica Legea repausului duminical.
31915
20 23 Tabele cu mobilizaţii contingentului 1915. 3401915
21 24 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi privind colectarea de bunuri; tabele cu lucrurile necesare armatei, donate de populaţia judeţului.
411915
22 25 Corespondenţă cu Comitetul Sanitar Central referitor la amenajarea spitalelor în diverse localuri din Slatina, pentru îngrijirea răniţilor pe timp de război.
4581915– 1916
23 26 Corespondenţă cu autorităţile locale însoţite de cererile soţiilor soldaţilor mobilizaţi, de a li se acorda ajutoare materiale neesare traiului.
2021915
24 27 Ştate de plata personalului din administraţia locală.
441915
25 28 Corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la alegerile sfaturilor săteşti şi a consiliilor comunale; liste electorale; contestaţii asupra modului cum s-au desfăşurat alegerile; procese-verbale de constatare a rezultatelor, etc.
4541915
26 29 Corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la alegerile sfaturilor săteşti şi a consiliilor comunale în anii 1914-1915; liste electorale; contestaţii asupra modului cum s-au desfăşurat alegerile; procese-verbale de constatare a rezultatelor.
3611914– 1915
27 30 Corespondenţă cu primăriile comunale pentru avizarea deschiderii de credite suplimentare pentru achitarea unor ordonanţe de plată; deschideri de drumuri, precum şi alte probleme strict administrative.
4321915
28 31 Corespondenţă cu primăriile comunale pentru avizarea deschiderii de credite suplimentare, arendarea veniturilor comunale provenite din diferite taxe şi impozite şi alte probleme administrative.
4711915
29 32 Corespondenţă cu primăriile comunale pentru avizarea deschiderii de credite suplimentare, arendarea veniturilor comunale, numiri şi revocări de personal, etc.
3401915
30 33 Corespondenţă cu primăriile comunale pentru avizarea unor decizii administrative.
5051915
49
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
31 34 Corespondenţă cu primăriile comunale pentru avizarea unor decizii administrative; deschideri şi închideri de drumuri, numiri şi revocări de personal; arendarea unor venituri comunale; liste de alegătorii Colegiului comunal Spineni.
4601915
32 35 Corespondenţă cu primăriile comunale şi administraţiile de plăşi, referitor la arendarea unor venituri comunale, deschideri de credite, stabilirea preţurilor la produsele agro-alimentare, numiri şi revocări din funcţii, etc.
6031915
33 36 Corespondenţă cu "Casa Şcoalelor" şi cu autorităţile comunale referitor la înzestrarea cu mobilier şi deschiderea de credite suplimentare necesare la repararea şi construirea de noi localuri de şcoală în localităţile judeţului.
7711915
34 37 Corespondenţă cu primăriile comunale privind averea mobilă şi imobilă a comunelor, lucrări de îmbunătăţire; dări de seamă referitoare la activitatea primăriilor. Situaţia financiară a comunelor; tabele cu comeercianţii ambulanţi din localităţile rurale, etc.
4971915
35 38 Corespondenţă cu primăriile rurale privind veerificarea executării bugetului de venituri şi cheltuieli şi închidrerea evidenţelor casieriilor comunale.
2821915
36 39 Ordine şi corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la analiza situaţiei lucrărilor de construcţii ce trebuie să atragă muncitorii din construcţii; întrebuinţarea fondurilor disponibile ale comunelor.
491915
37 40 Ordine şi instrucţiuni ale Ministerului de Interne referitoare la modul executării rechiziţiilor şi a modului de consemnare şi cheltuire a fondurilor de rezervă ale primăriilor.
141915
38 41 Corespodenţă cu Serviciul Sanitar şi cu instituţiile pendinte de ea, referitor la întreţinerea infirmeriilor rurale, precum şi măsuri de salubritate publică; situaţii statistice privind numărul de decese în judeţ în perioada noiembrie 1914-iulie 1915.
531915
39 42 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Administraţiile de plăşi referitor la repartizarea cheltuielilor bugetare; tabele de subvenţiile acordate primăriilor rurale.
321915
40 43 Corespondenţă privind personalul serviciilor judeţene: numiri, destituiri, reţineri din garanţii, concedii, mutări, etc.
1761915
50
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
41 44 Ştate de plata personalului serviciilor Pr efecturii, precum şi cei ai penitenciarului.
4191915
42 45 Corespondenţă cu Ministerul Lucrărilor Publice şi cu Serviciul Judeţean de Poduri şi Şosele privind aprovizionarea cu materiale pentru întreţinerea podurilor şi şoselelor; bugetul Serviciului de Poduri şi Şosele pe exerciţiul 1915-1916.
3171915
43 46 Corespondenţă cu Direcţia Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, precum şi cu Serviciul Judeţean Telefonic referitor la reglementarea modului de funcţionare a serviciilor poştale-telegrafice-telefonice; aprovizionarea cu materiale necesare întreţinrii şi extinderii reţelei telefonice.
4351914– 1915
44 47 Situaţia cu stocurile de cereale existente îm judeţ.
301915
45 49 Corespondenţă cu Administraţia Financiară Olt referitor la consemnara excedentului bugetar şi a altor venituri.
421915
46 50 Corespondenţă cu Administraţia Financiară Olt, referitor la neregulile sesizate în modul de colectare de către perceptori a veniturilor comunale.
421915
47 51 Corespondenţă cu Direcţia Administraţiei Judeţene şi Comunale, însoţită de petiţii ale locuitorilor privind alipirea comunei Şuica la plasa Spineni; constituirea comunei Greci; schimbarea denumirii comunei Crăciuneii de Jos în Radomireşti, etc. Bugetele de venituri şi cheltuieli ale comunelor Mierleşti şi Bărcăneşti, însoţite de situaţia contribuabililor din respectivele comune.
731914– 1915
48 52 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi referitor la organizarea şi funcţionarea serviciului rural de pază, înfiinţarea de posturi de sergenţi rurali.
1111915
49 53 Corespondenţă cu Serviciul Tehnic Judeţean referitor la întreţinerea tehnică a localurilor aparţinând Prefecturii; situaţia lucrărilor de canalizare şi alimentare cu apă a Palatului Administrativ; demersuri pentru înfiinţarea secţiei a II-a la Tribunalul Judeţului Olt; situaţia datoriei publice a judeţului pe exerciţiul financiar 1915-1916. Decizia de atribuire a titulaturii de "Spitalul Iliescu" aşezământului de ocrotire a sănătăţii ce funcţiona în comuna Drăgoeşti, ca urmare a donaţiei făcute de Al. Iliescu; asocierea în
1591915
51
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
cooperative de lucru a muncitorilor constructori din Slatina.
50 54 Corespondenţă cu Casa Centrală a Asigurărilor Muncitoreşti referitor la condiţiile şi dreptul de prioritate la contractarea lucrărilor de construcţii acordate meseriaşilor români.
61915
51 55 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor privitoare la mersurile de punere în posesie a pământurilor destinate islazurilor comunale; situaţii centralizatoare a islazurilor existente în judeţ.
1561915
52 56 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi şi primăriile rurale referitor la starea timpului, incendii, întinderea şi situaţia semănăturilor; stricăciunile produse de râul Vedea. Situaţia lunară a deceselor înregistrate în localităţile judeţului.1915
2091915
53 58 Corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la administrarea şi punerea în posesie a loturilor destinate islazurilor comunale, precum şi situaţii privind veniturile şi deficitele înregistrate de acestea; componenţa Consiliului Judeţean.
651915
54 59 Corespondenţă cu Seerviciul Veterinar Judeţean privitor la îngrijirea reproducătorilor de rasă - proprietatea statului şi măsuri de stimulare a îmbunătăţirii raselor de animale existente în gospodăriile ţărăneşti.
301915
55 60 Corespondenţă cu Ministerul de Interne pentru identificarea resurselor financiare în scopul cumpărării vitelor de rasă pentru reproducţie.
331915
56 61 Dări de seamă a activităţii desfăşurată în cursul anului bugetar 1914-1915 de către serviciile judeţene (sanitară, veterinară, poştal, inspectoratul agricol, administraţiile de plăşi), a Jandarmeriei rurale, penitenciarului, a diverselor instituţii de învăţământ (Şcoala inferioară de meserii, Şcoala profesioanlă de fete Slatina) şi a spitalelor din Slatina, Drăgăneşti, Drăgoeşti şi "Regele Carol I" din comuna Greci.
531915
57 62 Dezbaterea proiectului de buget pe exerciţiul financiar 1915-1916 de către Delegaţia Judeţeană şi Consiliul General al judeţului.
1841915
58 63 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu Înalta Curte de Conturi, referitor la executarea bugetului; tablouri lunare de situaţia financiară a judeţului.
2531915
52
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
59 65 Corespondenţă cu primăriile rurale referitor la starea sanitară a populaţiei, strângerea ofrandelor pentru armată şi creşterea viermilor de mătase.
631915
60 66 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi şi primăriile rurale referitor la strângerea ofrandelor pentru Crucea Roşie, înzestrarea cu cinematografe şcolare; lista ziarelor ce apar în Slatina şi încercări de reconstituire a unui teatru ambulant la Drăgăneşti; cantităţile de var achiziţionate de comune cu ocazia holerei izbucnite în 1913.
3111914– 1915
61 67 Situaţii cu evidenţa moblizaţilor din localităţile judeţului împreună cu averea pe care o deţine.
2601915
62 68 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii Publice referitor la întreţinerea şi construirea de noi localuri pentru şcoli. Demersuri pentru obţinerea sumelor necesare acestor lucrări.
1301915
63 69 Corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la alegerea consiliilor comunale şi judeţene. Situaţii centralizatoare privind numărul alegătorilor indirecţi pentru colegiul al III-lea de deputaţi şi numărul delegaţiilor din localităţile judeţului.
131915
64 70 Procese-verbale ale şedinţelor Delegaţiei Judeţene privind verifiarea conturilor de venituri şi cheltuieli ale primăriilor comunale pe xerciţiile financiare 1911-1916
641915
65 71 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale ale administraţiilor primăriilor comunale rurale din plasa Drăgăneşti pe exerciţiul financiar 1915-1916 şi corespondenţă privind aprobarea lor.
1961915– 1919
66 72 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale ale administraţiilor primăriilor comunale rurale din plasa Dumitreşti pe exerciţiul financiar 1915-1916 şi corespondenţa respectivă privind aprobarea lor.
1401915– 1919
67 73 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale ale administraţiilor primăriilor comunelor rurale din plasa Perieţi pe exerciţiul financiar 1915-1916 şi corespondenţa respectivă privind aprobarea lor.
1471915– 1919
68 74 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale ale administraţiilor primăriilor comunale rurale din plasa Potcoava pe exerciţiul financiar 1915-1916 şi corespondenţă privind aprobarea lor.
361915– 1920
53
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
69 75 Conturile de venituri-cheltuieli şi bugetele generale ale administraţiilor primăriilor comunelor rurale din plasa Spineni pe exerciţiul financiar 1915-1916 şi corespondenţă privind aprobarea lor.
1251915– 1919
70 76 Situaţii privind familiile concentraţilor care au primit ajutoare.
3341915
71 77 Situaţii cu locuitorii din judeţ care au contribuit cu ofrnade la fondurile "Crucea Roşie" şi "Familia Luptătorilor".
1131915
72 78 Corespondenţă cu primăriile rurale însoţte de situaţii cu familiile celor mobilizaţi, propuse pentru a li se acorda ajutoare; situaţii cu animale de tracţiune existente în comunele Teslui şi Dumitreşti, propuse pentru a fi rechiziţionate.
1451915
73 89 Registru cuprinzând procese-verbale de inspecţie a comunei Bărăştii de Cepturi, dresate la diferite organe de control în perioada 1915-1919.
881915– 1919
74 90 Registru cuprinzând procese-verbale de inspecţie a comunei Cireaşov, dresate de diferite organe de control în perioada 1914-1919.
181914– 1919
75 91 Registru cuprinzând procese-verbale de inspecţie a comunei Făgeţelu, dresate de diferite organe de control în perioada 1915-1919.
511915– 1919
76 92 Registru cuprinzând procese-verbale de inspecţie a comunei Gostavăţu dresate de diferite organe de control în perioada 1915-1916.
571915– 1916
77 93 Registru cuprinzând procese-verbale de inspecţie a comunei Sineştidresate de diferite organe de control în perioada 1915-1918.
381915– 1918
78 94 Registru cuprinzând procese-verbale de inspecţie a comunei Urşi dresate de diferite organe de control în perioada 1915-1919.
781915– 1919
79 0 Tabel referitor la oamenii mobilizaţi în cursul anului 1915 din comuna Făgeţelu care vor beneficia de ajutoare acordate de comitetul "Familiilor Luptătorilor" Bucureşti.
181915
80 f.n. Contul de gestiune al anului finanair 1915 - 1916, de la comuna Alimăneşti.
301916– 1920
81 f.n. Contul de gestiune al anului finanair 1915 - 1916, de la comuna Milcov.
141915– 1919
82 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1915 - 1916, de la comuna
61915
54
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Milcov.
83 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Dăneasa.
321916– 1920
84 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Gura - Boului.
181916– 1919
85 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Mirceşti.
71916– 1919
86 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Mogoşeşti.
151916– 1919
87 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Oteşti.
161916– 1920
88 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Poiana.
171919– 1920
89 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1915 - 1916, de la comuna Dăneasa.
51915
90 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1915 - 1916, de la comuna Gura - Boului.
51915
91 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1915 - 1916, de la comuna Mogoşeşti.
51915
92 f.n. Contul definitiv al bugetului judeţului Olt, pe exerciţiul 1915 - 1916.
351916– 1920
93 f.n. Contul împrumuturilor judeţului Olt, pe anul 1915 - 1916.
21916
94 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1915 - 1916, de la comuna Beciu.
51915
95 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1915 - 1916, de la comuna Beciu.
161915– 1918
96 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Scorniceşti.
71916– 1920
97 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Vultureşti.
61916– 1918
98 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1915 - 1916, de la comuna Crăciunei de Sus.
51916
99 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1915 - 1916, de la comuna Crăciunei de Sus.
91915– 1919
100 f.n. Ordine, telegramă, cereri, relativ la C. Tr. Negulescu, administratorul plăşii Spineni.
91915– 1916
101 f.n. Registrul - jurnal pentru înregistrarea ordonanţelor de plată emise asupra bugetului exerciţiului 1915 - 1916.
881915– 1916
55
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
102 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean (1915, decembrie, 24-31; 1920, mai - august).
2981915
103 f.n. Registrul de ieşire. 2981915
104 f.n. Registrul de intrare - ieşire al Serviciului Verificării Conturilor.
901915
105 f.n. Registrul de ieşire al Serviciului Administrativ. 2411915
106 f.n. Registrul de intrare al Serviciului Judeţean. 3021915
107 f.n. Jurnal de arhivă. 2961915
108 f.n. Registrul de ieşire. 2261915
109 f.n. Registrul de intrare al Serviciului Judeţean. 2971915
110 f.n. Registrul de intrare al Serviciului Judeţean. 2991915
111 f.n. Registrul pentru achitarea diurnelor subvenţionate de comune.
181915– 1916
112 f.n. Registrul de procese - verbale pentru aprobarea conturilor bugetare al Serviciului Verificării Conturilor.
1781915
113 f.n. Registrul pentru petiţii. 321915
114 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Alimăneşti.
71915
115 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Bălteni.
61915
116 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Bărcăneşti.
171915
117 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Brebeni.
61915
118 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Cireaşov.
41915
119 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Coteana.
101915
120 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Crâmpoia.
121915
121 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Dobrotinet.
61915
122 f.n, Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Izvoarele.
71915
123 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Mierleşti.
81915
124 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Milcov.
51915
125 f.n, Registrul pentru recensământul animalelor ce 61915
56
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
pot fi rechiziţionate din comuna Perieţi.
126 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Priseaca.
51915
127 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Seaca.
81915
128 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna (oraşul) Slatina.
81915
129 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Şerbăneşti.
131915
130 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate din comuna Tâmpeni.
111915
131 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Alimăneşti.
61915
132 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Bălteni.
61915
133 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Bărcăneşti.
151915
134 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Brebeni.
51915
135 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Coteana.
111915
136 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Crâmpoia.
71915
137 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Dobrotinet.
51915
138 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Izvoarele.
61915
139 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Mieleşti.
91915
140 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Perieţi.
51915
141 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Priseaca.
51915
142 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi
81915
57
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
rechiziţionate din comuna Seaca.
143 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna (oraşul) Slatina.
51915
144 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Şerbăneşti.
81915
145 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Tâmpeni.
71915
146 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Turia.
81915
147 f.n, Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vechiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Văleni.
81915
148 f.n. Condică de salarii pentru personalul Administraţiei plăşii Dumitreşti.
141915– 1916
149 f.n. Condică de salarii pentru notari şi personalul Administraţiei plăşii Potcoava.
171915– 1916
150 f.n. Registrul pentru recensământul trăsurilor şi vehiculelor de toate categoriile ce pot fi rechiziţionate din comuna Perieţi.
51915
151 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi Contul de gestiune pe anul 1911/1912 al comunei Ciomăgeşti.
341915
Prezentul inventar conţine 151 u.a.
58
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1916
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Reclamaţii împotriva abuzurilor unor funcţionari comunali. Nemulţumirea comercianţilor de produse agroalimentare faţă de ordonanţa prefecturii privind ieftinirea produselor de pe piaţă. Cererea unor locuitori săraci de a fi ajutaţi cu diverse sume de bani.
1851916
2 2 Corespondenţă cu Ministerul de Război şi de Interne referitor la recrutarea şi instruirea cadrelor pentru armată, efectuarea de rechiziţii, urmărirea dezertorilor străini; cereri ale familiilor celor mobilizaţi pentru scutiri de dări.
1631916
3 3 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi cu cel de Interne referitor la prohibirea comerţului cu vite; situaţii statistice cu vitele existente în judeţ după vârstă, a celor comercializate prin oboarele din judeţ, precum şi situaţii cu cumpărătorii de vite din afara judeţului.
6141916
4 4 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor referitor la comerţul de vite necesar consumului populaţiei; situaţii statistice privind vânzările de vite în scopul industrializării cărnii.
1691916
5 5 Corespondenţă cu Ministerul Lucrărilor Publice referitor la ajutorarea sinistraţilor din Ipoteşti, care cer noi locuri de casă în locul celor distruse de râul Olt.
211916
6 6 Comemorări şi aniversarea zilelor istorice naţionale.
171916
7 7 Corespondenţă privind aprobarea organizării de serbări, tombole şi baluri, în scopul ajutorării persoanelor sărace sau pentru mărirea fondurilor societăţilor organizatorice.
411915– 1916
8 8 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Poliţia oraşului Slatina referitor la urmărirea dezertorilor străini, precum şi referitor la eliberarea de paşapoarte acestora.
3181916
9 9 Corespondenţă cu Ministerul de Interne, cu Uniunea Exportatorilor de cereale, însoţite de situaţii cu comercianţii de cereale obligaţi să predea o cotă parte din produsul comercializat pentru aprovizionarea populaţiei şi a armatei.
2631916
10 10 Corespondenţă cu ministerul de Interne şi cu 5731916
59
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
primăriile rurale referitor la achiziţionarea de produse agroalimentare şi vegetale pentru aprovizionarea populaţiei şi armatei; situaţii cu recoltele obţinute şi tabele cu producătorii agricoli obligaţi de a preda cereale.
11 11 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu primăriile rurale referitor la achiziţionarea de produse agroalimentare şi vegetale pentru aprovizionarea populaţiei şi a armatei; situaţii cu producătorii agricoli cărora li s-au stabilit obligaţii de a preda o cotă parte din cerealele recoltate; corespondenţă cu Biroul comercial Britanic referitor la achiziţionarea de cereale.
3971916
12 12 Corespondenţă cu Direcţia Generală a C.F.R referitor la exproprierea terenurilor noii linii ferate Bucureşti - Craiova şi cu Direcţia Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor referitor la modul de funcţionare a Serviciului telegrafo-poştal.
421916
13 13 Corespondenţă referitoare la participările la conferinţe administrative.
241916
14 14 Ştate de plata salariilor personalului serviciului prefecturiişi a celor pendinte de acesta.
491919– 1916
15 15 Cereri ale comercianţilor de a obţine autorizaţii de achiziţionarea şi transportarea produselor agroalimentare.
2451916
16 16 Corespondenţă cu primăriile comunale referitor la formarea comitetelor comunale de executarea muncilor agricole pe timpul războiului.
2081916
17 17 Corespondenţă cu primăriile din plasa Drăgăneşti referitor la formarea comisiilor de rechiziţii; cereri privind indiguirea malurilor distruse de Olt în comuna Comani; demersuri pentru înfiinţarea de infirmerii, etc.
2371916
18 18 Corespondenţă cu primăriile din plasa Dumitreşti referitor lşa fixarea punctelor de lucru prin prestaţie în natură, demersuri pentru construirea unor localuri de primării şi arendarea unor venituri comunale.
1921916
19 19 Corespondenţă cu primăriile comunelor din plasa Perieţi, referitor la arendarea unor veenituri comunale, fixarea localurilor de primării, etc.
1391916
20 20 Corespondenţă cu primăriile din plasa Potcoava referitor la formarea comisiilor ce vor recenza bunurile rechiziţionate, fixările de taxe comunale; situaţie a sacrificărilor de
1141916
60
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
animale în cursul anului 1915, în abatorul comunei Potcoava.
21 21 Corespondenţă cu primăriile comunale din plasa Spineni referitor la arendarea unor venituri comunale, fixări de taxe, reclamaţii împotriva unor funcţionari abuzivi, etc.
1371916
22 22 Corespondenţă cu primăriile comunale referitor la arendarea unor venituri comunale, debitele de împrumuturi pentru construirea localurilor de şcoală.
851916
23 23 Corespondenţă cu primăriile comunale din plasa Dumitreşti, referitor la alegerea membrilor sfaturilor săteşti şi consiliilor comunale; liste electorale cu alegătorii din plasă.
1451916
24 24 Corespondenţă cu primăriile comunale din plasa Potcoava referitor la alegerea sfaturilor săteşti şi consiliilor comunale, desemnarea delegaţilor pentru Cameră; liste electorale cu alegătorii din plasă.
151916
25 25 Corespondenţă cu primăriile comunale din plasa Spineni referitor la alegerea sfaturilor săteşti şi a consiliilor comunale; desemnarea delegaţilor ce vor participa la alegerile pentru Cameră; liste electorale cu alegătorii din plasă.
1211916
26 26 Corespondenţă cu Administraţia "Casei Şcolilor" şi cu primăriile comunale din plasa Dumitreşti referitor la construirea şi întreţinerea localurlor de şcoală, înzestrarea cu mobilier şi înfiinţarea de noi posturi.
731916
27 27 corespondenţă cu Administraţia "Casei Şcoalelor" şi cu primăriile comunale din plasa Perieţi, referitor la contractarea de împrumuturi pentru construcţii şcolare şi dotarea lor didactică.
351916
28 28 Corespondenţă cu Administraţia "Casei Şcoalelor" şi cu primăriile comunale din plasa Potcoava, referitor la construiri de localuri şcolare.
441916
29 29 Corespondenţă cu Administraţia "Casei Şcoalelor" şi cu primăriile comunale din plasa Spineni, referitor la construirea şi înzestrarea localurilor rurale.
431916
30 30 Corespondenţă cu primăriile rurale referitor la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli şi aprobări privind deschiderea de credite necesare acoperirii cheltuielilor contractate.
5561916
31 31 Corespondenţă cu primăriile rurale din judeţ, 4081916
61
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
referitor la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli; tabele privind situaţia încasărilor şi a veniturilor ocazionale şi expuneri privitor la situaţia financiară a comunelor.
32 32 Ordine şi instrucţiuni primite din partea Ministerului e Interne, referitor la prevederile bugetare pentru întreţinerea privind comercializarea cerealelor, etc.
251916
33 33 Corespondenţă cu Serviciul Sanitar General referitor la starea sanitară a locuitorilor judeţului.
121916
34 34 Corespondenţă cu Şcoala de Meserii Slatina, referitor la întreţinerea cantinei şcolare şi cu Escadronul I de Călăraşi privind întreţinerea cazărmii.
201916
35 35 Corespondenţă cu Direcţia Contabilităţii, referitor la vărsarea rămăşiţelor din subvenţii pentru administraţia de stat datorată de comunele rurale.
151916
36 36 Corespondenţă cu Penitenciarul Judeţean referitor la procurarea celor necesare funcţionării sale;refuzul condamnaţilor de a consuma hrana preparată în bucătăria penitenciarului.
201916
37 37 Corespondenţă cu serviciul Judeţean de Poduri şi Şosele, referitor la întreţinerea căilor de circulaţie; bugetul serviciului.
2471915– 1916
38 38 Cereri ale foştilor mobilizaţi de a fi scăzuţi de la prestaţiile în natură.
1241915– 1916
39 39 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor referitor la întreţinerea localurilor şcolare existente şi întreruperea lucrărilor la noile localuri.
521916
40 40 Cereri de acordare de burse elevilor din şcolile agricole şi de meserii, lipsiţi de mijloacele necesare pentru a se întreţine.
131916
41 41 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi referitor la alegerea consiliilor comunale şi situaţii centralizatoare cu numărul de alegători pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
161916
42 42 Corespondenţă cu diferite vămi comerciale referitor la procurarea cărbunilor necesari meşteşugarilor din judeţ.
201916
43 44 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor referitor la definitivarea islazurilor comunale; situaţii centralizatoare cu numărul de animale pe care le posedă împroprietăriţii din 1864, din comuna Constantineşti.
1431915– 1916
62
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
44 45 Corespondenţă cu primăriile comunale referitor la vitele de praşilă şi întreţinerea lor.
2861916
45 46 Corespondenţă cu Direcţia Administraţiei judeţene rurale şi cu primăriile rurale referitor la constituiri de mutare a reşedinţelor comunale; schiţe de plan a comunelor Crâmpoia şi Albeşti.
511916
46 47 Coresponde4nţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi cu primăriile rurale referitor la realizarea recensământului general al animalelor; situaţii centralizatoare de lotul zootehnc existent.
1911916
47 48 Contul general de venituri şi cheltuieli al prefecturii Olt, pe exerciţiul financiar 1905-1906.
161916
48 49 Împărţirea administrativă a localităţilor din judeţ.
241916
49 50 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii şi Comerţului referitor la întocmirea recensământului bunurilor de primă necesitate aflate în posesia populaţiei.
161916
50 52 Tabele cu vitele cumpărate din oboarele judeţului pentru aprovizionarea populaţiei capitalei, precum şi pentru velniţa Teţcani-Bacău.
101916
51 55 Corespondenţă cu Spitalul militar nr. 51 "Ionaşcu" din Slatina, privind asistenţa medicală acordată militarilor răniţi; situaţii zilnice cu soldaţii răniţi internaţi, a locurilor disponibile, etc.
2351916
52 56 Corespondenţă cu Spitalul militar nr. 52 "Radu Greceanu" din Slatina, referitor la asistenţa medicală acordată militarilor răniţi; situaţii zilnice a soldaţilor răniţi intraţi şi a celor ieşiţi, a locurilor disponibile, etc.
2371916
53 57 Corespondenţă cu Spitalul militar nr. 54 din Slatina (Hotelul "Carol Zoler"), referitor la acordarea asistenţei medicale militarilor răniţi; situaţii zilnice a militarilor internaţi, tratamentul acordat ofiţerilor, numărul de paturi disponibile, etc.
1591916
54 58 Corespondenţă cu Spitalul militar nr. 55 "Şc. Protopopescu" din Slatina, referitor la acordarea asistenţei medicale militarilor răniţi; situaţii zilnice cu răniţii internaţi, numărul paturilor disponibile, etc.
2441916
55 59 Corespondenţă cu Spitalul miltar "Banca" din Slatina, referitor la acordarea asistenţei
1261916
63
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
medicale militarilor răniţi; situaţii zilnice cu soldaţii internaţi şi ieşiţi, a paturilor disponibile, etc.
56 60 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Bălăneşti, care posedă obiecte din aramă.
1671916
57 61 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Crăciuneii de Jos, care deţin obiecte din aramă.
2161916
58 62 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Crăciuneii de Sus, care posedă obiecte din aramă.
2121916
59 63 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Comani, ce deţin obiecte din aramă.
4281916
60 64 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Cucuieţi, ce deţin obiecte din aramă.
721916
61 65 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Dăneasa, satul Zănoaga, ce deţin obiecte din aramă.
771916
62 66 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Dăneasa , ce deţin obiecte din aramă.
1551916
63 67 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Dobroteasa, ce deţin obiecte din aramă.
271916
64 68 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Mihăîeştii de Sus, ce deţin obiecte din aramă.
2791916
65 69 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Oporelu, ce deţin obiecte din aramă.
2981916
66 70 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Poiana, ce deţin obiecte din aramă.
2321916
67 71 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Râjleţu, ce deţin obiecte din aramă.
331916
68 72 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Stoicăneşti, ce deţin obiecte din aramă.
1371916
69 73 Declaraţii ale locuitorilor din comuna Vaţa, ce deţin obiecte din aramă.
511916
70 74 Bugetele generale şi conturile de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1916-1917 ale primăriilor comunale din plasa Drăgăneşti.
3151916– 1920
71 75 Bugetele generale şi conturile de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1916-1917 ale primăriilor comunale din plasa Dumitreşti.
2971915– 1920
72 76 Bugetele generale şi conturile de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1916-1917 ale primăriilor comunale din plasa Perieţi. Situaţia statistică cu animalele deţinute de locuitorii comunei Chilia.
4471916– 1920
73 77 Bugetele generale şi conturile de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1916-1917 ale
2821916– 1920
64
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
primăriilor comunale din plasa Potcoava.
74 78 Bugetele generale şi conturile de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1916-1917 ale primăriilor comunale din plasa Spineni.
4481916– 1921
75 79 Bugetele generale şi conturile de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1916-1917 al Administraţiei judeţene.
571916– 1920
76 80 Ştate de plata salariilor personalului, prefecturii şi a administratorilor de plăşi; corespondenţă pe diverse probleme de personal.
1921916
77 81 Corespondenţă cu Comitetul Central al "Familiei Luptătorilor" referitor la ajutorarea familiilor locuitorilor din judeţ, concentraţi.
591916
78 Situaţii statistice întocmite de Primăria comunei Bărăşti de Cepturi privind rechiziţiile făcute pentru armata de ocupaţie pe toată perioada.
451916– 1918
79 f.n. Registru de intrare - ieşire.(Notă = cuprinde date despre spitalele militare din Slatina: aprovizionare, medici, răniţi, etc.).
981916
80 f.n. Situaţia zilnică a mişcării bolnavilor, tabele cu ofiţeri şi oameni de trupă, internaţi la Spitatul militar "Banca Oltului", din Slatina.
461916
81 f.n. Situaţia zilnică a mişcării bolnavilor, tabele cu ofiţeri şi oameni de trupă, internaţi la Spitatul militar 56 Primăria Slatina.
1811916
82 f.n. Declaraţii ale locuitorilor din comuna Urluiasca, relativ la obiectele de aramă pe care le deţin.
1141916
83 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Alimăneşti.
61919
84 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Milcov.
121918– 1919
85 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna Milcov.
51916
86 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Mirceşti.
161918– 1920
87 f.n. Bugetul general al administaţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna Mirceşti.
51916
88 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Oteşti.
101920
89 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna oteşti.
51916
65
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
90 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Bălăneşti.
601916– 1918
91 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Bârseşti.
451916– 1919
92 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Constantineşti.
361916– 1918
93 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Drăgăneşti.
501916– 1918
94 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Floru. 491916– 1919
95 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Frunzaru.
501915– 1918
96 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Izvoru. 381916– 1919
97 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Izvoarele.
471916
98 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Perieţi. 41916– 1917
99 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Seaca. 181916– 1918
100 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Şuica. 571916– 1919
101 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Tâmpeni.
381916– 1918
102 f.n. Registrul pentru inspecţii, de la comuna Vaţa. 471916– 1919
103 f.n. Registrul pentru rechiziţii cuprinzând comunele arondate Centrului Slatina.
791916– 1921
104 f.n. Registrul pentru rechiziţii cuprinzând comunele arondate Centrului Slatina.
981916– 1921
105 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Cucuieţi.
221919– 1920
106 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Dăneasa.
101916– 1920
107 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Gura - Boului.
131919
108 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Mogoşeşti.
151919
109 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1916 - 1917, de la comuna Poiana.
221919– 1922
110 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna Cucuieţi.
81916
111 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna Dăneasa.
81916
112 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna
51916
66
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Gura - Boului.
113 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna Mogoşeşti.
51916
114 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1916 - 1917, de la comuna Poiana.
51916
115 f.n. Autobiografie relativ la prizonieratul lui Ion P. Florescu, secretar la comuna Mihăieşti de Sus.
71949
116 f.n. Ordine, decizii, certificat eliberat de Cercul Recrutare Olt relativ la situaţia militară a sergentului miliţian Ghiocheanu Ilie (notar la comuna Şerbăneşti de Jos), prizonier în Germania.
681888– 1947
117 f.n. Copiile brevetelor medaliilor "Carol I" şi "Crucea comemorativă a războiului 1916 - 1918", acordate lui Florea Vlad, notar la comuna Priseaca.
391907– 1932
118 f.n. Ordine, tabele, adeverinţe, relativ la despăgubiri acordate de Corpul 7 Armată din Sibiu (7391 lei) pentru rechiziţii făcute de armată în anul 1916, în judeţul Olt.
121922– 1931
119 f.n. Ordine, decizii, cereri, relativ la Florea Dumitrescu, notarul comunei Bârseşti. (Notă: conţine copiile brevetelor medaliilor "Avântul Ţării" şi "Crucea Comemorativă a războiului 1916 - 1918").
401888– 1946
120 f.n. Ordine, decizii, relativ la Aristotel Grosu, notarul comunei Stoicăneşti. (Notă: conţine copiile brevetelor madaliilor "Avântul Ţării" şi "Crucea Comemorativă a războiului 1916 - 1918 şi bilet de demobilizare, în original).
581888– 1945
121 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Marin Constantin, notarul comunei I. Kalinderu (invalid de război). (Notă: conţine copia brevetului medaliei "Victoria").
851896– 1947
122 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Marin F. Dincă, notarul comunei Spătaru.(Notă: conţine copiile brevetelor medaliilor "Avântul Ţării" , "Virtutea Militară" şi "Victoria").
1031888– 1939
123 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Drăghici Tănase, notarul comunei I. Kalinderu. (Notă: conţine brevetul medaliei "Crucea Comemorativă").
801895– 1948
124 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Marin Bărbulescu, notarul comunei Râjleţu Vieroşi. (Notă: conţine documente relativ la participarea ca subofiţer la primul război
791891– 1948
67
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
mondial).
125 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Bobaru Radu, referent la Secţia Secretariat (prizonier în primul război mondial).
691894– 1951
126 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Lenţoiu Marin, notarul comunei Mogoşeşti. (Notă: conţine brevetul medaliei "Victoria" a marelui război pentru civilizaţie 1916 - 1921.
861893– 1947
127 f.n. Registrul de ieşire al Comitetului Judeţean Olt "Familia Luptătorilor".
241916
128 f.n. Registrul de procese - verbale pentru aprobarea conturilor bugetare.
1961916– 1919
129 f.n. Registrul pentru fondurile primite şi restituite Băncii Naţionale (cumpărători de vite, bonuri eliberate pentru Depozitul Regional Slatina, vite rechiziţionate, etc.).
261916
130 f.n. Jurnal de arhivă. 4001916
131 f.n. Jurnal de arhivă. 2561916
132 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Judeţean. 2991916
133 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean (1916, mai - noiembrie; 1920, aprilie - mai).
2951916
134 f.n. Registrul de intrare - Serviciul Judeţean. 3001916
135 f.n. Jurnalul hârtiilor intrate - Serviciul de Poduri ... (1916, februarie - noiembrie; 1919, ianuarie - noiembrie).
4011916
136 f.n. Registrul de intrare - ieşire - Serviciul Verificării Conturilor.
501916
137 f.n. Registrul de procese - verbale de inspecţie, de la comuna Priseaca.
321916– 1919
138 f.n. Registrul - jurnal de casă al K. n. K. Mobiles Epidemie - Spital nr. 7, întocmit pe decade lunare (28 martie 1916 - 31 august 1918).
1916– 1918
139 f.n. Registrul de consumaţiune (pentru certificatele de măcinat emise) - comuna Scorniceşti - vol. III.
1916– 1917
140 f.n. Decizii ale Delegaţiunii Judeţene Olt, ianuarie - septembrie 1916.
321916
141 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate, pe anii 1916 - 1917, de la comuna Comani.
71916
142 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor ce pot fi rechiziţionate, pe anii 1916 - 1917, de la comuna (oraşul) Slatina.
101916
Prezentul inventar conţine 142 u.a.68
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Prezentul inventar conţine 142 u.a.
69
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1917
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Cereri ale locuitorilor din comune de a le restitui o parte din bunurile supuse rechiziţionării pentru armatele de ocupaţie; reclamaţii însoţite de actele de anchetare a abuzurilor comise de autorităţile comunale care şi-au însuşit o parte din bunurile rechiziţionate.
3191917
2 1 bis Corespondenţă cu primăriile comunale şi Comandatura militară germană de ocupaţie referitor la numiri şi confirmări de personal, completarea consiliilor comunale..
251 Documente în limba germană.
1917
3 2 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi autorităţile militare germane de ocupaţie referitor la amenzi aplicate populaţiei, interzicerea exportului de produse alimentare, cereri ale locuitorilor de a li se acorda ajutoare băneşti sau de a fi scutiţi de diferite impozite; situaţii cu personalul diverselor servicii şi instituţii, al meseriaşilor existenţi în judeţ, precum şi al invalizilor de război.
820 Documente în limba germană.
1917– 1918
4 3 Situaţii cu ofrandele şi colectele strânse în fiecare localitate pentru ajutorarea prizonierilor români.
512 Documente în limba germană.
1917
5 4 Ordine şi instrucţiuni ale Serviciului Sanitar Central referitor la redistribuirea personalului sanitar, achitarea drepturilor băneşti, stabilirea modului de funcţionare al farmaciilor şi al distribuirii medicamentelor; situaţii ale personalului sanitar existent în judeţ.
247 Documente în limba germană.
1917
6 5 Situaţii înaintate de Administraţiile de plăşi cu persoanele care întrunesc condiţiile legii de a fi desemnaţi juraţi; situaţia proprietarilor din judeţ, cu venituri de peste 1500 lei.
461917
7 6 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi ştate de plata salariilor personalului prefecturii.
89 Documente în limba germană.
1917
8 7 Ordine şi instrucţiuni ale Ministerului de Interne şi Administraţia Militară, referitor la modul de analiză şi întocmire a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale comunelor.
19 Documente în limba germană.
1917
9 8 Corespondenţă cu primăriile comunale şi cu Ministerul de Interne referitor la modul de întocmire a situaţiilor statistice agricole; situaţia stocurilor de cereale declarate de locuitori, a proprietarilor şi arendaşilor care şi-
188 Documente în limba germană.
1917
70
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
au părăsit moşiile; rapoarte ale Administraţiilor de plăşi privind executarea învoielilor agricole.
10 9 Ştate de plata salariilor notarilor comunali şi a personalului administraţiilor de plăşi.
2971917
11 10 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Poliţia oraşului Slatina referitor la numiri şi revocări de personal poliţienesc; ştate de plata salariilor.
277 Documente în limba germană.
1917
12 11 Procese-verbale de inspecţie a administraţiei comunale, dresate de administratorii de plasă.
3491917
13 12 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii Publice, primăriile şi şcolile rurale, referitor la numiri de cadre didactice, situaţia personalului didactic existent în judeţ, precum şi cel al celor care au părăsit judeţul, situaţia şcolilor care şi-au sistat cursurile; ştate de plată a salariilor, arendarea terenurilor şcolare şi situaţia ridicării obiectelor de mobilier de către trupele de ocupaţie.
396 Documente în limba germană.
1917
14 13 Situaţii cu locuitorii din judeţ care au făcut donaţii pentru ajutorarea prizonierilor români.
541917
15 14 Corespondenţă cu Administraţiile de plasă şi Poliţia oraşului Slatina referitor la semnalarea şi combaterea epidemiilor ivite în rândul populaţiei. Tabel cu bolnavii de tifos existenţi în comuna Chilia.
22 Documente în limba germană
1917
16 15 Situaţii cu familiile locuitorilor din judeţ care solicită porumb necesar hranei, în contul recoltei anului 1918.
1361917
17 16 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi şi Comandatura militară a districtului VII Olt, referitor la reglemntarea activităţii oficiilor poştale.
291917
18 17 Situaţii privind componenţa consiliilor comunale existente, în vederea alegerii noilor organe comunale.
251917
19 18 Corespondenţă cu Administraţia Militară şi cu Ministerul de Interne, referitor la contractarea de împrumuturi la Banca Naţională, în contul datoriilor judeţului şi al întreţinerii administraţiei de ocupaţie.
62 Documente în limba germană.
1917
20 19 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi referitor la exploatarea islazurilor comunale însoţite de situaţii privind suprafeţele ocupate de acestea.
381917
21 20 Informări primkite de la primăriile rurale cu privire la starea vremii, a semănăturilor
511917
71
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
agricole, a viilor şi plantaţiilor de livezi.
22 21 Informări primite de la primăriile rurale cu privire la starea vremii, a semănăturilor agricole, a viilor şi plantaţiilor de livezi.
2791917
23 22 Corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la convocarea Consiliului general judeţean pentru analiza proiectului de buget; bugetele de venituri şi cheltuieli ale administraţiei judeţene pe exerciţiul financiar 1916-1918.
691917– 1918
24 23 Situaţia financiară pe exerciţiul 1917-1918 a administraţiei judeţene şi comunale.
109 Documente îm limba germană.
1917
25 24 Situaţii cu locuitorii din judeţ cărora li s-au ridicat diverse bunuri de către trupele de ocupaţie fără a li se plăti contravaloarea lor, precum şi situaţia amenzilor aplicate de către autorităţile militare străine celor care nu s-au supus rechiziţionărilor.
01917
26 25 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1917-1918, ale primăriilor rurale din plasa Drăgăneşti.
2121917– 1920
27 26 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1917-1918 ale primăriilor rurale din plasa Dumitreşti.
2711917– 1920
28 27 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1917-1918 ale primăriilor rurale din plasa Perieţi.
1751917– 1920
29 28 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1917-1918 ale primăriilor rurale din plasa Slatina.
1391917– 1920
30 29 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1917-1918 ale primăriilor rurale din plasa Spineni.
2621917– 1921
31 30 Ordonanţe ale Comandaturii Etapei Drăgăneşti-West, adresate primăriei comunei Bălăneşti, referitor la diverse probleme administrative; stoparea comerţului de porumb în alte judeţe, interzicerea sacrificării animalelor, modul de colectare şi transportare a cerealelor şi a altor produse alimentare, pregătirea inventarului agricol pentru campania de arătură din 1917-1918; situaţii cu locuitorii din comună, care posedă animale, precum şi al meseriaşilor existenţi în comuna Bălăneşti.
831917
32 31 Situaţii înaintate de Primăria comunei Beciu, către autorităţile militare germane, referitoare la proprietarii de mari suprafeţe agriole, a celor care posedă diverse bunuri, a celor care le-au
1801917– 1918
72
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
fost rechiziţionate animale, etc.
33 32 Corespodenţa primăriei comunei Casa-veche cu autorităţile militare germane şi cu Ministerul de Interne referitor la întocmirea diverselor statistici socio-economice; starea şi întinderea semănăturilor , recensământul inventarului casnic confecţionat din diverse metale, situaţia animalelor şi cerealelor, a colectării de îmbrăcăminte pentru prizonierii români; situaţie întocmită în 1916 cu familiile mobilizaţilor din comuna Casa-Veche, care aveau să primească ajutoare.
144 341916– 1917
34 33 Corespondenţă a Primăriei comunei Cucuieţi cu Comandatura germană nr. 268 Slatina referitor la obligaţiile autorităţilor comunale, întocmirea statisticilor privind starea semănăturilor, a populaţiei, animalelor şi produselor cerealiere existente în comună, a donaţiilor în obiecte făcute pentru ajutorarea prizonierilor români; recensământul instalaţiilor mecanice şi a obiectelor rechiziţionate, etc.
2811917
35 34 Statistica generală a populaţiei, animalelor şi produselor agricole existente în comuna Constantineşti.
52 Documente în limba germană.
1917
36 34 bis Corespondenţă a Primăriei comunei Comani cu Comandatura germană nr. 248 Drăgăneşti-Vest, referitor la obligaţiile autorităţilor comunale; întocmirea statisticilor privind starea semănăturilor, a populaţiei, animalelor şi produselor cerealiere existente în comună, inventarul obiectelor casnice şi a uneltelor agricole rechiziţionate.
455 Documente în limba germană.
1917
37 35 Corespondenţă a primăriilor comunale din raza postului depoliţie militară Crăciunei cu Comandatura germană nr. 248, Drăgăneşti-Vest, referitor la obligaţiile autorităţilor comunale; întocmirea de statistici privind starea semănăturilor, a populaţiei, animalelor şi produselor cerealiere rechiziţionate, etc.
542 Documente în limba germană.
1917– 1918
38 36 Corespondenţă a Primăriei comunei Coloneşti cu autorităţile militare germane, referitor la obligaţiile autorităţilor comunale, întocmirea de statistici privind producţia de cereale, a locuitorilor cărora li s-au rechiziţionat cereale şi vite, etc.
126 Documente în limba germană.
1917
39 36 bis Corespondenţa primăriei comunei Dobroteasa cu Subcomandatura militară germană Câmpu-Mare, referitor la întocmirea diferitelor
139 Documente în limba germană.
1916– 1917
73
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
statistici socio-economice, populaţia comunei, a animalelor, a locuitorilor ce posedă arme de foc, rechiziţionarea de bunuri, situaţia semănăturilor şi a armelor ridicate de la locuitori, etc.
40 37 Corespondenţa Primăriei comunei Gostavăţu cu Comandatura militară germană Drăgăneşti-Vest, referitor la stabilirea raţiilor alimentare zilnice, aplicarea interdicţiei de a se mai tăia animale; statistici referitor la numărul populaţiei, animalelor şi cerealelor existente a produselor rechiziţionate, a prizonierilor români din comună aflaţi în lagăre, etc.
408 Documente în limba germană.
1917
41 38 Ordine ale Comandamentului Etapei 248, Drăgăneşti-Vest, către Primăria comunei Mierleşti, referitor la obligativitatea locuitorilor de a strânge şi preda toate produsele oleaginoase, confiscarea bunurilor colectate în vederea ajutorării prizonierilor români, rechiziţionarea cerealelor existente în comună, urmate de situaţii statistice întocmite de autorităţile comunale referitoare la populaţie, animale rechiziţionate, a suprafeţelor însămânţate, etc.
87 Documente în limba germană.
1917
42 39 Ordine ale Comandamentului Etapeinr. 28, Drăgăneşti-Vest, către Primăria comunei Mihăeştii de Sus, referitor la interzicerea vânzării şi tăierii vitelor pentru consum, fixarea raţiilor alimentare zilnice pentru populaţia comunei şi predarea cerealelor şi altor produse animaliere la gara Roşiori, urmate de statistici întocmite de autorităţile comunale privitor la naţionalitatea şi ocupaţia locuitorilor, inventarul maşinilor de treierat şi a cazanelor de rachiu, a cerealelor existente în localităţi, etc.
319 Documente în limba germană.
1917
43 41 Ordine primite de Primăria comunei Mirceşti de la diferite autorităţi militare germane, referitor la interzicerea comerţului cu produse alimentare, fixarea consumului alimentar necesar populaţiei, urmate de diferite situaţii statistice întocmite de autorităţile comunei privitoare la populaţie, animale şi cantităţi de cereale existente în localitate şi a celor rechiziţionate, etc.
159 Documente în limba germană.
1917– 1918
44 42 Ordine primite de Primăria comunei Potcoava de la Comandamentul Etapei nr. 268 Slatina, referitor la interzicerea vânzării grăsimilor animale, rechiziţionarea şi tzransportarea cerealelor existente în comună, urmată de
456 Documente în limba germană.
1917
74
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
situaţii întocmite de autoităţile comunei privitor la populaţie, animale şi cereale, a locuitorilor care au donat obiecte pentru prizonierii români, a m,ijloacelor de transport rechiziţionate, etc.
45 43 Ordine primite de Primăria comunei poiana de la autorităţile militare germane, referitor la întocmirea diverselor statistici socio-economice, executarea rechiziţiilor, obligaţia impusă locuitorilor de a semăna diferite culturi agricole etc., urmate de situaţii întocmite de autorităţile comunei privitor la populaţie, animale şi cereale existente în localitate, a produselor rechiziţionate, a dezertorilor români găsiţi în comună, etc.
677 Documente în limba germană.
1917
46 43 bis Ordine şi instrucţiuni ale Comandamentului Etapei nr. 248, Drăgăneşti-Vest către Primăria comunei Perieţi, referitor la întocmirea recensământului populaţiei şi a statisticilor privind diverse bunuri deţinute de populaţia comunei, urmate de situaţii întocmite de autorităţile comunei privitor la cereale şi alte produse agro-alimentare, animale şi diverse alte bunuri existente în comună, a rechiziţiilor efectuate, a prizonierilor români originari din Perieţi şi a bunurilor donate de populaţie prizonierilor închişi în lagăr.
135 Documentre în limba germană.
1917
47 44 Ordine şi instrucţiuni ale diverselor autorităţi militare germane către Primăria comunei Valea-Ungureni, urmate de situaţii întocmite de autorităţile comunale privitor la recensământul populaţiei, animanelor şi a cerealelor existente în comună, a mijloacelor de transport, a rechiziţiilor, a prizonierilor români originari din localitate, etc.
395 Documente în limba germană.
1917
48 45 Ordine şi instrucţiuni ale diverselor autorităţi militare germane, către Primăria comunei Vultureşti, referitor la modul cum trebuie executate rechiziţiilor şi de întocmire a diverselor statistici socio-economice, urmate de situaţii realizate de autorităţile comunale privitor la recensământul populaţiei şi animalelor, a rechiziţiilor mijloacelor de transport, a cerealelor şi alte bunuri existente în comună, a lucrărilor agricole, etc.
393 Documente în limba germană.
1916– 1918
49 45 a Corespondenţă a Primăriei comunei Urşi cu Comandatura militară germană Slatina, referitor la obligaţiile autorităţilor comunale, urmate de situaţii întocmite de primărie privitor la rechiziţii, recensământul populaţiei,
250 Documente în limba germană.
1919– 1918
75
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
animalelor şi produselor agroalimentare existente în comună, a animalelor destinate transportării în Ungaria, etc.
50 45 b Corespondenţă cu primăriile din plasa potcoava, referitor la întreţinerea localurilor de şcoală; cererea primarului comunei Bălteni pentru mutarea celor 16 prizonieri români, cazaţi în localul şcolii şi care munceau în gara Mierleşti, pentru începerea cursurilor şcolare.
101917
51 45 c Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, precum şi cu Administraţiile plăşilor referitor la pregătirea noului an şcolar; situaţii cu localurile de şcoală existente în comună, a eşlevilor înscrişi, a învăţătorilor prezenţi la posturi, etc.; devize ale Serviciului Tehnic Judeţean, ale lucrărilor de reparaţie necesare localurilor de şcoală.
141 Documente în limba germană.
1917
52 45 d Corespondenţă cu administraţiile plăşilor, referitor la situaţia financiară a comunelor din plasele judţului.
231917
53 45 e Corespondenţă cu primăriile comunale, referitor la aprobarea bugetelor comunale, deschideri de credite, împrumuturi, încasări şi înscrieri de noi venituri.
