VIOLETA ELENA DRĂGOI MĂDĂLINA ANTOANETA RĂDOI

INSTRUMENTE DE PLATĂ ŞI

CIRCUITE DE PLĂŢI.

COMPENSAŢIA

Referent ştiinţific:Prof. univ. dr. Alexandru Olteanu

1

Bucureşti, 2009

Editura Cartea StudenţeascăTel.: 031-402.95.90; Tel./Fax: 021-322.74.93Str. Matei Basarab nr. 106, bl. 73, et. 8, ap. 32, sect.3, Bucureştie-mail: cartea.studenteasca@rotex.rohttp://www.rotex.roEditură acreditată de C.N.C.S.I.S.

Tehnoredactare: Dragoş George SPĂTARUCopertă: Dragoş George SPĂTARU

ISBN: 978-606-501-032-1

2

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE............................................................................................7

CAPITOLUL I MODALITĂŢI DE PLATĂ...............................................................................9

1.1. Evoluţia instrumentelor de plată............................................................91.2. Rolul sistemului bancar în desfăşurarea operaţiunilor de plăţi...........12

CAPITOLUL II INSTRUMENTELE DE PLATĂ.....................................................................15

2.1. Numerarul.............................................................................................152.2. Cambia şi rolul ei ca instrument de plată.............................................16

2.2.1. Definiţie şi validare....................................................................162.2.2. Operaţiuni cambiale...................................................................212.2.3. Circulaţia cambiei......................................................................242.2.4. Acţiuni juridice de recuperare a cambiilor.................................252.2.5. Utilizarea cambiei în România...................................................272.2.6. Circuitul Cambiei în România....................................................27

2.3. Cecul, biletul la ordin, ordinul de plată şi alte instrumente de plată....292.3.1. Cecul............................................................................................29

2.3.1.1. Tipuri de cecuri................................................................322.3.1.2. Operaţiuni în procesul utilizării cecului...........................342.3.1.3. Riscuri în utilizarea cecului..............................................372.3.1.4. Utilizarea actuală a cecului..............................................38

2.3.2. Biletul la ordin.............................................................................392.3.3. Ordinul de plată...........................................................................41

2.3.3.1. Caracteristicile ordinului de plată....................................422.3.3.2. Tipuri de ordine de plată..................................................422.3.3.3. Participanţii ordinului de plată.........................................432.3.3.4. Obligaţiile părţilor implicate în circuitulordinului de plată...........................................................................432.3.3.5. Operaţiuni în procesul utilizării ordinului de plată..........452.3.3.6. Riscuri în utilizarea ordinului de plată............................46

2.3.4. Alte instrumente şi modalităţi de plată........................................47

CAPITOLUL III CARDUL BANCAR..........................................................................................52

3.1. Conceptul de card bancar.....................................................................52

3

3.2. Tipuri de carduri...................................................................................533.3. Participanţii pe piaţa cardurilor...........................................................593.4. Operaţiuni cu carduri............................................................................603.5. Drepturile şi obligaţiile de bază ale băncilor în operaţiunile cu cardul

653.6. Transferul electronic al fondurilor - element de bază al circuitului

cardului................................................................................................................663.6.1. Distribuitorul automat de numerar (Cash Dispenser).................693.6.2. Automatul bancar sau "Trezorierul automat" (Automated Teller

Machine - ATM)............................................................................703.6.3. Terminalul pentru transferul electronic al fondurilor la punctele

de vânzare......................................................................................713.7. Riscurile în sistemele de plată electronice..........................................73

3.7.1. Riscul de pierdere sau furt..........................................................733.7.2. Riscul de falsificare....................................................................743.7.3. Riscul de fraudă..........................................................................743.7.4. Riscul operaţional.......................................................................753.7.5. Riscul de neplată.........................................................................753.7.6. Riscul de personal.......................................................................763.7.7. Riscul de reglementare...............................................................763.7.8. Riscul de publicitate...................................................................77

3.8. Cardurile în România...........................................................................77

CAPITOLUL IV SISTEME BANCARE DE COMPENSAŢIE. CIRCUITELE DE PLATĂ.85

4.1. Conceptul de compensaţie....................................................................854.2. Tipuri de compensări............................................................................854.3. Sisteme de compensare în România.....................................................90

4.3.1. Case de compensare. Sisteme naţionale de compensare.............904.3.1.1. Sisteme de decontare pe bază netă...................................914.3.1.2. Sisteme de decontare pe bază brută..................................934.3.1.3. Procesarea în timp real a transferurilor de fonduri pe bază

brută.....................................................................................................................944.3.2. Principiile Sistemului de compensare interbancară

multilaterală. Circuite de plăţi în sistemul de compensare net..................................................................................................95

4.3.3. Principiile Sistemului de decontare pe bază brută în timp real...........................................................................................................................102

CAPITOLUL V SISTEME ELECTRONICE DE TRANSFER DE FONDURI...................103

4

5.1. STFD TRANSFOND S.A - cadrul organizaţional şi funcţional al sistemului de transfer de fonduri.........................................................103

5.2. Sisteme de transferuri electronice de fonduri folosite în prezent în România.............................................................................................104 5.2.1. Sistemul ReGIS.........................................................................106

5.2.1.1. Consideraţii generale privind Sistemul cu decontare brută în timp real (ReGIS)................................................106

5.2.1.2. Participanţii la ReGIS....................................................1075.2.1.3. Rolul STFD TRANSFOND S.A....................................1085.2.1.4. Rolul BNR în sistemul ReGIS.......................................1085.2.1.5. Principalele funcţionalităţi ale sistemului ReGIS .........1085.2.1.6. Gradul de eficienţă al sistemului....................................109

5.2.2. Sistemul SENT..........................................................................1135.2.2.1. Consideraţii generale privind Casa de compensare

automată...........................................................................113 5.2.2.2. Participanţii la sistemul SENT.......................................1145.2.2.3. Rolul STFD TRANSFOND S.A în SENT....................114 5.2.2.4. Procesarea instrucţiunilor de plată..................................116

5.2.2.4.1. Moduri de procesare..........................................1165.2.2.4.2. Procesarea în sistemul SENTa ordinelor de plată de mică valoare OPv.....................................................1165.2.2.4.3. Procesarea instrucţiunilor de debitare directă.. .118

5.2.2.5. Decontare poziţiilor nete multilaterale în sistemul SENT...........................................................................................120

5.2.3. Sistemul SaFIR..........................................................................1205.2.3.1. Consideraţii generale privind sistemul de gestiune a

titlurilor de stat SaFIR.....................................................................1205.2.3.2. Funcţionalităţile sistemului SaFIR.................................123

5.2.4. Sistemul de plăţi care asigură compensarea fondurilor pe suport hârtie..................................................................................................................127

5.3. Circuitele de plăţi...............................................................................1315.3.1. Transferul letric.........................................................................1315.3.2. Transferul telegrafic..................................................................1315.3.3. Transferul prin sistemul SWIFT...............................................1315.3.4. Transferul prin sistemul TARGET............................................1325.3.5. Serviciile Western Union şi Money Gram................................133

CAPITOLUL VI RISCURILE ÎN DERULAREA OPERAŢIUNILOR DE PLĂŢI..............135

6.1. Riscul sistemic....................................................................................135

5

6.2. Riscul specific....................................................................................1366.3. Riscul operaţional...............................................................................136

CAPITOLUL VII ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE PLĂŢI ÎN U.E.....................................................................................................................141

7.1. Moneda – ca mijloc de plată...............................................................1417.1.2. Organizarea emiterii şi circulaţiei numerarului euro.................1427.1.3. Asigurarea încrederii în semnele monetare emise UME..........142

7.2. Funcţionarea sistemelor de plăţi ........................................................1447.2.1. Implicarea directă a SEBC în operarea Sistemului de plăţi trans-

european automat în timp real..................................................................144

7.2.1.1. Dezvoltarea actuală a sistemelor de plăţi.......................1447.2.1.2. Principiile sistemelor de plăţi din cadrul SEBC.............1477.2.1.3. TARGET........................................................................148

7.2.2. Plăţile fără numerar pentru populaţie........................................1507.2.2.1. Inovarea în plăţile electronice........................................1507.2.2.2. Reacţia SEBC.................................................................150

7.3. Gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre............1527.3.1. Administrarea rezervelor internaţionale constituite de BCN la

BCE...................................................................................................................1537.3.2. Gestiunea rezervelor proprii ale BCN.......................................154

7.4. Supravegherea bancară prudenţială şi reprezentarea..........................1547.4.1. Contribuţia la supravegherea bancară prudenţială....................1547.4.2. Reprezentarea externă.............................................................. 158

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................160

6

7

CUVÂNT ÎNAINTE

Compensarea şi descărcarea de obligaţii contractuale monetizate au devenit, în ultimul deceniu, o adevărată industrie de servicii financiare complexe. Pe de-o parte, revoluţia digitală din tehnologie a eliberat ingineriile financiare de limitările de spaţiu şi timp, care au constituit însăşi raţiunea de a fi a specializării tradiţionale a bancherilor.

Pe de altă parte însă, autonomizarea deciziei şi teletransmisiei în timp real au făcut ca plata să devină iminentă actului de investiţie financiară, întrucât aceasta a devenit critic dependentă nu numai de valorificarea informaţiei despre debitor şi despre piaţă, ci şi de capacitatea oferită de transferurile în timp real între conturile băncii de a schimba simultan atât proprietatea asupra informaţiei- bani, cât şi semantica acesteia.

Revoluţia digitală contemporană permite ca informaţia duală despre plata unei datorii să fie tratată în timp real, în mod concomitent, astfel încât administrarea deţinerii de disponibil să poată fi făcută cu metode ce erau în trecut specifice doar administrării unui portofoliu de îndatorare. Ca o consecinţă a revoluţiei digitale, în ultimul deceniu a crescut şi importanţa decontărilor în activitatea băncii centrale, iar legea ei organică a început să includă explicit, în toate ţările dezvoltate, misiunea emitentului monedei naţionale de a promova o circulaţie bănească sigură şi eficientă, inclusiv prin furnizarea directă a propriilor servicii de decontări către sectorul comercial şi către publicul larg.

Răspândirea inovaţiei tehnologice de vârf şi dereglementarea au avut ca efect şi crearea, practic neîngrădită, de instrumente în comerţul cu efecte fiduciare: titrizarea depozitelor bancare şi economisirii, globalizarea tranzacţiilor cu valori mobiliare. Sistemele clasice de plăţi au fost repede excedate de creşterea spectaculoasă a valorii totale a cererii de servicii de decontare garantată în mai multe valute şi referitoare la mai multe categorii de active financiare: depozite bancare transferabile în monedă locală şi străină (valută), acţiuni, obligaţiuni şi contracte derivate negociabile.

Plata fără numerar automatizată a fost inevitabilă la volumele mari de transferuri de fonduri zilnice deoarece reclamă şi viteză de reacţie şi siguranţă pentru a păstra integritatea drepturilor din obligaţia principală de plătit.

Îniţiativa de inovare a tehnologiei în domeniul plăţilor, mai ales a celor pentru populaţie este încă relativ agresivă şi dezordonată. Cecurile tind să dispară, cardurile se diversifică, a apărut plata efectuată integral prin reţeaua de computere şi bani privaţi, creaţi şi gestionaţi în virtualitatea unor medii exclusiv electronice prea puţin transparente ori accesibile cunoaşterii utilizatorilor lor- milioane de cetăţeni au încredere în monedă doar pentru că ea are un gardian incontestabil: banca centrală. Băncile centrale europene prezintă astăzi o combinaţie de contexte şi culturi economice.

8

Lucrarea „Instrumente de plată şi circuite de plăţi. Compensarea” se adresează studenţilor, masteranzilor, şi specialiştilor din domeniul financiar-bancar întrucât abordează atât din perspectivă teoretică cât şi practică mijloacele, modalităţile, instrumentele de plată, circuitele de plăţi şi sistemele prin care aceste instrumente sunt compensate şi decontate.

Începutul lucrării surprinde evoluţia instrumentelor de plată care se manifestă în trecerea de la suportul hârtie la suportul magnetic şi electronic, prin înmagazinarea unui volum cât mai mare de informaţii care să poată fi prelucrate informatic, astfel încît plata să se facă aproape în timp real, similară cu plata numerarului. Cel mai lichid mijloc de plată este numerarul dar economia modernă, a schimburilor a impus însă şi instrumente de plată fără numerar. Ca o firească evoluţie, pentru a circula mai uşor între „cumpărători” şi „vânzători”, respectiv de la plătitorii sumelor către beneficiarii acestora, banii au îmbrăcat forma dematerializată „moneda electronică”, fiind puşi în mişcare prin intermediul diferitelor instrumente de plăţi. Acestea se pot clasifica în instrumente de debit (cecul, cambia şi biletul la ordin, instrumente de credit (ordinul de plată) şi instrumentele de plată electronice.

Banca Naţională a României are atribuţia de a asigura stabilitatea financiară în sistemele de plăţi, iar pentru a se asigura o decontare eficientă, aceasta operează cu sistemul de plăţi cu decontare pe bază brută în timp real pentru plăţi de mare valoare şi urgenţe exprimate în lei, denumit ReGIS, sistemul de depozitare şi decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare pentru titluri de stat denumit SaFIR şi sistemul de plăţi SENT care asigură compensarea automată a plăţilor cu instrumente de plată de debit (cecuri, cambii şi bilete la ordin).

Pe parcursul lucrării sunt inserate diagrame, tabele care pun în evidenţă noua tendinţă în efectuarea de plăţi, prin instrumentele şi serviciile specifice acesteia, tendinţă care este impusă pieţei de capital româneşti de economiile puternic dezvoltate europene.

Ne exprimăm cu anticipaţie şi recunoştinţă mulţumirile noastre sincere tuturor celor care ne vor comunica sugestii şi observaţii pertinente, posibil a fi luate în consideraţie la o eventuală viitoare ediţie.

Autoarele

9

10

CAPITOLUL I

MODALITĂŢI DE PLATĂ

1.1. Evoluţia instrumentelor de plată

Sistemul de plăţi este indisolubil legat de monedă, iar evoluţia acesteia a determinat apariţia şi perfecţionarea sistemului de plăţi, ca un cadru organizat al transferurilor monetare în scopul finalizării tranzacţiilor economice. Sistemul de plăţi a apărut din cele mai vechi timpuri ca un set de reguli privind transferurile de fonduri, la început sub forma unor practici, apoi a unor reguli scrise, emise de conducătorii statelor, mai târziu de bănci şi în final de autorităţi monetare ca instituţii specializate ale statului.

Instrumentele de plată monetare folosite în sistemele de plăţi se grupează în două mari categorii:

a) numerarul (bancnotele şi monedele metalice);Numerarul constituit din bancnote şi monede metalice reprezintă

instrumentul de plată iniţial, tradiţional, care are şi astăzi un rol important în economia tuturor ţărilor.

Acest instrument de plată este considerat a fi superior altor instrumente de plată datorită caracteristicilor lui:

- este un mijloc de plată nedeterminat, ceea ce înseamnă că plata nu este condiţionată de nimic. Suma ce revine beneficiarului îi este remisă fără a fi grevată de nici o altă obligaţie.

- este un mijloc de plată general valabil pentru întreaga comunitate de plăţi şi deci este accesibil pentru oricare din membri comunităţii.

- numerarul este un mijloc de plată cu efect imediat. Remiterea numerarului către beneficiar are drept urmare, stingerea, imediat şi definitiv a obligaţiei care a determinat plata.Circulaţia numerarului este în majoritatea ţărilor reglementată prin lege,

aceasta din urmă stabilind puterea circulatorie pentru diferite forme monetare. Deşi, este cea mai simplă modalitate de plată, putînd fi folosit în orice

moment, fără intermediere, fără eforturi şi costuri suplimentare, numerarul prezintă şi unele dezavantaje cum ar fi:

- imposibilitatea valorificării componentelor sale, întrucât banii păstaraţi sub formă de numerar nu aduc venituri;

- creează un anumit disconfort clientului deaoarece trebuie să transporte sume mari de bani, de multe ori chiar foarte mari, existând riscul să le piardă sau să i le fure;

- se creează cozi la ghişeele băncii pentru efectuarea operaţiunilor cu numerar;

- retragerea sumelor depuse poate dura ceva timp, până se face autorizarea plăţii cu card;

11

- pentru cumpăraturi curente trebuie să se deţină numerar şi doar surplusul să îl depună la bancă.b) instrumentele de plată scripturale (instrumente bazate pe suport

hârtie şi cele electronice bazate pe suport magnetic sau electronic). Plăţile în monedă scripturală sunt considerate un şir de servicii prestate

clientelei de către bănci pe baza schimbului de informaţie între ordonator, bancher şi beneficiar în legătură cu transferul unei sume de bani şi înscrierea acesteia în conturile a cel puţin doi titulari.

Această intermediere presupune calitatea de mandatar al bancherului pentru transmiterea la timpul fixat a unui bun, banul prin sistemul informatic (suma, valuta, datele de identificare a partenerilor, băncile participante şi natura transferului). Plăţile în monedă scripturală necesită instrumente specifice de plată care să cuprindă instrucţiunea dată de debitor pentru onorarea plăţii în favoarea creditorului.

Instrumentele de plată electronice, cunosc o expansiune rapidă înlocuind numerarul şi instrumentele pe suport hârtie şi în acelaşi timp se realizează o diversificare continuă în scopul asigurării plăţii în timp real, reducerii riscurilor şi a costurilor de transfer al fondurilor. Caracteristicile principale ale plăţilor în monedă scripturală sunt:

- natura duală dată de şirul de înscrieri în conturile intermediarilor de plăţi, datorită faptului că prezintă un şir de înscrieri în conturile intermediarilor de plăţi(transferurile de fonduri) şi unul al mesajelor dintre părţi conţinând instrucţiunile de transfer al fondurilor şi notificarea primirii acestora. Astfel, o singură instrucţiune de plată poate fi finalizată prin mai multe transferuri succesive de fonduri;

- rapiditatea transferurilor, ce se realizează în special când partenerii de afaceri, deşi situaţi în localităţi separate, având conturi deschise la aceeaşi societate bancară virează sumele dintr-un cont în altul în câteva minute;

- în cazul plăţilor în monedă scripturală există o diferenţă de timp între momentul intrării şi cel al finalizării plăţii;

- în procesarea acestui tip de plăţi, există unul sau mai mulţi intermediari(băncile).

- riscul aferent operaţiunii de virare a banilor dintr-un cont în altul;- o apropiere de standardele occidentale în materie de decontare,

ţinînd cont că în ţările dezvoltate numerarul este utilizat la scară redusăEvoluţia instrumentelor de plată este strâns legată de istoria băncilor. Instrumentele şi modalităţile de plată utilizate s-au diversificat

continuu, o dată cu mutaţiile ce au avut loc în cadrul economiei şi al perfecţionării tehnicilor de transmitere a mesajelor.

Privite în evoluţia lor, se disting următoarele etape în efectuarea plăţilor:1. Plata prin marfă contra marfă, cunoscută sub denumirea de troc,

compensaţie. Din punct de vedere istoric, este prima “modalitate” de plată

12

apărută, iar revenirea la acest mod de plată a fost determinată, pe de o parte, de fenomene de criză financiară naţională sau internaţională (de exemplu, criza din 1929 – 1933, criza datoriilor externe din 1980 – 1985 etc.), iar pe de altă parte, de limitele financiare ale unor participanţi la schimburile internaţionale.

În prezent, această tehnică este utilizată ca metodă de a “debloca” relaţiile comerciale cu ţări, firme etc., ale căror disponibilităţi financiare sunt modeste sau inexistente.

2. Plata în numerar este modalitatea cea mai simplă. Dacă în trecutul istoric plata în numerar constituia o certitudine la încheierea unei tranzacţii, în etapa contemporană locul său în ansamblul plăţilor este modest şi pe cale de dispariţie, ca urmare a dezavantajelor şi riscurilor pe care le incumbă: transportul efectiv, contactul direct între cei doi parteneri fără intermediar şi dificultatea de a sincroniza obligaţiile partenerilor.

Numerarul prezintă şi o serie de inconveniente legate de riscul caracteristic operaţiunilor cu sume mari, riscul de manevrare şi, de asemenea, de îngrădirile legislative privind un plafon maxim la care sunt permise plăţile în numerar. Cu toate acestea, factori diferiţi determină ca, şi în epoca contemporană, plata în numerar să fie utilizată.

Elementul fundamental al plăţii în numerar îl constituie încrederea care trebuie să existe între partenerii de afaceri.

3. Plata prin cec este cea mai apropiată de plata în numerar, iar caracterul înscrisului – cecului – oferă partenerilor de afaceri un grad de siguranţă mai ridicat. Plata prin cec – în diferitele sale forme – a luat o deosebită amploare după anii ’60, fiind utilizată cu precădere în spaţiul plăţilor necomerciale.

4. Plata prin titluri de credit, respectiv prin utilizarea cambiei şi a biletului la ordin, se numără printre cele mai vechi tehnici de plată. În timp, acestea au evoluat de la utilizarea lor singulară, în sine, sistem care se practică şi în prezent, la asocierea lor unei alte tehnici de plată cum ar fi acreditivul documentar, incasoul etc., adesea cu valoare de instrument de garantare (în cazul incasoului, de exemplu) sau ca rezultat al unor reglementări specifice, particulare privind plata (scrisoarea de credit comercială, specifică ţărilor de drept anglo-saxon).

Fiecare dintre aceste două titluri de credit prezintă anumite particularităţi în utilizarea lor ca mijloc de plată, oferind un grad de securitate ridicat părţilor implicate.

5. Ordinul de plată este legat de apariţia băncilor şi dezvoltarea relaţiilor la nivel internaţional între acestea. În esenţă, se aseamănă plăţilor în numerar, dar se realizează pe canal bancar şi constă din ordinul pe care un client îl dă băncii sale de a plăti, din contul său, o sumă de bani unei alte persoane în contul acesteia, care poate fi deschis la orice altă bancă, sau chiar la aceeaşi bancă. În practică este denumit şi “plata direct din cont” sau “plata din cont”.

13

6. Instrumentele de plată folosite în sistemele de plăţi electronice sunt identice în ce priveste informaţilile pe care le conţin cu cele pe suport de hârtie, dar adaptate transmisiei electronice au acelaşi rol de a transmite informaţia -banii- de la partenerul plătitor către cel beneficiar prin intermediul sistemului bancar. Adaptarea la sistemul electronic constă în transpunerea informaţiilor într-un mesaj electronic care se poate cripta şi decripta automat şi semna electronic.

Instrumentele de plată electronică validate până în prezent de practică sunt: cambia, ordinul de plată electronic, cecul electronicşi biletul la ordin electronic.

Progresele deosebit de mari şi rapide în domeniile informaticii şi comunicatiilor au comprimat timpul între emiterea instrucţiunii şi efectuarea plăţii pâna la realizarea operaţiunilor în timp real, iar serviciile de plăţi au devenit din ce în ce mai puţin dependente de intermedierea financiară. Ca urmare a acestor progrese tehnologice au aparut numeroase inovaţii monetare ce au schimbat conceptul despre relaţia bancă-client care se desfaşoară la sediul băncii „faţă în faţă”, cu accesarea băncii de la distanţă pentru obţinerea informaţiilor necesare şi emiterea instructiunilor de lucru, indiferent de localităţile în care se aflau banca şi emitentul instrumentului de plată.

Prin interconectarea reţelelor informatice bancare în Internet s-a creat un mediu informaţional cu resurse şi servicii, care permite clienţilor să se informeze, să conlucreze în acest domeniu de activitate, să se autoinstruiască, să aibă acces la diverse informaţii de cont şi financiar- bancare, să efectueze transferuri de fonduri şi plăţi din cont. Toate acestea formează aşa numitul electronic banking sau pe scurt e-banking.

Plata electronică prin POS (Point Of Sales) este o altă modalitate modernă de plată folosind cărţile de plată (cardul de debit sau credit). Punctele electronice de vânzare la comercianţi reprezintă medii electronice de efectuare a tranzacţiilor comerciale şi îmbracă forma unor dispozitive automate, care asigură în timp real autorizarea operaţiunilor şi stocarea informaţiilor financiare, sau chiar decontarea tranzacţiilor efectuate prin intermediul cardurilor. Au aparut iniţial şi s-au dezvoltat prin necesitatea securizării tranzacţiilor comerciale. Metoda de autorizare prin intermediul operatorului uman antrena costuri ridicate prin prezenţa unui numar mare de operatori şi a unui numar mare de linii telefonice de acces.

În România, plăţile fără numerar apar la începutul secolului al XVIII-lea şi primele atestări documentare vorbesc despre casele de negoţ de la Bucureşti la 1700, Braşov şi Sibiu la 1750, unde circulau prin gir (zălog) înscrisuri sub denumirea de poliţă.

Aceste poliţe se decontau (“răfuiau” între ele) pentru stingerea obligaţiilor dintre părţi. Despre celelalte instrumente de plată (cec, virament) documentele fac menţiuni de abia la începutul secolului al XIX-lea.

14

În perioada economiei planificate, decontările se făceau în cea mai mare parte pe baza instrumentelor de credit (dispoziţia de plată), cele de debit (cecul) fiind foarte puţin folosite, ulterior renunţându-se la utilizarea lor (cambia, biletul la ordin). În perioada 1990-1995, societăţile bancare işi procesau plăţile interbancare care erau reduse ca număr şi valoare fără să existe un sistem de plăţi interbancar în adevăratul sens al expresiei.

În 1995 se creează Sistemul Naţional de Plăţi în care BNR are rolul de administrator. Banca centrală, prin structura special creată în cadrul centralei din Bucureşti cât şi prin compartimente specializate, create în toate cele 41 de sucursale ale sale, a promovat în mod constant integrarea deplină a tuturor participanţilor la acest sistem, prin decontarea intermediară şi finală, în calitate de clienţi şi cu scopul de a intensifica competiţia între aceştia, astfel încât să se obţină o îmbunătăţire a calităţii serviciilor bancare de plăţi prestate de către bănci clienţilor lor şi o sporire a utilizării fondurilor băncii centrale, ca sursă a siguranţei şi a stabilităţii întregului sistem financiar.

În anul 2000, BNR înfiinţează Societatea Naţională de Transfer de Fonduri şi Decontări -TransFonD1, care asigură cadrul necesar compensării multilaterale a plăţilor interbancare fără numerar, pe suport de hîrtie.

În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, sistemul naţional de plăţi se aliniază la practicile şi standardele europene şi internaţionale. Astfel, în anul 2005 se implementează Sistem Electronic de Plăţi (SEP)care asigură decontare brută în timp real a plăţilor de mare valoare şi compensarea automată a plăţilor de mică valoare, un sistem electronic folosit, de asemenea, de ţările membre ale UE.

1.2. Rolul sistemului bancar în desfăşurarea operaţiunilor de plăţi

Pentru a întelege rolul şi importanţa sistemului bancar în desfăşurarea operaţiunilor de plăţi, trebuie să întelegem care este misiunea acestuia. Sistemul bancar este organizat având în centru banca centrală al cărui rol principal este de a asigura stabilitatea monedei naţionale pentru a contribui la stabilitatea preţurilor.

În ţara noastră rolul băncii centrale este de definire şi implementare a politicilor în sistemele de plăţi, precum şi de coordonare, supraveghere şi garantare fiind reglemetat2 şi prevede următoarele: reglementarea sistemului de plăţi ca un întreg, incluzând instrumentele de plată; supravegherea sistemelor de plăţi individuale; identificarea etapelor care trebuie parcurse pentru a preveni orice situaţie care ar putea pune în pericol buna funcţionare a 1 Acţionari, conform statutului, sunt BNR, cu 33,33%, şi 28 de bănci comerciale, majoritatea cu capital privat.2 Prin Legea nr. 312/2004 de aprobare a Statutului BNR publicată în Monitorul Oficial al României, nr.582/2004.

15

sistemelor de plăţi; monitorizarea şi prevenirea riscurilor ce ar putea interveni în sistemele de plăţi şi a riscurilor de credit în sistemul bancar.

Banca Naţională a României monitorizează sistemele de transfer de fonduri, inclusiv prin instrumentele de plată, în scopul asigurării securităţii şi eficienţei acestora şi pentru a evita riscul sistemic. Pentru îndeplinirea acestui rol, Banca Naţională a României stabileşte măsurile necesare, le pune în aplicare şi urmăreşte implemenatrea lor, reglementează, autorizează şi supraveghează sistemele de plăţi, şi poate reglementa şi instrumentele de plată.

Banca centrală reglementează, autorizează şi supraveghează administratorii sistemelor de plăţi şi emite reglementări privind instrumentele de plată utilizate în cadrul sistemului de transfer de fonduri. Banca de emisiune exercită o influenţă substanţială pe piaţa monetară prin rolul său regulator pe care îl joacă adesea.

Piaţa monetară a apărut ca urmare a faptului că unele bănci şi instituţii bacare au prin natura lor, un surplus de încasări, iar altele un surpuls de plăţi. Prin acest sistem se derulează totalitatea operaţiilor de vânzare-cumpărare de monedă naţională şi străină, de titluri de credit pe termen scurt pe care le efectueză băncile în scopul echilibrării zilnice a plăţilor şi încasărilor de efectuat, respectiv compensarea excedentului şi deficitului de lichidităţi. În desfăşurarea operaţiunilor de plăţi banca de emisiune asigură reglarea plăţilor în conturile deschise de intermediarii financiari (conturile trezoreriei statului, băncile comerciale).

Rolul ei este de a asigura o redistribuire a resurselor între bănci, normală, fără tensiuni. Funcţie de această cerinţă şi funcţie de orientările privind dezvoltarea economiei, banca de emisiune îşi va formula o proprie politică monetară şi de credit, respectiv îşi propune să determine diminuarea sau expansiunea creditului în economie .

Astfel, Banca de emisiune poate să-şi exercite influenţa sa în economie :- fie prin nivelul dobânzii la care ea este dispusă să acorde credit, şi prin

care influenţează într-un sens evoluţia pe piaţă a dobânzii ;- fie prin stabilirea unui anumit volum de credit care îl acordă

economiei, contribuind astfel la majorarea nivelului ofertei şi implicit la stabilirea unui preţ al creditului, funcţie de oferta majorată şi nivelul dat al cererii .

O parte dintre creditele acordate de banci devin necesare pentru a asigura stingerea circuitelor de plăţi într –un moment dat în economie. Stingerea plăţilor către diferiţi beneficiari asigură reconstituirea fondurilor avansate pentru derularea proceselor de producţie şi distribuţie, şi implicit sprijinirea altor procese economice noi.

Pentru asigurarea unor sisteme de plăţi şi decontare eficiente Banca Naţională a României operează sistemul de plăţi cu decontare pe bază brută în timp real pentru plăţi de mare valoare şi urgente exprimate în lei, denumit ReGIS, sistemul de depozitare şi decontare a operaţiunilor cu instrumente

16

financiare pentru titluri de stat şi certificate de depozit ale Băncii Naţionale a României, denumit SaFIR şi sistemul SENT. Prin sistemul ReGIS se asigură procesarea în timp real (respectiv pe o bază continuă) şi decontarea în bani băncii centrale, cu finalitate imediată.

Sistemul SaFIR procesează operaţiuni derulate de participanţi în relaţia cu emitentul (decontarea rezultatelor pieţei primare, plăţi de dobândă şi/sau cupon, răscumpărări parţiale/opţionale/totale) şi operaţiuni derulate de participanţi pe piaţa secundară (tranzacţii de vânzare/cumpărare, contracte de garanţie financiară, transferuri de portofoliu).

Sistemul SENT este un sistem electronic de compensare multilaterală a plăţilor, care asigură schimbul de instrucţiuni de plată de mică valoare între participanţi.

Alături de banca centrală, toate celelalte societăţi bancare au obligaţia de a se implica în organizarea operaţiunilor de încasări şi plăţi fără numerar atât în relaţiile ce privesc propriile conturi, cât şi în legătură cu decontările intrabancare. În această direcţie, băncilor comerciale le revin următoarele atribuţii:

- să ofere clienţilor săi cele mai potrivite servicii bancare ce vizează sfera decontărilor astfel încât să se realizeze o accelerare a fluxurilor băneşti;

- să fie receptive la solicitările pe care le formulează titularii de cont în legătură cu folosirea modalităţilor şi instrumentelor de plată, în sensul de a le facilita servicii bancare de calitate;

- să urmărească respectarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor implicate în relaţiile de decontare.

În ceea ce priveşte operaţiunile desfăşurate de acestea, între acestea se manifesră o relaţie de independenţă şi condiţionare între operaţiunile de plăţi şi cele de creditare, calitatea deciziei de creditare şi capacitatea băncilor de a furniza economiei lichidităţile de care are nevoie, fiind factori importanţi în funcţionarea sistemelor de plăţi. În acest sens, societăţile bancare au posibilitatea să supravegheze ca toate încasările şi plăţile să fie generate de procese economice reale. De asemenea, băncile au posibilitatea să respingă de la plată acele documente de decontare care nu reflectă realitatea. Aceste aspecte vor fi urmărite cu atenţie, în special în situaţia în care plătitorul are angajat un credit la banca respectivă. În felul acesta se pot preveni situaţii de incapacitate de plată şi manifestări de "blocaj" financiar, deturnările de fonduri şi formarea de imobilizări, aspecte care, în prezent, se manifestă la nivelul multor societăţi comerciale, la nivelul economiei, declanşând aşa-numitele crize financiare.

Societăţile financiare deţin un rol semnificativ în circuitul plăţilor, deoarece, pe de o parte acestea, sunt instiutuţii de credit care nu sunt autorizate să primească depozite, iar pe de altă parte ele nu pot efectua decât operaţiunile pentru care au fost abilitate prin lege. Ca principală activitate a acestora se numără şi creditarea mijloacelor de plată. Numărului în creştere a incidenţelor

17

de plată este datorat dificultăţii cu care companiile îşi finanţează plăţile pe termen scurt către furnizor, astfel băncile din lispa încrederii nu mai finanţează companiile care se confruntă cu lipsa de lichiditate pe termen scurt şi se întorc una împotriva celeilalte prin întârzierea şi chiar refuzul plăţilor.

18

CAPITOLUL II

INSTRUMENTELE DE PLATĂ

2.1. Numerarul

Numeralul este mijlocul de plată cel mai lichid care se compune din bancnote şi moneda metalică. Bancnotele sunt titluri de credit emise de băncile centrale şi garantate prin obligaţia de a restitui la cerere valoare lor nominală. Banca Natională, ca bancă centrală, este cea care tipăreşte banii, însă acestei instituţii îi revine şi sarcina de a urmari şi “regla” volumul numeralului aflat în circulaţie. Aceasta este urmarea importanţei deosebite pe care o are acest instrument asupra operaţiunilor financiare din economia naţională, precum şi asupra instituţiilor financiare. În realitate bancnotele rămân pe toată perioada cât circulă titluri de credit, deoarece posesorii lor le utilizează ca un echivalent valoric, în oricare din funcţiile monetare posibile, realizând valoarea lor prin cumpărări de mărfuri, servicii, plata unor datorii, depunere la bancă etc.

Deţinerile de rezerve de numerar reprezintă o cale importantă de a avea posibilităţi de plată în orice moment şi de a satisface cerinţele de lichiditate.

A avea lichiditate înseamnă a avea abilitatea de a-ţi plăti datoriile scadente. În cadrul sistemul bancar, persoana delegată să realizeze operaţiunile de încasări şi plăţi poartă denumirea de casier, acesta fiind gestionar de mijloace bănesti.

Plăţile în numerar pot fi efectuate de agenţii economici, direct din încasările proprii, în scopurile şi limitele prevăzute de lege. Legea interzice folosirea numerarului provenit din încasările unui agent pentru nevoile altui agent economic. Prin urmare, agenţii economici sunt obligaţi să depună sumele încasate în numerar la bănci sau la celelalte instituţii de credit la care au deschise conturi şi să ridice de la acestea numerarul necesar pentru efectuarea plăţilor.

Respectarea prevederilor legale privind evidenţa şi păstrarea numerarului are ca obiectiv controlul. Evidenţa încasărilor şi plăţilor în numerar se ţine cu ajutorul registrelor de casă ce se întocmesc pe baza documentelor justificative prin completarea zilnică a registrului de casă prin totalizarea operaţiilor şi stabilirea soldului casei, precum şi reportarea acestuia pe fila următoare.

Detaşarea şi predarea celei de a doua filă din registru de casă se face în aceeaşi zi sau cel mai târziu a doua zi, împreună cu documentele justificative, sub semnătura în registru de casă, dată de compartimentul financiar-contabil.

Analizînd evoluţia acestui instrument în ultimii trei ani am constatat că, în cursul anului 2007 Banca Naţională a Romaniei a pus în circulaţie, prin intermediul plăţilor către instituţiile de credit, 827 milioane bancnote şi 242 milioane monede, în sumă de 20 251 milioane lei, valoare apropiată de cea

19

înregistrată în anul 2006. La finele lunii decembrie 2007, numerarul în circulaţie aflat în afara sistemului bancar era de 23 100 milioane lei, cu 52% mai mare faţă de sfârşitul lunii decembrie 2006. La BNR s-au întors, prin intermediul încasărilor de la instituţiile de credit, 936 milioane bancnote, cu 11% mai multe decât cele puse în circulaţie în cursul anului 2008, şi 28 milioane monede, reprezentând 7,6 % din numărul de monede eliberate în plăţi.

Sursa : Date comunicate de BNR

Sursa : BNR

Din graficul nr.2.1.cu privire la volumul retragerilor de numerar de la bancomat, reiese că s-a înregistrat o uşoară creştere în lunile martie-aprilie, iar în primele luni ale anului 2009 acestea au înregistrat o uşoară scădere. Această scădere se datorează tranzacţiilor pe care clientul le face din contul său către furnizorii de utilităţi fără a mai aloca ore bune din bugetul de timp care este limitat pentru plata facturii la ghişeu, ci utilizând modalităţile de plată eficiente pe care banca le pune la dispoziţia sa şi anume, plata prin bancomat, plata prin Internet Banking, plata prin Mobilis-Orange/Vodafone.

20

2.2. Cambia şi rolul ei ca instrument de plată

2.2.1. Definiţie şi validare

Cambia, ca instrument de plată şi ca titlu de credit, a avut de-a lungul secolelor un rol deosebit în dezvoltarea şi promovarea comerţului european şi mondial. Întotdeauna cambia a avut o utilizare în sfere ce depăşeau adesea graniţele statale, de aici importanţa cunoaşterii normelor de folosire a cambiei pe plan internaţional şi chiar reglementarea la acest nivel a raporturilor cambiale.

Cambia este unul dintre cele mai vechi instrumente de plată, datează de peste 1.000 de ani, fiind cunoscută şi sub denumirea de trată sau poliţă. În comerţul internaţional o mai regăsim ca: bill of exchange (engleză), wechsel (germană), lettre de change (franceză). Legislaţia română a preluat denumirea italiană: cambia. Pe plan internaţional, cambia este reglementată de „Convenţia cuprinzând legea uniformă asupra cambiei şi biletului la ordin” şi „Convenţia menită să reglementeze anumite conflicte de lege în materie de cambie şi bilet la ordin”, ambele adoptate în 7 iunie 1930 la Geneva.

În ţară noastră, cambia este reglementată prin lege3 şi de unele regulamente şi norme emise de Banca Naţională a României.

În normele bancare, cambia este definită ca fiind instrument de plată ce exprimă obligaţia asumată de un debitor de a plăti la vedere sau la scadenţă o sumă de bani în favoarea unui beneficiar. În baza legii asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările ulterioare4, cambia este definită ca un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune în legătură în procesul creării trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Într-o accepţiune mai coerentă, cambia se poate defini ca un înscris formal, prin care trăgătorul dă o dispoziţie necondiţionată trasului de a plăti beneficiarului, la vedere sau la termen, o anumită sumă de bani. Din definiţie rezultă că trăgătorul are faţă de tras o creanţă, care se numeşte promisiunea sau acoperirea cambiei. De asemenea, beneficiarul are o creanţă faţă de trăgător, aceasta numindu-se valoarea furnizată.5 Rolul cambiei poate fi analizat pornind de la utilizarea acesteia: ca instrument de schimb, instrument de plată şi instrument de credit.

Ca instrument de schimb, cambia evidenţiază rolul iniţial al acesteia în schimburile monetare, în scopul evitării deplasării banilor şi al reducerii riscurilor aferente.

În calitate de instrument de plată, cambia poate fi utilizată în locul bancnotelor pentru stingerea unor obligaţii de plată în numerar. În cazul 3 Ordonanţă de urgenţă nr.39/2008 pentru modificarea şi completarea legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în M.O. nr. 284/2008.4 Ibidim, pct.3. 5 Ionescu L., „Fundamentele profesiunii bancare. Băncile şi operaţiunile bancare”, Bucureşti, Editura Economică, 1996.

21

plăţilor prin utilizarea cambiei, se asigură certitudinea, datorită acceptării cambiei de către tras, iar prin transmiterea cambiei prin gir, se asigură şi avantajul solidarităţii între giranţii succesivi.

Ca instrument de credit, cambia are multiple utilizări: în domeniul creditului comercial, al creditului bancar şi ca mod de garantare.

Ca instrument de credit comercial, cambia este denumită efect comercial şi este utilizată de producător în raport cu comerciantul care îi cumpără produsele. În momentul vânzării, producătorul emite o cambie, prin care se prevede plata preţului de către cumpărător (tras) la o anumită dată. Trăgătorul, respectiv producătorul poate valorifica aceste instrumente înainte de scadenţă, prin scontare la bancă, ceea ce conduce la obţinerea unui credit bancar.

Pentru garantarea creditelor acordate unei alte persoane decât beneficiarul cambiei, banca poate accepta cambiile cu titlu de garanţie.

Validitatea cambiei, respectiv producerea efectelor dorite, se realizează în condiţiile respectării următoarelor condiţii:

efectuarea operaţiunilor cambiale de către persoane fizice şi juridice care au calitatea de comerciant;

forma scrisă, sub semnătură privată; cuprinderea tuturor menţiunilor obligatorii şi a unor clauze

facultative.Calitatea de comerciant: ca principală condiţie de validare a cambiei,

decurge din esenţa cambiei care, potrivit Codului Comercial, reprezintă un fapt de comerţ. În consecinţă şi operaţiunile cambiale sunt fapte de comerţ şi pot fi efectuate numai de către persoanele fizice şi juridice, care au calitatea de comerciant. Necomercianţii pot efectua operaţiuni cambiale numai în mod accidental; de asemenea, statul şi unităţile administrativ teritoriale (judeţe, comune) pot realiza astfel de operaţiuni, fără a putea avea calitatea de comercianţi.

Obligaţiunile cambiale pot fi asumate şi prin mandatar, această modalitate constituind unica posibilitate de asumare în cazul comercianţilor persoane juridice. Calitatea de mandatar trebuie să fie explicit menţionată în cuprinsul cambiei; în caz contrar, se consideră că mandatarul se obligă în nume propriu6.

Tipurile de cambie

Cambia în alb. Aceasta este un titlu care cuprinde numai semnătura trăgătorului şi o parte din menţiunile obligatorii, celelalte menţiuni urmând a fi completate de posesor atunci cînd acesta prezintă titlul la plată sau îl remite către o instituţie de credit în scopul prezentării la plată, fiind obligatoriu ca o cambie în alb să aibă completat numele ultimului posesor în momentul plăţii. 6 I. Turcu, „Operaţiuni şi bancare”, Editura Luminalex, Cluj-Napoca, 1997.

22

Completarea cambiei în alb se poate face în orice moment însă anterior prezentării acesteia la plată sau remiterii către o instituţie de credit în scopul prezentării la plată şi dresării protestului în cazul refuzului plăţii.7

Contracambia. În situaţia în care cambia nu este plătită la scadenţă şi beneficiarul doreşte să intre cât mai repede în posesia banilor, acesta poate trage o contracambie (o cambie nouă) asupra unuia dintre giranţi. Contracambia va cuprinde aceleaşi menţiuni ca şi cambia precedentă cu deosebirea că plata se va face la vedere, iar domiciliul cambiei va fi locul persoanei asupra căreia s-a tras. Cambia financiară. Cambiile care se trag de bănci între ele sau între alte instituţii financiare şi au la bază tranzacţii de natură financiar- bancară se numesc cambii financiare.

Cambia de complezenţă sau de favoare. În situaţia în care firma este în incapacitate temporară de plată şi are o scadenţă imediată poate prin buna întelegere cu o altă firmă să tragă o cambie asupra acesteia fără să existe o tranzacţie comercială sau o obligaţie financiară. Trăgătorul poate folosi cambia pentru stingerea obligaţiei scadente, dar rămâne obligat faţă de tras ca la scadenţă să-i transfere fondurile primite.

Menţiuni obligatorii

Potrivit legii în vigoare, menţiunile obligatorii sunt următoarele:Denumirea de cambie. Pe document trebuie să apară denumirea de

„cambie” şi trebuie scrisă orizontal, cu majuscule.Ordinul necondiţionat de a plăti. Ordiul de plată care se dă de trăgător

trebuie să fie clar, precis şi necondiţionat. În legislaţia noastră, cambiile se acceptă numai dacă cuprind formula imperativă „plătiţi”, deci fără nici o interpretare sau limitare. Obligaţia de plată nu poate fi afectată de nici o condiţie, suspensivă sau rezolutorie, menţionată în textul cambiei. Orice condiţii, limitări sau contraprestaţii care se adaugă ordinului de a plăti duc la nulitatea cambiei. Ordinul de a plăti se referă la o anumită sumă de bani exprimată, în moneda de la locul plăţii, deci în lei pentru plăţile făcute pe teritoriul României.

Suma de plată se înscrie în cifre şi litere. In cazul cambiei emise în valută, tragatorul sau emitentul va înscrie, la sfarsitul sumei în litere, sintagma „în RON”.

In data prezentării, banca beneficiarului va putea solicita băncii platitorului plata unei sume în lei calculate pe baza sumei în valută şi a cursului calculat de BNR, valabil în data prezentării la plată (data la care instrumentul este transmis la sistemul de plăţi).7 Norma nr.7 din 5 iunie 2008 pentru modificarea şi completarea Normelor-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 6/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 512/2008.

23

Numele trasului şi al trăgătorului. Indicarea numelui plătitorului este obligatorie. Persoana obligată în principal este trasul, întrucât a acceptat plata şi nu trăgătorul. Numele trasului va fii însoţit de codul IBAN al contului din care se va face plata. În mod asemănăror, numele trăgătorului(codul de înregistrare fiscală al firmei sau CNP) va fii însoţit de codul IBAN al contului său.

Înserierea cambiei sau referinţa8 constă în împrimarea pe cambie a unei serii de caractere care formeaza aşa numita „referinţă”. Aceasta conţine primele patru caractere ale codului BIC9 al băncii, având rolul de a asigura unicitatea fiecarei cambii şi nu de a identifica instrumentul faţă de o bancă şi de un cont cu un anume IBAN precum în cazul cecului. Aceasta deoarece, evident, nu se poate cunoaşte, în momentul ridicării instrumentelor de la bancă, asupra cui se va i trage acele cambii şi unde are trasul contul. Totuşi cambia poate fi utilizată pentru plăţi din orice alt cont de la orice bancă.

Scadenţa sau termenul de plată este un alt element obligatoriu care se înscrie pe cambie. În cazul în care nu se înscrie scadenţa, cambia se plăteşte la vedere, adică la orice dată la care beneficiarul solicită plata.

Locul unde se efectuează plata este un element absolut necesar pentru a se cunoaşte unde se adresează cambia pentru onorare. În cazul în care nu se indică adresa plătitorului, atunci locul şi adresa devin automat cele ale trasului menţionat pe cambie.

Numele beneficiarului se scrie clar şi complet. Beneficiarul poate desemna o altă persoană, purtător, care va încasa cambia în care caz se va trece numele acestuia.

Data şi locul emiterii. Data emiterii trebuie să fie unică, posibilă şi certă, chiar dacă pe cambie figurează mai mulţi trăgători. Data emiterii permite determinarea mai multor elemente:

a) calculul datei de scadenţă;b) calculul perioadei de dobândă;c) constatarea capacităţii legale (vârstă) a semnatarilor;d) determinarea valabilităţii drepturilor semnatarilor privind acţiunea

cambială (protest şi regres). Locul emiterii se înscrie lângă data emiterii. Dacă locul nu este

menţionat se consideră localitatea trăgătorului. Semnătura cambială. Orice semnătură cambială trebuie să cuprindă în

clar, numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entităţii care se obligă şi semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanţilor legali sau a împuterniciţilor persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanţilor sau a împuterniciţilor altor categorii de entităţi care utilizează astfel de instrumente Semnătura olografă trebuie aplicată cu pixul sau stiloul cu cerneală de culoare neagră sau albastră în spaţiile special destinate. În 8 Menţiune obligatorie pentru trunchierea cambiei. 9 Codul BIC (Bank Identification Code) este conţinut în codul IBAN al contului, respectiv în caracterele 5-12 ale codului IBAN.

24

cazul în care trăgătorul este o persoană juridică nu mai este nevoie de ştampila tragătorului întrucît aplicarea ei impiedică trunchierea. Menţiunile care lipsesc trebuie să fie completate de către posesor atunci când acesta prezintă titlul la plată sau îl remite unei instituţii de credit în scopul prezentării la plată, fiind obligatoriu ca o cambie în alb să aibă completat numele ultimului posesor în momentul plăţii.10

Prezentăm mai jos noul model de cambie completată pentru încasare prin trunchiere:

Figura nr. 2.2. Cambie completată

Caracteristicile cambiei sunt:- titlu de credit - potrivit acestei caracteristici, cambia are la bază o

tranzacţie reală între doi parteneri care s-a transformat într-o creanţă exigibilă. - transferabilitatea este caracteristica principală a cambiei care o

deosebeşte de alte instrumente de plată şi presupune posibilitatea de a se schimba creditorul de mai multe ori, realizând astfel stingerea unor obligaţii în lanţ cu acelaşi instrument.

- negociabilitatea- cambia stinge unele obligaţii înainte de scadenţa acesteia şi ca urmare fiecare tranzacţie are o anumită valoare care se poate negocia între părţi în funcţie de perioada rămasă până la scadenţă, nivelul dobânzii pe piaţă nu va fi altul decât cel iniţial. De regulă, cambiile negociate înainte de scadenţă au o valoare mai mică decât cea nominală, iar cele

10 Ibidim pct. 7.

25

negociate după scadenţă o valoare mai mare, părţile având posibilitatea să stabilească un preţ convenit de comun acord.

- cesiunea de creanţă este actul prin care un creditor transferă unei alte persoane dreptul de creanţă, fie la modul gratuit, fie la modul oneros. Cesiunea de creanţă este un principiu al dreptului cambial.

- subrogarea este un alt principiu al dreptului cambial care intervine în momentul în care o persoană îşi asumă obligaţiile unei alte persoane, îşi arogă, deci, unele răspunderi.

- răspunderea solidară este o particularitate a cambiei şi exprimă faptul că toate persoanele care au calitatea de posesori ai cambiei, deci beneficiari temporari ai acesteia, răspund solidari în cazul neplăţii cambiei la scadenţă.

Din punct de vedere economic, rolul principal al cambiei este acela de a contribui la transferul fondurilor de la destinatari la utilizatori şi pentru o utilizare mai eficientă a capitalurilor disponibile.

- instrument de plată cu termene depărtate în timp. Cambia are înscrisă o sumă de plată la un anumit termen. Aceasta apare în multe cazuri ca „o plată amânată”, rezultată din relaţiile de credit dintre părţi.

2.2.2. Operaţiuni cambiale

a) Emiterea cambiei

Cambia se emite de către trăgător, cel care creditează debitorul pe perioada convenită până la scadenţă. Cambia este un document formal, adică oficial şi standardizat, care, pentru a fi valabil trebuie să folosească formulele consacrate care exprimă clauze cu valoare juridică.

b) Acceptarea cambiei

Acceptarea cambiei este actul prin care trasul se obligă să plătească, la scadenţă, suma arătată în cambie, posesorului titlului. Trăgătorul stabileşte un termen pentru acceptare, perioadă în care beneficiarul sau posesorul cambiei trebuie să o prezinte la acceptare. Dacă nu se stabileşte un termen, acceptarea se poate face în interval de un an de la emitere, după care trasul este exonerat de răspundere. Pentru respectarea principiului literalităţii obligaţiei cambiale, acceptarea trebuie să fie scrisă pe faţă (recto) cambiei şi să poarte semnătura trasului. Acceptarea trebuie întotdeauna să se exprime prin cuvântul "acceptat” sau expresiile echivalente: „voi plăti”, „voi onora”. Cuvântul „văzut” nu este echivalent cu „acceptat”. Dacă lipseşte o asemenea indicaţie, semnătura aplicată va fi considerată ca fiind a unui obligat pe cale de regres sau, dacă nu i se poate da nici o valoare cambială, ea va fi socotită fără valoare.

26

Acceptarea reprezintă angajamentul ferm al trasului de a plăti şi dă încredere beneficiarului pentru încasarea sumei cuvenite.

În cele mai multe cazuri, acceptarea este obligatorie şi dacă nu este stabilit un termen, aceasta se poate face în orice moment până la data scadenţei, inclusiv în ziua scadenţei. Acceptarea este hotărâtoare ca şi în cazul cambiilor cu scadenţa la un anumit timp de la vedere, întrucât prin acceptare se stabileşte momentul vederii şi deci se determină şi data scadenţei. Prin acceptare, trasul se obligă să plătească cambia la scadenţă. Trasul devine astfel obligatul principal în lanţul obligaţiilor cambiale. Acceptarea cambiei are ca efect modificarea poziţiei trasului, care devine, astfel, debitorul beneficiarului, obligat solidar cu trăgătorul, girantul şi avalistul cambiei. Aceştia din urmă vor fi obligaţi să plătească numai în cazul refuzului de plată din partea trasului.

Trebuie menţionat faptul că, pentru a putea fi procesată prin trunchiere, cambia trebuie să fi fost acceptată de către tras, şi să aiba contul trasului înscris pe cambie. Aceasta deoarece, fără a avea codul IBAN al contului din care se va face plata, banca prezentatoare nu va şti către ce banca să transmită respectivul instrument de debit prin trunchiere, pentru a fi încasat.

Revocarea acceptării reprezintă ştergerea „menţiunii” acceptare, pe care o poate realiza trasul, atâta timp cât deţine cambia. Revocarea se poate efectua prin radierea inscripţiei de acceptare sau acoperirea ei cu una sau mai multe linii sau prin înscrierea cuvântului “anulat”. Aceasta nu are efect dacă se produce după ce trasul l-a înştiinţat în scris pe posesorul titlului sau pe oricare alt semnatar că a acceptat cambia.

Refuzul acceptării se constată prin întocmirea unui protest de neacceptare, în formă autentică, înainte de expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea la acceptare. Refuzul devine operabil şi în condiţiile în care, trasul poate cere să-i fie făcută a doua prezentare. Într-un asemenea caz, dacă prima prezentare a fost făcută în ultima zi a termenului, protestul poate fi făcut şi în ziua următoare. Refuzul integral sau parţial al trasului, de a accepta cambia conduce la dreptul de regres al posesorilor împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi.

În cazul în care acceptantul şi avaliştii săi refuză o cambie la plată, la scadenţă, posesorul acesteia poate exercita dreptul de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi cambiali, cu excepţia acceptantului şi a avaliştilor acceptantului.

c) Scontarea cambiei

Scontarea este operaţiunea de vânzare a unei cambii către o bancă sau o instituţie financiară cu scopul de a obţine lichiditate înainte de scadenţă. Există posibilitatea ca banca comercială să vândă cambia, în aceeaşi zi, băncii centrale, iar operaţiunea se numeşte rescontare.

27

Băncile comerciale mai oferă ca variante cambiile primite în pensiune, adică cumpărarea de către bancă a cambiei cu condiţia răscumpărării de beneficiar înainte de scadenţă. Astfel, beneficiarul îşi asigură lichiditatea necesară, urmând să se preocupe de încasarea la scadenţă a cambiei.

d) Scadenţa şi plata cambiei

Scadenţa este termenul la care cambia este exigibilă şi trebuie plătită. Scadenţa este un moment cheie în procesul cambial şi pentru a evita unele interpretări, aceasta trebuie să fie:

- certă, adică să indice cu precizie ziua sau termenul până la care beneficiarul trebuie să se prezinte la încasare;

- unică, adică nu se admit scadenţe succesive;- posibilă, respectiv să nu fie înaintea emiterii.Complexitatea procesului cambial, ca urmare a diversităţii de situaţii

dintre agenţii economici, a determinat mai multe forme ale scadenţei: scadenţa la vedere, înseamnă la prezentarea beneficiarului care poate

fi la orice dată după emiterea cambiei dar nu mai târziu de un an de zile, termenul maxim prevăzut de lege.

scadenţa la un anumit timp de la vedere. Trăgătorul are latitudinea să stabilească data scadenţei la un anumit timp de la vedere.

scadenţa la un anumit termen de la emitere. Trăgătorul poate stabili un anumit termen convenţional la care beneficiarul se poate prezenta pentu încasarea cambiei. Termenul poate fi prelungit sau redus de către trăgător şi numai redus de giranţi.

scadenţa la o dată fixă reprezintă o anumită dată formată din zi, luna şi an.

În cazul lipsei menţiunii privind scadenţa pe cambie, termenul este considerat la vedere.

e) Plata cambiei

Plata cambiei este actul final în circuitul cambial dacă nu intervin alte evenimente nedorite. Plata se face la scadenţă şi la locul indicat pe titlu la cererea posesorului, prin prezentarea cambiei. Prezentarea unei cambii la plată se poate face în original sau prin trunchiere.11

Trunchierea este procedeul informatic care constă în următoarele operaţiuni succesive: a) transpunerea în format electronic a informaţiilor relevante de pe cambia originală;

b) reproducerea imaginii cambiei originale în format electronic;

11 Ibidim pct.7, art. 46.

28

c) transmiterea informaţiei electronice către instituţia de credit plătitoare.

Pot face obiectul trunchierii numai cambiile acceptate. Instituţiile de credit pot recurge la procedeul trunchierii, cu condiţia ca între ele să existe o convenţie prealabilă în contextul unui aranjament de plată sau o convenţie constând în aderarea lor la un sistem de plăţi. Imaginea cambiei originale reprezintă copia electronică a cambiei originale şi aceasta trebuie să respecte standardele stabilite prin convenţie. Dacă plata se face prin trunchiere, atunci momentul prezentării la plată este momentul recepţionării de către instituţia de credit plătitoare, respectiv de către un sistem de plăţi a informaţiilor relevante pentru trunchiere şi a imaginii electronice a respectivei cambii. Transmiterea către instituţia de credit plătitoare a informaţiilor relevante şi a imaginii cambiei, prin trunchiere, trebuie realizată astfel încât să se asigure autenticitatea şi integritatea acestora, prin utilizarea oricăror procedee tehnice admise de lege.

Când prezintă la plată o cambie prin trunchiere, instituţia de credit este obligată:

a) să verifice dacă acea cambie în original respectă în formă şi conţinut prevederile legale, inclusiv regularitatea succesiunii girurilor, cu excepţia autenticităţii semnăturilor trăgătorului şi giranţilor;

b) să garanteze acurateţea şi conformitatea informaţiilor relevante pentru trunchiere transmise electronic cu datele din cambia în original, precum şi conformitatea imaginii cambiei cu cambia în original.

Debitorul poate să refuze plata ori de câte ori nu i se prezintă cambia în original sau prin trunchiere. El poate să refuze plata când posesorul nu este persoana care are dreptul să ceară plata. Debitorul care a făcut o plată parţială nu poate pretinde să i se remită cambia achitată şi chitanţa eliberată către el în acest sens (cambia chitanţată), căci titlul este necesar posesorului pentru restul sumei neplătite. Posesorul căruia i s-a făcut o plată parţială poate să elibereze debitorului o chitanţă separată pentru plata efectuată, făcând în acelaşi timp o menţiune despre aceasta şi pe cambie, pentru a se putea vedea că ea nu mai este valabilă decât pentru restul sumei.

În cazul prezentării cambiei la plată prin trunchiere: a) instituţia de credit care plăteşte titlul primeşte dovada efectuării

acestei plăţi, fără a mai fi predată cambia la cererea trasului sau eliberată o chitanţă pentru plata făcută;

b) după primirea plăţii, instituţia de credit care se află în posesia cambiei va lua măsurile necesare pentru a elimina riscul ca respectivul titlu să fie pus din nou în circulaţie;

29

c) după primirea unei plăţi parţiale, instituţia de credit care se află în posesia cambiei va înscrie pe aceasta o menţiune privind plata efectuată, pentru a se vedea că titlul este valabil numai pentru restul sumei;

d) trasul pentru care o instituţie de credit a făcut o plată integrală sau parţială a unei cambii primeşte de la această instituţie dovada efectuării respectivei plăţi, în conformitate cu înţelegerile existente între aceştia, fără a mai fi remis titlul în original cu menţiunea „achitat”.

Cambiile pot fi prezentate la plată prin intermediul unei instituţii de credit o singură dată (prima prezentare la plată către obligatul principal).

f) Avalul

Avalul este o garanţie dată de o persoană, denumită avalist, care garantează plata pentru unul din obligaţii cambiali, numit avalizat, pentru toată suma menţionată pe titlu sau pentru o parte din ea. Avalul se foloseşte atunci când sunt anumite rezerve privind capacitatea de plată a trasului sau nu sunt disponibile suficiente informaţii despre bonitatea acestuia. Avalul se dă pe faţa cambiei utilizîndu-se una din expresiile „pentru aval”, “pentru garanţie”, “pentru cauţiune”, „pentru fidejusiune” ori altă expresie echivalentă, urmată de semnatura avalistului sau a împuternicitului său. Prin aval trebuie să se precizeze pentru cine s-a dat acesta şi pentru ce sumă (numai pentru o parte din suma înscrisă pe cambie, sau pentru întreaga sumă). Principalul efect al avalului este acela că plătind cambia, avalistul dobândeşte drepturile ce decurg din ea, împotriva avalizatului şi împotriva celor care sunt obligaţi faţă de avalizat.

