CONCEPTUL LIMBĂ-ETALON ÎN

VIZIUNEA UNOR LINGVIŞTI

Elaborat: BUTLER Alina;

Grupa: L. Română – L. Greacă;

Profesor: SOBOL Aliona;

Lector Superior.

Limba – etalon este considerată în lingvistica

contrastivă un metalimbaj sau invariant, ce rezultă din compararea

paricularităţilor a două sau mai multe limbi.

În opinia lingvistului rus V. P. Neroznac, acest

invariant poate fi atât o strălimbă (în lingvistica diacronică), cât şi

un grup de limbi (în lingvistica tipologică), o uniune lingvistică

(în lingvistica areală) sau limba maternă (în lingvistica contrastivă

).

Celebrul savant rus V. G. Gak,

autorul unor importante lucrări

teoretice de lingvistică contrastivă şi

traductologie, susţine că pentru

comparare poate fi luată şi o limbă

construită ipotetic sau inductiv în baza

limbilor comparate.

Aceasta va conţine toate

fenomenele posibile sau formele

realizate de, cel puţin, una dintre limbile

comparate. Astfel, la compararea limbii

ruse cu limba franceză, ea va cuprinde

şi categoria aspectului, caracteristică

limbii ruse, şi pe cea a

determinativităţii, caracteristică limbii

franceze.

Lingvistul U. K. Iusupov consideră

că limba–etalon poate fi limba maternă,

limba studiată sau altă limbă.

De exemplu, la compararea

categoriei cazului din limba rusă, ce are

6 cazuri cu cea din uzbecă, care, la fel,

conţine 6 cazuri, limba–etalon va fi o a

treia limbă ce conţine 8 cazuri.

LIMBA

RUSĂ:

- Именительный,

- Родительный,

- Дательный,

- Винительный,

- Творительный,

- Предложный

LIMBA UZBECĂ:

- Именительный,

- Родительный,

- Дательный,

- Винительный,

- Местный,

- Исходный.

Limba–etalon va fi o a treia limbă ce conţine 8 cazuri: Именительный, Родительный, Дательный, Винительный (ce coincid în rusă şi uzbecă), Творительный, Предложный (ce sunt în rusă, dar lipsesc în

engleză) Местный, Исходный (ce sunt în engleză, dar lipsesc în

rusă).

La compararea categoriei numărului în rusă şi

engleză limba–etalon poate fi oricare dintre limbile comparate,

întrucît categoria numărului în aceste limbi coincide, sau o

limbă cu trei numere (cum ar fi araba, polona, slovena, limba

greacă veche sau limba slavă veche), care, pe lîngă singular şi

plural, conţin şi dualul. Este curios faptul că în limbile

triburilor din Australia, pe lîngă dual, mai există şi trial,

catrial.

Utilizarea limbii–

etalon este utilă prin faptul

că vom compara toate limbile

cu unul şi acelaşi sistem, dar

nu o limbă cu alta.

Limba –ţintă, notată convenţional (Lʹ) sau (A)

(cf. în rusă: язык перевода, în engleză: target language) este

considerată în procesul traducerii limba în care se traduce, iar

în procesul predării - limba străină studiată. Limba din care

se traduce sau limba maternă este numită limba de bază (L)

sau (B), limba-sursă (cf. în rusă: исходный язык, în

engleză: starting basic language /source language).

Misiunea traducătorilor este de a

reproduce cât mai exact posibil toate caracteristicile

gramaticale şi lexicale ale originalului din limba de

bază (L) prin stabilirea echivalentelor în limba-ţintă.

În acelaşi timp, orice informaţie conţinută în textul

original trebuie păstrată şi transmisă fidel în limba-

ţintă. Traducătorul decodifică mesajul din limba de

bază (L), apoi îl recodifică în limba-ţintă astfel, încît

să se păstreze conţinutul textului.

În procesul de traducere traducătorul nu va

întâmpina dificultăţi în transmiterea mesajului

textului, iar, în cadrul studierii unei limbi străine,

procesul de asimilare va fi mai uşor în cazul în

care structura limbii de bază (L) coincide sau este

asemănătoare, din punct de vedere formal şi

semantic, cu cea a limbii-ţintă (Lʹ).

Compararea limbilor e fructuoasă numai în cazul când, cel

puţin, un element al structurilor limbilor (L) şi (Lʹ) coincide. Totodată,

la compararea limbii de bază (L) cu limba-ţintă (Lʹ), traducătorii şi

lingviştii îşi concentrează atenţia asupra erorilor ce apar la transpunerea

formaţiunilor din limba de bază în limba comparată, cu scopul de a

scoate în relief dificultăţile de achiziţie şi de traducere, precum şi

corespondenţele interlinguale, care reflectă similitudinea obiectului de

cercetare.

Conceptul model în lingvistica contrastivă

 

Prin model în lingvistica contrastivă se înţelege un

sistem de reguli reciproc substituibile ce exprimă o anumită

funcţie categorială.

Cercetarea în cadrul lingvisticii contrastive este

orientată spre relevarea echivalenţei unor astfel de funcţii în

diverse limbi.

La aplicarea analizei contrastive vom lua în consideraţie opoziţiile

sistemice în limbile cercetate, si nu fenomenele disparate. Caracterul sistemic al

limbii prevede gruparea si inventarierea mijloacelor de care dispune aceasta in

serii de fenomene corelate. Astfel, pornind de la limba română, putem vorbi

despre un model al sistemului cazual al substantivului sau al adjectivului, despre

modelul modurilor sau a timpurilor verbale, al obiectului direct sau indirect, al

predicatului verbal compus etc. Asemenea analiză permite examinarea

particularitaţilor unei limbi, dar si a similitudinilor sau a deosebirilor, în

comparaţie cu altele.

În operarea cu modele trebuie neapărat

respectată condiţia: la baza confruntării modelelor a două sau

câteva limbi trebuie sa stea o funcţie categorială unică. Unii

lingvişti sunt de părerea că există două reguli ale lingvisticii

contrastive descriptive.

Acestea implică şi conceptul de model:

1)descrie modelul înainte de a compara,

2)compară modele, nu limbi în întregime.

Evidenţierea modelului structural, caracteristic

pentru un grup anumit de limbi, conduce la apariţia tipului

lingvistic.