Vegetația intrazonală a nisipurilor
maritime
Dunele de la Agigea
USAMVB – Facultatea de Horticultură
Master Managementul conservării
biodiversității
Masterand :Galani (Neculai) Daniela
Cuprins
• Introducere
• Caracteristicile nisipurilor maritime
• Condițiile ecologice specifice nisipurilor
• Adaptări ale plantelor psamofile
• Dunele marine de la Agigea – locație și condiții
ecogeografice
• Considerații privind flora rezervației
• Plante arenicole specifice dunelor marine
• Alte specii psamofile din rezervație
• Bibliografie
Introducere În afară de vegetația dependentă mai ales de anumiți
factori climatici (zonele și etajele de vegetație), există
și vegetația intrazonală/ azonală, care depinde mai
ales de factorii edafici:
Flora și vegetația de stânci;
Flora și vegetația grohotișurilor;
Flora și vegetația nisipurilor;
Flora și vegetația de sărături;
Flora și vegetația acvatică;
Flora și vegetația palustră;
Flora și vegetația mlaștinilor de turbă;
Zăvoiul, aninișul și pădurea de luncă.
Caracteristicile nisipurilor maritime
Nisipurile maritime se află de-a lungul
litoralului Mării Negre, în Delta Dunării, la
Mamaia, Agigea, Năvodari etc, formând
grinduri maritime.
Nisipurile maritime provin din materialul adus
de valurile mării și depus pe țărm.
Nisipurile maritime sunt puțin sărate și mai
umede decât cele continentale.
Mărimea granulelor nisipului este diferită – cel
mărunt purtat de vânt formează dune – cresc
puține plante pe acestea, cu adaptări speciale.
Plantele ce cresc pe nisipuri – psamofite sau
arenicole.
Condițiile ecologice specifice nisipurilor
• Straturile superficiale de nisip se încălzesc
foarte puternic, iar cele interne sunt mult mai
reci;
• Diferențe foarte mari de temperatură între
noapte și zi;
• Nispul amestecat cu substanțe organice
(solidificat), își mărește termoconductibilitatea;
• Capacitatea foarte mică de reținere a apei;
Adaptări ale plantelor psamofite
• Plantele transpiră foarte mult nu se
încălzesc organele verzi, dar se pierde multă
apă din nisip;
• Rezistă la uscăciune prin :
pierderea frunzelor (Ephedra);
transformarea parțială sau totală a frunzelor în spini
(Eryngium, Centaurea solsitialis);
părozitatea puternică (Convolvulus persicus);
membrane cerificate (Elymus sabulosus, Crambe
maritima);
suculența organelor vegetative (Cakile maritima,
Cypsophila trichotoma).
• În general, psamofitele sunt xeroterme.
Rezervația Dunele marine de la
Agigea • Locație : la sud de orașul Constanța, în
comuna Agigea, fiind unica rezervație de dune
marine din România;
• Rezervație mixtă: botanică și zoologică,
înființată în 1939 la inițiativa prof. Ioan Borcea;
• În incinta Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr.
Ioan Borcea”, fiind administrată de Univ.
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași;
• Din 2007 – sit Natura 2000;
• Amplasată pe un platou înalt de 12-14 m
deasupra nivelului mării, la aproximativ 200m
de mare;
Rezervația Dunele marine de la
Agigea • Suprafața: 10,55 ha.
• Relieful : dune nisipoase, mobile semifixate și
fixate de până la 14 m înălțime, mai mult sau
mai puțin acoperite de un amestec de plante
arenicole, stepice și ruderale, dar și de
vegetație lemnoasă.
• Formare: s-au format prin depunerea continuă
a nisipului adus de vânturi dinspre nord, din
zona unui vechi golf marin ocupat în prezent
de lacul Agigea.
Considerații privind flora ariei
protejate
Conform ultimului studiu floristic – 273 de
taxoni vegetali, dintre care :
• 226 plante spontane;
• 47 plante cultivate, introduse în rezervație (accidental
sau deliberat) sau subspontane (scapate din culturi).