Astfel, avalistul care a plătit are poziţia de codebitor solidar şi poate pretinde fiecăruia numai plata cotei părţi care îi revine. Avalul poate fi redactat de mână, cu pixul sau cerneală de culoare albastră ori neagră chiar de către avalist sau de o altă persoană, dactilografiat ori imprimat, fără a afecta alte menţiuni aflate pe cambie. În orice situaţie este însă obligatoriu ca formula de avalizare să fie urmată de semnatura olografă a avalistului. Semnătura avalistului nu poate să aparţină trăgătorului, trasului sau acceptantului cambiei. Obligaţia avalistului este o obligaţie cambială autonomă, în sensul că avalistul se poate servi în contra posesorului de excepţiile derivând din raporturile sale personale cu acesta, dacă ele există, dar în niciun caz nu se poate servi de excepţiile personale ale persoanei pentru care a dat avalul faţă de posesorul cambiei. Posesorul poate să se îndrepte pe cale legală direct în contra avalistului obligatului principal, pe calea acţiunii cambiale directe, fără a mai fi respectată ordinea din dreptul civil, căci obligaţia acestuia este o obligaţie autonomă şi solidară.

2.2.3. Circulaţia cambiei

30

Circulaţia cambiei este legată de transferul de la emitent (trăgător) la o altă persoană a drepturilor izvorâte din cambie.

Acest transfer de drepturi se poate realiza în două moduri: prin gir; prin cesiune de creanţă.

Girul este actul prin care posesorul titlului, numit girant transferă altei persoane, numită giratar, printr-o declaraţie scrisă şi subscrisă pe titlu odată cu predarea acestuia, toate drepturile decurgând din acest titlu. Pentru a circula prin gir este necesar să existe acordul de voinţă al trăgătorului exprimat prin înscrierea pe cambie a menţiunii „la ordin”. Girul trebuie scris pe cambie şi să fie semnat de girant12. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat sau girantul a pus numai semnătura (gir în alb). În acest din urmă caz, girul pentru a fi valabil, trebuie să fie scris pe cambie.

Girul poate fi: girul în plin ce trebuie să cuprindă în afară de semnatură şi alte

menţiuni care să deosebească girul de oricare altă operaţiune cambială (acceptare, avalizare).

girul în alb este format din semnatura girantului înscrisă pe faţa cambiei, însoţită de menţiunea girat, girare. Nu este permisă înscrierea girului în alb pe cambie fără a fi însoţită de o asemenea menţiune, deoarece acest gir s-ar putea confunda cu acceptarea sau avalizarea.

girul de întoarcere se adresează către un obligat principal în procesul cambial (trăgător sau tras), situaţie în care acesta poate avea, atât calitatea de creditor, cât şi de debitor;

girul cumulativ în cazul în care pe titlu se înscriu mai mulţi giratari; exercitarea drepturilor cambiale urmând a se face de către toţi giratarii, prin acordul comun al acestora;

girul în favoarea băncii cunoscut ca operaţiune de scontare prin care posesorul cambiei poate obţine prin gir resurse de la o bancă, înainte de scadenţă, prin girarea în favoarea băncii;

girul pentru procură este o formă în care giratarul mandatează o altă persoană pentru a încasa banii, pe baza menţiunii scrise „pentru procură” sau „pentru încasare”;

girul pentru garanţie se dă de către beneficiar pentru a garanta anumite obligaţii, ca de exemplu garanţia pentru buna execuţie a unor lucrări de investiţii;

girul ulterior scadenţei produce aceleaşi efecte ca şi girul anterior, însă girul ulterior protestului produce numai efectele unei cesiuni ordinare.

Pentru ca deţinătorul unei cambii să fie socotit posesor legitim al titlului este necesar să existe o serie neîntreruptă a girurilor menţionate pe cambie. Girantul care se găseşte în posesia titlului înainte de scadenţă poate şterge 12 Ibidim, pct.7, art. 2.

31

girul sau /şi girurile, ulterioare unui gir în alb care se găseşte în şirul acestora, pentru a lua el locul giratarului din girul în alb.

Transferul prin cesiune de creanţă se realizează în cazul în care emitentul (trăgătorul) a înscris în titlu menţiunea “nu la ordin”. Cesiunea de creanţă este un act prin care creditorul numit cedent transferă dreptul său de creanţă unei alte persoane numită cesionar.

2.2.4. Acţiuni juridice de recuperare a cambiilor

Acţiuni juridice de recuperare a cambiilor pot constitui:1. Protestul reprezintă constatarea printr-un act autentic a rezultatului

negativ a prezentării cambiei spre acceptare şi plată. Actul de protest se întocmeşte la cererea posesorului cambiei la judecătoria unde este locul plăţii. Protestul de neplată se face contra acceptantului, care este obligatul principal pentru plata cambiei, contra trasului sau a domiciliatorului când plata urmează a se face printr-un terţ, dacă este vorba de o cambie neacceptată.

2. Regresul este acţiunea cambială prin care posesorul cambiei se îndreaptă contra celorlalţi obligaţi cambiali şi a avaliştilor lor, alţii decât acceptantul şi avaliştii săi. Regresul presupune că posesorul s-a îndreptat mai înainte, prin acţiune directă, asupra acceptantului şi avaliştilor săi, dar rezultatele nu sunt satisfăcătoare şi acum se îndreaptă către ceilalţi participanţi (trăgător, giranţi, avalişti) pe baza principiului cambial al răspunderii solidare.

3. Contul de întoarcere este un document adiţional cambiei care atestă dobânzile pretinse şi cheltuielile efectuate în acţiunea de regres (taxe de protest, acţionare la instanţele judecătoreşti, etc.).

4. Executarea silită Cambia are valoare de titlu executor pentru suma înscrisă pe titlu

împreună cu dobânda şi cheltuielile de protest aferente. Executarea silită se face pe cale juridică şi urmează o procedură specială. Executarea silită prin somaţie este o formă operativă de soluţionare a problemelor care apar în procesul cambial şi care nu prezintă complicaţii.

Etapele derulării unei plăţi prin cambie sunt următoarele:

1. Între trăgător (producător şi în acelaşi timp vânzător) şi tras (cumpărător) are loc un transfer de active, trasul devenind debitor faţă de trăgător; trăgătorul trage o cambie asupra trasului (cumpărătorului) pentru confirmarea angajamentului de plată rezultat în urma livrării mărfii; cambia este acceptată de tras şi se returnează trăgătorului.

1’. Între beneficiar şi trăgător a avut loc un transfer de active într-o perioadă precedentă celei dintre trăgător şi tras, trăgătorul devenind debitorul beneficiarului.

32

2. În urma celor două tranzacţii, trăgătorul se află atât în poziţia de debitor, cât şi de creditor şi îşi stinge obligaţia faţă de beneficiar cu creanţa asupra trasului prin transmiterea cambiei.

3. Beneficiarul transmite cambia băncii sale pentru încasare. 4. Banca beneficiarului prezintă cambia la plată printr-o casă de

compensaţii care o transmite băncii trasului. 5. Banca trasului debitează contul trasului cu suma înscrisă pe cambie. 6. Banca trasului transmite fondurile băncii sale centrale care le

transmite băncii centrale a beneficiarului prin intermediul băncii centrale unde are loc decontarea, şi, în continuare, fondurile se transmit la banca beneficiarului.

7. Banca beneficiarului creditează contul acestuia cu suma înscrisă pe cambie şi astfel se stinge obligaţia trăgătorului faţă de beneficiar şi ale trasului faţă de trăgător.

Derularea unei plăţi prin cambie este redată schematic în figura nr.2.3.

Figura nr. 2.3. Etapele derulării unei plăţi prin cambie

2.2.5. Utilizarea cambiei în România

33

Casa compensaţii

Banca centrală

Banca debitor

Debitor (tras)

Banca benef.

Beneficiar

Creditor (trăgător)1

5

4

6

2

6

73

4

1'

Cadrul legal al utilizării cambiei în România este reprezentat de următoarele acte normative:

Legea nr. 83/1994 adoptată de BNR care a modificat în, mod esenţial, conţinutul Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. Astfel, a fost creată baza legală ca acest instrument de plată să poată fi procesat şi prin activitatea de compensare multilaterală a instrumentelor de plată pe suport de hârtie.

Regulamentului BNR nr. 10/1994 pentru compensarea şi decontarea cambiei.

Ordonanţă de urgenţă nr. 39/2008 pentru modificarea şi completarea legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin care introduce alternativa operaţiunilor online cu aceste instrumente.

Norma nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor cadru ale BNR nr. 6/1994 pe baza comerţului realizat de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit cu cambii.

Norma BNR nr. 11/2008 pentru modificarea Normelor cadru nr. 6/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin.

Noile reglementări privind cambia şi biletul la ordin au drept scop recunoaşterea valorii legale a acestor instrumente de plată în formă electronică. Alături de dispoziţiile referitoare la procesarea prin mijloace electronice, actele normative mai conţin şi alte dispoziţii care perfecţionează regimul efectelor de comerţ, în raport cu problemele observate în practică. Între cambia reglementată potrivit Legii din anul 1934 şi cambia modernă, există următoarele deosebiri:

- cambia din anul 1934 se caracterizează printr-un conţinut standard, detaliat, prin formule consacrate şi redactarea acestora în textul cambiei;

- cambia din anul 1934 era utilizată între comercianţi, fără implicarea unor societăţi bancare, de unde rezultă că erau necesare exprimări clare, din care să rezulte obligaţia de a plăti sau a face să se plătească la scadenţă, o sumă de bani, potrivit înţelegerii dintre semnatari;

Cambia modernă, reglementată prin Ordonanţa de urgenţă din anul 2008, se caracterizează prin:

- formă şi conţinut bine stabilite;- posibilitatea prezentării cambiei la plată, atât în original, cât şi

prin aşa-numita trunchiere (prezentarea electronică la plată a cambiei şi a biletului la ordin);

- definirea mai clară a cuprinsului semnăturilor de pe cambie; - eliminarea foii de prelungire şi a referirilor de pe verso-ul

instrumentelor.

2.2.6. Circuitul cambiei în România

34

Cambia este utilizată ca instrument de plată şi procesată prin compensare multilaterală, bilaterală şi automată.13 Compensarea multilaterală reprezintă un acord prin care mai multe părţi îşi compensează reciproc obligaţiile. Acest proces are loc în cadrul unui sistem de decontare netă multilaterală, prin intermediul Casei de Compensaţie. Un sistem de decontare netă multilaterală este acela în care fiecare participant decontează (printr-o singură plată sau încasare) poziţia netă multilaterală rezultată din transferurile făcute şi primite de acesta în relaţia sa cu ceilalţi participanţi. Poziţia netă multilaterală, poate fi debitoare sau creditoare şi reprezintă totalul valorii tuturor transferurilor pe care un participant la sistemul de compensare le-a primit, minus totalul valorii transferurilor pe care le-a transmis. Casa de Compensaţie este sediul central sau mecanismul central de procesare, prin intermediul căruia societăţile bancare convin să schimbe instrumente de plată, în vederea stingerii creanţelor. La un anumit moment al zilei, potrivit unui ordin impus de BNR, băncile acceptă să facă schimb de instrumente.

Compensarea multilaterală a plăţilor fără numerar la nivelul ţării, se realizează prin intermediul unor circuite obligatorii impuse prin Regulamentul BNR. Circuitele instrumentelor de plată sunt clasificate astfel:

- circuitul local;- circuit intrajudeţean;- circuit interjudeţean;- circuit naţional.Toate circuitele cambiei se caracterizează prin parcurgerea următoarelor

etape:a) trăgătorul emite cambia şi o remite beneficiarului;b) clientul beneficiar depune cambia însoţită de borderou la unitatea

bancară unde îşi are deschis contul curent, în vederea încasării sumei înscrise pe cambie;

c) unitatea bancară a clientului beneficiar pregăteşte cambia în vederea prezentării la unităţile bancare a trasului, într-o şedinţă de verificare a cambiilor, pentru a fi acceptată sau refuzată;

d) în cadrul aceleaşi societăţi bancare, între subunităţi, cambia circulă prin circuitul interbancar (poştă);

e) în urma acceptării, unitatea bancară a trasului debitează contul curent al clientului plătitor;

f) ziua compensării trebuie să coincidă cu ziua debitării contului trasului;

g) compensarea este procesată, când unitatea bancară a clientului beneficiar introduce efectiv în compensare cambia şi primeşte acceptul că instrumentul de plată, a fost acceptat;

13 După cum s-a prevăzut iniţial prin Legea nr. 83/1994 şi în prezent prin Norma BNR nr. 11/2008, publicată în M.O. nr. 660 / 2008.

35

h) în aceeaşi zi în care a avut loc compensarea se creditează şi contul clientului beneficiar de către unitatea bancară unde acesta îşi are deschis contul curent.

Circuitul local al cambiei apare când operaţiunile de decontare sunt efectuate între două unităţi bancare situate în aceeaşi localitate (reşedinţe de judeţ), şi se diferenţiază în funcţie de patru situaţii, astfel:

a) clientul beneficiar şi trasul au conturi curente deschise la unităţi bancare situate în reşedinţa de judeţ şi care aparţin unor societăţi bancare diferite;

b) unitatea bancară iniţiatoare este alta decât unitatea bancară prezentatoare;

c) unitatea bancară primitoare este alta decât unitatea bancară destinatară;

d) unitatea bancară iniţiatoare este alta decât banca prezentatoare, iar unitatea bancară primitoare este alta decât unitatea bancară destinatară.

Plata în cadrul circuitului intrajudeţean reprezintă o plată efectuată între două unităţi bancare situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ, dar nu în aceeaşi localitate, iar plata în cadrul circuitului interjudeţean reprezintă o plată efectuată între două unităţi bancare situate pe teritoriul unor judeţe diferite.

În cazul circuitului naţional, clientul şi trasul au conturi curente deschise la unităţi bancare situate în judeţe diferite şi care aparţin unor societăţi diferite. Societatea bancară iniţiatoare nu dispune de o unitate bancară în judeţul de destinaţie şi societatea bancară destinatară nu dispune de o unitate bancară în judeţul de iniţiere. Participanţii la acest circuit sunt numai societăţile bancare .

Conform reglementărilor BNR, începând cu data de 10 octombrie 2008, cambiile şi biletele la ordin emise în baza Normei tehnice nr. 5/2008 privind cambia şi biletul la ordin sunt procesate electronic, prin trunchiere, în conformitate cu Regulile sistemului SENT. În cazul în care operaţiunea de trunchiere nu se poate realiza, cecurile, cambiile şi biletele la ordin sunt procesate interbancar, prin structura Casei Centrale de Compensaţie situată în municipiul Bucureşti, ori prin prezentare la încasare, în original, direct la instituţia de credit sau, după caz, la instituţia de credit beneficiară, conform procedurilor existente în convenţiile încheiate între instituţiile de credit implicate. Noul sistem pentru Procesarea Automată a Instrumentelor de Debit (PAID) a înlocuit modul de compensare bazat pe schimbul de instrumente de debit pe suport hârtie realizat în cele 42 centre judeţene de compensare.

S-a eliminat, astfel, circuitul poştal al acestor documente şi riscurile aferente acestor prelucrări manuale, iar timpul aferent decontării lor s-a diminuat considerabil, aducând beneficii importante agenţilor economici utilizatori.

Instrumentele de debit în format nou circula în paralel cu cele în format vechi până la ieşirea din uz a acestora din urmă. Începand cu 1 septembrie

36

2008, băncile nu au mai pus în circulaţie instrumente de debit în format vechi. Cele puse deja în circulaţie nu şi-au pierdut valabilitatea. În prezent, instrumentele de debit în format vechi şi cele noi care nu au putut fi compensate până la 30 iunie 2009 prin Casa de Compensare a instrumentelor de debit pe suport hârtie situată în Bucureşti şi administrată de Transfond S.A, vor fi decontate de bănci pe baza bilaterală sau prin prezentarea acestora la încasare, de către posesor, direct la ghişeele instituţiei de credit trase.

2.3. Cecul, biletul la ordin, ordinul de plată şi alte instrumente de plată

2.3.1. Cecul

Cecul este cel mai utilizat mijloc de plată, în principal de către titularii de conturi bancare.

Cecul reprezintă un înscris prin care titularul unui cont deschis la o bancă, numit trăgător, dă ordin necondiţionat acestei bănci, denumită tras, să achite din contul său, la o anumită dată sau la prezentare, suma înscrisă pe cec unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului aflat în calitatea de beneficiar al sumei. Deci, cecul este atât un titlu de credit cât şi un instrument de plată.

Calitatea sa de titlu de credit are la bază următoarele considerente: emiterea cecului precede operaţia de acordare a creditului, atunci când

creditul acordat se utilizează ulterior pentru efectuarea unor plăţi pe bază de cec; cecul se foloseşte în procesul de rambursare a creditului, deci serveşte

unei operaţii propriu-zise de creditare; cecul a apărut şi s-a dezvoltat odată cu apariţia şi dezvoltarea sistemului

bancar, îndeosebi cu apariţia şi dezvoltarea bancnotei; cecul înlocuieşte bancnota îndeplinind funcţiile monetare ale acesteia de

mijloc de circulaţie şi de plată.În România, cecul funcţionează după reglementările bancare în vigoare,

precum şi norme emise14 de Banca Naţională a României.Caracteristicile cecului sunt: cecul este un titlu de credit cu trei calităţi, şi anume: formal, deoarece

legiuitorul i-a stabilit o anumită formă (este tipărit, este confecţionat din hârtie specială); complet, adică cuprinde toate elementele necesare valorificării drepturilor ce decurg din el, drepturi ce nu sunt subordonate vreunei contraprestaţii; abstract, în sensul că nu cuprinde cauza sa, adică nu cuprinde faptul juridic din care se naşte obligaţia;

14 Legea nr.59/1934 modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr.38 din 26 martie 2008, Norma Băncii Naţionale a României nr. 10/2008 privind modificarea Normei Băncii Naţionale a României nr. 6/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 7/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cecuri, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.660/2008. Regulamentul nr.10/1994 privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport de hârtie publicat în Monitorul Oficial al României nr.64./1996.

37

cecul nu poate fi emis decât asupra unei societăţi bancare, dar există cazuri în care cecul este tras şi plătibil în străinătate, acesta fiind valabil, chiar dacă trasul nu este o societate bancară;

cecul nu poate fi emis decât numai dacă trăgătorul are disponibilităţi în contul său;

în cazul cecului nu apar operaţiile de acceptare de către tras, ci cel mult certificarea făcută de bancă cum că trăgătorul are disponibilităţi în cont;

cecul este plătibil la vedere cu condiţia ca plata să fie făcută într-un termen expres prevăzut de lege.

Cecul pune în relaţie directă trei persoane: trăgător, tras şi beneficiarul.

Trăgătorul sau emitentul este persoana care emite cecul, dând ordinul de a se plăti. Trăgătorul, în baza unui disponibil constituit în prealabil la o bancă, dă ordin necondiţionat acesteia, aflată în poziţia de tras, să plătească la prezentarea cecului o sumă determinată de bani. Pentru ca trăgătorul să poată emite cecuri, banca îi eliberează acestuia (client al său) formulare de cecuri în alb, dacă acesta deţine un disponibil corespunzător în cont şi există rulaje în mod frecvent. Posesorul carnetului de cecuri completează formularul, îl semnează şi îl predă beneficiarului care la rândul său îl va prezenta băncii sale pentru încasare.

Trasul este persoana care efectuează plată din dispoziţia trăgătorului; în ipoteza de tras nu poate apărea decât o bancă sau o instituţie de credit, de unde provine şi denumirea de bancă trasă.

Beneficiarul este persoana fizică sau juridică în favoarea căreia se face plata, urmare a faptului că a avut calitatea de vânzător de mărfuri, prestator de servicii sau creditor pentru trăgător. Există şi situaţii în care beneficiar este chiar emitentul cecului.

Cecul se trage, deci, asupra băncii în limita fondurilor emitentului, constituit în prealabil la o valoare corespunzătoare cecului, certă, lichidă, exigibilă şi disponibilă. Există şi posibilitatea verificării de către bancă a existenţei acoperirii cecului emis prin:

- certificarea cecului, caz în care banca blochează pentru un număr de zile suma certificată;

- vizarea cecului, situaţie în care banca certifică existenţa depozitului, dar nu se obligă să-l blocheze.

Emiterea de cecuri fără acoperire poate fi asimilată cu infracţiunea de escrocherie, în cazul în care aceasta s-a făcut în scopul de a se produce prejudicii sau de a împiedica o altă persoană în executarea drepturilor sale.

Elementele pe care cecul trebuie să le conţină, sunt:

a) denumirea de cec înscrisă în titlu şi exprimată în limba folosită la redactarea titlului;

38

b) ordinul necondiţionat de plată a sumei înscrisă pe cec, este un element obligatoriu, iar în acest scop se utilizează formula consacrată „plătiţi în schimbul acestui cec”, exprimată în limba redactării înscrisului;

c) înserierea cecului sau referinţa15 constă în împrimarea pe cec a unei serii de caractere care formeaza aşa numita „referinţă”. Aceasta conţine primele patru caractere ale codului BIC16 al băncii, de unde se ridică instrumentele plus un caracter care arată tipul instrumentului, după care este imprimată seria (două litere) şi numărul cecului (evident, în imagine este prezentată o referinţă fictivă).

d) suma de plată se înscrie în cifre şi litere. In cazul cecului emis în valută, tragatorul sau emitentul va înscrie, la sfarsitul sumei în litere, sintagma „în RON”. Decontarea acestuia se va face în lei la cursul comunicat de BNR, valabil în data prezentãrii la plată (dată la care instrumentul este transmis la sistemul de plăţi).

e) numele trasului şi al trăgătorului. Indicarea numelui plătitorului este obligatorie. Persoana obligată în principal este trasul, întrucât a acceptat plata şi nu trăgătorul. Numele trasului va fii însoţit de codul IBAN al contului din care se va face plata. În mod asemănăror, numele trăgătorului(codul de înregistrare fiscală al firmei sau CNP) va fii însoţit de codul IBAN al contului său.

f) numele beneficiarului. În acest scop se impune înscrierea în clar a numelui beneficiarului. Dacă nu este menţionat, atunci prezentatorul cecului poate fi considerat ca fiind beneficiarul acestuia. Pentru procesarea automată a cecului, la beneficiar se specifică codul de identificare( CIF sau CNP).

g) locul de plată (indicarea adresei exacte), adică locul unde se află banca plătitoare pentru ca înscrisul să fie trimis direct sau prin băncile corespondente, de cele mai multe ori în locul respectiv. Adresa conţine ţara, localitatea, adresa băncii unde trebuie să se facă plata; dacă nu se menţionează, locul plăţii se consideră localitatea trecută lângă numele trasului.

h) data şi locul emiterii. Se impun precizări clare privind ziua, luna, anul emiterii cecului, pentru a permite:

calcularea de către tras a termenului de prezentare la plată, termen după expirarea căruia posesorul decade din drepturile sale de regres;

constatarea capacităţii legale a trăgătorului în momentul aplicării semnăturii sale pe instrument.

Data emiterii trebuie să fie unică, posibilă şi certă.Conform reglementărilor în vigoare17, daca tragătorul (emitentul) cecului

înscrie pe cec, la „data emiterii”, o dată ulterioară zilei în care se

15 Menţiune obligatorie pentru trunchierea cecului. 16 Codul BIC (Bank Identification Code) este conţinut în codul IBAN al contului, respectiv în caracterele 5-12 ale codului IBAN. 17 Ibidim, pct.14.

39

emite( „postdatare”), şi dacă, se depune acest cec la banca, pentru încasare, aceasta nu va mai putea să îl prezinte pentru încasare înainte de data emiterii aşa cum este înscrisă pe instrument întrucît aplicarea semnăturii trăgătorului pe instrument este atestată de data înscrisă pe instrument.

i) semnătura celui care emite cecul trebuie să cuprindă integral numele şi prenumele persoanei fizice aşa cum se află aceasta înscrisă în Registrul Comerţului.

Pentru formatul nou al cecului, orice semnătură trebuie să cuprindă18: a) în clar, numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea

persoanei juridice ori a entităţii care se obligă; b) semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanţilor

legali sau a împuterniciţilor persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanţilor sau a împuterniciţilor altor categorii de entităţi care utilizează astfel de instrumente."

Pe cecul în format nou prezentat în figura nr.2.2.bararea este prezentă în partea superioară, sub forma a două linii oblice şi semnifică faptul că acesta nu poate fi încasat în numerar (în cazul în care se prezintă cecul direct la banca trasă) ci numai printr-un cont. Cecul în noul format are tot două feţe ca şi cecul de tip vechi, numai că toate informaţiile sunt înscrise pe faţa cecului, care cuprinde spaţii corespunzatoare.

Acest lucru a fost necesar pentru ca băncile să obţină toate informaţiile dintr-o singură trecere a cecului prin dispozitivul de extragere automată a datelor de pe cec.

Prezentăm mai jos, macheta noului cec:

Figura nr.2.4. Macheta noului cec

18 Conform art. 11 din Ordonanţă de urgenţă nr. 38 / 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 284/2008.

40

2.3.1.1. Tipuri de cecuri

În economia de piaţă circulă o mare varietate de cecuri, motiv pentru care este necesară o clasificare acestora după următoarele criterii.

I. Din punct de vedere al persoanei către care este plătit (al beneficiarului), cecul poate fi:

Cecul nominativ se plăteşte unei anumite persoane, strict desemnate de către emitent. În această categorie sunt incluse majoritatea cecurilor personale, cecuri bancare, emise de către bănci la solicitarea expresă a unui client pentru a fi plătibile în favoarea unui beneficiar strict desemnat de către ordonator.

Cecul la ordin are indicat numele beneficiarului pe titlu, iar acesta are dreptul să îl transmită prin girare. Pentru acest tip de cec, în text se menţionează numele beneficiarului însoţit de clauza „la ordin”. Această clauză dă posibilitatea beneficiarului menţionat de a transmite cecul prin gir. Caracterul la ordin se materializează prin formula „plătiţi la ordinul firmei...” sau ”la ordinul său”.

Cecul la purtător - în momentul emiterii, nu indică expres beneficiarul sau poartă menţiunea „la purtător”. Cecul la purtător se transmite prin simpla remitere a titlului de la un purtător la altul, de aici dezavantajul în cazul furtului sau pierderii.

II. După modul de încasare al cecurilor, acestea pot fi:

Cec simplu, nebarat este achitat de bancă în numerar, fără nici un fel de restricţii, la dorinţa beneficiarului sau în alb, acesta fiind cel mai des folosit. Cecul în alb este un instrument de plată care cuprinde numai semnătura trăgătorului. Menţiunile care lipsesc trebuie să fie completate atunci când posesorul prezintă cecul la plată. Este obligatoriu ca cecul în alb să aibă completat numele ultimului posesor în momentul plăţii.

Cecul barat se caracterizează prin faptul că trăgătorul sau posesorul cecului poate face o barare prin înscrierea a două linii paralele (verticale sau oblice), oriunde pe faţa cecului. Bararea cecurilor poate fi făcută în două feluri:

- ca o barare generală, când între cele două linii nu se indică nimic ori se face menţiunea „societate bancară” sau alt termen echivalent;

- ca o barare specială, când între cele două linii este înscrisă denumirea unei societăţi bancare, putându-se plăti numai băncii a cărei denumire este trecută între cele două linii paralele de pe faţa cecului.

Cecul de virament este însoţit de clauze ca „plătibil în cont” sau „numai pentru virament”. Deci plata cecului se face numai scriptural,

41

creditându-se contul beneficiarului, operaţiunea echivalând practic cu plata cecului.

Cecul certificat este cel mai sigur cec din punct de vedere al beneficiarului, a certitudinii că acesta va putea încasa contravaloarea înscrisului respectiv. Certificarea este procedura bancară prin care banca trasă confirmă existenţa şi blocarea fondurilor necesare plăţii ordonate. Trăgătorul nu mai poate retrage din contul său suma destinată plăţii cecului înainte de expirarea termenului de prezentare la plată.

Cecul circular este cel mai puţin folosit în ultima vreme datorită progresului înregistrat în efectuarea electronică a decontărilor intra şi interbancare. Este acel înscris dat de o bancă asupra subunităţilor sale sau asupra altei bănci cu care este încheiată o înţelegere în acest sens.

Cecul de călătorie este înscrisul foarte larg utilizat pe plan mondial. Se emite la fel ca şi la bancnote suma fixă, imprimată la tipărirea lor, numită valoare nominală de către bănci sau instituţii specializate şi se exprimă atât în monedă naţională cât şi în valută. Acestea pot fi:

a. Cecuri de călătorie propriu- zis putând fi cumpărate de la ghişeele băncilor, plătindu-se o sumă mai mare decât valoare lor nominală, acest tip de cec oferind protecţie împotriva riscului.

b. Cecuri de călătorie cu carte de garanţie (eurocecuri) au un grad de securitate ridicat la care au aderat majoritatea ţărilor europene. Ele sunt cecuri cu limită de sumă, dar nu au valoarea tipărită pe ele, fiind vândute de bănci clienţilor lor sub forma unor carnete de cecuri în alb.

2.3.1.2. Operaţiuni în procesul utilizării cecului

Circulaţia cecului din momentul emiterii lui şi până în momentul prezentării la plată poate presupune efectuarea unor operaţii cum sunt:

Girarea (andosarea)

Este principala modalitate de transmitere a cecului. Este operaţiunea prin care beneficiarul cecului numit girant transferă altei persoane numită giratar, printr-o scrisă şi subscrisă pe instrument odată cu predarea acestuia, toate drepturile ce decurg din cecul astfel redactat şi completat. Transferul se face pe baza unei menţiuni scrise, noul beneficiar având drepturi depline asupra cecului în cauză.

Girul trebuie scris pe cec şi să fie semnat de girant19.

19 Conform Art.2. din Ordonanţa de urgenţă nr.38/ 2008 pentru modificarea Legii nr.59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.284/2008.

42

Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat sau girantul a pus numai semnătura (gir în alb). În acest din urmă caz, girul pentru a fi valabil, trebuie să fie scris pe cec.

Girul poate avea următoarele forme: Girul în plin trebuie să conţină cel puţin trei menţiuni: semnătura

girantului, data girării, numele girantului. Girul în alb presupune numai semnătura girantului înscrisă pe cec. Girul la purtător este similar cu cel în alb exprimat prin formula

”plătiţi purtătorului”. Avalizarea

Avalul este o garanţie personală prin care o persoană, denumită avalist, garantează obligaţia asumată de una dintre persoanele obligate prin cec, denumită avalizat, pentru toată suma menţionată pe cec sau pentru o parte din ea. Avalul nu poate fi condiţionat în nici un mod, nu poate aduce schimbări privind elementele datoriei garantate. El se exprimă prin cuvintele ”pentru aval” sau orice formă echivalentă, fiind semnat de avalist20.

O persoană obligată prin cec poate beneficia de mai multe avaluri date fie de către o terţă persoană, fie de către un semnatar al cecului, altul decât trăgătorul. Avalistul este obligat în aceeaşi măsură ca şi avalizatul. Dacă acesta din urmă nu îşi execută obligaţia asumată şi avalistul este acela care plăteşte cecul, avalistul dobândeşte toate drepturile rezultate din titlu împotriva celui avalizat, cât şi a celor care sunt obligaţi faţă de avalizat21.

Prezentarea la platăCecul emis şi plătibil în România trebuie, sub sancţiunea pierderii

dreptului de regres împotriva giranţilor şi garanţilor, să fie prezentat la plată în termen de 15 zile.22

Prezentarea unei cec la plată se poate face în original sau prin trunchiere.23 Trunchierea este procedeul informatic care constă în următoarele

operaţiuni succesive: a) transpunerea în format electronic a informaţiilor relevante de pe cambia

originală; b) reproducerea imaginii cambiei originale în format electronic; c) transmiterea informaţiei electronice obţinute prin operaţiunile prevăzute

la lit. a) şi b) către instituţia de credit plătitoare. Prezentarea la plată a unui cec prin trunchiere produce aceleaşi efecte

juridice ca şi prezentarea la plată a cecului original, cu condiţia ca acesta din urmă să fi fost emis cu respectarea prevederilor legii.

20 Ibidim,pct.19, art.27.21 Art.28, alin.3 din Legea 59/1934modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr.38 din 26 martie 2008.,publicată în Monitorul Oficial al României, nr.284/2008.

22 Ibidim,pct.21, art. 30.23 Ibidim pct.21, art. 32.

43

Instituţiile de credit pot recurge la procedeul trunchierii, cu condiţia ca între ele să existe o convenţie prealabilă în contextul unui aranjament de plată sau o convenţie constând în aderarea lor la un sistem de plăţi. Imaginea cecului original reprezintă copia electronică a cecului original. Imaginea cambiei originale trebuie să respecte standardele stabilite prin convenţie. Dacă plata se face prin trunchiere, atunci momentul prezentării la plată este momentul recepţionării de către instituţia de credit plătitoare, respectiv de către un sistem de plăţi a informaţiilor relevante pentru trunchiere şi a imaginii electronice a respectivei cambii.

Transmiterea către instituţia de credit plătitoare a informaţiilor relevante şi a imaginii cambiei, prin trunchiere, trebuie realizată astfel încât să se asigure autenticitatea şi integritatea acestora, prin utilizarea oricăror procedee tehnice admise de lege.

Ca şi în cazul cambiei, când se prezintă la plată un cec prin trunchiere, instituţia de credit este obligată:

a) să verifice dacă acea cambie în original respectă în formă şi conţinut prevederile legale, inclusiv regularitatea succesiunii girurilor, cu excepţia autenticităţii semnăturilor trăgătorului şi giranţilor;

b) să garanteze acurateţea şi conformitatea informaţiilor relevante pentru trunchiere transmise electronic cu datele din cambia în original, precum şi conformitatea imaginii cambiei cu cambia în original.

Plata cecului se face integral, dacă din anumite motive plata este efectuată parţial, beneficiarul nu poate refuza, ci va face o menţiune pe cec arătând cât a primit, eliberând totodată o chitanţă pentru suma plătită.

Dacă un cec nu îndeplineşte condiţiile sau elementele obligatorii, se restituie beneficiarului de către banca la care a fost depus, fără a intra în circuitul bancar. Cecurile remise la încasare la banca beneficiarului şi refuzate de tras se returnează băncii beneficiarului cu o scrisoare de restituire după ce trasul a declarat incidentul la CIP.

Refuzul la plată şi protestul cecului Banca trasă poate refuza plata unui cec din următoarele motive:- cecul nu are acoperire;- cecul este postdatat (plata se poate face numai după trecerea datei

indicate pe cec);- există prezumţia la banca trasă că cel care prezintă cecul a intrat în

posesia lui pe cale frauduloasă;- cecul prezintă vicii de formă;- cecul a fost revocat în scris de trăgător (numai între data emiterii

cecului şi momentul prezentării la plată).Refuzul total sau parţial la plată al unui cec prezentat la plată prin

trunchiere se face în formă electronică, de către instituţia de credit plătitoare. În baza refuzului la plată, instituţia de credit care deţine cecul original va

înscrie pe acesta:

44

a) data prezentării acestuia la plată, spre a se constata dacă prezentarea s-a efectuat în cadrul termenului legal;

b) declaraţia de refuz, datată şi semnată de către reprezentanţi legali sau împuterniciţi ai acestora.

Menţiunile înscrise pe cecul original constituie dovada refuzului de plată. Refuzul tehnic pentru un cec trunchiat este iniţiat de catre participantul

plătitor în sistem SENT în cazul în care trunchierea nu a fost realizată conform standardului sistemului. În sistemul SENT, mesajele de refuz pot fi transmise de participanţii plătitori până la sfârşitul zilei de operare următoare zilei primirii instrucţiunilor de plată trunchiate.

În cazul recepţionării unui refuz tehnic, participantul iniţiator, ulterior analizei cauzelor (motivelor de refuz precizate de banca plătitoare în mesajul de refuz) are două posibilităţi:

a) să remedieze eroarea sau defectul de imagine; b) să transmită instrumentul de debit în original spre decontare la banca

plătitoare, astfel încat prezentarea la plată să fie facută în timp util. Protestul reprezintă constatarea printr-un act autentic a rezultatului negativ

al prezentării cecului la plată. Actul de protest se întocmeşte la cererea posesorului cecului, la judecătoria în a cărei rază teritorială se găseşte locul plăţii cecului. Protestul poate fi dresat prin act separat sau pe însuşi originalul cecului, ori pe duplicatul acestuia. Protestul trebuie întocmit înaintea expirării termenului de plată, iar dacă prezentarea are loc în ultima zi a termenului de plată, protestul sau constatarea echivalentă pot fi efectuate în următoarea zi lucrătoare. Prin actul de protest, beneficiarul poate cere persoanelor implicate în titlu suma neplătită, dobânda legală calculată cu începere de la data prezentării cecului la plată, cheltuieli cauzate de acţiunea de protest.

Principalele etape ale derulării unei plăţi prin cec:

Pentru înţelegerea derulării unei plăţi prin cec1. Firma Alfa S.A. (în calitate de cumpărător) achiziţionează mărfuri de la

firma Beta S.R.L. (vânzătorul). Firma Alfa S.A. are cont deschis la Banca X, iar firma Beta are contul la Banca Y.

2. În baza disponibilului din contul curent, Banca X eliberează un carnet de cecuri firmei Alfa S.A.

3. La achiziţionarea mărfurilor, firma Alfa S.A. completează o filă din carnetul de cecuri cu datele necesare şi suma reprezentând contravaloarea mărfurilor, o semnează şi o înmânează firmei S.R.L.

4. Din acest moment, firma Alfa S.A. apare în calitate de trăgător, Banca X este tresul, iar firma Beta S.R.L., beneficiarul.

5. Firma Beta S.R.L. prezintă cecul băncii sale iar aceasta îl transmite băncii X pentru încasare.

6. Banca X achită cecul Băncii Y.

45

7. Prin această operaţiune se stinge datoria firmei Alfa S.A. către firma Beta S.R.L.

Schematic, circuitul cecului se prezintă astfel:

(2)

(4)

(7)

(1) (3) (5)

(6)

(7)

Figura nr. 2.5. Circuitul cecului

Etapele circuitului cecului sunt:

(1) – eliberarea carnetului de cecuri de către bancă clientului ei;(2) – trăgătorul cecului cumpără mărfurile de la vânzător (beneficiarul

cecului);(3) – trage cecul asupra Băncii X (banca cumpărătorului);(4) – trăgătorul remite beneficiarului cecul tras asupra Băncii X;(5) – beneficiarul remite cecul la banca sa pentru încasare;(6) – banca beneficiarului prezintă cecul la Banca X;(7) – Banca X achită cecul şi stinge creanţa (7)

2.3.1.3. Riscuri în utilizarea cecului

Deşi este unul dintre cele mai utilizate instrumente de plată, cecul prezintă în utilizarea sa un anumit grad de risc determinat de doi factori:

1. beneficiarul cecului nu poate avea certitudinea că trăgătorul are constituit provizionul necesar acoperirii plăţii ordonate prin cec;

2. pierderea sau furtul cecului, care, direct în cazul cecului la purtător sau printr-o semnătură falsă în cazul altor cecuri permit încasarea contravalorii înscrisului de o altă persoană decât beneficiarul de drept.

Există posibilitatea verificării existenţei acoperirii unui cec emis prin:

46

TRĂGĂTOR FIRMA „ALFA”

BENEFICIARFIRMA BETA SRL

TRASBANCA X

BANCA Y (BANCA BENEFICIARULUI)

certificarea cecului, caz în care banca blochează pentru un număr de zile suma certificată;

vizarea cecului, situaţie în care banca doar certifică existenţa depozitului, dar nu se obligă să-l blocheze.

La prezentarea cecurilor spre încasare se are în vedere următoarele obiective:

- respectarea condiţiilor de redactare (cecul trebuie să conţină toate elementele obligatorii prevăzute de lege pentru ca acesta să fie valid din punct de vedere juridic )

- data emiterii este obligatorie pentru a putea controla dacă cecul a fost prezentat la încasare în termenul legal

- respectarea normelor de barare şi girare - succesiunea cu regularitate a girurilor atestă îndreptăţirea beneficiarului în calitatea sa;

- corespondenţa sumei exprimată în cifre şi litere- semnătura trăgătorului, emitent al cecului, semnătura de pe cec

trebuie să corespundă specimenului aflat la banca trăgătorului.Un cec alterat conţine ştersături, modificări sau adăugiri ale unor

cuvinte, date menţiuni din textul instrumentului.Un cec pierdut, sustras sau distrus poate fi anulat prin declarare la

Centrala Incidentelor de Plăţi de către bancă la iniţiativa persoanei care doreşte anularea.

Un cec se poate anula şi din iniţiativa băncii atunci când trăgătorul, ca urmare a producerii unui incident major a fost declarat în interdicţie bancară şi nu a restituit băncii, în maxim 10 zile, formularele de cec cumpărate anterior de la aceasta şi solicitate prin somaţie.

2.3.1.4. Utilizarea actuală a cecului

Modificările legii asupra cecului24, se concentrează pe următoarele aspecte: - reglementarea aşa-numitei trunchieri; - definirea mai clară a cuprinsului semnăturilor de pe cec şi eliminarea cecului postdatat; - alte reglementări pentru facilitarea prezentării electronice la plată a cecului, adică: stabilirea unui termen unic de prezentare la plată a cecului,

24 Ordonanţa de urgenţă nr.38/ 2008 pentru modificarea Legii nr.59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.284/2008.

47

indiferent dacă acesta este plătibil în localitatea în care a fost emis sau nu; eliminarea foii de prelungire (allonge) şi a referirilor la verso-ul cecului

Noua reglementare explică pe larg şi fără echivocuri ce trebuie să cuprindă semnatura unui cec: în clar, numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entităţii care se obligă şi semnătura olografă a persoanei fizice, respectiv a reprezentanţilor legali sau a împuterniciţilor persoanelor juridice care se obligă ori a reprezentanţilor sau a împuterniciţilor altor categorii de entităţi care utilizează astfel de instrumente.

Principalele modificări privind operaţiuni cecului sunt:A. Girarea cecului. Reglementările actuale clarifică şi dispoziţiile

referitoare la gir. Astfel, girul trebuie scris pe cec şi semnat de girant. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat sau girantul a pus numai semnătura (gir în alb). În acest din urmă caz, girul, pentru a fi valabil, trebuie să fie scris pe cec.

B. Avalizarea cecului. Avalul se dă pe cambie. El se exprimă prin cuvintele: „pentru aval“ sau orice formă echivalentă; el este semnat de avalist.

C. Termenul de prezentare la plată a unui cec. Se instituie un singur termen pentru prezentarea la plată a cecului emis şi plătibil în România. Astfel, cecul emis şi plătibil în România trebuie (sub sancţiunea pierderii dreptului de regres împotriva giranţilor şi garanţilor) să fie prezentat la plată în termen de 15 zile, indiferent dacă este plătibil sau nu în localitatea unde a fost emis.

D. Prezentarea la plată a unui cec. Prezentarea unui cec la plată se poate face astfel: în original sau prin trunchiere. Prin trunchiere se înţelege procedeul informatic care constă în următoarele operaţiuni succesive:

- transpunerea în format electronic a informaţiilor relevante de pe cecul original;

- reproducerea imaginii cecului original în format electronic;- transmiterea informaţiei electronice către instituţia de credit plătitoare.Prezentarea la plată a unui cec prin trunchiere produce aceleaşi efecte

juridice ca şi prezentarea la plată a cecului original. Instituţiile de credit pot recurge la procedeul trunchierii, cu condiţia ca între ele să existe o convenţie prealabilă în contextul unui aranjament de plată sau o convenţie constând în aderarea lor la un sistem de plăţi. Imaginea cecului original reprezintă copia electronică a cecului original.

E. Momentul prezentării la plată în cazul trunchierii.Momentul prezentării la plată este momentul recepţionării de către

instituţia de credit plătitoare, respectiv de către un sistem de plăţi, a informaţiilor relevante pentru trunchiere şi a imaginii electronice a respectivului cec. Transmiterea către instituţia de credit plătitoare a informaţiilor relevante şi a imaginii cecului, prin trunchiere, trebuie realizată astfel încât să se asigure autenticitatea şi integritatea acestora, prin utilizarea oricăror procedee tehnice admise de lege.

48

F. Verificările efectuate de instituţia de credit în cazul trunchierii.Când prezintă la plată un cec prin trunchiere, instituţia de credit este

obligată:- să verifice dacă cecul original respectă în formă şi conţinut prevederile

legale, inclusiv regularitatea succesiunii girurilor, cu excepţia autenticităţii semnăturilor trăgătorului şi giranţilor;

- să garanteze acurateţea şi conformitatea informaţiilor relevante pentru trunchiere transmise electronic cu datele din cecul original, precum şi conformitatea imaginii cecului cu cecul original.

Instituţia de credit răspunde de orice pierdere suferită prin nerespectarea acestor obligaţii.

G. Refuzul la plată al unui cec în cazul trunchierii.Refuzul total sau parţial al unui cec prezentat la plată prin trunchiere se

face în formă electronică, de catre instituţia de credit plătitoare. Astfel, în baza refuzului, instituţia de credit care deţine cecul original va înscrie pe acesta:

- data prezentării acestuia la plată, spre a se constata dacă prezentarea s-a efectuat în termen legal;

- declaraţia de refuz, datată şi semnată de către reprezentanţi legali sau împuterniciţi ai acestora.

Aceste menţiuni înscrise pe cecul original constituie dovada refuzului de plată.

H. Înregistrarea în contabilitate a emiterii şi acceptării efectelor de comerţ.

Conform reglementărilor BNR, ca şi în cazul cambiei şi a biletului la ordin, începând cu data de 10 octombrie 2008, cecurile sunt procesate electronic, automat, prin trunchiere, în conformitate cu Regulile sistemului SENT.

Actele normative ale Guvernului prevăd că transmiterea informaţiilor de plată şi a imaginii instrumentelor de plată trebuie să se realizeze astfel încât să se asigure autenticitatea şi integritatea, pentru a se elimina riscul de fraudă prin modificarea conţinutului acestora.

2.3.2. Biletul la ordin

Biletul la ordin este o variantă a cambiei care pune în legătură numai două persoane, debitor şi creditor, spre deosebire de cambie care stabilea relaţii între trei persoane. Biletul la ordin este emis şi subscris (completat şi semnat) de emitent, care, în calitatea sa de debitor se obligă să plătească o sumă de bani beneficiarului în calitate de creditor al emitentului sau al oricărui posesor legitim al titlului. La emitere, biletul la ordin este o promisiune scrisă formală (oficială) care se transformă în instrument de plată în momentul

49

prezentării la plată. Acesta se emite la cererea creditorului ca o recunoaştere a datoriei debitorului pentru activele transferate.

Principalele elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină biletul la ordin şi care îl definesc sunt:data şi locul emiterii; numele emitentului; codul IBAN emitent; cod emitent - CIF (codul de înregistrare fiscalã al firmei); denumire beneficiar; scadenţa şi locul de plată; suma de plată (în cifre şi litere); moneda în care se va plăti, semnătura emitent - semnătura olografă autorizată; numele avalistului şi semnătura acestuia (figura nr.2.6.).

Biletul la ordin se transmite prin girare, obligaţiile rezultând din emiterea şi utilizarea acestui titlu, inclusiv plata prin trunchiere, supunându-se regulilor generale specifice procesului cambial. Totuşi, acceptarea biletului la ordin nu se admite deoarece emitentul are aceleaşi obligaţii ca şi cel care acceptă o cambie.

Figura nr. 2.6. Bilet la ordin

Principalele etape ale unei plăţi prin biletul la ordin:Pentru redarea circuitului biletului la ordin se porneşte de la următorul

exemplu:1. Firma Construct Tech S.A. încheie un contract cu firma Prest-serv

S.R.L. pentru construirea unei hale de producţie în valoare de 4 milioane Ron, urmând ca suma să fie achitată în termen de 45 zile de la recepţia halei.

2. După semnarea contractului, firma Construct Tech S.A. (în calitate de emitent) completează un bilet la ordin prin care se obligă să plătească suma de 4 milioane Ron firmei Prest- serv S.R.L. (în calitate de beneficiar).

3. La scadenţă, firma Prest-serv S.R.L., prezintă biletul la ordin, pentru încasarea sumei, fie firmei Construct Tech S.A., fie băncii acesteia.

4. Firmei Prest-serv S.R.L. i se achită contravaloarea biletului la ordin.(1)

50

(2)

(3)

(4)

Figura nr.2.7. Principalele etape ale derulării unei plăţi prin biletul la ordin

Etapele derulării unei plăţi manuale prin biletul la ordin sunt:(1) – Între firma Construct Tech S.A. şi firma Prest-serv S.R.L. se încheie

contractul în valoare de 4 milioane Ron având ca obiect construcţia unei hale de producţie.

(2) – Firma Construct Tech S.A. în calitate de debitor (emitent) emite biletul la ordin în favoarea firmei Prest- serv S.R.L. în calitate de creditor (beneficiar).

(3) – La scadenţă, firma Prest- serv S.R.L. prezintă biletul la ordin pentru plată firmei Construct Tech S.A.

(4) – Firma Construct Tech S.A. achită biletul la ordin şi astfel îşi stinge datoria pe care o avea la firma Prest- serv S.R.L.

2.3.3. Ordinul de plată

Ordinul de plată reprezintă cea mai simplă modalitate de realizare a unei plăţi, respectiv a unei încasări. Ca modalitate de decontare, el este cel mai apropiat de ceea ce se numeşte plată, întrucât esenţa unui ordin de plată constă în transmiterea unei sume de bani de la persoana care este titular al creanţei respectivecătre beneficiar.

Ordinul de plată este definit ca fiind dispoziţia de plată dată de o persoană (numită ordonator), unei bănci, de a plăti o sumă determinată în favoarea altei persoane (denumită beneficiar) în vederea stingerii unei obligaţii băneşti provenind dintr-o relaţie directă existentă între ordonator şi beneficiar. El este un instrument de plată şi de decontare utilizat pentru stingerea unor obligaţii devenite exigibile, respectiv este o dispoziţie dată de un client băncii sale în scopul efectuării unei plăţi în favoarea unei terţe persoane.

În calitatea sa de instrument de virament (transfer credit), antrenează anumite operaţiuni care încep prin ordinul dat de către plătitor unei bănci de a pune la dispoziţia unui beneficiar o sumă de bani şi se finalizează prin acceptarea respectivului ordin de plată de către banca destinatară.

51

EMITENTFIRMA CONSTRUCT

TECH SA

BENEFICIARFIRMA PREST- SERV

SRL

Ordinul de plată25 este definit ca o instrucţiune necondiţionată, dată în orice formă de emitent instituţiei receptoare, în mod direct sau prin intermediul unui sistem de plăţi, în scopul punerii la dispoziţia unui beneficiar a sumei de plată indicate în ordinul de plată, prin creditarea unui cont al acestuia deschis la instituţia destinatară sau, după caz, prin eliberarea sumei respective în numerar, în condiţiile în care:

a) instituţia receptoare dispune de fondurile corespunzătoare sumei de bani prevăzute în ordinul de plată fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin încasarea în numerar a sumei respective de la emitent;

b) instituţia nu prevede că plata trebuie să fie efectuată la cererea beneficiarului.

Pe un ordin de plată este obligatorie înscrierea următoarelor menţiuni:

a) denumirea instrumentului “ordin de plată”; b) identificarea plătitorului, prin nume/ denumire şi cont (codul

IBAN al contului acestuia deschis la instituţia iniţiatoare, codul IBAN atribuit centralei ori unităţii teritoriale a instituţiei iniţiatoare sau, după caz, codul BIC) ori doar prin nume/denumire, în cazul în care plătitorul nu are cont deschis la instituţia iniţiatoare;

c) identificarea beneficiarului, prin nume/denumire şi cont (codul IBAN al contului acestuia deschis la instituţia destinatare, codul IBAN atribuit centralei ori unităţii teritoriale a instituţiei destinatare sau, după caz, codul BIC) ori doar prin nume/denumire, în cazul în care plătitorul nu are cont deschis la instituţia destinatare;

d) identificarea instituţiei iniţiatoare, prin denumirea centralei sau, după caz, a unităţii teritoriale şi/sau codul BIC, în cazul în care plătitorul diferă de instituţia iniţiatoare;

e) identificarea instituţiei receptoare, prin denumirea centralei sau, după caz, a unităţii teritoriale şi/sau codul BIC, în cazul în care beneficiarul diferă de instituţia receptoare;

f) suma şi denominarea sumei;g) data emiterii ordinului de plată, care trebuie să fie unică, posibilă

şi certă.Deosebit de acestea, pe ordin pot fi înscrise şi elemente facultative,

precum data finalizării plăţii, alta decât cea normală ordinul expres ca plata să se facă printr-un anumit sistem de plăţi sau o anumită bancă intermediară, codul unic de înregistrare sau codul numeric personal al emitentului. Nu pot fi înscrise însă elemente care să restricţioneze plata, iar existenţa acestora determină nulitatea ordinului de plată.

Prezentăm în figura nr.2.8. macheta ordinului de plată:

25 Regulamentul BNR nr.2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiunile de transfer de credit, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 265/2005.

52

Figura nr.2.8. Ordinul de plată

2.3.3.1. Caracteristicile ordinului de plată

Ordinul de plată se caracterizează prin: relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate

sau datorii preexistente ce urmează a se stinge odată cu onorarea ordinului de plată;

operaţiunea este pornită la iniţiativa plătitorului (ordonatorului); el este cel care stabileşte regulile după care operaţiunea trebuie să se desfăşoare;

revocabilitatea este trăsătura fundamentală a ordinului de plată; aceasta constă în faptul că, ordonatorul îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu condiţia ca ordinul său iniţial să nu fi fost executat prin plată în favoarea beneficiarului.

provizionul (depozitul) bancar este absolut obligatoriu în cazul ordinului de plată. Acesta presupune obligaţia ordonatorului ca, odată cu emiterea ordinului de plată, să creeze băncii şi sursa de fonduri necesare, fie prin blocarea sumei respective din contul său bancar, fie prin depunerea ei în vederea executării plăţii, sau prin credit bancar acordat de bancă în acest scop în contul ordonatorului.

2.3.3.2. Tipuri de ordine de plată

Din punct de vedere al modalităţii de încasare, ordinul de plată poate fi:

simplu, caz în care încasarea ordinului de plată nu este condiţionată de prezentarea vreunui document sau explicaţie cu privire la

53

scopul plăţii(excluzând cazul în care se cere o chitanţă); acest tip de ordin de plată se aseamănă cu cecul.

documentar, respectiv încasarea sa este determinată de obligaţiile beneficiarului de a prezenta anumite documente (facturi, dovada păţii unor chirii, a unor speze de transport, etc) indicate de ordonator în ordinul de plată.

Din punct de vedere al modului în care poate fi trimis sau primit, ordinul de plată poate fi:

letric, adică ordinul de plată urmează a fi remis prin corespondenţă.

Această modaliate de plată era foarte utilizată în trecut şi implica cheltuieli destul de reduse pentru expedierea actului prin avion. În prezent, această modalitate de plată este puţin agreată de băncile din lume. O excepţie o reprezintă băncile din SUA care ignoră acest sistem de lucru.

telegrafic sau prin telex, în funcţie de posibilităţile de transmitere ale băncii plătitoare;

electronic, prin SWIFT (Society for Worldwide Interbanking Financial Telecomunication) dacă banca plătitoare este membra operaţională a sistemului SWIFT.

Din punct de vedere al destinaţiei, ordinul de plată poate fi: emis, cu plata în străinătate. Plăţile în străinătate prin ordin de

plată se fac pentru avansuri la importuri, achitarea mărfurilor livrate, serviciilor prestate, plata dobânzilor, ratelor de credit, bonificaţiilor, dividendelor, etc.; ele se fac din ordinul titularilor de cont;

emis, pentru plăţi în ţară în valută. Plăţile în ţară în valută se utilizează pentru operaţiuni prevăzute în regulamentul valutar;

primite din străinătate; primite în ţară. Suma încasată din străinătate şi din ţară prin

ordinul de plată prin intermediul băncilor străine, române şi mixte se decontează în favoarea clienţilor.

2.3.3.3. Participanţii ordinului de plată

Părţile implicate în derularea unui ordin de plată, sunt:a) Ordonatorul (emitentul) este cel care iniţiază operaţiunea; el este

cel care plăteşte, stabileşte condiţiile plăţii, constituie provizionul bancar în vederea plăţii.

b) Beneficiarul, reprezintă persoana desemnată prin ordin de plată de către plătitor să primească o sumă de bani şi poate fi client al băncii colectoare sau banca colectoare.

c) Băncile care intervin în derularea operaţiunii au simplul rol de prestatori de servicii. Singurele răspunderi ale băncilor sunt: să manipuleze corect valorile încredinţate (fonduri băneşti şi documente) şi să solicite

54

beneficiarului prezentarea documentelor, aşa cum s-a prevăzut de ordonatorul plăţii (în cazul ordinului de plată documentar). Aceste bănci sunt denumite:

banca ordonatoare, cea la care ordonatorul dă dispoziţie privind efectuarea plăţii prin ordin de plată şi la care constituie depozitul;

banca plătitoare, cea la ghişeele căreia se achită suma beneficiarului plăţii şi care solicită anticipat sau ulterior, de la banca ordonatoare suma ce urmează să o plătească sau a plătit-o;

banca intermediară, este orice bancă emiţătoare sau receptoare, alta decât banca emitentă şi banca colectoare, care intervine în relaţia transfer - creditului.

2.3.3.4. Obligaţiile părţilor implicate în circuitul ordinului de plată

În circuitul ordinului de plată sunt implicate următoarele părţi: emitentul; beneficiarul; banca emitentului; banca colectoare. Aceste entităţi au anumite obligaţii stabilite de banca centrală pentru a sigura desfăşurarea normal a transferului de fonduri.

(1)Obligaţiile emitentuluiEmitentul este obligat printr-un ordin de plată numai dacă acesta a fost

emis de el sau de către altă persoană care are mandatul de a-l reprezenta, în termenii prevăzuţi în ordinul de plată recepţionat de instituţia receptoare. Emitentul are obligaţii în legătură cu emiterea corectă a ordinului de plată şi asigurarea fondurilor pentru ordinul emis. De asemenea, o altă obligaţie a emitentului o constituie cea privind plata instituţiei receptoare pentru un ordin de plată emis, care revine în momentul în care instituţia receptoare acceptă respectivul ordin de plată.

Plata obligaţiei emitentului faţă de banca receptoare se consideră efectuată în una din următoarele situaţii:

a) banca receptoare a debitat contul emitentului deschis la acesta;b) banca emitentă (care poate fi şi banca iniţiatoare) creditează contul

băncii receptoare deschis la ea, iar aceasta din urmă utilizează fondurile desemnate de suma respectivă;

c) banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la o altă bancă şi aceasta foloseşte fondurile respective;

d) banca centrală creditează contul băncii receptoare în cadrul decontării finale;

e) decontarea finală se face în favoarea băncii receptoare în baza unui acord de compensare bilateral cu banca emitentă, sau a regulilor unui sistem de transfer de fonduri care se referă la decontarea obligaţiilor dintre participanţi.

(2)Obligaţiile băncii receptoare, alta decât banca destinatară

55

Se apreciază că o bancă a acceptat un ordin de plată în momentul recepţiei (dacă între ea şi emitent există un acord în acest sens), în cel al înştiinţării emitentului că a acceptat ordinul respectiv sau în momentul în care procedează la executarea, respectiv, debitarea contului emitentului deschis la ea, ca plată pentru ordinul respectiv. În cazul în care nu acceptă un ordin de plată, banca receptoare are obligaţia să comunice neexecutarea acestuia, nu mai târziu de ziua bancară următoarei zile a perioadei de executare.

Dintre obligaţiile asumate de banca receptoare se menţionează: să execute ordinul de plată în ziua bancară în care l-a acceptat, sau cel

mai târziu în ziua bancară următoare. Dacă ordinul de plată indică expres o anumită dată a plăţii, atunci banca îl va executa astfel încât acea dată să poată fi respectată;

înştiinţarea în timp util a emitentului de neonorarea ordinului său de plată, fie că acest lucru nu este posibil, fie că antrenează costuri excesive sau întârzieri în finalizarea transferului de credit, solicitându-i instrucţiuni suplimetare (ordinul de plată nu poate fi executat deoarece nu conţine toate menţiunile obligatorii sau datele sunt insuficiente sau inconsecvente);

dacă termenul prevăzut nu a fost respectat, instituţia receptoare poate datora emitentului dobânzi de întârziere pentru orice sumă primită de la emitent pentru perioada în care a reţinut suma respectivă peste termenele prevăzute. Această dobândă va fi dedusă din dobânda de întârziere plătibilă beneficiarului, dobândă calculată la suma prevăzută în ordinul de plată pentru perioada de întârziere cauzată, pentru această obligaţie fiind emise instrumente de plată distincte.

(3)Obligaţiile băncii destinatare Un ordin de plată se consideră ca acceptat de către bancă în una din

următoarele situaţii: la recepţia sa de la emitent, cu condiţia să existe un acord între cele

două părţi; în momentul înştiinţării emitentului privind acceptarea sau a debitării

contului acestuia deschis la ea, ca plată pentru titlul respectiv; în momentul creditării contului beneficiarului sau al comunicării

făcute acestuia că are dreptul să retragă sau să utilizeze sume provenite în urma acceptării.

După acceptarea ordinului de plată, banca destinatară are obligaţia să pună fondurile la dispoziţia beneficiarului în ziua acceptării sau cel mai târziu în ziua următoare. De asemenea, banca are obligaţia să-l înştiinţeze pe emitent (dacă acesta poate fi identificat) în termen legal că, datorită lipsei menţiunilor obligatorii sau inconsecvenţei datelor, nu poate executa ordinul de plată. În situaţia în care banca nu acceptă un ordin de plată, ea are obligaţia să comunice emitentului refuzul acestuia, cel mai târziu în ziua bancară următoare ultimei zile a perioadei de executare. Până la finalizarea unui

56

transfer credit, fiecare bancă are obligaţia de a sprijini pe plătitor sau pe orice bancă emitentă anterioară şi dreptul de a solicita sprijin oricărei bănci receptoare ulterioare în vederea completării procedurilor bancare privind respectiva plată prin credit. În cazul în care un ordin de plată a fost emis în scopul stingerii unei obligaţii a plătitorului faţă de beneficiar, această datorie este stinsă în momentul în care banca destinatară acceptă acest titlu în favoarea beneficiarului. Deci, un transfer credit este finalizat în momentul acceptării, caz în care banca devine obligată faţă de beneficiar pentru suma înscrisă în ordinul de plată acceptat.

