Post on 12-Aug-2015
1
IAS 1 “Prezentarea situaţiilor financiare”.
I.Delimitări privind poziţia financiară a întreprinderii
Bilanţul contabil oferă informaţii privind poziţia financiară a entității raportoare,
informații care se referă la resursele economice (active) și la pretențiile față de entitatea
raportoare (datorii și capitaluri proprii).
Poziția financiară redată de bilanț
RESURSE ECONOMICE
(ACTIVE)
PRETENȚII
(DATORII ȘI CAPITALURI PROPRII)
Informațiile privind natura și valorile resurselor economice și pretențiilor față de
entitatea raportoare pot ajuta utilizatorii să identifice punctele forte și vulnerabilitățile
financiare ale entității raportoare. Aceste informații pot ajuta utilizatorii să evalueze
lichiditatea și solvabilitatea entității raportoare, nevoia sa de finanțare suplimentară și
probabilitatea ca entitatea să aibă succes în obținerea finanțării. Informațiile privind pretențiile
ajută utilizatorii să identifice prioritățile și dispozițiile de plată și să prognozeze modul în care
vor fi distribuite fluxurile viitoare de trezorerie între cei care au pretenții față de entitatea
raportoare.
Concret, bilanțul contabil oferă informații privind:
a)resursele economice pe care întreprinderea le controlează (volumul şi structura
activelor întreprinderii);
În funcţie de aceste resurse se poate anticipa capacitatea întreprinderii de a genera
lichidităţi băneşti şi echivalente de lichidităţi în viitor.
Exemplu Întreprinderea achiziţionează un utilaj al cărui cost este de 100 lei. Managerii decid să
utilizeze acest utilaj pe o perioadă de 5 ani în vederea obţinerii de produse finite destinate
clienţilor. Managerii au decis să facă achiziţia deoarece au estimat că din utilizarea acestei
resurse pe o perioadă de 5 ani şi eventual din vânzarea ei la sfârşitul duratei de utilitate vor
obţine cel puţin 100 lei.
În bilanţul întreprinderii există un stoc de mărfuri în valoare de 20 lei. Această
informaţie sugerează că, în condiţii de eficienţă managerială, stocul are potenţialul de a aduce
întreprinderii în urma vânzării, lichidităţi băneşti de cel puţin 20 de lei.
Resursele pe termen lung au potenţialul de a aduce întreprinderii lichidităţi băneşti pe
termen lung iar resursele pe termen scurt oferă informaţii privind potenţialul obţinerii de
lichidităţi pe termen scurt.
Diferitele tipuri de resurse economice influențează diferit modul în care utilizatorii
evaluează perspectivele entității raportoare de a obține fluxuri de trezorerie viitoare. Unele
fluxuri viitoare rezultă direct din resursele economice existente, cum ar fi conturile de creanțe.
alte fluxuri rezultă din utilizarea în comun a unor resurse pentru a produce și comercializa
bunuri și servicii pentru clienți.
b)structura financiară (raportul dintre capitalurile proprii şi datoriile
întreprinderii);
2
În funcţie de aceasta se apreciază şansele întreprinderii de a primi finanţare în viitor
dar şi efectele pe care strategia de finanţare a întreprinderii le are asupra fluxurilor viitoare de
lichidităţi băneşti şi echivalente de lichidităţi.
Resursele întreprinderii pot proveni din diverse surse de finanţare. După cum am văzut
într-un capitol anterior, resursele puse la dispoziţia întreprinderii de proprietarii ei au drept
contrapartidă în structura financiară a întreprinderii capitalul social. Finanţarea prin apelul la
proprietari nu este gratuită. Ea este remunerată prin dividende.
Managerii nu pot apela tot timpul la proprietari pentru a finanţa afacerea. Am văzut că
ei pot apela la bănci, la societăţi de leasing, se pot împrumuta prin emisiunea de obligaţiuni,
etc. Nici aceste finanţări externe nu sunt gratuite. Ele au un cost reprezentat de dobândă dar şi
de alte elemente care ar putea intra în costul finanţării.
Exemplu O întreprindere în care capitalurile proprii sunt de 100 de lei iar datoriile sunt de 500
de lei este o întreprindere riscantă din punct de vedere financiar atât pentru proprietari cât şi
pentru creditori. O primă concluzie pe care ar putea-o desprinde cineva care lecturează
bilanţul este că întreprinderea din exemplul nostru aparţine mai degrabă creditorilor decât
proprietarilor ei. În plus, este foarte probabil să îşi fi atins pragul maxim de îndatorare.
Managerii vor avea mari dificultăţi de a mai convinge alţi creditori să finanţeze
întreprinderea. Datoriile de 500 de lei vor trebui rambursate în viitor. Aceasta înseamnă că
managementul va trebui să facă faţă în viitor unor eforturi mari de trezorerie. Vor trebui luate
decizii care să genereze suficiente lichidităţi băneşti în viitor pentru a stinge datoriile şi a plăti
costul acestora.
c)lichiditatea întreprinderii (capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor în
viitorul apropiat);
Lichiditate întreprinderii se apreciază având în vedere activele care se află sub formă
de lichidităţi băneşti precum şi pe cele care ar putea fi transformate în lichidităţi băneşti într-
un orizont scurt de timp (de regulă de sub un an) pentru a putea face faţă datoriilor cu
scadenţă mai mică de un an.
d)solvabilitatea întreprinderii (capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor
pe termen lung);
O întreprindere este solvabilă dacă îşi poate asigura lichidităţile băneşti pe termen lung
pentru a putea asigura plata obligaţiilor pe termen lung şi continuitatea activităţii.
e)capacitatea întreprinderii de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi
desfăşoară activitatea;
Adaptabilitatea financiară a unei întreprinderi este abilitatea sa de a acţiona efectiv
pentru a modifica mărimea şi ritmul fluxurilor de trezorerie, astfel încât să răspundă
necesităţilor neaşteptate sau oportunităţilor ivite.
Măsura în care şi căile prin care o entitate doreşte să fie adaptabilă din punct de vedere
financiar vor depinde de riscurile cu care aceasta se confruntă dar şi de apetitul pentru risc al
investitorilor săi.
3
Întreprinderea poate fi riscantă. Riscul poate fi interpretat diferit de utilizatorii
situaţiilor financiare. El poate fi un risc economic, un risc comercial, un risc financiar, un risc
de continuitate a activităţii (risc de lichidare), etc.
II.Recunoașterea elementelor poziției financiare Elementele care definesc poziţia financiară a întreprinderii sunt activele, datoriile şi
capitalurile proprii.
Pentru ca un element de activ sau de datorie să fie recunoscut în bilanț și să afecteze
astfel poziția financiară a întreprinderii este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
(a)elementul să răspundă definiției activului sau datoriei, după caz (probabilitatea
intrărilor sau ieșirilor de beneficii economice viitoare), și
(b)evaluarea elementului să se poată realiza cu suficientă fiabilitate (fiabilitatea
evaluării).
(a)Definiția elementelor de active, datorii și capitaluri proprii având în vedere
probabilitatea intrărilor sau ieșirilor de beneficii economice viitoare
(1)Un activ reprezintă o resursă economică controlată de întreprindere ca urmare a unui
eveniment trecut şi de la care se aşteaptă să se obţină beneficii economice viitoare pentru
întreprindere.