279 Documente în limba germană.
1917
54 45 f Corespondenţă cu Comandamentul districtului şi cu băncile populare, referitor la restituirea aconturilor primite de locuitorii judeţului pentru recolta anului 1916; corespondenţăreferitoare la reînfiinţarea şi funcţionarea Casei de Asigurări a muncitorilor din Slatina.
40 Documente în limba germană.
1917
55 45 g Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu Comandamentul militar al districtului, referitor la personalul serviciilor judeţene (concedii, amenzi, reţineri de garanţii, numiri, avansări, etc.), însoţite de ştate de plata salariilor.
91 Documente în limba germană.
1917
56 45 h Ordonanţe primite de Primăria comunei Sineşti, de la diverse autoritîăţi militare, urmate de situaţii întocmite de autorităţile comunale privind cantităţile de produse agroalimentare şi animale, existente în comună, a locuitorilor care urmau să primească cărţi de identitate, a rechiziţiilor efectuate, precum şi a prizonierilor români din localitate.
51 Documente în lim,ba germană.
1917
57 82/1918
Ordine prmite de Primăria comunei Drăgăneşti din partea Comandaturii militare germane, referitor la executarea rechiziţiilor şi transportarea lor la staţia C.F.R., obligarea
201 Documente în limba germană.
1917
76
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
locuitorilor de a executa lucrările agricole, întocmirea situaţiilor statistice referitor la suprafeţele agricole şi animalele deţinute de locuitorii din comună, etc.
58 84/1918
Corespondenţă a Primăriei comunei Făgeţelu cu autorităţile militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor, însoţite de situaţii cu locuitorii din comună care au prestat diverse activităţi sau care au predat bunuri şi animale.
241917
59 85/1918
Ordine primite de Primăria comunei Frunzaru din partea Comandaturii militare Drăgăneşti-Vest, referitor la executarea rechiziţiilor şi la obligarea locuitorilor de a efectua lucrările agricole.
65 Documente în limba germană.
1917
60 63/1918
Ordonanţe primite de Primăria comunei Alimăneşti de la Comandatura Etapei nr. 248 Drăgăneşti-Vest, urmate de situaţii întocmite de autorităţile comunale privind cantităţile de produse agroalimentare şi animale existente în comună, a mijloacelor de transport, a rechiziţiilor efectuate, a prizonierilor români din localitate, etc.
143 Documente în limba germană.
1917
61 Instrucţiuni, ordonanţe, adtrese, tabele privind totalitatea rchiziţiilor făcute în comuna Ciomăgeşti, de trupele de ocupaţie.
3031917
62 Instrucţiuni şi adrese ale Comandantului Etapei Drăgăneşti Olt către Primăria comunei Buzeşti, âînsoţite de răspunsuri privind rechiziţiile făcute pentru nevoile armatei de ocupaţie.
1951917– 1918
63 Adrese şi tabele întocmite de Primăria comunei Negreni, referitor la animelele şi produsele rechiziţionate de Administraţia militară de ocupaţie.
411917– 1918
64 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Alimăneşti
161918– 1920
65 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Alimăneşti.
51917
66 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Milcov.
121918– 1920
67 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Milcov.
51917
68 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Mirceşti.
51918
69 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna
51917
77
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Mirceşti.
70 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Oteşti.
141918– 1920
71 f,n, Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 -1918, de la comuna Oteşti.
61917
72 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Cucueţi.
131918– 1920
73 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Dăneasa.
111918– 1920
74 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Gura Boului
141918– 1920
75 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1917 - 1918, de la comuna Mogoşeşti.
161918– 1920
76 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Corbu.
51917
77 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Cucueţi.
81917
78 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Dăneasa.
81917
79 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Mogoşeşti.
61917
80 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Gura - Boului.
61917
81 f.n. Ordine, procese-verbale, tabele, rapoarte, relativ la situaţii întocmite pentru rechiziţii (animale, păsări, cereale, lemne, meseriaşi, etc.); cazuri de tifos exantematic, etc. de la comuna Profa.
1811917
82 f.n. Registru pentru stabilirea cotelor de cereale (recoltă 1917, suprafaţă semănată, etc.).
631917
83 f.n. State de plata salariului cuvenit funcţionarilor Serviciului Judeţean şi ai Arestului preventiv.
361917
84 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1917 - 1918, de la comuna Crăciunei de Sus.
61917
85 f.n. Registrul de partizi pentru ordonanţele de plată. 1261917– 1919
86 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Văleni. 411917– 1919
87 f.n. Registrul de prezenţă - Delegaţia Judeţeană Olt. 301917– 1921
88 f.n. Registrul de procese - verbale al Delegaţiunii 981917– 1919
78
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Judeţene Olt.
89 f.n. Condică de salarii. 131917– 1918
90 f.n. Registrul de intrare. 3981917– 1922
91 f.n. Registrul de ieşire. 2481917– 1918
92 f.n. Jurnal de arhivă. 4031917
93 f.n. Registrul de situaţie (cereale), de la comuna Stoicăneşti, pentru staţia de încărcare Romula.
691917
94 f.n. Registrul de internări al Spitalului german K.n.K. mob. Epidemie - Spital nr. 7.
921917– 1918
95 f.n. Registrul de consumaţie (cereale), de la comuna Coloneşti - vol. I.
221917– 1918
96 f.n. Registrul de consumaţie (cereale), de la comuna Coloneşti - vol. II.
151917– 1918
97 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Alimăneşti.
391917– 1919
98 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Izvoarele. 481917– 1919
99 f.n. Registrul de intrare pentru câini, de la comuna Bălţaţi.
221917
100 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Coloneşti. 181917– 1919
101 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Dobrotinet.
161917– 1919
102 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Gostavăţu. 281917– 1919
Prezentul inventar conţine 102 u.a.
79
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1918
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Corespondenţă cu Comandatura germană de ocupaţie a Districtului Olt şi Administraţiile de plăşi, referitor la numiri şi destituiri de funcţionari comunali; reclamaţii însoţite de acte de cercetare a funcţionarilor care au săvârşit abuzuri, etc.
146 Documente în limba germană.
1918
2 2 Corespondenţă cu diverse autorităţi poliţieneşti privind urmărirea locuitorilor fugiţi de la diverşi proprietari.
615 Documente în limba germană.
1918
3 3 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Administraţiile de plăşi, referitor la constituirea comitetelor comunale "Ocrotirea orfanilor de război"; situaţii cu văduvele şi orfanii din judeţ, lipsiţi de mijloace de existenţă.
471 Documente în limba germană.
1918
4 4 Recensământul orfanilor de război din comunele rurale din judeţ.
4141918
5 5 Corespondenţă cu Ministerul de Război şi Administraţiilor de plăşi referitor la reformarea invalizilor de război; situaţii cu invalizii de război existenţi în comunele judeţului.
1341918
6 6 Situaţii cu rezerviştii "complectaşi" din judeţ; cereri ale locuitorilor mobilizaţi de a li se acorda ajutorul de mobilizare.
1461918
7 7 Situaţii cu tinerii în vârstă de peste 15 ani care s-au refugiat în Moldova.
2921918
8 8 Inventare de averea mobilă şi imobilă a orfanilor de război din judeţ.
4911918
9 9 Cereri ale locuitorilor adresate autorităţilor militare germane de a li se lăsa porumbul necesar hranei, etc.
419 Documente în limba germană.
1918
10 10 Corespondenţă cu Serviciul Sanitar judeţean şi autorităţile militare de ocupaţie, referitor la împărţirea comunelor pe circumscripţii sanitare, măsuri pentru preîntâmpinarea extinderii unor boli, probleme privind personalul sanitar; situaţii cu dispensare comunale, personal sanitar, etc.
577 Documente în limba germană.
1918
11 11 Rapoarte ale Poliţiei oraşului Slatina de arestările şi evenimentele petrecute în oraş; situaţii cu călătorii ce au tranzitat localitatea, etc.
1551918
80
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
12 12 Corespondenţă cu autorităţile comunale referitor la pagubele provocate de incendii (cazul bisericii din Văleni).
24 Documente în limba germană.
1918
13 13 Corespondenţă cu primăriile comunelor rurale referitor la alegerea consilierilor comunali, însoţite de situaţii cu alegătorii camerelor legislative.
1151918
14 14 Ordine ţşi instrucţiuni ale Ministerului de Interne referitor la conducerea administraţiei locale cu autorităţile militare de ocupaţie, modul de efectuare a cheltuielilor administrative, etc.; situaţia personalului serviciilor publice din judeţ. Lucrări ale Comisiei judeţene pentru fixarea preţurilor la produsele de primă necesitate,etc.
182 Documente în limba germană.
1918
15 15 Corespondenţă cu Ministerul de Interne însoţite de ştate de plată a salariilor funcţionarilor serviciilor interioare ale prefecturii.
1501918
16 16 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Administraţiile de plăşi referitor la încasarea rămăşiţelor adiţionale bugetului, precum şi în privinţa întocmirii bugetului administraţiei judeţene; situaţii cu sumele datorate de către autoprităţile comunale în contul împrumutului impus de Administraţia de ocupaţie.
831918
17 17 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu Serviciul Sanitar Judeţean referitor la măsurile ce se impun pentru combaterea epidemiilor, aprovizionarea cu medicamente, în privinţa personalului sanitar şi asigurarea reparaţiilor făcute spitalului "Carol I" din Greci.
52 Documente în limba germană.
1918
18 18 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu Administraţiile de plăşi referitor la obligarea ţăranilor de a executa lucrările agricole; situaţii cu maşinile agricole existente în Slatina. Dări de seamă administrative despre situaţia socio-economică din judeţ, reclamaţii ale ţăranilor împotriva proprietarilor care nu respectă prevederile contractelor de învoieli agricole, etc.
452 Documkente în limba germană.
1918
19 19 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Arestul Preventiv Judeţean referitor la întreţinerea arestaţilor, însoţite de buletine statistice privind situaţia arestaţilor şi a sumelor cheltuite.
783 Documente în limba germană.
1918
20 20 Ştate de plata salariilor notarilor comunali şi a administratorilor de plăşi.
416 Documente în limba germană.
1918
81
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
21 21 Corespondenţă cu Serviciul P.T.T. Slatina şi cu autorităţile comunale referitor la diverse măsuri privind funcţionarea serviciului poştal judeţean; situaţia personalului poştal rămas în judeţ.
106 Documente în limba germană.
1918
22 22 Corespondenţă cu Serviciul Tehnic al judeţului Olt, referitor la funcţionarea serviciului, a sumelor necesare pentru executarea diverselor lucrări; devize de repararea localurilor şcolare.
631918
23 23 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Administraţiile de plăşi referitor la numiri de personal, reintegrarea în vechile posturi a personalului demobilizat.
193 Documente în limba germană.
1918
24 24 Corespondenţă cu Camera de Comerţ şi Industrie Piteşti referitor la alegerea membrilor Consiliului de Administraţie al Secţiei Olt, însoţite de situaţii cu meseriaşii şi comercianţii îndreptăţiţi a fi alegători ai acestui scrutin; situaţia alegătorilor cu drept de vot la acest colegiu pe anii 1915-1916.
811918
25 25 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu Administraţiile de plăşi referitor la organizarea alegerilor parlamentare în judeţ; afişe electorale, rapoarte ale poliţiei privind diverse întruniri electorale, etc.
270 Documente în limba germană.
1918
26 26 Corespondenţă cu autorităţile comunale referitor la stabilirea cotelor de bunuri agroalimentare care trebuie predate autorităţilor militare de ocupaţie, etc., însoţite de statistici referitorare la posesorii de vii şi producţiile obţinute, a exportatorilor de cereale, situaţii cu personalul din diverse servicii publice. Demersuri pentru eliberarea localurilor de şcoală, ocupate de unităţi militare.
417 Documente în limba germană.
1918
27 27 Corespondenţă cu Primăria oraşului Slatina, referitor la stabilirea preţurilor de vânzare a produselor alimentare, a surselor de venituri ale primăriei, întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul 1918-1919, etc.; procese-verbale ale şedinţelor de lucru ale Comisiei interimare Slatina.
105 Documente în limba germană.
1918
28 28 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii Publice referitor la arendarea terenurilor parohiale şi şcolare, închiderea unor şcoli din lipsa cadrelor, numiri de cadre didactice, deschiderea cursurilor serale de limba germană, etc.
508 Documente în limba germană.
1918
82
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
29 29 Ordonanţe emise de Prefectură şi primării privind executarea lucrărilor agricole, de stabilire a preţurilor pentru produsele agroalimentare, etc.
221918
30 30 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi referitor la semnalarea diverselor cazuri care au avut loc în raza judeţului: ucideri, pruncucideri, furturi, distrugerile suferite de recolta datorată grindinii, accidentul feroviar care a avut loc în gara Mierleşti, prin ciocnirea a două trenuri în care se aflau trupe militare austro-ungare, etc.
391918
31 31 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor referitor la modul de utilizare al islatzurilor, contracte de învoirea vitelor la păşunat, reclamaţii ale locuitorilor din comuna Bălţaţi contra taxelor de păşunat; situaţii cu suprafeţele de izlaz existente în judeţ.
761918
32 32 Corespondenţă cu Administraţiile de plăşi referitor la condiţiile meteorologice şi rapoarte despre situaţia semănăturilor şi a viilor.
671918
33 33 Reclamaţii ale locuitorilor împotriva funcţionarilor care au ridicat abuziv produsele din gospodărie. Procese-verbale de inspecţie în comune a administratorilor de plasă; consfătuirea Societăţii "Tinerimea Comercială" din Slatina.
620 Documente în limba germană.
1918
34 34 Cereri de ajutor ale familiilor mobilizaţilor, de scutire a rechiziţiilor pentru invalizii de război. Reclamaţii împotriva abuzurilor unor funcţionari comunali, etc.
552 Documente în limba germană.
1918
35 35 Corespondenţă cu Serviciul Sanitar privind măsurile de combatere a epidemiilor apărute în rândul locuitorilor; raportări venite din partea autorităţilor comunale de cazurile de tifos şi febră tifoidă apărute în localităţile din judeţ.
37 Documente în limba germană.
1918
36 36 Corespondenţă cu Comandatura militară germană a Districtului Olt, referitor la amenzi, numiri şi suspendări de notari, precum şi ancheta realizată în legătură cu abuzurile săvârşite de aceştia în timpul ocupaţiei.
520 Documente în limba germană.
1918
37 37 Corespondenţă cu Poliţia oraşului Slatina, referitor la procurarea efectelor necesare personalului de poliţie, devastarea localului de poliţie de către trupele de ocupaţie, distrugerea inscripţiilor de pe străzi, demersuri pentru aducerea arhivei poliţiei evacuate la Focşani, depistarea cazurilor de specuale, etc.
102 Documente în limba germană.
1918
83
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
38 38 Corespondenţă cu Arestul Preventiv Slatina referitor la întreţinerea deţinuţilor.
17 Documente în limba română.
1918
39 39 Adrese ale Comandamentului Centrului de Recrutare Olt, referitor la asigurarea serviciului de pază la spitalele Serviciului Regional Olt; situaţia numărului de locuitori din comunele judeţului pe circumscripţiile ocoalelor judecătoreşti.
201918
40 40 Corespondenţă cu administraţiile de plăşi şi cu primăriile comunale referitor la aprobarea deschiderilor de credite şi a bugetelor comunale.
629 Documente în limba germană.
1918
41 41 Corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la verificarea situaţiei cetăţenilor străini, urmată de situaţia cu străinii aparţinând Puterilor Centrale existenţi în judeţ.
491918
42 42 Corespondenţă cu Direcţia Administraţiei Generale referitor la reîncadrarea personalului demobilizat de pe front; cereri pentru numiri în posturi; ştate de plata salariilor administratorilor de plasă.
271 Documente în limba germană.
1918
43 43 Ştate de plata salariilor personalului din serviciile administrative judeţene.
1921918
44 44 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Comandatura germană de ocupaţie a districtului Olt, privind numiri şi revocări de personal poliţienesc, retribuiri şi ştate de plată a salariilor personalului Poliţiei Slatina.
495 Documente în limba germană.
1918
45 45 Corespondenţă cu Administraţia "Casei Şcolilor" referitor la întreţinerea şcolilor din judeţ; situaţia datoriilor avute de comune pentru plata împrumuturilor contractate pentru construcţiile şcolare.
2501917– 1918
46 46 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi cu Administraţiile de plăşi referitor la creşterea viermilor de mătase şi solicitările de sămânţă ale comunelor.
111918
47 47 Corespondenţă cu Administraţia financiară Olt referitor la încasarea şi plata unor ordonanţe şi situaţii cu debitele din fondul zecimilor datorate de primării.
631918
48 48 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu Comandatura militară a districtului, referitor la achitarea dobânzilor în contul împrumuturilor de întreţinere a administraţiei militare de ocuapţie, înfiinţări de cantine şcolare, întreţinerea prizonierilor care au tranzitat oraşul Slatina.
130 Documente în limba germană.
1918
84
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
49 49 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi cu Comandatura militară de ocupaţie referitor la situaţia financiară a judeţului şi alcătuirea bugetului general de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul 1918-1919.
179 Documente în limba germană.
1917– 1918
50 50 Situaţii financiare lunare a administraţiei judeţene.
951918
51 51 Corespondenţă cu Camera de Comerţ şi Industrie Piteşti, referitor la preţurile unor produse alimentare şi situaţii cu morile existente în judeţ.
341918
52 52 Situaţii cu morile din judeţ aflate sub administraţie generală; cereri din partea populaţiei şi ale instituţiilor pentru aprovizionarea cu lemne de foc şi petrol.
180 Documente în limba germană.
1918
53 53 Corespondenţă cu Comandatura militară germană a districtului VII Olt, referitor la întinderea şi populaţia judeţului, precum şi demersuri pentru asigurarea spaţiului de detenţie în închisoarea din Slatina pentru deţinuţii condamnaţi de instanţele româneşti.
5 Documente în limba germană.
1917– 1918
54 54 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunii Publice referitor la îmbunătăţirea stării localurilor şcolare şi referitor la înfiinţarea Euforiilor comunale şcolare, care va avea ca atribuţii, asigurarea tehnico-materială a procesului de învăţământ.
801918
55 55 Corespondenţă cu autorităţile locale referitor la trecerea trupelor militare în retragere prin judeţ şi a distrugerilor provocate, scoaterea la licitaţie a terenurilor bisericeşti din judeţ; situaţii cu locuitorii cărora le-au fost rechiziţionate bunuri de trupele germano-austriece în retragere, a efectelor cumpărate de locuitori de la acestea; a locuitorilor care au luat cu forţa animale de la Şcoala de agricultură Strihareţ, a proprietarilor de mori, etc.
2021918– 1919
56 56 Ordonanţe şi instrucţiuni primite din partea Ministerului de Interne, referitor la declararea stării de război cu Puterile Centrale, întocmirea situaţiilor cu bunurile rămase după retragerea ocupanţilor, etc.; raport privitor la devastările şi luarea cu forţa de către săteni a animalelor şi bunurilor existente la Şcoala de agricultură Strihareţ. Situaţii cu locuitorii cărora li s-au rechiziţionat bunuri de către trupele militare austro-germane în retragere, a bunurilor distruse tot cu aceeaşi ocazie, etc.
2561918– 1919
85
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
57 57 Dări de seamă, memorii şi situaţii referitoare la pagubele provocate de trupele militare străine instituţiilor administrative, de învăţământ, ecleziastice, precum şi locuitorilor în perioada ocupaţiei.
1301918
58 58 Corespondenţă şi situaţii referitoare la localnicii care au ajutat autorităţile militare străine, în timpul ocupaţiei, a celor care au comis abuzuri, a cetăţenilor Puterilor Centrale rămaşi în judeţ; telegrame ale Ministerului de Interne privind urmărirea sindicaliştilor ce fac propagandă socialistă.
561918– 1919
59 59 Rapoarte, memorii şi situaţii înaintate de diverse instituţii din oraşul Slatina, privind distrugerile şi abuzurile comise de autorităţile militare germane în timpul ocupaţiei.
431918– 1919
60 60 Corespondenţă cu Compania de Jandarmi şi cu Administraţiile de plăşi, privitor la supravegherea localităţilor unde ar putea apărea propagandişti socialişti.
81918
61 61 Situaţii cu locuitorii cărora li s-au rechiziţionat bunuri de către trupele de ocupaţie (cu sau fără plată); a locuitorilor mobilizaţi, începând cu data de 28 octombrie, a însămânţărilor făcute cu floarea-soarelui, etc.
409 Documente în limba germană.
1918
62 62 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Albeşti de la autorităţile militare germane referitor la intrzicerea vânzării unor produse agro-alimentare şi industriale, etc.; situaţii cu locuitorii cărora li s-au rechiziţionat diferite bunuri, a populaţiei şi semănăturilor.
150 Documente în limba germană.
1918
63 64/1918
Coespondenţa Primăriei comunei Buzeşti cu Comandatura militară Drăgăneşti, referitor la executarea rechiziţiilor în rândul populaţiei, a lucrărilor agricole, etc., însoţite de situaţii privind locuitorii cărora li s-au făcut rechiziţii, a însămânţărilor, etc.
58 Documente în limba germană.
1918
64 65/1918
Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Bircii de la diverse autorităţi militare de ocupaţie referitor la rechiziţionarea şi transportarea la gara Potcoava şi abator a vitelor, păsărilor şi produselor agricole şi animaliere, rechiziţionate din comună, însoţite de situaţii cu locuitorii cărora li s-au rechiziţionat aceste bunuri.
56 Documente în limba germană.
1918
65 66/1918
Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Bălăneşti de la diverse autorităţi militare germane, referitor la executarea de sechestre pe materii prime (papură, răşină,
76 Documente în limba germană.
1918
86
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
etc.) şi a rechiziţiilor de animale; situaţii statistice privind populaţia comunei, precum şi a supuşilor austro-ungari.
66 67/1918
Ordine primite de Primăria comunei Beciu de la Comandatura militară Drăgăneşti, referitor la scoaterea forţată la lucrările agricole a locuitorilor; executarea rechiziţiilor, etc.; însoţite de situaţii privind recensământul populaţiei, a maşinilor agricole, a locuitorilor cărora li s-au rechiziţionat diverse bunuri şi prizonierilor români evadaţi din lagăre ce sunt originari din localitate.
308 Documente în limba germană.
1918
67 68 Corespondenţa Primăriei comunei Bârseşti cu Comandatura germană Drăgăneşti referitor la începerea lucrărilor agricole, rechiziţionarea de bunuri şi transportarea lor la gara Romula, stabilirea raţiilor alimentare pentru consumul populaţiei, mobilizarea populaţiei la diferite munci în folosul ocupanţilor; situaţia ăpopulaţiei, a stocurilor de cereale şi a locuitorilor din comună cărora li s-au rechiziţionat diverse bunuri în anii 1917-1918, a prizonierilor originari din localitate, etc.
430 Documente în limba germană.
1918
68 69 Ordine primite de Primăria comunei Casa Veche din partea autorităţilor militare de ocupaţie referitor la controlul prizonierilor şi demobilizaţilor, scoaterea populaţiei la fasonatul lemnului; situaţii cu locuitorii din comună cărora li s-au rechiziţionat diverse bunuri.
166 Documkente în limba germană.
1918
69 70 Corespondenţă a Primăriei comunei Chilia cu autorităţile militare de ocuapţie referitoare la executarea forţată a rechiziţiilor, scoaterea populaţiei la muncile agricole, asigurarea transportării produselor la gările din apropiere; situaţii cu locuitorii cărora li s-au rechiziţionat diverse bunuri.
167 Documente în limba germană.
1918
70 71 Corespondenţă a Primăriei comunei Ciomăgeşti cu autorităţi militare de ocupaţie, însoţite de situaţii referitoare la rechiziţionarea de diverse bunuri, situaţia însămânţărilor, populaţiei, catagrafia animalelor şi situaţii cu locuitorii lipsiţi de orice mijloace de existenţă.
137 Documente în limba germană.
1918
71 72 Situaţii înaintate de Primăria comunei Cireaşov privind stocurile de cereale, catagrafia animalelor şi păsărilor, de locuitorii din comună cărora li s-au rechiziţionat diferite bunuri, etc.
82 Documente în limba germană.
1918
72 73 Corespondenţă a Primăriei comunei Coloneşti 2401918
87
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
cu autorităţile militare de ocupaţie însoţite de situaţii privind rechiziţionarea de bunuri, stocurile de cereale existente în comună, precum şi situaţia locuitorilor lipsiţi de orice mijloace de existenţă.
73 74 Ordine primite de Primăria comunei Comani de la diverse autorităţi germane de ocupaţie, referitor la executarea de rechiziţii, etc.; situaţii înaintate de primărie cu privire la locuitorii cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale, a maşinilor agricole, a locuitorilor refugiaţi în Moldova, etc.
356 Documente în limba germană.
1918
74 75 Corespondenţă a Primăriei comunei Corbu cu autorităţile militare de ocupaţie referitoare la executarea rechiziţiilor de animale şi produse agricole de la locuitori, însoţite de situaţii cu locuitorii din comună cărora li s-au rechiziţionat păsări şi animale, precum şi a celor deţinute de gospodării, a însămânţărilor, etc.
139 Documente în limba geramnă.
1918
75 76 Ordine şi instrucţiuni ale Comandaturii militare Drăgăneşti-Vest, către Primăria comunei Crăciuneii de Jos, referitor la scoaterea forţată la fasonatul lemnelor din pădure a locuitorilor, rechiziţionarea cerealelor şi transportarea lor la staţia C.F.R., interzicerea deplasărilor persoanelor civile, etc.; însoţite de situaţii întocmite de autorităţile comunale referitor la recolta obţinută, rechiziţiile făcute, a braţelor de muncă din comună, etc.
182 Documente în limba germană.
1918
76 77 Situaţie statistică a animalelor deţinută de locuitorii comunei Crâmpoia.
101918
77 78 Corespondenţa Primăriei comunei Cucuieţi cu autorităţile militare germane, însoţite de statistici referitoare la întinderea suprafeţelor cultivate cu cereale, a vitelor şi păsărilor, deţinute de locuitori, a rechiziţiilor efectuate de ocupanţi, etc.
250 Document în limba germană.
1918
78 79 Ordine ale Administraţiei militare străine primite de Primăria comunei Dăneasa, referitor la sechestrarea materiilor prime de război , de rechiziţionarea cerealelor, vitelor şi obligarea populaţiei de a efectua transportarea şi aprovizionarea armatei, însoţite de situaţii cu locuitorii cărora li s-au făcut rechiziţii, a suprafeţelor cultivate, a celor care au crescut viermi de mătase şi inventarierea uneltelor agricole.
1411918
79 80 Ordine primite de Primăria comunei 90 Documente în limba germană.
1918
88
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Dobrotinet din partea autorităţilor militare germane referitor la întocmirea statisticii întinderilor suprafeţelor agricole, contractarea laptelui cu Fabricile Unite de brânză Slatina şi pedepsirea celor ce nu respectă executarea predărilor de bunuri, îndemnuri către locuitori de a efectua lucrările agricole.
80 81 Corespondenţă a Primăriei comunei Dobroteasa cu autorităţile militare de ocupaţie, însoţite de situaţii întocmite de autorităţile comunale referitor la situaţia suprafeţelor însămânţate, a numărului de vite, păsări şi a stocurilor de cereale, precum şi situaţii cu locuitorii cărora li s-au rechiziţionat bunuri şi animale.
1371918
81 82 Ordine primite de Primăria comunei Drăgăneşti din partea autorităţilor militare de ocupaţie, referitor la efectuarea lucrărilor agricole, obligarea populaţiei de a efectua transpoarte pentru aprovizionarea trupelor militare; situaţii cu locuitorii cărora li s-au rechiziţionat diverse bunuri.
269 Documente în limba germană.
1918
82 83 Corespondenţa Primăriei comunei Drăgoeşti cu autorităţile militare de ocuapţie, referitor la executarea rechiziţiilor de cereale, vite şi păsări, însoţite de situaţii; obligarea populaţiei de a efectua lucrările agricole şi asigurarea transportului produselor rechiziţionate, fixarea morilor ce vor măcina pentru nevoile populaţiei.
2511918
83 84 Corespondenţă a Primăriei comunei Făgeţelu cu autorităţile militare de ocupaţie privind efectuarea rechiziţiilor însoţite de situaţii.
521918
84 85 Corespondenţă a Primăriei comunei Frunzaru cu Autorităţile militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor, a lucrărilor agricole, amenzi şi zile de închisoare aplicate locuitorilor, însţite de situaţii statistice.
216 Documente în limba germană.
1918
85 86 Corespondenţă a Primăriei comunei Gostavăţu cu autorităţile militare de ocupaţie, referitor la rechiziţionarea de bunuri şi animale, întocmirea catagrafiilor animalelor şi păsărilor existente în localitate, a recensământului populaţiei, însoţite de situaţii statistice.
297 Documente în limba germană.
1918
86 87 Corespondenţă a Primăriei comunei Maldăru cu autorităţile militare de ocupaţie, referitor la rechiziţionarea de bunuri şi animale şi situaţii cu locuitorii cărora li s-au făcut rechiziţii.
611918
89
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
87 88 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Mierleşti de la autorităţile militare germane referitor la executarea rechiziţiilor de produse agroalimentare şi animale; obligaţia de a creşte viermi de mătase; sechestrări de articole de îmbrăcăminte de la populaţie; însoţite de situaţii înaintate de autorităţile locale privitor la locuitorii cărora li s-au făcut rechiziţii, stocul cerealelor aflate în comună, situaţia lucrărilor agricole, etc.
259 Documente în limba germană.
1918
88 89 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Mihăieştii de Jos de la autorităţile militare germane referitor la executarea rechiziţiilor de produse agroalimentare şi animaliere etc., însoţite de situaţii înaintate de autorităţile locale privitor la locuitorii cărora li s-au făcut rechiziţii, stocul cerealelor aflate în comună, situaţia lucrărilor agricole, etc.
248 Documente în limba germană.
1918
89 90 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Mihăeştii de Sus de la autorităţile militare germane (Comandatura Drăgăneşti-Vest) referitor la executarea rechiziţiilor de produse agroalimentare şi animaliere etc., însoţite de situaţii înaintate de autorităţile locale privitor la locuitorii cărora li s-au ridicat produse agroalimentare, situaţia recoltelor, a mseriaşilor existenţi în comună, etc.
321 Documente în limba germană.
1917– 1918
90 91 Situaţie cu locuitorii din comuna Oteşti cărora li s-au rechiziţionat animale de către trupele de ocupaţie.
81918
91 92 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Păroşi de la autorităţile militare germane referitor la executarea rechiziţiilor de produse agroalimentare, a prestării obligaţiilor de muncă de către locuitori, însoţite de situaţii înaintate de autorităţile locale privitor la locuitorii cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale, situaţia lucrărilor agricole etc.
295 Documente în limba germană.
1916– 1918
92 93 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Perieţi de la autorităţile militare de ocupaţie referitoare la executarea rechiziţiilor de produse agroalimentare, de stabilire a morilor ce vor măcina pentru locuitori, nesupunerea locuitorilor de a executa diferite transporturi etc., însoţite de situaţii înaintate de autorităţile locale privitor la locuitorii cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale, situaţii statistice privind suprafeţele agricole şi producţia obţinută etc.
305 Documente în limba germană.
1918
90
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
93 94 Situaţii întocmite de Primăria Poboru cu privire la rechiziţiile de produse agroalimentare şi animale efectuate de autorităţile militare de ocupaţie în anii 1917 şi 1918 în rândul locuitorilor comunei.
531917– 1918
94 95 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Poiana din partea autorităţilor militare de ocupaţie referitoare la executarea rechiziţiilor de produse agroalimentare, de fixare a raţiilor necesare consumului populaţiei, etc., însoţite de situaţii înaintate de autorităţile locale privitor la locuitorii comunei cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale, situaţii statistice privind suprafeţele agricole şi producţia obţinută, gospodăriile care au primit sămânţă necesară culturii viermilor de mătase, etc.
252 Documente în limba germană.
1918
95 96 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Potcoava din partea autorităţilor militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor şi încărcarea lor în Gara Potcoava, mobilizarea populaţiei la transportul cerealelor, etc., însoţite de situaţii întocmite de autorităţile locale privitor la locuitorii comunei cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale, situaţia însămânţărilor agricole, etc.
253 Documente în limba germană.
1918
96 97 Situaţii întocmite de Primăria comunei Profa cu locuitorii care deţin păsări, animale, produse agricole şi a celor care li s-au rechiziţionat de către administraţia militară de ocupaţie produse agroalimentare şi animale, etc.
861918
97 98 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Seaca din partea autorităţilor militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor; amenzi aplicate, mobilizarea populaţiei la muncile agricole, fixarea raţiilor alimentare , însoţite de situaţii înaintate de autorităţile locale privitor la locuitorii cărora li s-au rechiziţionat produse şi obiecte de uz casnic, a suprafeţelor şi producţiilor agricole realizate în anii 1917 şi 1918, etc.
409 Documente în limba germană.
1917– 1918
98 99 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Sineşti din partea autorităţilor militare de ocupaţie, referitor la executarea rechiziţionării produselor agroalimentare şi animaliere şi expedierea lor la staţiile C.F.R., sechestrarea lânii etc., însoţite de situaţii întocmite de autorităţile locale privitor la locuitorii cărora li s-au rechiziţionat produse şi
131 Documente în limba germană.
1918
91
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
animale, efectele luate de la prizonierii români etc.
99 100 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăriile comunelor Vultureşti şi Sâmbureşti din partea autorităţilor militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor şi asigurarea transportului la staţiile C.F.R., însoţite de situaţii întocmite de autorităţile locale privitor la locuitorii ambelor comune cărora li s-au rechiziţionat produse, animale, a obiectelor de uz casnic, situaţia lucrărilor agricole, etc.
252 Documente în limba germană.
1917– 1918
100 101 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Spineni din partea administraţiei militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor, etc., însoţite de situaţii întocmite de autorităţile locale privitor la locuitorii din comună cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale, situaţia lucrărilor agricole, etc.; tabel cu locuitorii din comuna Şuica cărora le-au fost rechiziţionat vitele de către trupele de ocupaţie.
73 Documente în limba germană.
1918
101 102 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Stoicăneşti din partea administraţiei militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor, mobilizarea populaţiei la lucrările agricole, etc., însoţite de situaţii întocmite de administraţia locală privitor la locuitorii din comună cărora li s-au rechiziţionat produse, animale, materii brute (în cânepă, păr de cal, etc.), situaţia lucrărilor agricole, a fermelor care sunt lipsite de mijloace de existenţă, etc.
309 Documente în limba germană.
1917– 1918
102 103 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Vai de Ei din partea administraţiei militare de ocupaţie referitor la executarea rechiziţiilor, obligarea ţăranilor de a realiza lucrările agricole etc., însoţite de situaţii întocmite de administraţia locală privitor la locuitorii din comună cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale; situaţia însămânţărilor agricole etc.
206 Documente în limba germană.
1918
103 104 Ordine şi instrucţiuni primite de Primăria comunei Văleni din partea administraţiei militare de ocupaţie referitoare la executarea rechiziţiilor, obligarea ţăranilor de a ieşi la lucrările agricole, etc., însoţite de situaţii întocmite de autorităţile locale privitor la locuitorii comunei cărora li s-au rechiziţionat produse şi animale, statistica animalelor existente, situaţia lucrărilor agricole etc.
243 Documente în limba germană.
1917– 1918
92
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
104 105 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale ale primăriilor comunelor din plasa Drăgăneşti pe exerciţiul financiar 1918-1919.
5461918– 1920
105 106 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale ale primăriilor comunale din plasa Dumitreşti pe exerciţiul financiar 1918-1919.
3401919– 1921
106 107 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale ale primăriilor rurale din plasa Potcoava pe exerciţiul financiar 1918-1919 (pentru comunele Floru şi Comani şi pe exerciţiul financiar 1906-1907 şi 1908-1909).
1831909– 1920
107 108 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale pe execiţiul financiar 1918-1919 ale primăriilor rurale din plasa Slatina (fostă şi Perieţi).
4011918– 1921
108 109 Conturile de venituri şi cheltuieli şi bugetele generale pe exerciţiul financiar 1918-1919 ale primăriilor rurale din plasa Spineni.
4991918– 1921
109 110 Contul definitiv şi bugetul general al Prefecturii judeţului Olt pe exerciţiul financiar 1918-1919.
521919
110 110 bis Lucrări ale Comisiei de naturalizare a judeţului Olt pentru încetăţenirea locuitorilor evrei.
1401918
111 0 Catagrafia animalelor existente în ziua de 28 decembrie 1918 în comuna Dobroteasa.
61918
112 Situaţie statistică privind numărul animalelor existente în comuna Potcoava.
91918
113 Procese-verbale şi tabele întocmite de Primăria comunei Gura-Boului, privind animalele şi produsele rechiziţionate de Administraţia militară de ocupaţie. Situaţia statistică privind numărul animalelor din comună.
491918
114 Statistica generală a tuturor animanelor pe categorii întocmită de Primăria comunei Râjleţu, plasa Spineni.
91918
115 Situaţia generală a tuturor animanelor pe categorii, întocmită de Primăria comunei Bărăşti de Vede, plasa Spineni.
51918
116 Tabele întocmite de Primăria comunei Albeşti referitor la: cantitatea de băuturi spirtoase existente. Amenzile primite de locuitori; efectivele de corp de care au nevoie locuitorii comunei.
111918
117 Statistica generală a tuturor animanelor pe categorii, întocmită de Primăria comunei Vaţa, plasa Spineni.
81918
118 Procese-verbale şi tabele întocmite de Primăria 131918
93
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comunei Urluiasca, referitor la rechizţiile făcute de armatele germane şi austro-ungare pe toată perioada de ocupaţie.
119 Procese-verbale şi tabele întocmite de Primăria comunei Deleni privind produsele şi animalele rechizţionate de armatele de ocupaţie pe toată durata.
141918
120 Tabele întocmite de Primăria comunei Oporelu privind animalele, obiectele, păsările şi alte produse rechiziţionate de trupele de ocupaţie.
1201918
121 Tabel întocmit de Primăria comunei Constantineşti privind numărul de vite şi păsări existente în comună.
1211918
122 Tabele întocmite de Primăria comunei Optaşi referitor la numărul oilor trimise comandaturii germane; la vânzarea vitelor şi treieratul grâului.
101918
123 f.n. Ordine, rapoarte, tabele, relativ la: cereale, animale, rechiziţii. Diverse statistici cerute de Comandatura de Etapă Drăgăneşti - Vest întocmite de Primăria comunei Alimăneşti.
2041917– 1918
124 f.n. Ordine, rapoarte, tabele, relativ la: cereale, animale, rechiziţii. Diverse statistici cerute de Comandatura de Etapă Drăgăneşti - Vest întocmite de Primăria comunei Alimăneşti. Ordine, cereri, rapoarte, facturi, înaintate Comisiei pentru examinarea preţurilor din judeţul Olt.
1541917– 1918
125 f.n. Ordine, rapoarte, tabele, relativ la: cereale, animale, rechiziţii. Diverse statistici cerute de Comandatura de Etapă Drăgăneşti - Vest întocmite de Primăria comunei Dăneasa.
1471918
126 f.n. Ordine, rapoarte, tabele, procese-verbale, relativ la: colecte pentru prizonierii români, situaţia jandarmilor rurali, meseriaşi, situaţia imobilelor ocupate de armata germană, drepturi băneşti pentru familiile celor mobilizaţi, etc.
2291917– 1918
127 f.n. Ordine, rapoarte, tabele, procese-verbale, relativ la: colecte pentru prizonierii români, situaţia jandarmilor rurali, meseriaşi, situaţia imobilelor ocupate de armata germană, drepturi băneşti pentru familiile celor mobilizaţi, etc.
2361918
128 f.n. Ordine, rapoarte, tabele, procese-verbale, relativ la: colecte pentru prizonierii români, situaţia jandarmilor rurali, meseriaşi, situaţia imobilelor ocupate de armata germană,
1761918
94
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
drepturi băneşti pentru familiile celor mobilizaţi, etc.
129 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Alimăneşti.
161918
130 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Alimăneşti.
101918– 1919
131 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Beciu.
271919– 1922
132 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Beciu.
211918– 1919
133 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Milcov.
151918– 1920
134 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Milcov.
51918
135 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Dăneasa.
191918– 1920
136 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Gura - Boului.
231918– 1920
137 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Mirceşti.
191919– 1921
138 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Mogoşeşti.
241919– 1921
139 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1918 - 1919, de la comuna Oteşti.
201918– 1920
140 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Dăneasa.
81918
141 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Gura - Boului.
51918
142 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Mirceşti.
151918– 1919
143 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Mogoşeşti.
51919
144 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1918 - 1919, de la comuna Oteşti.
151918– 1919
145 f.n. Tabel cu primarii, ajutorii de primar, consilierii şi notarii (întocmit pe comune).
221918
146 11 Contul de gestiune pe trimestru (ianuarie-martie 1918), al comunei Crăciunei de Sus.
111919– 1921
95
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
147 f.n. Contul de gestiune pe trimestru (aprilie-decembrie 1918), al comunei Crăciunei de Sus.
51919
148 f.n. Ordine, certificate, relativ la Gh. Miroianu, secretar la comuna Profa (internat în iunie 1918 în lagărul Slatina).
111886– 1925
149 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Marin Dumitraşcu, notarul comunei Păroşi.
23 conţine brevetul medaliei "Bărbăţie şi Credinţă" din 18 iunie 1918.
1892– 1932
150 f.n. Jurnal, cereri ale lui Isac Ligi (evreu născut la Rusciuc, în Bulgaria) din Slatina înaintate Comisiei de Naturalizare din judeţul Olt.
41918
151 f.n. Jurnal de arhivă. 3831918
152 f.n. Jurnal de arhivă. 531918
153 f.n. Jurnal de arhivă. 4001918
154 f.n. Jurnal de arhivă. 3981918
155 f.n. Registrul de consumaţie (certificatele de măcinat emise), de la comuna Potcoava.
541917– 1918
156 f.n. Condică de salarii. 131918
157 f.n. Registrul de procese - verbale de inspecţie, de la comuna Mogoşeşti.
141918– 1919
158 f.n. Registrul de inspecţii, de la comuna Brebeni (fragment).
41918
159 f.n. Tabele recapitulative pentru mişcarea populaţiei din comunele rurale, pe anii 1918 - 1919.
161918– 1919
160 f.n. Opis pe anul 1918 (N.B. - listă de categorii de documente care se grupează în dosare sau de probleme la care se referă documentele). Opis pe anul 1920 (N.B. - idem). Decizii (1922).
71918– 1922
161 Procese - verbale ale şedinţelor Comisiei de Aprovizionare a Judeţului Olt.
60 Perioada: 1.XII.1918 - 22.X.1920
1918– 1920
162 Procese - verbale ale şedinţelor comisiei pentru verificarea şi fixarea preţurilor din judeţ.
50 Perioada: 24.II. - 17.IX.1918
1918
Prezentul inventar conţine 162 u.a.
96
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1919
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Reclamaţii ale locuitorilor din localităţile rurale contra abuzurilor autorităţilor locale şi împotriva unor stări create prin dispariţia unor locuitori în război, care au lăsat în urma lor văduve, orfani, dar şi rude gata să le ia avutul.
4851919
2 2 Demersuri pentru obţinerea de ajutorare de către familiile celor mobilizaţi; situaţii create în urma rechiziţionării animalelor de muncă: nemulţumiri, furturi, contestaţii, etc.
4241919
3 3 Reglementări documente străine şi componenţa unor comisii internaţionale.
21919
4 4 Demersuri ale unor locuitori şi ale Prefecturii pentru suspendarea unor primari şi consilii locale pentru lipsa de activitate sau abuzuri grave în timpul ocupaţiei germane.
6731919
5 5 Măsuri împotriva funcţionarilor comunali care au comis abuzuri şi situaţii nominale cu încadrarea primăriilor.
2681919
6 6 Urmărirea unor persoane de naţionalitate română şi străine de către Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale bănuite a fi săvârşit infracţiuni în timpul războiului şi după război.
2431919
7 8 Aprovizionarea cu porumb a populaţiei lipsite de mijloace de subzistebţă din cauza războiului.
641919
8 9 Buletine de informaţii şi rapoarte ale Companiei de Jandarmi privind furturi şi alte evenimente petrecute în judeţ; plângeri şi reclamaţii împotriva unor şefi de post inactivi sau care fac politică socialistă; consemnarea marii adunări populare de la Slatina consacrate Unirii.
2841919
9 10 Demersuri ale familiilor luptătorilor dispăruţi în război de obţinerea unor drepturi prevăzute de lege; tabele cu persoanele îndreptăţite a li se elibera carnete de identitate; tabele cu prizonieri; plângeri împotriva unor funcţionari care i-au lipsit de drepturi legitime pe petiţionari.
418 vol. I1919
10 10 Demersuri ale familiilor luptătorilor dispăruţi în război de obţinerea unor drepturi prevăzute de lege; tabele cu persoanele îndreptăţite a li se elibera carnete de identitate; tabele cu
617 vol. II1919
97
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
prizonieri; plângeri împotriva unor funcţionari care i-au lipsit de drepturi legitime pe petiţionari.
11 11 Rapoarte ale Poliţiei Oraşului Slatina către prefect privind ordinea publică şi ordonanţe ale unor primării de reglementare a circulaţiei pe drumurile publice.
4161919
12 12 Ordine ale Direcţiunii Poliţiei şi Sigurnaţei Generale cu privire la interzicerea grevelor organizate de Partidul Social Democrat, confiscarea unor publicaţiibolşevice adresate românilor; urmărirea unor persoane învinuite de propagandă bolşevică ori străini care acţionează pe teritoriul românesc; telegrame cifrate.
1471919
13 13 Eliberarea drepturilor băneşti pentru personalul Prefecturii: salarii, alocaţii pentru scumpete, chirii.
1831918– 1919
14 14 Adunările generale ale băncilor populare din comune, distribuirea de efecte militare către populaţia nevoiaşă, scumpirea produselor agricole ca o consecinţă a războiului.
741919
15 15 Demersuri preliminare ale Casei Centrale a Împroprietăririi pentru evaluarea unor suprafeţe ce ar urma să treacă în proprietatea luptătorilor din primul Război Mondial; măsuri de depistare a mormintelor unor eroi şi îngrijirea lor corespunzătoare.
1191919
16 16 Reglementări privind călătoria cetăţenilor de naţionalitate română în Transilvania şi Bucovina, a cetăţenilor de alte naţionalităţi în ţările lor, înştiinţarea autorităţilor cu privire la numiri de diplomaţi ai unor ţări în România.
751919
17 17 Rapoarte informative ale Companiei de Jandarmi rurale; efectuarea serviciului de pază de către locuitorii satelor, incendii şi evenimente petrecute în comune ale judeţului.
2491919
18 18 Situaţii cu funcţionarii din administraţia publică locală; numiri şi revocări din funcţie.
6031919
19 19 Sprijinul acordat de statul român persoanelor din Dobrogea strămutate, prin acordarea de ajutoare băneşti pentru revenirea la locurile de origine; reglementări privind arendarea carnetelor de identitate persoanelor din sistemul administraţiei publice în scopul obţinerii de facilităţi în transportul pe calea ferată.
4681919
20 20 Achiziţionarea animanelor de muncă de către 529 vol. I1919
98
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
ţăranii care solicită şi sunt îndreptăţiţi ca urmare a rechiziţionărilor de război; cumpărarea altor animale de rasă cu sprijinul Prefecturii.
21 20 Achiziţionarea animanelor de muncă de către ţăranii care solicită şi sunt îndreptăţiţi ca urmare a rechiziţionărilor de război; cumpărarea altor animale de rasă cu sprijinul Prefecturii.
464 vol. II1919
22 0 Listele electorale cu enoriaşii parohiilor pentru alegerea epitropilor; situaţia suprafeţelor de teren aparţinând unor biserici şi şcoli şi ofertarea pentru arendă.
3641919
23 21 Repararea unor biserici şi sprijinirea unor elevi pentru a urma cursurile şcolare.
361919
24 22 Refacerea liniilor telefonice distruse de nemţi şi extinderea acestora în vederea înfiinţării de noi posturi telefonice.-
1841919
25 23 Măsuri luate de autorităţi pentru organizarea alegerilor pentru cameră şi senat; lista electorilor.
4991918– 1919
26 24 Liste cu alegătorii pentru cameră şi senat. 351 vol. I1919
27 24 Liste cu alegătorii pentru cameră şi senat. 319 vol. II1919
28 24 Liste cu alegătorii pentru cameră şi senat. 351 vol. III1919
29 25 Recuperarea sulfatului de cupru aflat în teritoriu în vederea redistribuirii lui pentru agricultură; înfiinţarea Sindicatului Viticol Olt în sprijinul aprovizionrăii cu materiale de întreţinerea a culturilor.
281919
30 28 Telegrame de presă privind situaţia politică de după război, inclusiv demersurile ţării la Conferinţa de la Versailles; date privitoare la atrocităţile armatei maghiare în Transilvania şi Banat; procesul lui Verzea, acuzat de trădare.
6971918– 1919
31 27 Contracte de închiriere şi demersuri pentru repararea unor case de judecătorie din ocoalele judeţului.
991918– 1919
32 28 Aprovizionarea cu peşte din resurse interne şi din donaţii ale aliaţilor.
171919
33 29 Tabele cu locuitorii care solicită articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
1501919
34 30 Anchetarea unor prizonieri români asupra comportamentului lor în timpul ocupaţiei germane; naturalizarea unei persoane venite din Macedonia-Ohrid.
261919
99
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
35 31 Anchetarea funcţionarilor din Plasa Drăgăneşti care au făcut parte din Administraţie pe timpul ocupaţiei germane şi au fost reclamaţi de locuitori.
2381919
36 32 Anchetarea funcţionarilor din plasa Dumitreşti care au făcut parte din administraţie pe timpul ocupaţiei germane şi au fost reclamaţi de locuitori.
2501919
37 33 Anchetarea funcţionarilor publici din plasa Perieţi, care au făcut parte din administraţie pe timpul ocupaţiei germane şi au fost reclamaţi de locuitori.
561918– 1919
38 34 Anchetarea funcţionarilor publici din plasa Potcoava care au făcut parte din administraţie pe timpul ocupaţiei germane şi au fost reclamaţi de locuitori.
551918– 1919
39 35 Anchetarea funcţionarilor publici din plasa Spineni care au făcut parte din administraţie pe timpul ocupaţiei germane şi au fost reclamaţi de locuitori.
1421918– 1919
40 36 Anchetarea funcţionarilor publici din oraşul Slatina care au făcut parte din administraţie pe timpul ocupaţiei germane şi au fost reclamaţi de locuitori.
1371918– 1919
41 37 Activitatea Comisiei de constatare şi stabilire a abuzurilor şi abaterilor grave de la regulile şi principiile războiului. Dispoziţiunile Convenţiei de la Haga.
2121916– 1919
42 38 Anchetarea abuzurilor săvârşite de unii funcţionari în timpul ocupaţiei germane 1916-1918, la sesizarea persoanelor vătămate.
1211919
43 39 Măsuri ale autorităţilor de aprovizionare a populaţiei cu produse alimentare şi textile deficitare şi de control asupra producţiilor interne de cereale; situaţii privind distrugerile de război.
550 vol. I1919
44 39 Măsuri ale autorităţilor de aprovizionare a populaţiei cu produse alimentare şi textile deficitare şi de control asupra producţiilor interne de cereale; situaţii privind distrugerile de război.
437 vol. II1919
45 40 Situaţii privind întinderea semănăturilor efectuate în comunele rurale şi rechiziţionarea cantităţilor de orz şi ovăz recoltate, în scopul de a asigura hrana oamenilor şi a animalelor.