2.3.3.5. Operaţiuni în procesul utilizării ordinului de plată

Circuitul operaţional al ordinului de plată, începe cu emiterea de către plătitor a ordinului de plată şi se încheie cu transferul sumei în contul beneficiarului de către banca sa. În circuitul ordinului de plată de la plătitor la beneficiar se pot interpune mai multe bănci care efectuează succesiv următoarele operaţiuni:

A. Recepţia, reprezintă operaţiunea prin care o bancă recunoaşte primirea ordinului de plată şi validitatea acestuia (integritate fizică, informaţii obligatorii de identificare şi transfer de fonduri, nu conţine ştersături, modificări, condiţionări).

B. Autentificarea, este procedura de recunoaştere a persoanei pe care emitentul ordinului de plată o autoriza să semneze autentic, prin confruntarea semnăturii înscrisă pe document cu cele din fişa specimenului de semnătură, precum şi prin diverse procedee convenite cu banca pentru prevenirea plăţilor neautorizate.

C. Acceptarea, este procedura prin care banca recunoaşte ca valabil un ordin de plată recepţionat, obligându-se să execute serviciul de a transfera fondurile la termenele şi în condiţiile dispuse de emitent.

D. Refuzul, este procedura utilizată în cazul în care banca receptoare consideră că nu este posibil să execute ordinul de plată dat de către emitent.

E. Executarea, reprezintă procedura de emitere de către banca receptoare a unui ordin de plată pentru a pune în aplicare un ordin de plată acceptat anterior; executarea presupune: debitarea contului emitentului; creditarea contului beneficiarului dacă ambii parteneri au conturi la aceeaşi unitate bancară; transmiterea ordinului de plată într-un sistem de plăţi; transmiterea ordinului de plată către banca corespondentă.

În activitatea bancară de plăţi foarte important este să se cunoască momentul finalizării decontării, care înseamnă şi stingerea obligaţiei debitorului. Acest moment este considerat atunci când transferul de fonduri a fost înregistrat în contul beneficiarului.

Principalele etape ale derulării unei plăţi prin ordin de plată Pentru redarea circuitului ordinului de plată se ia următorul exemplu:

57

1. Firma ElitCom S.A., în vederea efectuării unor reparaţii, recurge la serviciile firmei ConProd S.R.L.

2. Se convine plata de către firma ElitCom S.A. a contravalorii serviciilor prestate de ConProd S.R.L prin ordin de plată; în acest scop, firma ElitCom SA (în calitate de plătitor) emite un ordin de plată al cărui beneficiar este firma ConProd S.R.L.

3. Ordinul de plată este prezentat de firma ElitCom S.A. băncii la care are deschis cont curent, respectiv Banca X, care este societatea bancară iniţiatoare.

4. Banca X efectuează succesiv operaţiunile de recepţie, autentificare, acceptare şi, în final executare a ordinului de plată primit către Banca Y, la care are deschis cont curent firma ConProd S.R.L. Banca Y are calitatea de societate bancară destinatară.

5. În momentul acceptării ordinului de plată de către Banca Y, transferul- credit este finalizat.

6. Ulterior, Banca Y va credita contul clientului său, firma ConProd S.R.L., cu suma înscrisă pe ordinul de plată primit, astfel aceasta îşi recuperează contravaloarea serviciilor prestate.Schematic, circuitul ordinului de plată se prezintă astfel:

(1)

(2) (4)

() (3)

Figura nr. 2.9. Circuitul ordinului de plată

Etapele circuitului ordinului de plată sunt:(1) Între firma ElitCom S.A. şi firma ConProd S.R.L. se încheie un

contract de prestare servicii.(2) Firma ElitCom S.A. (în calitate de plătitor) emite un ordin de plată

în favoarea firmei ConProd S.R.L. (în calitate de beneficiar) pe care-l remite băncii sale, Banca X (societatea bancară iniţiatoare).

58

PLĂTITOR

ElitComS.A.

BENEFICIAR

ConProd S.R.L.

SOCIETATEA BANCARĂ INIŢIATOARE

BANCA X

SOCIETATEA BANCARĂ DESTINATARĂ

BANCA Y

(3) Banca X, din ordinul clientului său (ElitCom S.A.), debitează contul acestuia şi transmite ordinul de plată primit către Banca Y unde îşi are deschis contul curent beneficiarul.

(4) Banca Y (societate bancară destinatară) acceptă ordinul de plată şi creditează contul firmei ConProd S.R.L., cu suma reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

2.3.3.6. Riscuri în utilizarea ordinului de plată

Riscurile plătitorului sunt practic inexistente. Avantajul plătitorului constă în faptul că acesta îşi poate retrage sau modifica instrucţiunile de plată date băncii, cu condiţia ca ordinul său iniţial să nu fi fost executat. Prin selectarea efectuării plăţii prioritare, plătitorul îşi poate gestiona eficient lichidităţile.

Riscurile intermediarului financiar rezultă din imposibilitatea finalizării transfer - creditului din cauze imputabile acestuia (dirijare eronată, pierdere, furt, distrugerea instrumentului). Avantajul intermediarului îl constituie posibilitatea utilizării fondurilor aflate în tranzit (float de credit).

Riscul beneficiarului poate apărea atunci când transfer - creditul nu poate fi finalizat din cauze neimputabile lui. Avantajul beneficiarului rezultă din gradul ridicat de siguranţa a plăţilor efectuate prin transfer - credit. Comparativ cu alte instrumente de plată (în special cele de debit), riscul neonorării unui ordin de plată este sensibil diminuat de însuşi conceptul de transfer - credit.

2.4. Alte instrumente şi modalităţi de plată

Ca urmare a expresiei îndelungate, băncile din ţările dezvoltate oferă clienţilor şi alte instrumente şi modalităţi de plată, faţă de cele prezentate.

Banca la domiciliu (home banking) este o modalitate de realizare a tranzacţiilor bancare prin intermediul mijloacelor de comunicaţii, utilizată de către clienţii individuali, persoane fizice şi agenţi economici, care au acces la centrul computerizat al instituţiei financiare.

În cazul în care se utilizează aparate telefonice, serviciul este cunoscut sub numele de phone banking. Accesul direct la serviciile băncilor se poate asigura prin terminale videotext (Minitel în Franţa), sau prin prestarea de către companiile telefonice a unor servicii de transfer de fonduri sau plăţi privind facturile (SUA).

La modul general, serviciile oferite prin acest sistem modern sunt:

furnizarea de informaţii cu privire la soldul contului; solicitarea de carnete de cecuri; transferul sumelor între conturi; plata facturilor.

59

Mobil Banking reprezintă un instrument de plată electronică care oferă persoanlor fizice şi juridice posibilitatea efectuării diferitelor operaţiuni bancare prin intermediul telefonului mobil. Dezvoltarea pieţei echipamentelor mobile a atras după sine posibilitatea efectuării tranzacţiilor bancare prin folosirea unui telefon, care presupune accesul la distanţă pe baza unor servicii oferite de către operatori dedicaţi. Dacă utilizatorul, care deţine un calculator dar nu şi o conexiune la internet, şi doreşte să efectueze o tranzacţie de acasă, o poate face la fel de simplu prin Mobil Banking. Prin acest banking se pot efectua operaţiuni ca şi prin Internet Banking procedura de securitate fiind asemănătoare, singura diferenţă fiind aceea că se va transmite numele de utilizator şi codul de securitate prin telefon.

Mobil Banking permite obţinerea mai multor informaţii financiar-bancare, indiferent de zi sau oră, folosind numai telefonul mobil, fără a merge la bancă, bancomat sau la un calculator conectat la Internet. Pentru fiecare solicitare de informaţii se primeşte un text care este tarifat ca SMS de către compania de telefonie. Serviciile de mobil banking pot fi accesate prin intermediul mesajelor scrise sau al protocolului WAP, în funcţie de tipul telefonului pe care îl posedă utilizatorul. SmartTel SMS reprezintă o aplicaţie de SMS banking, cu rol de intrefaţă de comunicare între bancă şi clienţii săi, contribuind la optimizarea schimbului de informaţii între aceştia. Principalul avantaj pe care îl prezintă serviciul se referă la mobilitate. Serviciul disponibil 24 de ore din 24, care poate fi accesat de oriunde şi oricând. Securitatea serviciului şi confidenţialitatea informaţiilor primite sub forma mesajelor SMS este garantată de însăşi cartela SIM a utilizatorului, care asigură identificarea unică în reteaua GSM a posesorului acestuia. Prin mobil accesul cu banca se asigură indiferent de locul în care te-ai afla, în ţară, în aria de acoperire Orange sau Vodafone sau în străinătate, în reţelele cu care cei doi operatori de telefonie mobilă au încheiate acorduri de roaming.

Comparativ cu celelalte servicii şi acest produs întruneşte accesul practic non stop, 24 de ore din 24, 7 zile din 7 iar operaţiunile se realizează în timp real. Indiferent de valuta în care sunt deschise se poate realiza oricând plăţi intrabancare şi interbancare către beneficiarii pe care i-a definit. Toate aceste operaţiuni sunt realizate în condiţii de siguranţă bazate pe un PIN bancar identificat de sistem purtând însemnul unei semnături bancare.Tabelul nr. 2.1. Indicatori raportaţi de instituţiile bancare, pe tipuri de instrumente de plată cu acces la distanţă

Anul

Tip Instrume

nt

Total Valoare Tranzacţii echivalent

EURO pe AN / instrument

Total Număr

Utilizatori pe AN /

instrument

Total Număr

Tranzacţii pe AN /

instrument200 Mobile 13.785.710, 108.8 144.2

60

6 Banking 18 26 112007

Mobile Banking

29.741.471,03

337.979

178.784

2008

Mobile Banking

25.723.846,70

231.618

144.980

Sursă: Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiilor

Referitor la serviciile mobile banking, acestea sunt în faza incipientă în România, numai câteva bănci având în prezent o asemenea ofertă, printre care se numără BRD, Banca Transilvania, Banca Comercială Română. Comparativ cu numărul de tranzacţii prin Internet Banking, tranzacţiile prin mobil banking au scăzut semnificativ. Spre deosebire de Internet Banking care a înregistrat creşteri în volumul de tranzacţii în anul 2008 faţă de 2007, în cazul instrumentului mobil banking acestea au scăzut.

Graficul nr. 2.10. Evoluţia numărului de utilizatori Internet Banking, Mobil Banking

Sursă: BNR

Sursa: BNR Totuşi, în topul serviciilor de plată electronice se află Internet Banking care din punct de vedere al utilizărilor din partea clienţilor ocupă un loc central în topul preferinţelor acestora. Toate aceste date statistice subliniază importanţa acestor servicii electronice bancare, care după bazele de date interne ale băncilor reliefează o pondere covărşitoare asupra folosirii de către clienţii de servicii de Internet banking. Acest lucru de datorează faptului că acest instrument de plată reprezintă soluţia cea mai facilă pentru a rezolva problema plăţilor.

61

Telebankingul Reprezintă o modalitate de transmitere a informaţiilor privind extrasele

de cont şi instrucţiunile de plată. Datele sunt schimbate, în cadrul acestui sistem, prin intermediul transferurilor de fişiere, cu privire la ordinele de transfer credit, transfer debit sau cecuri. Este practicat, în special, de către agenţii economici care au un volum mare de plăţi de efectuat şi care dispun de un sistem de contabilitate automatizat.

Banii electroniciUtilizarea Internet-ului în scopuri comerciale, respectiv crearea

magazinelor virtuale, permite clienţilor vizualizarea acestora, achiziţionarea produselor care sunt oferite şi plata cumpărătorilor pe bază de credit. Riscul aferent unor asemenea operaţiuni este ridicat, întrucât prin receptarea mesajelor prin Internet, securitatea transferurilor este scăzută. Pentru soluţionarea acestui aspect, se preconizează ca între cumpărător şi vânzător să se stabilească anumite înţelegeri înainte de încheierea tranzacţiilor.

Internet Banking reprezintă un alt instrument de plată electronică care oferă persoanlor fizice şi juridice posibilitatea efectuării diferitelor operaţiuni bancare prin intermediul unui calculator cu conexiune Internet, indiferent de localizarea acestuia, şi a unui dispozitiv de autentificare. Cu ajutorul lui, clienţii băncilor economisesc timp şi bani, efectuând operaţiuni care se realizează în mod curent la ghişeul băncii, însă cu comisioane cu până la 50% mai mici. Internet Banking este un serviciu disponibil tututor persoanelor, prin care se poate realiza operaţiuni bancare 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, din orice parte a lumii unde există o conexiune la Internet oferind mobilitate şi confort. Tranzacţiile au loc online şi în timp real, beneficiind de acelaşi grad de protecţie acordat de bancă propriului sistem informatic. Se asigură o legătură la distanţă între client şi instituţia de credit, serviciu oferit atât persoanelor fizice, cât şi companiilor în orice moment, operaţiuni plătibile în lei sau în valută. Acest serviciu le oferă clienţii posibilitatea de a face plăţi intrabancare sau interbancare, transferuri între conturile proprii, serviciul oferind şi posibilitatea unor programări pentru plăţi automate sau repetitive.

Numărul total de instrumentele de plată cu acces la distanţă avizate în perioada 2006- 2008 la data de 06.02.2009 sunt în număr de 133 din care :

Tabelul nr. 2.2. Situaţie centralizatoare cu numărul instituţiilor bancare şi instrumenteor de plată cu acces la distanţă avizate în perioada 2006-2008

Anul 200 200 2008

62

6 7Număr total bănci: 26 30 35

Număr total instrumente de plată cu acces la distanţă avizate:

40 42 51

din care :

Internet Banking

25 29 39

Home Banking

11 10 9

Mobile Banking

3 3 3

Sursă: Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor

Procedura de realizare a acestei operaţiuni este foarte simplă. Clientul băncii semnează un contract pentru utilizarea serviciului, moment în care primeşte un dispozitiv electronic denumit “token” un emiţător al codului de securitate. La fel ca un card, dispozitivul nu poate fi folosit de o altă persoană în cazul pierderii sale, fiind protejat de un cod PIN. Urmatorul pas este accesarea paginii de la Internet Banking a băncii. Înainte de a avea acees la conturi pentru a realiza operaţiuni este necesară trecerea de “poarta” electronică a ghişeului bancar virtual, reprezentată pe două câmpuri în care este introdus username-ul primit la semnarea contractului şi parola, un cod de patru cifre generat de token, diferit la fiecare utilizare a acestuia pentru a spori securitatea tranzacţiilor. După implementarea datelor de securitate, se intră efectiv în banca electronică, mai exact pe o pagină de internet unde sunt afişate date ale contului sau ale conturilor şi tranzacţiile ce se pot efectua. Concret, se pot realiza transferuri intrerbancare în lei şi în valută, se pot efectua plăţi către furnizorii de utilităţi.

Deoarece în cadrul Internet Banking-ului se poate lucra cu sume foarte mari de bani, securitatea sistemelor de transfer electronic este esenţială pentru buna funcţionare a serviciului. Pentru utilizarea acestui serviciu se percepe un comision de utilizare lunar în valoare de 1 EUR/ lună.

Tabelul nr.2.3. Virament de fonduri din cont prin Internet Banking

CircuitValoare

(Lei)Comision

(Lei)Taxă de utilizare

BRD Intrabancar

0-500 3 1 EUR

Interbancar 0-500 4

63

Raiffeiesn BankIntrabancar Indiferent

de sumă1

1 EURInterbancar Indiferent de

sumă 3,1

Sursă: Băncile Comerciale

Comparativ cu plăţile efectuate de la un bancomat prin utlizarea serviciului de Internet Bankig clientul plăteşte aproximativ aceleaşi comsioane pe care le percepe si serviciul de plată direct de la bancomat. În situaţia dată, cea mai bună soluţie este plata folosind serviciile puse la dispoziţia clienetului de Raiffeisen Bank, care practică comisioane de două ori mai mici în cazul unui transfer de fonduri într-un circuit intrabancar.

În ambele cazuri singurul convenient pe care le aduce ambele servicii constă în reducerea timpului, deoarece stim cu toţii că principala problemă a plăţii facturilor de la ghişeu (atât ghişeul furnizorului de utilităţi, cât şi cel al băncii) o reprezintă timpul petrecut la coadă. Serviciile bancare la distanţă câştigă tot mai mult teren, într-o perioadă în care activitatea băncilor are de suferit de pe urma crizei financiare internaţionale, constituind o metodă modernă de atragere şi fidelizare a clienţilor.

Tabelul nr. 2.4. Indicatori raportaţi de instituţiile bancare, pe tipuri de instrumente de plată cu acces la distanţă

AnulTip

Instrument

Total Valoare Tranzacţii echivalent

EURO pe AN / instrument

Total Număr

Utilizatori pe AN / instrume

nt

Total Număr

Tranzacţii pe AN /

instrument

2006Internet

Banking65.278.270.813,8

4 440.562 7.957.659

2007Internet

Banking47.451.161.213,2

7 1.061.190 10.624.529

2008Internet

Banking85.597.200.084,4

7 2.517.808 20.042.688 Sursă: Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiilor

64

Creşterea numărului de clienţi utilizatori de internet banking în 2008 a fost, într-adevăr, spectaculoasă, cu aproape 142 de procente peste numărul înregistrat în 2007. În concluzie, tot mai mulţi români sunt dispuşi să realizeaze tranzacţii bancare prin intermediul internetului. Astfel, în anul 2008 numărul clienţilor băncilor care folosesc serviciile electronice de plăţi, precum Internet banking s-a dublat în timp ce, în 2007 faţă de anul precedent, numărul de tranzacţii a scăzut cu aproape 1/3 din totalul de tranzacţii. Serviciile bancare electronice erau folosite de 40% dintre companiile medii şi mari la finalul lui 2008 şi de 21% dintre companiile mici, restul de 39% de persoanele fizice. Tranzacţiile bancare prin Internet se vor dezvolta şi mai mult în perioada următoare, pentru că în Romania gradul de utilizare al acestui serviciu bancar este încă la niveluri mult reduse în comparatie cu ţările dezvoltate, din cel puţin patru motive: numărul mic al celor care au acces la internet, popularitatea scăzută a acestui nou serviciu, reticenţa faţă de mediul electronic precum şi riscul expunerii la fraude online.

Avantajul major al utilizării serviciului îl constituie faptul că orice utilizator de Internet poate completa un ordin de plată de acasa sau de la birou în doar câteva minute, după care, il poate transmite direct băncii şi tranzacţia este finalizată. Ţinând-se cont de faptul că omul modern dispune de tot mai puţin timp liber şi de faptul că, deplasarea fizică până la sediu băncii este din ce în ce mai greu de efectuat datorită congestionării traficului, înlesnirea facilităţii modalităţii de plată prin intermediul serviciul de Internet reprezinta un avataj major pentru cei ce vor să beneficieze de inovaţiile tehnologii de vârf.

65

CAPITOLUL III

CARDUL BANCAR

3.1. Conceptul de card bancar

Cardul este o inovaţie revoluţionară care a putut fi aplicată datorită progreselor deosebite în domeniile informatic şi electronic în măsura în care să faciliteze schimbul de fonduri prin tehnici electronice între partenerii de tranzacţii prin intermediul băncilor. Cardul a intrat în familia instrumentelor de plată atunci când aplicarea tuturor inovaţiilor componente s-a dovedit eficienţă, adică preţurile echipamentelor şi reţelei au devenit accesibile.

Din punct de vedere istoric, apariţia cardului are loc în anul 1946, la New York, când o bancă specializată în creditul de consum lansează pe piaţă un nou produs „Charge it” care constă în emiterea unui bon valoric numit „scrip”, pe baza căruia clienţii puteau efectua cumpărături de la comercianţii care au acceptat acest nou sistem de decontare. În 1950 apare, tot în SUA, cardul de plastic pentru consum şi călătorii emis de o firmă Diners Club şi preluat apoi de bănci pentru creditul de consum. Extinderea cardului de plastic are loc în 1960 prin Bank of America care lansează produsul Bank Americard ( ulterior VISA international), care în 10 ani ajunge la peste 20 milioane de utilizatori. În Europa, prima lansare a unui card european are loc după 1967, în Franţa, prin „carte Bleu”, un card care necesită semnătura clientului pe factură, după care facturile se remiteau la bancă pentru încasare. În România, primele carduri (VISA) au fost lansate în 1995 prin sistemul bancar, dar principiile privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronice pe teritoriul ţării noastre au fost stabilite de Banca Naţională a României, mai târziu prin Regulamentul nr. 4/2002.

Cardul este cartela de plată, sub forma unui suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat care semnalează că deţinătorul său ar putea avea acces la dreptul de a-l folosi pentru plata conferită de emitent.

Cardul26 este definit ca un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat, securizat şi individualizat, care permite deţinătorului său să utilizeze disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont deschis pe numele emitentului cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deţinătorului cardului, în vederea efectuării, cumulativ sau nu, a următoarelor operaţiuni:

26 Regulamentul nr. 4/13.06.2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii publicat în Monitorul Oficial al României nr. 503/2002.

66

a) retragerea de numerar, respectiv încărcarea şi descărcarea unităţilor valorice în cazul unui instrument de plată de tip monedă electronică, de la terminale precum distribuitoarele de numerar şi ATM, de la ghişeele emitentului băncii acceptante sau de la sediul unei instituţii obligată prin contract să accepte instrumentul de plată electronică;

b) plata bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la comercianţii acceptanţi şi plata obligaţiilor către autorităţile administraţiilor publice, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalităţi, etc., prin intermediul terminalelor POS sau prin alte medii electronice;

c) transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele ordonate şi executate de instituţiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plată electronică.

Cartelele de plată(cardul) reprezintă un instrument cu ajutorul căruia se poate efectua plata unui produs sau serviciu, având la bază un sistem organizat pe baza contractelor între deţinător, emitent şi comerciantul sau prestatorul de servicii. Cu ajutorul anumitor cărţi de plată, deţinătorul poate dispune sau retrage numerar în şi din contul său personal. Este, deci, un instrument de plată fără numerar prin care un posesor autorizat poate achita contravaloarea unor bunuri şi/sau servicii cumpărate de la comercianţii abilităţi să o accepte, sau prin utilizarea căreia poate obţine lichidităţi de la banca emitentă.

În prezent, cardul este un instrument de plată universal aplicabil şi global acceptabil care permite efectuarea unui număr nelimitat de tranzacţii spre deosebire de instrumentele de plată pe suport de hârtie care erau legate de o singură tranzacţie, iar transmiterea informaţiei este electronică şi nu prin poştă.

Cardul conţine elemente de securizare şi de individualizare încorporate pe suprafaţa sa, care trebuie să asigure următoarele caracteristici obligatorii:

suport fizic din material plastic şi cu dimensiuni standard; aversul, care conţine elemente elaborate în relief (numărul

cardului redactat în cifre arabe, numele şi prenumele posesorului în redactare cu caractere latine, data expirării valabilităţii) şi elemente destinate informării ( sigla proprietarului de marcă, denumirea şi sigla emitentului);

reversul, care conţine o bandă magnetică standard pentru înregistrare cu cel puţin trei piste şi/ sau un microprocesor integrat; un panel de semnătură, având elemente de siguranţă în desen care să îngrădească posibilitatea ştergerii sau modificării semnăturii;

pentru asigurarea interoperabilităţii sistemelor de plăţi electronice, emitenţii trebuie să folosească numai standardele EMV (Europay, Mastercard, VISA).

3.2. Tipuri de carduri

67

Pentru clasificarea cardurilor se utilizează mai mult criterii, după cum urmează:

a) după modul de stocare a informaţiilor şi caracteristicile de securizare a cardului;

b) după funcţiile îndeplinite;c) după calitatea emitentului;d) după momentul în care se efectuează tranzacţia.

a) În timp, cardurile s-au perfecţionat foarte mult şi poartă amprenta dezvoltării tehnologiilor în timp.

Nevoia crescândă de securitate a cardurilor, dar şi dezvoltările tehnologice au condus la existenţa şi funcţionarea a două tipuri de carduri.

- carduri cu bandă magnetică;- carduri cu microprocesor. I. Cardurile cu bandă magnetică sunt cele care au pe verso o

bandă magnetică prin care se realizează procesul de citire şi de transmitere prin linie telefonică a datelor. La centrul de autorizare există un cititor de carduri care introduce automat în reţea informaţiile cuprinse în bandă.

Acestea sunt emise de bănci, comercianţi etc., şi prezintă caracteristici comune pentru toate sistemele naţionale de plată, şi anume27:

- sunt confecţionate din material plastic şi au aceleaşi dimensiuni tipizate şi standardizate de ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare);

- prezintă pe partea din faţă denumirea şi simbolul emitentului şi o hologramă tridimensională vizibilă la lumina ultravioletelor;

- prezintă pe partea din faţă numărul cardului, data expirării, numele posesorului autorizat;

- pe verso-ul cardului prezintă o banda magnetica şi un panel de semnătură.

Culorile de fundal şi desenul hologramei se aleg de fiecare emitent. În afară numelui posesorului imprimat în relief, apar marca pentru identificarea tipului cardului şi simboluri ce indică tipul de posesor.

Dezavantajele cardurilor cu banda magnetică sunt:- au capacitate redusă de memorare, dată de densitate mică de

înregistrare (masurată în bpi-biţi per inch), ceea ce reduce numarul de caractere ce pot fi memorate;

- securitate îndoielnică ( vulnerabilitate la fraudă);- datorită folosirii îndelungate, creşte gradul de uzură ( deteriorare) a

pistelor magnetice;- pistele magnetice sunt sensibile la sursele de demagnetizare şi la

căldura excesivă.

27 C. Basno, N. Dardac, ” Sisteme de plăţi compensări şi decontări”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003, p 125.

68

II. Cardurile cu microprocesor, cunoscute şi sub numele de SMART CARDS sau cip-carduri, sunt cele dotate cu o memorie încorporată într-o capsulă de dimensiuni mici. Această tehnologie aparţine unui jurnalist francez, Ronald Moreno, care în anul 1973 a inserat într-un card un microprocesor integrat (cip). Memoria cardului cuprinde patru zone de structurare a informaţiei, după cum urmează:

- informaţii neconfidenţiale (elemente de identificare a emitentului, numărul de cont al titularului, termen de valabilitate);

- informaţii confidenţiale (disponibil din cont);- informaţii inaccesibile (valoarea PIN sau alte chei de codificare);- înregistrări care cuprind informaţii unice privind tranzacţiile şi care se

regăsesc într-o „agendă”. Un “smard card” este, de fapt, o bucată de plastic de mărimea

unei cărţi de credit ce conţine un circuit integrat inclus. Circuitul integrat are un microprocesor şi memorie, care permit cardului sa proceseze, dar şi să stocheze informaţie într-o cantitate mult mai mare decât pană acum . Acest procesor asigură un grad mai mare de securitate şi funcţionalitate în salvarea datelor de memorie. Smart cardul este considerat o metodă foarte sigură de a transporta date, acestea putând fi accesate numai când cardul este conectat la un terminal separat. Din punct de vedere al functionalităţii circuitelor integrate, cardurile cu cip sunt de două tipuri: cu cip de memorie (conţin un circuit ce reprezintă o memorie EPROM cu rol de a memora date şi de a le prezenta la cerere însă fară a le prelucra) şi cu cip cu microprocesor, adică un calculator în miniatură, care are capacitatea de a memora şi prelucra datele.

După modul de folosire, cardurile cu cip cuprind două mari clase:- carduri monoaplicatie ( conţin o singură aplicaţie);- carduri multiaplicaţie ( conţin mai multe aplicaţii).Cardurile cu microprocesor au o serie de avantaje, printre care se

numără:- sunt rezistente la încercările de spargere şi protejează informaţia

personală, contrafacerea şi falsificarea fiind aproape imposibilă;- izolează calculele sensibile, legate de securitate (mai ales cele legate de

autentificare sau semnături digitale), de alte părţi ale sistemului care "nu trebuie să ştie"; controlul codului confidenţial şi al posesorului în momentul plăţii este mai fiabil;

- asigura portabilitatea informaţiilor incluse între calculatoare şi sisteme, independent de arhitectura de bază ale acestor sisteme;

- pentru accesul la datele incluse este necesar nu numai să existe cardul respectiv (fizic), ci şi un segment de informaţie memorat de proprietarul cardului (pin-ul);

- deschide accesul spre servicii noi, securitate sporită, reducerea costurilor pe termen lung;

69

- în momentul utilizării exclude obligaţia prezentării unui act de identitate sau a unui contract telefonic cu centrul de autorizare;

- reducerea comisionului impus băncii.Plăţile prin SMART-CARD, deşi nu sunt cele mai ieftine, sunt mai

sigure, atât din punct de vedere al băncii cât şi al clientului. Riscul, în cazul lor, este redus la minimum, cel puţin sub următoarele forme:

Cardul dotat cu microprocesor, nu poate fi folosit decât de posesorul legal, de multe ori acesta fiind programat să blocheze sau să distrugă informaţiile stocate în cadrul unor accesări greşite sau repetate.

Valoarea monetară stocată pe card nu poate fi dublu cheltuită deoarece "cipul" conţine programe filtru specifice care nu permit acest lucru, fiecare cheltuire diminuând ireversibil soldul încărcat pe card.

b) În raport de funcţiile specifice se disting următoarele tipuri de carduri:

I. Cardul de credit, un instrument prin care plăţile se fac dintr-un credit acordat de banca emitentă sub forma unei linii de credit revolving. Limita de creditare se stabileşte la emiterea cardului în funcţie de solvabilitatea clientului. Acest tip de card este destinat cu prioritate pentru plata mărfurilor şi serviciilor.

Credit cardul va fi emis şi operat astfel încât să permită preluarea de date pe baza cărora deţinătorul:

- sa-şi ramburseze în totalitate creditul la sfârşitul perioadei stabilite, caz în care mai poate fi denumit, conform practicii internaţionale, "travel and entertainment card" ori "Charge card";

- sa-şi stingă creditul acordat numai în parte, partea rămasa urmând să fie considerată ca o extensie a creditului acordat anterior.

Sistemul cardurilor de credit are la baza două entităţi: centrele de autorizare şi cele de prelucrare.

Centrele de autorizare sunt organizate de bănci şi reprezintă interesele lor. Acestea, la cererea comercianţilor, acordă autorizaţia de plată, adică, confirmă existenţa condiţiilor de plată potrivit informaţiilor pe care le deţin, sesizând cazurile de inoportunitate, de furt, pierdere sau utilizare abuzivă.

Centrele de prelucrare sunt interlocutoarele principale ale comercianţilor, ele fiind gestionate de societăţile de servicii şi inginerie informatică având ca principală sarcina, primirea documentelor sau informaţiilor privind plăţile desfăşurate.

Plăţile care se încadrează în normele stabilite se iau în evidenţă, datele sunt prelucrate şi transmise celor interesaţi. Se asigură, astfel, fluxurile monetare implicate şi respectiv modificarea soldurilor din conturile bancare în favoarea comercianţilor prin diminuarea disponibilităţilor sau creditelor plătitorilor. Mai mult, punctele de deservire, centrele de prelucrare şi transfer al fondurilor sunt interconectate la o vastă reţea internaţională care funcţionează permanent.

70

Cardurile de credit sunt în general emise de o bancă sub sigla unei organizaţii (cum ar fi VISA sau MASTERCARD.)

Avantajele credit cardului

Cardul de credit oferă mai multe avantaje decât cecurile prin faptul că, compania emitentă îşi asumă o mai mare parte a riscului, atât pentru cumpărător, cât şi pentru vânzător. Cumpărătorii pot reclama plăţi trecute şi pot beneficia în anumite acţiuni de sprijinul companiei emitente a cărţii de credit. Vânzătorii sunt asiguraţi că vor primi banii pentru toate vânzările făcute şi nu mai trebuie sa aibă nici o grija în privinţa fraudei.

a. Avantajele credit cardurilor pentru posesorul acestora

• Cumpărătorul are posibilitatea să aleagă momentul efectuării anumitor achiziţii. Deţinătorul, având un credit la dispoziţie, poate cumpăra un anumit produs în momentul în care are nevoie de el sau când îl găseşte pe piaţa.

• Posesorul cardului are posibilitatea de a achita datoria în întregime la primirea situaţiei soldului, sau de a achita acest sold în rate lunare;

Dacă datoria este achitată în totalitate, posesorul credit cardului poate beneficia de un credit fără dobânda pe o anumită perioadă.

• Posesorul credit cardului are posibilitatea achitării serviciilor telefonice şi serviciilor poştale, tastând la telefon numărul cardului sau prin scrierea acestuia pe un ordin de plată în favoarea poştei.

Numărul companiilor care acceptă achitarea produselor sau serviciilor lor prin credit carduri este de ordinul milioanelor, gama produselor şi serviciilor ce pot fi achiziţionate cu ajutorul unui credit card, fiind foarte largă.

• Legile pentru protecţia consumatorilor conferă un anumit grad de protecţie celor care achită produsele cumpărate prin credit carduri.

De exemplu, daca produsele sunt falsificate, posesorul cardului va obţine o reacreditare din partea companiei emitente a credit cardului, dacă valoarea achiziţiei depăşeşte o anumită sumă.

• Un alt avantaj, în comparaţie cu plata prin cec sau numerar, este gradul ridicat de securitate asigurat de folosirea credit cardului în procesul efectuării achiziţiilor.

Aceste avantaje se transformă într-un confort pentru cumpărător având în vedere că, uneori, tranzacţiile efectuate cu cărţi de credit sunt mai rapide decât cele efectuate cu cecuri sau chiar, câteodată, cu bani lichizi.

b. Avantaje pentru comerciant

71

• Spre deosebire de cec, care trebuie să urmeze procedura sistemului de decontare, prin utilizarea cardului plata este garantată, iar contul comerciantului este creditat imediat, cu valoarea mărfurilor sau serviciilor vândute pe bază de credit card, în momentul în care documentele ce atestă vânzările sunt prezentate pentru plată la bancă.

• Comerciantul este degrevat de o mare parte din cheltuielile şi riscurile pe care le presupune folosirea numerarului; în realizarea acţiunilor promoţionale şi a campaniilor publicitare, comercianţii beneficiază de infrastructura unei reţele internaţionale de credit carduri.

• Oferind mărfuri sau servicii pe credit, comercianţii care acceptă credit cardurile atrag mai mulţi clienţi, comparativ cu cei care nu au introdus această facilitate. Operând cu credit carduri, comerciantul este scutit de o mare parte din cheltuielile şi riscurile pe care le presupune folosirea numerarului.

• În realizarea acţiunilor promoţionale şi a campaniilor publicitare, comercianţii beneficiază de infrastructura unei reţele internaţionale de credit carduri.

• În scopul îmbunătăţirii standardului serviciilor oferite clienţilor, o parte din marile magazine dau posibilitatea clienţilor de a obţine numerar prin prezentarea cardului. Pentru client, acest lucru reprezintă o facilitate în plus, iar pentru comerciant un mijloc de a „vehicula ” numerar, fără a suporta cheltuieli pentru o astfel de operaţiune.

c. Avantaje pentru bănci

• Creşterea gradului de automatizare a operaţiunilor, reducându-se volumul operaţiunilor efectuate manual.

• Determină diminuarea operaţiunilor cu numerar.• Plăţile efectuate cu credit carduri sunt garantate.• Dobânzile percepute în cadrul operaţiunilor cu credit carduri sunt mai

ridicate decât la celelalte forme de împrumut.• Comisioanele percepute de la comercianţii care acceptă achitarea cu

credit carduri reprezintă o sursă de venituri pentru bancă.Un dezavantaj al cărţilor de credit este faptul că tranzacţiile efectuate cu

ajutorul lor nu sunt anonime, şi prin faptul că, companiile emitente chiar prelucrează date importante privind obiceiurile de cumpărare.

II. Cardul de debit este un instrument prin care plata se face în limita disponibilului existent în contul de card şi se foloseşte atât la efectuarea plăţilor pentru bunuri şi servicii, cât şi pentru retragerile de numerar.

Cardul de debit conţine o bandă magnetică şi necesită introducerea unui număr personal de identificare (PIN) în terminalul electronic, înainte de accesarea serviciului. În tranzacţiile electronice, numărul personal de

72

identificare este echivalent cu semnătura. Plăţile efectuate cu card de debit şi acceptate de către sistem prin operaţiunea de autorizare on-line, pentru comerciantul care este plătit prin aceasta modalitate, sunt plăţi garantate. Cele mai multe carduri de debit au două funcţii principale: retragerea de numerar din distribuitoarele automate de numerar sau din ghişeele automate de bancă (ATM) şi efectuarea plăţilor la punctele de vânzare, situaţie în care plata este cunoscută sub denumirea de transfer electronic de fonduri la punctele de vânzare (EFTPOS). Sunt însă relativ frecvent întâlnite carduri de debit care au numai funcţiunea de retragere de numerar. Cardurile de debit online nu sunt la fel de avantajoase pentru bănci precum sunt cele de debit offline datorită inexistenţei veniturilor din dobânzi şi interchange-ului mai mic.

Cardul de debit poate funcţiona printr-un cont curent de operaţiuni sau printr-un cont dedicat tranzacţiilor de carduri.

Debit cardul se emite în baza unui cont bancar al clientului – titular al cardului. Debit cardul este folosit asemănător numerarului în sensul că titularul poate efectua plăţi în limita disponibilităţilor sale băneşti din cont sau, dacă a încheiat în prealabil o convenţie cu banca, un credit în descoperit de cont. Utilizarea debit cardurilor nu presupune circulaţia niciunui document pe suport de hârtie. Debitarea contului titularului se efectuează simultan cu creditarea contului magazinului sau instituţiei care acceptă ca instrument de plată debit carduri. Procedurile folosite în efectuarea plăţilor sunt asemănătoare celor prezentate la credit carduri. Spre deosebire de cec, în cazul debit cardurilor mărfurile pot fi comandate prin telefon, valoarea tranzacţiilor nefiind limitată.

Avantaje ale debit cardului

a. Avantaje pentru clienţi

• Clienţii nu sunt nevoiţi să retragă şi să poarte asupra lor sume mari de bani pentru a achita mărfuri de valori mari, eliminându-se astfel riscurile de furt şi disconfort pe care le presupune numerarul la purtător.

• Spre deosebire de cec, nu există o limită a valorii achiziţiilor şi nu trebuie completat nici un document.

• Tranzacţia se realizează instantaneu.

b. Avantaje pentru comerciant

73

• Spre deosebire de plata în numerar sau prin cec, sumele pe care clienţii le pot cheltui nu sunt limitate, utilizarea cardurilor devenind astfel pentru ei o premiză a creşterii vânzărilor.

• Cheltuielile impuse de asigurarea securităţii sunt mult mai reduse decât în cazul folosirii numerarului ca mijloc de plată.

• Pentru operarea debit cardurilor, banca percepe vânzătorului taxe mai mici decât în cazul operării numerarului.

• Decontările sunt mai rapide decât în cazul cecului.

c. Avantaje pentru bănci

• Grad ridicat de control asupra tranzacţiilor clientului în raport cu disponibilităţile băneşti din cont şi creditul în descoperit de cont (în cazul în care s-a convenit altfel).

• Costurile băncii pentru operarea debit cardurilor sunt mai reduse comparativ cu cheltuielile aferente cec-urilor sau numerarului.

• Degrevarea activităţii la ghişeele bancare, inclusiv reducerea cheltuielilor din acest punct de vedere.

III. Alte tipuri de carduri

Cardul de debit cu descoperit de cont permite efectuarea plăţilor peste disponibilităţile băneşti din contul de card, într-o anumită sumă asimilată creditului. Se foloseşte în cazul cardurilor pentru salarii care se alimentează direct cu sumele virate periodic de firmele angajatoare.

Carduri cu numerar sunt cărţi de debit care se folosesc numai pentru retrageri de numerar dintr-un aparat automatizat şi cu un program informatic de casierie, numit automat de distribuţie de numerar (ATM). Retragerile se fac din contul de card care trebuie să se alimenteze periodic de către titular.

Cardul de garanţie a cecurilor se mai numeşte şi cheque garante card, este un instrument care garantează că o sumă de plată înscrisă pe cec are acoperire în contul personal al deţinătorului. El poate funcţiona atât ca o carte de credit sau de debit, cat şi ca o carte pentru retrageri de numerar.

Carduri multifuncţionale sunt acele carduri de debit care se folosesc la plăţi, retrageri de numerar, garantare şi alte operaţiuni de debit.

Carduri pentru transferul electronic de fonduri la punctele de vânzare. Acest tip de card este un card care este utilizat de către titular în vederea efectuării cumpărăturilor la punctele de vânzare a bunurilor de consum.

c) Din punct de vedere al emitentului, cardurile pot fi: Carduri emise de bănci (carduri bancare). Băncile emit o gamă

largă de carduri şi intră în competiţie pentru câstigarea unui segment cât mai mare de piaţă. Pentru a facilita accesul clienţilor, băncile încheie între ele

74

convenţii de plăţi prin carduri, astfel ca un client al unei bănci să poată apela la bancomatele altor bănci cu care banca sa are încheiată o convenţie.

Carduri emise de comercianţi (cărţi private). Marile firme comerciale emit propriile cărţi de plată clienţilor săi pentru a permite sau facilita plăţi în vederea achiziţionării de bunuri şi servicii exclusiv de la comercianţii emitenţi fără a acorda accesul la un cont bancar.

Cardul hibrid (dual card) este cardul care conţine atât banda magnetică, cât şi microprocesor şi care permite efectuarea unor operaţiuni combinate, specifice fiecărui tip de card.

Cardul co-branded este emis de o bancă împreună cu o entitate care, de regulă, are ca obiect principal de activitate comerţul sau prestările de servicii.

Carduri emise de alte instituţii şi organizaţii. Deosebit de bănci şi comercianţi, sunt numeroase alte instituţii care emit carduri, ca de exemplu: instituţii internaţionale specializate în carduri, instituţii de credit, companii de transport, etc.

Carduri naţionale sunt carduri care au o valabilitate numai pe teritoriul naţional şi se pot emite de băncile locale, fie sub marca şi firma lor, fie sub marca şi denumirea unei instituţii internaţionale specializate.

Carduri internaţionale. Asemenea carduri se emit de instituţiile internaţionale sau de băncile locale care au devenit membre ale sistemelor internaţionale pentru carduri, dar numai sub marca şi firma sistemului internaţional folosit.

d) După momentul în care se utilizează tranzacţia, cardurile se clasifică în:

Carduri cu plata înainte (prealimentate); Cu plata imediată (carduri de debit); Cu plata mai târziu (carduri de credit); Carduri de comerciant (retaiter card); Carduri de cheltuieli (charge card)Cardurile de cheltuieli sunt cunoscute sub denumirea de card de călătorie

şi petrecere a timpului liber (travel card) şi prezintă următoarele caracteristici: sunt emise de societăţi non-bancare si presupun existenţa unor linii de

credit deschise pentru deţinători; deţinătorul unui astfel de card are posibilitatea să efectueze cheltuieli si

să retragă numerar din ghişeele automate de bancă sau din cele ale emitentului de card;

cele mai cunoscute carduri de cheltuieli sunt cele emise de American Expres si Diners Club.

3.3. Participanţii pe piaţa cardurilor

75

Principalii participanţi implicaţi în operaţiile cu carduri sunt: deţinătorul; emitentul cardului; instituţia de decontare (banca).Deţinătorul cardului este persoana fizică acceptată de comerciant,

inclusiv prin intermediul unui automat programabil ca având acces la drepturile conferite de card deţinătorului. Deţinătorul cardului urmăreşte să obţină:

- comoditate şi siguranţă (nu transportă numerar şi poate efectua cheltuieli neaşteptate sau plăţi neplanificate);

- accesul la credite, nefiind necesară o procedură complicată;- plăţi întârziate sau extinse atunci când este necesar;- uşurinţa înregistrării în documente (extrasul de cont indică toate

operaţiunile).Emitentul cardului este o bancă, fie că este proprietara mărcii

distinctive sub care este emis cardul, fie că are cu proprietarul mărcii obligaţii reciproce care îi permit să emită cardul.

Sistemul interbancar de transfer de fonduri şi agenţii sau instituţiile de decontare au un rol însemnat în efectuarea plăţilor în baza cardurilor.28

Agentul de decontare este o persoană juridică desemnată prin obligaţii reciproce să iniţieze decontarea finală a plăţilor în numele tuturor participanţilor la decontare.

Comerciantul este o persoană juridică sau un automat programabil asupra căruia aceasta are constituită şi poate prelua răspunderea materială şi care acceptă cardurile ca mijloc de plată ca parte a unui sistem de prevenire şi împărţire a riscului la care , în termenele şi condiţiile obligaţiilor reciproce, este parte, şi asupra căruia poate cere să fie instruit.29

3.4. Operaţiuni cu carduri

Cardurile se folosesc fie pentru retragerea de numerar, fie pentru operaţiuni de plăţi din disponibil sau credite, cu alte cuvinte pentru operaţiuni de încasări şi plăţi. Aceste operaţiuni implică mai multe etape.

1. Emiterea cardurilorEmiterea cardurilor este o operaţiune mai complexă care include

încheierea convenţiei de card, confecţionarea cardului, deschiderea contului de

28 Al. Olteanu, ”Management bancar”, Editura Dareco, Bucureşti, 2003, p. 278.29 Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/1995 privind principiile şi organizarea plăţilor cu card de către societăţile bancare, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 282 / 1995.

76

card, transmiterea informaţiilor la centrul de autorizare şi la instituţiile internaţionale şi, apoi, eliberarea cardului.

Convenţia de card este un contract scris între bancă şi viitorul posesor de card în care se prevăd:

tipul de card şi modul de folosire a acestuia; contul care se deschide; sumele minime de menţinut în cont (cardul de debit); tipurile de tranzacţii care se efectuează (achiziţionare de bunuri sau

servicii, retragere de numerar, transfer de fonduri între conturi, etc.); limitele minime/ maxime ale sumelor pentru o operaţiune; tipurile de taxe, comisioane, dobânzi, penalităţi; drepturile şi obligaţiile părţilor; perioada de contestare a unei operaţiuni şi procedurile aferente.Confecţionarea cardurilor are loc la banca emitentă care dispune de

cărţi de plastic produse de firme specializate şi autorizate în acest scop. Pe carduri, banca emitentă imprimă cu echipamente speciale, numele şi prenumele beneficiarului, numărul cardului, data expirării, precum şi datele de identificare din banda magnetică.

Deschiderea conturilor titularilor (persoane fizice) are loc după semnarea convenţiei. Toate operaţiunile de încasări şi plăţi trebuie să se desfăşoare prin conturi distincte pentru carduri pentru a se cunoaşte mişcările debitoare şi creditoare şi soldul acestora şi a se calcula dobânzile cuvenite. Deschiderea unui cont de card nu este condiţionată de existenţa la aceeaşi bancă a unui cont curent.

Contul de card se alimentează la deschidere cel puţin cu suma minimă obligatorie de menţinut în cont şi prevăzută în convenţie. Alimentarea contului de card se face de către titular prin transferul din contul curent sau automat de bancă până la nivelul plafonului convenit cu titularul.

2. Operaţiuni de utilizare a cardului

Posesorul cardului îl poate utiliza în unul din următoarele scopuri (după cum rezultă din definiţia dată cardului):

- retragerea de numerar de la distribuitoarele automate sau de la ghişeele băncii;

- plata mărfurilor şi serviciilor.

Operaţiuni de retragere de numerarPentru retragerile de numerar cu carduri se folosesc echipamente de

transmisie şi softuri informatice care asigură circulaţia informaţiei-bani şi eliberarea numerarului.

77

Automatul bancar ATM este un echipament pentru eliberarea de numerar sub forma de bancnote, precum şi transferuri de fonduri pentru plăţi de servicii, furnizarea unor informaţii de cont şi consultanţă bancară.

Fluxul operaţional pentru eliberarea numerarului este următorul:- introducerea cărţii de plată în nişa pentru carduri;- tastarea PIN-ului (se admite numai o singură greşeală de tastare;

la a două greşeală cardul se reţine de ATM);- tastarea sumei dorite care nu trebuie să depăşească limita prezăzută

în convenţie;- eliberarea numerarului şi debitarea contului personal de card;- eliberarea chitanţei;- restituirea cărţii de plată.

Operaţiuni cu carduri aflate la comercianţi

Operaţiunile de plăţi la comercianţi reprezintă esenţa cardurilor, înlocuind numerarul sau cecul cu operaţiuni on-line şi implică o relaţie tripartită: comerciant, beneficiar şi bancă. Comercianţii au asigurată plata prin confirmarea primită de la bancă, fie că este o bancă locală sau din străinătate, iar beneficiarii s-au achitat de obligaţia de plată în câteva secunde.

Deschiderea conturilor comercianţilor acceptanţi. Comerciantul acceptant este persoana juridică care realizează acte şi fapte de comerţ şi care acceptă cardul ca mijloc de plată pentru bunurile vândute şi serviciile prestate pe baza unui contract încheiat anterior cu banca acceptantă, de regulă banca la care are contul curent, dar pot fi şi situaţii în care banca acceptantă este o altă bancă.

Pentru operaţiunile cu cardul, comercianţii trebuie să deschidă conturi de carduri, respectiv câte un cont pentru fiecare tip de card. Contul comerciantului la banca acceptantă se creditează în momentul în care aceasta primeşte, prin compensare, contravaloarea tranzacţiei de la banca emitentă.

Utilizarea cardului pentru plata mărfurilor şi serviciilor necesită existenţa, la nivelul comerciantului care acceptă acest instrument de plată, a unui terminal pentru transferul electronic al fondurilor, denumit POS. Rolul terminalului este acela de a prelua şi a transmite informaţiile asupra plăţii, de la comerciant la centrul de analizare şi primirea autorizării privind plata (în maxim 30 de secunde).

3. Acceptarea cardurilor presupune existenţa unui contract de procesare a tranzacţiilor între bancă şi utilizator.

Convenţia de acceptare este un contract scris care se încheie de comerciant cu banca acceptantă şi în care se prevăd termenii şi condiţiile de acceptare (tipurile de carduri şi băncile emitente, limita de autorizare), drepturile, obligaţiile şi răspunderile părţilor. Banca acceptantă atribuie un cod

78

comerciantului care conţine şi codul băncii emitente. Clauza de acceptare este obligatorie şi necondiţionată.

Pe baza contractului încheiat, banca pune la dispoziţia comerciantului, servicii de decontare şi servicii de autorizare carduri.

Operaţiunea de acceptare la plată a tranzacţiilor cu carduri se realizează prin parcurgerea următoarelor etape (care se regăsesc în cadrul schemei logice de acceptare):

1. deţinătorul cardului solicită achiziţionarea unui bun sau serviciu de la comerciant;

2. comerciantul solicită autorizarea tranzacţiei către centrul de autorizare local / internaţional;

3. centrul de autorizare transmite cererea de autorizare către banca emitentă a cardului;

4. banca emitentă verifică contul deţinătorului de card;5. banca emitentă autorizează tranzacţia şi transmite informaţia către

centrul de autorizare;6. centrul de autorizare transmite codul de autorizare către comerciant;7. comerciantul predă bunul sau prestează serviciul către deţinătorul

cardului.Tranzacţia se derulează în timp real, prin echipamente electronice şi

softuri specializate, în condiţii de deplină siguranţă.Schema logică a acceptării la plată a tranzacţiilor cu carduri este

următoarea; în care semnificaţia cifrelor este indicată în descrierea etapelor prezentate anterior:

79

Deţinătorul cardului

Comerciant

Centrul de autorizare local

Banca emitentă a cardului

Contul deţinătorului de card4

3

5

26

1

7

Figura nr. 3.1. Acceptarea cardurilorPe baza convenţiilor de acceptare a cardurilor încheiate cu băncile,

comercianţii efectuează vânzări pe bază de carduri. Acceptarea este operaţiunea prin care comerciantul agreează decontarea prin cardul prezentat de cumpărător după o verificare atentă a cardului ( integritate fizică, să nu prezinte ştersături sau modificări) şi a cumpărătorului (un document de identitate) şi dacă sunt suspiciuni se solicită băncii emitente interogarea titularului de card asupra operaţiunii şi se aşteaptă mesajul de răspuns.

4. Plăţile prin carduri sunt, în principiu, ireversibile, adică o plată iniţiată de utilizator şi autorizată de emitent devine irevocabilă şi nu poate fi contramandată decât în anumite situaţii precis determinate.

Plata, de fapt, este actul prin care, pe baza unui set de produceri între părţi, are loc satisfacerea sau descărcarea de o obligaţie prin furnizarea de către debitor a unui drept necondiţionat pe care îl are asupra unui terţ şi care să fie acceptabil pentru creditor. În vederea identificării deţinătorului de acord la o plată, se atribuie un cod personal de identificare aferent unui card, prescurtat conform practicii internaţionale PIN, cod personal ce este atribuit biunivoc de către emitent. Utilizatorul poate fi pus în situaţia de a reproduce codul personal al deţinătorului de card, în vederea verificării identităţii deţinătorului la o plată cu card deservită de un automat programabil sau un alt mijloc apt să preia şi să recunoască pentru comerciant , precum şi să protejeze, cel puţin faţă de acesta din urmă, conţinutul respectivului PIN. Dacă plata cu acord se face prin transfer electronic de date, PIN-ul este considerat echivalentul electronic al semnăturii deţinătorului cardului.Prealabil plăţii cu card, se practică luarea unor amprente, cu ajutorul unui dispozitiv mecanic denumit imprinter.

Derularea plăţii prin carduri bancare poate fi reprezentată schematic astfel:

80

CLIENTUL PLĂTITOR (DEŢINĂTOR AL CĂRŢII DE PLATĂ)

COMERCIANT

BANCA COMERCIANTULUI

2 1

4 3

Figura nr.3.2. Derularea plăţii prin carduri bancare

Etapele derulării plăţii prin carduri sunt următoarele:

1- Clientul deţinător al cardului achiziţionează bunuri/servicii de la comerciantul acceptant de card.

2- Posesorul cardului efectuează plata bunurilor prin utilizarea cardului; comerciantul întocmeşte documentul de vânzare - cumpărare.

3- Comerciantului prezintă băncii sale documentele de vânzare - cumpărare.

4- Banca comerciantului creditează contul acestuia cu suma corespunzătoare documentelor de vânzare - cumpărare.

5- Banca comerciantului ordonă băncii emitente a cardului achitarea contravalorii facturilor întocmite de comerciant.

6- Banca emitentă a cardului onorează plata şi debitează contul clientului său deţinător de card.

5. Autorizarea reprezintă atestarea validităţii operaţiunii între un posesor autorizat şi un comerciant acceptant şi se face de centrul de autorizare al băncii emitente. Autorizarea se dă, în cazul plăţilor peste o anumită limită valorică a acestora, iar în cazul retragerilor de numerar pentru toate operaţiunile indiferent de valoarea acestora. Autorizarea se dă de banca emitentă în 10 - 15 secunde printr-un cod care se înscrie de comerciant pe documentele de decontare (chitanţe).

Prin autorizarea cardului, operatorul bancar asigură vânzătorul că instrumentul de plată respectiv este valabil, iar deţinătorul acestuia se află în posesia fondurilor care să acopere tranzacţia efectuată. Rezultatul autorizării este răspunsul, care poate conţine unul dintre următoarele tipuri de mesaj referitor la card:

a) acceptare pentru toată suma;b) solicitarea de instrucţiuni suplimentare într-un anumit interval de

timp;c) neacceptarea ca mijloc de plată cu solicitarea comerciantului de a

confisca respectivul card.

6. DecontareaDecontarea este operaţiunea de descărcare de o obligaţiune între

81

BANCA EMITENTĂ A CĂRŢII DE PLATĂ

6 5

două sau mai multe părţi în vederea finalizării transferului de fonduri şi trecerii acestora în mod necondiţionat şi irevocabil în proprietatea beneficiarului, printr-o formă de finalitate a plăţii. În cazul decontărilor fără numerar, părţile reflectă descărcarea de obligaţii prin înscrieri în evidenţe , inclusiv în conturi deţinute la cel puţin o bancă şi/sau la un agent de decontare desemnat prin obligaţii reciproce ca parte a unui sistem interbancar de transfer de fonduri.

O decontare între două părţi este considerată finală, în cazul şi la momentul când un transfer irevocabil al creditului se produce în conturile deschise de către agenţii de decontare a celor două părţi la o instituţie de decontare definitivă. O decontare finală este considerată ultima dacă, pentru descărcarea obligaţiei iniţiale între părţi sunt transferate irevocabil fonduri la creditul conturilor deschise la banca de emisiune a monedei în care este descrisă plata având ca efect o creştere a pasivelor acesteia.

7. Operaţiuni frauduloase cu carduriDezvoltarea activităţii cu carduri a scos în evidenţă unele imperfecţiuni

în ceea ce priveşte securitatea operaţiunilor şi a modului de utilizare de către posesori. Practica bancară cu carduri a arătat că frauda se produce de cele mai multe ori în activitatea de acceptare, determinată de posesorii cardurilor sau de terţe persoane.

Fraude determinate de posesorii cardurilor utilizarea cardului de către posesor fără existenţa disponibilului în cont

pentru mai multe operaţiuni care nu sunt supuse autorizării, speculând faptul că operaţiunea nu se verifică; banca emitentă refuză plata, urmând ca banca acceptantă să se îndrepte împotriva comerciantului; soluţia este impunerea autorizării în toate cazurile în care se operează în mediu de risc.

utilizarea cardului pentru tranzacţii pe care ulterior posesorul nu le mai recunoaşte, din rea intenţie sau din alte motive (folosirea cardului de către un alt membru al familiei fără ştirea posesorului); în acest caz se ridica problema calităţii activităţii de triere a clienţilor de către banca emitentă şi a preocupării pentru formarea unei culturi bancare;

transmiterea cardurilor altor persoane care efectuează tranzacţii fără ca destinatarul să le recunoască; de asemenea, apare o problemă de relaţii cu clienţii, în special în perioada de început a folosirii cardurilor.

Fraude determinate de terţe persoane aflarea numărului cardului de către o terţă persoană în diverse

împrejurări şi folosirea acestuia în operaţiuni frauduloase; copierea benzii magnetice a unui card valid al cărui cont ataşat este

alimentat cu un alt card pentru tranzacţii comerciale, procedura care se numeşte „skiming” şi este foarte greu de depistat;

82

folosirea unor carduri pierdute sau furate, sau contrafăcute, profitând de ignoranţa comerciantului sau de complicitatea acestuia cu infractorul.

3.5. Drepturile şi obligaţiile de bază ale băncilor în operaţiunile cu cardul

Banca Centrală este instituţia căreia i se adresează emitenţii în vederea autorizării cardului ca mijloc de plată.

Emitenţii procesării şi comercianţii sunt obligaţi sa facă dovada la momentul emiterii cardului că deţin sau au acces, pe toată durata plăţilor cu respectivul card, la sisteme de transfer şi decontare compatibile cu cardul propus spre autorizare, şi performante în raport cu serviciile pe care intenţionează să le ofere, aşa cum este prevăzut în obligaţiile reciproce. Emitenţii procesării şi comercianţii, sub semnătura emitentului vor face o evaluare scrisă a riscurilor în transferul, decontarea şi administrarea informaţiei din plăţile cu cardul propus. Desfăşurarea plăţilor cu card implică şi anumite obligaţii reciproce care se încheie şi se semnează.

Obligaţiile emitentului

Cardul este pe parcursul existentei sale proprietatea emitentului care trebuie să ia toate măsurile pentru a cuprinde în obligaţiile reciproce clauze care să prevină, să accepte şi să împartă riscurile în cursul întregii activităţi.

Emitentul elaborează şi reînnoieşte un card la iniţiativa persoanei solicitante care motivează în scris aceasta. Pentru evaluarea, limitarea şi împărţirea riscurilor, emitentul poate cere persoanei care solicita un card toate datele şi un document în forma veridica şi actualizată.

Emitentului îi revine sarcina să comunice părţii semnatare următoarele:

drepturile materializate la utilizarea cardului, inclusiv cele aferente plăţii prin card;

îndatoririle şi responsabilităţile părţilor prin efectul proprietăţii emitentului asupra cardului, inclusiv îndatoririle şi responsabilităţile deţinătorului în păstrarea în siguranţa a cardului, păstrarea confidenţialităţii asupra codului PIN şi notificarea evenimentelor ce pot efectua plata cu card;

preţul cardului; taxele specifice, dacă exista, pe care deţinătorul trebuie să

plătească emitentului pentru serviciile oferite; pentru credit carduri, informaţii referitoare la orice taxe

auxiliare aplicabile contului aferent cardului; suma limită per operaţiune admisă; răspunderea deţinătorului, incluzând costurile, în cazul

83

în care cardul este pierdut sau furat; comisionul total aplicat; dobânda aplicată.Pentru a limita riscurile, emitentul va trebui să ia toate măsurile

necesare pentru a evalua şi preveni riscurile ce se pot produce prin utilizarea în continuare a unui card despre care a luat cunoştinţă că este, sau este declarat ca furat, pierdut, deteriorat, distrus sau implicat în orice alt eveniment care ar pune, total sau parţial, vreuna din părţile unei părţi cu card în imposibilitatea de a-şi exercita drepturi sau îndatoriri pentru evitarea riscurilor de neplată. Daca emitentul nu este proprietar de marcă, acesta are obligaţia să evalueze, să prevină şi să aibă în funcţiune, în baza obligaţiilor reciproce, o modalitate de împărţire a riscurilor de neplată ce se poate produce prin influenţa drepturilor şi obligaţiilor din obligaţiile reciproce cu proprietarul de marcă asupra propriilor decontări sau asupra obligaţiilor reciproce de bază cărora emitentul acţionează ca participant, agent sau instituţie de decontare. Emitentul are obligaţia să instruiască cel puţin pe comerciant şi deţinător să respecte procedurile şi intervalele de timp în alcătuirea şi transmiterea de evidente şi orice alte informaţii care pot contribui la facilitarea decontării.

Alte drepturi şi obligaţii

Răspunderea emitentului de card , derivă şi din obligaţia de a contribui la impunerea obligaţiilor asumate prin obligaţii reciproce, luând totodată măsuri pentru salvgardarea interesului public, asigurarea unei concurenţe loiale, apărarea bunei reputaţii a clienţilor şi a mărcilor în scopul instaurării şi obţinerii unui climat de afaceri favorabil comerţului efectuat de bănci cu servicii de plăţi cu carduri.

Pentru acest scop, cu autorizarea băncii centrale, emitenţii se pot asocia în organizaţii profesionale non-profit pentru studiul pieţei, urmărirea performanţei prestatorilor şi persoasiune morală pentru respectarea unor coduri de conferinţă în comerţul efectuat de bănci cu servicii de plăţi cu carduri30.