Explicitarea definiţiei:
Resursă economică
Resursele economice sunt elementele pe care managementul le gestionează pentru a
crea valoare (pentru a obţine beneficii economice viitoare). În funcţie de obiectul de activitate,
la nivelul unei întreprinderi pot fi identificate resurse precum:
-bunuri şi drepturi utilizate pe termen lung (de exemplu terenuri, clădiri, utilaje, licenţe,
etc.);
-bunuri utilizate pe termen scurt (de exemplu, mărfuri, produse finite etc.);
-titluri de valoare (de exemplu, acţiuni, obligaţiuni şi alte titluri achiziţionate de la alte
întreprinderi);
-creanţe faţă de terţi (de exemplu, sumele de încasat de la clienţi în urma vânzărilor de
mărfuri sau prestărilor de servicii etc.);
-lichidităţi băneşti şi echivalente de lichidităţi (de exemplu, sume de bani aflate în
conturile de la bănci, în casierie etc.);
Controlul
Se consideră că o resursă este controlată dacă întreprinderea are posibilitatea sau
abilitatea de a extrage beneficiile economice încorporate dar şi capacitatea de a restrânge
accesul altor entităţi la potenţialul pe care aceasta îl oferă. Prin urmare, controlul trebuie
efectiv exercitat. De regulă, controlul este asigurat dacă întreprinderea preia cea mai mare
parte a beneficiilor şi riscurilor asociate resursei respective. Acest lucru se poate face prin
deţinerea dreptului de proprietate juridică şi/sau prin deţinerea dreptului de utilizare
(proprietate economică).
Există situaţii când întreprinderea, deşi nu deţine proprietatea juridică asupra unei
resurse, o controlează şi, prin urmare o va recunoaşte în activul bilanţier. Este cazul, spre
exemplu, al bunurilor dobândite printr-un contract de leasing financiar.
4
Exemplu Întreprinderea ALFA are nevoie de un utilaj în vederea asigurării desfăşurării ciclului
de exploatare. Managementul a decis să apeleze la o societate de leasing BETA, neavând
suficiente lichidităţi băneşti disponibile pentru o achiziţie directă. BETA achiziţionează de la
un furnizor specializat utilajul la costul de 500 lei şi îl dă cu chirie societăţii ALFA pentru o
perioadă de 4 ani. Utilajul are o durată de viată estimată la 5 ani iar chiria este stabilită la 150
lei pe an. ALFA estimează că va obţine încasări de aproximativ 2.000 lei în cei 4 ani. În
contract se precizează că ALFA este cea care suportă riscurile de defecţiune şi costurile de
exploatare şi întreţinere ale utilajului şi că în cazul în care valoarea de piaţă a chiriilor va
creşte se obligă să achite diferenţa de chirie societăţii BETA.
Din analiza informaţiilor de mai sus se poate observa că BETA (locatorul) deţine
proprietatea juridică dar nu şi proprietatea economică asupra utilajului. Cel care se comportă
ca un veritabil proprietar este chiriaşul ALFA (locatarul). El utilizează utilajul pe cea mai
mare parte din durata lui de viaţă şi se bucură de beneficii economice mai mari decât BETA
(încasările lui ALFA sunt estimate la 2.000 lei în timp ce BETA va încasa chirii totale de 600
lei). În plus ALFA îşi asumă toate riscurile legate de exploatarea utilajului şi de evoluţia
valorii acestuia.
În concluzie, deşi BETA este proprietarul juridic, proprietatea economică asupra
utilajului a fost transmisă lui ALFA deoarece aceasta din urmă deţine controlul (îşi însuşeşete
cea mai mare parte a beneficiilor şi riscurilor ataşate utilajului).
Eveniment trecut
Întreprinderea trebuie să poată justifica accesul la beneficiile încorporate în activ ca
urmare a unui eveniment trecut şi nu ca urmare a unui eveniment ce urmează să aibă loc.
Exemplu În exerciţiul N, societatea ALFA a înaintat acţiune în instanţă împotriva societăţii
BETA, ca urmare a încălcării drepturilor de autor şi a pretins despăgubiri de 2.000 lei. BETA
a făcut recurs iar consilierii juridici au opinat că soluţia finală se va da foarte probabil în
exerciţiul N+1
Pe baza informaţiilor de care dispunem la sfârşitul exerciţiului N putem constata că
accesul la încasarea de 2.000 lei depinde de un eveniment care nu a avut încă loc (va avea loc
în exerciţiul N+1), şi anume soluţionarea recursului înaintat de BETA.
Prin urmare, nu putem recunoaşte activul în bilanţ dar putem face o informare în note
cu privire la existenţa unui activ eventual.
Beneficii economice viitoare
Capacitatea de a genera beneficii economice viitoare este dimensiunea esenţială a unui
activ. Beneficiile economice legate de un activ corespund potenţialului prin care acest activ
contribuie, direct sau indirect, la un flux de lichidităţi sau de echivalente de lichidităţi.
Aprecierea beneficiilor economice viitoare se face în contextul rarităţii resurselor, ţinând
seama de consumul şi expirarea acestora.
Consumul presupune extragerea voluntară a beneficiilor economice din resurse. Felul
în care un activ se consumă reflectă capacitatea întreprinderii de a extrage beneficiile
economice din resurse.
5
Expirarea reflectă modul în care potenţialul unei resurse se diminuează în timp,
datorită altor factori decât consumul deliberat de către întreprindere.
Beneficiile economice generate de un activ, pot să apară în diferite moduri. De
exemplu, un activ poate să fie:
-utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau producția
de bunuri destinate vânzării;
-schimbat cu alte active;
-utilizat pentru decontarea unei datorii;
-distribuit proprietarilor entității.
(2) O datorie reprezintă o obligaţie actuală a entității rezultată din evenimente trecute şi
pentru a cărei decontare se aşteaptă să aibă loc o ieşire de resurse ce încorporează beneficii
economice.
O datorie se poate deconta prin:
-o plată sub formă de lichidităţi;
-transferul altor active;
-prestarea de servicii;
-o înlocuire a respectivei obligaţii cu o altă obligaţie;
-prin conversia respectivei obligaţii în capitaluri proprii;
-o renunțare a creditorului la drepturile sale.
Cele mai multe dintre datoriile întreprinderii rezultă dintr-o bază legală, statutară sau
contractuală.
Exemplu De exemplu datoriile fiscale au la bază o obligaţie legală (codul fiscal) în timp ce
datoriile faţă de furnizori au la bază contracte încheiate. Politica de dividend poate fi stipulată
în contractul sau în statutul de societate
În bilanţ sunt reflectate însă şi datorii implicite. O datorie implicită există atunci când
întreprinderea a creat în rândul celor interesaţi, prin politicile sale făcute publice, o aşteptare
cum că aceasta îşi va asuma anumite responsabilităţi, fără să existe o obligaţie legală în acest
sens.
Valoarea datoriilor rezultă, în cele mai multe situații, din contractele încheiate cu
terții, tranzacțiile efectuate și documentele justificative.
Totuși, există și situații în care ulele datorii nu pot fi evaluate decât recurgând la
tehnici de estimare (aceste datorii poartă denumirea de provizioane).
(3)Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele întreprinderii,
după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalul propriu se defineşte în ipoteza lichidării întreprinderii. Cu ocazia lichidării
întreprinderea va vinde toate bunurile, va încasa creanţele şi va achita datoriile faţă de
creditori. Practic, capitalurile proprii reprezintă partea pe care ar revendica-o proprietarii din
activul întreprinderii după realizarea operaţiilor de lichidare.
Valoarea la care capitalurile proprii sunt înregistrate în bilanț depinde de evaluarea
activelor și datoriilor.
