Cooperare si conflict

Post on 08-Jan-2016

47 views 2 download

description

Cooperare si conflict. Relatii internationale Secolul XX. Holocaust. - PowerPoint PPT Presentation

Transcript of Cooperare si conflict

Relatii internationaleSecolul XX

Holocaust (din greaca holos, "complet" şi kaustos, "ars"), este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ şase milioane de evrei, în marea majoritate, din Europa, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, programul de exterminare a evreilor, plănuit şi executat de regimul national-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.

Cuvântul „holocaust” era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni.

Din anii 1950 utilizarea sa a fost restrânsă şi folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de câtre nazişti în ajunul şi în timpul celui de al II-lea război mondial.

Atrocităţile regimurilor naziste nu s-au limitat numai la evrei. Unii autori au folosit noţiunea „Holocaust” în sens mai larg, pentru a descrie şi alte acţiuni ale regimului nazist.

Acestea includ uciderea a aproximativ o jumătate de milion de romi, morţile a milioane de prizonieri de razboi sovietici, precum şi persoane trimise la muncă forţată, homosexuali, persoane cu handicap, cetăţeni polonezi şi ai altor popoare slave, opozanţi religioşi.

Persecuţia şi genocidul au fost îndeplinite în etape. Legislaţia de eliminare a evreilor din societatea civilă a fost promovată cu mai mulţi ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Au fost înfiinţate lagare de concentrare în care deţinuţii erau folosiţi ca sclavi până mureau de extenuare sau de boală.

Unde cucerea Al treilea Reich un nou teritoriu în Europa de Est, unităţi speciale numite Einsatzgruppen ucideau evrei şi adversari politici, împuşcându-i în masă.

Evrei şi romi erau îngrămădiţi în ghetouri înainte de a fi transportaţi la sute de kilometri cu trenurile de marfă în lagarele de munca fortata si exterminare unde, dacă supravieţuiau călătoriei, majoritatea erau ucişi prin gazare în încăperi special amenajate.

Supravieţuitori ai Holocaustului, în ziua eliberării din lagărul Buchenwald de către trupele americane.

Groapă comună cu evrei în Białystok

În Europa au fost înfiinţate ghetouri în care evreii au fost închişi înainte de a fi trimişi în lagăre de concentrare.

Naziştii au înregistrat metodic prgresul Holocaustului în mii de rapoarte şi documente.

În imagine, telegrama Hofle trimisă lui Adolf Eichmann în ianuarie 1943, care raporta că 1 274 166 de evrei fuseseră ucişi în cele patru tabere ale operaţiunii Aktion Reinhard în decursul anului 1942.

Michael Berenbaum scrie că Germania devenise un "stat genocidar”.

Fiecare ramură a sofisticatei birocraţii a fost implicată:

Bisericile parohiale şi Ministerul de Interne au furnizat liste de naşteri care arătau cine este evreu;

Poşta a livrat ordinele de deportare şi denaturalizare;

Ministerul de Finanţe a confiscat proprietăţile evreieşti;

Universităţile au refuzat să admită studenţi evrei, au refuzat să acorde diplome celor deja înscrişi şi au concediat profesorii evrei;

Companiile farmaceutice germane au testat medicamente pe prizonierii din lagăre.

Când prizonierii intrau în lagărele morţii, erau puşi să-şi predea toate obiectele personale, care erau atent catalogate şi etichetate înainte de a fi trimise în Germania pentru a fi reutilizate sau reciclate.

Berenbaum scrie că “soluţia finală a problemei evreieşti” era "în ochii făptuitorilor... cea mai mare realizare a Germaniei."

Uciderea a fost efectuată sistematic în aproape toate teritoriile ocupate de nazişti în ceea ce acum sunt 35 de state europene diferite.

A fost concentrată mai ales în Europa centrală şi de est, unde, în 1939, se aflau peste şapte milioane de evrei.

Aproximativ cinci milioane de evrei au fost ucişi acolo, inclusiv trei milioane în Polonia ocupată şi peste un milion în Uniunea Sovietica.

