INTRODUCERE

Lintea face parte din ordinul Leguminosales.

Importanţa ei constă în conţinutul ridicat de proteină al seminţelor (38 %)

conferindu-le o valoare alimentară ridicată. Valoarea proteică ridicată a boabelor, este

echivalentă uneori ca proteinele de origine animală.

Proteina din boabele leguminoaselor care o digestibilitate ridicată şi nu

formează acizi urici a căror acumulare în organism este dăunătoare.

Pentru a realiza, cantitativ, 1 kg de proteină animală, se consumă 5 – 7 kg

proteină vegetală. Folosirea în proporţii mari în alimentaţia umană a proteinei vegetale

ar ridica mult raţia proteică a oamenilor şi inclusiv randamentul producţiei agricole.

Pe lângă proteine seminţele de linte conţin hidraţi de carbon (30 %), grăsimi

(20 %), vitamine, săruri minerale, care le întăresc valoarea alimentară.

Seminţele de linte sunt folosite în alimentaţia omului.

Produsele secundare au un conţinut ridicat de proteină depăşind de 10 ori

conţinutul de proteină din cereale.

În asolament este ca bun premărgător pentru majoritatea plantelor, în special a

cerealelor. Deoarece îmbogăţesc solul cu azot, azotul rămas în sol este de formă

organică, uşor accesibil, având o acţiune lentă prelungită.

1. REZUMATUL LITERATURII

1.1 INFORMAŢIE DESPRE CULTURĂ

1.1.1 Importanţa, suprafeţe de însămânţare şi recolta în lume, republică.

Boabele de linte sunt folosite în alimentaţia omului, în diferite preparate, la

fabricarea unor sortimente de salam şi ciocolată. Făina de linte se poate adăuga în

proporţie de 10 – 12 % în făina de grâu la prepararea pâinii.

Boabele se pot folosi şi în hrana animalelor, uruite sau întregi, lintea mărunţită

se dă la păsări.

Paiele şi pleava sunt fine ca la mazăre şi conţin 9 – 12 % proteină, fiind

consumate integral de animale.

Pe glob lintea se cultivă pe circa 3,1 milioane hectare având o productivitate de

7,6 q/ha, din care peste 70 % în Asia (2,4 mlioane hectare). Ţări mari cultivatoare de

linte sunt : India (1,1 mil. ha), Turcia (750 mii ha) etc. În România se cultivă circa

1000 hectare linte.

În ţara noastră lintea practic nu se cultivă, ea se cultivă doar pe loturile de pe

lângă casă.

1.1.2 Caracteristica botanică

Lintea face parte din tribul Vicieae, genul Lens, care cuprinde numeroase

specii. Cultivată, este Lens culinaris Medic (sin Ervum lens L., Lens esculentum

Moench etc.), care se împarte în: ssp. macrosperma Bar (plante de 40 – 70 cm şi

bobul de 6 – 9 mm diametru) şi ssp. microsperma Bar. (20 – 40 cm şi bobul de 2 – 4

mm diametru). Fiecare subspecie cuprinde mai multe varietăţi. Se cultivă biotipuri din

ssp. macrosperma var. Numularia, care are seminţe verzi gălbui, rar marmorate şi

cotiledoane galbene.

1.1.3. Particularităţile biologice

Lintea germinează la 4 – 5 0C, având răsărire hipogeică.

Rădăcina este de tipul II, dar mai puţin dezvoltată decât la mazăre, cu pivotul

mai subţire, având partea de pătrundere mai redusă, ramificaţiile secundare sunt mai

numeroase şi se dezvoltă mai devreme, iar ramificaţiile de ordinul I se apropie de

lungimea pivotului principal şi se apropie de grosimea pivotului principal.

Tulpina este scundă (30 – 60 cm), iar ramificată, striată şi firavă.

Frunzele sunt paripenate, termiate cu cârcei, având 3 – 7 perechi de foliole

lungi de 1 – 2, cm, iar stipelele înguste şi mici .