(b)Fiabilitatea evaluării
6
Pentru ca un element să fie recunoscut în bilanț este necesar ca acesta să aibă un cost
sau o valoare ce poate fi evaluat(ă) în mod fiabil. Informațiile au proprietatea de a fi fiablile
atunci când sunt complete, neutre și fără erori. Spre exemplu, un stoc de marfă achiziționat se
va evalua la costul de achiziție care cuprinde prețul consemnat pe factura furnizorului la care
se adaugă alte cheltuieli direct legate de achiziție, consemnate și ele în documente
justificative. Dacă toate aceste elemente de cheltuieli ocazionate de achiziția elementului sunt
identificate sau identificabile la momentul achiziției atunci costul de achiziție este evaluat
fiabil. În cazul unui stoc de produse finite obținut din producție proprie, costul de producție
este o măsură fiabilă. În cazul datoriilor generate de procurarea de active, evaluarea acestora
este fiabilă deoarece valoarea lor este dată de costul sau valoarea resurselor procurate prin
îndatorare. Dacă activul are o valoare fiabilă atunci și datoria este evaluată la fel de fiabil.
În multe cazuri însă, trebuie să se estimeze costul sau valoarea. Utilizarea estimărilor
rezonabile este o parte esențială a întocmirii situațiilor financiare și nu le subminează
fiabilitatea.
Dacă nu poate fi efectuată o estimare rezonabilă, elementul nu va fi recunoscut în bilanț chiar
dacă răspunde definiției.
Un element care răspunde definiției activului dar care nu poate fi evaluat fiabil poartă
denumirea de activ contingent (eventual). Un element care răspunde definiției datoriei dar
care nu poate fi evaluat fiabil poartă denumirea de datorie contingentă (eventuală).
Activele și datoriile contingente nu se prezintă în bilanț și se menționează în notele la
situațiile financiare. Acestea pot deveni în viitor active sau datorii în bilanț dacă condițiile de
recunoaștere vor fi îndeplinite.
Un activ respectiv o datorie recunoscut(ă) inițial în bilanț poate să nu mai răspundă la un
moment dat criteriilor de recunoaștere. În acest caz, elementul în cauză va fi derecunoscut
(eliminat din bilanț).
Un element recunoscut în bilanț poate să devină ulterior un element contingent după cum și
un element contingent poate deveni element recunoscut în bilanț.
Un element care nu răspunde condițiilor de recunoaștere și care nu este recunoscut în bilanț,
poate fi recunoscut mai târziu, ca urmare a unor circumstanțe sau evenimente ulterioare care
determină îndeplinirea condițiilor.
III.Prezentarea Situaţiei poziţiei financiare conform IAS 1
“Prezentarea situaţiilor financiare”
IAS 1 lasă întreprinderilor posibilitatea de a opta fie pentru un model de Situaţie a
poziţiei financiare care are la bază ecuaţia ACTIVE – DATORII = CAPITALURI PROPRII
fie pentru un model al cărei ecuaţie este ACTIVE = CAPITALURI PROPRII + DATORII.
Odată ales, modelul trebuie utilizat cu consecvenţă de la o perioadă la alta.
Indiferent de opţiune, în funcţie de natura activităţii, întreprinderea trebuie să
procedeze la analiza activelor şi a datoriilor sale şi să le delimiteze în necurente şi curente.
Criteriul cel mai larg utilizat în aprecierea caracterului curent sau necurent al unui
activ/datorie este durata de realizare/decontare raportată la durata exerciţiului financiar.
Un activ care va fi realizat (transformat în lichidităţi băneşti prin vânzare sau consum,
spre exemplu) într-o perioadă mai mare de 1 an va fi considerat activ necurent. Dacă durata de
realizare este mai mică de 1 an, activul în cauză va fi considerat curent.
O datorie va fi considerată necurentă dacă are o scadenţă mai mare de 1 an. Datoriile
cu scadenţa mai mică de un an sunt considerate curente.
7
Unele întreprinderi fac derogare de la acest principiu general în ceea ce priveşte
prezentarea creanţelor şi a datoriilor aferente ciclului normal de exploatare al întreprinderii
(creanţele şi datoriile faţă de clienţi, furnizori, salariaţi etc.). Aceste elemente sunt prezentate
adesea în categoria elementelor curente chiar dacă au o scadenţă mai mare de un an. În aceste
situaţii se recomandă prezentarea distinctă în bilanţ a părţii cu scadenţa mai mare de an sau
menţionarea ei în notele la situaţiile financiare.
Iată, în sinteză, precizările IAS 1 în acest sens:
Prevederile IAS 1 ce trebuie avute în vedere pentru elaborarea Situației poziției
financiare sunt :
O entitate trebuie să prezinte activele circulante și imobilizate și datoriile curente și
pe termen lung drept clasificări distincte în situația poziției financiare în conformitete cu
punctele 66-67, cu excepția cazului când o prezentare bazată pe lichiditate oferă informații
care sunt fiabile și mai relevante. Atunci când se aplică această excepție, o entitate trebuie să
prezinte toate activele și datoriile în ordinea lichidității (pct.60).
Indiferent de metoda de prezentare adoptată, o entitate trebuie să prezinte valoarea pe
care se așteaptă să o recupereze sau să o deconteze după o perioadă mai mare de
douăsprezece luni pentru fiecare element-rând de activ sau datorie care combină valori care
se preconizează că vor fi recuperate sau decontate :
(a)într-un unterval de până la douăsprezece luni după perioada de raportare, și
(b)într-un interval de peste douăsprezece luni după perioada de raportare (pct.61).
O entitate trebuie să clasifice un activ drept activ circulant atunci când :
(a)se așteaptă să valorifice activul, sau intenționează să îl vândă sau să îl consume în
cadrul ciclului normal de exploatare ;
(b)activul este deținut în principal, în scopul tranzacționării ;
(c)se așteaptă valorificarea activului în termen de douăsprezece luni după perioada
de raportare ; sau
(d)activul reprezintă numerar sau echivalente de numerar (după cum sunt definite de
IAS 7), cu excepția cazului în care există restricția ca activul să fie schimbat sau utilizat
pentru decontarea unei datorii pentru o perioadă de cel puțin douăsprezece luni după
perioada de raportare.
O entitate trebuie să clasifice toate celelalte active drept active imobilizate (pct.66).
O entitate trebuie să clasifice o datorie drept datorie curentă atunci când :
(a)se așteaptă să deconteze datoria în ciclul normal de exploatare al entității ;
(b)datoria este deținută, în principal, în scopul tranzacționării ;
(c)datoria trebuie decontată în termen de douăsprezece luni după perioada de
raportare ; sau
(d)entitatea nu are un drept necondiționat de a amâna decontarea datoriei pentru cel
puțin douăsprezece luni după poerioada de raportare (a se vedea punctul 73). Termenii unei
datorii care, la opțiunea partenerului, ar putea fi decontată prin emiterea de instrumente de
capitaluri proprii nu influențează clasificarea acesteia.
O entitate trebuie să clasifice toate celelalte datorii drept datorii pe termen lung
(pct.69).
IAS 1 lasă întreprinderii o marjă destul de largă în detalierea posturilor în situaţia
poziţiei financiare. Vor fi prezentate în poziţii distincte doar acele elemente care sunt
considerate semnificative din punct de vedere al naturii, al funcţiei şi al mărimii lor.
Elementele considerate nesemnificative vor fi cumulate după criterii de omogenitate şi
evidenţiate în posturi numite, de exemplu, "Alte stocuri", "Alte datorii", etc.
8
IAS 1 revizuit prezintă o listă de elemente relevante ce trebuie publicate fie în cadrul
situaţiilor financiare principale fie în notele explicative. Anexa la IAS 1 prezintă un exemplu
ilustrativ al Situaţiei poziţiei financiare întocmită de un grup de societăţi.