5211919
46 41 Măsuri luate de autorităţi împotriva speculei; înregistrarea corectă a recoltelor şi distribuirea către populaţia lipsită de mijloace de
691 vol. I1919
100
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
subzistenţă a unor produse agroalimentare.
47 41 Măsuri luate de autorităţi împotriva speculei; înregistrarea corectă a recoltelor şi distribuirea către populaţia lipsită de mijloace de subzistenţă a unor produse agroalimentare.
691 vol. II1919
48 42 Pagubele pricinuite de armatele bulgare pe timpul ocupaţiei străine 1916-1918 şi rechiziţiile bunurilor locuitorilor efectuate înaintea şi pe timpul ocupaţiei.
621919
49 43 Măsuri guvernamentale privind refacerea imobilelor şi a localităţilor distruse de război, sprijinirea cetăţenilor cu materiale de construcţie, controlul preţurilor acestui tip de materiale.
1041919
50 44 Justificarea unor sume băneşti cheltuite pntru aprovizionarea frontului cu grâu şi a unor instituţii cu lemne.
221919
51 45 Cercetarea funcţionarilor rămaşi în localităţile ocupate de trupele germane cu privire la comportament şi la colaborarea cu acestea.
1121919
52 46 Informaţii privind propaganda de partid care influenţează negativ executarea lucrărilor agricole de sezon, măsuri de contracarare a acestor efecte.
611919
53 47 Reclamaţii diverse ale locuitorilor din comunele rurale privind abuzurile săvârşite de salariaţi şi alţi cetăţeni pe timpul ocupaţiei germane.
378 vol. I1919
54 47 Reclamaţii diverse ale locuitorilor din comunele rurale privind abuzurile săvârşite de salariaţi şi alţi cetăţeni pe timpul ocupaţiei germane.
460 vol. II1919
55 48 Arendarea de către primării a valorilor de patrimoniu disponibile, în vederea echilibrării bugetelor proprii, Plasa Drăgăneşti.
851919
56 49 Arendarea de către primării a valorilor de patrimoniu disponibile, în vederea echilibrării bugetelor proprii, plasa Dumitreşti.
1051918– 1919
57 50 Arendarea de către primării a valorilor de patrimoniu disponibile, în vederea echilibrării bugetelor proprii, plasa Perieţi.
751919
58 51 Arendarea de către primării a valorilor de patrimoniu disponibile, în vederea echilibrării bugetelor proprii, plasa Potcoava.
921918– 1919
59 52 Licitarea de către primării a valorilor de patrimoniu disponibile, în vederea echilibrării bugetelor proprii, plasa Spineni.
751919
101
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
60 53 Repartiţii şi solicitări de benzină pentru funcţionarea morilor din judeţ; situaţii cu animalele existente; achiziţionări cu plată şi fără plată.
371919
61 54 Ocrotirea copiilor orfani de război, înfiinţarea cantinelor, distribuirea alimentelor, contribuţia cetăţenilor.
399 vol. I1919
62 54 Ocrotirea copiilor orfani de război, înfiinţarea cantinelor, distribuirea alimentelor, contribuţia cetăţenilor.
323 vol. II1919
63 55 Măsurile luate de autorităţi pentru combaterea bolilor provocate de mizerie şi sărăcie; tifosul exantematic, tuse convulsivă, febra tifoidă şi evitarea extinderii lor.
2761919
64 56 Urmărirea şi arestarea unor infractori de drept comun, a unor persoane aparţinând statelor cu care ne-am aflat în război, confiscarea ziarului "Comunistul" tipărit în Rusia, scăderea din inventar a unor efecte şi armament pierdute în război".
1361919
65 57 Distrugerile provocate de nemţi în timpul ocupaţiei, declanşarea unor epidemii în rândul animalelor mari şi măsuri de izolare şi tratare, situaţii statistice cu animale mari şi păsări.
1301919
66 58 Sărbătorirea zilei de lo Mai, a Unirii Mari, măsuri pentru prevenirea tulburărilor de l mai, serbări şcolare, manifestări religioase şi distractive.
1371919
67 59 Situaţia din penitenciar, înştiinţarea familiilor privind decesul unor deţinuţi în închisori din ţară, asistenţa medicală asigurată.
401917– 1919
68 60 Reglementarea prin instrucţiuni a întocmirii corecte a documentelor de înstrîinare a animalelor şi a întocmirii unor situaţii de către primării.
51919
69 61 Distribuirea zahărului, corespondenţă diversă cu Primăria Slatina.
381919
70 62 Acţiuni culturale organizate de şcoli şi societăţi filantropice pentru ajutorarea copiilor orfani de război.
1331919
71 63 Situaţia arestaţilor evrei, a persoanelor de naţionalitate germană, bulgară, armeană, măsuri preliminare de expulzare, înregistrarea şi urmărirea străinilor.
1921919
72 64 Reglementări ale Ministerului de Interne privind cheltuielile bugetare, repararea şcolilor, predarea arhivei, tabloul pagubelor de război.
921916– 1919
102
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
73 65 Combaterea epidemiilor, procrarea de medicamente, igienizarea locuinţelor, alte măsuri.
751919
74 66 Repararea unor clădiri ce urmează a găzdui Regimentul de Călăraşi aflat în exerciţiu de manevră.
101919
75 67 Condiţiile de hrană şi igienico-sanitare asigurate de penitenciarul judeţului deţinuţilor internaţi.
831919
76 68 Asigurarea la timp a lucrărilor agricole şi măsurile întreprinse pentru ca forţa de muncă să acţioneze în funcţie de cerinţele culturilor.
1891919
77 69 Ştate de plată a indemnizaţiilor de scumpete pentru salariaţii administraţiei din comune şi plăşi.
2431919
78 70 Numiri şi revocări în aparatul poliţienesc Slatina.
3191919
79 71 Închirieri de localuri pentru secţii şi posturi necesare funcţionării companiei de jandarmi.
641919
80 72 Situaţia localurilor de şcoală, dotări, încadrare cu personal, mobilier, construcţii şcolare.
2931919
81 73 Instituirea comitetelor şcolare, planuri de construcţii şcolare; închirieri şi reparaţii de şcoli, încadrarea cu personal, asigurarea bazei materiale în şcoli.
4341919
82 74 Procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunale dresate de administratorii de plăşi.
1661918– 1919
83 0 Întreţinerea drumurilor şi a podurilor din judeţ. 311919
84 75 Arendarea loturilor bisericeşti. 281919
85 76 Alegerea şi confirmarea meseriilor Camerei de Comerţ şi Industrie; situaţia unor lucrări de interes public pe teritoriul judeţului.
131919
86 77 Legatul testamentar al lui Alexandru Iliescu şi lucrările ordinare şi extraordinare ale Consiliului comunal Slatina.
1601917– 1920
87 78 Arendarea loturilor bisericeşti şi şcolare; demersuri pentru înfiinţarea unor şcoli profesionale cu profil agricol.
991919
88 79 Încasarea impozitelor şi a debitelor pentru împrumuturile contractate de comune pentru construcţii de şcoli; împărţirea judeţului în percepţii fiscale.
1311916– 1919
89 80 Modalitatea transferării între proprietari a uneltelor agricole, admistierea celor vinovaţi de încălcarea Legii electorale, demersuri ale şcolii de meserii din Slatina de a i se transfera
101919
103
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
un strung de la armată.
90 81 Reparara localurilor distruse de armata de ocupaţie germană şi documentaţia aferentă; obiectele de inventar dispărute.
2311919
91 82 Verificarea măsurilor şi greutăţilor, procurarea de tăbliţe pentru comune cu numele acesteia şi numărul casei (confecţionate de germani) şi achitarea cantităţilor de grâu primite de la armat germană.
391919
92 83 Existentul morilor şi personalul care le deserveşte; situaţia tipografiilor.
241919
93 84 Constituirea şi exploatarea izlazurilor comunale; învoielile agricole.
1251919
94 85 Înfiinţarea "Societăţii veteranilor grade inferioare Olt" şi pensionarea veteranilor decoraţi cu Ordinul "Steaua României".
141919
95 86 Starea timpului şi a semănăturilor. 61919
96 87 Procurarea de animale de rasă pentru reproducţie.
771919
97 88 Lucrările Consiliului general şi ale delegaţiei judeţene pentru votarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1919-1920
2361919
98 89 Aprovizionarea funcţionarilor cu încălţăminte import Franţa, ofertă pentru şcoala de meserii în cadrul armatei, măsuri de reabilitare a industriei.
111919
99 90 Măsuri de limitare a comerţului ambulant. 141919
100 91 Demersuri pentru deschiderea de credite suplimentare pentru echilibrarea bugetului.
521919
101 92 Aprovizionarea populaţiei şi a instituţiilor statului cu lemne, petrol şi var.
2261919
102 93 Reorganizarea unor comune şi mutarea şcolii lor unor primării rurale.
241914– 1919
103 94 Evaluarea pagubelor pricinuite de incendiul Primăriei comunei priseaca şi demersuri pentru refacerea acesteia.
121919– 1920
104 95 Aprovizionarea populaţiei rurale cu zahăr. 231919
105 96 Evaluarea rechiziţiilor făcute de armata romănă şi tabele cu obiecte rechiziţionate.
381919
106 97 Situaţia bunurilor rechiziţionate fără plată de trupele de ocupaţie, după încheierea armistiţiului.
471919
107 98 Urmărirea prizonierilor, controlul funcţionarilor mobilizaţi pe loc, memorii cu pagubele pricinuite de trupele de ocupaţie,
295 vol. I1919
104
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
situaţia cu persoanele care au făcut închisoare.
108 98 Urmărirea prizonierilor, controlul funcţionarilor mobilizaţi pe loc, memorii cu pagubele pricinuite de trupele de ocupaţie, situaţia cu persoanele care au făcut închisoare.
241 vol. II1919
109 99 Reclamaţii ale locuitorilor care care au avut de suferit din cauza abuzurilor funcţionarilor comunali sub ocupaţia germană 1916-1918 şi anchete ale acestora.
1941919
110 100 Justificarea unor bunuri achiziţionate pentru întreţinerea armatei.
21919
111 101 Aprovizionarea populaţiei cu cereale necesare hranei, tabele cu locuitorii cărora li s-au distribuit astfel de produse, interzicerea tăierilor de animale.
5191919
112 102 Subscrieri la împrumutul naţional al Unirii. 121919
113 103 Suspiciuni privind recuperarea unor animale de către cei de la care se rechiziţionaseră.
61919
114 104 Inventare cuprinzând averea mobilă şi imobilă a primăriilor rurale.
351919
115 105 Tabele cu locuitorii cap de familie şi cu cei de peste 21 ani ştiutori (neştiutori) de carte.
340 vol. I1918– 1919
116 105 Tabele cu locuitorii cap de familie şi cu cei de peste 21 ani ştiutori (neştiutori) de carte.
269 vol. II1918– 1919
117 105 Tabele cu locuitorii cap de familie şi cu cei de peste 21 ani ştiutori (neştiutori) de carte.
307 vol. III.1918– 1919
118 106 Execuţia bugetară pe exerciţiul 1918-1919, starea penitenciarului şi prăbuşirea condiţiilor de trai ale deţinuţilor.
1381917– 1919
119 107 Contribuţia eforiilor şcolare la întreţinerea şcolilor.
231919
120 108 Lupta împotriva tuberculozei. 201919
121 109 Situaţia financiară a judeţului Olt. 1081919
122 110 Aprobarea bugetelor comunelor rurale, cereri ale mobilizaţilor din timpul războiului de a li se achita salariile restante, oferte ale unor comercianţi şi producători.
2551919
123 111 Rechiziţii de bunuri efectuate de armata română în timpul războiului.
3501919– 1920
124 112 Bugetele comunale şi deschideri de credite, recuperări ale unor credite vechi.
5031916– 1919
125 113 Tabele cu copiii orfani din comunele judeţului. 4121919
126 114 Tabele cu copiii orfani din comunele judeţului. 4151919
105
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
127 115 Ajutorarea familiilor celor mobilizaţi situaţia materială a familiilor mobilizaţilor.
4911919
128 115 Ajutorarea familiilor celor mobilizaţi, situaţia materială a acestora.
3511919
129 116 Cereri ale membrilor familiilor celor mobilizaţi de a li se acorda ajutoare materiale.
871919
130 117 Tabele cu familiile mobilizaţilor care au primit (nu au primit) carnete care le conferă dreptul la ajutor material.
3731919
131 118 Tabele cu familiile mobilizaţilor care au dreptul la ajutorul de mobilizare.
1331919
132 119 Cereri ale familiilor locuitorilor din judeţ de a li se acorda ajutor de mobilizare.
5711919
133 120 Aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare.
1581919
134 121 Aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare şi cantităţile necesare locuitorilor din comunale rurale.
4141919
135 122 Măsuri de asigurare a animalelor de muncă în gospodăriile ţărăneşti şi a produselor agroalimentare pentru supravieţuirea locuitorilor din comunele rurale.
3681919
136 123 Aprovizionarea populaţiei nevoiaşe cu produse cerealiere.
1711919
137 124 Aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare.
3141919
138 125 Aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare.
1931919
139 126 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale primăriilor comunale din plasa Drăgăneşti.
3361919
140 127 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale primăriilor rurale din plasa Dumitreşti.
2251919
141 128 Conturile şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 1919-1920 ale primăriilor comunelor rurale dinplasa perieţi.
2861919
142 129 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale primăriilor comunale din plasa potcoava.
2271919
143 130 Conturile de gestiune şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1919-1920 ale primăriilor rurale din plasa Spineni.
4371919– 1922
144 153 Închiderea caselor comunale şi procese-verbale de inspecţie.
1151919
145 0 Lucrări preliminare privind culegerea 334 vol. I1918– 1919
106
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
informaţiilor referitoare la comportamentul translatorilor trupelor de ocupaţie germane, a colaboratorilor acestora, vânzarea către populaţie a unor efecte militare, tabele cu funcţionarii din administraţie.
146 0 Lucrări preliminare privind culegerea informaţiilor referitoare la comportamentul translatorilor trupelor de ocupaţie germane, a colaboratorilor acestora, vânzarea către populaţie a unor efecte militare, tabele cu funcţionarii din administraţie.
378 vol. II1918– 1919
147 0 Documente care atestă scutirea de mobilizare a funcţionarilor din administraţie; rechiziţii de război.
7231919
148 0 Tabele nominale cu invalizii de război. 3111919
149 Publicaţie privind rezultatul alegerilor din circumscripţia jud. Olt pentru Senat din 7 -8 noiembrie 1919.
31919
150 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Alimăneşti.
141919– 1921
151 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Alimăneşti.
51919
152 f.n. Proces-verbal, tabel, listă, relativ la bugetul anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Crâmpoia.
101920
153 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Dobrotinet.
51920
154 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Drăgoeşti.
101919
155 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Milcov.
111920– 1921
156 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Milcov.
51919
157 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Dăneasa.
81920
158 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Gura - Boului.
151920– 1921
159 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Mirceşti.
111920– 1921
160 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Mogoşeşti.
161920– 1921
161 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Oteşti.
251919– 1921
107
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
162 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1919 - 1920, de la comuna Poiana.
161919– 1921
163 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Dăneasa.
81919
164 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Gura - Boului.
51919
165 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Mirceşti.
51919
166 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Mogoşeşti.
51919
167 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Oteşti.
101919
168 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1919 - 1920, de la comuna Poiana.
101919
169 f.n. Ordine, tabele, relativ la gestiuni comunale. 49 în special debite individuale.
1909– 1949
170 Ordine, rapoarte, tabele, relativ la zăvoiul canalului Olt, podurile de peste Olt, inundaţii, arendă, etc.
1091918– 1920
171 f.n. Ordine, decizii, certificate, relativ la Florea Filip, notarul comunei Tituleşti.(Notă: conţine copii ale brevetului medaliei "Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918", cu baretele Dobrogea, 1919).
1081893– 1949
172 f.n. Jurnal de arhivă. 4001919
173 f.n. Jurnal de arhivă. 4001919
174 f.n. Registrul de ieşire. 2691919
175 f.n. Registrul de ieşire. 2901919– 1920
176 f.n. Registrul jurnal de masă. 3571919
177 f.n. Registrul jurnal de masă. 3911919
178 f.n. Jurnal de masă. 3941919– 1920
179 f.n. Registrul de ieşire - Serviciul Statistic. 511919
180 f.n. Registrul de partide pentru ordonanţele de plată pe 1919 - 1920 şi 1920 - 1921.
1751919– 1921
181 f.n. Jurnal pentru înregistrarea ordonanţelor de plată emise asupra bugetului exerciţiului
1041919– 1920
108
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1919 - 1920.
182 f.n. Registrul de partizi pentru venituri, pe anul financiar 1919 - 1920.
441919– 1921
183 f.n. Registrul pentru procesele - verbale ale Comitetului judeţean "Familia Luptătorilor" din judeţul Olt.
181919– 1920
184 f.n. Registrul pentru petiţii. 1001919
185 f.n. Registrul pentru petiţii. 101918– 1919
186 f.n. Condică de salarii - Serviciul Administrativ. 121919
187 f.n. Registrul de procese - verbale pentru aprobarea conturilor bugetare.
1521919– 1920
188 f.n. Registrul de personal - secretari comunali. 481910– 1922
189 f.n. Registrul de intrare - ieşire a corespondenţei relativ la anchetarea funcţionarilor care au servit sub nemţi. (Notă: cuprinde statistici de stare civilă).
241919– 1920
190 f.n. Registrul de procese - verbale de inspecţie. 81919
191 f.n. Registrul de procese - verbale al Consiliului Judeţean Olt.
1321919– 1926
192 f.n. Registrul pentru recensământul animalelor şi hamurilor ce pot fi rechiziţionate din comuna Dejeşti.
21919
193 Registru de evidenţă a încasărilor şi cheltuielilor realizat de serviciul contabil.
801919
194 Bugete de venituri şi cheltuieli pe perioada 1919 - 1942.
1411919– 1942
195 Tablou cuprinzând recipisele pentru diferite consemnări făcute de comunele rurale şi persoane particulare ca garanţi şi depuse în păstrarea Prefecturii dispărute în timpul ocupaţiei.
51919
196 - Proces - verbal al Consiliului comunal Izvoarele, din plasa Perieţi, cu privire la deschiderea unui credit extraordinar de 130 de lei pentru învăţătorul Smarandache Vergulescu, delegat să participe la dezvelirea statuii domnitorului A. I. Cuza, organizată la Iaşi, la sfârşitul lunii mai 1912. Lisă provizorie cuprinzând alegătorii din oraşul Slatina, care voterază prin delegaţi, publicată la 10 ianuarie 1916. Publicaţie cu privire la înscrierea în listele electorale şi distrubuirea cărţilor de alegători, anul 1919. Publicaţie cu privire la împărţirea comunelor din judeţul Olt în 12
5 Anii extremi: 1912; 1916; 1919; 1928
1912– 1928
109
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
secţiuni de votare; apărută la 14 noiembrie 1928.
Prezentul inventar conţine 196 u.a.
110
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1920
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Licitaţii şi cereri ale locuitorilor din Sprâncenata pentru construirea localului de primărie - plasa Drăgăneşti.
1941919– 1920
2 2 Aprovizioarea populaţiei cu produse agroalimentare.
1951920
3 3 Aprovizionarea populaţiei rurale cu produse agroalimentare; rechiziţionarea unor astfel de produse.
6751920
4 4 Aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare, industriale şi de uz gospodăresc, liste de preţuri, aprobări de achiziţionare.
4001920
5 5 Arendări, licitaţii şi alte venituri ale primăriilor din comune ale plăşii Perieţi.
751920
6 6 Reclamaţii diverse rezolvate cu sprijinul organelor Jandarmeriei.
2551920
7 7 Reclamaţii diverse şi intervenţia organelor statului în soluţionarea lor.
4111920
8 8 Organizarea de licitaţii ale unor bunuri aparţinând primăriilor sau trecute în proprietatea lor, plasa Dumitreşti.
1851920
9 9 Organizarea de licitaţii ale unor bunuri aparţinând primăriilor sau trecute în proprietatea lor.
3771920
10 10 Licitaţii ţinute de primării din plasa Potcoava. 231920
11 11 Construirea de localuri de primărie, măsuri de constrângere a sătenilor de a-şi ocroti culturile faţă de stricăciunile produse de animale, plasa Spineni.
1011920
12 12 Liste cu membrii sfaturilor săteşti, suspendări şi încadrări de funcţionari comunali, anchete.
7451920
13 13 Numiri de notari şi alţi funcţionari comunali, sancţiuni şi destituiri, instituirea comisiilor interimare pentru girarea veniturilor comunelor.
5831920
14 14 Numiri de membri în comisiile interimare, de notari şi alţi funcţionari comunali, decizii de încadrare şi de eliberare din funcţii.
1861920– 1921
15 15 Licitaţii comuna Seaca în vederea stingerii debitelor.
191920
16 16 Licitaţii comuna Comani în vederea stingerii 481920
111
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
debitelor.
17 17 Licitaţii comuna Crăciuneii de Jos, în vederea stingerii debitelor
431920
18 18 Licitaţii comuna Crăciuneii de Sus, în vederea stingerii debitelor
151920
19 19 Licitaţii comuna Bărăşti, în vederea stingerii debitelor.
41920
20 20 Licitaţii comuna Dăneasa, în vederea stingerii debitelor.
251920
21 21 Licitaţii comuna Mihăeştii de Jos, în vederea stingerii debitelor.
71920
22 22 Licitaţii comuna Stoicăneşti, în vederea stingerii debitelor.
571920
23 23 Licitaţii comuna Văleni, în vederea stingerii debitelor.
371920
24 24 Licitaţii comuna Ciomăgeşti, în vederea stingerii debitelor.
151920
25 25 Licitaţii comuna Casa Veche, în vederea stingerii debitelor.
591920
26 26 Licitaţii comuna Deleni, în vederea stingerii debitelor.
361920
27 27 Licitaţii comun Dejeşti, în vederea stingerii debitelor.
411920
28 28 Licitaţii comuna Dienci, în vederea stingerii debitelor.
421920
29 29 Licitaţii comuna Drăgoeşti, în vederea stingerii debitelor.
111920
30 30 Licitaţii comuna Dumitreşti, în vederea stingerii debitelor.
691920
31 31 Licitaţii comuna Oporelu, în vederea stingerii debitelor.
371920
32 32 Licitaţii comuna Oteşti, în vederea stingerii debitelor.
181920
33 33 Licitaţii comuna Urluiasca, în vederea stingerii debitelor.
171920
34 34 Licitaţii comuna Sâmbureşti, în vederea stingerii debitelor.
121920
35 35 Licitaţii comuna Alimăneşti, în vederea stingerii debitelor.
541920
36 36 Licitaţii comuna Bălteni, în vederea stingerii debitelor.
291920
37 37 Licitaţii comuna Brebeni, în vederea stingerii debitelor.
181920
38 38 Licitaţii comuna Cireaşov, în vederea stingerii debitelor.
271920
112
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
39 39 Licitaţii comuna Coteana, în vederea stingerii debitelor.
391920
40 40 Licitaţii comuna Crâmpoia, în vederea stingerii debitelor.
641920
41 41 Licitaţii comuna Dobrotinet, în vederea stingerii debitelor.
231920
42 42 Licitaţii comuna Floru, în vederea stingerii debitelor.
331920
43 43 Licitaţii comuna Izvoarele, în vederea stingerii debitelor.
191920
44 44 Licitaţii comuna Mierleşti, în vederea stingerii debitelor.
661920
45 45 Licitaţii comuna Milcov, în vederea stingerii debitelor.
171920
46 46 Licitaţii comuna Priseaca, în vederea stingerii debitelor.
191920
47 47 Licitaţii comuna Tâmpeni, în vederea stingerii debitelor.
711920
48 48 Licitaţii comuna Perieţi, în vederea stingerii debitelor.
481920
49 49 Ordine, circulare şi ordonanţe privind lucrările agricole la sate.
1281920
50 50 Licitaţii comuna Bălţaţi, în vederea stingerii debitelor.
211920
51 51 Licitaţii comuna Corbu, în vederea stingerii debitelor.
01920
52 52 Licitaţii comuna Constantineşti, în vederea stingerii debitelor.
71920
53 53 Licitaţii comuna Şerbăneşti, în vederea stingerii debitelor.
481920
54 54 Licitaţii comuna Mogoşeşti, în vederea stingerii debitelor.
181920
55 55 Licitaţii comuna Negreni, în vederea stingerii debitelor.
401920
56 56 Licitaţii comuna Optaşi, în vederea stingerii debitelor.
451920
57 57 Licitaţii comuna Potcoava, în vederea stingerii debitelor.
311920
58 58 Licitaţii comuna Scorniceşti, în vederea stingerii debitelor.
261920
59 59 Licitaţii comuna Bărăştii de Cepturi, în vederea stingerii debitelor.
601920
60 60 Licitaţii comuna Sineşti, în vederea stingerii debitelor.
561920
61 61 Licitaţii comuna Tătuleşti, în vederea stingerii 381920
113
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
debitelor.
62 62 Epidemiile de tifos exantematic şi variola; măsurile autorităţilor de stăpânire a fenomenului, situaţii statistice.
1681920
63 63 Licitaţii comuna Alunişu, în vederea stingerii debitelor.
171920
64 64 Licitaţii comuna Bărăştii de Vede, în vederea stingerii debitelor.
121920
65 65 Licitaţii comuna Gura-Boului, în vederea stingerii debitelor.
201920
66 66 Licitaţii comuna Izvoru, în vederea stingerii debitelor.
551920
67 67 Licitaţii comuna Păroşi, în vederea stingerii debitelor.
431920
68 68 Licitaţii comuna Poboru, în vederea stingerii debitelor.
141920
69 69 Licitaţii comuna Profa, în vederea stingerii debitelor.
291920
70 70 Licitaţii comuna Spineni, în vederea stingerii debitelor.
491920
71 71 Licitaţii comuna Şuica, în vederea stingerii debitelor.
311920
72 72 Licitaţii comuna Urşi, în vederea stingerii debitelor.
271920
73 73 Liste cu persoane care îndeplinesc condiţiile de a fi juraţi. .
2411920
74 74 Demersuri pentru depistarea persoanelor care îndeplinesc condiţiile de fi juraţi.
551920
75 75 Epidemii în rândul animalelor, măsuri de stăpânire a fenomenului; redeschiderea şi înfiinţarea unor bâlciuri şi târguri în judeţ.
2871920
76 76 Rapoarte ale Poliţiei Slatina către prefect. 2601920
77 77 Urmărirea unor persoane care au încălcat legea, tabele cu indivizi care au executat pedepse, rapoarte ale poliţiei şi jandarmeriei.
1491920
78 78 Condiţii de funcţionare a localurilor publice, după ora închiderii.
141920
79 79 Rapoarte ale poliţiei privind urmărirea unor persoane, ordine ale Ministerului de interne de punere sub urmărire şi expulzarea unor cetăţeni străini.
4591920
80 80 Eliberarea din penitenciare a celor consemnaţi şi stabilirea domiciliului în comuna natală.
261920
81 81 Distrugerile produse de incendii şi inundaţii. 501920
114
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
82 82 Strângerea de fonduri pentru ajutorarea populaţiei nevoiaşe, pentru statuia lui Andrei Mureşan; organizarea sărbătoririi Unirii, măsuri pentru primirea vizitei prinţului moştenitor.
3791920
83 83 Aprobarea bugetelor comunale rurale, deschideri de credite, încasări, venituri şi cheltuieli.
3291920
84 84 Eliberarea paşapoartelor, regimul străinilor. 2131920
85 85 Solduri, subvenţii, taxe - primării rurale. 1351920
86 86 Încheierea situaţiilor caselor comunale, sumele restante, etc.
1631920
87 87 Ştate de salarii pentru personalul administrativ al Prefecturii şi indemnizaţii pentru chirii.
261920
88 88 Parcelarea moşiilor expropriate, tabele cu terenurile pentru construcţii de localuri publie.
2221920
89 89 Ordine şi circulare ministeriale privitoare la buget.
381920
90 90 Demersuri preliminare în vederea parcelării şi înfăptuirii Reformei agrare.
271920
91 91 Măsuri privind inscripţionarea animellor, în conformitate cu Decretul-Lege 2530/1919.
311920
92 92 Cinstirea eroilor din Primul Război mondial prin înfiinţarea cimitirelor şi a monumentelor.
1311920
93 93 Documente de interes şcolar şi bisericesc privind personalul, clădiri, loturi, licitaţii.
1501920
94 94 Sprijin financiar pentru editarea revistei "Cultul eroilor noştri".
311920
95 95 Restituirea de către primăriile comunale a subvenţiei sanitare cu care statul a ajutat administraţia între 1916-1920.
191920
96 96 Rapoarte ale poliţiei privind poza de zi şi de noapte, cercetarea unor infracţiuni.
3051920
97 97 Reglementări ale Consilieratului Agricol al judeţului Olt privind lucrările agricole.
1711920
98 98 numiri în funcţii, formalităţi birocratice, concedii.
4011920
99 99 Numiri de personal. Ştate de plată, procese-verbale de inspecţie ale administratorilor de plăşi.
3381920
100 100 Procese-verbale de inspecţii efectuate de administratori la primăriile comunale, numiri de personal în administraţie, ştate de plată.
2831920
101 101 Cereri pentru acordarea de reduceri la tariful transport peersoane pe calea ferată; greva de la
4211920– 1921
115
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
oficiul poştal Slatina şi de la calea ferată.
102 102 Ştate de salarii pentru personalul prefecturii şi serviciile din cadrul judeţului.
2411916– 1920
103 103 Activitatea poliţiei Slatina, rapoarte de serviciu, numiri şi demisii, permisii, concedii, rapoarte de suplimentare a schemei.
4421920
104 104 Activitatea serviciului tehnic relativ la construcţii de drumuri, poduri şi şosele, aprovizionarea cu pietriş, susţinerea licitaţiilor, aprobarea fondurilor băneşti.
3221920
105 105 Numiri şi revocări din funcţii, demisia prefectului, îndeplinirea formalităţilor legale prilejuite de aceste evenimente.
1291920
106 106 Efectuarea zilelor legale de prestaţie, reclamaţii, scutiri, aprobări, excepţii.
1281920
107 107 Măsuri împotriva epizotiilor, procese-verbale de distribuire a animalelor rechiziţionate, reclamaţii ale locuitorilor, măsurifaţă de cei care au înstrăinat animalele primite de la stat, tabele cu văduvele şi orfanii de război.
372 vol. I1920
108 107 Măsuri împotriva epizotiilor, procese-verbale de distribuire a animalelor rechiziţionate, reclamaţii ale locuitorilor, măsurifaţă de cei care au înstrăinat animalele primite de la stat, tabele cu văduvele şi orfanii de război.
361 vol. II1920
109 108 Plata chiriilor pentru sedii ale Jandarmeriei şi litigii cu proprietarii.
321920
110 109 Reparaţiile şcolilor, identificarea fondurilor pentru aceste lucrări şi pentru mobilier.
3731920
111 110 Repararea bisericilor, identificarea surselor financiare şi executarea lucrărilor.
291920
112 111 Acordarea de burse pentru elevii săraci, dar merituoşi, instrucţiuni pentru înscriere, formalităţi, lucrări de examen.
1001920
113 112 Mărirea taxei de timbru pentru ocrotiri sociale şi scoaterea din circulaţie a biletului de 1000 lei.
171920
114 113 Întreţinerea liniilor telefonice din judeţ, plata convorbirilor, asigurarea pazei, procurarea de stâlpi şi alte materiale.
2141920
115 114 Liste cu alegătorii (ştiutori şi neştiutori de carte) cu drept de vot pentru senat şi cameră.
3711920
116 115 Liste cu alegătorii (ştiutori şi neştiutori de carte) cu drept de vot pentru cameră şi senat.
3261920
117 116 Liste cu alegătorii pentru camerăşi senat; reclamaţii ale unor reprezentanţi ai partidelor privind corectitudinea scrutinului; mersul
3461920
116
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
votărilor, asasinarea în senat a ministrului justiţiei.
118 117 Dări de seamă către prefectură ale unor şcoli, inspectoratului agricol, administraţiilor de plăşi, serviciului poştal, jandarmeriei, în perioada 1919-1920.
511919– 1920
119 118 Controale iniţiate de Secţia financiară la percepţiile comunale, solicitări ale funcţionarilor de a li se asigura condiţii de muncă minimale, încasări taxe şi impozite.
981917– 1920
120 119 Predarea şi primirea actelor de valori serviciului contabilităţii judeţene de către comunele ruruale şi persoane particulare ca garanţii.
421920
121 120 Telegrame prin care se anunţă că Basarabia, Bucovina şi Ardealul se declară unite pentru totdeauna cu România; rechiziţionarea unor recolte pentru sămânţă.
51920
122 121 Supravegherea de către organele abilitate a activităţii socialiştilor români, tabele cu negustorii şi muncitorii din ateliere mici.
2651920
123 122 Evaluarea pagubelor de război suferite de palatul administrativ, tribunal şi alte instituţii, situaţii arhivari, măsuri de creare a minimului de condiţii pentru desfăşurarea normală a activităţii instituţiilor statului.
2881920
124 123 Demersuri pentru repararea de şcoli, crearea fondurilor comunale de reconstrucţii.
361920
125 124 Reglementări privind evidenţa centralizată a tipografiilor; licitaţii pentru procurarea de registre şi imprimate.
91920
126 125 Izlazurile comunale, reglementări, licitaţii, arendări.
1081920
127 126 Arendarea debitului de băuturi, comuna Turia, tabele cu persoanele cap de familie.
641920
128 127 Aprovizionarea populaţiei cu produse deficitare; tabele cu locuitorii care solicită astfel de produse.
901920
129 128 Delegaţii judeţului care urmează a lua parte la comune pentru aprobarea zilelor de prestaţii; bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului pe exerciţiul financiar 1920-1921.
1681920– 1921
130 129 Închirierea de localuri pentru instituţii din plasa potcoava.
79 1311920
131 130 Situaţia financiară a judeţului Olt, februarie 1920-1921.
661920– 1921
117
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
132 131 Ocrotirea orfanilor de război. 1941920
133 132 Acordarea drepturilor prevăzute de lege pentru orfani şi văduve de război.
5361920
134 133 Deschiderea de credite suplimentare din bugetul judeţului.
1131920
135 134 Solicitări ale unor locuitori privind mutări de reşedinţe comunale, trecerera la alte comune ale unor sate, etc.
371920
136 135 Reglementări privind ajutorarea invalizilor de război şi punerea lor în aplicare.
1381920
137 136 Situaţia punerii în drepturi a orfanilor, văduvelor de război şi a mobilizaţilor.
3461920
138 137 Asigurarea ajutoarelor materiale pentru mobilizaţi şi familiile lor; soluţionarea reclamaţiilor.
3911920
139 138 Tabele cu mobilizaţii care au primit carnete de ajutor.
1511920
140 139 Tabele cu mobilizaţii care au primit carnete de ajutor.
1791920
141 140 Tabele cu vânzare de război şi alte persoane îndrptăţite care au solicitat şi au dreptul a primi căruţe din partea statului, în mod gratuit.
2631920
142 141 Reglementări privind ajutorarea invalizilor de război, a văduvelor şi a orfanilor; rechiziţii de război şi preţul acestora.
2071920
143 142 Solicitări de căruţe gratuite de la Corpul I de Armată; tabele cu recruţii.
1721920
144 143 Acoperirea necesarului de cereale, cantităţi existente la proprietari, comercializare, reglementări locale şi centrale.
4301920
145 144 Procese-verbale şi tabele de rechiziţii cereale. 2211920
146 145 Tabel cu negustorii şi meseriaşii din oraşul Slatina, fixarea unor preţuri maximale, tabele cu locuitorii judeţului crescători de albine.
3371920
147 146 Acte contabile privind plăţi, taxe şi încasări. 1041920
148 147 Măsuri ale Ministerului de Interne de clarificare a situaţiei persoanelor aflate în peniteciare după încheierea războiului, ostateci sau dispăruţi.
2351920
149 148 Preţuri stabilite de comisia judeţeană la produse farmaceutice, păsări, unelte, obiecte de tăbăcărie, produse tipografice ş.a., evaluarea pagubelor pricinuite de bombardamente.
2331920
118
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
150 149 Preţurile produselor alimentare pe piaţa Slatinei; procese-verbale ale comisiilor interimare, dezbeteri ale consiliului comunal.
2171920
151 150 Aprovizionarea populaţiei cu mărfuri din vagoanele-magazin, tabele cu copiii şi persoanele care au nevoie de produse textile.
581920
152 151 Aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare, aprobări transport şi comercializare.
4511920
153 152 Tabel cu locuitorii împroprietăriţi în comuna Sineşti, Ursoaia; acte contabile comitetul şcolar.
1841920
154 153 Împroprietărirea unor locuitori din comuna Ursoaia; aprovizionarea populaţiei de produse de strictă necesitate; liste electorale.
5221920
155 154 Informaţii confidenţiale privind organizarea grevei, contrapunerea la propaganda bolşevică, raportul exportului financiar privind delapidările produse de conducerea prefecturii; finanţarea propagandei electorale; 1 exemplar din jurnalul ţărănist "Cuvântul ţăranilor" apărut în judeţul Olt.
1011920
156 155 Urmărirea lucrărilor agricole şi raportări către eşalonul superior.
521920
157 156 Demersuri pentru respectarea repaosului duminical.
121920
158 157 Situaţia lucrărilor agricole raportată telegrafic de plăşi către prefectură şi de aceasta Ministerului de Interne.
1011920
159 158 Procese-verbale de inspecţii efectuate de administratori; ştate de compensaţii.
6241920
160 159 Eliberări autorizaţii pentru transportul cerealelor dintr-un judeţ în altul.
2801920
161 160 Eliberări bonuri de achiziţii de către Comisia mixtă 1920-1921.
241920– 1921
162 161 Situaţia confesiunilor exprimată în număr de enoriaşi; devize pentru construire de poduri, propuneri de elctori, licitaţii pentru arendarea de moşii bisericeşti
3251920
163 162 Rechiziţii pentru care s-au eliberat chitanţe provizorii.
581920
164 163 Procese-verbale de rechiziţii. 371920
165 164 Procese-verbale de rechiziţii. 681916– 1920
166 165 Situaţia militară a unor comabatanţi. 1221919– 1921
119
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
167 166 Tabele cu locuitorii de la care au fost rechiziţionate diferite bunuri.
361920
168 167 Procese-verbale de rechiziţii. 221920
169 168 Tabele cu mărfurile de care au nevoie funcţionarii publici.
211920
170 169 Recensământul locuinţelor şi al adăposturilor întrebuinţate pentru cartiruire (ofiţeri, trupe, animale şi materiale) în comunele judeţului.
2851920– 1921
171 170 Recensământul locuinţelor şi al adăposturilor pentru cartiruire (ofiţeri, trupă, animale şi materiale) în comunele judeţului.
2511920– 1921
172 171 Bugete şi conturi de gestiune ale primăriilor rurale pe exerciţiul financiar 1920-1921.
6011917– 1921
173 172 Bugeturi şi conturi de gestiune ale primăriilor rurale pe exerciţiul financiar 1920-1921.
7521920– 1921
174 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Milcov.
101921– 1922
175 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1920 - 1921, de la comuna Milcov.
51920
176 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Bălţaţi.
211921– 1922
177 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Coloneşti.
91921– 1922
178 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Comani.
121921– 1922
179 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Constantineşti.
131921– 1922
180 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Corbu.
121921– 1922
181 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Dăneasa.
141921– 1922
182 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Frunzaru.
171920– 1921
183 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Gostavăţu.
161920– 1921
184 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mihăeşti de Jos.
121921– 1922
185 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mirceşti.
111921
186 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mogoşeşti.
171921– 1922
187 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Negreni.
141921– 1922
120
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
188 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Optaşi.
141921– 1922
189 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Seaca.
221921– 1922
190 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1920 - 1921, de la comuna Bălţaţi.
81920
191 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Coloneşti.
81920
192 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Comani.
81920
193 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Constantineşti.
81920
194 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Corbu.
61920
195 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Dăneasa.
81920
196 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Frunzaru.
161920
197 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Gostavăţu.
101920
198 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mihăeşti de Jos.
51920
199 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mirceşti.
51920
200 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mogoşeşti.
51920
201 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Negreni.
51920
202 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Optaşi.
51920
203 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Seaca.
91920
204 f.n. Rapoarte, telegrame, borderouri, relativ la cereale autorizate pentru vânzare.Tabele cu străinii aflaţi în judeţ.
651920– 1922
205 f.n. Registrul de ieşire. 1541920
206 f.n. Registrul de ieşire. 2811920– 1921
207 f.n. Registrul de intrare. 3141920
208 f.n. Registrul de intrare (15 noiembrie - 31 decembrie 1910; 8 octombrie - 3 decembrie 1920).
3001910– 1920
209 f.n. Registrul de intrare (2 - 31 decembrie 1911; 3 - 31 decembrie 1920).
1711911– 1920
121
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
210 f.n. Jurnal de arhivă. 3991920
211 f.n. Registru de intrare. 4001920
212 f.n. Registru de ieşire. 2451920
213 f.n. Ordine şi rapoarte relativ la persoane urmărite pentru diverse fapte.
151920
214 f.n. Registrul - jurnal pentru înregistrarea operaţiunilor de încasări şi plăţi al Comisiei de Aprovizionare a Judeţului Olt.
2061920– 1923
215 f.n. Registrul de procese - verbale pentru aprobarea conturilor bugetare al Serviciului Verificării Conturilor.
2011920
216 f.n. Registrul de procese - verbale pentru aprobarea conturilor bugetare al Serviciului Verificării Conturilor.
2031920– 1922
217 f.n. Condică de salarii - N. M. Predescu, administrator de plasă I delegat director al Prefecturii Judeţului Olt.
421920– 1923
218 f.n. Registrul de procese - verbale al Delegaţiunii Judeţene Olt.
1001919– 1921
219 f.n. Condică de salarii - Serviciul Administrativ. ] 141920– 1921
220 f.n. Registrul de prezenţă - funcţionari. 1920– 1921
221 f.n. Jurnalul hârtiilor intrate (= Registrul de intrare).
1920
222 f.n. Registrul de intrare. 1920– 1921
Prezentul inventar conţine 222 u.a.
122
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1921
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Reclamaţii diverse adresate autorităţilor administrative şi modul lor de rezolvare.
3201921
2 2 Licitaţii, fixarea unor localuri de primării, arendări suprafeţe aparţinând primăriilor rurale din plasa Drăgăneşti.
1371921
3 3 Înfiinţarea Comisiunii Superioare pentru Cumpărarea şi Reglementarea Vânzării Cerealelor şi reglementările produse în obiectul ei de activitate.
1131921
4 4 Dificultăţi în înfăptuirea împroprietăririi; atacuri săvârşite de unii locuitorii asupra comisiilor de împroprietărire; instrucţiuni privind circulaţia unor categorii de funcţionari pe căile ferate.
611921
5 5 Propaganda partidelor socialiste împotriva guvernului, măsuri ale Ministerului de Interne referitoare la aceasta.
981921
6 6 Recensământul stocurilor de cereale existente la proprietari şi pregătirea lor pentru achiziţionarea de către stat pentru asigurarea consumului populaţiei.
761921
7 7 Tabele cu orfanii de război cărora li s-au distribuit obiecte de îmbrăcăminte.
381921
8 8 Autorizaţii pentru comercializarea peştelui şi a cerealelor; ordonanţa de fixare a preţurilor; tabele cu producătorii de cereale.
4811921
9 9 Distribuirea ajutoarelor văduvelor şi invalizilor de război.
1571921
10 10 Solicitări ale invalizilor de război şi ale văduvelor de război adresate forurilor superioare pentru obţinerea pensiilor şi a altor ajutoare.
921921
11 11 Aprobări transport cereale, aprovizionarea armatei, contracte vânzare-cumpărare cereale.
4291921
12 12 Contul de venituri şi cheltuieli al comunei Bălteni în perioada 1911-1921, reconstituite.
1991921
13 13 Licitaţii susţinute în comunele plasei Perieţi. 821921
14 14 Licitaţii susţinute în comunele plasei Potcoava; construcţii şi renovări ale localurilor de primărie.
681921
15 15 Aprobarea conturilor bugetare pe anii 1908- 1951921
123
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1921, comuna Bălăneşti.
16 16 Situaţia invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi sprijinul acordat de instituţii specializate.
1541921
17 17 Licitaţii pentru construcţii şcolare şi localuri de primării, plasa potcoava.
351921
18 18 Reglementări I.O.V. Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale de sprijinifre a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război.
1541921
19 19 Reconstituirea conturilor de venituri şi cheltuieli ale comunei Bălţaţi pe exerciţiul financiar 1908-1920-1921.
2451906– 1921
20 20 Reconstituirea conturilor de venituri şi cheltuieli ale comunei Albeşti pe exerciţiul financiar 1906-1920-1921.
2291906– 1921
21 21 Numiri şi revocări de notari, reclamaţii diverse, lucrări de examene pentru notari.
2811921
22 22 Numiri şi revocări de notari, reclamaţii diverse, ordonanţe ale primăriilor, sancţiuni.
2811921
23 23 Reconstituirea conturilor de venituri şi cheltuieli ale comunei Bărăştii de Cepturi pe exerciţiul financiar 1909-1920.
1621921
24 24 Arendarea debitelor din comuna Drăgoeşti; tabele cu capii de familie.
671921
25 25 Arendarea debitelor comunei Dienci; tabele cu capii de familie.
91921
26 26 Arendarea debitelor comunei Câmpu-Mare; tabele cu capii de familie.
61921
27 27-30 Arendarea debitelor de băuturi comunale: Brebeni, Tâmpeni, Milcov, Scorniceşti. Tabele cu capii de familie.
331921
28 32 Semnalarea epidemiilor din comune, eliberări autorizaţii pentru transportul celor decedaţi.
1131921
29 33 Reconstituirea contului de venituri şi cheltuieli 1909-1920, comuna Bărcăneşti.
2201909– 1921
30 34 Reconstituirea contului de venituri şi cheltuieli pe anii 1908-1920, comuna Bârseşti.
1701908– 1921
31 35 Tabele cu copiii orfani de război din comunele judeţului.
1871921
32 36-39 Arendarea debitelor de băuturi pentru comunele: Vaţa, profa, Mirceşti, Chilia.
571921
33 40 Necesarul de alimente pentru populaţia judeţului şi disponibilităţi pentru export, plasa Dumitreşti.
331921
34 41 Tabele cu invalizii de război care au primit semnul distinctiv.
651921
124
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
35 42 Circulare ale Ministerului de Interne privind urmărirea persoanelor care au săvârşit infracţiuni ori prezintă interes pentru organele de ordine publică.
1841921
36 43 Circulare ale Ministerului de Interne privind urmărirea persoanelor care au săvârşit infracţiuni ori prezintă interes pentru Siguranţa Generală.
4601921
37 44 Aprovizionarea judeţului, aprobări pentru autorizaţii transport cereale, ordine şi instrucţiuni ale eşaloanelor superioare.
3011921
38 45 Reconstituirea contului de venituri şi cheltuieli pe anii 1908-1920, comuna Bircii.
2001908– 1920
39 46 Reconstituirea contului de venituri şi cheltuieli pe anul 1908-1920, comuna Buzeşti.
1951908– 1920
40 47 Rapoarte ale poliţiei oraşului Slatina către prefectură cu evenimentele petrecute în zona de competenţă.
791921
41 48 Reconstituirea contului de venituri şi cheltuieli pe anii 1908-1920, comuna Casa-Veche.
2001921
42 49 Licitaţii de valorificare a bunurilor persoanelor decedate neavând urmaşi, sumele rezultate fiind destinate şcolilor.
571921
43 50 Donaţiile lui Alexandru Iliescu şcolii din Drăgăneşti şi demersuri de identificare a surselor financiare pentru funcţionarea şcolilor în plasa Drăgăneşti.
381921
44 51 Cereri ale locuitorilor judeţului de a fi despăgubiţi în urma inundaţiilor râului Olt şi a unor incendii.
491921
45 52 Identificarea de resurse financiare pentru asigurarea funcţionării şcolilor în plasa Perieţi.
331921
46 53 Organizarea unor acţiuni de strângere de fonduri prin subscripţii, lozuri, etc. în scopuri culturale şi patriotice; participarea la târguri diverse.
1581921
47 54 identificarea de resurse financiare pentru asigurarea funcţionării şcolilor din plasa Potcoava.
531921
48 55 Construirea Băii Populare Potcoava; serbări populare şi şcolare în scopuri filantropice; notă olografă a revizorului şcolar G. Poboran.
2301921
49 56 Înfiinţarea Casei Centrale de Educaţie Naţională - filiala Slatina, statut, acte de constituire, activitate.
861921
125
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
50 57 Reconstituirea contului de venituri şi cheltuieli al comunei Cireaşov pe perioada 1908-1920.
1451908– 1920
51 58 Demersuri în vederea asigurării bazei materiale pentru funcţionarea şcolilor din plasa Spineni.
491921
52 59 Deschiderea de noi credite de către primăriile rurale.
1471921
53 60 Deschiderea unor credite suplimentare pentru primăriile rurale.
3021920– 1921
54 61 Cantităţi de cereale recoltate şi de furaje necesare consumului interne.
2201921
55 62 Solicitări pentru eliberarea de paşapoarte. Legea pentru fixarea Stemei României, demersuri de acordarea cetăţeneniei române unor supuşi străine.
2801921
56 63 Închiderea caselor comunale ale comunelor rurale şi urbane.
1391921
57 64 Sancţiuni aplicate notarilor rurali, ordonanţe ale primăriilor privind ordinea şi curăţenia, numirea unor comisii interimare.
1171921
58 65 Sărbătorirea zilei eroilor, îngrijirea mormintelor luptătorilor căzuţi în război, funcţionarea şcolilor.
931921
59 66 Informări ale Jandarmeriei către prefect privind evenimentele din raza de competenţă.
2911921
60 67 Promulgarea Legii agrare şi măsuri de aplicare în teritoriu.
861921
61 68 Rezolvarea situaţiilor litigioase apărute în aplicarea Legii agrare.
631921
62 69 Starea jalnică a Arestului preventiv Slatina şi demersuri de îmbunătăţirea situaţiei în care se află deţinuţii şi clădirea.
771921
63 70 Numiri în servicii, decizii de încadrare, revocări din funcţii.
361921
64 71 Ştate de salarii ale funcţonarilor judeţului. 1011916– 1921
65 72 Numiri şi revocări din funcţii ale personalului Poliţiei Slatina, demisii, permisii, sancţiuni.
2111920– 1921
66 73 Reparaţii poduri, drumuri şi şosele, licitaţii, fonduri, caiete de sarcini, proiecte.
1911920– 1921
67 74 Efectuarea zilelor de prestaţii în muncă cu braţele şi cu animalele de către locuitorii săteşti, reclamaţii de scutire.
771921
68 75 Organizarea staţiunilor de montă cabalină. 531921
69 76 Cumpărarea de vite de rasă din Ardeal pentru locuitorii care solicită; tabele de sătenii fără
1211921
126
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
animale (rechiziţionate de armata de ocupaţie).
70 77 Închirieri localuri pentru secţii de jandarmi, procese de evacuare, plângeri împotriva unor jandarmi incorecţi.
421921
71 78 Închirieri de localuri pentru compania de jandarmi şi procese de evacuare, distrugerea prin incendiu a sediului postului de jandarmi Drăgoeşti.
221921
72 79 Eliberări de autorizaţii pentru transportul cerealelor.
821921
73 80 Construcţii şi reparaţii şcolare, fonduri, mobilier, întreţinere.
551921
74 81 Reparaţii de biserici şi şcoli. 671921
75 82 Acordarea de burse prin concurs pentru copiii săraci.
311921
76 83 Întreţinerea liniilor telefonice, plata serviciilor, furturi de cablu, extinderea reţelei.
