Page 1 of 6
Fantasticul Literar: Făuritorii de Lumi
http://bibliophyle.wordpress.com/
Primul si poate unul din cei mai proeminenti “Fauritori de lumi” este John Ronald Reuel
Tolkien, sau pe numele pe care majoritatea noastra il cunoaste J. R. R. Tolkien. In postarea
de astazi vom discuta putin despre biografia lui, care ne poate deslusi cateva din figurile
imaginarului “tolkienian,” vom reaminti cateva din principiile acestui stil literar si vom
discuta si despre “Clubul Presupunerilor” (The Inklings), cerc literar care a influentat
profund literatura engleza in cea de a doua parte a secolului al XX-lea.
John Ronald Reuel Tolkien (1892 – 1973) a fost un scriitor, poet, filolog şi profesor
universitar, cunoscut cel mai bine pentru seria fantastica, astazi clasica: Hobbitul şi Stăpânul
Inelelor. Tolkien a fost profesor de engleza clasica la Oxford din 1925 până în 1945 şi
profesor de limbă şi literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un catolic devotat, ca şi
prietenul lui C. S. Lewis – amândoi fiind membri ai clubului de discuţie, cunoscut sub numele
“Clubul Presupunerilor” – The Inklings.
Tolkien s-a născut la 3 Ianuarie 1882 în
Bloemfontein, în Orange Free, fiul lui Arthur Reuel
Tolkien (1857–1896), un manager de bancă englez
şi al soţiei lui, Mabel (1870–1904). Cuplul a părăsit
Anglia când Arthur a fost promovat capul oficiului
Bloemfontein la banca britanică la care lucra. În
copilărie, Tolkien a fost muşcat de un păianjen
babuin (tarantula), eveniment traumatizant care i-a
influenţat mai târziu operele. Thornton S. Quimby,
doctorul care a avut grijă de copil după muşcătura
de păianjen, a devenit un model pentru Gandalf. La
trei ani, Tolkien a plecat în Anglia cu mama şi fratele său în ceea ce trebuia să fie o vizită
lungă de familie. Tatal său a murit in Africa de Sud înainte de a-i putea însoţi. Tolkien a
învăţat să citească de la patru ani şi a putut scrie fluent la scurt timp; i-a plăcut să exploreze
satele si oraselele din imprejurimi, care împreună cu ferma mătuşii vor inspira mai târziu
scene din cărţile sale. Tolkien a studiat la King Edward‟s School, Birmingham si dupa aceea
la Oxford.
Opera sa principala este “Stăpânul Inelelor,” care este dezvoltata dintr-o lucrare anterioara
“Hobitul”. Hobbitul şi Stăpânul Inelelor formează un complex de povestiri şi poezii legate
între ele, precum şi istorii fictive, dialecte inventate şi eseuri despre lumi imaginare ca Arda şi
Pământul de Mijloc. Între 1951 şi 1955, Tolkien a publicat un Legendarium al acestor
povestiri. Ambele lucrari, dar in special “Stăpânul Inelelor” sunt capodopere ale
“Fantasticului literar,” de fapt o subspecie a acestui gen de literatura – Fantezia (Fantasy).
“Fantezia” este o subspecie a fantasticului, un gen al literaturii fantastice, apropiată de
miraculosul folcloric, cu un întreg arsenal de elemente de magie.
Page 2 of 6
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au creat şi au spus poveşti. Din acestea s-au clădit mituri,
care au influenţat gândirea şi modul de viaţă al multor generaţii. Aşa cum omul a văzut si a
simtit prima oară focul, frica, cutremurul, gheaţa, copacul, cerul şi stelele, soarele şi luna, aşa
le povestesc miturile străvechi. De-a lungul vremii, întregi concepţii despre crearea lumii au
luat naştere. Crezând în aceste mituri, oamenii le-au transformat în religii, oferindu-le un loc
important în viaţa lor de zi cu zi. “Fantezia” este cu mult diferită faţă de miturile arhaice.
Însă rădăcinile ei se află în aceste prime creaţii cu caracter existenţial ale minţii omeneşti.
“Fantezia” înseamnă imaginaţie. Autorii de “Fantezie” creează lumi noi, nemaivăzute,
animate de magie şi locuite de rase şi creaturi fantastice. Prima caracteristică a genului este
aceea că lumea descrisă nu este cea reală, ci una imaginată, dar care nu are nici o legătură cu
pământul, planetele, constelatiile, universul cunoscut sau imaginar, ca în cazul SF-ului.
Lumile “Fantezie” sunt mult diferite, ele fiind marcate de existenţa magiei şi a creaturilor şi
raselor diferite de om. De fapt “Fantezia” este un ecou al mitologiei.