Situaţia poziţiei financiare la 31.12.N
N N-1
ACTIVE
Active necurente
Imobilizări corporale
Investiții imobiliare
Fond comercial
Alte active necorporale
Investiţii în întreprinderile asociate
Active financiare disponibile pentru vânzare
Active necurente din activităţi discontinue
Active de impozit amânat
Active curente
Stocuri
Creanţe comerciale
Alte active curente
Active imobilizate deținute în vederea vânzării
Active financiare deținute în vederea tranzacționării
Active curente din activităţi discontinue
Lichidităţi şi alte echivalente de lichidităţi
TOTAL ACTIVE
CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII
Capitaluri atribuibile acţionarilor societăţii mamă
Capital social
Rezerve
Alte rezerve
Câştiguri nedistribuite
Interese minoritare
TOTAL CAPITALURI PROPRII
Datorii necurente
Împrumuturi pe termen lung
Datorii de impozit amânat
Provizioane pe termen lung
Total datorii necurente
Datorii necurente din activităţi discontinue
Datorii curente
Datorii comerciale şi alte datorii curente
Împrumuturi pe termen scurt
Partea curentă a împrumuturilor pe termen lung
Impozitul pe profit curent de plătit
Provizioane pe termen scurt
Datorii curente din activităţi discontinue
Total datorii curente
9
TOTAL DATORII
TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII
Detalii privind activele
A.Structuri privind activele necurente
I.Imobilizări corporale
Imobilizările corporale sunt acele active corporale care:
(a)sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea
de servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
(b)este posibil să fie utilizate pe parcursul mai multor perioade (IAS 16 Imobilizări
corporale).
Exemple: Terenuri şi amenajări de terenuri, Construcţii, Instalaţii tehnice şi maşini, Mijloace
de transport, Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, Animale şi plantaţii, Mobilier,
aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale, Avansuri acordate
pentru imobilizări corporale, Imobilizări corporale în curs de execuţie
Vor fi recunoscute în activul bilanţului şi acele imobilizări corporale dobândite printr-
un contract de leasing financiar deoarece întreprinderea deşi nu deţine proprietatea juridică a
acestora deţine proprietatea economică (adică îşi însuşeşte cea mai mare parte a avantajelor
economice viitoare şi riscurile semnificative asociate deţinerii şi utilizării bunurilor luate în
leasing financiar).
Întrucât pentru recunoaşterea unei imobilizări corporale esenţiale sunt natura şi
destinaţia acesteia şi nu durata de utilizare sau valoarea, anumite bunuri de natura obiectelor
de inventar ar trebui asimilate imobilizărilor corporale (piesele de schimb de exemplu).
Imobilizările corporale (cu excepţia terenurilor) se consumă treptat, consumul fiind
reflectat în contabilitate sub forma cheltuielilor cu amortizarea. Amortizarea trebuie să
reflecte ritmul de consum al activului în cauză. Deasemenea, imobilizările corporale sunt
supuse unor teste de depreciere înainte de a fi prezentate în situaţiile financiare iar
deprecierile constatate sub forma provizioanelor pentru depreciere sunt imputate de regulă
contului de profit şi pierdere.
Exemplu Întreprinderea ALFA achiziţionează la începutul exerciţiului N un utilaj la costul de
1.000 lei. Managerii estimează că acesta se va consuma uniform în timp într-o perioadă de 5
ani. La sfârşitul exerciţiului N managerii estimează că valoarea pe care o mai pot recupera din
acest activ este de 650 lei. La ce valoare va fi prezentat utlajul în bilanţul de la sfârşitul
exerciţiului N?
La momentul achiziţiei, incidenţa în bilanţ este următoarea (pentru a simplifica
raţionamentul vom neglija impactul TVA şi vom considera că până la sfârşitul exerciţiului nu
se achită datoria faţă de furnizor):
10
Bilanţ la 1.01.N
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
Utilaj 1.000 Furnizori de imobilizări
1.000
Total 1.000 Total 1.000
Ulterior achiziţiei, utilajul se consumă ca urmare a utilizării.
Consumul aferent primului an este 1.000 lei/5 ani = 200 lei. Acesta se numeşte în
termeni contabili amortizare şi se deduce în bilanţ din valoarea de 1.000 lei. Utilajul a avut la
momentul achiziţiei sale potenţialul de a genera avantaje economice viitoare de cel puţin
1.000 lei. În urma utilizării aceste avantaje viitoare se epuizează şi vor genera recunoaşterea
unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere de 200 lei. Ţinând cont de estimarea iniţială, la
31.12.N întreprinderea ar mai fi avut de obţinut avantaje economice viitoare de 800 lei.
Realitatea la 31.12.N este alta însă. Managerii estimează că mai pot recupera cel mult 650 lei
şi nu 800 lei. Cu alte cuvinte, la sfârşitul anului N se constată că utilajul este depreciat iar
deprecierea este 800 lei – 650 lei = 150 lei. Suma de 150 lei reprezintă suma pe care
managerii nu o mai pot recupera din ceea ce au estimat iniţial ţinând cont de starea actuală a
utilajului şi de condiţiile de piaţă existente la sfârşitul anului N. Deprecierea constatată nu este
definitivă deoarece în viitor valoarea de piaţă a utilajului ar putea să crească iar managerii ar
putea lua măsuri prin care să crească avantajele economice viitoare aşteptate din utilizarea
acestuia Această depreciere va genera diminuarea valorii utilajului în bilanţ şi recunoaşterea
unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere. În termeni contabili, deprecierea unui activ se
numeşte provizion pentru depreciere.
În concluzie, situaţia la sfârşitul exerciţiului N va fi următoarea:
Bilanţ la 1.01.N
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
Utilaj
650(1)
Datorii:
Furnizori de imobilizări
Capitaluri proprii:
Rezultat
1.000
(350)(2)
Total 650 Total 650
(1)Valoarea la care utilajul va fi prezentat în bilanţ va fi valoarea de intrare din care se deduc
consumul şi deprecierea: 1.000 – 200 – 150 = 650 lei.
(2)Rezultatul se preia din contul de profit şi pierdere. În situaţiile financiare valorile negative
se trec adesea între paranteze.
Cont de profit şi pierdere N
Cheltuieli Suma Venituri Suma
Cheltuieli privind 200 0
11
amortizarea utilajului
Cheltuieli cu provizionul
pentru deprecierea
utilajului
150
Rezultat (pierdere) 350(1)
(1)Rezultat = Venituri – Cheltuieli = 0 – 350 = -350 lei. În exemplul nostru rezultatul este
negativ deoarece am neglijat toate celelalte tranzacţii şi evenimente care au loc în exerciţiul
N. Rezultatul este sursa de îmbogăţire sau de sărăcire a proprietarilor întreprinderii. Prin
urmare el se regăseşte în masa capitalurilor proprii în bilanţ.
În concluzie, când active precum utilajul nostru se amortizează şi/sau se depreciază la
data bilanţului, valoarea acestora trebuie diminuată cu consumurile şi deprecierile constatate
şi simultan recunosute cheltuieli în contul de profit şi pierdere care vor diminua rezultatul
exerciţiului care se va etala în bilanţ ca element de capital propriu.
După cum vom vedea într-un capitol următor, întreprinderile pot prezenta
imobilizările în bilanţ fie la o valoare diminuată cu amortizările şi provizioanele pentru
depreciere fie la o valoare reevaluată.
