Fileshare.ro_caiet Studiu Individual Logica Juridica

Universitatea OVIDIUS ConstanţaDepartamentul ID-IFRFacultatea Drept şi Ştiinţe administrativeSpecializarea DreptForma de învăţământ ID / IFRAnul de studiu ISemestrul IIValabil începând cu anul universitar 2009-2010

Caiet de Studiu Individualpentru

LOGICĂ JURIDICĂ

Coordonator disciplină: Prof. Univ. Dr. ANA RODICA STAICULESCU

Teoria generală a dreptului 1

CUPRINS

INTRODUCERE

LOGICĂ GENERALĂ

I LOGICA. NOŢIUNI INTRODUCTIVE1.1 Obiectul logicii1.2 Definiţia logicii

II. RELAŢIA LOGICII CU ALTE DISCIPLINE2.1 Logica şi psihologia2.2 Logica şi gnoseologia: validitatea şi adevărul.2.3. Utilitatea practică a logicii.

III. PRINCIPIILE LOGICE (partea I)3.1 Caracterizare generală3.2 Principiul identităţii3.3. Principiul noncontradiţiei

IV PRINCIPIILE LOGICE (partea a II-a)4.1. Principiul terţului exclus4.2. Principiul raţiunii suficiente

V. NOŢIUNEA (partea I)5.1. Sensul şi referinţa unui termen5.2. Noţiunea ca produs al abstractizării5.3. Noţiune, termen, cuvânt5.4. Structura noţiunii

VI. NOŢIUNEA (partea a II-a )6.1. Raporturi între noţiuni6.1.1. Raporturi de ordonare între noţiuni6.1.2. Raporturi de opoziţie între noţiuni

VII. NOŢIUNEA (partea a III-a )7.1. Tipologia noţiunii7.1.1. Clasificarea noţiunilor după criteriul sferei 7.1.2. Clasificarea noţiunilor după criteriul conţinutului


VIII. OPERAŢII LOGICE CONSTRUCTIVE (partea I)8.1. Caracterizare generală8.2. Diviziunea şi clasificarea8.3. Specificarea şi generalizarea

IX. OPERAŢII LOGICE CONSTRUCTIVE (partea a II-a)9.1. Analiza şi sinteza9.2. Definiţia

X. PROPOZIŢII CATEGORICE10.1. Caracterizare generală10.2. Raporturi între propoziţiile categorice10.3. Inferenţe imediate cu propoziţii categorice

XI. SILOGISMUL11.1 Noţiunea de silogism11.2. Legile silogismului

XII. LOGICĂ JURIDICĂ (partea I)12.1. Sistemul logic al dreptului12.2. Necesitatea aplicarii logicii in drept

XIII. LOGICĂ JURIDICĂ (partea a II-a)13.1. Logica juridica si locul ei in sistemul stiintei logicii13.2. Logica aplicabila in drept

XIV. LOGICĂ JURIDICĂ (partea a III-a)14.1. Domeniul logicii juridice14.2. Metodele logicii juridice

TESTE DE EVALUARE

BIBLIOGRAFIE


Stimate student,În contextul ştiinţelor juridice, logica este o ştiinţă

auxiliară (făcând parte din aceeaşi categorie de discipline cu filosofia dreptului, psihologia sau sociologia) având ca principală finalitate desăvârşire pregătirii viitorilor jurişti. Logica îi este necesară unui jurist, deoarece ea este implicată în procesul elaborării şi aplicării normelor juridice. Dreptul este un sistem logic, instituţiile juridice aflându-se în numeroase şi complexe relaţii între ele. Nici o normă juridică, institutie sau chiar ramură de drept nu are o existenţă singulară.

Scopul ultim al acestei discipline nu este dobândirea unor cunoştinţe abstracte, ci însuşirea unor instrumente şi capacităţi de analiză şi înţelegere a normelor şi instituţiilor dreptului.

Metodele şi instrumentele de evaluare. În timpul semestrului vor fi organizate două lucrări de verificare (10-15 noiembrie, respectiv 10-15 decembrie). Lucrările de verificare au o pondere de 30% din nota finală, iar examenul scris de la sfârşitul semestrului are o pondere de 70%.

Spor la învăţat şi succes!


Unitatea de învăţare Nr. 1LOGICA. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

CuprinsObiective1.1 Obiectul logicii1.2 Definiţia logiciiLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina


OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:

Înţelegerea obiectului de studiu al logicii Definirea ştiinţei logicii

1.Cuvinte cheie

Logică, obiectul logicii

ScurtăPrezentare

Obiectul logici Nu exista o definitie unica a logicii, cum nu exista o definitie unica a

matematicii. Nu trebuie sa întelegem de aici neaparat ca lo gica admite mai multe definitii,

ci faptul ca nu exista o definitie univoca a acestei discipline, pe care sa o accepte toti logicienii sau filosofii.

Definitie: Într-un sens foarte general, Logica este disciplina care studiaza structura gândirii, facând abstractie de obiectul cunoas terii cât si de subiectul cunoasterii .

Dar ce semnificatie are sintagma “structura a gândirii” ? Sa consideram, de exemplu, propozitiile de mai jos: (1) Daca toti condamnatii sunt vinovati iar Popescu este condamnat, atunci

Popescu e vinovat. (2) Daca esti ori cinstit, ori hot, însa nu es ti hot , atunci esti cinstit. În fiecare din propozitiile de mai sus observam aparitia repetata a cuvintelor

“ daca”, “s i”, “iar”, “atunci”, “sunt”(“este”), “nu”. Acestea se numesc constante logice.

Ele leaga restul componentelor dintr-o propozitie compusa, formând un rationament . Restul componentelor din propozitie se numesc variabile logice . Daca înlocuim în (1) notiunea “ condamnat i” cu litera (simbolul) “A”, “vinovat i” cu simbolul “B” si “Popescu” cu simbolul “P”, rezulta urmatoarea formula:

(1’) Daca toti A sunt B , iar P este A , atunci P este B . Daca înlocuim în (2) propozit ia “ es ti cinstit ” cu litera (simbolul) “ p ”, iar

propozitia “ es ti hot ” cu litera “ q ”, rezulta formula de mai jos: (2’) Daca ori p ori q , si nu q , atunci p . Simbolurile A, B, P si p, q se numesc variabile logice . Noi cunoastem

de la matematica ca în ecuatii apar anumite simboluri numite, de asemenea, variabile. Vom vedea ca între accept iunea notiunii de variabila în matematica si acceptiunea not iunii de variabila în logica exista, fara îndoiala, asemanari.

Daca înlocuim în propozitia (1’) simbolurile A, B, si P cu notiuni rationamentul (1’) va ramâne valid, atâta timp cât înlocuirile vor fi univoce s i exhaustiv e . Având formula (1’) – “Daca toti A sunt B, iar P este A, atunci P este B” –, înlocuind pe A cu notiunea “studenti” , pe B cu notiunea “silitori” iar pe “P” cu notiunea (numele) “Ion”, atunci vom obtine rationamentul: (4) Daca toti


studentii sunt silitori, iar Ion este student, atu nci Ion este silitor. Acest rationament îsi pastreaza valabilitatea, ca s i rat ionamentul (1), cu toate ca în cazul (1) este vorba despre condamnati, vinovat i s i Popescu, iar în cazul (4) este vorba

despre studenti, oameni silitori si Ion. Având formula (2’) – “Daca ori p ori q, s i nu q, atunci p”, daca înlocuim

simbolul “ p ” cu propozitia “ ma duc la cursul de logica ” iar pe “ q ” cu propozitia “ ma duc la film ”, atunci vom obt ine rationamentul:

(5) Daca ori ma duc la cursul de logica ori ma duc la film, s i nu ma duc la film, atunci ma duc la cursul de logica.

Toate aceste rationamente – (1), (2), (4), (5) – sunt valabile în virtutea formei lor logice, si nu a continutului lor.

Test de autoevaluare 1.1.Obiectul logicii

2. Definiţia logicii

Cuvinte cheie

logică, definiţia logicii ca ştiinţă

Scurtă prezentare

Definitie: Într-o formulare mai riguroasa, structura gândirii sau forma logica ar fi acea schelarie a manifestarilor gândirii, asemanatoare unei matrici care confera acelei expresii a gândirii o anumita arhitectura, comuna cu aceea a altor manifestari ale gândirii.

Observam acum ca rationamentul “Daca tot i studentii sunt silitori, iar Ion este student, atunci Ion este silitor” si rationamentul “Daca tot i condamnatii sunt vinovat i iar Popescu este condamnat, atunci Popescu e vinovat” împartas esc aceeasi forma logica , si anume cea redata de formula “ Daca toti A sunt B, iar P este A, atunci P este B. ”

Astfel, propozitii si rationamente din discipline foarte diferite, cum ar fi matematica, fizica, dreptul, biologia folosesc aceleas i scheme de gândire, aceleasi forme logice. Putem spune ca cercetatorii din cadrul acestor discipline folosesc aceleasi structuri sau forme ale gândirii, în ciuda faptului ca obiectul cunoas terii lor difera. Aceste forme logice ale gândirii care le sunt comune sunt date de o singura Logica, proprie gândirii lor si am îndrazni sa spunem, oricarei gândiri.

Unii nu au acceptat definirea logicii ca stiinta a formelor gândirii. De exemplu J. Lucasiewicz, unul dintre cei mai important i cercetatori din domeniul logicii, cu contribut ii substant iale în logica matematica nu a acceptat caracterizarea logicii ca fiind s tiinta


Acordarea de semnificatii variabilelor logice într-un sistem formal poarta numele de interpretare.

Univocitatea înlocuirii se refera la cerinta ca aceeasi notiune sau propozitie sa fie înlocuita de acelasi simbol (variabila). Altfel spus, nu exista o notiune sau o propozitie care sa fie înlocuita în unele aparitii cu un simbol (variabila) s i în altele cu un altul;

Exhaustivitatea se refera la faptul ca notiunile sau propozitiile sunt înlocuite de variabile (simboluri) în toate aparitiile lor (în mod exhaustiv, adica peste tot pe unde apar).

Test de autoevaluare 1.2.Care este definiţia logicii?

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspunsurile testelor de autoevaluare se regăsesc în scurta prezentare, de mai sus, a unităţii de învăţare.

Bibliografie unitate de învăţare nr. 1BIBLIOGRAFIE :

Botezatu, Petre, Introducere în logică, Ed. Polirom, Iaşi, 1997. Botezatu, Petre, Constituirea logicităţii, Editura Ştiinţifică şi

Encilopedică, Bucureşti, 1983. Dima, T, Marma, A, Stoianovici, D, Logica generală, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991. Flew, Antony, Dicţionar de filosofie şi logică, Ed. Humanitas,

Bucureşti, 1996. Ionescu, Nae, Curs de logică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993.


Unitatea de învăţare Nr. 2RELAŢIA LOGICII CU ALTE DISCIPLINE

CuprinsObiective1.1 Logica şi psihologia1.2 Logica şi gnoseologia: validitatea şi adevărul.1.3 Utilitatea practică a logicii.Lucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Delimitarea logicii faţă de alte ştiinţe învecinate

1 Logica s i psihologiaCuvinte cheie

Logică, psihologie

ScurtăPrezentare

Au existat de-a lungul evolut iei logicii si opinii conform carora logica ar avea ca obiect legile gândirii, însa nu privite ca independente de cel care gândeste. Sust inatorii acestui punct de vedere erau filosofi din cea de-a doua jumatate a secolului 19, influentati de empirism . Modul lor de argumentare era acesta: Logica se ocupa cu gândirea, ea are ca obiect legile gândirii corecte. Aceasta pozitie în istoria logicii poarta numele de psihologism .

Gândirea este un fenomen psihic, iar logica nu are nimic în comun cu psihologia. Gândirea, fiind un proces psihic, ea nu po seda nici o forma. Dupa Lucasiewicz, logica ar fi stiinta care se ocupa cu studiul unor relatii, în special a relatiei de implicatie. Cercetatorul polonez dorea sa desparta logica de psihologie, apropiind-o în acelasi timp mai mult de matematica. Însa, asa cum am aratat si în cele anterioare, distinctia între forma si continutul gândirii este legitima si poate fi ment inuta, cel put in în ceea ce priveste corpul logicii clasice.

Putem reafirma acum ca logica este disciplina care studiaza structura gândirii, facând abstractie de legaturile ei cu obiectul gândirii. Dar de ce logica face abstractie nu numai de obiectul gândirii, ci s i de subiectul gândirii?

John Stuart Mill spunea ca logica nu este o forma distincta de stiinta, ci o ramura a psihologiei. În viziunea lui, logica, fiind o parte a psihologiei, difera de ea tot as a cum partea difera de întreg. Pentru Mill orice lege este o generalizare a unor cazuri particulare si este obtinuta prin inductie . Deci si legile gândirii ar fi tot legi o btinute pe baza inductiei, a amplificarii de la particular ( unii ) la universal ( toti ). S-a mai vehiculat ideea ca legile gândirii (principiile logice) ar reprezenta niste obis nuinte sau “întariri” ale traseului stimul-reactie (în termeni behavioristi) si prin urmare, ar putea fi învat ate.

Noi nu putem fi de acord cu psihologismul. Asta pentru ca teoremele si demonstratiile logicii formale nu antreneaza în nici un fel interventia unor factori psihici.

Când se afirma ca daca unii studenti sunt sportivi (Unii S sunt P) atunci unii sportivi sunt student i (Unii P sunt S) , care este o lege logica, constatam ca validitatea acestei legi nu depinde nici de ce sta în locul simbolurilor S si P, s i nici de intelectul (mintea) persoanei care efectueaza acest rat ionament. În caz contrar am putea sa întâlnim persoane pentru al caror psihic propozitia de mai sus sa nu fie valida sau situatii în care aceasta lege sa se verifice numai pentru anumite semn ificatii pe care sa le primeasca simbolurile S s i P. Ceea ce, evident, ar fi absurd.


Un înversunat opozant al psihologismului a fost Gottlob Frege, cel care a elaborat programul logicist . El s i-a elaborat conceptia logicista ca react ie împotriva psihologismului s i cu intent ia de a oferi o fundamentare logica aritmeticii.

În încercarea sa, Frege înlatura concept iile psihologiste asupra aritmeticii, care considerau ca reprezentarile asupra numerelor unt fenomene motorii, dependente de senzat iile musculare.

Empirismul este acea orientare în teoria cunoasterii care sustine ca sursa adevarului provine în principal din informatiile pe care ni le furnizeaza simt urile, s i în mod secundar din procesele ratiunii. Filosoful John Locke (1632-1704) este exponentul de seama al empirismului, prin lucrarea sa An Essay Concerning Human Understanding (1690);

Inductia este procedeul prin care pornind de la niste premise particulare se deriva o concluzie universala , care spune deci mai mult decât spun premisele. Evident, validitatea acestor rationamente este discutabila, pentru ca asumând premisele nu exista o justificare strict logica (deductiva) a concluziei.

Programul logicist urmarea fundarea matematicii pe baze exclusiv logice. Traseul era: Logica Teoria multimilor Aritmetica Matematica.

Logica nu e interesata de factorii extralogici, cum ar fi condit iile psihologice ale efectuarii rationamentului sau domeniul cunoas terii în care se desfas oara acel rationament. Logica nu se intereseaza decât de “relatia ce exista între premisele s i concluzia rationamentului, s i nu modalitatea de parcurgere a traseului de la premise la concluzie de catre o persoana sau alta” , într-un domeniu al activitatii sau altul.

Test de autoevaluare 1.Cum poate fi delimitată logica faţă de psihologie?

2. Logica s i gnoseologia: validitatea si adevarul.Cuvinte cheie

Logică, gnoseologie, validitate, adevăr

Scurtă prezentare

Spuneam mai sus când ne refeream la obiectul logicii ca logica este disciplina care studiaza structura gândirii, facând abstract ie de legaturile ei cu obiectul cunoasterii cât si de cele cu subiectul cunoasterii. Mai spuneam ca logica nu e interesata de factorii extralogici, cum ar fi conditiile psihologice ale efectuarii rationamentului sau domeniul cunoasterii în care se desfas oara acel rat ionament. Putem adauga acum ca în studiul validitat ii rationamentelor logica aproape ca nu e interesata nici macar de adevarul propozitiilor care-l compun. Adevarul reprezinta corespondenta biunivoca între enunt si realitate. Prin urmare, adevarul unei propozitii este o chestiune extralogica.


Sa consideram din nou rationamentul (1): “Daca toti condamnat ii sunt vinovati iar Popescu este condamnat, atunci Popescu e vinovat.” Acest rationament este în mod evident, corect (valid) din punct de vedere logic. Însa validitatea lui nu consta în corespondenta cu realitatea a premiselor (adevaru l lor).

Rat ionamentul (1) nu spune nimic despre cum sunt lucrurile în realitate, el spune doar atât: daca e adevarat ca toti cei condamnati sunt vinovat i , s i e de asemenea adevarat ca Popescu este condamnat , atunci în mod sigur e adevarat ca Popescu este vinovat . Aceasta concluzie nu ne este garantata decât daca avem garant ia adevarului premiselor. Desigur, exista dubii ca toti cei condamnat i sunt vinovati, pentru ca unii sunt condamnat i pe nedrept, fara sa fie vinovati. Totusi, asta nu face ca rat ionamentul (1) sa nu fie corect (valid).