Clubul Literar al Presupunerilor – The
Inklings. Clubul era de fapt un grup de discuţii
literare, asociat cu Universitatea Oxford,
Anglia. Membrii, majoritatea academicieni ai
universităţii, includeau pe: J. R. R. Tolkien, C.
S. Lewis, Owen Barfield, Charles Williams,
Adam Fox, Hugo Dyson, Robert Havard,
Nevill Coghill, Charles Leslie Wrenn, Roger
Lancelyn Green, Colin Hardie, James Dundas-
Grant, John Wain, R.B. McCallum, Gervase
Mathew, C.E. Stevens, J.A.W. Bennett, Lord
David Cecil, Christopher Tolkien (fiul lui
J.R.R. Tolkien), Warren “Warnie” Lewis
(fratele mai mare al lui C.S. Lewis), şi Eric Rucker Eddison la invitaţia lui C.S. Lewis.
Întâlnirile au avut loc intre anii 1930 şi 1960. După cum era tipic pentru grupurile universitare
de natură literară ale vremii, The Inklings erau cu
toţii bărbaţi. (Dorothy L. Sayers, uneori inclusă în
grupul The Inklings, era o prietenă a lui Lewis şi
Williams, dar nu a participat niciodată la o întâlnire
a societăţii.) Citirea si discutiile despre operele
neterminate ale membrilor reprezentau principalele
scopuri al întâlnirilor.
The Lord of the Rings a lui Tolkien, Out of the
Silent Planet a lui Lewis si All Hallows‟ Eve a lui
Williams au fost printre primele opere citite în
cadrul întâlnirilor. Notion Club, din nuvela cu
acelasi nume, neterminată si publicată postum, în
cadrul operei Sauron Defeated din ciclul The history
of Millde-earth se bazează pe societatea The
Inklings. The Inklings se întâlneau la un pub local,
The Eagle and Child, cunoscut ca şi The Bird and
Baby, sau simplu drept The Bird (Pasărea). Mai
târziu, intâlnirile din bar se tineau la The Lamb and
Flag peste stradă, iar în anii de început, The Inklings
Page 3 of 6
obisnuiau să se întâlnească in diverse alte baruri. In postarea viitoare – opera.
Bibliografie si citate
Engleza: de Camp, L. Sprague. Literary Swordsmen and Sorcerers: The Makers of Heroic Fantasy,
Arkham House, 1976.
Wood, Ralph C. Biography of J. R. R. Tolkien (1892-1973). Addison,Texas; Leadership
University
Muir, Edwin. The Truth of Imagination: Some Uncollected Reviews and Essays. Aberdeen
University Press.
Carpenter, Humphrey (1979). The Inklings: C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien, Charles Williams and
Their Friends. Wikipedia under GNU license.
Romana: Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien, Robert Lazu (coordonator), Mihaela Cernăuţi-
Gorodeţchi, Györfi-Deák György, Galaxia Gutenberg, 2007
Lumea lui Tolkien, Robert Lazu, Editura Hartmann, Arad, 2004
Fantasticul Literar: Fauritorii de Lumi – 2
Stăpânul Inelelor a fost scris de J.R.R. Tolkien între anii
1937 – 1949, iar partea sa centrală a fost creată în timpul
celui de-al doilea război mondial. Lucrarea a fost publicată
în trei volume mult mai tarziu, dupa cel de al doilea razboi
mondial, între 1954 şi 1955. Cartea a fost retipărită in
cateva editii şi tradusă în 38 de limbi, devenind una dintre
cele mai populare şi influente lucrări de “fantezie” literara
ale literaturii secolului 20. Cartea este continuarea unei
lucrari anterioare, numita “Hobitul” (aparut in original sub
doua nume “The Hobbit” sau “There and Back Again”). In
aceasta prima carte, scrisa sub un format de “carte de
povesti” Tolkien creaza o lume populata de umanoizi
decupati din mitologia nordica (hobbiţi, elfi, gnomi şi orci)
si se petrece intr-o tara numita “Ţinuturile din Pământul de
Mijloc”. In aceasta carte facem cunostinta cu Bilbo Baggins,
un hobbit de vreo 50 de ani, care porneşte într-o aventura
vără voia sa, împreună cu un grup de 14 gnomi, plus marele vrăjitor Gandalf.