3.6. Transferul electronic al fondurilor - element de bază al circuitului cardului

În perioada contemporană, în ţările dezvoltate economic, transferurile monetare se realizează într-o proporţie însemnată prin intermediul sistemului electronic de transfer de fonduri. Sistemul electronic al transferului de fonduri reprezintă ansamblul dispozitivelor şi procedeelor speciale care asigura 30 Alexandru Olteanu, ”Management bancar”, Editura Dareco, Bucureşti, 2003, pp. 287-290.

84

deplasarea fluxurilor monetare de la plătitor la beneficiar într-un mediu exclusiv electronic.

Prin intermediul acestui sistem, plăţile se efectuează în timp real şi nu mai este solicitată prezenţa suportului de hârtie doveditor. Avantajul deosebit al acestor tehnici de plată rezidă, în primul rând, în viteza mare de transformare a fondurilor, beneficiarul fiind capabil să dispună de sumele tranzacţionate chiar în momentul întocmirii ordinului de plată "electronic" de către plătitor. Cu siguranţă, în al doilea rând, nu trebuie neglijat avantajul securizării transferului de fonduri existent în cazul sistemelor electronice de plăţi, întrucât este de la sine înţeles că tot acest ansamblu electronic a fost proiectat în ideea eliminării factorului uman din traseul de plăţi, precum şi a impunerii unor bariere criptografice care nu pot fi penetrate cu uşurinţă.

Pentru a se elimina riscul intervenţiilor frauduloase în sistemul electronic de transfer al fondurilor, aplicaţiile informatice au fost programate în sistem de autosecurizare.

Transferul de fonduri, apare astfel drept un punct de a transmite sau de a crea drepturi asupra fondurilor. Transferul interbancar de fonduri este, de regulă, iniţiat de o bancă şi se încheie prin decontarea finală a sumei, în momentul şi în forma hotărâtă în cadrul unui sistem interbancar de transfer de fonduri pentru înregistrarea în conturile agentului de decontare.

Fluxul operaţional al funcţiilor cardurilor este format din două secţiuni:

A) Fluxul tranzacţional care conţine următoarele etape: clientul (deţinătorul potenţial) face cerere la banca emitentă pentru

obţinerea unui card de credit; banca emitentă evaluează cererea şi emite cardul când este obţinută

aprobarea; deţinătorul cumpăra bunuri sau servicii prin utilizarea cardului în

magazin; comerciantul cere autorizarea - aprobarea de la banca comerciantului

privind acceptarea sumei de la deţinătorul cardului; banca comerciantului, prin asociaţia cardurilor şi banca emitentă.

verifica valabilitate,dacă este furat; mesajul de autorizare este înaintat comerciantului prin banca acestuia.

85

Client

Fig. nr.3.3. Fuxul tranzacţional

B. Fluxul decontării conţine următoarele etape:

comerciantul trimite actul justificativ la banca sa, cerând plata; banca comerciantului plăteşte acestuia (de obicei depunând suma în

contul acestuia); banca comerciantului trimite soldul debitor la banca emitentă prin

asociaţia cardurilor; banca emitentă trimite soldul băncii comerciantului prin intermediul

asociaţiei cardurilor; banca emitentă îi taxează pe deţinătorul cardului; deţinătorului cardului trimite plata la banca emitentă, direct sau

indirect prin conturile sale din sistemul bancar.

86

COMERCIANT

Asociaţia

carduri

BANCA COMERCIALĂ

BANCA

EMITENTĂ

Banca Comercială

Comerciant

Banca emitentă

Asociaţiacardurilor

Fig. nr. 3.4. Fluxul decontării

Un exemplu semnificativ al sistemelor electronice de transfer al fondurilor îl reprezintă "telebankingul”, respectiv procedeul de efectuare al plăţilor şi încasărilor bancare cu ajutorul unei aplicaţii bancare informatice. Un soft bancar de mare putere şi fiabilitate asigură, în condiţii de deplină siguranţă, iniţierea plăţilor bancare şi transferul fondurilor de la plătitor (prin banca sa) către beneficiar prin iniţierea electronică a ordinului de plată, de la un calculator personal poziţionat în afară sistemului bancar.

Banca care operează astfel de tranzacţii pune la dispoziţia clienţilor săi un echipament de calcul adecvat, precum şi instrucţiuni de utilizare şi asigură totodată transferul de fonduri iniţiat. Din ce în ce mai multe bănci din Europa Centrală şi de Est, urmează exemplul celor din Vest în dezvoltarea sistemelor de online banking. Majoritatea băncilor din Cehia oferă servicii de internet banking. Posibilitatea de a accesa contul bancar în afara orelor de funcţionare a băncilor, obţinerea de informaţii actualizate şi costurile reduse pentru utilizatori sunt principalii factori care stimulează dezvoltarea acestui sector în Cehia.

În domeniul plăţilor cu carduri, transferurile electronice de fonduri pot fi realizate cu ajutorul următoarelor echipamente specializate:

Distribuitorul automat de numerar (Cash Dispenser). Automatul bancar sau „Trezorierul automat" (Automated Teller

Machine - ATM). Terminale la punctele de vânzare (EFTPOS - Electronic Founds

Transfer at Points of Sales)

3.6.1. Distribuitorul automat de numerar (Cash Dispenser)

Distribuitorul automat de numerar (CD), este un dispozitiv electromecanic ce permite utilizatorului autorizat să retragă numerar sub formă de bancnote şi moneda metalică.

Distribuitorul automat de numerar are o conformaţie apropiată de cea a unui telefon public, având o protecţie pronunţată împotriva intemperiilor, prin însăşi construcţia sa în sistem alveolă şi prin existenta unui acoperiş în partea superioara.

Pe suprafaţa accesibilă, distribuitorul cuprinde: tastatura, prin care pot fi formulate cu ajutorul cifrelor, solicitările

titularului de cont; un ecran mic, pe care se afişează instrucţiuni de lucru, precum şi

87

răspunsurile la solicitările clienţilor; un orificiu sau fantă, unde sunt introduse cărţile de credit pentru a fi

supuse contractelor necesare pentru circulaţia informaţiilor, către şi dinspre calculator;

nişa specială, unde urmează să cadă, la momentul oportun, prin mişcarea unei trape, din partea superioară, bancnotele ce fac obiectul operaţiunii respective.

Operaţiunea de eliberare a numerarului prin intermediul distribuitorului de numerar, implică parcurgerea următoarelor etape:

I. Deţinătorul sau titularul cardului va introduce cartela de plată în aparat prin orificiul special existent în arhitectura dispozitivului.

II. Imediat după introducerea cărţii de plată, utilizatorul trebuie să introducă, de la tastatura dispozitivului, numărul personal de identificare (PIN) - specific fiecărei persoane în parte. Pe baza acestui număr (cod) se permite accesul la informaţiile stocate la nivelul cărţii de plată.

Dacă numărul a fost introdus greşit, echipamentul electronic va mai acorda posesorului cărţii, posibilitatea unei noi încercări. Dacă nici de această dată, numărul personal de identificare nu a fost introdus corect, atunci se consideră utilizarea frauduloasă a cărţii de plată care va fi înghiţită de dispozitiv.

III. Utilizatorul va solicita, prin tastare, suma dorită care trebuie sa fie cuprinsă în limita maximă stabilită prin contractul încheiat cu banca. Daca suma depăşeşte această limită, atunci operaţia va fi automat anulată.

IV. Furnizarea de către distribuitorul automat de numerar a sumei solicitate, concomitent cu debitarea contului bancar al utilizatorului.

De asemenea, se poate opta pentru bancnote, respectiv moneda metalică de o anumită valoare (cupiuri).

V. Dispozitivul va confirma, prin afişare, efectuarea şi încheierea tranzacţiei, moment în care va restitui deţinătorului, cartea sa de plată. Acest dispozitiv este cel mai simplu de utilizat, având ca principal scop acordarea de numerar în vederea efectuării unor plaţi.

3.6.2. Automatul bancar sau "Trezorierul automat" (Automated Teller Machine - ATM)

ATM-ul reprezintă un mijloc modern de lucru cu carduri. Răspândirea operării cu carduri în România se afla intr-o creştere constantă, creştere care s-a accelerat odată cu apariţia cardurilor în lei.

"Trezorierul automat” (Automated Teller Machine) -ATM este un dispozitiv electromecanic ce permite utilizatorului autorizat, pe lângă faptul că poate retrage numerar, accesul la diferite alte servicii precum: solicitarea de informaţii privind situaţia contului personal, transferul de fonduri, formarea de dispoziţii, privind utilizarea disponibilităţilor din cont,etc..

88

În comparaţie cu distribuitorul automat de numerar, reprezintă un sistem complex de prelucrare a informaţiilor bazat pe elemente logice şi fizice de securitate.

Utilizarea cardurilor se face în principal în două moduri: Achiziţionarea de bunuri şi servicii de la comercianţi, prin

intermediul cardurilor. Eliberarea de numerar, prin intermediul cardurilor, şi achiziţionarea

ulterioară cu numerar a bunurilor şi serviciilor.Primul mod de operare presupune existenţa unor comercianţi ce desfăşoară

operaţii cu carduri prin intermediul băncilor. Din motive obiective, aceşti comercianţi reprezintă în acest moment - şi vor continua să reprezinte în viitorul apropiat - o mică parte din totalitatea comercianţilor români; o mare parte dintre comercianţi vor continua să-şi vândă bunurile şi serviciile în numerar.

Utilizarea cărţilor de plată(cardurilor) prin intermediul ATM, presupune parcurgerea mai multor etape:

1. introducerea cărţii de plată în dispozitivul electronic de către utilizator;

2. introducerea numărului personal de identificare (PIN) aferent utilizatorului;

3. selectarea unei opţiuni din meniul de opţiuni, afişat pe ecranul aparatului, de către utilizator;

4. introducerea, prin intermediul tastaturii, a datelor minime necesare efectuării tranzacţiei cerute în etapa anterioara;

5. confirmarea sau acceptul acţiunii sau sumei propuse;6. vizualizarea rezultatului şi luarea deciziei finale;7. primirea de către utilizator a unor chitanţe justificative privind operaţiunea efectuata;8. restituirea cărţii de plată, deţinătorului, pe care s-au înregistrat operaţiunile efectuate sau deciziile luate.Operaţiile cu carduri de plată care pot avea loc la un automat

bancar, de regulă sunt:- retragere de numerar, însoţită cu chitanţa ( cea mai frecventă

operaţiune);- cerere de informaţii privind soldul curent de card sau istoria

ultimelor 3 până la 10 tranzacţii efectuate cu cardul;- depunere de bani ( operaţia este efectuată în special de comercianţii

care doresc sa depună la sfârşitul zilei numerarul încasat peste zi);- încasarea contravalorii unui cec se introduce în faza corespunzătoare

spre a fi citit magnetic sau optic (faţă şi verso), cu suma de încasat disponibilă în timp;

- real în contul cardului sau ca numerar ce poate fi retras;- cumpărarea unor valori nebăneşti (timbre, bonuri valorice, cupoane);- plata facturilor în general şi pentru utilităţi în special (telefoane,

89

electricitate, apa, gaze), efectuată din contul de card către contul furnizorilor acelor servicii;

- schimbarea de PIN, prin care deţinătorul de card poate să-şi schimbe PIN- ul curent cu un altul nou;

- operaţiuni administrative. 3.6.3. Terminalul pentru transferul electronic al fondurilor la

punctele de vânzare ( EFT POS)

Terminalul pentru transferul electronic de fonduri de la punctul de vânzare EFT POS ( Electronic Founds Transfer at Point of Sale ) este un dispozitiv care permite preluarea, captarea şi în unele cazuri, transmiterea de informaţii asupra plăţii cu card prin mijloace electronice de la punctele de vânzare, de obicei cu amănuntul, ale comerciantului. POS- urile au apărut iniţial şi s-au dezvoltat din necesitatea securizării tranzacţiilor comerciale. Metoda de autorizare a cardurilor prin intermediul operatorului uman antrena costuri de întreţinere şi o infrastructură ridicată ( număr relativ ridicat de operatori ai centrului de autorizare şi linii telefonice de acces). Autorizarea în timp real a tranzacţiilor cu ajutorul POS- urilor este asigurată cu ajutorul unei tastaturi speciale ataşată dispozitivului (numită PIN PAS ), unde deţinătorul cardului îşi introduce numărul personal de identificare (PIN ) şi, în care se primeşte electronic autorizare de tranzacţie, vânzătorul este sigur că în faţa sa se află un cumpărător de “ încredere “. La sfârşitul zilei , memoria dispozitivului (POS) – în fapt un calculator performant cu capacităţi de decontare - se descarcă la banca şi astfel fondurile tranzacţionate sunt înregistrate automat în contul comerciantului. Transferul fondurilor se face deci în mediul pur electronic.

Elementele terminalului POS care formează interfaţa cu deţinătorul de card sau cu comerciantul sunt, de regulă , următoarele ( cu variaţii de al un model la altul):

- un afişaj ( display , monitor, ecran);- tastatura (cu 16-20 de taste);- faţă pentru citire de carduri cu bandă magnetică;- faţă pentru citirea cardurilor cu cip; - faţă prin care iese chitanţa sau formularul tipărit;- serie de posturi de telecomunicaţii, printre care cel de

telefonie fixă şi de legatură în reţea; - un terminal de PIN ( cuprinde un ecran şi o tastatură ).

Dezvoltările electronice actuale au permis diversificarea funcţiunilor POS- urilor clasice şi, astfel, noile instalaţii permit ca, imediat după autorizare, contravaloarea produsului vândut sau a serviciului prestat să alimenteze instantaneu contul comerciantului prin debitarea concomitentă a contului purtătorului de card.

90

Avantajele utilizării POS-ului :- eliminarea factorului uman prin procesul de autorizare şi

decontare;- creşterea vitezei de operare (atat ca autorizare, cât şi ca

decontare);- eliminarea numeralului şi a tuturor inconvenientelor legate de

administrarea acestuia din sfera operaţiunilor comerciale de tip en – detail;

- alimentarea conturilor comercianţilor cu contravaloarea produselor sau serviciilor în momentul efectuării cardurilor ca mijloc de plată.

Operaţiile cu cardul care pot avea loc la un terminal de plata POS sunt :

vânzarea , prin care deţinătorul de card plăteşte cu cardul de plată contravaloarea bunurilor sau serviciilor cumpărate de la comerciant. În cazul în care operaţia se face cu un card cu cip, ea se poate desfăşura local ( off – line, decuplat ), foarte rapid fără ca terminalul să comunice cu banca, sau în modul obişnuit (on –line , cuplat), terminalul ia legătura cu banca prin sistemul de telecomunicaţii:

anulare vânzare, prin care o vânzare anterioară este anulată, comparatorului restituindu-i-se banii în contul cu card;

cerere de informaţii primind soldul curent al contului de card sau istoria ultimelor tranzacţii efectuate cu cardul;

plata facturilor pentru utilităţi , efectuată în contul furnizorilor acestor servicii, furnizori care au un contract cu banca deţinătoare a terminalului;

încărcarea (sau descărcarea) cardurilor plătite ( încărcarea cu minute a uni card de telefon sau încărcarea cu bani a unor carduri cu cip de tip ePortmoneu-ePuse);

avansul de numerar ( Cash Advance), în cazul în care terminalul se află într-o agenţie bancară şi deţinătorul de card doreşte să obţină numerar din contul său de card ;

operaţii administrative pentru terminal; alte operaţii.În prezent, în lume există peste 12 milioane de terminale de plată

POS şi peste 1,2 milioane bancomate ATM. Referitor la accesul la echipamente sau proceduri de prelucrare a

datelor, automatul programabil poate, prin utilizarea combinată a tehnicilor de transmisie şi prelucrare a datelor (telematică ), să opereze cu referinţă în timp real date administrate de o unitate centrală ( on- line) sau fără referinţă ( off - line).

În funcţie de condiţiile de poziţie şi de gradul de înzestrare tehnologică, transferul electronic al fondurilor la punctele de vânzare

91

implică o diversitate de procese de lucru31: terminale la punctele de vânzare cu circuit deschis (ON LINE); terminale la punctele de vânzare cu circuit închis (OFF LINE);

A. Terminale la punctele de vânzare cu circuit deschis (ON LINE)

Derularea operaţiunilor prin terminalul de la punctele de vânzare cu circuit deschis implică următoarele operaţiuni:

1. clientul va introduce cardul în dispozitivul electronic;2. comerciantul, prin intermediul tastaturii va scrie pe ecranul de afişaj

al dispozitivului valoarea bunurilor cumpărare;3. dacă clientul acceptă această sumă, el trebuie sa apese o tastă

specificată;4. un semnal luminos va îndruma cumpărătorul sa introducă numărul sau

personal de identificare (PIN);5. dacă pin-ul va fi acceptat (va fi cel corect), atunci dispozitivul

electronic va începe înregistrarea tranzacţiei;6. valoarea tranzacţiei va fi comunicată cardului, verificându-se totodată

dacă disponibilul din contul personal este suficient pentru a acoperi valoarea cumpărăturilor;

7. se va prelua suma respectivă din contul clientului şi se stabileşte noul sold. Totodată, tranzacţia va fi înregistrata în "Agenda" de informaţii a cardului;

8. dispozitivul va emite o chitanţa în doua exemplare (una pentru client, alta pentru comerciant);

9. un nou semnal luminos va confirma efectuarea completă a tranzacţiei, returnându-se totodată clientului cardul sau de credit.

B.Terminalele la punctele de vânzare cu circuit închis (OFF LINE)

În condiţiile în care lipsesc posibilităţile de interconectare cu calculatorul băncii, operaţiile de deconectare pot fi realizate prin înregistrări electronice în contul fiecărui participant: client şi bancă, utilizându-se trei carduri inteligente (Smart Card) distincte: unul care aparţine utilizatorului (USER Card), unul care aparţine comerciantului (Job Card sau Merchant Card) şi un altul încorporat în dispozitiv (Device Card) ce aparţine băncii emitente a cărţilor de plată propriu-zise.

Cardul de credit propriu-zis (USER Card) aparţine şi este utilizat de către titularul ei pentru efectuarea cumpărăturilor la punctele de vânzare a bunurilor de consum. Job Card sau Merchant Card aparţine comerciantului şi captează toate detaliile privind tranzacţiile comerciale desfăşurate cu clienţii

31 C. Basno, N. Dardac, ”Sisteme de plăţi, compensări şi decontări”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003, p.41.

92

băncii emitente a cardului. În plus, Job Card are sursă proprie de energie şi deţine o capacitate mult mai mare de stocare a datelor. Device Card înregistrează toate informaţiile legate de fiecare tranzacţie efectuată de comerciant cu clientul său, banca efectuează decontările între clienţi şi comerciant, debitând astfel conturile clienţilor, concomitent cu creditarea celui al comerciantului.

În fiecare bancă ce deţine o reţea proprie de transfer electronic de conturi atât în circuit deschis, cât şi în circuit închis, există un compartiment special pentru efectuarea decontărilor respective.

3.7. Riscurile în sistemele de plată electronice

Dezvoltarea puternică din ultimii ani a comerţului electronic, nu reprezintă decât unul din factorii determinanţi ai reorientărilor radicale spre e-banking.

Există însă şi puncte slabe ale sistemului de plată electronic. Printre acestea se număra riscurile. În cazul transferului electronic de fonduri se manifestă următoarele riscuri:

- riscul de pierdere sau furt;- riscul de falsificare;- riscul de fraudă;- riscul operaţional;- riscul de neplată;- riscul de personal;- riscul de reglementare;- riscul de publicitate.

3.7.1. Riscul de pierdere sau furt

Posesorii de carduri sunt instruiţi foarte bine asupra modului de utilizare al lor, prin intermediul materialelor promoţionale, dar şi cu ajutorul agenţilor de vânzări, abilitaţi de unităţile bancare emitente de carduri, pentru a ţine o legătură permanentă sau ori de câte ori este nevoie, între clienţi utilizatori de carduri şi bănci. La eliberarea cardurilor utilizatorii sunt informaţi şi asupra a ceea ce trebuie să întreprindă în anumite cazuri de deposedare sau pierdere de card. Ca exemplu, ar fi: pierderea, furtul, deteriorarea, toate fiind cazuri de forţă majoră.

O condiţie primordială este anunţarea imediată a serviciului de evidenţă şi informaţii privind cardurile, utilizatorul apelând unul din numerele de telefon pe care le primeşte de la banca emitentă, număr de telefon care poate fi apelat la orice ora şi în orice zi a săptămânii. Din momentul anunţării, cardul în cauza nu mai poate fi apelat pentru nici un fel de operaţiune. Este bine, însă, ca

93

utilizatorul să ia nişte măsuri menite să nu creeze asemenea probleme, cum ar fi:

Păstrarea cardului într-un loc sigur cu alte documente de identitate, fără pericolul deteriorării sau demagnetizării, departe de curiozitatea copiilor.

Păstrarea în loc sigur a codului PIN de identificare, fără de care nu se poate efectua nici o operaţiune cu ajutorul cardului (de aceea codul PIN nu trebuie sa fie păstrat în acelaşi loc cu cardul).

Utilizarea cardului să se facă conform procedurilor stabilite de bancă, deoarece la a treia eroare de utilizare, cardul este reţinut şi nu poate fi eliberat decât de funcţionarul băncii care constată eroarea făcută şi, dacă este cazul, restituirea cardului către utilizator.

Periodic, utilizatorul trebuie să consulte extrasele de cont eliberate de bancă, pentru a avea evidenţa operaţiunilor cu ajutorul cardului.

3.7.2. Riscul de falsificare

Posesorul unui card trebuie sa fie conştient de necesitatea efectuării unor verificări în procesul utilizării cardului, având ca scop prevenirea utilizării greşite, iar compania care acceptă carduri, trebuie să recunoască procedurile impuse la folosirea acestora. Una din aceste verificări o reprezintă necesitatea existenţei unei holograme pe faţa cardului. Holograma s-a impus ca fiind cea mai eficientă în asigurarea securităţii cardurilor. Mai mult de un sfert din pierderile înregistrate în tranzacţiile cu carduri, este rezultatul contrafacerii, de aceea se impune autentificarea deţinătorului şi a cărţii de plată.

A. Autentificarea deţinătoruluiCea mai eficace tehnică pentru autentificarea deţinătorului este pin-ul.

La aceasta se pot adaugă modalităţi suplimentare de identificare biometrică. Pin-ul este eficient dacă este transmis de la terminalul POS-în circuit deschis la banca emitentului şi invers, pentru primirea autorizaţiei de efectuare a tranzacţiei.

B. Autentificarea cărţii de platăAutentificarea cardului şi a conţinutului acestuia trebuie făcută în

momentul verificării valabilităţii pin-ului. Nu există tehnici pentru autentificarea actualelor carduri din material plastic, deşi VISA şi EUROPAY au prezentat mijloace de securitate ce pot fi uşor vizualizate.

3.7.3. Riscul de fraudă

Încă din 1995, VISA şi EUROPAY au început o serie de strategii antifraudă. În cazul infracţiunilor cu cărţi de credit, emitenţii acestora dispun de resurse pentru acoperirea pierderilor, dar în cazul cărţilor de debit, pentru care profitul emitenţilor este foarte mic, creşterea pierderilor prin fraudă este de

94

neacceptat. Emitenţii care nu-şi pot proteja cărţile de debit împotriva fraudei, înseamnă că nu pot proteja fondurile clienţilor.

Principiul securităţii plăţilor electronice vizează trei niveluri de lucru, incluse în protocolul SET (Secure Electronic Transaction) elaborat de VISA şi EUROCARD/ MASTERCARD:

autentificarea reciprocă a părţilor implicate în tranzacţie pentru determinarea validităţii calităţii pretinse de fiecare;

confidenţialitatea informaţiilor în sensul că nici un terţ nu va fi capabil să intercepteze datele tranzacţiei în mod neautorizat;

integritatea datelor tranzacţiei pentru asigurarea similitudinii între cele transmise de o parte şi cele recepţionate de cealaltă parte.

Apariţia Internet-ului a determinat realizarea de fraude sub alte forme, ca:

"escrocherie virtuală" în care o aşa zisă bancă ascunde în spatele ei mai mult impostori, care sub o siglă pompoasă şi un design atractiv al side-web-ului, încearcă sa păcălească clienţii naivi cu o ofertă de servicii aparent foarte avantajoasa şi cu obligaţie iniţială de a vira o suma modică (50-100 USD) pentru derularea tranzacţiilor.

interceptarea de către "hacheri" a datelor privind cărţile de credit, deseori transmise neglijent de către proprietari, în forma necriptată şi folosirea frauduloasă a acestora.

3.7.4. Riscul operaţional

Există şi cazuri în care întreg sistemul informaţional al unei banci este inutilizabil, datorită unor defecţiuni apărute, sau unele ATM-uri nu funcţionează din lipsă de numerar. Acestea toate însă fiind anunţate pe ecranul ATM-ului, utilizatorul nu trebuie să intre în panică, fiind conştient că nu este vina lui că se întâmpla lucrul anunţat. Şi în aceste cazuri se pot apela serviciile non-stop pentru a solicita lămuriri asupra modului de revenire la starea de lucru iniţială. Mai pot exista de asemenea riscuri privind utilizarea frauduloasă a dispozitivelor electronice, evidenţa operaţiunilor sau informarea consumatorilor.

În ce priveşte utilizarea frauduloasă a dispozitivelor electronice, în activitatea de transfer electronic de fonduri, sunt utilizate reţele de telecomunicaţii obişnuite, acestea fiind susceptibile de a fi interceptate ori bruiate. Dacă exemplificăm, există situaţia în care există un ATM conectat la computerul central al băncii, prin intermediul unei linii telefonice ce poate fi interceptată şi astfel se realizează dirijarea echipamentului. Chiar dacă există coduri, acestea pot fi sparte. Evidenţa operaţiunilor are în vedere evidenţierea valorii fondurilor transferate prin computer şi existenţa dovezilor scrise ale operaţiunilor. Primele ATM-uri nu furnizau chitanţe, acesta fiind un drept al posesorului de card.

95

Situaţiile care dau naştere la discuţii sunt rezultatul direct al defecţiunilor, fraudelor sau erorilor, cum ar fi:

pierderea fişei de transfer a cec-ului sau a cardului de către bancă, ceea ce a dus la necreditarea contului clientului;

un transfer către o terţă persoană este uitat, pierdut sau întârziat de către bancă, rezultând neîndeplinirea unei obligaţii a clientului faţă de unul dintre creditorii săi;

nerespectarea de către bancă a obligaţiei de a păstra secretul operaţiunilor;

efectuarea fără autorizaţia clientului a unor plăţi din contul acestuia către terţe persoane;

omisiuni privind efectuarea sau anularea unor ordine de plata; sume debitate greşit din contul clientului prin fraudă sau erori tehnice

sau umane; omisiunea băncii de a se supune altor instrucţiuni; ruperea relaţiilor cu clienţii ca urmare a neglijării sarcinilor pe care o

bancă le are faţă de aceştia.Informarea clienţilor reprezintă o problemă importantă pentru sectorul de

prestări - servicii care, în cazul vânzărilor de bunuri, pentru derularea tranzacţiei necesită informarea în prealabil a consumatorului.

3.7.5. Riscul de neplată

În cadrul relaţiilor dintre partenerii participanţi la decontare, apare termenul de "răspuns" care poate conţine unul dintre următoarele tipuri de mesaje referitoare la card:

acceptare pentru toată suma plăţii; solicitare de instrucţiuni suplimentare la o adresă, într-un interval

de timp şi prin proceduri cunoscute de plată din obligaţiile reciproce; neacceptarea ca mijloc de plată; neacceptarea ca mijloc de plată cu solicitarea comerciantului de a

confisca respectivul card.Principalele forme ale riscului de neplată sunt următoarele:Riscul principal - posibilitatea ca o parte să piardă întreaga sumă

implicată într-o tranzacţie, inclusiv din cauza existenţei unui interval de timp între introducerea tranzacţiei iniţiale în sistemul de plată şi decontare finală.

Riscul de lichiditate - posibilitatea ca un participant la decontare să nu poată deconta soldul debitor la termenul stabilit, din cauza faptului că nu are suficiente active lichide, fără ca acest fapt să arate ca nu este solvabil la o dată neprecizată în viitor.

Riscul de creditare - posibilitatea ca o parte să nu poată deconta integral o obligaţie, nici la termenul stabilit, nici la alt termen ulterior. Riscul de credit reprezintă pierderea pe care a suportat-o banca dacă un client sau un alt

96

partener nu şi-ar îndeplini obligaţiile contractuale. Riscul de credit este implicit în produsele bancare tradiţionale şi în contractele de tipul produselor derivate.

Riscul de piaţă - este un risc dat de posibilitatea ca într-o tranzacţie în curs de desfăşurare, datorită neîndeplinirii la termenul stabilit de către o parte a obligaţiilor sale privind decontarea, o altă parte solvabilă având neasigurată la risc poziţia de piaţă, să fie împiedicată să obţină la timp câştigul scontat. Acest risc apare ca urmare a modificărilor variabilelor de pe piaţa direct observabile cum ar fi ratele de dobânda, cursurile valutare şi modificări ale preturilor pe piaţa. În vederea gestionării acestor riscuri, banca utilizează un sistem de limite privind poziţia valutară, contrapartide, instrumente.

Riscul sistemic - posibilitatea ca neîndeplinirea obligaţiilor asumate de un participant la decontare într-un sistem interbancar de transfer de fonduri să fie cauză a neîndeplinirii şi de către alţi participanţi la decontare a obligaţiilor la termenele stabilite.

3.7.6. Riscul de personal

Personalul utilizat în activitatea cu carduri trebuie să fie specializat, această fiind cauza pentru care a fost necesară înfiinţarea unor departamente distincte în cadrul băncilor. Împrumutul de personal din cadrul altor sectoare bancare, nu va ajuta la realizarea de performanţe bancare. Rezultatele optime apar doar în cazul în care lucrătorul bancar se identifică cu produsul realizat.

O forma a riscului de personal poate fi considerată şi frauda efectuată de funcţionarii băncii sau de clienţii acestuia. Exemplificând, considerăm cazul în care funcţionarul care întocmeşte statul de plată poate crea un salariu fictiv, pe baza căruia, prin intermediul sistemului de transfer electronic de fonduri, să emită o creditare pe numele respectiv, care va fi depozitată în contul său. Frauda salariaţilor poate fi prevenită prin verificări operative simple, la întâmplare, a tranzacţiilor efectuate.

3.7.7. Riscul de reglementare

Desfăşurarea activităţii cu carduri în ţara noastră, se desfăşoară în conformitate cu reglementările32"privind principiile şi organizarea plăţilor cu card de către societăţile bancare".

În cadrul acestui Regulament, sunt explicaţi termenii şi expresiile ce apar în cardul tranzacţiilor cu carduri. Pentru succesul iniţiativei legislative propuse, băncile trebuie să fie preocupate de perfecţionarea serviciilor pentru persoane fizice şi implementarea în scurt timp a proiectelor de perfecţionare a tehnologiei utilizate.

3.7.8. Riscul de publicitate32 Ibidim, pct. 21.

97

La baza folosirii în masă a unui nou produs, se află publicitatea, care determină calitatea şi eficienţa produsului în proporţie de 70%. În momentul în care o bancă doreşte să îşi lanseze un nou produs, ea trebuie să ştie exact să-şi definească produsul respectiv şi, de asemenea, să ştie cărui segment de populaţie se adresează produsul.

Riscul de publicitate constă de fapt în modul în care se prezintă un nou produs pe piaţă (sloganul folosit pentru promovarea lui). De altfel, produsul trebuie sa aibă la bază sondaje publicistice, pentru a se putea observa cum s-au comportat subiecţii vizaţi.

3.8. Cardurile în România

Cardurile au fost acceptate pentru prima dată în România în anul 1973, în cadrul Oficiului Naţional de Turism şi numai pentru persoanele fizice nerezidente. Bazele activităţii cu carduri s-au pus în 1992 când un număr cinci bănci, Banca Comercială Română, Banca Agricolă, Banca Română de Dezvoltare, Bancorex, şi Banca Comercială „I. Ţiriac” s-au angajat în emiterea de carduri şi crearea condiţiilor pentru acceptarea la plată de către firmele româneşti. Aceste bănci şi-au creat departamente specializate în operaţiuni cu carduri şi au aderat la sistemele internaţionale VISA în 1993 şi EUROPAY în 1994. În 1995 aceste bănci au constituit societatea ROMCARD specializată în procesarea tranzacţiilor cu carduri şi în autorizarea plăţilor. Principalul motiv al creării ROMCARD a fost aprecierea băncilor că este mai eficient să utilizeze în comun nodurile de comunicaţii ale unei societăţi specializate, decât să facă investiţii separate în noduri electronice individuale de acces către sistemele internaţionale.

ROMCARD este un centru de autorizare vocală a operaţiunilor derulate de comercianţi, autorizare electronică a eliberărilor de numerar de la ATM, nod electronic de acces la VISA şi EUROPAY de autorizare, compensare şi decontare, nod de acces pentru băncile emitente de carduri către reţelele ROMCARD. Partenerii Romcard sunt în principal bănci importante, iar toate serviciile sunt furnizate în conformitate cu standardele internaţionale, sub reguli stricte bazate pe certificările de confirmare a compatibilităţii Romcard, semnate cu organizaţiile internaţionale: MasterCard, VISA, American Express, Diners Club, JCB.33 Un element important, care a asigurat promovarea acestui instrument bancar ca mijloc de plată, l-a reprezentat demararea programelor de emisiune cu carduri în monedă naţională. Cardurile emise de băncile româneşti (întâi în valută şi apoi în lei) sunt orientate către o clientelă foarte diversă, predominând cardurile pentru plată salariilor, clienţii având posibilitatea de a opta pentru o anumită bancă emitentă, pentru un anumit sistem internaţional de decontare, pentru carduri naţionale sau internaţionale.33 http://www.romcard.ro/nou/index.php.

98

Indiferent că sunt de debit sau de credit, embosate sau nu, acceptate pe plan naţional sau internaţional, pentru persoane fizice sau pentru companii, cardurile româneşti au fost emise sub o marcă internaţională, cu excepţia primului card emis în lei - cardul Prima - care era un card proprietar. Acesta a fost emis de BRD-GSG, în decembrie 1995, şi putea fi utilizat numai pe imprintere cu autorizarea vocală a tranzacţiilor. Până la sfârşitul anului 1999 - când au fost retrase din circulaţie - au fost emise aproximativ 5.000 de carduri Prima, în două variante34:

- cărţi de debit/credit pentru persoane fizice, - cărţi de debit pentru persoane juridice,

Primele carduri româneşti sub marca VISA au fost emise începând cu anul 1995:

- Banca Comercială „Ion Ţiriac” a lansat VISA Clasic.- Bancorex a emis cardul de debit în valută -VISA Business- pentru

companii; - BCR a lansat la sfârşitul anului 1995 un card destinat firmelor ai

căror angajaţi călătoresc în străinătate în interes de afaceri -BCR VISA Business.

În anul 1996, au fost emise primele carduri în lei: - cardul Ultra Electron, emis de către BancPost, sub licenţa VISA

(BancPost devenind astfel prima bancă românească emitentă de carduri Visa, în lei);

- cardul BCR Maestro, card destinat persoanelor fizice pentru obţinerea de numerar de la ATM-uri dar şi pentru plata mărfurilor şi serviciilor la comercianţii care afişează sigla Maestro şi sunt dotaţi cu POS-uri.

La începutul lunii octombrie 2001 se aflau în circulaţie 53 de tipuri diferite de carduri active. Indiferent că sunt de credit sau de debit, embosate sau nu, acceptate intern sau/şi internaţional, pentru persoane fizice sau companii, cardurile româneşti au fost emise sub mărcile VISA, AMERICAN EXPRESS şi EUROPAY.

Valoarea tranzacţiilor cu carduri emise în România în anul 2002 a fost de aproximativ 35.000 de miliarde lei potrivit băncilor. Au fost lansate pe piaţa cardurilor 5 noi bănci emitente, astfel că din cele 40 de bănci din sistem, 14 sunt emitente active de carduri. Numărul cardurilor puse în circulaţie, din decembrie 1995, a depăşit 2,1 milioane bucăţi, peste 1 milion fiind emise numai în 2001. Luând în considerare faptul că un deţinător poate avea mai multe carduri, nu neapărat toate active, iar 90% din cardurile emise sunt carduri de salarii, se estimează că în jur de 1,7 milioane de români sunt deţinători de carduri.

La 31 mai 2003 se înregistrau în circulaţie un număr de peste 4 milioane de carduri valide cărora le corespundea o valoare anuală a tranzacţiilor de peste 2 miliarde USD. Cum 80% din carduri sunt de salarii, iar în România 34 Lucian Ionescu, ”Băncile şi operaţiunile bancare”, Editura Economică, Bucureşti , 1996, p. 417.

99

sunt 4,5 milioane de salariaţi, se poate spune că în România cardul a devenit un fenomen în masă. Cu toate acestea, la 8 ani de la emiterea primului card, cultura cash-ului este încă foarte înrădăcinată la Români, cumpărăturile prin card la comercianţi deţinând o pondere de 3,5% din valoarea tranzacţiilor. Numărul conturilor de card deschise la băncile emitente a crescut cu 231.000 în primele trei luni ale anului 2003, potrivit raportărilor băncilor comerciale la Banca Naţională a României. Din cele 3.478.000 de conturi de card deţinute de populaţie şi companii la 31/12/2002, 82% sunt deschise la BCR, BancPost şi BRD. În aceeaşi perioadă numărul cardurilor valide a crescut cu 146.500. Astfel la 31.12.2003 pe piaţă existau 3.598.000 de carduri valide.

Potrivit datelor raportate periodic de bănci la BNR, până la sfârşitul anului 2004 au fost emise circa 7,1 milioane de carduri, în timp ce la sfârşitul anului 2003 acelaşi indicator înregistra valoarea de 5,5 milioane, creşterea fiind de 28%. „Brand-urile cel mai des întâlnite sunt VISA MasterCard, Maestro”- afirma Denisa Grădinaru, referent de specialitate la BNR. „În anul 2004 s-au efectuat tranzacţii în valoare de aproximativ 213.000 miliarde de lei, creşterea fiind de circa 46% faţă de anul 2003, când valoarea tranzacţiilor a fost de 152.000 miliarde de lei. Volumul tranzacţiilor în 2004 a crescut cu aproximativ 24% faţă de 2003, această creştere fiind devansată de creşterea valorii tranzacţionate” explică Denisa Grădinaru.35

Piaţa bancară a cardurilor aproape că a explodat în ultimii 2 ani, iar 2006 a fost de asemenea, în primele 6 luni, prilej pentru a continua diversificare în oferta de carduri propusă de bănci. Potrivit cifrelor BNR, în acest moment, în România sunt în circulaţie aproape opt milioane de carduri bancare, mai precis - 7,8 milioane. Piaţa cardurilor din România arată astfel în 2007: peste 10 milioane de carduri bancare în circulaţie, peste 214 milioane de tranzacţii efectuate, în valoarea de 20 de miliarde de euro - cu 66% mai mult faţă de 2006. Volumul financiar care a fost tranzacţionat prin intermediul cardurilor a reprezentat 16,5% din produsul intern brut. 36

Piaţa cardurilor în 2008 a înregistrat cea mai mare creştere reală, puţin sub 30%, ajungând la 11,5 milioane de carduri, şi va avansa în acest an cel puţin cu acelasi procent.

În perioada martie 2008 – martie 2009, portofoliul de carduri valide din circulaţie, atât al băncilor cât şi al IFN-urilor, a crescut cu un milion de carduri, potrivit datelor centralizate de către BNR. Este pentru prima oară în istoria pieţei cardurilor din România când ritmul anual de creştere scade sub 10% până la 8,4%. Ĩn ultimii cinci ani, acest ritm de creştere a scăzut uşor de la 25% în 2003 la aproximativ 18% în 2007. De asemenea, este tot pentru prima oară când cardul de credit este principala sursă de creştere a portofoliului de carduri. Ĩn perioada analizată, soldul cardurilor valide de credit a crescut cu 540.000 în vreme ce soldul cardurilor valide de debit a crescut cu 500.000 .

35 Evenimentul zilei nr.9/2009, interviu cu Denisa Grădinaru – referent de specialitate BCR.36 http://www. newsin.ro/card-piaţa-cardurilor-cash.php.

100

De remarcat că în vreme ce cardul de debit a înregistrat o creştere constantă de-a lungul întregului an 2008, emiterea cardului de credit s-a contractat odată cu venirea crizei (trimestrul IV al anului trecut). Practic, în perioada martie – septembrie 2008 cardurile de credit din circulaţie au crescut cu jumătate de milion, pentru că în următoarele şaşe luni numărul de noi carduri de credit să se reducă substanţial la numai 40.000.

Tabelul nr. 3.1. Evoluţia numărului de carduri

Indicator

31.03.2008

30.06.2008

30.09.2008

31.12.2008

31.03.2009

Numărul de

carduri emise

18 930 445

20 181 404

21 796 726

22 851 795

23 549 016

Numărul de

carduri valide

în circulaţ

ie

12 305 678

12 871 127

13 299 322

13 256 654

13 029 990

Numărul de

carduri active

8 116 776

10 929 270

10 851 796

11 075 764

10 955 727

Numărul de

carduri valide

cu funcţie

de debit

10 050 309

10 318 247

10 524 749

10 802 445

10 532 275

Numărul de

carduri valide

cu funcţie

de credit

2 210 602

2 502 404

2 707 331

2 719 048

2 752 026

Sursă : BNR

101

Cele mai multe carduri continuă să fie cele de debit, numărul lor fiind de 10,53 milioane de instrumente la sfârşitul lunii martie, cu 2,5% mai puţine decât în decembrie 2008. Pe de altă parte, numărul cardurilor de credit s-a majorat cu 1,2%, până la 2,75 milioane de instrumente.

Un alt efect al crizei este şi preocuparea băncilor pentru diminuarea costurilor de administrare ceea ce a condus la eliminarea din portofoliu a cardurilor care nu mai generau tranzacţii astfel încât, deşi băncile au continuat să emită carduri, soldul total al cardurilor valide la finalul lunii martie 2009 era aproximativ acelaşi cu cel înregistrat în septembrie 2008. Graficul nr.3.5. Numărul de carduri pe locuitor, la sfarşitul anului 2008.

Aceasta este explicaţia şi pentru scăderea cu 270.000 a cardurilor de debit în primul trimestru din 2. Ponderea instrumentelor la totalul populaţiei este de numai 54% comparativ cu anul anterior. Potrivit datelor comunicate de Banca Centrală Europeană, numărul cardurilor de debit şi de credit a crescut pe parcursul anului 2008 în ţara noastră cu 26,96%, faţă de media UE de 4,84%. Ritmuri înalte de creştere s-au mai înregistrat în Irlanda - 26,89%, Cipru - 22,7% şi Bulgaria - 20,7%.

Cu toate acestea, dintr-un total de 638,76 milioane de carduri cu instrucţiuni de plată valide pe teritoriul Uniunii Europene, la finele anului trecut în România circulau doar 11,68 milioane de unităţi. Cu alte cuvinte, doar unul la doi locuitori, cea mai slabă distribuţie dintre statele membre, după cum arată statistica BCE.

Din acest punct de vedere, primele poziţii sunt ocupate de Marea Britanie, cu 2,38 carduri/locuitor, Olanda - 1,91 carduri/locuitor şi Luxemburg - 1,84 carduri/locuitor. În „noua Europă”, cel mai bine se plasează Lituania, cu 1,13 carduri/locuitor, urmată de Letonia, cu 1,04 carduri/locuitor şi Bulgaria, cu 0,94 carduri/locuitor. Ca număr de carduri de debit, pe teritoriul României erau active la finele anului trecut 9,8 milioane de carduri, de 10 ori mai puţine decât în Germania, liderul de necontestat al UE, cu 95,5 milioane de carduri de debit. Celelalte două mari puteri europene bancarizate sunt Marea Britanie, unde se înregistrează 71,6 milioane de

102

unităţi, şi Franţa, cu 64,3 milioane de carduri. În ceea ce priveşte cărţile de credit, cele mai multe sunt emise în Marea Britanie, 67,3 milioane de unităţi, urmată la mare distanţă de Franţa, cu 32,7 milioane de unităţi. Foarte atenţi cu finanţele lor, nemţii evită supraîndatorarea, astfel că Germania contribuie la cele 142 de milioane de carduri de credit emise în UE cu numai 2,56 milioane de unităţi. Mult mai multe circulau la finele anului trecut în Polonia - 7,8 milioane de unităţi, Portugalia - 7,3 milioane şi Grecia - 6,7 milioane. România avea emise 1,84 milioane de carduri de credit, la egalitate cu Cehia şi la mică distanţă de Ungaria, 1,7 milioane de unităţi. La finele anului trecut, trei sferturi din tranzacţiile cu instrucţiuni de plată de pe teritoriul României erau reprezentate de transferurile de credit, 75,7% din total. Potrivit statisticilor Băncii Centrale Europene, ţara noastră ocupă din acest punct de vedere locul al doilea în UE, după Bulgaria, unde transferurile de credit totalizau 82%. De altfel, acest comportament este specific majorităţii statelor din Europa Centrală şi de Est,  rate înalte înregistrându-se şi în Ungaria - 72,6% sau Polonia - 68,4%. Restul tranzacţiilor cu instrucţiuni de plată realizate pe teritoriul României sunt împărţite între: plăţi cu cardul - 14%, debitare directă - 6,8% şi cecuri - 3,3%.

Plata facturilor către utilizatorii de utilităţi prin intermediul ATM-urilor este unul dintre cele mai tentante prin care clienţii işi economisesc timpul petrecut la ghişeele aglomerate. Sub acest aspect, BRD are un număr mare de contracte cu diferiţi furnizori, incluzând pe lângă operatorii de telefonie mobilă (prezenţi şi la unele din celelalte bănci) şi furnizorii de utilităţi: apă, gaze, curent, telefonie fixă. Prin ATM se pot achita aproape toate tipurile de facturi. Condiţia este de obicei ca abonatul să fie titularul unui card de debit (cont curent) în lei sau în valută emis de băncile cu care furnizorul a încheiat înţelegeri în acest sens. Cardul de debit permite posesorului să obţină bunuri sau servicii prin debitarea directă a contului personal. Prin acest card, numerarul poate fi retras la nivel naţional sau internaţional şi permite reglarea tranzacţiilor făcute de comercianţii afiliaţi la reţea. Comisioanele variază în funcţie de bancă, iar informaţiile pe care trebuie să le cunoască abonatul sunt numărul de cont de abonat şi numărul facturii. Printre băncile care permit plata facturilor de utilităţi direct de la ATM cu cardul se numără Banca Comercială Română, BRD, Bancpost. Procedura este foarte simplă: clientul introduce cardul în bancomat, alege opţiunea “Plăţi facturi” şi se selectează furnizorul.

În funcţie de fiecare bancă şi furnizor în parte va fi necesară introducerea codului de client de pe factura sau numărul acesteia, precum şi suma plătită. Există şi situaţii, de exemplu la BCR, unde clientul va trebui să semneze în prealabil o convenţie pentru plata facturilor la ATM. Aceasta va conţine codul de client de pe factura furnizorilor astfel încât ulterior, în momentul plăţii, este suficientă doar tastarea sumei la ATM.

Banii vor fi transferaţi din contul de card în contul furnizorului iar bancomatul eliberează o chitanţă ca dovadă a efectuării plăţii.

Graficul nr. 3.6. Evoluţia numărului de ATM

103

Sursă : BNR

Astfel, din 2007 până în martie 2009 numărul acestora a crescut simţitor datorită

inovaţiei în materie de servicii pe care banca le pune la dispoziţia consumatorul în vederea obţinerii veniturilor din tranzacţii cu cardurile încurajând şi creşterea numărului posesorilor de carduri. Reţeaua de ATM-uri deşi oferă un număr redus de operaţiuni, mai ales într-o piata ca România, încă bazată pe cash, are un numar mare de utilizatori.

Graficul nr. 3.7. Tranzacţii de plată cu carduri cu funcţie de debit şi de credit

Sursă : BNRAtât tranzacţiile de plată cu carduri cu funcţie de credit, cât şi cele cu

funcţie de debit au înregistrat creşteri în decursul anului 2008. În acest context se poate preciza faptul că, acest mijloc modern de plată respectiv ATM-ul înlesneşte o facilitate fiscală beneficiarului de drept prin uşurinţa cu care işi poate plăti utilităţile; astfel, avantajul principal al clientului îl repezintă scutirea timpul efectiv petrecut în bancă aşteptând la ghişeele de casierie. Toate aceste operaţiuni nu însumează mai mult de 2-3 minute pe tranzacţie.

104

Concluzionând se poate afirma faptul că acest instrument electronic de plată constituie un avantaj reprezentativ pentru utlizatori reducând foarte mult timpul de efectuare ale unei tranzacţii bancare.

Numărul tranzacţiilor cu carduri cu funcţie de debit şi de credit se prezintă în tabelul următor:

Tabelul nr. 3.2. Evoluţia tranzacţiilor de plată cu cardul

Indicator

31.03.2008

30.06.2008

30.09.2008

31.12.2008

31.03.2009

Tranzacţii de

plată cu carduri

cu funcţie de debit(milioan

e)

11,08 12,08 13,67 14,45 14,33

Tranzacţii de

plată cu carduri

cu funcţie

de credit(milioan

e)

4,20 3,95 4,24 4,99 4,03

Sursă : BNR

Se poate observa faptul că numărul tranzacţiilor cu carduri de debit sunt duble faţă de numarul tranzacţiilor cu carduri de credit. Un element deloc lipsit de importanţă îl reprezintă aria de acceptare a cardurilor de credit. Aici este, de altfel, şi principalul punct slab al cardurilor proprietare, reţelele în care acestea pot fi utilizate fiind relativ restrânse. De asemenea, şi cardul Băncii Româneşti are un dezavantaj din acest punct de vedere. Fiind un card de tip Maestro, brand consacrat pentru cardurile de debit în cadrul MasterCard, el nu va fi acceptat decât în punctele de acceptare prevăzute cu dispozitive electronice, fiind deci restricţionat la utilizare în cazul unor locaţii prevăzute, de obicei, cu imprintere - hoteluri, restaurante, firme specializate în inchirierea de autoturisme. Restul cardurilor de credit emise în Romania, fiind embosate (imprimate în relief), sunt acceptate atât în România, cât şi în străinătate atât în mediul electronic, cât şi în cel manual.

105

Plata la automatul POS este o altă modalitate modernă de plată folosind cardul de debit sau credit. Punctele electronice de vânzare la comercianţi reprezintă medii electronice de efectuare a tranzacţiilor comerciale şi îmbracă forma unor dispozitive automate, care asigură în timp real autorizarea operaţiunilor şi stocarea informaţiilor financiare, sau chiar decontarea tranzacţiilor efectuate prin intermediul cardurilor. POS-urile au apărut iniţial şi s-au dezvoltat prin necesitatea securizării tranzacţiilor comerciale. Metoda de autorizare prin intermediul operatorului uman antrena costuri ridicate prin prezenţa unui număr mare de operatori şi a unui număr mare de linii telefonice de acces.

Pentru utilizarea serviciului este necesară decât trecerea prin aparat a cardului şi eventual formarea codului PIN, dacă POS-ul este setat să ceară acest cod în cadru tranzacţiei de autorizare. O astfel de setare oferă un plus de siguranţă în utilizarea cardului, în sensul că fără cunosterea codului PIN, o persoană neautorizată nu va putea să efectueze tranzacţii la comerciant. În momentul în care banca declară tranzacţia reuşită, aparatul POS emite o chitanţă în dublu exemplar, care trebuie semnată pe ambele exemplare de plătitor. În paralel contribuabilul va primi o notă care confirmă efectuarea plăţii. În ultimii trei ani numărul automatelor POS a crescut considerabil, dacă în anul 2007 s-a înregistrat un număr de 80.244 în luna martie s-a majorat cu 18%. Evoluţiile în ultimii trei ani a numărului automatelor POS sunt prezentate în graficul de mai jos.

Graficul nr.3.8. Evoluţia numărului POS

Sursă : BNR Comparativ cu numărul de automate pe care le deţinute BCR şi Raiffeisen, BRD deţine locul central îm materie de POS (Point Of Sale) în valoare de 20 000 şi un număr de 1 400 de ATM (Automatic Teller Machine). Pentru a spori numărul de tranzacţii băncile se întrec în oferte, BRD oferă clienţilor care folosesc cardul la cumpărături puncte de fidelitate care pot fi

106

transformate oricând în premii sau pot fi utilizate pentru achiziţionarea altor produse şi servicii bancare.

Graficul nr. 3.9. Numărul ATM şi POS la sfârşitul trimestrului I 2009.

Sursă : E-Finance

Banca Comercială Română deţine un număr total de 1900 de ATM-uri în timp ce Raiffeisen Bank deţinea în luna martie 2009 un număr de 8500 bancomate POS. În 2009, se poate ajunge ca aproximativ 20% din numărul de tranzacţii cu cardul să fie efectuate prin POS la nivelul întregii pieţe. Ca volum, POS-urile ar putea rula aproximativ 12-13% din sumele implicate în tranzacţiile cu cardul. Numărul acesta a crescut faţă de anii precedenţi graţie noilor sisteme alternative de plată a facturilor, cea mai simplă şi mai răspândită metodă este plata facturilor cu ajutorul cardului la ATM sau POS-ul companiilor cu care băncile au încheiate contracte de colaborare. În cazul acesta şi numărul tranzacţiilor au suferit o uşoară scădere la începutul acest an, cu un procent de 3% faţă de anul trecut. Totodata, şi valoarea tranzacţiilor la POS-uri s-a diminuat cu mai mult de 16%, coborând până la 2,42 miliarde de lei. În 2009, a ajuns ca aproximativ 20% din numărul de tranzacţii cu cardul să fie efectuate prin POS la nivelul întregii pieţe.

Graficul nr. 3.10. Numărul tranzacţiilor la POS

107

Sursa:BNR

În ambele cazuri, dezavantajul principal al folosirii acestui serviciu de plată îl reprezintă faptul că necesită plata în numerar a facturilor de utilităţi, indirect ducând la prezenţa fizica a clientului lângă bancomat. Deplasarea persoanală a clientului până la ghişeul băncii constituie de multe ori un dezavantaj întrucat timpul, peiorativ vorbind, este foarte “preţios” şi majoritatea clienţilor preferă o altă modalitate de plată decât de a se deplasa până la sediul băncii.

În primul trimestru din 2009, numărul tranzacţiilor la comercianţi a crescut cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Tot mai mulţi deţinători de carduri le utilizează, fie pentru a plăti la comercianţi, fie pentru a se împrumuta. Condiţiile aspre de acordare a creditelor de nevoi personale a crescut interesul pentru cardurile de credit, băncile întrecându-se în oferte şi promoţii pentru aceste produse. Utilizarea cardurilor de credit în perioade de criză financiară este o soluţie benefică pentru consumatori, întrucât aceştia îşi pot administra banii mult mai bine.

La sfârşitul anului 2008, pe piaţa românească erau active 10,5 milioane de carduri de debit, urmând ca până în 2013 să ajungă la 15,5 milioane de unităţi, potrivit previziunilor Visa România, relevate de un studiu de la începutul anului trecut.

Totodată, anul trecut existau 2,2 milioane de carduri de credit, fiind estimate 6 milioane de unităţi până în 2013, în timp ce numărul POS-urilor se va dubla, la 200.000.

108

CAPITOLUL IV

SISTEME BANCARE DE COMPENSAŢIE. CIRCUITELE DE PLATĂ.

4.1. Conceptul de compensaţie

Compensarea a fost definită pe parcursul timpului în mai multe variante cu acelaşi conţinut. În varianta modernă acceptată de instituţiile internaţionale de specialitate, compensarea înseamnă stingerea obligaţiilor de plată către o bancă cu drepturile de creanţă pe care le are de încasat de la aceeaşi bancă şi stabilirea unui sold care se decontează prin casa de compensaţie.

Compensaţia37 angajează două caracteristici ale unui fenomen, de regulă diametral opuse şi notate pozitiv şi negativ (sau debit şi credit în cazul nostru). Compensarea în sistemul de plăţi înseamnă, pentru fiecare bancă, compararea în cadrul unei perioade date, a drepturilor de încasări (sume creditoare) şi a obligaţiilor de plăţi (sume debitoare), faţă de altă bancă sau faţă de toate celelalte bănci cuprinse într-un sistem dat, în scopul de a stabili măsura în care acestea se anihilează reciproc (se compensează) şi suma netă rămasă de încasat sau de plăti. Această sumă reprezintă valoarea sedimentară ca efect al stingerii definitive a tuturor plăţilor cuprinse în compensare pentru banca respectivă.

Compensarea poate fii definită “un sistem de lichidare de creanţe prin concentrarea tuturor debitelor pentru toţi debitorii şi tuturor creanţelor pentru toţi creditorii, către un singur debitor şi creditor, unde făcându-se apoi diferenţa se obţine, pentru fiecare participant, un simplu şi un singur sold debitor sau creditor, după natura soldului operaţiunilor compensate"38.

4. 2. Tipuri de compensări

În sistemul de compensare întâlnim compensarea pe bază brută (se supun compensării toate operaţiunile dispuse de clienţi) sau compensarea pe bază netă (se compensează numai soldul operaţiunilor reciproce cu fiecare din băncile participante).

I.Decontarea pe bază brută este plata individuală a unei instrucţiuni sau pachet de instrucţiuni. Orice instrucţiune de decontare individuală este în fond un transfer de credit care presupune mişcarea efectivă a fondurilor. Decontarea pe baza brută a fost considerată multă vreme ca o formă greoaie, depăşită, care amplifică volumul transferurilor şi în condiţiile creşterii numărului participanţilor devenea chiar mai puţin operantă. Astăzi, progresele înregistrate pe linia automatizării, care au oferit soluţii alternative de economie

37 C.Basno, N Dardac, op. cit., p 150.38 Ştefan Dumitrescu, “Plăţile fără numerar”, Cartea Românească, Bucureşti, 1931.

109

de fonduri şi de timp au repus în discuţie eficienţa decontării pe baza brută şi posibilităţile pe care le oferă de păstrare a integrităţii şi stabilităţii întregului sistem de decontare.

Să presupunem că avem patru bănci A, B, C, D, fiecare bancă având relaţii cu celelalte trei bănci, o singură casă de compensaţie şi un singur agent de decontare. În total, vom avea şase canale de comunicaţie interbancară posibile: A-B, A-C, A-D, B-C, B-D şi C-D, iar valoare totală a transferurilor reale de fonduri efectuate în conturile societăţilor bancare (necesarul de lichiditate ) este de 280 u.m. (A-B 30, A-C 40, A-D 40, B-C 70, B-D 30, C-D 70), conform figurii nr. 4.1..

20 30

30

Figura.nr.4.1. Exemplu de transfer interbancar de fonduri cu decontare pe bază brută

Caracteristicile decontării pe bază brută, aşa cum rezultă din exemplul de mai sus, sunt:

Numărul canalelor de comunicaţie interbancară posibile = 6 Numărul de mesaje de plăţii interbancare schimbate =10 Numărul transferurilor interbancare de fonduri efectuate în conturile societăţilor bancare =10 Valoarea transferurilor reale de fonduri efectuate în conturile societăţilor bancare (necesarul de lichiditate) =280 u.m.

II. Decontarea pe bază netă. Compensarea cu decontare pe baza netă presupune compararea sumelor debitoare şi creditoare între bănci şi stabilirea soldului final debitor sau creditor. În această acţiune intervin trei părţi, cele două bănci şi casa de compensaţie. Decontarea pe baza netă şi-a dovedit superioritatea faţă de decontarea pe bază brută.

Compensările cu decontare pe bază netă pot fi de două feluri: (a) bilaterale, în care se supun compensării plăţile reciproce dintre

două bănci, stabilindu-se poziţia fiecărei bănci rezultate din această operaţiune (creditoare sau debitoare);

(b) multilaterale, în care intră toate băncile cuprinse în sistemul de compensare şi în care fiecare bancă se reprezintă şi se delimitează de celelalte bănci.

Compensările bilaterale în sistem net presupun relaţii reciproce între perechi de bănci şi se fac atunci când exista un volum apreciabil de operaţiuni

110

Banca C

Banca B

Banca A

Banca D

30

10 40

40

10

20

40

30

între cele doua bănci şi cu caracter de permanenţă. Agentul de compensare stabileşte soldurile debitoare şi creditoare şi le comunică agentului de decontare care efectuează transferurile de fonduri în conturile deschise de cele două bănci la acesta. Fiecare bancă are însă relaţii cu mai multe bănci şi atunci va avea atâtea compensări bilaterale câte bănci corespondente are.

Continuând exemplul de mai sus, în sistemul net sunt calculate poziţiile nete bilaterale (sold debitor sau sold creditor) pentru fiecare bancă participantă şi apoi decontate pentru fiecare combinaţie bilaterală de participanţi.

În total, vom avea şase perechi de decontări bilaterale: A-B, A-C, A-D, B-C, B-D si C-D, cu un necesar de lichiditate in sistem brut de 280 u.m. care în urma compensării se reduce la 120 u.m. (A-B 10, A-C 40, A-D 10, B-C 20, B-D 30, C-D 10), conform figurii nr. 4.2..

Figura.nr.4.2. Exemplu de transfer interbancar de fonduri cu decontare bilaterală pe bază netă Din schema de mai sus, rezultă că sunt şase canale de transfer de fonduri. Soldurile nete de 120 u.m. se decontează prin casă de compensaţie care are cont la banca centrală sau la un agent de decontare. Pe plan intern, compensarea bilaterală se practică pe scară largă în relaţiile zilnice dintre banca centrală şi trezoreria statului.

Caracteristicile decontării pe bază netă, aşa cum rezultă din exemplul de mai sus sunt:

Numărul canalelor de comunicaţie interbancară posibile = 6 Numărul de mesaje de plăţii interbancare schimbate =10 Numărul transferurilor interbancare de fonduri efectuate în

conturile societăţilor bancare =6 Valoarea transferurilor reale de fonduri efectuate în conturile

societăţilor bancare (necesarul de lichiditate) =120 u.m.

Compensările multilaterale sunt cele mai numeroase şi practic antrenează întreg sistemul bancar. Compensarea multilaterală interbancară reprezintă modalitatea de calcul a obligaţiilor şi creanţelor fiecărei societăţi bancare faţă de toate celelalte societăţi bancare participante la compensare.