Prin urmare, trebuie sa distingem între doua notiuni aparent apropiate ca sens, însa din punct de vedere logic fundamental diferite: adevarul si validitatea . Daca adevarul unei propozitii reprezinta corespondent a enuntului cu faptele, s i pentru stabilirea lui sunt necesari factori extralogici, validitatea reprezinta o proprietate a formei logice a rationamentelor.

Sa luam rat ionamentul de mai jos: Toti europenii sunt români. Mr. Smith este european. ____________________ Mr. Smith este român. Cele doua propozit ii de deasupra liniei sunt premisele. Linia de sub

premise se citeste “prin urmare” si anunta concluzia. În acest rat ionament, evident, prima premisa este falsa. Doar unii europeni sunt români, nu tot i. Însa cu toate acestea, rat ionamentul este

valid, adica corect din punct de vedere logic. El nu spune decât ca daca premisele sunt adevarate , atunci concluzia rezulta cu necesitate. Acest rat ionament este valid în virtutea formei sale logice , s i nu a materiei (sau a cont inutului) sau. Forma lui logica este aceasta:

Toti E sunt R; X este E ____________X este R Orice rat ionament care are aceasta forma logica va fi de asemenea valid.

Pentru a proba aceasta putem înlocui simbolurile E, R si X prin o rice alte notiuni dorim s i vom vedea ca rationamentul ramâne valid orice interpretare ar primi aceste simboluri . Definitie: Prin urmare, validitatea reprezinta acea proprietate a unui rationament de a garanta adevarul concluziei pe baza a devarului premiselor. Nu se tine cont de adevarul premiselor: ele se presupun adevarate. Un rationament este valid daca presupunând ca premisele lui sunt adevarate, concluzia nu poate fi falsa. Altminteri, rationa mentul nu este valid. Validitatea, a s i nevaliditatea unui rationament sunt proprietati formale, care tin de forma logica (de structura rationamentului) si nu de materia (sau continutul) sau. Într-un rationament valid între premise s i concluzie se instituie o relatie de decurgere logica : concluzia decurge logic din premise.


Test de autoevaluare 2.1. Logica şi gnoseologia: validitatea şi adevărul.

3. Utilitatea practica a logicii.Cuvinte cheie

Logică, praxiologie, informatică, utilitatea logicii

Scurtă prezentare

Logica este o disciplina extrem de utila astazi, însa lucrurile nu au stat as a dintotdeauna, filosofi precum Seneca socotind problemele logicii nis te prostii copilaresti. Evident ca nu este asa, prin urmare nu tot i filosofii au dreptate.

Pentru a avea garant ia obt inerii adevarului trebuie, asa cum am vazut, sa îndeplinim doua condit ii:

1. Sa rationam corect. 2. Datele pe care le folosim în rationament (premisele rationamentului) sa

fie adevarate. Prima conditie este conditia validitat ii rationarii, o condit ie formala, cea

de-a doua este este conditia materiala, a adevarului premiselor. Chiar daca avem premise adevarate, modul de rationare poate fi nevalid, si date importante (dar nu evidente) ramân ascunse mintii practicianului.

Logica are o arie de aplicab ilitate larga în s tiinta, atât direct, cât si indirect, fiind de folos în metodologia s tiintei. Logica formala foloseste la formalizarea stiintelor deductive (expunerea lor mai riguroasa) si a celor inductive, indirect, ca metodologie a stiintei. Logica a fost folosita d e filosofi ai stiintei pentru a elabora modele ale s tiint ei s i viziuni filosofice asupra acesteia. Îl putem da exemplu aici pe filosoful austriac K.R. Popper. Dincolo de importanta teoretica a studiului logicii, aceasta disciplina are aplicatii practice fara de care civilizatia nu ar arata nici pe departe asa cum o cunoas tem noi azi.

Dezvoltata sub forma matematica a calculului logic al propozitiilor ea este indispensabila în proiectarea sistemelor de calcul. Funct ionarea calculatoarelor se bazeaza pe o logica booleana , binara. Sistemele logice si-au gasit o mare aplicabilitate în teoria si practica inteligent ei artificiale. Introducerea cuantificatorilor vagi de catre L.A. Zadeh a determinat o întreaga directie de cercetare în privint a sistemelor de viata si inteligenta artificiala. Interesante progrese în aceasta directie se fac astazi la MIT ( Massachusetts Institute of Technology ) unde alaturi de ingineri s i matematicieni lucreaza în laboratoarele de inteligenta artificiala filosofi si logicieni. Dar logica nu are aplicatii numai în ceea ce prives te hardware-ul. Proiectarea si realizarea programelor expert nu ar fi fost posibila fara cunos tinte aprofundate de logica. Astazi teoremele logicii se demonstreaza automat furnizând axiomele si regulile de deductie si lasând mas ina sa faca restul.

Referitor la aplicabilitatea logicii în domeniul juridic putem mentiona


aparitia programelor specializate pe drept administrativ, identificarea legilor ce reglementeaza un caz, eliberarea unor adeverinte. În cadrul barourilor functioneaza pe calculator programe speciale de informatica juridica pentru a tezauriza informatia spetelor. “Jurisprudent a tinde sa fie încorporata în memoria calculatoarelor”.

În afara de aplicatiile “tehnologice” ale logicii în domeniul juridic, putem spune ca a gândi logic este esential pentru cei care lucreaza în domeniul criminalitatii (procurorii criminalisti). Rat ionamentele corecte pot releva uneori date importante, dar ascunse, care duc la identificarea corecta a infractorilor. Exemplare sunt fictiunile lui Arthur Conan Doyle în care celebrul personaj Sherlock Holmes dezleaga, cu ajutorul rationamentului, enigme incitante. Logica este de folos si celor care lucreaza în domeniul leg islativ. A gândi s i a elabora o lege este un proces care implica abilitati de logician cum ar fi usurinta în operarea cu definitii, clasificari si diviziuni (care reprezinta de fapt operatii logice fundamentale). De o importanta capitala este însa folosirea logicii la nivelul celor care iau decizii în privinta stabilirii vin ovat iei inculpatilor. Exista, din pacate, oameni care au fost condamnat i pe nedrept, acest lucru dovedindu-se în urma aparitiei ulterioare de dovezi care i-au disculpat. As adar, verdictul care a dus la condamnarea initiala a fost concluzia unui rationament eronat, nevalid. În acest caz putem spune ca lipsa logicii în gândire si actiune creeaza situatii nedrepte.

Însa logica, pe lânga aplicatiile ei într-un domeniu sau altul, are o alta mare calitate: aceea de a fi educatoare : “ În lumina cunos tintelor de logica, procedeele gândirii noastre se precizeaza, se s lefuiesc. Ni se cere mereu sa definim, sa clasificam, sa demonstram, sa combatem. Toate acestea pot fi facute mai rau sau mai bine. Logica ne învata cum sa le facem bine .”

Test de autoevaluare 2.Care este utilitatea logicii?

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 2Ce semnificaţie are logica pentru celelalte ştiinţe ?



Unitatea de învăţare Nr. 3PRINCIPIILE LOGICE (partea I)

CuprinsObiective1 Caracterizare generală2 Principiul identităţii3 Principiul noncontradiţieiLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Explicarea noţiunii de principiu logic Expunerea principiilor logice Explicarea principiului identităţii Explicarea principiului noncontradicţiei

1 Caracterizare generalaCuvinte cheie

Logică, principiile logicii

ScurtăPrezentare

Principiile logice sunt legi fundamentale ale gândirii corecte. Toate celelalte reguli si legi logice presupun principiile logice. Principiile logice sunt fundamentale s i în raport cu valoarea de adevar a propozitiilor. O propozitie nu-s i poate pastra valoarea de adevar într-un univers în care principiile logice nu ar functiona. Îndraznim sa spunem chiar ca nu poate exista un univers în care principiile logice sa nu functioneze, ele reprezentând conditia de posibilitate interna a oricarei lumi posib ile.

Principiile logice nu apartin logicii propriu zis, ci sunt, prin functia lor, prelogice.

Misiunea lor este de a constitui ordinea fara de care nu se poate organiza gândirea corecta.

Fiind fundamentale, principiile logice sunt indemonstrabile , în sensul ca nu se pot demonstra. Ele sunt legi de maxima generalitate care nu pot fi derivate din legi mai generale. Daca încercam sa le demonstram, vom folosi rationamente, demonstratii, care în sa presupun prin cipiile logice prin faptul ca premisele trebuie sa nu îsi modifice valoarea de adevar (principiul identitatii si principiul noncontradictiei).

Principiile logice sunt în logica tradit ionala în numar de patru: principiul identitatii, principiul noncontradictiei, principiul tertului exclus si principiul rat iun ii su ficiente.

Test de autoevaluare 1.Ce se înţelege prin noţiunea de principii logice?

2. Principiul identitatiiCuvinte cheie

Logică, principiul identităţii

Scurtă Principiul identitatii a fost formulat înca de Aristotel , însa el a fost

formulat cu toata claritatea de Leibniz: “Fiecare lucru este ceea ce este” . La


prezentare prima vedere principiul identitat ii ar putea sa para un truism inutil de care ne putem dispensa fara probleme. Însa principiul identitatii spune ceva mai profund decât un truism. Formula A este A precizeaza ca A (un obiect, o notiune, un termen) este el însusi si nu este totodata altceva. Verbul “este” are în acest context un înteles deosebit. Orice obiect (notiune, lucru, valoare de

adevar, etc.) are anumite note care sunt distincte s i individualizeaza acel obiect, îi constituie esenta, adica îl fac sa fie ceea ce este de fapt. Chiar daca obiectul îs i schimba unele caracteristici, el ramâne totus i identic cu sine, în sensul ca el este suportul schimbarilor care-l afecteaza.

Formula principiului identitatii este: A = A ; se citeste “A este identic cu A”.

Principiul identitat ii determina la nivelul gândirii trei caracteristici: Univocitatea exprima raportul unu i termen A (sau non-A) cu el însus i

(A=A sau non-A=non-A). În nici un caz A=non-A; o astfel de afirmat ie violeaza principiul identitatii.

Precizia presupune înlaturarea din gândire a vagului, confuzului, nesigurant ei in operarea cu termeni si propozitii. Principiul identitatii determina un discurs lipsit de ambiguitate si vaguitate; el vizeaza definirea precisa a termen ilor, si determina o îngustare a zonei fuzzy a notiunilor, reprezentând o exigenta de ordin semantic.

Claritatea afirmatiei de su stinut sau de atacat este asigurata prin definirea termenilor.

Sunt probleme filosofice pe care le ridica principiul identitatii: care sunt acele obiecte între care are lo c identitatea? Semnele, sensurile sau semnificatiile? Cineva ramâne identic cu sine însus i în sensul ca ramâne acelasi om, acelasi individ cu acelasi nume, toata perioada existent ei sale. Însa corpul acelei persoane sufera schimbari, celulele se nasc s i mor. Caracterul acelei persoane se poate schimba, iar daca nu caracterul, macar credintele, aspirat iile, opiniile si con vingerile sufera modificari. În aceste condit ii, în care realitatea este devenire, totul curge, cum spunea Heraclit, acea persoana, precum s i orice alta persoana sau lucru mai ramân ele oare aceleasi? Reputatul logician român Petre Botezatu amintea de identitatea contradictorie, care este caracteristica gândirii sintetice, care se straduies te sa surprinda realul în devenire, în transformare. Engels, parintele materialismului dialectic spunea: “Identitatea adevarata, concreta, contine într-însa deosebirea, modificarea” . Dar ideea aceasta este mai veche, ea vine de la Hegel care la rândul lui probabil a fost inspirat de filosofia presocratica, în special a lui Heraclit.

La noi, Atanasie Joja s-a referit la o lege a id entitatii concrete, care exprima unitatea identitat ii s i a diferentei. Un lucru este el însusi ca subiect al transformarilor si totod ata este altceva prin dezvoltarea pe care o suporta . Filosofu l s i logicianul român Nae Ionescu spunea despre principiul identitat ii ca el nu reprezinta altceva decât garantia logica a posibilitatii de gândire, adica reprezinta

posibilitatea noastra de a ne raporta întotdeauna la un acelasi obiect.


Test de autoevaluare 2.În ce constă principiul identităţii?

3. Principiul noncontraditieiCuvinte cheie

Logică, principiul noncontradicţiei

Scurtă prezentare

Daca ne referim la obiecte în general, deci daca formulam principiul noncontradict iei din perspectiva ontologica, vom spune ca este imposibil ca un obiect, oricare ar fi el, sa posede s i sa nu posede o anumita proprietate în acelasi timp si sub acelasi raport.

Daca interpretam aceasta formula rezulta ca un om nu poate sa fie vinovat s i nevinovat în acelas i timp pentru o anume infractiune, precum el nu poate fi nici tânar s i batrân, mo rt si viu, competent si incompetent într-o anume meserie, etc.

Daca ne referim la propozitii, deci formulam principiul noncontradictiei din perspectiva gnoseologico-semantica, atunci o propozit ie nu poate sa fie în acelasi timp si sub acelasi raport adevarata si falsa. Daca luam propozitia: “Numarul stelelor din Univers este par” , atunci aceasta propozitie nu poate fi acceptata simultan cu propozitia “Numarul stelelor din Univers este impar” . Propozitia referitoare la divizibilitatea cu a numarului stelelor din Univers nu poate fi adevarata s i falsa în acelas i timp. Dar e necesar ca aceasta propozitie sa fie sau adevarata, sau falsa. Acest lucru îl stipuleaza principiul tertului exclus.

Principiul noncontradictiei stab ileste imposibilitatea afirmarii s i negarii simultane a aceluiasi predicat despre acelasi subiect. Formularea logico-sintactica a principiului este aceasta: este imposibil ca o propozitie sa fie s i sa nu fie o teorema.

Principiul noncontradictiei nu poate fi demonstrat direct, ci doar indirect, prin redu cere la absurd. Sa ne imaginam ca principiul noncontradictiei ar înceta sa mai fie valabil. Atunci am putea spune pe buna drep tate ca suntem vii si morti în acelasi timp, am accepta ca omul este s i nu este fiinta rationala, patratul ar avea s i nu ar avea în acelasi timp 4 laturi. Însusirile esentiale ale lucrurilor ar disparea . O alta consecinta absurda a suspendarii principiului noncontradict iei ar fi ca toate lucrurile s-ar confunda cu unul singur. Daca A este non-A, atunci A este si non-B, deci este si B. Daca omul este non-om, atunci el e si non-casa, deci este s i casa. Nu se mai diferentiaza nici un lucru de altul, e absurd. Adevarul nu s-ar mai putea deosebi de fals, într-o astfel de lume, fiindca tot i cei care ar spune ceva, ar spune în acelas i timp minciuni si adevaruri. Ar fi evident, o lume absurda în care nu am putea avea nici cea mai mica certitudine. Asadar principiul noncontradict iei reprezinta o conditie necesara a gândirii logice. Daca nu tinem seama de principiul noncontradictiei nu putem emite nici o propozitie logica.


Test de autoevaluare 3.În ce constă principiul noncontradicţiei ?

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 3Cum pot fi demonstrate principiile logice ?









Unitatea de învăţare Nr. 4PRINCIPIILE LOGICE (partea a II-a)

CuprinsObiective1 Principiul terţului exclus2 Principiul raţiunii suficienteLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Explicarea principiului terţului exclus Explicarea principiului raţiunii suficiente

1 Principiului terţului exclusCuvinte cheie

Logică, principiul terţului exclus

ScurtăPrezentare

Daca principiul noncontradictiei stipuleaza ca nu putem atribui unui lucru doua predicate contradictorii, principiul tertului exclus spune ca daca avem un obiect, oricare ar fi el, s i o anume proprietate, oricare ar fi ea, atunci acel lucru are doua alternative: sau

poseda acea proprietate, sau nu o poseda. O a treia varianta nu este posibila (adica tertul este exclus).

Principiul noncontradictiei spune ca doua propozitii contradictorii nu pot fi ambele adevarate. Atunci ramâne sa ne întrebam: dar pot fi ele false? Principiul tertului exclus stipuleaza ca doua propozitii aflate în raport de contradictie nu pot fi ambele false în acelasi timp si sub acelas i raport. Principiul noncontradict iei afirma imposibilitatea acceptarii în acelasi timp si sub acelasi raport a doua proprietat i contradictorii: nu se poate ca ceva sa fie s i A s i non-A . Pe de alta parte, principiul tert ului exclus stipuleaza nu imposibilitatea, ci necesitatea: este necesar ca ceva sa fie sau A sau non -A. O a treia varianta este exclusa.

Test de autoevaluare 1.Ce se înţelege prin principiul terţului exclus

2. Principiul ratiunii suficiente Cuvinte cheie

Logică, principiul ratiunii suficiente

Scurtă prezentare

Principiul rat iunii suficiente stipuleaza ca acceptarea sau neacceptarea unei propozitii se face pe baza unui temei care furnizeaza ratiunea suficienta pentru ca acea propozitie sa fie considerata acceptata sau neacceptata. În lipsa acestui temei se ajunge la o situatie absurda, adica putem considera ca adevarata orice propozitie, chiar daca adevarul ei nu decurge din nimic.