Din totalul taxonilor inventariați:
• 241 de taxoni se află în rezervația de dune;
• 32 de taxoni în afara rezervației – în zona clădirilor
administrative și în colecția de plante dobrogene din
sud-vestul rezervației;
Plante arenicole specifice
dunelor marine
Dintre speciile spontane, numai 11 sunt plante arenicole
specifice dunelor de nisip de origine marină – situate mai ales
pe dunele înalte și medii (NV-ul și SE-ul rezervației) – care le
asigură mobilitatea nisipului și microclimatul specific.
Cele 11 specii arenicole specifice dunelor de nisip marine:
• Alyssum borzaeanum
(Ciucușoara de nisip);
• Secale sylvestre (secară de
nisipuri);
• Silene tymifolia (Milițeaua de
nisipuri);
• Convolvulus persicus
(volbura de nisipuri);
• Ephedra distachya (cârcel);
• Carex colchica (rogoz de
nisipuri);
• Leymus arenarius subsp
sabulosus (perișor de nisip);
• Astragalus varius (cosaci de
nisipuri);
• Crambe maritima (varza de
mare);
• Syrenia montana ;
• Apera spica-venti subsp.
maritima .
• Alyssum borzaeanum (ciucușoara de nisipuri), una dintre cele mai valoroase
plante din rezervație, este o specie critic periclitată (CR) în România (Dihoru et
Negrean, 2009), prezentă în Anexa I a Convenției de la Berna și în Lista Roșie a
IUCN (IUCN Red List 2008) ca specie amenințată cu dispariția (E) la nivel
european. Plantă de origine euxinică (Eux), este subendemică pentru România,
cu răspândire generală, conform Florei Europaea (vol. I, 1993), numai în
România, Bulgaria și Ucraina (inclusiv Crimea). În România, planta este foarte
rară (Făgăraș et al, 2008), în prezent cunoscută doar din 2 locații: Agigea
(rezervaia de dune) și Cetatea Histria (Grindul Saele). Cea mai mare populație
din România se află în rezervaia de la Agigea unde edifică două asociații
vegetale: Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani și Alysso borzaeani –
Ephedretum distachyae.
• Secale sylvestre (secara de nisipuri) este o specie psamofilă continental
eurasiatică (Cont. Euras.) prezentă sporadic și pe nisipuri continentale, în
județele Dolj, Galați, Vaslui (Oprea, 2005), dar cu optim de dezvoltare pe
nisipurile marine (județele Constanța și Tulcea). Această plantă vernală este
comună pe dunele mobile din zona litoralului românesc, între Vama Veche și
plaja Sulina. Cu toate acestea, prezintă populații mici la nivel național. In
rezervația de la Agigea, specia este bine reprezentată pe dunele nefixate (mai
ales în nord-vestul rezervației),mai ales în cadrul asociației Secali sylvestri –
Alyssetum borzaeani.
• Convolvulus persicus (volbura de nisipuri) este o altă specie critic priclitată (CR)
în România (Dihoru et Negrean, 2009) Plantă de origine litorală (Marea Neagră și
Caspică), este rară la nivel național, cunoscută în prezent în România numai din
rezervația de dune de la Agigea și din Rezervația Biosferei Delta Dunării – Sulina
(Făgăraș, 2002), Sfiștofca, C.A.Rosetti, Cardon, Sf. Gheorghe, între Portița cu
Perișor (Oprea, 2005). Conform Florei Europaea, vol.III, specia este răspândită
numai pe coasta vestică a Mării Negre, în România, Bulgaria și Turcia. In rezervația
de la Agigea, volbura de nisipuri este prezentă pe două dune alăturate în partea
nord-vestică a rezervației, unde edifică asociația Convolvuletum persici.
• Silene thymifolia (milițeaua de nisipuri) este o specie vulnerabilă (VU) în România
(Dihoru et Negrean, 2009), listată în Anexa 4B a OUG nr. 57/2007 ca specie de
interes național care necesită protecție strictă. Specie de origine mediteraneană
(Medit.), este răspândită conform Florei Europaea (vol. I, 1993) numai în România,
Bulgaria, Ucraina și Turcia. In România, specia este foarte rară (Făgăraș, 2008), în
prezent cunoscută numai din Rezervația de la Agigea, grindul Chituc, Letea și
Caraorman (Oprea, 2005). La Agigea, specia este prezentă în două puncte, pe
dunele din zona nord-vestică a rezervației, în cadrul asociațiilor Secali sylvestri –
Alyssetum borzaeani și Alysso borzaeani-Ephedretum distachyae.