2

Florile sunt grupate câte 2 – 4 raceme, sunt de culoare albă, cu standardul

albăstrui. Înflorirea începe la circa 50 de zile de la răsărire (2/3 din perioada de

vegetaţie), polenizarea este autogamă, alogamia nefiind exclusă.

Păstaia este rombică sau ovală (10 – 15 mm lungime; 5 – 10 mm lăţime)

conţine 1 – 3 seminţe. Unele păstăi sunt dehiscente sau se desprind uşor de plante,

producând pierderi.

Sămânţa are forma unei lentile biconvexe, mărimea este se specie (MMB 25 –

70 g) şi are culor diferite.

3

1.1.4. Fazele de creştere şi dezvoltare, organogeneza

Diferenţierile la nivelul conului de creştere sunt mai puţin vizibile şi se succed

foarte rapid.

La apariţia primelor frunze, vârful de creştere ia forma semisferică, iar mai

târziu la baza lui apar conuri secundare care treptat, dau naştere organelor de

fructificare, primordiile bobocilor florali, apoi a organelor florilor.

Ciclul de vegetaţie al lintei se poate divide în 4 perioade:

- Perioada I, care începe cu răsăritul plantaţiei şi se închei la începutul

înfloritului; este perioada în care apar numai organe vegetative;

- Perioada II -, care debutează la începutul înfloritului şi până la atingerea

stadiului limită de avordare;

- Perioada III corespunde intervalul între stadiul limită de avordare şi până

când păstaia de pe ultimul etaj florifer conţine o sămânţă de 6 mm;

- Perioada a patra durează până la maturitatea fiziologică; este faza când are

loc umplerea seminţelor şi în care se manifestă o conpelaţie între diferite

etaje pentru asimilatele necesare formării boabelor.

2. CONDIŢIILE AGROCLIMATERICE

2.1 SOLURILE

Lintea preferă solurile mijlocii, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, bine drenate,

cu o bună capacitate de reţinere a apei, bogate în humus, fosfor, potasiu şi calciu, cu

reacţia neutră (pH = 6,5 – 7,5), bine structurate. Nu sunt potrivite solurile grele,

argiloase, acide, cu exces de apă sau cu stagnare a apei şi nici cele nisipoase, sărace în

materie organică

2.2 CLIMATUL.

4

Nefiind pretenţioasă la căldură, arealul ei este până la 600 latitudine nordică.

Deşi germinează la 4 – 5 0C, răsărirea normală se petrece la 7 – 10 0C. Plantele

suportă –6 0C. la înflorire şi fructificare temperatura medie zilnică trebuie să nu

depăşească 20 0C. Suma de grade este de 1500 – 1800 0C, din care jumătate până în

faza de înflorire.

Excesul de umiditate duce la creşterea buruienilor cu care lintea nu poate lupta,

precum şi la favorizarea bolilor (rugini, făinări).

Pentru caracterizarea regimului de căldură şi umiditate se foloseşte coeficientul

hidrotermic care se determină după formula:

K = 1,5 – deci umiditatea este suficientă.

2.3 ASIGURAREA SEMĂNĂTURILOR CU RADIAŢIE ACTIVĂ FOTOSINTETICĂ

Lumina este energia folosită în fenomenul fotosintezei. Importanţa acestui

factor de vegetaţie o putem aprecia dacă avem în vedere că fotosinteza este punctul

central al nutriţiei plantei verzi.

Cantitatea de energie luminoasă cuprinsă în razele solare ce cad asupra unei

frunze nu este absorbită în întregime. O parte însemnată se reflectă în spaţiu sau trece

în frunze nu este absorbită în întregime. O parte însemnată se reflectă în spaţiu sau

trece în frunză fără ca să fie absorbită.

Intensitatea culorii verzi, grosimea frunzei sunt principalii factori de care

depinde absorbţia energiei de către plantă. Lumina este factorul hotărâtor nu numai

pentru fenomenul de fotosinteză, dar şi în desfăşurarea proceselor ce duc la înflorirea

şi fructificarea plantelor.