Sute de mii au murit şi în Olanda, Franţa, Belgia, Iugoslavia şi Grecia.

Oricine avea trei sau patru bunici evrei era sortit exterminării, fără excepţie.

În alte genociduri, oamenii puteau evita moartea, convertindu-se la o altă religie sau acceptând o altă formă de asimilare.

Această opţiune nu a fost disponibilă evreilor din Europa ocupată.

Toate persoanele de descendenţă evreiască recentă urmau să fie exterminate în teritoriile controlate de Germania.

În lagărul de la Buchenwald, un ghid arată unui soldat american borcane cu organe recoltate de la prizonieri.

O altă trăsătură distinctivă a fost efectuarea, la scară largă, a experienţelor medicale pe deţinuţi. Medici germani au efectuat astfel de experimente în lagărele de concentrare de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Ravensbrück, Sachsenhausen şi Natzweiler.

Cel mai celebru dintre aceşti medici a fost, dr. Josef Mengele, care a lucrat la Auschwitz.

Printre experimentele sale se numărau punerea subiecţilor în camere cu presiune, testarea de medicamente pe ei, îngheţarea lor, tentative de schimbare a culorii ochilor prin injectarea de chimicale în ochii copiilor, diverse amputări şi alte operaţii brutale.

Se pare că lui Mengele îi plăcea să lucreze cu copiii rromi. Le dădea dulciuri şi jucării şi îi ducea personal la camera de gazare.

După 1945, cifra cel mai des folosită pentru numărul de evrei ucişi a fost cea de şase milioane.

În a treia ediţie a lucrării sale în trei volume, The Destruction of the European Jews, Raul Hilberg a estimat numărul evreilor omorâţi în Holocaust la 5,1 milioane. Această cifră include "peste 800 000" care au murit din cauza "ghetoizării şi privaţiunilor"; 1 400 000 ucişi prin "împuşcare în aer liber"; şi "până la 2 900 000" pieriţi în lagăre de concentrare (Konzentrationslager).

Membri ai SA blochează intrarea într-un magazin Erwege, proprietatea unui evreu, pentru a aplica boicotul din 1 aprilie împotriva magazinelor evreieşti.

Partidul nazist sub conducerea lui Adolf Hitler a venit la putere în Germania pe 30 ianuarie 1933, şi persecuţia şi exodul celor 525.000 de evrei din Germania a început aproape imediat. În autobiografia sa Mein Kampf (1925), Hitler îşi afirmase deschis ura faţă de evrei, şi a dat ample avertismente cu referire la intenţiile lui de a-i elimina din viaţa politică, culturală şi intelectuală a Germaniei.

Nu a scris că va încerca să-i extermine, dar în particular fusese explicit şi în acest sens. Încă din 1922, îi spusese maiorului Joseph Hell, la acea vreme ziarist:

“Odată ce voi fi la putere, prima şi cea mai importantă treabă a mea va fi anihilarea evreilor. Imediat ce voi avea puterea să fac asta, am să construiesc rânduri de spânzurători. Apoi evreii vor fi spânzuraţi fără discriminare, şi vor fi lăsaţi acolo până încep să se împută; vor rămâne spânzuraţi acolo atâta timp cât permit principiile igienei. Imediat ce sunt dezlegaţi, vor fi agăţaţi următoarea tranşă de evrei, şi tot aşa, până când şi ultimul evreu din München va fi exterminat. Alte oraşe vor proceda la fel, exact aşa, până când toată Germania va fi curăţată de evrei.”

Ruinele camerelor de gazare de la Auschwitz II (Birkenau)

Au existat multe exemple de rezistenţă a evreilor la Holocaust, cea mai importantă fiind revolta din ghetoul Varşovia din ianuarie 1943, când mii de luptători evrei slab înarmaţi au rezistat împotriva SS timp de patru săptămâni, şi au ucis câteva sute de germani înainte de a fi striviţi de forţe net superioare.

Aceasta a fost urmată de revolta din lagărul de exterminare Treblinka din mai 1943, când 200 de deţinuţi au reuşit să evadeze din lagăr după lupte cu paznicii.