1001921
77 84 Creşterea viermilor de mătase. 571921
78 85 Arendarea pământurilor bisericeşti, strângerea de ofrande pentru reparaţii sau conmstruirea localurilor de cult, vizita episcopului de Argeş.
1331921
79 86 Arendarea debitelor de băuturi alcoolice, reglementări în fixarea sumelor; tabele cu toate comunele din judeţ şi satele aparţinătoare.
131921
80 87 Situaţia autovehicolelor şi a bicicletelor în judeţul Olt, reglementarea evidenţelor şi a circulaţiei pe drumurile publice a acestora.
1261921
81 88 Comisia interimară judeţeană - depunerea jurământului şi atribuţii.
131921
82 89 Telegrame privind şedinţele Camerelor legiuitoare, tabele cu persoanele cu drept de vot.
1441921
83 90 Algerea membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie.
511921
84 91 Inspecţii ale administratorilor financiari. 611921
85 92 Arendarea terenurilor bisericeşti; diverse reclamaţii, reparaţii şi împrejmuiri biserici.
1241921
86 93 Reglementări privitoare la efectuarea pazei de zi şi de noapte în localităţile rurale.
281921
87 94 Măsuri sanitare la intrarea în ţară; urmărirea dispăruţilor.
601921
88 95 Averea mobilă şi imobilă a judeţului, reparaţiile imobilului prefecturii distrus de ocupanţii germani.
691921
127
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
89 96 Înfiinţări de bâlciuri şi târguri. Tabel cu târgurile de vite ce funcţionau în judeţ.
371921
90 97 Situaţia izlazurilor comunale, reglementări, intervenţii, reclamaţii.
481921
91 98 Respectarea repausului duminical. 91921
92 99 Aprovizionarea bugetului judeţului. 901921
93 100 Închirieri localuri pentru judecătoriile rurale şi pentru funcţionarii acestora.
201916– 1921
94 101 Conturi de gestiune lunare şi anuale al Consiliului Judeţean.
21913– 1921
95 102 Deschiderea de credite din bugetul judeţului pentru gratificaţii şi pentru procurarea unei lucrări despre România Mare în curs de editare la Paris.
831920– 1921
96 103 Aprovizionarea populaţiei cu sare, gaz, var; situaţia pagubelor aduse pădurilor de către ocupanţii germani.
431921
97 104 Aprovizonarea localităţilor cu combustibil, tutun şi chibrituri. Suspendarea temporară a unor servicii publice datorate lipsei combustibililor.
851921
98 105 Demersuri ale locuitorilor unor comune de a se alipi altora, de mutare a unor reşedinţe, de de slipire de judeţ. Tabele cu comunele şi satele fiecărei plăşi.
681921
99 106 Tabele cu orfanii de război şi măsuri de ajutorare a acestora; oferte de internare în orfelinate.
721921
100 107 Tabele cu orfanii, invalizii şi văduvele de război.
2091921
101 108 Tabele cu mobilizaţii din judeţul Olt. 2651921
102 109 Tabele cu persoanele care au dreptul la ajutor prin organizaţia "Familia luptătorilor".
1761921
103 110 Tabele cu persoanele care au dreptul la ajutor prin organizaţia "Familia luptătorului".
4871921
104 111 Solicitări ale persoanelor îndreptăţite de a li se acorda ajutoare.
761921
105 112 Procese-verbale de rechiziţii şi tabele cu obiectele rechiziţionate; tabele cu stbilimente industriale.
2571921
106 113 Tabele cu locuitorii care dispun de adăposturi necesare cartiruirii.
3061921
107 114 Tabele cu funcţionarii din plasele judeţului, înfiinţarea oficiilor I.O.V.R., tabele cu situaţia civilă şi militară a funcţionarilor inferiori.
2381921
128
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
108 115 Autorizaţii de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare şi dispopziţii de reglementare.
421921
109 117 Situaţii privind distrugerile de război. 541921
110 118 Rectificări la actul de împroprietărire. 461921
111 119 Sesiuni ale Comisiei interimare a comunei urbane Slatina.
821921
112 120 Instituiri şi suspendări ale unor comisii intermiare şi ale unor preşedinţi şi membri ai acestora.
261921
113 121 Cumpărarea de cereale pentru aprovizionarea populaţiei şi armatei. Măsuri împotriva speculei.
651921
114 122,123
Redensământul locuinţelor şi al adăposturilor apte pentru încartiruirea ofiţerilor şi soldaţilor.
281921
115 124 Centralizarea situaţiei autorizaţiilor emise de comisia agrară pentru cereale.
201921
116 125 Statistica incendiilor din judeţ. 211921
117 126 Comercializarea cerealelor şi a furajelor în reglementarea Comisiei de cumpărare a cerealelor.
1181921
118 127 Preluarea osemintelor unor eroi şi înhumarea în Cimitirul eroilor, demersuri de mărire a salariilor funcţionarilor publici plătiţi prost, reclamaţii împotriva ţărăniştilor făcute de liberali.
1201921
119 128 Comisia de aprovizionare judeţeană- ştate de plată şi numiri de personal.
251921
120 129 Propuneri pentrudecoraţii, acţiuni culturale pentru strângeri de fonduri, reclamaţii cu tentă politică, apariţia unor ziare în lume de orientare comunistă.
661921
121 130 Certificarea existenţei unor drumuri, măsuri de întărire a pazei căii ferate Potcoava-Slatina, demisia şefului poliţiei Slatina.
111921
122 131 Lucrările Comisiei de rechiziţionare. 1461921
123 132-134
Tabele nominale cu invalizii, orfanii şi văduvele de război.
1441921
124 135 Tabele cu invalizii, orfanii şi văduvele de război.
531921
125 136 Conturi de gestiune şi bugete pe anul financiar 1920-1921 şi reconstituirea unor bugete distruse de război.
6041913– 1921
129
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
126 137 Date privind recoltele, furajele şi animalele în 1921--, bugetele de venituri şi cheltuieli, conturile unor localităţi rurale pe exerciţiul 1921-1922 şi reconstituirea unor conturi 1912-1919.
411 vol. I1912– 1922
127 137 Bugete de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar 1921-1922--, conturile unor localităţi rurale, reconstituirea unor bugete 1912-1919.
352 vol. II1912– 1922
128 138 Reconstituiri rechiziţii pentru război. Tabele cu locuitorii înscrişi pentru împroprietărire. Subscripţii pentru construirea unei biserici la Mărăşeşti. Statitici agricole.
1651917– 1921
129 139 Declaraţii de produse agricole şi situaţii statistice.
1361921
130 140 Tablouri statistice cu rcoltele de grâne şi furaje necesare consumului şi disponibilităţii.
311921
131 141 Populaţia judeţului pe comune şi plase. 151921
132 142 Situaţii privind întinderea semănăturilor din localităţi ale judeţului.
131921
133 Tabel privind împroprietărirea ţăranilor din comuna Cireaşov.
11921
134 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1921 - 1922, de la comuna Milcov.
101922– 1923
135 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Milcov.
51921
136 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1921 - 1922, de la comuna Comani.
101922– 1923
137 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1921 - 1922, de la comuna Dăneasa.
151922– 1923
138 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1921 - 1922, de la comuna Floru.
61922
139 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1921 - 1922, de la comuna Gura-Boului.
171921– 1923
140 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1921 - 1923, de la comuna Mihăeşti de Jos.
51922– 1923
141 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mirceşti.
121922– 1923
142 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Mogoşeşti.
111922– 1923
143 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Negreni.
91922– 1923
144 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1920 - 1921, de la comuna Optaşi.
171920– 1923
145 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe 81921
130
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Comani.
146 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Dăneasa.
81921
147 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Floru.
51921
148 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Gura - Boului.
51921
149 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Mihăeşti de Jos.
51921
150 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Mogoşeşti.
71921
151 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1921 - 1922, de la comuna Negreni.
51921
152 f.n. State, cereri, cerificate, relativ la plata salariului cuvenit personalului din Slatina şi din judeţ (inclusiv 1916 - 1918).
861921– 1922
153 f.n. Ordine, prcese - verbale, rapoarte, relativ la funcţionari (numire, avansare, premiere, demisie, etc).
321921
154 f.n. Procese - verbale de şedinţă ale Consiliului de Administraţie de la Cooperativa de consum "A.V. Gîdei" Slatina, str. Carol nr. 29.
81921– 1923
155 f.n. Ordine, tabel, relativ la Asociaţia Funcţionarilor Publici, Secţia Judeţeană Olt (sindicatul profesional, cotizaţii, participare la Congrese, etc).
241921– 1923
156 f.n. Dări de seamă, rapoarte, tabele, relativ la Societatea Funcţionarilor Publici "Olt" (activitate, bilanţ, membri, etc.).
411909– 1921
157 f.n. Statut, ordine, procese - verbale, relativ la Societatea Funcţionarilor Publici din Judeţul Olt (constituire, baluri organizate, membri, etc.).
421921– 1927
158 f.n. Cererei, certificat, state de plata sumelor cuvenite prsonalului unor primării comunale, ca indemnizaţie şi restituire conf. Decretului 365/1920 (mobilizare/evacuare în primul război mondial).
181921
159 f.n. Registrul de procese - verbale al Comitetului permanent al Comisiei Judeţene de Cumpărarea Cerealelor din Judeţul Olt.
281921– 1922
131
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
160 f.n. Registrul de procese - verbale al Comisiei Mixte de Rechiziţii din Judeţul Olt.
491921
161 f.n. Registrul de procese - verbale al Comisiei Mixte de Rechiziţii din Judeţul Olt.
611921– 1923
162 f.n. Condică de salarii - Serviciul Administrativ. 171921– 1922
163 f.n. Registrul alfabetic de petiţii. 221921– 1923
164 f.n. Registrul pentru trecerea şedinţelor Consiliului Judeţean Olt.
2031921– 1924
165 f.n. Registrul alfabetic pentru înregistrarea petiţiilor. (Notă: conţine diverse situaţii statistice pe anii 1925 - 1929).
511921– 1929
166 f.n. Registrul pentru petiţii (doar închirieri imobile).
1921– 1922
167 Adrese şi tabele pe comune privind invalizii de război din primul război mondial.
1371921
Prezentul inventar conţine 167 u.a.
132
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1922
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Reclamaţii diverse adresate prefectului. 291922
2 2 Licitaţii, hotărâri ale unor comisii interimare de vindere a unor suprafeţe de pământ şi de înfiinţare a unor pieţe comunale.
251922
3 3-5,7 Licitaţii şi fixarea taxelor pentru gloabă, cu referire la comunele din plasele: Dumitreşti, Perieţi, Potcoava, Spineni.
291922
4 6 Măsuri administrative luate împotriva unor notari cu abateri în muncă. Schimbări de personal în comisii interimare.
881922
5 8-11 Arendarea debitelor de băuturi spirtoase prin licitaţie, cu referire la comunele Bălăneşti, Crăciuneii de Jos, comunele din plasa Drăgăneşti, comuna Stoicăneşt.
311922
6 12-20 Arendarea prin licitaţie a debitelor de băuturi spirtoase, comunele: Dejeşti, Drăgoeşti, Deleni, Teslui, Oporelu, Tâmpeni, Crâmpoia, Alimăneşti, Corbu.
911922
7 21 comunicări ale Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale către prefecturi privind urmăriţii genrali şi măsurile specifice care se impun.
601922
8 22 Trenuri sosite în gara Slatina, pasageri, persoane cazate în hoteluri din oraş, rapoarte privind ordinea şi liniştea.
1801922
9 23 Mişcarea de personal la unele primării, suspendări şi numiri de comisii intrimare comunale, tabele cu contribuţia comunelor la bugetul judeţului, tabele cu persoane străine aflate în oraş de la data de 15 iulie 1914.
781914– 1922
10 24 Demersuri pentru construirea de şcoli şi întreţinerea acestora în plasa Drăgăneşti.
1081922
11 25 Consemnarea unor cazuri de epizotii şi măsurile ce se impun în astfel de situaţii.
211922
12 26 Demersuri întreprinse de Comitetele şcolare pentru construirea unor localuri de şcoli, repararea şi întreţinrea celor existente.
991922
13 27 Numiri de notari, sancţiuni, şcolarizarea unor persoane pentru a ocupa funcţia de notar la primăriile rurale, reclamaţii, numiri şi suspendări în unele comisii interimare.
601922
14 28 Construirea unor şcoli, repararea şi întreţinerea altora, demersuri pentru obţinerea fondurilor şi
591922
133
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
a materialelor necesare, plasa potcoava.
15 29 Înfiinţarea unui câmp de sport în oraşul Slatina. 31922
16 30 Organizarea manifestărilor prilejuite de încoronarea regelui Ferdinand I; tabele cu clădirile construite în 1921-1922 sau renovate.
1361922
17 31 Strângerea de fonduri pentru construirea de monumente în cinstea eroilor neamului; tabele cu eliberaţii din penitenciar; sărbătorirea unor zile ale suveranilor.
1431922
18 32 Construirea, repararea şi întreţinerea şcolilor din plasa Spineni.
1131922
19 33 Aprobarea bugetelor comunelor rurale, deschideri de credite, încasări.
3101922
20 34 Ştate de plată a diurnelor funcţionarilor prefecturii şi alte drepturi ale notarilor, reglementări de plată a indemnizaţiilor de scumpire.
901922
21 35 Reparaţii şi întreţinerea şcolilor, înfiinţarea unei şcoli comerciale în Slatina.
111922
22 36 Încasarea restaneţlor de la primării pentru asigurarea subvenţiilor pe anul financiar 1921-1922.
1001922
23 37 Tabele cu necesarul de arme pentru asigurarea pazei în comune, buletine de informaţii ale Jandarmeriei şi reclamaţii diverse.
701922
24 38 Împărţirea comunelor pe fiecare plasă, diverse reclamaţii, solicitări de pământ în Dobrogea, condamnaţi, eliberaţi din penitenciar.
301922
25 39 Ştate de salarii pentru arestul preventiv şi pentru personalul de serviciul telefonic şi telegrafic.
471922
26 40 Ştate de plată circumscripţia sanitară Potcoava şi raport de participare la recensământul general de impunere.
101922
27 41 Întreţinerea şi repararea drumurilor şi a şoselelor, prestaţii ale locuitorilor, construirea de poduri.
1261922
28 42 Tabloul de repartizare a zilelor de prestaţie din judeţul Olt.
451922
29 43 Organizarea unui congres al Uniunii Generale a Societăţilor Asociaţiilor şi Sindicatelor Profesionale; ştate de salarii, reglementări ale activităţii funcţionarilor publici.
1441922
30 44 Ordonanţe ale primăriilor privind sacrificarea animalelor; distribuirea cailor sosiţi din Germania.
351922
134
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
31 45 Demersuri de materializarea iniţiativei guvernului prin care se cere prefecturilor şi comitetelor şcolare să acţioneze pentru construirea de şcoli şi pentru întreţinerea şi repararea celor existente.
3401922
32 46 Starea telefoniei din judeţ şi demersuri pentru întreţinerea şi optimizarea funcţionării comunicării telefonice şi telegrafice.
641922
33 47 Tabele cu locuitorii care doresc sămânţă pentru viermi de mătase.
741922
34 48 Liste cu alegătorii pentru alegerea adunării deputaţilor şi a senatului.
4531922
35 49 Alegerea membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Olt.
161922
36 50 Încasarea impozitelor către stat. 701922
37 51 Înfiinţarea de bâlciuri şi târguri săptămânale de vite.
561922
38 52 Bugete ale islazurilor comunale. 611922
39 53 Aprobarea bugetului judeţului Olt. 961922– 1923
40 54 Situaţii statistice financiare ale judeţului, 1921-1923.
501921– 1923
41 55 Ordonanţe de credit deschise şi votate de comisiile interimare pentru construcţii şi reparaţii.
781922
42 56 Demersuri de învoire în pădurile statului a păşunatului în condiţii de secetă, aprovizionarea cu carburanţi şi lubrefianţi.
421922
43 57 Tabele conţinând componenţa satelor, comunelor şi plaselor; demersuri de deslipire a unor sate, comune şi circumscripţii comunale.
1061922
44 58 Situaţia atelierelor de confecţionat căruţe, ajutorarea invalizilor, orfanilor şi a văduvelor de război, recrutarea contingentului 1923.
2451922
45 59 Rechiziţii de război, animale şi produse agricole.
1441920– 1922
46 60 Tabele cu orfanii de război. 21922
47 61 Rechiziţii de război. 791922
48 62 Cantităţile de cereale recoltate în 1922, comercializarea acestora, eliberarea de autorizaţii de comerţ, ordonanţe ale primăriilor.
1761922
49 63 Situaţia nominală şi valorică a rechiziţiilor de război.
2581922
50 64 Tabele cu moşiile şi pădurile care aparţin 741922– 1923
135
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
statului sau particularilor; tabele cu orfanii şi văduvele de război. Situaţia militară a funcţionarilor, program de inaugurare a începerii construcţiei Şcolii Normale Slatina.
51 65 Lichidarea despăgubirilor pentru persoanele de la care s-au făcut rechiziţii de război. Situaţia fabricilor şi a meseriaşilor, comisiile comunale de mobilizare.
331922
52 66 situaţia grâului din recolta 1922, aprovizionarea populaţiei, cantităţi disponibile, reglementări.
1211922
53 67 Demersuri de stabilire a valorilor şi bunurilor rechiziţionate de armata germană şi cea ungară în vederea stabilirii pagubelor de război şi a modalităţilor de despăgubire prin tratate internaţionale.
441922
54 68 Documentaţia privind exproprierea şi împroprietărirea.
421922
55 69 Documentaţie privind exproprierea şi împroprietărirea conform Legii agrare.
1391922
56 70 Lucrările comisiilor interimare comuna urbană Slatina.
921922
57 71-73 Exproprierea unor moşii în baza Legii agrare. 1041921– 1922
58 74 Inaugurarea Monumentului Eroilor din comuna Vaţa, iniţiativa ridicării Monumentului Ecaterina Teodoroiu în Slatina şi situaţia numerică a invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război.
381922
59 75 Demersuri pentru construcţii de şcoli în comunele plasei Dumitreşti.
301922
60 76 Alegerea deputaţilor şi a senatorilor. 601922
61 78 Borderouri de sumele încasate şi plăţile efectuate.
1201922
62 78 Demersuri pentru construirea de şcoli în unele comune rurale, cereri de eliberări permise de vânătoare şi tabele cu vânătorii din judeţ.
1501922
63 79 Relaţii cu persoanele străine rezidente în România, urmărirea străinilor fără documente valabile, funcţionarea cenzurii, interzicerea unor publicaţii, combaterea ideilor comuniste.
2061922
64 80 Tabel cu invalizii, văduvele şi orfanii de război pe comune.
21922
65 81 Valorificarea cerealelor reglementată prin Comisia Superioară pentru cumpărarea şi Reglementarea Vânzării Cerealelor.
58 vol. I1922
136
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
66 82 Valorificarea cerealelor reglementată prin Comisia Superioară pentru Cumpărarea şi Regulamentarea Vânzării Cerealelor.
59 vol. II1922
67 83 Repartizarea unor cantităţi de porumb pentru consumul populaţiei din nordul judeţului.
441922
68 84 Statistica legumelor, furajelor, vitelor etc., tabele cu meseriaşii, cu meseriaşii din judeţ, probleme de mobilizare în caz de război.
1931922
69 85 Ştate de salarii pentru personalul de la oficiul de închirire.
171921– 1922
70 86 Comercializarea cerealelor. 171922
71 87 Rechiziţionarea de cereale pentru armată. 1271922
72 88 Bugete şi conturi de gestiune ale unor comune din judeţ.
314 vol. I1922
73 88 Bugete şi conturi de gestiune ale unor comune din judeţ.
383 vol. II1922
74 88 Bugete şi conturi de gestiune ale unor comune din judeţ.
330 vol. III.1922
75 89 Bugete şi conturi de gestiune ale unor comune din judeţ.
243 vol. IV1922
76 89 Bugete şi conturi de gestiune ale unor comune din judeţ.
317 vol. V1922
77 89 Bugete şi conturi de gestiune ale unor comune din judeţ.
275 vol. VI1922
78 90 Bugete şi conturi de gestiune ale unor comune din judeţ.
292 vol. VII1922
79 0 Dări de seamă ale unor administraţii de plasă, oferte ale unor publicaţii, licitaţie pentru vânzarea unui aparat de proiecţie cinematografică de către Primăria comunei Milcov, tabel cu denumirea oficială a comunelor din judeţul Olt.
361922
80 0 Adrese, procese-verbale, ordonanţe, telegrame ale Comisiilor pentru cumpărarea şi reglemntarea vânzării cerealelor din ţară: primării către Prefectură şi Comisia Judeţeană privind problema aprovizionării normale a populaţiei cu cereale.
01922
81 Procese-verbale, adrese şi tabele privind împroprietărirea ţăranilor din comuna Bircii.
251922– 1929
82 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1922 - 1923, de la comuna Milcov.
121923– 1924
83 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1922 - 1923, de la comuna Milcov.
51922
137
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
84 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1922 - 1923, de la comuna Gura - Boului.
121923– 1924
85 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1922 - 1923, de la comuna Mogoşeşti.
111923– 1924
86 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1922 - 1923, de la comuna Gura - Boului.
71922
87 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1922 - 1923, de la comuna Mogoşeşti.
71922
88 f.n. Liste electorale, tabele, procese - verbale, relativ la organizarea alegerilor pentru Senat, de la Biroul Secţiei a V -a de votare Urşi.
441922
89 f.n. Registrul de ieşire al "Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război".
831921– 1925
90 f.n. Tablouri de recensământ al tinerilor clasei anului 1922, din plasa Dumitreşti (întocmite pe comune).
1141920– 1921
91 f.n. Procese - verbale de aprobare a socotelilor comunelor, pe anii financiari 1920 - 1921, 1921 - 1922 şi 1922 - 1923.
1541922– 1924
92 f.n. Registrul de personal pentru secretarii comunali.
1021910– 1926
93 f.n. Condică de salarii - Serviciul Administrativ. 131922– 1923
94 f.n. Registrul pentru petiţii. 111922
95 f.n. Registrul - jurnal de arhivă. 1922– 1923
Prezentul inventar conţine 95 u.a.
138
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1923
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Tabele cu avocaţii, institutorii, marii comercianţi şi proprietarii din judeţ ce îndeplinesc condiţiile de a fi juraţi.
161923
2 3 Rapoarte ale Poliţiei oraşului Slatina către Prefectură privind situaţia zilnică din oraş; tabele cu cei găzduiţi în hotelurile din oraş.
3561923
3 4 Adrese ale primăriilor, telegrame ale Ministerului de Interne, instrucţiuni ale Serviciului veterinar, tabele către Prefectură însoţite de note privind combaterea bolilor la animale, pagubele pricinuite şi despăgubirile acordate.
1781923
4 5 Telegrame, adrese, instrucţiuni ale autorităţilor centrale către Prefectură însoţite de note, privind strângerea de fonduri pentru ajutorarea bolnavilor de T.B.C., construirea de şcoli şi terenuri sportive; respectarea Legii sindicatelor profesionale şi normele impuse pentru ziua de 1 Mai; aspecte organizatorice ale Societăţii Sportive "Oltul" Slatina; tabel privind întreprinderile existente în judeţ. Acordarea "Medaliei Încoronării" primarilor din judeţ.
3051923
5 6 Adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind respectarea normelor impuse străinilor şi presei străine; eliberări şi anulări de paşapoarte.
2431923
6 7 Adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind respectarea normelor impuse străinilor şi presei; elibrări de paşapoarte; numiri de consuli.
1621923
7 8 Telegrame, adrese ale Ministerului Instrucţiunii , ale primarilor şi administratorii de plasă către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de şcoli şi burse; serbări şcolare pentru strângerea de fonduri; anchete pentru unele abuzuri.
1311923
8 9 Adrese şi procese-verbale ale Campaniei de Jandarmi Olt către Prefectură şi Comandamentul Jandarmeriei privind cercetările făcute în urma unor conflicte dintre locuitori nemulţumiţi de împroprietărire, sesizări împotriva unor jandarmi.
861923
9 10 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale administratorilor de plasă
1341923
139
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de împroprietărirea ţăranilor în 1864 şi 1921 şi colonizarea în Dobrogea.
10 11 Procese-verbale de inspecţie a Primăriilor comunale de către administratorii de plasă. Ştate de plată a notarilor comunali.
3271923
11 12 Ştate de plată a personalului administraţiei plaselor; procese-verbale de control a primăriilor comunale. Tablou privind starea generală a căilor de comunicaţie pe raza judeţului.
3181923
12 13 Adrese ale Prefcturii Dolj şi cetăţenilor către Prefectură însoţite de note relativ la acordarea unor animale primite din Germania.
71923
13 14 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor către Prefectură privind măsuri pentru intrzicerea vânzării portaltoilor de viţă-de-vie de slabă calitate şi de combatere a unor dăunători pentru culturile agricole.
241923
14 15 Adrese ale Ministerului Cultelor şi Artelor, telegrame către Prefectură însoţite de note privind numiri de preoţi, epitropi, arendarea pământului bisericii. Tabele cu licitaţii pentru arendarea pământurilor unor parohi sau cele care trebuie arendate. Tabel cu parohiile existente în judeţ, tabel privind existenţa unor sinagogi în Slatina şi a adventiştilor din judeţ.
2411923
15 16 Tabele cu automobilele înscrise încirculaţie din judeţul Olt, Romanaţi, Braşov, Sălaj, Târgu-Mureş, Bihor, Satu-Mare. Adrese pentru eliberări de permise de circulaţie. Tabel trimestrial privind resursele animaliere şi vegetale existente la populaţia oraşului Slatina. Tabel cu brutăriile particulare din Slatina.
751923
16 17 Telegrame şi buletine informative către Prefectură privind dezbaterile în Senat şi Camera Deputaţilor, a proiectului de constituţie şi a altor legi.
1801923
17 18 Adrese între Ministerul Comerţului, Administraţia Generală de Statistică şi Prefectură însoţite de note privind cultura tutunului; aprovizionarea populaţiei cu combustibil (cărbuni, lemne, gaz) sau benzină şi motorină pentru lucrările agricole.
271923
18 19 Adrese ale Garnizoanei Militare Slatina şi tabele ale primăriilor din judeţ către Prefectură privind situaţia militară a funcţionarilor administraţiei; alte probleme militare.
1591923
140
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
19 20 Corespondenţă cu diferite autorităţi referitor la aprovizionarea cu grâu şi alte produse, a populaţiei din judeţ şi alte zone; tabele pe comune privind produsele agricole disponibile, morile existente în judeţ.
3481923
20 21 Telegrame, adrese ale autorităţilor către Prefectură privind aprovizionarea populaţiei din judeţ şi alte zone cu produse de strictă necesitate; ordonanţe ale primăriilor privind preţurile de vânzare la produsele alimentare.
1981923
21 22 Adrese ale primăriilor către Prefectură privind aprovizionarea salariaţilor şi locuitorilor cu porumb.
351923
22 23 Adrese către Prefectură privind aplicarea regimului grâului, făinei şi pâinii.
61923
23 24 Adrese ale Primăriei Slatina către Prefctură privind procesele verbale ale Consiliului comunal al oraşului Slatina; bugetul de venituri şi cheltuieli pe pe anul 1923-1924 şi 1924-1925.
1441923
24 25 Adrese şi telegrame ale Ministerului de Interne către Prefectură şi Poliţie, referitor la măsurile ce se impun pentru oprirea propagandei comuniste, iredentiste, religioase, publicaţii intrzise. Tabel rechiziţii de bunuri pentru armată; instrucţiuni M.S.m. Pentru mobilizare. Tabel situaţia militară a funcţionarilor Poliţiei Slatina; semnalarea Anei Pauker la Ploieşti. Propaganda antisemită.
3211923
25 26 Adrese şi liste de subscripţii pentru construirea de şcoli, biserici şi ridicări de monumente pentru cinstirea neroilor din perioada 1916-1918.
711923
26 27 Corespondenţă între Ministerul de Interne, Prefectură şi administraţii de plasă privind numiri, destituiri, pedepsiri de notari, dizolvări şi numiri ale comisiei interimare comunale; ordonanţe, procese-verbale, reclamaţii
3641923
27 28 Corespondenţă între Administraţia de plasă Drăgăneşti şi Prefectură privind construirea unor primării; inventar de avere mobilă şi imobilă a unor primării; arendarea unor venituri şi licitaţii.
3181923
28 29 Corespondenţa între Administraţia de plasă Dumitreşti şi Prefectură privind inventarul de avere mobilă şi imobilă a primăriilor din plasă; licitaţii şi arendarea veniturilor primăriilor.
1801923
29 30 Corespondenţă între Administraţia de plasă 3691923
141
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Perieţi şi Prefectură privind inventarul de avere mobilă şi imobilă a primăriilor din plasă; ordonanţe, procese-verbale de licitaţie şi arendarea veniturilor primăriilor.
30 31 Corespondenţă între Administraţia de plasă Potcoava şi Prefectură privind inventarul de avere mobilă şi imobilă a primăriilor din plasă; ordonanţe, procese-verbale de licitaţii şi arendarea veniturilor primăriilor.
1691923
31 32 Corespondenţa cu Administraţia de plasă Spineni şi Prefectură privind inventarul de avere mobilă şi imobilă a primăriilor din plasă; ordonanţe şi procese-verbale de licitaţii şi arendarea venituirlor primăriilor.
1501923
32 33 Telegrame, adrese, cereri ale Casei Şcolilor, ale primarilor locuitorilor din plasa Drăgăneşti către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de strângerea de fonduri şi construirea şcolilor.
881923
33 34 Adrese ale Administraţiei Casei Şcolilor, ale primarilor din plasa Dumitreşti către Prefectură însoţite de note privind probleme şcolilor (fonduri, teren, comportamentul învăţătorilor).
491923
34 35 Adrese ale Administraţiei Casei Şcolilor, ale primarilor, cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind stabilirea terenurilor, procurarea de fonduri şi materiale pentru construirea de şcoli în comunele din plasa Perieţi; atitudinea refractară a unor locuitori faţă de şcoală.
1431923
35 36 Adrese ale Administraţiei Casei Şcolilor, ale primarilor, cereri ale locuitorilor din plasa Potcoava către Prefectură însoţite de note privind stabilirea terenurilor, procurarea de fonduri şi materiale pentru construirea de şcoli, donaţii.
431923
36 37 Adrese ale Administraţiei Casei Şcolilor, ale primarilor, ale locuitorilor din plasa Spineni către Prefectură însoţite de note privind stabilirea terenurilor, procurarea de fonduri şi materiale pentru construirea şcolilor; comportamentul refractar al învăţătorilor şi a unor locuitori.
861923
37 38 Adrese ale Ministerului de Interne, ale administratorilor de plasă, ale Primăriei Slatina către Prefectură privind problemele economice; tabel general privind existenţa întreprinderilor industriale, agricole din judeţ şi
381923
142
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
plase.
38 40 Corespondenţă între primării şi Prefectură privind deciziile şi procesele-verbale ale Comisiilor intermiare pentru aprobarea bugetului pe anul 1924 şi alte cheltuieli extraordinare.
3031923
39 41 Instrucţiuni şi adrese ale administratorilor de plasîă către Prefectură însoţite de note privind actele justificative legate de amenzile, taxele plătite de locuitori în 1916-1918 ocupanţilor; procee-verbale ale comisiilor intermiare comunale privind sporirea taxelor; situaţii statistice cu numărul populaţiei satelor şi comunelor, tabele privind situaţia financiară a comunelor pe anul 1923.
1921923
40 42 Adrese ale Serviciului Sanitar către Prfectură, ordonanţe ale primăriilor cătr locuitori privind respectarea unor măsuri de igienă sanitară generală.
341923
41 43 Adrese ale Comisiilor Interimare Comunale şi Serviciului personal către Prefectură, însoţite de note privind numiri, revocări, avansări, pedepsiri ale personalului Prefecturii şi celor de la comune.
2271923
42 44 Instrucţiuni şi adrese ale Direcţiei contabilitate către Prefectură privind calcularea retribuţiei, indemnizaţiei de chirie şi pentru copii, calcularea impozitării. Ştate de salarii ale funcţionarilor Prefecturii.
641923
43 45 Telegrame, instrucţiuni, ordine ale Ministerului de Interne şi Serviciului Judeţean către Prefectură privind acordarea indemnizaţiei de chirie, scumpete şi copii; ştate de plată a personalului Serviciului Judeţean pe anul 1923.
981923
44 46 Corespondenţă între Ministerul Lucrărilor Publice, Serviciul Tehnic şi Prefectură, cereri ale locuitorilor privind repararea şoselelor şi podurilor, închideri şi deschideri de drumuri comunale.
1681923
45 47 Corespondenţă între Serviciul de Poduri şi Şosele Olt şi Prefectură, cereri ale locuitorilor însoţite de note privind lucrările de întreţinere a drumurilor, impunerea sau scăderea cetăţenilor de la prestaţia în natură.
1261923
46 48 Adrese ale Companiei de Jandarmi-Olt către Prefectură însoţite de note privind problemele de logistică cu care se confruntă.
491923
143
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
47 49 Telegrame, adrese ale Ministerului Instrucţiunii, ale Casei Pădurilor, ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind construirea de şcoli în judeţ. Donaţie Alex. Alimăneşteanu pentru şcoli.
2001923
48 50 Corespondenţă între Ministerul Cultelor. Comitetul de Biserică comunal şi Prefectură însoţită de note privind construirea şi repararea bisericilor; hotărârea Sf. Sinod de a se introduce sfintele icoane în instituţiile publice.
351923
49 51 Corespondenţă între Ministerul Instrucţiunii, şcoli din ţară şi judeţ cu Prefectura referitor la acordarea de burse pentru studii din fondurile judeţului. Examene pentru obţinerea de burse şi cereri ale locuitorilor pentru acest lucru.
851923
50 52 Adrese ale Administraţiilor de plasă şi primării către Prefectură însoţite de note privind numărul populaţiei, suprafeţele agricole cultivate, suprafeţele de păduri, exploatarea veniturilor de la debitele de băuturi.
851923
51 53 Adrese ale Ministerului Comerţului, ale administraţiilor de plasă către Prefectură privind înfiinţarea şi funcţionarea de târguri săptămânale şi bâlciuri.
941923
52 54 Bugetele izlazurilor comunale din plasa Drăgăneşti pe anul 1923-1924; contracte de învoială la păşunat; liste cu sumele neîncasate de primării.
1961923
53 55 Bugetele izlazurilor comunale din plasa Dumitreşti pe anul 1923-1924; contracte de învoială la păşunat.
641923
54 56 Bugetele izlazurilor comunale din plasa Perieţi pe anul 1923-1924; contracte de învoială la păşunat.
971923
55 57 Bugetele izlazurilor comunale din plasa Potcoava pe anul 1923-1924; contracte de învoială la păşunat.
961923
56 57 bis Bugetele izlazurilor comunale din plasa Spineni pe anul 1923-1924; contracte de arendare la păşunat.
641923
57 58 Adrese ale Ministerului Agriculturii, ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind procesele-verbale de afişare a bugetelor izlazurilor şi rezervarea loturilor destinate izlazurilor, tabele cu sumele neîncasate de primării, contracte de arendare pentru păşunat.
2481923
144
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
58 59 Adresă a Ministerului de Interne şi administratorul de plasă Spineni către Prefectură privind organizarea şi funcţionarea biroului de statistică şi a comitetelor de educaţie fizică şi morală a cetăţenilor.
321923
59 60 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale Serviciului Zootehnic către prefectură însoţite de note privind organizarea expoziţiei zootehnice la Slatina; măsuri de creştere şi îmbunătăţirea raselor de animale din judeţ.
1971923
60 61 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale Serviciului Zootehnic către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de organizarea expoziţiei zootehnice la Slatina. Ordonanţe ale primăriilor pentru castrarea taurilor şi armăsarilor. Împărţirea ţării pe zone zootehnice; situaţia generală a judeţului la sfârşitul anului 1923.
1691923
61 62 Adrese şi procese-verbale ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind stabilirea impozitelor pentru fiecare comună.
2381923
62 63 Adrese şi procese-verbale ale Comisiilor interimare ale comunelor către Prefectură privind stabilirea contribuţiilor comunale şi legea maximului şi aprobările date de Comisia judeţeană.
2691923
63 64 Telegrame şi instrucţiuni ale Ministerului de Interne către Prefectură privind problemele financiare; proiect de buget al Administraţiei Genrale pe anul 1923-1924; pe perioada 1 aprilie 1923 - 1 de4cembrie 1924. Bugetul Drumurilor pe anul 1924. Situaţia financiară a comunelor pe anul 1923. Dare de seamă - plasa Potcoava, Drăgăneşti şi Compania de Jandarmi. Tabel general pe comune privind exproprierea moşiilor şi împroprietărirea ţăranilor din judeţ.
1711923
64 65 Adrese ale Administraţiilor de plasă către Prefectură privind închirierea de localuri pentru administraţiile de plasă, judecătorii şi plata chiriilor.
501923
65 66 Corespondenţă între Ministerul de Interne, Prefectură şi primăriile comunale, cereri ale locuitorilor unor comune referitor la modificările administrative (alipiri şi deslipiri de sate) şi problemele financiare ale acestora.
771923
66 67 Adrese ale administraţiilor de plasă şi a altor autorităţi către Prefectură privind măsuri
81923
145
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
împotriva inundaţiilor, dar şi a secetei; staţiile meteorologice din judeţ.
67 68 Adresă a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor către Prefectură privind înfiinţarea pepinierei de pomi la conacul Drăgoeşti.
31923
68 69 Ordonanţe de plasă pentru unele servicii atribuite Prefecturii.
231923
69 70 Adrese ale Ministerului Agriculturii, ale Consilieratului Agricol Olt, cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind împroprietărirea celor care au achitat loturile primite sau de mărire a suprafeţei agricole de expropriere din plasa Drăgăneşti.
571923
70 71 Corespondenţă între Prefectură şi Consilieratul Agricol a Judeţului Olt privind problemele de arendare şi împroprietărire a ţăranilor din plasa Dumitreşti.
391923
71 72 Adrese ale Consilieratului Agricol Olt şi cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind arendarea şi împroprietărirea ţăranilor din plasa Perieţi.
721923
72 73 Adrese ale Consilieratului Agricol Olt, cereri şi reclamaţii ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind problemele legate de împroprietărirea locuitorilor din plasa potcoava; anchete ale Companiei de Jandarmi - secţia Potcoava pentru revolta ţăranilor din Sineşti: Corbu.
521923
73 74 Corespondenţă între Consilieratul Agricol Olt, Prefectură şi alte autorităţi privind împroprietărirea ţăranilor din plasa Spineni.
91923
74 75 Corespondenţă între primării, alte autorităţi şi Prefectură privind întocmirea statisticilor necesare rechiziţiilor pe anul 1923.
2651923
75 76 Corespondenţă între diferite autorităţi şi Prefectură privind procurarea de fonduri şi materiale pentru construirea Şcolii normale de băieţi, de meserii şi primare din Slatina.
721923
76 77 Adrese ale administraţiilor de plasă către Prefectură privind identificarea bunurilor rămase de la trupele de ocuapţie sau primite ca despăgubiri.
201923
77 78 Corespondenţă între Ministerul de Interne şi autorităţile locale privind întruniri ale partidelor Ţărănesc şi Liberal, reclamaţii şi note informative, afişe politice.
1221923
78 79 Adrese şi statistici ale Administraţiei Financiare Olt către Prefectură privind
1301923
146
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
subvenţiile comunale rurale pe exerciţiul financiar 1923 şi 1924. Situaţia centralizată a încasărilor comunale.
79 80 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1923 (1 aprilie - 31 decembrie) şi contul de gestiune al primăriilor din plasa Drăgăneşti.
3581923
80 81 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1923 (1 aprilie - 31 decembrie) şi contul de gestiune al primăriilor din plasa Dumitreşti..
2621923
81 82 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1923 (1 aprilie - 31 decembrie) şi contul de gestiune al primăriilor din plasa Perieţi.
2961923
82 83 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1923 (1 aprilie - 31 decembrie) şi contul de gestiune al primăriilor din plasa Potcoava.
2491923
83 84 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1923 (1 aprilie - 31 decembrie) şi contul de gestiune al primăriilor din plasa Spineni.
3221923
84 85 Bugetul Administraţiei Generale pe anul 1923 (1 aprilie - 31 de4cembrie) şi bugetul judeţului pe anii 1920-1921, 1921-1922.
1961923
85 95 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind înfiinţarea de linii de cale ferată în judeţul Olt. Ordin de înfiinţare a Direcţiei Arhivelor Statului la Craiova şi instrucţiuni de inventariere a materialului arhivistic (1931).
191923– 1931
86 Instrucţiuni, telegrame şi adrese privind interzicerea unor publicaţii străine în ţară, urmărirea cetăţenilor străini şi români acuzaţi de infracţiuni, ordonanţă a Prefecturii Olt referitor la modul de folosire a ţiganilor, ca forţă de muncă.
891923
87 f.n. Contul de gestiune al anului finnciar 1923, de la comuna Viişoara.
71924– 1929
88 f.n. Bugete geneerale ale administraţiei comunale (întocmite pe 9 luni), de la comunele Dăneasa şi Crăciuneii de Sus.
211923
89 f.n. Bugete geneerale ale administraţiei comunale (întocmite pe 9 luni), de la comunele Casa Veche, Drăgoeşti şi Câmpu Mare.
271923
90 f.n. Contul de gesiune al anului financiar 1923 - 1924, de la comuna Drăgoeşti.
121925– 1948
91 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Bălţaţi.
51923
92 f.n. Bugetul islazului comunal, pe anul financiar 1923, de la comuna Dudu.
61923
147
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
93 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Drăgăneşti.
71923
94 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Păroşi.
101923– 1926
95 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Alunişu.
51923
96 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Bălteni.
71923– 1924
97 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Cireaşov
71923
98 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Tituleşti.
101923
99 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Turia.
51923
100 f.n. Contul definitiv al bugetului judeţului Olt, pe exerciţiul financiar 1923 - 1924.
211924
101 f.n. Tabele relativ la bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Bălţaţi.
41923
102 f.n. Registrul pentru petiţii. 121923– 1924
103 f.n. Registrul de personal. 1311923– 1925
104 f.n. Condică de salarii - Serviciul Administrativ. 101923
105 f.n. Registrul pentru înscrierea taxelor încasate de comune (conf. Legii maximului din 1923).
921923
106 f.n. Condică de salarii - Serviciul judeţean. 91923
107 f.n. Condică de salarii - Serviciul telefonic. 91923
108 Bugetul administraţiei generale al judeţului Olt pe anul 1924.
91923
Prezentul inventar conţine 108 u.a.
148
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1924
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură referitor la numiri, pedepsiri, revocări de notari; ordonanţe ale primăriilor pentru respectarea unor norme de igienă comunală.
1951924
2 2 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură privind numiri, pedepsiri, revocări din funcţii ale notarilor şi membrilor comisiilor interimare comunale; anchete privind conduita unor funcţionari comunali.
1671924
3 3 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură privind numiri, pedepsiri, revocări din funcţii ale notarilor şi membrilor comisiilor interimare comunale; anchete privind conduita unor funcţionari comunali.
1231924
4 4 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură privind numiri, revocări şi pedepsiri a notarilor şi membrilor comisiilor interimare; examen pentru ocuparea funcţiei de notar la primării, reclamaţii şi anchete pentru unii funcţionari comunali; ordonanţe ale primăriilor pentru respectarea unor norme de igienă comunală.
1161924
5 5 Corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură privind numiri, revocări şi pedepsiri a notarilor şi membrilor comisiilor interimare; examen pentru ocuparea funcţiei de notar la primării, reclamaţii şi anchete pentru unii funcţionari comunali; ordonanţe ale primăriilor pentru respectarea unor norme de igienă comunală.
731924
6 6 Corespondenţă între Ministerul de Interne şi Prefectură privind urmărirea, identificarea, arestarea unor cetăţeni străini.
2171924
7 7 Corespondenţă între Poliţia oraş Slatina şi prefectură prin dări de seamă privind evenimentele zilnice din oraş; întruniri ale negustorilor şi reprezentanţilor băncii din oraş.
1351924
8 8 Corespondenţă între Poliţia oraş Slatina şi Prefectură prin dări de seamă privind evenimentele zilnice din oraş.
1931924
149
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
9 9 Coresponmdenţă între Ministerul de Interne şi autorităţile locale privind comemorarea unor sărbători naţionale (24 ianuarie - 10 mai - 27 martie/9 aprilie) şi onomastice ale familiei regale; note informative despre unele întruniri.
1751924
10 10 Corespondenţă între Ministerul de Interne şi Prefectură privind reglementarea accesului străinilor, acordarea cetăţeniei române; înfiinţarea de consulate; probleme de evidenţa populaţiei.
1411924
11 11 Corespondenţă cu Ministerul de Interne privind legitimarea şi urmărirea unor cetăţeni străini; listele cu publicaţiile străine permise sau interzise să intre în ţară; informaţii despre activitatea P.C.R.; renunţarea la cetăţenia străină.
1791924
12 12 Adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură privind indicarea publicaţiilor străine permise să circule în ţară; liste cu cetăţenii străini urmăriţi; cereri de renunţare la cetăţenia străină şi adoptarea cetăţeniei române.
1281924
13 13 Adrese şi instrucţiuni ale Ministerului de Interne către Prefectură privind acordarea indemnizaţiei de scumpete; ştate de plata salariului pe anul 1924 personalului administrativ de la Prefectură.
371924
14 14 Corespondenţă între Ministerul Instrucţiunii şi Autorităţile locale privind problemele şcolilor din judeţ (şcoala de meserii, de comerţ, burse); activitatea cercului studenţesc Oltul.
2081924
15 15 Procese-verbale adresate de administratorul plăşii Spineni, Prefecturii, privind inspecţiile făcute la primăriile din plasă.
461924
16 16 Dări de seamă şi conferinţe administrative ţinute în reşedinţele plaselor din judeţ; bugetul drumurilor din judeţ pe anul 1923; buletinul judeţului Fălciu; dare de seamă a oraşului Olteniţa pe anul 1923.
851924
17 17 Corespondenţă între Ministrul de Interne, Compania de Jandarmi şi Prefectură referitor la executarea serviciului, reclamaţii faţă de abuzurile acestora.
581924
18 18 Adrese ale administraţiilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind evaluarea pagubelor pricinuite de grindina din 16 iunie şi măsurile ce trebuie luate pentru ajutorarea locuitorilor (bani, seminţe, scutiri de plată); cereri ale locuitorilor de eliberarea de acte privind împroprietărirea lor în 1864.
1621924
150
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
19 19 Procese-verbale de inspecţie realizate la comune de administratorii de plasă Spineni, Dumitreşti şi Potcoava; ştate de plată a notarilor comunali.
1751924
20 20 Ştate de plata salariilor personalului de siguranţă din cadrul Poliţiei slatina.
631924
21 21 Telegrame, instrucţiuni, adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind problemele de personal (încadrare, acordare de calificative); procese-verbale ale conferinţelor administrative.
1591924
22 22 Corespondenţă între Ministerul de Interne şi Prefectură privind modul de realizare a Legii asupra organizării Corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice; informaţie despre repararea urgentă a podului de peste Olt.
81924
23 23 Adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură privind situaţia terenurilor cultivate cu viţă-de-vie şi producţiile obţinute.
781924
24 24 Corespondenţă, telegrame între Ministerul Cultelor şi Artelor, administratorii de plasă şi Prefectură însoţite de note privind problemele bisericii din judeţ (lista parohiilor, situaţia bugetelor acestora, licitarea arendării pământului bisericilor); informaţii despre adventiste.
3331924
25 25 Corespondenţă între Ministerul Cultelor şi Artelor. Administratorii de plasă şi Prefectură însoţite de note privind numirea epitropilor de biserică; arendarea pământului bisericilor; informaţii despre unele secte.
01924
26 26 Corespondenţă între diferite autorităţi şi Prefectură privind înregistrarea unor maşini în circulaţie şi urmărirea amenzilor; aterizarea unui avion la Bălteni.
191924
27 27 Telegrame către Prefectură referitoare la modul de desfăşurare a lucrărilor Senatului; rezolvarea problemelor muncitorilor concediaţi de la Societatea Anonimă Unirea
371924
28 29 Adrese ale notarilor comunali către Prefectură şi cereri aler locuitorilor prin care solicită despăgubiri pentru rechiziţiile din perioada 1916-1918. Tabel privind repartiţia rechiziţiilor pe corpuri de armată din judeţul Olt.
01924
29 30 Adrese ale Marelui Stat Major şi primarilor către Prefectură însoţite de note privind situaţia militară a funcţionarilor comunali;
3151924
151
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
strângrea armelor existente la locuitori; problema rechiziţiilor.
30 31 Adrese ale Marelui Stat Major, Corp I Armată, primării şi prefectură însoţite de note privind situaţia militară a funcţionarilor comunalişi Prefectură; problema rechiziţiilor; tabel-vehicule cu tracţiune mecanică existente în judeţ; tabel funcţionari aflaţi în evidenţa Ministerului de Interne, problema recrutării tinerilor 1925.
1101924
31 32 Corespondenţă cu administraţiile de plasă şi alte autorităţi privind fixarea preţurilor la pâine şi alte alimente; autorizaţii pentru înfiinţarea de mori, cooperative; comercializarea cerealelor; stabilirea programelor de funcţionare a magazinelor.
1011924
32 33 Ordonanţe ale primăriilor referitor la stabilirea preţurilor la produsele alimentare şi fixarea termenelor de recoltare a porumbului şi strugurilor; solicitări de autorizaţii.
901924
33 34 Ordonanţe ale primăriilor privind fixarea termenelor de recoltare a porumbului; fixarea preţului de vânzare a pâinii şi grâului; tabele cu morile existente în judeţ.
761924
34 35 Adrese ale primăriei oraş slatina către Prefectură privind lucrările Comisiei Interimare pentru aprobarea măsurilor financiare şi sociale, ale oraşului.
271924
35 36 Ştate de plată pentru personalul Prefecturii. 271924
36 37 Cereri şi tabele ale locuitorilor din comunele judeţului prin care solicită ajutor bănesc băncilor populare pentru refacerea gospodăriilor.
701924
37 38 Adrese, instrucţiuni ale Ministrului de Interne, ale Corpului Teritorial Corp I Armată , ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind evaluarea pagubelor pricinuite de grindina căzută în unele comune; problemele mobilizării anului 1923; rezervele agro-alimentare şi alte rechiziţii pentru armată; tabel automobile aflate în circulaţie, judeţul Caliacra şi Satu-Mare; publicaţii interzise; permise de circulaţie.
781924
38 39 Telegrame, corespondenţă între Ministerul de Interne, administraţiile de plasă şi Prefectură însoţite de note referitor la problema străinilor; împiedicarea propagandei comuniste în rândul maselor; Statutul Asociaţiei "Frăţia
1571924
152
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Funcţionarilor"; conferinţe administrative, vizita episcopului de argeş, măsuri împotriva grupului C.z. Codreanu, constituirea de adăposturi militare la poduri; propuneri de numiri pe post, înaintări de grad, decorări pentru personalul Prefecturii şi alţii.
39 40 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind situaţia străinilor veniţi pe teritoriul judeţului; problemele mobilizării anului 1925(tabele cu rechiziţiile impuse, cu meseriaşii, specialiştii, stabilimente industriale incluse în mobilizare).
2151924
40 41 Situaţia vehicolelor cu tracţiune animală existente în comunele rurale din judeţ.
1491924
41 42 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problemele mobilizării pe anul 1924; urmărirea publicaţiilor şi a organizaţiilor P.C.R. interzise; tabele cu autovehicolele existente în diferite judeţe; anchetă asupra comportamentului unor ofiţeri de poliţie.