• Ephedra distachya (cârcelul) este o specie de origine eurasiatic continentală
(Euras. cont.), considerat rară (R) în România (Oltean et al., 1994) datorită
populațiilor mici la nivel național. Chiar dacă specia este prezentă, conform literaturii
de specialitate (Flora României; Doni et al., 2005; Ciocârlan, 2009; Oprea, 2005), în
numeroase puncte din țară și pe mai multe tipuri de substrat (nisipuri marine și
continentale, substraturi calcaroase, marne, etc.), se dezvoltă optim pe dunele de
nisip de origine marină. In rezervația de la Agigea, se află probabil cea mai mare
populație din România, formată atât din exemplare bărbătești cât și femeiești,
specia fiind unisexuat dioică. Alte populații importante se află pe grindul Letea
(Delta Dunării) și pe grindul Chituc.
Carex colchica (Rogoz de
nisipuri)
Leymus arenarius subsp.
sabulosus (perișor de nisip)
Astragalus varius (Cosaci de nisipuri)
• Carex ligerica [syn. Carex colchica] (rogoz de nisipuri) este o specie psamofilă
atlantic-central europeană (Atl.–centr.eur.) rspândită preponderent pe dunele de
origine marină, dar și pe cele de nisipuri continentale. In România, este prezentă în
locuri nisipoase din județele Caraș-Severin, Giurgiu, Gorj, Galați, Vrancea,
Constanța și Tulcea (Ciocârlan, 2009; Oprea, 2005). Este o specie frecventă în
Delta Dunării, dar și pe grindurile de origine marină ale complexului lagunar
Razelm-Sinoe. In zona rezervației de la Agigea, populația este bine reprezentată,
mai ales în cadrul asociaiilor Ephedro – Caricetum colchicae și Elymetum gigantei.
• Leymus racemosus (Lam.) Tzvelev subsp. sabulosus (perișorul de nisipuri),
specie de origine pontică (Pont.) specifică nisipurilor de origine marină, răspândită
în România exclusiv în zona litorală (între Vama Veche și Sulina), pe dune mobile.
Conform Florei Europaea, vol.V, specia este răspândită numai în România,
Bulgaria, Turcia, Ucraina și Rusia, în zone costiere. Deși este o specie comună în
zona costieră, datorită populațiilor mici la nivel național și a amenințărilor la adresa
habitatelor de dune litorale, este considerat vulnerabil spre rar (V/R) în Lista Roșie
națională (Oltean et al., 1994).
• Astragalus varius (cosaci de nisipuri) (Fig. 21) este o specie de origine eurasiatic
continentală (Euras. cont.), considerată vulnerabilă (VU) în România (Dihoru et
Negrean, 2009). Conform Florei Europaea, vol. II, specia este răspândită din partea
sudică a fostei URSS până în estul Bulgariei și estul Ungariei (România, Bulgaria,
Ungaria, Ucraina, Rusia). In România, specia este răspândit sporadic pe nisipurile
litorale din zona Deltei Dunării și a complexului lagunar Razelm-Sinoe, pe plaja
Corbu (Făgăraș et al. 2008) și în rezervația de la Agigea. In rezervație, populația de
cosaci de nisipuri este mică, specia fiind reprezentată prin indivizi izolați sau pâlcuri
mici, în cadrul asociațiilor vegetale Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani, Alysso
borzaeani – Ephedretum distachyae, Ephedro – Caricetum colchicae,
Convolvuletum persici și Scabioso argenteae – Marrubietum peregrini.
• Crambe maritima (varza de mare) este o specie litorală, originară de pe țărmurile
Oceanului Atlantic și a Mării Negre. Este considerată amenințată cu dispariția (E) în
România (Dihoru et Negrean, 2009), deși după părerea noastră ar putea fi cel mult
vulnerabilă, mai ales că poate fi ușor naturalizată pe nisipurile marine. Conform
Florei Europaea, vol.I, specia are o largă răspândire în general în zonele litorale ale
Oceanului Atlantic, Mării Baltice și de-a lungul coastelor europene ale Mării Negre,
fiind prezent ca specie naturalizată și în alte zone costiere. In România, planta este
prezentă sporadic de-a lungul întregii zone costiere, din Vama Veche până pe plaja
orașului Sulina. In rezervația de la Agigea există un singur exemplar introdus (Sârbu
et al., 2007) în cadrul asociației Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani, pe dunele
din nordvestul rezervației.