Exista mai multe tipuri d e conditionari corespunzatoare cu mai multe tipuri de temeiuri pentru a sustine sau a respinge o propozitie:


1. Temeiuri necesare, dar nu s i suficiente. Propozitia “Masina are carburant” (condit ia) reprezinta un temei

necesar, dar nu s i suficient pentru a întemeia propozitia “Masina merge” (consecinta). Temeiul este necesar pentru ca reprezinta o conditie necesara, sine qua non , în absent a careia propozitia pe care o întemeiaza nu ar putea fi adevarata. Fara ad evarul conditiei ( “Masina are carburant” ) nu am avea adevarul consecint ei ( “Mas ina merge” ). Daca mas ina merge, atunci obligatoriu ea are carburant. Însa adevarul condit iei ( “Masina are carburant” ) nu întemeiaza consecinta ( “Mas ina merge” ) Daca masina nu merge, atunci nu e obligatoriu ca ea sa nu aiba carburant: mas ina poate fi avea carburant, însa motorul poate fi defect. Marca acestui tip de întemeiere (necesara, dar nu s i suficienta) în limbajul natural este expresia “daca nu”. Daca nu [conditia] , atunci nu [consecinta]: Daca “Mas in a nu are carburant” atunci “Masina nu merge” .

2. Temeiuri suficiente, dar nu si necesare. Propozitia “Domnul X a câs tigat la loto o mare suma de bani”

(conditia) reprezinta un temei suficient, dar nu s i necesar pentru a afirma ca “Domnul X a jucat la loto” (consecinta). Conditia su ficienta este cea care declanseaza consecinta, dar nu este singura în masura sa o declanseze. Este suficient sa stii ca “Domnul X a câstigat la loto o mare suma de bani” pentru a putea afirma ca “Domnul X a jucat la loto”. Însa nu este s i necesar sa s tii ca “Domnul X a câstiga t la loto o mare suma de bani” pentru a putea afirma ca “Domnul X a jucat la loto”. În cazul temeiurilor suficiente dar nu si necesare, din adevarul condit iei decurge adevarul consecintei, dar din adevarul consecintei “Domnul X a juca t la lo to” nu rezulta adevarul condit iei “Domnul X a câstigat la loto o mare suma de bani”. Se poate (s i este frecvent) sa joci fara sa câs tigi: tocmai acesta este mecanismul uzat de organizatorii jocurilor de noroc. Marca acestui tip de întemeiere (suficienta, dar nu si necesara) în limbajul natural este cuvântul “daca” : Daca [condit ia] atunci [consecinta]. Daca “Domnul X a câstigat la loto o mare suma de bani” atunci “Domnul X a jucat la loto” .

3. Temeiuri necesare si suficiente. Propozitia “Triunghiul ABC este echilateral” reprezinta un temei s i

suficient s i necesar pentru întemeierea propozitiei “Triunghiul ABC are toate unghiurile egale” . Daca conditia necesara este conditia fara de care consecint a nu apare, dar care nu o poate întemeia, iar conditia suficienta este aceea care declanseaza consecint ele, atunci conditia necesara si suficienta satisface ambele cerinte, ea singura fiind în stare sa determine consecint a. Din ad evarul propozitiei “Triunghiul ABC este echilateral” decurge logic

adevarul propozitiei “Triunghiul ABC are toate unghiurile egale” si viceversa. Marca acestui tip de întemeiere (necesara s i suficienta) în limbajul natural este expresia “daca si numai daca”. [Conditia] daca si numai daca [consecinta]. “Triunghiul ABC este echilateral” daca s i numai daca “Triunghiul ABC are toate unghiurile egale . ”

4. Temeiuri nici necesare nici suficiente. Propozitia “Astazi este soare afara” si propozitia “Fizicienii sunt

oameni de s tiinta ” reprezinta una pentru cealalta un temei nici necesar, nici


suficient. Aceste propozitii sunt logic independente, ceea ce înseamna ca valoarea de adevar a fiecareia nu impieteaza asupra valorii de adevar a celeilalte. Prin urmare, nu putem întemeia nici necesar, nici suficient propozitia “Astazi este soare afara” pe propozit ia “Fizicienii sunt s i nici viceversa. oameni de s tiinta ”

Putem pune acum în mod firesc problema care din temeiurile de mai sus sunt acceptate pentru a putea afirma o propozitie. Cu alte cuvinte, care din temeiuri corespund exigentelor logice ale principiului ratiunii suficiente. Raspunsul este: doar temeiurile suficiente . Adica temeiurile suficiente dar nu si necesare s i cele necesare s i suficiente . În primul caz, oricare ar fi doua propozit ii p si q , principiul ratiunii suficiente se formuleaza: Daca p , atunci q.

În cel de-al doilea, când avem de-a face cu o condit ionare necesara si suficienta, formularea principiului ratiunii suficiente va fi: Daca si numai daca p , atunci q

Sunt excluse din clasa temeiurilor propriu zise cele necesare, dar nu si suficiente, si cele nici necesare, nici suficiente.

Principiul ratiunii suficiente are o importanta fund amentala în gândirea noastra obisnuita. El ne cere ca orice afirmat ie sa fie argumentata înainte de a fi acceptata ca adevarata sau falsa. De asemenea, în gândirea s tiint ifica si în sistemele axiomatice important a sa este cruciala, trecerea de la o teorema la alta neputându-se efectua fara girul acestui principiu logic.

Test de autoevaluare 2.Explicaţi principiul raţiunii suficiente

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 4Cum pot fi demonstrate principiile logice ?



Bibliografie unitate de învăţare nr. 4


BIBLIOGRAFIE : Botezatu, Petre, Introducere în logică, Ed. Polirom, Iaşi, 1997. Botezatu, Petre, Constituirea logicităţii, Editura Ştiinţifică şi Encilopedică,

Bucureşti, 1983. Dima, T, Marma, A, Stoianovici, D, Logica generală, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1991. Flew, Antony, Dicţionar de filosofie şi logică, Ed. Humanitas, Bucureşti,

1996. Ionescu, Nae, Curs de logică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993.


Unitatea de învăţare Nr. 5NOŢIUNEA (partea I)

CuprinsObiective1 Sensul şi referinţa unui termen2 Noţiunea ca produs al abstractizării3 Noţiune, termen, cuvânt4. Structura noţiuniiLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Înţelegerea definiţiei noţiunii Explicarea structurii noţiunii Explicarea formării noţiunilor

1 Sensul si referinta unui termenCuvinte cheie

Termen, sens, referinţă

ScurtăPrezentare

Gottlob Frege în studiul sau intitulat “Über Sinn und Bedeutung” face distinctie între sensul unui termen si referinta sa. Referint a unui termen ar fi acel obiect la care se refera termenul, iar sensul unui termen ar fi “modul în care este dat obiectul” constiintei celui care îl percepe, sau ceea ce se întelege prin acel termen. Astfel, pentru termenul “casa” referint a este constituita de obiectul “casa” ca atare, iar sensul lui este ceea ce întelegem prin “casa” .

Notiunea este definita ca fiind cea mai simpla entitate gândibila. Fiind o entitate gândibila, notiunea presupune în primul rând un sens, adica un ansamblu de note caracteristice, prin care ea este gândita. Nu poate exista o notiune fara sa aiba un sens.

Cineva ar putea replica: “Dar notiunea “copac cu fructe de otel” nu are nici un sens. De fapt notiunea de “copac cu fructe de otel” are un sens, dar nu are referinta, fiind o notiune vida. Noi întelegem sensul notiunii “copac cu fructe de ot el”, prin punerea în comun a caracteristicilor unui copac cu fructe si ale otelului, numai ca nu exista un asemenea obiect care sa întruneasca toate aceste caracteristici. În al doilea rând, acest sens pe care îl presupune o notiune, adica notele ei caracteristice, se exprima printr-un semn. Semnul poate fi sonor (când e vorba de limbajul vorbit), poate fi scris , sau poate avea nenumarate forme: morse, bit i, unde electromagnetice, etc. Folosindu-ne de semne, notiunile se pot comunica, adica pot transcende mintea unui individ unde exista ca sensuri, s i pot ajunge în mintea altora, constituindu-se, de asemenea, ca sensuri.

În al treilea rând, notiunile presupun anumite obiecte, pe care le denota. Semnele trimit spre obiecte, ele au o referinta care transcende mediul în care funct ioneaza, dar spre deosebire de semne, care sunt în totalitate un produs al mintii individului, referint ele exista în mod independent de sensurile sau semnele care le pot fi sau nu asociate. Prin urmare, o not iune exprima un obiect sau o clasa de obiecte.

Test de autoevaluare 1.Care este referinţa unui termen?


2. Notiunea ca produs al abstractizariiCuvinte cheie

Noţiune, proces de abstractizare

Scurtă prezentare

Notiunile sunt obtinute prin abstractizare. Atunci când gândim, noi nu operam pe plan mental cu obiectele propriu zise, ci cu simboluri care le tin locul, dar pe care le putem manipula în gândire. Aceste simboluri sunt tocmai not iunile. Ele reprezin ta lucrurile, dar sunt mult mai simple, ele tinând cont numai de proprietatile esentiale ale lucrurilor, anume acele proprietati care sunt comune lucrurilor din categoria respectiva. Când ne gândim la o mas ina , noi nu avem în cap o mas ina, de altfel nici n-ar încapea, ci un construct mental care reprezinta mas ina în planul gândirii. Avem în cap deci notiunea de masina . Iar aceasta not iune reprezinta ceea ce este comun tuturor masinilor: proprietatea de a avea 4 roti, un motor alimentat cu combustibil, s i, fiind mijloace de transport, merge pe strazi. Nu tinem cont ca o anume masina este albastra sau ros ie, ca este Mercedes sau Dacia, ca are numar de Constanta, de Bucuresti sau de Iasi, ca are o mica zgârietura pe portiera sau nu, etc., etc.Test de autoevaluare 2.Ce se înţelege prin expresia “proces de abstractizare”

3. Notiune, termen, cuvântCuvinte cheie

Notiune, termen, cuvânt

Scurtă prezentare

Notiunile sunt exprimate, asa cum am spus, în limbaj, prin cuvinte. Uneori însa un singur cuvânt nu este suficient pentru a exprima o not iune. Astfel, o notiune, pe lânga un cuvânt izolat care o reda, se poate exprima prin: 1) cuvinte determinate prin atribute: organism marin; lege organica; 2) sintagme: starea litoralului românesc, aquis comunitar; 3) propozitii determinative asociate unui nume: cel care a scris Critica Ratiunii Pure; locurile unde au murit eroii neamului; 4) fraze determinative asociate unui nume: luna decembrie a anului 1989 când au murit mult i tineri dar regimul comunist a fost înlaturat.

Complexitatea notiunii este evident superioara complexitatii simplelor cuvinte, pentru ca deseori, pentru a exprima o notiune suntem nevoiti sa folosim mai multe cuvinte sau chiar fraze.

Pe de alta parte, acelas i cuvânt poate reprezenta mai multe not iuni. Este vorba de termenii polisemantici si omonimi. Pentru a ilustra o situat ie de p olisemie, adica o situatie în care not iunile sunt redate prin acelasi semn iar sensurile lor sunt apropiate, dar nu identice, sa consideram, de exemplu, termenul “lege”: legea poate fi înteleasa în sens de norma, fiind deci vorba de o lege juridica . Termenul “lege” mai poate desemna o constanta a fenomenelor fizice,


biologice, etc., fiind vorba de o lege a naturii . Sau putem sa ne referim la cuvântul “radacina”, care desemneaza fie un rizom (radacina

de planta) fie o operat ie matematica (rezultatul operatiei radical). Pentru a ne referi la situatia de omonimie, putem considera termenul “ broasca ”: broasca este un batracian, dar termenul “broasca” poate reprezenta si un mecanism: broasca de la usa. O alta situat ie este aceea în care o notiune este exprimata prin cuvinte diferite. Este vorba de acelasi sens redat prin semne diferite. Exemplu de notiuni sinonime: nea si zapada; regula si no rma; singular si individual, etc.

Rezulta ca multimea cuvintelor si multimea notiunilor nu sunt echivalente. Aceleias i not iuni îi pot corespunde mai multe cuvinte (sinonimia) sau aceluiasi cuvânt îi pot corespunde mai multe notiuni (omonimia s i polisemia).

Din cauza maximei lor simplitati, notiunile nu exista în limbajul natural izolate, ci ele apar în propozitiile log ice, ca parti ale acestora, sub forma de termeni . Termenul reprezinta considerarea notiunii atât în dimensiun ea ei logica (ca forma logica) cât s i în dimensiunea ei lingvistica (ca grup de cuvinte sau ca simplu cuvânt). La nivelul analizei logice a propozit iei, termenul reprezinta elementul ultim, dincolo de care analiza nu mai poate înainta.

Test de autoevaluare 3.Care este diferenţa între notiune şi cuvânt ?

4. Structura notiuniiCuvinte cheie

Logică, noţiune, structura noţiunii

Scurtă prezentare

În structura not iunii gasim doua elemente legate în mod direct unul de celalalt: sfera s i continutul .

Sfera unei notiuni este clasa ale carei elemente sunt referintele acelei notiuni. As adar, totalitatea obiectelor care cad sub o notiune constituie extensiunea sau sfera acelei notiuni.

Cum între clase exista raporturi de incluziune, la fel vor exista s i între sferele not iunilor. De exemplu, notiunea “tâlharie” se include în not iunea “infractiune” , care la rândul ei este inclusa în notiunea mai generala de “încalcare de reguli”

Referindu-ne la doua multimi tâlharie dintre care una este o submultime a celeilalte, spunem ca o notiune este infractiune gen pentru alta not iune daca prima o include pe cea din urma. Notiunea includenta este genul , not iunea inclusa încalcare de reguli este specia . O notiune poate fi gen fata de o notiune, dar si specie în raport cu alta. În exemplul de mai sus, notiunea “infract iune” este gen pentru not iunea de “tâlharie” , însa specie în raport cu notiunea “încalcare de reguli”.

Notiunea cea mai generala, atunci când luam în discut ie clasa generala a


notiunilor, adica multimea tuturor notiunilor, este numita genul suprem ( summum genus ). Genul suprem nu mai este specie pentru alta notiune mai generala, el reprezentând notiunea cea mai generala, cu sfera cea mai mare.

Notiunile cu sfera cea mai restrânsa se numesc specii ultime ( infima species ). Aceste notiuni nu mai pot fi gen pentru alte notiuni. Genul suprem si speciile ultime sunt singurele notiuni care nu sunt simultan si gen s i specie. În rest, orice not iune intermediara este si gen (în raport cu notiunea pe care o include) si specie (în raport cu notiunea în care se include).

Cont inutul (sau comprehensiunea, conotatia, intensiunea) unei notiuni este alcatuit din notele caracteristice pe care le au în comun elementele ce alcatuiesc sfera acelei notiuni. Notele notiunii “patrat” sunt: proprietatea de a avea 4 laturi egale, de a avea unghiuri de 90 de grade, diagonalele perpendiculare, aria egala cu patratul laturii, etc.

Continutul unei notiuni este determinant al sferei. Situatia reciproca nu are loc.

Termeni cu sfere diferite nu pot avea acelasi continut, pe când not iuni cu cont inuturi diferite pot avea aceeasi sfera. Termenii “ triunghi echilateral” sau “triun gh i echiunghiular” au intensiuni diferite, cu toate ca au aceeasi sfera. O proprietate importanta în cadrul analizei notiunii este faptul ca notele genului sunt si note ale speciei, dar note ale speciei nu sunt s i note ale genului.

Cont inutul este foarte important în definirea unei notiuni, un anume tip de definitie fiind cel prin gen proxim si diferenta specifica.

Definitie. Între sfera si continutul unor notiuni dintre care una este gen pentru cealalta apare o relat ie speciala, de o importanta deosebita în logica: cu cât cres te sfera, cu atât continutul se mics oreaza, iar cu cât creste continutul, cu atât sfera se mics oreaza.

Acesta proprietate se numeste legea raportului invers. Sa consideram not iunea “student la drept al Universitatii Ovidius” si not iunea gen “student la drept” . În notiunea gen intra, evident, mai multe obiecte (toti student ii la drept) decât intra în notiunea specie. Însa not iunea specie este mai bogata în note decât not iunea gen: despre studentii la drept la care se refera notiunea “student la drept al Universitat ii Ovidius” s tim în plus ca sunt student i ai Universitatii Ovidius. Însa, asa cum legea raportului invers stipuleaza, numarul lor, este, evident, mai mic decât al tuturor student ilor la drept. O nota adaugata la intensiunea unei not iuni este de natura sa restrânga aria de aplicabilitate a acelei notiuni. Invers, daca dorim sa includem într-o notiune mai multe elemente, atunci renuntam la anumite note din intensiunea not iun ii a carei sfera vrem sa o marim. În seria: patrat dreptunghi patrulater notiunea cea mai restrânsa ca sfera este cea de “patrat”, not iunea cea mai generala fiind cea de patrulater. În clasa patrulaterelor, pe lânga patrate, in tra multe figuri geometrice, cum ar fi dreptunghiurile, trapezele, etc. Tocmai din acest motiv despre patrulatere în general putem spune mult mai putine lucruri decât putem spune despre un patrat, care este un patrulater cu unghiuri si laturi egale, ceea ce nu este cazul s i pentru celelalte specii ale notiunii “patrulater”. Astfel, daca din punctul de vedere al sferei, not iunea “patrulater” include not iunea “patrat” , din punctul de vedere al continutului lucrurile stau invers, notiunea de “patrat” cuprinzând sub


aspectul intensiunii patrulaterul. Patratele sunt doar o specie de patrulatere, iar printre notele patratului exista notele patrulaterului, si înca altele. Test de autoevaluare 4Care este raportul între sfera şi conţinutul unei notiuni. Explicaţi răspunsul.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 5Ce semnificaţie au noţiunile pentru gândirea umană ?