Avantajul cel mai mare al compensărilor multilaterale constă în economia de fonduri de transfer, plătitorii ne mai fiind obligaţi să deţină

111

Banca C

Banca B

Banca A

Banca D

10

10 10

40

20

10

moneda de plată în volumul necesar în vederea descărcării de obligaţie. Compensările multilaterale aduc şi o reducere a canalelor de comunicaţii interbancare, a transferurilor de fonduri şi a valorii de transfer.

Aceasta are loc în cadrul unui sistem de decontare netă multilaterală prin intermediul Casei de Compensaţii. În desfăşurarea procesului de compensare multilaterală în sistemul de decontare netă sunt parcurse următoarele etape:

1) Stabilirea soldurilor din compensare pe baza sumelor cuprinse în compensare: se notează cu semnul plus cele creditoare şi cu semnul minus cele debitoare.

2) Stabilirea soldurilor provizorii la casa de compensaţii pe baza soldului iniţial şi a celui rezultat din compensaţie: pentru cele deficitare se atribuie semnul minus iar pentru cele excedentare semnul plus;

3) Desfăşurarea operaţiunilor pe piaţa interbancară pentru acoperirea deficitului respectiv valorificarea excedentului;

4) Stingerea efectivă a plăţilor rezultate din compensare pe toate băncile şi determinarea soldurilor definitive de la sfârşitul zilei.

Exemplu de transfer interbancar de fonduri cu decontare multilaterală pe bază netă

Dacă ne referim la cele patru bănci de mai sus, compensarea multilaterală se prezintă astfel:

Etapa1.Stabilirea sumelor aflate în compensare-vezi tabel nr.4.1.:

Tabelul nr.4.1. Compensarea multilaterală pentru patru bănci-u.m.-

C/DA B C D

TOTAL OBLIGAŢII

A - 10 40 30 80B 20 - 30 0 50C 0 40 - 30 70D 10 30 40 - 80TOTAL DREPTURI

30 80 110 60 280

Etapa 2.Stabilirea soldurilor din compensare pentru fiecare bancă participantă - vezi tabel nr.4.2.

Tabelul nr.4.2. Stabilirea soldurilor din compensare-u.m.-

Băncile Sume debitoare

Sume creditoare

Sold debitor Sold creditor

112

A 80 30 50 -B 50 80 - 30C 70 110 - 40D 80 60 20 -TOTAL DREPTURI

280 280 70 70

Sume necompensate = =25,0 %

Sume compensate = =75 %

Etapele 3 şi 4.Presupunînd că băncile din exemplul nostru nu deţin solduri iniţiale la Casa de Compensaţii, rezultatele sunt:

Tabelul nr.4.3. Rezultatele compensării-u.m.-

BĂNCILE Sold iniţial la Casa de

Compensaţie

Sold din compensar

e

Sold parţia

l

Operaţiuni la piaţa

liberă

Sold final la casa de

Compensaţie

A 0 -50 -50 +50 0B 0 30 30 -30 0

C 0 40 40 -40 0D 0 -20 -20 +20 0TOTA

L0 0 0 0 0

În urma compensării băncile A şi D prezintă solduri debitoare de 50 u.m., respectiv 20 u.m., iar băncile B şi C au solduri creditoare de 30 u.m., respectiv 40 u.m..Aceste solduri sunt finalizate prin intermediul Casei de Compensaţie, soldul final al Casei de Compensaţie în urma operaţiunilor desfăşurate fiind egal cu zero.

40

113

Banca B

Banca C

Banca A

Banca D

20

50

20

30

Casa de Compensaţii

Figura.nr.4.3. Ttransferul interbancar de fonduri cu decontare multilaterală pe bază netă

Caracteristicile decontării multilaterale pe bază netă aşa cum rezultă din exemplul de mai sus sunt:

Numărul canalelor de comunicaţie interbancară posibile = 4 Numărul de mesaje de plăţi interbancare schimbate =10 Numărul transferurilor interbancare de fonduri efectuate în

conturile societăţilor bancare =4 Valoarea transferurilor reale de fonduri efectuate în conturile societăţilor bancare (necesarul de lichiditate) =70 u.m.

Numărul canalelor s-a redus la 4, câte unul pentru fiecare bancă (cea de a patra cu sold zero), iar soldul la 70 u.m. În cadrul compensării multilaterale, în final, fiecare bancă se adresează Casei de compensaţii, unii în calitate de creditori care încasează creanţele de la agentul de decontare şi alţii în poziţie de debitori care plătesc agentului de decontare sumele datorate. Cu cât numărul băncilor este mai mare, valoarea tranzacţiilor creşte şi implicit şi eficienţa acestui sistem.

Decontarea pe bază netă şi-a dovedit superioritatea faţă de decontarea pe bază brută şi acest aspect rezultă şi din datele privind cele patru bănci din exemplele anterioare, astfel:

Tabelul nr.4.4. Rezultatele obţinute prin folosirea tipurilor de decontări

Tipul decontării Canale(număr) Transferuri(u.m.)

Decontare brută bilaterală

6 280

Decontare netă bilaterală 6 120Decontare netă multilaterală

3 70

Prin decontarea netă multilaterală numărul de canale s-a redus cu 33%, iar volumul transferurilor cu 75% faţă de decontarea brută bilaterală.

Dacă ne raportăm la momentul efectuării compensării interbancare şi al decontării vom avea : decontare pos t- compensaţie (specifică tehnicilor de lucru mai vechi) sau atunci când se efectuează mai întâi compensarea plăţilor dintre bănci şi decontarea ante-compensaţie (în timp real) când plata între titularii de cont se face anterior, urmare transmiterii informaţiilor nu

114

manual ca în prima forma ci prin tehnologii specifice. Decontările între unităţile care aparţin aceleiaşi societăţi bancare poartă denumirea de decontări intrabancare, iar cele efectuate între unităţi bancare diferite constituie decontări interbancare. Derularea operaţiunilor de decontare intrabancară se efectuează de către fiecare bancă potrivit conceptelor proprii de decontare, atât pe orizontală între unităţile proprii în plan teritorial, cât şi pe verticală între acestea din urmă şi sediul central.

Decontările intrabancare au în vedere totalitatea operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate pentru clienţii ce îi deservesc şi au loc între unităţile teritoriale (sucursale, filiale, agenţii) ale aceleiaşi societăţi bancare, precum şi între acestea, sediul central.

4.3. Sisteme de compensare în România

4.3.1. Case de compensare. Sisteme naţionale de compensare

Sistemele de compensare centralizează zilnic întregul circuit de plăţi iniţiate de titulari dispersaţi în întreaga economie naţională şi asigură stingerea acestora, prin procedeul de compensare. Astfel, compensarea reprezintă singura modalitate de a satisface relaţiile de plăţi între partenerii aflaţi în diferite părţi ale ţării şi incluşi în unul sau altul din circuitele monetare. În acest cadru, în care relaţiile de plăţi între subiecţii economici sunt satisfăcute, ca o consecinţă a acoperirii datoriilor reciproce între bănci, întreaga economie naţională este în măsură să iniţieze noi procese economice şi, în consecinţă, noi plăţi, care vor avea o rezolvare succesivă similară şi care vor sprijini şi facilita, în consecinţă, continuarea proceselor economice. În condiţiile extinderii generalizate a bancarizării, a cuprinderii agenţilor economici şi persoanelor în sistemul bancar ca titulari de cont, efectuarea plăţilor între subiectele economice nu poate fi desfăşurată decât prin cooperare între bănci prin sistemul de compensare a plăţilor.

Casele de compensaţii sunt instituţii specializate în asemenea operaţiuni şi pot fi de stat sau particulare, dar sub controlul băncii centrale. Ele sunt organizaţii nonprofit care prestează servicii, reciproc utile, pentru membrii săi. Controlul băncii centrale se exercită prin contul deschis la aceasta de casa de compensaţie prin care transferă fondurile băncilor în conturile lor deschise la banca centrală. La sfârşitul compensării soldul casei de compensaţii devine nul. În sistemul centralizat există o singură casă de compensaţii care

115

organizează decontarea în mod centralizat pe baza soldurilor nete ale băncilor participante iar decontarea se face prin banca centrală.

În sistemele descentralizate există mai multe case de compensare care calculează poziţia netă a două sau mai multe bănci, iar decontarea se face prin alte bănci, de regulă bănci de prim rang agreate de banca centrală. Indiferent de sistem, casele de compensaţii se numesc agenţi de compensare, iar băncile care asigură decontarea, agenţii de decontare. Deci, compensarea reprezintă numai prima etapă a decontării derulată printr-o entitate nonbancară, iar etapa a doua o constituie transferul de fonduri între băncile participante prin intermediul unei instituţii bancare, alta decât băncile participante, transfer care finalizează plata.

Sistemul naţional de plăţi a fost creat în anul 1995 de banca centrală şi ca o componentă a acestuia s-a organizat sistemul de compensare la nivel naţional. Înainte de 1995 compensările se făceau în sistem bilateral prin intermediul conturilor de corespondent care se ţineau la sediul central al băncilor. În funcţie de resursele existente şi de posibilităţile de completare a deficitelor se efectua transmiterea plăţilor, unele prin intermediul sucursalelor băncii centrale iar altele, direct, prin relaţiile de corespondent dintre bănci. Datorită lipsei unor standarde de timp, decontările întârziau destul de mult, sursele atrase devenind pentru bănci o componentă importantă a resurselor în detrimentul pieţei interbancare şi a interesului pentru atragerea de depozite. Acest sistem a creat numeroase nemulţumiri clienţilor care trebuiau să aştepte perioade destul de mari, şi chiar băncilor care lucrau mai operativ dar intrau în relaţii cu altele cu un sistem de operare mai lent. Ca urmare, începând cu anul 1995 s-a organizat Casa de Compensaţii în cadrul Băncii Centrale pe două paliere: casa de compensaţii interbancară la nivel central şi 41 de case de compensaţii interbancare la nivel judeţean. Continuându-se reforma în sistemul bancar, casa de compensaţii s-a transformat în anul 2001 dintr-o instituţie publică într-o instituţie a sistemului bancar, denumită TransFonD (Societatea Naţională de Transfer de Fonduri şi Decontări) la care Banca Naţională a României deţine 33% din capital şi restul de celelalte bănci din sistem în cote egale. TransFonD are un sediu central în Bucureşti şi 41 de sucursale în ţară (în fiecare capitală de judeţ câte o casă de compensare) şi funcţionează ca agent de compensare al băncii centrale pentru operaţiunile interbancare, cu excepţia transferurilor de fonduri privind trezoreria statului, operaţiunile cu numerar, piaţa valutară, piaţa monetară şi piaţa secundară a titlurilor de stat.

Transferurile interbancare de fonduri pot fi decontate individual pe bază brută. În scopul reducerii necesarului de fonduri şi al simplificării mesajelor de schimb de plăţi, băncile în mod tradiţional, s-au sprijinit pe aranjamente de compensare şi decontare pe bază netă.

4.3.1.1. Sisteme de decontare pe bază netă

116

Sistemul de compensare interbancară pe bază netă constă în faptul că39

băncile participante la compensare, după compensarea intrabancară, stabilesc la nivel central un sold al operaţiunilor financiare reciproce (creditoare sau debitoare) faţă de fiecare bancă cu care are relaţii, pe care îl transmite la instituţia însărcinată cu efectuarea transferului de fonduri între băncile intrate în operaţiunea de compensare. Sistemul de compensare pe bază netă presupune pentru fiecare bancă compararea drepturilor de încasări şi a obligaţiilor de plăţi faţă de o altă bancă sau faţă de celelalte bănci, în scopul de a se stabili măsura în care acestea se anihilează reciproc (se compensează) şi stabilirea sumei nete rămase de încasat sau de plătit.

De aceea sistemul de decontare pe bază netă se realizează bilateral sau multilateral când pentru fiecare participant la sistemul de compensare se stabileşte suma poziţiilor nete în raport cu ceilalţi participanţi. O componentă esenţială a acestui sistem o constituie decontarea operaţiunilor speciale.

B. Subsistemul de decontare pe bază netă bilaterală

Exemplul decontării bilaterale pe bază netă arată că termenii, în ceea ce priveşte numărul total de canale de comunicaţie necesare, diferă faţă de cele ale sistemelor de decontare pe bază brută. Deoarece, în acest caz, băncile compensează obligaţiile lor bilaterale rezultate din multitudinea instrucţiunilor trimise şi recepţionate una de la cealaltă bancă, valoarea totală a decontărilor efectuate este semnificativ mai scăzută, plăţile interbancare având o valoare mai mică de 500 de milioane de lei vechi.

Datorită obiectivelor operaţionale pe care le urmăreşte zilnic, sistemul de decontare pe bază netă bilaterală constituie mecanismul prin care banca centrală pune efctiv în aplicare trei dintre principalele coordonate stabilite de Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României, respectiv:

asigurarea emisiunii regulate de bancnote şi monede metalice, în vederea satisfacerii nevoii de numerar a ţării - se ajunge la formarea unei prime categorii de combinaţii bilaterale care facilitează transferurile de fonduri aferente operaţiunilor cu numerar ale sistemului bancar şi care este constituită din banca centrală, pe de-o parte, şi fiecare bancă, pe de altă parte;

ţinerea în evidenţele sale a contului curent al Trezoreriei Statului - asigură, prin conturile curente deschise în evidenţele sale, transferurile de fonduri între instituţiile publice şi sistemul bancar rezultate în urma relaţiilor financiare care se stabilesc la nivelul întregii societăţi şi al economiei;

efectuarea operaţiunilor de plăţi şi încasări între bănci - reflectă în conturile curente deschise în evidenţele sale toate transferurile bilaterale efectuate între ele prin intermediul conturilor de corespondent.

39 Al. Olteanu, L. Badea, “Management bancar. Caracteristici. Strategii. Studii de caz”, Editura Dareco, Bucureşti, 2003, p 75.

117

Analizând din perspectiva tehnicii bancare, specifice sistemelor de plăţi, se constată că numitorul lor comun îl constituie stabilirea unor combinaţii de câte doi participanţi ( bilaterale), între care se efectuează transferurile de fonduri, dintre care unul este, în mod obligatoriu, Banca Naţională a României.

C. Sistemul de decontare pe bază netă multilaterală

Prin sistemul de decontare netă multilaterală s-a pus în funcţiune un sistem de compensare clasic, organizat pe un singur palier, în care toţi membrii au drepturi şi obligaţii egale.

Principalele patru componente ale unui sistem de acest tip sunt:1. Schimbul de instrumente de plată de debit sau de credit care urmează

a fi decontate, se realizează între participanţi, într-un anumit loc, denumit casa de compensaţii interbancare, în cadrul unui interval de timp obligatoriu;

2. Determinarea în acest interval de timp obligatoriu, de către fiecare participant, a poziţiilor debitoare şi creditoare bilaterale ( reciproce) faţă de toţi ceilalţi participanţi;

3. Calcularea de către instituţia care organizează serviciul de compensare a poziţiilor nete (solduri nete) pe bază multilaterală, prin aplicarea principiului conform căruia suma soldurilor debitoare trebuie să fie întotdeauna egală cu suma soldurilor creditoare, având în vedere că intrările şi ieşirile de fonduri se anulează reciproc pe parcursul fiecărui ciclu de compensare;

4. Decontarea soldurilor debitoare şi creditoare în conturile participanţilor deschise la instituţia care organizează serviciul de compensare.

Toate schimburile interbancare de instrumente de plată pe suport de hârtie se realizează prin intermediul uneia dintre cele 42 de case de compensaţii interbancare ale Băncii Naţionale a României. La activitatea fiecăreia dintre cele 42 de case de compensaţii interbancare pot participa direct toate băncile, prin intermediul a cel mult o unitate bancară care le aparţine. Circuitele de compensare ale instrumentelor de plată, indiferent dacă acestea sunt de debit sau de credit, prevăd durate de timp diferite, în funcţie de localizarea unităţilor bancare ale clienţilor plătitori şi clienţilor beneficiari.

Suma tuturor poziţiilor multilaterale net debitoare într-un aranjament de compensare este întotdeauna egală cu suma tuturor poziţiilor multilaterale net creditoare sau, valoarea fondurilor pe care o casă de compensaţii le primeşte de la toţi participanţii care înregistrează o poziţie multilaterală net debitoare este egală cu valoarea fondurilor pe care această instituţie le plăteşte tuturor participanţilor care înregistrează o poziţie multilaterală net creditoare. Acest mod de înregistrare sau de evidenţă a fluxurilor de fonduri ilustrează cu claritate problemele cărora trebuie să le facă faţă participanţii la operaţiunile unei case de compensaţii multilaterale, în cazul în care un participant cu o poziţie net debitoare este în imposibilitatea de a-şi acoperi obligaţiile de plată în momentul stabilit pentru decontare.

118

D. Subsistemul de decontare în regim special

Sistemul de decontare în regim special a fost conceput să funcţioneze prin două proceduri principale:

prima, destinată decontării finale, în conturile curente ale băncilor, a operaţiunilor de plăţi şi încasări interbancare compensate multilateral de către alte case de compensaţii decât cele ale BNR;

a doua, destinată efectuării decontărilor interbancare ale unor instituţii financiar - bancare al căror obiect de activitate este de importanţă naţională.

Cel dintâi grup de instituţii pentru care banca centrală îndeplineşte rolul de agent de decontare finală este alcătuit din Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare pentru Valori Mobiliare (SNCDD) şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

SNCDD, instituţie autorizată de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare are ca obiect de activitate desfăşurarea operaţiunilor de compensare şi decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare, păstrarea, transferul de proprietate, servicii de înregistrare şi plată a valorilor mobiliare. Decontarea finală a transferurilor băneşti aferente tranzacţiilor încheiate pe piaţa extrabursieră se realizează prin intermediul contului de decontare specială deschis la Banca Naţională a României pe numele SNCDD, care a fost autorizată de banca centrală în calitate de casă de compensaţii interbancară. BVB a fost înfiinţată pe baza deciziei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în scopul realizării unei pieţe organizate pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă, pentru efectuarea continuă, ordonată şi echitabilă a tranzacţiilor cu valori mobiliare.

În vederea efectuării decontării finale şi irevocabile a transferurilor băneşti corespunzătoare tranzacţiilor cu valori mobiliare, cele două case de compensaţii, SNCDD- pentru piaţa extrabursieră şi BVB- pentru piaţa bursieră, remit BNR documentul balanţa pentru decontarea finală precum şi ordinele de plată emise în favoarea băncilor aflate pe poziţii creditoare faţă de casa de compensaţii interbancare. Al doilea grup de instituţii pentru care BNR îndeplineşte rolul de agent de decontare finală este constituit din cele două sisteme internaţionale de plăţi prin carduri: VISA INTERNATIONAL EU/CEMEA şi EUROPAY INTERNATIONAL.

Nefiind persoane juridice române, BNR nu a putut autoriza cele două instituţii în calitate de case de compensaţii interbancare, dar le-a acceptat ca titulari de conturi speciale, conturi care au aceleaşi funcţii ca şi conturile utilizate pentru casele de compensaţii interbancare.

Prin acest subsistem se derulează decontările aferente: operaţiunilor aferente pieţelor de capital; operaţiuni cu carduri;băncilor în regim de decontare specială.

119

4.3.1.2. Sisteme de decontare pe bază brută

Sistemul de decontare pe bază brută este un sistem de transfer de fonduri în cadrul căruia decontarea sumelor se face individual pentru fiecare instrucţiune de plată în parte.

În România în perioada 1996-2005 au funcţionat următoarele subsisteme de decontare pe bază brută:

Subsistemul de decontare brută la sfârşitul zilei a plăţilor de mare valoare;

Subsistemul de decontare brută la sfârşitul zilei a depozitelor constituite de bănci la banca centrală;

Subsistemul de decontare brută la sfârşitul zilei a tranzacţiilor bancare.

a) Subsistemul de decontare brută la sfârşitul zilei a plăţilor de mare valoare

În sistemele de decontare pe bază brută, mesajele de plăţi sunt schimbate între fiecare pereche de bănci, rezultând un număr de canale de comunicaţie. Totodată, băncile decontează independent fondurile băneşti pe care le plătesc şi fondurile băneşti pe care le încasează. Sistemul a devenit operaţional din 6 decembrie 1995. Funcţionarea lui este paralelă cu sistemul de decontare pe bază netă şi are la bază prevederile legale40 în acest sens. Sunt procesate plăţile interbancare de mare valoare care nu pot constitui obiectul compensării multilaterale cu decontare netă. Decontarea tuturor acestor instrumente de plată se realizează bucată cu bucată prin intermediul Băncii Naţionale a României, aceasta având rolul de agent de decontare.

După decontarea ordinelor de plată de către Banca Naţională a României, cu caracter final şi irevocabil, acestea se remit centralelor societăţilor bancare beneficiare, acestea urmând în continuare să efectueze transferul fondurilor în favoarea clienţilor prin reţeaua bancară proprie.

b) Subsistemul de decontare brută la sfârşitul zilei a depozitelor constituite de bănci la banca centrală

Devenit operativ din 9 iunie 1997, acest sistem de decontare vizează constituirea de depozite bancare de către centralele societăţilor bancare la Banca Naţională a României, la sume, scadenţe şi rate ale dobânzii convenite de comun acord. La scadenţa depozitului, acesta se transferă, în mod automat în contul de disponibilităţi al băncii în cauză deschis la BNR. Tot acest sistem de decontare are în vedere şi decontările reprezentând opriri din conturile societăţilor bancare în baza unei sentinţe judecătoreşti. Transferurile de sume din contul curent de disponibilităţi de la Banca Naţională a României al societăţii bancare în cont distinct: „disponibilităţi blocate de instanţele 40 Circulara Băncii Naţionale a României nr. 44/1995 privind ordinele de plată cu valori mai mari de un milliard de lei vechi şi alimentarea conturilor de decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare, modificată ulterior prin Circulara Băncii Naţionale a României nr. 23/ 1996 privind procedurile de decontare ale BNR prin care s-a redus plafonul la 500 milioane lei vechi.

120

judecătoreşti”. Dobânzile aferente acestor depozite se situează la un nivel superior dobânzilor aferente disponibilităţilor mobilizate sub forma rezervelor obligatorii.

c) Subsistemul de decontare brută la sfârşitul zilei a tranzacţiilor bancarePrincipiul de bază al acestui sistem de decontare41 îl constituie realizarea

de transferuri între centralele unităţilor bancare sau/ şi între acestea şi trezoreria statului. În situaţia în care fluxurile financiare determină un surplus de resurse în sistemul bancar, banca centrală intervine prin atragerea acestui surplus sub forma depozitelor, conform celor prezentate în subsistemul de decontare anterior. În situaţia inversă, mobilizarea de resurse în favoarea societăţilor bancare se realizează pe următoarele căi:

atragerea de depozite în lei de la alte societăţi bancare; atragerea de resurse sub forma unor credite pe termen scurt de la

Trezoreria statului, în condiţiile în care contul general al acesteia este creditor; valorificarea prin vânzarea activelor (hârtii de valoare, valută, etc); obţinerea de la Banca Naţională a României de credite de

refinanţare.

4.3.1.3. Procesarea în timp real a transferurilor de fonduri pe bază brută

În cazul sistemelor de procesare în timp real, transmiterea şi procesarea instrucţiunilor de transfer de fonduri au loc pe bază individuală, în momentul în care sunt iniţiate. Informaţiile conţinute în instrucţiunile care intră şi ies din sistem sunt disponibile pe o bază continuă. Pentru a obţine o procesare în timp real este necesară utilizarea mijloacelor moderne de telecomunicaţii şi a facilităţilor de prelucrare electronică a datelor.

Procesarea în timp real este, de regulă, utilizată în sistemele de decontare pe bază brută, dar ea poate fi întâlnită şi în sistemele de decontare pe bază netă. Procesarea în timp real oferă un număr de avantaje pentru sistemele de transfer interbancar de fonduri şi, în particular, pentru sistemele care operează transferuri cu valoare mare.

Deoarece instrucţiunile de plată sunt procesate pe o bază continuă concomitent cu înregistrările în conturi, participanţii şi agentul de decontare pot monitoriza pe parcursul zilei, poziţiile din propriile conturi, respectiv din conturile întregului sistem. În sistemele de decontare pe bază brută, valorile înregistrate în conturile de decontare care pot fi monitorizate în permanenţă, sunt efectiv valorile transferurilor procesate, în timp ce în sistemele de decontare pe bază netă, valorile care pot fi monitorizate sunt poziţiile nete calculate de către sistem pentru fiecare participant în parte pe o bază continuă.

41 Funcţionarea acestui sistem este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/ 1994 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului precum şi prin Normele nr. 4/1995 privind funcţionarea pieţei monetare interbancare.

121

Ceea ce este important de subliniat este faptul că această informaţie are importanţă capitală atât pentru fiecare participant în parte, cât şi pentru administratorul de sistem, deoarece îi permite să gestioneze eficient şi judicios traficul de plăţi pe parcursul zilei.

4.3.2. Principiile Sistemului de compensare interbancară multilaterală. Circuite de plăţi în sistemul de compensare net

Sistemul de compensare a fost proiectat astfel încât să utilizeze reţeaua interbancară a Băncii Naţionale a României, care acoperă toate judeţele ţării. Principalul avantaj al clientului unei bănci comerciale este acela că printr-un sistem eficient de compensare i se pun la depoziţie propriile disponibilităţi mult mai repede decât înainte.

Potrivit normelor adoptate în ţara noastră42 casele de compensare sunt considerate ca aparţinând unui sistem de compensare multilaterală a plăţilor de valoare mică bazate pe suport de hârtie cum sunt transferurile de credit şi de debit.

Sistemul de compensare multilaterală a plăţilor interbancare pe suport de hârtie este un sistem manual de prelucrare a datelor ce are la bază standardele internaţionale şi, în acelaşi timp, oferă un cadru organizaţional reglementat, care îndeplineşte toate cerinţele legale şi tehnice pe teritoriul României.

Obiectul compensării multilaterale îl constituie plăţile interbancare fără numerar pe suport de hârtie care au o valoare mai mică de 50000 Ron exclusiv, denumite în continuare „plăţi interbancare de mică valoare”. Fac excepţie de la această regulă plăţile interbancare efectuate cu cecuri care, indiferent de valoarea lor, sunt introduse în mod obligatoriu în compensarea multilaterală.

Prin procedurile şi tehnologiile aplicate, casele de compensare promovează un sistem net de stingere al plăţilor.

Principalii participanţii la compensare sunt : în primul rând Banca Naţională a Romîniei, toate băncile comerciale , Trezoreria Statului.

Casele de compensare operează43: transferuri de credit şi transferuri de debit între bănci ( decurgînd

din ordinele de plăţi ale clienţilor); transferuri între bănci şi Trezoreria Statului; transferuri decurgând din nevoi administrative între BNR şi băncile

comerciale.Întrucât sistemul se bazează pe circuitul poştal al instrumentelor de plată,

durata medie de compensare este reglementată pe tipuri de circuite: local şi

42 Regulamentul nr. 10/1994 privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport de hârtie,republicat în mon itorul pficial al României nr.64/1996, cu modificările şi compleările ulterioare.43 C.Basno, N Dardac, op. cit., p.170.

122

naţional. Zilnic, băncile comerciale pregătesc instrumentele de plată pentru compensarea. Termenele şi intervalele de timp stabilite pentru efectuarea, compensarea şi decontarea plăţilor interbancare de mică valoare sunt obligatorii şi se calculează în funcţie de ziua de compensare. În cazul ordinelor de plată care au indicată o anumită zi a plăţii, ziua de compensare se stabileşte în funcţie de acestea.

Atât în timpul şedinţei de compensare, cât şi în momentele premergătoare compensării, băncile comerciale tratează separat circuitul instrumentelor de plată de credit şi circuitul instrumentelor de plată de debit. Sistemul este o modalitate foarte sigură de transfer al plăţilor şi respectă un program strict al desfăşurării operaţiunilor.

Instrumente de plăţi interbancare acceptate în compensarea multilaterală sunt:

a. Instrumentul de plată de credit (ordinul de plată) reprezintă instrumentul de plată care circulă de la unitatea bancară a plătitorului la unitatea bancară a beneficiarului, având ca efect debitarea contului plătitorului şi creditarea contului beneficiarului.

instrument de plată credit

bani

Figura nr. 4.5. Circuitul instrumentului de plată de credit

b. Instrumentul de plată de debit (cecul, cambia, biletul la ordin) este instrumentul de plată care circulă de la unitatea bancară a beneficiarului către unitatea bancară a plătitorului, având ca efect debitarea contului beneficiarului şi creditarea contului plătitorului.

instrument de plată debit

Figura nr. 4.6. Circuitul instrumentului de plată de debit

Conform precizărilor din regulamentul compensării44, instrumentele de plată trebuie prezentate în cadrul unor intervale de timp obligatorii, la o anumită casă de compensaţii interbancare, ţinând seama de destinaţia acestora şi de particularităţile reţelei teritoriale a băncii prezentatoare.

44Regulamentul nr. 10/1994 privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport de hârtierepublicat în M.O. nr.64/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

123

Unitatea bancară a PLĂTITORULUI

Unitatea bancară a BENEFICIARULUI

Unitatea bancară a PLĂTITORULUI

Unitatea bancară a BENEFICIARULUI

Circuitele de compensare ale instrumentelor de plată, indiferent dacă sunt de debit sau de credit prevăd durate de timp diferite, în funcţie de localizarea unităţilor bancare ale clienţilor plătitori şi clienţilor beneficiari.

Cele cinci tipuri standard de circuite ale instrumentelor de plată sunt: Circuitul localEste vorba de situaţia în care clientul plătitor şi cel beneficiar au conturi

curente deschise la unităţi bancare situate în acelaşi oraş, reşedinţă de judeţ şi care aparţin unor societăţi bancare diferite.

Circuitul intrajudeţeanReglementează situaţia în care clientul plătitor şi cel beneficiar au conturi

curente deschise la unităţi bancare situate în acelaşi judeţ, în oraşe diferite şi care aparţin unor societăţi bancare diferite.

Circuitul interjudeţeanSe referă la situaţia în care clientul plătitor şi clientul beneficiar au conturi

curente deschise la unităţi bancare situate în judeţe diferite şi care aparţin unor societăţi bancare diferite.

Circuitul naţionalSe desfăşoară atunci când clientul plătitor şi cel beneficiar au conturi curente

deschise la unităţi bancare situate în judeţe diferite şi care aparţin unor societăţi bancare diferite. Societatea bancară iniţiatoare nu dispune de o unitate bancară în judeţul de destinaţie al plăţii iar societatea destinatară nu dispune de o unitate bancară în judeţul de iniţiere a plăţii.

Compensarea instrumentelor de plată de credit - ordinul de platăFormularul de ordin de plată pe suport de hârtie acceptat în compensare

poate fi: completat manual sau prin dactilografiere; editat şi completat pe calculator; transmis în orginal sau sub formă de mesaj modem, mesaj telex sau

mesaj telefax.În funcţie de valoarea lor, ordinele de plată sunt decontate diferit, astfel:

ordine de plată de mică valoare (sub 50000 Ron) sunt prelucrate prin compensare multilaterală;

ordine de plată de mare valoare (peste 50000 Ron) sunt decontate pe bază brută.

Intervalele de timp maximale în care se compensează instrumentele de plată de credit variază de la două zile pentru ordinele de plată cu circuit local, la şapte zile pentru cel cu circuit naţional.

124

CASĂ DE COMPENSAŢII

prezintă OP

emite OP

BANCA CENTRALĂ

BANCA PLĂTITORULUI

PLĂTITOR

prezintă OP la plată

transfer fonduritransfer fonduri

creditare cont debitare

cont

Stingerea creanţei

comunică acceptarea la plată

Active transferate

4'

23

5

6

1

4''

44

Figura nr.4.4. Circuitul ordinului de plată procesat prin compensaţie multilaterală

Etapele procesării prin compensare a ordinului de plată sunt:1. între plătitor şi beneficiar se încheie un contract având ca obiect active

transferate;2. plătitorul emite un ordin de plată şi îl remite băncii sale;3. banca plătitorului recepţionează, autentifică, acceptă şi execută ordinul de

plată, debitând contul curent al plătitorului;4. în cadrul şedinţei de compensare banca plătitorului prezintă la plată

ordinul de plată al băncii beneficiarului;4. soldurile nete ale conturilor unităţilor bancare participante în compensare

sunt înregistrate în conturile curente deschise de către băncile respective la banca centrală, rezultând soldurile nete ale compensării;

5. banca beneficiarului creditează contul acestuia;6. stingerea creanţelor.Evoluţia numărului de ordine de plată compensate pe diferite circuite, arată

că cele mai utilizate sunt circuitele locale şi cele interjudeţene.În cazul ordinelor de plată, cele mai utilizate sunt circuitele locale, în

proporţie de 53,33%, fiind şi cele mai des întâlnite, urmate de circuitele interjudeţene, a căror pondere este de 33,50% din totalul circuitelor instrumentelor de credit folosite.

Compensarea instrumentelor de plată de debit – cecul barat, cambia şi biletul la ordin

Instrumentele de plată de debit sunt acceptate în compensarea multilaterală indiferent de valoarea lor.

125

BANCA BENEFICIARULUI

BENEFICIAR

Circuitele de compensare ale instrumentelor de plată de debit prezintă o particularitate faţă de circuitele instrumentelor de plată de credit, care derivă din necesitatea aplicării unor proceduri bancare ce pun accent pe verificarea nivelului disponibilităţilor băneşti existente în contul clientului plătitor, anterior momentului stingerii creanţei prin efectuarea plăţii.

Astfel, înainte de a fi introduse în compensare, instrumentele de plată de debit sunt remise băncii plătitorului spre verificare a disponibilului şi acceptare a plăţii.

Figura nr. 4.5. Circuitul instrumentului de plată de debit procesat prin compensare multilaterală ( pe exemplul cecului).

Etapele procesării prin compensare a cecului sunt:1. în baza unui disponibil constituit la banca sa, trăgătorul primeşte de la

acesta un carnet de cecuri;2. între trăgător – în poziţie de cumpărător şi beneficiar - în poziţie de

vânzător se încheie un contract având ca obiect active transferate;3. trăgătorul emite cecul prin care dă ordin băncii sale să plătească la

prezentare posesorului său, suma de bani înscrisă pe cec;4. beneficiarul cecului îl remite, spre încasare, băncii sale;5. în cadrul şedinţei de verificare a instrumentelor de plată de debit,

banca beneficiarului prezintă băncii trase cecul spre verificare a disponibilului din contul trăgătorului şi pentru acceptarea plăţii;

126

remite cecul spre

încasare

eliberare carnet de

cecuri

CASĂ DE COMPENSAŢII

BANCA CENTRALĂ

BANCA BENEFICIARULUI BANCA TRASĂ

(BANCA TRĂGĂTORULUI)

BENEFICIAR TRĂGĂTOR

prezintă cecul pentru

acceptare la plată

prezintă cecul pentru

acceptare la plată

primeşte cecul din compensare

introduce scriptic cecul în compensare

creditare cont debitare

cont

emite cecul

comunică acceptarea la plată

active transferate

stingerea creanţelor

5

7

16

9

3

2

8

7

5

6. trasul verifică disponibilul şi, în cazul acceptării, debitează contul trăgătorului. Banca trasă comunică băncii beneficiarului informaţiile privind acceptarea la plată a cecului;

7. banca beneficiarului introduce scriptic cecul în compensare;8. după procesarea cecului prin compensare, banca beneficiarului

creditează contul clientului său cu suma înscrisă pe cec;9. creanţa beneficiarului asupra plătitorului se stinge.Analizând ponderea utilizării circuitelor instrumentelor de plată de debit

se constată că cele mai frecvent folosite au fost circuitele locale (46,96%) şi cele interjudeţene (41%).

În ceea ce priveşte instrumentele de debit, şi anume cecul, cambia şi biletul la ordin, putem afirma ca există o pondere semnificativă a circuitelor locale, în totalul circuitelor efectuate cu acest tip de instrumente, ca şi în cazul instrumentelor de credit, fiind urmată de ponderea utilizării circuitelor interjudeţene.

Etapele privind desfăşurarea compensării multilaterale interbancare pe bază netă

În perioada 1996–2004 prin TransFonD s-a efectuat compensarea multilaterală a plăţilor de mică valoare (sub 500 mil. lei) bazate pe instrumente de plată pe suport hârtie (ordinul de plata, cecul barat, cambia şi biletul la ordin).

Compensarea se desfăşura în cadrul Caselor de compensare (TransFonD) pe două nivele: primul la nivel judeţean al TransFonD la care participau unităţile băncilor comerciale unde în urma compensării se stabileau soldurile creditoare sau debitoare pentru fiecare bancă care apoi erau transmise, într-un interval de timp fixat, la sediul central al casei de compensare; al doilea nivel, îl reprezenta compensarea de la sediul central al TransFonD când, pe baza soldurilor de la nivel judeţean, se stabilea soldul final pentru fiecare din băncile participante.

Băncile debitoare trebuiau să vireze sumele datorate Casei de compensaţii din disponibilităţile aflate în contul curent de la banca centrală sau să apeleze la piaţa monetară iar în ultimă instanţă să obţină un împrumut de la banca centrală în limita rezervelor constituite.

Compensarea se considera încheiată atunci când totalul soldurilor creditoare era egal cu totalul soldurilor debitoare. Soldurile erau transmise băncii centrale, care în calitate de agent de decontare, făcea transferurile de fonduri în conturile băncilor participante. În acest moment, plata se considera finală şi irevocabilă.

La nivel judeţean se desfăşura şedinţa de compensare în două etape: în prima parte a şedinţei de compensare se procesau instrumentele de credit şi de debit (schimbul de instrumente de plată pe suport hârtie între unităţile

127

bancare, verificarea formală a acestora şi confruntarea cu dispoziţiile de plată/încasare centralizatoare); în a doua parte a şedinţei se introduceau eventualele corecturi în urma refuzurilor de instrumente şi se făcea compensarea care se încheia când totalul soldurilor creditoare era egal cu totalul sumelor debitoare; la finalul şedinţei instrumentele de plată de debit erau transmise la acceptare şi se compensau a doua zi. Soldurile băncilor participante erau transmise sucursalei băncii centrale pentru a fi operate în conturi. Pentru a se putea realiza compensarea era necesar ca băncile ambilor parteneri să fie în acelaşi judeţ, în caz contrar instrumentele erau transmise intrabancar în judeţul unde ambele bănci erau reprezentate. În acest sistem, circuitul standard al unui ordin de plată era de 2-5 zile, iar al cecului barat de 5-8 zile în funcţie de cum erau plasate băncile partenerilor.

Redăm mai jos procesul propriu de desfăşurare a operaţiunii de compensare multilaterală.

Compensarea multilaterală - procesul propriu de desfăşurare

Compensarea multilaterală se desfăşoară în sucursalele şi Centrala Bănci Naţionale a României, în săli special amenajate şi echipate în acest scop. În cadrul şedinţei de compensare, Banca Centrală este reprezentată de un inspector de compensare care conduce şedinţa, iar din partea băncilor comerciale participă câte un agent de compensare.

În fiecare zi lucrătoare se ţine o şedinţă obligatorie de compensare a plăţilor interbancare de mică valoare, şedinţă ce se încheie prin obţinerea unui rezultat unic privind poziţia debitoare sau creditoare a fiecărei unităţi bancare care participă la compensare.

Orarul şedinţei de compensare nu poate fi modificat decât cu aprobarea conducerii Direcţiei Decontării Operaţiunilor Bancare a Băncii Naţionale a României şi doar în situaţii justificate, fie din proprie iniţiativă, fie la solicitarea societăţilor bancare.

Pregătirea şedinţei de compensarePregătirea şedinţei de compensare se desfăşoară în afara sucursalelor şi a centralei Băncii Naţionale a României şi cuprinde patru grupe de operaţiuni:

Grupa I de operaţiuniInstrumentele de plată sunt grupate de către unităţile bancare

iniţiatoare, pe unităţi bancare destinatare şi pe instrumente de plată compensabile, de debit şi de credit, în pachete de 100 de bucăţi, fiecare pachet este însoţit de o bandă de control totalizatoare a sumelor înscrise pe instrumentele pe care le conţine.

Totalul fiecărei benzi de control este preluat într-o dispoziţie centralizatoare. Aceasta poate fi de două tipuri:

128

- dispoziţie centralizatoare de încasare, care totalizează sumele înscrise pe cecuri;

- dispoziţie centralizatoare de plată, care totalizează sumele înscrise pe ordinele de plată.

Grupa II de operaţiuniPe baza dispoziţiilor centralizatoare, unitatea bancară prezentatoare

completează câte un bordeou al dispoziţiilor centralizatoare pentru fiecare unitate bancară primitoare (destinatară).

Borderoul dispoziţiilor centralizatoare se întocmeşte în trei exemplare şi poate fi:

borderoul dispoziţiilor centralizatoare de plată cuprinde dispoziţiile de plată centralizatoare ale instrumentelor de plată compensabile de credit prezentate efectiv în vederea compensării.

borderoul dispoziţiilor centralizatoare de încasare cuprinde dispoziţiile centralizatoare de încasare ale instrumentelor de plată de debit prezentate anterior în vederea verificării.

Grupa III de operaţiuniCuprinde analiza instrumentelor de plată compensabile primite de la

celelalte unităţi bancare participante în vederea acceptării sau refuzării lor, precum şi completarea refuzurilor de plată şi a refuzurilor la încasare pentru instrumentele de plată compensabile primite de la celelalte unităţi bancare participante la compensare care prezintă motive de refuz.

Refuzul unor instrumente de plată compensabile se consemnează în formularele denumite:

refuz de plată – întocmite pentru cecuri refuzate refuz de încasare - întocmite pentru ordine de plată.

Grupa IV de operaţiuniPresupune completarea formularului de compensare al unităţii bancare

participante. După pregătirea instrumentelor de plată compensabile, unităţile bancare prezentatoare completează propriul formular de compensare. Pe baza borderourilor dispoziţiilor centralizatoare se completează „Sume de încasat” şi „Sume de plătit”.

Pe baza refuzurilor se completează rubricile „Sume de încasat refuzate” şi „Sume de plătit refuzate”.

Desfăşurarea şedinţei de compensare

Şedinţa de compensare cuprinde mai multe părţi, şi anume:

PARTEA I - în această parte a şedinţei de compensare, agenţii de compensare ai fiecărei unităţi bancare se prezintă în sala de compensare cu:

pachete de instrumente compensabile;

129

borderourile dispoziţiilor centralizatoare; refuzurile şi formularul de compensare.

Pe baza acestor documente şi a schimburilor între agenţii de decontare, inspectorul de compensare calculează totalul general al sumelor de plătit în compensare şi totalul general al sumelor de încasat în compensare. Pentru ca prima parte a şedinţei de compensare să se încheie, este obligatoriu ca aceste două totaluri generale să fie identice:

total general sume de plătit = total general sume de încasat

În situaţia în care cele două totaluri generale diferă, inspectorul de compensare solicită fiecărui agent de compensare să refacă operaţiunile matematice efectuate până în acest moment, urmărindu-se depistarea greşelii şi modificarea datelor eronat înscrise în formularele de compensare şi în formularul de compensare centralizator.

PARTEA II - între egenţii de compensare ai unităţilor bancare participante se realizează schimbul reciproc de de plicuri conţinând:

refuzurile aferente instrumentelor de plată compensabile de credit (ordinele de plată) care au fost compensate într-o şedinţă de compensare anterioară;

refuzurile aferente instrumentelor de plată compensabile de debit (cecurile) care au fost prezentate anterior şi care sunt compensate în şedinţa respectivă de compensare.

Inspectorul de compensare calculează totalul general al sumelor de încasat refuzate, totalul general al sumelor de plătit refuzate, totalul soldurilor debitoare şi totalul soldurilor creditoare obţinute în urma compensării.

Pentru ca cea de-a doua parte a şedinţei de compensare să se încheie, este obligatoriu ca, pe formularul de compensare centralizator, totalul general al sumelor de plătit refuzate să fie identic cu totalul general al sumelor de încasat refuzate şi totalul soldurilor debitoare să fie identic cu totalul soldurilor creditoare.

Total general sume de plătit refuzate= total general sume de încasat refuzate

Total solduri debitoare = Total solduri creditoare

Modul de completare al formularelor

După stabilirea celor două egalităţi, agenţii de compensare completează rezultatele finale pe formularele de compensare ale unităţilor bancare pe care le reprezintă.

130

Formularul de compensare al fiecărei unităţi bancare participante este semnat pe ambele exemplare de către agentul de compensare şi certificat de inspectorul de compensare. După certificarea rezultatelor compensării pe formularele de compensare ale unităţii bancare, inspectorul de compensare declară închisă şedinţa de compensare.

După încheierea compensării multilaterale, are loc şedinţa de verificare a instrumentelor de plată de debit ce vor fi compensate în ziua următoare.

În vederea verificării lor, instrumentele de plată de debit sunt obligatoriu prezentate, anterior zilei de compensare, de către unităţile bancare prezentatoare, unităţilor bancare primitoare, conform schemelor de circuit, termenelor şi intervalelor obligatorii.

După închiderea şedinţei de compensare, inspectorul de compensare are obligaţia să transmită către centrala Băncii Naţionale a României, Direcţia Plăţi şi Decontări Bancare, conţinutul formularelor de compensare centralizatoare.

4.3.3. Principiile Sistemului de decontare pe bază brută în timp real

Sistemul de decontare pe bază brută în timp real (RTGS) – este destinat să asigure decontarea totală, finală şi imediată a plăţilor urgente şi de valori mari. În cadrul acestui sistem, atât procesarea cât şi decontarea instrucţiunilor de transfer a fondurilor se desfăşoară continuu şi pe bază brută (bucată cu bucată). O plată va fi considerată finală (şi irevocabilă) în momentul decontării sale în sistemul RTGS.

Sistemul cu decontare brută în timp real, RTGS va procesa zilnic instrucţiunile de tip transfer credit de mare valoare sau urgente şi, în situaţii bine definite, instrucţiuni de tip direct debit pentru decontarea poziţiilor nete calculate de casele de compensare interbancare şi decontarea transferurilor aferente tranzacţiilor cu titluri de stat. Operatorul tehnic al acestui sistem în prezent, în România este TransFonD, în calitate de agent al BNR. Sistemul procesează plăţi în moneda naţională, urmând ca ulterior să fie iniţiate aranjamente tehnice care să permită migrarea la euro. Decontarea este efectuată în limita disponibilităţilor existente în conturile de decontare ale participanţilor.

Sistemul RTGS asigură decontarea poziţiilor nete înregistrate şi transmise zilnic de către VISA şi EUROPAY (pentru tranzacţii cu carduri în monedă naţională), de către Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare a Valorilor Mobialiare şi de către Bursa de Valori Bucureşti.

131

CAPITOLUL V

SISTEME ELECTRONICE DE TRANSFER DE FONDURI

5.1. STFD - TRANSFOND S.A - cadrul organizaţional şi funcţional al sistemului de transfer de fonduri

Transferul de fonduri efectuat de o bancă45 constituie orice operaţiune rezultată în urma unei tranzacţii comerciale, necomerciale sau financiare realizate de o unitate bancară pentru contul unui client al său, sau în nume propriu. Acest transfer are la bază o plată fără numerar, care reprezintă orice plată efectuată prin dispoziţie, cesiune, viramente, fără a întrebuinţa moneda în forma sa concretă.

Transferurile de fonduri fără numerar se concretizează, din punct de vedere al tehnicii şi evidenţei bancare, în virări de sume dintr-un cont în altul, ca urmare a livrărilor de mărfuri, executărilor de lucrări, prestărilor de servicii sau stingerea altor drepturi de creanţă. În cadrul acestor transferuri de sume intervine pe de o parte plătitorul, iar pe de altă parte beneficiarul (cel ce încasează creanţa). Încasările şi plăţile fără numerar, în practica bancară operează sub denumirea de operaţiuni de viramente sau decontări.

În mod direct, în organizarea operaţiunilor de încasări şi plăţi fără numerar este implicată Banca Naţională a României căreia îi revine sarcina de a elabora cadrul normativ şi de a facilita operaţiunile de viramente ale celorlalte bănci comerciale prin intermediul decontărilor interbancare.

Banca Naţională a României a emis cadrul legislativ de funcţionare a transferului de fonduri între bănci,46 potrivit căruia activităţile de compensare a plăţilor şi încasărilor interbancare, de transfer de fonduri (inclusiv cele în regim special de decontare şi cele în faliment), între bănci şi Banca Naţională a României, între bănci şi casele de compensaţii interbancare se vor efectua de către centrala şi sucursalele TransFond. Aşadar TransFond este o societate pe acţiuni care a început să funcţioneze la data de 1 mai 2001, dar este înscrisă la notariat de la data de 30 iunie 2000. Are sediul central în Bucureşti şi în teritoriu are 41 de sucursale în reşedinţe de judeţ.

Denumirea societăţii este de fapt : Societatea Naţională de transfer de fonduri şi decontări - STFD - TransFond SA.

TransFond este o societate pe acţiuni, persoană juridică română, cu capital integral privat având ca obiectiv principal implementarea şi exploatarea unui sistem de plăţi de interes naţional electronic şi centralizat, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în România.

45 Al.Olteanu şi colab., „Management bancar. Caracteristici, Strategii, Studii de caz”, Editura Dareco, Bucureşti, 2003, p.45. 46 Circulara nr. 9/2001 privind funcţionarea Societăţii Naţionale de Tranfer de Fonduri şi Decontări- TransFonD-SA în calitate de agent al BNR, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.212/2001.

132

Acţionari ai societăţii pot fi numai BNR şi bănci - persoane juridice române autorizate definitiv47 sau bănci - persoane juridice străine ale căror sucursale din România au fost autorizate definitiv, în baza legii bancare.

Societatea are ca obiect principal de activitate desfăşurarea de activităţi de intermedieri financiare şi activităţi auxiliare ale instituţiilor financiare după cum urmează:

operarea transferurilor de fonduri de mare valoare efectuate sub formă netă sau brută între bănci, Trezoreria statului şi alte instituţii financiare prin conturi de decontare sau alte tipuri de conturi şi decontarea finală şi irevocabilă a acestor transferuri în conturi curente şi de decontare;

înregistrarea şi transferul proprietăţii asupra titlurilor de stat prin conturile de evidenţă ale acestora deschise pe numele deţinătorilor înregistraţi, şi menţinute în evidenţele sale, inclusiv în calitate de agent al BNR.

Pentru a putea pune în aplicare obiectul principal de activitate, societatea desfăşoară următoarele activităţi:

- compensarea şi operarea decontărilor individuale şi necondiţionate pe bază brută sau netă a operaţiunilor de plăţi şi încasări ale băncilor şi Trezoreriei statului efectuate de acestea în nume propriu sau în numele clienţilor lor;

- compensarea şi operarea decontărilor irevocabile şi necondiţionate a operaţiunilor pieţelor primară şi secundară ale titlurilor de stat;

- depozitarea titlurilor de stat în conturile de evidenţă şi conturi operaţionale de custodie deschise şi menţinute pe numele deţinătorilor înregistraţi, inclusiv în calitate de agent al BNR;

- operarea decontărilor irevocabile şi necondiţionate a operaţiunilor cu valori mobiliare şi carduri în lei compensate de alte case de compensaţii şi alţi titulari de conturi de decontare autorizaţi de BNR, inclusiv în calitate de agent al BNR;

- primirea şi gestionarea de garanţii aferente activităţilor de decontare cu BNR, de compensare proprii sau ale altor case de compensaţii şi altor titulari de conturi de decontare autorizaţi de BNR, inclusiv în calitate de agent al BNR;

- difuzarea de informaţii privind incidentele de plăţi către autorităţile publice stabilite de aceasta, în calitate de agent al BNR;

- operarea de transferuri de fonduri şi titluri de stat prin conturi de decontare şi alte conturi ale BNR;

- gestionarea de sisteme informatice şi de telecomunicaţii şi a bazelor de date aferente, precum şi alte operaţiuni specifice de coordonare şi administrare a sistemului de transfer de fonduri de mare valoare.

Cea mai mare parte din acţiunile TransFond o deţine BNR şi anume 33,33% iar restul acţiunilor sunt deţinute în cote egale de celelalte 26 de bănci.

47 În baza legii privind activitatea bancară nr. 443/ 2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr.1035/2004.

133

TransFond SA asigură proiectarea şi implementarea sistemului naţional de plăţi fără numerar.

Implementarea SEP a constituit cea mai importantă realizare a STFD - TRANSFOND S.A. de la înfiinţare şi până în prezent.

5.2. Sisteme de transferuri electronice de fonduri folosite în prezent în România

Banca Naţională a României are atribuţia statutară de a promova funcţionarea fără perturbări a sistemelor de plăţi, în scopul asigurării stabilităţii financiare şi menţinerii încrederii publicului în moneda naţională. Principalul instrument prin care se realizează acest obiectiv, în afara funcţiei de reglementare, autorizare şi supraveghere a sistemelor de plăţi, constă în operarea unor sisteme de plăţi şi de decontare proprii ale băncii centrale, în măsură să asigure toate condiţiile pentru dezvoltarea la nivel naţional a unor sisteme de plăţi şi de compensare eficiente şi sănătoase şi pentru implementarea cu succes a politicii monetare a băncii centrale. Sistemul electronic de plăţi (SEP) a fost implementat printr-un proiect finanţat în comun de Uniunea Europeană prin programul PHARE şi de comunitatea bancară din România, prin intermediul STFD – TRANSFOND S.A. . Implementarea sistemului a fost asigurată de o echipă mixtă formată din 46 de specialişti ai Băncii Naţionale a României şi ai STFD – TRANSFOND S.A.

Proiectul a constat în: dezvoltarea programelor informatice şi a interfeţelor aferente sistemelor

ReGIS (RTGS), SENT (ACH) şi SaFIR (GSRS); achiziţionarea şi amenajarea sediilor primar şi secundar ale Sistemului

Electronic de Plăţi; implementarea reţelelor de comunicaţii SWIFT şi VPN; achiziţionarea, instalarea şi configurarea echipamentelor; elaborarea reglementărilor şi legislaţiei aferente funcţionării Sistemului

Electronic de Plăţi; instruirea operatorilor Sistemului Electronic de Plăţi din sistemul

bancar.

Principalele facilităţi oferite de SEP sunt:

a) Reducerea perioadei de procesare şi decontare a ordinelor de plată de mică valoare .

Odată cu implementarea noului sistem electronic viteza cu care plăţile interbancare sunt procesate creşte semnificativ. Faţă de momentul recepţionării în SEP, decontarea finală poate avea loc într-un interval de timp de ordinul secundelor (ReGIS şi SaFIR) sau orelor (SENT). Mai exact, transferul

134

fondurilor aferente din contul băncii plătitorului în contul băncii beneficiarului are loc:

în timp real (imediat ce sunt primite de la participantul iniţiator) în cazul sistemelor ReGIS şi SaFIR;

la maximum 2 ore de la recepţionarea lor în SENT (după compensare). Practic, sistemul SENT permite ca un ordin de plată prezentat de un client la bancă la primele ore ale dimineţii, să fie transmis în aceeaşi zi spre decontare, iar banca beneficiară ar trebui să poată pune la dispoziţia clientului său suma de bani în cauză pană la sfarşitul zilei bancare.

b) Disponibilitate ridicată a sistemului. Intervalul de timp în care aplicaţiile SEP sunt disponibile participanţilor a

fost mărit considerabil faţă de perioada anterioară. În plus, prin cele trei şedinte de compensare zilnice şi extinderea semnificativă a programului de funcţionare al SENT posibilitatea de a efectua plăţi pe parcursul zilei a fost extinsă. Aplicaţiile SEP pot fi configurate astfel încât să asigure şi o mai mare disponibilitate zilnică, dacă piaţa va solicita acest lucru.

c) Securitatea datelor Este asigurat un nivel ridicat de securitate a datelor prin utilizarea

unei infrastructuri cu chei publice (PKI); pentru asigurarea şi verificarea autenticităţii iniţiatorului sunt folosite certificate digitale emise de o autoritate de certificare autorizată.

d) Reducerea ponderii proceselor manuale în procesarea plăţilorPrin introducerea SEP a fost redus riscul apariţiei de erori de natură

umană, toate procesele (cu excepţia operaţiunilor de administrare a aplicaţiilor şi a celor în cazuri de urgenţă) fiind automatizate. Numărul de persoane implicate în manipularea instrumentelor pe suport hârtie a scăzut semnificativ.

e) Reducerea costurilor şi comisioanelor de procesareTransmiterea şi procesarea electronică a instrucţiunilor de plată determină

o reducere a numărului angajaţilor implicaţi în procesarea instrucţiunilor şi o scădere a costurilor cu personalul la nivelul băncilor şi al TransFond. De la intrarea în funcţiune a Sistemului Electronic de Plăţi, TransFond a redus comisioanele, gradual, în trei trepte, comisioanele percepute băncilor şi celorlalţi participanţi la SEP astfel încât, în prezent acestea au ajuns la 1/3 din nivelul practicat în cazul sistemului pe hârtie.

f) Facilitarea apariţiei unor noi produse şi servicii bancareUn exemplu relevant în acest sens îl constituie debitul direct interbancar,

care este utilizat pe scară largă în ţarile dezvoltate pentru o serie întreagă de

135

operaţiuni, cum ar fi cele de plăţi ale facturilor la utilităţi sau ale ratelor la credite.

Componentele Sistemului Electronic de Plăţi au intrat în funcţiune începând cu al doilea trimestru al anului 2005 şi acestea sunt:

- sistemul ReGIS (acronim de la Romanian Electronic Gross Interbank Settlement) – sistemul cu decontare pe bază brută în timp real;

- sistemul SENT (Sistemul Electronic cu decontare pe bază Netă administrat de TRANSFOND S.A.) – casa de compensare automată;

- sistemul SaFIR (Settlement and Financial Instruments Registration) –sistemul de depozitare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat.

Intrarea în funcţiune a noului sistem electronic de plăţi a dus la o mai bună administrare a riscurilor şi lichidităţilor, creşterea eficienţei şi operativităţii activităţii de plăţi, precum şi a gradului de securizare al tranzacţiilor interbancare.  

Este de remarcat că implementarea Sistemului Electronic de Plăţi a creat posibilitatea procesării integrate a plăţilor de la iniţiator la beneficiar şi astfel a generat un proces de reformă a sistemelor de plăţi ale instituţiilor de credit, prin automatizarea procesării plăţilor şi încheierea unor convenţii tehnice între o parte dintre participanţi.

5.2.1. Sistemul ReGIS

5.2.1.1. Consideraţii generale privind Sistemul cu decontare brută în timp real (ReGIS)

Sistemul ReGIS, intrat în funcţiune la data de 8 aprilie 2005în bbaza principiilor elaborate de SEBC(Sistemul European al Băncilor Centrale) incluse în modelul CPSS48-WGPS49care este interfaţat de SWIFT cu Banca Centrală Europeană(BCE)printr –un sistem tehnic numit Interbanking rezultând TARGET.

Acest sistem asigură decontarea pe bază brută şi în timp real a tuturor plăţilor de mare valoare (peste 50 000 RON) sau urgente în lei ale instituţiilor de credit, în nume şi pe cont propriu sau pe contul clienţilor, precum şi a plăţilor în lei rezultate în mod direct din sau efectuate în legătură cu decontarea finală a poziţiilor nete provenite de la sistemele cu decontare pe bază netă şi a transferurilor de fonduri aferente operaţiunilor cu instrumente financiare.

Sistemul ReGIS este unul dintre cele mai moderne sisteme de acest tip, fiind conceput astfel încât să respecte practicile şi standardele europene şi

48 CPSS-G-10-Committee for Payment and Setlement System(Grupul de lucru al Băncii Reglementelor Internaţionale-BRI).49 WGPS-Grup de lucru pentru Sistemul de plăţi din U.E..

136

internaţionale şi să răspundă obiectivelor avute în vedere de către Banca Naţională a României în implementarea acestuia, şi anume:

– existenţa unui sistem de plăţi compatibil cu cele similare din UE şi alinierea la standardele şi practicile internaţionale în domeniu;

– reducerea perioadei de decontare a instrumentelor de plată;– eficientizarea operaţiunilor de plăţi prin creşterea vitezei de procesare a

instrucţiunilor de plată şi diminuarea duratei de execuţie a acestora;– furnizarea de mijloace adecvate pentru îmbunătăţirea managementului

lichidităţilor şi diminuarea riscurilor financiare;– reducerea costurilor aferente transferurilor de fonduri şi a celor de

operare pentru instituţiile de credit;– eliminarea operaţiunilor manuale şi a instrumentelor de plată pe suport

hârtie;– facilitarea implementării politicii monetare a băncii centrale.Sistemul ReGIS a fost conceput astfel încât, după momentul aderării la

Uniunea Europeană, să fie posibile conectarea la platforma de decontare a plăţilor de mare valoare din spaţiul euro – TARGET care asigură procesarea plăţilor transfrontaliere în euro, precum şi schimbarea monedei de decontare din actuala monedă naţională în euro. Sistemul ReGIS prezintă o importanţă deosebită pentru economie deoarece reprezintă principalul canal pentru implementarea politicii monetare şi orice perturbare în funcţionarea sa poate avea consecinţe negative majore în activitatea financiară şi economică.

5.2.1.2. Participanţii la ReGIS

Sistemul ReGIS implică cooperarea următorilor participanţi: instituţii de credit; Banca Naţională a României; Trezoreria Statului; organizaţii prestatoare de servicii de compensare sau

decontare şi care sunt supravegheate de o autoritate monetară (Depozitarul Central S.A., VISA Europe şi MasterCard International).

În ceea ce priveşte participarea Trezoreriei Statului la sistemul ReGIS, este de precizat faptul că, odată cu implementarea sistemului electronic de plăţi, a fost eliminat tratamentul preferenţial acordat acestei instituţii în cadrul vechiului sistem de plăţi, Trezoreria Statului având în prezent aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi participanţi la sistem, la nivelul Trezoreriei Statului, fiind dezvoltată o reţea internă între trezorerii şi un sistem STP (Straight Through Processing) care permite procesarea automată a plăţilor acesteia la nivel central.

Accesul la sistemul ReGIS este transparent şi nediscriminatoriu. Pentru a participa la ReGIS, o instituţie trebuie să fie instituţie eligibilă conform prevederilor regulilor de sistem ale ReGIS, să îndeplinească condiţiile de

137

participare şi să încheie Contractul de participare cu BNR în calitate de administrator de sistem. Accesul unui participant la sistem se realizează prin intermediul unui punct unic de acces aflat la sediul central al participantului, fiecare participant având obligaţia să-şi dezvolte o reţea proprie internă prin care să transmită instrucţiunile de plată ordonate de clienţi săi.

