Post on 01-Dec-2015
Secolul al III-lea a adus cu sine o serie de schimbari importante in toate colturile lumii.
Spre exemplu, in Persia, Imperiul Partilor a fost urmat de Imperiul Sarsanid; in India, Imperiul
Kushan a fost inlocuit de dinastia Gupta; China a fost impartita in trei regate, odata cu stingerea
dinastiei Han, in timp ce Japonia a intrat in perioada Kofun. In Africa sub-sahariana, extinderea
bantu a ajuns pana in Africa de Sud. In acest secol, Imperiul Roman a cunoscut o criza ce a
marcat inceputul antichitatii tarzii.
In secolul al III-lea, Imperiul Roman a avut de infruntat cea mai grava criza din intreaga
sa istorie de pana atunci. In respectiva perioada, imperiul putea fi asemanat unei corabii in
deriva, in mjlocul furtunii, furtuna ce a pornit din interiorul societatii romane si a fost agravata de
valurile popoarelor migratoare ce atacau constant granitele statului cu cea mai mare intindere din
acea vreme.
Se considera ca primele semne ale crizei au aparut in vremea lui Marcus Aurelius,
daca suntem atenti la pericolul barbar1: razboaiele cu marcomanii si quazii (166-175, 178-180) si
uzurparea din Orient a lui Avidius Cassius (175).
Dinastia Severilor. (193-235)
Dupa ce Commodus este asasinat, se deschide o perioada de criza care aminteste de cea
din anii 68-69. Senatul, pretorienii, cele trei mari armate de la frontiere incearca sa isi impuna
candidatii. Legiunile de la Dunare il proclama imparat pe L. Septimius Severus, punand capat a
patru ani de distrugeri si tulburari. Acesta ramane singur in fruntea imperiului.
SFARSITUL PRINCIPATULUI
Septimisiu Severus a fost ajutat de soldati sa exercite o sangeroasa teroare impotriva
senatorilor. Noul regim semana foarte tare cu dictatura militara, ceea ce Augustus tinuse mult sa
evite. Ideea dinastica este sustinuta deschis. Intre Septimius Severus si Marcus Aurelius se
stabileste o legatura printr-o adoptie fictiva, iar fiul lui, caruia ii vom spune Caracalla, se va
intitula M. Aurelius Antoninus2. In afara acestor inrudiri fictive, intre cei patru imparati Severus
exista legaturi de sange. Caracalla (211-217) este fiul lui Septimius; dupa uzurparea prefectului
pretoriului, Macrinus, Imperiul revine celor doi nepoti ai lui Septimius: Elagabal (218-222) si
Severus Alexander (222-235). Imparatii din aceasta dinastie au amplificat toate aspectele
1 Marcel Bordet, ,,Istoria Romei Antice”, Ed, lider, pag. 3212 Ibidem, pag 322
religioase ale puterii imperiale, incercand sa faca din ea o emanatie a unei divinitati
transcendente si universale. Toti imparatii Severus au murit asasinati.
EVOLUTIA INSTITUTIILOR
In aceasta perioada, Senatul isi pierde puterea ca organ politic: senatus consultum nu mai
reprezinta decat inregistrarea unei decizii imperiale. In ceea ce priveste adminsitratia imperiala,
aceasta evolueaza in sens invers, continuand progresele. Consliliul printului se intareste cu cei
mai mari juristi ai timpului, care ocupa postul ilustru si periculos de prefect al pretoriului, cum ar
fi papinian si Ulpinian. Italia este condusa din ce in ce mai frecvent de prefecti si juridici. Se
cultiva cu precadere unificarea lumii romane: in anul 212. Constitutia Antonina a lui Caracalla
ofera dreptul de cetate tuturor locuitorilor liberi ai lumii romane; dreptul de civitas era deja
destul de larg raspandit, el facilita recrutarea si largirea ariei de impozitare rezervata cetatenilor.