“Stăpânul Inelelor” este continuarea Hobitului si-l are protagonist principal pe Frodo
Baggins, orfan care locuieste la Conacul Coniac până când Bilbo Baggins (protagonistul
primei carti, Hobitul, si văr de-al treilea al lui Frodo) îl convinge să vină şi să locuiască cu el
în Fundătura din Hobbiton, alegandu-l moştenitor. Acţiunea cărţii Stăpânului Inelelor se
petrece într-o preistorie alternativă, al treilea Ev al Pământului de Mijloc. Acţiunea este
concentată pe Inelul Puterii făurit de lordul întunecat Sauron şi variază de la începutul liniştit
din Comitat până la cursul Războiului Inelului, urmat de Pământul de Mijloc şi văzut prin
Page 4 of 6
ochii personajelor sale, în special ai protagonistului Frodo Baggins. Acţiunea principală este
urmată de şase anexe, care oferă o multitudine de materiale contextuale, istorice şi lingvistice.
Cartea a fost conceputa din trei povestiri separate, care au si aparut in trei volume diferite
(personal, nu cred ca asta a fost iniţial intenţia autorului). Primul volum este “Frăţia
Inelului” (The Fellowship of the Ring), al doilea volum “Cele două turnuri” (The Two
Towers), este împărţit în două poveşti paralele, câte una în fiecare carte (a II-a si a III-a); cred
ca aceasta imparţire a fost sugerata si facuta de editorii cartii si nu de autor. Al treilea volum
este “Întoarcerea regelui” (The Return of the King). Volumele sunt impartite in “carţi”,
urmarind stuctura legendelor medievale.
“Stăpânul Inelelor” este o opera literara care
poate fi citita cu felurite interpretari, de la o
simpla legenda, basm pentru copii, pana la o
lucrare complexa filozofica, filologica,
mitologica, sau teologica.
Conceptul de “Inel al puterii“ este
imprumutat din dialogul Socratic al lui Plato
in “Republica”, asa numitul Inel a lui Gyges.
In “Republica” (cartea a-II-a), Socrate reda o
discutie, avuta la Pireu. Printre cei care isi spun punctul de vedere se numara si Glaucon.
Dupa el, oamenii sunt drepti doar pentru ca n-au incotro. Si-l da exemplu pe Gyges, un pastor
care ajunge sa detina un inel care-l face invizibil. Cu el ajunge sa-si omoare regele si sa-i ia
nevasta si locul. Ideea este ca “oricine ar avea un astfel de inel ar face lucruri nedrepte”, crede
Glaucon. Acest “Inel a lui Gyges” il va influenta si pe bunul prieten a lui J.R.R. Tolkien,
H.G.Wells, care in “Omul Invizbil” se foloseste de un motiv asemanator. Acelasi motiv
poate fi gasit si în “Cercul Inelului” - al lui Wagner (“Der Ring des Nibelungen – The Ring
of the Nibelung”).
“Stăpânul Inelelor” este plin de motive din mitologia nordica, toata constructia este bazata pe
aceasta mitologie. Tolkien a împrumutat elemente ale legendei Völsunga saga, în mod
special Inelul magic de aur şi sabia ruptă, care este refăurită. În Völsunga saga aceste lucruri
sunt Andvarinaut şi Gram, ele corespund cu Inelul şi Narsil/Andúril. Mitologia finalandeză şi
multe alte elemente din cartea de poeme Kalevala au jucat un rol important asupra creerii
Pământului de Mijloc. În manieră asemănătoare cu Stăpânul Inelelor, Kalevala este centrată
asupra unui artefact magic, numit Sampo, care îi aduce avere purtătorului său, dar nu îi
dezvăluie niciodată natura acestuia. Precum Sampo, Inelul este disputat de către forţele
binelui şi ale răului pentru ca în final să fie distrus pentru „binele majorităţii“. O altă paralelă
între cele două cărţi este vrăjitorul, Gandalf care împrumută unele din acţiuni lui
Väinämöinen (vrăjitorul din Kalevala). Ambii luptă alături de forţele binelui şi în finalul
romanului pleacă spre o lume a nemuririi. Tolkien s-a inspirat din limba finlandeză când a
creat limba elfă Quenya.
Fara multe probleme il vom regasi si pe Shakespeare, cu a lui Macbeth. Cine cunoaste piesa
nu poate sa nu faca o comparatie intre intunecoasele privelisti din “atacul Enţilor asupra
cetăţii Isengard” a lui Tolkien si “Pădurea Birnam venind spre Dunsinane“ din Macbeth-ul lui
Shakespeare.
Page 5 of 6
Si totusi “Stăpânul Inelelor” este o lucrare profund crestina, la fel ca autorul sau. Despre
“teologia” cartii vom discuta maine intr-o ultima postare referitoare la acest subiect.
Bibliografie si citate:
Carpenter, Humphrey “J. R. R. Tolkien: A Biography”, Houghton Mifflin, 2000
Feist, Raymond “Meditations on Middle-Earth”, St. Martin‟s Press, 2001
Shippey, Tom “J. R. R. Tolkien Author of the Century”, HarperCollins, 2000
Vezi si bibliografia postata anterior.