1981924
42 43 Adrese ale Administraţiei de plasă Drăgăneşti către Prefectură însoţite de note referitor la desemnarea delegaţilor pentru susţinerea intereselor în faţa justiţiei; arendări de taxe provenite din diferite venituri; construcţii de localuri pentru primării (Comani); fixare taxe (iluminat Drăgăneşti).
138 431924
43 44 Adrese ale Administraţiei de plasă Dumitreşti către Prefectură însoţite de note privind problemele locale (licitaţii, construcţii de localuri, arendări de teren).
771924
44 45 Adrese ale Administraţiei de plasă Dumitreşti către Prefectură însoţite de note prvnd problemele locale.
851924
45 46 Adrese ale Administraţiei de plasă Potcoava, cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind problemele locale.
761924
46 47 Adrese ale Administraţiei de plasă Spineni către Prefectură însoţite de note privind problemele locale.
901924
47 48 Corespondenţă între Administraţia de plasă Drăgăneşti . Revizoratul şcolar şi Prefectură însoţită de note privind problemele de şcoală din plasa Drăgăneşti (construcţii).
491924
48 49 Adreseă ale Administraţiei de plasă Dumitreşti şi Prefectură însoţite de note privind problemele legate de construirea unor şcoli în acea plasă.
241924
153
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
49 50 Corespondenţă între primării, serviciul tehnic şi Prefectură însoţită de note privind problemele legate de construcţia unor şcoli.
521924
50 51 Corespondenţă între primării. Revizoratul şcolar Olt şi Prefectură însoţite de note privind problemele ridicate de construcţia şcolilor.
251924
51 52 Adrese ale Administraţiei de plasă Spineni, Comitetului de şcoală, cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind problemele ridicate de construcţia şcolilor.
531924
52 53 Corespondenţă între administraţiile de plasă, primării şi Prefectură însoţite de note privind problemele financiare ale unor comune pe anii 1922-1924 /bugete, impozite, ordonanţe de plată), averea mobilă şi imobilă a unor primării.
1601924
53 54 Corespondenţă între administraţiile de plasă, primării şi Prefectură însoţite de note privind problemele financiare ale unor comune pe anii 1922-1924 (ordonanţe de plată, deschiderea de credite ordinare şi extraordinare).
1641924
54 55 procese-verbale ale administratorilor de plasă şi notarilor privind verificarea activităţii financiare a primăriilor la sfârşitul anului 1923.
1221924
55 56 Tabele cu veniturile şi încasările realizate de primării pe anul 1923; dare de seamă privind problemele administrative ale judeţului.
1261924
56 57 Lista judecătoriilor de ocol existente în judeţ şi repartizarea comunelor rurale.
71924
57 58 Corespondenţă între organele financiare centrale şi locale privind subvenţiile acordate comunelor pe anul 1924; lista cu încasările efectuate şi subvenţii acordate pentru anii financiar 1920-1923.
951924
58 59 Corespondenţă cu diferite autorităţi privind situaţia Penitenciarului din oraş (necesitatea reparării urgente; îmbunătăţirea hranei deţinuţilor).
611924
59 60 Corespondenţă între administratorii de plasă şi Prefectură însoţite de note privind numirea de secretari, cantonieri, telefonişti; acordarea de credite suplimentare pentru plăţile restante, procese-verbale de inspecţie.
2851924
60 61 Ştate de plată a personalului Poliţiei din Slatina pe anul 1924.
391924
61 62 Adrese, telegrame, instrucţiuni ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind acordarea sporurilor de scumpete la salariaţii Prefecturii; ştate de plată
1201924
154
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
pentru personalul Prefecturii (arest preventiv; telefoniste).
62 63 Ştatele de plată a salariilor personalului de la Administraţiile de plasă.
1391924
63 64 Adrese ale Serviciului de Poduri şi Şosele, ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind situaţia podurilor din judeţ (construire, reparare, întreţinere).
1781924
64 65 Adrese ale Serviciului de Poduri şi Şosele Olt către Prefectură însoţite de note privind repartiţia zilelor de prestaţii în natură; situaţia generală a zilelor de prestaţie pe anul 1923; planul lucrărilor executate cu zilele de prestaţii; cereri de scăderi şi scutiri de prestaţie.
931924
65 66 Corespondenţă între primării şi Prefectură însoţite de note privind acordarea de împrumuturi de la băncile populare, ţăranilor care au suferit de pe urma grindinei şi ploilor, liste cu ţăranii din comuna Teslui îndreptăţite la împroprietărire.
701924
66 67 Procese-verbale de control întocmite de administratorii de plasă primăriilor din zona de competenţă; ştate de plată privind salariile notarilor.
1431924
67 68 Adrese ale primăriilor rurale către Prefectură privind aderarea acestora la Asociaţia comunelor ruruale din judeţul Olt; tabele privind cantitatea de material lemnos adus pentru construcţia şcolilor în comune; cerere a locuitorilor comunei Comani de reparare a digului de pe râul Olt. Oferte pentru aparat de stins incendiile.
891924
68 69 Adrese ale primăriilor cătrePrefectură însoţite şi de note referitor la problemele şcolilor (procurarea de material lemnos, acordarea de ajutoare financiare pentru repararea şcolilor; extras din Legea învăţământului primar din 24 iulie 1924).
791924
69 70 Contracte de împrumut a primăriilor rurale membre în Asociaţia Judeţeană Olt a comunelor rurale pentru construirea de şcoli şi primării.
2651924
70 71 Corespondenţă între Epitropiile bisericilor şi prefectură privind problemele bisericilor (reparaţii, sumele prevăzute în bugetele comunelor; donaţia C.I.C. Brătianu).
251924
71 72 Corespondenţă între Şcoala Superioară de Arte şi Meserii şi Prefectură însoţite de note privind
531924
155
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
problema bursierilor din judeţ; tabel personalul Poliţiei oraş Slatina, repartizarea comunelor pe plase, cereri de ajutor financiar.
72 73,74 Adrese ale Serviciului Telefonic al Judeţului Olt, ale administratorilor de plasă, ale unor societăţi către Prefectură însoţite de note privind problema telefoanelor (instalare, reparare, oferte şi licitaţii de materiale: tabele - muncă prestattă şi posturi telefonice existente pe plase).
1771924
73 75 Adrese ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind situaţia suprafeţelor cultivate; tabel privind întreprinderile industriale (mori) din judeţ,- problema cârciumăritului.
811924
74 76 Corespondenţă cu diferite autorităţi privind realizarea abonamentelor la Monitorul Oficial al judeţului, reviste diferite; procurarea unor tablouri şi sigilii; problema ridicării monumentului lui Spiru Haret.
791924
75 77 Adrese ale Ministerului Finanţelor şi Administraţiei Financiare Olt către Prefectură însoţite de note privind problemele financiare pe anul în curs, lista circumscripţiilor financiare şi datele de impunere fiscală.
221924
76 78 Adrese ale primăriilor comunelor rurale către Prefectură privind situaţia statistică a petiţiilor înregistrate în anul 1923-1924.
411924
77 79 Adrese ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind înfiinţarea guarzilor comunali (regulament, decizii de numire; tabele cu numele locuitorilor referitor la taxele pentru guarzi, cereri de scutiri de taxe).
2731924
78 80 Adrese ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind situaţia guarzilor comunali (regulament, decizii de numire, cereri de scădere de taxe şi de plata salariului, tabele de impunere).
2711924
79 81 Dări de seamă privind activittatea realizată de instituţiile din judeţ.
1441924
80 82 Corespondenţă către Ministerul Agriculturii, Consilieratul Agricol Olt, primării şi Prefectură privind constituirea islazurilor comunale, fixarea bugetelor, stabilirea taxelor de păşunat.
1241924
81 83 Corespondenţă cu diferite autorităţi privind înfiinţarea farmaciilor şi aprovizionarea cu medicamente, procurarea seminţei pentru gândacii de mătase necesare locuitorilor.
271924
156
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
82 84 Instrucţiuni, adrese ale Direcţiei zootehnice, primăriilor către Prefectură însoţite de note privind contractarea de împrumuturi pentru cumpărarea animalelor de prăsilă.
1241924
83 85 Adrese ale Ministerului Agriculturii către Prefctură privind necesitatea plantării duzilor pentru sericicultură.
51924
84 86 Corespondenţă între autorităţi privind înfiinţarea staţiilor meteorologice şi alimentarea cu apă a comunelor.
61924
85 87 Ordine şi instrucţiuni privind asigurarea imobilelor. Tabele de primele de asigurare a imobilelor.
761924
86 88 Situaţia ordonanţelor de plata şi verificarea conturilor de gestiune pe anul 1923 şi 1924.
471924
87 89 Corespondenţă cu diferite autorităţi referitor la aprobarea unor taxe comunale; convocarea consiliului judeţean pentru discutarea şi aprobarea (bugetului) unor credite extraordinare; şi a proiectelor de buget pe anul 1925.
1431924
88 90 Adrese ale Administratorilor de plasă, primăriilor, cereri şi oferte către Prefectură însoţite de note privind asigurarea sediilor şi localurilor unor instituţii; reclamaţii pentru neplata chiriilor.
171924
89 91 Adrese ale Direcţiei Judeţene şi decizii privind deschiderea de credite extraordinare pentru repararea drumurilor, vizite ale unor personalităţi, donaţii pentru încălţămintea sergenţilor de stradă.
611924
90 92 Adrese ale primăriilor către Prefectură privind bugetele islazurilor comunale; contracte de învoieli agricole, tabel - islazurile din judeţ.
751924
91 93 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind programul conferinţelor administrative; cereri pentru crearea de islazuri; dare de seamă privind împroprietărirea. Liste cu invalizii de război împroprietăriţi, expoziţie de animale.
851924
92 94 Adrese şi decizii ale Consiliului Judeţean, cereri ale locuitorilor către Prefectură privind schimbarea numelui unor comune, dezlipiri de sate, alipiri de sate.
441924
93 96 Decizii ale Consiliului Judeţean privind aderarea comunelor la asociaţia de construire a unor obiective.
1601924
157
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
94 97 Dare de seamă şi procese-verbale ale administratorului de plasă Spineni către Prefectură privind problemele primăriilor rurale din plasă.
551924
95 98 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale însoţite de note privind împroprietărirea locuitorilor cu pământ şi pădure; tabel centralizat privind suprafaţa pădurilor existente în judeţ; anchetă privind abuzurile unor funcţionari.
811924
96 99 Procese-verbale de inspecţie făcute de administratorul plasei Spineni.
381924
97 100 Procese-verbale ale Comisiei Interimare a Primăriei oraş Slatina, privind problemele oraşului.
671924
98 101 Procese-verbale ale administratorului de plasă Spineni privind controlul primăriilor din plasă.
591924
99 102 Adrese ale Ministerului Instrucţiunii Publice, şcolilor din oraş către Prefectură însoţite de note privind problemele financiare ale acestora.
451924
100 103 Corespondenţă între Societatea "Ocrotirea orfanilor de Război, prefectură şi primării privind strângerea fondurilor din vânzarea unor calendare.
341924
101 104 Adrese ale Societăţilor şi Comitetelor centrale şi locale către Prefectură privind strângerea de fonduri pentru ridicarea monumentelor eroilor, repararea bisericilor şi şcolilor , ajutorarea văduvelor de război.
1331924
102 105 Cereri ale văduvelor şi orfanilor de război către Prefectură spre a fi ajutate.
721924
103 107 Adrese şi procese-verbale ale societăţilor locale către Prefectură pentru justificarea sumelor de bani strânse pentru diferite acţiuni.
371924
104 108 Ştate salarii pe anul 1924 pentru personalul Prefecturii Olt.
2041924
105 109 Adrese ale Ministerului de Interne şi Poliţiei oraş Slatina, tabele către Prefectură privind probleme specifice (pedepse, revocări, interziceri de ziare, urmăriri de persoane); contul de gestiune al comunei Bircii pe anul 1921-1922.
761924
106 110 Aprobarea de credite extraordinare de consiliile comunale pentru cumpărarea de vite; tabele personalul administrativ comunal şi judeţean.
1971924
107 111 Bugetele generale comunale şi bugetele islazurilor comunale pe anul 1924 din judeţul
8311924
158
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Olt.
108 112 Bugetul general al comunelor judeţului Olt pe anul 1924.
7261924
109 113 Bugetele comunale şi conturile de gestiune comunale; bugetul judeţean pe anul 1924.
5281924
110 114 Bugete şi conturi de gestiune ale comunelor pe anul 1924.
2231924
111 114 a Bugetul general al judeţului pe anul 1924. Bugetele comunale şi conturi de gestiune.
2121924
112 Tabel cuprinzând societăţile, asociaţiile, cluburile ce funcţionează în oraşul Slatina cu scop cultural educativ, distractiv, de ajutoare; de patronaj umanitar.
11924
113 Tabel privind situaţia pomilor fructiferi şi viilor în cursul anilor 1923-1924 pe comunele plăşii Potcoava.
21924
114 Tabel privind numărul emigranţilor în cursul anilor 1923-1924 pe comunele din plasele Perieţi, Dumitreşti şi Drăgăneşti-Olt.
51924– 1926
115 Tabel cuprinzând situaţia viilor şi pomilor fructiferi în cursul anilor 1923-1924 din comunele plăşii Drăgăneşti-Olt.
21924
116 Tabel privind situaţia viilor şi a pomilor fructiferi în cursul anului 1923-1924 pe comunele plăşii Spineni.
21924
117 Tabel privind situaţia viilor şi a pomilor fructiferi în anii 1923-1924din oraşul slatina.
21924
118 Tabel privind situaţia pomilor fructiferi şi a viilor în cursul anilor 1923-1924 pe comunele plăşii Dumitreşti.
21924
119 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Buzeşti.
161923
120 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Crâmpoia.
151923
121 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Făgeţelu.
151924
122 f.n. Contul definitiv al judeţului Olt pe exerciţiul financiar 1924 - a. contul recapitualtiv.
41925
123 f.n. Decizii, cereri, rapoarte, relativ la construirea liniilor de cale ferată Mierlaşti - Drăgăneşti şi Potcoava - Topana (studii, licitaţii, proprietari teren, etc.).
2681924
124 f.n. Ordine, certificate, livretul militar al sergentului Popescu M. Nicolae (notar), fost
311885– 1924
159
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
mobilizat în Regimentul 43 Infanterie, în Moldova (1916 - 1918).
125 f.n. Corespondenţă relativ la înmânarea adresei cu plata preţului de expropriere al moşiei Gh. Th. Manolescu, din Drăgăneşti.
61924
126 f.n. Ordine, decizii, livret militar, certificate, relativ la Stănculescu Andronache, notarul comunei Bârseşti.
1071885– 1945
127 f.n. Registrul de procese - verbale al Comisiei pentru propuneri de numiri şi înaintări a funcţionarilor judeţeni şi comunali din judeţul Olt.
511924– 1928
128 f.n. Registrul pentru trecerea hotărârilor Asociaţiei Comunelor Rurale din Judeţul Olt.
161924– 1927
129 f.n. Registrul de decizii al Comisiei de disciplină pentru judecarea funcţionarilor judeţeni, comunali şi ai celorlalte autorităţi cu caracter local.
501924– 1948
130 f.n. Condica de prezenţă a Serviciului tehnic (cu diverse adnotări).
941924– 1925
131 f.n. Registrul pentru petiţii, pe exerciţiul 1924 - 1925.
1924
132 f.n. Contul definitiv al bugetului judeţului Olt, pe exerciţiul financiar 1924.
241925
133 f.n. Registrul de decizii al Consiliului Judeţean Olt. 831924– 1925
134 f.n. Registrul de procese - verbale pentru aprobarea conturilor de venituri şi cheltuieli ale comunelor din judeţ.
1091924– 1927
135 f.n. Tabela lunară de numărul morţilor (ianuarie - decembrie 1924). Foaia de control a buletinelor statistice privitoare la mişcarea populaţiunii în comunele rurale din judeţul Olt, pe anul 1924.
1924
136 f.n. Registrul de ieşire. 1924
137 f.n. Registrul de prezenţă - funcţionari (N. B. - conţine o listă cu 71 legi, regulamente şi instrucţiuni).
781924– 1925
Prezentul inventar conţine 137 u.a.
160
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1925
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1,2 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind numiri, transferări, pedepsiri şi înlăturări din funcţie a notarilor comunali; ordonanţe comunale.
3481925
2 3 Adrse ale Ministerului de Interne către Prefectură privind urmărirea unor cetăţeni români sau străini, pentru diferite fapte.
1111925
3 4 Rapoarte ale Poliţiei oraş Slatina către Prefectură privind evenimentele zilnice.
1101925
4 5 Adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note privind incendiile înregistrate în comune şi procurarea de materiale pentru îndiguirea râului Olt în dreptul comunei Comani.
171925
5 6 Tabele centralizate pe comune privind posesori cu drept de permis de port-armă pe anii 1925/1926-1928.
3201925
6 8 Telegrame şi adrese ale Ministerului de Interne; cereri ale cetăţenilor străini către Prefectură privind interzicerea unor publicaţii; regimul paşapoartelor; obţinerea de cetăţenie română, aducerea de muncitori străini pe teritoriul judeţului pentru muncile agricole.
721925
7 9 Adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură privind recrutarea de muncitori pentru judeţul Cetatea Albă; obligativitatea muncitorilor de a plăti asigurările sociale.
121925
8 10 Ştate de plata salariilor personalului Prefecturii pe anul 1925.
201925
9 11 Publicaţii, adrese ale Comitetelor Şcolare către Prefectură privind înfiinţarea unor şcoli elementare de meserii (Optaşi, Crăciunei, Vaţa, Drăgoeşti), construcţii de şcoli (normale de băieţi şi fete); jubileul liceului "Radu Greceanu"; lista participanţilor la dezvelirea monumentului Ecaterina Teodoroiu.
1441925
10 12 Adrese şi procese-verbale de control realizate de administratorii de plasă la primăriile comunale.
2731925
11 13 Corespondenţă între Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi Prefectură însoţită de note privind problema arendării loturilor statului, licitaţii pentru lemne de foc; cereri ale
1171925
161
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
locuitorilor de a primi pământ--, conflicte între locuitori pentru pământ.
12 15 Corespondenţă între Direcţia Generală a Poştelor, Direcţia C.F.R. Şi Prefectură însoţite de note privind concesionarea transportului poştal Slatina-Drăgăneşti, probleme legate de serviciul poştal rural; acordarea de permise C.F.R. autorităţilor administrative; preluarea Societăţii "Unirea" Slatina de Atelierele "Bucureşti-Nord".
391925
13 16 Tabele centralizate privind personalul Prefecturii, notarii, administratorii de plasă şi al Poliţiei oraş Slatina propuşi a fi înaintaţi în funcţii.
431925
14 17 Instrucţiuni şi adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind problemele funcţionarilor publici (numiri pensionări, examen; salarizări), înfiinţarea Asociaţiei funcţionarilor administrativi din judeţul Olt.
1631925
15 18 Corespondenţă între Ministerul Cultelor şi Artelor şi Prefectură privind problema bisericii (aplicarea noului calendar; licitaţii pentru arendarea pământului bisericesc; plângeri împotriva comportamentului preoţilor; introducerea sauinterzicerea unor reviste cu tentă religioasă; înfiinţarea de parohii.
1711925
16 19 Adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind supravegherea traseelor aeriene ce trec prin judeţ; asigurarea circulaţiei raliului automobilistic organizat de A.C.R.R. Şi concursul de motociclism; accidente de circulaţie.
341925
17 20 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale însoţite de note privind problema încorporării tinerilor; a rechiziţiilor de la locuitori; tabele cu produsele existente pe plase.
1461925
18 21 Instrucţiuni şi adrese ale autorităţilor centrale către Prefectură însoţite de note privind stabilirea preţurilor de vânzare la pâine şi alte produse alimentare; măsuri pentru respectarea repausului duminical şi protejarea negustorilor locali.
1061925
19 22 Corespondenţă între autorităţile centrale, Prefectură şi întreprinderi de morărir din Slatina privind vânzarea produselor din grâu conform legii preţului maximal şi în alte judeţe.
2661925
162
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
20 23 Adrese şi procese-verbale, ordonanţe ale Comisiei Interimare ale Primăriei oraş Slatina privind problemele oraşului pe anul 1925.
1161925
21 24 Instrucţiuni şi adrese ale autorităţilor centrale către Prefectură însoţite de note privind situaţia numerică a instalaţiilor mecanice aflate în judeţ: maşini de treierat, mori ; a automobilelor existente în judeţ şi ţară; plan al propagandei sovietice în Balcani; note zilnice ale Poliţiei Slatina.
1191925
22 25 Adrese ale Administraţiei de plasă Drăgăneşti către Prefectură privind problemele locale (arendarea taxelor; licitaţii pentru îndiguirea râului Olt la Comani; lucrări de canalizare: Bălăneşti.
1641925
23 26 Adrese ale Administraţiei de plasă Dumitreşti către Prefectură însoţite de note privind problemele locale (închirieri de localuri; arendarea unor taxe).
2671925
24 27 Adrese ale Administraţiei de plasă Perieţi către prefectură însoţită de note privind problemele locale (construirea de localuri de şcoală şi primării; licitaţii pentru arendarea unor taxe sau vânzarea unor animale; proiect şi deviz pentru construirea primăriei Alimăneşti.
1811925
25 28 Adrese ale Administraţiei de plasă Potcoava către Prefectură însoţite de note privind problemele locale (arendarea sau vânzarea unor bunuri comunale), construirea unor noi localuri de primării, înfiinţarea unei şcoli de meserii Optaşi.
851925
26 29 Adrese ale Administraţiei de plasă Spineni către Prefectură însoţite de note privind problemele locale (necesitate construirii unor şcoli şi primării; ordonanţe; fixarea impozitelor, construirea de cuptoare de fructe).
1471925
27 30 Corespondenţă cu Administraţia de plasă Drăgăneşti şi Comitetele şcolare privind problema şcolilor (reparare construcţii; procurarea de material didactic şi fonduri financiare ; reclamaţii.
641925
28 31 Adrese ale primăriilor şi Comitetelor şcolare din plasa Dumitreşti către Prefectură privind problemele şcolilor (reparare, construire, procurare de material, fixare de taxe, reclamaţii).
411925
29 32 Adrese ale primăriilor şi Comitetelor şcolare din plasa Perieţi către Prefectură privind problemele şcolilor (reparare, construire,
651925
163
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
procurare de material, fixare de taxe, reclamaţii).
30 33 Adrese ale primăriilor şi Comitetelor şcolare din plasa Potcoava către Prefectură privind problemele şcolilor (reparare, construire, procurare de material, fixare de taxe, reclamaţii).
211925
31 34 Adrese ale primăriilor şi Comitetelor şcolare din plasa Spineni către Prefectură privind problemele şcolilor (reparare, construire, procurare de material, fixare de taxe, reclamaţii).
451925
32 35 Adrese ale Tribunalului Olt şi Primăriei către Prefectură privind problema unor birouri pentru arhivă.
141925
33 36 Adrese ale primăriilor comunale către Prefectură privind problemele legate de întocmirea bugetelor; tabele cu sumele ce au de încasat primăriile şi prevederi bugetare pentru diferite costrucţii.
2441925
34 37 Procese-verbale ale comisiilor interimare comunale şi decizii ale Prefecturii privind deschidetrea de credite suplimentare şi extraordinare, averea mobilă şi imobilă a unor primării.
2141925
35 38 Procese-verbale ale Comisiei intermare comunale şi decizii ale Prefecturii privind deschiderea de credite supliemntare pentru unele probleme financiare.
1491925
36 39 Adrese şi instrucţiuni ale Ministerului de Interne şi Finanţe către Prefectură referitor la problemele financiare legate de nevoile ţării.
601925
37 40 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problema subvenţiilor acordate pentru plata salariilor sau altor nevoi în perioada 1921-1924.
451925
38 41 Adrese, tabele ale primăriilor rurale către Prefctură însoţite de note prvivind deciziile de numire sau îndepărtare a secretarilor comunali.
1401925
39 42 Adrese, tabele ale primăriilor rurale către Prefectură privind deciziile de numire a secretarilor comunali, cantonieri şi funcţionari ai Prefecturii.
1221925
40 43 Adrese, instrucţiuni ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind problema întocmirii ştatelor de plată conform noilor reglementări de mărire. Ştate de plată pe anul 1925 pentru funcţionarii publici.
1401925
164
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
41 44 Adrese ale Serviciului de Poduri şi Şosele, procese-verbale, cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite note privind problema reparării şi întreţinerii drumurilor, a zilelor de prestaţie efectuate în natură.
1931925
42 45 Adrese ale Companiei de Jandarmi Olt către Prefectură însoţite de note privind problema localurilor pentru posturile de jandarmi şi tabel cu posturile existente în judeţ.
2791925
43 46 Ştate de plata salariilor notarilor şi alte probleme de personal.
511925
44 47 Ştatutul Asociaţiei comunelor rurale din judeţul Olt.
151925
45 48 Adrese, procese-verbale, tabele trimise de primăriile rurale către Prefctură însoţite de note privind stabilirea taxelor comunale pentru nevoile şcolilor; contestataţii ale locuitorilor împotriva acestor taxe.
2861925
46 49 Adrese ale Ministerului Cultelor şi Artelor către Prefectură privind problema bisericilor; tabel cu sumele prevăzute în buget pentru biserică.
151925
47 50 Adrese ale unor instituţii şi cereri către Prefectură privind acordarea de burse pentru studii sau ajutoare băneşti.
471925
48 51 Instrucţiuni ale Ministerului Finanţelor, adrese şi situaţii ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind problema arendării băuturilor spirtoase; tabel centralizat pe comune privind autorităţile şi morile existente.
701925
49 52 Situaţii centralizate pe comune privind numărul locuitorilor cuprinşi între 21-25 ani cu drept de vot.
1191925
50 53 Adrese şi tabele ale primăriilor către Prfctură privind alegătorii pentru camerele de muncă pe anul 1925.
431925
51 54 Corespondeţă între Administraţia finnciară Olt şi Prefectură însoţite de note privind formarea comisiilor de impunere a populaţiei ; situaţia încasărilor bugetare; tabele cu sumele cuvenite primăriilor din cotele adiţionale.
531925
52 28/1924
Telegrame privind activitatea Senatului şi Administraţiei Deputaţilor (legea administrativă; înfiinţarea Mitropoliei; instituirea regentei).
471925
53 55 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale, planuri şi devize pentru amenajarea Palatului Administrativ în vederea înfiinţării
971925
165
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
secţiei a II-a a Tribunalului Olt; construirea localului Administraţiei de plasă cu locuinţă la Drăgăneşti.
54 56 Adrese ale administratorilor de plasă către Prefectură însoţite de note şi tabele privind târgurile şi bâlciurile ce se ţin în judeţ; numele alegătorilor pentru Camera de Comerţ şi Industrie.
611925
55 57 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind înfiinţarea de farmacii comunale şi necesarul de medicamente procurate; înfiinţarea de terenuri sportive pe terenurile sportive, pe terenurile rezervate de primării; tabel componenţa plaselor din judeţ.
391925
56 58 Corespondenţă între autorităţilecentrale şi locale însoţite de note privind problemele sectorului zootehnic (asigurarea materialului de reproducere şi condiţiile necesare; organizarea de expoziţii şi înfiinţarea comisiilor comunale de zootehnie.
236 +58/19251925
57 59 Dări de seamă ale primăriilor comunale, administraţii de plasă, şcoli secundare, situaţia financiară a judeţului.
1051925
58 60 Corespondenţă cu autorităţile centrale privind problema plătirii ordonanţelor de plată pe anul 1925; credite suplimentare pentru comune; probleme financiare ale Asociaţiei Comunelor Rurale şi modificările bugetului pe 1925.
331925
59 61 Telegrame, decizii ale Serviciului Judeţean şi primăriilor referitor la deschiderea de credite suplimentare pentru procurarea diferitelor produse; ajutorarea celor din Basarabia; indemnizaţii de sărbători.
741925
60 62 Telegrame, adrese ale Ministerului de Interne către Prefctură însoţite de note, tabele, cereri ale sătenilor referitor la înfiinţarea sau desfiinţarea de comune, potrivit Legii administrative.
1261925
61 63 Corespondenţă cu autorităţile centrale, decizii ale comisiilor interimare comunale de înfiinţare a comisiilor pentru alimentarea cu apă a comunelor rurale din judeţ; deschiderea de credite în vederea procurării materialelor necesare.
481925
62 64 Corspondenţă între autorităţile centrale şi locale însoţite de note privind înfiinţarea unei secţii de horticultură la Drăgoeşti şi plantarea de pomi şi viţă-de-vie verificaţi.
71925
166
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
63 70 Programul, invitaţii şi alte probleme legate de ceremonialul dezvelirii monumentului eroinei Ecaterina Teodoroiu, 31 mai 1925.
651925
64 71 Adrese ale Ministerului Instrucţiunii şi şcolilor din oraş şi judeţ către Prefectură însoţite de note privind acordarea de ajutor financiar pentru nevoile urgente.
391925
65 72 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale, însoţite de note, procese-verbale şi tabele referitor la construirea liniei de cale ferată Mierleşti-Topana, Mierleşti-Drăgăneşti.
1681925
66 73 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale însoţite de note privind măsurarea terenurilor expropriate prin legea agrară 1921şi punerea în posesie a celor îndreptăţite; cereri ale locuitorilor de a primi pământ.
2151925
67 74 Procese-verbale de inspecţie realizate de administratorii de plasă privind starea generală a comunelor.
671925
68 75 Adrese ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note, tabele privind evaluarea pagubelor suferite de funcţionarii judeţului în timpul primului război mondial.
461925
69 76 Adresă a Camerei Agricole Olt către Prefectură privind stabilirea fondului pentru zootehnie.
31925
70 77 Adrese şi tabele ale primăriilor către Prefectură referitor la cei care au drept de vot pentru consiliile comunale şi Consiliul Judeţean, reclamaţii ale celor omişi de pe listă.
461925
71 78 Liste electorale cu cetăţenii ce au drept de vot pentru consiliile comunale şi consiliul judeţean.
2411925
72 79 Liste electorale cu membrii ce au drept de vot pentru alegerea consiliilor comunale şi consiliul judeţean.
2441925
73 80 Cereri şi copii de certificate privind starea materială a ţăranilor din judeţ care au fost împroprietăriţi în Dobrogea.
681925
74 81 Tabele numerice pe localităţi privind contribuabili existenţi pe vârstă, naţionalitate, religie.
4921925
75 82 Ştate de plată pentru personalul administrativ al serviciului judeţean şi al Prefecturii.
68 +83/19251925
76 84 Ştate de plată pentru personalul poliţiei Slatina, inclusiv cel detaşat.
451925
77 87 Contul de gestiune al Asociaţiei Comunelor Rurale pe anul 1925 (ştate de plată, credite
691925
167
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
suplimentare pentru diferite construcţii sau procurări de mobilier; contracte de împrumuturi).
78 188 Corespondenţă între autorităţile centrale, alte instituţii şi Prefectură referitor la strângerea de fonduri pentru ajutorarea orfanilor şi văduvelor de război; construcţii de şcoli sau ridicări de monumente (M. Eminescu, Horea).
2151925
79 89 Publicaţii, contract, oferte, licitaţie pentru procurarea materialelor telefonice necesare întreţinerii liniilor telefonice din judeţ.
191925
80 90 Foi calificative privind aprecierile notarilor şi arhivarilor.
371925
81 91 Contul definitiv al bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Generale Judeţene pe anul 1925.
601925
82 92 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1925 al comunelor din plasa Drăgăneşti.
460 831925
83 93 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1925 al comunelor din plasa Dumitreşti.
4261925
84 94 Bugetul de venituri şi cheltueli şi contul de gestiune pe anul 1925 al comunelor din plasa Perieţi.
5241925
85 95 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1925 pentru comunele din plasa Potcoava.
2831925
86 96 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1925 pentru comunele din plasa Spineni.
4221925
87 7 Adrese ale Ministerului de Interne , ale Poliţiei oraş Slatina, ale primăriilor, cereri ale străinilor către Prefectură însoţite de note privind regimul străinilor; obţinerea de naţionalitate română, interzicerea unor publicaţii; tabele paşapoarte, realizate ilegal de tipografia P.C. din Berlin.
1381925
88 Tabel privind situaţia arborilor fructiferi şi a viilor în cuprinsul plăşii Perieţi în anii 1923-1924.
21925
89 f.n. Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la: împroprietărire, colonizare în Dobrogea, lotizare, etc.
411925
90 f.n. Ordine, rapoarte, adrese, cereri, relativ la autorizarea încărcării şi expedierii unor cantităţi de făină şi tărâţe, de la morile din Slatina.
1001925
168
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
91 f.n. Ordonanţe de plată, recipise, chitanţe, contract de arendare, etc., de la comuna Bărăşti de Cepturi.
721924– 1927
92 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1925, de la comuna Ciomăgeşti.
101925
93 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Dejeşti.
251925– 1929
94 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1923 - 1924, de la comuna Potcoava.
111925
95 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1925, de la comuna Ciomăgeşti.
61926
96 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1925, de la comuna Constantineşti.
61926– 1929
97 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1925, de la comuna Dejeşti.
61925– 1929
98 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1925, de la comuna Potcoava.
191925– 1929
99 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1925, de la comuna Bărăşti de Vede.
211925
100 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1925, de la comuna Bărăşti de Vede.
61925– 1930
101 f.n. Cereri, procese-verbale, contract de închiriere a imobilului din str. Şt. Protopopescu nr. 6, Slatina, proprietatea lui Constantin Popoviceanu, funcţionar.
511925– 1942
102 f.n. Telegrame adresat prefectului Alimăneşteanu, relativ la serbarea dezvelirii monumentului eroinei Ecaterina Teodoriu.
61925
103 f.n. Registrul - Capital al Asociaţiei Comunelor Rurale din Judeţul Olt.
1081908– 1930
104 f.n. Contul definitiv al bugetului judeţului Olt, pe exerciţiul financiar 1925.
251926
105 f.n. Foaia de control a buletinelor statistice privitoare la mişcarea populaţiei în comunele rurale din judeţul Olt, pe anul 1925.
81925
106 f.n. Registrul cu noul regim al făinii, pe anul 1925. 161925
107 f.n. Registrul pentru permise de posedat armă, pe anii 1925 - 1926.
761925
108 f.n. Registrul pentru permise de posedat armă, pe anul 1925.
271925
109 f.n. Decizii pentru aprobarea unor încheieri ale Consiliilor comunale prin care cunt solicitate împrumuturi din bugetul asociaţiei comunelor.
241925
169
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
110 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1925, de la comuna Alimăneşti.
101925
Prezentul inventar conţine 110 u.a.
170
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1926
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Bugetul de venituri şi cheltuieli; liste electorale; tabel-locuitori ce plătesc taxa pentru garda comunală din comuna Albeşti.
461926
2 2 Adrese şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1926 al comunei Alimăneşti.
251926
3 3 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1926 şi alte situaţii ale primăriei Alunişu.
381926
4 4 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei Bacea.
401926
5 5 Bugetul de venituri şi cheltuieli; contul de gestiune al Primăriei comunei Bălăneşti pe anul 1926.
371926
6 6 Bugetul general de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al comunei Bălţaţi; alte situaţii.
411926
7 7 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 126 al Primăriei comunei Bălteni.
301926
8 8 Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1926; învoială agricolă pentru păşunat; alte situaţii ale Primăriei comunei Bărăştii de Cepturi.
311926
9 9 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1926 al comunei Bărăştii de Vede.
331926
10 10 Bugetul de venituri şi cheltuieli ş contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Bârseşti, plasa Drăgăneşti.
361926
11 11 Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Bărcăneşti, plasa Drăgăneşti.
321926
12 12 Bugetul general de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Beciu, plasa Drăgăneşti.
411926
13 13 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926, schiţa loturilor islazurilor comunei, alte situaţii ale Primăriei comunei Bircii, plasa Potcoava.
331926
14 14 Bugetul de venituri şi cheltuieli; contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Brebeni, plasa Potcoava.
331926
15 15 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926, alte situaţii ale
581926
171
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Primăriei comunei Buciumeni, plasa Dumitreşti.
16 16 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Buzeşti, plasa Potcoava.
251926
17 17 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Casa Veche, plasa Dumitreşti.
311926
18 18 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Ciorâca, plasa Spineni.
341926
19 19 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Călineşti, plasa Drăgăneşti; alte situaţii financiare. .
401926
20 20 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Călugări, plasa Potcoava.
271926
21 21 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Câmpu-Mare, plasa Dumitreşti.
261926
22 22 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Chilia, plasa Spineni.
311926
23 23 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Ciomăgeşti, plasa Dumitreşti.
441926
24 24 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Cireaşov, plasa Potcoava.
471926
25 25 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Coloneşti, plasa Spineni.
351926
26 26 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Comani, plasa Drăgăneşti.
661926
27 27 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Constantineşti, plasa Potcoava..
351926
28 28 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Corbu, plasa Potcoava.
351926
29 29 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Corbu-Nou, plasa Potcoava.
271926
30 30 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei
271926
172
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Cornăţelu, plasa Dumitreşti.
31 31 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Coteana, plasa Drăgăneşti.
641926
32 32 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Crăciuneii de Jos, plasa Drăgăneşti.
391926
33 33 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Crăciuneii de Sus, plasa Drăgăneşti.
281926
34 34 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Cucuieţi, plasa Dumitreşti.
361926
35 35 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Curtişoara, plasa Dumitreşti.
221926
36 36 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Dăneasa, plasa Drăgăneşti.
411926
37 37 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Dejeşti, plasa Dumitreşti.
561926
38 38 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Deleni, plasa Dumitreşti.
221926
39 39 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Dienci, plasa Dumitreşti.
651926
40 40 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Dobroteasa, plasa Dumitreşti.Buzeşti, plasa Potcoava.
381926
41 41 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Dobrotinet, plasa Dumitreşti.
391926
42 42 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Drăgăneşti; alte situaţii şi cereri ale locuitorilor de a fi declarată comuna ca aşezare model.
431926
43 43 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Drăgoeşto, plasa Dumitreşti.
531926
44 44 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Dudu, plasa Drăgăneşti.
401926
45 45 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei
481926
173
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Dumitreşti, plasa Dumitreşti.
46 46 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Făgeţelu, plasa Spineni.
261926
47 47 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Floru, plasa potcoava.
311926
48 48 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Frunzaru, plasa Drăgăneşti.
291926
49 49 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Gostavăţu, plasa Drăgăneşti.
241926
50 50 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Gura-Boului, plasa Spineni.
271926
51 51 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Icoana, plasa Potcoava.
311926
52 52 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Izvoarele, plasa Drăgăneşti.
341926
53 53 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Izvoru, plasa Spineni.
301926
54 54 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Leleasca, plasa Spineni.
181926
55 55 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Lereşti-Pielcani, plasa Spineni.
261926
56 56 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Maldăru, plasa Spineni.
321926
57 57 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Mărunţei, plasa Drăgăneşti.
291926
58 58 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Mierleşti, plasa Potcoava.
281926
59 66/1925
Bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune pe anul 1926 al comunei Mihăeştii de Jos, plasa Drăgăneşti.
341926
60 67/1925
Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Milcov, plasa Potcoava.
441926
174
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
61 61 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Mirceşti, plasa Spineni.
271926
62 68/1925
Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Mogoşeşti, plasa Potcoava.
241926
63 63 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Negreni, plasa potcoava.
271926
64 64 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Oporelu, plasa Dumitreşti.
371926
65 69/1925
Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Optaşi, plasa potcoava.
231926
66 66 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Oteşti, plasa Dumitreşti.
371926
67 67 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Păroşi, plasa Spineni.
321926
68 68 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Perieţi, plasa Potcoava.
311926
69 69 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei poboru, plasa Spineni.
251926
70 70 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Poiana, plasa drăgăneşti.
201926
71 71 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Potcoava, plasa Potcoava.
251926
72 72 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Priseaca, plasa Dumitreşti.
261926
73 73 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Profa, plasa Spineni.
301926
74 74 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Rădeşti, plasa Dumitreşti.
221926
75 75 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Râjleţu-Govora, plasa Spineni.
311926
76 76 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei
311926
175
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Râjleţu-Vieroşi, plasa Spineni.
77 77 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Sâmbureşti. Suplici ale locuitorilor împotriva unor abuzuri.
391926
78 78 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Sârbii-Măgura, plasa Potcoava.
421926
79 79 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Schitu-Greci, plasa Potcoava.
531926
80 80 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Scorniceşti, plasa Spineni.
231926
81 81 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Seaca, plasa Drăgăneşti.
261926
82 82 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Sineşti, plasa Potcoava.
241926
83 83 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Spătaru, plasa Spineni.
231926
84 84 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Spineni, plasa Spineni.
251926
85 85 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Sprâncenata, plasa Drăgăneşti.
211926
86 86 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Stejaru, plasa potcoava.
221926
87 87 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Stoicăneşti, plasa Drăgăneşti.
321926
88 88 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Şerbăneşti, plasa Potcoava.
161926
89 89 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Tătuleşti, plasa Spineni.
351926
90 90 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Tâmpeni, plasa Potcoava.
391926
91 91 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Teiuşu, plasa Spineni.
391926
176
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
92 92 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Tituleşti, plasa Potcoava.
231926
93 93 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Teslui, plasa Dumitreşti.
941926
94 94 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Topana, plasa Spineni.
321926
95 95 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Turia, plasa Potcoava.
261926
96 96 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Urluiasca, plasa Dumitreşti.
461926
97 97 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Ursoaia, plasa Potcoava.
231926
98 98 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Urşi, plasa Spineni.
411926
99 99 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Valea-Mare, plasa Potcoava.
371926
100 100 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Valea-Ungureni, plasa Spineni.
291926
101 101 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Vaţa, plasa Spineni.
291926
102 102 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Văleni, plasa Drăgăneşti.
351926
103 103 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Verguleasa, plasa Dumitreşti.
201926
104 104 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Viespeşti, plasa Drăgăneşti.
191926
105 105 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Viişoara, plasa Drăgăneşti. Planul şcolii din Viişoara.
391926
106 106 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Vlaici, plasa Spineni.
321926
177
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
107 107 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Vultureşti, plasa Dumitreşti.
281926
108 108 Bugetul de venituri şi cheltuieli, contul de gestiune pe anul 1926 al Primăriei comunei Crâmpoia, plasa Potcoava.
341926
109 109 Ştate de plată a salariilor (agenţi sanitari, moaşe, pretori, subprefect) pe anul 1926
221926
110 110 Ştate de plata salariilor funcţionarilor plătiţi din bugetul ministerului de Interne.
601926
111 111 Ştate de salarii cuvenite personalului poliţiei oraşului Slatina.
321926
112 112 Contul de gestiune al Asociaţiei Comunelor Rurale.
191926
113 113 Contracte de împrumuturi acordate comunelor din bugetul Asociaţiei Comunelor Rurale.
391926
114 114 Desemnarea delegaţiilor comunali pentru adunarea generală a Asociaţiei Comunelor Rurale şi acordarea de împrumutui pentru diferite nevoi ale comunelor.
801926
115 115 Activitatea Asociaţiei Comunelor Rurale (statut, contul de gestiune, contracte de împrumuturi, desemnarea delefaţiilor pentru adunarea generală).
741926
116 116 Alegerea consiliului comunal al comunei Albeşti, dizolvarea vechiului consiliu, jurământul de credinţă, decizii de confirmare (1926-1929), liste electorale.
601926
117 117 Alegerea Consiliului comunal al comunei Alimăneşti, listele electorale, contestaţii privind alegerea primarului, dizolvarea consiliului comunal şi desemnarea altuia (1926-1929; desemnarea candidaţilor din partea Partidului Ţărănesc).
791926
118 118 Alegerea consiliului comunal al comunei Alunişu; contestaţii, dizolvarea consiliului comunal, proces-verbal de inspecţie, alegerea unui nou consiliu comunal; liste electorale (1926-1929).
851926
119 119 Alegerea consiliului comunal al comunei Bacea (liste electorale, confirmarea consiliului, anchete, contestaţii, alte numiri, 1926-1929.
791926
120 120 Alegerile comunale din comuna Bălăneşti (liste electorale, contestaţii, procese-verbale, liste cu candidaţii desemnaţi), 1926-1929.
761926
121 121 Alegerile comunale din comuna Bălţaţi (liste electorale, procese-verbale, contestaţii, decizii,
921926
178
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
liste cu candidaţi 1926-1929), Monitorul Judeţului.
122 122 Alegerile comunale din comuna Bălteni (procese-verbale, decizii, contestaţii, listele candidaţilor), 1926-1929.
521926
123 123 Alegerile comunale din comuna Bărăştii de Cepturi (procese-verbale, decizii, liste electorale, liste-candidaţi, contestaţii), 1926-1929.
741926
124 124 Alegerile comunale ale comunei Bărăştii de Vede, procese-verbale, decizii, liste de candidaţi, declaraţii, contestaţii. Monitorul Judeţului,1926-1928.
941926
125 125 Alegerile comunale ale comunei Bărcăneşti (liste de candidaţi, liste electorale, decizii, procese-verbale), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1031926
126 126 Alegerile comunale ale comunei Bârseşti (procese-verbale, declaraţii, contestaţii, liste electorale, liste de candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1927.
811926
127 127 Alegerile comunale ale comunei Beciu, decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, 1926-1929.
431926
128 128 Alegerile comunale ale comunei Bircii (decizii, liste electorale, demisii, declaraţii, 1926-1929.
761926
129 129 Alegerile comunale ale comunei Brebeni (decizii, declaraţii, procese-verbale), 1926-1929.
721926
130 130 Alegerile comunale ale comunei Buciumeni (decizii, procese-verbale, declaraţii, confirmări), Monitorul Oficial al Judeţului, 1926-1929.
511926
131 131 Alegerile comunale ale comunei Buzeşti (decizii, procese-verbale, liste electorale, declaraţii, liste candidaţi), Monitorul Oficial al Judeţului, 1926-1929.
1281926
132 132 Alegerile comunale ale comunei Casa Veche (decizii, procese-verbale, contestaţii, declaraţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1281926
133 133 Alegerile comunale ale comunei Ciorâca (procese-verbale, decizii, contestaţii, liste electorale), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
371926
134 134 Alegerile comunale ale comunei Călineşti (procese-verbale, decizii, liste candidaţi, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
841926
179
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
135 135 Alegerile comunale ale comunei Călugări (procese-verbale, decizii, liste candidaţi), 1926-1929.
531926
136 136 Alegerile comunale ale comunei Câmpu-Mare (procese-verbale, decizii, liste-candidaţi, declaraţii, contestaţii), 1926-1929.
311926
137 137 Alegerile comunale ale comunei Chilia (procese-verbale, decizii, liste electorale, liste-candidaţi, contestaţii). 1926-1929.
1061926
138 138 Alegerile comunale ale comunei Ciomăgeşti (decizii, procese-verbale, liste, candidaţi, declaraţii), 1926-1929.
391926
139 139 Alegerile comunale ale comunei Cireaşov (decizii, liste electorale, procese-verbale, contestaţii), Monitorul Oficial, 1926-1929.
701926
140 140 Alegerile comunale ale comunei Coloneşti (procese-verbale, decizii, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
891926
141 141 Alegerile comunale ale comunei Comani (decizii, liste electorale, liste candidaţi, contestaţii declaraţii, procese-verbale), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
2121926
142 142 Alegerile comunale din comuna Constantineşti (decizii, procese-verbale, reclamaţii şi declaraţii), 1926-1929.
721926
143 143 Alegerile comunale din comuna Corbu (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
861926
144 144 Alegerile comunale din comuna Corbu - Nou (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
911926
145 145 Alegerile comunale din comuna Cornăţelu (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
471926
146 146 Alegerile comunale din comuna Coteana (decizii, procese-verbale, liste candidaţi), 1926-1929.
451926
147 147 Alegerile comunale din comuna Crăciuneii de Jos (Radomireşti), decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii, confirmări), 1926-1929.
1141926
148 148 Alegerile comunale din comuna Crăciuneii de Sus (decizii, procese-verbale, liste electorale, reclamaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
721926
149 149 Alegerile comunale din comuna Crâmpoia (decizii, procese-verbale, liste electorale, reclamaţii), 1926-1929.
811926
180
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
150 150 Alegerile comunale din comuna Cucuieţi (decizii, procese-verbale, liste electorale), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
691926
151 151 Alegerile comunale din comuna Curtişoara, (decizii, procese-verbale, demisii), 1926-1929.
521926
152 152 Alegerile comunale din comuna Dăneasa (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii, liste-candidaţi), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
871926
153 153 Alegerile comunale din comuna Dejeşti (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii, liste-candidaţi, licitaţie pentru pământul bisericii din Doneşti), Monitorul Judeţului, 1925-1929.
1241926
154 154 Alegerile comunale din comuna Deleni (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
621926
155 155 Alegerile comunale din comuna Dienci (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
721926
156 156 Alegerile comunale din comuna Dobroteasa (decizii, procese-verbale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
491926
157 157 Alegerile comunale din comuna Dobrotinet (decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1311926
158 158 Alegerile comunale din comuna Drăgăneşti (decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1251926
159 159 Alegerile comunale din comuna Drăgoeşti (decizii, procese-verbale, liste candidaţi, declaraţii, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
621926
160 160 Alegerile comunale din comuna Dudu (decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
741926
161 161 Alegerile comunale din comuna Dumitreşti (decizii, procese-verbale, liste candidaţi, declaraţii), 1926-1929.
971926
162 162 Alegerile comunale din comuna Făgeţelu (decizii, procese-verbale, liste candidaţi, contestaţii), 1926-1929.
541926
163 163 Alegerile comunale din comuna Floru (decizii, procese-verbale, liste electorale, listă candidaţi), 1926-1929.
431926
181
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
164 164 Alegerile comunale din comuna Frunzaru (decizii, procese-verbale, demisii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
411926
165 165 Alegerile comunale din comuna Gostavăţu (listă candidaţi, liste electorale, decizii, proces-verbal), 1926-1929.
161926
166 166 Alegerile comunale din comuna Gura-Boului (decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1011926
167 167 Alegerile comunale din comuna Icoana (decizii, procese-verbale, listă electorală, listă candidaţi), 1926-1929.
361926
168 168 Alegerile comunale din comuna Izvoarele (decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
861926
169 169 Alegerile comunale din comuna Izvoru (decizii, procese-verbale, liste candidaţi), Monitorul Judeţului, 1926-1929.
591926
170 170 Alegerile comunale din comuna Leleasca (decizii, procese-verbale, memoriu), 1926-1929.
401926
171 171 Alegerile comunale ale comunei Lereşti-Pielcani; decizii, procese-verbale, liste electorale, 1926-1929.
251926
172 172 Alegerile comunale ale comunei Maldăru; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1929
671926
173 173 Alegerile comunale ale comunei Mărunţei; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, contestaţii, declaraţii; Monitorul Judeţului,1926-1929
811926
174 174 Alegerile comunale ale comunei Mierleşti; decizii, procese-verbale, listă candidaţi, Monitorul Judeţului ,1926-1929
751926
175 175 Alegerile comunale ale comunei Mihăeştii de Sus; decizii, procese-verbale, liste electorale, declaraţii, lista candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1929
701926
176 176 Alegerile comunale ale comunei Mihăeştii de Josi; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, 1926-1929
741926
177 177 Alegerile comunale ale comunei Milcov; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, 1926-1929
171926
178 178 Alegerile comunale ale comunei Mirceşti(decizii, procese-verbale, contestaţii, Monitorul Judeţului, 1926-1929
481926
182
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
179 179 Alegerile comunale ale comunei Mogoşeşti; decizii, procese-verbale, declaraţii, liste electorale, listă candidaţi, 1926-1929
941926
180 180 Alegerile comunale ale comunei Negreni; decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii, declaraţii, 1926-1929
641926
181 181 Alegerile comunale ale comunei Oporelu; decizii, procese-verbale, declaraţii, contestaţii, Monitorul Judeţului, 1926-1929
981926
182 182 Alegerile comunale ale comunei Optaşi; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, contestaţii, declaraţii, 1926-1929
581926
183 183 Alegerile comunale ale comunei Oteşti; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, contestaţii, 1926-1929
511926
184 184 Alegerile comunale ale comunei Păroşi; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, 1926-1929.