Fiecare participant la sistemul ReGIS (cu excepţia sistemelor de compensare şi de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare) are deschis un cont de decontare în sistem, prin intermediul căruia se efectuează toate transferurile de fonduri aferente instrucţiunilor de plată iniţiate şi recepţionate de acesta.

Pe parcursul zilei de operare a ReGIS, contul de decontare reprezintă contul curent al participantului deschis în evidenţa BNR. Prin intermediul contului de decontare se efectuează toate transferurile de fonduri aferente instrucţiunilor iniţiate de participanţi. În cadrul contului său de decontare, fiecare participant poate constitui rezerve atât în scopul garantării decontării cât şi al gestiunii lichidităţii proprii.

În condiţii stabilite prin reglementări BNR, pentru a garanta procesarea şi decontarea fără perturbări a instrucţiunilor de plată din sistemul ReGIS, BNR poate stabili pentru anumiţi participanţi un sold creditor minim al contului de decontare pe parcursul zilei. Administratorul de sistem notifică imediat participantul pe al cărui cont se stabileşte soldul creditor minim. În sistemul ReGIS, instrucţiunile de plată transmise de participanţi sunt decontate în mod individual (bucată cu bucată) imediat ce sunt recepţionate de sistem, în limita fondurilor disponibile. Pentru cazurile în care fondurile disponibile nu sunt suficiente pentru decontarea unei instrucţiuni (sau a mai multor instrucţiuni), acestea sunt puse în aşa zisele „cozi de aşteptare”.

5.2.1.3. Rolul STFD- TRANSFOND S.A

STFD- TRANSFOND S.A este operatorul tehnic al sistemului fiind responsabil de asigurarea funcţionării tehnice a sistemului, administrarea infrastructurii tehnice a acestuia, certificarea tehnică a participanţilor la sistem, furnizarea de suport tehnic utilizatorilor sistemului, administrarea grupului închis de utilizatori CUG ROL şi a serviciului SWIFT FIN Y COPY.

5.2.1.4. Rolul BNR în sistemul ReGIS

BNR este administratorul de sistem al ReGIS. În această calitate, BNR gestionează şi controlează funcţionarea sistemului, autorizează participarea la sistem, administrează conturile de decontare ale participanţilor la sistem, stabileşte şi modifică regulile de operare în sistem, urmăreşte respectarea acestora de către participanţi şi aplică sancţiuni în cazul încălcării lor.

138

În calitate de bancă centrală, BNR furnizează participanţilor la ReGIS, lichiditate pe parcursul zilei, pentru a asigura funcţionarea eficientăşi fără perturbări a sistemelor de plăţi. Banca centrală utilizează sistemul pentru efectuarea plăţilor administrative proprii şi pentru a deconta transferurile de fonduri aferente operaţiunilor de piaţă monetară, valutară şi facilităţilor permanente ale BNR, precum şi oricăror alte operaţiuni care necesită transferuri de fonduri între conturile de decontare ale participanţilor. În cazul în care banca centrală, în calitate de administrator al sistemului ReGis constată încălcarea de către participanţi a regulilor de operare, aceasta procedează la avertizarea lor prin avertisment scris, poate să suspende participarea la sistem şi să retragă calitatea de participant.

5.2.1. 5. Principalele funcţionalităţi ale sistemului ReGIS

În sistemul ReGIS sunt procesate şi decontate definitiv următoarele instrucţiuni de plată:

a) instrucţiuni de plată de tip transfer credit aferente plăţilor de mare valoare sau urgente iniţiate de participanţi;

a) instrucţiuni de plată pentru decontarea poziţiilor nete rezultate din sistemele de compensare. Sistemul ReGiS asigură decontarea poziţiilor nete multilaterale calculate de sistemul SENT, a poziţiilor nete multilaterale din sistemul SaFIR, decontarea pe bază brută a instrucţiunilor de plată iniţiate de sistemul SaFIR, a poziţiilor nete multilaterale din cadrul instrucţiunilor de plată iniţiate de organizaţiile participante în ReGIS care furnizeaeză servicii de decontare sau compensare.

b) instrucţiuni de plată pentru decontarea fondurilor aferente operaţiunilor cu instrumente financiare şi decontarea instrucţiunilor “livrare contra plată”(DvP- delivery versus payment) pe bază brută, în timp real, pentru operaţiunile cu titluri de stat şi instrucţiuni pe bază brută emise de alte sisteme de valori mobiliare;

c) instrucţiuni de plată aferente anumitor operaţiuni efectuate de BNR.Toate instrucţiunile de plată procesate şi decontate în sistemul ReGIS vor

fi denominate în lei. Instrucţiunile de plată de tip transfer credit sunt iniţiate de participanţi în sistem sub formă de mesaje de plată prin intermediul reţelei SWIFT, în acest scop, participanţii utilizînd serviciul SWIFT FIN Y-Copy pentru procesarea plăţilor.

Restul instrucţiunile de plată, sunt iniţiate de participanţi în sistem sub formă de mesaje de plată prin intermediul reţelei proprietare TFDNet.

Acest lucru permite implementarea sistemelor tip STP (Straight Through Processing) la nivelul participanţilor şi, implicit, creşterea eficienţei prin diminuarea riscurilor operaţionale şi a timpului de decontare.

Pentru informaţii în timp real şi un control interactiv al contului de decontare, participanţii au opţiunea de a utiliza fie reţeaua SWIFT, fie reţeaua

139

privată TRANSFONDNet, ambele variante beneficiind de tehnologie Internet de ultimă generaţie. Aceste informaţii pot fi prezentate sub forma rapoartelor, graficelor sau notificărilor generate de sistem.

Etapele parcurse în procesarea unei instrucţiuni de plată în sistemul ReGIS sunt următoarele:

a) Iniţierea, respectiv transmiterea instrucţiunii de plată de către participant sistemului ReGIS;

b) Validarea, respectiv aplicarea de către sistemul ReGIS a unei serii de proceduri operaţionale asupra instrucţiunii respective, al căror scop este validarea acesteia;

c) Acceptarea tehnică, respectiv momentul din care, dat fiind faptul că instrucţiunea de plată a fost validată cu succes, sistemul consideră instrucţiunea ca fiind intrată în sistem;

d) Verificarea disponibilităţii fondurilor în contul/conturile de decontare şi introducerea instrucţiunii de plată în coada de aşteptare dacă nu există suficiente disponibilităţi în contul/conturile de decontare;

e) Acceptarea instrucţiunii de plată spre decontare de către ReGIS, dacă există suficiente fonduri disponibile în contul/conturile de decontare, care să permită efectuarea decontării;

f) Decontarea imediată. Acceptarea spre decontare este urmată imediat de decontarea necondiţionată şi irevocabilă, adică definitivă (finală), respectiv plătitorul este debitat şi beneficiarul este creditat.

5.2.1. 6. Gradul de eficienţă al sistemului

Sistemul ReGIS poate procesa şi deconta un număr de cel puţin 30 000 de instrucţiuni de plată pe zi şi poate asigura procesarea fără întreruperi a instrucţiunilor de plată în orele de vârf ale unei zile de operare, respectiv cel puţin 40 la sută din volumul zilnic în interval de o oră.Instrucţiunile de plată acceptate în sistem sunt procesate cronologic, conform principiului FIFO (primul intrat, primul ieşit). Din punct de vedere al numărului de participanţi în sistem sau al numărului de conturi de decontare gestionate în cadrul sistemului ReGIS nu există limitări de ordin tehnic.

Gradul de eficienţă al sistemului ReGIS este determinat de facilităţile oferite participanţilor:

facilitatea de lichiditate pe parcursul zilei (repo intraday) acordată de Banca Naţională a României, care oferă participanţilor posibilitatea de a obţine lichiditate pe parcursul zilei în scopul fluidizării decontărilor în sistemul ReGIS. Această facilitate este acordată prin operaţiuni repo cu active eligibile. Suplimentar faţă de facilitatea de repo intraday acest sistem permite acordarea de credit intraday(intraday loan facility-ILF) şi stabilirea de limite pe descoperit de cont(overdraft) atunci când reglementările legale permit acest lucru.

140

mecanismul cozii de aşteptare, funcţionează în cazul în care fondurile disponibile din contul de decontare al unui participant nu sunt suficiente pentru a deconta o instrucţiune de plată, sistemul ReGIS introducând instrucţiunea de plată respectivă în aşa numita coadă de aşteptare. Ori de câte ori are loc creditarea contului de decontare al participantului care are instrucţiuni în coada de aşteptare, sistemul reiniţiază procesarea acestora potrivit priorităţilor(cele cu prioritate mai mare sunt procesate înaintea celor cu prioritate mai mică) după următorul algoritm:

- instrucţiunile sunt procesate în ordine cronologică (conform principiului FIFO), dacă instrucţiunile din coada de aşteptare au alocată aceeaşi prioritate;

- instrucţiunile cu o prioritate mai mare sunt întotdeauna procesate înaintea instrucţiunilor cu prioritate mai mică; acestea din urmă vor fi decontate numai dacă în coada de aşteptare nu mai există instrucţiuni cu o prioritate mai mare;

- instrucţiunile aflate în coada de aşteptare vor fi decontate conform principiului by-pass FIFO (adică FAFO- primul disponibil, primul decontat) numai dacă instrucţiunile respective au aceeaşi prioritate şi nu există instrucţiuni cu prioritate mai mare în coada de aşteptare.

facilităţi de rezervare a fondurilor, în vederea asigurării decontării instrucţiunilor de plată iniţiate de sisteme de compensare sau de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, fonduri care sunt blocate până la momentul decontării respectivelor instrucţiuni de plată. De asemenea, participanţii au posibilitatea constituirii, oricând pe parcursul zilei de operare, a unei rezerve generale şi a rezervei de numerar, în vederea gestionării resurselor proprii şi a operaţiunilor cu numerar;

mecanismul de soluţionare a blocajelor prin care se asigură deblocarea decontării instrucţiunilor de plată a doi sau mai mulţi participanţi, aflate în coada de aşteptare datorită lipsei de fonduri în conturile de decontare ale respectivilor participanţi;

facilităţi de monitorizare în timp real a conturilor de decontare. În vederea obţinerii informaţiilor necesare pentru gestionarea eficientă a resurselor proprii, sistemul permite participanţilor monitorizarea activităţilor proprii, oferindu-le facilităţi de informare în timp real cu privire la situaţia soldului contului de decontare şi la evoluţia disponibilului de lichiditate pe parcursul zilei de operare, atât prin accesarea sistemului, cât şi prin rapoarte special elaborate.

politica de comisionare. Principiul care a stat la baza stabilirii acesteia este cel de recuperare acosturilor aferente implementării şi operării sistemului. Banca Naţională a României, în calitate de administrator al sistemului, poate aplica reduceri de comisioane, pe fiecare tip de instrucţiune în parte, în funcţie de volumul instrucţiunilor procesate şi/sau decontate în ReGIS. De asemenea, se poate aplica o comisionare stimulativă pentru a încuraja comportamentul

141

disciplinat al participanţilor, cum ar fi transmiterea instrucţiunilor în anumite intervale orare. Astfel, odată cu intrarea în funcţiune a sistemului, nivelul comisioanelor a fost redus cu 25 la sută faţă de cel practicat până la acel moment în sistemul de plăţi de mare valoare pe suport hârtie. La 4 luni de la operaţionalizarea sistemului, Banca Naţională a României a procedat la o nouă modificare a comisioanelor practicate în sistemul ReGIS, determinată de eliminarea comisionului perceput instituţiei de credit beneficiare a unei instrucţiuni de plată decontată în sistem, conform practicilor internaţionale în domeniu, ajungându-se astfel la o reducere cu 50 la sută faţă de nivelul comisioanelor practicate înainte de momentul operaţionalizării sistemului ReGIS.

Banca Naţională a României va acţiona în mod susţinut în sensul diminuării nivelului comisioanelor percepute participanţilor pentru serviciile oferite prin sistemul ReGIS, în vederea creşterii eficienţei sistemului de plăţi, alinierii comisioanelor la nivelul celor practicate de băncile centrale din statele membre ale Uniunii Europene şi reducerii costurilor intermedierii financiare. Faţă de alte sisteme cu decontare pe bază brută în timp real din Uniunea Europeană, în România, în prezent, nu se percep comisioane pentru accesul şi participarea la sistem.

avantaje din perspectiva clienţilor.Principalele avantaje de care clienţii instituţiilor de credit beneficiază ca

urmare a implementării sistemului ReGIS sunt îmbunătăţirea calităţii serviciilor de plăţi în sensul reducerii perioadei dintre momentul ordonării plăţii şi cel al recepţionării fondurilor de către beneficiarul plăţii, creşterea vitezei de circulaţie a fondurilor şi a eficienţei şi siguranţei transmiterii acestora, precum şi reducerea costurilor aferente.

Analiza activităţii sistemului ReGis în perioada 2005- 2007(vezi tabelul nr. 5.1). evidenţiează faptul că acesta a contribuit la buna funcţionare a pieţelor monetară şi valutară şi a deţinut un rol important în implementarea cu succes a politicii monetare a Băncii Naţionale a României, având în vedere că operaţiunile de politică monetară sunt procesate exclusiv prin acest sistem.

Sporirea atractivităţii în percepţia participanţilor şi a clienţilor acestora pentru efectuarea de plăţi de mare valoare şi/sau urgente, după intrarea în funcţiune a sistemului ReGIS, ca urmare a reducerii timpilor de decontare şi a costurilor de operare, a determinat creşteri semnificative în anul 2005 atât din punct de vedere al volumului (+40 la sută), cât şi al valorii instrucţiunilor de plată decontate prin acest sistem (+209 la sută). În această perioadă, sistemul ReGIS a funcţionat fără perturbări, volumul plăţilor de mare valoare şi/sau urgente decontate prin acesta a creascut în mod constant, sistemul contribuind la îndeplinirea obiectivului de politică al Băncii Naţionale a României, acela de promovare a decontării în banii băncii centrale, ca unic mijloc de plată. Creşterea spectaculoasă a valorii plăţilor începând cu luna august 2005 a fost

142

determinată în principal de operaţiunile de politică monetară şi valutară efectuate de Banca Naţională a României în vederea îndeplinirii obiectivului său fundamental.

Numărul de plăţi de mare valoare sau urgente decontate pe parcursul anului 2005 a fost de 1,1 milioane plăţi, evoluând de la o medie zilnică de 2 862 plăţi la începutul anului la 6 691 plăţi în luna decembrie. Suma plăţilor de mare valoare şi/sau urgente decontate în cursul anului 2005 s-a ridicat la 2 408,4 miliarde RON, ceea ce reprezintă de aproximativ 8 ori valoarea PIB pentru anul 2005, performanţă comparabilă cu cea a altor sisteme de plăţi din ţările europene. Ca medie zilnică, valoarea plăţilor a crescut de la 4,6 miliarde RON în luna ianuarie la 7,9 miliarde RON la sfârşitul anului, înregistrându-se o medie de vârf de 24,8 miliarde RON în luna septembrie. Vârful de volum al plăţilor zilnice de mare valoare şi/sau urgente decontate în sistemul ReGIS (9 064 plăţi) a fost atins în luna decembrie 2005, aceasta fiind în mod tradiţional perioada cea mai intensă din punct de vedere al numărului de plăţi interbancare şi, mai ales, al celor din relaţia cu Trezoreria Statului (ultima lună pentru plata obligaţiilor scadente la bugetul de stat).

Analiza plăţilor pe tipuri de mesaje procesate şi decontate în sistemul ReGIS în anul 2005 reflectă faptul că din numărul total de 960 465 plăţi, 82,52 la sută reprezintă mesaje de plată tip transfer credit în numele clientului, 9,68 la sută sunt mesaje de plată tip transfer credit între instituţiile financiare, în timp ce diferenţa de 7,80 la sută reprezintă instrucţiuni de plată care implică debitarea sau creditarea directă pe conturile de decontare ale participanţilor.

În anul 2007, comparativ cu anul precedent, s-au înregistrat creşteri în ceea ce priveşte atât media zilnică a volumului plăţilor procesate prin ReGIS (cu 35 la sută), cât şi media zilnică a valorii plăţilor procesate prin acest sistem (cu 83 la sută).

Tabelul nr. 5.1. Analiza plăţilor în sistemul ReGis

Volum (nr. tranzacţii) Valoare (mil. RON)

Valoare medie pe tranzacţie (mil. RON)

Total Medie zilnică

Total Medie zilnică

2005 1100 4325 2408 9370 2,19

2006 1 548 6 096 1 927 7 588 1,24

2007 2 097 8 259 3 530 13 898 1,68

2008 2804 10999 5126 20104 1,83

Variaţia2006/2005

+35 +35 +83 +83 +36

143

(±%)

Variaţia2007/2006

(±%)

+90% +90% +47 +47 -0,51

Variaţia2007/2005

(±%)

+41% +41% -20 -20 -0,43

Variaţia2008/2007

(±%)

+33%

+33% +45% +45% +9

Sursa:Raportul BNR 2005-2008

Volumul plăţilor decontate în cursul anului 2007 în sistemul ReGIS a fost de circa 2,1 milioane tranzacţii, evoluând de la o medie zilnică de 6 580 tranzacţii în luna ianuarie la 12 612 tranzacţii în luna decembrie. Volumul maxim al plăţilor decontate zilnic în sistemul ReGIS a fost atins în luna decembrie 2007 (20 251 tranzacţii/ zi), aceasta fiind în mod tradiţional perioada cu cea mai intensă activitate de plăţi atât interbancare, dar mai ales în relaţia cu Trezoreria Statului (în luna decembrie devenind scadente obligaţiile de plată către bugetul de stat). Gradul de concentrare a sistemului bancar a rămas comparabil cu cel din anul precedent, primele 5 instituţii de credit deţinând circa 52 la sută din piaţă din punct de vedere al volumului plăţilor de mare valoare şi/sau urgente şi 37 la sută din punct de vedere al valorii plăţilor.

Analiza structurii pe tipuri de plăţi efectuate prin ReGIS în anul 2007 reflectă faptul că tranzacţiile de plată efectuate de instituţiile financiare în nume propriu, dar pe contul clienţilor (prin mesaje SWIFT MT103) sunt preponderente (88,32 la sută din volumul total al tranzacţiilor din sistem), dar valoarea totală a acestora a fost relativ scăzută (doar 14,99 la sută din valoarea tuturor tranzacţiilor din sistem). Totodată, volumul tranzacţiilor de plată efectuate de instituţiile financiare în nume şi pe cont propriu (prin mesaje SWIFT MT202) a fost relativ scăzut, dar aceste plăţi au avut o valoare semnificativă. În anul 2008 sistemul ReGIS a continuat să contribuie la buna funcţionare a pieţelor monetară şi valutară. În acel an volumul plăţilor de mare valoare şi al celor urgente decontate prin acesta au continuat să crească. Comparativ cu anul precedent, s-au înregistrat o creştere cu 30% atât în ceea ce priveşte media zilnică a volumului plăţilor procesate prin ReGIS cât şi media zilnică a valorii plăţilor procesate prin acest sistem, cu 45%. A procesat un număr total de 2.804.864 plăţi, în valoare totală de 5.126.410 mil. Lei, numărul

144

mediu zilnic al plăţilor fiind de 10.995 tranzacţii, cu o valoare medie zilnică de 20.052 mil. lei (valarea medie care a fost înregistrată a fost de 1,80 mil. Lei).

Asigurarea unui nivel cât mai ridicat de disponibilitate pentru sistemul ReGIS reprezintă, de asemenea, un obiectiv major al Băncii Naţionale a României, în contextul importanţei sistemului ReGIS pentru sistemul financiar-bancar şi pentru economia naţională. În anul 2007, disponibilitatea medie a sistemului ReGIS, respectiv măsura în care participanţii pot utiliza sistemul fără incidente pe durata programului de funcţionare, a atins nivelul de 99,99 la sută, încadrându-se în standardele stabilite de Banca Naţională a României pentru nivelul de calitate a serviciilor. Totodată, se remarcă o creştere a disponibilităţii medii a sistemului ReGIS în anul 2007 faţă de anul 2006, când aceasta a fost de 99,89 la sută.

În anul 2007 s-a procedat la operarea unor modificări asupra sistemelor ReGIS şi SaFIR, care să facă posibilă utilizarea fondurilor provenite din facilitate permanentă de creditare (credit lombard) acordată de banca centrală la decontarea obligaţiilor de plată. În acest sens, funcţionalităţile de gestionare a instrucţiunilor de transfer de fonduri la o serie de momente limită specifice celor două sisteme au fost modificate, cu scopul de a permite utilizarea creditului lombard şi pentru decontarea instrucţiunilor de plată rămase în coada de aşteptare a sistemului ReGIS. Totodată, au fost automatizate unele etape operaţionale, în vederea eficientizării procesului de acordare a creditului lombard şi asigurării monitorizării în timp real a operaţiunilor aferente.

5.2.1. 2. Sistemul SENT

5.2.2.1. Consideraţii generale privind Casa de compensare automată (SENT)

La data de 13 mai 2005, a intrat în funcţiune sistemul SENT, casa de compensare automată (ACH), care a preluat procesarea tuturor ordinelor de plată interbancare. Sistemul, deţinut şi operat de TransFonD, procesează automat plăţile de mică valoare.

SENT este un sistem electronic de compensare multilaterală a plăţilor, care asigură schimbul de instrucţiuni de plată de mică valoare între participanţi (respectiv instrucţiuni tip transfer credit şi direct debit sub 50 000 RON), calculează poziţiile nete multilaterale ale participanţilor la sistem şi iniţiază automat decontarea în sistemul ReGIS a unei instrucţiuni de decontare pe bază netă (IDN - instrucţiune de plată pentru decontarea poziţiilor nete) la sfârşitul fiecărei sesiuni de compensare, asigură gestionarea automată a garanţiilor pentru decontare (prin intermediul interfeţelor automate cu sistemele ReGIS şi SaFIR).

De asemenea, sistemul SENT asigură informarea participanţilor privind stadiul procesării instrucţiunilor transmise de participanţi şi evoluţia poziţiilor

145

nete ale acestora pe parcursul sesiunii de compensare. Importanţa pentru economie a acestui sistem este dată de faptul că este singurul sistem de plăţi de mică valoare din ţară, iar imposibilitatea de funcţionare a acestuia ar impune procesarea tuturor plăţilor de mică valoare prin sistemul ReGIS în condiţii similare plăţilor urgente (respectiv costuri crescute) şi cu riscul încărcării excesive a sistemului ReGIS, peste limitele maxime de procesare. Sistemul efectuează în prezent trei sesiuni de compensare pe zi, compensarea instrucţiunilor acceptate în sistem fiind asigurată prin existenţa garanţiilor sub formă de fonduri şi/sau titluri de stat în sistemele ReGIS şi SaFIR, cu care sistemul SENT este interconectat prin interfeţe automate.

Sistemul SENT poate procesa pe parcursul zilei de operare cel puţin 250 000 instrucţiuni de plată şi poate să asigure procesarea normală în perioada de vârf, respectiv a cel puţin 40 la sută din volumul zilnic de operaţiuni într-un interval de o oră. Zilele de operare ale sistemului SENT sunt aceleaşi ca pentru sistemul ReGIS. Începînd cu data de 10 octombrie anul 2008 o nouă aplicaţie SENT asigură procesarea electronică a plăţilor aferente instrumentelor de plată de debit pe suport hârtie (cecuri, cambii, bilete la ordin).50

5.2.2.2. Participanţii la sistemul SENT

La sistemul SENT pot participa:a) instituţii de credit, autorizate conform legii să funcţioneze pe

teritoriul României;b) Banca Naţională a României;c) Trezoreria Statului.Pentru a fi participant, instituţia solicitantă trebuie să deţină un cont

curent deschis în evidenţele BNR şi un cont de decontare deschis pe numele său în sistemul ReGIS.

Pentru a putea participa în sistemul SENT, fiecare participant trebuie să fie participant în sistemul de decontare a plăţilor de mare valoare ReGIS.De asemenea, fiecare participant trebuie să facă dovada capacităţii sale operaţionale legată de echipamente specifice care să i permită utilizatea unui software pus la dispoziţie de TRansFond. Toţi participanţii se vor conecta la sistemul SENT central al TRANSFOND S.A. prin intermediul reţelei de comunicaţii virtuale private TFDNet (VPN), utilizând echipamentele aflate la punctul principal de conectare la sistemul SENT sau, în situaţiile în care conexiunea de la punctul principal de conectare la SENT nu este posibilă, prin echipamentele aflate la punctul de conectare secundar, dacă acesta există.

50 Norma Băncii Naţionale a României nr. 11/2008 privind modificarea Normei Băncii Naţionale a României nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 6/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 660/2008.

146

Participanţii se vor conecta fie de la punctul de conectare principal fie de la cel secundar, după caz. Conexiunea principală va fi realizată de la un punct unic din reţeaua teritorială a participantului (de exemplu, sediul central).

5.2.2.3. Rolul STFD- TRANSFOND S.A în SENT

STFD- TRANSFOND S.A. este administratorul de sistem şi operatorul tehnic al sistemului SENT şi deţine în proprietate infrastructura sistemului.

În calitate de administrator al sistemului, STFD-TRANSFOND S.A. gestionează şi controlează funcţionarea sistemului SENT, autorizează participarea la SENT, emite şi actualizează regulile şi documentaţia aferentă, stabileşte procedurile sistemului SENT şi standardele tehnice şi de securitate utilizabile în sistemul SENT, informează participanţii, inclusiv prin elaborarea, gestionarea şi distribuirea rapoartelor şi a graficelor standard şi la cerere.

STFD- TRANSFOND S.A este proprietarul infrastructurii IT a SENT, administratorul şi operatorul tehnic al sistemului. În această calitate, TransFonD:

- elaborează şi gestionează regulile de sistem ale SENT, procedurile şi documentaţia sistemului;

- încheie contractele de participare la sistem cu instituţiile eligibile;- asigură operarea zilnică a sistemului;- asigură aplicarea procedurilor în cazuri de urgenţă care afectează

sistemul în întregul său sau activitatea unuia sau mai multor participanţi;- asigură servicii de asistenţă tehnică şi funcţională;- asigură servicii de instruire şi atestare a utilizatorilor SENT.STFD- TRANSFOND S.A deţine proprietatea efectivă asupra sistemului

şi este unicul responsabil cu autorizarea participării la ACH, emiterea şi actualizarea documentaţiei aferente, stabilirea standardelor şi procedurilor de operare ale ACH.

STFD- TRANSFOND S.A controlează şi impune respectarea prezentelor reguli de către participanţi. STFD- TRANSFOND S.A, în calitate de operator tehnic, administrează operaţiunile zilnice de procesare, asigură informarea participanţilor inclusiv prin elaborarea, gestionarea şi distribuirea rapoartelor şi graficelor standard şi la cerere, şi este responsabil cu securitatea datelor, a aplicaţiilor software şi infrastructurii, inclusiv a soluţiilor de rezervă („backup”) şi recuperare în caz de dezastru.

STFD- TRANSFOND S.A poate, la propria alegere, să delege sarcinile operaţionale unor terţe părţi.Această delegare nu va afecta responsabilitatea sa faţă de participanţi în ceea ce priveşte activităţile respective. În măsura în care legea aplicabilă nu prevede altfel, TRANSFOND S.A. este responsabil numai pentru eşecul său de a acţiona de bună credinţă sau de a depune eforturi rezonabile, care vor fi determinate în conformitate cu standardele comerciale rezonabile din cadrul industrieibancare din România.

147

STFD- TRANSFOND S.A nu este responsabil pentru întârzierea efectuării sau eşecul în efectuarea unei acţiuni de către un participant sau un terţ, nici pentru acurateţea oricăror date sau instrucţiuni furnizate de către participant sau de o terţă parte şi nu are obligaţia să verifice acurateţea acestor date. În nici o împrejurare TRansFonD nu este responsabil pentru nici o pierdere indirectă, accidentală, colaterală (inclusiv pierdere de profit), chiar şi când posibilitatea producerii unei astfel de pierderi îi este comunicată.

În calitate de operator al sistemului, STFD- TRANSFOND S.A. este responsabil de:

1. verificarea fişierelor cu instrucţiuni de plată recepţionate în concordanţă cu prevederile prezentelor reguli şi ale manualele utilizatorilor;

2. asigurarea integrităţii, securităţii şi confidenţialităţii fişierului cu instrucţiuni de plată din momentul în care acesta este acceptat la procesare, până ce fişierul este transmis participantului destinatar;

3. transmiterea la timp a instrucţiunii de decontare pe bază netă la sistemul RTGS;

4. menţinerea evidenţei tuturor instrucţiunilor de plată din sistemul ACH conform legislaţiei române relevante;

5. punerea la dispoziţia participanţilor a informaţiilor actualizate cu privire la propriile fluxuri de plăţi şi poziţiile conturilor tehnice proprii, după cum sunt acestea generate de sistem;

6. TransFonD nu poartă răspunderea pentru pagubele rezultate din mesajele care conţin erori, pentru erorile ce nu pot fi detectate prin verificările descrise în manualul de utilizator ori pentru pagubele provocate de aceste erori;

7. TransFonD trebuie să ia toate măsurile posibile pentru protejarea sistemului său informatic sau pentru a preveni defectarea acestuia şi să încerce să ofere, cât mai curând posibil, cu ocazia fiecărei defectări sau producerii unui eveniment de constrângere important, o soluţie a problemei, prin aplicarea procedurilor de backup adecvate.

STFD- TRANSFOND S.A nu este răspunzător pentru nici o pierdere suferită de participanţi sau terţi datorită eşecului unui participant de a asigura compensarea înainte de sfârşitul zilei a instrucţiunilor de debit direct cu scadenţa în ziua respectivă, existente în sistem.

5.2.2.4. Procesarea instrucţiunilor de plată

5.2.2.4.1. Moduri de procesare

Specific SENT este şi faptul că transmiterea instrucţiunilor de către participanţi către sistem se face în forma de fişiere (pachete), fiecare fişier conţinând maxim 1000 de instrucţiuni. Sistemul pune la dispoziţia participanţilor două moduri de procesare alternative, dreptul de a alege varianta care i se potriveşte revenindu-i participantului .

148

1. Modul de procesare manual (sau controlat de utilizatori)în care se utilizează un control dual de operatori(utilizatori), instrucţiunile de plată fiind sortate în fişiere (pachete) separate pentru fiecare participant destinatar al plăţii şi pentru o dată de decontare unică. După ce fiecare fişier este semnat digital de către un utilizator, acesta este transmis către sistemul SENT central, urmând a fii aprobat de către un al doilea utilizator al băncii participante prin semnătura sa electronică. Dacă fişierele transmise către SENT nu poartă ambele semnături digitale, una ce aparţine primului utilizator(operator) şi cea de- a doua care certifică aprobarea celui de –al doilea utilizator, atunci SENT nu acceptă aceste fişiere.

De asemenea cel de al doilea operator(utilizator) are dreptul să respingă fiţierul, să îl anuleze, numai înainte ca fişierul să fii fost aprobat.

2. Modul de procesare automat sau procesare STP (straight through processing) a fişierelor generate de sistemele interne ale băncilor participante în SENT presupune semnarea electronică de către modulele SENT ale participantului înainte de a fii transmise sistemului SENT.

Semnarea are loc automat în Modulul de transmitere a Fişierelor (File Transfer Module, FTM), înainte de transmiterea la sistemul SENT central.

Compensarea instrucţiunilor se efectuează la nivel de fişier, ţinând cont permanent de limita de garantare a fiecărui participant (poziţia netă este permanent acoperită de nivelul garanţiilor constituite voluntar de participanti).

Compensarea unui fişier cu OPv validat (şi din punct de vedere al formatului şi din cel al garanţiilor) se efectuează pe parcursul perioadelor de compensare prestabilite prin orarul SENT, prin operarea în timp real (imediat după validare) în conturile tehnice ale participanţilor implicaţi (iniţiator şi destinatar).

5.2.2.4.2. Procesarea în sistemul SENTa ordinelor de plată de mică valoare OPv

Fişierele cu ordinele de plată de mică valoare sunt generate în cadrul unităţii teritoriale a băncii iniţiatoare a operaţiunii de plată pe baza ordinelor de plată de mică valoare transmise băncii de către clienţii săi. Aceste fişiere cu ordine de plată de mică valoare sunt transmise de unitatea bancară teritorială către centrala băncii prin reţeaua intrabancară, iar aceasta din urmă le transmite către sediul SENT central în cadrul perioadelor de acceptare la compensare a fişierelor cu ordine de plată de mică valoare din cadrul fiecărei sesiuni de compesare.

SENT verifică semnătura electronică a fiecărui fişier cu ordine de plată de mică valoare recepţionat şi validează tehnic conţinutul acestuia. Ordinele de plată de mică valoare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a) transmiterea fişierelor cu ordine de plată de mică valoare se efectuează numai în cadrul perioadelor de timp acceptate de sistemul SENT;

149

b) data transmiterii şi aprobării fişierului OPv este aceeaşi cu data curentă şi cu data decontării interbancare precizată în antet sau în fiecare instrucţiune;

c) fiecare instrucţiune OPv din cadrul unui fişier nu trebuie să depăşească valoarea limită pentru plăţile de mică valoare;

d) fiecare fişier cu ordine de plată de mică valoare trebuie să indeplinească criteriile de validare;

e) băncile plătitoare şi cele beneficiare trebuie să fie participante SENT fără a fisuspendate(blocate sau deconectate ) şi ale căror drepturi de acces nu au fost revocate.Un fişier cu instrucţiuni de plată va fi acceptat la compensare în SENT dacă şi numai dacă valoarea acestuia adică, suma totală a ordinelor de plată de mică valoare este mai mică sau egală cu valoarea limitei de garantare a participantului plătitor la momentul validării, fiind respectată următoarea condiţie:

F ≤ LGt (1)

unde: F = valoarea fişierului de validat; LGt = limita de garantare la momentul „t”. Limita de garantare este calculată în sistemul SENT pe baza valorii

garanţiilor constituite de un participant, a încasărilor şi plăţilor respectivului participant compensate până în acel moment, conform formulei următoare:

LGt = PG + ΣSIt - ΣSPt (2)

unde: PG = plafonul de garantare, calculat în sistemul SENT ΣSIt = sume de încasat, aferente instrucţiunilor de plată în care

participantul se află în poziţie de beneficiar, introduse în sistem şi compensate până la momentul “t” în cadrul respectivei sesiuni de compensare;

ΣSPt = sume de plătit, aferente instrucţiunilor de plată în care participantul se află în poziţie de plătitor, introduse în sistem şi compensate până la momentul “t” în cadrul respectivei sesiuni de compensare;

ΣSIt -ΣSPt = valoarea diferenţei dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, reprezintă poziţia netă a participantului la momentul „t”.

În cazul în care suma totală a ordinelor de plată de mică valoare dintr-un fişier depăşeşte valoarea limitei de garantare a participantului plătitor la momentul validării, întregul fişier este respins.

Dacă fişierul cu ordinele de plată de mică valoare va fi acceptat pentru compensare/ decontare , sistemul SENT actualizează poziţiile nete ale participanţilor implicaţi, astfel:

i. poziţia netă a participantului plătitor este diminuată cu valoarea totală a ordinelor de plată din fişier;

ii. poziţia netă a participantului beneficiar creşte cu valoarea totală a ordinelor de plată din fişier.

150

Procesarea fişierelor cu ordine de plată de mică valoare se realizează în ordinea recepţionării (FIFO) numai după procesarea instrucţiunilor de debitare directă.

După acceptarea fişierelor, sistemul SENT notifică fiecărui participant poziţia netă care urmează a fi decontată. Banca centrală informează unitatea bancară teritorilaă iar aceasta din urmă procedează la alimentarea contului curent al clientului său.

Pe baza instrucţiunilor nete multilaterale SeNT generează o instrucţiune de decontare către ReGIS care efectuează decontarea finală.

5.2.2.4.3. Procesarea instrucţiunilor de debitare directă

Debitarea directă reprezintă o modalitate de plată a unei sume de bani convenite între plătitor şi beneficiar, care constă în debitarea preautorizată a contului plătitorului de către instituţia plătitoare în baza unui mandat de debitare directă, la solicitarea beneficiarului, şi creditarea corespunzătoare a contului beneficiaruluide către instituţia colectoare, în baza angajamentului privind debitarea directă.

Băncile transmit instrucţiuni de debitare directă sub formă de fişiere, sortate fie de aplicaţia furnizată de modulele SENT ale băncilor, fie de propriile lor sisteme, în fişiere (pachete) separate pentru fiecare participant plătitor şi pentru o dată de decontare unică. Fiecare pachet este apoi transmis sistemului SENT central sub formă de fişiere separate în perioada cuprinsă între momentul deschiderii zilei de operare a sistemului SENT şi „momentul limită pentru debitarea directă”. Sistemul SENT verifică semnătura electronică a tuturor pachetelor cu instrucţiuni de debitare directă recepţionate şi validează formal conţinutul acestora. În cazul în care o instrucţiune din fişier nu îndeplineşte condiţiile de validare, întregul fişier respectiv va fii respins. Sistemul SENT notifică imediat participantul beneficiar cu privire la starea fişierelor DD, prin mesaje transmise către staţia de lucru a acestuia la fiecare schimbare a stării unui fişier transmis. Fişierele cu instrucţiuni de plată de debitare directă autorizate de participantul iniţiator şi acceptate din punct de vedere tehnic, sunt transmise de către SENT participantului plătitor, imediat după validare.

Participantul plătitor trebuie să transmită eventualele refuzuri pentru instrucţiunile de debitare directă recepţionate, înainte de încheierea perioadei de aşteptare a refuzurilor ale cărei limite sunt definite în funcţie de data compensării (decontării) . Pentru un fişier de debitare directă, perioada de aşteptare a refuzurilor începe în momentul recepţionării fişierului în sistemul SENT central şi se încheie în ultima zi de operare anterioară datei decontării, mai exact la momentul limită pentru fişierele de debitare directă din acea zi.

În cazul în care participantul plătitor nu transmite cel puţin un refuz înainte de sfârşitul perioadei de aşteptare, toate instrucţiunile de debitare directă din fişierul respectiv sunt considerate ca acceptate la plată de către respectivul

151

participant plătitor. Un fişier cu refuzuri de debitare directă trebuie să fie transmis la SENT, în cadrul unei zile de operare, în perioada cuprinsă între momentul deschiderii zilei de operare şi momentul limită pentru debitare directă.

Sistemul SENT validează fişierele cu refuzuri şi, în cazul detectării unei erori (invalidare), notifică participantul iniţiator al fişierului referitor la respingerea fişierului şi la motivul respingerii. Fişierele de refuz de debitare directă (fişiere DDR) care nu sunt respinse de sistem sunt transmise, imediat după validare, participantului care a iniţiat fişierul de debitare directă pentru care s-a emis refuzul.

Pentru fiecare fişier de debitare directă înregistrat, sistemul calculează valoarea reziduală după recepţionarea şi acceptarea oricărui refuz privind o instrucţiune de debitare directă din acel fişier. Valoarea reziduală a unui fişier de debitare directă este calculată ca valoarea iniţială a fişierului transmis participantului plătitor minus valoarea refuzurilor transmise de acesta şi acceptate de sistem pentru instrucţiunile de debitare directă din respectivul fişier.

Fişierele cu instrucţiuni de debitare directă cu valoare reziduală mai mare decât zero sunt introduse în procesul de compensare la începutul primei sesiuni din ziua decontării.

La sfârşitul ultimei zile de operare înainte de data decontării, sistemul SENT calculează, pentru fiecare participant, pe baza valorilor reziduale ale fişierelor de debitare directă cu data de decontare în următoarea zi de operare, totalul de plătit şi totalul de încasat precum şi o poziţie multilaterală netă estimată. Totalurile de plătit şi de încasat (poziţii brute) şi poziţiile nete estimate sunt puse la dispoziţia participanţilor, fiecare participant având acces numai la datele proprii, prin raportul privind instrucţiunile de debitare directă (raportul de debitare directă).Pe baza acestui raport participanţii pot constitui garanţii adecvate pentru compensarea instrucţiunilor de debitare directă în ziua de decontare.

Pe parcursul primei sesiuni de compensare din data decontării interbancare a instrucţiunilor de debitare directă, imediat după constituirea garanţiilor şi calcularea plafonului de garantare, înainte de acceptarea la compensare a fişierelor cu ordine de plată de mică valoare, SENT compară valorile reziduale ale fişierelor cu instrucţiuni de debitare directă cu limita de garantare a participantului plătitor. În cazul în care valoarea plafonului de garantare al unui participant este mai mare sau egală cu valoarea reziduală totală a fişierelor de debitare directă de plătit de către acest participant, toate instrucţiunile de debitare directă de plătit de către acest participant pentru care nu s-au înregistrat refuzuri sunt acceptate la compensare indiferent de valoarea garanţiilor constituite de către ceilalţi participanţi. În cazul în care, în data decontării, pentru prima sesiune de compensare, toţi participanţii având o poziţie netă estimată debitoare constituie, fiecare, garanţii cel puţin la nivelul

152

propriei poziţii nete debitoare estimate, toate instrucţiunile de debitare directă cu decontare în această zi sunt compensate în această sesiune.

În cazul în care acestă condiţie nu este îndeplinită, sistemul asigură compensarea conform principiului FIFO (primul intrat - primul ieşit), eliminând din sesiunea de compensare respectivă fişierele care determină ca poziţia netă debitoare estimată să depăşească plafonul de garantare. În urma acestui proces, fişierele de debitare directă care nu pot fi compensate sunt puse în aşteptare iar sistemul SENT informează participanţii implicaţi.

SENT încearcă procesarea fişierelor puse în aşteptare în cadrul următoarelor sesiuni de compensare ale zilei curente, la sfârşitul perioadelor de constituire a garanţiilor respective, urmând acelaşi algoritm ca în prima sesiune.

Dacă rămân fişiere necompensate algoritmul se repetă în cadrul ultimei sesiuni din ziua decontării. Fişierele cu instrucţiuni de debitare directă care nu au fost compensate în ziua de decontare a respectivelor instrucţiuni de debitare directă, sunt respinse de către sistemul SENT la sfârşitul zilei de operare cu informarea ambilor participanţi implicaţi.

Nedecontarea unui fişier de instrucţiuni de debitare directă în ziua de operare corespunzătoare datei decontării acestuia atrage după sine sancţiuni pentru participantul în cauză. Dacă un participant nu asigură decontare direct debitului de plată, acesta poate fi blocat, suspendat începând cu ziua de operare următoare sau i se poate ridica dreptul de a utiliza instrucţiuni de debitare directă pentru o perioadă determinată sau nedeterminată. TransFond poate aplica şi percepe comisioane penalizatoare participanţilor cu instrucţiuni de debitare directă nedecontate la şfârşitul zilei de operare.Deasemenea, TrnsFond poate ridica, începând cu ziua bancară următoare, fără preaviz, dreptul participantului respectiv de a utiliza instrumente de debitare directă.

TransFond nu este responsabil de pierderile cauzate participanţilor sau clienţilor acestora, de comisioanele sau penalizările plătite sau suportate de participanţi ca urmare a neacceptării la compensare a fişierelor de debitare directă din cauza neconstituirii de garanţii suficiente de către participantul plătitor.

5.2.2.5. Decontare poziţiilor nete multilaterale în sistemul SENT

La momentul de sfârşit al perioadei de acceptare la compensare a fişierelor din fiecare sesiune de compensare,adică la momentul prestabilit în orar, SEN Tstabileşte poziţiile nete multilateralepentru fiecare participant şi transmite fiecărui participant un raport care conţine valoarea propriei poziţii nete ce urmează a fi decontată. Fiecare participant are acces la această informaţie în timp real.

153

Pe baza poziţiilor nete rezultate din compensare SENT generează o instrucţiune de decontare pe bază netă (IDN) care conţine poziţiile nete multilaterale rezultate din compensare pe care o transmite sistemului ReGIS.

Imediat ce recepţionează o instrucţiune IDN de la SENT, sistemul ReGIS blochează automat fondurile în conturile de decontare ale participanţilor aflaţi în poziţie netă debitoare în sistemul SENT pentru a permite decontarea imediată a poziţiilor nete în momentul în care instrucţiunea de decontare pe bază netă este acceptată pentru decontare. Dacă în conturile de decontare ale participanţilor în poziţie debitoare nu există suficiente fonduri disponibile pentru decontarea poziţiilor nete calculate de SENT, atunci B.N.R., în calitate de agent de decontare, execută succesiv, în mod automat, garanţiile constituite de participanţii respectivi. În acest scop B.N.R. execută mai întâi garanţiile financiare sub formă de fonduri constituite de fiecare participant aflat în această situaţie în ReGIS. Dacă nici în acest caz fondurile nu sunt suficiente, sumele disponibile sunt completate prin executarea garanţiilor sub formă de instrumente financiare eligibile constituite în acest scop în contul participantului respectiv deschis în sistemul SaFIR.

După executarea gajurilor necesare, sistemul ReGIS va accepta la decontare IDN transmisă de SENT şi o va deconta final (definitiv) ca o singură tranzacţie când există suficiente fonduri în conturile de decontare ale tuturor participanţilor aflaţi în poziţie netă debitoare, după care va raporta sistemului SENT decontarea respectivei IDN.

Conturile de decontare deschise în ReGIS pe numele participanţilor la SENT aflaţi în poziţii nete creditoare se creditează numai după ce sunt debitate corespunzător toate conturile de decontare ale tuturor participanţilor aflaţi în poziţii nete debitoare.

5.2.3. Sistemul SaFIR

5.2.3.1. Consideraţii generale privind sistemul de gestiune a titlurilor de stat SaFIR

Cea de a treia componentă a sistemului - sistemul de procesare a operaţiunilor cu titluri de stat, SaFIR – a intrat în funcţiune în luna octombrie 2005. SaFIR, sistemul de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titlurile emise de Ministerul Finanţelor Publice şi gestionate de banca centrală în calitate de agent al acestuia, este deţinut şi operat de Banca Naţională a României. Numărul şi valoarea operaţiunile procesate de acest sistem sunt încă reduse, dar sistemul este important prin suportul pe care îl acordă celorlalte două sisteme de plăţi interbancare, prin gestiunea garanţiilor aferente decontărilor. În data de 3 octombrie 2005 a fost lansată şi cea de-a treia componentă a sistemului electronic de plăţi – SaFIR – care asigură depozitarea şi decontarea operaţiunilor cu titluri de stat. Pentru banca centrală, importanţa

154

acestui sistem rezidă din interacţiunea pe care acesta o are cu celelalte sisteme de plăţi, precum şi din rolul pe care îl au instrumentele emise de Ministerul Finanţelor Publice în operaţiunile de politică monetară.

Sistemul SaFIR, intrat în funcţiune la 3 octombrie 2005, asigură atât depozitarea de instrumente financiare, cât şi decontarea pe bază brută în timp real în banii băncii centrale a operaţiunilor cu instrumentele financiare depozitate. În acest sens, sistemul dispune de funcţionalităţi de gestionare a emisiunilor de instrumente financiare, de administrare a conturilor, de gestionare a evenimentelor de plată aferente emisiunilor în circulaţie, de reconciliere, precum şi de evaluare zilnică a emisiunilor. La dezvoltarea noului sistem de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare SaFIR, Banca Naţională a României a avut în vedere următoarele obiective: creşterea vitezei de decontare şi asigurarea finalităţii decontării, siguranţa şi stabilitatea pieţei titlurilor de stat, îndeplinirea cerinţelor de securitate, eficienţă şi accesibilitate, asigurarea cadrului pentru implementarea eficientă a politicii monetare şi, nu în ultimul rând, stabilitatea financiară.

Având în vedere importanţa sistemului SaFIR, Banca Naţională a României este administratorul şi operatorul acestuia, calitate în care gestionează şi monitorizează funcţionarea sistemului, autorizează participarea în sistem, administrează conturile de titluri de stat ale participanţilor, stabileşte şi modifică regulile de sistem şi documentaţia aferentă acestuia, urmăreşte respectarea regulilor de către participanţi şi aplică sancţiuni în cazul încălcării lor. Rolul societăţii comerciale TRANSFOND S.A. în cadrul infrastructurii sistemului SaFIR constă în prestarea serviciilor de operare tehnică şi a celor de operare funcţională în numele Băncii Naţionale a României. Instrucţiunile procesate în cadrul sistemului vor fi transmise de participanţi către acesta printr-unul din mijloacele de comunicare : suport hârtie, reţeaua SWIFT şi reţeaua proprietară a TRANSFOND S.A..

Etapele procesării instrucţiunilor în cadrul sistemului sunt: transmiterea mesajelor de către participanţi; validarea mesajelor recepţionate; operaţiunea de matching; verificarea disponibilităţii titlurilor de stat în contul de evidenţă şi

rezervarea acestora învederea decontării; decontarea instrucţiunilor în cadrul sistemului; transmiterea notificărilor de confirmare a efectuării decontării

finale în sistem sau de anulare a instrucţiunilor participanţilor nedecontate până la Momentul Limită.

Participanţi la sistem sunt:- Instituţiile de credit.- Banca Naţională a României. - Ministerul Finanţelor Publice.

155

- Societăţile de servicii de investiţii admise pe piaţa primară şi/sau secundară administrată de Banca Naţională a României.

În conformitate cu prevederile legale aplicabile, administratorul sistemului poate admite, după o evaluare individuală, participarea în sistem, prin semnarea contractului de participare, a unor instituţii care fac parte dintr-una din următoarele categorii:

Instituţii de credit şi societăţi de servicii de investiţii financiare, altele decât cele menţionate mai sus;

Entităţi de drept public care nu se încadrează în prevederile de la primul paragraf al acestei secţiuni;

Operatori de sistem, agenţi de decontare sau contrapărţi centrale din cadrul sistemelor de compensare pentru tranzacţiile cu titluri de stat.

Conform reglementarilor în vigoare, participanţii la sistem au una din următoarele calităţi:

Dealer primar; Intermediar pe piaţa secundară; Participant pe piaţa secundară administrată de Banca

Naţională a României care tranzacţionează numai în nume şi pe cont propriu;

Emitent; Bancă centrală; Sistem de tranzacţionare a titlurilor de stat (ex. BVB)

Modificarea calităţii se va înregistra de către administratorul sistemului SaFIR fie la notificarea participantului fie la notificarea autorităţii de supraveghere şi produce efecte asupra conturilor deschise pe numele participantului în SAFIR după caz, în conformitate cu reglementările în vigoare.

În afara participanţilor menţionaţi mai sus, pot avea acces la anumite servicii oferite de sistem şi alte entităţi. În acest sens, acestea vor semna un contract cu administratorul de sistem, conform serviciilor prestate. Sistemele de plăţi care asigură compensarea fondurilor, inclusiv cele aferente operaţiunilor cu instrumente financiare vor beneficia de serviciile sistemului SaFIR, sub rezerva semnării unui contract cu administratorul de sistem. Banca centrală, în calitatea sa de administrator al sistemului, deschide conturi de evidenţă a titlurilor de stat pe numele fiecărui participant.

În sistem pot fi deschise următoarele tipuri de conturi de evidenţă a titlurilor de stat:

contul în nume propriu (0): este contul de evidenţă a titlurilor de stat deschis pe numele participantului, în care sunt evidenţiate titlurile de stat aflate în proprietatea acestuia;

contul cumulat de clienţi (1): este contul de evidenţă a titlurilor de stat deschis pe numele participantului în care sunt evidenţiate titlurile de stat

156

aflate în proprietatea clienţilor săi, persoane fizice şi/sau juridice, rezidente sau nerezidente;

contul via dealer (2): este contul de evidenţă a titlurilor de stat deschis pe numele participantului dealer primar în care sunt evidenţiate titlurile de stat adjudecate pe piaţa primara de clienţii săi, intermediari ai pieţei secundare şi/sau participanţi în sistemul SaFIR care efectuează operaţiuni cu titluri de stat exclusiv în nume şi pe cont propriu;

contul de emitent (9): este contul de evidenţă a titlurilor de stat deschis pe numele emitentului în care sunt evidenţiate titlurile de stat emise de acesta;

Participanţii au dreptul la unul sau mai multe conturi de evidenţă a titlurilor de stat, corespunzător calităţii deţinute în cadrul sistemului, după cum urmează:

Tabel nr.5.2. Conturi de evidenţă a titlurilor de statDealerii primari

Intermediari secundari

Participanţii care tranzacţionează exclusiv pe cont propriu

MFP BNR

Cont (0)Cont (1)Cont (2)

Cont (0)Cont (1)

Cont (0) Cont (0)Cont (9)

Cont (0)

Fiecare cont de evidenţă a titlurilor de stat deschis în sistem pe numele unui participant va fi identificat printr-un cod, după cum urmează:

AAA A B CCCC(1) (2) (3)(1)codul participantului (format din primele 4 caractere ale codului BIC

al respectivului participant);(2)tipul contului de evidenţă a titlurilor de stat;(3)grup de caractere care poate fi utilizat pentru a identifica

participantul care accesează piaţa primară printr-un dealer primar sau a clienţilor individuali ai unui participant.

Tipologia operaţiunilor procesate de SaFIR

Sistemul SaFIR procesează:1. operaţiuni derulate de participanţi în relaţie cu emitentul

a) decontarea rezultatelor pieţei primare;b) plăţi de dobândă şi/sau cupon;c) răscumpărări parţiale/opţionale/totale.

2. operaţiuni derulate între participanţi pe piaţa secundară

157

- tranzacţii de vânzare/cumpărare, - contractede garanţie financiară,- contracte de repo, transferuri de portofoliu.

5.2.3.2. Funcţionalităţile sistemului SaFIR

În caliatate de sistem de depozitare şi decontare, SaFIR prezintă următoarele funcţionalităţi51 :

- Sistem modern de gestionare a riscurilorPrimul mecanism de gestionare a riscurilor aferente operaţiunilor cu instrumente financiare îl reprezintă, din punct de vedere al importanţei, principiul de decontare „livrare contra plată”.

Sistemul aplică principiul livrare contra plată (DvP - Delivery versus Payment), în conformitate cu recomandările CPSS (Committee on Payment and Settlement Systems), astfel: Sistemul asigură faptul că debitarea conturilor de evidenţă a titlurilor de stat are loc dacă şi numai dacă Sistemul primeşte confirmarea decontării fondurilor, garantând Participanţilor decontarea reciprocă a fondurilor şi a titlurilor de stat.

În cazul operaţiunilor de piaţă primară şi secundară derulate cu titluri de stat denominate în lei, confirmarea decontării fondurilor este transmisă de către sistemul ReGIS, ca răspuns la solicitarea adresată acestuia de către sistemul SaFIR cu privire la debitarea contului de decontare al Participantului plătitor. În ceea ce priveşte operaţiunile derulate cu titluri de stat denominate în valută, pentru operaţiunile de piaţă primară, confirmarea decontării fondurilor este transmisă de banca centrală, în calitatea acesteia de agent de decontare al statului, iar pentru operaţiunile de pe piaţa secundară, confirmarea decontării fondurilor este transmisă direct de către Participantul vânzător. Implementarea acestuia se concretizează, la nivelul sistemului, prin interdependenţa între transferul de fonduri şi cel de instrumente financiare. Astfel, transferul final al instrumentelor financiare are loc dacă şi numai dacă are loc transferul final al fondurilor.

Un mijloc de reducere a riscului îl reprezintă însuşi modelul de decontare în timp real prin eliminarea timpului suplimentar de procesare, limitându-se riscul apariţiei unor evenimente de natură să împiedice derularea cursivă a procedurii de decontare. De asemenea, decontarea pe bază brută diminuează considerabil incertitudinile de natură legală şi operaţională, precum şi impactul unui eventual eşec în decontare asupra celorlalţi participanţi, aspecte aferente unui sistem de decontare pe bază netă.

Alături de principalele mecanisme descrise mai sus se adaugă plafoanele de decontare pentru participanţii care nu au cont de decontare în

51 BNR, Raport anual 2005, p.78.

158

sistemul ReGIS, sistemul de management al cozilor de aşteptare pentru instrucţiunile de decontare şi procedura de deblocare a acestora.

- Facilităţi pentru managementul lichidităţilorBanca centrală acordă facilităţi de lichiditate pe parcursul zilei pentru

participanţii la sistemul de decontare de mare valoare, în conformitate cu cerinţele prevăzute de standardele Băncii Centrale Europene.

Instituţiile de credit participante la sistemul SaFIR au posibilitatea de a-şi procura de la Banca Naţională a României lichiditatea necesară pe parcursul zilei, în vederea continuării decontărilor în acest sistem prin operaţiuni repo derulate cu active eligibile pentru tranzacţionare.

- Finalitate în cursul zileiPrin finalitatea decontării se defineşte momentul în care transferul de

titluri şi cel de fonduri devin irevocabile şi necondiţionate. Finalitatea în cursul zilei presupune că transferul irevocabil şi necondiţionat al titlurilor şi al fondurilor se poate realiza de mai multe ori pe parcursul unei zile de operare.

Decontarea operaţiunilor de politică monetară, furnizarea de lichiditate în cursul zilei, interacţiunea în timp real cu alte sisteme de plăţi, dar şi asigurarea decontării tranzacţiilor transfrontaliere, precum şi utilizarea transfrontalieră a colateralului pentru operaţiunile de politică monetară ale Sistemului European al Băncilor Centrale – SEBC au reprezentat argumente pentru dezvoltarea unei infrastructuri legale, tehnice şi operaţionale prin care să se asigure finalitatea în cursul zilei.

În cazul sistemului SaFIR, finalitatea în cursul zilei este asigurată din punct de vedere operaţional prin însuşi mecanismul de decontare brută în timp real, iar din punct de vedere legal, prin prevederile Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi prin regulile sistemului.

- Nivel ridicat de automatizare şi standardizareAvând în vedere practicile curente privind creşterea gradului de

standardizare a informaţiilor transmise, precum şi evoluţiile în plan internaţional în domeniul sistemelor de decontare a instrumentelor financiare, noul sistem permite prelucrarea automată (STP) a instrucţiunilor de decontare şi, implicit, creşterea eficienţei prin diminuarea riscurilor operaţionale şi a timpului de decontare.

Totodată, tendinţa manifestată la nivel mondial este aceea de înlocuire totală a documentelor transmise pe suport hârtie cu cele transmise electronic, în scopul asigurării condiţiilor pentru creşterea vitezei de procesare a documentelor şi a eficienţei sistemelor de procesare. În ceea ce priveşte sistemul SaFIR, circuitul de documente pe suport hârtie aferent operaţiunilor zilnice cu instituţiile de credit, cu Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cu

159

alte direcţii din cadrul Băncii Naţionale a României a fost înlocuit cu circuitul fişierelor electronice.

- Gamă largă de operaţiuniLa dezvoltarea noului sistem s-au avut în vedere atât activitatea curentă

pe piaţa secundară, cât şi tendinţele în plan internaţional. Prin urmare, gama operaţiunilor pe care le pot derula participanţii s-a diversificat, iar modul de procesare a acestora prezintă un nivel ridicat de automatizare. Sistemul procesează operaţiuni derulate de participanţi în relaţia cu emitentul (decontarea rezultatelor pieţei primare, plăţi de dobândă şi/sau cupon, răscumpărări parţiale/opţionale/totale) şi operaţiuni derulate de participanţi pe piaţa secundară (tranzacţii de vânzare/cumpărare, contracte de garanţie financiară, operaţiuni repo, transferuri de portofoliu). Toate operaţiunile enumerate prezintă un nivel ridicat de inovaţie pentru piaţa locală.

- Interacţiune în timp real cu sistemele de plăţi de mică şi mare valoare

Importanţa sistemului SaFIR rezidă şi din rolul acestuia în cadrul sistemului electronic de plăţi prin suportul pe care îl acordă celorlalte două componente ale sistemului electronic de plăţi. Acesta se concretizează în posibilitatea participanţilor de a constitui garanţii în timp real pentru asigurarea decontării poziţiilor nete aferente participării la sistemele de plăţi care asigură compensarea fondurilor, poziţii a căror decontare se realizează în sistemul ReGIS.

Interfeţele între cele trei sisteme permit fluxuri de comunicaţii în timp real prin intermediul cărora sunt transmise datele aferente garanţiilor constituite de participanţi.

- Eficienţa şi disponibilitatea sistemuluiUnul dintre aspectele avute în vedere în evaluarea eficienţei sistemului

îl reprezintă performanţele tehnice pe care acesta le poate susţine. Din acest punct de vedere, sistemul SaFIR dispune de resurse pentru a deconta 1 500 tranzacţii pe zi, cu posibilitatea extinderii capacităţii de procesare cu încă 50%

În perioadele de vârf ale zilei de operare, capacitatea de procesare a acestuia poate susţine 40 la sută din volumul maxim posibil programat. Din punct de vedere al numărului de participanţi în sistem sau al numărului de emisiuni gestionate, nu există limitări de ordin tehnic.

Pe întreaga perioadă de funcţionare a sistemului, participanţilor le este asigurat accesul în timp real la toate informaţiile referitoare la emisiuni şi la tranzacţii. Din acest punct de vedere, timpul de răspuns la interogările/instrucţiunile adresate de participanţi este proiectat în medie la două secunde, iar maximumul nu depăşeşte zece secunde.

160

Şi în cazul acestui sistem, principiile care stau la baza politicii de comisionare urmăresc recuperarea costurilor pe care le implică operarea sistemului. Banca Naţională a României, în calitate de administrator al sistemului, poate aplica reduceri ale comisioanelor pe diferite trepte, în funcţie de volumul instrucţiunilor procesate şi/sau decontate în SaFIR. De asemenea, se poate aplica o comisionare stimulativă pentru a încuraja comportamentul disciplinat al participanţilor, cum ar fi transmiterea instrucţiunilor în anumite intervale orare.

În perioada următoare, în funcţie de rezultatele evaluărilor periodice, precum şi de nivelul de dezvoltare a pieţei secundare pot avea loc reduceri ale nivelului general al comisioanelor.

Asigurarea unui grad de disponibilitate ridicat al sistemului în intervalul de funcţionare creează premisele procesării în parametri normali şi elimină posibilitatea formării unor blocaje în sistem. Astfel, în cele trei luni de funcţionare ale sistemului SaFIR, disponibilitatea sistemului a fost de 100% (valoarea acestui parametru s-a obţinut luând în considerare durata întreruperilor şi durata programată de funcţionare).