Fantasticul Literar: Fauritorii de Lumi – 3
Scriam ca “Stăpânul Inelelor” este o lucrare profund crestina. Tolkien a descris romanul
Stăpânul Inelelor prietenului său iezuit Robert Murray ca o
„lucrare fundamental religioasă şi Catolică, de care nu a fost
conştient la început, lucru observat după revizuire“.[1] În
cadrul romanului pot fi găsite multe teme teologice, care
includ războaie între bine şi rău, triumful umilinţei asupra
mândriei şi activitatea zeilor. În plus, legenda conţine teme
precum moartea şi imortalitatea, mila şi binecuvântarea,
învierea, salvarea, pocăinţa, propriul sacrificiu, dreptatea,
propria credinţă, frăţia, autoritatea şi vindecarea. De
asemenea, Tolkien a declarat că de-a lungul scrierii
romanului, în momentele în care Frodo trebuia să lupte
împotriva puterii inelului, în mintea sa era prezent deseori
versul „Şi nu ne duce pe noi în ispită, Ci ne izbăveşte de cel rău“ din rugăciunea Tatăl Nostru.
Tolkien a fost un devotat Romano-Catolic, si inca unul conservator. Din punct de vedere
religios el era devotat canoanelor cele mai stricte, in afara reformelor modernitatii aduse in
biserica catolica la inceputul secolului al XX-lea. Tolkien detesta “modernitatea”, masinile si
automatizarea, care era dupa parerea lui, nucleul ororilor petrecute in primul si in cel de al
doilea razboi mondial.
După publicarea romanului Stăpânul Inelelor, aceste
influenţe au condus la speculaţia că Inelul este o
alegorie pentru bomba nucleară. Totuşi, Tolkien a
insistat că munca sa nu este o alegorie de niciun fel. El
a declarat în prefaţa Stăpânului Inelelelor că niciodată
nu i-au plăcut alegoriile, care credea el că impun
dominaţia autorului asupra cititorului. În schimb el a
preferat termenul de aplicabilitate, libera opinie a
cititorului de a interpreta munca sa (a lui Tolkien) în
lumina propriei vieţi şi timpuri. Tolkien a scris o mare
parte a cărţii, incluzând începutul şi finalul, înainte ca
bombele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki să fie
făcute cunoscute lumii.
Page 6 of 6
Totuşi, romanul are şi o serie de influenţe moderne. Există o disperare în faţa noilor maşinării,
simţite chiar de către Tolkien în timpul Primului Război Mondial. Unii susţin că în cadrul
romanului există dovezi clare care dovedesc că povestea este puternic influenţată de către
problemele contemporane, cum ar fi industrializarea şi urbanizarea din locurile pitoreşti
engleze. Dezvoltarea masivă a unei generaţii
de orci are de asemenea rezonanţe moderne,
iar efectele inelului asupra purtătorului aduc
indirect în discuţie dependenţa actuală a
drogurilor, Tolkien aducând astfel romanul la
un nivel modern.
Post-modernismul de stanga a gasit subiecte de
critica in Stăpânul Inelelor pentru asa zisele
jigniri adresate grupurilor minoritare. O critică
susţine faptul că lucrarea promovează rasismul
din cauza portretizării oamenilor, elfilor,
gnomilor şi hobbiţilor de culoare albă drept
protagonişti şi a orcilor şi oamenilor de culoare
închisă a pielii drept antagonişti. Cartea
menţionează de asemenea că númenóreeni au
devenit slabi atunci când s-au amestecat cu
„cei mai puţin oameni‟. Criticile afirmă că
aceasta reprezintă o declaraţie a faptului că
străinii distrug cultura, în special pe aceea a
altor etnii . Această interpretare rasistă este
absolut nepotrivită si neadevarata faţă de
convingerile personale ale lui Tolkien. În
scrisori private, Tolkien a denunţat nazismul
drept “o doctrină rasistă si inumana“ şi antisemitismul drept “barbar si bestial din punct de
vedere uman “, iar apartheidul, “oribil“. L-a denunţat de asemenea pe ultimul şi în scrisoarea
de rămas bun adresată Universităţii Oxford în 1959. Autori consacrati in literatura SF (Ursula
Le Guin, Frank Herbert si intr-o anumita masura si marele Arthur C. Clarke) au fost
influentati de lumile create de Tolkien in “Hobitul” si “Stăpânul Inelelor”. Traducerea
romaneasca este destul de buna si cu rigoare fata de originalul Englez. De citit la toate
varstele.
Bibliografie si Citate [1] Carpenter, Humphrey, The Letters of J. R. R. Tolkien”, Houghton Mifflin Tolkien, 1995.
Top Related