591926
185 185 Alegerile comunale ale comunei Perieţi; decizii, procese-verbale, liste electorale, Monitorul Judeţului, 1926-1929
1331926
186 186 Alegerile comunale ale comunei Poboru; decizii, procese-verbale, şi Monitorul Judeţului, 1926-1929
521926
187 187 Alegerile comunale ale comunei Poiana; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste electorale, 1926-1929
431926
188 188 Alegerile comunale ale comunei Potcoava; decizii, procese-verbale, liste electorale, contestaţii, demisii, Monitorul judeţului, 1926-1929
711926
189 189 Alegerile comunale ale comunei Priseaca; decizii, procese-verbale, declaraţii, Monitorul Judeţului, 1926-1929
771926
190 190 Alegerile comunale ale comunei Profa; decizii, procese-verbale, 1926-1929
181926
191 191 Alegerile comunale ale comunei Rădeşti; decizii, procese-verbale, liste electorale, Monitorul Judeţului, 1926-1929
741926
192 192 Alegerile comunale ale comunei Râjleţu-Govora; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, declaraţii, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
921926
193 193 Alegerile comunale ale comunei Râjleţu-Vieroşi; decizii, procese-verbale, declaraţii, liste candidaţi, liste electorale, 1926-1929.
461926
183
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
194 194 Alegerile comunale ale comunei Sâmbureşti; decizii, procese-verbale, liste electorale, declaraţii, contestaţii, liste candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1929
991926
195 195 Alegerile comunale ale comunei Sârbii-Măgura; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, declaraţii, 1926-1929.
361926
196 196 Alegerile comunale ale comunei Schitu-Greci; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, declaraţii, 1926-1929.
581926
197 197 Alegerile comunale ale comunei Scorniceşti; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, declaraţii, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1081926
198 198 Alegerile comunale ale comunei Seaca; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, Monitorul Judeţului,1926-1929.
781926
199 199 Alegerile comunale ale comunei Sineşti; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, declaraţii, 1926-1929.
521926
200 200 Alegerile comunale ale comunei Spătaru; decizii, procese-verbale, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
351926
201 201 Alegerile comunale ale comunei Spineni; decizii, procese-verbale, liste electorale, declaraţii, 1926-1929
631926
202 202 Alegerile comunale ale comunei Sprâncenata; decizii, procese-verbale, liste electorale, lista candidaţi, Monitorul Judeţului.
671926
203 203 Alegerile comunale ale comunei Stejaru; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, anchete, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1561926
204 204 Alegerile comunale ale comunei Stoicăneşti; decizii, procese-verbale, declaraţii, listă candidaţi, 1926-1929.
881926
205 205 Alegerile comunale ale comunei Şerbăneşti, decizii, procese-verbale, declaraţii, listă candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
711926
206 206 Alegerile comunale ale comunei Tătuleşti, decizii, procese-verbale, liste electorale, 1926-1929.
251926
207 207 Alegerile comunale ale comunei Tâmpeni; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, declaraţii, contestaţii, Monitorul Oficial al Judeţului, 1926-1929.
1201926
208 208 Alegerile comunale ale comunei Teiuşu, decizii, procese-verbale, liste electorale,
641926
184
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
contestaţii, Monitorul Judeţului,1926-1929.
209 209 Alegerile comunale ale comunei Tituleşti; decizii, procese-verbale, liste electorale, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
881926
210 210 Alegerile comunale ale comunei Teslui; decizii, procese-verbale, liste electorale, 1926-1929.
231926
211 211 Alegerile comunale ale comunei Topana; decizii, procese-verbale, contestaţii,1926-1929.
231926
212 212 Alegerile comunale ale comunei Turia; decizii, procese-verbale, liste electorale, declaraţii, liste candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1001926
213 213 Alegerile comunale ale comunei Urluiasca; decizii, procese-verbale, demisii, declaraţii, 1926-1929.
321926
214 214 Alegerile comunale ale comunei Ursoaia; decizii, procese-verbale,declaraţii, liste candidaţi, demisii, 1926-1929.
771926
215 215 Alegerea consiliului comunal al comunei Valea Mare Nouă (decizii, procese-verbale, declaraţii, liste electorale, liste candidaţi),1926-1929.
1041926
216 216 Alegerile comunale ale comunei Valea Ungureni (decizii, procese-verbale, listă electorală, liste candidaţi, declaraţii), 1926-1929.
401926
217 217 Alegerile comunale ale comunei Vaţai; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, contestaţii, Monitorul Judeţului,1926-1929.
1171926
218 218 Alegerile comunale ale comunei Văleni; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, declaraţii, contestaţii, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1041926
219 219 Alegerile comunale ale comunei Verguleasa; decizii, procese-verbale, liste electorale, liste candidaţi, contestaţii,1926-1929.
671926
220 220 Alegerile comunale ale comunei Viespeşti; decizii şi procese-verbale, 1926-1929.
181926
221 221 Alegerile comunale ale comunei Viişoara; decizii, procese-verbale, liste electorale, declaraţii, liste candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
821926
222 222 Alegerile comunale ale comunei Vultureşti; decizii, procese-verbale, liste candidaţi, Monitorul Judeţului, 1926-1929.
1131926
185
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
223 223 Alegerile comunale ale comunei Urşi (desemnarea candidaţilor), 1926.
121926
224 224 Liste electoralede alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru Cameră şi Senat pe anul 1926.
4771926
225 225,226
Liste electorale de alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru Cameră pe anul 1926.
1601926
226 227 Liste electorale cu alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile judeţene pe anul 1926 (secţia I de votare Slatina).
421926
227 228 Listele electorale cu alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile judeţene pe anul 1926 (secţia II de votare Crăciuneii de Jos).
351926
228 229 Listele electorale cu alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile judeţene pe anul 1926 (secţia de votare Schitu-Greci).
421926
229 230 Listele electorale cu alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile judeţene pe anul 1926 (secţia a 7-a de votare Dumitreşti).
311926
230 231 Listele electorale cu alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile judeţene pe anul 1926 (secţia de votare Spineni).
1291926
231 232 Listele electorale cu alegătorii din comunele rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile judeţene pe anul 1926 (secţia de votare Urşi).
411926
232 233 Liste electorale cu alegătorii cu drept de vot pentru alegerile judeţene.
201926
233 234 Procese-verbale şi liste-candidaţi propuse de partidele politice pentru alegerile judeţene din 1926.
311926
234 235 Corespondenţă între Prefctură şi Compania de Jandarmi Olt privind problemele specifice (reclamaţii, cereri de localuri, mutări).
1021926
235 236 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale Serviciului Zootehnic Judeţean către Prefectură însoţite de note privind problemele zootehniei în judeţ (îmbunătăţirea caselor, situaţia loturilor zootehnice, Regulamentul de organizare a Corpului Veterinar).
511926
236 237 Adrese ale primăriilor către Prefectură privind numiri, destituiri de guarzi comunali, scutiri de
751926
186
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
taxe comunale).
237 238 Telegrame ale Ministerului de Interne către Prefectură privind începerea activităţii Senatului; cereri ale locuitorilor privind scturirea de taxe; îndepărtarea unor funcţionari ; ocuparea unor funcţii.
231926
238 239 Adrese ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ale primăriilor către Prefectură privind problema islazurilor comunale; cereri ale locuitorilor pentru înfiinţarea islazurilor, tabele privind situaţia islazurilor din judeţ.
1121926
239 240 Telegrame, tabele, probleme legate de sărbătorirea unor evenimente importante (ziua eroilor: 24 ianuarie - lo mai; sărbătorirea familiei regale).
581926
240 241 Telegrame, adrese ale Direcţiei Generale a Poştelor şi Telefonalelor şi Oficiului poştal Slatina către Prefectură însoţite de note privind problemele poştei (corespondenţă, transport, telefon).
971926
241 242 Telegrame, adrese ale Ministerului Cultelor, Episcopiei Argeş, primării către Prefectură însoţite de note privind problemele de cult (arendarea pământului bisericesc, problema calendarului şi a cultelor ilegale, denumirea unor parohii; salarizarea preoţilor).
1391926
242 243,244
Telegrame, instrucţiuni, ordine ale Ministerului Finanţelor, procese-verbale de control către Prefectură privind problemele financiare ale judeţului (ştate de plată, ajutor pentru săraci şi cei inundaţi, procurarea de alimente).
2091926
243 245 Instrucţiuni, ordine ale Ministerului Finanţelor către Prefectură însoţite de note privind problemele financiare ale judeţului (împrumuturi, oferte de vânzare, ordonanţe de plată, ştate de plată, proiect buget pe anul 1927).
1381926
244 246 Ordine, instrucţiuni ale Ministerului Lucrărilor Publice, adrese ale Serviciului Judeţean de Drumuri şi Poduri către Prefectură însoţite de note privind problema drumurilor şi podurilor din judeţ, decizii de numiri sau destituiri, scutiri de prestaţie sau reeşalonări, Regulamentul picherilor de drumuri.
2121926
245 247 Instrucţiuni, adrese, tabele ale Ministerului Lucrărilor Publice, ale Serviciului Judeţean de Drumuri şi Poduri, ale primăriilor către Prefectură privind numiri, înaintări sau
1591926
187
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
îndepărtări din serviciu; stabilirea zilelor prestate în natură; planul clădirilor Serviciului Judeţean de Drumuri, procurarea de materiale.
246 248-253
Decizii de numire a comisiilor interimare pentru comunele nou înfiinţate, a unor funcţionari suplici, anchete privind activitatea şi abuzurile unor funcţionari publici; lista primarilor, secretarilor, notarilor, pretorilor din judeţ, procese-verbale de control al primăriilor.
3901926
247 254-256.
Instrucţiuni, circulare, telegrame, adrese ale Direcţiei Generale de Statistică ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind constituirea şi atribuţiile birourilor de statistică; cereri ale veteranilor de război, ale orfanilor de război pentru a fi scutiţi de taxe sau ajutaţi; ale societăţilor culturale pentru strângerea de ajutoare băneşti pentru ridicarea unor monumente, ajutorarea sinistraţilor etc.; timpul probabil.
3481926
248 257 Corespondenţă între Ministerul de Interne, Poliţia oraş Slatina şi Prefectură privind numiri, revocări, pedepsiri a personalului poliţienesc; raport privind situaţia de personal şi logistica pentru anul 1927.
2181926
249 258 Corespondenţă între Ministerul de Interne, Direcţia personal şi Prefectură însoţite de note privind probleme de personal (avansări, instrucţiuni privind pensionarea, decizii privind stabilirea unor atribuţii profesionale).
271926
250 259 Corespondenţă între Serviciul Sanitar Judeţean şi Prefectură privind numirile, detaşările personalului medical şi alte probleme medicale.
601926
251 260 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problmele legate de împroprietărirea ţăranilor şi dezvoltarea agriculturii; cereri ale ţăranilor pentru eliberarea dovezilor de împroprietărire în 1864.
691926
252 261 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problemele legate de construirea liniei ferate Mierleşti-Drăgăneşti şi Mierleşti - Topana.
591926
253 262 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale însoţită de note privind problemele serviciului telefonic în judeţ.
401926
254 263 Adrese, telegrame, note ale Ministerului de Interne şi pretorilor către Prefectură însoţite de note privind mutările de pretori în judeţ; motivaţia înfiinţării plasei Oltul şi Mijlocul; procese-verbale de inspecţie a primăriilor.
2101926
188
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
255 264 Corespondenţă între Ministerul de Interne şi Prefectură însoţită de note privind problemele legate de organizarea administrativă (ştampile, culegeri de legi, broşuri; mesajul tronului la deschiderea parlamentului; ordin de susţinere a alegerii deputatului Mihail Sadoveanu.
1211926
256 265 Adrese, instrucţiuni, telegrame ale Ministerului de Război şi Centrului de Recrutare Olt către Prefectură însoţite de note privind probleme de recrutare, rechiziţionare şi alte probleme militare.
1411926
257 266,277
Adrese ale Ministerului Industriei şi Comerţului către Prefectură privind înfiinţarea Camerei de Comerţ Olt; liste electorale.
461926
258 268 Adrese, telegrame, instrucţiuni ale Ministerului de Interne către Prefectură însoţite de note privind problmele legate de activitatea administrativă a judeţului; proces-verbal de constituire şi activitate a Consiliului Judeţean. Lista de consilierii comunali care vor vota pentru Senat, 23 iunie 1926. Alegerea Consiliului Judeţean.
881926
259 269 Adrese, telegrame, rapoarte ale autorităţilor centrale către Prefctură privind probleme administrative şi financiare; dare de seamă a Şcolii de agricultură "Strehareţ". Situaţia căilor de comunicaţie pe 1926 şi lucrările de artă pe anul 1927. Rapoarte de activitate a comisiilor Consiliului Judeţean.
1141926
260 270 Tabele ale prefecturilor din ţară cu automobilele deţinute; cereri ale locuitorilor din judeţ pentru eliberarera de permise; procese-verbale de constatare.
1031926
261 271 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind respectarea repausului duminical a programului zilnic al magazinelor, stabilirea preţurilor la produsele alimentare. Tabele cu morile existente în judeţ.
461926
262 272 Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Comunal Interimar Slatina. Listele electorale cu locuitorii oraşului Slatina cu drept de vot pentru Consiliul Comunal..
951926
263 273 Corespondenţă cu Administraţia financiară a judeţului privind problemele financiare ale comunelor.
351926
264 274 Adrese, procese-verbale, decizii, cereri ale primăriilor şi locuitorilor către Prefectură şi Ministerul de Interne privind problemele legate de aplicarea legii administrative.
621926
189
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
265 275 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale însoţită de note privind problema şcolilor din oraş şi judeţ.
881926
266 276 Adrese ale primăriilor către Prefectură însoţite de note privind înfiinţarea de târguri şi bâlciuri comunale.
71926
267 277 Adrese şi procese-verbale ale primăriilor comunale către Prefectură privind deschiderea de credite suplimentare pentru diferite cheltuieli.
911926
268 278 Adrese ale primăriilor comunale către Prefectură privind averea mobilă şi imobilă pe anul 1926 al primăriilor.
621926
269 279 Adrese ale primăriilor comunale către Prefectură privind izbucnirea unor incendii şi pagubele pricinuite.
111926
270 280 Cereri ale locuitorilor către Prefectură însoţite de note privind acordarea de ajutoare băneşti sau burse, pentru continuarea studiilor.
251926
271 281 Rapoarte zilnice ale Poliţiei Slatina, privind principalele evenimente înregistrate.
1401926
272 282 Adrese, instrucţiuni ale Ministerului de Interne şi Siguranţei Statului către Prefectură privind urmărirea şi prinderea unor cetăţeni străini şi români acuzaţi de anumite fapte, lista cărţilor şi publicaţiilor permise sau interzise a circula în ţară.
1701926
273 283 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind problmele legate de primele alegeri judeţene. Delimitarea secţiilor de votare.
451926
274 284 Corespondenţă între autorităţile centrale şi locale privind întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli ale Asociaţiei comunale.
271926
275 285 Întocmirea bugetului administraţiei generale pe anul 1926, proiectul bugetului judeţului Olt de venituri şi cheltuieli pe anul 1926, bugetul de venituri şi cheltuieli al Asociaţiei Comunale Rurale.
931926
276 286 Instrucţiuni privind atribuţiile delegaţiei permanente judeţene.
21926
277 287 Decizii ale Comisiei Interimare a judeţului Olt, ale primăriilor privind stabilrea taxelor pe venituri pentru construcţia căii fertae Topana-Mierleşti-Drăgăneşti; plata guarzilor comunali, deschiderea de drumuri comunale, deslipiri şi alipiri de sate; scutiri de taxe; confirmări de consilieri în consilii.
1051926
190
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
278 288 Procese-verbale, decizii ale consiliilor comunale, ale Prefecturii, ale Delegaţiei Permanente privind stabilirea de taxe pentru diferite nevoi; impozite, aprobarea unor credite pentru bunul mers al judeţului.
1571926
279 289 Decizii ale consiliilor comunale privind stabilirea delegaţiilor care să reprezinte comuna în cadrul Asociaţiei Comunale Rurale.
91926
280 290 Instrucţiuni ale Ministerului de Interne, rapoarte ale Poliţiei Slatina, plângeri ale cetăţenilor către prefectură privind Legea asupra migraţiei, realizarea unui recensământ general; organizarea primelor alegeri generale şi fraudele întreprinse; abuzuri ale autorităţilor; copie după statutul U.T.C. Clandestin şi măsurile de prevenire împotriva activităţii comitetelor comuniste teroriste. Informaţie despre partidul "Apărarea Naţional-Creştină"; dare de seamă a Băncii Uniunii Agricole Comerciale şi Industriale Slatina. Statutul Cultul Patriei şi înfiinţarea asociaţiei în Slatina. Lista prefecţilor din judeţul Olt, 1856-1926; broşura "Ţărănismul", organ al Partidului Naţional Ţărănist.
1681926
281 291 Corespondenţa privind punerea în aplicare a exproprierii moşiei Cucuieţi, proprietatea Mihai Deleanu (planul moşiei, contestaţii).
291926
282 65/1923
Bugetul de venitui şi cheltuieli al comunei Mihăeştii de Sus pe anul 1926.
311926
283 f.n. Decizii, rapoarte, procese-verbale, liste electorale, relativ la alegeri organizate în comunele Urşi şi Teslui.
1171926– 1929
284 f.n. Decizii, procese-verbale, tabele, relativ la alegeri organizate în comuna Vlaici.
531926– 1928
285 f.n. Ordonanţe de plată, recipise, chitanţe, contract de arendare, etc. de la comuna Râjleţu-Vieroşi.
711926
286 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1926, de la comuna Mărunţei.
171926
287 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1926, de la comuna Mărunţei.
51926– 1929
288 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1926, de la comuna Spineni.
61926– 1929
289 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1926, de la comuna Rădeşti.
61927
290 f.n. Circulară, cereri, referate, relativ la Asociaţia Funcţionarilor Publici din judeţul Olt (înfiinţare, demisie vicepreşedinte, împrumuturi, etc.).
151926– 1927
191
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
291 Tabel privind comunele cu satele componente din judeţul Olt.
1926
292 f.n. Registrul împrumuturilor acordate comunelor - Asociaţia Comunelor Rurale din Judeţul Olt.
531926– 1940
293 f.n. Condică de salarii - personalul telefonic. 141926
294 f.n. Registrul de procese - verbale al Consiliului Judeţean Olt.
3001926– 1934
295 f.n. Registrul pentru deliberările Consiliului Judeţean Olt.
991926
296 f.n. Registrul de personal. 1926
297 f.n. Contul definitiv al bugetului judeţului Olt, pe exerciţiul financniar 1926.
281927
298 f.n. Tabele de despoiere şi recapitulare pentru mişcarea populaţiunii din comunele rurale.
161926– 1928
299 f.n. Contul definitiv al bugetului judeţului Olt, pe exerciţiul financiar 1926 - 1927 (b. Contul dezvoltărilor al veniturilor).
41927
300 f.n. Foaia de control a buletinelor statistice privitoare la mişcarea populaţiei în comunele rurale din judeţul Olt, pe anul 1926.
81926
301 f.n. State pentru plata noului spor de 15 % cuvenit notarilor, pe perioada iulie - septembrie 1926.
91926
302 f.n. State de plată - notari, ianuarie - decembrie 1926.
1361926
303 f.n. Decizii, state de plata noului spor de 15 % cuvenit prefectului şi subprefectului, pe perioada august - noiembrie 1926.
81926
304 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1926, de la comuna Valea Ungureni.
41927
Prezentul inventar conţine 304 u.a.
192
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1927
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Bugetul şi contul de gesiune ale comunei Alebeşti, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
451927– 1933
2 2 Bugetul şi contul de gestiune ale comunei Alimăneşti, pe anul 1927.
261927– 1932
3 3 Bugetul şi contul de gestiune ale comunei Alunişu, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
391927– 1935
4 4 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bacea, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
391927– 1933
5 5 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bălăneşti, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, construirea unui local de şcoală
541927– 1935
6 6 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bălţaţi, pe anul 1927, măsuri pentru construirea şi repararea localurilor de şcoală.
361927– 1937
7 7 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bălteni, pe anul 1927, reparaţii la localul şcolii, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
351927– 1933
8 8 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bărăştii de Cepturi.
301927– 1933
9 9 Bugetul comunei Bărăştii de Vede, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, local pentru primărie.
391926– 1927
10 10 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bărcăneşti, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, lucrări în localitate.
901927– 1935
11 11 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bârseşti, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, solicitări de schimbări în buget.
441927– 1933
12 12 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Beciu, pe anul 1927, orientări politice, începerea culesului viilor şi porumbului.
251927– 1933
13 13 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Bircii, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, venituri şi cheltuieli pentru diverse lucrări în comună.
411927– 1935
14 14 Bugetul comunei Brebeni, pe anul 1927, solicitări şi aprobări de fonduri pentru diverse
301927
193
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
lucrări în localitate.
15 15 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Buciumeni, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, aprobări de sume pentru diverse lucrări.
441927– 1933
16 16 Bugetul comunei Buzeşti, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
261927
17 17 Bugetul comunei Casa Veche, pe anul 1927, locuitorii lipsiţi de porumb şi impuşi la taxe şi impozite, aprobări de bani pentru diverse lucrări.
421927– 1928
18 18 Bugetul comunei Ciorâca, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
301927
19 19 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Călineşti, lucrări la localul şcolii.
241927– 1935
20 20 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Călugări, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
331927– 1933
21 21 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Câmpu-Mare, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
511926– 1935
22 22 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Chilia, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
481927– 1925
23 23 Bugetul pe anul 1927, conturile de gestiune pe anul 1926 şi 1927 al comunei Ciomăgeşti, decizii ale Consiliului comunal, tabel cu locuitorii care au nevoie de porumb pentru hrană.
461927– 1935
24 24 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Cireaşov, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, decizii ale Consiliului comunal.
471927– 1933
25 25 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Coloneşti, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
211926– 1927
26 26 Bugetul şi contul de gestiune al comunei coamni, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
431927– 1933
27 27 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Constantineşti, pe anul 1927, decizii ale Consiliului comunal.
271927– 1933
28 28 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Corbu, pe anul 1927.
261927– 1933
29 29 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Corbu Nou, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
441927– 1935
194
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
30 30 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Cornăţel, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, lucrări la localul şcolii.
531927– 1933
31 31 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Coteana, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
381927– 1933
32 32 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Crăciuneii de Jos (Radomireşti), pe anul 1927, decizii ale Consiliului comunal, ordonanţe ale primarului.
391927– 1933
33 33 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Crăciuneii de Sus, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
351927– 1933
34 34 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Crâmpoia, pe anul 1927, decizii ale Cosiliului comunal, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
461927– 1938
35 35 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Cucuieţi, pe anul 1927, decizii ale Consiliului comunal, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
421926– 1933
36 36 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Curtişoara, pe anul 1927, decizii ale Consiliului comunal, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
311927
37 37 Bugetul comunei Dăneasa, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
361926– 1927
38 38 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Dejeşti, pe anul 1927, decizii ale Consiliului comunal,locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
541927– 1933
39 39 Bugetul comunei Deleni, pe anul 1927, decizii ale Consiliului comunal şi decizii ale primarului.
201926– 1927
40 40 Bugetul şi contul de gestiune al comunei Dienci, pe anul 1927, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
651927– 1933
41 41 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Dobroteasa, decizii ale Consiliului comunal, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
441926– 1933
42 42 Bugetul, pe anul 1927, comuna Dobrotinet, bani şi lucrări necesare pentru localul de şcoală.
421926– 1927
43 43 Bugetul, pe anul 1927, comuna Drăgăneşti, lucrări necesare la şcoală, arendarea unor venituri ale localităţii.
421927
44 44 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Drăgoeşti, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, ordonanţe ale primarului şi decizii ale Consiliului local.
481927– 1925
195
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
45 45 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Dudu, locuitorii impuşi la impozit şi taxe.
301927– 1933
46 46 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Dumitreşti, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
511927– 1932
47 47 Bugetul, pe anul 1927, comuna Făgeţelu. 151926
48 48 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Floru, ordonanţe ale primarului, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
321927– 1933
49 49 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Frunzaru, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
231927– 1933
50 50 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Gostavăţu, cheltuieli cu localul de şcoală, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
331927– 1933
51 51 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Gura- Boului.
321927– 1935
52 52 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927,comuna Icoana, fonduri pentru localul de şcoală.
231927– 1935
53 53 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Izvoarele.
241927– 1933
54 55 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Izvoru.
371926– 1933
55 54 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Leleasca.
231927– 1933
56 56 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Lereşti, ordonanţe ale primarului.
231927
57 57 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Maldăru.
301926– 1933
58 58 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Mărunţei, decizii ale primăriei.
321926– 1927
59 59 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Mierleşti.
291927– 1937
60 60 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Mihăeştii de Sus, decizii ale primăriei.
421927
61 61 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, 331927– 1937
196
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
locuitorii impuşi la taxe , comuna Mihăeştii de Jos, decizii ale primăriei.
62 62 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Milcov, bani necesari pentru localul şcolii.
351927– 1933
63 63 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Mirceşti, bani pentru construirea unui puţ la şcoală.
301927– 1933
64 64 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Mogoşeşti.
251927– 1935
65 65 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Negreni, impunerea industriaşilor şi meseriaşilor.
181927
66 66 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Oporelu.
271927– 1933
67 67 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Optaşi, aprobare pentru înfiinţarea unei şcoli de meserii.
291927– 1932
68 68 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Oteşti, solicitare de fonduri pentru reparaţia şcolii, ordonanţă a primăriei.
291927– 1933
69 69 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Păroşi, averea comunei.
361927– 1935
70 70 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Perieţi, ordonanţe ale primăriei, manifestare privind rezultatul alegerilor locale.
321927– 1933
71 71 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Poboru, locuitorii impuşi la taxe, ordonanţă a primăriei.
261926– 1933
72 72 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Poiana, bani pentru întreţinerea şcolii.
311927– 1933
73 73 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Potcoava, ordonanţe ale primăriei.
261927– 1933
74 74 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Priseaca, ordonanţe ale primăriei.
391926– 1935
75 75 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Profa.
211927– 1935
76 76 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Rădeşti.
221927– 1933
197
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
77 77 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Râjleţu-Govora, lucrări pentru localurile de şcoală şi de primărie.
331927– 1933
78 78 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Râjleţu-Vieroşi.
271927– 1933
79 79 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Sâmbureşti, decizii ale primăriei.
491926– 1933
80 80 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii din localitate, averea unităţilor, comuna Sârbii- Măgura.
301927– 1935
81 81 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Schitu-Greci.
511927– 1933
82 82 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Scorniceşti.
281927
83 83 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Seaca, arendarea terenului comunei.
591927– 1933
84 84 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Sineşti, necesitatea aprovizionării populaţiei cu porumb, nevoi ale şcolii.
261927– 1935
85 85 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Spătaru, bani necesari pentru localurile de şcoală.
241927– 1933
86 86 Contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Spineni, locuitorii impuşi la impozite şi taxe, necesarul de porumb pentru locuitorii care duc lipsă.
321927– 1933
87 87 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe, comuna Sprâncenata, ordonanţă a primăriei.
231927– 1933
88 88 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Stejaru.
391927– 1933
89 89 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Stoicăneşti.
411927– 1935
90 90 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Şerbăneşti, bani pentru localul de şcoală.
241927– 1933
91 91 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Tătuleşti.
371927– 1933
198
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
92 92 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Tâmpeni (Movileni), averea comunei.
401927– 1933
93 93 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Teiuş.
341927– 1933
94 94 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Tituleşti şi taxele comunale.
161926– 1927
95 95 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Teslui, ordonanţe ale primăriei.
321927– 1933
96 96 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Topana, averea comunei.
351927– 1933
97 97 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Turia, bani pentru localul de şcoală.
331927– 1933
98 98 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Urluiasca, local pentru Banca populară "Unirea", decizie a primăriei.
281927– 1935
99 99 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Ursoaia, locuitorii impuşi la impozite şi taxe.
381927– 1933
100 100 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, comuna Urşi.
221927– 1933
101 101 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Valea-Mare, teren pentru grădina şcolii.
411927– 1933
102 102 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Valea Ungureni.
291927– 1928
103 103 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Valea Ungureni.
291927– 1928
104 104 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Vaţa, averea comunei, înfiinţarea unei şcoli de meserii.
391927– 1933
105 105 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Verguleasa.
371926– 1927
106 106 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Viespeşti.
351927– 1933
107 107 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Viişoara.
361927– 1933
199
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
108 108 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Vlaici.
211927– 1928
109 109 Bugetul şi contul de gestiune, pe anul 1927, locuitorii impuşi la taxe şi impozite, comuna Vultureşti, proiectul bugetului pe anul 1928.
351927– 1936
110 110 Ordine, rapoarte, adrese şi cereri privind activitatea jandarmilor din judeţul Olt; informări din partea posturilor, contracte şi aprobări de închirieri de localuri pentru acestea, cazuri din diferite comune.
751926– 1927
111 111 Ordine, rapoarte, adrese, tabele referitoare la probleme zoo-veterinare, expoziţie judeţeană, măsuri sanitare, folosirea de reproducăîtori, circumscripţii veterinare.
331926– 1927
112 112 Ordine, adrese, circulare, rapoarte şi situaţii referitoare la izlazurile comunale.
191926– 1927
113 113 Adrese şi liste referitoare la pregătirea şi desfăşurarea aniversării unor sărbători naţionale şi religioase.
241927
114 114 Ordine, adrese, rapoarte şi liste privind probleme de transport şi poştă; concesionări de exploatări, drepturi, aspecte din activitate.
411926– 1927
115 115 Ordine şi adrese referitoare la solicitări şi aprobări de sume de bani pentru activităţi culturale; proiectul bugetului judeţului Olt, pe anul 1927.
611926– 1927
116 116 Ordine, adrese, rapoarte şi situaţii referitoare la deschiderea de credite suplimentare şi efecturarea unor plăţi în judeţul Olt, pe 1927.
491927
117 117 Proiectul de buget, pe anul 1927, al judeţului Olt, situaţii financiare, venituri, cheltuieli şi sume necesare, înfiinţarea Casei Naţionale "Oltul" a cercetaşilor.
1261927– 1928
118 118 Ordine, rapoarte, decizii, procese-verbale şi tabele referitoare la deschiderea de drumuri şi reparaţii, sumele de bani necesare, lucrări de efectuat.
291926– 1927
119 119 Ordine, rapoarte, situaţii referitoarenla starea drumurilor, lucrări de efectuat şi zile prestate, dig şi pod plutitor la Comani, reparaţii la podul de la Slatina.
201927
120 120 Cereri şi aprobări pentru a juca "Căluşul", plângere a locuitorilor din comuna Tituleşti împotriva proprietarului moşiei care refuză dijmuirea produselor.
111927
121 121 Liste electorale cu locuitorii comunelor din judeţul Olt, cu drept de vot.
2471927
200
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
122 122 Liste electorale cu locuitorii din comunele judeţului Olt, cu drept de vot.
3421927
123 123 Ordine, instrucţiuni, decizii, rapoarte, liste şi situaţii statistice referitoare la alegerile locale din anul 1926.
731926– 1927
124 124 Telegrame referitoare la rezultatele alegerilor în diferite circumscripţii electorale din ţară.
1201927
125 129 Ordine, instrucţiuni, rapoarte şi situaţii referitoare la vânătoare şi posesorii de arme din comunele judeţului Olt.
1101926– 1927
126 130 Adrese, rapoarte şi situaţii referitoare la: statistica esurselor agricole, pe localităţi, mişcarea populaţiei, inundaţii şi incendii.
1661927
127 131 Adrese, rapoarte şi situaţii referitoare la statistica resurselor agricole, pe localităţi, ridicări de monumente închinate eroilor, ţinerea de serbări pentru strângerea de fonduri.
1021927
128 132 Publicaţie, buletin de familie şi procese-verbale cu componenţa comisiilor comunale şi numărul buletinelor de vot folosite, pentru recensământul general al populaţiei din anul 1927, în unele localităţi ale judeţului Olt.
551927
129 133 Ordine, adrese, rapoarte şi situaţii referitoare la: resursele agricole, pe localităţi, colectarea de fonduri pentru ridicarea de monument, construcţii, ajutorarea unor eventuali sinistraţi, populaţia peste 16 ani în unele localităţi.
1561926– 1927
130 134 Istoricul societăţii "Crucea Roşie", adrese, rapoarte, instrucţiuni, procese-verbale referitoare la acţiunile şi sumele de bani rezultate din ele, cu ocazia Jubileului a 50 de ani de existenţă în România.
1611926– 1927
131 136 Decizie, adresă, tabele cu atribuţiile subprefectului, salarizarea unor salariaţi din administraţie, personalul din unele servicii ale prefecturii.
71927
132 137 Comunicate ale regelui Ferdinand, programul P.N.L. de administrare a judeţului Olt. Raportul de activitate a Băncii Naţionale a României, componenta Camerei de Comerţ şi Industrie Olt, activitatea Poliţiei Slatina.
511926– 1927
133 138 Adrese, rapoarte, cereri, situaţii, contracte referitoare la Serviciul Sanitar Judeţean Olt; folosirea despăgubirilor de război, starea spitalului Slatina, mişcarea epidemiilor, cumpărarea unui imobil din Crâmpoia pentru dispensar medical.
621926– 1927
201
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
134 139 Ordine, adrese, rapoarte, plângeri, tabele referitoare la terenuri date la împropretărire sau neatribuite, abuzuri, terenuri rămase.
431927
135 140 Adrese referitoare la intenţiile de construire a unei linii de cale ferată, de la Topana-Mierleşti-Drăgăneşti, în judeţul Olt.
61927
136 141 Adrese şi situaţii referitoare la distrugeri la linia telefonică din judeţul Olt şi reparaţiile necesare.
101926– 1927
137 142 Ordine, adrese, rapoarte şi proiect de lucrări referitoare la construiri sau închirieri de sedii pentru preturi; procese-verbale de inspecţie întocmite de către pretori.
801926– 1927
138 143 Procese-verbale de inspecţie întocmite de către pretori, lista pretorilor din Olt, tabel cu plăşile din judeţ.
1351927
139 145 Ordine, adrese, comunicate, telegrame şi proces-verbal referitoare la publicaţii de propagandă românească, moartea regelui Ferdinand şi a lui Ion I. C. Brătianu, cu măsurile ce se impun.
201927
140 146 Ordine, instrucţiuni, rapoarte şi tabele referitoare la posibilităţi de mobilizare, pensii pentru urmaşii morţilor din primul război mondial din judeţul Olt, constituirea filialei locale a Asociaţiei Române pentru Propaganda Aviaţiei.
761926– 1927
141 147 Adrese,rapoarte şi situaţii referitoare la resursele agricole, pe localităţi, recensământuşl animalelor şi mijloacelor de transport pentru mobilizare.
1431927
142 148 Adrese referitoare la constituirea Camerei de Comerţ şi Industrie Olt şi aspecte din primele activităţi pe linie comercială.
211927
143 149 Ordine, adrese, rapoarte şi liste referitoare la componenţa şi activitatea Consiliului Judeţean Olt.
261927
144 151 Adrese şi situaţii referitoare la programul duminical, taxe pe mărfuri, cantităţi de cereale necesare populaţiei, măsuri contra acţiunilor muncitoreşti.
211926– 1927
145 152 Adrese, publicaţii, ordonanţe, situaţii referitoare la actvităţi pe linie comercială în oraşul Slatina.
581927
146 153 Ordine, adrese, rapoarte, cereri şi situaţii referitoare la alipiri, dezlipiri şi schimbări de denumiri de localităţi.
1231927
202
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
147 154 Ordine, adrese, rapoarte, procese-verbale şi situaţii referitoare la şcoli - starea localuri, lucrările necesare, solicitări şi aprobări de sume de bani.
591926– 1927
148 155 Ordine, adrese şi decizii referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea de târguri săptămânale şi bâlciuri, în localităţi ale judeţului Olt.
141927
149 157 Decizii şi procese-verbale referitoare la credite suplimentare pentu diferite cheltuieli în localităţi ale judeţului Olt.
651926– 1927
150 158 Inventarele de averea mobilă şi imobilă a comunelor din judeţul Olt.
1361927
151 159 Adrese, cereri, proces-verbal, listă referitoare la arestul din Slatina: dotarea, nereguli, măsuri necesare.
161927
152 160 Adrese, rapoarte şi tabele referitoare la ajutoarele date sinistraţilor din comuna Mogoşeşti, judeţul Olt, în urma incendiului.
671927
153 161 Rapoarte şi liste întocmite de către Poliţia oraşului Slatina referitoare la persoanele sosite şi plecate cu trenul, activităţile zilnice desfăşurate.
1041927
154 162 Ordine, adrese, rapoarte, cereri şi liste referitoare la: publicaţii străine interzise sau admise a intra în ţară, eliberări de paşapoarte, străini aflaţi în România, activităţi ale poliţiei locale.
2121927
155 163 Ordine, adrese, rapoarte, decizii şi tabele referiotoare la alegerea şi confirmarea de consilieri comunali şi judeţeni de drept.
341927
156 164 ordine, instrucţiuni, rapoarte şi situaţii referitoare la întocmirea bugetelor locale, sume de bani provenite din impozite, averea unor comune.
341927
157 165 Ordine şi adrese referitoare la necesitatea stabilirii în bugetul local a sumelor necesare construirii localurilor de şcoli şi de organizare a coloniilor şcolare.
41927
158 166 Adrese, rapoarte, decizii, procese-verbale şi tabele referitoare la activitatea Camerei Agricole Olt: acţiuni, fonduri, organizarea unei expoziţii, măsuri de ameliorare a raselor de animale; populaţia pe vârste în mai multe comune ale judeţului Olt.
281926– 1927
159 167 Proiectul de buget, pe anul 1927, al judeţului Olt, situaţii privind venituri şi cheltuieli pe anii anteriori.
811927
203
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
160 168 Adrese, rapoarte şi procese-verbale referitoare la ţinerea de conferinţe profesionale agricole şi administrative în judeţul Olt.
101927
161 169 Ordine, adrese, rapoarte, certificate, procese-verbale şi tabele referitoare la văduve şi orfani de război, din primul război mondial.
1261927
162 170 Adrese, rapoarte, cereri, plângeri, situaţii, instrucţiuni referitoare la: abuzuri ale unor proprietari sau funcţionari, alegeri, administrare a judeţului, situaţii de localuri de şcoli sau poliţie, inspecţii făcute în diferite localităţi, pensionari.
901926– 1927
163 171 Adrese, rapoarte, situaţii, tabele, afişe referitoare la: măsuri de siguranţă publică, activităţi ale partidelor politice, dotarea cu materiale ale unor şcoli, suprafeţe de teren deţinute de comune, cetăţeni beneficiari de medalii.
501926– 1927
164 172 Adrese, rapoarte, procese-verbale, tabele referitoare la componenţa şi activitatea delegaţiei permanente judeţene Olt; situaţia guarzilor comunali.
631926– 1929
165 173 Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt, pe exerciţiul 1927.
191927
166 174 Ordonanţe de plată, referat şi situaţii referitoare la: diverse plăţi, cheltuieli la spitalele Drăgoeşti şi Drăgăneşti, suprafeţele de pădure aparţinând comunelor din ocolul silvic Seaca-Optăşani (judeţul Olt).
261926– 1927
167 175 Tabele, borderouri şi rapoarte referitoare la situaţia împrumuturilor acordate primăriilor comunelor din judeţul Olt de către Asociaţia comunelor rurale.
531927
168 176 Contul de gestiune pe anul 1927, al Asociaţiei comunelor rurale din judeţul olt.
41927
169 177 Ştate de plata salariilor prefectului, subprefectului, pretorului,personalului serviciului judeţean telefonic şi arestului Slatina.
81927
170 178 Contracte de împrumut cu sumele de bani acordate de către Asociaţia comunelor rurale din judeţul olt unor localităţi pentru constituirea de localuri de primărie sau de şcoală.
361927
171 0 Statutul, decizii şi situaţii referitoare laAsociaţia comunelor rurale din judeţul Olt, veniturile şi cheltuielile acesteia.
771924– 1930
204
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
172 f.n. Decizii, procese-verbale, rapoarte, relativ la: construirea unor localuri de primării, modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, organizarea unor licitaţii, etc.
861927
173 f.n. Ordonanţe de plată, recipise, chitanţe, contract de arendare, etc., de la comuna Valea Ungureni.
421927– 1928
174 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Albeşti.
181927
175 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Albeşti
181927
176 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Maldăr.
201926– 1927
177 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Poboru.
211927
178 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Potcoava.
221927
179 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Râjleţu Vieroşi.
201927
180 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Valea Mare Nouă.
321927– 1928
181 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Valea Ungureni.
181927
182 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Văleni.
211927– 1928
183 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1927, de la comuna Casa Veche.
81927– 1933
184 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1927, de la comuna Ciorâca.
101928– 1933
185 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1927, de la comuna Făgeţelu.
81928– 1932
186 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale pe anul financiar 1927, de la comuna Buzeşti.
201927
187 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Cireaşov.
241927
188 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1927, de la comuna Crăciunei de Sus.
201927– 1928
189 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1927, de la comuna Crâmpoia.
231927
190 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1927, de la comuna Curtişoara.
191927
191 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Alimăneşti.
201927
205
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
192 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Bircii.
341927– 1928
193 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1927, de la comuna Coloneşti.
41930
194 f.n. Ordin, decizii, stat de serviciu al lui Dumitru Mândriloiu, contabil şef la Prefctura Judeţului Olt.
131924– 1934
195 f.n. Registrul de evidenţă statistică. 201927– 1942
196 f.n. Registru de personalul comunelor rurale şi înscrierea diferitelor date relative la administraţia lor. (Notă: şi funcţionarii Seriviului administrativ).
2561927– 1929
197 f.n. Registrul pentru trecerea deliberaţiunilor Delegaţiunei Permanente Judeţene Olt.
1981927– 1929
198 f.n. Registrul de partizi al Asociaţiei Comunelor Rurale din judeţul Olt.
381927– 1928
199 f.n. Registrul - jurnal de casă al Asociaţiei Comunelor Rurale din judeţul Olt.
381927– 1928
200 f.n. Carnet cu rapoartele zilnice de activitatea Spitalului Drăgăneşti.
1001927– 1928
201 f.n. Condică de salarii - prefect şi subprefect. 121927
202 f.n. Condică de salarii - Serviciul Telefonic. 131927
203 f.n. Registrul de prezenţă al consilierilor judeţeni. 451927– 1931
204 f.n. Contul definitiv al bugetului, pe exerciţiul financiar 1927.
31928
205 f.n. Registrul de partizi - cheltuieli (fragment). 221927– 1928
206 f.n. Registrul - jurnal de casă pentru operaţiunile efectuate prin Administraţia Financiară a judeţului Olt pe seama Casei de depuneri, consemnaţiuni şi de economie, în cursul anului financiar 1927 (fragment).
211927
207 f.n. State de plată - notari, ianuarie - decembrie 1927.
1241927
Prezentul inventar conţine 207 u.a.
206
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1928
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1-15 Decizii, ordonanţe, procese-verbale, rapoarte, tabele şi cereri referitoare la: arendarea unor venituri, reguli de respectat de către localnici, lucrări de efectuat, modificări în bugete, taxe şi impozite, alegeri locale, acordarea şi schimburi de terenuri pentru curţile primăriilor şi şcolilor, controale ale pretorilor, capii de familii, în comunele: Albeşti, Alimăneşti, Alunişu, Bacea, Bălăneşti, Bălţaţi, Bălteni, Bărăştii de Cepturi, Bărăştii de Vede, Bărcăneşt, Bârseşti, Beciu, Bircii, Brebeni şi
1421927– 1928
2 16-30 Decizii, ordonanţe, procese-verbale, rapoarte, adrese,tabele şi cereri referitoare la: arendarea unor venituri, reguli de respectat de către localnici, lucrări de efectuat, modificări în bugete, taxe şi amenzi, locuitorii cu drept de vot, obligaţii ale locuitorilor, situaţia unor şcoli, suprafeţe însămânţate, comerţ ambulant, în comunele: Buzeşti, Casa Veche, Corâca, Călineşti, Călugări, Câmpu-Mare, Chilia, Ciomăgeşti, Cireşov, Coloneşti, Comani, Constantineşti, Corbu, Corbu Nou şi Cornăţelu.
851925– 1928
3 31-45 Decizii, ordonanţe, hotărâri, procese-verbale, rapoarte, tabele şi cereri referitoare la: arendarea unor venituri, reguli de respectat de către localnici, lucrări de efectuat, modificări în bugete, construiri de localuri de primării şi şcoli, controale ale pretorilor, acordarea de fonduri, taxe plătite, preţuri de vânzare a produselor alimentare, capii de gospodării, deschiderea de târg de cereale, în comunele: Coteana, Crăciuneii de Jos, Crăciuneii de Sus, Crâmpoia, Cucueţi, Curtişoara, Dăneasa, Dejeşti, Deleni, Dienci, Dobroteasa, Dobrotinet, Drăgăneşti, Drăgoeşti şi Dudu.
871927– 1928
4 46-61 Decizii, ordonanţe, procese-verbale, tabele, cereri şi plâmgeri referitoare la: arendarea unor venituri, reguli de respectat de către localnici, lucrări de efectuat, modificări în bugete, controale ale pretorilor, taxe, locuitorii cu drept de vot, nereguli ale unor funcţionari, în comunele: Dumitreşti, Făgeţelu, Floru, Frunzaru, Gostavăţu, Gura Boului, Icoana, Izvoarele, Leleasca, Izvoru, Lereşti-Pielcani, Maldăru, Mărunţei, Mierleşti, Mihăeştii de Sus
721927– 1928
207
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
şi de Jos.
5 62-76 Decizii, ordonanţe, rapoarte, plângeri, adrese şi contracte referitoare la: arendarea unor venituri, reguli de respectat de către localnici, lucrări de efectuat, modificări în bugete, controale ale pretorului şi revizorului şcolar, acordarea de fonduri, donaţii de terenuri pentru şcoli, foloirea localurilor, unele nereguli ale funcţionarilor, în comunele: Milcov, Mirceşti, Mogoşeşti, Negreni, Oporelu, Optaşi, Oteşti, Păroşi, Perieţi, Poboru, Poiana, Potcoava, Priseaca, Profa şi Rădeşti.
1511927– 1928
6 77-91 Decizii, ordonanţe, procese-verbale, rapoarte, dări de seamă, adrese tabele şi cereri, declaraţii referitoare la: arendarea unor venituri, reguli de respectat de către localnici, lucrări de efectuat, fonduri necesare, modificări în bugete, inspecţii ale pretorilor, impuneri ale populaţiei, anchetarea unor abuzuri politice, în comunele: Râjleţu-Govora şi Vieroşi, Sârbi-Măgura, Schitu-Greci, Scorniceşti, Seaca, Sineşti, Spătaru, Spineni. Sprâncenata, Stejaru, Stoicăneşti, Şerbăneşti şi Tătuleşti.
1371927– 1928
7 92-109 Decizii, ordonanţe, procese-verbale, cereri şi tabele privind arendarea unor venituri, reguli de respectat de către localnici, lucrări de efectuat, modificări în bugete, taxe impuse locuitorilor, controale ale pretorilor, dotarea unor şcoli cu pământ, capii de gospodărie şi cetăţenii cu drept de vot, din comunale: Tâmpeni, Teiuş, Tituleşti, Teslui, Topana, Turia, Urluiasca, ursoaia, Urşi, Valea-Mare, Valea-Ungureni, Vaţa, Văleni, Verguleasa, Viespeşti, Viişoara, Vlaici şi Vultureşti.
1091927– 1928
8 110 Buletine informative privind evenimentele petrecute în diferite localităţi de pe raza Companiei de jandarmi şi tabele cu sumele plătite pentru clădirile închiriate de secţiile şi posturile de jandarmi.
1251928
9 111 Adrese, instrucţiune, ordonanţă şi tabele referitoare la probleme zoo-veterinare: reproducători şi măsuri sanitare.
111927– 1928
10 112-113
Adrese, telegrame, procese-verbale şi tabele referitoare la aniversări de momente istorice şi sărbători religioase.
311928
11 114-115
Adrese, rapoarte, cereri şi tabel referitoare La probleme de poştă, telecomunicaţii şi transport: lucrări, nemulţumiri, necesităţi de bani şi materiale, maşinile de cursă din judeţ.
221928
208
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
12 116 Adrese, decizii şi tabel referitoare la înfiinţarea Comitetului Cultural Judeţean, îmbunătăţirea situaţiei ţării şi soldurile comunale la sfârşitul anului financiar 1927.
101928
13 117 Ordine, rapoarte, decizii, cereri, tabele şi procese-verbale referitoare la probleme religioase: parohii, ajutoare băneşti, folosirea de terenuri.
301928
14 118 Adrese, rapoarte şi tabele privind aprobări lunare ale contului de gestiune, personalul Serviciului de poduri şi şosele, notarii din comunele judeţului.
291928
15 119 Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt, pe anul 1928 şi corespondenţă legată de el.
1151927– 1928
16 120 Ordine, rapoarte, adrese, hotărâri, decizii, procese-verbale şi tabele referitoare la: construiri şi reparări de drumuri şi poduri, zile de prestaţii, nemulţumiri.
831927– 1928
17 121 Rapoarte, tabele şi adrese referitoare la efectuarea zilelor de prestaţie la drumuri de către locuitorii comunelor din judeţul Olt.
1071928
18 122 Telegrame, adrese, rapoarte, rapoarte, cereri, autorizaţii, tabele şi adeverinţe referitoare la morţii şi răniţii în accidentul feroviar din gara Recea, judeţul Olt, din noaptea de 25-26 octombrie 1928.
901928
19 124 Raport şi tabel cu numărul sergenţilor de stradă ai Poliţiei oraşului Slatina şi salariul lunar al lor.
21928
20 125 Ordine, rapoarte, adrese, decizii, ordonanţe, procese-verbale şi tabele referitoare la probleme sanitare: bolnavi, boli, medicamente, acţiuni profilactice, lucrările şi banii necesari, constituirea de comitete sanitare locale.
431928
21 126 Ordine, rapoarte, telegrame, cereri şi tabele referitoare la: lucrări efectuate sau necesare la serviciul telefonic din judeţul Olt, anunţuri privind moartea regelui Ferdinand I, componenţa noului guvern, invitarea unor participanţi la războiul de independenţă la aniversarea a 50 de ani.
211927– 1928
22 127 Rapoarte ale pretorului plăşii Drăgăneşti referitoare la situaţia din comunele arondate.
571928
23 128 Adrese, rapoarte, procese-verbale şi tabele şi telegrame referitoare la: controale ale pretorului plăşii Dumitreşti în comune, situaţia banilor din casele comunale, înfiinţarea
2501927– 1928
209
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
cercurilor culturale.
24 129 Procese-verbale, adrese şi rapoarte referitoare la controale ale pretorului plăşii Oltul în comune şi probleme privind sediul instituţiei.
1021928
25 130 Procese-verbale şi adrese referitoare la controale ale pretorului plăşii Potcoava în comune şi probleme privind sediul instituţiei.
401928
26 131 Procese-verbale şi rapoarte referitoare la controalele făcute în comune de către pretorul plăşii Spineni.