Ţinând seama de maniera în care sistemul SaFIR a fost proiectat din punct de vedere al caracteristicilor funcţionale şi tehnice, precum şi de modul în care a funcţionat pe parcursul anului 2005, se poate afirma că sistemul este fiabil, robust, uşor de utilizat de către participanţi, având un grad ridicat de securitate, performanţă operaţională şi disponibilitate.

În anul 2007 valoarea nominală totală a emisiunilor denominate în lei, depozitate în sistemul SaFIR, a crescut faţă de sfârşitul anului 2006, ca urmare a revitalizării pieţei primare a titlurilor de stat şi plasării de noi emisiuni benchmark3. În ceea ce priveşte certificatele de depozit, valoarea nominală totală a celor aflate în circulaţie s-a diminuat pe tot parcursul anului 2007, astfel încât la finele anului soldul acestor instrumente financiare a ajuns la zero.

În ceea ce priveşte valoarea nominală a titlurilor de stat aflate în circulaţie, la sfârşitul anului 2007 aceasta a fost de 8 584,55 milioane lei, valoare substanţial mai ridicată faţă de cea înregistrată la sfârşitul anului 2006. Pe lângă emisiunile denominate în lei, sistemul SaFIR gestionează şi emisiuni de titluri de stat denominate în dolari SUA, acestea reprezentând o valoare nominal totală în circulaţie de 1,2 milioane dolari SUA. Comparativ cu anul 2006, emisiunile de titluri de stat denominate în valută s-au diminuat, pe fondul atingerii maturităţii unora dintre emisiuni.

Sistemul SaFIR procesează operaţiuni derulate de participanţi în relaţia cu emitentul (decontarea rezultatelor pieţei primare, plăţi de dobândă şi/sau cupon, răscumpărări parţiale/opţionale/totale) şi operaţiuni derulate de participanţi pe piaţa secundară (tranzacţii de vânzare/cumpărare, contracte de garanţie financiară, operaţiuni repo, transferuri de portofoliu).

161

Graficul nr. 5.1. Operaţiuni procesate de SaFIR la finele lui 2008

Sursa: Raport anual BNR 2008.

În ceea ce priveşte structura transferurilor de instrumente financiare, aceasta reflectă caracteristica principală a pieţei secundare a titlurilor de stat, respectiv o activitate destul de redusă a pieţei interbancare. Astfel, 81,8 % din totalul transferurilor realizate în 2007 sunt transferuri fără plată (DVP), acestea reprezentând operaţiuni realizate între instituţiile de credit şi propriii clienţi.

Comparativ cu anul 2006, în anul 2007 numărul transferurilor DVP a crescut datorită dinamizării activităţii interbancare pe piaţa secundară a titlurilor de stat.

Graficul nr.5.2. Structura transferurilor de instrumente financiarela finele lui 2008

162

Sursa: Raport anual BNR 2008.

În anul 2008, prin sistemul SaFIR au fost procesate un număr de 5836 tranzacţii, în valoare totală de 33.995,47 milioane lei. Numărul mediu zilnic al tranzacţiilor procesate în SaFIR a fost de 23 tranzacţii, cu o valoare medie zilnică de 133,32 milioane lei. Valoarea nominală totală a instrumentelor financiare depozitate în sistemul SaFIR la sfârşitul anului 2008 era de 17.570,48 milioane lei.

Tot în 2008 a devenit operaţională conexiunea între sistemele de depozitare şi decontare ale celor două pieţe, respectiv între sistemul SaFIR şi sistemul RoClear, prin care s-a aprobat tranzacţionarea simultană a titlurilor de stat pe o piaţa secundară interbancară şi o piaţa reglementată. S-a decis astfel listarea titlurilor de stat şi la Bursa de Valori Bucureşti, în paralel cu tranzacţionarea acestora pe piaţa interbancară.

5.2.4. Sistemul de plăţi care asigură compensarea fondurilor pe suport hârtie

Ultima componentă a vechiului sistem de plăţi rămasă în funcţiune este sistemul de plăţi care asigură compensarea fondurilor pe suport hârtie, administrat de Banca Naţională a României şi operat de TRANSFOND S.A. în calitate de agent al acesteia. În anul 2005, acest sistem a cunoscut modificări majore prin renunţarea la procesarea şi compensarea instrumentelor de plată de credit pe suport hârtie (ordin de plată), ca urmare a preluării acestora în sistemul SENT, în vederea procesării electronice. Astfel, începând cu data de 13 mai 2005, sistemul de compensare administrat de Banca Naţională a României asigură doar procesarea şi compensarea instrumentelor de plată de debit pe suport hârtie (respectiv cecuri, cambii şi bilete la ordin).

163

Evoluţia numărului de titluri de credit – cambii şi bilete la ordin, în perioada 2005 – 2007, indică frecvenţa cu care aceste instrumente sunt utilizate de către clienţii bancari, pentru stingerea obligaţiilor pe care le au unii faţă de alţii, aceasta scăzând de la un an la altul, datorită scăderii, îndeosebi, a frecvenţei cu care acestea sunt utilizate de către clienţii bancari.

În anul 2007 activitatea de compensare a plăţilor cu instrumente de debit (cecuri, cambii şi bilete la ordin) a înregistrat o scădere puţin semnificativă a volumului instrumentelor compensate comparativ cu anul precedent (7,2 la sută) şi o uşoară creştere a valorii acestora (4,3 la sută). Evoluţia plăţilor compensate prin acest sistem este prezentată în tabelul nr.3.

Tabelul nr.5.3. Evoluţia plăţilor compensate pe suport de hârtie

Plăţi 2005 2006 2007 2008 Variaţie2007/2006

(%)

Variaţie2006/2005

(%)Volum(mil. instrumente)

7,7 8,3 7,7 8,4 -7,2 +9,8

Valoare(mil. lei)

41249 49882 52022 70458 +4,3 +35,4

Valoare medie zilnică(mil.lei)

161,76 196,38 204,81 276,31 +4,3 +34,9

Sursa: BNR

În cursul anului 2005, prin sistemul de compensare pe suport hârtie au fost compensate 7,7 milioane instrumente de plată de debit în sumă de 41 249 milioane RON, cu o valoare medie zilnică de 161,76 milioane RON, valoare ce s-a menţinut şi în anul 2007, suma instrumentelor de plată totală fiind de 52 022 milioane lei, valoarea medie zilnică a acestor plăţi fiind de circa 204,81 milioane lei, fiind superioară celei din anul 2006 cu 4,3%. În scopul dezvoltării ulterioare a sistemului electronic de plăţi pentru asigurarea unei procesări automate şi rapide a instrucţiunilor de plată de debit, Banca Naţională a Romaniei, în calitatea sa de autoritate de reglementare şi autorizare în domeniul sistemelor de plăţi, precum şi de administrator al sistemului de compensare pe suport hârtie, a luat decizia iniţierii unui proiect al cărui obiectiv îl constituie procesarea electronică a instrumentelor de plată de debit, precum şi modificarea cadrului legal pentru a permite implementarea acestei soluţii.

Activitatea de plăţi cu instrumente de debit s-a caracterizat în anul 2005 printr-un ritm temperat comparativ cu anul precedent, înregistrându-se o creştere cu 4,14 la sută a numărului de instrumente de debit compensate şi, respectiv, cu 18 la sută a valorii acestora.

Dată fiind ineficienţa procesării pe suport hârtie a instrumentelor de plată de debit în actualul sistem, acest sistem a fost înlocuit odată cu lansarea unei

164

facilităţi de procesare electronică a cecurilor, cambiilor şi biletelor la ordin prin sistemul SENT, (fiind necesară şi modificarea în prealabil a legislaţiei în domeniu).

Tabelul nr.5.4. Evoluţia instrumentelor de plată refuzate -mld. rol-

Instrument de plată CEC CAMBIE BILET LA

ORDINTOTAL

1999 Nr 3692 46 1140 4878Valoare 108,7 11,4 277,6 397,8

2000 Nr 7523 103 11163 18789Valoare 487,2 3,9 976,5 1458,6

2001 Nr 14606 120 43283 58009Valoare 1266,1 6575,5 2760,2 4032,8

2002 Nr 17603 12 61300 78915Valoare 1597,7 346,1 3495,2 5543,2

2003 Nr 2250 2 7717 9971Valoare 256,0 1285,4 481,9 2023,3

2004 Nr 2808 2 7781 10591Valoare 265,0 100,7 538,4 904,1

2005 Nr 1612 - 8140 9952Valoare 281,3 - 623,6 904,9

2006 Nr 1768 10 19841 21619

Valoare 49463,8 85,4 167856,5217405,7

Sept.2007 Nr 1250 1 11819 13070

Valoare 29452,0 398,1 145991,9175842,0

Dec.2007 Nr 1300 0 14031 15331

Valoare 31337,8 0 134762,5166100,3

Sept. 2008 Nr 1848 0 23334 25183

Valoare 55588,4 0 341621,9397215,3

Dec.2008 Nr.6104 - 43502 49606

Valoare 149273,6 - 572061,2721334,8

Aug.2009 Nr. 2374 3 37143 39520

Valoare 64464,8 2,6 577164,7641632,1

Sursa: www.bnr.ro, sectiunea statistică.

165

STFD- TRANSFOND S.A. a introdus în funcţie, din data de 10octombrie 2008, sistemul central automatizat PAID pentru efectuarea decontării automate a instrumentelor de debit (cecuri, cambii şi bilete la ordin) marcând astfel începutul automatizării complete a sistemului de plăţi interbancare în România. Proiectul PAID (Procesarea Automată a Instrumentelor de Debit) a demarat la finele lui 2007, acesta având ca rezultat o nouă aplicaţie SENT capabilă să proceseze (pe lângă ordine de plată şi instrucţiuni de Debit Direct) şi instrumente de debit în format electronic (mesaje electronice de plată şi imagini ale instrumentelor de debit). Acesta a crescut competitivitatea şi a dus la reducera tarifului per tranzacţie la mai puţin de jumatate din costul pe suport de hârtie atât pentru participantul beneficiar, cât şi pentru la cel plătitor, de la 2,2 lei, 1,1 lei.

A fost eliminat astfel circuitul poştal al acestor documente şi riscurile aferente acestor prelucrări manuale, iar timpul aferent decontării lor s-a diminuat considerabil, aducând beneficii importante agenţilor economici utilizatori.

Instrumentele de debit în format vechi şi cele noi care nu pot fi procesate prin trunchiere au putut fi compensate centralizat până la data de 30 iunie 2009 prin Casa de Compensare a instrumentelor de debit pe suport hârtie, situată în Bucureşti şi administrată de TRANSFOND. După această dată, instrumentele de debit în format vechi s-au decontate de bănci pe bază bilaterală, Casa de Compensare încetându-şi activitatea. Modul de operare a instrumentelor de debit s-a îmbunătăţit, în sensul că băncile pot folosi trunchierea ca alternativa la prezentarea fizică a acestora52. Procedeul constă în transpunerea instrumentului în format electronic, captarea unei imagini a acestuia şi transmiterea acestor date prin sistemul SENT, către banca plătitorului.

 În scopul facilitării procesării prin trunchiere, formatele instrumentelor de debit pe suport hârtie au fost modificate prin norme ale BNR.

Aşa cum am arătat, procedura se numeşte  trunchiere şi se aplică instrumentelor de debit - cecul, cambia şi biletul la ordin. Acestea vor fi decontate prin intermediul sistemului SENT al TRANSFOND, la care băncile vor putea apela pentru compensare. Prin SENT, se vor procesa numai instrucţiuni în format electronic, ca urmare a procesului de trunchiere a instrumentelor în format nou.

 Informaţiile electronice, generate prin trunchiere, sunt semnate de bancă utilizând un certificat digital emis de o autoritate de certificare recunoscută de sistemul SENT. În acest mod este asigurată acurateţea şi conformitatea informaţiilor electronice cu cele din instrumentul original, pe suport hârtie. Conform legii, responsabilitatea în ceea ce priveşte acurateţea informaţiilor revine băncii. De asemenea, banca prezentatoare este obligată să arhiveze instrumentul de plată, pentru viitoare verificări. Sistemul va detecta situaţiile de instrumente duplicate - doua instrumente cu aceeaşi serie - şi va aduce această situaţie la

52 Ordonanţa de urgenţă nr.38/ 2008 pentru modificarea Legii nr.59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.284/2008 şi Ordonanţă de urgenţă nr.39/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 284/2008.

166

cunoştinţa băncilor, precum şi a celor implicaţi iniţial în decontarea respectivului instrument.

 Chiar dacă vechile instrumente nu îşi vor pierde valabilitatea, încasarea lor se va face mai anevoios, nemaiexistând un sistem centralizat pentru procesarea lor. Astfel, instrumentele de debit pe suport hârtie - în format vechi, vor putea fi decontate bilateral între bănci sau prin prezentarea acestora la încasare, de către posesor, direct la ghişeele instituţiei de credit trase (plătitoare). Decontarea se face în trei zile.

 Ciclul de compensare şi decontare SENT presupune patru etape. Mai întâi, clientul depune un instrument de debit la banca sa pentru încasare

în ziua T-3.  Banca respectivă îl transmite prin sistemul SENT cel mai târziu a doua zi (T-2) către banca plătitoare. Aceasta poate accepta (implicit) sau refuza (explicit) până la finalul zilei de operare următoare (T-1) instrumentul.

 În cazul instrumentelor de debit emise într-o monedă străină, dar care se plătesc în lei, trăgătorul sau emitentul va înscrie la sfârşitul sumei în litere sintagma "în RON". În data prezentării, banca beneficiarului va putea solicita băncii plătitorului suma în lei calculată pe baza cursului BNR valabil în data prezentării la plată. În cazul unui refuz tehnic, participantul iniţiator are două posibilităţi: să remedieze eroarea sau să transmită instrumentul de debit original spre decontare la banca plătitoare, astfel încât prezentarea la plată să fie făcută în timp util.

 În acest sens, se recomandă clienţilor să depună la bancă instrumentele de încasat în cel mai scurt timp posibil de la intrarea în posesia lor, astfel încât, în cazul unui refuz tehnic sau când instrumentul nu poate fi trunchiat, banca să aibă timpul suficient transmiterii instrumentului original, pentru încasare. Cecurile emise şi plătibile în Romania trebuie să fie prezentate la plată în termen de 15 zile de la data emiterii, acest termen calculându-se din data emiterii înscrisă pe instrument.

Din punctul de vedere al clienţilor, operaţiunile cu instrumentele de debit se vor desfăşura în acelaşi mod ca în prezent. Banca beneficiarului va primi de la clienţi la ghişeu cecurile, biletele la ordin şi cambiile originale, pe suport de hârtie, pentru încasare. Schimbarea importantă are loc la bănci. După ce se primeşte instrumentul de debit original de la client, banca beneficiarului va realiza o extragere a datelor (menţiunilor obligatorii), va obţine o imagine electronică a acestuia şi va aplica semnătura electronică pe aceste fişiere (instrucţiuni şi imagini), autentificând astfel informaţia.

Ulterior, va transmite fişierele către banca plătitorului, prin sistemul SENT al TRANSFOND, care va şi arhiva toate datele transmise. Banca plătitoare va valida (sau va refuza) plata unui instrument de debit pe baza imaginii acestuia primite de la banca beneficiarului. În ziua următoare, sistemul SENT va asigura compensarea şi apoi decontarea interbancară a tuturor instrucţiunilor care nu au fost refuzate la plată. Prin aprobarea acestor proiecte de modificare a cadrului legal, la elaborarea cărora TRANSFOND a avut o contribuţie importantă, au fost

167

eliminate barierele legale în calea procesării electronice şi au fost asigurate condiţiile procesării automate a tuturor instrumentelor de plată din economie.

5.2. 5.3. Circuitele de plăţi

Indiferent de natura tranzacţiei sau a persoanei fizice sau juridice care a ordonat transferul fondurilor, acesta se poate realiza prin:

1. Transfer letric prin poştă (par avion).2. Transfer telegrafic.3. Transfer prin sistemul SWIFT.4. Transfer prin sistemul TARGET.5. Serviciile Western Union şi Money Gram

5.3.1 Transferul letric

Din punct de vedere istoric, este primul transfer utilizat de bănci şi, în esenţă, constă în transmiterea fizică a înscrisului printr-un anumit mijloc de transport (de la caleaşcă la avion) de la o bancă la alta.

5.3.2. Transferul telegrafic

A început a fi utilizat de bănci la scurt timp după descoperirea telegrafiei, odată cu noile realizări tehnice în domeniu: transmiterea prin cablu, iar în prezent, prin telex şi fax. Abreviat TT (Telegrafic transfer), constituie o modalitate mult mai rapidă de transmitere a informaţiilor privind transferul fondurilor decât transferul letric şi, bineînţeles, mai scumpă. În esenţă, conţine aceleaşi detalii ca şi transferul letric.

5.3.3. Transferul prin sistemul SWIFT Transferurile de informaţii în general şi de bani în special necesită

împlinirea de către sistemul de transfer şi procedurile aferente a trei condiţii esenţiale şi anume: rapiditate, securitate şi un cost de transfer scăzut.Pentru a îndeplini aceste condiţii, la 3 mai 1973 a fost creată la Bruxelles, de către 239 de bănci din 15 ţări, o societate de drept Belgian denumită SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecomunication).

SWIFT este, de fapt, sigla unei societăţi pe acţiuni cu scop lucrativ, iar băncile acţionare erau europene, americane şi canadiene. Societatea şi-a propus, încă de la început, modernizarea sistemelor de plăţi internaţionale, a relaţiilor bancare în general rin implementarea unor programe informatizate.

Sistemul SWIFT a devenit operaţional din 1977, s-au racordat în 1981 CEDEL, iar în 1982 EUROCLEAR. Practic, sistemul SWIFT nu este o modalitate de plată, ci o reţea privată de teletransmisiuni, închiriată de la diverse

168

state, gestionată prin calculator şi a cărei folosire este rezervată băncilor member, băncilor membre de categoria a doua şi participanţilor.

Reţeaua SWIFT reprezintă un sistem de comunicare care se bazează pe principiul transmiterii reciproce de informaţii între două bănci sau între doi participanţi oarecare. Banca iniţiatoare a trimiterii mesajului şi cea destinatară nu se află în legătură directă, mesajul fiind transmis prin intermediul centrului de operare la care este racordată ţara din care acesta porneşte.

Reţeaua SWIFT cuprinde patru calculatoare de mare capacitate localizate în Bruxellex, Amsterdam şi Culpeper (statul Virginia- SUA), numite „centre de comutare”. Acestea comunică cu ordinatoare de talie mai mică amplasate în cadrul centrelor naţionale. În final, reţeaua se ramifică pe terminale amplasate în interiorul băncilor participante.

Pentru transmiterea unui mesaj, utilizând reţeaua SWIFT se procedează astfel:

se întocmeşte mesajul, la un terminal, de către o operatoare care lucrează cu un ecran performant, în funcţie de normele SWIFT şi tipul mesajului;

se plasează mesajul întocmit într-un şir de aşteptare; mesajul se controlează de un verificator şi se plasează într-un şir de

plecare; ordinatorul băncii emitente, după ce verifică dacă toate normele SWIFT

au fost respectate, transmite mesajul centrului de comutare cu ajutorul concentratorului naţional;

mesajul, stocat la centrul de comutare se transmite destinatarului după identificarea acestuia.

Avantajele utilizării reţelei SWIFT sunt: Siguranţa se datorează utilizării în cadrul reţelei a unor mijloace

de prelucrare a informaţiilor echipate cu programe de detectare şi corectare a erorilor.

Rapiditatea este asigurată de faptul că timpul de transmitere a unui mesaj este mult mai mic decât în cazul transmiterii prin curier poştal.

Fiabilitatea se datorează utilizării acesteia 24 de ore din 24, şi 7 zile din 7, coeficientul de disponibilitate efectivă fiind de 99,5%.

Principalul inconvenient al reţelei SWIFT este acela că nu remite nici o confirmare de primire a mesajului, verificarea modului de transmitere a mesajului realizându-se prin controlul operaţiunilor însăşi.

Transmiterea mesajelor în sistem SWIFT se poate realiza: cu prioritate normal sau ordinar, ceea ce înseamnă că mesajele sunt

transmise în ordinea introducerii lor în sistem; cu prioritate urgent, un mesaj ce poartă o astfel de menţiune fiind

întotdeauna transmis înaintea tuturor celor ce fac parte din grupa normale; dar şi cele urgente, dacă sunt mai multe, sunt transmise în ordinea introducerii lor. Ca

169

procedură de ansamblu, mesajele cu prioritate urgent pot fi asemănate cu transferurile telegrafice:

cu prioritate sistem; sunt mesaje cu un circuit limitat, generate şi transmise numai pe calculatoarele societăţii SWIFT pentru transmiterea unor informaţii de importanţă majoră şi care sunt din nou recepţionate de toate băncile ce au aderat la SWIFT.

5.3.4. Transferul prin sistemul TARGET

TARGET reprezintă acronimul pentru Transeuropean Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer, numele sistemului de transfer interbancar de fonduri care va asigura integrarea pieţei monetare şi, implicit, punerea în aplicare a politicii monetare unice în Stadiul al Treilea al Uniunii Economice şi Monetare. În baza Directivei nr. 97/5/EC/ 27 ianuarie 1997 a Parlamentului European se stabileşte cadrul de derulare a transferurilor internaţionale de fonduri pe bază brută. În acest sens s-a instituit un nou sistem ce vine în întâmpinarea decontărilor ce vor avea loc în moneda comună euro, sistem ce a devenit operaţional din 4 ianuarie 1999. Sistemul poartă denumirea de TARGET, denumire ce reprezintă prescurtarea funcţionalităţii sale: Trans- European Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer, şi asigură practic, pur şi simplu un transfer monetar în timp real, specializat pentru noua monedă.

Obiectivul principal al acestui sistem este acela de a permite ca transferurile de fonduri băneşti şi, în special, ale celor legate de piaţa monetară să fie făcute în spaţiul euro la costuri scăzute, cu un înalt grad de securitate şi o viteză sporită a procesării.

Înfiinţarea acestui sistem de plăţi asigură o rapiditate extremă în derularea plăţilor între ţările membre ale Uniunii Europene şi este o premisă importantă pentru:

stabilirea unei politici monetare comune; funcţionarea unei pieţe monetare europene; creşterea eficienţei plăţilor internaţionale în cadrul uniunii; asigurarea unui mecanism sigur pentru plăţile din cadrul uniunii; realizarea unui management mai eficient al lichidităţilor. Sistemul TARGET este alcătuit din 15 sisteme naţionale de plăţi

RTGS ( National Real Time Gross Settlement Sistem), interconectate prin intermediul unei reţele electronice de procesare automată a datelor, la care se adaugă sistemul propriu de plăţi al Băncii Centrale Europene EPM (European Central Bank Payment Mechanism).

Prin construcţia sa, sistemul permite să fie accesat de către aproape toate instituţiile de credit din interiorul Uniunii Europene, existând în acest moment peste 5000 de participanţi activi la sistem. Derularea plăţilor prin acest sistem se poate realiza zilnic între orele 7 a.m - 6 p.m, având la bază ora

170

Frankfurt am Main. Pentru client, sistemul este accesibil până la ora 5 p.m. Sistemul TARGET este conceput astfel încât o plată iniţială să se finalizeze în maximum câteva minute. Acest interval de timp, denumit timp de operare, începe în momentul în care se realizează debitarea contului celui ce trimite banii şi se finalizează în momentul în care se creditează contul beneficiarului transferului. În scopul asigurării maxime a informaţiilor, a unei viteze de lucru optime şi a unei capacităţi de procesare corespunzătoare, pentru transfer se utilizează sistemul SWIFT Fin ( Society for Worlwide Interbank Financial Telecomunication).

5.3.5. Serviciile Western Union şi Money Gram

Esenţa acestor servicii constă în transmiterea rapidă a banilor pe distanţe mari, uneori fără a folosi conturi bancare, cărţi de credit sau ordine de plată. Transferul se realizează prin intermediul unui computer în circa 10 minute sau chiar mai puţin, aceste servicii fiind la dispoziţia solicitanţilor timp de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an.

Serviciile oferite de Western Union şi Money Gram se adresează unui segment de clienţi constituit din purtători de cash, persoane cu venituri medii, persoane nefamiliarizate cu transferul bancar pe plan internaţional, persoane aflate în situaţii limită, etc.

Western Union, fondată în 1851, este una dintre cele mai vechi corporaţii americane care a creat prima modalitate de transfer rapid şi sigur a fondurilor pe distanţe mari, a introdus primul telegraf la New York şi a utilizat pentru prima data telexul în anii 50.

Datorită siguranţei, comodităţii, rapidităţii şi siguranţei cu care se efectuează transferul de fonduri, există numeroase situaţii în care se apelează la serviciile Western Union, cum ar fi: pierderea banilor şi a cărţilor de credit în timpul unei călătorii, transmiterea de bani familiei, pentru nevoi urgente etc.

Western Union deţine în prezent cel mai vast sistem computerizat de transfer al banilor pe plan internaţional, dispunând de o reţea în continuă extindere, de peste 30.000 de agenţi în peste 75 de ţări.

Agenţii săi se află plasaţi în ţări diverse, cum ar fi: SUA, Canada, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Polonia,România, Rusia, Spania, Haiti, Filipine, Jamaica.

Reţeaua de agenţi Western Union a crescut în ultimii doi ani cu peste 60%, corespunzător extinderii şi diversificării serviciilor oferite.

Money Gram este o companie cotată la bursa de valori din New York şi un lider în furnizarea serviciilor de transfer rapid al banilor. Această companie oferă servicii persoanelor fizice şi juridice care au nevoie să expedieze sau să primească bani rapid.

171

În prezent compania are aproximativ 152 000 de locaţii în 180 de ţări, sediul central al firmei aflându-se în statul Colorado, SUA. Prin sistemul Money Gram clienţii pot primi bani în USD sau în moneda locală- cash sau cecuri de călătorie.

Forţa serviciilor Money Gram este dependent de calitatea şi dimensiunea reţelei de agenţi create. În mod specific, Money Gram selectează şi colaborează cu agenţi de înaltă calitate care au:

- o reţea vastă de filiale sau sucursale/ puncte de lucru;- servicii de calitate superioară;- posibilitatea de a plăti cash;- excelente relaţii în societate;- foarte bun renume naţional şi internaţional;- program de lucru cu orar prelungit.

172

CAPITOLUL VI

RISCURILE ÎN DERULAREA OPERAŢIUNILOR DE PLĂŢI

Sistemele de plăţi şi compensări se desfaşoară într-un cadru complex şi sunt supuse influenţelor factorilor obiectivi şi subiectivi care determină anumite incertitudini în finalizarea plăţilor. Aceste incertitudini sunt cunoscute sub denumirea de riscuri, care sunt evenimente nedorite dar cu o anumită probabilitate de a se produce, într-un interval de timp şi într-un anumit loc.

Riscuri există în toate tipurile de instrumente de plată şi în ansamblul sistemului de plată şi decontare şi sunt determinate, în principal, de trei cauze majore:

nesincronizarea îndeplinirii obligaţiei contractuale cu plata acesteia;

incapacitatea de plată a partenerului; eşecul în finalizarea transferului de fonduri datorită

mediului de decontare.Riscurile afectează pe beneficiarii instrumentelor de plată, care

acceptând plata amânată îşi asuma şi riscul de neplată, precum şi băncile care au acordat credite, au garantat sau au achitat unele instrumente urmând să primească fondurile respective. Riscurile cele mai des întâlnite în sistemele de plăţi cu care se confruntă băncile sunt riscurile de lichiditate şi riscurile operaţionale.

Din punct de vedere al ariei pe care o cuprinde, riscurile pot fi sistemice şi specifice.

6.1. Riscul sistemic

Riscul sistemic este probabilitatea ca sistemul de plăţi şi decontări să nu mai funcţioneze ca urmare a unor factori perturbatori, cum ar fi neîndeplinirea obligaţiilor de plată de către un participant care poate să provoace dificultăţi altora, declanşând o reacţie în lanţ şi apariţia unei crize financiare. Creşterea deosebit de puternică a volumului de decontări, extinderea acestora pe plan mondial, globalizarea şi plăţile electronice cu decontare rapidă fac ca partenerii să se cunoască din ce în ce mai puţin şi să se expună la decontări care depăşesc cu mult fondurile lor proprii şi posibilităţile de a obţine lichiditate imediată de valori mari. Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari cu riscurile dintre intermediari (bănci), poate amplifica foarte mult aspectele negative.

De cele mai multe ori, datorită lipsei de informaţie asupra acţiunii celorlaţi participanţi şi a informaţiei privind disponibilitatea băncilor de a mai acorda credite, apare fenomenul “domino”, adică în lanţ. La aceasta se mai poate adauga şi influenţa altor factori ca lipsa de lichiditate, retragerea

173

unilaterală din tranzacţii angajate, vânzări rapide şi soldări care declanşează riscul sistemic.

A.Riscul în sistemele de plăţi cu decontare netă

Majoritatea plăţilor interbancare se desfaşoară în sistemul de compensare multilaterală cu decontare netă, care s-a dovedit a fi cel mai eficient.

Ca urmare acestei concentrări de plăţi pe un anumit sistem şi riscul, inerent oricărui sistem, are o valoare mai mare şi poate deveni un risc sistemic. Riscul apare datorită lipsei de lichiditate a unuia din participanţi la sfârşitul zilei de decontare şi se poate răsfrânge asupra celorlalti participanţi care nu pot să-şi primească fondurile pentru clienţii lor. Din punct de vedere al derulării operaţiunilor de plăţi, lichiditatea este factorul cheie, aceasta trebuind să fie asigurată permanent în tot cursul zilei în conturile de la banca centrală. Pentru băncile comerciale, lichiditatea reprezintă o problemă de costuri, având în vedere că banca centrală nu plateşte dobânzi la disponibilităţi, precum şi costurile pentru garanţiile constituite pentru creditele primite.

Pentru banca centrală este o problemă de volum de lichiditate la dispoziţia băncilor comerciale şi de grad (risc) de expunere a acestora. Dacă lichiditatea este prea mare înseamnă un management mai puţin performant, întrucât resursele rămân neplasate şi invers, dacă sumele sunt insuficiente se apelează pe piaţă la credite “over night” care se obţin cu costuri ridicate şi deci ineficiente. Grija pentru evitarea riscului impune totuşi menţinerea unei rezerve de siguranţă în limite considerate acceptabile, adică să nu influenţeze semnificativ veniturile băncii.

B. Riscul în sistemele de plăţi cu decontare brută

În sistemele de plăţi cu decontare brută, riscul este mult mai mic decât în cele cu decontare netă datorită faptului că procesarea şi decontarea finală se fac la intervale de timp foarte mici şi numai pe baza disponibilităţilor în cont la banca centrală şi a creditelor aprobate, deci riscul de lichiditate se minimalizează. Sistemele de decontări pe baza brută sunt, de regulă, sisteme de plăţi electronice care, utilizând reţelele de telecomunicaţii, asigură plata în “timp real”. Existenţa disponibilului în cont la banca centrală face ca decontarea să aibă caracter definitiv.

Dacă o bancă nu are suficiente disponibilităţi la banca centrala, riscul de lichiditate care apare se poate rezolva astfel:

- dispoziţiile de transfer nu se operează şi se returnează băncii plătitoare pentru a fi reintroduse după un timp când se formează disponibilităţi în cont;

- dispoziţiile de transfer se păstrează la sistem într-un portofoliu (cartotecă) numit “coadă de aşteptare” din care se transmit spre decontare pe masura creării de disponibilităţi acoperitoare;

174

- deschiderea unei linii de credit pe o perioadă de o zi “credit pe parcursul zilei” în mai multe variante: credit cu valoare fixă, credit pentru descoperit de cont, credit “repo” (un contract cu vânzare şi răscumparare). După ce banca centrală efectuează decontarea în contul băncii primitoare, aceasta poate transfera fondurile clienţilor săi fără a mai exista riscul revocării plăţii.

Din punct de vedere al riscului, caracteristica principală a sistemului de plăţi pe baza brută este ca acesta oferă posibilitatea eliminării riscului sistemic, ceea ce este foarte important pentru banca centrală. Această eliminare este rezultatul reducerii substanţiale pe parcursul zilei a expunerilor interbancare, deci dispare probabilitatea de a nu se acoperi eventualele căderi de lichiditate ca urmare a eşecului unui participant de a-şi deconta obligaţiile de plată.

6.2. Riscul specific

Riscul specific are o zonă mai restransă şi este determinat de factori individuali, specifici unei tranzacţii, instrument de plată sau activităţii bancare. Riscul specific mai este denumit şi risc individual.

Acesta este destul de diversificat în funcţie de particularităţile instrumentului de plată şi cu o frecvenţă dependentă de calitatea sistemului de securitate şi a managementului riscului.

6.3. Riscul operaţional

Riscurile operaţionale se referă la domeniul reprezentat de pierderile prin fraude interne şi externe, neaplicarea corectă a procedurilor de lucru, metode inadecvate de control, management inadecvat al riscului, distrugerea documentelor şi a bazelor informatice, greşeli umane şi altele. Până la apariţia plăţilor electronice, riscul operaţional avea un rol mai puţin important, dar generalizarea acestor plăţi, viteza de circulaţie a informaţiei-bani, posibilitaţile de penetrare a sistemului, pierderile înregistrate de sistemul bancar şi posibilitatea apariţiei unor crize de încredere în sistem au făcut ca acest risc să fie reconsiderat. În cadrul riscului operaţional, riscul privind instrumentele de plată prezintă anumite particularităţi, astfel:

A. Riscul în activitatea de tezaur şi casierie

Tranzacţiile cu numerar deţin o pondere însemnată în activitatea de decontări în ţara noastră şi necesită în domeniul bancar multiple operaţiuni de casierie, păstrare, transport, prelucrare, verificări de autenticitate, cauza din care băncile sunt expuse la numeroase riscuri specifice, dupa cum urmează:

175

Riscul de inexactitate a sumelor primite sau eliberate în numerar care conduc la minusuri sau plusuri de casierie.

Practica a demonstrat ca oricât de bine ar fi pregătit un casier pot avea loc unele greşeli umane la primirea sau eliberarea numerarului mai ales în perioadele de vârf de activitate din timpul zilei.

Volumul mediu de numerar (încasări şi plăţi) mânuit de un casier a ajuns în 2009 la unele banci la cca. 1 miliard rol/zi, acesta fiind obligat să numere bancnotele, să verifice integritatea fizică, autenticitatea acestora şi să efectueze unele operaţiuni de evidenţa operativă.

Pentru diminuarea riscului şi reducerea stresului la care sunt supuşi casierii, boxele de casierie sunt dotate cu maşini de numărat bani, iar în cazul sumelor mari bancnotele se transmit la controlorii-verificatori pentru numărare şi verificarea autenticităţii. Acesta este cel mai frecvent tip de risc în activitatea de casierie, dar, în general, sumele înregistrate ca pierderi nu sunt de valori mari.

Riscul de încasare a unor bancnote false, în moneda locală sau în valută, ca urmare a unei verificări necorespunzătoare. Pe piaţă apar din ce în ce mai multe tentative de bancnote falsificate şi casierii trebuie să devină foarte atenşi şi să stăpânească tehnicile de verificare a autenticităţii. Aceştia sunt ajutaţi în munca de verificare a autenticităţii de aparatura specială pentru detectarea falsurilor aflată în boxele de casierie sau de aparatură mai performantă de la casierul sef. Un rol important îl au şi cataloagele cu monede falsificate editate de banca centrală, poliţie sau Interpol pentru valute convertibile, care sunt difuzate băncilor în vederea instruirii personalului în depistarea bancnotelor falsificate.

Riscul în activitatea de verificare, sortare şi triere a bancnotelor care se realizează în cadrul compartimentului controlorilor verificatori.

Riscurile apar chiar în cadrul băncii când unele pachete nu au fost numărate corect sau conţin bancnote uzate care trebuie scoase din circulaţie, astfel că, la scoaterea banilor din tezaur, pachetele se numără şi se verifică din nou şi se aplică o nouă banderolă de către o altă persoană decât cea iniţială pentru a se depista eventuale deficienţe interne şi persoanele răspunzătoare.

Pentru bancă este foarte important ca transferurile de numerar să se efectueze corect şi să se menţină încrederea clienţilor, a băncilor corespondente cu care se fac tranzacţii şi a băncii centrale unde se depune surplusul de numerar nevalorificat.

Banii care se depun la banca centrală se verifică de către aceasta sub aspectul integrităţii fizice şi autenticităţii şi pot fi refuzaţi sau se aplică penalizări pentru nerespectarea unor norme interne.

Pentru cele trei tipuri de risc de mai sus, băncile constituie un fond de risc din care se suporta eventualele pierderi suferite sau se contractează asigurări pentru riscuri operaţionale.

176

Riscul de primire a unor documente privind eliberarea de numerar care nu au fost emise de reprezentanţii legali ai clienţilor, aspect care conduce la producerea unor fraude şi deci prejudicii pentru bancă, ca urmare a neverificării autenticităţii semnăturii; riscul de neînregistrare în evidenţa băncii, de către casieri, a unor operaţiuni de schimb valutar în vederea sustragerii comisionului aferent.

Riscul în activitatea de transport şi colectare a numerarului de la clienţi şi riscul în activitatea de distribuire a numerarului între unităţile băncii.

Acest risc se referă la accidente rutiere, acţiuni de jaf armat, fraude. Băncile dispun de mijloace de transport special amenajate şi dotate cu aparatură de comunicaţii şi sunt însoţite de personal de pază. Riscul se acoperă prin asigurări pentru mijloacele de trasport, valorile transportate şi personalul însoţitor.

Riscul de spălare a banilor prin intermediul numerarului. Unele persoane pot ridica sume importante de numerar, de regulă în

valută, care se presupune că se scot din ţară pe căi ilegale. Când asemenea operaţiuni se repetă, iar persoana nu prezintă încredere, apar suspiciuni cu privire la folosirea numerarului în mod legal.

Pentru un astfel de risc sunt reglementări speciale. Pentru bancă apare în primul rând riscul de imagine în sensul că un client al său a spălat bani fără ca banca să sesizeze şi să aplice reglementările legale pentru astfel de cazuri, iar în al doilea rând, banca este pasibilă de sancţiuni pecuniare din partea autorităţilor în domeniu.

Riscuri generate de neutilizarea corespunzătoare a sistemelor electronice de securitate.

Practica a demonstrat că neajunsurile în folosirea sistemelor de securitate (imprudenţa în folosirea codurilor de acces, monitorizarea defectuoasă a sistemelor electronice de securitate, neîntreţinerea corespunzătoare a acestora, lipsa unui control periodic etc) pot favoriza producerea de infracţiuni care să afecteze financiar banca şi să diminueze încrederea in aceasta.

Din totalul cheltuielilor generate de riscuri, cca. 70% reprezintă diferenţe constatate la închiderea casieriei, iar bancnotele false cca. 5%, restul celelalte riscuri.

B. Riscul privind operaţiunile prin virament

În cadrul operaţiunilor prin virament plata este iniţiată de plătitor conform prevederilor contractuale iar riscurile care pot apare sunt urmatoarele:

Riscul de lichiditate în sensul amânării platii de către plătitor cu consecinţele ce decurg pentru beneficiar privind realizarea la timp a fluxurilor bănesşti şi costurile mai ridicate pentru resursele de înlocuire.

177

Riscul de revocare a plăţii care decurge din însăşi conceptul instrumentului de plată (ordinul de plată), un risc cu o anumită frecvenţă care reflectă unele probleme de lichiditate a debitorului sau practici incorecte ale acestuia, ceea ce impune o prudenţă sporită faţă de un asemenea partener.

Riscul nefinalizării plăţii datorită lipsei de lichiditate a băncii plătitoare, care este destul de rar datorită supravegherii exercitată de banca centrală şi a multiplelor posibilităţi de asigurare a lichidităţii pentru o bancă.

Riscul finalizării cu întârziere a plăţii datorită unor greşeli bancare umane ca: - introducerea eronată de date privind transferurile de fonduri care dau loc la refuzuri sau întârzieri pentru remedierea erorii,

- neoperarea sau operarea cu întârziere a unor documente ca urmare rătăcirii acestora sau transmiterea la adrese eronate,

- acceptarea unor documente de decontare greşit întocmite sau incomplete,

- nerespectarea circuitelor bancare, - procesarea unor documente fără semnăturile autorizate sau procesarea

de plăţi în condiţiile lipsei de disponibilităţi în conturile clienţilor plătitori,

- creditarea conturilor clienţilor înainte ca banca corespondentă să crediteze contul NOSTRO. Riscul unor pierderi de venituri ca urmare a unor greşeli umane

ca: aplicarea incorectă a procentului de comisioane şi speze bancare sau omiterea încasării acestora (aspect destul de frecvent în practica bancară datorită volumului mare de operaţiuni şi a numeroaselor comisioane pentru diverse servicii prestate care se constată cu ocazia controalelor periodice).

C. Riscul în operaţiunile cu cecul

Operaţiunile cu cecurile sunt în creştere în ţara noastră şi implică un

anumit grad de risc determinat de specificul instrumentului de plată, respectiv nesincronizarea dintre emitere şi plata şi evenimentele care pot să apară în acest interval.

Riscul poate fi de mai multe feluri, astfel: Riscul de emitere a unui cec fără acoperire, adică fără a avea

disponibil suficient în cont. În momentul emiterii, plătitorul este obligat să verifice existenţa disponibilului în cont şi apoi, în perioada de decontare, să menţină permanent acest disponibil.

Întrucât banca nu este implicată în emiterea cecului, întreaga responsabilitate revine emitentului care trebuie să fie sigur ca soldul creditor al contului de disponibilităţi acoperă integral cecurile emise.

Riscul de lichiditate, adică pierderea de lichiditate până la decontarea cecului deşi la emitere existau disponibilităţile necesare. Această situaţie se

178

previne prin certificarea cecului de către banca plătitorului şi rezervarea sumei pentru o perioada de timp.

Riscul de fals, fraudă, pierdere, distrugere, anulare, care face neoperantă decontarea şi este necesară reluarea acesteia printr-un nou cec. Cele mai riscante sunt cecurile la purtător care în caz de pierdere sau furt dau posibilitatea noului posesor să beneficieze de sumele înscrise pe cec.

D. Riscul în operaţiunile cambiale

Operaţiunile cambiale au un grad de risc mai mare decât celelalte operaţiuni de plăţi prin faptul că perioada de decontare este mai mare şi intervin mai multi participanţi în procesul cambial. Riscurile în aceste operaţiuni sunt următoarele:

Riscul de credit, adică probabilitatea ca plata să nu se mai efectueze datorită situaţiei dificile a partenerului şi se recurge la acţiunile de protest şi regres.

Riscul de lichiditate în care plata se efectuează cu întârziere sau parţial datorită incapacităţii de plată a trasului.

Riscul de fals, fraudă, pierdere, distrugere sau anulare similar cu celelalte instrumente.

E. Riscul în operaţiunile de transferuri externe

Acestea sunt în cea mai mare parte similare cu cele de la transferurile interne (ordin de plată şi cec) cu unele elemente specifice ca:

- introducerea eronată de date privind transferul extern cu referire la ordonator/beneficiar,

- cod IBAN, suma, data valutei, canalul bancar;- indicarea altei valute de transfer decât cea solicitată de clientul

ordonator; - plăţi duble dispuse pe baza aceleaşi instrucţiuni de transfer.

179

180

CAPITOLUL VII

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE PLĂŢI ÎN U.E.

7.1. Moneda – ca mijloc de plată

Urmând funcţiile unei bănci centrale „tradiţionale“ SEBC şi-a preluat funcţia de emisiune a bacnotelor şi de punere în circulaţiei a EURO, în timp ce emisiunea monedelor euro a rămas să fie organizată aparte.

Principala funcţie a banilor de care se leagă şi originile băncii centrale este cea de mijloc de plată. După politica monetară internaţională sunt cinci tipuri fundamentale de medii purtătoare de instrucţiuni de plată.

(i) numerarul efectiv, incluzând bancnote (bilete de bancă) şi moneda metalică, inclusiv divizionară.

(ii) documente de plată pe suport-hârtie, transmisibile letric, care cuprind instrucţiuni pentru transferul de fonduri şi decontare, sub 3 forme: cecul, voncher-ul la tranzacţiile cu carte de credit; transfer-credit pe hârtie la purtător şi la vedere;

(iii) documente de plată transmisibile cu dematerializare, prin mijloace de transfer electronic;

(iv) documente la purtător: carduri;(v) monedă electronică (e-money). Este cunoscut că, în cadrul tranzacţiilor comerciale, necomerciale sau

financiare, stingerea obligaţiilor pecuniare se realizează cu ajutorul monedei. O plată are ca efect trecerea în proprietatea beneficiarului plăţii a unor active monetare acceptate de acesta pentru stingerea obligaţiei monetare a plătitorului pe care a contractat-o.

Constatăm că efectiv, obiectul transferului este moneda creată de autoritatea monetară ca mijloc de plată către părţi.

Protecţia legală a monedei băncii centrale, care este o monedă semn fără valoare intrinsecă, nu este absolută, preferinţa beneficiarului plăţii este suverană. Legea trebuie să facă un compromis între aversiunea faţă de risc a beneficiarului şi rolul statului de a corecta excesele beneficiarului plăţii de a face recurs la moneda cu valoare intrinsecă. Acest lucru este confirmat şi de evoluţiile din ultimele decenii şi anume:

(a) în majoritatea statelor occidentale, nu mai este un delict refuzul de a accepta sau de a accepta la valoarea sa stabilită prin lege o monedă reprezentativă – fără valoare intrinsecă; neacceptarea este sancţionată administrativ şi precuniar;

(b) în majoritatea statelor occidentale, legea restrânge utilizarea numerarului efectiv; utilizarea în sume mari este condiţionată şi limitată astfel:

181

(1) acceptarea de depozite şi transferul de numerar efectiv sunt interzise intermediarilor financiari neautorizaţi expres;

(2) intermediarii financiari autorizaţi pentru excepţiile de la punctul (1), pentru mandatul poştal (money order), sunt obligaţi să consimtă în scris executarea acestor excepţii numai prin plata în numerar efectiv către beneficiari şi să raporteze autorităţilor publice datele privind executarea;

(3) executarea plăţii se va face cel mai devreme a treia zi de când şi-a dat consimţământul şi numai în localitatea unde beneficiarul îşi are reşedinţa;

(4) intermediarul financiar va obţine de la remitent dreptul de a notifica beneficiarului plăţii în numerar efectiv că plata reprezintă anularea unei obligaţii.

Emisiunea numerarului euro, care nu este cu nimic diferită faţă de practica anterioară a oricărei bănci centrale din ţările ce au aderat la Eurozonă, a creat responsabilitate pentru SEBC în ce priveşte organizarea producţiei de semne monetare europene, care să asigure încrederea publicului în semnele monetare emise, printr-o circulaţie fluentă a unui numerar de bună calitate. Urmând recomandările şi hotărârile SEBC, BCE a decis descentralizarea parţială a tipăririi, circulaţiei şi păstrării în siguranţă a bancnotelor şi monedelor euro în cadrul băncilor centrale naţionale (BCN) din ţările membre ale Eurozonei.

7.1.2. Organizarea emiterii şi circulaţiei numerarului euro

Euro a devenit moneda statelor membre ale U. Monetare la 01.01.1999. Concomitent, moneda naţională a fiecăreia dintre respectivele ţări, cu toate unităţile şi subdiviziunile ei, a devenit fracţie a euro. Consacrarea euro ca monedă unică a devenit posibilă la 01.01.2002 când bancnotele şi monedele metalice – numerarul efectiv – au intrat în circulaţie fără „concurenţa“ la acceptare pentru plata oricărei obligaţii publice sau private din partea uneia sau alteia dintre monedele naţionale ale statelor membre ale U. Monetare.

În 1997, IME a prezentat oficial Parlamentului şi Consiliului schiţele de desen reuşite la concursul organizat anterior care au întrunit şi acordul de opinie consultativ al acestor foruri. În 1998, Consiliul de Guvernare a hotărât asupra caracteristicilor tehnice şi artistice finale ale primei serii de cupiuri euro (cu valori de 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 unităţi) şi au început lucrările tipografice specifice.

Trăsăturile de siguranţă ale bancnotelor euro sunt doar parţial informaţii publice.

După înfiinţarea BCE, la 7 iulie 1998, Consiliul de Guvernare a aprobat o Recomandare pentru a proteja noile bancnote euro, prin care statele membre ale UME trebuiau:

• să controleze toate situaţiile în care este reprodus design-ul bancnotei euro în scop declarat de reclamă sau de popularizare;

182

• să constituie elementele materiale pentru a armoniza lupta împotriva contrafacerii noilor bancnote;

• să urmeze codul de conduită comun transmis de BCE în ceea ce priveşte protecţia, regimul de schimb al bancnotelor depreciate şi regimul de retragere din circulaţie a acestora la BCN.

7.1.3. Asigurarea încrederii în semnele monetare emise UME

Cu toate că este greu de stabilit un model general al circulaţiei numerarului naţional – care eventual să poată fi extrapolat cu succes şi pentru organizarea circulaţiei transfrontaliere intracomunitare - se pot identifica principalii factori care pot influenţa viteza de circulaţie a numerarului efectiv. Aceştia sunt: (a) mărimea filierei fiduciare (numărul total de utilizatori), (b) structura filierei fiduciare, în primul rând în funcţie de numărul de intersecţii cu circuitul bancar sau ATM şi (c) restricţiile instituţionale privind limitarea, prin lege a utilizării numerarului.

(a) Mărimea filierei fiduciare are ca principală expresie cantitatea de numerar în circulaţie, totală şi pe locuitor, dependentă de numărul populaţiei. Numerarul care circulă efectiv animând filiera fiduciară este însă numerarul în circulaţie, din care se deduc stocurile de retentie în filiera fiduciară (casierii şi ATM-uri), precum şi stocurile de retenţie de natură socială (în primul rând, tezaurizarea nonbancară a particularilor în ţara emitentă şi în străinătate şi investiţiile evazioniste pentru activităţi economice paralele). Alte expresii în mărimi absolute ale extensiei filierei fiduciare sunt reprezentate de:

• pragul critic (“frontiera”) între monede şi bancnote;• structura pe cupiuri, din punctul de vedere al valorii comparate cu

volumul, valoarea medie a unei bancnote, care, în subsidiar, poate fi comparată cu preţurile unitare medii ale principalelor tranzacţii de proximitate.

(b) Structura filierei fiduciare. Filiera fiduciară se constituie prin interacţiunea diferiţilor agenţi economici care participă la distribuirea şi utilizarea semnului monetar al băncii centrale pe tot parcursul circulaţiei acestuia. Participanţii la intermedierea circulaţiei numerarului ce fac parte din filiera fiduciară pot fi banca centrală, transportatorii interbancari de fonduri, reţeaua intrabancară, comercianţii şi utilizatorii individuali finali, aşa-numiţii „particulari“ ai bancnotelor şi monedelor metalice recunoscute. Filiera fiduciară poate fi definită prin: (1) categoriile de circuite pe care le conţine şi (2) apartenenţa la unul dintre modelele de organizare istorice experimentate în ţăriie dezvoltate.

(1) Categoriile de circuite fiduciare din statele membre ale U. Monetare pot fi clasificate în:

• circuitul scurt, banca centrală - transportatori de fonduri - bănci -comercianţi sau ATM-uri - tezaurizare (specific bancnotelor în jurul valorii de 100 euro);

183

• circuitul lung: este specific cupiurilor de maxim 20 euro; odată lansate în circulaţie de banca centrală, cupiura rămâne captivă transmiţându-se între comercianţi şi particulari până când o bancă le preia încasările sau economiile realizate în numerar;

(2) Modelele de organizare istorice experimentate în ţările dezvoltate au fost clasificate sub următoarele denumiri metaforice: carolingian, meridional si englez-nordic.

• modelul carolingian era practicat de BCN din Franţa, Germania, Belgia şi Olanda şi conţinea tipic circuite lungi fără reciclare pe parcurs, ci doar la banca centrală;

• modelul meridional era practicat de BCN din Italia şi Spania şi avea ca esenţă cedarea monopolului lor de triere şi transport băncilor şi unor companii private specializate;

• modelul englez-nordic constă în dezangajarea totală a băncii centrale, dar exclude şi transportatorii nonbancari. Băncile comerciale sunt cele care organizează aproape exclusiv filiera fiduciară ca o expresie a afirmării libere a nevoilor pieţei.

(c) Restricţiile legale şi instituţionale privind utilizarea numerarului sunt consecvent promovate în statele membre ale U.Monetare. Principalele motive de restricţionare sunt:

• ieftinirea costului de tranzacţionare prin revoluţionarea mijloacelor şi mediilor electronice de plată.

• nevoia de informaţie despre debitor într-o economie cu grad mare de fiduciaritate şi interdependenţă a cărei simplă continuitate depinde critic de resursele fiscale pentru finanţarea propriei protecţii faţă de concurenţa neloială a altor ansambluri antreprenoriale nonguvernamentale organizate diferit: economia paralelă şi subterană.

SEBC a optat pentru o reformă radicală a formelor şi mijloacelor tradiţionale de circulaţie a numerarului.

Raţionamentul, la prima vedere corect, că plăţile fără numerar detensionează cererea de numerar a publicului şi micşorează cheltuielile băncii centrale s-a dovedit hazardat. Experienţa băncilor centrale este mai degrabă aceea că nu se poate stabili nici o legătură certă între utilizarea monedei scripturale şi cea a numerarului efectiv atunci când este vorba despre publicul larg, despre psihologia colectivă.

Modelul carolingian se află, din acest punct de vedere, într-o certă descompunere, căci rolul transportatorilor şi ai marelui comerţ cu amănuntul creşte. Marile companii de comerţ şi transport sunt astăzi, de regulă, în U. M., un număr relativ redus de societăţi multinaţionale. Ele se ocupă cu subtratamentul partizilor de semne monetare, cum ar face-o cu oricare alt produs sau informaţie. Aceasta explică expansiunea ATM-urilor care sunt încărcate şi descărcate direct de transportatorii de fonduri la sediile marelui comerţ. Pe fundalul general al dezintermedierii care ieftineşte prelucrarea

184

informaţiei, marele comerţ a externalizat în favoarea transportatorilor serviciile sale de casierie şi o bună parte a back office-ului propriu al evidenţei aprovizionării şi distribuţiei mărfurilor nonmonetare.

BCE a avut în vedere o abordare dezangajată şi descentralizată în ceea ce priveşte circulaţia numerarului euro. BCN vor continua să se „concureze“ ca centre de casă ale aceleiaşi monede unice şi având „rentabilitatea” dependentă de circulaţia perfonmantă a euro.

Dintre responsabilităţile tradiţionale de bancă centrală moştenite de la BCN, BCE păstrează, prin urmare, pe aceea de a urmări stabilitatea comportamentului de circulaţie al numerarului pe care îl emite, mai ales că aceasta nu are de a face cu o creştere neinflaţionistă a volumului de tranzacţii în economie, cu creşterea economică. Supunându-se principiului subsidiarităţii BCE a lăsat la nivelul BCN majoritate atribuţiilor în domeniul circulaţiei numerarului euro, urmărind, cel mult, un coeficient de elasticitate a circulaţiei numerarului (calculat prin împărţirea valorii numerarului la cea a valorii mijloacelor de plată scripturale şi ponderând rezultatul cu creşterea PIB).

7.2. Funcţionarea sistemelor de plăţi

SEBC a apărut într-o perioadă de frământări revoluţionare în domeniul soluţiilor bancare de transfer securizat de informaţie, inclusiv de informaţie care reprezintă depozite transferabile denominate în moneda băncii centrale. Produsul tipic al acestei perioade este aşa-numita „monedă electronică”. În acest context, banca centrală a revenit la sistemele de plăţi la distanţă prin mijloace fiduciare de descărcare a obligaţiilor pecuniare - prin implicare directă şi asumarea unei noi funcţii de banca centrală: politica monetară şi supravegherea bancară privind asigurarea unei funcţionări stabile şi eficiente a sistemelor de plăţi şi decontări în moneda băncii centrale.

Atât la nivelul fiecărei BCN, cât şi la nivelul BCE se afirmă în prezent trei domenii revelatoare pentru îndeplinirea funcţiei de bancă centrală legată indisolubil de sistemele de plăţi: (A) implicarea directă a băncii centrale în funcţionarea a cel puţin unui sistem de plăţi de importanţă naţională - implicare directă care este considerată în interes public şi nu ca activitate de servicii ori comercială; (B) supravegherea funcţională de către banca centrală a principalelor sisteme de plăţi, în calitate de gardian al interesului public de a păstra încrederea în monedă care se dematerializează tot mai mult, existând cu prioritate pe pieţele contemporane ca entitate scripturală în circulaţie, în decontare; şi (C) preocuparea pentru formarea unei practici uniforme în domeniul sistemelor de plăţi fără numerar pentru populaţie .

7.2.1. Implicarea directă a SEBC în operarea Sistemului de plăţi trans-european automat în timp real

185

7.2.1.1. Dezvoltarea actuală a sistemelor de plăţi

Compensarea şi descărcarea de obligaţii contractuale monetizate au devenit, în ultimul deceniu, o adevărată industrie de servicii financiare complexe. Pe de o parte, revoluţia digitală din tehnologie a eliberat ingineriile financiare de limitările de spaţiu şi timp care au constituit însăşi raţiunea de a fi a specializării tradiţionale a bancherilor. Pe de altă parte însă, autonomizarea deciziei şi teletransmisiei în timp real au făcut ca plata să devină iminentă actului de investiţie financiară, întrucât aceasta a devenit critic dependentă nu numai de valorificarea informaţiei despre debitor şi despre piaţă, ci şi de capacitatea oferită de transferurile în timp real între conturile băncii de a schimba simultan atât proprietatea asupra informaţiei-bani, cât şi semantica acesteia.

Revoluţia digitală contemporană permite ca informaţia duală despre plata unei datorii să fie tratată în timp real, în mod concomitent, astfel încât administrarea deţinerii de disponibil să poată fi făcută cu metode ce erau în trecut specifice doar administrării unui portofoliu de îndatorare.

Sistemele clasice de plăţi fiduciare continuă însă şi astăzi să descarce de obligaţii partenerii, prin transfer de informaţie privind depozitele lor în moneda băncii centrale înscrisă în conturi bancare. Aceste plăţi prin decontare au fost tradiţional importante pentru banca centrală interesată în gestiunea macroeconomică a masei de monedă pe care o emitea. În consecinţa revoluţiei digitale însă, în ultimul deceniu a crescut şi importanţa decontărilor în activitatea băncii centrale, iar legea ei organică a început să includă explicit, în toate ţările dezvoltate, misiunea emitentului monedei naţionale de a promova o circulaţie bănească sigură şi eficientă, inclusiv prin furnizarea directă a propriilor servicii de decontări către sectorul comercial şi către publicul larg. În competiţia lor pentru pieţe fără graniţe, pentru naţiuni a devenit hotărâtoare calitatea infrastructurilor de acces şi exploatare a informaţiei, în primul rând a informaţiei-bani.

Într-o lume interdependentă, cu relativă supraofertă de performanţă şi mijloace pentru plată, fară capacitatea de a deconta plăţi exigibile la termene de timp şi cu alte performanţe anticipabile, nu este posibil nici în faţa străinătăţii şi a monedei acesteia (valuta) ca economia naţională însăşi să poată face faţă concurenţei şi evaluărilor de risc defavorabile ei.

În postura de centru de compensare şi garantare a schimburilor monetizate banca centrală continuă astăzi să condiţioneze integrator mediul intern de tranzacţii în care funcţionează cel puţin un Sistem de Plăţi de Interes Naţional (SPIN), restructurându-şi ea însăşi funcţiile, reorientându-le astăzi către schimburile şi prelucrarea automatizată şi continuă de informaţie despre debitor gestionată prin conturi.

Urmare noilor tendinţe mondiale, organizarea tradiţională a funcţiilor băncii centrale este în curs de a fi revizuită în toate ţările dezvoltate. Practica

186

tradiţională presupunea exercitarea de acţiuni din exterior asupra decontării comerţului cu active financiare de tipul supravegherii prudenţiale a operatorilor şi acordării de refinanţare de ultimă instanţă debitorilor rezultaţi la încheierea ciclului de decontare, pe motivul că acordurile contractuale între aceştia foloseau moneda emisă de banca centrală şi se putea pune în pericol stabilitatea întregului sistem de relaţii financiare. În prezent, în toate ţările dezvoltate, băncile centrale (BCN) desfăşoară cu prioritate un control din interior asupra SPIN: preiau participaţii la capitalul acestuia, îşi pun reţelele de subunităţi teritoriale şi centrele de calcul la dispoziţia SPIN şi a depozitelor centrale de valori mobiliare, obligă băncile comerciale să renunţe la conturile de corespondent în favoarea menţinerii de conturi curente la banca centrală şi tutelează organizaţiile de compensare şi decontare rămase în proprietatea sectorului privat (case de compensaţii).

Totodată, supravegherea funcţională a sistemului de plăţi tinde să fie recunoscută a fi, tot mai mult, în zilele noastre, drept una dintre funcţiile-cheie specifice băncii centrale al cărei rol nu poate decât să crească în viitor.

Principala funcţie a băncii centrale rămâne, desigur, conducerea politicii monetare având drept scop final contribuţia la stabilitatea macroeconomică, în primul rând prin controlul inflaţiei. Un alt scop major al băncii centrale, dat fiind rolul său de împrumutător potenţial în ultimă instanţă, este asigurarea stabilităţii sistemice a economiei simbolice, stabilitatea financiară. În economiile echipate cu bănci centrale autonome şi cu pieţe libere şi informate, sistemele de plăţi sunt, nu doar utilitar ci şi principial, importante în stabilitatea financiară a naţiunii, deoarece sunt un canal potenţial pentru transmiterea de decorelări şi dezechilibre. Infrastructura pieţei financiare trebuie să facă faţă momentului esenţial al oricărei tranzacţii fiduciare – efectuarea remiterilor reciproce de active tranzacţionate între parteneri, dintre care cel puţin una este o remitere de monedă, o plată – când spaţiul şi timpul constituie restricţii anulate de revoluţia digitală. Ca parte a infrastructurii financiare, SPIN preia timpuriu efectele crizelor produse de incapacitatea de plată a unuia sau mai multora dintre debitori. Calitatea SPIN poate fi apreciată astăzi mai ales după capacitatea de a limita „din mers“ cât mai mult din pierderile pe care le-ar produce răspândirea necontrolată, a incapacităţii de plată a oricăruia dintre participanţii la decontări (systemic risk).