Botezatu, Petre, Introducere în logică, Ed. Polirom, Iaşi, 1997. Botezatu, Petre, Constituirea logicităţii, Editura Ştiinţifică şi Encilopedică,




Unitatea de învăţare Nr. 6NOŢIUNEA (partea a II-a )

Cuprins


Obiective1 Raporturi între noţiuni2 Raporturi de ordonare între noţiuni3 Raporturi de opoziţie între noţiuniLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Înţelegerea raporturilor dintre noţiuni

1 Raporturi între notiuniCuvinte cheie

Notiunea, raporturi dintre noţiuni

ScurtăPrezentare

Raporturile dintre notiuni sunt determinate de elementele din structura not iunii. Astfel, avem raporturi între notiuni determinate din punctul de vedere al sferei not iunii sau din punct de vedere al continutului . Dar, conform legii raportului invers între sfera s i continut, raporturile de sfera determina raporturile de cont inut si raporturile de cont inut determina raporturile de sfera. O notiune care include pe alta sub aspectul sferei este inclusa de catre cea din urma sub aspectul cont inutului. De exemplu, notiunea “fruct” include sub aspectul sferei notiunea “mar” (adica toate merele sunt fructe); în acelas i timp, n otiunea inclusa ( “mar” ) contine toate notele definitorii ale clasei fructelor (adica include sub aspectul continutului not iunea “fruct” )

Pentru a studia raporturile între notiuni vom considera criteriul incluziunii elementelor în clase, deci criteriul sferei. Din pricina similaritat ii logicii claselo r cu teoria multimilor, vom utiliza aceasta teorie spre a expune într-o maniera riguroasa raporturile între not iuni. Asumam similitudinea clasei (not iune din teoria mult imilor) cu sfera notiunii (notiune din logica). O clasa este o multime de obiecte, o notiune este reprezentarea pe plan mental a unei multimi de obiecte despre care s tim ceva.

Din perspectiva sferei, raporturile dintre notiuni sunt: de ordonare: subordonare, supraordona re, identitate, intersectie directa, rejectie, intersectie, subcontarietate . Si de disonanta sau opozitie: contrarietate, contradictie, diferenta logica, diferenta conversa, independenta . Noi le vom considera numai pe cele mai simple dintre acestea.

Test de autoevaluare 1Care sunt principalele categorii de raprturi dintre noţiuni?

2. Raporturi de ordonare între notiuni Cuvinte cheie

Notiune, raporturi de ordonare dintre noţiuni


Scurtă prezentare

Relatiile (raporturile) de ordonare sunt relatii de suprapunere între sferele not iunilor si de concordanta între continuturile acestora. În notat ia cu diagrame Venn, pe care o vom folosi în continuare, zonele hasurate sunt vide, iar cele care contin un ”x” sunt nevide.

Raportul de subordonare. Doua notiuni A si B se afla în raport de subordonare (B este subordonata

lui A) când sfera lui A este în întregime inclusa în sfera lui B, continutul lui B fiind în întregime inclus în cel al lui A.

Exemple de notiuni aflate în raport de subordon are: “german” si “european”; “fizician” s i “om de stiinta”; “mamifer” si “animal” , etc.

Raportul de identitate Doua not iuni A si B se afla în raport de identitate când oricare ar fi un

obiect x apartinând sferei lui A, acesta apartine si sferei lui B, s i oricare ar fi un obiect y care apartine sferei lui B acesta apartine si sferei lui A, în conditiile în care not iunile nu sunt exhaustive iar universul de discurs în afara notiunilor A si B este nevid.

Exemplu de notiuni aflate în raport de identitate: “triunghi” “figura cu trei unghiuri”; “numere divizibile cu 2” s i ”numere pare” , etc.

Raportul de intersectie Doua notiuni A s i B sunt în raport de intersectie atunci când ele sunt

genuri comune ale uneia sau mai mai multor specii, notiunile A s i B si universul discursului în afara sferelor lui A si B fiind nevide.

Exemplu de not iuni aflate în raport de intersectie: “student” si “sportiv” ; “filosof” s i s i “matematician”; “pictor” “diplomat”.

Raportul de subcontrarietate Doua notiuni A si B sunt în raport de subcontrarietate atunci când ele sunt

genuri comune ale uneia sau mai mai multor specii, notiunile A si B fiind nevide, dar exhaustive. Exemplu de notiuni aflate în raport de subcontrarietate: “darnic” s i “econom”.

Test de autoevaluare 2.Raporturi intre noţiuni. Raporturi de ordonare între noţiuni

3. Raporturi de opozitie între notiuni Cuvinte cheie

Noţiune, raporturi de opozitie între notiuni


Scurtă prezentare

Relatiile (raporturile) de opozitie sunt acele relat ii determinate de gradul de excluziune între sferele notiunilor si de incompatibilitate între continuturile acestora.

Raportul de contrarietate Doua not iuni A si B sunt în raport de contrarietate când oricare ar fi un

element din universul de discurs acesta nu face parte, dar poate lipsi în acelasi timp din sfera ambelor, universul discursului în afara sferelor lui A si B fiind nevid. Exemplu de notiuni aflate în raport de contrarietate: “mar” si “pa ra” ; “rosu” si “albastru”.

Raportul de contradictie Doua notiuni A si B sunt în raport de contradictie atunci când oricare ar fi

un element din universul de discurs el nu face parte, dar nici nu lipseste în acelasi timp din sfera ambelor. Altfel spus, doua not iuni sunt în raport de contradictie atunci când ele nu au nici un element comun, notiunile fiind nevide s i exhaustive

Test de autoevaluare 3.Raporturi intre noţiuni .Raporturi de opoziţie între noţiuni

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6Ce importanţă au raporturile între noţiuni pentru gândirea umană ?






Pedagogică, Bucureşti, 1991.


Flew, Antony, Dicţionar de filosofie şi logică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996.

Ionescu, Nae, Curs de logică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993.


Unitatea de învăţare Nr. 7NOŢIUNEA (partea a III-a )Tipologia noţiunii

CuprinsObiective1 Clasificarea noţiunilor după criteriul sferei 2 Clasificarea noţiunilor după criteriul conţinutuluiLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Înţelegerea criteriilor de clasificare a noţiunilor Analiza categoriilor de noţiuni (clasificate după criteriile enunţate)

1. Clasificarea noţiunilor după criteriul sfereiCuvinte cheie

Noţiune, tipologia noţiunii, criteriul sferei

ScurtăPrezentare

Sfera si continutul reprezinta criteriile dupa care deosebim tipurile de notiuni.

Urmând criteriul sferei, distingem: 1. Notiuni vide si notiuni nevide. O notiune A este vida atunci când sfera lui A nu cont ine nici un element.

Altfel, not iunea A este nevida. Sunt mai multe cai prin care ajungem sa întrebuintam notiuni vide:

a) Atribuind unei notiuni o proprietate care intra în contradict ie cu notele sale esentiale. O astfel de not iune reprezinta o contradictie explicita, ca de exemplu notiunea de cerc patrat .

b) Atribuind un gradul de comparatie superlativ unor notiuni care nu-l admit. De exemplu, cel mai mare numar natural nu exista, din moment ce multimea numerelor naturale este infinita. În cazurile de mai sus spunem ca not iunile sunt logic vide.

c) Folosind un termen care nu are nici o referinta. În aceasta situatie referinta nu a existat de loc s i nici nu exista, sau nu exista înca, notiunea în cauza fiind anticip ativa. În primul caz, un exemplu de notiune vida este cel de flogiston, acea substanta misterioasa cu greutate negativa a carei existenta a fost presupusa în evul mediu pentru a putea explica de ce unele substant e, dupa ardere, îsi maresc greutatea: prin ardere, ele ar fi eliberat flogistonul. De fapt, greutatea acelor substante crestea din cauza faptului ca ele, în procesul de ardere, câs tigau oxigen (oxidau). În al doilea caz, un exemplu de notiune vida este cel de teleportor de obiecte . Desi s-a realizat teleportarea unor atomi, teleportarea unor obiecte este deocamdata o fictiune. În cazul de mai sus spunem ca notiunile sunt factual vide .

2. Notiuni singulare sau generale O notiune A ceste singulara atunci când A cont ine un singur element.

Altfel, not iunea este generala. Exemple de notiuni singulare: presedintele din 2002 al României; cel care a descoperit teoria relativitatii . Obiectele care sunt prezentate de o notiune singulara cer de obicei mai mult de un cuvânt pentru a fi redate. Exemple de notiuni generale: casa, om, mas ina .

3. Notiuni colective sau divizive O not iune A este colectiva atunci când sfera lui A este alcatuita dintr-una

sau mai multe colectii de obiecte. În primul caz notiunea este singular colectiva, în cel de-al doilea ea este general colectiva. O colectie de obiecte reprezinta o


multime de elemente considerate ca întreg, iar continutul unei notiuni care reda o colect ie este format din proprietat i care apartin acestui întreg, si nu neaparat fiecarui element al clasei. Ca exemplu de not iuni singular-colective putem enumera: Biblioteca Judeteana din Constant a, echipa de fotbal a României; în timp ce not iuni ca biblioteca si echipa de fotbal sunt notiuni general colective . O biblioteca poate fi mare, dar aceasta nu este in mod necesar si proprietatea fiecarei carti. Raportul în acest caz este partitiv , de la întreg la parte.

O notiune A este diviziva atunci când sfera lui A este alcatuita din mai multe elemente care au proprietati individuale. Elementele care intra în sfera lui A au în comun o serie de proprietati. În acest caz raportul de la element la clasa este diviziv , adica tot ce este valabil despre clasa este valabil si despre fiecare element al ei. Combinând tipul precedent de notiuni (singulare si generale) cu acesta de fata, obtinem not iuni general-colective, singular colective, general-divizive si singular-colective. Tot un raport diviziv avem s i de la not iuni general-colective la cele singular-colective.

4. Notiuni vagi ( fuzzy ) sau nevagi ( nonfuzzy ) O notiune A este nevaga daca, oricare ar fi un element a , putem spune

cu precizie daca a apartine sau nu sferei lui A. În caz contrar, vorbim despre noţiuni vagi. O precizare de ordin filosofic se impune. Vaguitatea nu este o caracteristica a existentei, ci a cunoas terii. Asadar vagul nu are o dimensiune ontologica, as a cum se poate întelege din opera unor filosofi, ci una gnoseologica. Modul cum cunoas tem noi obiectele este aproximativ, si nu obiectele însele. Exista o întreaga directie de cercetare în logica asupra notiunilor vagi, numita logica fuzzy .

Orice notiune este considerata o variabila lingvistica. În consecinta, not iunile vagi vor se vor numi variabile lingvistice vagi. Structura unei astfel de notiuni este:

1. Denumirea variabilei; 2. Universul de discurs la care se raporteaza (variabila non-vaga de

referinta); 3. Restrictia vaga pe care variabila vaga o determina pe universul de

discurs, adica pe variabila non-vaga de referinta); Sa consideram variabila lingvistica “înalt” . Ea nu poate exista în aceasta

calitate pentru un receptor decât daca este adusa catre acesta printr-un semn, care poate fi scris, sonor, etc. Acest semn este denumirea variabilei. Variabila lingvistica vaga “înalt” nu poate funct iona decât prin raportare la un univers de discurs, adica la o variabila non-vaga de referinta: în cazul nostru, variabila non-vaga de referinta este notiunea “înalt ime”. Stabilim ca cineva este înalt numai în raport cu not iunea non-vaga de “înaltime”.

Variabila lingvistica vaga “înalt” limiteaza universul de discurs “înaltime” la o portiune a sa: “înaltimile înalte”, daca putem spune asa. Aceasta limitare este o restrictie vaga pe care variabila lingvistica vaga o determina pe universul de discurs.

Spre deosebire de notiunile non-vagi, notiunile vagi admit modificatori lingvistici. De exemplu, notiunea vaga “înalt” admite urmatorii modificatori lingvistici: foarte înalt, destul de înalt, mai în alt decât …. Acesti mo


dificatori lingvistici vagi determina subclase în raport cu sfera notiunii vagi. O particularitate a structurii sferei not iunilor vagi este ca ele au un nucleu s i o zona incerta.

Nucleul reprezinta acea parte unde conditia de non-vaguitate este îndeplinita. De exemplu, un individ de 2,25 m este cu siguranta un individ înalt. Nu acelasi lucru îl putem spune despre un individ de 1,75 m. Prin urmare, el se include în zona incerta a sferei unei notiuni vagi.

Test de autoevaluare 1.Prezentaţi, pe scurt, tipologia noţiunii după criteriul sferei.

2. Clasificarea noţiunilor după criteriul conţinutuluiCuvinte cheie

Noţiune, tipologia noţiunii, criteriul conţinutului

Scurtă prezentare

Sfera si continutul reprezinta criteriile dupa care deosebim tipurile de notiuni.

Din punctul de vedere al continutului deosebim: 1. Notiuni abstracte si notiuni concrete Referindu-ne la aceasta distinctie, între notiunile abstracte si cele concrete,

precizam ca toate notiunile sunt abstracte, dar în sensul ca ele sunt formate prin abstractizare, adica prin ignorarea proprietatilor necomune ale obiectelor care formeaza clasa la care notiunea se referă.

O notiune este abstracta daca nu poate fi corelata cu ceva care exista în realitate, ca obiect. O notiune concreta se obtine prin tratarea proprietatilor ca si cum ar fi lucruri. Din punct de vedere lingvistic, ele sunt rezultatul substantivizarii adjectivelor: egal – egalitate, drept – drep tate. Dreptatea nu exista ca obiect concret, precum exista statuia libertatii, ci exista numai lucruri care sunt drepte. Proprietatile sunt reificate , li se da o existenta concreta.

O notiune este concreta atunci când se aplica la lucruri care exista sau care se presupune ca exista ca atare în realitate. Exemplu: om, casa, Constant a . Desi omul nu exista în realitate ca atare, notiunea de om face referire la multimea tuturor oamenilor, care exista în mod concret.

2. Notiuni absolute sau relative O not iune este absoluta daca ea are un înteles de sine statator si, pentru a o

putea gândi, nu este nevoie de considerarea altei notiuni cu care sa stea în relatie. De exemplu, not iunile om, casa sunt notiuni absolute. Notiunile relative sunt cele care nu au un înteles decât atunci când se afla în raport cu alte not iuni. De exemplu, notiuni precum: tata, sinonim, contrar.

Exista confuzii provocate de folosirea aceluias i pronume posesiv, însa cu functii diferite. De exemplu, notiunea “ masina mea” indica o posesiune, în timp


ce not iunea ” mama mea ” indica o relatie, anume aceea de filiatie. 3. Notiuni independente sau corelative Doua notiuni A si B sunt independente ddaca oricare dintre ele nu o

antreneaza pe cealalta s i nici negat ia celeilalte. În acest caz notiunile pot fi gândite separat. În caz contrar, not iunile se numesc corelative, pentru ca gândirea uneia implica un corelat, iar definitia unei astfel de notiuni trebuie sa tina seama si de corelatul acelei notiuni. Exemplu de not iuni independente: masa, casa, om . Exemplu de notiuni corelative: cauza-efect; învingator-învins; pozitiv-negativ , etc.

4. Notiuni pozitive sau negative O not iune este pozitiva ddaca în co ntinutul ei regasim prezenta anumitor

caracteristici ale obiectelor care constituie referinta acelei notiuni. În caz contrar, atunci când obiectele ce co nstituie sfera notiunii sufera de anumite privatiuni, iar aceste privatiuni se reflecta în semnul care reda notiunea, notiunea este negativa. Astfel de not iuni sunt deseori rezultatul adaugarii prefixelor privative: a-, ne-, in, anti- , etc. Dar forma logica nu corespunde totdeauna formei lingvistice, astfel ca unele not iuni cu prefixe negative, cum ar fi anticorp sau antiproton sunt din punct de vedere logic pozitive.

Test de autoevaluare 2.Prezentaţi, pe scurt, tipologia noţiunii după criteriul conţinutului

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7Care este, după părerea dumneavoastră, importanţa tipologiei noţiunii.