1961927– 1928
27 132 Procese-verbale şi rapoarte referitoare la controalele făcute în comune de către pretorul plăşii Vedea.
411928
28 133 Decizii, hotărâri, adrese referitoare la lucrări de efectuat în unele comune din judeţ, proiecte de cheltuieli bugetare, sărbătorirea alipirii Basarabiei la România şi a zilei de 1 Mai, aprobarea politicii externe promovate de Nicolae Titulescu.
421927– 1928
29 134 Ordine, rapoarte, adrese, tabele, instrucţiuni referitoare la: înfiinţarea, activitatea şi sprijinirea materială a Asociaţiei Române pentru propaganda Aviaţiei, reguli în caz de mobilizare, liceele militare din ţară.
221928
30 135 Adresă şi tabel cu repartizarea pe localităţile judeţului Olt a necesarului de rechiziţii în caz de mobilizare: cai, harnaşament, trăsuri şi bicilete.
101928
31 136 Ordine, rapoarte, adrese, cereri şi tabele referitoare la: autorizarea şi funcţionarea maşinilor cu abur (de treer).
311928
32 137 Ordine, rapoarte, adrese, cereri devize referitoare la sedii ale Tribunalului Olt şi unor judecătorii din judeţ, construiri, reparaţii, închirieri, dotări cu mobilier.
241928
33 138 Decizii, tabel şi raport referitoare la consilieri ai judeţului Olt şi situaţia încheierii contului de gestiune a judeţului pe 1926.
101928
34 139 Adrese, situaţii, cereri şi hotărâri privind măsurile necesare pe linie financiară culturală, de sănătate şi lucrările necesare, în diferite domenii, în localităţi ale judeţului Olt.
521927– 1928
35 140 Adresă şi tabel cu autobuzele din judeţul Olt care fac curse de pasageri-proprietari şi rute.
31928
36 141 Ordine, rapoarte, adrese, cereri şi ordonanţă referitoare la: aprovizionarea populaţiei cu cereale, morărit, repausul duminical.
191928
210
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
37 142 Ordine, rapoarte, ordonanţe şi hotărâri, referitoare la modificări în bugetul oraşului Slatina, suma de bani necesare, lucrări de efectuat, reguli privind ordinea şi curăţenia.
511928
38 143 Adrese, decizii şi cereri referitoare la alipiri şi deslipiri de comune şi sate.
191928
39 144 Ordine, rapoarte, adrese, devize, procese-verbale, publicaţii, tabele declaraţii referitoare la: fonduri pentru construcţii şcolare, înfiinţări de şcoli de diverse specialităţi, comunele din judeţ, aniversări, comitete şcolare, cultul-adventist.
491927– 1928
40 145 Publicaţii, ordin, rapoarte, tabele şi decizie privind oboare şi târguri din localităţi ale judeţului Olt.
81928
41 146 Decizii ale unor consilii comunale din judeţul Olt referitoare la suplimentări de credite pentru diferite lucrări necesare.
301927– 1928
42 147 Decizii, adrese, contracte, cereri, tabel referitoare la construiri de localuri de primărie, închirieri de clădiri, arendarea de venituri ale unor comune, averea comunei Crăciunei de Sus.
401927– 1928
43 148 Adrese şi rapoarte referitoare la colectarea de fonduri băneşti pentru sprijinirea culturii fizice.
71924– 1928
44 149 Rapoarte, adrese, cereri, procese-verbale şi tabele referitoare la incendii şi căderi de grindină în localităţi ale judeţului Olt.
401928
45 150 Cereri şi adrese pentru obţinerea de fonduri ncesare întreţinerii în şcoli.
81928
46 151-152
Rapoarte, tabele, contracte, procese-verbale referitoare la averea mobilă şi imobilă a primăriilor din judeţ şi locuitorii cu drept de vot din câteva comune.
3481928
47 153 Ordine, rapoarte, adrese, circulare, cereri, tabele referitoare la cărţi şi publicaţii interzise sau admise a intra în ţară, supuşi străini în România, paşapoarte de liberă circulaţie în ţări străine.
2361927– 1928
48 154 Ordine, rapoarte, decizii şi cereri privind alegerea de consilieri de drept în unele localităţi ale judeţului Olt.
341928
49 155 Ordine, rapoarte, hotărâri, şi situaţii privind bugetele pe anii 1928 şi 1929 ale drumurilor şi judeţului Olt.
381928– 1929
50 156 Ordine, rapoarte, situaţii şi tabele referitoare la conferinţele administrative şi problemele tratate, în localităţi ale judeţului Olt.
251928
211
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
51 157 Ordine, rapoarte, adrese, cereri şi tabele referitoare la veteranii din războiul 1877-1878, drepturi ale lor şi ale familiilor, împroprietăriţi, invalizi, văduve şi orfani de război.
631928
52 158 Ordine, rapoarte, adrese, procese-verbale, cereri privind organizarea de acţiuni şi strângerea de fonduri necesare construirii de monumente ale eroilor sau efectuarea de diferite lucrări în localităţi ale judeţului Olt.
571928
53 159 Ordine, instrucţiuni, ordonanţe şi decizii privind taxe şi impozite percepute de la populaţie şi preţurile de vânzarea produselor alimentare în unele localităţi ale judeţului Olt
191928
54 160 Adrese şi decizie privind exproprieri necesare pentru construirea căii ferate Mierleşti-Potcoava.
41928
55 161 Ordine, rapoarte, şi adrese, referitoare la: mişcarea populaţiei în comunele judeţului Olt, strângerea de fonduri din diferite activităţi, măsuri împotriva propagandei maghiare, băile Sovata.
3701927– 1928
56 162 Ordine, rapoarte, adrese, cereri şi tabele referitoare la: situaţia mişcării populaţiei, strângerea de fonduri pentru diferite lucrări, măsuri de protecţie a orfanilor.
5691928
57 165 Ordine, rapoarte, adrese, cereri, decizii şi tabele referitoare la situaţia islazurilor comunale din judeţul Olt.
1701927– 1928
58 164 Ordine, rapoarte, adrese, publicaţii, cereri şi tabele referitoare la ţinerea Congresului de Agricultură în România, colonizări în Cadrilater, pretenţii privind suprafeţe de teren, pepinere şcolare.
381928
59 166 Adrese, rapoarte, borderouri şi tabele referitoare la: alegeri, liste electorale, cheltuieli, măsuri de ordine.
161927– 1928
60 167 Ordine, rapoarte, şi tabele referitoare la serviciul de pază în comunele judeţului Olt, veniturile încasate în unle localităţi şi proprietarii a peste 5 pogoane de pământ din comuna Corbu.
1041928
61 0 Decizii, rapoarte, tabele, cereri referitoare la: ajutarea cu porumb a locuitorilor în lipsă, din cauza secetei, cantităţile acordate, cantităţile de sămânţă de lucernă, solicitate sau acordate şi suprafeţele însămânţate, în localităţi ale judeţului Olt.
2081928
62 0 Adrese, rapoarte şi tabele referitoare la 2941928
212
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
suprafeţe însămânţate, producţii obţinute, cantităţi de cereale necesare pentru cei lipsiţi de hrană, locuitori cu proprietăţi de pământ de peste 2 hectare, în diferite comune din judeţul Olt.
63 0 Ordine, adrese, instrucţiuni şi tabele referitoare la: lucrarea pământului, suprafeţele islazurilor comunale, măsuri de reorganizarea agriculturii, aplicarea îngrăşămintelor chimice.
91928
64 0 Adrese, rapoarte, cereri, declaraţii şi tabele referitoare la:incidentul dintre jandarmi şi locuitorii din comuna Bărcăneşti şi la disputa liberală-ţărănistă, cu acţiuni ale ultimilor.
201928
65 0 Ordine şi adrese privind măsurile de pază cu ocazia trecerii unor persoane ale familiilor regale române şi străine şi în legătură cu prinţul Carol.
61928
66 0 Adrese, procese-verbale, acte constitutive privind constituirea de asociaţii şi cercuri culturale în localităţi ale judeţului Olt, activităţi desfăşurate de ele, chestionare cu situaţia generală a comunelor Icoana şi Frunzaru.
651928
67 0 Decizii, hotărâri şi rapoarte referitoare la aderarea localităţilor din judeţul Olt la Asociaţia comunelor rurale.
1021928
68 0 Ordine, rapoarte, procese-verbale şi cereri privind organizarea de serbări şi baluri în localităţi ale judeţului Olt în vederea strângerii de fonduri pentru localuri de şcoli, asociaţii şi cămine culturale, bibliotecă.
191928
69 0 Cereri, rapoarte, decizii şi tabele referitoare la locuitorii din comunele judeţului Olt care au nevoie de porumb pentru hrană, din cauza secetei, seminţe pentru însămânţări, nutreţ pentru vite, animale şi unelte de muncă.
2951928
70 0 Ordine, rapoarte, circulare, cereri şi tabele referitoare la maşinile aparţinând unor locuitori din localităţi ale judeţului Olt.
311928
71 0 Ordine, rapoarte, adrese, hotărâri, decizii, procese-verbale şi tabele referitoare la şcoli din comune ale judeţului Olt: lucrări efectuate sau necesare, fonduri băneşti, alocate sau solicitate, greutăţi întâmpinate, începerea cursurilor şcolare, comitetele şcolare.
281928
72 0 Ordine, instrucţiuni, rapoarte şi tabele referitoare la organizarea serviciului de pază - guarzi - în comune.
281928
213
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
73 0 Decrete regale, ordine, instrucţiuni publicate, rapoarte şi tabele referitoare la pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor şi Senat.
621928
74 0 Rapoarte, procese-verbale şi declaraţii referitoare la dispute politice în câteva comune din judeţul Olt.
231928
75 0 Ordine, procese-verbale şi tabele referitoare la: componenţa noului guvern, publicaţii admise sau interzise, supuşi străini în România, controale efectuate de către pretori în unele comune ale judeţului Olt.
241928
76 0 State de plata salariilor prefectului şi subprefectului, pretorilor şi secretarilor de preturi, personalului Poliţiei oraşului Slatina, serviciilor Administrativ, Financiar-contabil şi Tehnic al prefecturii.
131928
77 0 Bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt, pe exerciţiul 1928-1929.
91928
78 0 Rapoarte, contracte şi tabele privind alocarea de sume de bani pentru lucrări la poduri, închirieri de case pentru sedkii de judecătorie şi pretură, sumele de bani necesare de înscris în proiectul bugetului ep 1928, pentru salarii.
131928
79 0 Decizii, ordonanţe, borderouri, contracte, referate, cereri privind plăţi, împrumuturi, ajutoare din fondurile Asociaţiei comunelor rurale, pentru diferite lucrări sau activităţi, bugetul de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune al acesteia, pe 1928, cantităţile de porumb pentru locuitorii lipsiţi, cheltuieli cu asigurarea ordinei la alegeri.
631927– 1928
80 199-205,
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi contrurile de gestiune ale comunelor: Albeşti, Alimăneşti, Alunişu, Bacea, Bălăneşti, Bălteni, Bălţaţi, Bărăşti de Cepturi şi de Vede, pe exerciţiul financiar 1928 - 1929.
1928– 1929
81 206, 208,
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Bărcăneşti, Bârseşti, Beciu, Bircii, Brebeni, Buciumeni, Buzeşti, Casa- Vehce şi Călineşti, pe exerciţiul financiar 1928-1929. (Nr. vechi: 206, 208, 210-215 şi 217).
1928– 1929
82 216, 218-
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Călugări, Câpu - Mare, Chilia, Ciomăgeşti, Ciorâca, Cireaşov, Coloneşti, Comani, Constantineşti şi Corbu pe execiţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
214
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
83 227-236
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Corbu Nou, Cornăţelu, Coteana, Crăciunei de Sus, Crâmpoia, Cucuieţi, Curtişoara, Dăneasa, Dejeşti şi Deleni pe exerciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
84 237-246
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Dienci, Dobroteasa, Dobrotinet, Drăgăneşti, Drăgoeşti, Dudu, Dumitreşti, Făgeţelu, Floru şi Frunzaru pe exerciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
85 247-255
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Gosatvăţu, Gura - Boului, Icoana, Izvoarele, Izvoru, Leleasca, Lereşti-Pielcani, Maldăru şi Mărunţei pe exerciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
86 256-264
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Mierleşti, Mihăieşti de Jos şi de Sus, Milcov, Mirceşti, Mogoşeşti, Negreni, Oporelu şi Optaşi pe exerciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
87 265-273
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Optaşi, Păroşi, Perieţi, Poboru, Poiana, Potcoava, Priseaca, Profa şi Radomireşti pe exerciţiul finanaciar 1928-1929.
1928– 1929
88 274-282
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor Rădeşti, Râjleţu-Govora şi Vieroşi, Sâmbureşti, Sârbii-Măgura, Schitu-Greci, Scorniceşti, Seaca şi Sineşti pe exerciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
89 283-291
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Spătaru, Spineni, Sprâncenata, Stejaru, Stoicăneşti, Şerbăneşti, Tătuleşti, Tâmpeni şi Teiuş pe exerciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
90 292-300
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi conturile de gestiune ale comunelor: Teslui, Tituleşti, Topana, Turia, Ursoaia, Urluiasca, Urşi, Valea-Mare şi Valea- Ungureni pe exerciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
91 301-308
Bugetele de venituri şi cheltuieli şi contul de gestiune al comunelor: Vaţa, Văleni, Verguleasa, Viespeşti, Viişoara, Vlaici, Vultureşti şi Prefecturii Jud. Olt pe exer ciţiul financiar 1928-1929.
1928– 1929
92 f.n. Ordine, rapoarte, procese-verbale, programe generale de lucrări pe 8 ani. Ordine, tabel de situaţia financiară a comunelor, din judeţul Olt.
1831928– 1929
215
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
93 f.n. Tabel cu medicii, agenţii sanitari şi moaşele din judeţul Olt (întocmit pe circumscripţii medicale). Raport, situaţii, plan de apărare pasivă.
171928– 1940
94 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe exerciţiul financiar 1928, de la comuna Bălteni.
341928– 1935
95 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, de la comuna Buzeşti.
291928– 1936
96 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, de la comuna Crâmpoia.
271928
97 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1928, de la comuna Bălteni.
91930– 1936
98 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, de la comuna Buzeşti.
91928– 1936
99 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, de la comuna Crâmpoia.
221929– 1936
100 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, de la comuna Călugări.
51930
101 f.n. Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, pe anul financiar 1928.
81927
102 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, de la comuna Bărăşti de Cepturi.
71930
103 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, al judeţului Olt.
551928– 1938
104 f.n. Ordine, decizii, referate, relativ la notari (încadrare, transfer, pedepse, etc.).
961896– 1948
105 f.n. Inventar de averea mobilă şi imobilă a comunei Tituleşti.
51928
106 f.n. Registrul de intrare - ieşire. 1928– 1935
107 f.n. Registrul pentru plăţile făcute cu ocazia alegerilor generale organizate în decembrie 1928.
1928– 1929
108 f.n. Registrul de ieşire. 1928– 1933
109 f.n. Registrul de procese - verbale al Subcomisiei de propuneri, numiri şi înaintări a funcţionarilor de stat din judeţul Olt.
1928– 1933
110 f.n. Registrul de procese - verbale relativ la aprobarea conturilor de venituri şi cheltuieli ale comunelor din judeţ.
1928– 1930
111 f.n. Condică de salarii - prefect şi subprefect. 1928
112 f.n. Condică de salarii - personalul telefonic al judeţului Olt.
1928
216
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
113 f.n. Condică de salarii - personalul administrativ, financiar şi economic.
1928
114 f.n. State de plată - notari, ianuarie - decembrie 1928.
1281928
115 f.n. State de plată - membrii Delegaţiunei Permanente Judeţene Olt, ianuarie - decembrie 1928.
221928
116 f.n. State de plată - personalul administrativ, financiar şi economic al Prefecturii Judeţului Olt, ianuarie - decembrie 1928.
231928
117 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1928, de la comuna Schitu - Greci.
301928
118 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1928, de la comuna Sâmbureşti.
51928
119 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1928, de la comuna Schitu Greci.
211929
120 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1928, de la comuna Viişoara.
61930
121 Tabel de recensământul tinerilor clasei anului 1931 de la comuna Icoana.
51928
Prezentul inventar conţine 121 u.a.
217
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1929
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la numiri şi suspendări de personal, reclamaţii contra abuzurilor consilierilor comunali, modificarea unor prevederi bugetare, arendarea unor venituri comunale şi lista capilor de familie, în comuna Albeşti.
671929
2 1 a Procese-verbale, tabele, ordine, relativ la reorganizarea administrativ-teritorială.
3981929– 1930
3 1 b Ordine, rapoarte, tabele, relativ la comitete şcolare, suprafeţe loturi şcolare, diverse anchete administrative.
2741927– 1929
4 2 Ordine, procese-verbale, ordonanţe, relativ la încadrare funcţionari, arendare venituri comunale, numirea unei comisii interimare, etc., în comuna Alimăneşti.
411929
5 3 Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la modificarea unor prevederi bugetare, arendarea unor venituri comunale şi numirea notarului, în comuna Alunişu.
641928– 1929
6 4 Ordine, decizii, procese-verbale, relativ la aprobarea bugetului, suspendarea primarului, numirea notarului, instalarea Comisiei interimare, arendare venituri comunale etc., în comuna Bacea.
1121928– 1929
7 5 Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la arendarea unor venituri comunale, reclamaţii contra abuzurilor consiliului comunal, anchetarea unor locuitori care au insultat guvernul ţărănist, modificarea unor articole bugetare, alegeri comunale, împroprietărire, etc., în comuna Bălăneşti.
1281929
8 6 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, reclamaţii contra consilierilor comunali, numirea casierului şi procese-verbale de inspecţie întocmite de pretor, în comuna Bălţaţi.
701928– 1929
9 7 Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la arendarea unor venituri comunale, numiri şi transferări de personal, lista capilor de familie din comună, pedepsirea agentului poştal (acuzat de propagandă liberală), instalarea Comisiei interimare, în comuna Bălteni.
971926– 1929
10 8 Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la 431928– 1929
218
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
arendarea unor venituri comunale, aprobarea modificărilor bugetare, anchete privitoare la abuzurile unor funcţionari, în comuna Bărăşti de Cepturi.
11 9 Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la arendarea unor venituri comunale, reclamaţii contra abuzurilor de impunere a populaţiei la munca de prestaţie, pedepse aplicate notarului, în comuna Bărăşti de Vede.
451928– 1929
12 10 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, reclamaţii contra locuitorilor care au acaparat terenurile virane, cereri de numire a unui notar preferat, revocări de personal, instalarea Comisiei interimare, procese-verbale de inspecţie, în comuna Bărcăneşti..
1581929
13 11 Ordine, rapoarte, relativ la aprobarea modificărilor aduse unor prevederi bugetare, arendarea unor venituri comunale şi numiri de personal, în comuna Bârseşti.
301928– 1929
14 12 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea veniturilor comunale, aprobarea modificărilor bugetare, fixarea termenelor de recoltare, în comuna Beciu.
671928– 1929
15 13 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, ordonanţe pentru fixarea termenelor de recoltarea porumbului, anchete diverse, etc., în comuna Bircii.
651929
16 14 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, solicitări de fonduri pentru construirea localului de şcoală din satul puturoasa, instalarea Comisiei interimare, etc. în comuna Brebeni.
561928– 1930
17 15 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, numire de casier, suspendarea primarului, cereri de alipire la comuna vecină - Drăgoeşti, lista capilor de familie din comună, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Buciumeni.
861926– 1929
18 16 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea veniturilor de la debite şi oborul comunal, aprobarea modificărilor aduse bugetului, lista locuitorilor care au primit sămânţă de lucernă, suspendarea primarului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Buzeşti.
1071928– 1929
19 17 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, ordonanţe de respectarea repausului duminical , procese-verbale de inspecţie întocmite de pretor, numiri funcţionari, etc., în
941929
219
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comuna Casa-Veche.
20 18 Ordine, rapoarte, relativ la suspendarea primarului, instalarea unei noi comisii interimare, renunţarea unui debitant la arenda veniturilor pentru cârciumă, în comuna Ciorâca.
161929
21 19 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, numirea şi îndepărtarea din serviciu a unor salariaţi comunali, reparaţia localului de primărie, etc., în comuna Călineşti.
931928– 1929
22 20 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, procese-verbale de anchetarea abuzurilor săvârşite de diferiţi funcţionari comunali, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Călugări.
461928– 1929
23 21 Ordine, rapoarte, relativ la aprobarea modificărilor aduse bugetului comunal, arendarea unor venituri provenite din diferite taxe, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Câmpu-Mare.
391923– 1929
24 22 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, instalarea comisiei interimare, reclamaţia contra notarului acuzat de insultarea guvernului, procese-verbale de inspecţie ale pretorului şi numiri de personal (casier), în comuna Chilia.
241928– 1929
25 23 Ordine, rapoarte, relativ la aprobarea bugetului, ordonanţe de respectarea regulilor sanitare, procese-verbale întocmite de pretor, etc., în comuna Ciomăgeşti.
331929
26 24 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, cererea unui proprietar pentru a se asigura braţe de muncă pe moşie, numiri casier şi secretar, ordonanţe comunale diferite, în comuna Cireaşov.
771927– 1929
27 25 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, aprobarea bugetului, numiri de personal, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Coloneşti.
231929
28 26 Ordine, rapoarte, relativ la achitarea plăţilor contractate în comună, arendarea unor venituri comunale, situaţia veniturilor şi a plăţilor efectuate în 1928 şi numiri de personal, în comuna Comani.
741928– 1929
29 27 Ordine, rapoarte, relativ la fixarea cotelor de taxe comunale care vor alimenta bugetul, arendarea unor taxe comunale, şi numiri de personal, în comuna Constantineşti.
411928– 1929
220
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
30 28 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, numiri de personal şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Corbu.
761929– 1930
31 29 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, concedierea casierului, modificarea unor articole din bugetul administraţiei locale, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Corbu Nou.
581929
32 30 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numirea casierului, demersuri pentru redeschiderea unor vechi căi de circulaţie, aprobarea bugetului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Cornăţelu.
321928– 1929
33 31 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, punerea în disponibilitate a notarului, aprobarea bugetului, numirea secretarului şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Coteana.
551929
34 32 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, suspendarea primarului şi casierului, modificarea unor articole bugetare, ordonanţe de stabiliorea termenului de recoltare a porumbului şi a viei, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Radomireşti.
971928– 1929
35 33 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, licenţierea secretarului, numirea casierului şi ordonanţe comunale de fixarea termenului de recoltare a porumbului şi a viilor, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Crăciunei de Sus.
901928– 1929
36 34 Ordine, rapoarte, relativ la înfiinţarea abatorului comunal, arendarea unor venituri, numirea casierului, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Crâmpoia.
521927– 1929
37 35 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, aprovizionarea cu materiale pentru terminarea localului de şcoală, modificarea unor articole bugetare, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Cucuieţi.
471928– 1929
38 36 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, ordonanţe comnale (regulile igienice, asanarea bălţilor, împietruirea şoselelor), numiri de personal, în comuna Curtişoara.
481928– 1929
39 37 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, deschideri de credite suplimentare
741928– 1929
221
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
pentru achitarea datoriilor comunei, aprobarea bugetului, numire de personal (casier, secretar), instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Dăneasa.
40 38 Ordine, rapoarte, relativ la anchetarea şi suspendarea din serviciu a notarului, arendarea unor venituri comunale şi lista locuitorilor impuşi la contribuţia pentru terminarea localului de primărie, în comuna Dejeşti.
1351927– 1929
41 39 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, anchetarea abuzurilor săvârşite de primar, instalarea Comisiei interimare, ordonanţe comunale, etc., în comuna Deleni.
1151928– 1929
42 40 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, numiri de personal, instalarea Comisiei interimare,ordonanţe comunale , etc., în comuna Dienci.
671929
43 41 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri de personal, alegerea unui nou primar, modificarea unor prevederi bugetare, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Dobroteasa.
481928– 1929
44 42 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, suspendarea primarului şi lista capilor de familie, în comuna Dobrotinet.
761928– 1929
45 43 Ordine, rapoarte, relativ la funcţionarea târgului săptămânal, arendarea unor taxe comunale, liste cu preţurile unor produse agro-alimentare, numiri şi îndepărtări de personal, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Drăgăneşti.
1211928– 1929
46 44 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, alegerea primarului, reclamaţii contra abuzurilor, modificarea unor articole bugetare. Ordonanţe referitoare la asigurarea igienii gospodăriilor, în comuna Drăgoeşti.
881928– 1929
47 45 Ordine, rapoarte, relativ la anchetarea abuzurilor săvârşite de unii funcţionari comunali, arendarea taxelor comunale, alegerea primarului şi aprobarea unor modificări aduse bugetului, în comuna Dudu.
471928– 1929
48 46 Ordine, rapoarte, relativ la aprobarea modificărilor bugetare, numiri şi îndepărtări din serviciu (notar, primar, telefonist) şi arendarea unor taxe comunale, în comuna Dumitreşti.
771928– 1929
222
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
49 47 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri de personal, decizii comunale, etc. în comuna Făgeţelu.
591929
50 48 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, reclamaţii contra abuzurilor unor funcţionari, numiri de personal, fixarea cotelor diferitelor taxe ce se percep de la populaţie, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Floru.
641928– 1929
51 49 Ordine, rapoarte, relativ la modificarea articolelor bugetare, numiri de personal şi arendarea unor taxe comunale, în comuna Gostavăţu.
691929
52 49 bis Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri funcţionari, regulamentul administraţiei comunale şi lista cazanelor de fabricat ţuică, în comuna Gura Boului.
371928– 1929
53 50 Ordine, rapoarte, relativ la numiri de personal, ordonanţe comunale, arendarea unor taxe comunale şi procese-verbale de inspecţie, în comuna Izvoarele.
851929
54 51 Ordine, rapoarte, relativ la anchetarea învinuirilor aduse consiliului comunal, dizolvarea acestuia şi instituirea comisiei interimare, în comuna Leleasca.
211928– 1929
55 52 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, modificarea unor articole bugetare, pedepsiri şi numiri de personal, în comuna Izvoru.
411929
56 53 Ordine, rapoarte, relativ la reclamaţii contra funcţionarilor comunali, numirea secretarului, întreţinerea localului de şcoală şi arendarea unor taxe comunale, în comuna Lereşti-Pielcani.
281929
57 54 Ordine, rapoarte, relativ la aprobarea modificărilor bugetului, numirea casierului, suspendarea primarului şi a notarului, arendarea unor taxe comunale, în comuna Maldăru.
591928– 1929
58 55 Ordine, rapoarte, relativ la înlocuirea membrilor Comisiei interimare, numirea casierului şi modificarea unor prevederi bugetare, în comuna Mărunţei.
551929
59 56 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, tabele cu posesorii de: cazane, brişti, firme diferite; procese-verbale de inspecţie ale pretorului, instalarea Comisiei
811928– 1929
223
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
interimare, etc., în comuna Mierleşti.
60 57 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, ordonanţe comunale, etc., în comuna Mihăeşti de Sus.
571928– 1929
61 58 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, instalarea Comisiei interimare, numirea secretarului, etc., în comuna Mihăeşti de Jos.
411928– 1929
62 59 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, suspendarea primarului, numire funcţionari, liste de capii de familie, în comuna Milcov.
901928– 1929
63 60 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numirea personalului (casier şi secretar) şi aprobarea bugetului, în comuna Mirceşti.
211928– 1929
64 61 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale--, liste de locuitorii care posedă: cazane de ţuică, darace de lână, aprobarea modificărilor unor articole bugetare şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Mogoşeşti.
611928– 1929
65 62 Ordine, rapoarte, relativ la anchetarea notarului învinuit de diferite abuzuri, arendarea unor taxe comunale şi procese-verbale de inspecţie alre pretorului, în comuna Negreni.
1011928– 1929
66 63 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, suspendarea primarului, modificarea unor prevederi bugetare, în comuna Oporelu.
711929
67 64 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale către cooperativa "Buchetul", prevederi bugetare pentru şcoala de meserii locală, procese-verbale de inspecţie întocmite de pretor, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Optaşi.
411928– 1929
68 65 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, alegerea primarului, numirea casierului, rapoarte ale pretorului, în comuna Oteşti.
471929
69 66 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numirea casierului şi instalarea unei noi comisii interimare, în comuna Păroşi.
171929
70 67 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, suspendarea primarului şi
1061928– 1929
224
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
ordonanţe comunale (interzicerea adunării populaţiei în grupuri după orele 20,00), în comuna Perieţi.
71 68 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numire de personal şi instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Poboru.
611928– 1929
72 69 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numire de personal, aprobarea modificărilor aduse bugetului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Poiana.
271928– 1929
73 70 Ordine, rapoarte, relativ la angajarea de personal, arendarea de taxe comunale, în comuna Potcoava.
1171928– 1929
74 71 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri de personal, alegerea primarului, etc., în comuna Priseaca.
371929
75 72 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri de personal, suspendarea primarului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Profa.
501928– 1929
76 73 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, anchetarea fostului primar, listă cu locuitorii comunei, procese-verbale de inspecţie ale pretorului; rapoarte privind starea recoltei şi vremea, etc., în comuna Rădeşti.
711928– 1929
77 74 Ordine, rapoarte, relativ la sume strânse abuziv de la locuitori şi pedepse aplicate unor funcţionari comunali, în comuna Râjleţu-Govora.
131929
78 75 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor venituri comunale, aprobarea modificării unor articole bugetare, în comuna Râjleţu-Vieroşi.
381928– 1929
79 76 Ordine, rapoarte, relativ la modificarea unor articole bugetare, lista impozitelor percepute de la populaţie, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Sâmbureşti.
141929
80 77 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numirea casierului şi a secretarului, în comuna Sârbi-Măgura.
341929
81 78 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, suspendarea primarului, lista capilor de familie, procese-verbale de inspecţie, ordonanţe comunale, etc., în comuna Schitu-Greci.
1021928– 1929
82 79 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Scorniceşti.
381928– 1929
225
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
83 80 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri de personal şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, încomuna Seaca.
771928– 1929
84 81 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, pedepse aplicate funcţionarilor şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Sineşti.
531928– 1929
85 82 Ordine, rapoarte, relativ la pedepse aplicate funcţionarilor, arendarea veniturilor comunale şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Spătaru.
301929
86 83 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri şi îndepărtări de funcţionari, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Spineni.
691929
87 84 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, aprobarea bugetului, ordonanţe comunale şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Sprâncenata.
431929
88 85 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, suspendarea notarului şi a primarului, lista capilor de familie şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Stejaru.
1151928– 1929
89 86 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, aprobarea bugetului, numire de funcţionari şi procese-verbale de inspecţie, în comuna Stoicăneşti.
1051928– 1929
90 87 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Şerbăneşti.
461928– 1929
91 88 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, ordonanţe comunale, numire funcţionari , instalarea primar, etc., în comuna Tătuleşti.
711927– 1929
92 89 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, instalarea Comisiei interimare, etc., în comuna Tâmpeni.
501929
93 90 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, instalarea Comisiei interimare în comunele: Mogoşeşti, Negreni, Potcoava, suspendarea unor funcţionari, în comuna Teiuş.
511929
94 91 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, ordonanţe comunale, etc., în comuna Tituleşti.
611928– 1929
226
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
95 92 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea terenului sportiv, ordonanţe comunale, numire funcţionari comunali, expropriere teren pentru deschiderea unui drum spre izlaz, etc., în comuna Teslui.
561929
96 93 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numire de persdonal, în comuna Topana.
241928– 1929
97 94 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, aprobarea bugetului şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Turia. 1928
571928– 1929
98 95 Ordine, rapoarte, relativ la aprobarea bugetului şi ordonanţe comunale, etc., în comuna Urluiasca.
441928– 1929
99 96 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numirea secretarului, listă de automobilele aflate în comună, ordonanţe comunale, etc., în comuna Ursoaia.
501929
100 97 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, aprobarea bugetului, pedepsiri şi numiri de personal, procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Urşi.
401928– 1929
101 98 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, aprobare modificări buget, construirea localului de primărie, etc., în comuna Valea Mare.
301929– 1930
102 99 Ordine, rapoarte, relativ la numirea casierului comunal, în comuna Valea Ungureni.
31929
103 100 v arendarea unor taxe comunale, numire de personal, taxe percepute populaţiei, aprobarea bugetului şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Vaţa.
831928– 1929
104 101 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, taxe percepute de la populaţie, numire de personal şi procese-verbale de inspecţie ale pretorului, în comuna Văleni.1928
1101928– 1929
105 102 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, lista capilor de familie, numiri de prsonal, susţinerea de serbări pentru procurarea mobilierului Şcolii de gospodărie casnică Poganu şi procese-verbale de inspecţie, în comuna Verguleasa.
641928– 1929
106 103 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale şi numirea casierului, în comuna Viespeşti.
151928– 1929
107 104 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, procese-verbale de inspecţie ale
581928– 1929
227
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
pretorului, construirea local de şcoală, în comuna Viişoara.
108 105 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri de personal şi procese-verbale de inspecţie, în comuna Vlaici.
491928– 1929
109 106 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea unor taxe comunale, numiri de personal, procese-verbale de inspecţie, ordonanţe comunale, etc., în comuna Vultureşti.
781929– 1930
110 107 Ordine, rapoarte, relativ la închirierea de localuri pentru secţiile şi posturile de jandarmi, buletine informative asupra serviciilor prestate de organele jandarmeriei, ordinea de bătaie a organelor secţiei şi procese-verbale de anchetă disciplinară a cadrelor.
225 vol. I.1928– 1929
111 108 Ordine, rapoarte relativ la Compania de jandarmi Olt.
163 vol. II.1929– 1930
112 109 Ordine, rapoarte, relativ la sărbători naţionale, sădirea pomilor "Stejarul Unirii" şi listele cu invitaţi la festivităţi.
1551929
113 110 Ordine, rapoarte, relativ la eliberarea legitimaţiilor de călătorie (pentru participarea la Congresul foştilor luptători), concesionarea transporturilor poştale din oraş (oficiu-gară), modul de funcţionare al agenţiilor poştale rurale şi numiri de personal (agenţi).
1951928– 1929
114 111 Ordine, rapoarte, relativ la formarea comisiilor de impunerea populaţiei la diferite impozite,reclamaţii contra abuzurilor perspectorilor, procese-verbale de verificarea casieriilor comunale şi procese-verbale de inspecţie.
151 vol. I1928– 1931
115 112 Ordine, rapoarte, relativ la formarea comisiilor de impunerea populaţiei la diferite impozite,reclamaţii contra abuzurilor perspectorilor, procese-verbale de verificarea casieriilor comunale şi procese-verbale de inspecţie.
101 vol. II1929
116 113 Ordine, rapoarte, relativ la aprobarea noului calendar, oprirea călugărilor de la Muntele Aţos de a face propagandă în România, cereri pentru înfiinţarea de parohii, liste cu adventiştii din judeţ, demersuri pentru redeschiderea Mănăstirii Strehareţi, situaţia cercurilor religioase din comune, strângerea fondurilor pentru repararea bisericilor (Mănăstirea Clocociov), situaţia pământurilor repartizate instituţiilor (pentru sport, tir) şi procese-verbale de inspecţie ale pretorilor.
2091928– 1929
228
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
117 114 Ordine, rapoarte, relativ la contractări de împrumuturi, rapoarte ale funcţionarilor cu salarii mici care solicită ajutoare băneşti, abonarea la "Arhivele Olteniei", subvenţionarea pepinierei Sârbi-Măgura, burse plătite de judeţ, etc.
1261928– 1929
118 115 Ordine, rapoarte, relativ la contractarea de împrumuturi pentru echilibrarea bugetului judeţului, deschidere de credite suplimentare, ajutorarea sinistraţilor din judeţ, rapoarte ale spitalelor care solicită ordonanţarea sumelor pentru plata salariilor şi întreţinerea bolnavilor, etc.
971929
119 116 Ordine, rapoarte, relativ la proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul 1929 al administraţiei judeţene.
921928– 1929
120 117 Ordine, rapoarte, relativ la aprovizionarea cu pietriş necesare drumurilor, cereri pentru scăderea de la prestaţie, aprobări pentru fotografierea podului de peste Olt, lista prestatorilor solvabili rămaşi datori din anii 1922-1928, situaţia centralizată a zilelor de prestaţie, numiri de cantonieri, clasare de drumuri, etc.
224 vol. I1928– 1929
121 118 Ordine, rapoarte, relativ la clasarea unor drumuri, cereri pentru scutire de prestaţie, lucrări de îndiguirea Oltului (Viişoara), situaţia sumelor restante la munca de prestaţie, reclamaţii ale locuitorilor care au fost deposedaţi de pământurile folosite în comun, starea locuitorilor.
298 vol. II1929
122 119 Ordine, rapoarte, relativ la clasarea drumurilor comunale şi săteşti, planuri şi schiţe ale acestora, scăderi şi adăugiri la munca de prestaţie.
268 vol. III1929
123 120 Ordine, rapoarte, relativ la numirea şi îndepărtarea din serviciu a personalului Poliţiei oraşului Slatina, echipament, măsuri de întărirea a pazei liniilor C.F.R., reclamaţii ale unor locuitori din Slatina, etc.
2281929
124 121 Ordine, rapoarte, relativ la numirea şi îndepărtarea din funcţie a personalului Poliţiei oraşului Slatina, măsuri de paza podurilor şi a liniilor de cale ferată, organizarea Poliţiei oraşului Slatina, cinematografe existente în judeţ, anchete diverse, etc.
1921929
125 122 Ordine, rapoarte, relativ la numirea şi transferarea de personal sanitar, combaterea unor boli şi tabele de mişcare a epidemiilor din
971928– 1929
229
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comunele judeţului.
126 123 Ordine, rapoarte, relativ la procurarea de materiale necesare întreţinerii, extinderii şi modernizării liniilor telefonice şi numire de personal.
971929– 1930
127 124 Ordine, rapoarte, relativ la numire de personal, procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunale, inventarele preturii, tabele de atelierele şi meşteşugarii din comunele plăşii, rapoarte privind evenimente, etc.
1071929
128 125 Ordine, rapoarte, relativ la numire, transferare de personal şi pedepse aplicate, procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunale, tabel cu atelierele existente în plasă, etc.
1801929– 1930
129 126 Ordine, rapoarte, relativ la numire de personal (pretori), procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunale, rapoarte de evenimente, etc.
1411928– 1929
130 127 Ordine, rapoarte relativ la construirea localului pretorii, procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunale, tabele cu atelierele existente în comune, etc.
971929
131 128 Ordine, rapoarte relativ la pedepsirea personalului, lista atelierelor meşteşugăreşti aflate în comune, procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunale, rapoarte de evenimente, etc.
2781928– 1929
132 129 Ordine, rapoarte relativ la numire de personal, dări de seamă ale conferinţelor de administraţie, rapoarte lunare de inspecţie, procese-verbale de inspecţie a primăriilor rurale, rapoarte de evenimente, etc.
1361929
133 130 Ordine, rapoarte relativ la recensământul bunurilor de rechiziţii pentru armată, pe anii 1927-1929.
1031929
134 131 Ordine, rapoarte relativ la recensământul bunurilor neceare armatei, lita tractoarelor aflate în unele comune, rechiziţionarea de bunuri pentru manevre, tabele cu suprafeţe însămânţate, etc.
2421929– 1930
135 132 Ordine, rapoarte relativ la desfacerea cerealelor în târgurile oraşului, măsuri de asigurarea securităţii pazei ariilor de treier, urmărirea comercianţilor ambulanţi fără autorizaţie, lista carierelor existente în judeţ, ordonanţe comunale, etc.
1881928– 1929
136 133 Ordine, rapoarte relativ la repararea sediilor, situaţia localurilor proprii şi cu chirie ale
291929
230
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
primăriilor rurale şi inventarul bibliotecii prefecturii.
137 134 Ordine, rapoarte relativ la anchetarea reclamaţiilor şi neregulilor constatate în administrarea intereselor judeţului de către Consiliul Judeţean Olt, planuri de lucru ale comisiilor permanente ale consiliului judeţean, procese-verbale de şedinţe, propuneri pentru îmbunătăţirea împărţirii administrative a judeţului, proiectul de buget pe anul 1929, procese purtate de judeţ.
210 vol. I1928– 1929
138 135 Ordine, rapoarte relativ la anchetarea abuzurilor şi a neregulilor săvârşite de delegaţia permanentă judeţeană şi de către consiliile comunale, liste electorale, etc.
216 vol. II1928– 1929
139 136 Ordine, rapoarte relativ la trierea fetelor din oraş selecţionate pentru concursul "Miss România" şi constituirea comitetului de la Slatina pentru desemnarea reprezentantelor judeţului Olt.
211929
140 137 Ordine, rapoarte relativ la respectarea repausului duminical, cereri ale comercianţilor locali de a li se permite ţinerea deschisă a magazinelor în zilele de sărbători, perceperea de taxe de la morarii comunelor în contul veniturilor bugetare, aprobarea înfiinţării de mori şi tabele de locuitorii din judeţ fără lucru care doresc pe mai mult timp să meargă în Franţa la lucru.
1301929
141 138 Ordine, rapoarte relativ la aprobarea bugetului pe exerciţiile financiare 1928 şi 1929, procese-verbale ale consiliului comunal, liste de preţurile produselor alimentare de pe piaţa oraşului, bugetul general pe anii 1928 şi 1929, etc.
2361928– 1929
142 139 Ordine, rapoarte, relativ la cereri ale locuitorilor pentru înfiinţarea de comune noi, tabele centralizate de puterea economică a satelor judeţului şi statistica locuitorilor din judeţ.
821929
143 140 Ordine, rapoarte, relativ la Congresul al V-lea al Federaţiei Studenţilor din Oltenia, prospecte ale şcolilor de meserii şi ajutorarea studenţilor merituoşi cu burse.
491929
144 141 Ordine, rapoarte, relativ la respingerea înfiinţării unor târguri comunale din raza judeţului Olt.
211928– 1929
145 142 Ordine, rapoarte, relativ la modificarea unor prevederi bugetare, aprobări pentru
1281928– 1929
231
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
deschiderea de credite.
146 143 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea loturilor de pământ proprietatea primăriilor comunelor rurale, construirea localurilor de primării şi inventar de averea mobilă şi imobilă a comunelor.
1121928– 1929
147 144 Ordine, rapoarte, relativ la evaluarea pagubelor pricinuite de incendii şi grindină, cereri ale sinistraţilor de a fi ajutaţi, rapoarte de evenimente, instalarea unor comisii interimare.
1141928– 1929
148 145 Ordine, rapoarte, relativ la alocarea de sume poentru plata chiriei căminului studenţesc din Bucureşti, situaţia căminelor şi cereri pentru solicitări de burse (elevi şi studenţi).
311928– 1929
149 146 Ordine, rapoarte, relativ la evaluarea imobilelor comunelor şi ale judeţului pentru asigurarea contra incendiilor, contractarea de abonamente la diferite ziare şi revgiste, situaţia hotelurilor din oraş care ar putea găzdui turişti. 1928
1081928– 1929
150 147 Corespondenţă cu Poliţia oraşului Slatina relativ la identificarea persoanelor venite şi găzduite în oraş cât şi a celor plecate din localitate, rapoarte ale poliţiei (circuri, spectacole, alimente aduse pe piaţă), lista comitetului demobilizaţilor din 1916-1918 care au avut împroprietărire.
1901928– 1929
151 158 Corespondenţă cu Ministerul de Interne (Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranţei) relativ la urmărirea publicaţiilor permise sau interzise care circulă în ţară, cereri pentru eliberarea de paşapoarte şi pentru obţinerea cetăţeniei române; străini intraţi în ţară, etc.
2911929
152 159 Corespondenţă cu Ministerul de Interne relativ la dizolvarea unor consilii comunale, înstrăinări de comisii interimare şi alegeri de consilieri.
941928– 1929
153 160 Ordine, rapoarte, relativ la bugetul de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Poduri şi Şosele Olt, solicitarea de ajutoare din partea redacţiilor pentru achitarea unor publicaţii şi concesionarea tipăririi "Monitorului Oficial al Judeţului Olt", adresa Asociaţiei "ASTRA" din Basarabia.
221929
154 161 Ordine, rapoarte, relativ la planurile conferinţelor administrative şi liste cu datele ţinerii şedinţelor cercurilor culturale şi pastorale din comunele judeţului.
131929
232
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
155 162 Corespondenţă cu serviciul judeţean IOV relativ la ajutorarea invalizilor şi a familiilor orfanilor de la comune, tabele de la comune cu invalizii de război lipsiţi de mijloace pentru existenţă, sărbătorirea "Zilei Eroilor", etc.
1011929
156 163 Corespondenţă cu diferite organizaţii filantropice relativ la colectarea de foncuri pentru ajutorarea bolnavilor de T.B.C., aprobarea serbărilor şcolare, lista publicaţiilor muncitoreşti aprobate a fi distribuite în ziua de 1 Mai şi inaugurarea de monumente, plăci comemorative, în amintirea războiului din 1916-1918, tabele cu invalizi de război,etc.
1361928– 1929
157 164 Ordine, rapoarte, relativ la fixarea cotei de uium ce trebuie luată de la morari şi fixarea preţurilor la pâine.
121929
158 165 Ordine, rapoarte, relativ la statistica demografică şi listă cu sectanţii diferitelor culte aflate în judeţ.
381928– 1929
159 166 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor relativ la folosirea islazurilor, cereri de învoirea vitelor la păşunat în pădurile statului şi solicitări ale locuitorilor de mărire a islazurilor, tabelul islazurilor din judeţ, etc.
51 vol. I1928– 1929
160 167 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi primăriile comunale rurale relativ la folosirea islazurilor, solicitări ale locuitorilor de a li se mări sau rezerva noi islazuri, listă cu islazuri aflate în judeţ şi tabele de sumele prevăzute în bugetele comunelor pentru întreţinerea lor, instrucţiuni diverse, etc.
126 vol. II1929
161 168 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor relativ la organizarea de cursuri populare de agricultură, situaţia suprafeţelor cultivate în 1928, cereri ale locuitorilor de a li se mări islazurile, liste cu locuitori colonizaţi în judeţul Caliacra, tabele cu locuitorii care au nevoie de locuri de casă, Congresul internaţional de agricultură, împroprietăriri, etc.
1761928– 1929
162 169 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor şi alte autorităţi relativ la punerea în aplicare a exproprierii unor moşii, cereri ale locuitorilor de a li se mări islazurile, rapoarte relativ la abuzurile săvârşite la punerea în posesie a celor împroprietăriţi, situaţia centralizată a modului de rezolvare a reclamaţiilor contra împroprietăririi, abuzuri săvârşite la măsurătoare, situaţia recoltelor obţinute la hectar, ordonanţe comunale, etc..
1021929
233
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
163 170 Ordine, rapoarte, relativ la arendarea veniturilor provenite din vânzarea băuturilor spirtoase şi fixarea programului de funcţionare a debitelor (închiderea lor în zilele de sărbătoare pentru limitarea alcoolismului), cereri pentru funcţionarea debitelor şi în zilele prohibite, etc.
691929
164 171 Ordine, rapoarte, relativ la situaţia producţiilor obţinute de pepiniera Sârbi-Măgura, rapoarte relativ la aprovizionarea cu seminţe, etc.
1021928– 1929
165 172 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Poliţia oraşului Slatina relativ la filmele interzise, urmărirea şi interzicerea manifestaţiilor (legate de aniversarea Comunei din Paris), tabele cu locuitoii comunelor rurale lipsiţi de lucru care doresc să plece în Franţa, măsuri de întărire a pazei contra eventualelor demonstraţii muncitoreşti (Unirea de la Alba-Iulia).
711929
166 173 Ordine, rapoarte, relativ la alocarea de fonduri bugetare comunelor pentru sprijinirea bibliotecilor şi înfiinţări de cercuri culturale şi biblioteci săteşti (biblioteca "Adrian" Slatina).
471929
167 174 Buletine de prevederea timpului. 181929
168 175 Ordine, rapoarte, relativ la acordarea de împrumuturi comunelor asociate pentru construiri de localuri pentru primării, situaţia bugetului pe 1928 al Asociaţiei comunelor rurale Olt, statutul asociaţiei şi modificările aduse.
191928– 1929
169 176 Ordine, rapoarte, relativ la înfiinţarea de cercuri şi cămine culturale, serbări şcolare susţinute pentru colectarea fondurilor ncesare construirii de localuri şcolare, înfiinţări de biblioteci comunale, ridicarea de monumente ale eroilor războiului din 1916-1918, serbări, baluri (anunţuri, programe de serbări), lista căluşarilor participanţi la sărbătorirea Unirii la Muzeul Etnografic al Ardealului (Cluj).
1281928– 1929
170 177 Corespondenţă cu Comisia judeţeană de aprovizionare şi cu cele comunale relativ la aprovizionarea populaţiei lovite de secetă cu porumb şi alte cereale necesare hranei.
2021928– 1929
171 178 Corespondenţă cu Centrala băncilor populare şi alte unităţi relativ la anchetarea neregulilor provocate în aprovizionarea populaţiei cu cereale, lista suprafeţelor însămânţate cu diferite cereale, ordonanţe comunale, rapoarte
2591929
234
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
despre situaţia economică a judeţului şi situaţia locuitorilor şi a cantităţilor de cereale distribuite, pagube produse de furtună.
172 179 Corespondenţă cu băncile populare relativ la aprovizionarea cu cereale a populaţiei, listă de preţurile de vânzare a cerealelor pe piaţă, situaţia producţiilor obţinute la porumb, tabele cu locuitorii care primit cereale şi anchetarea abuzurilor săvârşite în distribuirea ceralelor, suprafeţe însămânţate, etc.
891929
173 180 Ordine, rapoarte, tabele, relativ la înscrierea în circulaţie a maşinilor (turime, camioane, autobuze) şi bicicletele aflate în judeţ, permise de circulaţie şi transportul călătorilor pe diferite trasee din judeţ, automobile înregistrate în judeţele: Maramureş, Hunedoara, etc.
2241928– 1929
174 181 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi alte autorităţi relativ la concesionarea transporturilor de călători pe diferite trasee din judeţ şi liste cu autocamioanele, autobuzele şi tractoarele aflate în cuprinsul judeţului, Raliul automobilistic organizat de Cluj.
1241929
175 182 Ordine, rapoarte relativ la asigurarea pazei de zi şi de noapte în localităţi.
691929
176 183 Corespondenţă cu Ministerul de Interne relativ la pregătirea pentru alegerile genrale (Cameră şi Senat) şi ale camerelor profesionale (comerţ, industrie, Camera Agricolă, Camera de Muncă), reclamaţii ale locuitorilor împiedicaţi de a vota, liste electorale şi tabele de numărul populaţiei şi al alegătorilor aflaţi în judeţ.
1501928– 1929
177 184 Corespondenţă cu preţurile plăşilor privind anchetarea cetăţenilor acuzaţi de calomnierea guvernului.
231928– 1929
178 185 Ordine, rapoarte, relativ la pregătirea şi aniversarea zilei aviaţiei, colectări de fonduri pentru susţinerea ei, situaţia dizolvării şi alegerii de noi consilii comunale, eliberarea permiselor de vânătoare, situaţii privind mobilizarea.
1671929
179 186 Corespondenţă cu Ministerul de Interne relativ la întocmirea şi aprobarea bugetelor comunale, trimiterea de fete la concursul de frumuseţe "Miss România", consuli generali trimişi de alte state, etc.
1031928– 1929
180 187 Adresa Oficiului de plasare Craiova relativ la recrutarea forţei de muncă din judeţ pentru construirea liniei ferate Târgovişte-Ploieşti
71929
235
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
(condiţii de angajare), tabele cu locuitori, etc.