Valoarea recoltei depinde de coeficientului de convertire a radiaţiei active

fotosintetice şi se calculează după formula:

5

, unde

∑RAF – suma radiaţiei active fotosintetice pe perioada de vegetaţie, kkal/ha

R – recolta posibilă de producţie, masă uscată, t/ha

K – coeficientul de convertire a RAF de către semănături, %

C – caloritatea unităţii de substanţă organică, kkal/kg.

6

2.4 ASIGURAREA CULTURII CU UMIDITATE, CALCULUL RECOLTEI DUPĂ

ASIGURAREA CU UMIDITATE

Lintea are pretenţii mari faţă de asigurarea cu umiditate. Coeficientul de

transpiraţie este de 600. Perioada maximă este cuprinsă între faza premărgătoare

înfloritului (circa 2 săptămâni) şi aproximativ 2 săptămâni după încheierea înfloritului.

Calculul recoltei posibile după asigurarea cu umiditate se efectuează după

formula:

Producţia calculată de bază şi secundară se transformă la umiditatea standardă

prin formula:

W – umiditatea în boabe 14 %

Kt = 0,35

7

3. MODELUL TEHNOLOGIEI DE CULTIVARE

Pentru sporirea recoltelor de linte până la 10 – 15 q/ha în condiţii de producţie

se impune respectarea strictă а tehnologiei soiurilor cultivate. Această tehnologie

include următoarele elemente.

3.1 ASOLAMENTUL. AMPLASAREA CULTURII ÎN ASOLAMENT.

Deoarece în toate ţările ocupă suprafeţe mici, lintea nu intră în rotaţii. Preferă

plante prăşitoare din zona ei de cultură, care lasă terenul curat de buruieni. Ca

succesoare sunt cerealele păioase, în special grâul de toamnă, deoarece lintea

eliberează terenul devreme. Lintea nu se autosuportă, însă după ea poate urma orice

plantă de cultură.

3.2 LUCRAREA SOLULUI DE BAZĂ ŞI ÎNAINTE DE SEMĂNAT

Fiind semănată primăvara foarte timpuriu, lintea are pretenţii deosebite faţă de

lucrările de pregătire a terenului.

Imediat după recoltarea grâului de toamnă şi eliberarea terenului de resturi

vegetale, se recomandă de făcut dezmiriştirea cu scopul mărunţirii buruienilor, miriştii

şi a stratului superficial de sol.

Cât mai curând posibil terenul se ară cu plugul în agregat cu grapa stelată, la

adâncimea de 25 – 30 cm.

Arătura efectuată vara se lucrează în mod repetat până în toamnă (se grăpează),

lucrări prin care este nivelat terenul, sunt mărunţiţi bulgării şi sunt distruse buruienile

care apar, reducând astfel rezerva de buruieni.

Primăvara terenul se lucrează cât mai timpuriu posibil, dar numai după ce apa

s-a scurs în profunzime, pentru a se evita compactarea lui exagerată prin trecerea

agregatelor agricole: din acelaşi motive trebuie de redus la minimum numărul de

treceri prin teren cu agregatele agricole.

8

În primăvară sunt necesare două lucrări dintre care o lucrare de grăpat la

desprimăvărare, pentru mobilizarea solului şi a doua lucrare, efectuată chiar înainte de

semănat, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili pentru mobilizarea

solului pe adâncimea de semănat.

Prin toate lucrările solului trebuie urmărit să se obţină un teren foarte bine

nivelat, care să permită un semănat uniform.

9

3.3 FERTILIZAREA (CALCULUL DOZELOR DE ÎNGRĂŞĂMINTE LA RECOLTA

PLANIFICATĂ)

Pentru fiecare chintal de boabe, plus pailele respective, lintea extrage din sol

6,3 kg azot, 1,0 kg fosfor şi 1,5 kg potasiu.