Bibliografie unitate de învăţare nr. 7


BIBLIOGRAFIE : Botezatu, Petre, Introducere în logică, Ed. Polirom, Iaşi, 1997. Botezatu, Petre, Constituirea logicităţii, Editura Ştiinţifică şi





Unitatea de învăţare Nr. 8OPERAŢII LOGICE CONSTRUCTIVE (partea I)

CuprinsObiective1 Caracterizare generală2 Diviziunea şi clasificarea3 Specificarea şi generalizareaLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Definirea operaţiunilor logice constructive Înţelegerea criteriilor de clasificare a acestor operaţiuni Explicarea următoarelor operaţiuni: Diviziunea şi clasificarea; Specificarea

şi generalizarea

1 Caracterizare generala Cuvinte cheie

Operaţiuni logice constructive, criterii de clasificare

ScurtăPrezentare

Operatiile logice constructive sunt acele operat ii prin care se formeaza notiuni, din alte notiuni date. Se pot identifica doua criterii de constructie a notiunilor din alte notiuni.

Primul criteriu este cel al felului construct iei. Ea poate fi multivoca. Numim o operat ie divergent multivoca când pornim de la mai multe not iuni s i ajungem la una singura s i convergent multivoca când pornim de la o singura notiune si ajungem la mai multe. Sau poate fi biunivoca, când pornind de la o singura notiune ajungem tot la una. Cel de-al doilea criteriu priveste direct ia constructiei. Constructia poate fi descendenta , de la notiunea gen la not iunea specie sau ascendenta, de la notiunea specie la not iunea gen.

Direcţia constructiei Constructia descendenta Constructia ascendenta Felul constructiei Multivoca (divergenta sau convergenta) Diviziunea Clasificarea Biunivoca Specificarea Generalizarea

Test de autoevaluare 1.Ce se înţelege prin expresia „operaţiuni logice constructive”?

2. Diviziunea şi clasificareaCuvinte cheie

Operaţiuni logice constructive; Diviziunea şi clasificarea

Scurtă prezentare

Diviziunea Diviziunea este operat ia logica prin care obtinem speciile unui gen printr-

o constructie divergent multivoca s i descendenta. Exemplu: Dupa criteriul sexului, indivizii umani sunt femei s i barbat i. Aplicând criteriul satisfacerii stagiului militar, barbatii sunt cu stagiul militar satisfacut sau cu stagiul militar n esatisfacut.

Structura diviziunii presupune: 1. Obiectul diviziunii – notiunea gen de la care pornim; 2. Criteriul diviziunii – acele note ale genului pe baza carora efectuam


diviziunea; 3. Elementele diviziunii – not iunile la care ajungem în urma efectuarii

operatiei de div iziun e (speciile genului de la care am pornit) Regulile unei diviziuni corecte sunt: 1. Diviziunea sa fie completa: Reuniunea elementelor diviziunii sa fie

echivalenta cu obiectul diviziunii. Elementele speciilor rezultate în urma diviziunii, puse în comun, trebuie sa formeze o extensiune identica cu cea a notiunii gen de la care s-a pornit.

2. Pe fiecare treapta a diviziunii, între elementele diviziunii trebuie sa existe un raport de opozit ie. Daca aceasta regula nu este satisfacuta atunci diviziunea nu este corecta.

3. Fundament unic pe treapta. Nu putem utiliza criterii amestecate atunci când efectuam o diviziune. De exemplu, nu putem împarti populatia României în barbati, femei s i copii, pentru ca avem doua criterii amestecate (cel al sexului s i cel al vârstei).

4. Diviziunea nu trebuie sa faca salturi. Notiunile specii de pe orice treapta a diviziunii sa fie obtinute din genul lor proxim care sa se gaseasca pe treapta imediat anterioara.

5. Dupa numarul de elemente obtinute ca rezultat al diviziunii, diviziunile pot fi dihotomice, trihotomice, tetratomice, etc.

2. Clasificarea Clasificarea este operatia inversa diviziunii. Ea permite construirea genului

din speciile sale printr-o operat ie convergent multivoca si ascendenta. De exemplu, folosind drept criteriu al clasificarii sexul, barbat ii s i femeile se clasifica în clasa oamenilor.

Ca si diviziunea, structura clasificarii presupune: 1. Obiectul clasificarii – not iunile care vor fi supuse clasificarii; 2. Criteriul clasificarii – proprietat ile pe baza carora se grupeaza not iunile

care sunt obiectul clasificarii; 3. Clasa rezultata – not iunea gen la care ajungem ca urmare a aplicarii

operatiei de clasificare. 4. Regulile unei clasificari corecte sunt analoage celor ale diviziunii: 5. Clasificarea sa fie completa: Clasa rezultata trebuie sa cont ina toate

speciile ei. O clasificare a infractiunilor din care ar lipsi îns elaciunea ar fi o clasificare incompleta, deci incorecta.

6. Pe fiecare treapta a clasificarii, între notiunile supuse clasificarii trebuie sa existe un raport de opozitie. Daca aceasta regula nu este satisfacuta atunci clasificarea nu este corecta.

7. Fundament unic pe treapta. În funct ie de criteriul dupa care se face clasificarea sau diviziunea,

deosebim: a) Operatii multivoce naturale. Clasificarile sau diviziunile naturale

folosesc drept criteriu de discriminare proprietat i esent iale ale ele obiectelor carora li se aplica aceasta operatie. De exemplu, o diviziune dupa nivelul PH-ului releva existenta acizilor si a bazelor. Astfel de operatii multivoce naturale se


dovedesc a fi instrumente eficiente de sistematizare a cunostintelor, importante pentru s tiinta.

b) Operatii multivoce artificiale. În acest caz criteriul operat iilor este unul strain de proprietatile obiectelor supuse operat iei. Diviziunea student ilor în grupe sau în clasificarea lor în ordine alfabetica reprezinta exemple de operatie multivoca artificiala, unde criteriul este pur convent ional si ales datorita simplitatii sale. Rat iunea unor astfel de operatii este în primul rând una pragmatica, care tine de utilitate s i nu una teoretica, care tine d e stiintificitate.

Test de autoevaluare 2.Prezentaţi următoarele tipuri de operaţiuni logice constructive :diviziunea şi clasificarea.

3. Specificarea şi generalizareaCuvinte cheie

Operaţiuni logice constructive Specificarea şi generalizarea

Scurtă prezentare

Specificarea Specificarea este operatia logica biunivoca si descendenta, prin care, dintr-

o notiune gen obtinem o notiune specie. Din perspectiva teo riei multimilor, instrumentele prin care se realizeaza specificarea sunt operatiile de intersectie si restrângere.

Generalizarea Generalizarea este operat ia logica biunivoca s i ascendenta, prin care,

obtinem o not iune gen dintr-o not iune specie. Generalizarea este operatia inversa specificarii. Din perspectiva teoriei multimilor, instrumentele prin care se realizeaza generalizarea sunt operatiile d e reuniune si extindere. Pentru a obtine o generalizare a not iunii de “infractor” atunci este suficient fie sa:

a) facem o extindere a not iu nii “infractor” , rezu ltând notiunea de “om” .

b) fie sa facem abstractie de unele note din continutul sferei notiunii de “infractor” .

Legile specificarii s i ale generalizarii sunt: 1. Specificarea si generalizarea necesita trei elemente: not iunea data,

diferenta specifica, notiunea la care ajungem (notiunea construita). 2. Notiunea data si cea construita sunt în raport de ordonare (de la specie la

gen). 3. Notiunea adaugata sau îndepartata reprezinta diferenta specifica. 4. Notiunea construita sa se afle în raport de identitate cu o notiune

existenta supraordonata not iunii date (în cazul generalizarii) sau cu o notiune existenta subord onata not iunii date (în cazul specificarii).


Test de autoevaluare 3.Prezentaţi următoarele tipuri de operaţiuni logice constructive : specificarea şi generalizarea.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 8Care este, în opinia dumneavoastră, utilitatea operaţiunilor logice constructive?









Unitatea de învăţare Nr. 9OPERAŢII LOGICE CONSTRUCTIVE (partea a II-a)

CuprinsObiective1.1 Analiza şi sinteza1.2 DefiniţiaLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Înţelegerea următoarelor operaţiuni logice constructive: Analiza şi sinteza; Definiţia

1 Analiza şi sintezaCuvinte cheie

operaţiuni logice constructive, analiza şi sinteza

ScurtăPrezentare

Analiza si sinteza Analiza si sinteza sunt operat ii logice care se aplica întregului, respectiv

part ilor lui, spre deosebire de diviziune si clasificare, care se aplica genurilor, respectiv speciilor. Când analizam un obiect descompunem pe plan mental (sau pe plan real) un obiect gândit ca întreg în partile sale. Sinteza este operatia inversa analizei, si consta în compunerea întregului din partile sale.

Exemple de analiza s i sinteza: Analiza si sinteza componentelor unui calculator, a substantelor în chimie, a elementelor unei legi, etc.

Legile analizei si sintezei sunt: 1. Criteriu unic pe fiecare treapta. 2. Operatia sa nu lase resturi (sa fie completa). 3. Între part ile obtinute sa existe raporturi de opozit ie. 4. Ultima parte a unui întreg sa fie denotata de o notiune individuala. 5. Fiecare element sa intre într-o parte s i nici un element sa nu intre în

doua parti.

Test de autoevaluare Prezentaţi următoarele operaţiuni logice: analiza şi sinteza

2. DefinitiaCuvinte cheie

operaţiuni logice constructive, definitia

Scurtă prezentare

Definitia este operatia logica care consta în precizarea sferei s /sau a continutului unei notiuni, folosindu-ne de alte not iuni.

Operatia de definire este indispensabila în orice demers teoretic sau practic. Structura definitiei presupune trei elemente: 1. Notiunea definita ( definiendum ) reprezinta definitul, adica notiunea

care este obiectul operatiei de definire. 2. Definitorul ( definiens ) reprezinta traducerea în notiuni mai simple a


obiectului definitiei. 3. Relatia de definire notata cu “=” reprezinta relat ia de id entitate

între sferele definiendumului si d efiniensului. Regulile definitiei: 1. Notiunea care defineste (definiens) si notiunea definita (definiendum)

sa fie în raport de identitate . Când aceasta regula este satisfacuta spunem ca definitia este adecvata sau caracteristica . Pot exista abateri de la aceasta cerinta în trei sensuri:

a) Fie sfera notiunii care defineste se afla în raport de supraordonare cu sfera not iunii definite. În acest caz definit ia nu este adecvata, fiind prea larga. Exemplu de definitie prea larga: “Legea reprezinta o regularitate” sau “Patratul este patrulaterul echilateral”.

b) Fie sfera notiunii definitorii se afla în raport de subordo nare cu sfera notiunii definite. În acest caz definitia iarasi nu este adecvata, fiind prea îngusta, ca în exemplul: “Logica este stiinta care se ocupa cu studiul silogismelor” sau “Dreptul înseamna echitate”

c) Daca notiunea definitorie este încru cis ata cu not iunea definita, definitia este, pe de o parte, prea larga, pe de alta, prea îngusta, de exemplu: “Natiunea este comunitate de limba”.

2. Sa nu fie tautologica , adica definitorul sa nu includa not iunea pe care vrem sa o definim, ca în exemplul: “Psihologia este stiinta care se ocupa cu studiul fenomenelor s i proceselor psihice”.

3. Sa fie logic afirmativa , sa arate ceea ce este un obiect, nu ceea ce nu este. De exemplu, definit ia “Planetele sunt corpuri ceres ti care nu sclipesc” nu satisface aceasta regula. Numai daca nu dispunem de o nota pozitiva, vom recurge la una negativa. Sunt admise definitii negative în dihotomii: vertebrat-nevertebrat; drepte paralele-concurente. Totus i, o analiza profunda descopera note pozitive: nevertebratele au o anumita organizare interioara; paralele se întâlnesc la infinit (în geometria pro iectiva).

4. Sa fie clara si precisa . Ea nu trebuie sa fie exprimata în limbaj figurat, sau sa contina figuri de stil, ca în exemplele: “Romanul este o oglinda pe care o plimbam de-a lungul unui drum” (Stendhal); “Dreptatea este armonia sufletu lui cu el însus i” (Platon). De asemenea, definitorul nu trebuie sa contina notiuni vagi sau vide.

5. Sa fie consistenta , adica sa nu se afle într-un raport de opozitie cu celelalte definitii cu care intra în relatie într-un sistem de cunostinte. De exemplu, daca acceptam definitia “Filosofia este s tiint a principiilor celor mai generale ale lumii” nu putem accepta propozitia “Principiile cele mai generale ale lumii sunt obiectul teologiei”.

Tipologia definitiei În investigarea tipurilor de definitii vom folosi doua criterii: cel al

obiectului definitiei, redat de definit, si cel al procedurii de definire, redata de definitor. Dupa obiectul definitiei distingem:

1. Definitii reale Definitiile reale sunt acele definitii al caror obiect este referinta unei


notiuni (sauclasa de obiecte redata de acea notiune). Prin acest tip de definire se urmareste dezvaluirea notelor specifice ale not iunii vizate. De exemplu, definitiile “Omul este animal rational” sau “Patratul este rombul cu toate unghiurile egale” sunt definitii reale în sensul ca ele dezvaluie determinarile care apartin numai clasei oamenilor, respectiv numai clasei patratelor.

2. Definitii nominale Spre deosebire de definitiile reale, care se refera la lucruri, definit iile

nominale sunt acele definit ii care au ca obiect semnul prin care o notiune este redata, iar ca definitor sensul notiunii vizate. Printr-o definitie nominala se atribuie un sens unui cuvânt. Structura unei definit ii nominale este urmatoarea: semnul X are sensul Y, sau numim “X” – Y , sau întelegem prin “X” – Y. Dupa pozitia lor în procesul cunoasterii definit iile nominale pot fi:

a) de introducere, când introducem un fonem nou într-un vocabular si îi asociem un sens.

b) de asociere, când ne aflam în situat ia de a dispune de o expresie pe care un individ x o întelege bine, dar pe care y n-o întelege sau n-o înt elege suficient s i x ofera lui y o traducere (în limbajul experient ei personale a lui y ) a sensului expresiei x .

c) de explicatie: “prin explicat ia unui concept familiar dar vag noi întelegem în locuirea lui cu un concept nou exact; primul este numit explicat ( explicandum ), ultimul – explicant ( explicatum )”.

Dupa procedura de definire, distingem: 1. Definitii prin gen proxim si diferenta specifica Definind o not iune prin gen proxim s i diferenta specifica, noi înglobam

not iunea specie redata de definit în genul sau cel mai apropiat, diferentiind totodata notele proprii ale not iunii specie de cele ale genului. De exemplu, în definitia “Patratul este dreptunghiul cu to ate laturile egale” am introdus sensul notiunii de “patrat” prin indicarea genului celui mai apropiat (dreptunghi) s i precizarea simultana a diferentei specifice, adica a notelor din continutul notiunii “patrat” care lipsesc din continutul notiunii de “dreptunghi”. În cazul nostru aceasta diferenta specifica este proprietatea de a avea toate laturile egale.

2. Definitii operationale Sunt acele definitii date prin indicarea metodelor, operatiilor, probelor

(conditiilor) sau proceselor prin care se obt ine clasa redata de definit. O definitie operationala este aceasta: “Acizii sunt substantele care înrosesc hârtia de turnesol”.

3. Definitii genetice (constructive) Definitiile genetice sunt acelea al caror definitor indica modul în care

obiectul s-a format. De exemplu, definitia “Conul este figura geometrica obtinuta prin rotirea unui triunghi isoscel în jurul înalt imii sale” este o definit ie genetica.

4. Definitii enumerative Sunt acele definit ii în care definitorul este constituit din toate elementele

clasei redate de definit. De exemplu: “Culorile curcubeului sunt: ros u, oranj,


galben,verde, albastru, indigo, violet.”. Enumerând obiectele la care se refera clasa definitului avem precizata sfera not iun ii definite. Conditia de eficienta a acestui procedeu de definire este ca clasa de referinta a d efinitului sa contina relativ putine elemente.

5. Definitii ostensive Sunt acele definitii prin care clasa de referinta a notiunii pe care dorim s-o

definim este determinata prin indicarea unuia sau mai multor elemente. De exemplu: “Fizician = un om de stiinta ca Bohr, Heisenberg, Pauli, Dirac, Schrödinger, Einstein, etc.”

Test de autoevaluare Prezentaţi, pe scurt, tipologia definiţiei.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 9Care este, în opinia dumneavoastră, utilitatea operaţiunilor logice constructive?



Bibliografie unitate de învăţare nr. 9 Botezatu, Petre, Introducere în logică, Ed. Polirom, Iaşi, 1997. Botezatu, Petre, Constituirea logicităţii, Editura Ştiinţifică şi Encilopedică,





Unitatea de învăţare Nr. 10PROPOZIŢII CATEGORICE

CuprinsObiective1.1 Caracterizare generală1.2 Raporturi între propoziţiile categorice1.3 Inferenţe imediate cu propoziţii categoriceLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Caracterizare generală a propoziţiilor categorice Întelegerea raporturilor între propoziţiile categorice Înţelegerea inferenţelor imediate cu propoziţii categorice

1. Caracterizare generalăCuvinte cheie

Propoziţii categorice, caracterizarea generală a propoziţiilor categorice

ScurtăPrezentare

Propozitiile categorice sunt forme logice mai complexe decât notiunile. O propozitie categorica este o forma logica care aserteaza un raport (de ordon are sau de opozitie) între doua not iuni. Structura ei presupune deci trei elemente: o relatie si doi membri ai acestei relatii, care sunt cele doua notiuni. Aceste propozitii se numesc categorice pentru a preciza caracterul neconditionat al asertarii în opozitie cu propozitiile ipotetice. Exemplu de propozitii categorice: “Oamenii sunt fiinte rationale.” sau “Unii judecatori nu sunt cinstiti.”