II. Imobilizări necorporale
Imobilizările necorporale sunt active nemonetare, identificabile, fără substanţă fizică,
deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi
închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative (IAS 38 Imobilizări
necorporale)
1.Cheltuieli de dezvoltare
Cheltuielile de dezvoltare sunt ocazionate de realizarea unor proiecte de dezvoltare ce
au ca finalitate obţinerea de produse, dispozitive, tehnologii, servicii noi sau substanţial
ameliorate etc.
Cheltuielile de dezvoltare vor figura în bilanţ atâta timp cât există certitudinea că, prin
angajarea lor, întreprinderea va obţine în viitor avantaje economice şi că ele pot fi evaluate
în mod fiabil. Dacă această certitudine nu există, atunci cheltuielile de dezvoltare vor fi
trecute pe cheltuieli în contul de profit şi pierdere.
Potrivit IAS 38, se consideră că această certitudine există dacă întreprinderea poate
demonstra următoarele:
-fezabilitatea tehnică pentru finalizarea activului necorporal, în aşa fel încât să fie
disponibil pentru utilizare sau vânzare;
-intenţia de a finaliza acel activ necorporal;
-abilitatea de a folosi sau vinde activul necorporal;
-modul în care activul necorporal va genera probabile avantaje economice viitoare;
-existenţa resurselor tehnice, financiare şi a altor resurse adecvate pentru a duce la bun
sfârşit dezvoltarea sa în vederea utilizării sau vânzării activului necorporal; şi
-abilitatea de a evalua fiabil cheltuiala atribuibilă activului necorporal în timpul
dezvoltării sale.
12
Cercetarea este o investigaţie originală şi programată, întreprinsă în vederea
achiziţionării unui procedeu de înţelegere şi a unor cunoştinţe ştiinţifice sau tehnice noi.
Cheltuielile de cercetare (fundamentală) nu trebuie recunoscute în activul bilanţului. Ele
vor fi recunoscute drept cheltuieli în contul de profit şi pierdere deoarece nu pot fi
identificate şi evaluate fiabil avantajele economice viitoare generate de acestea. De regulă
un proiect de cercetare este urmat de unul de dezvoltare iar avantajele economice sunt
atribuite fazei de dezvoltare.
2.Concesiuni, brevete, licenţe, mărci şi alte drepturi şi valori similare
(i)Concesiunea este contractul prin care o parte numită concedent, cedează contra
plată, unei alte părţi, numită concesionar pe o perioadă determinată dreptul de exploatare a
unor bunuri sau de exercitare a unei activităţi. Ea poate fi publică sau privată.
(ii)Brevetul reprezintă un drept exclusiv de a folosi, realiza sau vinde un produs sau un
serviciu.
(iii)Licenţa reprezintă dreptul de a exploata pe o perioadă determinată rezultatul unui
brevet.
(iv)Marca reprezintă cheltuielile pe care întreprinderea le angajează cu scopul de a-şi
delimita produsele şi serviciile de cele oferite de terţi.
3.Fondul comercial este determinat cu ocazia achiziţiei unei întreprinderi, poate fi pozitiv
(goodwill) sau negativ (badwill) şi se determină ca diferenţă între preţul plătit la momentul
achiziţiei şi valoarea de piaţă a cotei părţi din activul net achiziţionat.
Fondul comercial pozitiv este recunoascut ca imobilizare necorporală în timp ce fondul
comercial negativ este trecut pe venit în contul de profit şi pierdere (IFRS 3 Regrupări de
întreprinderi).
Exemplu
Întreprinderea ALFA achiziţionează 80% din societatea BETA. La momentul
achiziţiei se identifică valorile juste ale activelor şi datoriilor societăţii BETA. Experţii în
evaluare au estimat valoarea justă a activelor la 1.000 lei iar valoarea justă a datoriilor la 600
lei. Preţul la care va avea loc achiziţia este de 500 lei.
Fondul comercial = 500 – (1.000 - 600)x80% = 180 lei.
Fondul comercial de 180 lei reprezintă un surplus de avantaje economice viitoare ce se
aşteaptă a fi obţinute peste valoarea justă de 320 lei şi care este pus pe seama unor elemente
care nu pot fi evaluate separat dar care sunt generatoare de avantaje economice. Astfel de
elemente sunt: clientela, canalele de distribuţie, nivelul de pregătire al salariaţilor, calitatea
furnizorilor, bunele relaţii cu băncile, salariaţii, cu partenerii comerciali, renumele
întreprinderi în mediul de afaceri etc.
Cheltuielile pe care întreprinderea le face pentru a-şi dezvolta fondul comercial
(cunoscute şi sub denumirea de fond comercial creat sau generat intern) nu figurează în bilanţ
ci afectează contul de profit şi pierdere deoarece nu îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca
activ.
13
4.Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale
5.Imobilizări necorporale în curs
6.Alte imobilizări necorporale (programe informatice, know-how, drepturi de autor
etc.).
Imobilizările necorporale se amortizează de regulă pe durata lor de utilitate şi pot face
obiectul constatării unor deprecieri la data bilanţului.
III.Active financiare disponibile pentru vânzare
Acestea sunt acele active financiare care nu sunt deţinute până la scadenţă dar nici nu
sunt deţinute în vederea tranzacţionării. Cel mai adesea ele sunt reprezentate de interesele de
participare. Ele se evaluază în bilanţ la valoarea justă iar variaţia de valoare justă se impută
direct în capitalurile proprii.
Titlurile de participare sunt acţiuni achiziţionate cu scopul de a controla exclusiv,
concomitent sau de a influenţa notabil întreprinderea emitentă.
Exemplu Să analizăm următoarea structură :
Societatea noastră M deţine 80% din acţiunile societăţii A. Dacă pornim de la
ipoteza că o acţiune dă un singur drept de vot atunci M deţine majoritatea drepturilor de vot şi
deci un control exclusiv asupra societăţii A. Societatea controlată exclusiv se numeşte filială.
Prin urmare A este filiala lui M. Politicile operaţionale, de investiţii şi de finanţare ale lui A
sunt impuse de M. A are şi nişte acţionari minoritari a căror influenţă este slabă. Societatea M
partajează controlul asupra societăţii B cu societatea C. Altfel spus, B este controlată
concomitent sau conjunctiv (sau joint venture). Societăţile M şi A formează grupul MA.
Societatea B este o societate asociată grupului MA. Societatea M deţine 20% din societatea D.
E este filiala societăţii E. Societatea M are o formă slabă de control asupra lui D care se
numeşte influenţă notabilă. D este o societate în care M are un interes de participare.
IV. Active financiare deţinute până la scadenţă
Acestea sunt împrumuturi acordate şi alte creanţe financiare a căror scadenţă este într-o
perioadă mai mare de 1 an.
M
A B
D
E
C
80%
50%
50%
20%
80%
14
V.Active necurente deținute în vederea vânzării
Întreprinderile care întocmesc un bilanţ contabil conform IAS 1 trebuie să prezinte
activele necurente ce urmează a fi vândute separat de cele ce sunt deţinute în vederea utilizării
(de exemplu terenuri, clădiri care vor fi vândute).
Dacă vânzarea acestor active este foarte probabil să aibă loc într-o perioadă mai mare
de 1 an atunci ele vor fi prezentate distinct în categoria activelor necurente. Dacă vânzarea va
avea loc în cel mult un an de la data bilanţului atunci ele se vor prezenta distinct în masa
activelor curente.