Dacă azotul şi-l procură în cea mai mare parte pe cale simbiotică, nefiind

necesară fertilizarea cu acest element, în schimb fosforul dă sporuri de producţie.

Se recomandă aplicarea a 30 – 100 kg P2O5, în funcţie de gradul de

aprovizionare a solului cu fosfor.

Inocularea cu bacterii specifice fixatoare de azot, a dus la sporul de producţie

de peste 15 %.

Pentru planificarea recoltelor medii doza elementelor de nutriţie se calculează

după formula:

Pentru azot: dacă E = 50; Kr = 90 %

Pentru fosfor: dacă E = 15; Kr = 100 %

Pentru potasiu: dacă E = 34; Kr = 60 %

Norma îngrăşămintelor minerale pentru introducere în sol se calculează în

kg/masă fizică la hectar.

Silitră amoniacală conţine 34,5 % N

Superfosftul conţine 20 % P2O5

10

Sarea de potasiu conţine 40 % K2O

Sistemul de fertilizare

Îngrăşămintele

Denumirea îngrăşămintel

or

Doza Metode de

administrareAgregatu

l kg/ha s.a. Masă fizică

De bazăSuperfosfat

Sare de potasiu

22,5

30,6

112,5

76,5

Sub arătura de toamnă

Înainte de semănat

Salpetru amoniacal

67,5 196La pregătirea patului germ.

Total NPK 120,6 385

11

3.4. CERINŢELE STANDARDULUI FAŢĂ DE CALITATEA SEMINŢELOR

Folosirea unei seminţe valoroase este un imperativ al agriculturii avansate,

sămânţa valoroasă, încât rezultă că de fapt sămânţa inferioară devine mai scumpă.

Sămânţa de linte este mai valoroasă dacă întruneşte următoarele condiţii:

- să aparţină unui soi ameliorat;

- să provină din culturi recunoscute cu valoare biologică ridicată;

- să posede următorii indici de calitate.

Indicii Unitatea de măsură

Indicii

PuritateaCapacitatea germinativăMasa 1000 boabeValoarea utilă

%%g%

9785

25-7082

12

3.5. PREGĂTIREA SEMINŢELOR PENTRU SEMĂNAT ŞI SEMĂNATUL

Înainte de semănat este obligatorie tratarea seminţelor împotriva agenţilor

patogeni de pe tegumentul seminţei. Tratarea se face cu circa două săptămâni înainte

de semănat, pentru a nu diminua eficacitatea preparatelor bacteriene.

Sămânţa de linte înainte de semnat se inoculează cu fixatoare de azot

Rhizobium leguminosarum.

Tratarea cu preparate bacteriene se efectuează chiar înainte de semănat sau

concomitent cu acesta, în doză de 2 – 4 flacoane pentru cantitatea de sămânţă

necesară pentru un hectar.

Semănatul se face primăvara cu prima urgenţă. Întârzierea semănatului face ca

răsărirea plantelor să fie neuniformă, cultura se îmburuienează, iar seceta de vară

diminuează legatul. Semănatul cu 10 zile întârziere a micşorat producţie cu 400 – 500

kg/ha.

Densitatea de semănat este cuprinsă între 180 – 220 boabe germinabile/m2

pentru lintea mare şi 250 – 300 boabe germinabile/m2 pentru lintea măruntă.

Calculul normelor de semănat se face după formula:

Norma gravimetrică se calculează:

n – numărul de seminţe necesar la 1 m.l.

220 boabe germinabile la 1 m2

1m2 = 6,6 m.l.

13

220 boabe germinabile la 6,6 m.l.

x la 1 m.l.

x = 220/6,6 = 33 boabe germinabile / 1 m.l.

3.6 METODELE DE SEMĂNAT ŞI ADÂNCIMEA DE ÎNCORPORARE A

SEMINŢELOR

Lintea este semănată în rânduri dese (15 cm), pe care se asigură o bună

distribuire a seminţelor.

Adâncimea de încorporare a seminţelor este de 3 + 5 cm.