Logica tradit ionala priveste structura unei propozit ii categorice ca fiind alcatuita dintr-un subiect (una din notiuni), un predicat (cealalta notiune) si acea relatie care reda raportul dintre notiuni. Subiectul logic reda obiectul gândirii s i se noteaza de obicei cu “S”.

Predicatul logic este not iunea care indica ceea ce se spune despre subiectul logic, ea reprezentând deseori o nota despre care se spune ca apartine sau nu subiectului logic. Se noteaza frecvent cu “P”. O precizare importanta se impune: subiectul s i predicatul logic s i subiectul s i predicatul gramatical nu coincid. Desi not iunile de subiect si predicat apar si în gramatica, subiectul s i predicatu l logice nu se suprapun întotdeauna peste subiectul si predicatul gramaticale.

Dupa cum propozitiile categorice afirma sau neaga predicatul despre subiect, deci dupa calita te , ele sunt:

1. Afirmative , atunci când propozitia reda un raport de concordanta între S si P, ca în exemplu l: “Infractorii sunt cei ce încalca legea”.

2. Negative , atunci când propozitia reda un rapo rt de opozit ie între S s i P, ca în exemplul: “Fumatorii nu sunt oameni cu obiceiuri sanatoase”.

Dupa cum predicatul se refera la întreaga sfera a lui S sau numai la o parte a ei, deci dupa cantitate, propozitiile categorice sunt:

1. Universale. În acest caz predicatul se refera la totalitatea sferei lui S, ca în propozitia: “Toti oamenii sunt muritori”. În aceasta propozitie subiectul este însot it de particula “toti”, a carei functie este d e a cuantifica universal sfera subiectului. Alte forme

ale cuantorului universal sunt: “orice”, ”oricare”,”nici unul”. Tot un cuantificator universal avem atunci când S logic nu este însotit de nici un marcator lingvistic, ca în exemplul: “Muzicienii sunt artisti”.

2. Particulare. În acest caz predicatul se refera numai la o parte a sferei


lui S. Subiectul logic al unor astfel de propozitii este cuantificat existent ial. Cuvintele care marcheaza cu antificarea existentiala sunt: “unii”, “exista cel putin un…” , “x%” , etc.

3. Singulare. Când subiectul este un pronume demonstrativ: “aceasta”,” acesta” sau un pronume personal la singular “eu”, “tu”, “el” sau printr-un nume propriu avem o propozitie singulara, în care P se enunta despre un singur element din sfera lui S. De exemplu: “Ion se plimba” aserteaza faptul ca un individ ( “Ion” ) face parte din clasa celor vezi subcapitolul IV.6 Raporturi între notiuni care se plimba. Propozitiile singulare se formalizeaza ca universale

Test de autoevaluare Ce se înţelege prin noţiunea de propoziţii categorice?

2. Raporturi între propozitiile categoriceCuvinte cheie

Propoziţii categorice, raporturi între propozitiile categorice

Scurtă prezentare

Între propozit iile categorice exista interdependenta. Din valoarea de adevar a uneia putem deriva valoarea de adevar a unora din celelalte propozitii (chiar a tuturor, în anumite situatii).Cele patru tipuri de propozitii categorice se pot reprezenta in vârfurile unui patrat (numit s i patratul lui Boetius), iar muchiile s i diagonalele patratului se pot asocia rapo rturilor existente între prop ozit iile categorice.

1. Raportul de contradictie Doua propozit ii sunt în raport de contradictie atunci când ele nu pot fi în

acelas i timp adevarate sau false. Cu alte cuvinte, doua propozitii între care exista un raport de contradict ie sunt diferite ca valoare de adevar (una din ele este adevarata, cealalta fiind falsa). Atunci când urmarim obt inerea contradictoriei unei propozitii, noi vizam o propozitie care sa aiba atât cantitatea, cât s i calitatea opuse cantitatii s i calitatii propozitiei initiale.

2. Raportul de contrarietate Doua propozit ii sunt în raport de contrarietate atunci când ele nu pot fi

adevarate, în sa pot fi false în acelasi timp. În patratul lui Boetius propozit iile aflate în raport de contrarietate sunt cele universale de calitate diferita (SaP s i SeP).

1. (SaP=1) (SeP=0) 2. (SeP=1) (SaP=0) 3. (SaP=0) (SeP=?) 4. (SeP=0) (SaP=?) 3. Raportul de subcontrarietate Doua propozitii sunt în raport de subcontrarietate atunci când ele nu pot fi


în acelasi timp false, putând însa fi adevarate. Acest raport are loc între propozitiile particulare de calitate opusa.

1. (SiP=0) (SoP=1) 2. (SoP=0) (SiP=1) 3. (SiP=1) (SoP=?) 4. (SoP=1) (SiP=?) 4. Raportul de subalternare Un astfel de raport apare între o propozitie universala (supraalerna) si una

particulara (subalterna), ambele de aceeas i calitate. Din adevarul supraalternei rezulta adevarul subalternei si din falsitatea subalternei rezulta falsitatea supraalternei. În toate celelalte situatii, valoarea de adevar a propo zitiei secvente nu se poate stabili.

1. (SaP=1) (SiP=1) 2. (SiP=0) (SaP=0) 3. (SaP=0) (SiP=?) 4. (SiP=1) (SaP=?)

Test de autoevaluare Prezentaţi, pe scurt, raporturile dintre propoziţiile categorice.

3. Inferente imediate cu propozitii categorice

Cuvinte cheie

Propoziţii categorice, Inferente imediate cu propozitii categorice

Scurtă prezentare

O inferenta este o forma logica mai complexa decât propozitia categorica, care consta în trecerea, respectând regulile rat ionarii corecte, de la ceva (premisa sau set de premise) la altceva (concluzie). În cazul inferentelor deductive, concluzia are un grad de

generalitate mai mic decât premisele (premisele sunt mai generale). Inferentele imediate au loc de la o singura premisa la o concluzie, spre deosebire de cele mediate în care intervin doua sau mai multe premise.

Distribuirea termenilor Spunem despre un termen care apare în totalitatea sferei sale ca este

distribuit si simbolizam acest fapt prin “+”. Spunem despre un termen ca este nedistribuit si simbolizam cu “–” atunci când el apare doar într-o parte a sferei sale. Urmarind distribuirea, respectiv nedistribuirea subiectului s i a predicatului în cazul celor 4 tipuri de propozit ii categorice, obt inem urmatoarea sistematizare:

1. Conversiunea Este inferenta imediata prin care, pornind de la o propozit ie de tipul SP

(premisa), ajungem la o propozitie de tipul PS (concluzia). Termenii din premisa


îsi schimba în concluzie reciproc functiile. Legea distribuirii termenilor permite urmatoarele conversiuni:

SaP PiS SeP PeS SiP PiS Nu este permisa dupa cum se vede conversiunea particularei negative,

pentru ca, în caz contrar, din particulara negativa (SoP, în care P este distribuit dar S nu) ar rezulta o propozitie de tipul PoS, în care S ar fi distribuit, s i P nu, ceea ce ar viola legea distribuirii termenilor. Tot aceeas i p roblema ar aparea daca din universala afirmativa am încerca sa derivam tot o universala afirmativa (SaP PaS). Ne limitam însa la obtinerea particularei afirmative, (SaP PiS) ceea ce afecteaza simetria, dar nu si legea distribuirii termenilor.

De aceea acest tip de conversiune este numit conversiune prin accident. În cazul conversiunii prin accident daca concluzia este falsa, atunci premisa este falsa, însa daca concluzia este adevarata, nu e obligatoriu ca si premisa sa fie adevarata. Restul conversiunilorsunt simple, iar în cazul lor între premisa si concluzie avem o echivalenta a valorii de adevar.

2. Obversiunea Este inferent a imediata prin care, având drept premisa o propozitie

categorica de forma SP, obtinem drept concluzie o propozit ie de forma S , de aceeasi can titate, dar de ¬ P calitate diferita fata de calitatea premisei din care a fost derivata.

Exista si alte inferente imediate asupra propozit iilor categorice, cum ar fi contrapozit ia (contrapusa partiala, contrapusa totala) sau inversiunea (inversiune partiala, inversiune totala), dar acestea sunt reductibile fara dificultat i la conversiuni s i obversiuni succesive.

Test de autoevaluare Prezentaţi, pe scurt, inferenţele cu propoziţii categorice.

Lucrare de verificare Ce importanţă are noţiunea pentru propoziţiile categorice ?









Unitatea de învăţare Nr. 11SILOGISMUL

CuprinsObiective1.1 Noţiunea de silogism 1.2 Legile generale ale silogismuluiLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie


Pagina



Înţelegerea noţiunii de silogism Înţelegerea legilor silogismului

1 Noţiunea de silogismCuvinte cheie

Silogism, termenii unui silogism

ScurtăPrezentare

Sa consideram propozit iile categorice de mai jos: 1) Toti oamenii sunt muritori 2) Socrate este om. 3) Socrate este muritor. Se observa ca în cazul în care asumam adevarul primelor doua propozitii

putem deduce adevarul celei de-a treia. Avem de-a face deci cu un rationament în care sunt implicate doua propozitii (numite premise) din care decurge logic, respectând legile rationarii corecte, o a treia, numita concluzie. Acest tip de rationament se numeste silogism .

Asadar, silogismul este o inferenta deductiva mediata alcatuita din doua premise s i o concluzie. Este o inferenta mediata deoarece concluzia este trasa din mai mult de o premisa. Un mod standard de a reprezenta acest tip de rationament este urmatorul:

Toti oamenii sunt muritori Socrate este om_________________________Socrate este muritor. Avem deci premisele si concluzia, care sunt separate de o linie. Linia se

citeste: “prin urmare” , “deci” , “rezulta”, etc. si este marca inferentei deductive, anuntând concluzia.

Putem pune în evidenta folosind diagrame Euler caracterul de decurgere logica al concluziei din suma premiselor. Socrate este un individ din clasa oamenilor. Dar între sfera oamenilor si cea a muritorilor fiind un raport de subordonare, prin tranzitivitate, Socrate este un element al clasei muritorilor.

În structura oricarui silogism intra trei si numai trei termeni. Doi dintre aces tia sunt termenii prezenti în concluzie. În cazul nostru, concluzia este o propozitie universal afirmativa, de tipul SaP, unde subiectul este Socrate , iar predicatul este redat de clasa muritorilor .

S=Socrate P=clasa muritorilor Termenii prezenti în concluzia unui silogism sunt numiti termeni extremi.

As adar, în tr-un silogism termenii extremi sunt subiectul (numit s i termen minor) si predicatul (numit termen major). Premisele din care termenul minor (S), respectiv cel major (P), provin se numesc minora, respectiv majora.

În afara celor doi termeni extremi, mai exista s i un termen mediu, care


permite asertarea unui raport de ordonare sau de opozitie între S s i P. Într-un silogism, termenul mediu apare întotdeauna în ambele premise, dar niciodata în concluzie, funct ia lui fiind de a mijloci raportul dintre termenii extremi, raport redat explicit de concluzie. În cazul nostru, termenul mediu este reprezentat de notiunea de om . M=clasa oamenilor

Formalizând rat ionamentul de mai sus, obtinem: MaP SaM SaP

Test de autoevaluare Ce se înţelege prin noţiunea de silogism?

2. Legile generale ale silogismului.Cuvinte cheie

silogism, legile termenilor, legile propoziţiilor

Scurtă prezentare

Legile termenilor: 1. Un silogism are 3 si numai 3 termeni: S, P, M; 2. Termenul mediu este distribuit în cel put in o premisa; 3. Un termen extrem nu apare distribuit în concluzie decât daca el a fost în

prealabil distribuit în premisa din care provine; Legile premiselor: 4. Din premise afirmative rezulta concluzie afirmativa; 5. Dintr-o premisa negativa si una afirmativa rezulta cu necesitate

concluzie negativa; 6. Dintr-o premisa particulara si una universala rezulta concluzie

particulara; 7. Cel putin o premisa trebuie sa fie afirmativa; 8. Cel putin o premisa trebuie sa fie universala.

Test de autoevaluare Care sunt legile silogismului?

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 11


Care este însemnătatea propoziţiilor categorice pentru silogism?









Unitatea de învăţare Nr. 12LOGICA JURIDICĂ (partea I)

CuprinsObiective1.1 Sistemul logic al dreptului1.2 Necesitatea aplicarii logicii in dreptLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Înţelegerea importantei logicii pentru studiul dreptului şi pentru aplicarea normelor juridice

1. Sistemul logic al dreptuluiCuvinte cheie

logică juridică, drept, sistemul logic al dreptului

ScurtăPrezentare

Inainte de toate dreptul este un sistem de norme. Si ca orice sistem el poate fi abordat si dintr-o perspectiva logica. Atat logicienii (J. Kalinowski, J. Wroblenski, A. Joja etc.) cat si juristii (M. Djuvara, E. Sperantia etc.) au observat caracterul de sistem axiomatic al dreptului.

Sistemul logic al dreptului este alcatuit pe de o parte dintr-o structura de norme organizate in ramuri si institutii juridice (exista discutii aprinse pe tema delimitarii dintre unele ramuri de drept sau pe tema dependentei si subordonarii unor ramuri fata de altele) iar pe de alta parte dintr-o structura paralela de principii, notiuni si reguli juridice desprinse prin analiza sistemului legislativ sau impuse ideologic de catre sistemul politic.

Dreptul este un sistem ierarhizat - normele constitutionale sunt superioare celor din alte ramuri ale dreptului. Interdependenta normelor din drept e data atat de faptul ca toate normele sunt subordonate normelor constitutionale cat si datorita faptului ca se supun unor principii comune. Aceste principii pot fi principii ale intregului drept roman (principiul democratiei, principiul egalitatii in fata legii, principiul separatiei puterilor in stat etc.), principii de ramura (principiul proprietatii, cel al egalitatii in fata legii civile sau principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile in dreptul civil; principiul legalitatii raspunderii, principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, principiul individualizarii raspunderii penale etc. in dreptul penal) sau principii ale unei sau unor institutii de drept (de ex. principiul proximitatii gradului de rudenie in cazul institutiei succesiunii legale). Principiile au rol de axiome in sistemul dreptului - ele pot servi ca fundament in orice demonstratie sau argumentare. Principiile asigura flexibilitatea in timp a sistemului de drept, adaptarea lui de-a lungul timpului la cerintele ideologice. Asa se explica faptul ca unele legi au fost interpretate conform spiritului vremii diferit in epoci diferite, ele fiind privite prin optica altor principii de drept.

Dreptul este un sistem deschis, dinamic - el se intregeste in fiecare moment cu legi noi. Criteriile de admitere ale noilor legi sunt date de axiomele constitutionale. De asemenea, legiuitorul trebuie sa articuleze sistemul de drept astfel incat sa nu dea nastere unor contradictii, ambiguitati sau suprapuneri. Hans Kelsen era de parere ca sistemul normelor juridice este partial dinamic, pentru ca dinamismul sistemului excepteaza asa-numita Grundnorm, norma initiala, constitutia. Restul normelor suporta o actiune de permanenta transformare, de adaptare la cerintele timpului. Kelsen considera ca sistemul normativ nui este


alcatuit numai din normele scrise, ci si din consecintele lor, din normele desprinse prin inferente logice admise de doctrina juridica a tarii in cauza. Deci un sistem juridic are totodata un caracter deschis intr-o portiune a sa si relativ inchis in domeniul normelor constitutionale. Caracterul de sistem al dreptului face posibila economia de expresie pentru ca e posibil ca o lege sa faca trimitere la alte legi pentru detalierea unor reglementari. Uneori o norma este compusa din mai multe dispozitii care sunt precizate in texte normative diferite - o dispozitie precizeaza caror subiecte li se impune prescriptia respectiva, alta cuprinde comportamentul prescris, iar alta circumstantele in care acest comportament urmeaza sa fie realizat. Alteori o singura dispozitie determina elementele unui mai mare numar de norme.

Ziembinski exemplifica aceasta idee cu cazul dispozitiei potrivit careia furtul trebuie pedepsit cu inchisoarea. Aceasta dispozitie trimite la alte dispozitii ale codului penal, indeosebi din partea sa generala, ale codului de procedura penala si ale legilor de organizare judiciara cuprinzand cel putin trei norme: una care obliga tribunalul sa-l condamne pe hot la o perioada de detentie, alta care obliga organele executive sa execute sentinta pronuntata de tribunal, conform dispozitiilor de procedura penala si in al treilea rand este o norma prohibitoare care interzice furtul.

Proprietatile logice esentiale ale oricarui sistem juridic sunt completitudinea si consistenta inglobate de J. Wroblenski in notiunea de omogenitate a sistemului juriclic. Un sistem juridic este omogen daca este in acelasi timp complet si consistent.