VI.Cheltuieli în avans
Acestea sunt plăţi efectuate în perioada curentă dar care vor fi imputate cheltuielilor
perioadei sau perioadelor următoare (chirii, abonamente plătite anticipat). Dacă aceste
cheltuieli vor fi imputate la cheltuieli în contul de profit şi pierdere într-o perioadă mai mare
de 1 an, vor fi considerate active necurente.
Exemplu Întreprinderea ALFA a luat cu chirie un depozit în exerciţiul N. Ea plăteşte suma de
300 lei reprezentând chiria aferentă exerciţiului N şi în avans chiria aferentă următorilor doi
ani (chiria anuală este de 100 lei).
Chiria aferentă perioadei curente va fi recunoscută drept cheltuială în contul de profit
şi pierdere. Chiria plătită în avans de 200 de lei reprezintă o creanţă a cărei scadenţă se întinde
pe parcursul a doi ani (N+1 şi N+2). Întreprinderea nu este obligată să achite chiria anticipat.
Făcând o plată în avans ea acordă un credit proprietarului depozitului şi, prin urmare are o
creanţă faţă de acesta. Chiria plătită în contul exerciţiului N+1 va fi considerată activ curent în
timp ce suma plătită în contul anului N+2 va fi prezentată în masa activelor necurente.
B.Structuri privind activele curente
I.Stocurile
Stocurile sunt active :
a)deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţi;
b)în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca mai sus ; sau
c)sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în
procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii (IAS 2 Stocuri).
Exemple:materii prime, materiale consumabile, producţie în curs de execuţie, produse
(semifabricate; -produse finite; -produse reziduale); stocuri aflate la terţi; mărfuri; ambalaje.
Unele întreprinderi asimilează stocurilor şi avansuri plătite furnizorilor de stocuri.
II.Creanţele
1.Creanţele comerciale sunt drepturi de primit de la clienţii şi furnizorii întreprinderii:
(i)Clienţi – sume de încasat de la clienţi în contul bunurilor livrate şi serviciilor
prestate acestora;
(ii)Avansuri plătite furnizorilor de lucrări şi servicii – sume achitate în avans
furnizorilor şi în contrapartida cărora întreprinderea urmează să primească o lucrare sau un
serviciu;
15
(iii)Efectele comerciale de primit – sunt generate în momentul în care întreprinderea a
acceptat o hârtie de valoare care poate fi preschimbată în bani la scadenţă sau cu care poate
stinge o datorie. Aceste efecte sunt reprezentate de cambii, bilete la ordin, warant-uri, etc.
2.Creanţele salariale sunt reprezentate de avansurile plătite salariaţilor.
3.Creanţele faţă de asociaţi şi acţionari sunt reprezentate de contravaloarea bunurilor şi a
sumelor de bani promise cu titlu de aport la capitalul social dar care nu au fost realizate
(vărsate). Cu alte cuvinte, capitalul a fost subscris dar nu a fost vărsat, societatea dobândind
astfel un drept de creanţă asupra asociaţilor.
4.Creanţele fiscale reprezintă sume de recuperat de la autoritatea fiscală (de exemplu, TVA de
recuperat).
5.Alte creanţe, denumite generic debitori diverşi. Acestea apar din operaţii precum vânzarea
de imobilizări necorporale, corporale, titluri de valoare etc.
III.Active financiare deţinute în vederea tranzacţionării
Acestea sunt titlurile de plasament achiziţionate în scop speculativ pentru a fi vândute
de regulă într-o perioadă scurtă de timp. Ele se prezintă în bilanţ la valoarea justă iar variaţiile
de valoare justă se impută contului de profit şi pierdere (la cheltuială sau venit).
IV.Active financiare deţinute până la scadenţă.
V. Active financiare disponibile pentru vânzare (dacă vânzarea va avea loc în anul
următor)
VI.Active necurente deținute în vederea vânzării (dacă vânzarea va avea loc în anul
următor)
VII.Lichidităţi şi echivalente de lichidităţi
Lichidităţile se referă la sumele deţinute în casierie şi în conturile de la bănci (conturi
la vedere şi de depozit, acreditive). În casierie sunt deţinute şi o serie de valori precum bilete
şi tichete de călătorie, abonamente, timbre fiscale şi poştale, cecuri, bonuri de masă, de
benzină, etc.
Echivalentele de lichidităţi sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide
(convertibile cu uşurinţă în lichidităţi) şi care sunt supuse unui risc neglijabil de schimbare a
valorii. Scadenţa lor este de regulă sub trei luni şi nu au scop speculativ.
V.Cheltuieli în avans
Vor fi considerate active curente acele cheltuieli în avans care vor fi imputate la
cheltuieli în contul de profit şi pierdere într-o perioadă mai mică de 1 an.
Detalii privind datoriile Criteriul curent-necurent este criteriul principal de alocare al datoriilor în bilanţ. După
delimitarea lor în necurente şi curente, datoriile sunt analizate, în vederea prezentării lor în
bilanţ şi în funcţie de natura lor (acesta este un criteriu secundar).
În funcţie de natura lor, datoriile întreprinderii pot fi:
1.Datorii financiare
Acestea sunt reprezentate de:
a)sume datorate instituţiilor de credit (credite bancare şi dobânzile aferente acestora);
b)împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni şi dobânzile aferente acestora;
16
c)datorii faţă de filiale, faţă de societăţi asociate sau faţă de societăţi în care există interese de
participare, etc.;
2.Datorii comerciale
Acestea sunt reprezentate de:
a)datoriile faţă de furnizori;
b)avansurile încasate de la clienţi (clienţi creditori);
c)efectele comerciale de plată.
3.Datorii salariale şi sociale
a)datoriile salariale sunt reprezentate de salarii;
b)datoriile sociale sunt reprezentate de contribuţiile cu caracter social suportate atât de
întreprindere cât şi de salariaţi (contribuţii la sigurările sociale, la fondul de şomaj, la fondul
asigurărilor sociale de sănătate), datorii privind pensiile (în cazul existenţei fondurilor private
de pensii).
4.Datorii fiscale
Acestea sunt reprezentate de impozitele şi taxele datorate autorităţii fiscale (de exemplu TVA
de plată, impozitul pe profit, pe dividende, pe clădiri etc.).
5.Datorii faţă de asociaţi şi acţionari
Acestea sunt reprezentate de dividendele de plată dar şi de sumele de rambursat în cazul
retragerii unor asociaţi.
6.Alte datorii (denumite generic creditori diverşi). Acestea sunt generate, spre exemplu, cu
ocazia achiziţiei unor titluri de valoare ce urmează a fi achitate ulterior.
7. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt datorii a căror scadenţă şi/sau mărime
este nesigură . Ele pot avea scadenţa foarte probabil în anul următor sau într-o perioadă mai
mare de un an şi se stabilesc în urma unor estimări.
Întreprinderea trebuie să constituie aceste provizioane dacă ele sunt justificate
economic indiferent că rezultatul acesteia va fi profit sau pierdere şi indiferent de regimul lor
fiscal (dacă sunt deductibile sau nu).
Exemplu: În cursul anului N, societatea Alfa S.A. este acţionată în justiţie de către un client Beta,
ca urmare a încălcării unei clauze contractuale. La 31.12.N, consultanţii juridici ai societăţii
Alfa opinează că este foarte probabil ca în cursul anului N+1 litigiul să fie pierdut şi să fie
necesară plata unor despăgubiri societăţii Beta, estimate la 1.000 lei. În luna noiembrie N+1,
Alfa primeşte rezoluţia definitivă din partea instanţei şi care o obligă la plata sumei de 1.100
lei. Cum afectează aceste evenimente situaţiile financiare ale societăţii Alfa?
