Cântec naiv

De ce nu vrei să-nnebuneşti la ora cinciDupă-amiază, când e-atât de bine,Şi în sufrageriile adânciSă faci pe preşuri tumbe dulci cu mine?

M-aş milogi-n dulapuri vechi să-ţi puiRochia moale şi, rămasă goală,Ne-am bate cu lichioruri amăruiDe chimion şi mentă glacială.

Iar către-amurg, făr-a mai ţine minteCine suntem, aproape de mătasă,Îngenunchind pe paturile sfinte,Am da cu sufletele noastre foc la casă!

Mi-e sufletul curat ca un pahar...

Mi-e sufletul curat ca un paharNemurdărit de buze. Când respiriSe abureşte fin de amintiriDe care tu, acum, nici n-ai habar.Oh, ele te vor face să roşeşti:Căci vei afla ce şolduri tandre ai(Dacă te uiţi la hergheliile de cai!)Şi-ncerci cu mine să le-obişnuieştiSă-şi unduiască-n talia lor finăFesele mari care de ea atârnăÎncât mai-mai să cazi pe spate, plinăDe năbădăi în clipa ce îţi scurmăSânii din faţă, şi ei prea umflaţiDe pofta îngerilor făr' de saţ!