Completitudinea sistemului juridic este data de capacitatea acestuia de a da o solutie oricarei probleme juridice, adica de a determina consecintele juridice ale oricarui fapt.

Consistenta unui sistem juridic este data de compatibilitatea normelor sale, de lipsa contradictiilor din interiorul sau. Un sistem juridic este inconsistent atunci cand unele dintre normele sale ordona iar altele interzic in acelasi timp aceleiasi persoane acelasi comportament in aceleasi imprejurari. Aceasta situatie contrazice principiul noncontradictiei si duce la imposibilitatea respectarii simultane a tuturor normelor de drept.

Completitudinea sistemului juridic, sau mai bine zis completitudinea normelor care il alcatuiesc este de cele mai multe ori un simplu deziderat. Realitatea sociala este in continua evolutie iar legislatorul nu poate tine pasul cu ea. Aceasta duce la aparitia lacunelor in drept si la necesitatea interpretarii extensive a legilor existente pentru a le aplica la situatia noua. In cazul ca legile nu ofera nici o solutie posibila, se poate face apel la analogia dreptului (analogia juris) prin raportarea la principiile directoare din sistemul de drept sau in ramura de drept respectiva.


Test de autoevaluareExplicaţi de ce dreptul este un sistem logic?

2. Necesitatea aplicarii logicii in dreptCuvinte cheie

Sistemul logic al dreptului, drept, logică, logică juridică

Scurtă prezentare

Exista numeroase ratiuni care justifica utilitatea logicii in drept:a) caracterul rational al legii;b) orientarea activitatii legislative in conformitate cu un model rational;c) caracterul logic al elaborarii legii;d) caracterul logic al activitatii de aplicare a dreptului.Autoritatea unei hotarari judecatoresti este determinata in cea mai mare

parte de justetea rationamentului care sta la baza ei, a argumentelor pe care se sprijina solutia data. Logica contribuie la corecta aplicare a dreptului si, prin aceasta, la consolidarea securitatii juridice si la intarirea legalitatii. Precizia si justetea gandirii juridice depind de conformitatea ei cu regulile si concluziile logice. Procesul de cunoastere in materie de drept implica un anumit grad de abstractizare, de formalizare logica.

Cursurile de logica juridica au ca scop pregatirea viitorilor juristi in vederea utilizarii formelor si regulilor logicii in teoria si tehnica dreptului.

Logica juridica foloseste ca instrument de explicare a conceptelor juridice. Ea este aplicabila unei largi problematici cuprinzand definitiile legale, metodele de formare si clasificare a conceptelor juridice, sistematizarea normelor juridice, solutionarea concursului sau conflictelor de norme, regulile rationamentului juridic, a celui judiciar, de cunoastere a dreptului, interpretarea nomelor juridice, metodele de verificare a faptelor in procesul judiciar, probatiunea juridica etc.

Aplicarea logicii in drept nu trebuie, insa, sa fie abuziva, rigida, astfel incat sa conduca la solutii inechitabile. Logica in drept trebuie sa fie din ce in ce mai mult adaptata nevoilor practicii juridice si vietii sociale, ca prim criteriu pentru aprecierea valorii ei operationale.

Formele logice trebuie sa exprime sau sa corespunda realitatii obiective, premisele rationamentului urmand a fi mereu confruntate cu adevarul material obiectiv.

Problema existentei de-sine-statatoare a logicii juridice a fost larg dezbatuta in literatura de specialitate.

Intr-o opinie, s-a insistat asupra legaturii dintre logica juridica si filozofia dreptului, ajungandu-se la considerarea primei ca element constitutiv al celei de-a doua. Astfel, Gabriel Marty considera ca o problema deschisa in fata filosofiei dreptului stabilirea adevaratelor raporturi intre factorii determinanti, reali ai


solutiilor juridice si formalismul logic al comandamentelor juridice (incluse in normele de drept).

Intr-o alta opinie, George Kalinowski considera eronata incercarea de a sustine ca dreptul este un limbaj si ca filosofia dreptului este, in consecinta, o analiza logica a dreptului, a limbajului juridic. El apreciaza, in acelasi timp, ca deosebit de importanta si utila analiza logica a limbajului stiintific, considerand-o, in ceea ce priveste dreptul, ca una dintre principalele cai de acces spre o autentica filosofie a dreptului. Autorul releva existenta unor probleme care se situeaza la frontiera logicii si filosofiei dreptului, ca aceea a atribuirii valorii de adevar sau falsitate normelor juridice.

Francisco Puy sustine ca logica juridica ar reprezenta o parte a filosofiei dreptului, fiind o logica secundara in raport cu logica generala. In opinia sa, logica juridica ar cuprinde:

a) logica juridica primara, reprezentand logica formal-pura, compusa din axiomatica (teoria constructiilor sistemelor automatizate) si teoria calculului.

b) logica formala aplicata, pe care o denumeste „logica juridica secundara”, cuprinzand teoria sistemului (teoria generala a dreptului), teoria definitiei juridice, teoria argumentarii si teoria relatiei juridice (metodologiajuridica).

In tabelul lui N. Rescher (logician american, care a propus o „harta a logici”) logica juridica apare la capitolul „Dezvoltari stiintifice”, subcapitolul „Aplicatii in stiintele sociale”, fiind considerata o aplicatie legala a teoriei logicii.

Suntem de parere ca, pentru a putea raspunde la intrebarea daca se poate vorbi despre existenta unei logici specifice dreptului, trebuie sa plecam de la clasificarea logicii in logica elementara sau formala (metodologia logica) si logica aplicata. In filosofia scolastica, prima era numita uneori „Ars inveniendr (arta de a descoperi sau arta de a afla), spre deosebire de „logica utens", termen care se apropie de logica aplicata.

Consideram ca logica juridica face parte din logica aplicata. Ea este o logica specifica stiintei dreptului. Pentru aceasta, cercetarea stiintifica trebuie sa se indrepte spre analiza modului specific in care logica formala, schemele si calculele logicii simbolice si principiile sau legile metalogicii se aplica in procesul complex al gandirii juridice.

In tabelul lui Petre Botezatu, pornindu-se de la premisa ca logica este o teorie asupra formelor, se apreciaza ca aceste forme se ivesc in gandire, in limbaj, in actiune, in realitate. Daca se accepta ca nivelurile de abstractizare pentru fiecare domeniu in parte (gandire, limbaj, actiune si realitate) pornesc de la subiect si urmeaza obiectul (forma, operatia si structura), atunci formele logicii juridice apar in mod specific dupa cum se intersecteaza domeniile cu nivelurile.

La nivelul primar de abstractizare (subiectul), daca atributul „juridic” il acordam gandirii, logica juridica este teoria gandirii juridice argumentative a subiectului. Daca juridicul e atribuit limbajului subiectului, vom elabora o logica pragmatica juridica, daca juridicul il acordam actiunii, vom avea o logica concreta juridica, iar daca il acordam realitatii, vom avea o logica materiala.

La nivelul al doilea de abstractizare (obiectul), avem o teorie a


demonstratiei juridice (in domeniul gandirii) sau o logica semantica juridica (in domeniul limbajului), logica operatorie juridica (in domeniul actiunii) ori dialectica juridica (in domeniul realitatii).

In limitele aceleiasi conceptii, Gheorghe Mihai apreciaza ca logica juridica este o componenta a Introducerii in studiul dreptului alaturi de filosofia dreptului, retorica juridica si hermeneutica juridica.

Test de autoevaluare 2.De ce este necesar a se aplica legile şi regulile logicii în ştiinţa dreptului şi în procesul aplicării dreptului?

Lucrare de verificare Ce semnificaţie are logica pentru drept ?




Bieltz, Petre, Gheorghiu Dumitru, Logicǎ juridicǎ, Ed. Pro Transilvania, Bucureşti, 1998.

Dobrinescu, Ion, Introducere în logica juridicǎ, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

Mihai, Gheorghe, Metoda logica in drept. Volumul I - Logica formala elementara, Ed CH Beck, Bucureşti, 2005.


Unitatea de învăţare Nr. 13LOGICA JURIDICĂ (partea a II-a)

CuprinsObiective1.1 Logica juridica si locul ei in sistemul stiintei logicii1.2 Logica aplicabila in dreptLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Înţelegerea locului pe care îl ocupă logica juridică între ramurile logicii

1 Logica juridica si locul ei in sistemul stiintei logiciiCuvinte cheie

logică, logică juridică, logica aplicabilă în drept

ScurtăPrezentare

In literatura filosofica s-a subliniat ca logica, in genere, este o stiinta a gandirii detasata de orice subiect care gandeste, deci o stiinta a „gandirii gandire” care studiaza gandirea in desfasurarea corecta a acesteia, corectitudinea fiind fagasul necesar spre adevar.

Ea se deosebeste de:- psihologie, care examineaza gandirea in subiectul ce gandeste;- gnoseologie, care cerceteaza gandirea raportata la obiectul cunoasterii

nedetasata de acesta, respectiv conditiile generale, izvoarele, structura, modul de desfasurare si validitatea procesului cunoasterii, privit ca proces de producere a unor cunostinte;

- retorica, care inseamna arta de a vorbi frumos, de a convinge auditoriul de justetea ideilor expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa in valoare de un stil ales;

- hermeneutica, care este teoria procesului de interpretare si de intelegere in functie de diversitatea obiectelor sale, care acopera intreaga sfera spirituala, culturala, artistica. In ceea ce priveste definirea logicii juridice si precizarea locului ei in sistemul stiintei logicii, au existat discutii in literatura de specialitate.

Astfel, Gheorghe Enescu vorbeste de o logica judiciara in cadrul logicilor normative, iar Petre Botezatu de o teorie a argumentarii care „nu poate ignora ajutorul psihologiei, a! retoricii si afinitatea sa cu dreptul, morala”.

George Kalinowski a definit logica juridica drept „studiul gandirii juridice discursive in toata intinderea acesteia, adica in toate operatiile ei intelectuale pe care le efectueaza in elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului”. In conceptia sa, rationamentul „in concreto” este guvernat de trei tipuri de reguli:

a) logice (ale certitudinii si validitatii);b) paralogice (topice sau retorice);c) extralogice (morale, religioase, juridice, politice etc., in functie de

domeniul practic in care se manifesta.Spre deosebire de Kalinowski, pentru care logica juridica pune formalul in

paranteze si astfel nu mai este logica, Ch. Perelman a sustinut ca logica in drept este logica (formala) si nu logica juridica, juridicul fiind pus in paranteze. El socoteste ca in instanta se dezbate posibilitatea de aplicare concreta a prevederilor generale din norme, in raport cu situatiile in care se afla diferiti agenti ai actiunilor. Dezbaterea angajeaza participantii la proces, acestia isi pun


intrebari si dau raspunsuri. Nici un raspuns nu este o inferenta, ci argument prezentat pro sau contra unei teze.

Argumentul fiind formulat ca sa convinga pe celalalt sa adere la teza sau, din contra, sa o respinga, nu separa formalul de informal, gandirea de subiectul care gandeste.

De asemenea, limbajul normelor cuprinde un mare numar de expresii, notiuni, concepte, care nu sunt intotdeauna univoce, dar au o anumita generalitate, care necesita interpretarea in aplicarea la caz, o interpretare care sa nu contravina vointei legiuitorului si sa conduca la o solutie justa, legala si temeinic motivata. Acolo unde apar interpretari diferite sau unde procedurile legii sunt neindestulatoare sau lacunare, practica judecatoreasca solutioneaza problemele ivite in spiritul principiilor de drept.

In conceptia lui Gh. Mihai, logica juridica este „teorie a argumentarii cand studiem gandirea subiectului, este pragmatica atunci cand studiem actiunea subiectului, este logica materiala cand studiem realitatea juridica in care se afla subiectul, este semantica daca studiem limbajul la nivelul obiectului”. Deci, logica juridica este „teoria argumentarii” prin limbajul juridic al subiectului angajat in actiune pentru a savarsi o schimbare in realitatea juridica.

In ceea ce ne priveste, consideram ca logica juridica este, in primul rand, o stiinta. Ea n-a aparut din filosofia dreptului, ci din preocuparile stiintifice ale doctrinei si legiuitorului, precum si din cele practice ale celor ce aplica legea sau ajuta la aplicarea ei (arta legiuitorului, a judecatorului si a avocatului).

Astfel, legiuitorul creeaza, sub forma de reguli, adevarul juridic, caci ceea ce e scris in lege este luat drept adevar in aplicatiile care se fac la cazurile judiciare (la spete). Acesta este adevarul legal. Legiuitorul, insa, nu este liber sa dispuna in chip arbitrar, ci trebuie sa tina seama (pentru ca legile sale sa fie valabile in societate) de datele realitatii, iar descoperirea adevarului in realitate se face cu ajutorul unor reguli, a unor metode logice.

Judecatorul, cand trebuie sa se lamureasca intr-o controversa judiciara in care fiecare pare sa aiba dreptate, se preocupa sa gaseasca un fir conducator in logica juridica, pentru a vedea unde este adevarul.

Avocatul, in procesul pe care-l pledeaza, intampina de multe ori greutati pana descopera adevarul, mai ales in chestiunile controversate.

Controversa pune pe avocat intr-o dificultate foarte rnare, si pune instanta intr-o situatie si mai grea. De aceea, in jurisprudenta este nevoie de o logica juridica.

Pentru a descoperi adevarul in drept, ca si in orice alt domeniu, mijloacele dialectice si supozitiile sunt insuficiente. Realitatea nu se poate cunoaste decat prin metode stiintifice, iar sistematizarea cunostintelor nu poate fi rodnica fara observarea principiilor ce ni le ofera logica. Tendinta de a largi mereu campul de observatie este una din trasaturile caracteristice ale spiritului stiintific. Numai printr-o viziune unitara se pot intelege si explica fenomenele.

Problema cautarii adevarului se pune in logica juridica sub o forma mai generala. Trebuie pornit de la premisa ca logica protejeaza interesele dupa anumite criterii de valoare. Din caracterul obiectiv al acestor criterii decurge obiectivitatea legii. De aici si regula din Codul civil potrivit careia, in caz de


indoiala, textul se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga.Avand in vedere consideratiile de mai sus, conchidem ca logica juridica

este, de fapt, o stiinta a gandirii despre drept. Ea se ocupa de insasi construirea stiintei dreptului, de caracterul acesteia.

Logica juridica, ca logica aplicata in drept, avand metode specifice de lucru si un domeniu de aplicare distinct de acela al logicii generale, este o stiinta a cailor pentru aflarea adevarului in domeniul dreptului; ea se implica totodata in construirea obiectului stiintei dreptului. Ea cerceteaza atat modul cum lucreaza omul de stiinta, cat si artizanul dreptului.

lata de ce logica juridica este stiinta care studiaza regulile specifice gandirii juridice corecte, care guverneaza procesul edictarii, respectarii, interpretarii si aplicarii normelor de drept.

Avand un caracter de noutate, logica juridica nu este inca acceptata ca stiinta in mod unanim, in literatura de specialitate, intrucat, dreptul fiind bazat pe niste permanente, considera valorile juridice ca fiind autonome, independente, in general, de valorile si de substratul economic.

In fapt, in domeniul logicii juridice intalnim, in principal, o „practica” care aplica o serie de reguli, pe care nu le invatam nicaieri ca atare si de care, mai adesea, nici nu suntem constienti.

Daca admitem aparitia unor discipline noi in drept, (dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul economic, dreptul maritim, dreptul comercial, dreptul diplomatic etc.) care, fiind subdiviziuni ale stiintei dreptului, au ca obiect o particica din realitatea juiridica, un domeniu de cercetare restrans, cu atat mai mult ar trebui sa se admita constituirea unei stiinte autonome a logicii juridice, referitoare la intregiil domeniu al dreptului. Ea nu are ca obiect o „realitate”, asa cum au toate aceste discipline, infinite la numar, in care, teoretic, se poate divide stiinta dreptului, ci are ca obiect metodele, regulile, principiile logice pe care le folosesc deopotriva teoreticienii cat si practicienii in toale disciplinele ce se refera la realitatea juridica actionand pentru aflarea adevarului. Logica juridica este, asadar, o stiinta unica, ce cuprinde reguli si metode valabile pentru toate disciplinele juridice.

Test de autoevaluare Care este locul logicii juridice in sistemul stiintei logicii?

2. Logica aplicabila in dreptCuvinte cheie

logică, logică juridică, logica aplicabilă în drept

Scurtă In legatura cu aceasta problema exista puncte de vedere diferite in

literatura de specialitate.


prezentare Intr-o opinie (Paul Cosmovici) s-a sustinut ca in drept s-ar aplica logica formala (termenul statornicit pentru a deosebi logica propriu-zisa de teoria kantiana si care studiaza gandirea doar din punctul de vedere al formelor logice), logica simbolica (cunoscuta si sub denumirea de logica matematica sau algoritmica) si metalogica, reprezentata de logica dialectica. Toate aceste trei tipuri de logica vor contribui la opera de legiferare si de aplicare a dreptului.