Semănatul superficial este foarte dăunător, deoarece conduce la un răsărit

neuniform. Semănatul prea adânc duce la asigurarea insuficientă a seminţelor cu

oxigen, la atacul cu boli şi înregistrează pierderi de densitate

După descrierea termenilor, metodelor de semănat, adâncimii de încorporare a

seminţelor, toate măsurile privitoare la semănat se indică în tabelul de mai jos.

Cultura Premărg

ătorul

Epoca de

semănat

Adâncimea de

semănat

Metoda de

semănat

Desimea de semănat Semănăt

oarea Numerică

Gravimetrică

Linte Grâu de toamnă

III decadă a

lunii martie

3 – 5 cm

În rânduri obişnuit

e

2,2 mln. / ha

110 kg SZ – 3,6

3.7. ÎNTREŢINEREA SEMĂNĂTURILOR

După semănat se face tăvălugitul, iar după răsărire, când plantele au 6 – 8 cm,

se trece cu grapa cu colţi reglabili, care distruge crusta şi buruienile în curs de

răsărire. Buruienile se pot combate şi pe cale chimică prin erbicidare.

14

Plivitul biologic se face pentru a înlătura “lintoiul”, care în lan se deosebeşte de

linte având un habitus mai mare, fiolele mai mari şi mucronate, iar florile colorate; în

loturile seminciere plivitul este obligatoriu.

15

3.8. COMPONENTELE DE EVALUARE A PRODUCŢIEI

Pentru economia naţională şi pentru fiecare unitate agricolă este necesar să se

cunoască, înainte de recoltare mărimea previzibilă а recoltei. În acest scop se execută

evaluarea producţiei, după:

- numărul de plante/m2;

- numărul de seminţe/m2;

- mărimea boabelor (MMB);

- densitatea lanului;

- numărul de boabe pe plantă.

3.9 RECOLTAREA, CURĂŢIREA ŞI PĂSTRAREA RECOLTEI

Deşi păstăile se coc treptat, având inflorescenţe mai puţine, eşalonarea coacerii

este mai redusă decât la mazăre.

Lintea se recoltează când păstăile din treimea de jos a plantei sunt galbene-

brune, au seminţe tari, păstăile de mijloc sunt galbene, iar cele superioare încă verzi.

De aceia recoltatul se face în două faze: se taie plantele cu coasa manual sau cu

cositori mecanice şi rămân pentru uscat în brazde sau se adună în poloage: după

uscare se trieră direct în câmp cu combina sau se transportă la batoze, reglate ca şi la

alte leguminoase

16

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Reieşind din cele scrise în lucrare boabele de linte sunt bogate în proteine,

grăsimi, hidraţi de carbon, vitamine , care sunt necesare în alimentaţia oamenilor.

De asemenea resturile vegetale fiind fine şi bogate în substanţe proteice au o

valoare nutritivă înaltă şi sun folosite în furajarea animalelor. Cu toate acestea ea este

cultivată pe suprafeţe mici pe glob, şi practic nu se cultivă în ţara noastră, deoarece dă

recolte mici de numai 10 – 15 q/ha şi nu este convenabil de cultivat.

Însă folosind tehnologii moderne de cultivare ea poate fi introdusă în cultură

deoarece nu este pretenţioasă faţă de planta premărgătoare, lucrările solului,

fertilizare, lasă solul curat de buruieni şi bogat în substanţe azotoase, atât de necesare

pentru cerealele păioase.

Ea este pretenţioasă faţă de solurile cu exces de umiditate şi atacul cu buruieni

de aceia trebuie de ţinut cont ca culturile să fie permanent curate de buruieni, pentru a

nu duce la scăderi de producţie.

17

BIBLIOGRAFIE

1. Bîlteanu Gh. – Fitotehnie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

2. Bîlteanu Gh. – Fitotehnie, vol. 1, Editura Ceres, Bucureşti, 1989

3. Munteanu L. – Fitotehnie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

18