Răspândirea inovaţiei tehnologice de vârf şi dereglementarea au avut ca efect şi crearea, practic neîngrădită, de instrumente în comerţul cu efecte fiduciare: titrizarea depozitelor bancare şi economisirii, apoi globalizarea tranzacţiilor cu valori mobiliare. Sistemele clasice de plăţi au fost repede excedate de creşterea spectaculoasă a valorii totale a cererii de servicii de decontare garantată în mai multe valute şi referitoare la mai multe categorii de active financiare: depozite bancare transferabile în monedă locală şi străină (valută), acţiuni, obligaţiuni şi contracte derivate negociabile.

187

Plata fără numerar automatizată a fost inevitabilă la volumele mari de transferuri de fonduri zilnice deoarece reclamă şi viteză de reacţie şi siguranţă pentru a păstra integritatea drepturilor din obligaţia principală de plătit. Aceste exigenţe structural noi au determinat în anii din urmă băncile centrale să se preocupe de eficienţa şi siguranţa procedurilor de decontare.

Alături de plăţile în cont, critice pentru activitatea persoanelor juridice – şi cele pentru populaţie –plăţi numeroase şi relativ mărunte – au devenit mai importante pentru banca centrală, nu atât pentru că volumele lor influenţează masa şi politica ei monetară, cât pentru faptul că pot altera încrederea în moneda băncii centrale înseşi, mai ales faţă cu avalanşa de oferte contemporane de a o substitui cu moneda privată (de exemplu, Internet). Iniţiativa de inovare a tehnologiei în domeniul plăţilor, mai ales a celor pentru populaţiei este încă relativ agresivă şi dezordonată. Cecurile tind să dispară, cardurile se diversifică, a apărut plata efectuată integral prin reţea de computere şi bani privaţi creaţi şi gestionaţi în virtualitatea unor medii exclusiv electronice prea puţin transparente ori accesibile cunoaşterii utilizatorilor lor – milioane de cetăţeni care au încredere în monedă doar pentru că ea are un gardian incontestabil: banca centrală. Băncile centrale europene prezintă astăzi o combinaţie, de contexte şi culturi economice.

Procesele globalizării au afirmat în mod obiectiv principii comune astfel că, paralel cu înfăptuirea UME băncile centrale din G-10 s-au hotărât - sub egida Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), pe care ele însele au conceput-o şi o folosesc, încă din 1931, ca pe o „bancă a băncilor centrale“ ce prestează servicii pentru necesităţile lor comune – să întreprindă cunoaşterea factorilor de unitate în evoluţiile sistemelor naţionale de plăţi. Iniţial, grupul de lucru de la BRI denumit G-10 Committee for Payment and Settlement Systems (CPSS) a abordat creşterea volumelor şi complexităţii sistemelor de plăţi ca pe un fenomen tehnic, discuţiile fiind dominate de către experţii în tehnologie informatică, apoi, din 1990, de experţii bancari de nivelul funcţionarilor superiori în băncile centrale. Concluziile cercetărilor CPSS au impus marilor pieţe financiare ale lumii conştiinţa că sistemele de plăţi nu sunt doar o problemă de tehnică, ci se află chiar în centrul sarcinilor de politică monetară ale băncii centrale. Înzestrate cu un corp teoretic şi un portofoliu de experienţă distincte, plăţile în cont au dobândit sistematica ce le poate face să aspire la statutul de nouă ştiinţă financiară: plăţile fiduciare.

Până la aplicarea Planului Delors pentru UME (eforturile BRI de a pune bazele ştiinţei plăţilor fiduciare, precum şi convergenţa preocupărilor de modelare şi standardizare conceptuală a diverselor grupuri reprezentative de specialişti din principalele ţări dezvoltate puteau fi considerate drept eforturi academice, fără scadenţă practică masivă şi imediată. Introducerea euro la 1 ianuarie 1999, a fost însă semnalul clar al aplicabilităţii – pentru început, regionale – a unei abordări ştiinţifice şi aplicative unitare asupra circulaţiei

188

fiduciare a semnelor monetare cu impact generalizat atât asupra membrilor, cât şi asupra candidaţilor la aderarea la UE.

Acest model unitar pe care l-am putea denumi modelul CPSS-WGPS (Grup de lucru pentru Sistemul de plăţi din UE) stă la baza principiilor organizării sistemelor de plăţi din cadrul SEBC de plăţi din cadrul SEBC. Pe baza lui, s-au reorganizat ori s-au creat SPIN la care participă BCN din fiecare ţară, dintre care câte unul pentru fiecare dintre statele Eurozonei a fost interfaţat de SWIFT cu BCE printr-un sistem tehnic numit Interlinking, rezultând sistemul TARGET.

7.2.1.2. Principiile sistemelor de plăţi din cadrul SEBC

Sistemele de plăţi din cadrul SEBC, reflectă grija specifică băncilor comerciale de a reuşi cu precauţii pentru risc decontarea finală, trecerea certă şi ireversibilă a proprietăţii asupra sumelor de bani sub controlul celui legal îndreptăţit. Pe fondul riscurilor operaţionalele, Tratatul a impus uniformizarea contextelor de drept şi a instituţiilor naţionale dintre care cele mai conservatoare s-au dovedit cele de infrastructură a pieţelor locale.

La baza organizării sistemelor de plăţi în SEBC, stă, de asemenea, scopul evitării principalelor categorii de riscuri de neplată şi mijloacele pe care le oferă noua specializare a plăţilor pentru a scala performanţele tehnice ale unor mijloace de transfer şi prelucrare a informaţiei cu totul revoluţionare.

Principalele categorii de riscuri de neplată sunt sintetizate în modelul CPSS-WGPS aplicat şi de către SEBC ca fiind legate de costul de înlocuire al tranzacţiei. Astfel, plata integrala a valorii tranzacţiei ratate şi irecuperabile antrenează credit risk, plata parţială sau integrală, dar recuperabilă într-un viitor previzibil, a valorii tranzacţiei ratate antrenează liquidity risk, iar systemic risk desemnează reacţia în lanţ, efectul negativ pe care îl provoacă golul de lichiditate în contul curent sau insolvabilitatea plătitorului care îşi extinde efectele provocând incapacitatea de plată a altor participanţi.

Systemic risk a intrat în rândul preocupărilor băncii centrale încă de la începuturile sale. Chiar în sistemele de plăţi neautomatizate, un dezechilibru major între cererea şi oferta de monedă pentru tranzacţiile curente putea apărea din cauza decalajului de timp sau a repartiţiei defectuoase a masei monetare între obligaţii pentru plată. Automatizarea sistemelor de plăţi a dus la creşterea vitezei tranzacţiilor şi, implicit, la creşterea vitezei de propagare a dezechilibrelor cantitative între cererea şi oferta de lichiditate imediată şi a efectelor repartiţiei defectuoase a monedei naţionale.

Banca centrală a trebuit să îşi extindă astfel preocupările pentru evaluarea şi limitarea riscurilor la analiza cauzelor insolvabilităţii şi a lipsei de lichiditate temporare ale debitorilor, chiar în sectorul privat, pentru a nu bloca decontările celorlalţi participanţi la circulaţia bănească, unde segmentul cel mai important deveniseră plăţile în cont (scripturale).

189

Intervenţia băncii centrale pentru a reduce riscul sistemic şi a stimula eficienţa sistemelor de plăţi (care efectuează decontarea pe bază brută sau pe baze nete) a fost fundamentată de numeroasele cercetări de identificare a riscurilor, de eforturile de promovare a irevocabilităţii legale, a specializării şi a dematerializării instrucţiunilor ce sunt transferate şi decontate prin sistemele de plăţi contemporane. SEBC a preluat această funcţie ca fiind una autentică a băncii centrale în noul context al revoluţiei tehnologice şi creşterii interdependenţei agenţilor pe pieţe, inclusiv în ceea ce priveşte lanţul obligaţiilor lor de plată. Tratatul defineşte că SEBC alături de funcţiile de politică monetară, valutară şi a rezervelor, asigură o funcţionare corespunzătoare a sistemelor de plăţi. Consiliul, din decembrie 1995 (Madrid), a adoptat un scenariu de referinţă pentru implicarea directă a SEBC în operarea de sisteme de plăţi esenţiale atât la nivel naţional, cât şi la nivelul ansamblului Eurozonei. Acest sistem a fost denumit TARGET şi operează în moneda euro definită de Consiliu din decembrie 1996.

Principiile de organizare ale sistemului de plăţi din cadrul SEBC sunt subordonate următoarelor scopuri explicite din Tratat:

(i) realizarea politicii monetare stabilite de către BCE să poată fi făcută în mod descentralizat de către BCN;

(ii) BCN să nu întrerupă relaţiile cu corespondenţii (alte BCN, bănci şi alte instituţii de credit, depozite centrale de valori mobiliare, mecanisme de tranzacţionare şi garantare de active financiare);

(iii) garantarea creditelor pe care le acordă SEBC cu valori mobiliare agreate de BCE şi cu livrarea garanţiilor simultan şi corespunzător virării fondurilor.

Aplicarea principiilor enunţate a făcut necesar:• să fie interconectate sistemele de plăţi la care participa fiecare BCN

(eventual cu reducerea numărului acestora la desemnarea de către BCN a unuia singur care să deconteze cel puţin 90% din valoarea instrucţiunilor pentru plată, aşa-numitele, plăţi de mare valoare);

• să se asigure un nivel cât mai înalt de siguranţă a decontării tranzacţiei;• să se asigure ca cel puţin la sfârşitul zilei decontările să devină

irevocabile (finale);• să se permită utilizarea transfrontalieră a garanţiilor (pentru creditele ce

se pot obţine de la BCE sau de la oricare BCN, debitorul să poată gaja active financiare de garantare aflate la celelalte BCN).

7.2.1.3. TARGET

TARGET face posibilă funcţionarea SEBC şi a fost inaugurat odată cu BCE şi introducerea euro în Eurozonă pentru a fi infrastructura de plăţi şi comunicaţii financiare legate de acestea care susţine politica de plăţi şi decontarea operaţiunilor în euro ale SEBC.

190

Datorită TARGET, introducerea euro a putut fi însoţită şi de crearea unei pieţe monetare fără graniţe naţionale în Eurozonă, prin activarea unui cadru omogen echipat cu infrastructuri pentru circulaţia monedei unice. Efectuarea unei plăţi înseamnă mutarea „locului“ unei mase monetare prin schimbarea proprietarului acesteia, iar TARGET înlătură barierele tehnic-organizatorice care fac, într-o ţară din Eurozonă, mai înceată sau mai nesigură această libertate de mişcare a capitalurilor decât în alta. Fiind una dintre cauzele acestui proces de concentrare a lichidităţii, TARGET beneficiază şi de efectele sale, întrucât plăţile acestor instituţii de credit mari vor fi, de regulă, plăţi de valoare mare specifice pieţei monetare, cărora toate instituţiile financiare implicate sunt interesate să le impună decontarea în timp real (RTGS) via TARGET.

Interesată este şi banca centrală, căci unicitatea pieţei monetare a euro este o precondiţie a conducerii eficiente a unei politici monetare unice. Pentru ca dobânzile pe piaţa monetară să nu difere de la o piaţă locală (ţară) la alta, este necesar un arbitraj eficient al oportunităţilor de investire care nu poate avea, la rândul său, loc fără accesul egal al investitorilor - aflaţi, în mod obiectiv, în locuri diferite din cuprinsul Eurozonei - la o unitate de timp şi de acţiune pe care o asigură transferul informaţiei şi, în special, decontările în timp real. TARGET facilitează activitatea de arbitraj de investire, fiind singurul sistem RTGS în care lichiditatea euro este accesibilă pe tot parcursul zilei bancare şi care permite deplasarea imediată a unor mari mase de lichiditate de la o instituţie la alta unde pot fi imediat refolosite. Instituţiile de credit din UE au în prezent acces la mai multe sisteme de plăţi, în primul rând la cele cu acoperire globală (TARGET rămâne un sistem cu acoperire regională), cum sunt plăţile cu valute străine de euro (transcontinentale) şi plăţile pentru care factorul timp nu este critic sau care nu au o valoare foarte mare.

TARGET este alcătuit din 15 SPIN care includ, fiecare câte o bancă centrală din rândul BCN şi care efectuează decontări în timp real (RTGS). Tot la TARGET participă şi BCE cu propriul său mecanism de decontări (EPM - Euro Payment Mechanism). EPM şi cele 15 RTGS naţionale sunt interfaţate, astfel încât să furnizeze o platformă uniformă de reguli, proceduri şi mecanisme similare celei pentru efectuarea „plăţilor în străinătate“ extra-UE.

TARGET asigură decontarea ireversibilă (definitivă) în interiorul exerciţiului zilnic de plăţi de îndată ce suma a fost înregistrată în creditul contului curent al băncii acceptante (receiver intraday finality). Odată cu decontarea, BCN remitentă a instrucţiunii primeşte în timp real şi notificarea executării cu succes a acesteia prin creditarea contului său la BCN acceptantă. TARGET nu reţine, practic, lichiditate pe circuitele sale, făcând posibilă reutilizarea fondurilor de mai multe ori pe zi în comparaţie cu sistemele care decontează la timp determinat, de regulă, la sfârşitul zilei. Conform abordării comerciale, TARGET este accesibil şi altor participanţi decât BCN, în primul

191

rând instituţiilor de credit (circa 5000), care îl pot folosi pentru a face plăţi în nume şi cont propriu. Principalele avantaje de care beneficiază participanţii la TARGET sunt nu numai cele legate de îndeplinirea obligaţiilor în cadrul operaţiunilor de politică monetară fără riscul de a întârzia, dar şi:

(1)Reducerea riscului. TARGET oferă şi conţine mijloace de administrare a riscului de neplată prin însuşi faptul finalităţii imediate a decontării.

(2)Îmbunătăţirea administrării lichidităţii. Folosirea TARGET elimină intermedierea excesivă în decontare (folosirea mai multor sisteme de plăţi).

(3)Orarul prelungit. Orarul TARGET satisface, practic, întreaga zonă a polului euro din triunghiul pe care îl face cu $ şi ¥ în cadrul orarului „fără pauze“ pe care îl presupune piaţa financiară globală.

(4) Aria maximă de clienţi. Practic, toate instituţiile de credit din UE pot fi adresate cu mesaje de plăţi prin TARGET.

(5) Finalizarea circuitului informaţiei şi completitudinea acesteia. În TARGET, nu se pierde informaţia colaterală datelor obligatorii pentru plată (nonfinanciară).

(6)Tarifele şi reducerea lor. Tarifele TARGET sunt stabilite per operaţie şi nivelul lor este invers proporţional cu numărul de tranzacţii. Tariful va fi perceput numai de către BCN remitentă, indiferent de destinaţie sau suma de plată. Tariful reprezintă exclusiv costuri de manipulare şi procesare şi nu include costul telecomunicaţiilor între plătitor şi BCN remitentă, care poate să tarifeze în plus şi pentru instrucţiunile pe care plătitorul i le prezintă altfel decât în formă de mesaj electronic.

TARGET transferă şi decontează doar viramente denominate în euro şi provizionate în prealabil (nu este posibilă decontarea de cecuri sau de direct debit). Regula de garantare a plăţii din TARGET este uniformă cu cea din RTGS naţionale care îl compun: suma trebuie să fie total provizionată în creditul contului de unde este virată sau trebuie să preexiste o garanţie la care nu se bonifică dobândă. În TARGET, nu există limită pentru lichiditatea distribuită în timpul zilei de lucru pentru Eurozonă, dar există pentru E-4. Poziţiile debitoare constatate la închiderea orarului pentru public al TARGET vor fi creditate overnight de către BCN baza unor garanţii overnight şi cu dobândă, pe cât posibil, apropiată a cea la garanţiile intraday, adică spre 0%. Proiectând TARGET ca RTGS, IMF(WGPS) a avut de optat între trei modele de gestiune a lichidităţii pe parcursul orarului de funcţionare al TARGET:

(i) descoperit de cont nelimitat acoperit de banca centrală pentru a asigura continuitatea tehnică a sistemului şi a cuprinde un număr cât mai mare de ordine de plată (ca în cazul Fed din SUA);

(ii) refuzul absolut al creditării descoperitului de cont (ca în cazul sistemului RTGS elveţian SIC) sau,

(iii) aşa-numitul model „european“ constând în garantarea totală a creditului tehnic acordat de banca centrală pentru a asigura decontarea cât mai

192

multor ordine de plată. Pentru această opţiune (model) TARGET, este prevăzut cu o interfaţă cu mecanismul de garantare a creditelor, indiferent de natura acestora (monetare sau comerciale).

7.2.2. Plăţile fără numerar pentru populaţie

Formarea unei practici uniforme în plăţile fără numerar pentru populaţie este o misiune a autorităţilor publice în UE. Moneda unică este ocazia uniformizării practicilor de decontare fără numerar. Autoritatea publică integratoare, pentru astfel de iniţiative publice este SEBC.

7.2.2.1. Inovarea în plăţile electronice

Prin natura lor, spre deosebire de plăţile pe suport-hârtie, plăţile electronice reprezintă o modalitate de instrumentare a plăţilor fără numerar în care instrumentul de plată este inseparabil de segmentele de prelucrare a informaţiei. Cu alte cuvinte, toate cele trei nivele ale mesajului de plată se constituie şi sunt prelucrate în vederea decontării în mod automat, cât mai complet şi concomitent. Instrumentele de plată imită doar funcţiile numerarului, întrucât acesta, fiind o plată imediată poate fi substituit doar în segmentul său de circulaţie şi nu de emisiune.

Speranţele omenirii legate de chip, de microprocesorul standardizat înglobat în masa şi funcţiile cardului de plată, nu sunt atât cele legate de securizare, cât cele, care să transforme cardul de plată într-o „bancă în buzunar”.

A devenit tot mai important pentru BCN, în ultimii ani, să monitorizeze şi chiar să controleze recentele inovaţii în serviciile de plăţi fără numerar oferite la scară de masă, în primul rând smart card-ul şi Internet-ul, nu numai în cadrul supravegherii bancare, dar şi din punct de vedere al realizării măsurilor de politică monetară în general. Datorită nu numai cantităţii ofertei de noi servicii, dar şi a rapidităţii funcţionării lor şi a unei oarecare netransparenţe pe care furnizorii lor o justifică drept avantaj comparativ în lumea lor concurenţială, efectul utilizării noilor servicii de substituire a numerarului este recursul rapid şi agresiv la active bancare cu efect de scădere asupra seigniorage-ului şi controlului monetar ale băncii centrale. Preocupări în a sesiza, analiza şi da soluţii de compromis acestor evoluţii au avut CPSS şi BCE încă din 1994, rezultate concrete fiind atinse însă, mai degrabă, în domeniul coordonării intre aceste două suprabănci centrale.

7.2.2.2. Reacţia SEBC

Analiza tehnologiilor de decontare în mai multe sisteme de plăţi „cu amănuntul“ sunt încă foarte închise în interiorul graniţelor naţionale,

193

reprezintă moşteniri ale diverselor tendinţe experimentale de inovaţie, suferă de supraintermediere şi au costuri necomparabile pentru a permite profituri de monopol. În aceste condiţii, pe canalele naţionale ale fiecărui instrument de plată fără numerar, scad şansele unei interconectări devenite necesară stringent după apariţia monedei unice. Rezolvând cu succes problema migraţiei către euro în SPIN, SEBC s-a angajat în formarea unor practici uniforme şi integratoare în plăţile pentru populaţie. Pe lângă consecinţele tehnice şi economice ale uniformizării practicilor de decontări pentru populaţie, SEBC urmăreşte creşterea gradului de înţelegere a publicului larg pentru schimbarea pe care euro o aduce şi pentru valorificarea posibilităţilor pe care le deschide această schimbare. SEBC şi-a focalizat cercetările pe cele mai avansate dintre produsele cunoscute până în prezent în domeniul noilor scheme de plăţi pentru populaţie: aşa numiţii „bani electronici”, (e-money) acea cantitate de monedă gestionabilă cu ajutorul memoriei unui circuit integrat inserat în masa unui card bancar (chip card) sau cu ajutorul capacităţilor unei reţele electronice închise şi utilizate fără ajutorul participanţilor (de ex., Internet).

Emiterea de monedă electronică are implicaţii semnificative pentru politica monetară în viitor.

Înainte de toate trebuie să nu fie afectată stabilitatea preţurilor şi funcţia de unitate de cont a banilor. O dezvoltare semnificativă a e-money poate dezorienta strategia de politică monetară şi controlul asupra indicatorilor monetari pe parcursul conducerii acesteia.

SEBC recomandă ca BCN şi BCE, fiecare în domeniul său de competenţă şi în conformitate cu principiul subsidiarităţii din Tratat, să examineze, pe lângă eficienţa funcţionării sistemelor de plăţi ca atare, şi evoluţia încrederii în instrumentele de plată, protecţia clienţilor şi comercianţilor, stabilitatea pieţelor financiare şi protejarea împotriva abuzurilor cu caracter penal din partea furnizorilor de servicii de decontare inovativă. Cu prioritate, este necesar controlul asupra regulilor şi condiţiilor în care are loc emiterea e-money. Din punct de vedere al eficienţei politicii monetare, a păstrării concurenţei loiale şi pentru a completa reglementările lor, BCE a adresat BCN şapte recomandări privind emiterea banilor electronici:

(1) Emiterea e-money să fie obiect al supravegherii prudenţiale a BCN;(2) Emiterea să se facă în cadrul unor contracte ferme şi transparente din

punct de vedere legal, în care să fie clar împărţite şi aplicabile în toate jurisdicţiile relevante, drepturile şi obligaţiile clienţilor, comercianţilor, emitenţilor şi operatorilor, iar schema de decontare cu e-money să fie precis definită şi făcută cunoscută;

(3) Decontarea cu e-money trebuie să aibă loc la un nivel tehnic, organizatoric şi procedural, astfel încât să poată preveni, detecta şi acţiona asupra pericolelor ce ameninţă siguranţa realizării schemei, în primul rând datorate falsurilor şi contrafacerilor;

194

(4) La proiectarea şi realizarea decontărilor cu e-money să se asigure protecţie împotriva abuzului incriminat de legea penală, în primul rând "spălarea banilor murdari” (money laundering):

(5) Decontarea cu e-money va face obiectul raportărilor obligatorii la fiecare NCB pentru politica monetară;

(6) Emitenţii de e-money sunt obligaţi prin lege să răscumpere e-money în schimbul monedei băncii centrale la valoare paritară la cererea deţinătorului de e-money;

(7) Emitenţii de e-money din Eurozonă sunt obligaţi să îndeplinească sarcina de rezervare la SEBC.

SEBC recomandă totodată ca, în aplicarea recomandărilor, să se ţină seama, în special, de aspecte ca:

• Decontările cu e-money care satisfac anumite criterii clare ce le califică drept „mărunte“ să poată beneficia de un regim de reglementare cu mai multe înlesniri, dar proporţionale cu riscul pe care îl presupun;

• În evaluarea integrităţii decontărilor cu e-money, BCN să organizeze cooperarea între organele sale de supraveghere funcţională a SPIN şi autorităţile de supraveghere bancară prudenţială;

• Întrucât decontările cu e-money nu cunosc, practic, graniţe şi există riscul de a li se pierde urma, ceea ce poate compromite încrederea în decontare, se impune o largă cooperare între BCN pentru care SEBC a adăugat celor şapte recomandări unele speciale care urmează să intre în atenţia BCN ca: interoperabilitatea sistemelor de decontare cu e-money şi adoptarea unei garanţii adecvate, încheierea de contracte de asigurare sau contractarea de scheme de repartiţie a pierderilor care să protejeze clienţii şi comercianţii împotriva incapacităţii de a-şi îndeplini obligaţiile tehnico-economice ale operatorului şi să le păstreze încrederea în monedă.

7.3. Gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre

SEBC nu foloseşte ca obiectiv sau ţintă în strategia sa monetară cursul valutar (denumit, de cele mai multe ori, în documentele sale curs de schimb sau valoare externă a euro). Neavând o politică valutară proprie ca parte a politicii sale monetare, care pot fi grupate în: utilitare, şi anume, (1) scopuri monetare şi (2) scopuri comerciale ale utilizării valutei; promoţionale constând în (3) utilizarea euro ca monedă de rezervă şi obiect de investiţie şi metodologice constând în (4) găsirea indicatorilor valutari pentru „coloana“ a doua a strategiei sale monetare.

În cazurile (1) şi (2), scopurile operaţiilor valutare în care SEBC e parte sunt ajustarea valorii activelor proprii în valută deţinute de BCE prin administrarea (vânzarea-cumpărarea) rezervelor valutare puse la dispoziţia SEBC de către fiecare BCN.

195

În cazurile (3) şi (4), SEBC este interesat să afirme superioritatea modelului său de abordare a stabilităţii valutare şi să menţină ori să crească valoarea şi atractivitatea euro ca activ în rezerva internaţională a altor state.

Chiar dacă nu are o politică valutară proprie ca parte a politicii sale monetare, SEBC este însă, prin efectul relaţiilor sale cu alte instituţii din UE, participantă la stabilirea unei orientări generale pentru politica cursului de schimb a tuturor statelor semnatare ale Tratatului. Conform acestuia, Consiliul ECOFIN este cel care are sarcina să formuleze orientări de politică valutară (curs) fără a aduce atingere obiectivului primordial al SEBC prevăzut în Statut. Principalul motiv pentru responsabilizarea miniştrilor de finanţe este acela că SEBC nu participă încă la acorduri formale privind corelarea cursurilor de schimb cu terţe ţări în afara UE (de ex., SUA sau Japonia), iar G-7 sau G-10 pot fi cadre de lucru în care astfel de acorduri formale sunt posibile. Întrucât Tratatul stabileşte responsabilitatea ultimă pentru politica cursului de schimb al euro ca aparţinând miniştrilor de finanţe UE, întrunirea acestora din decembrie 1997 a stabilit totuşi că ei vor emite astfel de orientări generale numai în cazuri excepţionale (ca de exemplu, în cazul unor cursuri de schimb ale euro faţă de ¥ şi $ care prezintă „nealinieri clare şi persistente”).

SEBC contribuie indirect la formarea şi afirmarea unei valori externe a monedei pe care o emite, chiar dacă nu îşi stabileşte cursul de schimb ca obiectiv de politică monetară. Cursul se stabileşte relativ la cele două valute reprezentative pentru două blocuri valutare regionale ($ fiind chiar considerat ca valută de rezervă mondială).

Banca centrală este, de regulă, desemnată drept: custode al stocului total, agent de încasări şi plăţi pentru stocul de siguranţă şi mandatar pentru plasamentul comercial al excesului temporar al stocului de siguranţă. Din cea de a treia calitate, rezultă că, în timp şi în funcţie de legea locului, banca centrală care preia riscul comercial, ca intermediar de plasament mandatat de proprietar, se îndestulează din profitul ocazionat de plasament şi intră în proprietatea unei părţi a rezervei de schimb denumite rezervă valutară proprie, asupra utilizării căreia decide.

Scopul pentru care sunt păstrate sumele de valute la banca centrală, este utilitatea lor de a servi drept rezervă de schimb, pentru a proviziona plăţi viitoare. Rezerva de schimb, este destinată să fie schimbată pentru alte active în cadrul operaţiunilor monetare ca: răscumpărarea propriei monede (naţionale), cumpărarea altei valute străine, cumpărarea de valori mobiliare denominate în valută sau în cadrul operaţiunilor nemonetare şi nespecifice.

Stocurile de valută angajate de SEBC în operaţii valutare monetare sau nemonetare sunt folosite la intervenţii pe piaţa valutară, ca operaţie de interes public şi nu ca activitate ce caută profituri.

7.3.1. Administrarea rezervelor internaţionale constituite de BCN la BCE

196

Pentru repartizarea riscului de curs între valutele care-1 conţin, portofoliul din care este formată rezerva internaţională conţine mai multe valute alese pentru stabilitatea relaţiilor lor reciproce în timp, astfel încât, pe total portofoliu valoarea să nu scadă. Selecţia valutelor din componenţa portofoliului de rezerve internaţionale publice este făcută de banca centrală şi pe criteriul relaţiilor de import critice pentru ţara respectivă, întrucât rezerva aparţine statului care o foloseşte şi pentru plata unor importuri de strictă necesitate.

Scopul principal al gestiunii rezervelor internaţionale este satisfacerea interesului public de a procura active din străinătate, sau pentru susţinerea cursului de schimb al monedei naţionale prin ofertă de valută de rezerva internaţională. Un alt scop „tradiţional“ pentru care banca centrală îşi foloseşte rezerva internaţională este garantarea valorii monedei pe care o emite, aşa numita „acoperire“ a emisiunii de monedă.

Banca centrală îşi garantează, emisiunea de monedă cu alte active considerate mai atractive prin faptul că valoarea lor este recunoscută de utilizatorii monedei naţionale - mai ales de către nerezidenţi - drept mai stabilă.

Garantarea emisiunii de bancnote a fost făcută la începuturi cu aur, bancnota fiind, în epocă, o recipisă negociabilă de depozit. Este motivul pentru care, aurul mobilizează încrederea publicului.

(a) Aurul monetar a fost, timp de secole, asociat inseparabil de monedă şi politica monetară.

Alături de aur, după ce s-a renunţat, în mai multe faze, la etalonul aur în stabilirea valorii monedei-semn a băncii centrale (proces practic încheiat abia în 1971), în rezerva internaţională, a luat locul, alături de stocul acumulat de aur, categoria de active monetare denumite „devize”. Devizele sunt creanţe asupra străinătăţii cu grad maxim sau cât mai mare de lichiditate pe cât mai multe pieţe. Din această categorie de active fac parte, în primul rând, valutele sub forma numerarului şi a depozitelor în cont la băncile din ţările emitente şi active mobile de îndatorare (obligaţiuni emise de state şi alte participaţii emise de întreprinderi cu sediul în străinătate, inclusiv multinaţionale), mai rar acţiuni.

SEBC fiind o construcţie instituţională derivată din banca centrală a statului-naţiune, poate decide folosirea rezervei sale internaţionale pentru a corecta evoluţii ale cursului euro faţă de valute de referinţă din afara E-15, în scopul atingerii obiectivului său primordial al stabilităţii preţurilor.

(b) Constituirea rezervelor are ca obiect mobilizarea activelor pentru portofoliul de rezerve internaţionale. SEBC a păstrat din activele monetare care alcătuiau tradiţional portofoliu de rezerve internaţionale, doar aurul şi obligaţiunile emise în afara UE.

Constituirea se face de către BCN şi BCE în funcţie de participarea la capitalul vărsat. Constituirii centralizate îi corespunde o gestiune descentralizată pe care BCE o mandatează către BCN în schimbul activelor pe care le cedează în proprietatea BCE. BCN primesc obligaţiuni emise de BCE a

197

căror valoare nominală acoperă valoarea activelor la data virării (1 ianuarie 1999).

Vărsarea cotei de rezervă internaţională a BCE de către BCN se face 15% în aur şi 85% în valute din afara UE, conform structurii pe valute stabilite de BCE.

(c) Gestiunea descentralizată se face pe principiul că BCN administrează devizele pe care le-a adus ca aport la rezerva BCE în cadrul unui contract de gestiune încheiat, prin care BCE se obligă să pună la dispoziţia BCE obligaţiunile pe care le emite şi sa nu intervină în politica de plasamente a acestor bănci. Contractul de gestiune stipulează că BCN are obligaţia să urmeze pe parcursul gestiunii sale două nivele de performanţă de plasament valutar (benchmark) stabilite de BCE: nivelul strategic stabilit de Consiliul de Guvernare pentru performanţa, pe termen mediu şi lung şi nivelul tactic stabilit trimestrial de către Comitetul Director.

7.3.2. Gestiunea rezervelor proprii ale BCN

Gestiunea rezervelor internaţionale constituite de BCN la BCE a schimbat contextul în care operau tradiţional BCN. Apariţia euro a scos din portofoliile de valute ale BCN din Eurozona valutele celorlalte BCN şi a atenuat intensitatea operaţiilor valutare la BCN din Eurozona.

Introducerea euro a avut implicaţii asupra tehnicilor de gestiune tradiţionale ale rezervei proprii a băncii centrale, care nu mai face obiectul unei abordări intru totul comerciale. BCN nu mai urmăresc neapărat nici randamentul plasamentelor valutare din rezervă, deoarece trebuie să le ajusteze la nivelul de performanţă de plasament stabilit de BCE. Pe pieţele valutare ale euro, tendinţa de extindere a duratei plasamentelor duce la modificarea benchmark-urilor tactice şi apoi strategice - ceea ce poate reduce, cu timpul, atractivitatea unor investiţii în euro în care criteriul de performanţă este mărimea diferenţei de curs. Compensarea unor astfel de efecte poate fi asigurată prin diversificarea instrumentelor de plasament în euro.

7.4. Supravegherea bancară prudenţială şi reprezentarea externă

Pe lângă obiectivul primordial al stabilităţii preţurilor, o altă noutate fundamentală a constituţiei monetare de la Maastricht este abandonarea coincidenţei între aria de jurisdicţie a politicii monetare (care este Eurozona) şi aria de jurisdicţie a supravegherii bancare (ce rămâne naţională).

7.4.1. Contribuţia la supravegherea bancară prudenţială

Revoluţiile în tehnologia sistemelor de plăţi, au făcut necesare şi posibile celelalte două funcţii pe care băncile centrale le-au exercitat în ultimul

198

secol: politica monetară şi supravegherea prudenţială a creatorilor privaţi de monedă.

(a) Organizarea cadrului instituţional al supravegherii prudenţiale. Politica monetară şi supravegherea au fost funcţii publice încredinţate,

de regulă, aceleiaşi instituţii a statului: banca centrală. Într-o viziune mai extensivă, statul-naţiune ataşase, la începuturi, fiecărei funcţii de bază a monedei - mijloc de plată, unitate de cont şi mijloc de tezaurizare a valorii - câte o arie de control ori interes public. Astfel, operarea şi supravegherea funcţională a sistemelor de plăţi avea ca scop menţinerea încrederii în mijloacele de plată fiduciare şi stabilitatea funcţionării pieţelor şi sistemului financiar, în general.

În ultimii ani, băncile centrale şi-au reluat implicarea directă în sistemele de plăţi esenţiale pentru păstrarea încrederii în moneda-semn. O separare de banca centrală, apărută în urmă cu câteva decenii, continuă să existe în domeniul supravegherii bancare prudenţiale în ţările din UE. Numai în Italia şi Olanda banca centrală este autoritate publică unică in domeniul supravegherii prudenţiaie, iar în celelalte ţări, deşi există o autoritate publică separată, banca centrală este implicată esenţial în activitatea acesteia.

Cadrul instituţional existent în prezent în ţările UE pentru activitatea de supraveghere prudenţială bancară reflectă separarea conceptuală între politica monetară şi supravegherea băncilor.

SEBC a valorificat separarea nu numai pe dimensiunea geografică (noncoincidenţa jurisdicţiei monetare supranaţionale, a SEBC cu cea naţională de supraveghere prudenţială rămasă a fiecărei BCN în parte), ci şi pe dimensiunea funcţională (în UE marea majoritate a funcţiilor de control bancar sunt încredinţate unor instituţii fără atribuţii de politică monetară independentă).

Separarea funcţiei de supraveghere prudenţială a băncilor de banca centrală se dovedeşte depăşită astăzi şi, într-o anumită măsură, exemplul SEBC este revelator pentru revenirea, în viitor, la sincretismul iniţial. Deşi SEBC nu se ocupă cu supravegherea bancară prudenţială, este, doar o neasumare temporară de responsabilităţi. Pe de o parte, aceasta se datorează imposibilităţii de a delega omogen competenţe tehnice de supraveghere către BCN, dat fiind aranjamentul instituţional curent pentru supraveghere care este diferit de la o ţară la alta. Pe de altă parte, lipsa uniunii politice în rândul Eurozonei sau a voinţei de a delega explicit către SEBC şi drepturile naţionale suverane de a exercita, în interes public, funcţia de supraveghere – analog celei de politică monetară unică – este un fenomen mai degrabă de conjunctură. Nu există nici un impediment principial pentru ca SEBC – să nu-şi asume şi mijloacele de control asupra instituţiilor în care are loc expansiunea masei monetare. Dimpotrivă, evoluţia pieţelor astăzi creează numeroase argumente în favoarea unificării funcţiei de supraveghere a creaţiunii monetare private la banca centrală.

199

În ceea ce priveşte supravegherea bancară prudenţială, sarcinile se situează, în prezent, deasupra consecinţelor varietăţii evidente a dispozitivelor instituţionale pentru supravegherea bancară, ca atribut necedat al suveranităţii lor naţionale în contextul actualului Tratat. Supravegherea bancară nu cade, deocamdată, sub incidenţa principiului subsidiarităţii, ci rămâne în competenţa naţională, devenind însă obiect de cooperare obligatorie între BCN în cadrul SEBC.

Competenţa naţională se justifică şi prin argumente tehnice, cum ar fi uniformitatea, relativ mare, pe care au dobândit-o în toate ţările din Eurozonă, regulile minime de prudenţă bancară. Atât practica pieţei concurenţiale, cât şi recomandările Comitetului de la Basel pentru Supraveghere Bancară al BRI au indus, de relativ mulţi ani un comportament prudenţial de investiţii relativ omogen la toate băncile, indiferent de piaţa monetară pe care activează. Mai mult, a Doua Directivă de Coordonare Bancară a stipulat că orice bancă, folosind o licenţă unică de funcţionare, poate face afaceri în orice ţară din Eurozonă, rămânând sub supravegherea BCN care i-a acordat autorizaţia. Întrucât întreaga responsabilitate pentru supravegherea prudenţială aparţine „ţării de origine“ a autorizaţiei, devine necesară cooperarea între BCN pentru a contribui la un comportament de piaţă nediscriminat faţă de cei autorizaţi, indiferent de piaţa locală pe care aceştia se decid să facă afaceri.

Deoarece autorităţile publice de supraveghere sunt, încă, subordonate guvernelor naţionale, cărora SEBC nu este în drept să le dea dispoziţii, Consiliul, prin directivele sale bancare, statutează principii de cooperare. Chiar dacă nu conţin dispoziţii sau aranjamente instituţionale concrete pentru a formaliza cadrul de cooperare, directivele bancare comunitare responsabilizează guvernele naţionale cu obligaţia de a nu stânjeni schimbul de informaţii în interesul public al deschiderii concurenţei, asigurării siguranţei şi viabilităţii instituţiilor bancare.

SEBC face deocamdată, doar parte din acest dispozitiv instituţional de supraveghere prudenţială a intermediarilor financiari unde principalul rol îl joacă guvernele sau alte autorităţi publice autonome decât cea monetară. Prin Tratat, se prevede că SEBC „va contribui la conducerea fluentă a politicilor urmate de autorităţile competente referitor la supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar”. Forma acestei contribuţii, în condiţiile separării între jurisdicţia monetară supranaţională şi jurisdicţiile naţionale de supraveghere, nu poate fi alta decât participarea la activităţi de consultare şi schimb de opinii în cadrul procesului decizional al altor autorităţi decât SEBC. Altfel, aceasta este prevăzută în Tratat şi SEBC în Statut, care stipulează obligaţia autorităţilor publice executive de a consulta BCE în cazul proiectelor sale legislative naţionale sau comunitare şi consfinţeşte dreptul BCE de a acorda avize privind modul de realizare a măsurilor dispuse prin respectivele acte.

200

(b) Factori de influenţă asupra organizării supravegherii prudenţiale în UE

Pe fondul acţiunii factorilor de mondializare actuali – liberalizarea relaţiilor financiare, dezintermedierea instituţională şi revoluţia tehnologică aproape permanentizată –, U. Monetară a catalizat tendinţe structurale ante-rioare în sistemele bancare din UE ca: excesul de capacitate de prestare de servicii bancare, scăderea ratei profitului băncilor, creşterea concurenţei şi răspândirea efectelor diversificării atât în plan geografic regional (în interiorul EU), cât şi internaţional (în afara EU).

Dezintermedierea s-a accelerat după introducerea euro şi poate fi măsurată cu certitudine prin reducerea ponderii băncilor în activităţile de creditare sau economisire din economia naţională. Schimbările demografice şi social-culturale favorizează atât creşterea, cât şi diversificarea opţiunilor şi posibilităţilor de investiţii pe piaţa financiară a monedei unice, devenită vastă şi adâncă. Prin tehnologiile actuale este posibil ca deponenţi cu pregătire medie să înţeleagă şi să execute nemijlocit plasamentele micilor lor economii, fără a mai apela la funcţionarul bancar de ghişeu care „iese”, astfel, din rândul intermediarilor în „lanţul“ de formare a profitului bancar.

Scăderea ratei profitului în activitatea bancară se datorează modificării trăsăturilor şi scăderii gradului de risc la nivelul instituţiei de credit, deoarece riscul de piaţă nu mai depinde deloc de riscul de schimb, iar riscul de dobândă a scăzut simţitor prin performanţele gestiunii informatice a datelor despre capacitatea de rambursare a debitorilor.

Noul cadru legal şi operaţional al SEBC, pentru care realizări tipice sunt piaţa monetară unificată şi sistemul de plăţi în timp real TARGET, este favorabil scăderii riscurilor de lichiditate, legal şi operaţional. A crescut însă, în contrapartidă, şi riscul macroeconomic, deoarece, în căutarea unui înlocuitor pentru afacerile valutare, capitalurile bancare în euro tind să se comporte ca venture capital şi factor de mondializare, îndreptându-se către pieţe din afara Eurozonei, care remunerează cu precădere riscul de ţară.

Creşterea competiţiei este un efect direct al înlocuirii a 12 valute naţionale cu una singură compensată prin activităţi pe piaţa financiară nonbancară, unde, băncile sporesc şi numărul participanţilor existenţi. Sursele de profit bancar dispar sau sunt adjudecate de intermediarii financiari nonbancari. Cererea de credite guvernamentale se restrânge în mod absolut ca urmare a consolidării fiscale pe care o impune U. Monetară. Diversificarea valorilor mobiliare la ofertă scade, de asemenea şi şansele băncilor de a concura. Cererea de finanţare a creşterii economice ar putea creşte per total, dar sursele bancare pot fi concurate de tendinţa titrizării împrumuturilor de dezvoltare (creditul obligatar este mai lichid şi mai ieftin decât cel bancar). Atragerea de depozite de la populaţie pe fondul ratelor mici de dobândă şi a marjelor practic nesemnificative care să stimuleze micii deponenţi fac randamentul mobilizării economiilor populaţiei potenţial mai mic la bănci

201

decât pe piaţa de capital, care oferă noi produse şi oportunităţi de investiţii diferite, inovative şi pe termene ce depăşesc orizontul mediu - tot mai asociat în motivaţia investitorilor din UE.

Extinderea internaţionalizării (mnodializarea) relaţiilor bancare ale instituţiilor de credit şi financiare din UE este, în primul rând, un efect al plasamentelor bancare în euro în afara Eurozonei. Pe plan intern acestea determină, pe lângă concentrarea preliminară a sectorului bancar aflat în jurisdicţia monetară a SEBC şi alte procese de adaptare structurală care depind de variabile exogene, specifice pieţei-obiectiv pentru plasamente. Pieţele exterioare Eurozonei nu beneficiază de rezultate stabile consecvente cu noua cultură a stabilităţii pe care şi-o propune U. Monetară.

În cazul internaţionalizării prin sucursale şi subsidiare în alte state din Eurozonă, fiecare dintre băncile ce îşi diversifică penetrarea prin expansiunea transfrontalieră a reţelei sale naţionale are de întâmpinat concurenţa reală a pieţei locale şi efectele sindicalizării profesionale a altor concurenţi străini pe aceeaşi piaţă. Un factor de inhibiţie a motivaţiei de a plasa capitalul bancar în afara Eurozonei rămâne însă acela că, pe o piaţă străină, comportamentul „natural“ de concentrare şi centralizare specific pieţei interne este adoptat cu mare probabilitate şi întârziere. Lipsa informaţiei sau informaţia asimetrică, lipsa experienţei relaţiilor de corespondenţă bancară pun în defensivă băncile, care, pentru economii de scară, caută în mediul UE, în mod firesc, fuziuni şi preluări reciproce. Asumarea treptată de către SEBC a supravegherii bancare ca autentică funcţie de bancă centrală depinde de cunoaşterea cu anticipaţie a tendinţelor de dezvoltare a sectorului bancar hotărâte de participanţii la operaţiile pieţei. O parte a acestei dezvoltări poate fi şi imprimată prin acţiunea factorilor instituţionali de integrare comunitară, dar revine pieţei financiare înseşi responsabilitatea planificării propriei formule mutante de integrare către o piaţă unică regională în Eurozonă. SEBC anticipează că supravegherea prudenţială curentă şi administrarea situaţiilor de criză bancară în următorii ani trebuie să se întemeieze pe analiza unor efecte şi tendinţe posibile ale progresului în realizarea UME ca: reglementarea, dezintermedierea şi tehnologia informatică. (1) Reglementarea instituţiilor de credit este, alături de autorizare, instrumentul normal cel mai des folosit în activitatea de supraveghere.

Experienţa de decenii a asimilării legislaţiei pieţei unice arată însă că agenţii economici, inclusiv băncile, găsesc repede capacităţi de adaptare în cadrul mecanismului lor regulator comun – open market.

(2) Dezintermedierea este, astăzi, factorul mutant cu influenţa cea mai adversă asupra băncii tradiţionale. Protecţia administrativă (legală şi instituţională) a comerţului cu depozite şi credite bancare a încetat să îşi mai propună să facă faţă, în Eurozonă, concurenţei pe care alţi intermediari financiari şi investitori instituţionali o fac băncilor pe pieţele financiare tot mai

202

diversificate şi mai lichide contemporane, cărora apariţia euro nu a făcut decât să le mărească adâncimea.

(3) Tehnologia informatică oferă posibilităţi tot mai mari pentru a disocia furnizarea unui număr mare de servicii bancare şi de investiţii de prezenţa beneficiarului la ghişeu.

(c) Supravegherea prudenţială în cadrul SEBC. Exercitarea supravegherii prudenţiale trebuie să ţină seama de specificul celor două tipuri de activităţi componente: cea curentă şi cea de administrare a crizelor (dezechilibrelor) bancare. Interesul public de a face să funcţioneze, fără să fie stânjenită libera competiţie, supravegherea prudenţială nu trebuie să pună în contradicţie două obiective la fel de importante: asigurarea stabilităţii financiare şi politica de protecţie a investitorului (deponentului).

(1) Activitatea curentă de supraveghere prudenţială a SEBC cuprinde crearea şi armonizarea unei platforme de reglementare aplicabile instituţiilor de credit din UE în scopurile supravegherii prudenţiale, precum şi activitatea propriu-zisă de executare a controalelor specifice supravegherii:

(i) Armonizarea platformei de reglementare specifică supravegherii prudenţiale face parte din activitatea atribuită de legea locului BCN.

(ii) Activitatea propriu-zisă de executare a controalelor specifice supravegherii rămâne, în contextul SEBC descentralizată la nivelul BCN, spre deosebire de reglementarea prudenţială care poate avea, pe lângă platforma naţională şi o platformă armonizată. Directivele Comisiei desemnează ca „autoritate competentă“ instituţii naţionale aparte care acţionează în domeniul supravegherii prudenţiale ca un sistem cooperativ aflat în afara SEBC, un fel de Autoritate Europeană de Supraveghere neformalizată, ca modalitate de cooperare interguvernamentală (confederativă) sau federală (analoagă SEBC).

În structura sistemului colectiv de control prudenţial, intră autorităţi naţionale diferite de BCN (cu excepţia Italiei şi Olandei), care execută controlul respectiv în trei modalităţi: în mod autonom, bilateral şi multilateral.

Controlul autonom presupune că supraveghetorul naţional (National Banking/Monetary Supennsion Authority, - NBSA) controlează fără colaborarea altor NBSA la nivelul teritoriului naţional. În prezent, acest mod de control se aplică majorităţii băncilor europene, având în vedere configuraţia expansiunii lor de afaceri care nu depăşeşte cadrul local sau cuprinderea teritoriului naţional al ţării de origine.

Controlul bilateral se face prin cooperarea între două autorităţi naţionale în scopul supravegherii prudenţiale a aceluiaşi tip de instituţie de credit, prin subunităţile lor în două state diferite sau a mai multor tipuri de instituţii financiare active pe aceeaşi piaţă. Controlul bilateral îşi are originea în măsurile de aplicare ale celei de a Doua Directive de Coordonare Bancară ce solicita statelor membre ale UE să încheie memorandumuri de înţelegere bilaterale între NBSA din ţara de origine şi cele din ţara gazdă pentru a supraveghea instituţiile care au activităţi pe ambele pieţe sau pe o terţă piaţă.

203

Controlul multilateral se execută de către mai mult de doi supraveghetori naţionali care acţionează ca un singur corp de supraveghere. Obiectul tipic al supravegherii multilaterale sunt instituţiile de credit cu caracter de grup de mari dimensiuni şi cu prezenţă pe mai multe pieţe din mai multe ţări. Astfel de instituţii de credit sunt considerate componente de nivel sistemic al pieţei unice din EU ale căror trăsături comune de performanţă şi risc nu pot fi cercetate din perspectivă naţională de către NBSA.

(2) Administrarea situaţiilor de criză bancară apropie şi mai mult exerciţiul funcţiei de politică monetară de cel al funcţiei de supraveghere bancară în cadrul vocaţiei istorice triadice a băncii centrale. O criză bancară este determinată de o anumită masă critică de dezechilibre neprevenite în abordarea prudenţială sau care nu puteau fi prevenite, în general. Riscul fiind produs, reacţia tipică a băncii centrale debutează, în mai toate cazurile, cu o intervenţie pe piaţa monetară. Reacţiile administrative sunt ulterioare şi au natura falimentului bancar.

7.4.2. Reprezentarea externă

SEBC creează şi menţine un sistem de relaţii externe în ţările membre ale UE şi în afara acestora. Partenerii şi interlocutorii în astfel de relaţii sunt, cu prioritate, organizaţii de decizie şi foruri de opinie în domeniul fmanciar-monetar. Debutul UME şi al euro a necesitat, în domeniul reprezentării lor externe, crearea pe bazele legislaţiei comunitare a unui mecanism de reprezentare externă, realizarea dialogului între SEBC şi forurile colective europene şi instituţii multilaterale neeuropene, precum şi punerea în funcţiune a relaţiilor de corespondent bancar în afara Eurozonei.

(a) Bazele reprezentării externe de către SEBC. Unicitatea şi independenţa politicii monetare pe care SEBC trebuie să o promoveze ar presupune ca reprezentarea externă în relaţiile financiare a UE să fie asigurată de către SEBC. Introducerea euro s-a făcut ca urmare a transferului de la BCN, la nivelul comunităţii semnatare a Tratatului, a unor elemente care, fiind parte a politicii monetare naţionale, reprezentau totodată şi obiective ale deciziilor suverane în domenii ca:

(1) politica monetară;(2) politica cursului de schimb;(3) conducerea tranzacţiilor cu rezerva valutară şi alte depozite în

valută încredinţate autorităţii monetare;(4) promovarea unei funcţionări fluente a sistemelor de plăţi şi(5) contribuţia la o conducere adecvată a politicilor de supraveghere

prudenţială şi asigurare a stabilităţii sistemului financiar.SEBC a preluat, în numele UE, competenţa de a decide în mod exclusiv

asupra (1), (3) şi (4). În cazul (2), SEBC împarte responsabilitatea cu Consiliul ECOFIN, iar în cazul (5) SEBC îşi aduce doar contribuţia la unificarea

204

cadrului supravegherii prudenţiale a agenţilor specializaţi de pe piaţa bancară şi de capital, care rămâne o activitate aflată încă sub controlul autorităţilor naţionale (NBSA). În domeniul politicii monetare (1), unde are competenţă exclusivă, reprezentarea SEBC:

• are loc în diverse forme care depind de regulile stabilite de instituţia unde SEBC este reprezentat. Astfel, la ECOFIN, SEBC poate fi reprezentat numai de către BCE + 12 BCN în reuniunile informale ale ECOFIN;

• are ca obiect strict probleme care aparţin exclusiv ariei sale de competenţe; în instituţiile multilaterale, de exemplu FMI, reprezentarea SEBC trebuie să se finalizeze cu o poziţie comună a tuturor BCN participante;

• face obiectul unor aranjamente speciale de adaptare la reglementările interne ale organizaţiilor interguvernamentale (FMI, OECD) care sunt organizate pe baza unei corespondenţe stricte între o monedă şi o ţară.

(b) Realizarea sarcinilor ESCB de a dialoga cu forurile colective europene. BCE are îndatorirea statutară de a fi permanent deschisă întrebărilor autorităţilor UE desemnate prin Tratat şi de a supune atenţiei autorităţilor comunitare rapoarte, în scopul descărcării de gestiune ca urmare a îndeplinirii sarcinilor sale de bază.

(c) Colaborarea BCE cu instituţii multilaterale neeuropene. Datorită specificului său instituţional inovativ, SEBC poate avea dificultăţi la adecvarea cu structurile şi reglementările forurilor colective internaţionale de decizie şi opinie, precum FMI şi OECD. La nivelul acestor organizaţii, apare dubla reprezentare a ţărilor fondatoare ale BCE, care sunt şi membri individuali ai respectivelor organizaţii.

205

206

BIBLIOGRAFIE

Basno C., Dardac N., Floricel C., – “Monedă, credit, bănci”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003.

Basno C., Dardac N., – “Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată“, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.

Basno C., Dardac N., – “Sisteme de plăţi, compensări şi decontări“, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 2003.

Berea A.O., – “Orientări în activitatea bancară“, Editura Expert, Bucureşti, 1999.Béziade M. , – “La monaie”, Mason, Paris, 1986.Bran P., – “Mecanismul monetar actual”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1984.Consserques, S – “Gestion de la banque”, Dunod, Paris, 1982.Dardac N., Barbu T., – “Monedă, bănci şi politici monetare“, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2005.Dedu V., – “Gestiune bancară“, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1999.Dedu V.,– “Studii, cazuri şi lucrări la “Tehnica şi evidenţa operaţiilor bancare”,

Bucureşti, ASE, 1986.Diaconescu M., – “Bănci. Sisteme de plăţi. Riscuri“, Editura Economică,

Bucureşti, 1999.Georgescu- Goloşoiu L., – “Mijloace, modalităţi şi instrumente de plată“, Editura

ASE, Bucureşti, 2003.Harrington R ., – “Asset and Liability Management by Banks OECD”, Paris,

1987.Ionescu L., – “Bancile si operaţiunile bancare“, Institutul Bancar Roman, Editura

Economică, Bucureşti, 1996.Institutul Bancar Român,– “Management bancar”, vol. I şi II, Institutul Bancar,

Bucureşti, 1998.Kiriţescu C., – “Moneda, mică enciclopedie”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1982.Lamarque E., – “Management de la banque“, 2e édition, Pearson Education, Paris,

2008.Mayer T.–“Banii activitatea bancară şi economia”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1993. Miller R., Pulsimelli R., - “Modern money and banking”, Mc Graw Hil,

NewYork ,1985.Mishkin F., C. Bordes, P., – C. Hautcœur, D. Lacoue-Labarthe- “Monnaie, banque

et marchés financiers“, 8e édition, Pearson Education, Paris, 2007.

207

Olteanu A,. – “Management bancar“, Editura Dareco, Bucureşti, 2003.Olteanu Al, Badea L., – “Management bancar. Caracteristici. Strategii. Studii de

caz“, Ediura Dareco, Bucureşti, 2003.Popescu R., Tudorancea C., Berbec F., – “Cardul, instrument modern de plată“,

Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1998.Rivoire J. , – “Les techniques bancaires“, Presses Universitaires de France, Paris,

1992.Simonson D. , – “Bank Management”, John Wiley and Sons, New York,1990.Ungureanu P. V., “Banking – Produse şi operaţiuni bancare“, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2001.Săvoiu V., – “Banca Centrală şi sisteme de plăţi, de interes naţional“, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 1998.Socol A., Tehnica bancară,Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006.Turcu I., – “Teoria si practica dreptului comercial român“, vol.II, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1998.Acte normative

*** Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.582/2004.

*** Legea nr, 58/1998 privind activitatea bancară, republicată în publicată în Monitorul Oficial al României, nr.78/2005.

*** Legea nr. 443/2004 pentru modificarea şi completarea Legii bancare 58/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.1035/2004.

*** Legea nr. 541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem locativ colectiv, cu modificările şi completările ulterioare, piblicată în Monitorul Oficial al României nr. 733/2002.

*** Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, Monitorul Oficial al României nr. 159/1998.

*** Legea nr.253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de deconectare a operaţiunilor cu instrumente financiare ,publicată în Monitorul Oficial al Romîniei nr. 566/2004.

*** Ordonanţă de urgenţă nr.39/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.284/2008.

*** Ordonanţa de urgenţă nr.38/ 2008 pentru modificarea Legii nr.59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.284/2008.

*** Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, publicată în Monitorul Oficial al României 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, publicată în Monitorul Oficial al României nr 330/2000 completată şi modificată prin Legea nr.200/2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr 300/2002 modificată la rândul

208

său prin Legea nr 122/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr 387/2004).

*** . Norma Băncii Naţionale a României nr. 11/2004 privind modificări în situaţia băncilor, instituţiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a acceselor de economii pentru domeniul locativ şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine,publicată în Monitorul Oficial al României.1099/2004.

*** Norma Băncii Naţionale a României nr. 10/2008 privind modificarea Normei Băncii Naţionale a României nr. 6/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 7/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cecuri, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.660/2008.

*** Norma Băncii Naţionale a României nr.7 pentru modificarea şi completarea Normelor-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 6/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin publicată în Monitorul Oficial al României, nr.512/2008.

*** Norma Băncii Naţionale a României nr. 11/2008 privind modificarea Normei Băncii Naţionale a României nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 6/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin publicată în Monitorul Oficial al României, nr.660/2008.

*** Norma Băncii Naţionale a României nr. 1/2005 privind modul unitar de completare a menţiunilor din ordinele de plată în mesajele electronice utilizate în sistemul ReGIS şi în casa de compensare automată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 75/2005.

*** Norma Băncii Naţionale a României nr.2/2005 pentru reglementarea legală a operaţiunilor cu numerar ale instituţiilor de credit şi Trezoreriei Statului în relaţia cu Banca Naţională a României nr.290/2005.

*** Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene aplicabile instituţiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1080/2005.

*** Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 5/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene aplicabile instituţiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1182/2005.

*** Circulara Băncii Naţionale a României nr. 44/1995 privind ordinele de plată cu valori mai mari de un milliard de lei vechi şi alimentarea conturilor de decontare a tranzacţiilor cu valori mobiliare, modificată ulterior prin Circualra Băncii Naţionale a României nr. 23/ 1996 privind procedurile de decontare ale BNR publicată în Monitorul Oficial al României, nr.260/1996.

*** Circularea Băncii Naţionale a României nr. 9/2001 privin funcţionarea Societăţii Naţionale de Transfer de Fonduri şi Decontări, în calitate de agent

209

al Băncii Naţionale a României publicată în Monitorul Oficial al României nr. 212/2001.

*** Circulara Băncii Naţionale a României nr. 9/2001 privind funcţionarea Societăţii Naţionale de Tranfer de Fonduri şi Decontări- TransFonD-SA în calitate de agent al BNR, publicată în M.O. nr.212/2001.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 10/1994 privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport de hârtie republicat în M.O. nr.64/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/1995 privind principiile şi organizarea plăţilor cu card de către societăţile bancare, publuicat în Monitorul Oficial al României nr. 282/ 1995.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la Băncii Naţionale a României a Centralei Incidentelor de Plăţi, publicat în Monitorul Oficial al României nr.120/2001 şi modificat şi completat de Circularea Băncii Naţionale a României nr.152/2002( Monitorul Oficial al României nr. 521/2002) şi de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr 7/2005 (publicat în Monitorul Oficial al României nr.683/2005).

*** Regulament Băncii Naţionale a României nr.1 /2002 privind sistemul de transfer de fonduri de mare valoare, publicat în M.O. nr.44/2002.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii publicat în în Monitorul Oficial al României nr.503/2002.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 2 /2004 privind utilizarea codurilor IBAN în România, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 165/2004, modificat prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2004, publicat în Monitorul Oficial al României nr.799/2004.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.4/2004 privind organizarea şi funcţionarea la Băncii Naţionale a României a CRB, publicat în Monitorul Oficial al României nr.739/2004.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr.1/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer credit, publicat în Monitorul Oficial al României nr.265/2005.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer credit, publicat în Monitorul Oficial al României nr.265/2005.

*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/2005 privind debitarea directă executată prin casa de compensare automată, publicată în Monitorul Oficial al României nr.267/2005.

*** Regulament Băncii Naţionale a României nr.2/2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiunile de transfer de credit, publicat în în Monitorul Oficial al României nr. 265/2005.

Resurse în format electronic

210

*** Banca Naţională a României, Rapoarte anuale, Caiete de studii, site-ul www.bnr.ro.

*** Reguli de sistem ReGIS site-ul www.bnr.ro.sistemuldeplati.

*** Reguli de sistem SENT site-ul www.bnr.ro.sistemuldeplati.

*** Reguli de sistem SaFIR site-ul www.bnr.ro.sistemuldeplati.

*** Stanel G.,-Sistemul plăţilor interbancare: concepte instrumente, procedee, transferuri şi plăţi, riscuri, securitatea operaţiunilor, lucrare în format electronic, site-ul Academiei de Stiinţe Economice Bucureşti, biblioteca digitală www.ase.ro.

*** Directiva Comunităţilor Economice Europene nr.98/26/EC privind finalitatea decontării în sistemele de plăţi şi sitemele de decontare a operaţiunilor cu titluri de stat şi Directiva 2002/47/EC privind contractele de garanţie financiară www.europa.eu.int.

*** Directiva Comunităţilor Economice Europene CAD III de adecvare a capitolului –Capital Adequacy Directive, care preia Directia Bancară Consolidată 2000/12/EEC şi Directiva de adecvare a capitalului societăţilor de investiţii şi al instituţiilor de credit 93/6/EEC, reconfigurate www.europa.ro.int.

*** Banca Centrală europeană www.bse.ro

*** Site-ul STFD Transfond S.A, www.transfond.ro.

*** Site-ul Biroului de Credit www.birouldecredit.ro.

*** Site-ul reţelei SWIFT Society for Worldwide Interbank Financial Telecxominication www.swift.com.

*** Site-ul ziarul financiar, www. ziarulfinanciar.ro.

*** Site-ul piatţa financiară, www.piaţa financiară.ro

211