Legenda Meșterului Manole
Legea insolvenţei este o procedură a jertfei şi acompromisurilor care se preocupă de viitorul construcţiei şinu de soarta constructorului.
Există un singur interes al comunităţii, cel de a ridica“Monastire naltă/ Cum n-a mai fost altă” astfel căpatrimoniul nefinalizat este luat din mâinile care l-auplămădit şi este predat spre creştere şi desăvârşire unui altMeşter Manole.
Particularităţi de mediu
• Malinvestiţia generală se manifestă prin următoarele:
• numeroase bunuri de capital rămân nefolosite, multe proceseinvestiţionale nu pot fi terminate, iar bunurile de capitalproduse sunt întrebuinţate într-un mod iniţial neprevăzut.
• Mare parte din resursele rare ale societăţii au fost irosite, iar caurmare a acestui fapt societatea are parte de o sărăciregeneralizată şi standardul de viaţă scade în termeni relativi.
Jesús Huerta de Soto
“Moneda, creditul bancar şi ciclurileeconomice”
Odată ce, la nivelul societății, suma alocată consumului scade
O serie de bunuri destinate comercializării rămân nevândute,
Iar o sumă echivalentă cu totalul valorilor lor la momentul ultimei tranzacții, rămâne blocată între participanții la mediul economic.
24,76 mld euro, adică
valoarea creanțelor la 31.12. 2011
total sume rambursate + ștergerea de
creanțe + valoarea creanțelor neplătite în procedurile
închise în 2012
creanțe nou intrate
în anul 2012
29,92 mld euro, adică
valoarea creanțelor la 31.12.2012
Jesús Huerta de Soto - Moneda, creditulbancar şi ciclurile economice)
Distincţia fundamentală dintresocietăţile bogate şi societăţilesărace nu provine din efortulmai ridicat pe care primele îldedică muncii, nici măcar din cunoaşterea tehnologică maiamplă pe care o deţin celedintâi.
Dimpotrivă, aceasta este imputabilă în principal faptului că naţiunilebogate deţin o reţea mult mai extinsă de bunuri de capital, investită în modadecvat din punct de vedere antreprenorial. Aceste bunuri constau în maşini,unelte, computere, clădiri, bunuri semi-fabricate, software etc., ele existânddatorită economisirii anterioare efectuate de cetăţenii naţiunii.
Un practician în insolvență vinde orice, de la simple obiecte de inventar, la hale industriale, vapoare sau utilaje complexe.
Bunurile trebuie să fie vândute, deci prețul va scădea până va fi acceptat de piață.
Cel mai frecvent tip de vânzare este licitația publică.
Practicianul în insolvență are misiunea de a maximiza averea
debitoarei, în acest sens urmând să asigure:
transparența și echidistanța informațiilor
accesul neîngrădit al
participanților la licitații
să garanteze libera competiție
Cine sunt astăzi cumpărătorii?
• Intermediarii (persoane fizice și juridice), pentru majoritatea bunurilor de larg consum (autovehicole, apartamente, case, terenuri pentru construit în zone rezidențiale) și pentru o parte a bunurilor de capital;
• Apropiați (interpuși) ai debitorului pentru active necesare continuarii activității pe altă firmă sau pentru bunuri cu valoare sentimentală;
• Creditorul garantat sau SPV-ul acestuia, pentru active valoroase, cu rată mare de depreciere.
”E nebunie să faci aceleași lucruri într-una și să te aștepți la rezultate diferite”
Albert Einstein
Începând de astăzi, vom căuta direct utilizatorul final,întrucât:
• Are nevoie de bunul respectiv și dorește să-l cumpere;
• Este dispus să plătească prețul corect (mai mare cu cel puțin
20-30% față de prețul oferit de intermediar);
• Nu este jucător, așa că nu dorește complicații juridice;
• Va produce plusvaloare imediat și va reface un lanț
economic.
Procesul decizional de achiziție al utilizatorului final(Phillip Kotler, Managementul marketingului)
Comportamentul post-achiziție
Decizia de achiziție
Evaluarea variantelor
Căutarea informațiilor
Recunoașterea nevoii
2. Căutarea informațiilor
Surse:
Surse publice (mass media)
Surse personale (familie, prieteni, vecini, cunoștințe)
Surse de experiență directă (propriile experiențe anterioare)
Surse comerciale (publicitate, reprezentanți de vânzare, diverse materiale expuse)
internet
Mass media
Surse
personale
Internetul - mediu de propagare a informației
În Romania, la mijlocul anului trecut, erau 9,6 milioane de
utilizatori de Internet (cu un milion mai mulți față de 2011),
ceea ce reprezinta o penetrare de 50,5%.
Dintre ei,
• 40% sunt tineri intre 14 si 29 de ani;
• 45,3% aparțin grupei de vârstă 30 – 49 de ani;
• 14,7% au peste 50 de ani
Sursa: wall-street.ro, citând datele InternetWorldStats
“Utilizarea Internetului nu este, în opinia mea, o chestiune de opțiune personală.În foarte scurt timp cei care nu se vor conecta la sistem se vor autoexclude de pe piață.”
Arin Octav StănescuPreședinte UNPIR
De astăzi, vom folosi infrastructura de top a României:• suntem pe locul doi în lume în ceea ce priveşte cea mai rapidă
viteză de navigare pe Internet (15 Mbs);• avem cei mai mulţi specialişti în IT certificaţi la nivelul
Uniunii Europene şi ne clasăm pe locul 6 în lume la acest
capitol;• avem cu 150 mai mulţi informaticieni pentru fiecare locuitor,
în comparaţie cu SUA.
Sursa: www.foxnomad.com
Mulțumim!
Top Related