Presiunea fiscala impusa este foarte mare, si la aceasta se adauga confiscarile. Cea mai
importanta inovatie este annona militaris, care consta in rechizitii neplatite de alimente si de
materiale in avantajul armatei; acest impozit in natura permite evitarea inflatiei si satisfacerea
nevoilor prioritare ale trupei3. Aceste procedee brutale nu vor salva moneda imperiala, al carei
declin va continua.
ARMATA SEVERILOR
Acesti imparati creeaza cele trei legiuni Partice cu comandamente ecvestre, inmultesc
acele numeri barbare, sporesc cohortele pretoriene cu provinciali, mai ales iliri, organizeaza o
veritabila politie militara cu frumentarii mosteniti de la Antonini. Ei sporesc soldele, favorizeaza
aprovizionarea militara prin annona, autorizeaza casatoria legionarilor etc., creand astfel
conditiile viitoarei anarhii militare. Armata romana, folosindu-se de slabiciunea Arsacizilor, isi
mentine traditiile voctorioase in Orient: Seprimius Severus cucereste si organizeaza in 198,
dinscolo de Eufrat, o noua provincie, Mesopotamia, mai putin intinsa decat cea a lui traian, dar
mai durabila. La celelalte frontiere, Roma rezista cu pretul frecventelor razboaie: Septimius
Severus, Caracalla si Severus Alexander mor in campanii, respectiv la York, la Carrhes si la
Mainz. Putem concluziona ca Imperiul Severilor reactioneaza in fata crizei printr-un despotism
nivelator, sprijinit pe armata si atribuind puterii un caracter sacru4. Criza a izbucnit in mod
3 Ibidem, pag 3254 Ibidem, pag 326
violent prin asasinarea ultimului dintre Severi, Alexander Severus, in urma unei conjuratii ai
carei membri l-au proclamat Augustus pe Maximinus Thrax (235-238).
Perioada dintre anii 235-384 poate fi descrisa drept una de anarhie militara. Imparatii sunt
proclamati de legiunile lor; unii dintre ei nu se pot mentine decat cateva luni sau zile, fiind ucisi
fie de inamici, fie chiar de soldatii lor. Cele mai lungi domnii sunt cele ale lui Gallianus (253-
268), Aurelian (270-275) si Probus (276-282).
Situatia devine una deosebit de grava inca din timpul domniei lui Severus Alexander,
cand frontierele statului sunt atacate de sassanizi, de alamani, franci, saxoni etc.. Drama se
produce cand asalturile sunt simultane pe mai multe fronturi. In anul 260, imparatul Valerianus
cade in mainile lui Sapor 9conducator al sassanizilor)*; la putin timp gotii ajung in Balcani si
chiar in Asia Mica. Salvarea imperiului se datoreaza victoriei lui Claudius al II-lea la Naissus
(Nich)** in anul 269. Orasele isi construiesc fortificatii; simultan se opereaza replieri la
frontiere: Campiile Decumate sunt evacuate de valerianus, Aurelian renunta la dacia, ; in Africa
de Nord, dominatia romana de retrage spre coasta.
Criza din secolul al III-lea s-a extins pe mai multe paliere. Criza politico-
institutionala este determinata de succesiunea anarhica a imparatilor si de pericolul barbar, de
conflictul dintre senat si armata pentru proclamarea imparatului. Senatul incearca sa profite de
situatie pentru a-si recupera anumite puteri pierdute in perioada Severilor, dar nu reuseste; din
282, noii printi nu mai cer nici macar recunoasterea. Carus, proclamat Augustus de catre trupe, a
neglijat pur si simplu sa ceara recunoasterea din partea senatului, starea conflictuala dintre
institutia senatului si armata fiind astfel transata in favoarea ultimei. In anul 260, este
fondat ,,imperiul galic”, caruia i se vor alipi si Spania si Britania, alianta mentinuta 14 ani. In
Orient, dinastia semitica din palmyra se va desparti de Roma in anul 271, la indemnul reginei
Zenobia, antrenand ina ceasta actiune Egiptul, Siria si Asia Mica5. Aurelian infrange cele doua
disidente si ii cruta pe invinsi. Criza economica joaca si ea un rol important in
criza generala a imperiului. Imperiul se confrunta cu saracirea generala, cu anarhie politica, cu o
criza a transporturilor si cu deprecierea monedei, cu o inflatie ajunsa la un nivel dramatic: in
timop ce resursele statului seaca, cheltuielile cresc, inghitite de lupta impotriva invaziilor si a
tulburarilor interne, in momentul in care toate preturile cresc prin scaderea marfurilor
disponibile.