181 188 Ordine, rapoarte relativ la primăriile comunelor rurale, terenurile agricole ale şcolilor primare, situaţia rămăşiţelor de prestaţie, tabel de personalul Ocolului Silvic Seaca-Optăşani şi demersuri pentru strămutări de târguri (de la Optaşi la Tătuleşti).
701929– 1930
182 189 Ştate de plata salariilor pentru Serviciul veterinar, telefonic, delegaţia permanentă judeţeană (administrativ, financiar, economic, etc.).
541929
183 190 Tabele cu locuitorii comunei Verguleasa rămaşi datori cu impozitele anilor 1925-1929.
171929
184 191 Corespondenţă cu diferite autorităţi militare privind scutirea ofiţerilor antrenaţi în diferite munci de stat şi tabele cu meseriaşii scutiţi de mobilizare. Tabel cu personalul Poliţiei oraşului Slatina.
1001929
185 192 Corespondenţă cu diferite autorităţi militare privind scutirea de mobilizare a ofiţerilor şi subofiţerilor necesari serviciilor comunale şi judeţene, tabele cu cei scutiţi, evidenţa tuturor maşinilor aflate în judeţ, liste cu meseriaşii din comunele judeţuluişi din oraşul Slatina, tabel cu denumira şi lungimea străzilor oraşului Slatina.
1401928– 1929
186 193 Planuri şi schiţe pentru linia ferată Mierleşti-Drăgăneşti.
71924– 1930
187 194 Corespondenţă cu Compania de Jandarmi ruruali Olt şi primăriile rurale privind închirieri de localuri, situaţia localurilor secţiilor şi posturilor de jandarmi, lista posturilor şi secţiilor din judeţ.
391929
188 195 Liste electorale întocmite pe comune, ordine relativ la stemele judeţelor şi istoricul comunelor .
308 vol. I1928– 1930
189 195 Liste electorale întocmite pe comune. 320 vol. II1929– 1930
190 196 Rapoarte ale Poliţiei oraşului Slatina (anul 1918). Liste de cetăţenii cu drept de vot pentru Senat, Cameră şi consilii (comunale şi judeţean). Rapoarte, procese-verbale relativ la împroprietărirea locuitorilor din comuna Greci (Romanaţi).
342 vol. I1918– 1930
191 196 Liste de cetăţenii cu drept de vot pentru Senat, Cameră şi consilii (comunale şi judeţean).
280 vol. II1929
192 197 Liste de cetăţenii comunelor rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile generale (Senat,
3801929
236
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Cameră, camerele profesionale).
193 198 Liste cu cetăţenii comunelor rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile generale şi comunale.
303 vol. I.1929
194 198 Liste de cetăţenii comunelor rurale din judeţ cu drept de vot pentru alegerile generale şi comunale.
277 vol. II1929– 1930
195 199 Corespondenţă cu Ministerul de Interne privind numiri de personal şi îndepărtări din serviciu şi lista casierilor şi a notarilor din judeţ aflaţi în funcţiune. Liste electorale întocmite pe comune.
2641928– 1929
196 200 Bugetul de venituri şi cheltuieli ale Primăriei comunei Alimăneşti.
581929
197 201 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al primăriei comunei Alunişu.
331929– 1937
198 202 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Albeşti.
451924– 1929
199 203 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bacea.
341929– 1936
200 204 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bălăneşti.
321929
201 205 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Bălţaţi.
321929– 1936
202 206 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bălteni.
471929– 1933
203 207 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bărăşti de Cepturi.
491929– 1937
204 208 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bărăşti de Vede.
241929
205 209 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bărcăneşti.
281929– 1931
206 210 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bârseşti.
331929– 1936
207 211 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al primăriei comunei Beciu.
381929– 1936
208 212 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bircii.
511929– 1936
209 213 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Brebeni.
291929
210 214 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Buciumeni.
341929
211 215 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Buzeşti. Liste electorale întocmite pe satele comunei.
771929– 1935
237
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
212 216 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Casa Veche.
561928– 1936
213 217 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Călineşti.
361929– 1937
214 218 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Călugări.
311929
215 219 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Câmpu-Mare.
561929– 1936
216 220 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Chilia.
391929– 1936
217 221 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Ciomăgeşti.
371929– 1935
218 222 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Cireaşov.
421929
219 223 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Coloneşti.
311929– 1936
220 224 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Comani.
491929– 1936
221 225 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Constantineşti.
471928– 1936
222 226 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Corbu.
311929
223 227 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Corbu Nou.
321929
224 228 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Cornăţelu.
351929
225 229 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Coteana.
351928– 1936
226 230 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Crăciunei de Sus.
361929– 1936
227 231 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Crâmpoia.
431929– 1937
228 232 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Cucuieţi.
471929– 1935
229 233 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Curtişoara.
241929
230 234 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Ciorâca.
351929– 1937
231 235 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dăneasa.
531928– 1936
232 236 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dejeşti.
511929– 1935
233 237 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Deleni.
421929– 1937
238
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
234 238 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dienci.
301929– 1936
235 239 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dobroteasa.
581929– 1936
236 240 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dobrotinet.
311929– 1936
237 241 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Drăgăneşti.
521929
238 242 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Drăgoeşti.
511928– 1929
239 243 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dudu.
361929– 1936
240 244 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dumitreşti.
561929– 1937
241 245 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Făgeţelu.
271929– 1936
242 246 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Floru.
321929– 1935
243 247 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Frunzaru.
401929– 1936
244 248 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Gostavăţu.
371929– 1936
245 249 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Gura Boului.
331929– 1936
246 250 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Icoana.
351929– 1935
247 251 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Izvoru.
301929– 1936
248 252 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Izvoarele.
331929– 1936
249 253 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Leleasca.
261929– 1936
250 254 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Lereşti-Pielcani.
281929
251 255 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Maldăru.
231929
252 256 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Mărunţei.
421929– 1936
253 257 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Mihăeşti de Jos.
431929– 1937
254 258 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Mihăeşti de Sus.
401929– 1936
255 259 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Milcov.
351929– 1937
239
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
256 260 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Mirceşti.
341929– 1937
257 261 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Mogoşeşti.
351929– 1936
258 262 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Păroşi.
531929– 1936
259 263 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Perieţi.
551929– 1936
260 264 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Poboru.
451929– 1938
261 265 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Profa.
411929– 1935
262 266 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Poiana.
351929– 1935
263 267 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Potcoava.
401929– 1936
264 268 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Priseaca.
521929– 1937
265 269 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Negreni.
471929– 1936
266 270 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Oporelu.
341929– 1936
267 271 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Optaşi.
301929
268 272 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Oteşti.
381929– 1936
269 273 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Radomireşti.
491929– 1937
270 274 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Rădeşti.
301929– 1937
271 275 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Râjleţu-Govora.
341929– 1936
272 276 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Râjleţu-Vieroşi.
311929– 1935
273 277 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Sâmbureşti.
481928– 1936
274 278 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Sârbi-Măgura.
301929
275 279 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Schitu-Greci.
311929
276 280 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Scorniceşti.
431928– 1937
277 281 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Seaca.
281929– 1935
278 282 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei 521929
240
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comunei Sineşti.
279 283 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Spătaru.
421928– 1936
280 284 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Spineni.
431929– 1926
281 285 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Sprâncenata.
361929– 1937
282 286 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Stoicăneşti.
321929
283 287 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Stejaru.
551929– 1936
284 288 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Şerbăneşti.
341929– 1936
285 289 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Tătuleşti.
421929– 1937
286 290 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Tituleşti.
351929– 1936
287 291 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Teiuş.
461929– 1936
288 292 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Tâmpeni.
451929– 1936
289 293 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Teslui.
351929
290 294 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Topana.
371929
291 295 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Turia.
311929– 1937
292 296 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Urluiasca.
401929– 1935
293 297 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Ursoaia.
331929– 1936
294 298 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Urşi.
331929– 1935
295 299 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Valea Mare Nouă.
341929– 1937
296 300 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Valea Ungureni.
271929
297 301 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Vaţa.
341929– 1936
298 302 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Văleni.
321929– 1937
299 303 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Viespeşti.
351929– 1935
300 304 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei 211929
241
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comunei Verguleasa.
301 305 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Viişoara.
431929– 1936
302 306 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Vlaici.
341929– 1936
303 307 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Vultureşti.
411929– 1935
304 308 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei generale judeţene.
241929– 1930
305 82 Tabele şi chestionare privind populaţia rurală (case, natalitate, ştiinţa de carte, veniturile comunei, şcoli, etc.), pe perioada 1918-1928.
2961928– 1929
306 Procese-verbale de constatre a unor boli (epidemiiantrax) la animale, întocmite de mediul veterinar de circumscripţie.
12 foi volante1929
307 f.n. State de plata salariilor cuvenite prefectului şi subprefectului.
491929
308 f.n. State de plata salariilor pentru pretori şi secretari de plasă.
711929
309 f.n. Decizii, state de plata salariilor cuvenite gardienilor publici de pe lângă Poliţia oraşului Slatina.
951929
310 f.n. Rapoarte, tabele, relativ la: mei pentru sămânţă, starea vremii, suprafaţe însămânţate, etc.
951929
311 f.n. Ordine, decizii, ordonanţe, relativ la: arendare debite, suspendare primar, numire secretar, modificare buget, culesul porumbului, etc., de la comuna Frunzaru.
481929
312 f.n. Ordine, decizii, ordonanţe, relativ la: arendare debite, suspendare primar, numire secretar, modificare buget, culesul porumbului, etc., de la comuna Icoana.
421929
313 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1929, de la comuna Bărcăneşti.
301929
314 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1929, de la comuna Brebeni.
331929– 1936
315 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1929, de la comuna Schitu-Greci.
541929– 1936
316 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1929, de la comuna Sineşti.
341929– 1936
317 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1929, de la comuna Teslui.
261929– 1936
318 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Bărcăneşti.
91930– 1936
242
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
319 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Brebeni.
91929– 1936
320 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Optaşi.
141929– 1936
321 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Schitu-Greci.
91929– 1936
322 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Sineşti.
91930– 1936
323 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Teslui.
91930– 1936
324 f.n. Listă electorală de la comuna Mierleşti. 61929– 1930
325 f.n. Registru intrare-ieşire corespondenţă secretă. 491929– 1931
326 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1929, de la comuna Corbu Nou.
231929
327 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1929, de la comuna Dumitreşti.
241930
328 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Bălăneşti.
61929
329 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Bărăşti de Vede..
91930
330 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Călugări.
51930
331 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Corbu.
61930
332 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Lereşti - Pielcani.
61930
333 f.n. Procese-verbale, tabele, buletine statistice , relativ la epizootii.
151929
334 f.n. State de plată, plăţi efectuate în contul Ministerului de Interne.
331929– 1930
335 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Bărăşti de Cepturi.
61930
336 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Bircii.
61930
337 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Izvoarele.
61930
338 f.n. Condică de salarii - prefect şi subprefect. 101929
339 f.n. Registrul statistic pentru controlul buletinelor statistice, pe anul 1929.
81929
340 f.n. Registrul de procese - verbale al Delegaţiunii Permanente Judeţene Olt.
911929
341 f.n. Registrul de intrare - ieşire - Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii Administraţiei Locale.
331929– 1930
243
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
342 f.n. Condică de salarii - Serviciul Administrativ, Serviciul Financiar şi Biroul Contabilitate.
121929
343 f.n. Condică de salarii - personalul telefonic judeţean.
121929
344 f.n. Registrul de partizi pentru ordinele de plată emise din creditele delegate de Ministerul de Interne.
501929– 1930
345 f.n. Decizii, state de plată - notari, ianuarie - decembrie 1929.
1351929
346 f.n. State de plată - personalul sanitar auxiliar şi administrativ, personalul sanitar inferior al Spitalului Drăgăneşti şi personalul sanitar inferior al Spitalului Drăgoeşti.
461929– 1934
347 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Crâmpoia.
121930
348 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Făgeţelu.
61930
349 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la satul Stoicăneşti, comuna Radomireşti.
71930– 1936
350 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Sineşti.
61930
351 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Topana.
101930– 1936
352 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1929, de la comuna Valea Ungureni.
91930
353 f.n. Situaţia Casei comunale a comunei Văleni, din judeţul Olt, pe exerciţiul financiar 1929.
21930
354 f.n. Tablou de autobuzele care circulă în judeţul Olt, întocmit de dirigintele Oficiliului de reşedinţă PTT Slatina - Olt (16 iulie 1928); Referat, tabele, relativ la aprovizionarea comunelor cu sămânţă de lucernă de la Administraţia moşiei Brâncoveni - Romanaţi, în perioada 1925 - 1928; Chestionar referitor la asigurările mutuale agricole (necompletat - 30 decembrie 1929); Situaţia ordonatorului secundar P.A. Petrescu, prin preşedintele Tribunalului Judeţului Olt (ianuarie, martie 1929).
171928– 1929
Prezentul inventar conţine 354 u.a.
244
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
1930
INVENTAR ARHIVISTIC
PE ANUL
Parte structurală: DOSARE
1 1 Corespondenţă cu Compania de jandarmi rurali Olt privind anchetarea unor reclamaţii, buletine informative ale posturilor de jandarmi depsre faptele petrecute în comune, închirieri de localuri pentru posturile şi secţiile de jandarmi rurali, tabele cu subvenţii.
4111929– 1930
2 1 a Ordine, rapoarte, tabele relativ la alegerea consilierilor comunali şi a consilierilor de drept.
181930
3 2 Corespondenţă cu Camera Agricolă şi Serviciul veterinar Olt privind contractarea unor împrumuturi băneşti pentru procurarea reproducătorilor de rasă necesari comunelor, situaţia patrimoniului zootehnic aflat în unele comune din judeţ, numiri de agenţi veterinari, ordonanţe comunale relativ la reproducători, rapoarte şi avize despre mişcarea epizotiilor.
1641930
4 3 Corespondenţă cu diferite autorităţi privind aniversarea "Zilei Eroilor", 1 Mai, programe de serbări, planuri ale parăzilor militare şi civil, oficieri de slujbe religioase pentru victimele incendiului de la biserica Costeşti, liste de invitaţii.
971930
5 4 Corespondenţă cu Direcţia Regională P.T.T. Craiova privind concesionarea transporturilor poştale Slatina-Drăgăneşti, plata locaţieib pentru firele telefonice (1925), desfăşurarea serviciului poştal rural din judeţ, eliberarea permiselor C.F.R. U reducere, amenzi C.F.R., lista filmelor aprobate şi respinse de la rulare.
1421930
6 5 Corespondenţă cu Ministerul Instrucţiunilor Publice şi Cultelor privind înfiinţări de parohii, arendarea pământurilor bisericeşti şi combaterea sectelor religioase (Adevărul creştin, adventist). Ordine, tabele, relativ la vizita P.S. Episcop de Argeş, în judeţ.
721930– 1931
7 6 Rapoarte şi tabele cu zilele de prestaţie în natură, rămăşiţe, situaţii centralizate, etc.
1771930
8 7 Ştate de plata salariilor prefectului, pretorului, secretarilor de plăşi, medicilor. Ordine, rapoarte, relativ la ordonanţare de sume diverse.
351930
9 8 Corespondenţă cu Serviciul contabilitate privind efectuarea cheltuielilor bugetare,
2211929– 1930
245
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
solicitări ajutoare băneşti, pentru sărbătorile de iarnă, subvenţii aordate, salarii, situaţia statistică a încasărilor pe 1927-1929.
10 9 Corespondenţă cu Serviciul de poduri şi şosele Olt privind construcţia unor localuri de primărie, procurări de materiale pentru întreţinerea podurilor din judeţ, devize, situaţia fondurilor şi şoselelor; tabele întocmite pentru clasarea drumurilor, raport relativ la pagube provocate de revărsarea Oltului în luna mai 1930
169 vol. I1930
11 10 Corespondenţă cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor referitor la clasarea drumurilor din judeţ (judeţene, comunale, vecinale), închideri şi deschideri de drumuri, proiecte şi planuri pentru construirea şoselelor, situaţia generală a folosirii zilelor de prestaţie pentru poduri şi şosele (31.XII. 1929), tablou cu posturile bugetare, etc.
365 vol. II1929– 1930
12 11 Corespondenţă cu Serviciul tehnic al drumurilor judeţului Olt privind întreţinerea şoselelor, construiri de poduri, numiri şi îndepărtări de personal, contracte şi procese-verbale relativ la arendarea de terenuri.
161 vol. III1930
13 12 Corespondenţă cu Ministerul Lucrărilor Publice şi cu Serviciul tehnic şi al construcţiilor judeţului Olt privind clasarea drumurilor din raza judeţului, oprirea degradării solului, construcţii de poduri şi numiri de personal.
226 vol. IV1929– 1930
14 13 Corespondenţă cu Ministerul de Interne referitor la interzicerea orchestrelor de jazzband, regulamentul de organizare şi funcţionare al poliţiei oraşului Slatina, liste cu filme interzise sau permise a rula, cereri, aprobări rulare filme (I.M.K.A.) Slatina, rapoarte, cereri, decizii, relativ la funcţionarii Poliţiei oraşului Slatina, etc.
2641930
15 14 Corespondenţă cu Ministerul de Interne privind personalul prefecturii şi al serviciilor judeţene /sanitar, tehnic, administrativ), memorii asupra greutăţilor întâmpinate cu aplicarea legii administrative din 125, ordine privind arhivele, etc.
2021930– 1931
16 15 Corespondenţă cu Serviciul sanitar judeţean privind numiri de personal (agenţi sanitari, moaşe), ştate de serviciu, tabele cu personalul sanitar, situaţii statistice privind epidemiile din judeţ, ordine şi procese-verbale relativ la
3691930– 1931
246
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
persoane internate pentru tratament, etc.
17 16 Corespondenţă privind înfiinţări de posturi telefonice în comunele rurale, aprovizionări cu materiale pentru liniile telefonice rurale, ordonanţe comunale relativ la protejarea firelor telefonice.
1041930– 1931
18 17 Procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunelor rurale dn plasa Drăgăneşti, dresate de pretor. Ordine administrative trimise plăşilor din judeţ.
2111930
19 18 Corespondenţă privind situaţia şi stadiul lucrărilor de localuri pentru preturi, ştate de plata secretarilor de plăşi, rapoarte lunare şi procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunelor rurale din plasa Dumitreşti, dresate de pretor.
2981929– 1930
20 19 Procese-verbale de inspecţie a primăriilor comunelor rurale din plasa Spineni, dresate de pretor. Ordine, ştatut al "Asociaţiei Generale a Pretorilor din România".
1831929– 1930
21 20 Corespondenţă privind întocmirea bugetelor de către primăriile săteşti înfiinţate prin noua lege, situaţia veniturilor şi a cheltielilor, lista noilor comune de centru, rapoarte relativ la starea populaţiei. Ordine relativ la probleme consulare.
1881930
22 21 Corespondenţă cu diferite unităţi militare privind urmărirea tinerilor sustraşi de la recrutare,tabele cu repartiţia rechiziţiilor (cai, mijloace de transport), tabele cu tractoarele aflate în comune, certificate de dispensă, tabele cu proprietarii de fân, orz şi ovăz.
3251929– 1930
23 22 Corespondenţă cu Ministerul Industriei şi Comerţului privind fixarea preţurilor unor alimente4, listă de meseriaşii de toate categoriile şi de maşinile de treier, mori) aflate în judeţ, măsuri de prevenire a accidentelor de muncă, ordonanţe comunale relativ la maşinile de treierat, etc.
4221930
24 23 Inventare de averea mobilă şi imobilă a unor primării săteşti (şcoli, biserici).
1371930
25 24 Corespondenţă privind confirmarea sau infirmarea alegerilor săteşti, delimitarea satelor şi a comunelor, reclamaţii ale locuitorilor contra repartizării arbitrare a satelor la alte unităţi administrative, lista consilierilor aleşi, decizii ale Comisiei interimare a judeţului Olt; planuri de muncă şi dări de seamă ale: Revizoratului şcolar, ale Serviciului veterinar şi
3351930
247
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
ale serviciilor sanitare şi agricol. Lista târgurilor de animale ţinute la Drăgăneşti.
26 25 Ordine, rapoarte, relativ la măsuri de respectare a repausului duminical, lista comercianţilor contravenienţi la legea repausului duminical, oprirea comerţului ambulant, ordonanţe comunale pentru fixarea cotelor de uium pentru măcinarea unor cereale. Tabele cu mori închise.
1141929– 1931
27 26 Corespondenţă cu Primăria oraşului Slatina privind aprobarea lucrărilor consiliului (aplicări de taxe, dezvoltarea urbanistică, salubritate), ordonanţele primăriei şi proiectul bugetului pe anul 1931.
3481930
28 27 Decizii, rapoartze, procese-verbale, cereri, relativ la alipiri şi dezlipiri de sate. Tabele cu cetăţeni cu drept de vot.
2771929– 1931
29 28 Ordine relativ la serbarea "Sădirea arborelui"; prospect, adrese relativ la admiterea în şcolile de agricultură şi de meserii, ordine relativ la supravegherea mişcărilor antisemite, invitaţii la serbări şcolare de finele anului şi excursii.
331930
30 29 Procese-verbale ale consiliilor săteşti privind aprobarea deschiderilor de credite suplimentare în scopul echilibrării plăţilor efectuate de primării.
481929– 1931
31 30 Rapoarte, procese-verbale, relativ la arendarea unor proprietăţi comunale, cumpărări sau construiri de localuri pentru sediile de primării.
961929– 1930
32 31 Ordine, raport, relativ la înfiinţarea comitetelor pentru sprijinirea educaţiei fizice (nu s-au constituit).
71930
33 32 Ordine, rapoarte, buletine, cereri, relativ la ajutorarea sisnistraţilor care au suferit din cauza incendiilor şi a grindinii, procurarea de aparate pentru stingerea incendiilor.
1771930– 1931
34 33 Ordine, adrese, cereri, relativ la burse pentru studenţii săraci pentru continuarea studiilor universitare. Tabel nominal cu şefii de autorităţi dependenţi de cele 10 ministere.
101930
35 34 Rapoarte informative ale Poliţiei oraşului Slatina relativ la persoane venite şi plecate cu trnul din oraş, situaţia alimentelor pe piaţă, serbări, adunări ale pensionarilor militari, reprezentanţii. Adresă, bilet de eliberare din Penitenciarul Craiova.
3561930
36 35 Cereri, certificate, pentru eliberări de paşapoarte.
501930
248
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
37 36 Ordine, instrucţiuni, rapoarte, privind modul de completare a actelor pentru supuşii străini, urmărirea supuşilor străini.
178 Conţine 1 paşaport, o copie după un certificat de naştere redactat în Bulgaria.
1929– 1930
38 37 Ordine, instrcţiuni, rapoarte, relativ la proiectul de buget pe anul 1930.
2481929– 1930
39 38 Corespondenţă cu Comitetul Local de Revizuire Craiova, Secţia I, privind modificările aduse bugetului judeţului Olt pe anul 1930.
621930– 1931
40 39 Corespondenţă cu Directoratul Ministerial V Craiova privind modificări aduse bugetului şi cheltuieli pentru întreţinerea spitalelor.
891930
41 40 Ordine, rapoarte, relativ la I.O.V., cereri pentru eliberări certificate pentru văduvele şi orfanii de război.
1641929– 1930
42 41 Ordine, rapoarte, cereri, relativ la asistenţa socială: aprobarea unor colecte pentru repararea Mănăstirii Clocociov, conmstruirea unor fântâni, ajutoare, chete, etc.; serbări sportive pentru ajutorarea campaniei anti -T.B.C.
891930
43 42 Ordine, decizii, procese-verbale, relativ la înfiinţarea de taxe pe veniturile populaţiei.
551930
44 43 Ordine ale Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor pentru anularea actului de concesionare a construirii liniei ferate înguste de cărăuşie Topana-Mierleşti-Drăgăneşti, din lipsă de fonduri. Ordine, rapoarte, relativ la asigurarea pazei în staţia Recea.
81930
45 44 Ordine, instrucţiuni, relativ la divere situaţii statistice. Tabele cu atelierele din oraşul Slatina şi din judeţ. Rapoarte relativ la oficiile de stare civilă din comune.
891930
46 45 Corespondenţă cu Direcţia Generală a Recensământului Populaţiei privind statistica clădirilor, a locurilor virane, a întinderilor cultivate cu cereale şi nutreţ, a populaţiei, etc. Rapoarte şi dări de seamă ale notarilor primăriilor de centru.
1771930
47 46 Decizii, procese-verbale, cereri, relativ la numiri provizorii de secretari săteşti.
103 vol. I1929– 1930
48 47 Decizii, procese-verbale, cereri, relativ la numirea funcţionarilor comunali. Tabel cu notarii din judeţ.
120 vol. II1930
49 48 Ordine, decizii, procese-verbale, cereri, relativ la numirea funcţionarilor comunali. Adrese privind cursurile de notari.
153 vol. III1930
249
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
50 49 Ordine, decizii, procese-verbale, cereri, relativ la numirea funcţionarilor comunali. Procese-verbale întocmite de notarii comunelor de centru privind verificarea încasatorilor săteşti. Tabel cu notarii definitivi din judeţul Olt.
134 vol. IV1930– 1931
51 50 Ordine, rapoarte, ordonanţe comunale, relativ la măsurarea şi administrarea islazurilor comunale; tabele cu numărul vitelor învoite pe islazuri.
1961929– 1930
52 51 Corespondenţă cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor privind vinderea unor bunuri mici proprietatea statului; plângeri ale locuitorilor contra moşierilor care au mărit dijmele din produsele agricole şi reclamaţii ale ţăranilor deposedaţi de loturile primite prin împroprietărire.
1971930
53 52 Ordine, telegrame, rapoarte, relativ la întărirea măsurilor de pază, cu prilejul aniversării Revoluţiei din Octombrie, urmărirea publicaţiilor interzise, urmărrea mişcării Legiunii Arhanghelul Mihai şi interzicerea întrunirilor organizate de secţia Olt a Ligii contra cametei.
1001930
54 53 Ordine, rapoarte, tabele, relativ la cercuri culturale, biblioteci şi cămine culturale existente în judeţ.
481930
55 54 Buletine meteorologice primite de la Institutul meteorologic Bucureşti.
91930
56 55 Corespondenţă cu primăriile săteşti privind constituirea Asociaţiei speciale a comunelor rurale din judeţ.
361930
57 56 Ordine, procese-verbale, programe, relativ la serbări populare şi şcolare pentru înfiinţări de monumente ale eroilor, terminarea localurilor şcolare, etc.
1511930
58 57 Ordine, rapoarte, relativ la aăprovizionarea populaţiei cu cereale pentru hrană şi semănat, cereri ale locuitorilor de a se prelungi termenele de plată; reclamaţii contra abuzurilor săvârşite de membrii comisiilor de aprovizionare şi băncile populare; rapoarte relativ la vreme şi starea semănăturilor. Ordin, rapoarte, tabel, relativ la producţia de nuci.
2891929– 1930
59 58 Ordine, cereri, procese-verbale relativ la asigurarea pazei de zi şi de noapte în localiăţi; aprobarea taxei pentru plata străjerilor, tabele cu străjeri.
1021930
60 59 Ordine, procese-verbale, rapoarte, relativ la 236 vol. I1930
250
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
alegerile organizate în judeţ.
61 59 Ordine, rapoarte, liste electorale, relativ la alegeri pentru comitetele agricole.
220 vol. II1930
62 60 Corespondenţă cu Ministerul de Interne şi Directoratul Ministerial V Craiova privind justificarea banilor cheltuiţi cu alegerile, repartizarea trupelor militare pentru paza alegerilor, tabel cu situaţia alegerilor consiliilor comunale şi săteşti; liste electorale.
148 vol. III1929– 1931
63 61 Liste electorale centralizate alfabetic pe localităţi.
278 vol. I1930
64 61 Liste electorale centralizate alfabetic pe localităţi.
253 vol. II1930
65 61 Liste electorale centralizate alfabetic pe localităţi.
162 vol. III1930
66 62 Ordine, rapoarte, procese-verbale, relativ la alegerile organizate în judeţ; liste electorale; tabele numerice cu alegători (pe sexe).
2721930
67 63 Tabele nominale de clasarea şi repartiţia animalelor, harnaşamentelor şi a vehiculelor cu tracţiune animală din oraşul Slatina.
91929– 1930
68 64 Corspondenţă cu Ministerul de Interne şi Cercul de Recrutare Olt privind pregătirea locului de evacuarea şi internarea prizonierilor de război, lista morilor sistematice şi ţărăneşti aflate în satele din judeţ, tabele cu meseriaţii din judeţ. Tabele, rapoarte, relativ la distrugerile făcute de bombardamentele aviaţiei germane în 1916-1918; situaţia gradelor inferioare dispensate de mobilizare.
1761930
69 65 Ordine, rapoarte, relativ la urmărirea tinerilor dispăruţi; tabele, rapoarte, relativ la suprafeţe agricole cultivate cu furaje; certificate ale gradelor inferioare dispensate de mobilizare.
491930– 1931
70 66 Ordine, rapoarte, dări de seamă, tabele, relativ la Comitetul Judeţean pentru Protecţia populaţiei civile (P.P.C.), mijloace de adăpost şi de alarmă existente în oraş sate.
931930– 1934
71 67 Corespondenţă cu Directoratul Ministerial V Craiova privind expunerea de motive asupra întocmirii bugetelor. Tabel cu deputaţii şi senatorii de Olt, propuneri privind administrarea veniturilor primăriilor săteşti, tabele cu notarii din judeţ, etc.
681930
72 68 Ordine, tabele, relativ la delimitarea satelor şi a comunelor, numărul locuitorilor şi al alegătorilor; repartizarea detaşamentelor militare pe secţii de votare, procese-verbale de
2381930
251
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
şedinţă ale Consiliului Judeţean Olt (constituire, contestaţii, etc.). Proiectul de de buget pe anul 1930.
73 69 Liste electorale şi tabel cu rezultatul alegerilor din secţia de votare nr. 1 oraş Slatina.
471930
74 70 Liste electorale şi tabel cu rezultatul alegerilor pentru Consiliul Judeţean din scţia de votare nr. 2 oraş Slatina. Proces-verbal, ordine, rapoarte, relativ la alegerea consilierilor din oraşul Slatina.
661930
75 71 Liste electorale şi tabel cu rezultatul alegerilor pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 3 Drăgăneşti.
631930
76 72 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul Judeţean în secţia de votare nr. 4 Bălăneşti.
621930
77 73 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 5 Radomireşti.
581930
78 74 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 7 Buzeşti Olt.
651930
79 75 Liste electorale, publicaţie, cereri, relativ la alegerile pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 8 potcoava.
661930
80 76 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 9 Schitu-Greci. Raportul primarului comunei Bălteni relativ la o deturnare de fonduri în satul Valea-Mare.
611930
81 77 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul judeţean din secţia de votare nr. 10 Spineni.
621930
82 78 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 11 Gura-Boului.
591930
83 79 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 13 Dobroteasa.
621930
84 80 Liste electorale şi tabel cu situaţia alegerilor pentru Consiliul Judeţean din secţia de votare nr. 14 Dumitreşti.
531930
85 81 Liste electorale, procese-verbale, tabel de centralizarea voturilor alegerilor din 5 februarie 1930, pentru Consiliul Judeţean Olt.
881930
86 83 Ordine, procese-verbale, statute, decizii relativ la aderarea primăriilor săteşti la "Asociaţia
2061928– 1930
252
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comunelor rurale Olt", bugetele de venituri şi cheltuieli ale asociaţiei pe anii 1925-1927.
87 84 Inventar de averea mobilă şi imobilă a Primăriei de centru Dobroteasa.
121930
88 85 Corespondenţă cu Primăria comunei Bălteni privind propunerea de candidaţi pentru alegerile consiliilor săteşti, liste electorale, rezultate şi contestaţii contra alegerilor.
2081930
89 86 Corespondenţă cu Primăria comunei Bălteni privind insituirea de comisii interimare, arendarea unor taxe, liste electorale, constituirea de noi consilii săteşti, procese-verbale ale şedinţelor consiliului comunal, ordonanţe comunale, etc.
2881930– 1931
90 87 Corespondenţă cu Primăria comunei Brebeni privind arenarea unor venituri comunale, înfiinţări de impozite, ordonanţe comunale, constituirea comisiei interimare, instalarea noilor consilii săteşti şi procese-verbale de inspecţie dresate de notarul primăriei de centru.
1751930
91 88 Procese-verbale, liste electorale, tabele cu situaţia alegerilor pentru consiliile săteşti din comuna Brebeni.
861930
92 89 Corespondenţă cu Primăria comunei Bârseşti privind instituirea Comisiei intrimare, reclamaţii contra abuzurilor unor funcţionari, constituirea consiliilor săteşti, contestaţii şi cereri pentru înfiinţări de comune noi; ordonanţe comunale relativ la fixarea termenului pentru culesul viilor şi al porumbului.
2081930
93 90 Corespondenţă cu Primăria comunei Bârseşti privind contestarea alegerilor pentru consiliile săteşti, liste electorale şi tabele cu situaţia alegerilor.
1901930
94 91 Corespondenţă cu Primăria comunei Curtişoara privind arendarea unor taxe comunale, numire secretar, instituirea Comisiei interimare, ordonanţe comunale, etc.
1951929– 1930
95 92 Corespondenţă cu Primăria comunei Curtişoara privind alegerea candidaţilor pentru consiliile săteşti, liste electorale şi contestaţii contra alegerilor. Corespondenţă cu Pretura plăşii Dumitreşti privind intalarea consiliilor săteşti din mai multe comune.
1801930
96 93 Corespondenţă cu Primăria comunei Cucuieţi privind numirea unor funcţionari, liste electorale, contestaţii contra alegerilor
2941929– 1931
253
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
consiliilor săteşti, ordonanţe comunale, etc.
97 94 Corespondenţă cu Primăria comunei Cucuieţi,privind instalarea consiliilor săteşti, liste elctorale, contestaţii contra alegerilor.
1671930
98 95 Corespondenţă cu Primăria comunei Crâmpoia privind arendarea unor taxe, instalarea consiliilor săteşti, ordonanţe comunale relativ la fixarea termenului pentru recoltat.
1371929– 1930
99 96 Corespondenţă cu Primăria comunei Crâmpoia privind alegerile pentru consiliile săteşti, liste electorale, situaţia voturilor exprimate şi contestaţii.
1121930
100 97 Corespondenţă cu Primăria comunei Dumitreşti privind dizolvarea vechii administraţii comunale, instalarea consiliilor săteşti, arendarea unor venituri comunale.
1991929– 1931
101 98 Corespondenţă cu Primăria comunei Dumitreşti privind alegerea noilor consilii săteşti, liste electorale, situaţia voturilor exprimate şi contestaţii contra alegerilor, etc.
1511929– 1930
102 99 Corespondenţă cu Primăria comunei Dobroteasa privind numiri de personal, arendarea unor venituri comunale şi instalarea consiliilor săteşti.
2021930
103 100 Corespondenţă cu Primăria comunei Drăgăneşti privind arendarea unor taxe comunale, constituirea consiliilor săteşti şi procese-verbale de şedinţă. Liste elctorale, tabele, relativ la alegeri organizate în comuna Vaţa.
2191929– 1930
104 101 Corespondenţă cu Primăria comunei Făgeţelu privind arendarea unor venituri comunale,. Constituirea consiliilor săteşti. Procese-verbale de inspecţie întocmite de notarul comunei de centru.
2631929– 1931
105 102 Corespondenţă cu Primăria comunei Izvoarele privind numirea de personal, instalarea consiliilor săteşti arendarea unor taxe comunale şi ordonanţe de fixarea datelor pntru recoltat.
2361930– 1931
106 103 Corespondenţă cu Primăria comunei Mihăeşti privind arendarea unor venituri comunale, instalarea consiliilor săteşti, lista capilor de familie din satul Mihăeşti de Sus.
1441929– 1930
107 104 Corespondenţă cu Primăria comunei PotcoavaCrâmpoia privind arendarea unor venituri comunale, instalarea comisiilor interimare şi a consiliilor săteşti, ordonanţe
2701929– 1931
254
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
comunale, etc.
108 105 Corespondenţă cu Primăria comunei Radomireşti privind arendarea unor venituri comunale, reclamaţie contra relei administraţii a satului Arpadia, instalarea consiliilor săteşti, ordonanţe comunale relativ la fixarea termenului de recoltat.
1781929– 1930
109 106 Corespondenţă cu Primăria comunei Şerbăneşti privind arendarea unor taxe comunale, liste electorale, instalarea consiliilor săteşti, modificarea unor prevederi bugetare.
1061929– 1931
110 107 Corespondenţă cu Primăria comunei Spineni privind arendarea unor venituri comunale, instalatrea consiliilor săteşti, ordonanţe comunale.
1511930
111 108 Corespondenţă cu Primăria comunei Scorniceşti privind arendarea unor venituri comunale, instalarea consiliilor săteşti, contestaţii contra alegerilor, ordonanţe comunale, etc.
2191929– 1931
112 109 Corespondenţă cu Primăria comunei Tătuleşti privind modificarea unor articole bugetare, arendarea unor taxe comunale, instalarea consiliilor săteşti, reclamaţii ale locuitorilor contra abuzurilor funcţionarilor locali.
2331929– 1930
113 110 Corespondenţă cu Primăria comunei Vaţa privind arendarea unor venituri comunale, instalarea consiliilor săteşti, lista electorală de la satul Izvoru.
2301930
114 111 Ordin, decizie, proces-verbal, relativ la instalarea comisiei interimare a comunei suburbane Proaspeţi.
61930
115 112 Corespondenţă cu Primăria oraşului Slatina privind alegerea consiliului comunal, liste de candidaţi, tabel cu consilierii de drept.
341929– 1930
116 113 Procese-verbale, certificate, contestaţii ale Partidului Naţional Liberal făcute la Comitetul de Revizie Craiova, pentru anularea alegerilor de la 5 februarie 1930.
501929– 1930
117 114 Registre de partizi pentru cheltuieli efectuate cu ocazia alegerilor organizate în judeţ.
301930
118 115 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Albeşti (comuna Cucuieţi).
271930– 1936
119 116 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Alimăneşti (comuna Izvoarele).
321931– 1936
255
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
120 117 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Alunişu (comuna Făgeţelu).
331930– 1937
121 118 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Arpadia (comuna Radomireşti).
251930– 1936
122 119 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bacea (comuna Şerbăneşti).
321930– 1936
123 120 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bălăneşti (comuna Bălăneşti).
311932– 1936
124 121 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bălteni.
251930
125 122 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bălteni (comuna Bălteni).
371930– 1936
126 123 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Bârseşti.
141930
127 124 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bârseşti de Sus (comuna Bârseşti).
361930– 1936
128 125 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bărăşti de Cepturi (comuna Bărăşti de Cepturi).
311930– 1936
129 126 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bărăşti de Vede (comuna Vaţa).
251930– 1937
130 127 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bărcăneşti (comuna Izvoarele).
481930– 1937
131 128 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Beciu (comuna Bârseşti).
311930– 1936
132 129 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Beria
301930– 1936
133 130 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bircii (comuna Potcoava).
321930– 1936
134 131 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bârseşti de Jos (comuna Bârseşti).
301930– 1936
135 133 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Bârca ( comuna Bălteni).
221930
136 134 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Brebeni.
261930– 1937
137 135 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Brebeni (comuna
331930– 1936
256
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Brebeni).
138 136 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Buciumeni (comuna Dobroteasa).
401930– 1936
139 137 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Buiceşti (comuna Bălteni). Contul de gestiune al comunei Valea Mare nouă pe anul 1929.
281930
140 138 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Buta (comuna Şerbăneşti).
281930– 1937
141 139 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Buzeşti (comuna Potcoava).
361930– 1938
142 140 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Casa Veche.
331930– 1936
143 141 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Călineşti (comuna Radomireşti).
321930– 1936
144 142 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Călugări (comuna Tătuleşti).
351930– 1936
145 143 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Cherleşti (comuna Curtişoara).
191930
146 144 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Chilia (comuna Făgeţelu).
321930– 1937
147 145 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Cireaşov (comuna Curtişoara).
311930– 1937
148 146 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Ciomăgeşti (comuna Dobroteasa).
331931– 1936
149 147 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Câmpu Mare (comuna Dobroteasa).
311930– 1936
150 148 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Comani (comuna Drăgăneşti).
271930
151 149 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Constantineşti (comuna Scorniceşti).
311930– 1936
152 150 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Comăniţa (comuna Cucuieţi).
341930– 1937
153 151 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Corbu (comuna Tătuleşti).
191930
257
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
154 152 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Corbu Nou (comuna Potcoava).
301929– 1936
155 153 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Cornîăţelu (comuna Spineni).
211930
156 154 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Coteana (comuna Coteana).
391931– 1936
157 155 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Crăciunei de Sus (comuna Radomireşti).
361930– 1937
158 156 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Creţi (comuna Spineni).
311930– 1937
159 157 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Crâmpoia.
171930– 1937
160 158 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Cucuieţi (comuna Cucuieţi).
381931– 1936
161 159 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Cucuieţi.
431930– 1936
162 160 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Curtişoara (comuna Curtişoara).
301931– 1936
163 161 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Curtişoara.
281930– 1936
164 162 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Cuza-Vodă (comuna Spineni).
261930– 1936
165 163 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Dăneasa (comuna Drăgăneşti).
511930– 1936
166 164 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Dienci.
301930– 1936
167 165 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Dejeşti (comuna Dobroteasa).
301931– 1936
168 166 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Deleni (comuna Cucuieţi).
271930
169 167 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dobroteasa.
271930– 1936
170 168 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Dobroteasa (comuna Dobroteasa).
331930– 1936
171 169 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Dobrotinet (comuna Curtişoara).
291931– 1937
258
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
172 170 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Drăgăneşti.
341930– 1937
173 171 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Drăgăneşti (comuna Drăgăneşti).
371930– 1936
174 172 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Drăgoeşti (comuna Dobroteasa).
411928– 1938
175 173 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Dudu (comuna Bârseşti).Ordine ale armatei germane trimise Primăriei comunei Floru (ianuarie-august 1917).
411917– 1937
176 174 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Dumitreşti.
311930– 1936
177 175 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Fata (comuna Vaţa).
221930
178 176 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Făgeţelu.
161930
179 177 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Făgeţelu (comuna Făgeţelu).
231930– 1931
180 178 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Floru (comuna Şerbăneşti).
351930– 1936
181 179 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Frunzaru (comuna Bârseşti).
551930– 1936
182 180 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Gigârtu (comuna Izvoarele).
321930– 1936
183 181 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Gâldaele (comuna Drăgăneşti).
311930– 1936
184 182 Contul de gestiune (anul 1929) şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Gostavăţu (comuna Drăgăneşti).
351930– 1936
185 183 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Greci (comuna Bălteni).
441930– 1936
186 184 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Gura Boului (comuna Vaţa).
321930– 1938
187 185 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Ibăneşti (comuna Cucuieţi).
251930– 1936
188 186 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Icoana (comuna
341930– 1936
259
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
Potcoava).
189 187 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Ipoteşti (comuna Brebeni).
301930– 1937
190 188 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Izvoarele.
311930– 1936
191 189 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Izvoarele (comuna Izvoarele).
281930– 1936
192 190 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Izvoru (comuna Vaţa).
291930– 1936
193 191 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Leleasca (comuna Dobroteasa).
261930– 1936
194 192 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Lereşti-Pielcani (comuna Făgeţelu).
241930
195 193 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Linia Mare (comuna Spineni).
171930
196 194 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Lisa (comuna Bălteni).
361930– 1937
197 195 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mărunţei (comuna Drăgăneşti).
361930– 1936
198 196 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mărgineni (comuna Scorniceşti).
241930
199 197 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mereni (comuna Spineni).
261930– 1936
200 198 Contul de gestiune al Primăriei săteşti Mierleşti (comuna Bălteni).
91932– 1934
201 199 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mieşti /comuna Cucuieţi).
241930– 1936
202 200 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Milcov-Deal (comuna Brebeni).
301930– 1938
203 201 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Milcov Vale (comuna Brebeni).
261930– 1936
204 202 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mirceşti (comuna Spineni).
321930– 1936
205 203 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Mihăeşti.
341930– 1937
260
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
206 204 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mihăeşti de Jos (comuna Mihăeşti).
361930– 1936
207 205 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mihăeşti de Sus (comuna Mihăeşti).
391930– 1936
208 206 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Mogoşeşti (comuna Scorniceşti).
361930– 1937
209 207 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Moţoeşti (comuna Vaţa).
281930– 1936
210 208 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Negreni (comuna Scorniceşti).
261930
211 209 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Oporelu (comuna Curtişoara).
341930– 1938
212 210 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Optaşi (comuna Tătuleşti).
241930– 1938
213 211 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Oteşti (comuna Dumitreşti).
341930– 1936
214 212 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti ăroşi (comuna Făgeţelu).
451930– 1938
215 213 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Perieţi (comuna Bălteni).
371930– 1937
216 214 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Poboru (comuna Spineni).
321930– 1937
217 215 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Poiana (comuna Radomireşti).
321930– 1936
218 216 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Priseaca (comuna Bălteni).
391930– 1936
219 217 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Profa (comuna Făgeţelu).
301930– 1936
220 218 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei suburbane Proaspeţi.
291930– 1937
221 219 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Prooroci (comuna Brebeni).
301930– 1937
261
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
222 220 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Potcoava.
271930– 1937
223 221 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Potcoava (comuna Potcoava).
371930– 1936
224 222 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Puturoasa (comuna Brebeni).
161930
225 223 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Radomireşti.
481930– 1937
226 224 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Radomireşti (comuna Radomireşti).
301930
227 225 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Rădeşti (comuna Cucuieţi).
301930– 1936
228 226 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Recea (comuna Bălteni).
181930
229 227 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Râjleţu-Govora (comuna Vaţa).
341930– 1936
230 228 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Râjleţu-Vieroşi (comuna Vaţa).
331930– 1936
231 229 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Satu-Nou (comuna Curtişoara).
221930– 1936
232 230 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Schitu-Deleni (comuna Cucuieţi).
271930– 1937
233 231 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunale Scorniceşti.
311930– 1937
234 232 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Scorniceşti (comuna Scorniceşti).
341930– 1936
235 233 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Seaca (comuna Mihăieşti.
311930– 1936
236 234 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Sineşti (comuna Potcoava).
381930– 1936
237 235 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Sâmbureşti (comuna Dobroteasa).
371930– 1936
238 236 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Spătaru (comuna Dumitreşti).
421930– 1936
239 237 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Spineni.
211930– 1938
262
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
240 238 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Spineni (comuna Spineni).
331930– 1936
241 239 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Sprâncenata (comuna Bârseşti).
361930– 1936
242 240 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Stoicăneşti (comuna Radomireşti).
321930– 1936
243 241 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Şerbăneşti.
371930– 1936
244 242 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Şerbăneşti de Jos (comuna Şerbăneşti).
331930– 1936
245 243 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Şerbăneşti de Sus (comuna Şerbăneşti).
301930– 1936
246 244 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Şuica (comuna Tătuleşti).
331930– 1938
247 245 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Tătuleşti.
341930– 1937
248 246 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Tătuleşti (comuna Tătuleşti).
271930– 1936
249 247 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Teiuş (comuna Scorniceşti).
301930– 1938
250 248 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Teslui (comuna Curtişoara).
301930– 1937
251 249 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Tâmpeni (comuna Şerbăneşti).
361930– 1936
252 250 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Tituleşti (comuna Crâmpoia).
101930
253 251 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Topana (comuna Făgeţelu). Raport şi proces-verbal relativ la alegerile organizate în satul Lereşti-Pielcani, comuna Făgeţelu, la 23 februarie 1930.
531930– 1938
254 252 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Turia (comuna Bălteni).
251930
255 253 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Ungurei (comuna Crâmpoia).
181930– 1937
263
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
256 254 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Urluiasca (comuna Cucuieţi).
241930
257 255 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Ursoaia (comuna Potcoava).
351930– 1936
258 256 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti urşi (comuna Făgeţelu).
421930– 1936
259 257 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Valea Mare (comuna Bălteni).
301930– 1937
260 258 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Valea Ungureni (comuna Făgeţelu).
221930
261 259 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Văleni (comuna Crâmpoia).
311930– 1936
262 260 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei comunei Vaţa.
221930– 1936
263 261 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Vaţa (comuna Vaţa).
271930– 1936
264 262 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Verguleasa (comuna Dumitreşti).
401930– 1937
265 263 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Viespeşti (comuna Bârseşti).
321930– 1936
266 264 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Vlaici (comuna Tătuleşti).
331930– 1937
267 265 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Vlăngăreşti (comuna Dumitreşti).
271930– 1937
268 266 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Viişoara (comuna Izvoarele).
311930– 1936
269 267 Contul de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei săteşti Vultureşti (comuna Dumitreşti).
391930– 1936
270 268 Bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt.
121930
271 269 Bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt.
111930
272 f.n. Decizii, ordine, rapoarte, relativ la funcţionari săteşti. Liste electorale de la comuna Râjleţu-Vieroşi.
371930– 1932
264
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
273 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1930, de la satul Bărăşti de Vede.
211930
274 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1930, de la satul Bârca.
191930
275 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1930, de la satul Corbu Nou.
276 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1930, de la satul Crâmpoia.
161930– 1936
277 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1930, de la satul Linia Mare.
231930– 1936
278 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1930, de la satul Mărgineni.
281930– 1936
279 f.n. Bugetul general al administraţiei comunale, pe anul financiar 1930, de la satul Făgeţelu.
241930– 1936
280 f.-n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la comuna Bălteni.
191930– 1937
281 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la satul Bărăşti de Vede.
81931– 1936
282 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la satul Bârca.
81932– 1936
283 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la satul Corbu nou.
101930– 1936
284 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la Crâmpoia.
101930– 1937
285 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la satul Făgeţelu.
81931– 1936
286 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la satul Linia Mare.
101931– 1936
287 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la satul Mărgineni.
81931– 1936
288 f.n. Contul de gestiune al anului financiar 1930, de la satul Tituleşti.
281930– 1948
289 f..n. Registrul de procese-verbale ale Consiliului de Administraţie al Băncii populare "Avântul" din comuna Comani.
311930– 1934
290 f.n. Ordine, tabele, rapoarte, relativ la: epidemii, funcţionari sanitari, spaţii închiriate, fonduri pentru spitale, etc.
1091909– 1929
291 f.n. Registrul de intrare - ieşire - Cabinetul prefectului.
1141930
292 f.n. Registrul de procese - verbale relativ la aprobarea conturilor de venituri şi cheltuieli ale comunelor din judeţ.
891930
293 f.n. Registrul de procese - verbale al Delegaţiunii Consiliului Judeţean Olt.
2101930– 1931
265
ARHIVELE
NAŢ
IONALE
ALE
ROMÂNIE
I
Servic
iul J
udeţ
ean
Olt
NR. VECHI
CUPRINS ANII EXTREMI
OBSERVAÞIINR. FILE
NR. CRT.
294 f.n. Registrul de procese - verbale al Comisiunii Interimare Judeţene Olt.
801930
295 f.n. Registrul de personal - comune rurale. 2921930– 1931
296 f.n. Condică de salarii - prefect şi personalul preturilor.
381930– 1933
297 f.n. State de plată - Serviciul Tehnic Judeţean Olt, ianuarie - decembrie 1930.
281930
298 f.n. State de plată - Serviciul Administrativ, Financiar şi de Contabilitate, septembrie şi decembrie 1930.
81930
299 f.n. Stat de plată - Serviciul Telefonic, iulie 1930. 21930
300 f.n. State de plată - Serviciul Veterinar (în special agenţi veterinari), ianuarie 1930 - februarie 1934.
401930– 1934
301 f.n. Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 1930, de la comuna Cucuieţi, satul Schitu - Deleni.
171930
Prezentul inventar conţine 301 u.a.
266