La 31.12.N se constată existenţa unei obligaţii prezente de natură contractuală ce are la
bază un eveniment trecut (acţiunea în instanţă introdusă de Beta ca urmare a încălcării de
către Alfa a clauzei contractuale). Dacă avem în vedere opinia consultanţilor juridici atunci
este foarte probabil ca pentru decontarea acestei obligaţii care va avea scadenţa în anul N+1 să
17
aibă loc o ieşire de trezorerie de 1.000 lei. În concluzie, efectele în situaţiile financiare ale
societăţii N la 31.12.N sunt:
-recunoaşterea în bilanţ a unei datorii estimată la 1.000 lei;
-recunoaşterea în contul de profit şi pierdere a unei cheltuieli de 1.000 lei.
Bilanţ la 31.12.N
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
……………… …………….
Datorii:
Provizion pentru litigiu
……………
Capitaluri proprii:
……………
Rezultat
1.000
(1.000)
Total X Total X
Cont de profit şi pierdere N
Cheltuieli Suma Venituri Suma
Cheltuieli cu
provizioanele pentru
riscuri şi cheltuieli
.................
1.000
……….
………… 0
Rezultat (pierdere) 1.000
Altfel spus, apariţia în bilanţ a datoriei de 1.000 lei are ca efect diminuarea averii
proprietarilor întreprinderii datorită faptului că în viitor (în anul N+1) vor avea loc ieşiri de
lichidităţi către altcineva decât către proprietari. Rezultatul exerciţiului N este negativ
deoarece au fost neglijate toate celelalte tranzacţii şi evenimente care au avut loc în exerciţiul
N.
În luna noiembrie N+1, decizia instanţei atestă obligaţia întreprinderii de a achita suma
de 1.100 lei. Prin urmare, în contabilitatea exerciţiului N+1 se va recunoaşte datoria efectivă
de plată de 1.100 lei în contrapartidă cu o cheltuială a anului N+1. Din moment ce a fost
reflectată datoria efectivă, nu mai are sens menţinerea în bilanţ şi a datoriei estimate la
31.12.N, de 1.000 lei. Nu putem încărca în bilanţul anului N de două ori aceeaşi datorie.
Deci, imaginea în bilanţul anului N+1 va fi următoarea:
Bilanţ la 31.12.N+1
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
…………….. ……………….
Datorii:
18
Despăgubiri de plată
.....................
Capitaluri proprii:
.....................
Rezultat
1.100
………..
………..
(100)
Total X Total X
În bilanţul N+1 va fi reflectată datoria efectivă de 1.100 lei ceea ce va avea ca efect sărăcirea
proprietarilor şi recunoaşterea unei cheltuieli de 1.100 lei. În acelaşi timp, va fi ştearsă datoria
estimată de 1.000 lei ceea ce va antrena recunoaşterea în contul de profit şi pierdere a unui
venit de 1.000 lei.
Cont de profit şi pierdere N +1
Cheltuieli Suma Venituri Suma
Cheltuieli cu
despăgubirile
.................
1.100 Venituri din provizioane
pentru riscuri şi
cheltuieli
...............
1.000
…………
Rezultat (pierdere) 100
8.Veniturile în avans sunt, în cele mai multe dintre cazuri, asimilate datoriilor în analizele
financiare.
Veniturile în avans sunt încasări înregistrate în cursul perioadei curente dar care se
referă la perioadele următoare. Încasările în contul exerciţiului financiar următor sunt datorii
curente iar cele aferente unei perioade mai mare de 1 an sunt datorii necurente.
Sunt asimilate veniturilor în avans şi subvenţiile pentru investiţii (dacă întreprinderea
optează pentru tratamentul de referinţă prevăzut de norma IAS 20 Subvenţii). Subvenţiile
pentru investiţii sunt fonduri primite de la stat pentru finanţarea achiziţiei sau producţiei
proprii de imobilizări corporale.
Subvenţiile pentru investiţii sunt structuri a căror prezenţă în bilanţ este controversată.
Ele sunt asimilate datoriilor mai degrabă pentru că nu sunt capitaluri proprii decât pentru că ar
respecta pe deplin criteriile de recunoaştere ca datorie.
Subvenţiile pentru investiţii nu sunt capitaluri proprii deoarece nu provin de la
proprietarii întreprinderii şi nici nu sunt forme de rezultat utilizate în vederea autofinanţării.
Ele provin din afara întreprinderii. Primirea lor nu crează o obligaţie ce trebuie decontată în
viitor. Cel mai adesea aceste subvenţii sunt nerambursabile deşi ar putea exista şi situaţii în
care întreprinderea să fie obligată le ramburseze. Rambursarea se face în cazul în care
întreprinderea nu a respectat condiţiile impuse pentru acordarea ei. Cand statul decide să
acorde subvenţia este foarte probabil că aceste condiţii vor fi respectate şi deci este foarte
probabil că nu va exista nici o decontare viitoare.
19
Exemplu
Să presupunem că întreprinderea noastră primeşte o subvenţie pentru achiziţia unui
echipament tehnologic, la 1.01.N, în sumă de 400 lei. Costul utilajului este de 600 de lei,
întreprinderea suportând 200 de lei. Durata de amortizare a utilajului este de 5 ani iar metoda
utilizată este cea liniară.
Practic, întreprinderea primeşte o subvenţie de 400 de lei pentru a acoperi cheltuielile
generate de utilizarea activului care vor fi de 600 de lei. Din utilizarea lui, utilajul va genera în
anul N o cheltuială cu amortizarea de 600 lei: 5 ani = 120 lei. Cheltuielile cu amortizarea
aferente exerciţiilor următoarea vor fi de 600 lei – 120 lei = 480 lei. Din subvenţia pentru
investiţii de 400 lei o parte va fi venit al anului N (400 lei: 5 ani = 80 lei) iar restul (400 lei-80
lei = 320 lei) vor fi venituri ale anilor următori. În concluzie partea din subvenţia încasată
aferentă cheltuielilor viitoare generate de activ va fi recunoscută ca venit în avans.
Dacă subvenţia pentru investiţii va fi virată la venituri într-o perioadă mai mică de 1
an, va fi considerată datorie curentă. Partea din subvenţie care va fi reluată la venituri într-o
perioadă mai mare de 1 an va fi considerată datorie necurentă.
Unele întreprinderi preferă să deducă în bilanţ subvenţiile pentru investiţii din
valoarea activelor pentru care acestea s-au primit pentru a nu mări artificial gradul de
îndatorare.
Detalii privind capitalurile proprii
1.Capitalul social
Capitalul social este un indicator care arată că o parte din activele întreprinderii
(bunuri şi sume de bani) au fost puse la dispoziţia acesteia de către proprietari. În funcţie de
forma juridică a întreprinderii, capitalul social se divide în acţiuni (la societăţile pe acţiuni şi
societăţile în comandită pe acţiuni) sau în părţi sociale (la societăţile în nume colectiv,
societăţile în comandită simplă şi societăţile cu răspundere limitată). Capitalul social se
evaluează la valoarea nominală a titlurilor.
Uneori, necesităţile de informare solicită prezentarea separată a capitalului social
subscris şi nevărsat şi respectiv a capitalului social subscris şi vărsat.
Pe parcursul vieţii întreprinderii capitalul social poate fi modificat prin operaţii de
majorare sau de diminuare.
Creşterea capitalului social se poate realiza prin:
-noi aporturi (în numerar şi/sau în natură);
-operaţii interne (încorporarea altor structuri de capital propriu cum ar fi rezervele,
primele legate de capital, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului);
-conversia unor datorii în capital social (conversia obligaţiunilor în acţiuni, etc.).