• Syrenia montana este o specie de origine vest-pontică, considerată periclitată (EN)
în România (Dihoru et Negrean, 2009), cu răspândire sporadică de-a lungul
litoralului românesc: Mamaia, Corbu, Grindul Chituc (Făgăraș, 2002), Perior, Letea,
Cardon, Caraorman, grindul Lupilor, cetatea Histria, Siliștea lui Omer (Dihoru et
Negrean, 2009). Conform Florei Europaea, vol.I, specia crește numai în sudul
Rusiei și sudul Ucrainei. In rezervația de la Agigea, specia este rară, prezentă sub
forma unor exemplare izolate în asociațiile Secali sylvestri – Alyssetum borzaeani,
Alysso borzaeani – Ephedretum distachyae, Ephedro – Caricetum colchicae i
Convolvuletum persici.
• Apera spica-venti subsp. maritima (iarba vântului), specie cu areal pontic (Pont)
prezentă exclusiv pe nisipuri litorale, la Sulina, Portița, Perior (Dihoru et al., 1976),
grindul Chituc, grindul Saele, Corbu, Cap Midia, Năvodari, Mamaia, Eforie Nord,
Eforie Sud, Vama Veche (Făgăraș et al., 2008). In condiții ecologice convenabile
edifică asociația vegetală Aperetum maritimae. Este prezentă și în rezervația de la
Agigea, dar cu abundență-dominanță scăzută (izolat sau în pâlcuri mici), în cadrul
asociațiilor vegetale Scabioso argenteae – Marrubietum peregrini, Ephedro –
Caricetum colchicae, Alysso borzaeani – Ephedretum distachyae și Secali sylvestri
– Alyssetum borzaeani.
• Alături de speciile arenicole caracteristice nisipurilor marine pe
dunele din rezervație cresc și alte specii de plante psamofile
care se dezvoltă optim pe soluri nisipoase, inclusiv pe nisipuri
continentale, dar și în alte tipuri de habitate (pajiști stepice,
tufărișuri, locuri ruderale, etc): Centaurea arenaria subsp.
borysthenica, Scirpus holoschoenus, Plantago arenaria, Silene
borysthenica, Silene exaltata, Silene conica, Stachys
atherocalyx, Scabiosa argentea, Seseli tortuosum, Elymus
hispidus, Alyssum hirsutum, Asparagus pseudoscaber,
Cerastium semidecandrum etc.
• Majoritatea plantelor spontane din rezervație nu sunt specifice
nisipurilor marine, fiind plante stepice sau ruderale, pătrunse
pe cale naturală sau prin intermediul activităților umane
desfășurate în preajma rezervației. Problema o reprezintă nu
prezența lor ci abundența cu care se dezvoltă mai ales în
anumite porțiuni ale rezervației. Dintre acestea 8 taxoni sunt
invazivi sau potențial invazivi exercitând o presiune
suplimentară asupra vegetației psamofile și a speciilor de
plante arenicole : Ailanthus altissima, Amorpha fruticosa,
Robinia pseudacacia, Fraxinus americana, Elaeagnus
angustifolia, Vitis vinifera, Conyza canadensis, Amaranthus
retroflexus.
Alte specii psamofile
Centaurea arenaria
subsp. borysthenica
Plantago
arenaria Scirpus holoschoenus Silene conica
Stachys atherocalyx Scabiosa
argentea Seseli tortuosum
Alte specii (psamofile sau rare)
Elymus hispidus Alyssum hirsutum Asparagus pseudoscaber
Cerastium semidecandrum Crocus pallassi Salvia aethiopsis
Bibliografie
• Geobotanica, Anghel Gh. et al.,
București, 1971;
• http://www.bio.uaic.ro/agigea/doc/
Management_plan_agigea.pdf;
• http://natura2000.mmediu.ro/site/1
0/rosci0073.html;
• http://peterlengyel.wordpress.com/
2011/10/01/dunele-marine-de-la-
agigea/;