5 Ibidem, pag 330
In acest secol, si criza demografica este agravata din cauza razboaielor civile, a invaziilor
si a epidemiilor. Drumurile nu mai sunt deloc bine intretinute, ceea ce duce si la o criza a
transporturilor terestre. Se inmultesc suprafetele de pamant abandonate, acest lucru afectand,
bineintele, productia agricola. Functia comerciala a oraselor este si ea afectata; acestea asista la
disparitia activitatilor mestesugaresti , la scaderea veniturilor municipale si chair la foamete.
Tipul de imparat caracteristic secolului al III-lea este, de regula, conducatorul militar,
un comandant care, dupa accederea la putere, isi creeaza legitimitate punand accent fie pe
victoria militara, fie pe calitatea divina conferita de detinerea puterii. Invaziile popoarelor
barbare si atacurile lor constante asupra granitelor Imperiului au adus pe scena politica si militara
a Imperiului fenomenul uzurparii, precum si un nou model imperial. Daca anterior imparatul era
privit in calitatea sa de cetatean, in secolul al III-lea, in contextul necesitatii apararii imperiului,
modelul ideal al imparatului devine preponderent militar. Acest nou tip de imparat, care se
bazeaza in mod special pe puterea militara pe care o detine, ia seama tot mai putin de parerea
senatului si isi cauta alte forme de legitimare. Ajunsi la putere, acestia dau dovada de o energie
extraodinara, de un indiscutabil curaj fizic si de un autoritarism nemilos. Cateva alte
caracteristici ale imparatului de secol III ar fi originea umila, provenienta din mediile militare,
vitejia, disciplina, duritatea, cruzimea si brutalitatea. Prestigiul unui astfel de imparat este, in
esenta, militar, nu este determinat de origine, educatie sau alte valori caracteristice Principatului.
Asa cum am mentionat, invaziile popoarelor barbare au cauzat aparitia asa-numitului
fenomen al uzurparii. Endemica in decursul secolului despre care discutam, uzurparea avea un
caracter preponderent militar. In timpul imparatului Hadrian, s-a trecut de la o politica ofensiva
impotriva barbarilor la una defensiva, de aparare pe limes. In timp, prezenta limes-ului a
determinat constituirea unui spatiu cultural distinct , cel al ,,culturii de frontiera”, spatiu
intermediar intre imperiu si barbaricum, care se intindea, geographic vorbind, de ambele parti ale
limes-ului. Vecinatatea cu Imperiul a dus la restructure in lumea Barbara: de la o societate tribal
la ceea ce Colin Renfrew numea ,,societati de sefii”. Conducatorii uniunilor tribale
(confederatiilor) isi castigau prestigiul purtand un razboi permanent, caracterizat prin raiduri de
mica amploare, raiduri prin care acestia castigau nu doar prestiugiul military de care aveau
nevoie, ci si bunuri de prestigiu. De asemenea, raidul reprezenta o modalitate complementara
comertului, in relatia cu migratorii si populatiile sedentare. Se pare ca aceste raiduri ar fi
determinat uzurparile militare din imperiu. Politica de recrutare provinciala in cadrul armatei
imperiale, incepand de la Hadrian, a dus la constituirea de armate regionale, stationate in zona
limes-ului. Comandantii militari ai acestor armate se confruntau cu barbarii si ii invingeau, ceea
ce le aducea prestigiu si loialitatea soldatilor. Se pare ca exista o adevarata competitie pentru
prestigiu intre aceste armate regionale, dar si ulterior, cu senatul roman. Pentru ca a avea
legitimitate si a fi recunoscut, uzurpatorul trebuia sa se impuna. Acest fapt presupunea
deplasarea la Roma, capitala Imperiului, unde forta senatul sa il recunoasca. Plecarea la Roma
presupunea parasirea frontierei si crearea unui gol, gol prin care puteau patrunde barbarii; asadar,
uzurparea dadea nastere la uzurpare, ceea ce a insemnat dezorganizarea statului.