Diminuarea capitalului social se poate realiza prin:
-retragerea unor asociaţi;
-acoperirea unor pierderi dacă au fost epuizate celelalte surse.
2.Prime legate de capital
20
Primele legate de capital sunt generate cu ocazia operaţiilor de majorare a capitalului
social. Ele pot fi:
a)prime de emisiune – acestea rezultă din majorarea capitalului social prin aport în
numerar în situaţia în care preţul de emisiune al titlurilor este superior valorii nominale a
acestora;
Exemplu Societatea ALFA decide majorarea capitalului social prin aport în numerar. În acest
scop se emit 100 acţiuni care se vând la un preţ de emisiune de 12 lei. Valoarea nominală a
unei acţiuni este 10 lei. Să presupunem că acţiunile sunt achitate în contul de la bancă.
Incidenţa în bilanţ a acestei tranzacţii este următoarea:
Bilanţ
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
Conturi la bănci
(100x12=1.200)
1.200 Datorii:
Capitaluri proprii:
Capital social
(100x10=1.000)
Prima de emisiune
(100x12-100x10)
1.000
200
Total 1.200 Total 1.200
Primele de emisiune reprezintă echivalentul sumei încasate peste valoarea nominală a
acţiunilor emise. Acest surplus nu este recunoscut ca venit în contul de profit şi pierdere
deoarece provine de la proprietarii întreprinderii.
b)prime de aport – acestea apar ca urmare a creşterii capitalului social prin aport în
natură, în situaţia în care valoarea de aport este superioară valorii nominale a titlurilor emise
în contrapartidă;
Exemplu Societatea ALFA primeşte de la un asociat un mijloc de transport cu titlu de aport la
capital. Valoarea stabilită de expertul în evaluare este de 1.217 lei. Valoarea nominală a unei
acţiuni este de 10 lei. Se decide atribuirea a 121 de acţiuni pentru remunerarea acestui aport.
Incidenţa în bilanţ va fi următoarea:
Bilanţ
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
Mijloc de transport 1.217 Datorii:
Capitaluri proprii:
Capital social
(121x10=1.210)
1.210
21
Prima de aport
(1.217-1.210)
7
Total 1.217 Total 1.217
c)prime de fuziune – acestea apar cu ocazia operaţiilor de fuziune a două întreprinderi;
d)prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni – acestea apar atunci când valoarea
obligaţiunilor convertite depăşeşte valoarea nominală a acţiunilor emise în contrapartidă.
Primele legate de capital pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru
constituirea de rezerve iar în cazul lichidării întreprinderii pot fi distribuite proprietarilor.
3.Rezerve
Acestea pot fi:
a)rezerve din reevaluare
Rezervele din reevaluare rezultă din reevaluarea imobilizărilor corporale la valoarea
justă.
Exemplu Societatea ALFA a achiziţionat la începutul exerciţiului N un utilaj la costul de 1.000
lei. Se estimează o durată de utilizare a acestuia de 5 ani şi se optează pentru amortizarea
liniară. La sfârşitul exerciţiului N valoarea justă a utilajului este de 1.200 lei. Deoarece
aceasta este semnificativ mai mare decât valoarea contabilă, managerii decid reevaluarea
utilajului la valoarea justă. Să vedem care este incidenţa reevaluării în bilanţul de la 31.12.N.
a)la data achiziţiei utilajului (începutul exerciţiului N) incidenţa în bilanţ este
următoarea:
Bilanţ
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
Utilaj 1.000 Datorii:
Furnizori de imobilizări
1.000
Total 1.000 Total 1.000
b)la sfârşitul exerciţiului N situaţia în bilanţ este următoarea:
Bilanţ
Active Suma Datorii + Capitaluri
proprii
Suma
Utilaj 1.200 Datorii:
Furnizori de imobilizări
Capitaluri proprii :
Rezervă din reevaluare
Rezultatul exerciţiului
1.000
400
(200)
Total 1.200 Total 1.200
22
Managerii au achiziţionat utilajul cu 1.000 lei deoarece au estimat că vor putea obţine
cel puţin 1.000 lei din utilizarea acestuia. Ca urmare a utilizării, din avantajele de 1.000 lei
sperate iniţial s-au consumat 200 lei (amortizarea aferentă exerciţiului N =200 = 1.000/5 ) şi
au mai rămas de recuperat 800 lei. Consumul a generat o cheltuială ce a avut ca efect
diminuarea rezultatului exerciţiului cu 200 lei. Dacă managerii ar vinde utilajul la sfârşitul
anului (la data bilanţului) ar putea încasa 1.200 lei (valoarea justă). Cu alte cuvinte, la sfârşitul
anului valoarea sperată a avantajelor economice viitoare este cu 400 lei mai mare. Acest plus
de valoare trebuie să fie inclus în averea proprietarilor (în masa capitalurilor proprii). El nu se
recunoaşte drept venit în contul de profit şi pierdere deoarece nu este un câştig realizat
(întreprinderea nu a vândut şi nici nu are intenţia să vândă utilajul). Dacă plusul de 400 lei ar
fi recunoscut ca venit el ar majora profitul iar întreprinderea va trebui să plătească dividende
şi impozitele pe profit şi dividende pentru el. Ori dacă întreprinderea nu a vândut utilajul,
acest plus de valoare nu trebuie inclus în rezultatul distribuibil. El se recunoaşte ca rezervă din
reevaluare şi nu se distribuie atâta vreme cât activul care l-a generat nu s-a realizat (nu s-a
transformat în lichidităţi băneşti).
b)rezerva legală
Aceasta se constituie ca o obligaţie legală (în baza legii societăţilor comerciale) din
profitul brut şi este destinată acoperirii unor pierderi ce ar putea să survină în exerciţiile
următoare.
c)rezerve statutare sau contractuale – acestea se constituie din profitul net şi sunt
destinate autofinanţării întreprinderii;
Asociaţii pot să consimtă ca o parte din profitul net să nu se distribuie la dividende ci
să fie utilizat pentru autofinanţare, astfel încât managerii să nu fie nevoiţi să se îndatoreze
peste măsură. Dacă acţionarii fac presiuni pentru distribuirea de dividende în prezent aceasta
ar putea avea ca efect diminuarea dividendelor viitoare. În lipsa autofinanţării managerii vor
merge la bănci (spre exemplu) pentru a căuta finanţare iar această decizie va avea un cost
numit dobândă ce va diminua dividendele viitoare.
d)câştiguri/pierderi din vânzarea sau anularea instrumentelor de acţiuni proprii
– acestea afectează capitalurile proprii cu semnul + dacă sunt câştiguri şi cu semnul – dacă
sunt pierderi.
e)alte rezerve – acestea se pot constitui din profitul net dar şi din alte surse proprii
(prime legate de capital, rezultat reportat).
f)acţiunile proprii – valoarea acestora se deduce din rezerve deoarece întreprinderea
nu se poate deţine pe ea însăşi (capitalurile proprii trebuie să reflecte averea deţinătorilor de
acţiuni aflate în circulaţie).
4.Rezultatul reportat este reprezentat de profitul nedistribuit din anii anteriori sau pierderea
anilor anteriori care nu a fost acoperită. Acesta este afectat şi de efectele corecţiilor de erori
semnificative precum şi ale erorilor nesemnificative dacă sunt aferente exerciţiilor anterioare.
5.Rezultatul exerciţiului reprezintă rezultatul perioadei pentru care se întocmesc situaţiile
financiare şi se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile perioadei.