Al. Negoita, ocupandu-se de tehnica deciziei ad^ninistrative, a araiat ca studiul si folosirea logicii formale nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor practice implicate in adoptarea deciziei administrative,< ci se impune si utilizarea dialecticii malerialist-istorice. Ea ofera legile cunoasterii celor mai profunde laturi ale fenomenelor realitatii obiective, formuland, pe baza lor, regulile gandirii logice.

Un alt autor, C.-R. Stoyanovitch, a afirmat ca logica dialectica atat cea hegeliana, cat si cea marxista, nu pot fi utilizate nici in rationamentul pur juridic, nici pentru elaborarea, pe baza ei, a conceptelorjuridice, lasand locul m exclusivitate logicii formale.

Ocupandu-se de raportul dintre logica formala si logica juridica, Albert Brimo sustine ca alaturi de logica formala, fiecare stiinta are metode proprii corespunzatoare obiectului acestei stiinte si orice stiinta tinde, pe masura ce se dezvolta, sa-si afirme specificitatea, apoi autonomia sa metodologica, sa opuna logicii formale logica sa specifica. Kalinowski arata ca logica in ansamblu, cu toate ramurile si partile ei este, prin natura ei, mai mult sau mai putin formala. Sub aspectul aplicatiilor ei, logica poate fi filosofica, matematica sau juridica, dar ea, in sine, nu este matematica, nici juridica, ci este logica. De aceea, este evident ca logica juridica nu este decat o aplicare la drept a logicii formale, in sens larg.

Raportand logica deontica (logica normelor) la logica juridica, G. Kalinowski subliniaza ca prima nu formeaza specificul celei de-a doua, fiind nu numai o logica a normelor juridice, ci a tuturor normelor.

Termenul „deontic”, de origine greceasca, inseamna „ceea ce trebuie, ce e hecesar” si e utilizat de Jeremy Bentham pentru a denumi astfel stiinta moralitatii (deontologia). Deontologia s-a constituit ca ramura a eticii, preocupata de problemele obligatiei morale. Discutand despre obligatie, ne referim la ceea ce se cuvine sau la ceea ce trebuie sa fie, urmand acele cerinte normative pe care, indeplinindu-le, respectam pe cine trebuie. E. Mally (1926) defineste deontica drept logica limbajului normativ.

Kalinowski sustine ca numai logica formala, in general si in particular cea deontica, ar putea servi pentru intemeierea elementelor considerate specifice gandirii juridice (aprecierile, deciziile, optiunile, alegerile). Judecatorul care coreleaza norma cu speta se bazeaza pe teoremele logicii deontice. Este suficient sa se stie ca dupa norma in vigoare, comportamentul C este ordonat (interzis) lui A, pentru a se deduce, conform unei teoreme a acestei logici, ca un comportament este, la fel, ordonat (interzis). Cum a ajuns sa constate judecatorul, pe de o parte, ca tocmai norma N se aplica spetei, cum a ajuns la calificarea juridica a comportamentului C, pe de alta parte, sunt activitati care ies de sub jurisdictia logicii formale.

Alti autori, cum este de pilda Ch. Perelman, considera ca logica juridica ar


putea fi utilizata intr-un sens specific, care nu poate fi negat, daca alaturi de logica formala se recunoaste existenta unei logici neformale, consacrate studiului argumentarii, adica ansamblului de rationamente care vin sa sprijine sau sa combata o teza, care ingaduie sa fie criticata sau justificata hotararea judecatoreasca.

Intr-o alta opinie (Vladimir Hanga), s-a sustinut ca juristul va folosi regulile logicii simbolice (denumita si logica formala, moderna), forma a logicii formale sau pure, care studiaza nu continutul rationamentului, ci forma acestuia.

Cu privire la logica juridica, s-a precizat (Vladimir Hanga) ca logica simbolica poate transforma limbajul juridic natural intr-unul artificial, univoc. Astfel, se vor putea crea expresii juridice formalizate, dupa regulile logicii simbolice, care vor ingadui utilizarea calculatoarelor in domeniul dreptului, incepand cu documentarea si sfarsind cu decizia.

Gheorghe Mihai sustine ca in drept sunt aplicabile doar regulile deontice, domeniul juridicului fiind apt sa fie studiat din perspectiva acestui fundament, intrucat „gandirea este juiridica numai raportata la subiectul care gandeste actiunea juridica, in termeni juridici, angajat in cunoasterea, elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului”.

In ceea ce ne priveste, suntem de parere ca se pot folosi in domeniul dreptului, cumulativ si diferential, atat logica formala sub ambele aspecte (clasica si moderna), cat si logica neformala, consacrata studiului argumentarii, dar logica juridica nu poate fi conceputa decat ca o logica specifica stiintei dreptului.

Cu toate acestea, sunt unele reguli care nu pot fi aplicate in drept. De pilda, in stiinta dreptului, mai greu s-ar putea intelege aplicarea metodei experimentale (in mod exceptional, Roberto Vacca, in lucrarea intitulata „II diritto sperimentale”, a admis, totusi, posibilitatea aplicarii unei asemenea metode in drept).

De asemenea, chiar regulile cuprinse in logica generala, in masura in care sunt intrebuintate in discipline particulare, se individualizeaza si ele. Astfel, in drept, se utilizeaza metoda deductiva sub forma silogismului, metoda logica care, ca silogism juridic si in special ca silogism judiciar, are o infatisare cu totul deosebita. Intr-adevar, silogismul judiciar seamana dar se si deosebeste de silogismul in genere, pe care il studiaza logica.

In plus, apar in disciplinele particulare unele reguli noi, la care nu se refera logica generala. Asa apare, de pilda, in drept, metoda de interpretare. Aceasta nu e complet necunoscuta, fiind compusa din metode logice (deductia, inductia, analiza, analogia), dar care se grupeaza intr-un chip nou, specific, prin raportarea la natura si obiectul stiintei dreptului, capatand astfel, ca intr-o sinteza, aparenta unei metode noi.


Test de autoevaluare Ce se înţelege prin expresia „logica aplicabilă în drept”?

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 13Ce semnificaţie are logica pentru ştiinţa dreptului ?








Unitatea de învăţare Nr. 14LOGICĂ JURIDICĂ (partea a III-a)

CuprinsObiective1.1 Domeniul logicii juridice1.2 Metodele logicii juridiceLucrare de verificare Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluareBibliografie

Pagina



Explicarea noţiunii de domeniu al logicii juridice Înţelegerea metodelor logicii juridice

1. Domeniul logicii juridiceCuvinte cheie

logică, logică juridică, domeniul logicii juridice

ScurtăPrezentare

Circumstantierea domeniului logicii juridice apare ca o problema deosebit de dificila.

In literatura de specialitate (Gheorghe Mihai) s-a propus urmatoarea structura:

a) o semiotica juridica, manifesta in:- sintaxa logica a limbajului juridic, care se refera la aspectele legate de

descrierea semnelor si a expresiilor sale, de cercetarea regulilor de formare a acestor expresii din semne mai simple si de analiza a relatiilor dintre ele, precum si de regulile de transformare a expresiilor;

- pragmatica juridica, care cerceteaza limbajul juridic sub aspectul creatorilor lui si se preocupa de influenta limbajului juridic asupra comportamentului uman;

- semantica juridica, care studiaza relatiile semnelor CU obiectul juridic desemnat de ele;

b) o logica juridica deontica referitoare la limbajul normelor manifestata intr-o axiomatica si o logica exprimand calculul deontic al predicatelor, al claselor etc.;

c) o logica juridica nenormativa, manifestata in teoriile definitiei, ale argumentarii, ale sistematizarii si metodologiei.

Suntem de parere ca, intr-adevar, pentru a circumscrie domeniul de aplicare a logicii juridice nu putem sa nu avem in vedere legatura indisolubila care exista intre logica juridica si limbajul juridic. Aceasta se explica prin insasi legatura inseparabila dintre gandirea juridica, in general, si limba. In aceasta privinta nu schimba cu nimic faptul ca putem gandi fara sa vorbim, intrucat si gandurile noastre sunt imbracate in cuvinte.

Cu toate acestea, ar fi fals sa cautam obiectul logicii juridice in limbajul juridic. Domeniul limbajului juridic este unul mai vast decat acela al logicii juridice. Limbajul juridic formeaza obiectul semioticii juridice, al gramaticii, al lingvisticii etc., si nu al logicii juridice.

Dupa parerea noastra, domeniul logicii juridice cuprinde in mod obligatoriu:

- edictarea normelor juridice. In acest sens se poate vorbi de o logica a legiuitorului, cunoscuta si sub denumirea de tehnica logico-juridica;

- practica judiciara (jurisprudenta). Pentru aceasta s-a dat denumirea de logica judiciara;

- interpretarea logica juridica a normelor de drept. In acest caz se vorbeste de o adevarata logica a interpretarii normelor juridice sau de o logica a argumentatiei.

Test de autoevaluare Care este domeniul logicii juridice?

2. Metodele logicii juridiceCuvinte cheie

logică, logică juridică, metodele logicii juridice

Scurtă prezentare

Studierea unui text juridic sau a unei spete se poate face din diferite perspective. Pentru a-ti apropia insa esenta lucrului studiat trebuie sa stii care este drumul (gr. methodos) catre ea. Calitatea rezultatelor unei cercetari depinde de metoda folosita pentru ca, dupa cum remarca si Descartes, ratiunea si puterea de a judeca sunt comune la toti oamenii.

Termenul „metoda” provine de la cuvintele grecesti „meta”, care inseamna dupa, si „ados”, care inseamna cale.

El exprima procedeul gasit cu cale de a fi urmat, mijlocul potrivit de a ajunge la un anumit rezultat, plecand de la o situatie data.

Fenomenele realitatii in general si ale realitatii juridice in special sunt deosebit de complexe. Din aceasta cauza metode diferite ne pot releva aspecte diferite ale aceluiasi fenomen. O cunoastere completa reclama folosirea mai multor metode, a unui complex metodologic. Metodele folosite vor fi alese in functie de obiectul studiat. Fara teama de a gresi putem afirma ca tipul de metoda folosit depinde nu numai de evolutia stiintifica a momentului, ci si de o „moda”, o „paradigma” stiintifica generala care-l obliga pe cercetator sa apeleze la ea pentru a se conforma cerintelor epocii.

Metode in genere si metode logico-juridicein cadrul proceselor de cercetare sunt folosite diverse operatii: definire,

conceptualizare, elaborarea ipotezelor, testarea lor, tipizare, clasificare etc. Obiectul metodologiei il reprezinta elaborarea unor procese cognitive care sa dea nastere unor propozitii cu valoare de adevar.

Z. Ziembinski considera ca metodologia poate fi practicata in doua moduri: unul descriptiv, prin descrierea faptelor care ne-ar putea duce la obtinerea unor rezultate valide si unul normativ, prin formularea unor norme de fundamentare a teoriilor si prescrierea inferentelor care trebuie folosite pentru a ajunge la un rezultat. Spre deosebire de metodologia descriptiva, cu caracter de recomandare facultativa, cea normativa se impune ca obligatorie. In cazul unor legi sau raporturi juridice legiuitorul a prevazut si modul in care acestea trebuie sa fie interpretate.

Metodele pot fi clasificate in functie de diferite criterii. In functie de gradul de generalitate deosebim:

- metode generale, aplicabile in toate stiintele socio-umane (metoda hermeneutica, cea logica etc.);

- metode speciale, de ramura, aplicabile doar intr-o stiinta (metodologia juridica) sau intr-o ramura a stiintei respective (metodologia dreptului civil).

In functie de calea aleasa pentm a ajunge la adevar metodele pot fi clasificate in doua mari grupe:

- metode conceptualiste sau rationaliste;- metode intuitive.Pe cele dintai le vom numi si indirecte, de inferenta sau probatiune

logica; caracteristica principala a acestora este de a trage concluzii din situatii deja admise ca adevarate, din care ele sunt inferate.

Pe celelalte, adica pe cele intuitive le vom numi directe sau de credinta, mersul lor catre obiect nefiind mijlocit de rationamente si de necesitatea demonstratiei. K. Adjukiewicz distingea in functie de obiectul investigatiei doua tipuri de metode:

- metode pragmatice, interesate in studierea proceselor cognitive care ne pot duce la adevar, in calea efectiva care trebuie urmata pentru a avea certitudinea unui rezultat valid;

- metode apragmatice, care sunt interesate de rezultatele cognitive ale cercetarii si determina validitatea lor fara sa cerceteze calea care a dus de la fundamente la rezultat.

In drept nu este nevoie de o schematizare logica rigida pentru tot ce interpretul afla nemijlocit dintr-un text limpede, dintr-o descindere locala, din informatiile precise ale unui martor, din elementele unei conventii. De pilda, s-a decis ca atunci „cand termenii unei conventii sunt clari si neindoielnici, cand nu li se poate atribui decat un singur inteles, acela care rezulta in mod firesc din litera si textul ei, facultatea de interpretare a instantei de fond inceteaza”.

Toate aceste lucruri nu trebuie probate dupa scheme rigide logice, fiindca prin ele insele fac credinta, cum insusi legiuitorul o spune.

M. Virally considera ca metodologia juridica trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:

a) NeutralitateaMetodele trebuie sa asigure neutralitatea legata indisolubil de orice

demers stiintific. Ele nu trebuie sa ne impinga cu necesitate spre un rezultat prefigurat in scop partinic.

b) CoerentaEle trebuie sa conduca spre obtinerea unei imagini coerente a ordinii

juridice si sa rezolve contradictiile specifice sistemului juridic.c) SimplicitateaMateria dreptului este deosebit de complexa si stufoasa dar din aceasta

complexitate trebuie sa fie desprinse constructii limitate care sa permita aplicarea lor rapida si fara nici un echivoc.

d) VerificabilitateaToate propozitiile obtinute cu ajutorul unei metode sa poata fi verificate. Nu

e rar faptul cand diverse explicatii sunt simple afirmatii, poate adevarate dar imposibil de controlat. Deseori printr-o formulare metafizica, de un mare efect retoric, sunt ascunse deficiente cognitive si sofisme.

Metoda logica propriu-zisaMeioda logica nu este, propriu-zis, o cale catre obiect, un mod autonom

de aflare a acestuia, ci un mod de exprimare a obiectului, de formulare a unui rezultat.

Logica este infatisata indeosebi ca un exercuiu preparator, ca o propedeutica a stiintelor, dar, in realitate, in dezvoltarea gandirii omenesti nu ajungem la logica decat in ultima instanta. Dupa cum spunea Kant, trebuie ca mai intai sa cunoastem obiectul, ca sa putem dezvolta, apoi, regulile tehnice ale stiintei despre el.

„Logica nu este acelasi lucru cu cuinoasterea. Logica nu intreprinde descoperirea probei, ci ea decide daca aceasta a fost gasita. Logica nu observa, nu inventeaza, nu descopera, ea juideca. Ea nu arata ca un anume fapt particular probeaza un alt fapt, ci ea indica conditiile generale in care unele fapte pot proba pe altele... Logica, deci, este stiinta operatiunilor mtelectuale, care slujesc la apreciere, la estimatiunea probei” (John Stuart Mill, „Sistem de logica deductiva si inductiva”).

Logica este stiinta regulilor intelectului. Ea se ocupa cu simplele forme ale intelectului, nereferindu-se la continuturi.

Criteriul pur logic al adevamlui este acordul cunostintelor cu legile universale si formale ale intelectului, fiind o conditie sine qua non a oricarui adevar; aceasta conditie este negativa, deoarece logica nu merge mai departe, eroarea care nu atinge fonna, ci continutul, nu poate fi reliefata.

In drept, nu putem spune ca am ajuns la adevar daca tehnica logica a exprimarii unui rezultat este impecabila. Am descoperit, astfel, numai conditia negativa a obiectului, nu insusi obiectul. Cea mai savanta expunere juridica poate contine o mistificare, pe care logica, singura, nu o poate descoperi, ea neinteresandu-se de continutul material al rationamentului. In asemenea situatii se folosesc sofismele (rationamentele care duc la concluzii false si sunt nevalide).

In genere, o reflectie este logica, atunci cand comparam doua sau mai multe concepte intre ele, spre a vedea daca sunt sau nu contradictorii, daca contin acelasi lucru, daca un lucru e continut in mod implicit in concept sau i se adauga, daca un rationament valabil pentru un concept e valabil si pentru altul asemanator etc.

In drept, aceste procedee de logica generala se aplica frecvent.Exemplificam in acest sens cu sistemul de interpretare a normelor juridice

prin analogie, fondat pe maxima „ubi cadem ratio, idem jus” si care se compune din:

- adancirea si compararea textelor din punct de vedere gramatical sau literal;

- argumentul a fortiori (o regula utilizata pentru a extinde aplicarea normei, intrucat motivele avute in vedere de legiuitor cand a elaborat norma se regasesc in cazul concret cercetat);

- argumentul per a contrario (o adecvare a principiului logic al noncontradictiei la gandirea juridica).

Test de autoevaluare Prezentaţi, pe scurt, metodele logicii juridice.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 14Care este, în opinia dumneavoastră, importanţa metodelor logicii juridice?







Fileshare.ro_caiet Studiu Individual Logica Juridica

Documents

Transcript of Fileshare.ro_caiet Studiu Individual Logica Juridica