După două săptămâni, a fost o altă revoltă la ghetoul din Białystok.

Imagine din timpul revoltei din ghetoul Varşovia.

Până la sfârşitul lui 1944, Soluţia Finală deja fusese derulată. Acele comunităţi evreieşti uşor accesibile regimului nazist fuseseră exterminate, în proporţii de la peste 90% în Polonia până la aproximativ 25% în Franţa.

Armatele germane erau evacuate din Uniunea Sovietică, din Balcani şi din Italia, iar aliaţii Germaniei erau înfrânţi sau se întorceau împotriva ei.

Când forţele armate sovietice se apropiau, lagărele din estul Poloniei au fost închise, toţi deţinuţii acestora fiind trimişi în vest, în lagăre mai apropiate de Germania, întâi la Auschwitz şi apoi la Gross Rosen în Silezia.

Auschwitz însuşi a fost închis când sovieticii au avansat prin Polonia.

În ciuda situaţiei militare disperate, s-au făcut mari eforturi de a ascunde dovezile a ceea ce se întâmplase în lagăre. Camerele de gazare au fost demontate, crematoriile dinamitate, cadavrele din gropile comune dezgropate şi arse, iar fermierii polonezi au fost puşi să cultive terenurile respective pentru a lăsa impresia că nu existaseră niciodată.

În octombrie 1944, Himmler a ordonat ca Soluţia Finală să fie oprită. Dar ura faţă de evrei era atât de puternică, încât ordinul lui Himmler a fost ignorat.

Comandanţii locali au continuat să ucidă evrei, şi să-i plimbe din lagăr în lagăr în marşuri forţate până în ultimele săptămâni ale războiului.

Prizonierii erau forţaţi să mărşăluiască zeci de kilometri prin zăpadă până la gări, apoi transportaţi cu zilele fără mâncare sau adăpost, în trenuri de marfă cu vagoane deschise, apoi forţaţi să mărşăluiască din nou la capătul călătoriei către un nou lagăr. Cei care cădeau sau rămâneau în urmă erau împuşcaţi.

Aproximativ 100.000 de evrei au murit în timpul acestor marşuri.

Primul lagăr mare, Majdanek, a fost descoperit de sovietici pe 23 iulie 1944.

Auschwitz a fost eliberat tot de Armata Roşie pe 27 ianuarie 1945;

Dachau de americani pe 29 aprilie. Colonelul William W. Quinn din Armata a Şaptea

americană a spus despre Dachau:

"Acolo trupele noastre au găsit imagini, sunete, şi miasme mai oribile ca orice imaginaţie, cruzimi atât de enorme că sunt de neînţeles pentru mintea normală.”

Prizonieri înfometaţi din lagărul Mauthausen, Ebensee, Austria, eliberat de Divizia 80 Infanterie a Statelor Unite pe 5 mai 1945.

“Aici, aproape jumătate de hectar de pământ era plin de oameni morţi sau pe moarte. Nu se deosebeau unii de alţii … Cei vii zăceau cu capetele sprijinite de cadavre şi în jurul lor rătăceau fără ţintă procesiuni fantomatice de oameni numai piele şi os, care nu aveau nimic de făcut şi nu aveau nicio speranţă de viaţă, incapabili să se dea la o parte din drum, incapabili să privească grozăviile din jurul lor …

…Se născuseră copii acolo, mici făpturi ofilite ce nu puteau trăi … O mamă, înnebunită, a ţipat la un soldat englez să-i dea lapte pentru copil, şi i-a aruncat în braţe micul prunc … El a desfăcut faşa şi a găsit că copilul murise de câteva zile.

Această zi la Belsen a fost cea mai oribilă zi din viaţa mea.

Richard Dimbleby de la BBC despre scenele găsite de el împreună cu armata britanică la Belsen

“Nu cer nimic de la evrei, doar să dispară.”

Hans Frank, guvernator nazist al Poloniei.

BIBLIOGRAFIE:

www.wikipedia.com

Relizat de: Neatu Diana Andreea

Clasa a XI-a B