In a doua jumatate a secolului, ,,imparatii illyri” au raspuns tendintelor de
dezorganizare a statului si de disolutie a puterii printr-o accentuare a formelor exterioare ale
puterii. Principatul s-a transformat intr-o monarhie militara de drept divin, copiata din punct de
vedere ideologic dupa modelul celest (imaginea imperiului terestru este o copie a ordinii divine) .
Senatorii au fost inlaturati de la comanda militara, senatul ajungand ca in anul 282 sa fie o
institutie si un factor de putere neglijabil. Claudius al II-lea, Aurelian, Probus s-au remarcat ca
buni strategi si au dat dovada de bravura in fata gotilor, iuthungilor, francilor, alamanilor. ..pana
la urma, armata va fi cea care va salva Imperiul, dupa ce tot ea o adusese la amrginea prapastiei”
(A. Aymard).
**Dintre imparatii illiri, Aurelian este cel care pregateste cel mai bine opera lui
Diocletian. Procalamt in oprimavara anului 270 de armata de la Sirmium, Aurelian isi dezvaluie
temperamentul de luptator. Acesta salveaza Italia de iuthungi si ii alunga pe goti peste Dunare,
incepe constructia zidului Romei, care ii poarta numele, si se resemneaza sa paraseasca Dacia
cucerita de Traian. El este considerat resturatorul unitatii imperiale, invingator al Zenobiei, apoi
al lui Tetricus, seful ,,Imperiului galilor”. Introduce in Italia noua administratie a corectorilor,
incearca sa salveze moneda; schiteaza o monarhie de drept divin. Asasinat la sfarsitul anul 275,
el lasa in urma un exemplu de energie ca si multe reforme de viitor. **
REZISTENTA SPIRITUALA. Imparatii secolului III au drept scop unirea tuturor
locuitorilor imperiului intr-o singura comunitate spirituala. Legat de crestinism, putem spune ca
acesta facea progrese majore, lucru care facea Imperiul sa se teama, caci patrunderea lui inegala
putea face ca provinciile sa porneasca una impotriva celeilalte. Imparatii aveau opinii diferite in
privinta crestinismului: unii, precum Severus Alexander, sunt toleranti; altii, precum Filip Arabul
(244-249), pot fi socotiti chiar simpatizanti ai acestei religii. Imparati precum Septimius Severus
au persecutat crestinii; acesta a dat un edict prin care a interzis sub pedeapsa cu moartea orice
discutie despre crestinism si iudaism; aplicarea lui insa nu a fost indelungata. In aceeasi categorie
intra si Deceus, care a dat un edict in anul 250 prin care cetatenii imperiului erau obligati sa
prezinte un libellus (certificat care atesta participarea la cultul oficial). Valerianus a emis, de
asemenea, doua edicte (in 257 si 258) prin care impunea clerului sacrificiile, interzicea
crestinismul si fixand pedepsele dupa caz. Persecutiile au fost intrerupte de moartea violenta a
celor doi imparati. Crestinii vor trai linistiti pana la venirea lui Diocletian.